Universitatea “Dunarea de Jos”, Galati - Facultatea de Stiinte Juridice, Sociale si Politice

TRANSMITEREA CRIZEI FINANCIARE GLOBALE LA ECONOMIA ITALIANA

- Analiza privind perioada 2008-2010 -

Pena Daniela-Nicoleta

Master APIE – grupa 2

Referat Mediul European al Afacerilor

1

Rezumat

Recesiunea globala provocata de criza financiara are un impact extrem de violent asupra activitatii economice din intreaga lume. In ceea ce priveste economia italiana, se pun urmatoarele intrebari: “Care a fost contributia diverselor canale prin care criza s-a transmis la aceasta economie?”, “Care au fost efectele cauzate de reactiile politicilor economice?”. Pentru a raspunde la aceste intrebari, aceasta analiza efectueaza un studiu evolutiv al economiei italiene in perioada 2008-2010, explorand diverse scenarii, luand in calcul si ipoteza de ''nicio criza''. Se estimeaza ca evenimentele declansate de criza financiara au condus la scaderea PIB-ului cu 6,5% in ultimii 3 ani. In principiu, factorii de criza s-au agravat cu aproape 10% in 2009, iar politicile economice si stabilizatorii automati au diminuat impactul acestora cu aproximativ 3%. Cele mai multe din efectele crizei sunt atribuite evolutiilor din contextul international. Un rol mai mic, dar semnificativ, il are deteriorarea finantarii corporative si criza de incredere ce a insotit recesiunea.

2

Cuprins

1. Introducere2. Evolutia crizei3. Abordare in detaliu: perioada de timp, canale identificate4. Rezultate

4.1 Economia italiei in concordanta cu scenariul de “nicio criza”4.2 Canale de transmitere a crizei

5. Concluzii6. Contributii personale – Impactul dur al recesiunii de pe piata fortei de munca7. Bibliografie8. Anexe

8.1 Anexa 1 – Modelele auxiliare8.2 Anexa 2 - Cuantificarea "efectului de compozitie" asupra exporturilor italiene8.3 Anexa 3 – Cuantificarea efectelor modificatoare ale ofertei de credite cu privire la

dinamica investitiilor8.4 Anexa 4 – Cuantificarea efectelor crizei de incredere8.5 Anexa 5 – Tabelul 2. Tabelul 3

3

1. Introducere

Recesiunea care a lovit economia mondiala in anii 2008-2009 (declansarea crizei financiare a avut loc in august 2007, dar s-a imprastiat in mod frenetic si cu o violenta extrema in toamna anului urmator) a fost unica in dimensiuni si viteza de distribuitie. Conform estimarilor OCDE, produsul intern brut al tarilor industriale a scazut cu 4% intr-o perioada de 6 luni (octombrie 2008 - martie 2009), iar acest declin a afectat toate economiile majore. Momentul prabusirii produsului intern brut la nivel mondial se reflecta in scaderea comertului international, al carui volum s-a redus cu aproximativ 1/6 in aceeasi perioada de timp. Aceste evolutii nu sunt reflectate in oricare dintre episoadele anterioare de recesiune de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Comparatii istorice indelungate conduc la identificarea celor mai relevante similitudini, daca este cazul, cu prima faza a Marii Depresiuni din 1930.1 Extraordinar si de neegalat istoriei a fost si raspunsul politicilor economice, monetare si fiscale. In ciuda eforturilor de coordonare internationala, s-a ajuns repede in faza acuta a crizei. In vara anului 2009, productia din aproape toate economiile majore a intrat in declin.

Chiar si Italia a fost afectata de evolutii similare. PIB-ul, aproape stagnant din 2007, a inceput sa scada in al doilea trimestru al anului urmator, aceasta scadere devenind rapida intre sfarsitul anului 2008 si inceputul lui 2009, atunci cand produsul s-a diminuat cu circa 5% in doar 6 luni. Activitatea economica si-a revenit in al treilea trimestru al anului 2008 insa, spre sfarsitul anului 2009 a scazut din nou. Se estimeaza ca PIB-ul a scazut cu 1,3% in 2008, 5,1% in anul urmator,si va creste cu aproximativ 1% in 2010 (date actualizate pe numarul de zile lucratoare). Mai tarziu in acest an, acesta se va mentine sub nivelul atins cu 5 ani inainte.Aceasta analiza, ce are ca scop identificarea factorilor (canalelor) prin care recesiunea s-a transmis la economia italiana, s-a raspandit la interior pentru a-i masura relevanta si pentru a determina ce mecanisme au contribuit in cea mai mare masura la contractia PIB-ului inregistrata in Italia intre 2008 si 2009.2 Luand in calcul impactul critic al acestor factori, analiza are in vedere si contributia si reactiile politicilor economice (automate sau discretionare).

In cadrul dezbaterilor care s-au dezvoltat in Italia de la inceputul fazei celei mai acute ale crizei, s-a sustinut ca economia acesteia va fi afectata mai putin decat economiile in care criza si-a avut originea, datorita solidaritatii sistemului bancar, nivelului scazut al datoriei de uz casnic si absentei fenomenului de supraevaluare a afacerilor imobiliare. Rezultatele acestei analize confirma partial aceasta credinta; desi mai putin vulnerabila, piata creditului a fost de acord sa limiteze impactul crizei finanziare. Economia italiana se numara printre acele economii care au resimtit cel mai mult recesiunea globala, ceea ce a condus la un colaps fara precedent al

1 A se vedea Basanetti pentru o comparatie intre principalele recesiuni suferite de economia italiana.2 Identificarea cauzelor crizei financiare a generat deja o vasta literatura care a stabilit de la inceput obiective nu numai pozitive, dar si explicit normative. In putine cazuri, factorii de vulnerabilitate care stau la baza crizei erau deja cunoscuti cu cativa ani inainte de primele semne de tensiune intalnite pe piata creditelor ipotecare din Statele Unite. A se vedea de exemplu Rajan (2005), Borio (2004), White (2006), Roubini (2006). In paralel cu cautarea ulterioara a cauzelor crizei, a fost ridicata problema de ce elementele de vulnerabilitate ale economiei globale, in special institutiile care reglementeaza pietele financiare, nu au fost identificate si corectate la timp; asta s-a intamplat deoarece severitatea recesiunii nu a fost anticipata corect. Pe scara larga, dezbaterea s-a deschis cu privire la rolul si responsabilitatea economistilor si la gandirea economica. A se vedea spre exemplu Draghi (2009),Spaventa (2009) si Visco (2009).

4

exporturilor, mult mai mare decat in comertul international. In ciuda sustinerilor primite din partea sistemului bancar national, costul crescut al creditelor si al fluxului de finantare pentru intreprinderi a condus, intr-o oarecare masura, la caderea PIB-ului pe parcursul anului 2009.

Masurarea rolului jucat de diferitii factori asupra principalelor variabile macroeconomice italiene a fost realizata printr-o serie de simulari aleatorii care au fost construite cu ajutorul unui model econometric trimestral al Bancii Italiei (METBI).3 Fiecare dintre simulari isi propune sa arate care ar fi evolutia variabilelor macroeconomice, in cazul in care au avut loc evolutii, altele decat cele observate efectiv.

