REFERAT

RASPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………..3

1. RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARULUI PUBLIC - NOŢIUNI

GENERALE…………………………………………………………………………..5

2. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ………………………………………………7

3. RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ………………………….......................11

4. RĂSPUNDEREA CIVILĂ……………………………………………………….11

5. RĂSPUNDEREA PENALĂ………………………………………………….......14

CONCLUZII…………………………………………………………………………17

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….18

2

INTRODUCERE

Administraţia pune la baza întregii sale activităţi aplicarea şi respectarea dreptului,

principiul legalităţii fiind unul de bază din administraţie.

Răspunderea, în oricare din formele pe care le îmbracă, este determinată de comiterea

unei fapte ilicite, de încălcarea sistemului de valori statornicit de stat şi consacrat juridiceşte.

Şi este firesc ca cel care încalcă dreptul să răspundă pentru fapta sa deoarece dreptul este

reprezentantul unui ideal sacru, este purtătorul aspiraţiunii celei mai înalte pe care

societatea o posedă, aceea de justiţie şi de moralitate.

Regimul juridic al funcţiei publice include şi problema răspunderii acestuia, a cărui

menire este reprimarea greşelilor comise de agenţii publici. Dar aceasta prezintă doar unul

din scopurile răspunderii. Reţinem teza exprimată de doctrina actuală de drept public, că în

oricare ramură de drept ne-am plasa, răspunderea are două finalităţi:

- să restabilească ordinea de drept încălcată, determinând revenirea la starea de

egalitate, perturbată ca urmare a săvârşirii unei forme de ilicit;

- să exprime o reacţie negativă din partea autorităţii faţă de autorul faptei ilicite, cu

scopul de a-1 determina pe acesta să-şi conştientizeze semnificaţia faptei, o regrete şi pe viitor

să nu o mai repete, să o elimine din comportamentul său.

Altfel spus, prin intermediul răspunderii, se realizează atât scopul preventiv şi cel

sancţionator, analizate constant atât de lucrările de teoria generală a drep cât şi de cele

consacrate formelor răspunderii specifice diferitelor ramuri ale dreptului. Acestor două

finalităţi, credem că ar trebui să li se adauge scopul educa care deşi implică prevenţia, nu se

confundă cu aceasta.

A vorbi despre răspundere, în cazul funcţionarului public, presupune cu necesitate

abordarea relaţiei ei cu responsabilitatea. Dacă fiecare subiect de drept trebuie să manifeste, în

ceea ce face, responsabilitate, funcţionarul trebuie să fie fundamental responsabil în

îndeplinirea prerogativelor sale. Responsabilitatea prec răspunderii şi o poate elimina. Ea

presupune respectarea de către individ a sistemului de valori instituit de cetate la nivel global

sau la nivel microsocial. Dacă acest sistem de valori e respectat, omul trăieşte în armonie cu

sine însuşi şi cu ceilalţi, cu societatea în ansamblul său. Când sistemul de valori este negat,

omul încetează să mai responsabil, el devine răspunzător pentru comportamentul său ilicit.

Funcţionarul public trebuie să facă să primeze, în comportamentul său,

responsabilitatea. Pentru el nu există o valoare mai importantă decât îndeplinirea, cu o

convingere reieşită din înţelegerea raţională a fenomenelor, a sarcinilor sale .

Funcţionarul public trebuie să-şi ducă la bun sfârşit atribuţiile, nu pentru că aşa i se

impune, ci fiindcă e convins că ele reprezintă rostul său profesional.

3

Răspunderea juridică, indiferent la care ramură a dreptului ne-am raporta intervine

atunci când s-a comis o formă de ilicit pe terenul răului înfăptuit. Avem în vedere intervenţia

răspunderii penale pentru cazurile de tentativă, când s-a comis încă o faptă antisocială, ci se

intenţionează acest lucru.

- În ceea ce priveşte răspunderea funcţionarului public, intervin exclusiv atunci când s-a

comis o faptă antisocială.

