Raport-special-privind-respectarea-drepturilor-copiilor-privati-de-libertate-in-Romania-2014.pdf

8/16/2019 Raport-special-privind-respectarea-drepturilor-copiilor-privati-de-libertate-in-Romania-2014.pdf

1/109


2/109

1

Avocatul Poporului

Raport special privind respectareadrepturilor copiilor privaţi de libertate

în România

Acest raport a fost elaborat cu sprijinul UNICEF România.

Bucureşti, 2014


3/109

2

Coordonator din partea instituţiei Avocatul Poporului:Ionel Oprea, adjunct al Avocatului Poporului

Coordonator din partea UNICEF:Tudor Ştef ănescu, expert monitorizare şi evaluare

Autori: Anamaria Szabo, Lorena Tarlion, Petronel Dobrică, Mirabela Mălăescu

Capitolul 2 a fost elaborat de Lucia Petrescu, ANP

Operatori de teren ai birourilor teritoriale ale instituţiei Avocatul Poporului:Carla Cozma (colectare date la CR Tg. Ocna)

Eugen Ciobotă (colectare date la PMT Tg. Mure ş)Eugen Dinu (pretestare Penit. Rahova-Bucureşti)Simona Emandi (colectare date la PMT Craiova)Ioana Enache (colectare date la PMT Tichileşti)

Ligia Gher ţa (colectare date la PMT Craiova)Paula Iekel (colectare date la PMT Bacău)

Roxana Marcu (colectare date la CR Buziaş)Mirabela Mălăescu (pretestare Penit. Rahova-Bucureşti)

Alina Olah (colectare date la CR Buziaş)

Iuliana Păduraru (colectare date la PMT Tichileşti)Camelia Reghini (colectare date la PMT Tg. Mureş)Doina Sîrghie (colectare date la CR Tg. Ocna, PMT Bacău)

Culegerea datelor s-a realizatcu colaborarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,

reprezentată de Comisar şef de penitenciare Cătălin Claudiu Bejan, Director General

Copyright poză copert ă: ANP

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României AVOCATUL POPORULUI (Bucureşti)

Raport special privind respectarea drepturilor copiilor privaţi delibertate în România / Avocatul Poporului ; coord. : din partea institu ţiei Avocatul Poporului - Ionel Oprea, din partea UNICEF - Tudor Ştef ănescu. -Buzău : Alpha MDN, 2014

ISBN 978-973-139-280-6

I. Oprea, Ionel, coord.II. Ştef ănescu, Tudor (coord.)

342.7:3-053.2


4/109

3

Cuprins

Sumar / 5

Cap. 1 Cadrul legislativ al drepturilor copiilor privaţi de libertate / 9

Cap. 2 Instituţiile de reeducare şi deţinere pentru copii / 30

Cap. 3 Rezultatele studiului / 36

Concluzii / 80

Recomandări / 85

Anexe / 89

Bibliografie / 105


5/109

4


6/109

5

Sumar

Acest raport special este o iniţiativă a institu ţiei Avocatului Poporului în România şi a fostrealizat cu sprijinul tehnic al UNICEF România. Studiul prezentat în acest raport special î şipropune să determine dac ă şi în ce măsur ă sunt respectate drepturile copiilor priva ţi delibertate în România, prin analiza percepţiilor acestora în legătur ă cu cele mai importanteaspecte ale drepturilor la siguranţă, demnitate umană, acces la asistenţă juridic ă, separareade adulţi, asistenţă medical ă şi servicii pentru promovarea sănătăţii, educaţiei şi menţinerealegăturii cu familia şi comunitatea pe perioada detenţiei. Studiul î şi propune şi să sprijineprocesul de luare a deciziilor prin furnizarea de informaţii cheie către instituţiile relevante, înspecial către Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Comisiile Parlamentare, în vederea îmbunătăţirii politicilor publice care

privesc copiii privaţi de libertate. Studiul nu a realizat o evaluare directă a unit ăţilor dedeţinere şi nici nu a căutat să valideze sau s ă invalideze relat ările copiilor. Ca atare, sebazează exclusiv pe informa ţiile furnizate de copiii aflaţi în detenţie.

Planificarea şi stabilirea relaţiilor inter-instituţionale au fost coordonate de Ionel Oprea,adjunctul Avocatului Poporului pentru Drepturile Copilului, ale Familiei, Tinerilor,Pensionarilor şi Persoanelor cu Handicap. Metodologia a fost construită de o echip ă deexper ţi: Tudor Ştef ănescu, expert în monitorizare şi evaluare la UNICEF România, dr. Anamaria Szabo şi dr. Petronel Dobrică de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Social ă,Universitatea din Bucureşti, şi judecător Lorena Tarlion, Vice-Preşedintele Tribunalului Iaşi.

La capitolul 1 a contribuit şi Mirabela Mălăescu, de la Avocatul Poporului, iar capitolul privindinstituţiile de reeducare şi deţinere pentru copii a fost elaborat de Lucia Petrescu de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. O echip ă de speciali şti ai Birourilor Teritoriale ale Avocatului Poporului a realizat interviurile cu copiii privaţi de libertate în perioada octombrie –noiembrie 2013.

Studiul este structurat în cinci secţiuni:

Prima secţiune analizeaz ă cadrul legal din România care prive şte copiii privaţi de libertate,printr-o dublă compara ţie. În primul rând, compar ă cadrul legal na ţional care era în vigoare lamomentul culegerii datelor cu noul cadrul legal care a intrat în vigoare în februarie 2014. În al

doilea rând, compar ă prevederile legale na ţionale cu reglementările internaţionale în materiepenală, care se aplică copiilor priva ţi de libertate.

A doua secţiune prezint ă pe scurt specificul diferitelor unit ăţi de deţinere aflate însubordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România, care au în custodie copiiaflaţi în arest preventiv sau condamnaţi definitiv şi în care au fost realizate interviurile.

A treia secţiune detaliaz ă metodologia studiului şi prezintă rezultatele. Datele au fost culesecu un instrument mixt – un chestionar cu întrebări deschise încorporate, pentru carer ăspunsurile au fost înregistrate audio sau prin note de mână. Instrumentul este structuratfolosind ordinea cronologică a evenimentelor: prima parte acoper ă aspecte privind via ţa

copilului înainte de încarcerare, urmată de întreb ări privind ancheta poliţiei, arestul preventiv, judecata şi detenţia după condamnare. Întreb ările sunt formulate cât mai scurt şi cât mai


7/109

6

simplu posibil, folosesc termeni uşor de înţeles, pentru a facilita r ăspunsurile copiilor.Instrumentul a fost administrat de 13 operatori de teren, care au fost anterior instruiţi încadrul unui program de două zile organizat de UNICEF România. Un e şantion reprezentativde 101 copii privaţi de libertate au fost intervievaţi în două centre de reeducare şi patrupenitenciare pentru minori şi tineri din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Studiul a utilizat eşantionarea stratificată multistadial ă, cu straturi precum unitatea dedeţinere, genul, vârsta, nivelul de educaţie înainte de încarcerare şi statutul juridic. Datelecantitative au fost analizate folosind softul SPSS, versiunea 17.0. Datele calitative au fostanalizate tematic.

Rezultate (selectiv)

Cu privire la ancheta şi arestul poliţiei

În momentul realizării primei anchete a copilului, în doar 2% din cazuri a fost prezentasistentul social şi în numai 6% din cazuri a fost prezent un avocat, conform copiilor

intervievaţi.

Aproximativ 68% dintre copiii incluşi în eşantion au spus că au fost purta ţi în cătuşe în public,dintre care aproximativ 20% au spus că au fost înc ătuşaţi alături de un adult.

Mai mult de jumătate dintre copiii intervievaţi (57%) au spus că nu li s-au comunicatdrepturile pe care le au, la momentul reţinerii; 63% dintre aceştia au declarat că nu li s-aspus că pot face reclama ţii.

42% dintre copii au declarat că au primit avocat imediat ce au fost adu şi la poliţie,aproximativ 30% că au primit avocat dup ă o perioad ă de timp (în prima zi sau în aproximativ

o săptămână), în timp ce aproape 27% că nu au avut avocat pe perioada desf ăşur ăriianchetei poliţiei.

Aproximativ 30% dintre copii au împăr ţit camera din arestul poliţiei cu adulţi.

Aproximativ 22% dintre copii au declarat că au fost victime ale abuzurilor fizice în arestulpoliţiei, cele mai multe comise de către ofiţeri de poliţie, procurori sau gardieni (procentuleste de patru ori mai mare decât abuzurile fizice ai căror autori sunt ceilalţi suspecţi dinarest).

Cu privire la judecată

Aproximativ 70% dintre copii au discutat cu avocatul înainte de prima înf ăţişare în faţainstanţei de judecată; jumătate dintre aceştia au avut o singur ă discu ţie cu avocatul, în salade judecată, chiar înainte de înf ăţişare. Aproximativ 30% dintre copii nu au avut nicio discuţiecu un avocat, nici în sala de judecată, înainte de prima înf ăţişare în faţa instanţei, situaţiecare impune măsuri remediale urgente.

62% dintre copii au declarat că înf ăţişarea în instanţă nu a fost privat ă, în sala de judecată fiind de faţa public, avocaţi şi/sau alţi inculpaţi.

Cu privire la detenţia în unităţile ANP

66% dintre copiii intervievaţi declar ă c ă au fost informa ţi la depunerea în unitatea de deţinerea ANP în legătur ă cu drepturile şi obligaţiile pe care le au; 34% afirmă c ă nu au fost informa ţi.


8/109

7

Chiar dacă acest ultim procent este semnificativ mai redus fa ţă de cel din arestul poli ţiei, opropor ţie de o treime dintre copiii intervievaţi, care susţin că nu au fost informa ţi în legătur ă cu drepturile şi obligaţiile pe care le au, este îngrijor ătoare.

