Redactarea unei lucrări ştiinţifice

Norme de redactare a aparatului critic şi a bibliografiei unei lucrări ştiinţifice

1. Sistemul european (francez), recomandat tradiţional de Academia Română

- BIBLIOGRAFIA: se întocmeşte alfabetic (numerotată sau nu), după numele autorilor, cu menţionarea opţională (între paranteze drepte) a anului în care a apărut prima ediţie a cărţii, ex.:

- Blaga, Lucian, Experimentul şi spiritul matematic, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998 [1969]

- titlul cărţii se scrie cu litere cursive (italice), despărţindu-se prin virgulă atît de numele autorului, cît şi de indicaţiile de editare

- în cazul antologiilor, numele antologatorului este urmat, între paranteze, de indicaţia: (ed.), dacă este un singur editor sau (eds.), dacă sînt mai mulţi, ex.:

- Brunn, Alain (ed.), L’auteur. Textes choisis et presentés, Paris, Flammarion, 2001

- numele de reviste şi ziare, precum şi titlurile articolelor din periodice sau din culegeri şi antologii de texte se dau cu caractere normale, între ghilimele, ex.:

- Cesereanu, Ruxandra, “Provincia cărturarilor”, în “Familia”, nr. 3-4/2003, p.11

- SAU: Booth, Wayne C., “La seduction entre les lignes” în Alain Brunn (ed.), L’auteur. Textes choisis et presentés, Paris, Flammarion, 2001

- APARATUL DE NOTE: poate fi alcătuit doar din note de subsol, respectiv de final, sau şi din note de subsol, şi din note de final. În acest ultim caz, notele de final sînt cele mai importante, notele de subsol rezervîndu-se unor comentarii legate de traducere, polisemii etc. Notele de final pot apărea la sfîrşitul lucrării, departajate pe secţiuni marcate prin titlurile capitolelor în care apar - caz în care numerotaţia nu se reia la fiecare început de capitol – sau la fiecare final de capitol, caz în care numerotaţia reîncepe de la 1 cu fiecare nou capitol. Dacă dăm în limba română citate din lucrări în alte limbi, în traducerea noastră, acestea vor fi marcate în text cu notă, iar la subsol se va da versiunea originală a citatului tradus. Ideal este ca, la primul citat de acest fel, nota de subsol să menţioneze: “Citatele din lucrările în alte limbi decît limba română apar în traducerea autorului, acolo unde nu se menţionează traducătorul..” Dacă dăm o traducere deja apărută în limba română, menţionăm la subsol numele respectivului autor.

- Abrevieri necesare în redactarea notelor:

1

- prima ocurenţă la note a unui autor, lucrări etc. se dă complet, exact ca în bibliografie (mai puţin numele, care se dă în ordinea obişnuită, fără virgulă, după modelul Prenume Nume), cu menţionarea obligatorie a numărului paginii. De cîte ori apare o referinţă nouă, se dau în notă toate indicaţiile din bibliografie.

- idem sau id. – înseamnă “acelaşi autor” şi referă la autorul menţionat în nota imediat anterioară. Se foloseşte dacă numele autorului este recurent în note consecutive.

- ibidem sau ibid. – înseamnă “în acelaşi loc” şi referă la lucrarea şi pagina menţionate în nota imediat anterioară; dacă referinţa este aceeaşi lucrare, dar la o pagină diferită, se menţionează şi noul număr de pagină (ex. Ibid., p.34). Pentru că referă la un titlu de operă, se dă cu caractere cursive (italice). Se foloseşte dacă numele operei este recurent în note consecutive.

- op.cit. sau loc.cit., respectiv lucr.cit. – înseamnă “opera citată”, “locul citat”, respectiv “lucrarea citată”, se dă cu cursive pentru că referă la o operă şi se foloseşte dacă utilizarea lui idem, ibidem nu este posibilă, pentru că între prima ocurenţă a unui autor, cu opera lui (în nota 2, să spunem), şi ocurenţa a doua a aceluiaşi autor, cu aceeaşi operă (în nota 5, de pildă), există notele 3 şi 4 care referă la altceva: ex.: la nota 2 avem Lucian Blaga, Experimentul şi spiritul matematic, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, p 27; la notele 3 şi 4 se trimite la alţi autori, iar nota 5 reţine doar: Lucian Blaga, op.cit, p. 39 Utilizarea acestei trimiteri este posibilă numai dacă bibliografia nu conţine mai multe titluri ale aceluiaşi autor