4

1. RĂSPUNDEREA FUNCŢIONARULUI PUBLIC - NOŢIUNI GENERALE

Literatură de specialitate analizează, de regulă, numai fenomenul răspunderii juridice,

iar în cursurile de drept administrative, pe acest fond metodologic, se analizează formele de

răspundere juridică a funcţionarilor (răspunderea penală, răspunderea administrativă,

răspunderea disciplinară, răspunderea materială şi răspunderea civilă).1

În sfera cercetării fenomenul răspunderii sociale, implicit a celei juridice au fost

realizate mari progrese în ultimele decenii, atât în ceea ce priveşte analiza formelor răspunderi

juridice, cât şi în planul, mai larg, al relaţiei dilectice dintre responsabilitatea socială şi

răspunderea socială. Din această perspectivă ,cercetarea răspunderii juridice, ca instituţie

complexă a dreptului, a formelor sale că instituţii ale diferitelor ramuri de drept, trebuie să

depăşească tradiţionalele cadre ale tehnicităţii juridice, realizându-se o deschidere mai mult

spre filosofie, praxiologie, psihologie sociologie, etc.

După cum doctrina de drept public subliniază şi în domeniul ştiinţei dreptului se

conturează distincţia dintre noţiunile de răspundere şi responsabilitate, distincţie ce îşi are

originea în tezele filozofice cu privire la delimitarea fenomenului răspunderii sociale de cel al

responsabilităţii sociale.

Aceasta delimitare se evidenţiază în ceea ce priveşte dreptul administrative sub mai

multe aspecte.

În primul rând, dreptul administrativ analizează responsabilitatea şi respectiv,

răspunderea autorităţilor administraţiei publice.

În al doilea rând, dreptul administrativ analizează aceste fenomene în legătură cu

funcţionarii publici.

În al treilea rând, dreptul administrativ se preocupă de de cercetarea responsabilităţii

cetăţenilor faţă de normele juridice, respectiv a răspunderii acestora în cazul încălcării lor.

Răspunderea juridică ,,intervine pe terenul raului înfăptuit”, adică în urma săvârşirii

unei abateri. Specific abaterilor săvârşite de funcţionarii publici este faptul că ele pot interveni

în timpul exercitării funcţiei, în legătură cu exercitarea acesteia sau, pur şi simplu, prin

abaterea de la anumite norme care nu au o legătură directă, nemijlocita cu funcţia, dar care

pun sub semnul întrebării prestigiul funcţionarului public.

În doctrina intrebelica, răspunderea statului şi a funcţionarilor săi era privită ca una

din formele de manifestare a responsabilităţii în dreptul administrativ. Se pornea de la teza că

activitatea administraţiei poate fi de multe ori o cauză de daune pentru particularii care vin în

contact cu ea, ceea ce atrăgea intervenţia unei răspunderi materiale a acestora, alături de cea

1 Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, Ediţia a III-a restructurată, revazută şi adăugită, Vol. I, Editura All Beck - Bucureşti, 2001, p. 56

5

disciplinară, atrasă de inalcarea unor norme de comportament profesional, de ordine şi

disciplină într-un serviciu public.

Regimul juridic al funcţiei publice include şi problema răspunderii acestuia, a cărui

menire este reprimarea greşelilor comise de agenţii publici, aspect care reprezintă doar unul

din scopurile răspunderii.

Prin intermediul răspunderii se relizeaza atât scopul preventiv, cât şi cel sancţionator,

cărora ar trebui să li se adauge potrivit doctrinei actuale, şi cel educativ.

Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public Nr. 158 din

2008 instituie tuipurile de răspundere a funcţionarilor publici şi reglementează în capitolul

VII, Sancţiunile disciplinare şi răspunderea funcţionarilor publici2.

Formularea acestui titlu a fost criticata în doctrina actuală ca fiind lipsită de precizie,

indicate fiind o denumire cu cele două sintagme în formă inversată, adică ,,răspunderea şi

sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici” său şi mai riguros,

numai ,,răspunderea funcţionarilor publici”

Potrivit legii, încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de

serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

Spre deosebire de celelalte reglementări ale funcţionarilor publici, se constată că

actuala reglementare introduce elementul de vinovăţie pentru încălcarea îndatoririlor de

serviciu şi reglemnteaza şi alte forme de răspundere, în afara celei specifice dreptului

administrativ.3

Astfel după cum se poate observa, legea stabileşte patru forme de răspundere

aplicabile funcţionarilor publici.

Aceste forme nu se exclud între ele, se arătă în doctrina recentă, ele putând fi

aplicabile concomitent dacă fapta comisă întruneşte în acelaşi timp, condiţiile unor forme

diferite de răspundere juridică.

