Regulament cadru organizare testul genius

14
ASOCIAȚIA EDUCATIVĂ GENIUS ONG Organizație non-guvernamentală în domeniul educației REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A CONCURSULUI NAȚIONAL “TESTUL GENIUS” Valabil pentru anul școlar 201 4 2015

description

 

Transcript of Regulament cadru organizare testul genius

Page 1: Regulament cadru organizare testul genius

ASOCIAȚIA EDUCATIVĂ GENIUS

ONG

Organizație non-guvernamentală în domeniul educației

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI

DESFĂŞURARE A CONCURSULUI NAȚIONAL

“TESTUL GENIUS”

Valabil pentru anul școlar 2014 – 2015

Page 2: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 1

Cuprins

Prezentare proiect .................................................................................................................... 2

Capitolul I - Disciplinele evaluate și etapele de concurs ....................................................... 4

Art. 1 - Disciplinele evaluate ........................................................................................................... 4 Art. 2 - Etapele Testului Genius ....................................................................................................... 4

Capitolul II - Participarea elevilor ......................................................................................... 4

Art. 3 - Criterii de participare .......................................................................................................... 4 Art. 4 - Înscrierea participanților ..................................................................................................... 5 Art. 5 – Contribuția de participare .................................................................................................. 5

Capitolul III - Cadrele didactice implicate ............................................................................ 5

Art. 7 - Specialişti în educaţie şi formare ....................................................................................... 5 Art. 8 - Directorul unităţii şcolare ................................................................................................... 5 Art. 9 - Administratorul de test ....................................................................................................... 5 Art. 10 - Profesorii supraveghetori .................................................................................................. 5 Art. 11 - Profesorii evaluatori .................................................................................................. 6 Art. 12 - Personalul auxiliar ............................................................................................................. 6 Art. 13 - Distincții ............................................................................................................................ 6

Capitolul IV - Programa și structura subiectelor ................................................................. 6

Art. 14 - Programa subiectelor ........................................................................................................ 6 Art. 15 - Structura subiectelor ......................................................................................................... 6 Art. 16 – Competențe urmărite....................................................................................................... 7

Capitolul V - Organizarea și desfășurarea în Centrele de Test ........................................... 8

Art. 17 - Centrele de Test ............................................................................................................... 8 Art. 18 - Timpul de lucru ................................................................................................................. 8 Art. 19 - Desfășurarea Testului Genius ........................................................................................... 8 Art. 20 - Mențiuni organizatorice .................................................................................................... 9

Capitolul VI - Baremul de corectare și modalitatea de evaluare ........................................ 9

Art. 21 - Baremul de corectare ........................................................................................................ 9 Art. 22 - Modalitatea de evaluare ................................................................................................... 9 Art. 23 - Contestaţii şi soluţionarea contestaţiilor .......................................................................... 9

Capitolul VII - Premii și sistemul de premiere ................................................................... 10

Art. 24 - Modalitatea de acordare a premiilor ............................................................................. 10 Art. 25 - Modalitatea de transmitere a premiilor ......................................................................... 10

Capitolul VIII - Copyright și politica de confidențialitate ................................................. 10

Art. 26 - Proprietatea asupra conţinutului .................................................................................... 10 Art. 27 - Blogul............................................................................................................................... 11 Art. 28 - Mesaje/ materiale ........................................................................................................... 11 Art. 29 - Limitarea responsabilităţilor ........................................................................................... 11 Art. 30 - Politica de securitate a datelor ....................................................................................... 11

Capitolul IX – Parteneri educaționali .................................................................................. 12

Page 3: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 2

Prezentare proiect

Asociația Educativă Genius asigură organizarea și desfășurarea Concursului Național de Verificare a

Cunoștințelor Școlare „Testul Genius”, în mediul preuniversitar, clasele 1-8 și clasa pregătitoare, pentru:

Matematică, Limba română și un test cu totul nou de “Atenție și Concentrare”!

UN ALT FEL DE CONCURS

Testul Genius își propune să meargă dincolo de ceea ce se întâmplă în școli. Universul redus la pereții unei

săli de curs este doar o latură a realității unui elev, așa că era momentul să apară un test care să rezolve nevoia

acestuia de a ieși din coperțile manualelor, în lumea reală. Cu alte cuvinte, o abordare modernă a

concursurilor și testelor școlare, axat pe creativitate, ingeniozitate, gândire critică și argumentația

propriilor idei și puncte de vedere.

Scopul principal al Testului Genius este evoluția și dezvoltarea personală a copiilor într-o manieră

distractivă și interactivă determinând / ajutând la crearea sau consolidarea unor instrumente de adaptare la

situații reale cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi.

