Direcția Generală Politici Interne ale Uniunii

Departamentul Tematic B: Politici Structurale și de Coeziune

DEZVOLTARE REGIONALĂ

Regiunile în declin: o nouă paradigmă demografică și teritorială

STUDIU IP/B/REGI/IC/2007-044 11/07/2008 PE 408.928 RO

Prezentul studiu a fost redactat la solicitarea Comisiei pentru dezvoltare regională a Parlamentului European. Documentul este publicat în următoarele limbi:

- Original: FR. - Traduceri: EN, DE

Sinteza este publicată în următoarele limbi: BG, CS, DA, DE, EL, EN, ES, ET, FI, FR, HU, IT, LT, LV, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, SV.

Autori: UMS RIATE, (Universitatea Paris Diderot, conducător)1, Geografie-orașe (CNRS Paris-A) 2, LIG (Universitatea Joseph Fourier) 3, IGEAT (Universitatea Liberă din Bruxelles) 4, Universitatea din Umeå 5, Departamentul de Științe Sociale – Universitatea din Napoli „L’Orientale”, Universitatea din Napoli 6, CUGUAT – TIGRIS (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”) 7

Funcționar responsabil: dna Ivana Katsarova Departamentul Tematic B:

Politici Structurale și de Coeziune Parlamentul European Rue Wiertz 60 B-1047 Brussels E-mail:ipoldepb@europarl.europa.eu Manuscris finalizat în iunie 2008. Studiul este disponibil pe internet la următoarea adresă: www.europarl.europa.eu/activities/expert/eStudies.do?language=FR Bruxelles, Parlamentul European, 2008. Opiniile exprimate în prezentul document aparțin autorului și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Parlamentului European. Sunt autorizate reproducerea și traducerea exclusiv în scopuri necomerciale, cu condiția ca sursa să fie menționată, iar editorul să-și fi dat acordul în prealabil și să primească o copie.

1 Claude Grasland, Ronan Ysebaert, Bernard Corminboeuf, Nicolas Gaubert, Nicolas Lambert, Isabelle Salmon 2 Myriam Baron, Sophie Baudet-Michel, Estelle Ducom, Dominique Rivière, Camille Schmoll, Christine Zanin 3 Jérome Gensel, Jean-Marc Vincent, Christine Plumejeaud 4 Gilles Van Hamme 5 Einar Holm, Magnus Strömgren 6 Pasquale Coppola, Alessia Salaris, 7 Octavian Groza, Ionel Muntele, George Turcanasu și Oana Stoleriu

Regiunile în declin: o nouă paradigmă demografică şi teritorială

Direcția Generală pentru Politici Interne ale Uniunii

Departamentul Tematic B: Politici Structurale și de Coeziune

DEZVOLTARE REGIONALĂ

Regiunile în declin: o nouă paradigmă demografică și teritorială

STUDIU

Conținut:

Uniunea Europeană constituie în prezent, împreună cu Rusia și Japonia, partea lumii care ar trebui să cunoască creșterea demografică cea mai slabă în următorii ani. Dincolo de chestiunile de politică externă, aceste evoluții au de asemenea un impact asupra dezvoltărilor regionale și locale. Fenomenele demografice contemporane vizează prin urmare ansamblul politicii de coeziune economică, socială și teritorială. Apariția unei scăderi demografice la scara unor regiuni întregi se adaugă și uneori se confundă cu problematicile disparității de dezvoltare care se află în mod tradițional în centrul politicii de coeziune a Uniunii Europene. În opinia autorilor, acest fapt trebuie să conducă la regândirea politicii de coeziune în toate dimensiunile acesteia: economică, socială, de mediu și mai ales teritorială. Răspunsurile la problema scăderii demografice ar trece astfel prin crearea unei guvernanțe multinivel care implică în același timp nivelurile de intervenție supraregional (Uniunea Europeană, state), infraregional (autorități locale, aglomerații) și transregional (spații transfrontaliere, limite interne).

