Reg Examen Stagiar 2014

6
REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE A EXAMENULUI DE ATRIBUIRE A CALITĂȚII DE MEMBRU STAGIAR CAPITOLUL I - Dispoziţii generale Art.1. Aspecte generale (1) Prezentul regulament prevede modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului de atribuire a calităţii de membru stagiar al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, denumit în continuare Examen. (2) Examenul se organizează, de regulă, anual, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 24/2011, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Asociaţiei şi ale prezentului regulament, denumit în continuare Regulamentul, de către Consiliul director al Asociaţiei. (3) Prin hotărâre a Consiliului director se stabileşte, anual, calendarul desfăşurării examenului, comisia de examinare, tematica şi locul în care se desfăşoară examenul. (4) Membrii comisiei de examinare sunt nominalizaţi prin hotărâre a Consiliului director la propunerea preşedintelui Comisiei de calificare şi atestare profesională şi trebuie să fie membri acreditaţi ai Asociaţiei. Preşedintele Comisiei este numit prin hotărâre a Consiliului director. (5) Numărul membrilor comisiei este de 9 şi poate fi suplimentat în funcţie de numărul candidaţilor înscrişi la examen. (6) Membrii comisiei de examinare vor depune declaraţii de confidenţialitate şi privind conflictul de interese. Art. 2. Principiile care stau la baza organizării şi desfăşurării examenului sunt: a) egalitatea de tratament şi egalitatea de şanse, principii potrivit cărora se recunoaşte în mod egal vocaţia tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 de a dobândi calitatea de membru stagiar al Asociaţiei; b) competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să obţină calitatea de evaluator autorizat trebuie să deţină şi să demonstreze cunoştinţele, abilităţile şi competenţele necesare; c) competiţia, principiu potrivit căruia confirmarea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor necesare se face prin studierea bibliografiei şi susţinerea examenului; d) relevanţa, principiu potrivit căruia organizarea şi desfăşurarea examenului au drept scop identificarea şi testarea competenţelor, cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare dobândirii calităţii de membru stagiar al Asociaţiei; e) transparenţa, principiu potrivit căruia publicitatea examenului este obligatorie. Art. 3. Procedura de desfăşurare a examenului constă în parcurgerea următoarelor etape: a) înscrierea la examen în perioada planificată; b) verificarea dosarelor depuse de către candidaţi;

description

anevar

Transcript of Reg Examen Stagiar 2014

  • REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE A EXAMENULUI DE ATRIBUIRE A CALITII DE

    MEMBRU STAGIAR

    CAPITOLUL I - Dispoziii generale

    Art.1. Aspecte generale

    (1) Prezentul regulament prevede modalitatea de organizare i desfurare a examenului de

    atribuire a calitii de membru stagiar al Asociaiei Naionale a Evaluatorilor Autorizai din

    Romnia, denumit n continuare Examen.

    (2) Examenul se organizeaz, de regul, anual, cu respectarea prevederilor Ordonanei Guvernului

    nr. 24/2011, ale Regulamentului de organizare i funcionare a Asociaiei i ale prezentului

    regulament, denumit n continuare Regulamentul, de ctre Consiliul director al Asociaiei.

    (3) Prin hotrre a Consiliului director se stabilete, anual, calendarul desfurrii examenului,

    comisia de examinare, tematica i locul n care se desfoar examenul.

    (4) Membrii comisiei de examinare sunt nominalizai prin hotrre a Consiliului director la

    propunerea preedintelui Comisiei de calificare i atestare profesional i trebuie s fie membri

    acreditai ai Asociaiei. Preedintele Comisiei este numit prin hotrre a Consiliului director.

    (5) Numrul membrilor comisiei este de 9 i poate fi suplimentat n funcie de numrul candidailor

    nscrii la examen.

    (6) Membrii comisiei de examinare vor depune declaraii de confidenialitate i privind conflictul

    de interese.

    Art. 2. Principiile care stau la baza organizrii i desfurrii examenului sunt:

    a) egalitatea de tratament i egalitatea de anse, principii potrivit crora se recunoate n mod egal

    vocaia tuturor persoanelor care ndeplinesc condiiile prevzute de Ordonana Guvernului nr.

