Recenzie - Cele Doua Fete ale Liberalismului

RECENZIE

Cele doua fete ale liberalismului

de John Gray

Grupa: 8102,Marketing Manoliu StefanaIntroducere Cele doua fete ale liberalismului, scrisa de John Gray in anul 2002, prezinta liberalismul conform literaturii de specialitate, cel mai important curent de gandire economica din epoca moderna. Autorul ne propune gasirea unui modus vivendi pentru viitorul liberalismului, idee preluata de la Thomas Hobbes si renuntarea la gasirea unui consens rational al celui mai bun mod de viata.

In concluzie, liberalismul are doua fete: un liberalism clasic si un liberalism modus vivendi, un liberalism care trateaza toleranta ca pe o cale de a ajunge la o coexistenta pasnica si care exprima convingerea ca exista mai multe cai prin care oamenii sa poata ajunge la bunastare.Prezentarea ideilor generale ale cartii

In lucrarea sa, John Gray isi propune sa argumenteze in favoarea unei noi versiuni a liberalismului: un liberalism care sa inglobeze pluralismul valorilor si care sa se traduca in cautarea unui modus vivendi intre situatii aflate in conflict. John Gray ne propune in lucrarea sa patru idei asupra carora sa reflectam, si anume: toleranta liberala, valorile plurale, libertatile rivale si modus vivendi.

Expresie a unui proiect rationalist universalist si a credintei iluministe n armonia valorilor, liberalismul modern s-a bazat pe filosofia continuei deveniri ascendente a istoriei. n aceste circumstante, toleranta a fost perceputa ca un ideal al consensului rational universal, sprijinit pe argumentul ca practica tolerarii ne va ajuta sa gasim cel mai bun trai pentru omenire.Statul liberal isi are originea in cautarea unui modus vivendi, iar toleranta liberala este idealul unui consens rational asupra celui mai bun mod de viata, sau convingerea ca oamenii pot trai bine in moduri variate.

John Gray, in Cele doua fete ale liberalismului , afirma ca regimurile liberale contemporane sunt roadele tarzii ale unui proiect al tolerantei aparut in Europa in secolul al XVI-lea. Toleranta liberala este produsul unui consens rational asupra celui mai bun mod de viata, admitand ca fireasca posibilitatea ca oamenii pot trai bine in moduri variate. In contextul actual, globalizant si multicultural, pentru a mai avea un viitor, liberalismul, considera John Gray, trebuie sa renunte la a mai cauta un consens rational asupra celui mai bun mod de viata. Fostul profesor la Oxford, vorbind despre cele doua fete ale liberalismului, considera ca "pe de o parte, toleranta inseamna nazuinta catre o forma ideala de viata. Pe de alta parte, inseamna cautarea unor termeni de conciliere intre diversele moduri de viata. Din prima perspectiva, institutiile liberale sunt aplicatii ale unor principii universale. Din a doua, ele sunt modalitati de a ajunge la o coexistenta pasnica. In primul caz, liberalismul este reteta pentru un regim universal. In al doilea, el constituie un proiect de convietuire ce poate fi aplicat in diverse regimuri".

Filozofia lui John Locke si cea a lui Immanuel Kant exemplifica proiectul liberal al unui regim universal, pe cand filozofia lui Thomas Hobbes si David Hume exprima liberalismul unei coexistente pasnice.Mai recent, John Rawls si F.A. Hayek au sustinut primul tip de filozofie liberala, in vreme ce Isaiah Berlin si Michael Oakeshott sunt relevanti pentru cel de-al doilea tip.

Constatam nsa ca drepturile si libertatile fundamentale ale liberalismului concepute n maniera universalismului rationalist de Locke sau Kant se confrunta, din ce n ce mai mult n lumea contemporana, cu pluralitatea modurilor de viata si conflictul valorilor. Urmand traseul spiritual reprezentat n ultimele decenii de Michael Walzer, Richard Rorty sau John Gray se poate spune, n orizontul unei noi filosofii a liberalismului, nelimitata de ideile de consens universal si alegere rationala, ca si teoriile despre tolerare trebuie sa-si gaseasca noi dimensiuni. Tolerarea, argumenteaza autorii citati, nu mai poate fi conceputa ca o cale spre consensul rational universal ci, mai de graba, ca un necesar modus vivendi. Aceasta teza exprima, n opinia lor, conditia minimalista a liberalismului postmodern si, totodata, nevoia de comprehensiune si recunoastere n lumea relativizanta a valorilor incomensurabile. Expresia canonica a idealului tolerantei ca o cale spre adevar ii apartine lui Locke, care intelegea toleranta ca o cale spre unica si adevarata religie.