Principalii factori care stau la baza evoluţiei crizei din economia italiana între 2007 şi 2010 au fost grupati în cinci categorii distincte:4

1) Tendinta principalelor variabile internaţionale ("criza importata");2) Condiţiile de finanţare pentru populatie şi întreprinderi ("factorii financiari interni");3) Reducerea valorii activelor financiare deţinute de populaţia italiana ("efectul de

avere");4) Caderea principalelor componente ale cererii nu sunt atribuite direct la evoluţia unor

factori determinanti lor ("criza de încredere");5) Masuri de punere in practica a politicilor fiscale şi monetare ("măsuri de politică

economica"; evaluările conţinute în muncă includ atât efectele modului de funcţionare a stabilizatorilor automaţi cat şi răspunsul normal al factorilor politicilor economice la o slăbire a ciclului şi, dacă este posibil, cele care rezultă din eventualele interventii de caracter discreţionar, sa fie puse în situatia de a stopa evoluţiile negative observate în perioada 2008-2010).

3 Modelul econometric trimestrial al Băncii Italiei este acum o versiune actualizată a celei dezvoltate în prima jumătate a anilor ’80 de către un grup de economişti de la Departamentul de cercetare al Băncii Italiei, coordonat de Ignazio Visco cu consultarea lui Albert Ando. Modelul conţine aproximativ 800 de ecuaţii, din care aproape 100 „stochastice”, cu o specificitate pronuntata în diferite sectoare ale economiei italiene. Principalele mecanisme care guvernează evoluţia variabilelor sunt keynesiene (in care modelul activitatii economice este determinat in principal de evolutia cererii agregate) şi neoclasici (în care creşterea economică este rezultatul dinamicii de acumulare de capital, productivitate şi populaţie). Pentru mai multe detalii despre caietul de sarcini şi proprietăţi ale modelului, a se vedea Banca Italia (1986) şi Busetti, Locarno şi Monteforte.4 Întrucât ultimul an de ancheta este încă în desfăşurare, ir aceasta nu este inca disponibilă pentru 2010, se presupune că evoluţia reală a principalelor variabile economice apare ex-post odata cu proiecţiile economice existente publicate în Buletinul efectuat de Banca Italiei în luna ianuarie 2010.

5

Principalele concluzii care decurg din cele expuse sunt după cum urmează:

În perioada 2008-2010, aportul de factori prin care criza a avut în mod clar repercursiuni asupra economiei italiene (punctele 1) -5) de mai sus) a condus la comprimarea PIB-ului global cu aproximativ 10%; peste 2/3 din aceasta comprimare a avut loc în 2009. Aceste procente acorda sprijin suplimentar pentru evaluarea deja formulata pe baza unor comparaţii si rezumate istorice.

Recesiunea experimentata in ultimii ani a fost una de dimensiunii excepţionale, cu viteză si concentrare de-a lungul timpului.

Aceste efecte negative sunt compensate de un stimul de sens opus, ca urmare a intervenţiilor facute de politicile economice (monetare şi fiscale) şi de stabilizatorii automaţi care reprezinta 3,5%.

Printre diferiţii factori critici, cei mai importanti par a fi legati de variabilele de performanţă internaţionala; se estimează că, pentru aproximativ trei sferturi din ei, criza a fost "importata".

"Factorii financiari interni" au contribuit si ei, relativ putin, dar nu neglijabil (în jur de 1%, la sfârşitul anului 2009 si 0,5% la sfârşitul anului 2010);

De dimensiuni similare a fost contributia “crizei de incredere”, ce a condus la o reacţie negativa a agenţilor economici, la deteriorarea ciclica excesiva, în conformitate cu estimările încorporate în METBI si tendinţele principalilor factori determinanţi.

Evoluţia preţurilor activelor financiare deţinute de populaţie (aflate în declin in primele luni ale anului 2009 si recuperand rapid in urmatoarele luni) a jucat un rol aproape neglijabil.

6

2. Evoluţia crizei

Primele semne de stres financiar au început să-si puna amprenta in Statele Unite în prima jumătate a anului 2007, când instituţii financiare majore incep să reducă expunerea lor la valori imobiliare ipotecare legate de un risc special (asa numitele “subprime”). Turbulenţele se intensifică în vară, luna august aducând pieţele interbancare la stagnare. De atunci, in cateva luni, criza se adanceste si se răspândeşte la toate pieţele şi zonele importante, transmitandu-se apoi la cerere şi la producţie incepand cu anul 2008. În al doilea trimestru al aceluiasi an activitatea economica incepe sa scada in toate ramurile importante ale economiei. Tensiunile de pe piata financiara ating apogeul în toamna anului 2008. În următoarele luni, in lume, comerţul internaţional şi activitatea economica suferă o scădere dramatică. Putem distinge trei etape principale în evoluţia crizei:

1. Prima etapă: criza financiară - încetinirea economică

Într-o primă fază, între vara anului 2007 şi vara anului 2008, imaginea macroeconomica arată primele semne de slăbire, deşi fluctuatiile financiare legate de criza exercitate asupra efectelor activităţii economice este încă limitata. Creditele intreprinderilor au crescut într-un ritm rapidneexistand indicii clare de limitări de aprovizionare. În prima jumătate a anului 2008, cadrul extern este dominat de creşterea de dimensiuni excepţionale a preţurilor materiilor prime in mai multe randuri, care este asociată cu o creştere treptată a inflaţiei efective şi preconizate in ceea ce priveste preţurile de consum din întreaga regiune euro. Comerţul internaţional, deşi mai puţin riguros decât în anii precedenţi, nu indica inca o scădere semnificativă, dar vânzările italiene din afara tarii se aflau deja într-o etapă de stagnare substantiala. În al doilea trimestru din 2008 incepe sa fie afectat PIB-ul (in medie -1,3% pe an – vezi tabelul 1).

Tabelul 1 - Evolutia principalelelor variabile macroeconomice

2007 2008 2009 2010

Produsul intern brut PIB 1,4 -1,3 -5,1 0,7

Importuri bunuri si servicii 3,3 -4,3 -14,6 2,1

Exporturi bunuri si servicii 3,9 -3,9 -19,1 2,6

Consumul final national 1,1 -0,8 -1,8 0,4

Capitalul fix 1,3 -4,0 -12,2 0,7

Modificarea stocurilor 0,1 -0,3 -0,4 0,2

Deflatorul consumului 2,3 3,2 -0,2 1,5

Competitivitatea exportului -5,4 -4,5 -1,2 -1,9

Rata euribor (3 luni) 4,3 4,6 1,2 1,1

7

Cerere externa 6,7 3,6 -11,8 4,2

Dolar/euro 1,37 1,47 1,4 1,4

Pret bunuri fabricate in strainatate 2,0 3,5 -2,3 0,7

Pret petrol 72,7 97,7 61,9 82,8

Pret importuri materii prime non-agricole 16,6 12,4 -24,3 18,5

Pret importuri materii prime agricole 15,0 17,8 -20,6 22,5

Notă: Conturile nationale agregate reflectă datele ISTAT până în 2009, previziunile publicate în Buletinul economic al Bancii Italiei nr. 59 anul 2010. Dezvoltarea variabilelor exogene este luata din Buletinul Economic al Bancii Italiei nr.59 din ianuarie 2010.Surse: ISTAT şi Banca Italiei

2. Etapa a II-a: criza financiara - impactul asupra economiei reale

La sfarsitul verii anului 2008, falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers marchează începutul celei mai acute faze ale crizei, care durează până în martie 2009. Primele riscuri se rasfrang asupra ratelor interbancare, aflate deja în creştere de peste un an. Într-un mediu de incertitudine in ceea ce priveste calitatea activelor bancare, piata capitalului marilor bănci italiene si mondiale se prăbuşeşte în doar câteva săptămâni; concomitent, se multiplica semnele de deteriorare a conditiilor de furnizare de credite.

