REGELE SI MONARHIA -MISCAREA LEGIONARÃ SI MONARHIA

Romanian Historical Studies

1997

Cuprinsul 1. Cuvânt înainte, Traian Golea.. ................................... 2. Regele si Monarhia, de Horia Sima.................................... 3. Memoriu adresat Regelui, de Horia Sima................... 4. Documente diplomatice în arhivele de stat USA.............. 5. La moartea Regelui Carol al II lea, de Horia Sima........... 6. Declaratia Regelui Mihai asupr rasismului Românilor...... 7. Raspuns Regelui Mihai, de Sebastian Mocanu, extras.........

  Cuvânt înainte

  Alegerile din Noembrie 1996 au adus la putere un guvern care nu mai este

ostil reinstaurarii monarhiei în România, în timp ce Regele Mihai este dispus si chiar nerabdator sa-si reia tronul. El asteapta doar momentul când poporul român va fi chemat sa-si dea verdictul în aceasta problema.

In brosura de fata redam câteva texte menite sa lamureasca pozitia Miscarii Legionare fata de Monarhie si pozitia Regelui Mihai fata de Misarea Legionara cât si atitudinea sa fata de linia neamului, pe care o defineste Corneliu Codreanu în lucrarea sa de baza Pentru Legionari, linie pe care o desbate în continuare urmasul sau, Horia Sima, în urmatoarele:

1. Memoriu adresat Majestatii Sale Regelui Mihai I, la 24 Aprilie 1949.

2. Regele si Monarhia, articol aparut în revista "Vestitorii", Aprilie 1955,

3. La moartea Regelui Carol al II-lea, articol aparut în revista "Vestitorii", Aprilie 1953.

In sprijinul tezei sustinute de dl Horia Sima în articolul "Regele si Monarhia", ca Regele ar fi parasit linia neamului, ca "în loc de a îndura cu neamul, a face jertfa alaturi de el si izbândi cu el, cum a facut Regele Ferdinand cel mare si nemuritor, Regele Mihai prefera sa se orienteze dupa celalalt exemplu monarhic, al Regelui Carol al II-lea, devenind exponentul unui grup aservit intereselor streine", aducem articolul dlui Caius Boeru-Vlas, "Documente diplomatice în arhivele de stat USA", aparut în revista "New York Spectator", 1980, care reda opinia Departamentului de Stat despre membrii acestui Comitet numiti de Regele Mihai.

Dupa revolutia din 1989 Regele Mihai a mai facut unele declaratii prin care îsi desvaluie consecventa în slujba intereselor streine neamului. In

Declaratia facuta în 11 Iulie 1991, el se asociaza acuzatiei mincinoase ce-o aduce Rabinul Moses Rosen poporului român, ca ar fi omorît 400.000 de evrei în timpul holocaustului împotriva evreilor din România, declaratie pe care o redam din ziarul "Epoca", 11 Iulie 1991. Credem ca obligatia de capetenie a unui monarh este sa apere în primul rând onoarea soldatului român, în acel moment înclestat în razboi cu dusmanul nostru de moarte, Rusia Sovietica, apoi sa apere poporul al carui Suveran este, chiar daca eventual ar fi gresit, ori acuzatiile ce le aduce Regele Mihai poporului român sunt total neadevarate si cu atât mai nedrepte, fapt care nu-si poate gasi iertare. Masurile luate atunci de armata româna împotriva evreilor au fost masuri de siguranta si de aparare, justificate prin complicitatea lor cu inamicul si care au fost bazate pe rapoartele organelor subalterne ale armatei si ale administratiei statale. Ce motive a avut Regele Mihai sa nu creada în veracitatea rapoartelor oficiale românesti si sa-si însuseasca minciunile Rabinului Mose Rosen pentru a arunca gravele acuze asupra poporului român?

Cât de binevoitor a fost Maresalul Antonescu fata de evrei o marturiseste public presedintele Comunitatii evreiesti de atunci, Dr. W. Filderman, pe care o redam la urma si care nu lasa loc la îndoieli. De ce nu a semnalat nicairi niciodata Filderman, singurul competent, atrocitatile pe care le-ar fi comis poporul român împotriva evreilor în Iunie 1941? Cât priveste atrocitatile comise de evrei împotriva românilor, atrocitati înspaimântatoare, dar care totusi nu au retinut atentia Regelui Mihai cu toate ca credem ca le-a cunoscut, pentru a i le reaminti le redam din Jurnalul tatalui sau, Regele Carol al II-lea si dintr'un articol al lui Nicolae Iorga, omul de încredere al monarhiei române pe atunci, "De ce atâta ura", publicat în Neamul Românesc în Iulie 1940, imediat dupa evacuare.

Partial mai aducem si declaratiile facute într'un articol aparut sub semnatura Regelui în "România Libera" din 22 August 1992, în care încearca sa justifice domnia dementului Carol al II-lea si actul tradarii de la 23 August 1944. Raspunsul la aceste afirmatii le gasim în articolele dlui Horia Sima. Redam în continuare numai atacurile ce le face Regele Mihai la adresa Miscarii Legionare, pe care le luam dintr'o scrisoare deschisa a dlui Sebastian Mocanu în care raspunde acestor atacuri, scrisoare publicata în editura Gordian din Timisoara sub titlul "Patru scrisori legionare", aparute ca supliment la " Gazeta de Vest", Decembrie 1994).