TESTUL GENIUS – DISTRACTIV DE CREATIV!

DISTRACTIV

Cunoștințele sunt ca un joc de puzzle, iar provocarea elevului este de a găsi cât mai multe piese și a îmbina /

combina piesele potrivite care să întregească tabloul, prin educație. Noi facem acest traseu al descoperirii unul

distractiv, stârnind bucuria procesului în sine, și nu doar a rezultatului final.

CREATIV

Având ca bază curriculum-ul în vigoare și Legea Educaţiei Naţionale, Testul Genius reinterpretează într-o

manieră creativă subiectele școlare, pornind de la preocupările și curiozităţile copilului. Rezultatul este o

călătorie fantastică în lumea reală, care asigură o învăţare eficientă și relevantă.

MESAJUL NOSTRU

Suntem aici pentru a învăța. Fiecare clipă constituie o experiență nouă, din

care putem extrage informații utile dezvoltării și evoluției noastre. Un

proces educațional sănătos și relevant este important în viața fiecăruia și

esențial pentru tânăra generație.

Educația copiilor noștri va modela societatea viitoare, iar valorile formate

într-o societate sănătoasă reprezintă premiza unui viitor mai bun. În acest

sens, contribuția noastră vine sub forma a trei proiecte educaționale, care au

ca scop principal sprijinirea elevilor, axându-ne pe utilitatea practică:

1. Testul Genius. Un test distractiv de creativ de verificare a

cunoștințelor școlare la nivelul claselor 0-VIII pentru: Matematică,

Limba română și un test cu totul nou în mediul școlar din România,

test de Atenție și Concentrare! O abordare modernă a concursurilor și testelor școlare, axat pe

creativitate, ingeniozitate, gândire critică și argumentația propriilor puncte de vedere.

Page 4: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 3

2. Memoplay. Un joc de cultură generală, care aduce educație prin distracție în patru arii curriculare

(Matematică și științe/ Limbă și comunicare/ Cultură generală/ Om și societate).

3. Bright Math. Aplicația de mate este un instrument creativ și complex de testare și învățare

autonomă a Matematicii.

PENTRU ELEVI

Un strop de competitivitate, o felie de provocare, o bucată de entuziasm, multă distracție și creativitate. Asta

vei descoperi de la primul contact cu Testul Genius. Te vei distra cu noi în această călătorie educațională, vei

învăța lucruri noi, îți vom dezvălui secretele gândirii logice și îți vom arăta diverse metode prin care să rezolvi

probleme.

În plus:

Te vom recompensa cu diverse jocuri educative.

Vei câștiga premii.

Vei avea posibilitatea să participi la tabere educative.

Vei cunoște învățători și profesori care îți vor deveni prieteni în drumul tău educațional.

Te așteptăm să pornești în aventura Testului Genius, un test “Distractiv de creativ!” la Matematică, Limba

română și Atenție și Concentrare. Mult succes!

PENTRU NOI PĂRINȚII

Noi, părinții, suntem primii responsabili de educația copiilor, de clădirea bazei personalității adulților de

mâine. Fiind conștienți de această responsabilitate, este esențial să alegem instrumente relevante pentru

evoluția și dezvoltarea personală a elevilor de azi. Din acest motiv, ne propunem să elaborăm activități

educative cât mai diversificate și complementare. Astfel de activități ajută la a-i motiva să gândească creativ,

să meargă pe raționamente logice pentru soluționarea problemelor date, să facă analogii și corelații pentru

rezolvarea diverselor situații.

Ca și voi, ne dorim ca fiecare copil să găsească răspunsul la multe dintre propriile curiozităţi, să-și dezvolte

creativitatea, inventivitatea, gândirea critică și abilitatea de a rezolva probleme în diversele contexte de

comunicare și viață socială.

PENTRU NOI ÎNVĂȚĂTORII/ PROFESORII

Concursul Național de Verificare a Cunoștințelor Școlare “Testul Genius” se adresează elevilor din clasele I-

VIII și clasa pregătitoare (clasa 0). Disciplinele Testului Genius sunt: Matematică, Limba română și un test de

Atenție și Concentrare, iar elevii pot participa la toate sau la oricare dintre etapele testului. Etapele sunt

independente, iar participarea la una dintre ele nu este condiționată de punctajul obţinut la etapele anterioare.

Direcţiile de colaborare, detaliile organizării şi desfăşurării concursului în Centrele de Test sunt cuprinse în

Procedura Administratorului de Test (AT). În funcție de interesul dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați

pentru a vă transmite Procedura AT.