Criza din economia reală: producţia industrială s-a redus intr-un ritm tot mai intens până la sfârşitul anului 2008, coincidand cu prăbuşirea fără precedent a comerţului mondial între noiembrie 2008 şi ianuarie 2009. Declinul exporturilor şi al investiţiilor, legat de restrangerea condiţiilor de creditare şi de caderea perspectivelor cererii, duce la o puternica contractie a produsului intern brut care, la inceputul primaverii anului 2009, revine la valorile raportate cu un deceniu mai devreme.

Răspunsul politicilor economice se intensifică treptat. În octombrie 2008, băncile centrale ale marilor economii din lume au indus o reducere a ratei dobanzii. Faza de reducere continuă până în mai 2009, aducand rata dobânzii la un nivel istoric foarte scăzut (1% la operaţiunile de refinanţare BCE, valoare minima de la introducerea monedei euro). Acest raspuns este însoţit de o serie de măsuri politice monetare neconventionale, concepute pentru a se asigura că creditul va continua să curgă în economie5. În acelaşi timp, Guvernul

5 În zona euro, punerea în aplicare a măsurilor neconvenţionale începe din luna octombrie 2008, când BCE începe să furnizeze lichidităţi nelimitate cu deplina siguranta a costului operaţiunilor şi acorda sumele necesare cu facilitati de creditare. În acest sens, este intalnita o scădere în coridorul de fluctuaţii a ratei dobânzii în operatiunile activate pentru facilităţile permanente, urmata de o prelungire a garanţiilor eligibile pentru operaţiunile de credit ale Eurosistemului si o crestere a operatiunilor de creditare pe termen lung.

8

dispune, în concret cu alte ţări europene şi cu CE, masuri de stimulare a activitatii economice, extinzand zona de acoperire a protecţiei sociale, pentru a face faţă procesului treptat de slăbire a pieţei forţei de muncă, introducand instrumente pentru a promova capitalizarea băncilor.

3. Etapa a III-a: tensiunile financiare se atenueaza, dar criza in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca se acutizeaza.

Incepand cu al doilea trimestru al anului 2009, declinul activităţii economice devine mai puţin intens. Indicatorii calitativi încep să raporteze subtierea de pesimism, chiar dacă incertitudinea rămâne ridicată. Primele riscuri, deja in coborare din decembrie 2008, continua să scadă, fiind ajutate de o mai mare stabilitate a pieţelor financiare. Condiţiile aspre de creditare dispar treptat. Producţia industriala va stagna în luna aprilie a anului 2009. În toamna acestui an, PIB-ul (PIL) incepe să crească din nou, ca şi în perioada de pre-criză, in ritmuri mai mici decât cel din alte economii europene importante. Între timp, incertitudinea in ceea ce priveste ocuparea forţei de muncă isi pune amprenta tot mai mult. În al patrulea trimestru al anului 2009 ocuparea forţei de muncă scade cu 3% faţă de anul anterior. În februarie 2010, locurile de muncă pierdute, comparativ cu cele înregistrate în luna aprilie 2008, se ridica la peste 700.000.Îmbunătăţirea din contextul internaţional şi sprijinul politicilor monetare cauta o redresare treptată a activităţii economice în 2010, care nu se consolideaza inainte de 2011.6

3. Abordare în detaliu: perioada de timp, canale identificate, caile de evolutie in istorie

6 A se vedea Banca Italiei, Buletinul Economic nr 59 ianuarie 2010.

9

Orizontul de timp pe care se intinde aceasta analiza acopera perioada cuprinsa intre trimestrul trei al anului 2007 (în care încep sa se resimta primele efecte ale presiunii financiare exercitate asupra ratei dobânzii) şi trimestrul al patrulea din 2010 (atunci când, în conformitate cu aşteptările existente, ritmul de creştere a economiei italiene va ajunge în jurul nivelului precris).7

Analiza de fata reproduce tendinţele evolutive ale economiei până în trimestrul al patrulea din 2009 şi pe cele ulterioare, estimările cuprinse in ea fiind prezentate cu ocazia publicarii Buletinului economic al Bancii Italiei nr. 59 (2010).

Fenomenele care au caracterizat recesiunea sunt clasificate în cinci categorii:

i. Scaderea productiei, a comertului mondial si a tranzactiilor de schimb valutar facute pe piata internationala ("criza importata");

ii. Inrăutăţirea condiţiilor de finanţare acordate populatiei şi întreprinderilor (“factorii financiari interni");

iii. Impactul asupra consumului si scăderea pretului activelor deţinute de populaţia italiana ("efectul de avere”);

iv. Caderea principalelor componente ale cererii nu este direct atribuita la evolutia unor factori determinanti ei ("criza de incredere");

v. Acestor factori de criza li se opun răspunsurile politicilor monetare şi fiscale (“măsuri de politică economică").

Având în vedere caracterul neliniar al analizei, vor fi prezentate ca elemente reziduale, efectele care decurg din interacţiunea canalelor menţionate mai sus.

Teoretic vorbind, aceste evenimente (i) – (v) vor fi cuantificate separat numai dacă acestea au fost complet independente; cu toate acestea, este incontestabil faptul că aceste fenomene sunt, dimpotriva, strâns legate. De exemplu, în absenţa "crizei importate" este foarte probabil ca, “criza de încredere" nu ar fi avut loc; în plus, politicile economice ar trata-o cu siguranţă mai puţin expansiv. Cu toate acestea, identificarea gradului de interdependenţă care exista intre diferitele grupuri de factori nu este o sarcină uşoară, în unele cazuri, ea fiind chiar imposibla.

i. Criza importata

În ceea ce priveste comertul mondial, se impune un ritm de creştere în linie continuă, începând cu al treilea trimestru al anului 2007, avand in vedere media din ultimii 20 de ani (care

7 Pentru a facilita consultarea, in restul lucrarii schimbarile aplicate variabilelor endogene vor fi uneori tratate ca “date” pentru anul 2010, precizand faptul ca la momentul respectiv acestea erau vazute doar ca posibile proiectii.

10

este cu putin sub 7,5% pe an). In acest caz, rata de creştere a cererii la nivel mondial va fi mai mare cu mai mult de 8% pe an. Simpla corecţie în comerţul mondial nu permite măsurarea eventualelor efecte, asupra exporturilor italiene, rezultate din schimbări în compoziţia materiilor prime a comerţului internaţional. Având în vedere natura crizei mondiale, prăbuşirea cererii partenerilor comerciali importanţi a fost intensa pentru bunurile de capital, care în 2007 reprezentau circa 40% din exporturile italiene. Prin urmare, exportul national a reacţionat la scăderea cererii de la nivel mondial mai mult decat reiese din datele istorice cuprinse în METBI. Acest fapt este confirmat de evolutia erorilor de prognoză aparute in ecuatia statistica a exporturilor, care în perioada cuprinsa între iunie 2008 şi martie 2009 indică o supraestimare sistematica. Pentru a ţine cont de "efectul de compozitie" a fost verificata existenta unei relaţii între erorile de prognoză a ecuaţiei statistice a exporturilor şi tendinţa de investiţii facuta de economiile OCDE. Acest raport a fost apoi utilizat pentru a sterge "efectele de compozitie" din evolutia crizei.