86% dintre copii afirmă c ă au putut merge la medic de fiecare dat ă când au avut nevoie, iar

78% că au primit medicamente de fiecare dat ă când au avut nevoie. În acela şi timp, aproapetrei sferturi dintre copii (72%) spun că s-au îmboln ăvit în timpul detenţiei, o parte menţionândprezenţa continuă a plo şniţelor sau a scabiei şi apariţia frecventă a unor infec ţii.

Mai mult de jumătate dintre copii (55%) au declarat că mâncarea este inadecvat ă, unii dintreaceştia detaliind: absenţa sau insuficienţa mâncării bogate în proteine, prezenţa gândacilor în cantină, a viermilor, a altor insecte şi a pietrelor în mâncare, mirosul urât al mâncării.

Peste 33% dintre copii nu sunt vizitaţi de membrii familiei, iar 35% nu au primit niciodată pachet.

Peste 90% dintre copii declar ă c ă pot vorbi cu un psiholog sau educator oricând au nevoie.90% dintre copii pot participa zilnic la activităţi sportive, însă 54% dintre copii intervieva ţisusţin că nu au oportunitatea de a înv ăţa o meserie.

Aproximativ 30% dintre copiii intervievaţi au declarat că au fost victime ale abuzurilor fizice(inclusiv viol), cele mai multe comise de către ceilalţi copii deţinuţi; propor ţia actelor violentecomise de personalul unităţilor este de două ori mai mic ă decât a celor care au loc întrecopii. Două treimi dintre copiii abuza ţi fizic nu au raportat actele de violenţă unui adult, ceimai mulţi de teama repetării abuzului.

A patra secţiune prezint ă concluziile studiului. Sunt trecute în revist ă principalelenerespectări ale drepturilor copiilor privaţi de libertate pe parcursul etapelor procesului penal. În arestul poliţiei două înc ălcări ale drepturilor copiilor ies în evidenţă: presiunile fizice şipsihologice pe perioada anchetei şi asistenţa juridică inadecvat ă. În unităţile de detenţie ale ANP trei încălcări ale drepturilor copiilor sunt solid susţinute de date: condiţiile de viaţă precare, violenţa fizică şi psihologică între copii, facilitat ă de absen ţa intervenţiei personaluluidin penitenciar, şi izolarea crescută a copiilor de familie şi comunitate, care împiedică procesul de reintegrare socială.

A cincea secţiune const ă în recomand ări pentru autorităţile publice şi alte organizaţii, carear trebui implementate, pentru a îmbunătăţi respectarea drepturilor copiilor privaţi de libertate

în România. Acestea includ:

Cre şterea alocării bugetare către unităţile de arest şi deţinere, concomitent cuelaborarea şi aplicarea unei metodologii de prioritizare a cheltuielilor, astfel încâtmăsurile care asigur ă nemijlocit respectarea drepturilor copiilor s ă fie sus ţinute cuprecădere;

Adoptarea proiectului de lege privind înfiin ţarea Mecanismului Naţional de Prevenirea Torturii în Locurile de Detenţie;

Adoptarea de urgen ţă, la instanţele de judecată, a măsurilor organizatorice necesare

pentru a asigura ne-expunerea copiilor învinuiţi în spaţii în care se judecă alte cauze;


9/109

8

Verificarea modului în care se asigur ă minorilor asisten ţa juridică în timpul anchetei şiadoptarea şi aplicarea măsurilor necesare pentru ca toţi copiii să primeasc ă asisten ţă juridică, inclusiv măsura monitorizării;

Elaborarea şi punerea în aplicare cu transparenţă a unei politici de toleran ţă zero fa ţă

de actele de violenţă împotriva copiilor, pe parcursul arest ării, procedurilor penale şidetenţiei;

Elaborarea şi punerea în aplicare cu transparenţă a unor protocoale de raportare însiguranţă de c ătre copii a actelor de violenţă, precum şi a unui protocol pentruasigurarea protecţiei de rele tratamente ca urmare a raportării;

Îmbun ătăţirea şi standardizarea recrutării, a instruirii, supravegherii şi testăriiprofesionale a personalului custodial;

Instituirea şi aplicarea unor măsuri de prevenire şi descurajare (măsuri educative, de

monitorizare) a actelor de violenţă între copii, în timpul custodierii lor în centrele dereţinere şi arest preventiv, în centrele de reeducare şi cele de detenţie, inclusivimplementarea unei metodologii pentru identificarea copiilor vulnerabili şi luarea demăsuri preventive pentru protecţia acestora;

Elaborarea şi aplicarea unor practici de încurajare şi recompensare acomportamentelor pozitive, pro-sociale în timpul detenţiei, concomitent cu populareamediului de recluziune cu modele pozitive – respectiv cu un personal corect, obiectiv,non-violent, motivat de „îndreptarea” conştientă, prin mijloace pozitive, a copiilordelincvenţi;

Asigurarea şcolarizării tuturor copiilor custodiaţi şi/sau formarea lor profesională, f ăr ă excepţii;

Includerea, în planurile de formare profesional ă elaborate de Agen ţia Naţională pentru Ocuparea For ţei de Muncă, a unor activităţi special destinate categorieiminorilor privaţi de libertate, adecvate nivelului de pregătire şcolar ă al acestora şiţinând cont de analizele pieţei de muncă;

Planificarea şi alocarea de resurse financiare şi materiale pentru multiplicarea şidiversificarea oportunităţilor de învăţare socială pentru copiii priva ţi de libertate;

Identificarea şi punerea în aplicare de măsuri pentru asigurarea accesului la serviciispeciale de consiliere a copiilor privaţi de libertate;

Formalizarea cadrului institu ţional necesar reintegr ării sociale a deţinuţilor, prinaprobarea Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private delibertate şi asumarea acesteia la nivel naţional.


10/109

9

Cap. 1 Cadrul legislativ al drepturilor copiilor privaţi de libertate

1. Consideraţii generaleProcedurile urmate în sistemul judiciar român sunt caracterizate de un grad înalt deformalism şi insuficient adaptate la vârsta copilului. Prin Reforma sistemului român de justiţie juvenilă de dup ă anul 2000 s-a urm ărit limitarea sau chiar evitarea contactului excesiv cusistemul formal de justiţie, respectarea drepturilor omului (inclusiv ale copilului) fiindprincipala motivaţie a modificărilor aduse legislaţiei penale. Cu toate acestea, Codul deprocedur ă penal ă cuprinde un summum redus de dispozi ţii speciale pentru cauzele în caresunt implicaţi copii care au comis infracţiuni.

Articolul 40 din Convenţia cu privire la drepturile copilului1 subliniaz ă c ă, este de preferat ca

aceştia să nu fie supu şi procedurilor juridice standard şi instituţionalizării, prevăzându-se o întreagă gam ă de dispozi ţii, precum cele referitoare la îngrijire, orientare şi supraveghere, la îndrumare, la perioadele de probă, la plasamentul familial, la programe de educaţie generală şi profesională şi la soluţii alternative celor privind îngrijirea într-un cadru instituţional, pentrua asigura copiilor un tratament în interesul bunăstării lor şi propor ţional cu situaţia lor şi cuinfracţiunea săvâr şită.

2. Răspunderea penală a copilului în vechea şi actuala reglementare

Delincvenţa juvenilă reprezint ă înc ălcarea unor norme care reflectă cerin ţele oricărei formede convieţuire umană. Juridic nu putem stabili şi aprecia cauzele acestui fenomen, fiind

posibilă doar o distinc ţie între un comportament delincvent, contrar normelor penale, şi uncomportament normal, acceptat de societate2.

Indiferent de modelul de tratament juridic aplicat copiilor care au comis infracţiuni, acesta vatrebui să respecte interesul superior al copilului. În acest sens, o pondere corespunz ătoareva fi acordată p ărerilor şi opiniilor lui (copilul trebuind a fi tratat ca de ţinător deplin dedrepturi, exercitate în funcţie de capacitatea lui de dezvoltare). La aplicarea dispoziţiilorprivind delincvenţa juvenilă trebuie s ă se ţină cont de bun ăstarea fizică şi psihică şi deinteresele legale, sociale şi economice ale copilului. Toate celelalte drepturi ale copiilor înconflict cu legea penală, precum dreptul la demnitate, la libertate, la tratament egal, lanediscriminare etc., trebuie să fie respectate.

Abordarea interdisciplinar ă cu scopul de a evalua şi garanta respectarea interesului superioral copilului în procedurile penale în care este implicat a fost principalul obiectiv al elabor ăriiTitlului V al păr ţii generale a Noului Cod penal, intitulat Minoritatea, a c ărui structur ă estemult lărgită fa ţă de vechiul Cod penal şi constituie unul dintre punctele centrale ale reformeipenale3.

1Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptată la New York, de Adunarea General ă a O.N.U., 1989, ratificat ă de România prin Legea 18/1990.2Banciu, Dan (2007). Sociologie juridic ă. Bucureşti: Editura Lumina Lex.3Pascu, I., Buneci, P. (2011). Noul Cod penal, Partea general ă şi Codul penal, Partea general ă în vigoare.Prezentare comparativ ă. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti: Editura Universul Juridic, p. 158.


11/109

10

Cele 22 de articole care alcătuiesc Titlul V al păr ţii generale a Noului Cod penal sunt grupate în 4 capitole şi privesc: regimul r ăspunderii penale a minorului (art. 113-116), regimulmăsurilor educative neprivative de libertate (art. 117 - 123), regimul măsurilor educativeprivative de libertate (art. 124-127) şi dispoziţii comune privind minorii în partea generală aNoului Cod penal, referitoare la efectele cauzelor de atenuare agravare (art. 128), la

pluralitatea de infracţiuni (art. 129) şi la particularităţile regimului sancţionator al minorilor(art. 130 - 134). Modificările aduse acestui capitol sunt radicale; practica judiciar ă la care s ă ne raportăm nu există.

Cele 15 articole care alcătuiesc Titlul V al păr ţii generale a vechiului Cod penal cuprinddispoziţii privitoare atât la limite şi consecinţe ale r ăspunderii penale a minorilor, la măsurieducative (art. 99-108), cât şi la pedepse ce pot fi aplicate unei astfel de categorii de subiecţi(art. 109-110 ind. 1)4.