IP/B/REGI/IC/2007-044 PE 408.928 RO

Acest studiu este dedicat memoriei profesorului Pasquale Coppola

Regiunile în declin: o nouă paradigmă demografică şi teritorială

Rezumat Caracterul relativ previzibil pe termen mediu al evoluțiilor demografice naționale și, într-o mai mică măsură, regionale sau locale, antrenează o responsabilitate specială a factorilor decizionali politici. Într-adevăr, dacă, într-o anumită măsură, se poate scuza imprudența factorilor decizionali politici față de șocurile economice externe (criza „supraprimelor”, creșterea prețurilor energiei de exemplu) sau față de riscurile de mediu (inundații, furtuni, cutremure, …), este mult mai greu să se ierte o lipsă de anticipare privind fenomene demografice ale căror traiectorii previzibile se cunosc grosso modo destul de bine pentru următorii 20 sau 30 de ani.

Uniunea Europeană constituie, împreună cu Rusia și Japonia, partea lumii care ar trebui să cunoască creșterea demografică cea mai scăzută în următorii ani. În lipsa unor noi extinderi, populația acesteia ar trebui să rămână aproximativ stabilă în jurul cifrei de 500 milioane de locuitori. Cu toate acestea, mai multe dintre țările care o formează trebuie să se aștepte la o scădere demografică, îndeosebi Germania, Italia și toate noile state membre cu excepția Ciprului și a Maltei. În schimb, țările situate la estul și la sudul Mării Mediterane vor cunoaște în continuare o puternică creștere demografică în cursul acestei perioade, iar populația Turciei o va depăși pe cea a Germaniei începând cu anul 2015 (82 milioane de locuitori), în timp ce populația Marocului va fi superioară celei a Spaniei în jurul anului 2035 (44 milioane de locuitori). Aceste evoluții globale sunt bine cunoscute și ridică mai multe dileme politice și geopolitice în materie de urmărire a extinderii și de deschidere sau de închidere a frontierelor în fața imigrației.

Aceste evoluții interferează de asemenea cu dezvoltări regionale și locale mult mai redutabile în materie de scădere demografică și de îmbătrânire. În aproape toate țările din Uniunea Europeană se găsesc regiuni a căror populație a început să scadă în cursul ultimilor douăzeci de ani (1980-2000). Fenomenul nu va face altceva decât să se accentueze în cursul deceniilor următoare. Dincolo de chestiunile de politică externă, transformările demografice contemporane vizează ansamblul politicii interne de coeziune economică, socială și teritorială.

„Shrinking Regions”: definiții și caracteristici Se poate încerca să se prevadă dinamica demografică regională din viitorii 25 de ani? Există o legătură sistematică între îmbătrânire și scăderea demografică? Este scăderea demografică legată de migrații sau mai degrabă de raportul dintre nașteri și decese? • Apariția conceptului de „Shrinking Region” este recentă (începutul anilor 2000), chiar dacă

ea corespunde unor realități mai vechi. Noutatea esențială constă în generalizarea fenomenului de depopulare la scara unor regiuni întregi, inclusiv orașe („Shrinking Cities”).

• Însăși definiția acestui concept rămâne subiect de dezbateri. Chiar dacă fenomenul de reducere a populației este asociat cu alte fenomene precum îmbătrânirea, este preferabil să se rămână la definiția cea mai simplă, care este diminuarea numărului de locuitori dintr-o regiune într-o generație. Aceasta este prin urmare soluția care a fost adoptată în prezentul raport.

• A fost reținut nivelul NUTS2, însă definirea regiunilor în descreștere ar fi diferită dacă s-ar fi optat pentru un alt decupaj regional.

• Tipologia „Shrinking Regions” cuprinde patru tipuri în funcție de faptul dacă descreșterea populației în perioada 2005-2030 este aproape sigură, probabilă, improbabilă, foarte improbabilă.

