I. ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZÃRII

Globalizarea a devenit în ultimii ani un subiect ultradiscutat. Legat de discuţii, una dintre critici spunea că cea mai mare problemă a societăţii, este că în cazul unei chestiuni anume, fiecare, în parte, are câte o părere. Prea multe păreri, evident, conduc mai greu la un consens. La fel şi în cazul globalizării.Globalizarea este un fenomen real, el are loc zi de zi, oră de oră şi fără să ştim, suntem chiar noi parte şi propulsor.

Şi dacă tot vorbim despre "bătrâna” globalizare să începem cu cauze. Trebuie să înţelegem că globalizarea îşi are rădăcinii încă din timpul marilor colonii imperiale, când europenii şi-au pus amprenta asupra unor teritorii, cu care interacţionaseră prea puţin în trecut. Globalizarea este văzută în general ca un fenomen negativ prin care un popor sau o anume civilizaţie se impune, şi valorile sale sunt asimilate de un alt popor sau o altă civilizaţie, în dauna valorilor culturale şi morale pe care acesta le posedă. Astfel începuturile globalizării sunt căutate mult mai recent, atunci când aceasta a devenit un fenomen accelerat, şi sunt identificate în istoria recentă şi politica actuală. Urmărind însă felul în care este percepută globalizarea, putem identifica începuturile ei cu mii de ani în urmă, chiar din timpul Imperiului Roman, sau în timpul lui Alexandru Macedon, spre exemplu. Odată cu dezvoltarea civilizaţiilor acestea au început, inevitabil să interacţioneze una cu alta, astfel culturile sau amestecat şi au apărut noi civilizaţii, de multe ori mai puternice, şi mai evoluate. Localizarea mai recentă a începuturilor globalizării în timpul coloniilor, se face cu o raţiune bine întemeiată, aceea a tehnologizării, tehnologia fiind cauza principală a globalizării, prin ea o anumită civilizaţie îşi poate afirma şi impune supremaţia. Invenţii precum armele de foc, motorul cu aburi etc., au accelerat procesul pe care astăzi îl numit astăzi Globalizare , datorită proporţiilor mondiale pe care le-a primit. Treptat Pământul a devenit 'mai mic' şi popoarele sau extins şi evoluat necesitând tot mai multe resurse. Globalizarea a urmat pasul tehnologizării, iar în ultimul secol al deceniului trecut, avântul tehnologic a fost deosebit, schimbând radical felul în care interacţionăm cu lumea. Dacă în urmă cu aproximativ 200 sute de ani, drumul de la Londra la Sydney se efectua pe mare şi dura cel puţin opt luni iar reuşita călătoriei era un soi de loterie, iar miza era chiar viaţa , astăzi acelaşi drum se efectuează cu avioanele comerciale în mai puţin de o zi în condiţii de confort şi siguranţă deosebite. Acesta este doar un exemplu din schimbările de care este responsabilă tehnologia. Uşurinţa deplasării este unul dintre factorii globalizării. Alţi factori decisivi sunt electro-comunicaţiile(reţelele de telefonie, Internetul) şi televiziunea. Aceştia sunt factori relativi recenţi, dar sunt pedala de acceleraţie a globalizării. Însă cel mai important factor, nu este unul global: factorul politic, mai exact politica naturală de expansiune şi dominaţie a ţărilor avansate asupra lumii. Politica expansionistă s-a manifestat ca factor al globalizării încă din timpul marilor imperii de care aminteam mai devreme. Factorul economic este ceea ce determină adaptarea unei astfel de politici. Acesta a rămas şi este în continuare principalul motiv pentru care ţările dezvoltate abuzează de putere şi se implică în politica externă a altor state. Aspectul economic al globalizării este cel mai puternic şi cu cele mai multe implicaţii. Această armă cu mai multe tăişuri, este pârghia de control a marilor puteri. Acolo unde acesta nu se poate impune, se apelează la vechile proceduri, adică supunerea prin forţă militară.

Şocul tehnologic şi-a spus cuvântul, şi procesul de globalizare a scăpat de sub control în prima jumătate a secolului trecut când lumea a fost aruncată în două războaie mondiale. Proporţiile mondiale au fost un rezult al globalizării, şi întreaga lume a devenit

1

un mare câmp de bătălie – lumea până nu de mult necunoscută, a devenit brusc neîncăpătoare. Cel mai negativ aspect a fost însă cel reprezentat de Războiul rece; lupta pentru supremaţie, prin ameninţarea nucleară, punea viitorul omenirii în discuţie. Omul, cel puţin teoretic, a devenit capabil să se autodistrugă.