Funcţionarul public poate deci să fie sancţionat cu sancţiuni specifice fiecărei forme

de răspundere. Ceea ce, principal este interzis, nu reprezintă decât aplicarea a doua sancţiuni

de aceeaşi natură juridică pentru aceeaşi faptă.

Expresia ,,răspundere civilă” are în vedere o răspundere pentru pagubele cauzate.

Aceasta este însă o instituţie a dreptului administrativ, atunci când pagubă a fost

cauzată printr-un act administrativ declarat ilegal de către instanţă de contencios

2 Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public Nr. 158 din  04.07.2008 // Monitorul Oficial Nr. 230-232   din  23.12.2008, art Nr : 8403 Valentin Prisacaru, Tratat de drept administrativ roman. Partea generală, editia a III-a revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.

6

administrativ, fiind vorba de o răspundere administrativ patrimonială, specifică dreptului

administrativ.

Poate fi identificată însă şi că o instituţie a dreptului civil, atunci când pagubă a fost

produsă printr-o faptă plasată în afară atribuţiilor de serviciu, un delict civil ori printr-o

infracţiune, fiind vorba de latura civilă a procesului penal.4

2. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Răspunderea disciplinară reprezintă un ansamblu de norme care reglementeza actele

şi faptele (acţiunile şi inacţiunile) săvârşite de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor

sale sau în legătură cu acestea, sancţiunile care se aplică şi normele procedurale

corespunzătoare.

În doctrina actuală au fost identificate următoarele trăsături ale ale răspunderii

disciplinare: este o răspundere de drept public; intervine numai în cazul săvârşirii unei

abateri disciplinare calificată ca atare prin norme ale dreptului public, deci în cadrul unor

raporturi de drept public; subiectul activ este un funcţionar public, iar subiectul pasiv este

autoritatea sau instituţia publică la care acesta este încadrat; procedura de constatare, aplicare

şi constatare, a sancţiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale; abaterile şi

sancţiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de lege sau în baza acestora, prin

statute speciale.

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte : a) întârzierea sistematică în

efectuarea lucrărilor; b) absenţe nemotivate de la serviciu; c) intervenţiile sau stăruinţele

pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal; d) atitudinile ireverenţioase în timpul

exercitării atribuţiilor de serviciu; e) nerespectarea secretului profesional sau a

confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter; f) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile

şi atribuţiile de serviciu; g) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor; h) manifestări care

aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte; i) exprimarea

sau desfăşurarea, în calitate de funcţionar public ori în timpul programului de lucru, a unor

opinii sau activităţi publice cu caracter politic; j) încălcarea prevederilor legale referitoare la

incompatibilităţi şi interdicţii privind funcţionarii publici.

Abaterea disciplinară a fost definită în doctrina actuală ca reprezentând fapta săvârşită

cu vinovăţie de către funcţionarul public prin care acesta încalca obligaţiile ce-i revin din

raportul de funcţie publică sau în legătură cu acesta şi care afectează statutul său socio-

profesional şi moral.

4 Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, Ediţia a III-a restructurată, revazută şi adăugită, Vol. I, Editura All Beck - Bucureşti, 2001

7

Într-o altă opinie, abaterea disciplinară a fost denumită că ,,abatere săvârşită, în

general, de la indatoirile de serviciu,din culpă funcţionarului şi care nu constituie o infraciune,

fiind sancţionata, de regulă de către organele administrative, iar nu de către instanţele

judecătoreşti”

În orice caz, abaterea disciplinară este intodeauna o faptă concretă, care trebuie

analizată sub toate elementele care-i constituie conţinutul: subiect, obiect, latura obiectivă,

latura subiectivă, sancţiune, iar normele juridice care o definesc trebuie să determine cu

rigoarea necesară, toate aceste elemente.

Faptul că legiuitorul a optat pentru o enumerare exhaustivă a abaterilor disciplinare

demonstrează, potrivit doctrinei, preocuparea de a asigura stabilitatea în serviciu a

funcţionarului public.

Sunt indicate astfel de legiutor, fapte care privesc nerespectarea programului de

activitate, modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, comportamentul profesional al

funcţionarului public precum şi încălcarea anumitor obligaţii ale funcţionarilor publici, cărora

legiuitorul le-a rezervat un regim special.