Credem în utilitatea derulării acestor concursuri de verificare a cunoștințelor școlare în unitatea

dumneavoastră de învăţământ și așteptăm să ne contactați.

PENTRU ȘCOLILE ORGANIZATOARE

Scopul unui parteneriat educațional între Asociația Educativă Genius – Unitatea Școlară îl reprezintă

dezvoltarea cadrului de cooperare dintre mediul instituțional școlar de stat și mediul extrașcolar din sfera

privată, prin activități educaționale complementare și benefice elevilor, părinților, profesorilor, instituțiilor de

învățământ și mediului social.

Obiectivele proiectului educațional cu Școala vor urmări:

”Învață din ziua de ieri, trăiește pentru cea de azi, speră pentru ziua de mâine. Cel mai

important lucru este să nu te oprești din a pune întrebări.” – Albert Einstein

Page 5: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 4

Capitolul I - Disciplinele evaluate și etapele de concurs

Art. 1 - Disciplinele evaluate

Asociația Educativă Genius organizează evaluări ale cunoştinţelor la:

a) Matematică (clasele I-VIII și clasa pregătitoare);

b) Limba și literatura română (clasele I-VIII și clasa pregătitoare);

c) Atenție & Concentrare (clasele I-VIII și clasa pregătitoare).

Art. 2 - Etapele Testului Genius

(1) La toate disciplinele de test, se vor desfăşura 2 (două) sesiuni de evaluare.

Limba și literatura română/ Matematică/ Atenție &

Concentrare

Etapa I Etapa a II-a

Inițială

Decembrie - Ianuarie Evaluare curentă

Martie-Mai

(2) Orice elev, indiferent dacă a participat la prima etapă de evaluare şi indiferent de punctajul

obţinut, poate participa la etapa următoare.

(3) Graficul de desfăşurare a etapelor de evaluare se stabileşte de către Asociația Educativă Genius,

conform specificului fiecărei discipline de studiu. Calendarul etapelor de concurs se va afişa pe pagina web a

Asociației: www.testulgenius.ro

Capitolul II - Participarea elevilor

Art. 3 - Criterii de participare

(1) Testul Genius, prin concursul național de verificare a cunoștințelor școlare, se adresează tuturor

elevilor din mediul preuniversitar, clasele I-VIII și clasa pregătitoare, care doresc să participe.

(2) Asociația Educativă Genius își rezervă dreptul de a descalifica sau de a refuza înscrierea unor

candidați, exclusiv din motive obiective.

Page 6: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 5

Art. 4 - Înscrierea participanților

(1) Modalitățile de înscriere la Testul Genius sunt

următoarele:

1. Online, direct prin sistemul www.testulgenius.ro (cu

opțiuni de alegere a centrului de test etc.).

2. La școala unde înveți: prin intermediul profesorului

aferent disciplinei de test (Matematică, Română, iar

pentru Atenție & Concentrare se poate contacta oricare

dintre ei). Profesorul de la clasă contactează

Administratorul de Test (coordonatorul principal în Centrul de Test – Unitatea Școlară unde se va

organiza Testul Genius), iar acesta face înscrierea.

3. La Centrul de Test, contactând Administratorul de Test – coordonatorul proiectului în unitatea școlară.

Datele privind Centrele de Test se vor regăsi în sistemul online www.testulgenius.ro

4. Contactând Asociația Educativă Genius prin formularul de contact al fiecărei discipline de test.

Art. 5 – Contribuția de participare

(1) Contribuția de participare, simpatizant Testul Genius, este de 25 de lei și se achită odată cu

înscrierea, pentru fiecare etapă şi disciplină în parte.

Capitolul III - Cadrele didactice implicate

Art. 7 - Specialişti în educaţie

şi formare

Din această categorie fac parte

institutori, învăţători, profesori, directori,

inspectori, cadre universitare, cadre din

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, pentru

elaborarea și expertiza materialului

ştiinţific (programe concurs, subiecte,

bareme, metode de evaluare, obiective

urmărite etc.).

Art. 8 - Directorul unităţii şcolare

(1) Aprobă desfăşurarea Testului Genius în unitatea şcolară. Directorul unităţii şcolare poate fi

Administrator de Test al concursului, întrunind condiţiile regulamentului şi cu acordul Asociației Educative

Genius.

(2) Semnează parteneriatul educațional de colaborare între Unitatea Școlară (Centru Test) pe care o

reprezintă și Asociația Educativă Genius.

Art. 9 - Administratorul de test

(1) Este cadru didactic, organizator principal al Testului Genius în unitatea școlară, devenită centru de

test.