Un prim element diferenţiator între cele două coduri poate fi exemplificat sub raportulconsecinţelor r ăspunderii penale. Astfel, în timp ce vechiul Cod penal prevedea faptul că,

faţă de copilul care r ăspunde penal se poate lua o măsur ă educativ ă ori i se poate aplica opedeapsă, Noul Cod penal conţine dispoziţii referitoare numai la măsuri educative, privativeşi neprivative de libertate5. Aşadar, principalul element de noutate în materia minorităţii îlconstituie renunţarea completă la pedepsele aplicabile copiilor care r ăspund penal şiinstituirea pentru aceştia a unui regim sancţionator format doar din măsuri educative.Regimul sancţionator penal al copiilor care au comis infracţiuni prevăzut de Noul Cod penaleste un regim axat exclusiv pe măsuri educative6.

În cele ce urmează, vom face o prezentare comparată a noilor dispozi ţii:

2.1. Limitele r ăspunderii penale a copiilor

Din punct de vedere al vârstei la care o persoană poate r ăspunde penal, nu există diferen ţefaţă de vechiul Cod penal (art. 99); conform art. 113 din Noul Cod penal, copilul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu r ăspunde penal. Cu privire la copilul care a săvâr şit fapteprevăzute de legea penală, dar nu r ăspunde penal, se aplică m ăsurile prevăzute de Legeanr. 272/2004, actualizată, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului7. Şi acest actnormativ a fost modificat, principala adăugire cu privire la segmentul de interes vizândasistenţa şi consilierea psihologică a copiilor şi părinţilor acestora, pe baza unor programeindividualizate.

Copilul care are vârsta între 14şi 16 ani r

ăspunde penal, numai dac

ă se dovede

şte c

ă a

săvâr şit fapta cu discernământ, iar copilul care a împlinit vârsta de 16 ani r ăspunde penal, încondiţiile legii.

Noua reglementare este identică, discernământul copilului cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16ani urmând a fi stabilit, ca şi anterior, pe baza unei expertize medico-legale psihiatrice. Art.184 din Noul Cod de procedur ă penal ă stabile şte modalitatea de efectuare a acestei

4 Antoniu, G. (coord.), Boroi, Al., Bulai, B.-N., Bulai, C., Daneş, Şt., Duvac, C., Guiu, M.-K., Mitrache, C., Mitrache,Cr., Molnar, I., Ristea, I., Sima, C., Teodorescu, V., Vasiu, I., Vlăşceanu, A. (2011). Explicaţ ii preliminare alenoului Cod penal, Vol. II (art. 53-187). Bucureşti: Editura Universul Juridic, p. 327.5Idem, p. 327-328.6Paşca, V. (2011). Drept penal. Partea general ă. Bucureşti: Editura Universul Juridic, p. 440.7Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004.


12/109

11

expertize cu referire expresă la copiii care au s ăvâr şit fapte prevăzute de legea penală şi auvârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani (alin. 3 al articolului menţionat): „Expertiza medico-legală psihiatrică se efectueaz ă dup ă ob ţinerea consimţământului scris al persoanei ce urmează a fisupusă expertizei, exprimat în prezen ţa unui avocat ales sau din oficiu, în faţa organului judiciar, iar în cazul minorului şi în prezenţa ocrotitorului legal”. Această dispozi ţie, în lipsa

consimţământului, nu vine în contradicţie cu obligativitatea efectuării expertizei, întrucât, încaz de refuz, copilul poate fi dus la comisie prin emiterea unui mandat de aducere. S-aurmărit, astfel, asigurarea dreptului la apărare al copilului (prin prezenţa avocatului şi aocrotitorului legal la momentul consultării iniţiale asupra efectuării acestei proceduri).

Cu privire la copilul care a împlinit vârsta de 16 ani, se prezumă c ă acesta are discern ământ.Cum această prezum ţie nu este absolută, r ăsturnarea ei poate avea loc, în situaţiileprevăzute de lege (spre ex., atunci când organul de urmărire penală sau instan ţa are o îndoială asupra discern ământului copilului în momentul săvâr şirii infracţiunii ce face obiectulacuzaţiei).

2.2. Consecinţ ele r ăspunderii penale a copilului ( şi a majorilor care, la data săvâr şirii

infrac ţ iunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani)

Regimul sancţionator al copiilor, prin Noul Cod penal, este modificat în totalitate, fiind bazatexclusiv pe măsuri educative (art. 114 Noul Cod penal), spre deosebire de vechiul Codpenal, care prevedea pentru copiii care r ăspund penal un sistem sancţionator special formatdin măsuri educative şi pedepse, ambele categorii de sancţiuni având caracterul de sancţiunide drept penal8. Astfel, art. 100 din vechiul Cod penal prevedea în alin. (1) că, faţă de copilulcare r ăspunde penal se putea lua o măsur ă educativ ă ori i se putea aplica o pedeaps ă. Laalegerea sancţiunii se ţinea seama de gradul de pericol social al faptei săvâr şite, de starea

fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea sa, de condiţiile în care a fostcrescut şi în care a tr ăit şi de orice alte elemente de natur ă s ă caracterizeze persoanacopilului. În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevedea că, pedeapsa se aplica numai dacă seaprecia că luarea unei m ăsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea copilului.

Măsurile educative care se puteau lua faţă de copiii care au comis infrac ţiuni prevăzute învechiul Cod penal sunt: mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru dereeducare şi internarea într-un institut medical - educativ (art. 101). Primele trei măsuri suntprevăzute în ordinea gravităţii lor, de la simpla dojană, până la privarea de libertate. Ultimaare un caracter special şi complex, având nu numai caracter de măsur ă educativ ă privativ ă de libertate, dar şi de măsur ă de tratament medical 9.

În art. 109 din vechiul Cod penal se prevedea că pedepsele ce se puteau aplica erau închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvâr şită. Limitelepedepselor se reduceau la jumătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nuputea depăşi cinci ani. Nu se putea aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă; când legeaprevedea pentru infracţiunea săvâr şită pedeapsa deten ţiei pe viaţă, se aplica închisoarea dela cinci la 20 de ani. De asemenea, nu se aplicau copiilor pedepsele complementare, iar

8Boroi, Al. (2000). Drept penal. Partea general ă. Ediţia a II-a. Bucureşti: Editura All Beck, p. 293.9Bulai, C., Bulai, B.N. (2007). Manual de drept penal. Partea general ă. Bucureşti: Editura Universul Juridic, p.605.


13/109

12

condamnările pronunţate pentru infracţiunile comise până la majorat nu atr ăgeau incapacităţisau decăderi, o astfel de condamnare neputând constitui prim termen al recidivei.

Prin noua reglementare, s-a urmărit schimbarea centrului de greutate, de pe sancţiunileprivative de libertate, pe alternativele la detenţie. Modificările aduse regimului sancţionator în

acest domeniu sunt în deplină concordan ţă cu prevederile documentelor interna ţionaleprivind justiţia pentru copii, noile reglementări excluzând în ce îi priveşte aplicarea pedepseicu închisoarea sau cu amenda. S-a urmărit, de asemenea, ca reintegrarea socială a copiilorcare au comis infracţiuni să se realizeze prin modalit ăţi adaptate vârstei, personalităţiiacestora, modelul de sancţionare fiind unul educativ şi reparator, care limitează r ăspunsulstatului în favoarea unei intervenţii propice.

Astfel, alin. 1 al art. 114 din Noul Cod penal prevede ca regulă c ă fa ţă de copilul care la datasăvâr şirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsur ă educativ ă neprivativă de libertate.

Excepţiile de la această regul ă sunt prev ăzute în alin. 2 al articolului. Astfel, faţă de copilulcare la data săvâr şirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se poate lua şi omăsur ă educativ ă privativ ă de libertate, dar doar în urm ătoarele cazuri:

- dac ă a mai s ăvâr şit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsur ă educativ ă, cea fost executată sau a c ărei executare a început înainte de comiterea infracţiuniipentru care este judecat;

- atunci când pedeapsa prev ăzută de lege pentru infrac ţiunea săvâr şită este închisoarea de şapte ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.

Criteriile ce vor fi avute în vedere la stabilirea în concret a măsurii educative, privative sau

neprivative de libertate, sunt prevăzute de art. 74 din Noul Cod penal, fiind mult mai detaliatedecât în vechea reglementare, dar în acelaşi timp comune pentru toate categoriile deinfractori, copii şi majori:

- împrejur ările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;- starea de pericol creat ă pentru valoarea ocrotit ă;- natura şi gravitatea rezultatului produs ori ale altor consecinţe ale infracţiunii;- motivul s ăvâr şirii infracţiunii şi scopul urmărit;- natura şi frecvenţa infracţiunilor, care constituie antecedente penale ale

infractorului;- conduita dup ă s ăvâr şirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

- nivelul de educa ţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Un aspect deosebit de important care trebuie menţionat este acela că dispozi ţiile cuprinse înNoul Cod penal, în titlul privind minoritatea, se aplică şi majorilor care la data săvâr şiriiinfracţiunii aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani (art. 134 Noul Cod penal).

De asemenea, referatul de evaluare ce va fi întocmit, la solicitarea instan ţei, de cătreserviciul de probaţiune cuprinde (element de noutate) şi propuneri motivate referitoare lanatura şi durata programelor de reintegrare socială pe care copilul ar trebui s ă le urmeze,precum şi la alte obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către instanţă (art. 116 alin. 1 din NoulCod penal). Aceste propuneri trebuie f ăcute indiferent de caracterul măsurii educative ce

urmează a fi aplicate: neprivativ ă de libertate (stagiul de formare civic ă, supravegherea,


14/109

13

consemnarea la sfâr şit de săptămână, asistarea zilnică) sau privativă de libertate (internarea într ‐un centru educativ, internarea într ‐un centru de detenţie).