În doctrina actuală, s-a susţinut, pe de o parte, că aceasta enumerare limitativă

reprezintă un pas înainte faţă de alte reglementări, dar, pe de altă parte, unele abateri

disciplinare sunt definite sumar, iar altele ridica unele probleme, putând determina greutăţi în

înţelegerea şi aplicarea concretă a sancţiunii.

Conform Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public

sancţiunile disciplinare sunt:

a) avertisment;

b) mustrare;

c) mustrare aspră;

d) suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul unui an;

e) suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o perioadă de la unu

la doi ani;

f) transfer într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de 6–12 luni, cu diminuarea

corespunzătoare a drepturilor salariale

g) destituirea din funcţia publică5.

Pe lângă o sancţiune cu caracter moral, legea reglementează sancţiuni cu caracter

precumpănitor material şi sancţiuni cu caracter material, dar care, în primul rând, afectează

5 Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public Nr. 158 din  04.07.2008 // Monitorul Oficial Nr. 230-232   din  23.12.2008, art Nr : 840

8

cariera funcţionarului public, cea mai gravă atrăgând chiar încetarea raportului de funcţie

publică.

Din conţinutul normei legale pot fi făcute următoarele precizări cu privire la

sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici: se stabileşte numai prin norme cu

putere de lege; nu sunt prevăzute pentru fiecare abatere disciplinară, aplicarea uneia sau

alteiea fiind lăsată la latitudinea autorităţii competente cu sancţionarea; sunt instituite într-un

sistem ierarhic, ce are însă un caracter relativ, putând fi aplicată o sancţiune mai gravă, chiar

dacă, în prealabil, nu fusese aplicată alta mai uşoară; au caracter personal, în sensul că se

aplică funcţionarului public vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare.

În doctrina actuală unii autori au delimitat aceste sancţiuni disciplinare după cum se

regăsesc şi în sfera dreptului muncii în sancţiuni comune sancţiuni specifice.

„La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea

abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită,gradul de vinovăţie şi

consecinţele abaterii,comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public,

precum şi de existenţă în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare, care nu au fost

radiate în condiţiile legii.”

Legea prevede astfel principiul individualizării sancţiunii disciplinare, principiul

fundamental aplicabil regimului răspunderii disciplinare a funcţionarului public.

Cu alte cuvinte, aplicarea sancţiunii disciplinare de către autoritatea competentă

trebuie să se bazeze pe o apreciere obiectivă, realistă, care să asigure atât rolul preventiv-

educativ al sancţiunii cât şi pe cel reparator.

Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei

săvârşite şi după audierea funcţionarului public. Audierea funcţionarului public trebuie

consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la

audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se împută se

consemnează într-un proces-verbal.”

Prin aceste ultime dispoziţii se consacră regulă cercetării prealabile foarte important

fiind modul în care se face audierea aceasta trebuind să fie făcută în scris sub sancţiunea

nulităţii, fiind transpuse în practică, principiile constituţionale privind dreptul la apărare şi

prezumţia de nevinovăţie.

Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici apare în momentul în care aceştia

săvârşesc o abatere disciplinară.

Prin abatere disciplinară se înţelege abaterea săvârşită, în general, de la îndatoririle de

serviciu, din culpă funcţionarului şi care nu constituie o infracţiune, fiind sancţionata de

regulă, de către organele administrative, iar nu de către instanţele judecătoreşti.

9

Astfel, în primul rând, abaterea disciplinară este o încălcare a obligaţiilor pe care le are

funcţionarul în cadrul raportului de funcţiune.

Dacă asemenea obligaţii sunt, în marea lor majoritate, obligaţii generale ale

funcţionarilor în exercitarea funcţiei, unele din ele revin numai anumitor categorii de

funcţionari publici.

Astfel de obligaţii revin, mai ales, funcţionarilor ce fac parte din anumite categorii

speciale, cărora li se pretinde o disciplină mai strictă, din care cauză au şi statute disciplinare

speciale.

Un alt element constitutiv al abaterii disciplinare este vinovăţia funcţionarului,

indiferent că aceasta îmbraca forma intenţiei sau a culpei.

Abaterea disciplinară prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea. De aceea

abaterile disciplinare nu sunt sancţionate de către instanţele judecătoreşti, ci de către organele

sau funcţionarii care au în competenţa lor supravegherea disciplinei muncii şi aplicarea de

sancţiuni pentru nerespectarea acesteia.