(2) Alege şi coordonează echipa de lucru, conform documentului “Procedura Administratorului de

Test”, semnată la începutul colaborării cu Asociația Educativă Genius.

(3) Are obligația de a respecta și de a urma toate prevederile specificate în documentul “Procedura

Administratorului de test”.

Art. 10 - Profesorii supraveghetori

(1) Specialitatea profesorilor supraveghetori trebuie să fie alta decât cea care priveşte conţinutul

probelor.

(2) Pot fi desemnați profesori supraveghetori în cadrul „Testului Genius” doar în condiţiile în care nu

au rude sau elevi în sălile în care supraveghează.

Page 7: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 6

(3) Verifică identitatea participantului pe baza legitimației de înscriere/actului de identitate sau a

carnetului de note (original sau copie) şi a listei de participare la concurs.

(4) Instruiesc elevii participanţi cu privire la atribuţiile şi comportarea lor în timpul probelor.

(5) După terminarea timpului de lucru primesc lucrările, verifică numărul de pagini şi le notează în

borderou, înmânează lucrările şi borderoul Administratorului de test.

Art. 11 - Profesorii evaluatori

(1) Pot fi desemnați profesori evaluatori în cadrul „Testului Genius” doar în

condiţiile în care nu au rude sau elevi participanţi la concurs.

(2) Domeniul de expertiză (academic, ştiinţific, educațional și profesional)

trebuie să fie al disciplinei evaluate.

(3) La evaluare, greşelile sunt subliniate de către evaluatori, folosind culori

diferite, fără a se interveni în textul lucrării. Profesorii evaluatori completează

borderourile de notare, alcătuite pe baza baremelor.

(4) Fiecare lucrare este verificată de 2 (doi) evaluatori. Punctajul final al lucrării

se obține prin sumă, cu două zecimale, fără rotunjiri, a punctajelor acordate pentru

fiecare subiect/item în parte. Nota finală este stabilită prin media aritmetică a punctajelor oferite de către doi

profesori evaluatori, astfel că Asociația Educativă Genius va ajusta nota primită cu zecimale de la Centrele de

Test până la primul punctaj valabil, conform baremului. La final nu vor exista punctaje intermediare.

Art. 12 - Personalul auxiliar

(1) Poate fi format din persoane din cadrul biroului de secretariat/relaţii publice, informatician

(conexiune internet, printare subiecte etc.).

(2) Personalul auxiliar stă la dispoziţia Administratorului de test în formarea echipei de lucru şi pentru

desfăşurarea în bune condiţii a concursului.

Art. 13 - Distincții

Toate cadrele didactice implicate primesc diplome de merit şi adeverinţe de participare în cadrul

concursului național Testul Genius, pentru dosarul de gradaţie şi portofoliul profesional, conform

normativelor MEN în vigoare.

Capitolul IV - Programa și structura subiectelor

Art. 14 - Programa subiectelor

(1) Programa Testului Genius pentru fiecare etapă/disciplină va fi disponibilă pe site-ul

www.testulgenius.ro, cu 14 zile calendaristice înainte de data desfăşurării acesteia.

(2) Programa etapelor de evaluare are în vedere competenţele specifice şi conţinuturile

din programele şcolare MEN, corespunzătoare fiecărui nivel de clasă pentru anul școlar în curs.

Art. 15 - Structura subiectelor

(1) În alcătuirea tuturor subiectelor, se vor avea în vedere cerinţe care să permită valorificarea

cunoştinţelor dobândite de elevi, precum şi a capacităţilor de analiză, de sinteză, de evaluare, de soluţionare şi

de utilizare a cunoştinţelor dobândite în școală. De asemenea, se va pune în valoare spiritul de inovaţie şi de

creaţie al participanţilor.

(2) Structura subiectelor şi modul de concepere sunt abordate astfel încât să permită desfăşurarea

concursului în timpul de concurs prezentat pentru fiecare disciplină, cu respectarea următoarelor cerinţe:

a) gradul de dificultate este progresiv, conform standardelor curriculare de performanţă

specificate în programele MEN, pentru fiecare disciplină în parte;

b) subiectele sunt concepute astfel încât să realizeze evaluarea privind logica, intuiţia,

creativitatea, abilităţile şi competenţele candidaţilor, având la bază materia şcolară parcursă, punându-se

accentul pe caracterul practic-aplicativ;

c) itemii sunt formulați respectând programa MEN și cerințele de ordin metodic și științific,

asigurând un caracter competițional.

(3) Structura subiectelor, pentru fiecare disciplină în parte, va fi postată pe site-ul

www.testulgenius.ro la începutul anului școlar și va fi valabilă pentru toate etapele.