Cât priveşte măsurile educative neprivative de libertate, inserate la art. 115 alin. 1 pct. 1 dinNoul Cod penal, ordinea enumer ării lor nu este deloc întâmplătoare, ci reprezintă o scar ă de

măsuri din ce în ce mai aspre în conţinut, corespunzătoare pericolului social concret al fapteisăvâr şite şi nivelului riscului de reiterare a comportamentului infracţional10.

Măsura educativă a stagiului de formare civic ă (art. 117, Noul Cod penal) const ă în obliga ţiacopilului de a participa la un program cu o durată de cel mult patru luni, pentru a-l ajuta s ă înţeleagă consecin ţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvâr şirii de infracţiuni şipentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor. Organizarea, asigurareaparticipării şi supravegherea copilului, pe durata cursului de formare civică, se fac subcoordonarea serviciului de probaţiune, f ăr ă a afecta programul şcolar sau profesional alcopilului.

Un astfel de stagiu are ca destinatari pe copiii care provin din familii disfuncţionale, care suntangrenaţi în sistemul de învăţământ, pentru care reintegrarea socială, urmare a comiteriiunei infracţiuni cu caracter accidental, se realizează u şor, pe fondul unei conduite buneanterioare, prin conştientizarea pericolului la care se expun în cazul adoptării unuicomportament infracţional, a consecinţelor acţiunilor lor, nu numai asupra victimelor, dar şiasupra propriei familii. Durata minimă a programului este l ăsată la latitudinea instan ţei, darconţinutul acestuia este stabilit prin luarea în considerare a deficienţelor educaţionale alecopiilor. Executarea acestei măsuri educative este prevăzută în art. 66 din Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivativede libertate, dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal11.

Măsura educativă a supravegherii (art. 118, Noul Cod penal) const ă în controlarea şi îndrumarea copilului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprins ă între dou ă şi şaseluni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la cursurişcolare sau de formare profesională şi prevenirea desf ăşur ării unor activităţi sau intrarea înlegătur ă cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.

Art. 67 din Legea nr. 253/2013 prevede că aceast ă m ăsur ă educativ ă are ca obiectivparticiparea copilului la cursuri şcolare sau de formare profesională, prevenirea desf ăşur ăriiunor activităţi cu caracter ilicit de către copil, precum şi evitarea contactului cu anumitepersoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia. Pentru punerea în

executarea a acestei măsuri, instanţa trebuie să men ţioneze persoana care realizează supravegherea şi îndrumarea copilului, respectiv părinţii, cei care l-au adoptat sau tutorele. În subsidiar, supravegherea poate fi dată unei persoane de încredere, de obicei o rud ă maiapropiată, numai la cererea expresă a acestei persoane şi doar în situaţia în care cei în dreptnu asigur ă supravegherea în condi ţii satisf ăcătoare.

Prin conţinutul său, măsura se apropie de conţinutul măsurii educative a libertăţiisupravegheate prevăzută de vechiul Cod penal, dar are o durat ă mai redus ă şi, în plus,accentul este pus pe componenta educativă, implicarea consilierului de probaţiune fiind

10Dascăl, T. (2011). Minoritatea în dreptul penal român. Bucureşti: Editura C.H. Beck, p. 302-303.11Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 513 din 14 august 2013.


15/109

14

obligatorie, acesta având ca sarcină, printre altele, verificarea modului în care copilul î şirespectă obliga ţiile, colaborarea cu şcoala sau instituţia unde are loc formarea profesională şi cu familia fiind foarte strânsă.

Măsura educativă a consemn ării la sfâr şit de săptămână (art. 119, Noul Cod penal) const ă în

obligaţia copilului de a nu păr ăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între patru şi 12 săptămâni, afar ă de cazul în care în aceast ă perioad ă are obliga ţiade a participa la anumite programe ori de a desf ăşura anumite activităţi impuse de instanţă.Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.

Această m ăsur ă restrictiv ă de libertate are ca obiectiv evitarea contactului cu anumitepersoane sau a prezenţei în anumite locuri care să-l predispună pe copil la manifestareaunui comportament infracţional (art. 68 din Legea nr. 253/2013). Posibilitatea instanţei destabilire în sarcina copilului a unor obligaţii ce se vor executa şi în alte zile decât sâmbăta şiduminica, asigur ă caracterul educativ al acestei m ăsuri, care pare a fi axată mai ales peprevenţie. Din dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Legea nr. 253/2013 rezultă c ă instan ţa trebuie să

desemneze o persoană major ă care s ă supravegheze executarea m ăsurii. Alegerea acesteiaeste lăsată la latitudinea organului judiciar, nefiind date criterii de diferen ţiere între mai multepersoane majore care locuiesc sau nu cu copilul. Interesul superior al copilului va trebuirespectat şi vor trebui culese informaţii complete prin intermediul consilierului de probaţiune,astfel încât persoana desemnată s ă corespund ă cerin ţelor punerii în executare a unei astfelde măsuri.

Măsura educativă a asist ării zilnice (art. 120, Noul Cod penal) constă în obliga ţia copilului dea respecta un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile dedesf ăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse copilului. Măsura educativă a

asistării zilnice se ia pe o durată cuprins ă între 3 şi 6 luni, iar supravegherea se face subcoordonarea serviciului de probaţiune.

Deşi se aseamănă cu m ăsura educativă a supravegherii, în cazul asist ării zilnice implicareaconsilierului de probaţiune este mai mare, acesta stabilind şi verificând îndeplinirea zilnică aprogramului de către copil, nelimitându-se la o monitorizare periodică din exterior acomportamentului acestuia. Este cea mai sever ă m ăsur ă educativ ă neprivativ ă de libertate,nu are corespondent în vechiul Cod penal şi urmăreşte concentrarea copilului pe activităţilezilnice, dincolo de orice componentă infrac ţională a acestora. Supravegherea execut ăriimăsurii educative a asistării zilnice se realizează de consilierul de proba ţiune sau, după caz,de persoana desemnată prin decizia acestuia, din cadrul unei institu ţii din comunitate12 (art.

69 din Legea nr. 253/2013).

Obligaţiile pe care instanţa le poate impune copilului, concomitent cu una dintre măsurileeducative neprivative de libertate (art. 121, Noul Cod penal) acoper ă, în linii generale, o ariesimilar ă cu cea a obliga ţiilor impuse majorului infractor ce beneficiază de o modalitate deindividualizare a pedepsei neprivativă de libertate, dar con ţinutul lor va fi adaptat în funcţiede persoana şi conduita copilului şi de specificul infracţiunii comise. Dispoziţiile art. 121 alin.1 din Noul Cod penal prevăd că, pe durata executării măsurilor educative neprivative de

12 Art. 2 lit. a din Legea nr. 253/2013 defineşte instituţiile din comunitate: autorităţile şi instituţiile publice,

organizaţiile nonguvernamentale şi alte persoane fizice sau juridice, care participă la executarea pedepselor saumăsurilor neprivative de libertate prin colaborare la nivelul comunităţii locale cu autorităţile direct responsabile deasigurarea executării acestor pedepse sau măsuri.


16/109

15

libertate, instanţa poate impune copilului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii (curol de formare, de prevenţie şi de control):

a) să urmeze un curs de preg ătire şcolar ă sau formare profesional ă;b) să nu dep ăşească, f ăr ă acordul serviciului de proba ţiune, limita teritorială stabilit ă de

instanţă;c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifest ări sportive, culturale ori la alteadunări publice stabilite de instanţă;d) să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cuparticipanţii la săvâr şirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă (conform art.121 alin. 2, când stabileşte această obliga ţie, instanţa individualizează, în concret, conţinutulacestei obligaţii, ţinând seama de împrejur ările cauzei);e) să se prezinte la serviciul de proba ţiune la datele fixate de acesta;f) să se supun ă m ăsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea serviciului

de probaţiune. Chiar dacă supravegherea copilului este încredin ţată altei persoane, serviciulde probaţiune este cel care coordonează executarea oric ăreia dintre obligaţiile stabilitecopilului. Legea nr. 253/2013, în art. 70 alin. 5 detaliază modul de executare a acestorobligaţii.

De asemenea, alin. 4 al art. 121 din Noul Cod penal stabileşte în sarcina serviciului deprobaţiune obligaţia sesizării instanţei dacă au intervenit motive care justific ă fie modificareaobligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea, şi obligaţiile ce îirevin persoanei supravegheate dacă nu respect ă condi ţiile de executare a măsurii educativesau nu le execută în condi ţiile stabilite.

Astfel de obligaţii nu î şi au corespondent în vechiul Cod penal, putând fi comparate cel multcu obligaţiile inserate la art. 103 alin. 3 din vechea reglementare, referitoare la măsuraeducativă a libert ăţii supravegheate şi cu privire la stabilirea cărora instanţa avea doar oposibilitate a impunerii lor, şi nu o obligativitate în acest sens: să nu frecventeze anumitelocuri stabilite, să nu intre în leg ătur ă cu anumite persoane, s ă presteze o activitateneremunerată într-o institu ţie de interes public fixată de instan ţă, cu o durată între 50 şi 200de ore, de maximum trei ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucr ătoare şi învacanţă.

Prevederile art. 122 din Noul Cod penal reglementează cazurile în care instan ţa, la

solicitarea serviciului de probaţiune, dispune modificarea obligaţiilor impuse a fi îndeplinite pedurata executării măsurilor educative neprivative de libertate sau încetarea executării unoradintre acestea. Potrivit acestui text, ori de câte ori serviciul de probaţiune constată c ă, peparcursul supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obliga ţii, fiesporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente ori că unele obliga ţiiimpuse nu mai sunt necesare, sesizează instan ţa, care va dispune modificarea, în modcorespunzător, sau încetarea acestor obligaţii, pentru a asigura persoanei supravegheateşanse mai mari de îndreptare.