III

Figura 1 : Tipologia „Shrinking Regions" (2005-2030)

• „Shrinking Regions” sunt mai numeroase în fostele țări socialiste și în țările mediteraneene. Totuși aproape toate țările Uniunii Europene cuprind cel puțin o regiune în descreștere demografică probabilă sau foarte probabilă în cursul următorilor 25 de ani, iar fenomenul tinde să se răspândească în spațiu.

• La scară regională (NUTS2) nu există nicio relație între densitatea populației din regiuni și creșterea demografică viitoare a acestora. Fenomenul de depopulare vizează atât foste regiuni industriale cu mare concentrare de populații, cât și regiuni periferice rurale.

IV

Regiunile în declin: o nouă paradigmă demografică şi teritorială

• Îmbătrânirea depinde nu doar de vârsta medie a populațiilor, ci și de speranța lor de viață cu o stare de sănătate bună. Redactorii raportului propun un nou indicator sintetic de îmbătrânire, care să combine acești doi parametri (Figura 3) și care permite evidențierea legăturii strânse care există între descreșterea demografică și îmbătrânirea regiunilor.

• Scăderea demografică nu depinde întotdeauna de un excedent al deceselor față de nașteri. Aceasta este, de asemenea, din ce în ce mai dependentă de migrațiile spre ariile metropolitane, îndeosebi în ceea ce privește tinerii activi în căutare de locuri de muncă. Pierderea acestor tineri activi accentuează fenomenele de îmbătrânire și de scădere a natalității în „Shrinking Regions”, creând un veritabil cerc vicios.

• Mobilitatea în sens invers a pensionarilor nu compensează aceste pierderi, iar „Shrinking Regions” sunt în general puțin atractive pentru pensionarii din clasele superioare susceptibile să stimuleze economia domestică prin transferuri de pensii.

Sunt regiunile care pierd din populație în mod necesar cele mai în dificultate pe plan economic și social? • Pentru perioada 1995-2005, „Shrinking Regions” au situații economice mai defavorabile

decât celelalte: PIB/cap de locuitor mai scăzut, rata șomajului mai ridicată. Majoritatea acestor regiuni sunt teritorii periferice relativ sărace care beneficiază în cea mai mare parte de politica de coeziune. Trebuie însă observată diversitatea mare a regiunilor în declin demografic (agricole, industriale și uneori metropolitane).

• Luarea în calcul a transferurilor interregionale (venituri, ajutoare publice, consumuri turistice etc.) atenuează în mod sensibil diferențele de venituri dintre diferitele tipuri demografice.

• „Shrinking Regions” sunt mai sărace decât celelalte, însă ratele lor de creștere economică pentru perioada 1995-2005 nu au fost în realitate mai reduse decât cele din celelalte regiuni, întrucât majoritatea erau situate în noile state membre în care recuperarea economică și scăderea demografică au mers împreună.

Ce informații noi apar atunci când se studiază variațiile demografice la nivelul local al comunelor sau orașelor? În special, cum se redistribuie serviciile publice într-un context de detașare demografică și de concentrare spațială a populării? • Dacă regiunea cunoaște o creștere, o fază de stabilizare sau un declin demografic,

fenomenele de detașare privesc în principal zonele rurale, slab populate și izolate. În schimb, marile orașe fac adesea proba unui anumit dinamism. Aceeași situație se înregistrează pentru comunele situate în apropierea orașelor, din cauza mișcării de periurbanizare.

• Fenomenele recente de depopulare ating adesea spații deja fragile și deci caracterizate printr-o pierdere a capacităților creative de inovare și de reacție în fața schimbărilor. Aceste fenomene de depopulare ipotechează șansele de a face să iasă la suprafață noi spații economice atractive și fac inevitabilă recurgerea la o mână de lucru externă, națională sau străină.

• Îmbătrânirea, combinată cu depopularea, are consecințe asupra mediului, precum și asupra pieței locale a ocupării forței de muncă. Aceste procese accelerează destructurarea anumitor servicii și accentuează inegalitatea de acces la serviciile respective. Acestea antrenează noi nevoi, în special pentru persoanele în vârstă.

