Reformismul domnesc. Cu toate aceste neajunsuri, domnitorii fanarioţi au avut şi o contribuţie importantă la începerea procesului de modernizare în Ţările Române. Cei mai mulţi dintre ei erau adevăraţi oamenii de cultură, cu studii şi cunoscători ai mai multor limbi străine.Cel mai important domnitor fanariot a fost Constantin Mavrocordat (1741-1749). El a domnit alternativ în Ţara Românească şi Moldova şi făcut în ambele ţări importante reforme sociale şi administrative:

a desfiinţat şerbia (dependenţa ţăranilor) dându-le ţăranilor libertate personală. Pentru că ţăranii nu au primit pământ, majoritatea au rămas să muncească în continuare pământul boierilor, prestând munci agricole în schimbul loturilor primite. Aceştia s-au numit ţărani clăcaşi (de la clacă, muncă gratuită);

a impus o dare unică pe cap de locuitor, care se putea plăti în 4 rate. Până atunci existau tot felul de impozite şi taxe pe diverse produse: văcărit, porcărit, vinărit etc. Cea mai importantă era fumăritul, care era un impozit pe coşul casei (de fapt pe familie; acolo unde erau mai multe fumuri, era o familie mai mare);

a introdus funcţionarii publici plătiţi (ispravnicii) şi a făcut cărţi de identitate pentru locuitori; a elaborat chiar un proiect de constituţie pe care l-a publicat într-o revistă franceză.

O altă reformă importantă din timpul fanarioţilor au fost adoptarea primelor coduri de legi: Codul Calimah în Moldova (1817) şi Legiuirea Caragea în Ţara Românească (1818), după numele domnitorilor reformatori.