Organizaţia Naţiunilor Unite. Principii şi organizare

Cuprins:

1. Definiţie

2. Scurt istoric

3. Structura şi funcţiile O.N.U.

4. Scopurile şi principiile O.N.U.

5. Carta O.N.U. şi drepturile omului

6. Statele ca membre O.N.U.

7. Sistemul O.N.U. Agenţii specializate. OMPI.

1. Definiţie În termeni generali, Organizaţia Naţiunilor Unite poate fi definită ca o organizaţie cu vocaţie universală, atât în ceea ce priveşte entităţile sale – state suverane – cât şi domeniile în care se implică, scopul său principal fiind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

O.N.U. nu este o organizaţie supranaţională, nu are competenţele unui guvern mondial, ci reprezintă o organizaţie de state suverane, funcţionând ca „un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor prin atingerea unor scopuri şi obiective comune” . În prezent îşi are sediul central situat în New York.

2. Scurt Istoric S-a tras de mult concluzia, pe temeiul învăţămintelor istorice că numai o organizaţie cu caracter de universalitate ar putea să corespundă scopului de asigurare a păcii şi securităţii popoarelor. Conferinţa de la San Francisco, a cărei denumire oficială a fost „Conferinţa Naţiunilor Unite privind Organizaţia Internaţională”, şi-a început lucrările la 25 aprilie 1945, cu participarea reprezentanţilor a 50 de state. Lucrările Conferinţei, care au durat două luni, au fost consacrate elaborării Cartei ONU. Organizaţia Naţiunilor Unite a fost întemeiată pe 24 octombrie 1945.

3. Structura şi funcţiile O.N.U. Nucleul sistemului Naţiunilor Unite îl constituie cele şase organe principale:

- Adunarea Generală – Este constituită din reprezentaţi ai fiecărui stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de vot. Adunarea generală se întruneşte în sesiuni ordinare sau extraordinare pentru a discuta cele mai presante probleme mondiale. Adunarea Generală îşi îndeplineşte mandatul prin intermediul a şase Comitete Principale, organisme subsidiare şi prin Secretariatul ONU. De asemenea, rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar recomandări.

- Consiliul de Securitate – Carta Naţiunilor Unite acordă Consiliului de Securitate principala responsabilitate în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Consiliul se poate reuni oricând, de fiecare dată când există ameninţări la adresa păcii mondiale. Conform Cartei, toate statele membre O.N.U. sunt obligate să respecte şi să aplice deciziile Consiliului. Consiliul poate lua măsuri de implementare a deciziilor sale. Poate impune sancţiuni economice sau poate impune un embargo asupra armelor. Rareori Consiliul a autorizat statelor membre să adopte “orice mijloace necesare”, inclusiv acţiunea militară colectivă, pentru a asigura ducerea la bun sfârşit a deciziilor sale.

- Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) - Aflat în subordinea Adunării Generale, coordonează activitatea economică şi socială a Naţiunilor Unite şi a organizaţiilor din sistemul ONU. În calitate de forum central de discuţie a subiectelor economice şi sociale internaţionale şi formulare de recomandări de politici, Consiliul joaca un rol-cheie în cooperarea internaţională pentru dezvoltare. Se poate consulta cu organizaţiile neguvernamentale, dezvoltând astfel o veriga vitală între Naţiunile Unite şi societatea civilă.

- Consiliul de Tutelă –A fost înfiinţat pentru a asigura supravegherea internaţională a unui număr de 11 teritorii aflate sub tutelă şi administrate de şapte state membre; de asemenea, s-au asigurat toate măsurile necesare pregătirii necesare pregătirii teritoriilor respective pentru auto – guvernare şi independenţă. Până în 1994, toate teritoriilor îşi obţinuseră auto-guvernarea sau independenţa, fie ca state separate, fie prin alăturarea la state vecine independente. Îndeplinindu-şi astfel misiunea, Consiliul de Tutelă este alcătuit astăzi din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Şi-a amendat regulile de procedură astfel încât să se poată întruni doar când ocazia ar cere-o.

- Curtea Internaţională de Justiţie – Cunoscută şi sub numele de Curtea Mondială, este principalul organism judiciar al O.N.U. Cei 15 judecători ai săi sunt aleşi de Adunarea Generală şi de Consiliul de Securitate. Ei iau decizii prin vot independent şi simultan. Curtea dezbate disputele dintre state în baza participării voluntare a statelor aflate în litigiu. Dacă un stat alege să participe la procedurile curţii, atunci este obligat să se supună rezoluţiile acesteia. Curtea emite de asemenea opinii consultative către O.N.U. şi agenţiile specializate ale acesteia.

