RECENZIE Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale

253

Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale. În româneºte de Marinela Bojin, Editura Sofia, Bucureºti, 2001, 704 pagini.

Cititorul rom=n are acum la

dispozi]ie o lucrare cu adev\rat capital\ pentru `n]elegerea autentic\ a frumuse]ii vie]ii duhovnice[ti `mbun\t\]ite [i a modului de dob=ndire a acesteia, lucrarea renu-mitului teolog ortodox occidental Jean Claude Larchet - Terapeutica bolilor spirituale.

Lucrarea ap\rut\ la Editura Sofia din Bucure[ti a fost tip\rit\ cu binecuv=ntarea Prea Sfin]itului P\rinte Galaction, episcopul Alexandriei [i Teleormanului.

Volumul are o dimensiune monumental\ - 704 pagini, [i este o adev\rat\ monografie dedicat\ `nv\]\turii spiritualit\]ii ortodoxe referitoare la ceea ce P\rin]ii duhovnice[ti numesc “bolile sufle-tului” – patimile, [i la modul de eliberare din tirania sau robia lor.

Lucrarea debuteaz\ cu un cuv=nt introductiv al Prea Sfin]itului P\rinte Episcop Galaction, intitulat O nou\ psihoterapie biblico-patristic\ foarte necesar\ `n vremea noastr\, `n care se arat\ necesitatea [i importan]a unei astfel de lucr\ri, mai ales `ntr-o vreme [i `ntr-o lume fr\m=ntat\ [i m\cinat\ de formele

tot mai largi pe care le `mbrac\ p\catele [i patimile, `n via]a omului contemporan.

Materialul – o aprofundare a `nv\]\-turii Sfin]ilor P\rin]i referitoare la patimi este structurat `n [ase capitole: Premise antropologice. S\n\tatea primordial\ [i originea bolilor; Descrierea, manifes-t\rile [i felul `n care se produc bolile spirituale. Patimile; Condi]iile generale ale t\m\duirii; ~nf\ptuirea t\m\duirii; T\m\duirea patimilor [i dob=ndirea virtu]ilor; Redob=ndirea s\n\t\]ii.

~n Introducere, autorul arat\ c\ ]inta cre[tinismului este `ndumnezeirea omului, pe care, `ns\, acesta nu o poate dob=ndi dec=t cu ajutorul M=ntuitorului Hristos – Doctorul [i T\m\duitorul trupu-rilor [i al sufletelor noastre.

Dorin]a m\rturisit\ a autorului este aceea de a ar\ta c\ “ascetica ortodox\ ofer\ o descriere am\nun]it\ a st\rii de boal\ `n care zace omul c\zut”, iar aceast\ descriere constituie, `n planul spiritual `n care se situeaz\, o adev\rat\ “nosologie” (p. 11), precum [i aceea de a prezenta sistematic [i metodic modul de t\m\duire de aceste boli, a[a cum le descriu ascetica ortodox\ - “adev\rat\ medicin\ duhovni-ceasc\ folositoare omului `n `ntregime” (p. 11).

Partea `nt=i a lucr\rii - Premise antropologice. S\n\tatea primordial\ [i originea bolilor - trateaz\ despre 1. S\n\tatea primordial\ a omului; 2. Cauza cea dint=i a bolilor. P\catul str\mo[esc; 3. Patologia omului c\zut (Patologia cunoa[terii; Patologia dorin]ei [i a

Pr.Conf.Dr. Ioan C. Teºu

254

pl\cerii; Patologia agresivit\]ii; Patologia libert\]ii; Patologia memoriei; Patologia imagina]iei; Patologia sim]urilor [i a func]iunilor trupe[ti).