- apud – înseamnă “după” sau “după cum apare la” şi se utilizează pentru citatele preluate, adică referă la un autor, operă, pagină citat(e) de un alt autor, operă, pagină, care se află în bibliografia noastră, ex:

- Johann Wolfgang Goethe, Zur Farbenlehre, 1812, p.439, apud Blaga, Lucian, Experimentul şi spiritul matematic, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, p.188

- cf. sau V., respectiv v. şi – înseamnă “confer” sau “vezi”, respectiv “vezi şi”, referă la lucrarea sau lucrările în care apare argumentul (ideea, conceptul) pe care îl susţinem în text, cu cuvintele noastre (sau în parafrază, dar nu în citat), acolo unde operăm nota. De exemplu, într-o lucrare unde susţinem ideea că autorul este o ficţiune, vom marca o notă, iar în corpul notei vom da: Cf., urmat de numele unui singur autor, cu titlul operei (după modelul din bibliografie) unde apare această idee, sau chiar a mai multor autori, cu operele lor, unde ideea este prezentă. Cu cf. menţionarea paginii sau a paginilor este opţională. Nu se foloseşte cf. pentru a da în notă autorul şi opera din care este extras un citat din textul nostru. Dacă vrem să dăm referinţele unui citat din text, nota va conţine, fără altă menţiune, numele, titlul şi restul indicaţiilor din bibliografie, cu numărul paginii menţionat obligatoriu.

- v. sopra sau v. infra – înseamnă “vezi mai sus” şi “vezi mai jos” şi, utilizate într-o notă, trimit la nota anterioară, respectiv următoare.

2

- passim – înseamnă “fără loc precizat, în trecere” şi referă la la lucrarea sau lucrările în care apare argumentul (ideea, conceptul) pe care îl susţinem în text, şi înseamnă că argumentul nu este precizat la o pagină anume. Nota va conţine indicaţia după modelul bibliografic, dar în loc de pagină apare passim

- subl.aut. sau s.a., respectiv subl.m. sau s.m. sînt urmate de o liniuţă de despărţire după care urmează iniţialele celui care face sublinierea şi se dau între paranteze în corpul textului, unde apare o subliniere în citatul dintr-un autor, operă: ex. (s.a. – L.B.) pentru autorul Lucian Blaga sau (s.m. – C.X) pentru comentatorul lui Blaga, Cutare Xulescu

- (sic!) – se dă în corpul textului, dacă trebuie să cităm fragmente care conţin greşeli de gramatică, de exprimare, anacronisme, inexactităţi recunoscute etc.

2. Sistemul american bazat pe Chicago Manual of Style, ediţia a 14-a, University of Chicago Press, 1993 şi MLA Handbook for Writers of Research Papers, ediţia a 6-a).

- Dacă sistemul francez lasă o oarecare autonomie bibliografiei faţă de aparatul de note (practic toate titlurile şi indicaţiile de editare apar în note, dacă acestea sînt corect elaborate), sistemele Chicago sau MLA se bazează pe perechi de referinţe: dacă primul termen al perechii este intrarea bibliografică, al doilea va fi notaţia din text. Descrierea acestui sistem conţine, de aceea, întîi intrarea bibliografică şi apoi felul în care este aceasta utilizată în corpul textului. Este important de remarcat că, utilizînd acest sistem, aparatul de note se reduce, practic, numai la notele care conţin comentarii pe care le considerăm necesare, nu şi la cele care precizează referinţa. BIBLIOGRAFIA se întocmeşte alfabetic la sfîrşitul lucrării,după numele autorului, în intrări care vor apărea în corpul textului, între paranteze. Indicaţiile nu se despart prin virgulă, ci prin punct. După anul ediţiei consultate se poate menţiona, dacă este important, de obicei în cazul lucrărilor considerate “clasice”, între paranteze drepte, anul primei apariţii a respectivei cărţi. Intrarea bibliografică va avea modelul:

- Blinksworth, Roger. 1987. Converging on the evanescent. San Francisco: Threshold Publications, iar un citat de la pagina 23 a acestei lucrări APARE IN TEXT CA: (Blinksworth 1987, 23)

- dacă avem autori cu acelaşi nume, dar cu prenume diferite, în text e necesară şi indicarea iniţialei prenumelui, care altfel nu apare, ex: (Blinksworth, R. 1987, 23) spre deosebire de (Blinksworth, A. 1998, 213)

