Rasfoire Metodologia Investigarii Criminalistice a Accidentelor de Trafic Rutier

Liviu Ioan TĂUT

METODOLOGIA INVESTIGĂRII CRIMINALISTICE A ACCIDENTELOR DE TRAFIC RUTIER

Universul Juridic Bucureşti

-2011-

Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.

Copyright © 2011, S.C. Universul Juridic S.R.L.

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin S.C. Universul Juridic S.R.L. Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al S.C. Universul Juridic S.R.L.

NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSOŢIT DE SEMNĂTURA AUTORULUI ŞI ŞTAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL ULTIMEI COPERTE.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României TĂUT, IOAN LIVIU Metodologia investigării criminalistice a accidentelor de trafic rutier / Liviu Ioan Tăut. - Bucureşti : Universul Juridic, 2011 Bibliogr. ISBN 978-973-127-676-2 656.08:656.1(498)

REDACÞIE: tel./fax: 021.314.93.13 tel.: 0731.121.218 e-mail: [email protected]

DEPARTAMENTUL tel.: 021.314.93.15; 0726.990.184 DISTRIBUÞIE: fax: 021.314.93.16

e-mail: [email protected]

www.universuljuridic.ro COMENZI ON-LINE,

CU REDUCERI DE PÂNĂ LA 15%

Considerații generale privind accidentul de circulație 5

PREFAŢĂ

Apariţia unei noi lucrări ştiinţifice, destinată combaterii faptei ce se înscrie într-un fenomen cu implicaţii deosebite umane, sociale şi economice, – a se vedea accidentele rutiere – reprezintă un moment important în activitatea ştiinţifică şi de practică judiciară, astfel cum se conturează demersul ştiinţific al domnului dr. Ioan Liviu Tăut, intitulat „Metodologia investigării criminalistice a accidentelor de trafic rutier”.

Fireşte, literatura de specialitate în domeniu abundă de lucrări sau studii privind traficul rutier din varii perspective, însă, lucrarea domnului dr. Tăut are menirea să actualizeze tot ce presupune cercetarea din perspectivă judiciară a acestor accidente care preocupă toate ţările civilizate şi, bineînţeles, România dat fiind trendul crescător al acestui tip de evenimente nefericite – din date oficiale numai în anul 2010 şi-au pierdut viaţa în ţara noastră circa 2000 de persoane, fără a menţiona persoanele rănite sau pagubele materiale produse.

Raportat la cele de mai sus, autorul a subliniat, pe bună dreptate, importanţa şi evoluţia acestui nefericit fenomen cu statistici recente şi, de aici, a pus în evidenţă de la început importanţa şi complexitatea investigaţiei evenimentelor de trafic rutier.

Pornind de la trista realitate şi bazat pe experienţa sa bogată de ofiţer de poliţie din domeniul judiciar, autorul şi-a structurat lucrarea, pe baza unui plan construit judicios şi realist, care i-a permis să analizeze şi să supună atenţiei tot ce presupune acest gen de cercetare, mergând pe firul firesc al investigaţiei penale.

Astfel, lucrarea debutează, în mod firesc, cu analiza pertinentă a fenomenului menţionat, a cauzelor acestora, urmată de dezvoltarea problematicii cercetării locului accidentelor rutiere. Cititorii pot remarca, în continuare, particularităţile cercetării locului faptei în condiţiile părăsirii locului faptei, de conducătorul auto implicat în acest accident, ca şi fixarea rezultatelor cercetării.

Autorul a acordat atenţia cuvenită tacticii audierii persoanelor implicate în accident, moment important în stabilirea unor fapte şi împrejurări în care s-a produs evenimentul. Aceeaşi preocupare se constată în prezentarea măsurilor de urmărire a autovehiculelor dispărute de la locul faptei.

Este remarcabil modul în care autorul a detaliat dispunerea, efectuarea şi valori-ficarea expertizelor judiciare sau constatărilor tehnico-ştiinţifice întâlnite frecvent în asemenea cazuri. Au fost avute în vedere, de exemplu, constatările tehnice auto, în toată complexitatea lor, expertizele criminalistice, expertizele medico-legale, neomiţându-se aplicaţiile software folosite în aceste împrejurări.

Remarcăm, de asemenea, modul în care aspectele teoretice sunt susţinute de aspectele practice, ceea ce întăreşte calitatea demersului ştiinţific al autorului.

Cititorul poate constata, totodată, că întreaga abordare a subiectului s-a fundamentat pe o bibliografie adecvată de specialitate, română şi străină, la care autorul a apelat cu pricepere şi consecvenţă pentru susţinerea propriilor opinii ştiinţifice în materie.