Autorul vorbe[te, `n acest context, despre starea primordial\ [i des\v=r[irea relativ\ a acestei st\ri, despre c\derea omului `n p\cat [i urm\rile acestei c\deri, `ntre care insist\ asupra urm\rilor p\catului asupra fiin]ei umane - trup [i suflet - precum [i la restaurarea realizat\ de M=ntuitorul Iisus Hristos. Se arat\ c\ “la crearea sa, omul avea deja o anumit\ des\v=r[ire; mai `nt=i cea a facult\]ilor sale spirituale, [i `n special a puterii sale de `n]elegere, care o imita pe cea a lui Dumnezeu [i care este capabil\ s\ i-L fac\ cunoscut pe Creatorul s\u; a voin]ei sale libere, creat\ [i ea dup\ chipul celei a lui Dumnezeu [i care-l face capabil s\ se `ndrepte, cu toat\ fiin]a sa, spre Acesta; a tuturor puterilor sale doritoare [i iubitoare, tr\s\turi care reproduc `n om iubirea dumne-zeiasc\ [i care `l fac `n stare s\ se uneasc\ cu Dumnezeu” (p. 15).

~ntr-o astfel de stare moral\, pentru omul primordial, “virtu]ile sunt s\dite `n `ns\[i firea omului, nefiind calit\]i care s\-i fi fost, `ntr-un fel sau altul, ad\ugate” (p. 16).

Din acest motiv, starea primor-dial\ era “o stare de s\n\tate `n care omul nu cuno[tea vreo form\ de boal\, nici a trupului, nici a

sufletului, [i `n care ducea o via]\ cu totul normal\ pentru c\ se conforma adev\ratei lui naturi [i adev\ratei lui meniri” (p. 20).

Prin c\derea primilor oameni `n p\cat, “chipul lui Dumnezeu, de ne[ters, exist\ `n continuare `n omul c\zut, dar nu mai este scos la iveal\ [i luminat prin leg\tura omului cu Dumnezeu [i, neajung=nd la des\v=r[ire, prin dob=ndi-rea asem\n\rii, care este menirea lui cea adev\rat\, s-a desfigurat [i s-a `ntunecat” (p. 20-21).

Eliberarea din aceast\ stare, refacerea leg\turii omului cu Dumnezeu s-a realizat prin ~ntruparea M=ntuitorului Iisus Hristos, c\ci “numai prin venirea lui Hristos omenirea a fost deplin restaurat\ `n natura sa originar\, iar omul [i-a redob=ndit capacitatea de a ajunge la des\v=r[irea pentru care fusese creat” (p. 21).

Vorbind apoi despre virtu]i ca despre ceva constitutiv fiin]ei umane, autorul arat\ c\ pentru Sfin]ii P\rin]i, starea de virtute reprezint\ adev\rata s\n\tate a sufletului. Prin practicarea virtu]ilor, “omul ajunge la cunoa[tere, la contempla-rea cea duhovniceasc\ `n care nu numai spiritul s\u, ci [i toate celelalte facult\]i ale sale lucreaz\ potrivit scopului naturii sale” (p. 32).

Subcapitolul al doilea analizeaz\ cauza cea dint=i a bolilor trupe[ti [i sufle-te[ti, care este p\catul str\mo[esc [i p\catele persoanele. Prin p\cat, omul se `nstr\ineaz\ de Dumnezeu [i astfel “se dep\rteaz\ de natura sa autentic\ [i de adev\rata sa menire, care este asem\narea cu Dumnezeu prin Duhul

RECENZIE Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale

255

Sf=nt, [i-[i perverte[te astfel toate facult\]ile, `n chip firesc `ndreptate spre Dumnezeu, ab\t=nd de la adev\rata lor ]int\ n\zuin]ele cele bune s\dite `n firea sa” (p. 35).

Autorul, fin analist al vie]ii duhovnice[ti, analizeaz\ [i mai ad=nc ruptura pe care o produce p\catul. Omul pierde infinitul, tr\ind `ntr-o lume m\rginit\, str=mt\ [i, aparent, `nchis\, av=nd o existen]\ restr=ns\ la dimensiunea fiin]ei sale c\zute. Sufletul [i trupul lui, nemai-primind adev\rata lor via]\ - cea dumnezeiasc\, pe care le-o `mp\rt\-[ea Duhul Sf=nt -, mor spiritual. “Prin p\cat, arat\ autorul, omul a c\zut `n toate relele, nenorocirile [i necazurile, str\ine de natura sa [i care, at=ta vreme c=t vie]uia `n conformitate cu aceast\ natur\, nu-l puteau atinge; ele au ap\rut ca urmare a p\catului [i sunt pedepse ale lui. ~n principal, aceast\ pedeaps\ const\ `n pierderea centrului spiritual al fiin]ei sale, `n zdruncinarea sufletului, pierderea puterilor primite la `nceput, `n tulburarea, r\t\cirea [i stricarea tuturor facult\]ilor sale, `ntr-un cuv=nt, `n starea de boal\ [i de suferin]\ pe care au creat-o toate acestea” (p. 38).