Globalizarea, pe lângă faptul că este discutată şi tratată sub diferite forme din prisma tuturor palierelor societăţii în care trăim, reprezintă un fenomen inevitabil. Nu suntem noi (nici ca indivizi luaţi în parte şi nici ca popor sau naţiune) în măsură să decidem sau să alegem dacă vrem globalizare, dacă acceptăm globalizarea. Astăzi globalizarea există pur şi simplu, iar noi suntem oarecum predestinaţi să trăim sub semnul acesteia, sub spectrul ei şi să-i facem faţă. Ce este sau ce înseamnă însă în mod concret acest fenomen pe care ne-am obişnuit să-l numim globalizare? Este imposibil să epuizăm într-o definiţie sau într-o formulare toate resorturile pe care le implică această realitate. Pe scurt putem spune că globalizarea este “sistemul nou, foarte bine uns şi interconectat” care a înlocuit “sistemul lent, stabil, ciopartit al Războiului Rece care dominase politica internaţională începând din 1945”. Prin globalizare noi am devenit şi suntem “un singur fluviu” (Thomas L. Friedman, p. 16). Pe acest cadru de bază şi generalizant se adaugă apoi toate celelalte componente care alcătuiesc societatea postmodernă în care trăim: economico-financiar, politic, cultural şi chiar religios. Nimic din ceea ce se întâmplă acum în societatea noastră nu rămâne necontaminat de flagelul globalizării. Globalizarea a devenit simbolul vremurilor în care trăim. Globalizarea este un termen foarte uzitat căruia îi putem atribui numeroase semnificaţii. Prin acest termen putem înţelege dezvoltarea pieţelor financiare globale, creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor naţionale. Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând pătrunderea valorilor de piaţă în acele domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional, pot fi atribuite acestor fenomene. S-ar putea discuta totodată despre globalizarea informaţiei şi a culturii, despre răspândirea televiziunii, a Internetului şi a celorlalte forme de comunicare şi despre mobilitatea crescută a comercializării ideilor (George Soros, Despre globalizare, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 23).

Globalizarea mai poate fi definită ca un set de structuri şi procese economice, sociale, tehnologice, politice şi culturale care reies din caracterul schimbător al producţiei, consumului si comerţului de bunuri. S-au petrecut multe schimbări în economia mondială, de altfel putem considera globalizarea ca un rezultat a creării pieţei mondiale. Dar globalizarea nu poate fi sinonimă cu internaţionalismul şi cu transnaţionalismul. Cele doua procese îşi au ,,rădăcinile" în modul mercantilist de a regiza comerţul, în special după Primul Război Mondial, într-un model multinaţional de dezvoltare.

Există patru caracteristici principale care pot explica originile globalizării: integrarea în pieţele mondiale ale economiilor naţionale, tranziţia de la economia ,,high volume" la cea „high value" care rezultă din cunoaşterea tot mai bună a produselor şi serviciilor folosite pe piaţă, sfârşitul bipolarităţii între capitalism şi socialism în privinţa costurilor de producţie, şi, nu în ultimul rând configurarea noilor blocuri economice.

La sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, tranzacţiile Internaţionale de capital erau strict controlate de majoritatea statelor. Instituţiile rezultate la Bretton Woods, Fondul Monetar Internaţional (FMI) si Banca Mondială, au fost concepute tocmai pentru a facilita comerţul internaţional şi investiţiile într-un mediu caracterizat prin restricţionarea fluxurilor de capital privat. Controalele asupra mişcărilor de capital au

2

fost treptat înlăturate, iar pieţele financiare off- shore, stimulate şi de criza petrolului din anul 1973, s-au dezvoltat rapid. Mişcările internaţionale de capital s-au accelerat la începutul anilor `80, în timpul lui Ronald Reagan şi Margaret Thacher, pieţele financiare devenind cu adevărat globale la începutul anilor '90, după colapsul imperiului sovietic.Globalizarea este de dorit din mai multe puncte de vedere. Întreprinderea privată este aptă să producă bogăţie decât statul. Mai mult, statele au tendinţa de a abuza de propria putere. Globalizarea oferă un grad de libertate individual pe care nici un stat nu-1 poate asigura. Concurenţa liberă la scară globală a eliberat talentele antreprenoriale şi creative şi a accelerat inovaţiile tehnologice.