V

Figura 2: Evoluția populației 1980 – 2000

În materie de guvernanță a „Shrinking regions”, cum se îmbină la ora actuală nivelurile european, național, regional și local? Asistăm la apariția unor soluții specifice? • Intervențiile realizate la nivel național, cadru de referință major, asigură o redistribuire a

bogățiilor între regiuni, precum între orașe și spații rurale – acest mecanism fiind în parte la originea a ceea ce se numește „prima pentru regiunile mici”. Cu toate acestea, contextul general de restructurare a statului-providență plasează colectivitățile locale și regionale europene în prima linie pentru investiții. În special regiunea se afirmă ca nivel de

VI

Regiunile în declin: o nouă paradigmă demografică şi teritorială

programare. În cazul specific al „Shrinking regions”, apar noi oportunități (promovarea cadrului de viață) pentru aceste colectivități, dar și noi constrângeri financiare, într-un context al inegalităților de resurse în creștere.

• Sectorul sănătății este reprezentativ pentru aceste transformări. Fie că este vorba de refacerea hărții medicale și spitalicești în Franța sau în Italia, răspunsurile la problemele de menținere a serviciilor publice în zonele aflate în declin combină la nivel național și regional măsuri care privesc indivizii și se bazează pe dubletul stimulare/constrângere; măsuri bazate pe complementaritatea dintre sectoarele public și privat; în sfârșit, la nivel regional și internațional, cooperări bazate pe logici transfrontaliere.

• Aceste restructurări ale guvernanței teritoriilor pun în evidență două tipuri de „puncte calde”: cele legate de raritatea resurselor publice, care privesc în prezent mai ales țările din Europa Centrală și Orientală și cele legate de o criză a solidarității inter-teritoriale, care ating pentru moment mai ales țări aflate în regionalizare-federalizare, dar ar putea să se extindă pe viitor la alte țări europene.

• În acest context complex și adesea tensionat pe care îl traversează guvernanța în Europa, se observă că politica de coeziune a Uniunii Europene, prin puterea sa de impulsionare a politicilor naționale și regionale, reprezintă un element de stabilitate esențial. Cu toate acestea, însăși politica de coeziune a cunoscut diverse schimbări ale orientărilor sale, mizând pe capacitatea acesteia un „efect de levier”.

„Shrinking Regions” și coeziunea teritorială Apariția unei scăderi demografice la scara unor regiuni întregi se adaugă – și uneori se confundă – cu problematicile disparității de dezvoltare care se află în mod tradițional în centrul politicii de coeziune a Uniunii Europene. Acest fapt trebuie să conducă la regândirea politicii de coeziune în toate dimensiunile sale: economică, socială, de mediu și mai ales teritorială. Luarea în calcul a dimensiunii teritoriale, în același timp regională și locală, a transformărilor demografice, introduce o schimbare radicală a problemelor, întrucât aceasta ridică noi întrebări și permite noi răspunsuri în raport cu studiile macroeconomice elaborate la nivelul statelor. Dacă Cartea verde a Comisiei Europene din martie 2005 marchează o adevărată ruptură în gândirea la nivel european, aceasta se întâmplă mai puțin datorită concluziilor scrise – relativ banale – cât datorită faptului că aceasta furnizează pentru prima dată la anexă proiectări demografice regionale pentru perioada 2005-2030. În mod conștient sau nu, Comisia Europeană deschide astfel un sector radical nou pentru dezbaterea politică, arătând că impacturile locale și regionale ale schimbării demografice sunt de o natură total diferită de cea ce putea fi perceput la nivelul statelor. Chestiunea serviciilor publice, de exemplu, nu poate să mai fie considerată ca un simplu parametru de ajustare a bugetului ci devine o veritabilă miză politică și socială, întrucât jocul liber al pieței ar conduce la abandonul a părți întregi din teritoriul comunitar. În mod identic, problema impactului de mediu a schimbărilor demografice nu mai poate fi eludată deoarece devine evident că procesul de deșertificare a zonelor cu densitate scăzută este susceptibil să antreneze riscuri crescute de eroziune, de incendiu etc. În sfârșit și în special, chestiunile de corelare socială și teritorială par de neocolit atunci când se ia în considerare importanța efectelor depopulării la nivel local și la nivel regional.