(4) Pentru fiecare disciplină vor avea loc actualizări frecvente (programă, structură subiecte, centre de

test, rezultate etc.), pe site-ul web www.testulgenius.ro.

Page 8: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 7

Art. 16 – Competențe urmărite

(1) Elaborarea subiectelor atinge competențele specificate în programele MEN, pentru fiecare

disciplină şi an de studiu în parte.

(2) La ştiinţele exacte – Matematică și Atenție & Concentrare, se va avea în vedere următoarele

obiective specifice:

a) capacitatea de a realiza raţionamente după diferite criterii logice, de a clasifica, de a demonstra, de a

găsi rapid şi eficient soluţii în situaţii noi, abstractizate;

b) capacitatea de a realiza operaţii logice (formalizare), de a transfera pe bază de analogii soluţii

identificate în situaţii problematice noi;

c) la ciclul primar (clasele I-IV): dezvoltarea gândirii logice pe baza operaţiilor simple de analiză,

sinteză şi comparaţie, corelaţii cu suport concret, intuitiv.

Matematică

Atenție și Concentrare

(3) La limbă şi comunicare - Limba și literatura română se va avea în vedere următoarele competențe:

a) creativitatea şi flexibilitatea gândirii;

b) limbaj adaptat, contextual;

c) competenţă şi performanţă lingvistică, corelate cu nivelul de dezvoltare psihoindividuală;

d) interese cognitive;

e) expresivitate emoțională;

f) implicare (participarea la un concurs reprezintă o motivaţie specială la această vârstă);

g) conturarea unor trăsături caracteriale: implicare, curaj, perseverenţă.

Limba și literatura română

Page 9: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 8

Capitolul V - Organizarea și desfășurarea în Centrele de Test

Art. 17 - Centrele de Test

(1) Detaliile privind Centrele de Test (unitățile școlare) în care se desfăşoară concursul, data şi ora

evaluării, precum și alte informaţii utile privind persoana de contact – Administrator de Test, se vor obţine şi

prelua odată cu înscrierea, prin sistemul online www.testulgenius.ro.

(2) Lista tuturor Centrelor de Test din țară, datele de contact ale acestora, precum și numele

coordonatorilor principali din fiecare unitate școlară participantă, vor fi disponibile având cont în sistemul

online al Asociației Educative Genius, www.testulgenius.ro, cu o săptămână înainte de fiecare etapă de

concurs.

Art. 18 - Timpul de lucru

Timpul maxim de lucru este menționat pe foaia de concurs pentru fiecare nivel de clasă și este

următorul:

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

• Clasele 0-I – 60 minute;

• Clasele II-IV – 1h30min (90 minute);

• Clasele V-VIII – 2h (120 minute).

MATEMATICĂ

• Clasele 0-I – 60 minute;

• Clasele II-IV – 1h30min (90 minute);

• Clasele V-VIII – 2h (120 minute);

ATENȚIE ȘI CONCENTRARE

• Clasele 0-VIII – 50 minute.

Art. 19 - Desfășurarea Testului Genius

(1) Ora de începere a concursului la nivel național este 9:00.

(2) Concursurile organizate de către Asociația Educativă Genius se organizează în zi liberă școlară

(sâmbăta sau duminica).

(3) În dimineaţa zilei în care se desfăşoară concursul, Administratorul de test asigură multiplicarea

subiectelor şi păstrarea secretului acestora până la distribuirea lor către participanţi, odată cu începerea

concursului.

(4) Administratorul de test asigură repartizarea participanților în sălile de concurs, pe baza

borderoului de înscriere. Accesul în săli se realizează sub stricta coordonare a Administratorului de test, iar

aranjarea în bănci se face de către profesorii supraveghetori.

(5) Înainte de începerea evaluării, profesorii supraveghetori asigură instructajul participanţilor

(conduita în timpul derulării concursului precum şi alte informaţii).

(6) Profesorii supraveghetori verifică identitatea elevului pe baza legitimației de înscriere/actului de

identitate sau a carnetului de note (original sau copie) şi a listei de participare la concurs.

(7) Elevilor li se înmânează foile de test, care vor fi secretizate.

(8) După terminarea timpului destinat concursului, profesorii supraveghetori primesc lucrările,

capsează toate foile fiecărui participant, verifică şi trec în borderou numărul de pagini redactate.

(9) Toate lucrările şi borderoul (care cuprinde numele candidaţilor, clasa, numărul de pagini al

lucrării redactate etc.) sunt predate Administratorului de test în maximum 30 de minute de la finalizarea

concursului.