- Secretariatul – Secretariatul se ocupă de partea administrativă a Naţiunilor Unite, una esenţială, pe baza mandatului aprobat de către Adunarea Generală, dar şi a deciziilor Consiliului de Securitate şi ale altor organisme O.N.U. În fruntea Secretariatului se află Secretarul General, care are drept sarcină asigurarea managementului general.

4. Scopurile şi Principiile O.N.U. Scopul primordial al Organizaţiei extras din cele 8 alineate ale Preambulului este: ferirea generaţiilor viitoare de flagelul războiului, prin unirea forţelor membrilor ei în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, prin garantarea, acceptându-se principiile şi metodele corespunzătoare, că forţa armată nu va mai fi folosită decât în interesul comun şi prin statornicirea între state a unor relaţii de bună vecinătate şi de toleranţă. În acelaşi scop, organizaţia va urmări crearea condiţiilor necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor ce decurg din tratate şi alte izvoare ale dreptului internaţional. În al doilea rând, în strânsă legătură cu scopul primordial al organizaţiei se arată necesitatea de a se favoriza progresul social şi economic, recurgându-se pentru aceasta şi la instituţiile internaţionale, şi se reafirmă credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii şi a naţiunilor mici şi mari.

Principiile sunt enumerate în cele şapte paragrafe ale articolului 2. cap.1 al Cartei şi înseamnă pentru membri obligaţii precise, a căror sistematică încălcare poate duce la excluderea lor din Organizaţia Naţiunilor Unite. Trebuie să subliniem că, aşa cum va rezulta din cele ce urmează, principiile consacrate în Cartă sunt principii unanim admise ale dreptului internaţional, principii ale coexistenţei paşnice:

1. Egalitatea 2. Îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate;3. Reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale;4. Interzicerea ameninţării cu forţa sau folosirea ei;5. Acordarea de sprijin Organizaţiei Naţiunilor Unite în acţiunile întreprinse în conformitate cu Carta;6. Obligaţiile statelor care nu sunt membre ale O.N.U. „Organizaţia va asigura că statele care nu sunt

membre ale Organizaţiei să acţioneze în conformitate cu aceste principii, în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii naţionale”;

7. Neintervenţia în problemele care sunt esenţial de competenţa internă a statelor.

Concluzia care se desprinde din analiza scopurilor şi principiilor Cartei O.N.U. confirmă caracterizarea dată mai sus menirii acestei Organizaţii, ca Organizaţie a coexistenţei paşnice.

5. Carta O.N.U. şi drepturile omului Încheierea celui de-al doilea război mondial, prin victoria coaliţiei Naţiunilor Unite, a creat premisele unei noi ordini internaţionale menite să întroneze libertatea şi pacea în lume, să determine promovarea şi protecţia drepturilor omului, să favorizeze progresul social şi economic al tuturor popoarelor. Călăuzindu-se după aceste principii, în iunie 1945, principalele puteri aliate au semnat, la San Francisco, Carta Naţiunilor Unite. Carta, datorită circumstanţelor politice în care a fost elaborată şi adoptată, precum şi a cuprinsului ei, larg, generalizator, nu conţine o listă detaliată a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nicio definire a lor. De asemenea, nu este cuprinsă în textul ei nici prevederea care să înscrie întinderea obligaţiei

internaţionale de asigurare a respectării drepturilor omului de către statele lumii. Pentru aceasta, Carta abilitează un număr de organe să se ocupe de problemele privitoare la drepturile omului. Carta O.N.U. stă la baza unora dintre cele mai evidente mecanisme de supraveghere şi control.