VII

Scăderea demografică și îmbătrânirea formează un sistem complex de interacțiuni în care intervin aspecte economice, sociale, politice și de mediu astfel încât este imposibil ca trateze problema să fie tratată printr-o abordare sectorială. De exemplu, este inutil să se creeze poluri de ocupare a forței de muncă sau de competitivitate în zonele de corelare demografică dacă nu se dezvoltă în același timp o politică de menținere și de reorganizare a serviciilor de sănătate, de educație, de transport. Tot în zadar s-ar dezvolta o politică voluntară de atragere de migranți naționali sau internaționali spre zonele în curs de abandonare (de exemplu pentru serviciile pentru persoanele în vârstă) dacă nu se iau în calcul problemele de integrare economică și socială a noilor sosiți în zonele aflate în declin demografic. Conceptul de coeziune teritorială constituie din acest punct de vedere cadrul de reflecție cel mai pertinent pentru prezentarea unei abordări integrate a problemelor demografice, întrucât acesta integrează în mod explicit dimensiunea teritorială a fenomenelor și propune o viziune strategică asupra dezvoltării regionale care ține cont de efectele comune ale fiecăreia dintre politicile sectoriale desfășurate aici. Chiar dacă se poate discuta de pertinența nivelului NUTS2, nivelului regional ar trebui să îi revină rolul central în punerea la punct a unei politici de dezvoltare demografică durabilă, cu condiția ca aceasta să se facă în complementaritate și nu în concurență cu nivelul național. Într-adevăr, din momentul în care nivelurile naționale și europene au procedat la corelări necesare între teritorii bogate și sărace, la acest nivel, intermediar între local și național, se pot fără îndoială identifica cel mai bine mizele îmbătrânirii demografice și se poate reprograma reorganizarea structurii spațiale a populării. Aceasta nu înseamnă că celelalte niveluri teritoriale nu trebuie să contribuie, prin acțiuni specifice, la punerea în aplicare a unui răspuns politic global la schimbările demografice. Nivelul european și nivelul național rămân mai mult ca niciodată cruciale pentru menținerea unei corelări globale care să asigure reducerea inegalităților între grupuri sociale, teritorii sau generații, dar regiunea constituie un intermediar esențial pentru generarea de răspunsuri teritoriale operaționale în materie îndeosebi de acces la serviciile de îngrijiri sau de sănătate pentru locuitorii din „Shrinking Regions”.

„Shrinking Regions” și guvernanța multinivel Răspunsurile la problema declinului regional trec prin crearea unei guvernanțe multinivel care implică în același timp niveluri de intervenție supraregional (Uniunea Europeană, state), infraregional (autorități locale, aglomerații) și transregional (spații transfrontaliere, limite interne). La nivelul Uniunii Europene, prioritatea trebuie să fie acordată elaborării de indicatori statistici simpli și fiabili care să permită în același timp urmărirea și anticiparea evoluțiilor demografice. Nicio politică comunitară nu va putea să ia naștere în fapt dacă nu sunt disponibili astfel de indicatori pentru a evalua ex-ante și ex-post efectul politicilor care ar urma să fie stabilite. Tipologia „Shrinking Regions” pe care am propus-o în prezentul studiu constituie din acest punct de vedere un indicator simplu și fiabil care poate fi creat ușor de Eurostat pe baza proiecțiilor demografice regionale. Indicatorul de dezvoltare demografică durabilă, definit ca raportul dintre speranța de viață cu o stare de sănătate bună și vârsta medie a locuitorilor constituie de asemenea un indicator inovator în măsura în care nu se bazează pe clase de vârstă predefinite (0-19, 20-64, 65 și peste) care au tendința de a încadra indivizii în roluri precise („tineri”, „activi”, „bătrâni”).