Page 10: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 9

Art. 20 - Mențiuni organizatorice

(1) Este interzis accesul participanților în sala de concurs cu materiale ajutătoare (caiete, manuale, foi,

aparatură electronică – calculatoare, telefoane mobile, tablete etc.).

(2) Participanții trebuie să aibă o conduită corespunzătoare pe tot parcursul concursului.

(3) Participanții pot păstra ciornele după finalizarea concursului.

(4) Accesul părinților sau al însoțitorilor în centrul de test este strict interzis.

(5) După predarea lucrării, participantul părăsește unitatea școlară.

(6) În sala de concurs vor rămâne cel puțin trei participanți până la expirarea timpului de lucru.

(7) Administratorul de test are libertatea de a acționa pentru remedierea oricărei situații neprevăzute.

(8) Pentru orice încălcare a regulamentului, participanții vor fi descalificați.

Capitolul VI - Baremul de corectare și modalitatea de evaluare

Art. 21 - Baremul de corectare

(1) Rezultatele probelor sunt apreciate prin puncte, de la 0 la

100, după baremele alcătuite de către comisia centrală a Asociației

Educative Genius.

(2) Baremele de corectare şi notare (împreună cu subiectele

corespunzătoare) se afișează pe site-ul www.testulgenius.ro, în

maximum 3 (trei) zile de la data susţinerii concursului, după

desfăşurarea fiecărei etape (I și II), astfel încât fiecare elev să se poată

autoevalua (inclusiv cei care nu au putut participa la Testul Genius din

diverse motive).

Art. 22 - Modalitatea de evaluare

(1) Evaluarea lucrărilor se va face conform baremului de

corectare. Nota finală este stabilită prin media aritmetică a punctajelor oferite de către doi profesori

evaluatori, astfel că Asociația Educativă Genius va ajusta nota primită cu zecimale de la Centrele de Test până

la primul punctaj valabil, conform baremului. La final nu vor exista punctaje intermediare.

(2) În cazul unui număr nejustificat de mare de punctaje identice (prin raportare la media naţională),

comisia centrală decide (prin reevaluarea lucrărilor) veridicitatea notării, depunctarea (dacă este cazul),

restabilirea ierarhiei la nivel naţional, stabilind elevii premiaţi. Pot rămâne însă şi aceleaşi punctaje, respectiv

punctaje identice, dacă rezolvările sunt corecte, dar premiile se vor acorda numai candidaţilor cu rezolvările

complete (rezolvări detaliate, acurateţe, fără lipsuri în paşii de rezolvare etc.).

Art. 23 - Contestaţii şi soluţionarea contestaţiilor

(1) Rezultatele fiecărei etape vor fi afișate în centrul de test, după finalizarea corectării tuturor

lucrărilor din unitatea școlară respectivă.

(2) Elevii participanţi pot contesta numai punctajul iniţial al propriei lucrări.

(3) Contestaţiile pot fi depuse în termen de cel mult 24 de ore de la afişarea rezultatelor, la

Administratorul de test, în centrul de test, iar termenul de analiză şi răspuns este de cel mult 48 de ore de la

depunerea contestaţiilor.

(4) Pentru rezolvarea contestaţiilor la toate etapele de concurs, Administratorul de test numeşte o

subcomisie, pentru fiecare disciplină/an de studiu, alcătuită din 2-4 cadre didactice de specialitate, altele decât

cele care au evaluat iniţial. Hotărârile subcomisiilor de contestaţii, certificate de către Administratorul de test

şi comisia centrală a Asociației Educative Genius, sunt definitive.

(5) După rezolvarea contestaţiilor din fiecare centru de test din țară, toate rezultatele vor fi

centralizate de către Asociația Educativă Genius, care stabileşte clasamentul final pentru premiere și îl

afișează pe site-ul www.testulgenius.ro, în decurs de o săptămână de la data etapei de concurs.

(6) Lucrările nu se pot vizualiza de către participanți (elevi, părinți, alte cadre didactice în afara

comisiei formată din Administratorul de test și Asociația Educativă Genius).

(7) Asociația Educativă Genius îşi rezervă dreptul de a nu oferi informații asupra lucrărilor

candidaților. Contestațiile se acceptă o singură dată, iar punctajul după contestații este final.

Page 11: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 10

Capitolul VII - Premii și sistemul de premiere

Art. 24 - Modalitatea de acordare a premiilor

(1) Premiile pentru toate disciplinele de concurs se disting și se

acordă în 2 (două) categorii, după cum urmează:

Premii la nivel naţional

Premii finale - la finalul celor două etape de concurs

(2) Premiile la nivel național se vor acorda elevilor care fac parte

din clasamentul național întocmit după fiecare etapă de concurs. Premierea

se va face la nivelul întregii țări. Din clasamentul național fac parte primele

10 (zece) punctaje de la fiecare nivel de clasă, în ordinea descrescătoare a

punctajelor obținute.