Trecerea de la răspunderea disciplinară la una penală şi invers este determinat de

necesitatea întăririi disciplinei şi ordinii de drept, precum şi de nivelul conştiinţei

funcţionarilor într-un moment dat, ceea ce se reflectă în normele juridice care califică o

anume fapta că infracţiune sau abatere disciplinară.

Spre deosebire de infracţiuni care sunt prevăzute expres de normele juridice, cu toate

elementele lor, inclusiv sancţiunea respectivă, abaterile disciplinare sunt arătate de toate

elementele lor inclusive sancţiunile respective, abaterile disciplinare sunt arătate de multe ori

într-un mod foarte general, fără să se facă precizări pentru fiecare în parte.

În ceea ce priveşte categoriile de funcţionari care sunt obligaţi să respecte o disciplină

mai severă, răspunderea disciplinară a acestora este reglementată de statutele disciplinare

speciale, pentru fiecare categorie. Acestea conţin norme juridice derogatorii de la Codul

muncii şi care prevăd regulile pe care trebuie să le respecte funcţionarii respectivi, precum şi

sancţiunile ce li se pot aplica în cazul încălcării acestora, sancţiuni deosebite în oarecare

măsură de cele prevăzute, de obicei, de Codul muncii şi regulamentele de ordine interioară.

Aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă şi prealalbila cercetare

a cazului, cu ascultarea obligatorie a funcţionarului care a săvârşit abaterea.

Împotriva sancţiunii disciplinare se poate face o contestaţie, în termenul şi la organul

prevăzut de actul care reglementează constatarea abaterii şi aplicarea sancţiunii.

Sancţiunea disciplinară nu se trece în cartea de muncă a funcţionarului respectiv, ci

numai în dosarul personal al acestuia.

10

Dacă în perioada prevăzută de normele juridice, funcţionarul nu săvârşeşte nici o

abatere, el poate fi reabilitat, ştergându-se menţiunea aplicată sancţiunii din dosarul său.

Răspunderea disciplinară poate fi cumulată şi cu alte forme de răspundere. De

exemplu, în cazul săvârşirii unor infracţiuni, sancţiunea penală poate fi însoţită şi de

sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă.

3. RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ

Răspunderea administrativă a funcţionarilor publici se angajează în cazul în care

aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu.

Referitor la această prevedere legală, în doctrina s-a subliniat că este vorba despre o

răspundere administrativ-contravenţională, având în vedere acele fapte ce constituie

contravenţii, în cadrul răspunderii administrative a funcţionarului public, săvârşite în timpul şi

în legătură cu atribuţiile de serviciu, diferit de cele săvârşite în afară activităţii profesionale,

asemeni oricărui cetăţean, care implică o răspundere contravenţională potrivit dreptului

comun în materie.

Răspunderea administrativă intervine atunci cînd, în timpul executării funcţiei sale,

funcţionarul public săvîrşeşte o contravenţie administrativă, adică nu îndeplineşte sau

îndeplineşte defectuos o funcţie. Sancţiunile administrative sunt prevăzute de art. 23 al

Codului cu privire la Contravenţiile Administrative . Acestea pot fi aplicate pentru săvîrşirea

contravenţiilor administrative cum ar fi: încălcarea legislaţiei muncii (art. 41), încălcarea

legislaţiei funciare (art. 52), încălcarea regulilor şi a normelor sanitaro-igienice şi sanitaro-

antiepidemice (art.42); utilizarea excesivă a energiei electrice şi termice (art. 96); încălcarea

legislaţii cu privire la petiţii (art. 199 (3))

4. RĂSPUNDEREA CIVILĂ

Răspunderea materială (civilă) intervine atunci cînd, printr-o faptă ilicită în legătură cu

ori în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, funcţionarul public cauzează un prejudiciu

direct serviciului public în care îşi desfăşoară activitatea sau particularilor (persoanelor fizice

şi juridice). Răspunderea materială constă în stabilirea obligaţiei de reparare - daunei efectiv

cauzate. Conform art. 53, alin. 1 al Constituţiei Republicii Moldova persoana vătămată într-

un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în

11

termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins,

anularea actului şi repararea paguubei fapt consacrat şi dezvoltat de Legea contenciosului

administrativ nr.793-XIV6.

Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea le a cere

despăgubiri fie de la funcţionarii vinovaţi de producerea pagubei, fie de la organele

administraţiei publice unde activează respectivii funcţionari (autoritatea fiind dreptul la

acţiune în regres asupra funcţionarului public). Răspunderea pentru pagubele pricinuite în

urma îndeplinirii unor însărcinări nelegale o poartă persoana cu funcţie de răspundere care a

aprobat executarea lor.

Potrivit unor autori, instituţia răspunderii juridice a funcţionarului public Include şi

răspunderea în contenciosul administrativ7. Astfel, M. Preda este de părerea că răspunderea în

contenciosul administrativ trebuie analizată sub două forme şi anume: răspunderea autorităţii

publice şi răspunderea funcţionarului public.Răspunderea funcţionarului public, în acest sens, poate trebuie analizată sub două

aspecte: primul aspect este legat de răspunderea funcţionarului public pentru pagubele cauzate

celor vătămaţi în drepturile lor, recunoscute de lege, desigur că prin emiterea unui act

administrativ ilegal, ori prin refuzul nejustificat de a le rezolva cererile referitoare la un drept

recunoscut de lege. Cel de-al doilea aspect îl constituie răspunderea funcţionarilor publici

pentru încălcarea dispoziţiilor prinse în hotărîrile instanţelor specializate de contencios

administrativ.

Sub primul aspect, răspunderea priveşte atît pe funcţionarul public care a emis actul

sau care a refuzat rezolvarea cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, cît şi pe

funcţionarul ierarhic superior al acestuia.

In acest sens, art. 20 din Legea contenciosului administrativ8 prevede că acţiunile în

justiţie vor putea fi formulate şi personal împotriva funcţionarului autorităţii pîrîte, care a

elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii, dacă se solicită plata unor

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin eniterea actului, sau pentru tardivitate. Dacă

acţiunea se admite, răspunderea funcţionarului public chemat în judecată, va fi angajată prin

obligarea la plata daunelor, solidar cu autoritatea publică în care acesta este angajat.

în caz că funcţionarul public a fost chemat în judecată pentru plata unor despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat prin emiterea unui act administrativ ilegal, potrivit prevederilor alin.

3 al aceluiaşi articol, funcţionarul public acţionat astfel în justiţie, poate chema în garanţie pe

6 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 // Monitorul Oficial nr. 57-58 din 18.05.20007 Preda M. Drept administrativ – partea generală. – Buc.: Lumina Lex, 2000, p. 3618 Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000 // Monitorul Oficial nr. 57-58 din 18.05.2000

12

superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate, totală

sau parţială, este supusă verificării instanţei de judecată.

În caz de admitere a acţiunii, dacă s-a făcut proba ordinului scris, se va admite şi

cererea de chemată în garanţie, situaţie în care răspunderea pentru prejudiciile cauzate va

reveni funcţionarului public ierarhic superior, celui care a elaborat actul ilegal şi care a dat

ordin scris să semneze actul respectiv.

Sub al doilea aspect, răspunderea funcţionarului public este angajată şi pentru

nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în hotărîrea instanţei de contencios administrativ prin care

autoritatea publică este obligată a înlocui sau a modifica actul administrativ, să emită un act

administrativ, ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris în termenul

prevăzut în hotărîre sau în cel mult 30 de zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii, dacă în

hotărîre nu este prevăzut

astfel de termen.

În cau că termenul prevăzut în hotarîre sau cel de 30 de zile, nu sunt respectate, instanţa va

aplica conducătorului autorităţii publice o amendă pentru fiecare zi de întîrziere, iar dacă

reclamantul solicită şi dovedeşte că, datorită nerespectării termenelor prevăzute în hotărâre

sau cel de 30 de zile, i s-a cauzat prejudicii, instanţa va acorda repararea daunelor pentru

întîrziere.

Răspunderea funcţionarului public mai poate fi angajată, în litigiile de contencios

administrativ şi în condiţiile art. 22 din Legea contenciosului idministrativ. În alin. 3 al art. 22

se prevede că, la primirea acţiunii, instanţa va dispune citarea părţilor şi va putea cere

autorităţii al cărui act este atacat să-i comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga

documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru

soluţionarea cauzei, în acelaşi mod se va proceda şi în cazul refuzului nejustificat de rezolvare

a cererii privind un drept recunoscut de lege.