- dacă avem la acelaşi autor, în acelaşi an, lucrări diferite, le vom numerota literal în bibliografie, după anul apariţiei, ex.:

- Blinksworth, Roger. 1987a. Converging on the evanescent. San Francisco: Threshold Publications

3

- Blinksworth, Roger. 1987b. Emergent blah-blah. San Francisco: Threshold Publications CARE APAR ÎN TEXT CA: (Blinksworth 1987a, 23), respectiv (Blinksworth 1987b, 478)

- dacă sînt mai mulţi autori sau mai mulţi editori ai aceleiaşi lucrări, doar primul suferă inversiunea Nume, Prenume, numele celorlalţi se dă în ordinea obişnuită, ex.:

- Collins, Geoffrey, şi Matthew D. Wortmaster (eds.). 1953. The collected works of C. Farthington Pennyloss. Boston: C.F. Pennyloss. APARE ÎN TEXT DREPT: (Collins şi Wortmaster 1953, 127)

- pentru sursele citate de pe internet, dăm formatul:

- Numele autorului, Prenumele (sau iniţială). (Data documentului, dacă diferă de data accesării). “Titlul documentului”. Titlul lucrării complete, dacă este accesibil. Versiunea sau numărul file-ului, dacă este cazul. (Ediţia sau revizuirea, dacă e cazul). Protocolul şi adresa, calea de acces sau directoarele (data accesării)

- EX: Burka, L.P. (1993). “A hypertext history of multi-user dimensions”. MUD history. http: //www.utopia.com/talent/lpb/muddex/essay (2 august 1996). APARE ÎN TEXT CA (Burka 1993)

- pentru articolele din periodice: Cesereanu, Ruxandra. “Provincia cărturarilor”. Familia 3-4(2003): 11 APARE IN TEXT CA (Cesereanu 2003, 11).

- antologatorii se dau în bibliografie urmaţi de paranteza (ed.), sau (eds.) dacă sînt mai mulţi, dar în text se dă indicaţia corespunzătoare autorului cuprins în antologie, la care se referă nota.

- pentru articolele din antologii sau culegeri: Booth, Wayne C. 2001. “La seduction entre les lignes”. L’auteur. Textes choisis et presentés par Alain Brunn (ed.). Paris: Flammarion, 219-223. APARE IN TEXT CA: (Booth 2001, 220).

- SAU (tot pentru situaţia de mai sus): Booth, Wayne C. 2001. “La seduction entre les lignes”, în Brunn (ed.) 2001, 219-223. LA ACEASTĂ DIN URMĂ FORMULĂ ESTE NECESAR SĂ CREĂM DOUĂ INTRĂRI, UNA PENTRU TITLUL ARTICOLULUI (ca mai sus), ŞI UNA PENTRU CULEGERE: Brunn, Alain (ed). 2001. L’auteur. Textes choisis et presentés. Paris: Flammarion. APARE IN TEXT TOT CA: (Booth 2001, 221)

- pentru citatele împrumutate, dacă nu vrem să utilizăm apud sau citat de în notă de subsol, ca în sistemul european, se creează în bibliografie tot două intrări, una pentru autorul citat, iar a doua pentru autorul care citează: Goethe, Johann Wolfgang. 1812. Zur Farbenlehre. 439, în Blaga 1998, 188. SI Blaga, Lucian. 1998 [1969] Experimentul şi spiritul matematic. Bucureşti: Humanitas. APARE IN TEXT CA: (Goethe 1812, 439).

4

- pentru citatele traduse de noi în corpul textului, se marchează notă, iar la subsol e obligatorie menţionarea pasajului în limba din care s-a tradus. Pentru traducerile care nu ne aparţin, nota de subsol va menţiona traducerea utilizată.

OBSERVATII GENERALE: Corpul textului lucrărilor şi bibliografia se culeg cu caractere de 12. Spaţierea rîndurilor este de un rînd şi jumătate. Notele se spaţiază la fel, dar cu caractere de 11. Indiferent de sistemul utilizat (care trebuie să fie acelaşi de la începutul pînă la sfîrşitul lucrării), înainte de menţionarea bibliografiei, recomand introducerea unui pasaj de text care să clarifice pentru ce variantă de organizare a aparatului critic s-a optat, ce traduceri s-au folosit (sau, după caz, dacă avem traducerea autorului) şi cum s-au citat sursele de pe internet, pentru care sistemul european nu are recomandări diferite.

5