Medalii aferente primelor 3 (trei) locuri

Diplome de merit clasament naţional aferente primelor 10

(zece) locuri

Punctajul minim pentru obținerea acestor premii este de 65 de puncte.

Fiecare elev participant, care nu a obținut premiu la nivel național, primește diplomă de participare la

concursul Testul Genius.

(3) Premii finale. După cele două etape de concurs, pentru fiecare disciplină, elevii cu rezultate

deosebite vor fi premiați de către comisia centrală a Asociației Educative Genius, prin jocuri educative,

electronice (laptop-uri, tablete digitale, aparate foto), burse de studiu, tabere educaționale etc.

Asociația Educativă Genius îşi rezervă dreptul de a acorda diverse premii atractive elevilor cu un

rezultat general bun pe întregul an școlar (prin obținerea a peste 180 puncte prin participarea la cele 2

etape ale fiecărei discipline sau 100 puncte prin participarea la oricare dintre etapele fiecărei discipline).

Aceste premii constau în jocuri educaționale, precum si produse electronice – laptopuri, tablete

digitale și aparate foto, elevilor cu rezultate deosebite din cadrul fiecărei etape de concurs.

Asociația Educativă Genius îşi rezervă dreptul de a invita în tabere educaţionale elevii cu rezultate

deosebite.

Asociația Educativă Genius îşi rezervă dreptul de a acorda burse de studiu elevilor cu rezultate

deosebite.

Art. 25 - Modalitatea de transmitere a premiilor

(1) Premiile (diplome și medalii) fiecărei etape se trimit în aproximativ o lună de zile de la susţinerea

testului.

(2) Toţi elevii primesc diplome de participare (cu excepţia celor care fac parte din clasamentul

național).

(3) Elevii care fac parte din clasamentul național primesc diploma pentru cea mai mare distincție, fără

a primi diplomă de participare (ex. un elev care face parte din clasamentul național nu primește diplomă de

participare, ci diplomă de merit național).

(4) Premiile se trimit la centrul de test în care s-a organizat concursul. Participanții se vor prezenta la

unitatea școlară în care au susținut Testul Genius pentru a intra în posesia premiului obținut.

(5) Participanții își revendică premiul din centrul de test în care au susținut concursul, prin

intermediul Administratorului de test.

(6) Administratorul de test trebuie să acorde premiile tuturor elevilor, după fiecare etapă de concurs.

Capitolul VIII - Copyright și politica de confidențialitate

Art. 26 - Proprietatea asupra conţinutului

(1) Toate textele, imaginile, sunetele sau orice alt conţinut al site-ului www.testulgenius.ro, precum şi

al materialului ştiinţific (subiecte, bareme, procedura Administratorului de test privind organizarea şi

desfăşurarea concursului, detaliile din ziua desfăşurării testului etc.), sunt proprietatea Asociației Educative

Genius.

(2) Tot conţinutul site-ului www.testulgenius.ro este protejat prin legea copyright-ului, legea

proprietăţii intelectuale, dar şi de alte legi sau ordine care privesc dreptul de autor, dreptul la proprietate etc.,

fiind proprietatea exclusivă a Asociației Educative Genius.

Page 12: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 11

(3) Se poate face o singură copie a conţinutului pe un mediu magnetic (ex. hard disk sau suport

magnetic) şi o singură copie tipărită, doar cu scopul uzului personal, excluzând comercializarea. Nu se poate

copia, transmite, modifica, reproduce, republica, încărca pe Internet sau distribui nicio parte a conţinutului

site-ului www.testulgenius.ro.

(4) Pentru oricare dintre situaţiile de mai sus este necesar acordul scris al reprezentanţilor Asociației

Educative Genius.

Art. 27 - Blogul

(1) Prin participarea dumneavoastră la forumurile de discuţii sau în comunicarea prin sistemul intern

sunteţi de acord:

a) să NU defăimaţi, abuzaţi, hărţuiţi, intimidaţi nicio altă persoană;

b) să NU folosiţi un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial, ofensiv;

c) să NU faceţi declaraţii sau să postaţi materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflaţi

în sistem;

d) să NU incitaţi la activităţi ilegale;

e) să NU exprimaţi intenţia de a desfăşura activităţi ilegale;

f) să NU ataşaţi materiale care conţin viruşi informatici sau materiale piratate, inclusiv muzică sau

software;

g) să NU violaţi drepturile unei alte persoane, incluzând proprietatea intelectuală;

h) să NU promovaţi sau să postaţi reclame comerciale, de orice tip.