6 METODOLOGIA INVESTIGĂRII CRIMINALISTICE A ACCIDENTELOR DE TRAFIC RUTIER

Evident, „Metodologia investigării criminalistice a accidentelor de trafic rutier” se constituie într-o monografie care serveşte pe deplin atât specialiştilor antrenaţi în aceste activităţi de investigaţie, cât şi celor care se formează într-un domeniu judiciar, nu numai studenţi poliţişti, dar şi studenţi jurişti, fără a mai vorbi de magistraţi sau avocaţi prezenţi în astfel de cauze.

Semnificativ pentru calitatea ştiinţifică a lucrării este şi modul limpede, coerent, logic, de prezentare a materialului ştiinţific, din care transpare şi experienţa didactică a autorului, în prezent Rector al Academiei de poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, din Bucureşti.

Iată de ce am parcurs cu mult interes şi plăcere această monografie, elaborată de dl dr. Ioan Liviu Tăut, devenită de referinţă şi pe care o recomandăm tuturor celor interesaţi, mai ales că ea se înscrie într-o suită de preocupări la nivelul Uniunii Europene, destinate punerii sub control şi reducerea numărului de accidente rutiere, prin măsuri adecvate luate de instituţiile sau structurile abilitate, dar şi prin formarea unui corp de specialişti care să contribuie eficient la prevenirea şi combaterea accidentelor de trafic rutier.

Profesor universitar emerit Dr. Emilian Stancu Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Drept


C A P I T O L U L I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACCIDENTUL DE CIRCULAŢIE

Secţiunea I

Noţiuni introductive

§ 1. Accidentul de circulaţie – flagel al lumii contemporane

Ritmul alert imprimat dezvoltării complexe şi dinamice a vieţii sociale impune cu stringenţă identificarea factorilor de risc care pot aduce atingere vieţii, integrităţii cor-porale şi sănătăţii speciei umane. Supravieţuirea acesteia nu este condiţionată doar de pericolele naturale ci, îndeosebi, de cele artificiale, printre care pe un loc aparte se situează accidentele de circulaţie. Siguranţa rutieră a devenit o componentă majoră chiar în politica statelor moderne, fapt dovedit de realizarea „Primei Conferinţe Ministeriale Mondiale privind Siguranţa Rutieră” la Moscova, 2009, 19-20 noiembrie, cu misiunea de a reduce numărul deceselor rezultate din accidentele de circulaţie. În prezent, conform statisticilor realizate de Asociaţia Internaţională a Sănătăţii, anual 1.300.000 de persoane mor şi alte 50 de milioane sunt rănite în accidente de circulaţie. Mai grav este faptul că aproximativ 20% dintre victime sunt copii.

Preocupările în sensul prevenirii accidentelor de circulaţie au devenit o prioritate în acest context şi trebuie subliniat faptul că asistăm în continuare la creşterea indicelui de motorizare, la îmbunătăţirea continuă a mijloacelor de transport rutier şi, nu în ultimul rând, a vitezei de deplasare a acestora, element care deţine primul loc în ierarhia cauzelor care generează producerea accidentelor de trafic rutier.

Gradul deosebit de periculozitate a accidentelor de circulaţie este ilustrat de faptul că, în întreaga lume, din totalul deceselor şi al rănirilor cu caracter violent, involuntar, peste 30% aparţin accidentelor din domeniul transporturilor auto, la care se adaugă pagubele materiale considerabile provocate de acest gen de evenimente1.

În cadrul Consiliului Europei a fost creat, în anul 1957, un comitet de experţi guvernamentali care a primit mandatul de „a pregăti şi pune în aplicare planul de acţiune al Consiliului Europei în domeniul prevenirii crimei şi tratamentului delincvenţilor”. Atenţia acestui comitet a fost atrasă şi de gravitatea pericolului pe care îl constituie, pentru ansamblul ţărilor europene, încălcarea regulilor circulaţiei rutiere. Într-adevăr,

1 A se vedea Em. Stancu, Tratat de criminalistică, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pp. 605-606.


aceste violări se multiplică proporţional cu creşterea generală a traficului auto în Europa şi sunt adesea la originea unor accidente care apar pretutindeni ca un adevărat flagel1.

Studiul obiectiv al fenomenului infracţional în domeniu nu ar fi putut prognoza evoluţia complexă şi dinamică a accidentelor de circulaţie, având în vedere faptul că primele două evenimente rutiere au fost înregistrate în Anglia în anul 1892, al treilea în Statele Unite ale Americii în anul 1899, iar la nivelul anului 2000, potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 16 ţări din Europa s-au înregistrat peste 80.000 de morţi şi aproape 2.500.000 răniţi. Zilnic, în întreaga lume îşi pierd viaţa în accidente rutiere peste 3.200 de persoane.