Cel de-al treilea subcapitol al sec]iunii trateaz\ despre patologia omului c\zut. J.C. Larchet vorbe[te despre pervertirea [i dec\derea cunoa[terii [i a organelor sale, devierea dorin]ei [i pervertirea

pl\cerii; despre patologia dorin]ei [i a pl\cerii, la omul c\zut; despre patologia agresivit\]ii, patologia libert\]ii, patologia memoriei; patologia imagina]iei; patolo-gia sim]urilor [i a func]iunilor trupe[ti.

Partea a doua a lucr\rii este a analiz\ profund\ a patimilor trupe[ti [i suflete[ti - bolile spirituale ale omului.

Patimile sunt un efect al c\derii omului `n p\cat, c\ci “`ntorc=ndu-se de la Dumnezeu, facult\]ile sufletului [i tru-pului [i `ntorc=ndu-se spre realitatea sensibil\ pentru a-[i afla `n ea pl\cerea, omul face s\ se nasc\ `n el patimile, numite [i vicii” (p. 109). Acestea sunt st\ri str\ine [i contrare firii omene[ti, un adaos p\c\tos la aceasta. Referindu-se la scrierile Sfin]ilor P\rin]i cu privire la patimi, autorul vorbe[te, `n mod total justificat [i just, despre o adev\rat\ “nosologie duhovniceasc\” [i o autentic\ “semiologie medical\”.

Sunt f\cute, totodat\, considera]ii privind etimologia, izvorul, num\rul, ordinea [i circuitul patimilor.

Lupta `mpotriva patimilor `ncepe “o dat\ cu definirea acestor patimi, ea permi]=ndu-i omului s\-[i cunoasc\ [i s\-[i `n]eleag\ mi[c\rile sufletului, s\ le descopere semnifica]ia profund\ [i s\ taie iute r\ul care l-a cuprins sau e pe cale s\-l cuprind\; astfel, omul `nceteaz\ de a mai fi determinat orbe[te de mecanisme pe care nu le cunoa[te, care-l tulbur\ [i-i produc suferin]\” (p. 123).

Cauza prim\, izvorul tuturor patimilor `l constituie filavtia sau iubirea p\tima[\ de sine. Autorul face o distinc]ie

Pr.Conf.Dr. Ioan C. Teºu

256

`ntre cele dou\ forme ale acesteia: filavtia virtuoas\, care const\ `n “a te iubi pe tine ca f\ptur\ a lui Dumnezeu, creat\ dup\ chipul Lui, a te iubi deci `n Dumnezeu [i a-L iubi pe Dumnezeu `n tine” (p. 124); [i filavtia, ca patim\, “amorul propriu”, iubirea egoist\ de sine, iubirea eului c\zut, `nstr\inat de Dumnezeu [i `ndreptat spre lumea material\. Nu putem trece peste ad=ncile [i duhovnice[tile observa]ii pe care le face autorul: “nemaisesiz=nd `n aproapele realitatea lui profund\ [i `ncet=nd de a mai fi unit spiritual cu el, iubitorul de sine nu are parte de rela]ii cu semenii s\i. Astfel, `ntre el [i ceilal]i oameni se instaureaz\ rela]ii de suprafa]\, dominate de necunoa[tere [i ignorare reciproc\, insensibilitate, absen]a comunic\rii autentice, chiar [i `n situa]iile de apropiere obiectiv\, precum cele din cadrul familiei. Pentru cel iubitor de sine, ceilal]i oameni `nceteaz\ de a-i mai fi apropia]i, fra]i ai s\i, de vreme ce sunt fiii Aceluia[i P\rinte [i se `mp\rt\[esc de o aceea[i fire, ace[tia devenindu-i ni[te str\ini (Col. 1, 21) [i chiar mai r\u: rivali [i vr\jma[i” (p. 127).

