Raymond Aron

Democratie si totalitarism

Raymond Aron(s-a nascut la 14 martie 19O5 la Paris) a fost un filosof, sociolog si

politolog evreu francez. A studiat filosofia la prestigioasa École Normale Supériure din Paris,

unde a fost coleg cu Jean Paul Sartre.

Si-a inceput cariera universitara in Germania, asistand in mod direct la ascensiunea

nazismului. A participat la Razboiul Ciudat, apoi in Exil la Londra. A fost redactor sef al

ziarului La France Libre. In aceeasi timp a fost jurnalist politic si de universitar.

Editorialist la Combat, apoi la Figaro si Express, a analizat conjunctura internationala si

interna si participa la dezbaterile ideologice ale Razboiului rece. Profesor la mai multe

facultati, devine titular al catedrei de sociologie al Facultatii de Litere din Paris.

Opera sa , se imparte intre filosofia istoriei si devenirea societatiilor noastre: devenirea

diplomatico-strategica si dezvoltarea economica. Pe tot parcursul carierei sale intelectuale, a

dialogat cu marii sociologi: Marx, Tocqueville, Pareto, Clausewitz.

A respins cu fermitate ideologiile totalitare si a cautat explicatii pentru atractia maladiva pe

care comunismul a exercitat-o asupra intelectualitatii franceze.

Cel mai important sociolog francez al secolului XX si unul dintre cei mai importanti

filosofi a istoriei a acestui secol, poate fi descris cel mai bine prin propria sa caracterizare: Un

spectator angajat. El nu se temea sa se implice in lumea din jurul sau, o lume pe care resimtea

tot mai vulnerabila. El a crezut in necesitatea ca toti aceea care au curajul sa isi asume o

gandire pozitiva, originala, sa se implice in viata sociala si politica a lumii in care vietuiesc.

Raymond Aron in acest volum studiaza sistemul particular, care se numeste politica,

pentru a vedea in ce masura filosofii din trecut aveau dreptate sa admita ideea ca trasatura

fundamentala a colectivitatiilor este organizarea puterilor.

Puterea politica se defineste prin capacitatea de a lua decizii si stabilirea , modificarea legilor.

Functia executiva sau politica este ceea ce juristii numesc executiv si legislativ. Aceste doua

tipuri de functii sunt exercitate de doua tipuri de oameni, intruchipate in doua organizatii:

functionarii si birocratia, pe de alta parte oamenii politici si sistemul electoral.

Sistemul politic determina raporturile intre cei guvernati si guvernanti, stabileste modul de

cooperare al oamenilor in gestionarea afacerilore publice, orienteaza actiunea statului,

organizeaza inlocuirea guvernantilor. Sistemul politic este cel care ne va permite sa

recunoastem trasaturile originale, specifice fiecarui regim.

De cand mai multe partide au dreptul de a exista in mod legal, ele sunt in mod

inevitabil in competitie pentru exercitiul puterii. Fiindca exista mai multe partide in

concurenta, trebuie emise reguli carora sa se desfasoare aceasta concurenta.

Scriitorul prezinta doua tipuri de regimuri politice: cu partid monopolist si cu partiduri

multiple. Descrie un regim in care exista reguli precise care fixeaza conditiile in care sunt

alesi guvernantii si in care se exercita puterea. Precizeaza in egala masura ca este vorba

despre doua tipuri ideale. Vorbeste simultan despre pluralitatea partidelor , regulile

constitutionale ale alegerii guvernantilor, caracterul constitutional al exercitarii autoritatii.

Apare o a doua categorie de regimuri cu partid monopolist : partidul fascist, care nu

urmarea initial rasturnarea ordinii sociale. Esenta ideologiei fasciste era afirmarea autoritatii

statului, necesitatea unui stat puternic.