Premisa decisivă şi suflul continuu al globalizării le găsim în ceea ce Thomas L. Friedman numeşte “democratizarea tehnologiei” (p. 68). Descrierea pe care el o face acestei schimbări este extrem de vie şi inteligibilă pentru oricine vrea să patrundă semnificaţia concretă a globalizării: “democratizarea tehnologiei este cea care oferă unui număr tot mai mare de oameni, echipaţi cu tot mai multe computere, modemuri, telefoane celulare, sisteme de cablu si conexiuni prin internet, posibilitatea de a ajunge tot mai departe şi mai departe, într-un număr tot mai mare de ţări, din ce în ce mai rapid, mai profund şi mai ieftin decât oricând în istorie…Graţie democratizării tehnologiei, acum toţi putem avea acasă la noi o bancă, un birou, un ziar, o librărie, o firmă de brokeri, o fabrică, o firmă de investiţii, o şcoală…” (p. 68-69).

Această democratizare a tehnologiei a deschis cu adevărat calea unei circulaţii libere a informaţiei pe toate planurile, proces soldat cu consecinţe fantastice sub toate aspectele. In era globalizării se poate comunica liber de orice constrângeri oriunde, de oriunde. Practic nu exista limitări în această direcţie pentru ţările racordate la sistemul globalizării. Un alt aspect semnificativ este deplina liberalizare şi dezvoltare a comercializării serviciilor şi bunurilor sau produselor în cadrul globalizării, facilitată în mod indiscutabil de aceeaşi democratizare a tehnologiei. Pe acest plan este clară constatarea că anumite disfuncţionalităţi economico-financiare apărute neprevizibil într-o anumită parte a sistemului vor afecta direct sau vor influenţa în mod cert şi celelalte componente (un exemplu des întâlnit în acest sens îl constituie fluctuaţia cotaţiei monedelor naţionale în raport cu cele considerate etalon - respectiv dolarul american şi euro - în situaţiile de criză politică sau economico-financiară pe care le traversează uneori ţările care administrează aceste monede, dar pot apărea şi situaţii inverse, când desfăşurarea activităţii unor domenii ale economiilor ţărilor cunoscute ca superputeri sunt dereglate de crize politice sau militare din alte zone de pe glob). Sigur rămâne faptul că nimic nu se întâmplă pe glob, care să nu aibă repercursiuni cât de mici asupra tuturor. Mai ales în ce priveşte deciziile preşedintelui SUA, ţară care deţine oarecum rolul unui leader în sistemul globalizării, şi desfăşurarea forţelor politice de aici, putem spune că sunt de interes global, nu numai ca şi informaţie, ci chiar la nivelul concret al stării de fapt. Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit si analizat in mod diferit de către cei ce şi-au asumat acest risc sau această răspundere. Dar dincolo de aceste analize globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră.

Însă globalizarea are şi latura ei negativă. În ţările mai puţin dezvoltate, mulţi au suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce priveşte sistemul de securitate socială. Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunuri private şi cele publice. Pieţele sunt capabile să răspundă şi altor necesitaţi sociale. Pieţele

3

financiare globale pot naşte crize. Este posibil ca locuitorii din ţările dezvoltate să nu fie pe deplin conştienţi de urmările devastatoare ale crizelor financiare deoarece acestea au tendinţa de a lovi mai crunt în ţările în curs de dezvoltare. Globalizarea conduce la dereglarea demografică, accentuarea fenomenului de sărăcie la nivel global, instabilitate economică, şi amplificarea şi degenerarea conflictelor.În era globalizării unele ţării caută să-şi întărească identitatea în detrimentul dizolvării identităţii altor ţări.

II. FENOMENUL GLOBALIZĂRII PRIN PRISMA GOEPOLITICULUI

Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare politico - economică şi culturală a omenirii.

Pentru moment este dificil să vorbim cu oarecare certitudine despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra comunităţii internaţionale dar, chiar şi acum, este clar că procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ. Partea pozitivă a acestui proces este că va spori interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, în deosebi în sfera economică. Intensificarea schimburilor comerciale, investiţionale şi tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu siguranţa, benefice pentru omenire.