 Incheiem si noi aceasta introducere cu fraza dlui Horia Sima: "Cât priveste linia monarhica a Miscarii, ea nu are nevoie de nicio pledoarie, dar linia monarhica e tot atât de obligatorie si pentru monarh......."

Traian Golea, Aprilie 1997

Regele si Monarhia

  Pozitia Miscarii Legionare fata de Monarhie a fost precizata în lucrarea lui

de capetenie "Pentru Legionari": "In fruntea neamurilor, deasupra elitei, se afla Monarhia. Resping republica. In istorie s'au vazut monarhi buni, foarte buni, slabi sau rai. Unii s'au bucurat de onoruri si de dragostea popoarelor pâna la sfârsitul vietii, altora li s'a taiat capul. N'au fost, deci, toti monarhii buni. Monarhia a fost însa întotdeauna buna. Nu trebue sa se confunde omul cu institutia, tragându-se concluzii false." (p. 399).

 Corneliu Codreanu a meditat si asupra naturii intrinsece a Monarhiei. Ce conditie trebue sa îndeplineasca un monarh ca sa fie socotit de posteritate "foarte bun", sau cel putin "bun"? El descopere o lege nescrisa a Monarhiei, pe care o defineste în termenii urmatori: "Exista o linie a vietii neamului. Un monarh e mare si bun atunci când se mentine pe aceasta linie. E mic sau rau în masura în care se îndeparteaza de aceasta linie a vietii neamului sau i se opune. Iata legea monarhiei. Sunt si alte linii care pot ispiti pe monarh: linia intereselor personale, linia intereselor unei clase, linia intereselor unui grup, linia intereselor straine (dinauntru si dinafara hotarelor). El trebue sa le înlature pe toate si sa urmeze linia neamului."(p. 399)

 Daca încercam sa aplicam legea stabilita de Corneliu Codreanu domnitorilor care s'au perindat pe tronul României, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, iata la ce rezultat ajungem: Domnitorul Cuza merita calificativul de "foarte bun" , pentru ca atât în politica interna cât si în politica externa s'a identificat total cu linia neamului. S'a îngrijit de ridicarea taranimii si a faurit Unirea Principatelor. Regele Carol I numai cu oarecare bunavointa i se poate acorda mentiunea de "bun". El a coborît de la linia neamului în linia intereselor unei clase. Rodnicul început de ridicare a clasei taranesti, inaugurat de Domnitorul Cuza, a fost parasit sub Regele Carol. Regele Carol I a acceptat sa devina patronul clasei care l-a adus pe tron. El si-a cheltuit în buna parte autoritatea regala ca sa înabuse legitimele revendicari ale poporului nostru. Prin transactia la care a ajuns cu clasa suprapusa a întârziat cu o jumatate de veac evolutia politica si sociala a poporului român. Aceasta clasa nu merita sa se bucure de favoarea Regelui, fiind o "oligarhie de strânsura", cum o numeste Caragiale. "Nu este o oligarhie macar statornica, de traditie istorica, de bravura, de obligatiuni morale, de nobilitate ori de merite" (din studiul lui Caragiale asupra Rascoalei din 1907). Pe plan extern, lunga lui domnie a avut efecte binefacatoare: statul român si-a recâstigat independeta si si-a consolidat existenta în raport cu vecinii si marile puteri europene. Totusi, în momentul decisiv, când s'au aruncat sortii unitatii nationale, orientarea Regelui Carol I

nu s'a potrivit cu linia neamului. Originea lui etnica s'a dovedit mai tare decât obligatiile ce le contractase fata de noua lui Patrie.

 "Regele Ferdinand, împotriva oricaror legaturi si interese, s'a plasat pe linia neamului, a îndurat cu el, a facut jertfa alaturi de el. Prin aceasta el este mare si nemuritor." (Pentru Legionari, p. 399).Tot atât de mare a fost Regele Ferdinand si în tratarea problemelor interne: domnia lui coincide cu momentul în care taranii au fost înzestrati cu pamânt si cu dreptul de a participa la viata politica a tarii (votul universal). Cu aceste reforme natiunea, descatusata de servitutile sociale si politice ale trecutului, avea calea libera sa-si cladeasca un viitor stralucit. Pentru ce a urmat, "România Mare cu picioarele de lut", faptura deformata a falnicului vis de maretie româneasca ce si l-au faurit luptatorii din transee, Regele Ferdinand este mai putin vinovat. Politicienii vechiului regat au continuat si sub cerul României întregite practicele lor corupte de guvernare, asimilând geniului lor rau si pe reprezentantii politici ai noilor provincii.

Pentru Regele Carol al II-lea, chiar si calificativul de "foarte rau" nu e destul de aspru ca sa redea toata întinderea dezastrului ce l-a provocat: partidele sfarâmate, tara sfarâmata si mândria unui neam, tineretul tarii, ucis ca vitele la abator. Regele Carol s'a coborît pe ultima treapta de degradare a demnitatii de Rege: s'a înfeudat intereselor straine si a devenit exponentul acestor interese pe tronul României.