Pentru Hobbes toleranta era o strategie de pace, scopul tolerantei nefiind consensul ci coexistenta. Pentru ganditorii liberali care cautau un consens rational asupra celui mai bun mod de viata, toleranta reprezenta un remediu pentru limitele intelegerii umane.

In forma pe care am mostenit-o , toleranta liberala reprezinta un ideal de consens rational. Este vizibil, in modernitatea tarzie, ca nu vom afla un consens rational asupra valorilor, asupra celui mai bun mod de viata, pentru singurul motiv ca la o cercetare rationala vom constata ca viata buna se manifesta intr-o diversitate de forme. In calitate de mostenitori ai acestui proiect , avem nevoie de un ideal bazat nu pe un consens rational asupra celui mai bun mod de viata, nici pe un dezacord rezonabil asupra acestuia, ci pe adevarul ca oamenii vor fi intotdeauna indreptatiti sa traiasca diferit. Modus vivendi este un astfel de ideal.El intruchipeaza un curent mai vechi al gandirii liberale despre toleranta si il aplica noilor noastre circumstante.

Modus vivendi exprima convingerea ca exista multe moduri de viata in care oamenii pot prospera; oamenii apartinand unor moduri diferite de viata nu trebuie sa aiba neaparat neintelegeri, ei pot fi pur si simplu diferiti.

Din punctul de vedere al idealului predominant de toleranta liberala, cel mai bun mod de viata poate fi de neatins, dar e acelasi pentru toti. Din perspectiva unui modus vivendi, nici un fel de viata nu poate fi cel mai bun pentru toata lumea. Binele omenesc este prea diversificat pentru a fi realizat intr-o singura viata.Idealul de toleranta pe care l-am mostenit accepta cu regret existenta mai multor moduri de viata. Daca adoptam insa ca ideal modus vivendi, trebuie sa salutam aceasta diversitate.

Scopul unui modus vivendi nu poate fi sa aplaneze conflictul valorilor, ci sa reconcilieze, pentru o existenta in comun, indivizi si moduri de viata ce respecta valori rivale.Pentru a convietui pasnic avem nevie nu de valori comune, ci de instituii comune in care sa poata coexista mai multe forme de viata.

"Binele este independent de perspectiva noastra asupra lui, fara a fi insa acelasi pentru toti. Nu este vorba doar de faptul ca diverse moduri de viata respecta valori si virtuti specifice. Mai mult decat atat, ce unul pretuieste altul condamna. Pluralismul valorilor sustine ca ambele ar putea avea dreptate. Afirmatia este paradoxala. Pare sa implice o toleranta a contradictiei pe care logica traditionala o interzice... Este foarte posibil ca binele sa nu poata contine contradictii, dar sa se arate in moduri de viata incompatibile." Un trai bun nu este asigurat de toate modurile de viata. Sa ne amintim, in cazul nostru, spre exemplu, de funestul regim comunist. "Exista bunuri si rele universale. Orice progres omenesc se bazeaza pe virtuti. Fara curaj si prudenta nici o viata nu poate merge bine. Fara compasiune pentru suferinta sau fericirea celorlalti nu poate exista artefactul numit dreptate. Formele de organizare carora le lipsesc aceste virtuti nu indeplinesc conditiile pentru bunastarea umana. Asemenea valori sunt general umane. Tocmai pentru ca sunt universale, pot fi folosite in evaluarea oricarui mod de viata."

Asistam in modernitatea tarzie la un amplu fenomen al migratiei (sa ne gandim la numarul impresionant de romani care lucreaza in tarile occidentale), la o constanta, desi partiala erodare a culturilor nationale constituite si consolidate in perioada moderna, fapte ce determina proliferarea traditiilor culturale si etnice ce coexista in cadrul aceleiasi societati. Se nasc stiluri noi de viata. In regimurile totalitare sau fundamentaliste, existenta unui modus vivendi este utopic. El nu se poate manifesta intr-un context in care diverse alternative ale binelui sunt privite ca simptome de eroare sau erezie. Acolo unde institutiile creeaza cadrul de libera manifestare a diferite moduri de viata, sunt sanse de realizare a unei coexistente pasnice.