    24/2011 de a dobndi calitatea de membru stagiar al Asociaiei;

    b) competena, principiu potrivit cruia persoanele care doresc s obin calitatea de evaluator

    autorizat trebuie s dein i s demonstreze cunotinele, abilitile i competenele necesare;

    c) competiia, principiu potrivit cruia confirmarea cunotinelor, abilitilor i competenelor

    necesare se face prin studierea bibliografiei i susinerea examenului;

    d) relevana, principiu potrivit cruia organizarea i desfurarea examenului au drept scop

    identificarea i testarea competenelor, cunotinelor i aptitudinilor necesare dobndirii calitii de

    membru stagiar al Asociaiei;

    e) transparena, principiu potrivit cruia publicitatea examenului este obligatorie.

    Art. 3. Procedura de desfurare a examenului const n parcurgerea urmtoarelor etape:

    a) nscrierea la examen n perioada planificat;

    b) verificarea dosarelor depuse de ctre candidai;

  • c) afiarea numelor persoanelor admise la examen i a celor respinse;

    d) rezolvarea contestaiilor depuse de ctre persoanele respinse;

    e) susinerea examenului de atribuire a calitii de membru stagiar;

    f) corectarea testelor;

    g) afiarea rezultatelor;

    h) rezolvarea contestaiilor depuse cu privire la rezultatul examenului.

    Art.4. Comisia de examinare

    (1) Repartizarea sarcinilor pe membrii comisiei de examinare se face de ctre preedintele comisiei,

    n funcie de numrul de candidai nscrii.

    (2) Activitatea de supraveghere n fiecare sal de examen va fi coordonat de comisia de examinare

    i trebuie realizat de cel puin dou persoane din care un membru al comisiei.

    CAPITOLUL II - Organizarea examenului

    Art.5. Perioada examenului de atribuire a calitii de membru stagiar

    (1) Examenul se desfoar, n perioada septembrie - noiembrie a fiecrui an - anunul privind

    desfurarea acestuia va fi publicat pe site-ul Asociaiei cu cel puin 10 zile nainte de nceperea

    nscrierilor.

    (2) Calendarul examenului se stabilete prin hotrre a Consiliului director.

    Art.6. Condiiile de participare la examenul de atribuire a calitii de membru stagiar

    (1) Condiiile generale de participare la examen pe care candidatul trebuie s le ndeplineasc sunt:

    a) s aib studii universitare finalizate cu diplom eliberat de o instituie de nvmnt superior

    din Romnia sau dintr-un stat membru al Asociaiei Europene, recunoscut de autoritile romne

    competente, potrivit legii, care atest ncheierea de ctre titular a ciclului de studii universitare de

    licen, n domeniile stabilite de Consiliul director;

    b) s nu fi fost condamnat pentru svrirea unei infraciuni cu intenie, pentru care nu a intervenit

    reabilitarea, dovedit cu certificat de cazier judiciar valabil la data nscrierii;

    c) s achite taxa de nscriere la examen, n cuantumul stabilit de Consiliul director.

    Art.7. Dosarele de nscriere la examen

    (1) Dosarul de nscriere la examen trebuie s conin urmtoarele documente:

    a) cerere de nscriere (original), conform modelului prevzut n anexa care face parte din

    prezentul Regulament;

    b) copie legalizat a certificatului de natere;

    c) copie legalizat a diplomei de licen / adeverinei echivalente pentru absolvenii anului

    curent;

  • d) copie legalizat a foii matricole/suplimentului la diploma de licen;

    e) copie a actului de identitate;

    f) copie a certificatului de cstorie, n cazul n care numele nscris pe actele de studii nu

    coincide cu cel din actul de identitate;

    g) certificat de cazier judiciar (n original);

    h) dovada achitrii obligaiilor financiare (copie ordin de plat);

    i) o fotografie color tip paaport.

    (2) Documentele se vor ndosaria ntr-un dosar cu in n ordinea prezentat mai sus.

    (3) Dosarul de nscriere se depune la secretariatul Asociaiei, care are obligaia de a-l nregistra i

    de a elibera dovada depunerii, sau va fi trimis prin pot pe adresa Asociaiei.

    (4) Abrogat.

    (5) Omisiunile evidente privind lipsa unei pri dintr-un document sau a unui document din

    dosarul de nscriere, lipsa semnturii sau a datei completrii documentelor, este n responsabilitatea

    candidatului.

    (6) Dosarele de nscriere la examen trebuie depuse n termenul stabilit, conform graficului sesiunii

    de examinare publicat pe pagina de internet a Asociaiei.

    (7) Respectarea coninutului dosarului de nscriere precum i respectarea termenului de depunere

    a acestuia la registratura Asociaiei constituie condiii eliminatorii.