 Dupa alungarea Regelui Carol II-lea de pe tron, la 6 Septembrie 1940, noi ne-am conformat învataturii lasate de Capitan: "N'au fost deci toti monarhii buni. Monarhia a fost însa întotdeauna buna. Nu trebue sa se confunde omul cu institutia, tragându-se concluzii false." Am facut distinctie între institutie si om si l-am aclamat pe Regele Mihai cum nu a fost Rege aclamat vreodata în România. Este drept ca si Regele s'a purtat leal fata de noi în evenimentele din Ianuarie. A venit de la Sinaia ca sa arbitreze conflictul cu Antonescu, dar Rioseanu, Subsecretarul de Stat de la Interne si omul de încredere al lui Antonescu, i-a taiat calea la Ploiesti si l-a oprit sa mearga mai departe sub pretextul ca îi este viata în pericol.

In tot decursul regimului antonescian, sentimentele legionarilor fata de Rege au ramas neschimbate. Regele nu avea nicio putere si deci nici o raspundere în deslântuirea prigoanei. De altfel si Regele Mihai se gasea într'o situatie precara. Era un surghiunit pe tronul României. Generalul Antonescu nu numai ca l-a despuiat de prerogative, dar s'a si purtat fata de el si fata de Regina-Mama Elena cu o rara mojicie. Umilintele ce le-a îndurat Regele Mihai de la Conducatorul Statului au constituit substratul psihologic al desnodamântului de la 23 August.

 Justificari istorice sunt greu de gasit pentru gestul Regelui. O pozitie de prim rang pentru soarta Europei rasaritene, cum este acea a României, nu se

abandoneaza fara nicio garantie sau perspectiva. Ea trebuia tinuta pâna s'ar fi ivit un aranjament favorabil, sau cedata numai prin lupta. Se poate invoca în apararea Regelui doar lipsa lui de experienta politica. Regele era prea tânar ca sa îsi fi dat seama ca amaraciunile lui personale sau adulatiile la care era expus zilnic din partea unui anturaj dubios nu pot intra în judecata unui Rege când soarta tarii sta în mâinile lui. Cu toate ca Regele si-a asumat formal toate responsabilitatile actului de la 23 August, istoria nu îi va concede decât rolul unui pion împins si manevrat de altii. Autorii complotului s'au servit de nestiinta lui si de ura care mocnea în sufletul sau împotriva lui Antonescu, pentru a-si realiza planurile lor.

Dupa ce Regele Mihai a fost izgonit din tara de catre comunisti si s'a aliniat fara sa vrea pozitiei guvernului de la Viena, Miscarea Legionara nu a stat nicio clipa la îndoiala ca sa îsi exprime din nou atasamentul sau fata de Regele pribeag într'o forma care nu mai lasa niciun dubiu. Prelungita colaborare dintre Rege si comunisti noi am interpretat-o într'un sens cum nu se poate mai favorabil pentru intentiile Majestatii Sale în Memoriul ce i l-am înaintat în 1949: o desperata încercare de a salva Statul român de la lichidare totala, institutia monarhica servind în ultimii ei ani de existenta ca ariergarda a rezistentei românesti. De alta parte, aparitia Regelui în exil am socotit-o de bun augur pentru lupta de eliberare. Regele va da un nou impuls acestei lupte, ridicându-o la o constiinta maxima. In jurul numelui sau prevedeam ca se va organiza o conducere coherenta si eficienta în acelas timp, care sa crute exilul de lupte sterile.

Asteptarile nu numai ale noastre, dar ale marei majoritati a Românilor din exil, s'au soldat cu deceptii continue. Mai întâi, Regele Mihai s'a lasat ispitit de anturajul sau sa se proclame un mandatar al poporului român în exil. Cum celalalt factor constitutional, Natiunea, nu se poate manifesta fiind încatusata, Regele ar fi singurul îndreptatit sa asigure functiunile politice ale exilului. Consecintele acestei teorii constitutionale, destul de subrede, sunt extrem de grave: Regele face politica exilului. El nu arbitreaza, nu se orienteaza dupa dialogul dintre partide, el decreteaza. Orice drept de opozitie e suprimat. Discutiile dintre partide sunt irelevante pentruca Regele nu ia în considerare decât propria sa parere.

 Regele Mihai a cazut exact în culpa Regelui Carol al II-lea: si-a însusit conceptia dictatoriala a Monarhiei. Ca atare, în exilul actual nu-i posibil sa fii de alta parere decât Regele, sa respingi formula impusa de el ca nevalabila, necorespunzatoare momentului si intereselor românesti decât trecând peste persoana lui. Considerându-se în exil exact ceeace a fost în tara si abuzând de prerogativele ce le detinea alta data. Regele a fixat componenta politica a comitetului din exil, numarul de membri ce trebue sa îi aiba, a impus anumite

persoane si a respins pe altele - chestiuni care sunt de resortul partidelor si trebue lamurite în tratativele dintre ele.

Daca cercetam mai departe ce calcule l-au determinat pe Rege sa-si asume raspunderi atât de întinse si atât de nefiresti în raport cu rolul unui monarh în exil, rezultatul e si mai dezastruos: exclusiv pentru a impune si în politica exilului grupul de la 23 August. In vreme ce înafara de câteva exceptii, Românii din exil au facut eforturi ca sa separe responsabilitatile formale ale Regelui în savârsirea actului de la 23 August de responsabilitatile reale ale adevaratilor lui autori, Regele actioneaza în sens invers: tot atât de mari eforturi face pentru a nu se distanta de grupul 23 August. Generalul Radescu, desi se bucura de quasi-unanima încredere a exilului, a trebuit sa cedeze locul lui Visoianu pentru ca nu era agreat de acest grup. Regele nu l-a numit decât pentru a-l disloca. Era o pozitie care trebuia consumata înainte de a face loc lui Visoianu.