VIII

Regiunile în declin: o nouă paradigmă demografică şi teritorială

Figura 3: Indicator de dezvoltare demografică durabilă a regiunilor europene (Situația în 2005, previziuni pentru 2030)

Ceea ce exprimă acest indicator este un potențial de viață restantă (procentajul anilor trăiți în raport cu anii care au mai rămas de trăit) care nu implică întrebuințările economice sau sociale care pot fi date de o societate. O regiune îmbătrânită poate avea un indice bun de dezvoltare demografică durabilă dacă persoanele care trăiesc în aceasta sunt susceptibile să trăiască mult și în perfectă stare de sănătate. Aceasta dispune prin urmare de numeroase soluții pentru a profita de acest potențial. Pe de altă parte, o regiune aparent tânără poate avea un indicator prost de dezvoltare demografică durabilă dacă locuitorii săi au o speranță de viață cu o stare de sănătate slabă și dispun de puține perspective dincolo de perioada lor de activitate. În raport cu clasicele „rate de dependență” care se interesează doar de perioada de activitate și de vârsta legală de pensionare, indicele de dezvoltare demografică durabilă consideră longevitatea și calitatea echipamentelor sociale drept un factor pozitiv și nu o problemă. Problema de a ști dacă indicatorii demografici inovatori ar putea fi introduși în revizuirea politicii regionale este în mod evident deschisă. La nivel național, problema centrală este cea a transferurilor sociale și economice care au loc simultan între indivizi și locuri, în același timp prin acțiunea publică și prin jocul actorilor economici. Studiul nostru a arătat că „Shrinking Regions” sunt în ansamblu mai sărace decât media națională din țara acestora, dar că diferențele sunt reduse în mod semnificativ atunci când se ține cont de transferurile indirecte legate de pensiile de retragere din muncă, de dotările publice cu echipament, de transferurile operate de turiști etc. Fără îndoială, nu trebuie supraestimat efectul acestor transferuri invizibile care nu se raportează la fel la toate regiunile, însă trebuie ținut cont de acestea pentru a proceda la o corelare mai echitabilă. O contabilitate regională echitabilă ar trebui să țină cont de faptul că unele regiuni periferice asigură formarea de tineri activi, a căror forță de muncă este apoi utilizată de regiuni metropolitane îndepărtate; sau că, invers, unele regiuni metropolitane transferă o parte importantă a valorii adăugate produse spre regiuni specializate în turism și în primirea pensionarilor înstăriți. Problema este