Odată cu aceasta, globalizarea comportă şi noi provocări. Multe pericole au un caracter regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea transnaţională, terorismul internaţional etc. Expansiunea necontrolată a unor modele culturale de calitate îndoielnică aduce un prejudiciu tradiţiilor naţionale şi culturale ale popoarelor , ameninţând originalitatea lor. Intensificarea procesului de globalizare prezintă şi unele pericole pentru economiile naţionale. În acelaşi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale avantajelor globalizării aspectele negative ale acestui proces se vor răsfrânge negativ în special asupra ţărilor în curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar putea rămâne departe de progres sau chiar în afara lui.

Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare aduce şi noi aspecte ale noţiunii de “securitate naţională şi internaţională” Creşte numărul factorilor externi care influenţează funcţionarea stabilă a societăţii. Starea securităţii internaţionale influenţează din ce în ce mai mult posibilitatea de garantare a securităţii naţionale. De aceea, menţinerea stabilităţii la nivel global , acordarea asistenţei în crearea unor astfel de mecanisme internaţionale ce ar asigura o dezvoltare durabilă şi echilibrată, va deveni o prioritate şi una din principalele probleme pentru comunităţile regionaleMai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic şi geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor ţări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din nişte sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea de “economie naţională”. Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională, care îşi amplasează fabricile şi îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai convenabil, fără a lua în considerare existenţa graniţelor. Din această cauză are loc aprofundarea procesului de diviziune internaţională a muncii, iar în cadrul unui singur stat, fie şi dezvoltat, apare “economia “dublă, apar “enclave înfloritoare”, “regiuni – donatoare, regiuni creditabile”. Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie primă şi pieţe de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale, fără a dezvolta producţiile proprii. Procesul de aprofundare a diviziunii muncii dă naştere la grave probleme social-

4

politice. În discuţiile despre globalizare apare tot mai des noţiunea de “învinşi”- acestea sunt unele pături sociale sau chiar naţiuni întregi care s-au pomenit în afara dezvoltării economice, fără vreo şansă de a ieşi de unele singure dintr-o situaţie extrem de dificilă, aşa cum circuitul liber al mărfurilor din ţările dezvoltate spre ţările în curs de dezvoltare diminuează posibilitatea ţărilor sărace de a-şi dezvolta producţiile proprii în diverse domenii. Decalajul dintre ţările bogate şi cele sărace este într-o creştere continuă.Astfel, cred că globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem informaţional şi financiar unic, care cuprind întreaga lume şi este legat cu accesul absolut la informaţie şi cu mişcarea rapidă a capitalului. Aceasta constituie în fond, cel mai înalt nivel al integrării care a început în Epoca marilor descoperiri geografice. Consider că trebuie discutate rezultate calitativ noi, deoarece ele se bazează pe nişte tehnologii absolut noi. Nu este vorba despre Internet, televiziunea globală şi alte lucruri frumoase, dar despre faptul că pentru prima dată în istoria omenirii afacerea cea mai profitabilă nu rezidă în schimbarea obiectelor neînsufleţite, dar în crearea unei conştiinţe vii.Dacă pe parcursul întregii sale istorii omenirea nu a făcut altceva decât să schimbe natura, atunci în prezent presiunea antropgenă asupra naturii a atins nivelul critic, şi omenirea nu mai rezolvă problemele apărute prin acomodarea naturii la propriile interese ci invers - pe cale acomodării proprii la natură. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a devenit cea mai profitabilă afacere. Dacă înainte de modelarea conştiinţei oamenilor se ocupau dictatorii şi chiar multe dintre ţările democratice, în prezent acest lucru a devenit, pentru prima dată, cel mai convenabil şi mai eficace tip de afaceri. Dacă mai înainte aceasta era prerogativa statului sau a unor mari structuri, acum de aceasta se ocupă orişicare producător de conserve pentru pisici. Este clar că acest proces duce la schimbări internaţionale, deoarece concurenţa capătă noi resurse.Aceasta, însă, implică o destabilizare şi nesiguranţă globală. De exemplu, elaborarea noilor principii tehnologice, inclusiv a celor informaţionale, este concentrată în SUA, Germania şi Japonia. La etapa actuală americanii, germanii şi japonezii s-au distanţat enorm şi determină, practic, evoluţia omenirii.