 Acestea sunt lucruri mai vechi si mai cunoscute. Ele se refera la pozitiile interne ale exilului. Nu le-am fi reamintit daca în ultimul timp însasi pozitiile externe ale luptei de eliberare nu ar fi primejduite de consecventa cu care Regele sustine grupul de la 23 August.

Visoianu e fixat pe o pozitie opusa actiunii de eliberare. El joaca pe cartea coexistentei, care este cartea sovietica si care înseamna, într'un limbaj mai clar, perpetuarea robiei poporului român. Acest punct de vedere Visoianu îl expune fara rezerve cui vrea sa îi auda parerea despre eliberare. Politica lui Visoianu în exil este un 23 August prelungit, o continua sacrificare a poporului român.

 Visoianu si tovarasii lui intimi sunt obligati prin trecutul lor sa fie partizanii coexistentei. Eliberarea nu le poate oferi acestora nicio perspectiva. In actuala situatie, cu toata opozitia înversunata a exilului, mai joaca un rol. Ei sunt puternic sustinuti în America de unele cercuri care au organizat capitularea Occidentului la Teheran, Yalta si Potsdam. E o retea de complicitati care continua sa ramâna în vigoare si care nu se va spulbera decât odata cu desavârsirea procesului de clarificare al opiniei publice americane asupra pericolului comunist.

Regele, angajându-se pâna în pânzele albe cu Visoianu, implicit adera la politica de coexistenta. De aceea, mesagiile Regelui catre Tara sunt lipsite de orice semnificatie morala si nu fac decât sa induca lumea în eroare. Prin atitudinea lui încurajeaza acea directie care tinde sa înmormânteze în statu-quo-ul european toate nadejdile de eliberare ale popoarelor din rasarit. Intre Visoianu, tovarasii acestuia si Rege exista o împletire de interese care vine în conflict acut cu interesele poporului românesc.

 In împrejurarile tragice prin care trece neamul nostru astazi, atitudinea Regelui în exil consitue o adevarata calamitate. Sentimentele monarhice, atât

de înradacinate în poporul nostru, sunt speculate chiar de Rege pentru a da câstig de cauza oamenilor catastrofei de la 23 August. In loc de a îndura cu neamul, a face jertfa alaturi de el si a izbândi cu el, cum a facut Regele Ferdinand "cel mare si nemuritor", (CZC), Regele Mihai prefera sa se orienteze dupa celalalt exemplu monarhic, al Regelui Carol al II-lea, devenind exponentul unui grup aservit intereselor streine. In loc de a-si cuceri tronul prin lupta, alaturi de toata suflarea româneasca, se gândeste la o revenire - daca coexistenta va lua totusi cândva sfârsit - prin bruscarea vointei nationale, eventual cu ajutorul unei puteri streine, pentru ca odata cu el sa se strecoare în tara, la locuri de conducere, figurile catastrofei nationale.

Am, tinut de datoria noastra sa dam acest semnal de alarma, cu riscul de a ne ridica împotriva un nou val de dusmanii, pentru ca fiecare român din exil sa-si poata asuma partea lui de raspundere în desbaterea destinului românesc în lume. Sunt forte care lucreaza si în exil la perpetuarea sclaviei poporului român, iar Regele nu e strain de ele sau nu se poate elibera de ele. Cât priveste linia monarhica a Miscarii, ea nu are nevoie de nicio pledoarie. Dar linia monarhica e tot atât de obligatorie si pentru monarh. Un neam nu poate fi dus la pieire numai de dragul unui monarh care utilizeaza pozitia ce o are pentru a tine în loc aspiratiile lui de viata libera. Intre Rege si lupta de eliberare nicio constiinta româneasca nu poate sovai sa se pronunte pentru eliberarea neamului.

Horia Sima, "Vestitorii", Aprilie 1955

Traian Golea 

RÃSPUNSDeclaratiei Presedintelui Emil Constantinescucu privire la holocaustul evreilor în România

Romanian Historical Studies1997

 Excelentei Sale Emil Constantinescu, Presedinte al României, Palatul Cotroceni, Bucuresti, Romania, Europe

 Stimate Domnule Presedinte  Cu mare consternare am luat la cunostinta declaratia Excelentei Voastre

"trimisa unei sinagogi din Bucuresti", cum reiese din articolul aparut în ziarul "USA Today", 8 Mai 1997, declaratie în care pentru prima data, dupa 55 de ani, o înalta autoritate româ-neasca, Presedintele tarii, "recunoaste " ca în România ar fi avut loc un holocaust împotriva evreilor. Dar formularea în care Domniia-Voastra îmbraca aceasta "recunoastere" merge chiar mai departe de o simpla recunoastere si face afirmatia ca: "orbiti de o pasiune criminala, (câtiva) români s'au angajat în a aplica infamul proiect nazist al solutiei finale.