    Art.8. Bibliografia pe baza creia se desfoar examenul

    (1) Legislaia care reglementeaz activitatea de evaluare, respectiv Ordonana Guvernului nr.

    24/2011, Regulamentul de Organizare i Funcionare a Asociaiei aprobat prin Hotrrea

    Guvernului nr. 353/2012, regulamentele Asociaiei publicate n Monitorul Oficial i Codul Etic al

    profesiei de evaluator;

    (2) Standardele de Evaluare n vigoare n anul n care se desfoar examenul;

    (3) O brour informativ numit "Bazele evalurii" care va cuprinde i regulamentul de organizare

    a examenului de atribuire a calitii de membru stagiar.

    Art.9 Coninutul examenului

    (1) Examenul va consta n rezolvarea unui test gril care va cuprinde 100 de ntrebri, grupate pe

    capitole cu grad de dificultate diferit care vor nsuma 100 de puncte.

    (2) ntrebrile vor avea fiecare cte trei variante de rspuns din care numai una corect i vor fi

    punctate corespunztor gradului de dificultate. Pot exista i ntrebri cu variante de rspuns

    adevrat" sau fals".

    (3) Vor fi pregtite mai multe variante de grile care vor conine aceleai 100 de ntrebri, sortate

    aleatoriu prin mijloace electronice, dintr-o baz de minimum 500 de ntrebri, dar care vor fi

    aranjate n ordine diferit.

  • (4) Baza de ntrebri va fi aprobat de ctre Consiliul director la propunerea Comisiei de calificare

    i atestare profesional.

    (5) Pentru promovarea examenului este necesar realizarea a minimum de 70 de puncte.

    CAPITOLUL III - Desfurarea examenului

    Art.10. Verificarea dosarelor de nscriere la examen

    (1) Comisia de examinare analizeaz dosarele candidailor i declar admise dosarele care cuprind

    toate documentele prevzute la art. 7 alin. (1).

    (2) Analiza i verificarea dosarelor de nscriere la examen se realizeaz n perioada stabilit conform

    graficului sesiunii de examinare.

    (3) Rezultatul analizei dosarelor se afieaz pe site-ul Asociaiei n termen de 5 zile lucrtoare de la

    data expirrii termenului de depunere a dosarelor, separat pentru dosarele admise i separat pentru

    cele respinse.

    (4) Persoanele ale cror dosare au fost respinse de ctre comisie pot face contestaie n termen de 5

    zile de la data afirii rezultatului analizei dosarelor.

    (5) Contestaiile vor fi soluionate n termen de 5 zile de la expirarea termenului prevzut la alin. (4)

    de mai sus, iar rezultatele finale vor fi afiate la data expirrii termenului de soluionare a

    contestaiilor.

    (6) Persoanele ale cror dosare au fost admise, inclusiv n urma contestaiilor, pot participa la

    examenul de atribuire a calitii de membru stagiar.

    (7) Persoanele ale cror dosare au fost respinse vor putea solicita returnarea unui cuantum de 2/3

    din taxa de examen.

    Art.11. Desfurarea examenului

    (1) Pe baza informaiilor obinute n urma verificrii i admiterii dosarelor se vor ntocmi cataloage

    de examen, pentru fiecare sal n cazul n care numrul candidailor presupune utilizarea mai

    multor sli de examen.

    n aceste cataloage fiecrei persoane i va corespunde un numr; acest numar se va regsi pe

    ecusonul cu fotografie lipit pe locul alocat fiecrui candidat. Un exemplar al catalogului va fi lipit

    pe ua de la intrare n sala de examen.

    (2) Supraveghetorii verific actele de identitate ale fiecrei persoane dup intrarea n sal i

    aranjarea pe locurile de examen.

    (3) La ora stabilit de ncepere a examenului, un membru al comisiei prezint plicul sigilat cu testele

    gril aferente candidailor din fiecare sal de examinare.

    (4) Fiecare candidat primete un set de foi coninnd testul gril i formularul pentru completarea

    rspunsurilor tampilate cu tampila Asociaiei. Nu sunt necesare i nu sunt admise ciorne sau alte

    suporturi ajuttoare.

  • (5) Rezolvarea testului gril se va desfura la data, intervalul orar i n locaia stabilit prin

    hotrrea Consiliului director i comunicate pe site-ul Asociaiei.

    (6) Prezena candidailor la examen se va face sub semntur n cataloagele de examen, pe baza

    actului de identitate.

    (7) Dup primirea testelor, candidaii i vor nscrie numele i prenumele i codul numeric personal

    n colul din dreapta sus, dup care vor sigila partea respectiv.