(2) Mesajele sau materialele postate de orice persoană pe site-urile organizaţiei, pot fi reeditate sau

şterse de către Asociația Educativă Genius, la libera sa alegere.

Art. 28 - Mesaje/ materiale

(1) Prin corespondenţa cu membrii Asociației Educative Genius, cu

persoanele care administrează sistemul, prin postarea temelor, proiectelor, eseurilor

sau a oricăror scrieri, scheme, imagini grafice, sugestii, comentarii, concepte sau

orice alt conţinut pe serverele Asociației Educative Genius sau prin transmiterea lor

prin fax, email sau orice alt sistem de comunicaţii, oferiţi Asociației Educative

Genius dreptul nelimitat, continuu şi irevocabil de a utiliza, reproduce, modifica,

adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite şi prezenta

conţinutul (în totalitate sau în parte), de a-l încorpora în alte lucrări - în orice formă

sau tehnologie actuală sau care va fi dezvoltată în viitor, fără a primi nicio

compensaţie.

(2) Asociația Educativă Genius își rezervă dreptul de a șterge mesajele de

pe paginile de socializare, în cazul în care le consideră nepotrivite și de a răspunde doar la întrebările

relevante și de interes general. Discuțiile de pe site-urile de socializare nu sunt considerate oficiale. Pentru a

primi răspunsuri rapide și oficiale, mesajele dumneavoastră se vor expedia pe adresele de e-mail ale

Asociației Educative Genius, pentru fiecare disciplină în parte.

Art. 29 - Limitarea responsabilităţilor

Asociația Educativă Genius nu răspunde pentru defecţiunile, întreruperile sau erorile soft-urilor

folosite de utilizatori.

Art. 30 - Politica de securitate a datelor

(1) Asociația Educativă Genius nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de

membrii înscrişi.

(2) Asociația Educativă Genius nu divulgă adresele, telefoanele sau orice alte date personale

către terţe părţi, cu excepţia cazurilor cerute de legislaţia în vigoare.

Page 13: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 12

Capitolul IX – Parteneri educaționali

Alături de partenerii noștri ne propunem să venim cu soluții creative și educative pentru toți

copiii, începând de la clasa pregătitoare și până la clasa a VIII-a.

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România este cea mai mare şi mai dinamică

organizaţie non-guvernamentală a cadrelor didactice române, cu o tradiţie de peste un

secol şi structuri în toate judeţele ţării şi peste hotare.

Cursuri de citire rapidă, cursuri de creativitate și învățare accelerată, tabere

educative și multe alte activități educaționale.

Editura Litera: auxiliare educaționale pentru învățământul preșcolar și primar, Clubul profesorului

modern, Cărți-Cărți-Cărți din toate domeniile. Un sfert de secol de cărți!

We love you to love English! Descoperă metoda de predare Shakespeare

School care a ajutat mii de copii din București (4 ani +) să obțină rezultate excelente la limba engleză.

Educație prin joacă, teatru și spectacole pentru copii, în două cuvinte – Gașca Zurli!

Experimente științifice și petreceri pentru copii, programe educaționale

orientate spre divertisment în toate domeniile științei. Echipa FunScience este condusă de Profesorul Trăsnit!

Cursuri de inițiere și performanță în șah pentru toți copiii. Academia de Șah are o

echipă tânără și ambițioasă ce își propune crearea unui mediu mai bun, mai sănătos pentru toți copiii din

comunitatea noastră cu scopul dezvoltării lor armonioase.

Page 14: Regulament cadru organizare testul genius

Asociația Educativă Genius ©, 2014 Pagina 13

StartEvo pune în mișcare comunitatea în sprijinul elevilor, ajutându-i să

evolueze, să fie mai ambițioși și mai motivați.

Mr. Mentorus înseamnă ateliere, cursuri și evenimente educativ-distractive

pentru copii, care urmăresc dezvoltarea aptitudinilor necesare în interacțiunea zilnică a viitorilor adolescenți:

comunicare, îndemânare, lucru în echipă, strategie etc. Programele Mr. Mentorus sunt create special pentru a se

plia pe vârsta copiilor, astfel încât să fie potrivite nevoilor acestora. Mai multe detalii despre Mr. Mentorus pe

www.mrmentorus.ro

Acest curs propune încurajarea creativității într-un cadru distractiv, utilizând în mod

inovativ și materiale reciclabile, introducându-le într-un context nou și amuzant, dar mai ales educativ, copiii

dobândind în același timp cunoștințe generale cu privire la conținutul fiecărei creații.