În ceea ce priveşte design-ul evoluţiei principalelor variabile exogene internaţionale, pentru preturile materiilor prime non-energetice (scăzute în medie cu mai mult de 15% de la inceputul crizei) şi a bunurilor externe în valută (scăzute cu aproape 3%), se poate observa o rată de creştere în linie cu media din ultimii 20 de ani (respectiv 2.5% şi 0.8%). Pentru a evidentia preţul petrolului şi rata de schimb s-a folosit un model auxiliar. Preţul ţiţeiului, după o puternica accelerare în prima jumătate a anului 2008, a scăzut brusc incepand din vara aceluiasi an, rezultând în anul 2009 mai mic cu aproape 40% faţă de anul precedent. În replica, în perioada 2009-2010 acesta este mai mare cu aproximativ 10% fata de situatia precedenta.

ii. Factorii financiari interni

Criza financiară ce isi are originea in SUA s-a răspândit rapid la celelalte pieţe monetare şi zone geografice, afectand disponibilitatea şi costul creditelor. Chiar şi în Italia, tensiunile de pe pieţele monetare şi deteriorarea activelor deţinute de bănci au dus la o creştere bruscă a primelor de risc încorporate în rata dobânzilor bancare, urmata de o încetinire prelungită de creditare de către bănci. Prima de risc din zona euro rămâne constantă pe tot parcursul orizontului de prognoză. În acest caz, corect este ca, odata cu cresterea dramatica inatalnita până la sfârşitul anului 2008, sa luam in considerare si revenirea treptata în 2009. Sunt anulate, cel puţin în parte, chiar si efectele de lichiditate efectuate de către BCE prin măsuri neconvenţionale de politică monetară, pentru a preveni prăbuşirea pieţelor interbancare europene. Pe baza rapoartelor încorporate în METBI, acest lucru implică rate bancare cu dobânzi mai mici decat a celor anterioare, de aproximativ 30% în medie, pe an, pe segmentul de termen scurt şi de aproximativ 35% pentru segmentul de împrumuturi pe termen lung.8

Este dificil să identificam în ce măsură valoarea creditului oferit sectorului privat a fost afectat de restricţii cantitative asupra ofertei. Datele privind dinamica împrumuturilor bancare nu permit identificarea fluxului imputabil exclusiv la furnizarea de credite, astfel incat acestea sa

8 Aceste estimări sunt in concordanta cu cele care stau la baza prognozelor propuse în ultimii ani de către Banca Italiei.

11

reflecte sumele schimbate. Prin urmare, se utilizeaza metode indirecte pentru a cuantifica efectele diferitelor restricţii privind cantităţile oferite. În această analiza, aceste efecte au fost evaluate folosind o prescurtare a indicatorilor obţinuţi utilizând abordări diferite. In afara de utilizarea estimărilor deja disponibile, în literatura s-a dezvoltat o metodologie similară cu cea propusă iniţial de Fair şi Jaffee (1972), bazata pe ipoteza că există o relaţie pozitivă între dezvoltarea ratei dobânzii şi orice exces (neobservabil) al cererii de credite. Acest raport oferă o estimare a discrepanţei dintre cererea de credite şi sumele efectiv plătite. Prezenta condiţiilor de dezechilibru este identificata cu ajutorul unor indicatori sintetici si al sondajului de creditare bancara (Banca de creditare Survey, BLS) efectuat periodic de către băncile centrale ale Eurosistemului. Este evaluat deci impactul excesului de cerere cu privire la dinamica investiţiilor productive.9 În timp ce până la sfârşitul anului 2009 estimările se bazau pe datele furnizate de BLS, pentru 2010 acestea au fost obţinute sub ipoteza că piaţa de credit rămâne în conditii de echilibru.10

iii. Efectul de avere

Cu ajutorul METBI se estimeaza impactul pe care il are consumul privat, având în vedere ponderea componentei de capitaluri asupra averii deţinute de populatie. Se apreciaza că aceasta pondere influenteaza în măsură neglijabilă deciziile de consum. In Italia, criza a avut un impact limitat in ceea ce priveste preţul imobiliarelor, iar efectul posibil de pierdere in conturile de capital asociate averii detinute in titluri obligatorii a fost neglijat.

Pretul titlurilor de participare, dupa ce a atins maximul istoric in prima jumatate a anului 2007, a suferit un declin treptat incepand de la mijlocul aceluiasi an, care s-a accentuat rapid in ultimele luni din 2008; din martie 2009, preturile au marcat o revenire treptata, ramanand insa semnificativ de mici comparativ cu cele existente cu doi ani inainte.11

iv. Criza de încredere

Criza financiară şi recesiunea care a urmat au alimentat un climat de incertitudine pe scară largă, atât in întreprinderi cat si in randul populatiei, climat care va conduce la o mai mare prudenţă în ceea ce priveste deciziile de investiţii şi modelele de consum.

Referitor la intreprinderi, aceasta prudenta a fost sterilizata prin solicitarea ca relativul climat de incredere ─ inclus printre variabilele explicative ale ecuaţiei de investiţii în echipamente, maşini şi echipamente de transport ─ sa rămâna neschimbat, la nivelul mediu din primele două trimestre ale anului 2007.

9 Reziduurile ecuaţiilor în consumul privat, mai mult decât minore în cursul acestei perioadei, sunt strâns legate de îngrijorările cu privire la perspectivele pieţei forţei de muncă, măsurată prin aşteptările de şomaj înregistrate de ISAE.10 Rezultatele pentru anul 2010 ar putea subestima impactul factorilor financiari interni; de aceea, acestea trebuie să fie interpretate cu precauţie.11 La sfarsitul lunii martie 2010, indicele inregistrat a fost mai mic cu 45% decat maximele atinse la mijlocul lui 2007.

12

Ecuaţiile care descriu deciziile de cheltuire intocmite de METBI nu includ nici un indicator al climatului de încredere al consumatorilor12, in acest caz, efectele datorate "crizei de încredere" fiind evaluate folosind o ecuaţie auxiliara care pune in relatie erorile de simulare statică a ecuaţiilor de consum cu rata de şomaj a populatiei italiene detectata de ISAE.

v. Măsuri de politică economică

Politica de ansamblu a ratei dobanzii

Rata dobânzii raspunde la tendinta preturilor si cererii agregate din zona euro prin conceperea unei ecuaţii, cum ar fi "regula lui Taylor", expusa in anexa 4.

În perioada cuprinsă între octombrie 2008 şi mai 2009, BCE a redus rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare (“main refinancing operations”) cu mai mult de 3%, aducand-o la 1% .

Prin urmare, rata dobânzii are un trend descendent (în concordanţă cu o usoara incetinire a activităţii economice) în comparaţie cu perioada de pre-criză şi o moderare a presiunilor inflaţioniste, atât interne, cât şi externe.

Măsuri de politică monetară neconventionale

În timpul acestei crize, in urma răspunsului obişnuit al politicilor monetare si al tendinţelor ciclice, au fost adoptate în economiile majore, măsuri neconvenţionale, concepute pentru a influenţa costurile de finanţare ale întreprinderilor şi ale populatiei si disponibilitatea resurselor financiare pentru sistemul economic.