Autorul trece apoi la analizarea celor opt patimi generale, la care fac referire Sfin]ii P\rin]i [i ascetica ortodox\: l\comia p=ntecelui, desfr=-narea, arghirofilia [i pleonexia, triste]ea, akedia, m=nia, frica, chenodoxia [i m=ndria.

Pentru fiecare dintre acestea, sunt date defini]ii bogate [i sunt f\cute ample caracteriz\ri, sunt descrise formele [i efectele lor, `n interesul special al lucr\rii de a le `nf\]i[a ca pe adev\rate boli ale sufletului, care r\v\[esc [i distrug via]a duhovniceasc\ a omului. Demne de remarcat sunt argumenta]iile biblice [i patristice, obiectivitatea, spiritul de p\trundere [i farmecul duhovnicesc al analizei pe care o face autorul, fin [i ad=nc cunosc\tor al sufletului omenesc.

Autorul ne arat\ [i modul `n care aceste patimi se transmit `n umanitatea dec\zut\, f\c=nd din aceasta o umanitate bolnav\. Aceast\ transmitere se face, `n esen]\, prin ereditatea biologic\ (p. 224) [i se manifest\ `n starea de p\c\to[enie a omului. Aceasta nu lucreaz\ `ns\ `n mod silnic, omul fiind permanent liber s\ aleag\ `ntre cele dou\ moduri de vie]uire duhovniceasc\: virtuos sau p\c\tos [i p\tima[.

~n partea a treia a monografiei sunt prezentate condi]iile generale ale t\m\duirii. Jean Claude Larchet vorbe[te, `n acest sens, despre Hristos, ca Adev\ratul T\m\duitor, “Doctorul trupu-rilor [i sufletelor noastre” [i despre modurile `n care aceast\ vindecare se realizeaz\. Dup\ ce ne `nf\]i[eaz\ Sfintele Taine ale Bisericii, mijloace de vindecare a omului c\zut `n p\cat, autorul ne prezint\ condi]iile subiective ale t\m\du-irii: voin]a de a fi vindecat, leacul credin]ei, leacul poc\in]ei, leacul rug\ciu-nii, leacul poruncilor, leacul n\dejdii. Acestea conduc spre o adev\rat\ conver-tire l\untric\, iar aceasta face posibil\

RECENZIE Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale

257

interven]ia t\m\duitoare a harului dumne-zeiesc. Impresioneaz\, [i de aceast\ datã, acurate]ea [i profunzimea cu care autorul prezint\ [i interpreteaz\ textele Sfin]ilor P\rin]i, adev\ra]i doctori ai sufletului. Un capitol aparte este consacrat rug\ciunii lui Iisus, “inima Ortodoxiei” [i metodei de rug\ciune isihast\.

Cel de-al patrulea capitol - ~nf\ptuirea t\m\duirii – ne prezint\ modul `n care omul ajunge de la boal\ la starea de s\n\tate trupeasc\ [i sufleteasc\. Prima etap\ a acestui complicat proces duhovnicesc o constituie “convertirea tuturor pute-rilor, `nsu[irilor, energiilor [i tendin-]elor omului, prin care se face trecerea de la boala adus\ prin patimi la s\n\tatea virtu]ilor, se `nf\ptuie[te prin dou\ mi[c\ri simultane: prima, de `ndep\rtare a lor de la r\u sau, altfel spus, de `ncetare a relei lor folosiri, de desprindere a lor de realit\]ile trupe[ti; a doua, de `ntoarcere a lor spre realit\]ile duhovnice[ti [i slujirea lui Dumnezeu” (p. 359). Aceasta echivaleaz\, `n fond, cu praxis-ul sau asceza trupeasc\ [i sufleteasc\.