Prin aceasta scrisoare încercam sa raspundem la aceasta acuzatie: Pe plan international:

1. Catre sfârsitul celui de al doilea razboi mondial, când a început sa se raspândeasca minciuna gazarii evreilor în lagare, guvernul german a invitat atât Crucea Rosie Internationala cât si Vaticanul sa inspecteze aceste lagare. Delegatiile sosite au gasit multi bolnavi, pentru ca lumea în general era slabita de subnutritie, si cei din lagare cu atât mai mult, din cauza ca bombardamentele asupra Germaniei au distrus caile de aprovizionare. Apoi si sursele de alimente în sine erau împutinate din cauza conditiilor grele de razboi prelungit.

2. In lagarul Buchenwald din Germania, printre detinutii politici, (comunisti, care în majoritate erau evrei), era si Paul Rassinier, francez, socialist, profesor de istorie. Era deci adversar al Germaniei national-socialiste atât ca francez cât si ca orientare politica. A fost arestat pentru ca activase în Maquis, o organizatie franceza din acel timp care lupta împotriva ocupatiei Germane. In paralel Maquis-ul ajuta si pe evrei sa fuga în Elvetia ca sa nu fie arestati de Gestapo. Dupa terminarea razboiului Paul Rassinier a fost eliberat si a ajuns acasa, unde aude povestea cu gazarea evrei-lor în lagarul din care scapase. " Cu toate ca sanatatea sa era subrezita din lagar, acest socialist francez, pacifist si cu înalte decoratii ale rezistentei franceze, nu vroia sa depuna marturie mincinoasa împotriva celor care l-au capturat prin a le exagera crima. Nici nu putea însa sa pastreze tacere în fata minciunilor fabricate de fostii sai tovarasi de suferinta despre pretinse camere de gazare si alte atrocitati la care ar fi fost supusi de catre cei care i-au tinut în captivitate. Devotiunea lui Rassinier pentru adevar, chiar si atunci când era avantajos fostilor sai adversari, l-au determinat sa întreprinda primul studiu sistematic despre pretinsul "holocaiust" nazist. Formatia sa profesionala de istoric si experienta câstigata în lagare l-au ajutat sa formuleze o critica ucigatoare a " marturiilor oculare" , si a istoricilor holocaustului (din prezentarea cartii pe coperta din dos). Asa a ajuns Rassinier sa scrie cartea "Povestea holocaustului si Minciuna lui Ulisse" , prin care a devenit parintele revizionismului istoriei, în care dovedeste cu statistici si documente din arhivele de razboi capturate de Aliati, ca pretinsul holocaust este "Minciuna lui Ulise". In limba engleza cartea a aparut în 1978 la "Institut for Historical Review", 1822 1/2 Newport Boulevard, Suite 191, Costa Mesa, CA, 92637.

 3. Arthur R. Butz, profesor de "Inginerie electrica" si "Stiinta computerilor" la Northwestern University, Evanston , Illinois, este

autorul cartii "Excrocheria Secolului al XX-lea" (The Hoax of the Twentieth Century), aparuta în 1976, la acelas "Institut for Historical Review" ca si cartea lui Rassinier. Nascut si crescut în America, fiind de origine germana, l-a intrigat povestea Holocaus-tului si a vrut sa afle în ce masura neamul sau a fost atât de bestial încât sa "omoare sase milioane de oameni nevinovati". A început sa cerceteze arhivele, inclusiv ale armatei germane capturate de Americani, pe baza carora a scris aceasta carte. "Cu toate ca pe aceasta tema au fost deja aparute, si de atunci au mai aparut înca alte lucrari, aceasta carte de totala respingere a teoriei holocaus-tului, ramâne cartea cu standardul de documentare stiintifica cel mai ridicat. Pâna în 1992 a atins 9 editii.

Capitol de capitol, bazata pe solide referinte, cu aplicarea unei metode strict stiintifice fata de toate aspectele importante ale problemei holocaustuilui, Profesorul Butz ajunge la concluzia ca "Evreii din Europa nu au fost exterminati si nu a existat o încercare din partea Germaniei de a-i extermina". (Din prezen-tarea cartii de pe dosul copertei).

 4. Istoricul englez David Irving, si toata pleiada de istorici revizionisti, în cercetarile lor de peste 50 de ani, nu au gasit nicairi vreun document care sa ateste existenta vreunui "proiect al solutiei finale" în problema evreiasca. Istoricul David Irving a instituit chiar si un premiu de 1.000 Shillingi englezi pentru acela care poate produce un document al unei institutii oarecare de stat germane prin care sa se poata dovedi ca a existat un astfel de plan.

5. "Institutul de Revizuire a Istoriei" Costa Mesa, Cali-fornia, 92627, a anuntat de multa vreme ca a instituit un premiu de 50.000 dolari pentru acela care poate dovedi ca un evreu (unul, si nu 6.000.000) ar fi fost gazat. De peste 15 ani nimeni nu a obtinut premiul.

6. Lista numelor a 4 milioane de evrei pretins gazati, gravata în bronz si aplicata pe monumentul de la Auschwitz, a fost stearsa pentruca pâna la urma insasi oficialitatile evreesti au fost obligate sa recunoasca ca nu au fost 4 milioane ci numai vreo 1,2 milioane de evrei care au " murit" de diferite boli sau de batrânete.