    (8) Durata de examinare este de 120 de minute din momentul primirii testelor de ctre fiecare

    candidat din sala respectiv.

    (9) Dup ora stabilit pentru nceperea probei scrise, nici un candidat nu mai poate prsi sala de

    examen, sub sanciunea eliminrii din examen, cu excepia situaiilor de urgen, n care acetia pot

    fi nsoii de una dintre persoanele care asigur supravegherea.

    (10) n ncperile n care are loc examenul, pe toat perioada derulrii acestuia, inclusiv a

    formalitilor prealabile i a celor ulterioare finalizrii probei, candidailor nu le este permis

    deinerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de

    comunicare la distan.

    (11) Completarea testului gril i a formularului pentru completarea rspunsurilor se va face pe

    baza instruciunilor prezentate de unul din supraveghetori, numai cu pixul sau stiloul cu

    past/cerneal de culoare albastru sau negru. Nu se admit grile completate n creion.

    (12) La sfritul probei, candidaii vor preda testele n prezena unuia dintre membrii comisiei,

    fcndu-se meniunea n cataloagele de examinare

    Art.12. Corectarea testelor gril

    (1) Testele gril se corecteaz n termen de 48 de ore de la data susinerii examenului.

    (2) Corectarea se face n baza grilei de notare stabilite de comisia de examen.

    (3) Pentru testul gril, notarea se va face dup cum urmeaz:

    a) se iau n considerare numai variantele indicate de candidai drept corecte;

    b) fiecare ntrebare are un singur rspuns corect;

    c) fiecare rspuns se consider fie corect, fie incorect;

    (4) Rezultatele examenului se nscriu n tabelul nominal al candidailor, n ordine alfabetic. Se

    ntocmesc tabele separate cu candidaii care au obinut 70 de puncte sau peste (declarai admii) i

    respectiv cu candidaii care au obinut sub 70 de puncte (declarai respini).

    Art.13. Afiarea rezultatelor

    (1) Rezultatele examenului se public pe site-ul Asociaiei n termen de 24 ore de la data finalizrii

    procesului de corectare.

    (2) Se afieaz tabele separate cu candidaii declarai admii, respectiv cu cei declarai respini.

  • Art.14. Procedura de contestare

    (1) Candidaii declarai respini pot formula contestaie n termen de 5 zile de la data afirii

    rezultatelor, sub sanciunea decderii din acest drept.

    (2) Comisia de examinare are competena de a se pronuna cu privire la contestaiile formulate de

    candidaii nemulumii n privina rezultatului obinut la examen.

    (3) Rezultatul analizei contestaiilor, cu meniunea "Admis" sau "Respins", se comunic fiecrui

    candidat contestatar prin grija secretariatului, n termen de 5 zile de la data expirrii termenului de

    depunere a contestaiilor.

    (4) n situaia n care sunt nregistrate contestaii cu privire la procedura de organizare i desfurare

    a examenului, acestea se nainteaz de ndat preedintelui Asociaiei care va cerceta contestaia i

    va formula rspunsul, dup consultarea Comisiei de calificare i atestare profesional. Rspunsul

    va fi comunicat contestatarului n termen de maximum 30 de zile calendaristice de la depunerea

    contestaiei.

    (5) Soluiile date la contestaii sunt definitive.

    Art.15. Atribuirea calitii de membru stagiar

    (1) Candidaii declarai admii la examen vor primi legitimaiile de membri stagiari ai Asociaiei, n

    care va fi evideniat i specializarea pentru care au optat.

    (2) Durata valabilitii legitimaiei de membru stagiar este de 2 ani de la data de 01 ianuarie a anului

    urmtor celui n care a promovat examenul, cu condiia achitrii cotizaiei anuale.

    CAPITOLUL IV - Dispoziii finale

    Art.16. Pstrarea documentelor

    Toate documentele legate de organizarea i derularea procesului de examinare sunt arhivate i

    pstrate conform prevederilor legale privind arhivarea i ale procedurilor proprii ale Asociaiei.

    Art.17. Taxa de examinare

    Taxa de nscriere la examenul de atribuire a calitii de membru stagiar se stabilete de ctre

    Consiliul Director.

    Art.18. Intrarea n vigoare

    Prezentul regulament intr n vigoare la data aprobrii lui de ctre Consiliul Director i va fi

    publicat n buletinul informativ i pe pagina de internet a Asociaiei.

    Aprobat de Consiliul director prin Hotrrea 42/2012 cu modificrile ulterioare