"A afirma ca oamenii prospera in multe moduri nu inseamna nici a nega existenta unor valori umane universale si nici a respinge ideea ca ar trebui sa existe drepturi universale ale omului. Inseamna a nega ca valorile universale pot fi deplin intruchipate exclusiv de un regim universal. Drepturile omului pot fi respectate intr-o varietate de regimuri, liberale sau de alte tipuri. Drepturile universale ale omului nu reprezinta o constitutie ideala a unui regim unic, valabil pentru intreaga lume, ci un set de standarde minime pentru coexistenta pasnica a unor regimuri ce vor ramane mereu diferite."

Aici se pliaza teoria transdisciplinara a diverselor nivele de realitate care permite manifestarea si afirmarea drepturilor omului intr-o multitudine de regimuri, nu neaparat liberale.

Liberalismul este lipsit de proprietati esentiale, fapt ce-i incumba o mare elasticitate si adaptabilitate in afirmarea si sustinerea cailor de aflare a binelui in functie de contextul social si temporal.

Intre cei care s-au apropiat cel mai mult de filosofia pluralismului liberal sau modus vivendi a fost John Stuart Mill, prin afirmarea si recunoasterea faptului ca binele omenesc se gaseste in forme divergente de organizare. in continuitatea argumentatiei lui J.S. Mill, Isaiah Berlin, in Doua concepte de libertate, aseaza bazele valorii libertatii in aceeasi pluralitate a idealurilor si a formelor de organizare. La diverse nivele de realitate vom avea diverse nivele de libertate.

Michael Oakeshott a considerat imposibilitatea de a deriva din pluralismul valorilor prioritatea libertatii negative fata de alte valori drept o infrangere pentru liberalism.

Gandirea politica a celui care a predat la Cambridge este considerata de Gray o versiune modus vivendi a liberalismului.

In Rationalismul in politica (1962), Michael Oakeshott face o remarcabila critica a gandirii rationaliste in politica, implicit a liberalismului consensului universal al valorilor. Amendamentul adus de Gray este ca filosoful ar fi pornit de la presupunerea "ca liberalismul trebuie inteles ca un sistem de principii si sa incerce sa inlocuiasca raportarea la principiu cu autoritatea traditiei, ca si cum vreo societate a modernitatii tarzii, si cu atat mai putin propria-i societate, ar contine o singura traditie. Daca societatile contemporane contin mai multe traditii, iar destui oameni se reclama simultan de la cateva, politica nu se poate face urmarind doar una, oricare ar fi aceasta, ci trebuie sa incerce sa reconcilieze sugestiile traditiilor rivale. Dupa cum a inteles si Hobbes, ea trebuie sa caute un modus vivendi". Teoria unui modus vivendi nu inseamna cautarea unui regim ideal, liberal sau de alta factura.Ea nu are nimic de-a face cu notiunea de regim ideal, ci isi propune sa gaseasca termenii in care diverse moduri de viata pot coexista fara probleme.

Modus vivendi inseamna toleranta liberala adaptata la realitatea istorica a pluralismului.Teoria etica pe care se sprijina modus vivendi este pluralismul valorilor. Preceptul fundamental al pluralismului valorilor este ca exista numeroase moduri conflictuale in care oamenii pot prospera, unele dintre ele incomparabile ca valoare.