 Pe plan românesc:  1. Alexandru Safran, rabinul sef al României pe timpul raz-

boiului, nicairi nu acuza România de holocaust si-si exprima chiar recunostinta fata de atitudinea umana pe care a avut-o poporul român fata de evrei în timpul razboiului (Vezi vizita lui Safran la Parlamentul României în Martie 1995).

 2. Oliver Lustig, evreu din Transilvania de Nord, deportat de administratia Horthy, in articolul de 16 pagini publicat initial în "Magazin Istoric", la 15 Mai 1987, spune ca ungurii au comis genocid atât împotriva românilor cât si a evreilor. Pentru evrei el afirma ca: " In sudul Transilvaniei, sub regimul lui Antonescu, viata niciunui evreu nu a fost periclitata..... Este binecunoscuta tele-grama din Budapesta expediata la Berlin, în care Veesenmeyer (împuternicitul lui Hitler la Budapesta), raporteaza: 'Din cercurile consulatului general român de la Cluj s'a aflat ca evreii din Ungaria fugiti în România, sunt tratati acolo ca refugiati politici, urmând a li se înlesni de catre guvernul român emigrarea în Palestina'".... (Vezi "Denaturari si falsificari cari jignesc si profaneaza memoria victimelor terorii horthiste" , de Dr. Oliver Lustig, Romanian Historical Studies, 1996).

 3. Presedintele Comunitatii Evreesti din România pe timpul razboiului, Dr. W. Filderman, a facut declaratie publica (vezi anexa) despre strânsa sa colaborare cu Antonescu, în care preci-zeaza: "E gratie interventiei energice a Maresalului ca deportarea a 20.000 de evrei din Bucovina a fost oprita; el mi-a dat pasa-poarte în alb pentru a salva de teroarea nazista si evreii din Ungaria, a caror viata era în pericol.... (Vezi "Declaratia Dr. W. Filderman" la anexe).

 Cum pot fi aduse la un acord cele doua declaratii de mai sus, care apartin a doi evrei, unul Dr. Oliver Lustig, care în studiul de 16 pagini afirma ca în România nu au fost omorîti evrei, iar cela-lalt Dr. W. Filderman, presedintele Comunitatii Evreilor din România, care recunoaste ca Antonescu a facut totul pentru a-i salva pe evrei, cu declaratia românului Emil Constantinescu, Presedinte al României, care le contrazice pe amândoua si afirma ca: "Orbiti de o pasiune criminala, câtiva români s'au angajat sa aplice infamul proiect nazist al solutiei finale." Ati putea, domnule Presedinte, sa ne indicati vreo data, vreun loc, vreun nume a celor "orbiti de pasiune criminala care au sacrificat sute de mii de fiinte nevinovate ,... pe întreg întinsul României", dupa cum afirmati, date care sa sustina aceste afirmatii ale Dvs? Pe ce se bazeaza ele? Pe ce v'ati sprijinit când v'ati încumetat sa aduceti aceasta nedreapta si nespus de grava acuzatie propriului Domniei Voastre popor? Doar aveti o pregatire profesionala care cere rigoare stiintifica în tot ce se spune si se face, pe lânga faptul ca morala crestina interzice sa aduci acuzatii incorecte.

Apoi mai departe spuneti: " Sacrificul a sute de mii de evrei pe întreg cuprinsul tarii apasa greu asupra inimilor noastre.... " De unde ati scos, domnule Presedinte, aceste sute de mii de evrei, când acelas Dr. W. Filderman citat mai sus, împreuna cu directorul Institutului Central de

Statistica al României, Dr. Sabin Manuila, în brosura pe care au publicat-o împreuna în 1957 (Vezi "Regional Development of the Jewish Population in Romania", aparuta si în Romanian Historical Studies, 1996), au ajuns la cifra de 15.000 "morti si disparuti " pe teritoriul Vechiului Regat, al Sudului Transilvaniei, pentru Banat si Sudul Bucovinei. Deci 15.000 de morti si disparuti, (death and missing) si nu "omorîti", cum pe nedrept si cu atâta rea credinta o afirmati, pentruca trebue sa stiti ca si evreii au avut dreptul sa moara de moarte naturala sau de diferite boli ca si ceilalti "oameni" (goimi), nu numai "omorîti". In ce priveste "disparitia ", (missing), ea este doar o mare specialitate a evreilor: asa cum au "aparut" la noi în secolul trecut si începutul secolului acestuia cu sutele de mii, au "disparut " din alte parti.

 Insistam, stimate domnule Presedinte, ca cifra de mai sus nu este data de niste ignoranti si incompetenti în aceasta problema, ci de presedintele Comunitatii Evreilor din România pe timpul razbo-iului, Dr. W. Filderman, si de Directorul Institutului Central de Statistica al României, Dr. Sabin Manuila tot în acea perioada, care nu pot fi contrazise de nimeni, ei reprezentând în aceasta materie autoritatea suprema, pe care nici chiar Domnia Voastra, ca Prese-dinte al României, nu o puteti face . Si doi dintre cei care martu-risesc adevarul, adevar care pe noi românii ne apara, sunt evrei, în timp ce cel care-i contrazice pe acesti doi evrei, prin declaratia sa ne acuza (absolut pe nedrept) pe noi românii de crima, de omor a sute de mii de vieti nevinovate (evreesti), este ROMÂN, este Românul devenit Presedintele nostru ales, spre care s'au îndreptat toate nadejdile noastre de salvare din marele dezastru de o jumatate de veac de guvernare comunista si neocomunista.