Autorul ne prezint\ principiile de baz\ ale luptei noastre `mpotriva p\catului, tehnicile [i metodele cele mai eficient\ de eliberare de el, `n vederea `mbog\]irii cu virtu]ile cre[tine.

Procesul de `mplinire a virtu]ilor sau asceza pozitiv\ `ncepe cu `nf\ptuirea virtu]ilor generice: cump\tarea, b\rb\]ia [i luarea-aminte. Un rol capital, `n acest proces spiritual, `l are duhovnicul nostru sau p\rintele duhovnicesc. Autorul dezvolt\ un larg capitol referitor la rolul terapeutic al p\rintelui duhovnicesc. ~n leg\tur\ cu acest mare adev\r duhov-nicesc, autorul arat\ c\ “`nc\ de la `nceputul nevoin]ei duhovnice[ti, omul trebuie s\ afle calea cea bun\ [i dreapt\, s\ [tie s\ se fereasc\ de primejdiile [i cursele de care este `nconjurat, s\ cunoasc\ `n fiecare clip\ ce trebuie s\ fac\ pentru a `mplini voia lui Dumnezeu, ca s\ nu umble pe c\r\ri r\t\cite. De la bun `nceput, el trebuie, [i `ntr-o oarecare m\sur\ [i poate, s\ pun\ `n lucrare virtutea dreptei socotin]e, pe care o poate c=[tiga mai ales prin citirea Sfintei Scripturi. Dar pe cele dint=i trepte, ea nu-i poate da lumina deplin\ de care are nevoie pentru a `nainta pe calea pres\rat\ cu at=tea primejdii, a sfintelor nevoin]e. El are nevoie, de aceea, de o c\l\uz\ priceput\ [i iscusit\ care s\ `mplineasc\ lipsa de deplin\tate a puterii sale de discern\m=nt. O astfel de c\l\uz\ este p\rintele duhovnicesc sau B\tr=nul, nume dat `n Sf=nta Tradi]ie. Rostul s\u nu se m\rgine[te la cel de `nv\]\tor [i sf\tuitor; tradi]ia ascetic\ `n unanimitate, `l socote[te cu adev\rat doctor, care-l t\m\-duie[te de boal\ pe cel care se las\ `n grija sa, f\c=ndu-l deplin s\n\tos” (p. 387).

Nevoia unui p\rinte duhovnicesc [i a unei `ndrum\ri duhovnice[ti, arat\

Pr.Conf.Dr. Ioan C. Teºu

258

autorul, “]ine mai `nt=i de toate de neputin]a omului de a se cunoa[te pe sine `nsu[i [i de a-[i c=nt\ri dup\ dreptate faptele, at=ta vreme c=t n-a ajuns la cur\]ia nep\timirii” (p. 388).

Duhovnicul nu are, `n via]a fiului s\u duhovnicesc, un rost speculativ, ci unul activ, iar acesta se manifest\ “`n `ngrijirile concrete pe care le d\ fiului s\u duhovnicesc, care bolnav fiind, vine la el ca s\ se t\m\duiasc\” (p. 392)

Dintre calit\]ile unui adev\rat duhovnic, autorul insist\ `n mod deosebit asupra ortodoxiei credin]ei lui, faptului de a fi experimentat cu privire la cele pe care le propo-v\duie[te, un lucr\tor [i `mplinitor al poruncilor pe care el le recomand\, s\ fi str\b\tut el `nsu[i p=n\ la cap\t calea pe care are datoria s\-i c\l\uzeasc\ pe fiii s\i duhovnice[ti. Esen]iale sunt [i discern\m=ntului duhovnicesc, darul de a cunoa[te inimile (cardignosia), smerenia, `mpreuna p\timire cu fiii s\i duhovnice[ti, iubirea. Duhovnicul – adev\rat doctor duhovnicesc – t\m\duie[te prin cuv=nt [i rug\ciune, prin pilda vie]ii sale [i sfin]enie. Adev\ratul duhovnic “nu-[i impune silnic puterea primit\ prin darul lui Dumnezeu, f\r\ ca fiul s\u, `n chip liber, s-o las\ s\ lucreze `n el” (p. 404).