Impactul acestor măsuri nu a fost cuantificat separat; aceste masuri pot fi atribuite atenuarii factorilor finaniari interni experimentati în timpul anului 200913. Politicile neconventionale au contribuit de fapt la atenuarea înăspririi condiţiilor de finanţare pentru întreprinderi şi populatie, atât în ceea ce priveste costurile, cat si in ceea ce priveste suma plătită efectiv. Mai mult decât atât, măsura deplină a acestei contribuţii este dificil de cuantificat, din 3 motive: în primul rând, atenuarea tensiunilor de pe pietele de creditare a fost si rezultatul altor factori 14 (cum ar fi măsurile de susţinere a instituţiilor publice în dificultate); în al doilea rând, dovezile istorice despre efectele politicilor neconvenţionale sunt, prin însăşi natura lor, extrem de sărace şi nu oferă nicio bază solidă pentru a identifica efectul lor; în al treilea rând, într-un caz extrem, în

12 Increderea consumatorilor italieni, măsurată prin sondajele ISAE, incepuse să scadă deja din 2007 ajungand, la sfârşitul anului următor, la cel mai mic nivel din 2004. Rata somajului, deja în creştere în 2007, atinge niveluri maxime în prima jumătate a anului 2009; în martie 2010, aceasta a fost in mod semnificativ mai mare decat cea din jurul jumatatii anului 2007.13 Locarno şi Secchi (2009), neglijând efectele asupra valorii creditului, estimează că măsurile neconventionale ar fi putut conduce la o scăderea a PIB-ului (PIL)in 2009 cuprinsa între 0, 7% şi 1, 7%.14 Incepand cu sfârşitul anului 2008, după adoptarea acestui set de măsuri, tensiunile pe termen scurt in ceea ce priveste piata monetara se reduc semnificativ. Primele de risc de pe piaţa interbancară, după ce au crescut continuu până în octombrie 2008, încep să se stabilizeze spre sfârşitul aceluiasi an, pentru a scadea treptat pe parcursul anului 2009.

13

absenţa unor astfel de măsuri, piaţa de credit din zona euro ar fi aproape oprita, cu consecinţe imprevizibile pentru activitatea economică.

Politica fiscala

Pentru a reconstitui evoluţia politicii fiscale, este util să se facă distincţia între componenta ciclică a elementelor de cheltuieli şi de venituri ale bugetului de stat (cea asociata cu răspunsul automat al cresterii activitatii economice) şi componenta discreţionara, legata în mod explicit de măsurile întreprinse pentru combaterea crizei economice, definita şi introdusa progresiv de Guvern incepand cu sfârşitul anului 2008.

Cele mai semnificative masuri adoptate, din punctul de vedere al impactului asupra cererii agregate sunt:

i. Intervenţii pentru a sprijini veniturile populatiei - sub formă de transferuri directe pentru familiile cu venituri mici şi consolidarea unor plase de siguranţă sociala (suplimentarea fondului de salarii).

ii. Prin încurajarea distrugerii vehiculelor poluante, introdusa în luna februarie 2009 şi expirata 10 luni mai târziu.

iii. Introducerea de facilităţi fiscale pentru profitul reinvestit în achiziţionarea de capital productiv.

iv. Măsuri de sprijin acordate firmelor pentru ajustarea bugetului pe anul 2009.15

Nu a fost evaluata contribuţia măsurilor luate de Guvern pentru a combate tensiunile de pe piaţa de credit, concentrate în principal pe disponibilitatea Ministerului Economiei de a subscrie obligaţiunile emise de bănci (aşa-numitele "Tremonti”), în vederea creşterii cantitatii de resurse disponibile pentru finanţarea economiei. Efectul acestor măsuri este dificil de cuantificat, deoarece acesta, in afara de impactul său direct asupra adaptabilitatii capitalului băncilor poate contribui la reducerea tensiunilor de pe pieţele de capital.

4. Rezultate

15 O dispoziţie suplimentară, neinclusa în masurile de combatere a crizei economice, dar potenţiala in a oferi un stimul pentru investiţiile în clădiri, este Acordul Regional al Guvernului, semnat la sfârşitul lunii martie 2009, ce autorizeaza extinderea suprafetei pentru anumite tipuri de case, în pofida legilor existente (aşa-numitul "plan de casa"). Acest din urmă efect, a cărui mărime este dificila de cuantificat din cauza incertitudinii asociate cu normele de aplicare ale acesteia de către administraţia locală, nu este luat in considerare.

14

PIB-ul italian, după o perioadă de creştere accentuata în perioada 2006-2007, s-a contractat cu 1,3% în 2008 şi 5,1% in 2009. Din vara anului 2009 au apărut primele semne de redresare ale activitatii economice, redresare ce a a rămas slaba şi nesigura spre sfarsitul anului. Conform ultimelor estimări, în 2010 creşterea a fost modesta; se preconizeaza ca aceasta va deveni mai puternica doar în anul următor.

Având în vedere aceste evoluţii reale, se pune intrebarea care ar fi fost evolutia economiei italiene în cazul în care factorii care au precipitat şi însoţit criza şi reacţiile politicilor economice nu ar fi avut loc? În aceasta sectiune vom evidentia raspunsul acestei întrebari în două etape: în prima parte, vom prezenta o cale posibilă de evoluţie a economiei italiene, în absenţa oricarei crize, iar in cea de-a doua, se va lua in calcul lipsa diferitilor factori de criza, pentru a compara rolul jucat de diverse canale prin care impulsurile şi răspunsul politicilor economice au fost transmise la economia italiana.

a. Economia italiana in situatia de “nicio criza”

In esenta, absenta tuturor factorilor critici descrisi în partea a treia a analizei ar conduce la un cadru macroeconomic foarte diferit de cel observat (vezi tabelul 2 – anexa 5).

Se estimează că intr-o perioada de doar trei ani, criza a dus la scaderea PIB-ului (PIL) italian cu aproximativ 10%, din care aproximativ 7% până în 2009. Răspunsul ferm al politicilor economice a avut un impact considerabil asupra impulsurilor de recesiune, de circa 3,5% în trei ani. Per ansamblu, se estimează că în absenţa crizei şi a reacţiilor politicilor economice, PIB-ul ar fi fost mai mare cu aproximativ 6,5% pe parcursul perioadei avute in vedere (5% până în 2009 - vezi tabelul 3 – anexa 5). Contracţia generală a activităţii economice în perioada 2008-2010 s-a ridicat la aproximativ 5,5% (vezi tabelul 2 – anexa 5).

Fără criză, extinderea exporturilor ar fi mult mai pronuntata în perioada 2008 - 2010 (ar fi mai mare cu aproximativ 35%) .Cu toate acestea, decalajul dintre creşterea exportului şi cea a schimburilor comerciale internaţionale rămâne semnificativ. Efectul pierderilor de competitivitate acumulate în ultimii ani va continua să isi puna amprenta in ceea ce priveste capacitatea companiilor italiene de a profita de expansiunea comerţului mondial. Chiar şi componentele interne ale cererii ar creşte într-un ritm modest; cheltuielile de uz casnic ar depăşi nivelul de aproximativ 1% observat în istorie (cu o dinamică negativa în 2008-2009), în conformitate cu venitul mediu estimat disponibil la preţuri constante. Investiţiile, desi recuperarand aproape 10% chiar si in contextul crizei, tot ar fi scăzute în perioada 2008-2010. Pe acest profil sunt incluse chiar şi politicile economice mai putin expansive din cele puse în aplicare pentru a face faţă crizei.

Impactul crizei in ceea ce priveste ocuparea forţei de muncă a fost semnificativ; în absenţa unor factori de criza, locurile de muncă ar creste cu mai mult de 4%. Pierderea locurilor de muncă a fost atenuata, într-o masura semnificativa, cu ajutorul politicilor economice care au limitat scăderea ratei somajului cu aproximativ1%. În absenţa crizei, după o uşoară scădere în 2009, numarul de angajari ar fi trebuit să crească din nou până în 2010.

15

Preţurile de consum ar fi fost mai mari cu 1,5% (influentate de o inflaţie mare şi de o dinamica a marjelor de profit), fiind doar parţial compensate prin reducerea costurilor salariale indusa de revenirea puternică în productivitate.

Concluzia: Fără criză (si fara măsurile puse în aplicare de către politicile monetare şi fiscale), cresterea economiei italiane ar fi tot modesta (vezi tabelul 3 – anexa 5).