Pluralismul valorilor este o viziune care urmareste sa ramana fidela vietii etice. Fara anumite virtuti, nici o viata omeneasca nu poate prospera.Curajul sau intelepciunea sunt virtuti generic umane, dar sunt intruchipate diferit in diverse culturi. Autorul ne propune o comparatie prin care argumenteaza etica valorilor incomensurabile. In Iliada lui Homer una dintre valorile afirmate este arete - curajul -, virtute prin care cei care o poseda trebuie sa-i intreaca pe altii in ochii lumii. Virtutea crestina a iubirii (agape) este rasplatita doar in fata lui Dumnezeu. "Desi sunt grefate pe acelasi comportament, arete homeric si agape crestin sunt incompatibile. Care este insa natura incompatibilitatii lor? Daca cele doua idealuri apartin unor moduri de viata si cadre conceptuale profund diferite, este greu de inteles cum se pot contrazice. Daca opereaza cu categorii incomensurabile ca sens, acestea nu pot fi nici consecvente, nici inconsecvente, ci doar diferite. Pe de alta parte, daca nu sunt complet incomensurabile, rationamentele care le contin vor produce cu siguranta neconcordante. O actiune umana oarecare nu poate sa dovedeasca in acelasi timp un arete homeric si agape crestin. Daca este pretuita pentru ca intruchipeaza una din aceste virtuti, va fi condamnata de cealalta. Ceea ce pentru Sf. Pavel este blandete, pentru Homer este lasitate. Totusi, acelasi comportament nu poate fi in acelasi timp dezirabil si indezirabil: ar insemna afirmarea lui p si a lui non-p, ceea ce incalca prima lege a logicii clasice. A admite existenta valorilor incomensurabile echivaleaza, asadar, cu a tolera contradictiile." Valorile incomensurabile, asa cum se manifesta, nu pot fi raportate la o masura generala. Un exemplu este prietenia, care nu are un echivalent in bani; cele doua valori nu pot fi comparate. Pluralismul valorilor recunoaste faptul ca exista multiple variante de viata buna, in multe cazuri de necomparat, altfel spus, incomensurabile - diferite sub aspect valoric. Valorile incomensurabile apar intr-o multitudine de variante dintre care trei sunt relevante pentru studiul de fata: 1. bunurile incomensurabile au drept sursa conventiile ce guverneaza viata morala a unei culturi anume; 2. valori incomensurabile apar cand acelasi bun este interpretat diferit de culturi diferite;3. valorile incomensurabile apar cand bunuri si virtuti diferite sunt respectate de culturi diferite.

In primul rand, bunurile incomensurabile au drept sursa conventiile ce guverneaza viata morala a unei culturi anume. Imposibilitatea de a le tranzactiona pe unele contra altora face parte din sensul lor. Asemenea bunuri sunt constituite de conventii care le interzic sa fie schimbate intre ele.

In al doilea rand, valorile incomensurabile apar cand acelasi bun este interpretat diferit de culturi diferite. In arta putem identifica cele mai bune opere printre cele apartinand aceluiasi gen; cu toate acestea stilul lor poate fi prea eterogen pentru o judecata vizand ierarhizarea lor valorica.La fel se intampla si in etica. In al treilea rand, valorile incomensurabile apar cand bunuri si virtuti diferite sunt respectate de culturi diferite. Culturile se diferentiaza nu numai prin felul in care interpreteaza virtutile pe care le au in comun ci si prin virtutile pe care le recunosc.Ceea ce unii respecta ca virtute altii condamna ca viciu.Cand culturile pretuiesc virtuti diferite, valoarea modurilor de viata care le intruchipeaza este uneori imposibil de comparat.

Orice s-ar fi spus de la Aristotel incoace, unitate virtutilor este o iluzie.Sufletul omenesc sufera de o saracie care nu ii permite sa contina toate virtutile.Cu toate acestea , idealurile de viata nu pot fi contopite intr-unul singur nu din cauza unei ingustimi a naturii umane, ci din necesitate.Ceea ce unele idealuri pretuiesc, altele defaimeaza.Unele virtuti si vicii sunt tipic umane, dar ceea ce unele culturi respecta ca virtute, altele condamna ca viciu.

Raz spunea ca :O forma de viata este maximala daca, in conditii normale, o persoana care traieste o astfel de viata nu o mai poate imbunatati nici prin virtuti suplimentare, nici crescand gradul in care poseda o virtute fara a sacrifica o alta sau gradul in care ea este prezenta in viata sa.Credinta in pluralismul valorilor inseamna convingerea ca exista mai multe forme de viata maximala.