Referindu-se la datoriile fiului duhovnicesc, autorul vorbe[te despre ascultarea des\v=r[it\ fa]\ de duhovnic, din care lipse[te orice

`mpotrivire `n cuv=nt [i orice vorb\ de judecare a duhovnicului (p. 408). Aceast\ ascultare de p\rintele duhovnicesc, arat\ autorul, “nu este totuna cu supunerea oarb\ fa]\ de o autoritate silnic\. Ea se `ntemeiaz\ pe credin]\, `ncredere des\v=r[it\ [i mai ales pe iubire” (p. 408).

~n cadrul acestei ascult\ri, un rol deosebit `l are descoperirea g=ndurilor. ~ntr-un amplu capitol, Jean Claude Larchet trateaz\ despre lupta `mpotriva g=ndurilor, dubla origine a g=ndurilor, mecanismul ispitirii, vegherea [i luarea-aminte, alungarea g=ndurilor rele; despre rolul rug\ciunii [i al r\bd\rii, valoarea trezviei [i vegherii. Sunt ar\tate, `n con-tinuare, aspectele nevoin]ei trupe[ti `n lucrarea de vindecare sufleteasc\.

Partea a cincea a prezentului volum - T\m\duirea patimilor [i dob=n-direa virtu]ilor - prezint\ modul de vindecare de patimi, prin lucrarea virtu]ilor. Ne sunt astfel `nf\]i[ate virtu]ile contrare patimi-lor [i modul lor de dob=ndire [i lucrare. T\m\duirea de patima l\comiei (gastri-marghia) st\ `n `nfr=nare; de cea a desfr=n\rii, `n abstinen]\ [i castitate (castitatea monahal\ sau castitatea conjugal\); de patima iubirii de argint, `n neagonisire [i milostenie; de triste]e, `n lacrimi, str\pungerea inimii [i bucuria curat\; de akedie sau tr=nd\vie, `n r\bdare, n\dejde, str\pungerea inimii, aducerea aminte de moarte, lucrul de m=n\ [i rug\ciune; de m=nie, `n bl=nde]e [i r\bdare; de slava de[art\ [i m=ndrie, `n smerenie [i ascultare.

~n partea ultima a lucr\rii – Redob=ndirea s\n\t\]ii - autorul arat\

RECENZIE Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale

259

modul `n care, la sf=r[itul tuturor acestor osteneli, cre[tinul `[i redob=nde[te s\n\tatea trupeasc\ [i sufleteasc\.

Aceasta este o expresie a dob=ndirii nep\timirii, ca efect al biruin]ei asupra patimilor [i a s\dirii `n suflet a tuturor virtu]ilor. Nep\timirea se arat\ `n iubirea tuturor cu o dragoste des\v=r[it\, asemenea iubirii infinite a lui Dumnezeu fa]\ de lumea pe care a creat-o. ~n leg\tur\ cu aceast\ virtute culminant\, autorul vorbe[te despre iubirea duhovniceasc\ de sine, despre iubirea de aproapele [i iubirea de Dumnezeu, pe care P\rin]ii o identific\ de cele mai multe ori cu `mplinirea des\v=r[it\ a poruncilor Sale.

Ca urmare a acestui `ndelungat [i amplu proces ascetic, la cap\tul acestor nevoin]e, facult\]ile trupe[ti [i suflete[ti umane se `nduhovnicesc, se spiritualizeaz\, se sublimeaz\. Cunoa[terea contemplativului se lumineaz\, devenind o cunoa[tere interioar\, `n fiin]a lucrurilor, `n ra]ionalitatea lor interioar\ [i conduc=nd spre vederea lui Dumnezeu.

Trat=nd despre leg\tura dintre cunoa[tere [i vederea lui Dumnezeu, autorul prezint\ modurile sau treptele unirii cu Dumnezeu `n lumina Sa cea ne`nserat\ [i `n iubire suprafireasc\.