Partidele sunt esentiale pentru indeplinirea unei functii a tuturor regimurilor politice,

alegerea guvernantiilor. Legitimitatea traditionala dispare. Principiul legitimitatii pe care il

reclama astazi aproape toate regimurile este democratic. Filosofia clasica a stabilit

intotdeauna o clasificare a regimurilor dupa numarul detinatorilor suveranitatii: monarhia –

unul singur detine suveranitatea, oligarhie – mai multi detin suveranitatea, democratie – toti

sau poporul detine suveranitatea.

Puterea poate fi exercitata intr-o maniera contitutionala, fara partide multiple sau

democratizare.

Raymond analizeaza regimurile de democratie occidentala, regimurile pluraliste-

constitutionale. In acelasi timp prezinta comparatiile posibile intre diferitele exemple de

regimuri pluraliste.

Regimurile constitutionale-pluraliste sunt oligarhice la fel ca toate regimurile politice, dar mai

putin decat majopritatea regimurilor cunoscute. Cei care exercita functiile cele mai importante

din punct de vedere politic nu sunt ei insasi oameni care detin pozitiile cele mai importante

din punct de vedere social.

Analizeaza problema coruperii regimurilor constitutionale-pluraliste si a formulat trei

ipoteze: autodistrugere, vulnerabilitate crescanda a regimului, absenta unei evolutii orientate

intr-un sens determinat. La nivel politic, regimurile slabesc datorita uzurii, dar se consolideaza

datorita obisnuintei.

Analizeaza si regimul francez: este un regim corupt.„ Intr-o tara in care, zilnic, ziarele

afirma ca regimul a ajuns in ultimul grad de descompunere, este un lucru incontestabil, ca

avem de-a face cu un fenomen de criza.” „Un regim despre care toti cetatenii spun numai

lucruri urate, prezinta cel putin aceasta caracteristica de corupere de a nu se bucura de

adeziunea celor pe care ii guverneaza.” Inca o caracteristica de corupere, vizibila pentru toti,

este instabilitatea guvernelor.”

Regimul comunist

Regimul comunist a fost adesea numit ideocratie pentru ca el isi invoca ideologia si pretinde

ca i se conformeaza. A crede cu convingere intr-o idee falsa este uneori suficient pentru a

face ca aceasta idee sa fie adevarata.

Raymond arata diferenta intre fictiunile constitutionale si realitatea din statul sovietic

si din cadrul partidului comunist. Regimul sovietic este un regim in esenta oligarhic, chiar si

atunci cand nu este un regim tiranic. Regimurile constitutionale-pluraliste reprezinta o

traducere institutionala a suveranitatii populare. Acesta se exprima intermediul alegerilor, care

sunt intotdeauna influentate de forte multiple.

Puterea oligarhiei comuniste poate fi o alta traducere a ideii democratice. Suveranitatea

poporului este delegata unui partid. Aceste doua tipuri de traducere sunt in egala masura

comparate si puse in opozitie.

Orice organizatie profesionala , sindicala, politica este expresia statului si a partidului

si, in consecinta poarta amprenta ideologiei oficiale. Statul este inseparabil de partid, asa cum

acesta este inseparabil de ideologia sa.

Raymond formuleaza probleme referitoare la fenomenul totalitar, opozitia dintre diversele

tipuri de totalitarism.

Evidentiaza sensul opozitiei dintre cele deoua tipuri de regimuri si plaseaza aceasta opozitie in

context istoric. Antiteza dintre regimul constitutional-pliralist si regimul monopolist poate fi

exprimata in patru moduri diferite: antiteza dintre concurenta si monopol, dintre constitutie si

revolutie, dintre pluralismul grupurilor socialesi absolutismul birocratic, si in fine, dintre

statul de partide si statul partizan.

In carte, Raymond analizeaza gandirea lui Marx si Tocqueville. Autorii lui preferati l-

au oferit punctul de plecare al acestei sociologii a civilizatiei industriale. Evidentiaza ceea ce

unul si celalalt au remarcat si ceea ce unul si celalalt nu au observat .

Cocluzia este ca provizoriu nimic nu este transat, nu poate fi transat, pentru ca suntem

intr-o faza de inegalitate de dezvoltare, atat economica cat si nationala.