III. GLOBALIZARE ŞI REGIONALIZARE

La început de mileniu, lumea şi relaţiile internaţionale sunt mult mai complexe decât erau înainte. Este un paradox ca astăzi, când perioada războiului rece s-a încheiat şi continentul european are o şansă reală să se integreze pe baza valorilor democraţiei şi economiei de piaţă, a respectului drepturilor fundamentale ale omului, securitatea a început să fie din nou o chestiune foarte controversată, poate chiar mai mult ca înainte.Pe de altă parte asistăm la o mondializare inevitabil, care reprezintă fundamentulseismului geopolitic pe care 1-a prevestit căderea ,,zidului Berlinului". Creşterea exponenţială a liberalizării schimburilor şi revoluţia tehnologică a reţelelor informatice sunt factori cu acţiune conjugată care, în timp, ar trebui să pună în cauză viziunea clasică asupra suveranităţii statelor. Suveranitatea poporului nu exista în afara puteri statale.Tot mai mult în ultima vreme, în lume se manifestă o tendinţă care nu mai poate filimitată : mondializarea. Unii consideră mondializarea ca fiind un proces aflat în curs de desfăşurare, cu impact global; alţii îi reduc conţinutul la cel al unei ideologii care legitimează supremaţia Occidentului şi consacră occidentalizarea sau americanizarea lumii.

5

În acest context vom face referire la un alt termen, respectiv cel de regionalizare. Acesta defineşte o consecinţă, fie un mod de protecţie împotriva globalizării, în ultima instanţă un instrument prin care se caută surmontarea dificultăţilor generate de dimensiunile prea reduse ale statelor naţionale create în perioada post westfalică. Astfel, se profilează două tipuri de regionalizare : una de esenţă ,,dură", care caută să transforme microregiunile în spaţii de state naţionale între care competiţia să prevaleze asupra cooperării. Cea de-a doua este deschisă şi funcţională modernizării sau chiar americanizării lumii bazate pe ,,soft-power". Trebuie să facem însă precizarea că singura regiune din lume unde este vizibil un proces de ,,regionalizare" este, în acest moment, Europa (Revista „Psihosociologia”, Anul V, nr. 2 (18), Ed. Institutului Naţional de Informaţii Bucureşti, iunie 1999, p.19).Ambele tipuri de regionalizare, dincolo de diferenţe au şi elemente comune, relevante pentru înţelegerea procesului. Poate cel mai şocant dintre ele este cel referitor la permeabilizarea frontierelor.Frontiera nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devineinevitabil parte a unui întreg : lumea globalizată, iar spaţiul sau teritoriul se înţelege de acum după o logică a fluxurilor în toate domeniile : capitaluri, bunuri, informaţii, cultură, persoane. Toate aceste fluxuri sunt atât vectori de putere pentru cei care ştiu să le producă, să le stăpâneasca şi să le dea un sens, cât şi factori de destabilizare, dacă sunt văzute ca o fatalitate.Trebuie să înţelegem că statul nu mai este singurul vector de putere. Aceasta este deja divizată între diferite domenii de schimburi globalizate. Este evident că suveranitatea îşi schimbă natura şi odată cu ea noţiunea şi exerciţiul însuşi al puterii. Incontestabil, o anumita formă de suveranitate este pe cale de dispariţie în favoarea unui nou sistem de reglementare socială, care integrează de facto interpretarea internaţionalului şi naţionalului.

IV. CINCI DIMENSIUNI ALE GLOBALIZĂRII

Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinante ale schimbării sociale la nivelul lumii ca întreg. Astfel, în timp ce schimbarea socială a fost iniţial abordată în cadre locale, regionale şi naţionale, acum centrarea este asupra internaţionalizării şi globalizării. A crescut interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg, discuţiile purtându-se asupra problemelor cu privire la „legătura micro-macro", „raportul local-global" şi la analize multi-nivel.

Problema care rămâne deschisă este cea referitoare la modul în care s-ar putea merge dincolo de enumerarea simplă a diferiţilor indicatori ai globalizării precum operaţiunile corporaţiilor multinaţionale si transnaţionale, comunicaţiile prin satelit, existenţa unei limbi universal acceptată, problemele ecologice ale lumii actuale sau abordarea globală a problemelor de securitate şi pace.1. Globalizarea ca interdependenţă în creştere la nivel mondial.