Nerespectarea cu rea-credinţă de c ătre copil a obligaţiilor impuse şi a condiţiilor deexecutare a măsurii educative neprivative de libertate, precum şi săvâr şirea unei noi

infracţiuni sau judecarea pentru o infracţiune concurentă s ăvâr şită anterior, sunt sanc ţionate,dispoziţiile art. 123 Noul Cod penal f ăcând referire la o serie de măsuri, prevăzute în ordinea


17/109

16

severităţii acestora, începând cu prelungirea duratei măsurii educative aplicate iniţial (curespectarea termenului maxim admis), continuând cu înlocuirea acestei măsuri cu o măsur ă educativă neprivativ ă de libertate mai sever ă şi terminând cu înlocuirea măsurii educativeneprivative de libertate cea mai sever ă cu internarea într-un centru educativ.

Măsurile educative privative de libertate sunt prevăzute în art. 115 alin. 1 pct. 2 din Noul Codpenal: internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie. Art. 141 dinLegea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertatedispuse de organele judiciare în cursul procesului penal13 precizeaz ă c ă aceste centreeducative şi de detenţie sunt instituţii specializate în recuperarea socială a persoanelorinternate, în care acestea urmează programe de instruire şcolar ă şi formare profesională,potrivit aptitudinilor lor, precum şi alte activităţi şi programe destinate reintegr ării sociale.Diferenţa dintre cele două institu ţii este dată de existen ţa unui regim de pază şisupraveghere în centrele de detenţie.

Cu privire la măsurile educative privative de libertate, hotărâtoare sunt condiţiile prevăzute în

art. 114 alin. 2 din Noul Cod penal, atât pentru opţiunea în favoarea acestui grup de măsuri,cât şi pentru alegerea uneia dintre cele două m ăsuri prevăzute de lege, urmând ca laindividualizarea măsurii alese să se foloseasc ă cu prec ădere criteriile generale deindividualizare. Măsurile educative privative de libertate constituie în fapt o excepţie de laexecutarea măsurilor educative f ăr ă scoaterea copilului din mediul familial, justificat fie derepetarea comportamentului infracţional, fie de gravitatea infracţiunii săvâr şite.

Măsura educativă a intern ării într-un centru educativ constă în internarea copilului într-oinstituţie specializată în recuperarea copiilor, unde va urma un program de preg ătire şcolar ă şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială

(art. 124 alin. 1 din Noul Cod penal). Deşi privativă de libertate, m ăsura internării într-uncentru educativ este o măsur ă educativ ă în cadrul c ăreia preponderent este programulformativ şi educativ, având ca obiectiv resocializarea copilului14. Durata acestei măsurieducative este stabilită de c ătre instanţă, pe baza criteriilor generale de individualizare apedepsei prevăzute în art. 74 din Noul Cod penal, între unu şi trei ani şi nu este influenţată de împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani. Tocmai prin aceasta se deosebeşte demăsura educativă a intern ării într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 din vechiulCod penal. Lipsa unei perioade certe pentru această veche m ăsur ă educativ ă explic ă ineficienţa aplicării ei; copilul implicat în derularea procedurilor penale nu avea imaginea uneidate clare la care urma să fie liberat, fapt care ac ţiona ca un factor de incertitudine cuimplicaţii nu numai asupra stării psihice a copilului, dar şi asupra dorinţei sale de reintegrare.

Legiuitorul a luat în considerare posibilităţi multiple privind comportamentul copilului şi astipulat deciziile pe care le poate lua instanţa15. Astfel, dacă în perioada intern ării copilulsăvâr şeşte o nouă infrac ţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă s ăvâr şită anterior instanţa poate menţine măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata

13Publicată în M. Of. nr. 514 din 14 august 2013, cu modific ările aduse prin O.U.G. nr. 3/2014 pentru luarea unormăsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedur ă penal ă şi pentruimplementarea altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 98 din 7 februarie 2014.14 Antoniu, G. (coord.), Boroi, Al., Bulai, B.-N., Bulai, C., Daneş, Şt., Duvac, C., Guiu, M.-K., Mitrache, C.,Mitrache, Cr., Molnar, I., Ristea, I., Sima, C., Teodorescu, V., Vasiu, I., Vlăşceanu, A. (2011). Explicaţ ii preliminare ale noului Cod penal, Vol. II (art. 53-187). București: Editura Universul Juridic, p. 351.15Pascu, I., Buneci, P. (2011). Noul Cod penal, Partea general ă şi Codul penal, Partea general ă în vigoare.Prezentare comparativ ă. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti: Editura Universul Juridic, p. 677.


18/109

17

acesteia, f ăr ă a dep ăşi maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie (art. 124 alin. 3 din Noul Cod penal). Instanţa va proceda lamenţinerea şi prelungirea internării în centrul educativ atunci când, faţă de gravitateainfracţiunilor şi de împrejur ările în care au fost săvâr şite, de conduita generală a copilului,apreciază c ă acesta se poate îndrepta în cadrul centrului educativ, cu prelungirea duratei

internării, f ăr ă dep ăşirea maximului de 3 ani prevăzut de lege.

De asemenea, în funcţie de gravitatea infracţiunii concurente anterioare sau a noii infracţiunisăvâr şite pe perioada internării, dacă prelungirea duratei intern ării nu mai este posibilă,instanţa va proceda la înlocuirea acestei măsuri cu internarea într-un centru de detenţie, încondiţiile prevăzute de lege (art. 124 alin. 3 din Noul Cod penal). În cazul în care, pe duratainternării în centrul educativ copilul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelorşcolare şi profesionale şi a f ăcut progrese evidente în vederea reintegr ării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune (art. 124 alin. 4Noul Cod penal):

a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asist ării zilnice pe o perioadă egal ă cu duratainternării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internat ă nu a împlinit vârstade 18 ani;b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internat ă a împlinit vârsta de 18 ani.

Indiferent dacă s-a procedat la înlocuirea sau liberarea din centrul educativ, urmare aeficientizării dispoziţiilor menţionate, legiuitorul (în alin. 5 al art. 124 din Noul Cod penal) astabilit pentru instanţă obliga ţia de a impune copilului respectarea uneia sau mai multoradintre sarcinile prevăzute în art. 121 din Noul Cod penal până la împlinirea duratei m ăsuriiinternării. Dacă minorul nu respect ă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii

asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liber ării şi dispuneexecutarea restului r ămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ(art. 124 alin. 6). În cazul săvâr şirii, până la împlinirea duratei intern ării, a unei noi infracţiuni,de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuireamăsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune (art. 124 alin. 7 din Noul Cod penal):

a) executarea restului r ămas din durata măsurii internării iniţiale, cu posibilitatea prelungiriiduratei acesteia până la maximul prev ăzut de lege;b) internarea într-un centru de detenţie.

Măsura educativă a intern ării într-un centru de detenţie constă în internarea copilului într-oinstituţie specializată în reabilitarea copiilor, cu regim de paz ă şi supraveghere, unde vaurma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolar ă şiformare profesională potrivit aptitudinilor sale (art. 125 alin. 1din Noul Cod penal).

Distincţia dintre centrul educativ şi centrul de detenţie constă în aceea c ă în centrul dedetenţie procesul de reabilitare a copilului urmează s ă aib ă loc în regim de paz ă şisupraveghere16. Internarea se dispune pe o perioadă cuprins ă între doi şi cinci ani, afar ă decazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infrac ţiunea săvâr şită, este închisoarea de20 de ani sau mai mare ori detenţia pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprins ă

16Paşca, V. (2011). Drept penal. Partea general ă. Bucureşti: Editura Universul Juridic, p. 449.


19/109

18

între cinci şi 15 ani (art. 125 alin. 2din Noul Cod penal). Durata măsurii este compatibilă cureglementările şi standardele internaţionale, ce recomandă statelor s ă nu prevad ă în cazulcopiilor sancţiuni privative de libertate care să dep ăşească 15 ani (spre ex., Rezolu ţiaCongresului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal adoptată la Beijing în 2004). De şi nuare corespondent în reglementările privind măsurile educative ce puteau fi aplicate copiilor,

potrivit vechiului Cod penal, s-ar putea spune că aceast ă m ăsur ă ar fi aplicabil ă copiilor înconflict cu legea penală c ărora li s-ar fi aplicat pedepse privative de libertate.

La determinarea concretă a duratei intern ării în centrul de detenţie, între limitele prevăzutede lege, instanţa ţine seama de criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 74 alin.1 lit. a)-g) pentru individualizarea pedepselor şi se bazează pe cunoa şterea exactă a datelorrealităţii, la care se refer ă criteriile respective. Oricare ar fi îns ă durata şi condiţiile deexecutare a internării într-un centru de detenţie, această sanc ţiune este o măsur ă educativ ă,nu o pedeapsă, şi de aceea are un caracter eminamente educativ şi preventiv, iar nurepresiv ca în cazul pedepsei17.

Dacă, pe perioada internării, copilul săvâr şeşte o nouă infrac ţiune sau este judecat pentru oinfracţiune concurentă s ăvâr şită anterior, instan ţa prelungeşte măsura internării, f ăr ă adepăşi maximul de 15 ani, determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre celeprevăzute de lege pentru infracţiunile săvâr şite. Din durata măsurii educative, se scadeperioada executată pân ă la data hot ărârii (art. 125 alin. 3 din Noul Cod penal).

Legiuitorul a luat în considerare şi situaţiile în care copilul condamnat dă dovezi temeinice de îndreptare. Astfel, în cazul în care pe durata internării copilul a dovedit interes constantpentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a f ăcut progrese evidente în vedereareintegr ării sociale, după executarea a cel pu ţin jumătate din durata internării, instanţa poate

dispune:a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asist ării zilnice pe o perioadă egal ă cu duratainternării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internat ă nu a împlinit vârstade 18 ani;b) liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internat ă a împlinit vârsta de 18 ani.

Art. 144 din Legea nr. 254/2013, stabileşte regimul de executare a măsurilor educativeprivative de libertate.