Impactul asupra produsului potenţial este semnificativ mai mic decât cel pe care criza l-a avut asupra activităţii economice.16

Concluzii:i. In contrast cu ceea ce s-a întâmplat în alte economii in perioada anterioara crizei, putem

spune ca in Italia nu a avut loc o supraestimare a activitatilor, nici o extindere a sistemului financiar care sa necesite o realocare a resurselor între sectoare;

ii. Reformele de pe piaţa muncii introduse începând cu jumătatea anilor '90 au favorizat flexibilitatea întreprinderilor mici in a-si adapta combinaţia de intrări de capital la schimbarea perspectivelor cererii de la sfârşitul anului 2009;

iii. Puterea substanţială a sistemului bancar italian pare să fi permis o absorbţie relativ buna a impactului crizei financiare, limitând astfel pierderea permanentă a capacităţii de producţie; această evaluare este în conformitate cu impactul relativ estimat pentru factorii financiari interni.

Observatie: Bugamelli, Cristadoro şi Zevi (2009) sugerează că criza ar fi lovit economia italiană într-o faza de reorganizare profundă a sistemului de producţie, ceea ce face deosebit de vulnerabile companiile implicate în acest proces, cu posibile consecinţe negative asupra potenţialului sistemului de producţie italiană.

b. Canalele de transmitere a crizei

i. Criza importata

Principalul factor care stă la baza căderii PIB-ului (PIL) italian consta in caderea comertului international. Daca în perioada considerata acestea ar fi crescut, activitatea economica ar fi fost mai mare cu 7,5%. La atingerea acestui rezultat contribuie în mod semnificativ (cu mai mult de 2%), "efectul de compozitie".

Cu toate ca impactul pierderilor semnificative de competitivitate acumulate în anii precedenţi se resimte inca, exporturile ar fi fost mai mari cu peste 35%; astfel ar avea de câştigat toate componentele principale ale cererii agregate. Acumularea de capital ar fi mai mare cu aproximativ 15%, iar pierderea consumului aproape zero, din cauza deteriorării condiţiilor de pe piata forţei de muncă.

ii. Factorii financiari interni

16 Este necesar a se manifesta prudenta in evaluarea performantei productiei potentiale, pe baza de estimari obtinute cu filtre statistice, din cauza sensibilitatii lor la oscilatiile extreme suferite spre sfarsitul perioadei.

16

Factorii financiari interni au avut un impact relativ mic, dar nu neglijabil asupra economiei italiene, în 2009 determinand o scadere de 1,3% a PIB-ului (PIL), scadere reabsorbita în mare parte în anul următor (pentru care se estimează că impactul negativ al factorilor financiari interni se reduce la 0,5% - Fig. 1). La o dinamica mai mare a PIB-ului a contribuit în mare măsură dezvoltarea investiţiilor care, fiind determinată in principal de evoluţia favorabilă a creditului, ar fi fost mai mari decât situaţia de criză cu aprox. 1%, la sfârşitul anului 2010. Pana si efectul micilor costuri de finanţare ale companiilor ar fi semnificativa. Impactul asupra consumului este cuprins atât în ocuparea forţei de muncă şi cat si a câştigurilor salariale.

iii. Efectul de avere

Acesta a fost mai putin relevant din cauza pierderilor de capital de pe pieţele bursiere.Scăderea preţurilor ar produce efecte limitate asupra consumului şi a PIB-ului (aproximativ 1,5% pentru consum si aproximativ 0,1% pentru PIB, acumulate la sfârşitul anului 2010) şi nu ar influenta evoluţia celorlalte componente ale cererii agregate. Motivul acestui impact limitat este de a cauta in componenta de capitaluri proprii de avere totala deţinuta de populaţia italiana.

iv. Criza de încredere

Creşterea incertitudinii şi declinul asociat încrederii experimentate în perioada 2008 - 2009 au încetinit activitatea economică într-o măsură relativ mică, dar nu neglijabila. Inrautatirea constantă a perspectivei cererii agregate ar descuraja acumularea de capital, care ar fi mai mare cu circa 4%. Perspectiva de angajare a fost unul dintre factorii principali care au stau la baza reducerii de consum a populatiei italiene care a crescut semnificativ economisirea ca măsură de precauţie. În lipsa acestui factor, consumul ar fi mai mare cu aproape 1,5%, cumulativ pe parcursul perioadei. În principiu, efectul crizei de încredere in ceea ce priveste PIB-ul ar fi de aproape 1,5% iar cel de ocupare a forţei de muncă de 0,5%.

v. Măsurile de politică economică

Răspunsul politiciilor economice a atenuat impactul crizei asupra economiei italiene în mod semnificativ. În absenţa unei politici monetare expansioniste, începând din octombrie 2008 factorii de criza ar fi cauzat o scădere a producţiei mult mai mare decât cea care a avut loc de fapt (cu aprox. 2%); reducerea ratei dobânzii din partea Bancii Centrale Europene ar fi făcut mai puţin severa scaderea investitiilor si a consumului.17 Aceste evaluări subestimeaza efectele politicii monetare, deoarece nu includ o cuantificare directă a impactului măsurilor standardizate.

Politica fiscală a ajutat de asemenea la atenuarea impactului crizei, susţinând PIB-ul cu peste 1,5%; peste două treimi din efecte ar fi imputabile exclusiv componentei ciclice (care

17?? Chiar si importurile ar fi semnificativ mai mari (cu circa 2,5%), în timp ce impactul asupra exporturilor ar fi zero, ceea ce implică un efect net negativ privind contribuţia de comerţ cu exteriorul la dinamica PIB-ului. Mai mult, politica de anamblu a ratei dobânzii ar putea avea impact asupra altor economii din zona euro, aceasta conducand la o subestimare a impactului corespunzator masurilor de politica economica asupra exporturilor italiene şi la o supraestimare corespunzătoare cu cea a ''crizei importate''.

17

rezultă din funcţionarea stabilizatorilor automaţi). Impactul interacţiunii dintre factorii (i) - (v) este considerat neglijabil.

Chiar si importurile ar fi semnificativ mai mari (cu circa 2,5%), în timp ce impactul asupra exporturilor ar fi zero, ceea ce implică un efect net negativ privind contribuţia de comerţ cu exteriorul la dinamica PIB-ului. Mai mult, politica de anamblu a ratei dobânzii ar putea avea impact asupra altor economii din zona euro, aceasta conducand la o subestimare a impactului corespunzator masurilor de politica economica asupra exporturilor italiene şi la o supraestimare corespunzătoare cu cea a ''crizei importate''.

Figura 1 - Impactul factorilor de criza şi a politicilor economice

18

19

5. Concluzii

Explozia crizei financiare, în vara anului 2007 a pus în mişcare forţe recesive care, de la sfârşitul anului 2008, s-au rasfrant asupra economiei mondiale, cu o violenţă fără precedent. Contractiile suferite de ţările dezvoltate şi de comerţul internaţional au atins dimensiuni extraordinare intr-o perioada scurta de timp.

Colapsul sistemului financiar si căderea uimitoare a activitatii economice au declansat raspunsul eficient al politicilor economice prin viteza şi gradul de reacţie, prin varietatea de instrumente utilizate si gradul de coordonare dintre autorităţi şi ţări.

Această analiza ne permite sa evaluam importanţa cantitativă a fiecăruia dintre principalele canale prin care criza financiară şi recesiunea globală s-au trimis la economia italiana şi eficacitatea răspunsului politicilor economice prin garantarea faptului că, in lipsa acestora, evoluţiile ar fi fost chiar mai grave.