Aceasta dimensiune priveşte atât lărgirea cadrului spaţial al interdependenţei evenimentelor cât şi intensificarea extinderii pe bazele unei complementarităţi a diferenţelor şi competitivităţi alternativelor. Din ce în ce mai des, comportamentele şi activităţile oamenilor din anumite zone au repercusiuni care se extind dincolo de graniţele locale, regionale sau naţionale şi, mai devreme sau mai târziu, ating dimensiuni mondiale.În general, cu cât cadrul temporal este mai mare, cu atât mai mare va fi

6

participarea la activităţile individuale şi colective cu impact mondial. În acest proces se manifestă o sensibilitate crescută la diferenţele care apar la scară mondială, diferenţe care formează bazele interacţiunii competitive şi complementare. Ambele devin astăzi mai intense, la un nivel care trece de cadrul statului-naţiune.

Odată cu intensificarea ,,comprimării spaţio-temporale" devine imposibilă, spaţial vorbind, ,,rezolvarea" problemelor prin ,,evitarea" lor (de exemplu suburbiile reprezintă o retragere, o scăpare faţa de problemele din centrul urban). Cum interdependenţele la scară mondială cresc în fiecare moment şi odată cu recunoaşterea faptului că există ,,o singură lume", posibilităţile pentru soluţiile izolate, parţiale sunt acum diminuate atât pentru individ, comunitate locală sau stat-naţiune. De exemplu, problema poluării aerului devine din ce în ce mai dificil de rezolvat, independent de resursele materiale si politice disponibile. Nu numai indivizii dar şi statele sunt incapabile să stopeze creşterea numărului de intervenţii provenite din afara graniţelor lor.Deşi în general tindem să vedem deschiderea spre o arie largă din punct de vedere alemancipării faţă de constrângerile locale, provinciale sau naţionale, trebuie luat în considerare şi celălalt aspect al problemei. Astfel, cu cât mai mare va fi nivelul de globalizare, cu atât mai restrânsă va fi sfera ,,alternativelor de evadare". În acest sens, globalizarea este un fel de totalizare a spaţiului mondial (Ramonet Ignacio – Geopolitica haosului – Ed. Doina, Bucureşti, 1998, p. 45). 2. Globalizarea ca expansiune a dominaţiei şi dependenţei

,,Societatea mondială" sau "sistemul mondial" nu apare doar pe baza interdependenţei şi a legăturilor reciproce ale părţilor sale. Susţinătorii teoriei dependenţei au arătat că interdependenţa este un paravan pentru dominaţie şi subjugare la scară mondială. Aceasta nu este propusă ca o alternativă, ci pentru a arăta că, globalizarea poate înainta atât în direcţia libertăţii cât şi în cea a dominaţiei. Cea din urmă poate fi observată, de exemplu, în relaţiile dintre lumea centrului metropolitan şi lumea periferiei. Aceasta este o interconexiune la scară mondială în care predomină mai degrabă raporturile radiale decât cele laterale. La baza raportului este logica „jocului de sumă nulă" : cu cât mai mare este profitul pe care centrul îl are de pe urma acestor relaţii, cu atât mai mare este pierderea şi exploatarea periferiei sau semi-periferiei.Dominarea şi dependenţa extinse la relaţiile internaţionale şi transnaţionale se aplică înparticular economiilor, politicienilor şi culturilor (conceptualizate ca ,,imperialism cultural"). Este important că acest mod de expansiune a relaţiilor mondiale nu este constant, fiind variabil în funcţie de conexiunile existente între raporturile radiale şi cele laterale.3. Globalizarea ca omogenizare a lumii Astăzi, standardele universale, înlocuiesc omogenitatea particulară, specifică a unităţilor teritoriale mici.În locul diferenţierilor din interiorul unităţilor teritoriale care erau reciproc exclusive, acum este vorba de o uniformitate, reprezentând o infrastructură a „spaţiului expansiunilor" şi mişcări libere de bunuri materiale, oameni şi idei la scară internaţională şi mondială. Acesta este aspectul referitor la globalizare la care reacţionează cel mai des criticii deoarece ei consideră că ,,indivizii vor deveni la fel, peste tot în lume". Asemenea tendinţe sunt văzute ca fiind negative, în special acolo unde standardizarea şi uniformizarea apare alături de o tendinţă de dominare unică, indicată prin concepţii precum ,,americanizarea" sau ,,occidentalizare". Aceasta implică standardizarea atât a culturii materiale cât şi a celei non-materiale : anumite ,,reţele" de hoteluri, pieţe de