IX

aici de a ști dacă logicile de corelare națională se vor menține pe viitor sau dacă acestea vor fi eliminate de egoismele din regiunile cele mai bogate și dinamice. La nivel regional, problema principală este cea a reorganizării serviciilor și a echipamentelor într-un context de diminuare a populației și de transformare calitativă a acesteia. Astfel, reducerea numărului de tineri antrenează în mod necesar o reducere a dispozitivului de formare (reducerea numărului de clase), dar lasă deschise numeroase opțiuni privind modul de a opera aceste închideri simultan în timp și spațiu. Regruparea școlilor poate fi un factor de ameliorare a sistemului școlar, la fel cum aceasta poate conduce la agravarea crizei demografice a zonelor izolate cu densitate scăzută. În mod similar, creșterea cererii de îngrijiri pentru persoanele în vârstă poate fi o oportunitate de dezvoltare economică regională și de reorganizare a structurii spațiale a serviciilor de îngrijire. Însă aceasta poate conduce de asemenea la o degradare a calității serviciului și la o polarizare socio-spațială între zone bine echipate și prost echipate. Dacă experiența dobândită indică faptul că sunt posibile diverse soluții instituționale (deconcentrare, descentralizare, federalism), este de dorit ca regiunea să constituie o entitate politică dotată cu o legitimitate puternică (alegere, buget) atunci când trebuie să ia decizii atât de pline de consecințe pentru viața cotidiană a locuitorilor precum refacerea structurii echipamentelor indusă de scăderea populației. Sunt inevitabile conflicte într-un context de scădere a echipamentelor, iar procesul de decizie trebuie să fie bazat pe o consultare aprofundată a populației și a aleșilor locali. Trebuie ținut cont în special de opozițiile oraș/sat sau orașe mari/orașe mici care vor apărea în mod inevitabil într-un asemenea context. Mobilitatea serviciilor poate adesea să constituie o opțiune utilă pentru deservirea zonelor izolate, evitând o risipire de echipamente sub-utilizate. Problema este aici de a ști dacă politicile regionale de reorganizare a structurii spațiale a populării și a echipamentelor vor fi ghidate mai mult de prioritatea acordată eficacității economice sau de voința de a apăra echitatea socială și dezvoltarea durabilă. La nivel local, principala dificultate constă în conștientizarea imposibilității pentru o comună sau un oraș de a rezolva singure problema îmbătrânirii și a depopulării. În zonele rurale aflate în declin demografic, fiecare comună va încerca să își apere școala SA sau comerțul SĂU de proximitate, cu riscul de a intra în concurență cu comunele vecine care dezvoltă aceeași strategie și cu riscul de a ajunge fie la închidere generală, fie la cheltuieli prohibitive din credite publice pentru a susține activități nerentabile. În zonele urbane, același tip de opoziție se poate manifesta între centre urbane în declin demografic și periferii aflate în creștere, având drept rezultat o risipă de mijloace și căutarea de răspunsuri locale la probleme de nivel superior. Chiar dacă s-ar relua o decizie autoritară la nivelurile regionale sau naționale, problema structurării locale a teritoriilor în raport cu schimbările demografice se poate trata mai bine prin crearea de structuri intercomunale (comunități de comune, comunități de aglomerații) sau prin recurgerea la niveluri intermediare (țări, bazine de viață, de exemplu). Problema aici este de a ști ce modalități de dialog cu responsabilii de la nivelurile superioare vor putea fi identificate pentru ca autoritățile locale să poată participa fără a le supune la reconstituirile care le privesc. Rămâne de adăugat că această abordare multinivel a guvernanței „Shrinking Regions” nu trebuie să opereze doar pe verticală, ci trebuie de asemenea să cuprindă și o dimensiune orizontală pentru a evita apariția discontinuităților la frontierele entităților politice și administrative.

X

Regiunile în declin: o nouă paradigmă demografică şi teritorială

XI

La nivel transfrontalier, înțeles într-un sens larg, în același timp intercontinental (frontierele externe ale UE), internațional (frontierele interne ale UE), inter-regional (limitele administrative) și intercomunal, există numeroase oportunități de cooperare în materie demografică care nu sunt exploatate sau sunt puțin exploatate din cauza obstacolelor politice, juridice sau administrative. Nu lipsesc exemple de „Shrinking Regions” vecine cu regiuni în creștere unde primele organizează distrugerea costisitoare a unor locuințe vacante devenite inutile, în timp ce cele din urmă construiesc cu mari cheltuieli economice și ecologice locuințe noi. Nu toate situațiile de complementaritate demografică transfrontalieră rezultă din situații la fel de caricaturale, însă este sigur că există numeroase inițiative de exploatat în spațiile de contact politic. Problema este aici de a ști dacă teama de scădere demografică și îmbătrânire nesusținută va fi suficientă pentru a depăși opozițiile sau animozitățile în ceea ce privește „străinul”, iar aceasta la scară intercontinentală (parteneriatul Nord-Sud în Mediterana), la scară internațională (spitalizarea transfrontalieră) și la scară intercomunală (punerea în comun de servicii publice de îngrijire și educație).