Rezultatele indică faptul că:

In perioada 2008-2010 factorii de criza au condus la o scadere a PIB-ului cu aproximativ 10% (cu o concentrare puternică în 2009);

Politicile economice şi mecanismele de stabilizare automată au contracarat aproximativ 1/3 din aceste efecte negative;

Pentru aproape 3/4, recesiunea este de natura "importata"; Pentru aproximativ 1/6 aceasta s-a datorat "factorilor financiar interni" şi "crizei

de încredere"; celelalte canale considerate au jucat un rol aproape marginal.

Într-o perspectivă pe termen mai lung, criza pare să fi afectat intr-o măsură semnificativa potenţialul de dezvoltare al economiei italiene.

20

6. Contributii personale - Impactul dur al recesiunii de pe piata fortei de munca

Surse: Datele extrase din „Centrul economic” nr.4 2010 al centrului de studii BNL; Comunicatele ISTAT din 29 ianuarie 2010 – “Angajaţi şi şomeri din Italia”; Banca Italiei: Papers – „Mobilitatea muncii în Italia: noi dovezi cu privire la dinamica migraţiei”; Rezumatul raportului Eurispes 2010.

Se spune ca recesiunea s-a terminat, dar criza de pe piaţa forţei de muncă continuă. Pe o baza modificata trimestrial, in decembrie 2009 rata somajului crescuse cu 8,5%, 8%, respectiv cu 3% fata de luna precedenta.De la inceputul crizei, rata şomajului a crescut cu aproximativ 2%.

Există 2 milioane de persoane fara un loc de muncă, ceea ce denota faptul ca aceasta este cea mai grea perioada. Ca şi în trecut, reducerea locurilor de munca continuă, chiar dacă economia este din nou în creştere În decembrie 2009, numărul de locuri de muncă a fost de aproximativ 22,9 mil. De la inceputul crizei angajarile au scazut cu aproximativ 500 mii de unităţi. Deteriorarea conditiilor de pe piata forţei de muncă nu a afectat in aceeasi masura toate grupele de vârstă.

Impactul crizei a fost sever în rândul tinerilor cu varste cuprinse între 15 şi 24 de ani, rata şomajului la aceasta categorie de varsta crescand cu aprox. 6%. Piaţa forţei de muncă în Italia, ca peste tot în Europa, este caracterizata de un profund dezechilibru.

Efectele recesiunii se resimt pe piaţa forţei de muncă, în special pe tineri. Datele privind ocuparea forţei de muncă şi a ratei şomajului arată cum, dintotdeauna, tinerii se confruntă cu o dificultate mai mare în găsirea unui loc de muncă. Criza a scos în evidenţă un alt aspect critic: în timpul perioadelor de recesiune, tinerii se confruntă cu un risc mai mare de a pierde locul de muncă. Criza accentueaza ocuparea precara a forţei de muncă in ceea ce priveste tineretul începând cu 2007, comparativ cu o marire a ratei somajului la acestia de aproximativ 5%.

21

În zona euro rata şomajului a tinerilor cu varsta cuprinsa între 15 şi 24 de ani este de două ori mai mare decat in intervalul 25-54. În Italia, rata şomajului în rândul tinerilor o depaseste de aproximativ trei ori pe cea a populaţiei adulte.

Conditiile fortei de muncă s-au înrăutăţit peste tot, dar în sud s-a observat un proces mai intens de descurajare a tinerilor. Lipsa de perspective într-o lume caracterizata de probleme structurale, i-a condus pe tineri să abandoneze căutarea unui loc de muncă şi sa intre în ceea ce se numeşte zona de inactivitate.

Un studiu recent al Bancii Italiei a investigat procesul de migrare: între 1990 şi 2005 au emigrat de la Sud la Nord aproape două milioane de oameni. Fenomenul a afectat din nou în mod semnificativ tinerii. Deşi condiţiile şi caracteristicile emigrarilor s-au schimbat foarte mult de-a lungul anilor, conform datelor dintr-un sondaj realizat pe anii 2004-2007, 17,5% dintre acestia au vârsta cuprinsa între 15 şi 24 de ani, în timp ce 45,9% aparţin intervalului 25-54 ani.

În toata Europa, criza de pe piata fortei de munca continuă, chiar dacă economia este în creştere. Cei mai sever afectati raman tot tinerii, confirmând dezechilibrul dintre generaţii care a caracterizat întotdeauna, deşi în grade diferite, toate ţările din zona euro.

22

În zona euro rata şomerilor cu varsta intre 15-24 ani s-a ridicat la mai mult decât dublul celor cu varsta cuprinsa intre 25 – 54 ani (8,1% şi 18,8%), în timp ce rata de ocupare 15-24 este echivalentul a doar sub jumatate din cea a celor cu varsta intre 25-54 (35,9% şi 78,4%).

Poziţia pe piaţa muncii a tinerilor este de obicei evaluata prin compararea cu cifra totală, nu cu cea referitoare la populaţia cu vârsta cuprinsă între 25 şi 54 de ani.

Concluzie: Inegalitatea dintre generaţii care caracterizează piaţa forţei de muncă a tarilor din zona euro este considerata rezultatul unei probleme structurale pe termen mediu a tinerilor în găsirea locurilor de muncă ori rezultatul crizei care a afectat economia mondială în perioada 2008 -2009, desi se tinde mai mult spre varianta a doua.

23

7. Bibliografie

Banca Italiei (2010), buletinul economic nr.59, ianuarie. Bassanetti, A., M. Caivano si A. Locarno (2010), “Modelling the Italian potential output

and the output gap”, Banca Italiei, manuscris. Bassanetti, A., M. Cecioni, A. Nobili si G. Zevi (2009), “Principalele recesiuni prin care

a trecut Italia: o comparatie retrospectiva”, Banca Italiei, Chestiuni de economie si finante, nr. 46.

Bugamelli, M., R. Cristadoro si G. Zevi (2009), “Criza mondiala si sistemul productive italian: o analiza a datelor de la nivelul intreprinderilor”, Banca Italiei, Chestiuni de economie si finante, nr.58.

Casolaro, L., G. Eramo si L. Gambacorta (2006), “Un model econometric pentru creditul bancar al intreprinderilor italiene”, Moneda si credit, LIX, 234, pag. 29-56.

Panetta, F., R. Sabbatini, F. Zollino, M.L. Bianchi, M. Bofondi, F. Borselli, G. Bulligan, A. Buoncompagni, M. Cappabianca, L. Carpinelli, A. Chiabrera, F. Columba, G. De Blasio, A. D’Ignazio, C. Fabrizi, C. Gola si F. Signoretti (2009), “Evolutia pietei imobiliare italiene si impactul asupra sistemului financiarriflessi”, Banca Italiei, Chestiuni de economie si finante, nr. 59.

Panetta, F. si F. Signoretti (2010), “Cererea si oferta de credit din Italia pe perioada crizei financiare”, Banca Italiei, Chestiuni de economie si finante, nr. 63.

www.bancaditalia.it

24

8. Anexe

Anexa 1 - Modele auxiliare

În modelul econometric trimestrial al Bancii Italiei, principalele variabile internaţionale sunt exogene. Pentru modelul de fata a fost utilizat un model de vector autoregresiv (VAR) care include printre variabilele endogene, preţul bunurilor fabricate practicate de concurenţii străini în Italia, deflatorul importului de produse non-energetice (bunuri agricole şi metale), pretul petrolului, cursul de schimb valutar (dolar şi euro) şi cererea mondială. Dinamica comerţului internaţional reproduce media din ultimii douăzeci de ani dinaintea crizei; celelalte variabile endogene sunt determinate de VAR. Variabilele exogene sunt reprezentate de rata dobânzii nationale si internationale pe termen scurt si pe termen lung. Numărul maxim de lag-uri este de 4.