7

desfacere, aeroporturi internaţionale sau folosirea unei anumite limbi universal cunoscute precum engleza.Un proces intens similar este în desfăşurare, la scală teritorială mai restrânsă, înîncercările ,,integrării europene". Sute de măsuri diferite au fost propuse pentru a asiguraomogenizarea teritoriului Europei, o ,,Europă fără graniţe".Şi în acest caz este vorba, pe de o parte, de o eliminare a exclusivităţii reciproce, care pune câteva probleme atâta vreme cât aici existau sisteme închise ce coexistau la nivelul statelor-naţiuni şi, pe de altă parte, introducerea standardelor uniforme şi a culturii comune, fie ca proces de difuziune, fie ca participare colectivă în crearea unei naţiuni.4. Globalizarea ca diversificare în interiorul ,,comunităţilor teritoriale"Nivelul globalizării poate fi caracterizat prin măsura în care mutaţiile teritoriale restrânse sunt deschise şi permit accesul forţelor lumii ca întreg. Nu există globalizare acolo unde există ,,comunităţi teritoriale" închise la niveluri locale, regionale sau naţionale deoarece, dacă aşa ar sta lucrurile, lumea ar fi în totalitate mecanică, un agregat de sisteme închise şi în interior omogene. Globalizarea are loc atunci când există o ,,redistribuire teritorială a diversităţii lumii ca întreg". Astfel, cu cât mai mare va fi participarea la diversitatea mondială, prezentă sau accesibilă în interiorul comunităţilor teritoriale, cu atât mai mare va fi gradul de globalizare. Aceasta este asemănătoare cu ceea ce Blau prezenta ca fiind ,,penetrarea diferenţierii în substructuri". Este cazul fostei Iugoslavii, în interiorul căreia, în timpul ultimelor decenii a avut loc o creştere continua în diversificarea etnică în cadrul republicilor constituente; în mod similar putem observa proporţiile mari ale grupurilor etnice ce se pot regăsi printre locuitorii marilor oraşe precum New York, Londra, Paris sau Tokyo. Pe măsură ce subsistemele teritoriale devin mai inclusive în relaţie cu diversitatea din mediul mai larg, cu atât ele se vor asemăna cu sistemul mondial ca întreg. Globalizarea totală va însemna ca trăsăturile locale vor fi aceleaşi ca cele mondiale. Ne apropiem de situaţia în care întreaga lume se va regăsi în fiecare localitate şi, în acelaşi timp, fiecare localitate, regiune sau naţiune se va regăsi pe întreg globul. Fiecare parte individual devine din ce în ce mai mult precum întregul, în timp ce întregul se manifestă din ce în ce mai mult la nivelul părţilor sale. Cu o creştere în diversitate, sau cel puţin în deschiderea faţă de accesul la ea, unităţile teritoriale particulare pierd particularitatea lor anterioară, iar conflictele de la nivel local nu mai sunt legate de probleme locale ci privesc din ce în ce mai mult probleme sociale mondiale.5. Globalizarea ca o unificare a discontinuităţilor temporale Aşa cum, din punct de vedere spaţial, globalizarea duce de la un ,,spaţiu al locurilor specifice" la un ,,spaţiu al expansiunilor", tot aşa se poate vorbi şi de o unificare a timpului. Astfel, se poate considera că, globalizarea poate depăşi discontinuităţile temporale pe baza coerenţei ritmurilor nesimultane ale diferitelor activităţi şi a ,,includerii temporale" ce rezultă din extinderea funcţionării serviciilor particulare la cadrele spaţiale mondiale. Precum individualizarea a crescut asincronia ritmurilor vieţii, există şi posibilitatea comunicării asincronice facilitate odată apariţia informaţiilor, tehnicilor si tehnologiilor noi. Astfel, diferenţele temporale nu mai exclud o zonă de la sistemul mondial. Este importantă, mai ales în momentul actual, existenţa legăturilor între indivizii din diferite zone (ex.: pieţele bursiere din New York, Londra sau Tokyo). În aceste servicii care sunt cel mai integrate în procesele de expansiune internaţionale şi mondiale, oamenii nu-şi mai permit pauzele zilnice în timpul local. În ,,oraşele mondiale" ale lumii putem găsi un număr mare de activităţi sau instituţii care lucrează continuu în ,,timpul mondial", cum sunt aeroporturile

8

internaţionale sau industria hotelieră. În ciuda flexibilităţii lor, procesele de expansiune mondiale pot fi dezvoltate doar acolo unde există o sincronizare de timp exactă cu fazele particulare sau operaţii ale procesului de producţie care au loc la diverse localizări. Conceptul ,,chiar la timp" a devenit din ce în ce mai important.