2.3. Alte dispozi ţ ii relevante

După cum am precizat la început, Titlul V al Noului Cod penal cuprinde şi o serie de dispoziţiispecifice, ce urmează a fi avute în vedere la stabilirea uneia sau alteia dintre m ăsurileeducative eligibile şi la stabilirea duratei. Este vorba, mai întâi, de efectele circumstanţeloratenuante şi a celor agravante legale (art. 75 şi urm. din Noul Cod penal). În Noul Cod penalnu mai există circumstan ţe agravante judiciare.

De asemenea, Titlul V cuprinde dispoziţii referitoare la pluralitatea de infracţiuni, ladescoperirea unei infracţiuni săvâr şite în timpul minorităţii şi la prescripţie, atât cea ar ăspunderii penale a copiilor, cât şi cea a executării măsurilor educative. Mai mult, la fel ca în

17 Antoniu, G. (coord.), Boroi, Al., Bulai, B.-N., Bulai, C., Daneş, Şt., Duvac, C., Guiu, M.-K., Mitrache, C.,Mitrache, Cr., Molnar, I., Ristea, I., Sima, C., Teodorescu, V., Vasiu, I., Vlăşceanu, A. (2011). Explicaţ ii preliminare ale noului Cod penal, Vol. II (art. 53-187). Bucureşti: Editura Universul Juridic, p. 355.


20/109


21/109

20

al conţinutului acestuia, sub aspectul existenţei de propuneri motivate cu privire la măsurileeducative ce pot fi luate faţă de copil.

Potrivit art. 481 alin. 3 vechiul Cod de procedur ă penal ă, chiar dacă persoanele citate maisus nu se prezentau, actele de urmărire penală men ţionate erau totuşi efectuate. Astfel,

legea impunea doar citarea anumitor persoane cu rol de asistare a copilului şi ca pe ogaranţie a neîncălcării drepturilor sale, neimpunând ca audierea copiilor, de pildă, să se fac ă în prezenţa acestora. Dispoziţia are un conţinut identic în noua reglementare (art. 505 alin. 3Noul Cod de procedur ă penal ă). În schimb, nici unul dintre texte nu prevede necesitatea saumăcar posibilitatea ca minorul care a comis infracţiuni, în această faz ă procesual ă, să fieconsiliat psihologic şi, ulterior, asistat de acest specialist, care ar putea fi considerat chiarpersoană de suport pentru copilul aflat în conflict cu legea penal ă (Legea nr. 272/2004prevede includerea în programe psihologice doar a copilului care a comis fapte penale şi nur ăspunde penal; cum cauzele comiterii de fapte penale sunt diverse, dar, toate au consecinţede ordin psihologic, apreciem că aceast ă categorie de speciali şti trebuie să asiste copilul cuvârsta pân

ă la 18 ani cercetat penal pe întreg parcursul procesului penal).

Mai trebuie subliniat faptul că, în etapa actelor premergătoare (până la declan şarea urmăririipenale faţă de copil), vechiul Cod de procedur ă penal ă nu prevedea obligativitatea cit ăriipărinţilor sau a altor reprezentanţi legali ai copilului, nu prevedea obligativitatea asistăriicopilului de către un avocat (dispoziţiile procedurale imperative în acest sens aplicându-sedoar învinuitului şi inculpatului, f ăptuitorul fiind exclus din aria de protecţie). Aceste aspecteau fost avute în vedere la momentul modificărilor procedurale în domeniu, cu aplicabilitate dela 1 februarie 2014, etapa procesuală men ţionată nemaifiind reglementat ă.

Pentru copiii care r ăspund penal, vechea reglementare conţinea dispoziţii speciale privind

măsurile preventive privative de libertate (art. 160 ind. g-h din vechiul Cod de procedur ă penală). Astfel, potrivit alin. 1 din art. 160 ind. g din vechiul Cod de procedur ă penal ă, în modcu totul excepţional, copilul între 14-16 ani care r ăspundea penal putea fi reţinut la dispoziţiaprocurorului sau a organului de cercetare penală, cu înştiinţarea şi sub controlul procurorului,pentru o durată ce nu putea dep ăşi 10 ore, dacă existau date certe c ă respectivul copil acomis o infracţiune pedepsită de lege cu deten ţiunea pe viaţă sau închisoare de 10 ani orimai mare. S-au avut în vedere situaţiile referitoare la infracţiuni de o gravitate foarte mare.Conform alin. 2 al aceluiaşi articol, reţinerea putea fi prelungită numai dac ă se impunea, prinordonanţă motivat ă, de procuror, pentru o durată de cel mult 10 ore.

În ceea ce priveşte arestarea preventivă a copilului între 14-16 ani care r ăspunde penal,

potrivit alin. 1 al art. 160 ind. h din vechiul Cod de procedur ă penal ă, era necesar ă îndeplinirea a două condi ţii cumulative: să nu fie suficient ă o alt ă m ăsur ă preventiv ă şi să existe date certe că respectivul copil a comis o infrac ţiune pedepsită de lege cu deten ţia peviaţă sau închisoare de 10 ani ori mai mare. În alin. 2 din art. 160 ind. h din vechiul Cod deprocedur ă penal ă se prevedea c ă durata arest ării preventive a inculpatului copil între 14-16ani este de cel mult 15 zile, aşadar, jumătate din durata pentru major, iar verificarea legalităţiişi temeiniciei arestării preventive de către instanţă trebuia efectuat ă periodic, dar nu maitârziu de 30 de zile, faţă de 60 de zile prev ăzute pentru majori. Era limitată durata maxim ă aarestării preventive a copilului între 14-16 ani în cursul urmăririi penale la un termenrezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputând depăşi 15 zile. În situaţii

cu totul excepţionale, când pedeapsa prevăzută de lege pentru infrac ţiunea săvâr şită era


22/109

21

detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 20 de ani sau mai mare, durata arest ării preventive în cursul urmăririi penale putea fi prelungită pân ă la 180 de zile.

Inculpatul copil cu vârsta mai mare de 16 ani putea fi arestat preventiv în cursul urmăririipenale pe o durată de cel mult 20 de zile (art. 160 ind. h alin. 3 din vechiul Cod de procedur ă

penală). Durata arestării preventive a inculpatului cu vârsta între 16 şi 18 ani putea fiprelungită în cursul urm ăririi penale, de fiecare dată cu cel mult 20 de zile, f ăr ă a fi dep ăşit untermen rezonabil, limita maximă prev ăzută fiind de 90 de zile; în mod excep ţional, cândpedeapsa prevăzută de lege era deten ţia pe viaţă sau închisoarea de 10 ani sau mai mare,arestarea preventivă a inculpatului copil putea fi prelungit ă la 180 zile. În cursul judec ăţii,verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului copil cu vârsta mai marede 16 ani se efectua periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile.

Potrivit Noului Cod de procedur ă penal ă, reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse fa ţă de un inculpat copil, dar în mod cu totul excepţional, numai dacă efectele unei astfel demăsuri asupra personalităţii şi dezvoltării lui nu ar fi dispropor ţionate faţă de scopul legitim

urmărit prin luarea măsurii, reglementându-se, totodată, necesitatea încunoştiinţării scrise acopilului asupra tuturor drepturilor pe care legea i le recunoaşte şi a reprezentantului legal alacestuia sau, după caz, a persoanei în îngrijirea ori supravegherea c ăreia se află copilul (art.243 alin. 2 şi 4 cu referire la art. 210 şi 228 Noul Cod de procedur ă penal ă). Nouareglementare nu stabileşte pentru luarea, prelungirea ori menţinerea arestării preventivedispuse faţă de copilul aflat în conflict cu legea penal ă şi care r ăspunde penal termenediferenţiate, în funcţie de vârsta acestuia, de faza procesuală parcurs ă, de natura şigravitatea infracţiunilor comise. De asemenea, durata măsurilor preventive ce se pot dispunefaţă de un copil nu este diferit ă de cea a m ăsurilor preventive aplicabile majorilor. În schimb,la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta

inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii acestei măsuri(art. 243 alin. 3 din Noul Cod de procedur ă penal ă) şi propor ţionalitatea între efectele privăriide libertate şi scopul urmărit prin luarea măsurii (la care ne-am referit mai sus, art. 243 alin. 2din Noul Cod de procedur ă penal ă).

În afar ă de dispozi ţiile speciale menţionate, urmărirea penală în cauzele cu infractori copii sedesf ăşoar ă potrivit procedurii obi şnuite. Pentru învinuitul (potrivit noii reglementări, suspectul)sau inculpatul copil, asistenţa juridică este obligatorie pe tot parcursul procesului penal,inclusiv al urmăririi penale (art. 171 alin. 2 din vechiul Cod de procedur ă penal ă, art. 90 lit. adin Noul Cod de procedur ă penal ă). Astfel, avocatul are dreptul să asiste la efectuareaoricărui act de urmărire penală. Prin noua reglementare s-a limitat expres această asisten ţă, în art. 92 alin. 1 lit. a şi b fiind indicate situaţiile de excepţie, respectiv: cele în care seutilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare, precum şi cele privindpercheziţiile corporale sau ale vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante.

Noile dispoziţii procesual penale reglementează şi condiţiile speciale de executare a reţineriişi arestării preventive dispuse faţă de copii, ar ătându-se că minorilor re ţinuţi sau arestaţipreventiv li se asigur ă un regim special de deten ţie, în raport cu particularităţile vârstei, astfel încât măsurile preventive luate faţă de ace ştia să nu le prejudicieze dezvoltarea fizic ă,psihică sau moral ă (art. 244 din Noul Cod de procedur ă penal ă).

În ce priveşte cea de a doua fază a procesului penal, respectiv judecata , potrivitreglementării vechiului Cod de procedur ă penal ă, judecarea infractorilor copii se face de


23/109

22

către instanţele judecătoreşti cu aplicarea procedurii obişnuite, care se completează cudispoziţiile din procedura specială cuprins ă în art. 483-486. Aceea şi dispoziţie generală estemenţinută şi în noua reglementare, articolele care reglementează judecarea infrac ţiunilorsăvâr şite de copii fiind 507-510.