Acest al treilea tip de incomensurabilitate apare cand culturi diferite respecta bunuri si valori diferite. Un exemplu cunoscut ar fi diferitele idealuri culturale ale casatoriei .In multe societati traditionale, majoritatea casatoriilor sunt aranjate, iar idealul dragostei romantice este fie absent, fie respins, cel putin in aplicatia sa la casatorie si viata de familie. Bazele casatoriei sunt compatibilitatea personala si sociala, iar beneficiile materiale de care se bucura partenerii si familiiile acestora sunt considerate argumente relevante in hotararea unei legaturi matrimoniale. Din contra, culturile liberale resping idealurile de casatorie in care alegerea individuala si dragostea romantica nu sunt esentiale. Nu avem de-a face aici cu variatii culturale ale aceluiasi ideal, ci cu idealuri diferite si , chiar opuse.

Nu este intotdeauna simplu sa distingem intre aceste trei surse ale incomensurabilitatii.Atunci cand modurile de viata se intrepatrund, valorile incomensurabile sunt ceva frecvent. Din acest punct de vedere , pluralismul societatilor modernitatii tarzii este diferit de conceptia de pluralism al valorilor expusa de primii teoreticieni.

Prin contrast cu determinismul universalist al rationalismului modern, viziunea postmoderna a lui modus vivendi pleaca de la ideea ca perspectivele diferite asupra binelui public si dreptatii sociale constituie o caracteristica universala a vietii politice. "Daca ideea de toleranta mostenita - arata John Gray -, presupune ca un singur mod de viata este ideal pentru ntreaga omenire, modus vivendi accepta existenta mai multor feluri de viata n care oamenii pot prospera, dintre care, fara ndoiala, unele nici macar nu au fost imaginate. Din punctul de vedere al idealului predominant de toleranta liberala, cel mai bun de viata poate fi de neatins, dar e acelasi pentru toti. Din perspectiva unui modus vivendi, nici un fel de viata nu poate fi cel mai bun pentru toata lumea. Binele omenesc este prea diversificat pentru a fi realizat ntr-o singura viata". Abandonand proiectul unui regim universal, modus vivendi nu poate sa fie altceva decat solutia unei "filosofii postliberale" cu valente terapeutice pentru lumea suficient de ncercata a modernitatii tarzii.

n planul realitatii social-istorice este evident ca migrarile n masa, noile tehnologii de comunicare, schimburile culturale continue au condus, ntr-un timp relativ scurt, la instituirea unei diversitati a modurilor de viata ntr-o aceeasi societate. Membrii unor asemenea societati se ncadreaza n mai multe moduri de viata, caci oamenii doresc si sunt ndreptatiti sa traiasca, fara a deranja pe ceilalti, n moduri diferite, urmand propriile modele culturale. De la stadiul de adevar greu acceptat despre viata omeneasca, pluralismul si incompatibilitatea valorilor au devenit o conditie ce face parte din realitatea sociala. Astazi, experienta comuna ne arata ca pluralismul este o realitate culturala. Pe masura ce migratia si comunicatiile au combinat moduri de viata, controversa valorilor a devenit conditia noastra comuna. Pluralitatea modurilor de viata scoate n evidenta incomensurabilitatea valorilor, faptul ca acestea nu pot fi raportate la o masura generala, unica, ca binele dorit se poate realiza prin modalitati contrastante, dintre care unele cu neputinta de comparat. Prietenia si iubirea, iubirea si datoria, libertatea si securitatea, libertatea si egalitatea, pacea si independenta etc. sunt valori incomensurabile, lucruri ce nu pot fi comparate ca valoare, n general, ci doar, uneori, relativ si contextual. Pusi n fata unor dileme de ordin practic si moral n care ratiunea devine inoperanta, iar consensul rational imposibil, putem aprecia ca un modus vivendi ntre moduri de viata diferite devine o solutie necesara. n aceste conditii, idealul clasic al tolerantei liberale bazate pe cautarea consensului rational asupra celui mai bun mod de viata a devenit caduc. Existenta mai multor feluri de viata n care oamenii pot prospera si chiar fi fericiti induce ideea ca, n pofida faptului ca aceste feluri de viata pot fi concurente, nici unul dintre ele nu este cel mai bun. Modus vivendi, sau coexistenta modurilor de viata diferite, se bazeaza pe ideea existentei mai multor moduri de viata profitabile pentru oameni, tocmai pentru ca nici unul dintre acestea nu este cel mai bun pentru toata lumea. Modus vivendi nu nseamna cautarea regimului ideal, ci obtinerea compromisului rezonabil prin reconcilierea institutionala sau interpersonala a diferitelor moduri de viata. Este un compromis rezonabil bazat pe realitatea istorica a pluralismului social si pe realitatea etica, anti-universalista si anti-fundamentalista, a pluralismului valorilor. Modus vivendi nu nseamna, asadar, ascederea la o valoare supra-ordonata pe care ar trebui sa o respecte toate modurile de viata, ci acceptarea ideii ca toate modurile de viata contin interese care fac din coexistenta pasnica o necesitate, iar din compromisul rezonabil calea atingerii acesteia.