V. CONCLUZII

Ne putem întreba care va fi rezultatul procesului de globalizare şi dacă este posibil ca în viitor lumea să devină un sistem politic unic, condus de un guvern mondial. Globalizarea se numără printre cele mai importante schimbări sociale cu care se confruntă lumea de azi. Multe dintre problemele fundamentale din prezent, cum ar fi cele ecologice sau evitarea unei confruntări militare la scara mondială sunt, în ceea ce priveşte scopul, de importanţă mondială. În ciuda creşterii accentuate a interdependenţei economice şi culturale, sistemul mondial este caracterizat prin inegalităţi şi divizat într-un ,,mozaic" de state, ale căror preocupări pot fi comune însă şi divergente. Nu există o dovadă clară a unui consens politic, în viitorul apropiat, care va depăşi interesele conflictuale ale statelor. Un guvern mondial poate apărea în cele din urmă, însăaceasta va fi rezultatul unui proces destul de îndelungat.În multe sensuri lumea devine mai unită, iar unele surse de conflicte între naţiuni tind să dispară. Totuşi, diferenţele mari între societăţile puternic dezvoltate şi cele sărace se pot constitui cu uşurinţă în sursele unor conflicte internaţionale. Astfel, încă nu există nici o ,,agenţie" mondială care să poată controla eficient aceste tensiuni sau să realizeze o redistribuire a prosperităţii şi păcii în lume.Consider că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii teoreticieni ai globalizării) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului. Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă (mcdonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-ştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau “ultimul om” anunţat de A. Kojeve în 1947 si F. Fukuyama în 1992. În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea. Singura şansă care ne rămâne este să încercăm să dobândim o viziune echilibrată asupra globalizării, care să ne ajute în plan concret să-i fructificăm din plin avantajele şi oportunităţile, iar de cealaltă parte să-i sesizăm pericolele pentru a le putea atenua din timp efectele. Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este nici ceva bun în sine, nici ceva rău în sine. Putem spune că prezintă chiar mai multe aspecte pozitive decât negative. Însă idolatizându-i excesiv principiile şi uitând de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea poate deveni un agent al sfârşitului civilizaţiei umane în forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.

9

Bibliografie:

1. BARBER, BENJAMIN R., Jihad versus McWorld, traducere de Mihnea Columbeanu, Editura Incitatus, Bucuresti, 2002.2. FRIEDMAN, THOMAS L., Lexus si maslinul, traducere din limba engleza de Adela Motoc, Editura Fundatiei Pro, Bucuresti, 2001.3. FUKUYAMA, FRANCIS, Sfarsitul istoriei si ultimul om, traducere de Mihaela Eftimiu, Editura Paideia, Bucuresti, 1992.4. GILPIN, ROBERT, Economia mondiala in secolul XXI. Provocarea capitalismului global, traducere de Diana Istratescu si Cristina Aboboaie, Editura Polirom, Iasi, 2004.5. HELD, DAVID, McGREW, ANTHONY, GOLDBLATT, DAVID, PERRATON, JONATHAN, Transformari globale. Politica, economie si cultura, traduceri de Ramona-Elena Lupascu, Adriana Straub, Mihaela Bordea, Alina-Maria Turcu, Editura Polirom, Iasi, 2004. 6. RITZER, GEORGE, McDonaldizarea societatii, traducere de Victoria Vuscan, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2003.7. STIGLITZ, JOSEPH E., Globalizarea. Sperante si deziluzii, Editura Economica, Bucuresti, 2003.8. Virgil Gheorghita, Aristide Cociuban – Economie mondiala, ed.Politeia –SNSPA, 2002;9. www

CUPRINS

I. ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZĂRII

II. FENOMENUL GLOBALIZĂRII PRIN PRISMA GEOPOLITICLUI

III. GLOBALIZARE ŞI REGIONALIZARE

IV. CINCI DIMENSIUNI ALE GLOBALIZĂRII

V. CONCLUZII

10