O SCURTA RECENZIE A LUCRARII

LUI JEAN-WILLIAM LAPIERRE,

LE POUVOIR POLITIQUE ET LES

LANGUES

DE BOGDAN LUCIAN

In cartea sa, Le pouvoir politique et les langues. Babel et Leviathan, J.W. Lapierre

analizeaza legaturile si conditionarile dintre stat, detinatorul puterii politice, natiune,

expresie a etnicitatii habitantilor si limba, modul de comunicare intre toti cei ce o

impartasesc (nu neraparat toti cetatenii unui stat, sau toti conationalii).

Statul e vazut ca forma de organizare prin excelenta a societatilor din epoca

moderna, ca expresie sine qua non a modernitatii, sintagma stat modern fiind, in viziunea

autorului, un pleonasm.

Referindu-se in continuare la conceptul de natiune, autorul noteaza ca, in trecut,

acesta a avut multiple, dar toate centrate pe ideea de depozit al unor elemente comune

unor grupuri umane, pana in secolul al XVIII-lea, natiunea semnificand preponderent un

grup etnic, ulterior doar ajungandu-se la ceea ce azi cunoastem ca statul-natiune, stat

caracterizat de comunitatea etnica, lingvistica si institutionala. Desigur ca acesta e un caz

ideal, aproape utopic, in contextul in care, dupa cum arata autorul, situatia actuala,

considerata conventional ca legitima a statelor in granitele lor “naturale”, cu limbile lor

“nationale”, nu a fost nici pe departe asa din timpuri imemorabile, ci, din contra, e

expresia actiunii puterii politice, a fortei Leviathan-ului.

Astfel, exemplele selectate de autor din istoria Europei si nu numai (ar fi cel putin

reductionist a privi Rusia ca pe un stat exclusiv european) ne arata ca in procesul de

cristalizare statala, etnica si lingvistica, un rol determinant l-a jucat ceea ce realistii ar

numi power politics, forta fiind cea care a modelat in cvasitotalitatea cazurilor structura

etnica si lingvistica a actualelor state, fie ca a fost vorba de stabilirea limitelor teritoriale

ale unui sau altui stat (ce au variat, in special in epoca premoderna, ca urmare a

razboaielor purtate de suverani, precum si a aplicarii pe scara larga a principiului

compensatiei teritoriale, ignorand cu desavarsire structura etnica sau lingvistica a

locuitorilor teritoriilor respective).

Daca e sa ne referim mai pe larg la aspectul lingvistic, trebuie sa remarcam faptul

ca autorul trateaza, pe exemplul francez, preponderent, dar fara a se limita la acesta,

modul in care pe teritoriile actualelor state nationale au existat comunitati lingvistice

foarte variate, nu doar sub aspectul dialectului folosit, ci insasi a structurii gramaticale,

putandu-se vorbi de un adevarat Babel pe teritorii pe care azi le percepem ca areale

lingvistice unitare.

De asemenea, diferentele puteau sa apara nu doar intre regiuni diferite ale aceluiasi

stat, ci si intre diferitele clase soicale ale aceluias stat, limba vorbita de aristocratie

diferind radical de cea (sau cele) vorbita de majoritatea populatiei, relevant in acest sens

fiind exemplul Angliei dintre cucerirea Normanda si Razboiul de 100 de ani, deci o

perioada de trei secole, cand limba de curte a fost franceza, care, insa, nu s-a impus in

randurile maselor, doar un numar limitat de cuvinte franceze fiind adoptat in engleza

vorbita curent.

Daca e sa tinem cont de faptul ca multe din limbile vorbite in Evul Mediu nu aveau

o forma scrisa si ca erau vorbite de un numar foarte limitat de indivizi, situati pe un areal

restrans, vom constata ca o serie de astfel de limbi, existente de altfel in numar apreciabil

cu doar cateva secole in urma, in zorii Revolutiei Franceze, sunt practic disparute azi,

fapt, datorat, in buna masura, si actiunii uniformizatoare a unor regimuri politice ce nu

incurajau diversitatea etnico-lingvistica, ci dimpotriva.

Au existat si situatii in care, urmare a impunerii unei regiuni dintr-un stat asupra

celorlalte, limba sau dialectul acesteia sa revaleze asupra celorlalte, dobandind in scurt

timp recunoastere nationala, celelalte fiind privite ca populare, ca apratinand doar

taranimii, claselor inculte, de jos. Desigur ca situatia se putea inversa cu usurinta, in

evewntualitatea in care o fosta regiune periferica s eimpunea ca si noul centru, sau8, cel

putin, dobandea o putere comparabila cu a acestuia, relevant in acest sens fiind cazul

Spaniei, din timpul Reconquistei si pana in prezent.

Dar probabil ca nicaieri nu s epoate constat atat de pregnant influenta puterii

politice asupra lingvisticului, ca in spatiul initial al Rusiei Tariste si, ulterior, al Uniunii

Sovietice, unde, practic, uniformitatea sau, din contra, diversitatea lingvistica au fost

sustinute alternativ de regimurile aflate la putere, in functie de interesele lor in momentul

respectiv, desi e evident pe parcursul intregii istorii a spatiului rus si adiacent ca a avut

intotdeauna preeminenta limba rusa, ca transmitator al deciziei politice dinspre centru

spre cele mai indepartate colturi ale imperiului, dar si ca liant uniformizator, promotor al

valorilor regimului politic din momentul respectiv, fie el tarist sau bolsevic.

Pentru a concluziona, voi accentua faptul ca dintotdeauna puterea politica a

influentat si va influenta etnicul si lingvisticul, in functie de interesele sale, statul, ca unic

si suprem detinator al dreptului exercitarii fortei pe un anumit teritoriu actionand astfel

incat scopurile sale sa se materializeze, si doar daca intre scopurile sale autoasumate sau

impuse, fie pe plan international sau de necesitati obiective, se numara si pastrarea si

cultivarea diversitatii, aceasta va fi pastrata sau cultivata, in caz contrar, liderii preferand,

datorita capacitatii sportie de control ce o aduce, uniformitatea.

Cluj-Napoca, Student Bogdan Lucian,

21.03.2004 An III, RISE