Cauzele în care inculpatul este copil se judecă, potrivit competenţei obişnuite, de către judecători anume desemnaţi potrivit legii, existând în acest sens o identitate între dispoziţiileprocedurale vechi şi cele noi (art. 483 alin. 1 din vechiul Cod de procedur ă penal ă, art. 507alin. 1 din Noul Cod de procedur ă penal ă); judecata se poate desf ăşura în cadrul tribunalelorspecializate pentru copii şi familie, în cadrul secţiilor care pot fi înfiinţate la nivelul fiecăreiinstanţe sau de către complete specializate în domeniul de referinţă. Procedurile sedesf ăşoar ă sub umbrela principiului specializ ării judecătorilor. Specificitatea acestui tip decauze implică o cunoa ştere a unor elemente privitoare la modalitatea de audiere,intervievare, relaţionare cu copiii în general, ceea ce presupune aprofundarea unorcunoştinţe şi tehnici speciale, adaptate gradului de înţelegere al copiilor, nivelului lor dedezvoltarea intelectual

ă, emo

ţional

ă, psihic

ă. Nerespectarea dispozi

ţiilor privind compunerea

instanţei de judecată este prev ăzută sub sanc ţiunea nulităţii absolute şi în nouareglementare (art. 281 din Noul Cod de procedur ă penal ă). Practica a ar ătat că, judecătoriianume desemnaţi pentru soluţionarea cauzelor cu copii au nevoie de o specializare reală, deesenţă, care să le confere viziune asupra modului de derulare a procedurilor într-o manier ă care să asigure atingerea scopului protej ării interesului superior al copilului.

Când în aceeaşi cauză sunt mai mul ţi inculpaţi, unii copii şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, competenţa revine tribunalului specializat pentru copii şi familie, secţiei înfiinţatela nivelul instanţei sau completului specializat, după caz.

Instanţa r ămâne competentă s ă judece şi aplică procedura special ă pentru copii, chiar dac ă în timpul judecăţii inculpatul devine major (art. 483 alin. 2 din vechiul Cod de procedur ă penală, art. 507 alin. 2 din Noul Cod de procedur ă penal ă). Dacă inculpatul a s ăvâr şit faptacând era copil, este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori copii, dacă ladata sesizării instanţei nu a împlinit vârsta de 18 ani.

La soluţionarea cauzelor cu infractori copii, participarea procurorului este obligatorie (art. 315alin. 1 din vechiul Cod de procedur ă penal ă). În reglementarea anterioar ă intr ării în vigoare aLegii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (micareformă a justi ţiei)18, judecarea infracţiunilor presupus comise de către un inculpat copil serealiza numai în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului în care s-a sustras de la judecată,

potrivit art. 484 alin. 1 din vechiul Cod de procedur ă penal ă. Prin abrogarea acestordispoziţii, judecata putea avea loc şi în lipsa copilului. Actuala reglementare (art. 509 dinNoul Cod de procedur ă penal ă) precizează, în legătur ă cu desf ăşurarea judecăţii, că toatecauzele cu inculpaţi copii se judecă de urgen ţă şi cu precădere. Această dispozi ţie este înconsonanţa cu cea inserată la alin. 5 al art. 509, potrivit cu care, ascultarea copilului va avealoc o singur ă dat ă, iar reascultarea sa va fi admisă de judec ător doar în cazuri temeinic justificate. Pentru prima dată au fost concretizate legislativ dispozi ţiile internaţionale potrivitcărora, orice audiere a copilului trebuie să se desf ăşoare f ăr ă traumatizarea sa prinprocedurile penale aplicate, ţinându-se cont de vârsta lui, de necesitatea de a-i fi facilitată

18Publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010.


24/109

23

reintegrarea în societate, de dreptul copilului de a-i fi respectată intimitatea în toate stadiileprocesuale, inclusiv pe parcursul judecăţii.

Art. 484 alin. 2 din vechiul Cod de procedur ă penal ă stipula c ă, la judecarea cauzei secitează, în afar ă de p ăr ţi, Serviciul de probaţiune de la domiciliul copilului, părinţii acestuia,

sau, după caz, tutorele, curatorul, persoana în îngrijirea ori supravegherea c ăreia seaflă copilul, precum şi alte persoane a căror prezenţă este considerat ă necesar ă de c ătreinstanţă. Potrivit alin. 3 al art. 484 din vechiul Cod de procedur ă penal ă, persoanelemenţionate la alin. 2 aveau dreptul şi îndatorirea să dea l ămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate, revenind instan ţei, în bazarolului activ, aducerea la cunoştinţă a acestor drepturi şi îndatoriri. În situaţia în care,persoanele prevăzute la alin. 2 al art. 484 din vechiul Cod de procedur ă penal ă au fost legalcitate şi nu s-au prezentat, se proceda la judecarea cauzei în lipsa lor (art. 484 alin.4 dinvechiul Cod de procedur ă penal ă). Noua reglementare înlătur ă din tabloul persoanelorchemate la judecarea copiilor doar pe cele a căror prezenţă era considerat ă necesar ă decă

tre instanţă

(art. 508 din Noul Cod de procedur ă penal

ă).

Dispoziţiile procedurale privind desf ăşurarea judecăţii cauzelor cu infractori copii, atât celevechi, cât şi cele din Noul Cod de procedur ă penal ă, cuprind norme derogatorii privindpublicitatea şedinţei de judecată. Astfel, art. 485 alin. 2 din vechiul Cod de procedur ă penal ă arată c ă şedinţa nu este publică. Caracterul nepublic este reglementat şi în Noul Cod deprocedur ă penal ă, la art. 509 alin. 2. La desf ăşurarea judecăţii pot asista persoanele cuprivire la care există obligativitatea cit ării, apăr ătorii păr ţilor, şi cu încuviinţarea instanţei, şialte persoane. În acest sens, nu există diferen ţe de reglementare între vechiul şi Noul Codde procedur ă penal ă. Potrivit art. 485 alin. final al vechiului Cod de procedur ă penal ă, atuncicând inculpatul copil are sub 16 ani, instanţa, după ce-l ascult ă, poate dispune îndepărtarea

sa din sală, dacă apreciaz ă c ă cercetarea judec ătorească şi dezbaterile ar putea avea oinfluenţă negativ ă asupra copilului. Noua reglementare este mult mai punctual ă, mai precisă,dispoziţiile art. 509 alin. 3 f ăcând referire la aprecierea instanţei cu privire la o posibilă influenţă negativ ă asupra copilului decurgând din administrarea unor probe, cu imediataconsecinţă a dispunerii îndep ărtării lui din şedinţă. Mai mult, noul articol extinde sfera deaplicare a acestei dispoziţii la părinţii ori tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sausupravegherea căreia se află temporar copilul. Practica judiciar ă a reliefat împrejurarea c ă,copiii cercetaţi penal, în cazul în care admit să dea declara ţii, o fac cu mai multă dezinvoltur ă şi acurateţe în lipsa părinţilor sau a celor care se ocupă de îngrijirea ori supravegherea lor,din motive ce ţin de educaţia primită, de personalitatea copilului, de temerea că va fi expus la

pedepse corporale sau de altă natur ă, de imaginea de sine etc..

Dispoziţiile referitoare la obligativitatea asistenţei juridice a copiilor infractori în faza de judecată este întâlnit ă atât în vechea reglementare, cât şi în cea prezentă. Astfel, potrivit art.171 alin. 2 din vechiul Cod de procedur ă penal ă, asistenţa juridică a inculpatului copil eraobligatorie. În cazul în care, în cauză, nu exista un apăr ător ales, art. 171 alin. 4 din vechiulCod de procedur ă penal ă impunea obliga ţia desemnării unui apăr ător din oficiu. Noul Cod deprocedur ă penal ă precizeaz ă, în mod expres, la art. 90 lit. a că asisten ţa juridică esteobligatorie când suspectul sau inculpatul este copil.

Art. 493 din vechiul Cod de procedur ă penal ă prevedeau c ă dispozi ţiile speciale privind

judecarea copiilor se aplică şi la judecata în apel şi recurs. Urmare a noilor modificări privindcompetenţa materială şi căile de atac ce pot fi exercitate, prin art. 520 din Noul Cod de


25/109

24

procedur ă penal ă se prevede c ă dispozi ţiile referitoare la judecata în primă instan ţă încauzele privitoare la infracţiuni săvâr şite de copii se aplică în mod corespunz ător şi la judecata în apel.

Legat de procedurile de desf ăşurare a cauzelor cu infractori copii, din conţinutul

documentului cadru (Convenţia Drepturilor Copilului), dar şi al celorlalte documente(enumerate mai jos), rezultă c ă, toate organele judiciare implicate au obligaţia de a tratacopilul ca titular de drepturi, ca persoană care are exerci ţiul drepturilor sale, cel puţin prinexprimarea opiniilor cu privire la aspecte care îi trasează viitorul. De asemenea, procedurile judiciare ar trebui adaptate vârstei şi nivelului de înţelegere al copilului; copiii ar trebuiprotejaţi împotriva imaginilor şi informaţiilor care ar putea fi dăunătoare pentru bunăstarealor; prin derularea procedurilor judiciare, nu trebuie aduse atingeri dreptului la demnitate alcopilului, dreptului la viaţă privat ă, la sănătate fizică şi psihică sau oric ărui alt drept activat deimplicarea lui în procesul penal.

4. Executarea măsurilor preventive privative de libertate şi a pedepselor cu

închisoarea în regim de detenţie

Legislaţia anterioar ă privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (Legea nr. 275/200619) cuprindea dispoziţii referitoare atâtla executarea pedepselor privative de libertate (Titlul IV), cât şi la executarea măsurilorpreventive privative de libertate (Titlul V), norma de trimitere fiind inserată în art. 82 alin. 5din lege, potrivit cu care, dispoziţiile din Titlul IV Cap. III-VII, care includ şi copiii, referitoare lacondiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile persoanelor condamnate, muncă, activităţieducative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă social ă,recompensare, cu excepţia permisiunii de ieşire din penitenciar, şi sancţiuni disciplinare se

aplică în mod corespunz ător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prevăzute înprezentul titlu.