La nivel mondial, accidentul de circulaţie rutieră ocupă primul loc în rândul cau-zelor morţii violente, zilnic sunt înregistrate peste 3.200 persoane decedate şi aproape 50.000 de răniţi. Peste 75% din evenimentele rutiere se înregistrează în ţările în curs de dezvoltare şi în cele în tranziţie, deşi acestea deţin numai 32% din totalul numărului de vehicule.

La nivelul Uniunii Europene, în cursul anului 2005 au fost înregistrate 45.000 de persoane decedate, ceea ce reprezintă populaţia oraşului Monte Carlo. De asemenea, în cursul aceluiaşi an s-au înregistrat 1,5 milioane de răniţi, iar costurile sociale au depăşit 160 miliarde de euro, echivalentul a 2% din produsul intern brut al Uniunii.

La nivelul ţării noastre, dezvoltarea explozivă a traficului rutier după anii 1990 a condus la dublarea numărului de accidente grave şi a consecinţelor acestora în raport cu cifrele înregistrate înainte de 1989. În perioada 1991-2006 a apărut în trafic un număr de peste 1.500.000 de autovehicule, creştere care, în paralel cu deschiderea fără precedent a traficului internaţional de mărfuri, a generat o dinamică ascendentă a accidentelor grave şi a consecinţelor acestora. Potrivit unei analize a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – C.N.A.D.N.R., numărul autoturismelor care circulau în 2010 pe drumurile naţionale – 4.957 unităţi etalon – s-a dublat faţă de cel din 1985 – 2.421 unităţi etalon –, cifrele reprezintă media zilnică anuală a autoturismelor ce circulă pe drumurile naţionale2.

În România, anual, sunt ucise în evenimente rutiere peste 2.500 de persoane, echivalentul dispariţiei de pe harta ţării a unei localităţi rurale de mărime medie, iar peste 6.000 de persoane sunt rănite grav. Gravitatea accidentelor de circulaţie continuă să se menţină la un nivel îngrijorător în ţara noastră.

Analiza efectuată asupra dinamicii accidentelor de circulaţie grave produse în perioada 1 octombrie-6 decembrie 20103 relevă atingerea obiectivului Direcţiei Rutiere

1 A se vedea I. Hurdubaie, Cooperarea judiciară europeană, cadrul convenţional penal, vol. I, Ed. M.A.I., Bucureşti, 2003, p. 145.

2 Procedurile internaţionale standard prevăd că înregistrările manuale pe grupe de vehicule sunt interpretate şi prelucrate pentru calcularea unei medii zilnice a vehiculelor, care este determinată în „vehicule etalon tip autoturism” şi nu reprezintă o estimare a vehiculelor fizice din trafic.

Recensământul de circulaţie pe drumurile naţionale ale României se efectuează strict conform procedurilor adoptate de către Comisia economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Potrivit regulamentului ONU, recensământul de circulaţie se face prin înregistrarea directă în posturile de recenzare, pe 11 grupe de vehicule, prin consemnarea de către recenzori special desemnaţi ai C.N.A.D.N.R. Datele înregistrate de recenzorii din teren sunt prelucrate electronic prin softuri speciale. La fiecare 10 autovehicule ce trec pe unul dintre sensuri se marchează o unitate etalon.

3 A se vedea I.G.P.R., Direcţia Rutieră, Analiza cazuisticii accidentelor de circulaţie grave comise în perioada 1 octombrie-6 decembrie 2010.


prevăzut în „Programul de acţiune şi atitudine al poliţiei rutiere în perioada 2010-2012” şi s-a materializat în trendul descendent al tuturor indicatorilor specifici.

Astfel, din analiza bazei de date a accidentelor de circulaţie, a rezultat reducerea numărului accidentelor grave cu 300 (de la 2.083 la 1.783), al persoanelor decedate cu 136 (de la 618 la 482) şi cel al răniţilor grav cu 241 (de la 1.811 la 1.570).