   * * *

Cât priveste pe evreii din Basarabia si Transnistria, cei 160.000 la care se refera în continuare articolul din "USA Today" (vezi anexe), ca raspuns va dam:

 1. Un extras din brosura lui Filderman si Manuila, pag. 7, unde se spune: "Când în vara anului 1941 au avansat armatele germana si româna si au recucerit teritoriile rapite de Soviete, s'a constatat ca parte din populatia evreiasca a fost evacuata de auto-ritatile sovietice si parte din evreii locali au fugit voluntar la Rusi. Acesti evacuati si refugiati s'au dispersat si nu exista multa evidenta despre ce s'a întâmplat cu ei (and there is no much evidence of their subsequent wanderings)".

 2. Extras din scrisoarea Maresalului Antonescu catre Dr. W. Filderman, în care gasim: "Dupa cum v'am spus si verbal, am fost

nevoit sa evacuez evreii din Basarabia si Bucovina pentru ca din cauza oribilei lor purtari din timpul ocupatiei acestor pamânturi românesti de catre Rusi, populatia era atât de îndârjita împo-triva lor încât fara aceasta masura de siguranta ar fi dat nastere la cele mai odioase pogromuri...."

Ca evreii s'au purtat atât de odios la retragerea din Basarabia si Bucovina cum o afirma Maresalul, ne-o atesta si extrasele din jurnalul personal al lui Carol al II-lea, articolul lui Nicolae Iorga din "Neamul Românesc , 6 Iulie 1940, cât si rapoartele sefilor de unitati militare în retragere din Basarabia si Bucovina, rapoarte care au fost însumate apoi în Raportul Marelui Stat Major al Armatei Române, adica date bazate pe cifre ale unor autoritati competente si nu soptite la ureche de catre cei interesati ca România sa fie obligata sa recunoasca ca a omorît evrei si în consecinta sa se oblige la plata ad infinitum a unor despagubiri si pensii pretinsilor supravietuitori ai victimelor pretinsului holocaust din România împotriva evreilor, asa cum de 40 de ani plateste Germania Federala.

 3. Rapoartele Marelui Stat Major care priveau evacuarea din Basarabia si Bucovina erau trimise si Regelui Carol al II-lea, care în jurnalul sau personal (Extras din "Asa a început holocaustul împotriva Românilor", de istoricul Gheorghe Buzatu, aparuta în editura "Majadahonda" , Bucuresti, 1995) a consemnat:

La 29 Iunie 1940: "Excese de orice fel ale populatiei minoritare, mai ales evreii, care ataca si-i insulta pe ai nostri; au fost ofiteri batjocoriti, unitati desorganizate."

 La 30 Iunie: " Incidente, mai ales cu populatia evreiasca, au avut loc pretutindeni. Din aceasta cauza evacuarile în multe locuri au fost imposibile. S'au împuscat functionari, s'au atacat chiar unitati militare."

La 1 Iulie: "Tot aceleasi stiri asupra exceselor si agresiunilor din partea evreilor si comunistilor. Ele se fac mai ales asupra ofiterilor care sunt adesea batuti si degradati."

 La 3 Iulie: "Stirile din Basarabia sunt foarte triste. Astazi a fost ultima zi a evacuarii si a fost hotarîta zi de doliu national. Evreii si comunistii s'au purtat într'un mod oribil. Asasinatele si molestarile ma fac sa ma tem ca se vor produce reactii primejdioase.

La 6 Iulie: "Stirile din tara sunt îngrijoratoare; purtarea evreilor din Basarabia si Bucovina a fost asa de rea cu ocazia evacuarii încât a provocat o reactie si o îndignare care se mani-festa prin excese, asasinate, devastari."

 4. Cu toata cenzura presei, ziarele au relatat scene din cursul evacuarii, insistând asupra exceselor evreiesti. A excelat "Universul ", iar neîntrecutul Nicolae Iorga s'a situat din nou în centrul atentiei

opiniei publice nationale si internationale cu nepieritorul sau articol publicat în "Neamul Românesc", 8 Iulie 1940, sub titlul:

 

De ce atâta urã?

 "Se aduna si cresc vazând cu ochii documentele si materialele, actele oficiale si declaratiile luate sub juramânt."

"Inalti magistrati si bravi ofiteri, cari si-au riscat viata ca sa apere cu puterile lor retragerea si exodul românilor, au vazut cu ochii lor nenumarate acte de salbaticie, uciderea nevinovatilor, lovituri cu pietre si huiduieli. Toate aceste gesturi infame si criminale au fost comise de evreimea furioasa, ale caror valuri de ura s'a deslantuit ca sub o comanda nevazuta."

"De unde atâta ura?"  "Asa ni se rasplateste bunavointa si toleranta noastra?" "Am acceptat acapararea si stapânirea iudaica multe decenii si

evreimea se razbuna în ceasurile grele pe care le traim. Si de nicairi o dezavuare, o rupere vehementa si publica de ispravile bandelor ucigase de sectanti sangvinari. Nebunia organizata împo-triva noastra a cuprins târguri, orase si sate."