Lumina prin care omul ~l vede pe Dumnezeu [i se une[te cu El “este

numai [i numai un dar al lui Dumnezeu, pe care El `l d\ cui voie[te, c=nd binevoie[te [i `n felul `n care voie[te, iar nu road\ a voin]ei omului [i a str\duin]ei sale de a ajunge la ea” (p. 658).

Autorul insist\, [i de aceastã dat\, asupra adev\rurilor centrale ale spiritua-lit\]ii ortodoxe cu privire la starea culmi-nant\ a vie]ii duhovnice[ti - unirea cu Dumnezeu. Cunoa[terea aceasta du-hovniceasc\, suprafireasc\, infinit supe-rioar\ cunoa[terii ra]ionale, discursive, este un dar al lui Dumnezeu, o cunoa[tere `n Duhul. Capacitatea aceast\ de cunoa[-tere este primit\ de om `n propriile sale organe, `n special `n minte [i `n tot sufletul s\u [i chiar `n trup (p. 651). Ceea ce vede atunci omul este “o Lumin\ `n care Acesta manifest\ [i comunic\ ener-giile Sale” (p. 652). Aceast\ Lumin\ este harul dumnezeiesc. Ea nu este nici sensibil\, nici inteligibil\, ci este o lumin\ necreat\, de natur\ duhov-niceasc\. Sim]irea ei este o “sim]ire mai presus de sim]ire”, o “sim]ire `n]ele-g\toare” [i o “`n]elegere sim]itoare”. Omul `ntreg devine lumin\, devenind prin lucrare [i har dumnezeu. Aceast\ unire personal\ [i suprafireasc\ r\m=ne min]ii omene[ti, chiar [i a celor ce au tr\it-o, de ne`n]eles [i de net=lcuit, o tain\ a iubirii dumnezeie[ti. Vederea lui Dumnezeu nu este, aici, pe p\m=nt, nici deplin\ [i nici necontenit\, ci arvun\ [i o pregustare a celei din via]a viitoare (p. 658).

Cunoa[terea aceasta - vedere este str=ns legat\ de rug\ciunea curat\. Darul cunoa[terii [i al vederii lui Dumnezeu se

Pr.Conf.Dr. Ioan C. Teºu

260

d\ doar `n stare de rug\ciune culminant\, `n ad=nc sau abis de smerenie [i iubire.

Ajuns, astfel, la culmea urcu[ului duhovnicesc, omul `[i redob=nde[te s\n\tatea sufleteasc\, respir\ aerul curat al virtu]ilor cre[tine, tr\ie[te `n Duhul [i se adap\ din Izvorul vie]ii, care este Dumnezeu.

Lucrarea se `ncheie cu un capitol de concluzii, `n care sunt sintetizate ideile cele mai importante ale studiului [i o bibliografie, am putea spune exhaustiv\, incluz=nd referin]e biblice [i patristice, comentarii teologice, filosofice [i medicale.

Ajun[i la finalul prezent\rii noastre, propunem cititorului rom=n lucrarea Profesorului Jean Claude Larchet ca pe o lucrare de absolut\ referin]\, de o valoare [tiin]ific\ [i

duhovniceasc\ deosebit\. O mono-grafie, `n sensul clasic al cuv=ntului, privind boala [i starea de s\n\tate duhovniceascã, privind patimile omene[ti [i virtu]ile cre[tine, un studiu de o profunzime impresionant\, `ndemn=nd spre faptuire des\v=r[it\ a adev\rurilor de credin]\ prezentate.

Nu putem s\ nu facem referire [i s\ felicit\m traduc\toarea lucr\rii - Marinela Bojin, at=t pentru efortul depus `n traducerea unei lucr\ri de o asemenea amploare, precum [i pentru acurate]ea [i farmecul [tiin]ific [i duhovnicesc al formei `n care ne-a prezent `n limba rom=n\ lucrarea teologului francez.

Socotim volumul `n cauz\ a fi cea mai important\ lucrare a unui teolog ortodox asupra ideii de terapeutic\ a bolilor spirituale, cea mai important\ [i ad=nc\ lucrare de acest gen publicat\ `n spa]iul rom=nesc `n ultimii zece ani.

Pr.Conf.Dr. Ioan C. Teºu