6. Statele ca membre O.N.U. 1. Membrii originari şi admiterea de noi membri

„Pot deveni membri ai Organizaţiei toate celelalte state iubitoare de pace care acceptă obligaţiile cuprinse în prezenta Cartă şi care, după aprecierea Organizaţiei, pot şi sunt dispuse să aducă la îndeplinire aceste obligaţii” Din această dispoziţie rezultă că pentru admiterea în O.N.U. se cere îndeplinirea a cinci condiţii:

1. Să fie vorba de un stat;2. Să fie un stat iubitor de pace;3. Să accepte obligaţiile decurgând din Cartă;4. Să fie în stare să îndeplinească aceste obligaţii;5. Să fie dispus să le îndeplinească. Aprecierea întrunirii acestor condiţii revine Organizaţiei

Problema admiterii de noi membri în Organizaţia Naţiunilor Unite este strâns legată de caracterul de universalitate al Organizaţiei, concepţie care a stat la baza creării ei. Pornind de la această concepţie, la lucrările conferinţei de la San Francisco majoritatea statelor din America Latină şi-au exprimat dorinţa ca să nu se stabilească nicio condiţie pentru primirea oricărui stat doritor să fie membru. Dar, ţinând seama de momentul istoric în care a fost creată organizaţia, era firesc ca să se stabilească unele condiţii cu caracter general pentru admiterea de noi membri, deoarece nu se putea concepe ca statele foste inamice să fie imediat primite în mijlocul unei organizaţii opusă războiului, folosirea forţei precum şi ameninţării cu forţa.

2. Sancţiuni aplicate membrilor. Încetarea calităţii de membru al Organizaţiei.Un stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite poate să-şi piardă oricând calitatea de mebru prin câteva metode:

- Suspendarea – Potrivit articolului 5 , suspendarea este pronunţată de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, contra statului împotriva căruia a fost luată vreo măsură preventivă sau de constrângere (represivă) de către Consiliul de Securitate, având astfel caracterul unei sancţiuni complementare. Efectul suspendării e total, privind încetarea exercitării tuturor drepturilor şi privilegiilor decurgând din calitatea de membru. Revenirea asupra suspendării o poate face, conform articolului 5 din Cartă, numai Consiliul de Securitate.

- Excluderea – O altă sancţiune care poate fi aplicată unui membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite este excluderea, prevăzută în textul articolului 6. Excluderea este condiţionată de violarea sistematică a principiilor Cartei prevăzute în încălcarea principiilor Cartei, cuprinsă în proiectul iniţial, a fost menţinută. Excluderea nu înlătură însă posibilitatea ca statul respectiv să fie admis din nou în Organizaţie.

- Retragerea voluntară – Un stat poate pune capăt în mod voit calităţii sale de membru, fiind liber să se retragă din Organizaţie în virtutea suveranităţii sale. Este evident însă că retragerea din Organizaţie sau orice altă formă de destrămare a Organizaţiei ar deveni inevitabilă dacă Organizaţia, înşelând speranţele omenirii, se va dovedi incapabilă să menţină pacea ori ar face acest lucru numai în detrimentul dreptului şi justiţiei.

- Încetarea calităţii de stat suveran prin fuziune sau desmembrare – În sfârşit, calitatea de membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite se poate pierde nu numai prin excludere sau retragere, ci şi prin încetarea calităţii de stat suveran, prin fuziune (ca de exemplu, fuziunea Egiptului cu Siria în 1958) sau desmembrare (de exemplu despărţirea Pakistanului de India în 1947).

7. Sistemul O.N.U. Agenţii specializate. OMPI.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (conform denumirii originale din engleză, World Intellectual Property Organization sau WIPO) este una din agenţiile specializate ale Naţiunilor Unite. OMPI (creată în 1967) este responsabilă de promovarea la scară mondială a protecţiei proprietăţii intelectuale prin intermediul cooperării între state, şi de administrarea diferitor tratate multilaterale care reglementează aspectele legale şi administrative ale proprietăţii intelectuale.

Ca în cazul tuturor organizaţiilor din cadrul sistemului Naţiunilor Unite, unul dintre principalele scopuri şi atribuţii ale OMPI este de a colabora cu ţările în curs de dezvoltare în eforturile lor în această direcţie. Una dintre componentele programului de cooperare pentru dezvoltare al OMPI rezidă în pregătirea şi publicarea cărţilor, a manualelor şi a altor materiale educaţionale auxiliare din domeniul proprietăţii intelectuale.

Bibliografie:

ANECHITOAE, Constantin. Elemente de drept internaţional, Note de curs, Editura BREN, Bucureşti, 2010

CREŢU, Vasile. Drept internaţional public. Ediţia a IV-a. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006

DAŞCOVICI, Nicolae, GHELMEGEANU, Mihail, BOLINTINEANU, Alexandru. Organizare şi funcţionare. Editura Academiei Republicii Populare Române, 1962.

CARTA NAŢIUNILOR UNITE

www.onuinfo.ro

www.wikipedia.org