În perioada de referinţă, la nivel naţional, principalele cauze ale accidentelor rutiere le-au constituit:

1. Abaterile pietonilor (traversările neregulamentare, circulaţia pe partea carosabilă, imprudenţa şi nesupravegherea copiilor), pe fondul cărora s-au produs 541 accidente (-48 accidente faţă de perioada similară anului 2009), soldate cu 162 morţi (-25) şi 388 răniţi grav (-22);

2. Viteza sub cele două forme (neadaptată la condiţiile de drum şi neregula-mentară), pe acest fond înregistrându-se 265 accidente (-92), soldate cu 77 morţi (-55) şi 280 răniţi grav (-77);

3. Neacordarea priorităţii de trecere pietonilor: 191 accidente (-29, soldate cu 24 morţi (-9) şi 171 răniţi grav (-21);

4. Neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor: 136 accidente (-25), soldate cu 16 morţi (-7) şi 135 răniţi grav (-32).

De remarcat este faptul că, în ultimele 2 săptămâni ale analizei (22 noiembrie- 6 decembrie 2010), principalele cauze generatoare de accidente de circulaţie au fost traversarea neregulamentară (23% din numărul total de accidente), viteza neadaptată la condiţiile de drum (18% din numărul total de accidente) şi neacordarea priorităţii de trecere (14% din numărul total de accidente).

Trebuie subliniat că pe parcursul anului 2010 au fost înregistrate 4 zile în care nu au rezultat persoane decedate în urma producerii unor accidente de circulaţie1.

În perioada analizată, a scăzut numărul accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, diminuându-se riscul rutier la nivel naţional. Astfel, se menţine trendul des-cendent început în anul 2009, în privinţa numărului total al accidentelor şi consecinţelor acestora.

Amploarea şi consecinţele deosebit de grave ale evenimentelor rutiere obligă autorităţile competente în domeniu, dar şi societatea civilă, în egală măsură, să găsească cele mai eficiente metode şi mijloace pentru profilaxia acestui fenomen social care a căpătat dimensiuni patologice, psihologice şi sociologice.

Elaborarea unor asemenea metode şi mijloace de prevenire se bazează pe cunoaş-terea cauzelor şi condiţiilor care determină sau favorizează înregistrarea acestor eveni-mente, avându-se în vedere deopotrivă: factorul uman, vehiculul şi starea carosabilului.

Omul este factorul cauzal cel mai important în producerea accidentului de circulaţie, deoarece el este acela care creează situaţia ce face, inevitabil, să se producă accidentul, iar tot el suportă şi consecinţele negative ale acestuia. Din punct de vedere juridic prezintă interes ambele ipostaze: cea dintâi, pentru că presupune încălcarea unor obligaţii legale privind respectarea regulilor de circulaţie, iar cea de a doua, deoarece accidentul de circulaţie, factor cauzator de prejudicii, generează în sarcina făptuitorului obligaţia de a suporta consecinţele2.

1 A se vedea I.G.P.R., Direcţia Rutieră, op. cit. 2 A se vedea F. Irk, Kozuti Balesetek (Accidente rutiere comise pe drumurile publice),

Ed. Kozgazdasăgi es Jogi, Budapesta, 1979, p. 315.


§ 2. Conceptul de accident de circulaţie şi sediul materiei

În literatura de specialitate, accidentul de circulaţie a fost definit ca un eveniment produs pe drumurile publice, constând în coliziunea a două sau mai multe vehicule ori a unui vehicul cu un alt obstacol, lovirea sau călcarea pietonilor ş.a., având ca rezultat vătămarea integrităţii corporale ori moartea uneia sau mai multor persoane, pagube materiale, precum şi stânjenirea circulaţiei1; într-o altă opinie, accidentul de circulaţie poate fi definit ca fiind evenimentul produs într-un ansamblu de împrejurări proprii circulaţiei publice, care au drept consecinţă uciderea unei persoane sau a mai multora, păgubirea avutului public sau privat, vătămarea corporală a unei persoane sau a mai multora2.

În doctrină, precizarea înţelesului expresiei accident de circulaţie s-a realizat fie prin definirea respectivei sintagme – prin accident de circulaţie înţelegându-se un eveniment întâmplător, survenit în procesul rutier, care constă în tamponarea, acroşarea altor vehicule ori obstacole materiale, răsturnarea, căderea încărcăturii şi în orice asemenea modalitate, cu consecinţa decesului, vătămării corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, prejudicierii materiale a persoanelor fizice ori juridice sau perturbării traficului rutier3 –, fie prin prezentarea generică a celor mai importante ipostaze sub care poate fi perceput accidentul de circulaţie, fără însă a le epuiza4:

□ coliziunea mijloacelor de transport; □ răsturnarea şi avarierea unor vehicule; □ lovirea unor obiecte fixe aflate pe părţile laterale ale drumului public; □ căderea unui călător, încărcător, însoţitor de pe scară sau din caroseria

vehiculului; □ lovirea unor pietoni5. Circulaţia pe drumurile publice din România este reglementată de Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, împreună cu Hotărârea de Guvern nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobate cu modificări prin Legea nr. 49/2006, publicată în M. Of. nr. 670 din 3 august 2006. Ulterior, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2006, Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006, Legea nr. 6/2007, Decizia Curţii Constituţionale nr. 347/2007, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, Decizia Curţii Constituţionale nr. 661/2007, Decizia Curţii Constituţionale nr. 742/2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2009, Legea nr. 218/2009, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, Legea nr. 202/2010 şi Ordonanţa Guvernului nr. 5/2011.