Viziunea lui John Gray se situeaza, fara a o afirma vizibil, in marginea gandirii conservatoare a lui Michael Oakeshott, din Rationalismul in politica, cand afirma: "Coexistenta si intrepatrunderea diverselor moduri de viata este un fapt de neschimbat. Comunitatile nu mai sunt, daca au fost vreodata, izolate si nu sunt nici mai putin tulburate de conflicte. Identitatile nu au fost niciodata mai putin modelate de valorile unui singur mod de viata, ca acum. Dimpotriva, ele sunt conturate de conflictele dintre comunitati si din interiorul acestora. Indivizii au foarte rar ocazia de a-si alege identitatea pe baza careia sa fie perceputi de ceilalti.

In prezent, ca si de-a lungul istoriei omenesti, identitatile umane sunt in primul rand atribuite, si nu alese. Pentru aproape fiecare individ, apartenenta la o comunitate este o chestiune de destin, si nu o optiune. O scurta reflectie asupra secolului XX ar fi de ajuns pentru a ne reaminti ca atribuirea calitatii de membru al unei comunitati poate fi o chestiune de viata sau de moarte. Orice ideal politic ce neglijeaza aceste realitati nu poate fi decat limitat din punct de vedere al consecintelor sale.

Comunitatile se autodefinesc si sunt definite de altele prin prisma conflictelor pentru putere si pentru controlul teritoriului; toate tipurile de comunitati existente sunt marcate de conflicte si lupte interne continue; in comunitatile puternice, calitatea de membru si identitatea nu tin de optiune sau de constiinta de sine, ci de destin si de recunoasterea sociala; in lumea reala a istoriei, umbrele aruncate de catre comunitati sunt: ierarhizarea, subordonarea si excluderea si, in cel mai rau caz, dezbinarile si razboiul civil".

Importanta nu este promovarea consensului asupra valorilor, ci a institutiilor comune in interiorul carora sa poata fi negociate conflictele de interese si valori, nu o societate unificata prin valori comune, ci institutii comune care sa asigure o mediere armonioasa a conflictelor dintre valori. Astfel , considera Gray, toleranta liberala clasica ( curentul a fost numit de el candva paleoliberalism) construita pe consens rational, asadar pe conditii ideale, se cere inlocuita cu vechea-noua toleranta a liniei Hobbes-Isaiah Berlin-Gray, toleranta ca modus vivendi. In aceasta ambitioasa interprindere, inspiratia intelectuala poate fi gasita la Hobbes, cum am mai spus, si la David Hume, dar mai ales , si mai aproape de noi, la Sir Isaiah Berlin si Michael Oakeshott( precum si la Joseph Raz, Stuart Hampshire, Richard Wollheim, Peter F. Strawson, Bernard Williams). In consecinta, liberalismul devine mai modest, iar dupa unii chiar minimalist. Potrivit lui Gray, curentul opus, centrat pe proiectul liberal la un regim universal, a esuat: John Locke si Kant, iar in zilele noastre Hayek, Robert Nozick, John Rawls si alti liberali academici ( formula e peiorativa), trebuie abandonati, dimpreuna cu eroarea lor teoretica fundamentala ( atat de convingator criticata de Oakeshott)- incercarea de a edifica un regim ideal pe baza unr premise apriorice. Opozitia dintre aceste doua curente se poate analiza pe mai multe planuri : pe plan metafizic, se infrunta monismul si pluralismul, idealismul si materialismul: pe plan epistemiologic, conflictul este intre teorie si practica, intre universalism si particularism.PAGE 2