Nerespectarea termenului stabilit de instanţă pentru trimiterea lucrărilor solicitate,

atrage răspunderea conducătorului autorităţii administrative.

În acest sens, în alin. 3 al articolului citat se prevede că, dacă autoritatea tdministrativă

nu trimite în termenul stabilit de instanţă, lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat

să plătească statului o amendă pentru fiecare zi ie întîrziere nejustificată.

5. RĂSPUNDEREA PENALĂ

13

Răspunderea penală a funcţionarului public survine în cazul săvârşirii de către acesta a

unei infracţiuni, adică a unei fapte (acţiuni sau inacţiuni) prejudiciabile, prevăzute de legea

penală, săvârşite cu vinovăţie şi pasibile de pedeapsă penală.

Menţionam faptul că, dacă acţiunile funcţionarului, legate de îndeplinirea obligaţiilor

de serviciu, întrunesc elementele componente ale infracţiunii, conducătorul autorităţii publice

este obligat să prezinte materialele respective organelor de urmărire penală şi, în baza deciziei

acestora, să-1 înlăture de la exercitarea obligaţiilor de serviciu cu suspendarea salariului. însă,

durata înlăturării din funcţie nu poate depăşi termenele stabilite de legislaţie pentru urmărire

penală sau judecare a cauzei. în acelaşi timp, dacă în urma urmăririi penale se constată că

decizia de înlăturare din funcţie nu este legitimă, ea se anulează, iar funcţionarului public i se

plăteşte salariul mediu lunar pentru întreaga perioadă de înlăturare.

Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o

întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o

subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire,

alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării

funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-

economice.

Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţie de

răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii

Moldova şi de legile organice, precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de

răspundere le-a delegat împuternicirile sale.

Capitolul XV al Codului Penal al Republicii Moldova prevede infracţiuni, subiecţi ai

cărora pot fi funcţionarii publici - persoane cu funcţii de răspundere9. Aceste infracţiuni sunt

următoarele:

Articolul 324 CPRM Corupere pasivă - fapta persoanei cu funcţie de răspundere care

pretinde ori primeşte oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie

acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a

întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a

îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi

distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă;

Articolul 327 CP RM Abuzul de putere sau abuzul de serviciu - folosirea intenţionată

de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu, în interes material ori în

9 Codul Penal al Republicii Moldova Nr. 985 din  18.04.2002 // Monitorul Oficial Nr. 128-129 din 13.09.2002

art. Nr. 1012.

14

alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor

publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice;

Articolul 328 CP RM Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu -

săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod

vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în

proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice sau juridice;

Articolul 329 CP RM Neglijenţa în serviciu - neîndeplinirea sau îndeplinirea

necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere a obligaţiilor de serviciu ca

rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat

daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice sau juridice;

Articolul 330 CP RM Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite - primirea

de către un funcţionar al autorităţii publice, al altei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de

stat, care nu este persoană cu funcţie de răspundere, a unei recompense ilicite sau a unor

avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea unor acţiuni sau acordarea de servicii ce ţin de

obligaţiile lui de serviciu;

Articolul 330/1 CP RM încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a

proprietăţii de către demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionarii publici şi unele

persoane cu funcţie de conducere - eschivarea de la prezentarea declaraţiei cu privire la

venituri şi proprietate sau indicarea intenţionată în declaraţie a datelor incorecte de către

persoanele obligate să o prezinte; divulgarea sau publicarea intenţionată a informaţiilor din

declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate de către persoanele cărora aceste informaţii le-

au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării

controlului;

Articolul 331 CP RM Refuzul de a îndeplini legea - refuzul persoanei cu funcţie de

răspundere de a îndeplini legea, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor

publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice;

Articolul 332 CP RM Falsul în acte publice - înscrierea de către o persoană cu funcţie

de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii publice care nu este persoană cu

funcţie de răspundere, în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea

unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau din alte

interese personale.

15

Pedepsele penale sunt prevăzute în art. 62 al Codului Penal, dintre ele funcţionarului

public, pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu10, pot fi aplicate:

Amenda;

Închisoarea;

Privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;

Retragere a unui titlu special, a gradului de calificare şi a distincţiilor de stat.

Închisoarea se aplică numai în calitate de pedepse principale. Amenda, privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atît ca

pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare, iar retragerea unui titlu special, a

gradului de calificare şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă

complementară.

Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată şi se stabileşte

în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. Mărimea

amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1000 unităţi

convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite, ţinându-se cont de

situaţia materială a celui vinovat, iar pentru infracţiunile comise din interes material -până la

5000 unităţi convenţionale, luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul

săvârşirii infracţiunii11.

Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei

infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în baza

hotărârii instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un penitenciar. închisoarea se

stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani. La stabilirea pedepsei definitive în caz de

concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăşi 30 de ani, iar în caz de cumul de

sentinţe - 35 ani.

Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate

constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de

care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. Privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată

pe un termen de la 1 la 5 ani.

În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de

gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage

condamnatului titlul special, gradul de calificare şi distincţiile de stat.

10 Ibidem11 Ibidem

16

CONCLUZII

În orice societate, faţă de cei care încalcă normele juridice, statul este nevoit să

folosească forţa sa de constrângere, să-i tragă la răspundere.

Instituirea răspunderii, sub toate formele acesteia, faţă de funcţionarii administrativi

apare cu atât mai necesară dacă se are în vedere importanţă deosebită a activităţii organelor

administraţiei publice. Având ca sarcină executarea legii, funcţionarii din aparatul

administrativ trebuie ca în primul rând, ei să respecte legea, iar în caz de încălcare a acesteia,

să poarte întreaga răspundere pentru fapta lor.

Prin sancţionare celor care nu respectă normele juridice se ajunge la întărirea

legalităţii, nu numai impunându-se o pedeapsă celui vinovat şi reparându-se prejudicial

cauzat, ci, mai ales obţinându-se educarea funcţionarilor în cauză, ca şi a altor persoane,

pentru că asemeni abateri să nu se mai săvârşească. În special acest din urmă aspect prezintă o

importanţă cu mult mai mare, funcţia educativă a sancţiunii juridice exercitând o influenţă

socială de cea mai mare însemnătate.

Rezumînd putem afirma că titularul funcţiei publice, pe lângă drepturile şi obligaţiile

cu care este împuternicit în temeiul legii este pasibil în cazul nerespectării obligaţiilor sau

îndeplinirii necorespunzătoare a acestora, de răspunderea juridică, răspunderea juridică a

funcţionarului public în funcţie de gravitatea încălcării poate îmbrăca mai multe forme

(disciplinară, materială, contravenţională, penală), care se aplică strict în cazurile prevăzute de

lege.

17

BIBLOGRAFIE

Acte normative

1. Constituţia Republicii Moldova // Monitorul Oficial Nr. 1 din  18.08.1994 art Nr: 1. 

2. Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public Nr. 158 din 

04.07.2008 (Mon of. al R.M., nr. 230-232 din 23.12.2008 art. 840.

3. Legea privind Codul de conduită a funcţionarului public Nr. 25 din  22.02.2008 //

Monitorul Oficial Nr. 74-75  din 11.04.2008 art Nr : 243

4. Lege nr.436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală (Mon. Of. al RM din

09.03.2007, nr. 32-35).

5. Lege nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local (Mon. Of. al RM din

24 martie 2000, nr. 34, art.231).

6. Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (Mon Of. al RM din

18 mai 2000, nr. 57-58, art. 375).

7. Codul Penal al Republicii Moldova Nr. 985 din  18.04.2002 // Monitorul Oficial Nr. 128-

129 din 13.09.2002 art. Nr. 1012.

8. Codul contravenţional al Republicii Moldova Nr. 218 din  24.10.2008 // Monitorul Oficial

din 16.01.2009 Nr. 3-6     art Nr : 15.

Literatura de specialitate

9. Brezoianu Dumitru „Drept administrativ român”, Editura All Beck - Bucureşti, 2004

10. Iorgovan Antonie „Tratat de drept administrativ”, Ediţia a III-a restructurata, revăzută şi

adăugita, Vol. I, Editura All Beck - Bucureşti, 2001

11. Preda Mircea ,,Drept administrativ ,Partea generală” Ediţia revăzută şi actualizata, Editura

Lumina Lex, Cluj-Napoca, 2001

12. Prisacaru Valentin I. „Funcţionarii publici” ,Editura All Beck - Bucureşti, 2004

13. Prisacaru Valentin, Tratat de drept administrativ roman. Partea generală, ediţia a III-a

revăzută şi adăugita, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002

18