În aceste acte normative sunt sancţionate încălcările unor reguli esenţiale pentru siguranţa circulaţiei, pornindu-se de la cele referitoare la punerea în circulaţie a

1 A se vedea C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 640; în acelaşi

sens G. Antoniu, C. Bulai, G. Chivulescu, Dicţionar juridic penal, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 20.

2 A se vedea I. Bolocan, I. Stanca, Accidentul de circulaţie, Ed. Militară, Bucureşti, 1977, p. 21. 3 A se vedea N. Văduva, Criminalistica. Curs universitar de tactică şi metodică, Ed. Universitaria,

Craiova, 2006, p. 252. 4 A se vedea V. Bercheşan, în Colectiv, Tratat de metodică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994,

p. 96. 5 A se vedea N. Grofu, Timpul – element ce trebuie avut în vedere în investigarea accidentelor de

circulaţie, în Investigarea criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuţia mass-media în prevenirea acestora, Bucureşti, 2008, p. 416.


autovehiculelor şi terminând cu cele referitoare la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de către conducători aflaţi în diferite stadii de îmbibaţie alcoolică în sânge.

În art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se defineşte accidentul de circulaţie ca fiind evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare1.

§ 3. Clasificarea accidentelor de circulaţie

Aceste definiţii evidenţiază caracterul culpabil şi uneori imprevizibil al accidentului de circulaţie, care se poate produce pe orice cale de comunicaţie terestră destinată traficului rutier şi deschisă circulaţiei publice. În funcţie de consecinţele pe care le poate produce, accidentul de circulaţie se poate clasifica în:

– accident soldat cu victime – în urma căruia una sau mai multe persoane au decedat ori au suferit vătămări corporale. În această categorie se includ coliziunile între vehicule, între vehicule şi pietoni, precum şi între vehicule şi animale ori obstacole fixe. De asemenea, se includ aici şi accidentele în care a fost implicat un singur autovehicul sau oricare alt participant la trafic.

Foto 1 – Poziţia autoturismelor implicate într-un accident de circulaţie soldat cu 7 persoane decedate şi o victimă grav accidentată

1 Exista şi o a patra condiţie ce definea accidentul de circulaţie, şi anume: d) s-a produs ca urmare a

încălcării unei reguli de circulaţie, dar conform art. II şi art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, prevederile art. 75 lit. d) se abrogă la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legii prin care se reglementează constatarea amiabilă în caz de accidente de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale.


– accident soldat numai cu pagube materiale – în care unul sau mai multe vehicule implicate au fost avariate ori au provocat numai pagube materiale.

Foto 2 - Poziţia autoturismului implicat într-un accident de circulaţie soldat numai cu pagube materiale

Considerăm că definiţiile date accidentului de circulaţie pot fi completate cu o a

patra condiţie pe care trebuie să o îndeplinească, respectiv, evenimentul produs să fie urmare a nerespectării unei reguli de circulaţie prevăzută de legislaţia rutieră în vigoare. Ideea comună care se regăseşte în definiţiile formulate rezidă în faptul că evenimentele rutiere produc pagube materiale, vătămări corporale sau au drept consecinţă pierderea unor vieţi omeneşti.

Secţiunea a II-a

Activităţi infracţionale în legătură cu survenirea unui accident de circulaţie

§ 1. Explicaţii preliminare

Răspunderea penală – cea mai gravă formă a răspunderii juridice – poate fi atrasă în cazul accidentelor de circulaţie pentru săvârşirea unor fapte, precum1:

a) punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori remorci neînmatriculate sau a unui tramvai neînregistrat;

1 A se vedea I. Tăut, Metodica cercetării accidentelor de circulaţie, Ed. Proema, Baia Mare, 2006, pp. 12-14.

Rasfoire Metodologia Investigarii Criminalistice a Accidentelor de Trafic Rutier

Documents

Transcript of Rasfoire Metodologia Investigarii Criminalistice a Accidentelor de Trafic Rutier