Evoluţia politicii de ansamblu a ratei dobânzii este modelata folosind o ecuaţie de tipul "regulii lui Taylor", în care rata dobânzii depinde de dinamica preţurilor,de "output-ul gap" şi de valoarea sa. Ecuaţia a fost estimată pe baza datelor trimestriale cuprinse între primul trimestru al anului 1991 şi al patrulea trimestru al anului 2007.

25

Anexa 2 - Cuantificarea "efectului de compozitie" asupra exporturilor italiene

Ecuaţia exporturilor de bunuri non-agricole şi non-energetice a METBI-ului este specificată după cum urmează:

, unde:

reprezintă exportul de bunuri altele decât cele agricole şi cele energetice;

reprezinta cererea la nivel mondial;

reprezinta competitivitatea preţului mărfurilor italiene (măsurata in

euro, prin raportul dintre preţul concurenţilor străini şi deflatorul exportului de bunuri non-agricole şi non-energetice).

În timpul celei mai acute faze ale crizei, la sfârşitul anului 2008 şi jumătatea anului 2009, ecuaţia a arătat o tendinţă sistematică de a supraestima exportul international: erorile gasite în perioada cuprinsa intre al treilea trimestru din 2008 si al doilea din 2009 sunt negative (linia continua în Figura B.1). Numai tendinţa cererii şi preţul relativ sunt insuficiente pentru a tine cont de scăderea exporturilor italiene în perioada analizată. Având în vedere compoziţia sectorială a exporturilor italiene, este posibil ca prăbuşirea vânzărilor la export sa reflecte de asemenea modificări în compoziţia comerţului mondial, care rezultă din scăderea excepţională a investiţiilor în toate economiile dezvoltate. Dinamica acumulării de capital în ţările OCDE (linie punctată în Figura B.1) indica într-adevăr un grad ridicat de co-mişcare a reziduurilor ecuatiei de export confirmata de estimările econometrice.

26

Anexa 3 - Cuantificarea efectelor modificatoare ale ofertei de credite cu privire la dinamica investiţiilor

Efectele modificatoare legate de oferta de credit cu privire la dinamica investiţiilor au fost cuantificate folosind mai multe abordări.

In afara de utilizarea abordarilor deja intalnite în literatura de specialitate, am recurs la o estimare în conformitate cu o metodologie similară celei utilizate într-o versiune anterioară a modelului econometric al Bancii Italiei pentru a ţine seama de constrângerile administrative la expansiunea creditelor (în vigoare în Italia până la 1988), bazele acesteia fiind puse de Fair şi Jaffee (1972). Conform acestei estimari, există o relaţie pozitivă între preţul relativ al unor bunuri şi excedentul de cerere, neobservabil, care se produce în prezenţa unor constrângeri cantitative asupra ofertei.

Raportul sugerat de Fair şi Jaffee este formalizat prin următoarea ecuaţie:

, unde , in care: (C1)

reprezintă preţul relativ al bunului;

reprezinta cantitatea cerută;

reprezinta cantitatea furnizată.

Aplicand modificarile legate de ofertă (fixate la nivelul ), se va produce un exces

de cerere pentru orice preţ mai mic decât cel pentru care cantitatea cerută este egală cu cantitatea (fixa) oferita. Acest exces de cerere va genera presiune asupra preţurilor relative, care tind să crească. În cazul nostru, vom presupune că preţul relativ al pietei creditului bancar este prins de ecartul (spread) dintre rata medie a dobânzii la creditele bancare pe termen scurt şi rata dobânzii peste noapte (overnight) pe piaţa monetara. Ecuaţia corespunzătoare (C.1) este următoarea:

cu , in care: (C2)

este răspândit pe ratele bancare;

27

este suma de credit care nu se potriveste (excesul de cerere de pe piaţa de

credit);

cererea împrumuturilor (neobservabila);

oferta de credite.

Aceasta din urmă este egală cu creditele efective acordate. Rezultă că valoarea creditelor solicitate si neacordate poate fi estimata, reorganizand ecuaţia, după cum urmează:

(C3)

Pentru a identifica perioadele în care au fost prezente restricţiile de credit a fost utilizataproporţia neta de catre băncile italiene care, din al treilea trimestru al anului 2007 au arătat,în Banca de creditare ( Lending ) Survey (BLS), o restrangere a condiţiilor pentru acordarea de credite. Estimarea sumei de împrumuturi solicitate şi neacordate astfel obţinute au fost apoi folosite ca variabile explicite în ecuaţia METBI-ului, care descrie evoluţia de investiţii în echipamente, maşini şi echipamente de transport, permiţând astfel masurarea impactului acestora asupra activitatii economice.

Pentru a evalua soliditatea rezultatelor, au fost realizate diferite estimări alternative: pe de o parte, am replicat metodologia descrisă aici, schimband din cand în cand unele elemente (de exemplu, perioada de estimare); pe de alta parte au fost utilizate in ecuaţia de investiţii METBI, măsuri alternative de constrangere legate de oferta de credite, bazate pe abordari de Casolaro, Eramo şi Gambacorta (2006) şi Del Giovane, Eramo, Noble (2009).

Figura C.1 sintetizează rezultatele. Efectul de "factori financiari interni", enumerati în text se referă la impactul median al diferitelor estimări (-1,2% pentru creşterea PIB-ului (PIL) în 2009, cu o ameliorare progresivă in perioada 2010).

28

Anexa 4 - Cuantificarea efectelor crizei de încredere

Ecuaţiile de investiţii în echipamente, maşini şi echipamente de transport şi a investitiilor în construcţii nerezidenţiale prezente în METBI includ printre variabilele explicative indicatori ai climatului de încredere al companiilor. În aceste cazuri, pentru a estima efectele care pot fi atribuite "crizei de încredere", au fost efectuate estimari în care valoarea acestor indicatori a fost păstrata la acelaşi nivel de pre-criza. Ecuaţiile METBI-ului care descriu comportamentul de consum nu includ nici un indicator de încredere a populatiei, in a caror componenta apare percepţia de perspectiva de angajare. Prin urmare, variaţiile acestora nu vor afecta deciziile de cheltuire; ele se reflecta asupra dinamicii reziduurilor de estimare.

figurile D.1 şi D.2 evidentiaza erorile referitoare la consumul de bunuri de folosinţă îndelungată şi a celor economice aflate în legătură cu evoluţia aşteptărilor de şomaj înregistrate de ISAE (inversată pentru a evidenţia co-mişcarea cu reziduurile ). Ecuaţia consumului de bunuri de folosinţă îndelungată comite erori sistematice supraestimate (Fig. D.1, linia punctată), incepand cu anul 2007. Tendinţa aşteptărilor in ceea ce priveste şomajul (linia continua) urmează un model similar, cu un usor decalaj de timp. Erorile de prognoză ale ecuaţiei economice a consumului de bunuri de folosinţă îndelungată sunt in mod sistematic negative încă de la mijlocul anului 2008 (prin urmare, indică o tendinţă similară de supraestimare). Co-mişcarea cu aşteptările de şomaj este deosebit de puternica (Fig. D.2).

O verificare econometrica confirma semnificaţia statistică a relaţiilor sugerate de figuri. Astfel, din moment ce nu se dispune de aşteptări de şomaj pentru partea finală a orizontului de

29

simulare, acestea au fost reconstituite pe baza lor de corelare cu un decalaj de "unemployment gap", dat de raportul dintre rata şomajului şi a mediei sale mobile de 8 termeni.

30