"Fratii nostri îsi paraseau copii bolnavi, parinti batrâni, averi agonisite cu truda. In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, macar de o farâma de mila. Sprijin cald si un cuvânt întelegator, fie si numai sentimental, ar fi fost primit cu recu-nostinta. Li s'au servit gloante, au fost sfârtecati cu topoarele, destui dintre ei si-au dat sufletul."

"Li s'au smuls hainele si li s'a furat ce aveau cu dânsii, ca apoi sa fie supusi tratamentului hain si vandalic. Românimea aceasta, de o bunatate prosteasca fata de musafiri si jecmanitori, merita un tratament ceva mai omenesc dinpartea evreimii, care se lauda pâna mai ieri ca are sentimente calde si fratesti fata de neamul nostru în nenorocire", îsi îâncheie profesorul Iorga dureroasa sa rabufnire.

* * *

  Ca încheiere, pentru a sti cine va scrie aceste rânduri, va redau mai jos textul citit în fata Camerei Deputatilor anul trecut, la sedinta din 1 Oct. 1996, de catre Dr. Petre Turlea, deputat de Covasna, cu privire la actiunea dusa de subsemnatul întru apararea drepturilor noastre în Transilvania:

 "Mai Intâi va prezint munca de o viata a unui român transilvanean stabilit în Statele Unite si care este presedintele Asociatiei Românilor din Sudul Floridei, român care si-a învestit toti banii în publicarea de carti istorice, carti care atesta drepturile români-lor asupra tuturor teritoriilor pe care le locuiesc. Printre altele a publicat lucrari de valoare incontestabila a lui Simion Mehedinti, Zenobiu Pâclisanu, Romulus Seisanu, Gheorghe Bratianu, Alexan-dru Boldur, Nicolae Iorga si altii. Toate aceste carti le-a trimis la mai mult de o mie de biblioteci din aproape toate tarile, inclusiv biblioteci ale forurilor legislative, umplând un gol în ceea ce priveste cunoasterea României în lume, gol datorat nepasarii Statului român de ieri si azi. Cea mai raspândita carte dintre acestea a fost "S.O.S. Transilvania, Impotriva revizionismului unguresc cuibarit în Congresul American", (Iata aceasta carte voluminoasa). Pentru publicarea si raspândirea acestor carti autorul a cheltuit pâna în 1992 suma de 72.855 dolari, deci echivalentul de azi în lei cam 250 milioane."

"Românul de care v'am vorbit si care merita toata aprecierea si recunostinta noastra pentru ceea ce a facut pentru cauza nea-mului românesc se numeste Traian Golea."

Parintele Calciu, în "Buletinul " sau parohial din Septembrie 1996, încheie un reportaj asupra unei actiuni a mele întitulat "Binecuvântare ", cu cuvintele:

 "Dl Traian Golea, cu modestele sale resurse financiare, a facut pentru România ceea ce nimeni nu a facut, chiar daca au fost organizatii sustinute de administratia americana, sau au fost întemeiate cu banii pe care i-au scos din România. Dumnezeu sa-i rasplateasca devotiunea nelimitata pentru Ortodoxie, pentru popo-rul român si pentru patria noastra."

 Pentru mai multe date despre subsemnatul va atasez brosura "Din activitatile lui Traian Golea". 

     12 Mai 1997Cu deosebita stima, Traian Golea

   Declaratia Presedintelui Emil Constantinescu cu privire la

holocaustul evreilor în România  România admite rolul jucat de ea în "solutia finaLa" a lui Hitler

- Articol aparut în " USA Today" -din 8 Mai 1997, semnat de Katy Kelly

 Pentru prima data România recunoste rolul ce l-a jucat în Holocaust. "Orbiti de o pasiune criminala, (câtiva) români s'au angajat în a aplica

infamul proiect nazist al "solutiei finale", ", a spus Presedintele Emil Constantinescu intr'un mesaj adresat unei sinagogi din Bucuresti.

Constantinescu, participând la comemorarea Holocaustului, a remarcat Dumineca ca au fost români care au ajutat evrei, dar a remarcat si esecul altor compatrioti (de a le veni în ajutor).

 " Ne simtim responsabili pentru aceasta teribila lipsa de consecventa", a spus el. "Sacrificiul a sute de mii de evrei de peste întreg întinsul României apasa greu asupra inimilor noastre. Omorîrea fiintelor omenesti nevinovate nu poate fi nici iertata, nici îndreptata, nici uitata. Este de datoria noastra sa pastram un loc în amintirile noastre pentru victimele holocaustului."

In timpul razboiului II mondial România a fost aliata Germaniei si soldatii români în 1941-42 au masacrat 160.000 de evrei civili. România a guvernat deasemneea peste Transnistria, un teritoriu în care mai mult de 100.000 de evrei au murit de foame, de boli si de frig.

 Intr'un dublu reportaj, de Vineri si Luni, USA Today a examinat documentele pentru mult timp ascunse ale Crucii Rosii Internationale, pentru a scoate la lumina noi amanunte de ceeace s'a întâmplat în Transnistria. Documentele au aratat în detaliu cum Crucea Rosie a esuat în a trage alarma asupra holocaustului.

 Recunoasterea lui Constantinescu "este foarte importanta" , spune Nicolae Cajal, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreesti din România.

 " Noi trebue sa ne luam responsabilitatea pentru ceea ce am facut", a spus ambasadorul României la Washington, Mircea Geoana, "ca sa fim în pace cu trecutul nostru