Noua reglementare, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014, respectiv Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse deorganele judiciare în cursul procesului penal20, conţine, de asemenea, dispoziţii referitoare laexecutarea măsurilor preventive privative de libertate (Titlul IV); dispoziţiile privindexecutarea măsurilor educative privative de libertate se regăsesc în Titlul V din lege. Noualege prevede şi detaliază momentul primirii în penitenciar a copiilor (art. 43 prevede clarobligativitatea respectării principiului separaţiei pe majori şi copii), detaliază (spre deosebirede vechea reglementare, care avea doar o normă de trimitere, respectiv, art. 82 alin. 5 din

Legea 275/2006) regimul copiilor arestaţi, atât pentru faza de urmărire penală (art. 117), câtşi pentru faza de judecată (art. 123).

Dispoziţiile din vechea reglementare referitoare la condiţiile de detenţie, drepturile şiobligaţiile copiilor condamnaţi, muncă, activităţi educative, culturale, terapeutice, deconsiliere psihologică şi asistenţă social ă, s-au aplicat, după cum am men ţionat mai sus, înmod corespunzător şi copiilor reţinuţi sau arestaţi preventiv. Reţinerea şi arestareapreventivă în cursul urm ăririi penale s-a executat în centrele de reţinere şi arestarepreventivă, care s-au organizat şi au funcţionat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne,

19Publicată în M. Of. 627 din 20 iulie 2006.20Publicată în M. Of. 514 din 14 august 2013.


26/109

25

iar arestarea preventivă în cursul judec ăţii s-a executat în secţiile speciale de arestarepreventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventiv ă de pe lâng ăpenitenciare,care s-au organizat şi au funcţionat în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor(art. 81 din Legea 275/2006).

Noua reglementare, respectiv Legea 254/2013, prevede că re ţinerea şi arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută, inclusiv de către copii, în centre de reţinere şi arestarepreventivă, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne(art. 107-108). Pe parcursul cercetării judecătoreşti, copiii arestaţi preventiv execută m ăsurapreventivă în centre de deten ţie sau în centre de arestare preventivă, care se organizează şifuncţionează în subordinea Administra ţiei Naţionale a Penitenciarelor (art. 120 şi 123).

Conform Legii nr. 275/2006, pe perioada lipsirii de libertate, copiii aveau dreptul atât laasigurarea respectării drepturilor conferite adulţilor, cât şi la servicii adiţionale, la programespeciale de asistenţă şi consiliere, în funcţie de vârsta şi personalitatea fiecăruia (art. 28 alin.1). Programele speciale la care copiii aflaţi în executarea unei pedepse privative de libertate

participau, erau realizate de serviciile de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă social ă din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de probaţiune, a voluntarilor, aasociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile (art. 28 alin. 2).Măsura educativă a intern ării într-un centru educativ şi măsura educativă a intern ării într-uncentru de detenţie, prin natura şi conţinutul lor, presupun, astfel cum rezultă din art. 141 dinLegea nr. 254/2013, participarea copiilor la programe de instruire şcolar ă şi formareprofesională, potrivit aptitudinilor lor, precum şi la alte activităţi şi programe destinatereintegr ării sociale, participare intensivă şi cu regim de pază şi supraveghere în cazulinternării într-un centru de detenţie.

Potrivit Legii nr. 275/2006, copiii executau pedepsele privative de libertate în penitenciareanume destinate sau în secţii separate din cadrul celorlalte penitenciare, pentru a li seasigura protecţia şi asistenţa pe plan social, şcolar, educativ, profesional, psihologic,medical, fizic, care le sunt necesare potrivit vârstei, genului şi personalităţii fiecăruia (art. 129din Regulamentul de aplicare a Legii 276/2006). De asemenea, în penitenciarele pentru copiişi tineri se asigura separarea pe camere, în funcţie de gen, vârstă, regim de executarestabilit. Prin Legea nr. 254/2013 s-a stabilit că executarea m ăsurilor educative privative delibertate într-un centru educativ sau într-un centru de deten ţie este subordonată scopuluiprivind reintegrarea în societate a persoanelor internate şi responsabilizarea acestora, învederea asumării propriilor acţiuni şi a prevenirii săvâr şirii de noi infracţiuni. În plus, estemenţionat că, măsurile educative privative de libertate sunt puse în executare în condiţii caresă nu îngr ădească exercitarea dreptului la via ţă privat ă mai mult decât este inerent execut ăriiacestora (art. 135). Persoanele internate beneficiază de protec ţie şi asistenţă în planeducaţional, profesional, psihologic, social, medical şi fizic, în funcţie de vârstă, gen,personalitate şi în interesul dezvoltării personale, asigurate de personal specializat (art. 138).

Potrivit art. 38 alin. 1 din Legea 275/2006, exercitarea drepturilor persoanelor condamnate lapedepse privative de libertate nu putea fi îngr ădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzutede lege. Prin noua reglementare (art. 56 din Legea nr. 254/2013) a fost extinsă sferagaranţiilor pentru respectarea acestor drepturi şi la persoanele condamnate şi transferate laun alt penitenciar pe parcursul procedurilor de soluţionare a plângerii formulate în condiţiile

articolului menţionat. Reglementarea naţională a drepturilor specifice de care beneficiaz ă persoanele condamnate, cum sunt cele privind relaţiile cu administraţia locului de deţinere


27/109

26

(dreptul la hrană, echipament, odihnă etc.) sau cele referitoare la rela ţiile acestora cu familia,cu exteriorul (dreptul la vizite, dreptul la corespondenţă, dreptul de acces la informaţiile deinteres public etc.) corespunde prevederilor internaţionale în materie.

Astfel, printre cele mai importante documente internaţionale în materie amintim:

- Conven ţia Europeană a Drepturilor Omului men ţionează în art. 5 alin. 1 c ă, oricepersoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţiacazurilor expres prevăzute de normele legale şi în conformitate cu căile legale;

- Ansamblul de Reguli Minime pentru tratamentul deţinuţilor, rezoluţie adoptată la 30august 1955, care prevede, printre altele, ca regulă general ă c ă, deţinuţii tineri trebuie să fieseparaţi de adulţi;

- Conven ţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi altor pedepse oritratamente cu cruzime, inumane sau degradante (potrivit acesteia, nici o persoană, inclusivcopilul, nu va fi supus la tortur ă şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane saudegradante);

- Conven ţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului din 1989 (ratificată de România prin Legea nr. 18/1990) cuprinde articole referitoare la justi ţia juvenilă (a sevedea în principal articolele 37, 39 şi 40);

- Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei formeoarecare de detenţie sau încarcerare menţionează la art. 31 faptul c ă, autorităţilecompetente se vor str ădui să furnizeze, dac ă este nevoie, în conformitate cu dreptul intern,asistenţa membrilor familiei deţinutului, în special membrilor copii, şi ele se vor str ădui maiales să asigure în bune condi ţii, supravegherea copiilor lăsaţi f ăr ă p ărinţi;

- Ansamblul Regulilor Minime ale Na ţiunilor Unite cu privire la Administrarea JustiţieiJuvenile (Regulile de la Beijing, Rezoluţia 40/33 din 29 noiembrie 1985), care se aplică

impar ţial delincvenţilor juvenili, f ăr ă nici un fel de deosebire, mai ales de ras ă, culoare, sex,limbă, religie, opinie politică, f ăr ă deosebire de origine social ă, stare materială, naştere saualtă situa ţie; ofer ă un cadru general în care un sistem na ţional de justiţie juvenilă ar trebui s ă funcţioneze;

- Normele Organiza ţiei Naţiunilor Unite pentru Protecţia Copiilor privaţi de libertate(Rezoluţia 45/113 din 14 decembrie 1990), potrivit cărora, privarea de libertate a copiilor seva face numai în conformitate cu principiile şi procedurile prezentate în aceste Norme şi înNormele standard minime pentru administrarea justiţiei pentru copii ale OrganizaţieiNaţiunilor Unite (Normele de la Beijing); sunt specificate condiţiile în care un copil poate fiprivat de libertate;

- Conven ţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelorinumane sau degradante, care stabileşte un Comitet abilitat pentru vizitarea oricărui loc aflat în jurisdicţia păr ţilor unde persoanele sunt private de libertate de către o autoritate publică;

- Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselorsau tratamentelor inumane sau degradante;

- Recomandarea REC (2003) 20 a Comitetului de Miniştri al Statelor Membre cuprivire la noile modalităţi de tratare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile (adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 24 septembrie 2003) şi Recomandarea R(75) 25 privind munca în penitenciare;

- Recomandarea 2006 (2) a Consiliului Europei privind Regulile penitenciare

europene;


28/109

27

- Recomandarea Rec (2006) 13 a Comitetului de Miniştri către Statele Membre cuprivire la cercetarea în stare de arest preventiv, condiţiile de desf ăşurare şi măsuri deprotecţie împotriva abuzului (Adoptată de c ătre Comitetul de Miniştri la 27 septembrie 2006,la cea de-a 974-a întrunire a prim-miniştrilor);

- Recomandarea R (93) 6 privind închisoarea şi aspectele criminologice ale

controlului bolilor transmisibile, inclusiv HIV/SIDA şi alte aspecte privind sănătatea populaţieipenitenciare;

- Recomandarea R (98) 7 privind aspecte etice şi organizatorice ale asistenţeimedicale în penitenciare.

Aceste reglementări naţionale şi internaţionale consacr ă, după cum men ţionam mai sus,existenţa drepturilor specifice de care beneficiază persoanele condamnate, inclusiv copiii, peperioada privării legale de libertate, fie ca urmare a luării unei măsuri preventive, fie c

Raport-special-privind-respectarea-drepturilor-copiilor-privati-de-libertate-in-Romania-2014.pdf

Documents

Transcript of Raport-special-privind-respectarea-drepturilor-copiilor-privati-de-libertate-in-Romania-2014.pdf