RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

45
Pag. | 1 RAPORT DE ACTIVITATE al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014 În conformitate cu dispoziţiile art. 104, alin. 3, lit. b din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele consiliului judeţean are obligaţia de a prezenta consiliului judeţean, anual, sau la cererea acestuia, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului judeţean. Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, în calitate de şef al administraţiei publice judeţene, răspunde de buna funcţionare a instituţiei, precum şi a serviciilor de specialitate şi instituţiilor subordonate, reprezintă judeţul în relaţia cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi străinătate, precum şi în justiţie. Vă prezint în cele ce urmează, în mod succint, raportul de activitate pentru anul 2014, structurat pe principalele domenii de activitate: I. PLANIFICARE – ORGANIZARE Strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu, aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Sibiu nr. 234/2012, stabileşte orientările generale de dezvoltare pentru perioada 2012-2020. Obiectivul principal al strategiei îl reprezintă dezvoltarea durabilă a judeţului care, în final, să asigure creşterea nivelului de trai al populaţiei. În vederea realizării acestui obiectiv, ne-am propus să asigurăm condiţii cât mai bune pentru dezvoltarea economiei, industriei, pentru protecţia mediului, întreţinerea şi modernizarea infrastructurii de transport, a infrastructurii tehnico-edilitare, buna funcţionare şi dezvoltarea tuturor serviciilor publice de interes judeţean, în special din domeniul sănătăţii, asistenţei sociale şi siguranţei publice, protecţia patrimoniului cultural, dezvoltarea turismului, culturii şi sportului, obiective care nu pot fi atinse fără un personal calificat care să contribuie la dezvoltarea capacităţii administrative a judeţului şi atragerea de investiţii în judeţ. De asemenea, am avut în vedere diversificarea serviciilor şi creşterea calităţii acestora prin eficientizarea activităţii aparatului propriu şi din instituţiile subordonate, ţinând seama de standardele europene, de utilizarea eficientă a resurselor umane, financiare, materiale, de care dispunem, pentru soluţionarea tuturor problemelor identificate la nivelul judeţului şi realizarea obiectivelor specifice în fiecare domeniu, precum şi atragerea de fonduri guvernamentale sau europene pentru dezvoltarea economico-socială a judeţului. După cum vă este cunoscut, ne-am propus câteva proiecte strategice prioritare, pe care le-am urmărit şi în anul 2014, şi anume: creşterea competitivităţii economice a judeţului – proiect prin intermediul căruia am acordat sprijin autorităţilor administraţiei publice locale pentru înfiinţarea, extinderea şi promovarea

Transcript of RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Page 1: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 1

RAPORT DE ACTIVITATE al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu

pentru anul 2014

În conformitate cu dispoziţiile art. 104, alin. 3, lit. b din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice

locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele consiliului judeţean are obligaţia de a

prezenta consiliului judeţean, anual, sau la cererea acestuia, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a

atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului judeţean.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, în calitate de şef al administraţiei publice judeţene, răspunde

de buna funcţionare a instituţiei, precum şi a serviciilor de specialitate şi instituţiilor subordonate, reprezintă

judeţul în relaţia cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi străinătate, precum şi

în justiţie.

Vă prezint în cele ce urmează, în mod succint, raportul de activitate pentru anul 2014, structurat pe

principalele domenii de activitate:

I. PLANIFICARE – ORGANIZARE

Strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu, aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Sibiu nr.

234/2012, stabileşte orientările generale de dezvoltare pentru perioada 2012-2020. Obiectivul principal al

strategiei îl reprezintă dezvoltarea durabilă a judeţului care, în final, să asigure creşterea nivelului de trai al

populaţiei. În vederea realizării acestui obiectiv, ne-am propus să asigurăm condiţii cât mai bune pentru

dezvoltarea economiei, industriei, pentru protecţia mediului, întreţinerea şi modernizarea infrastructurii de

transport, a infrastructurii tehnico-edilitare, buna funcţionare şi dezvoltarea tuturor serviciilor publice de interes

judeţean, în special din domeniul sănătăţii, asistenţei sociale şi siguranţei publice, protecţia patrimoniului

cultural, dezvoltarea turismului, culturii şi sportului, obiective care nu pot fi atinse fără un personal calificat care

să contribuie la dezvoltarea capacităţii administrative a judeţului şi atragerea de investiţii în judeţ.

De asemenea, am avut în vedere diversificarea serviciilor şi creşterea calităţii acestora prin

eficientizarea activităţii aparatului propriu şi din instituţiile subordonate, ţinând seama de standardele europene,

de utilizarea eficientă a resurselor umane, financiare, materiale, de care dispunem, pentru soluţionarea tuturor

problemelor identificate la nivelul judeţului şi realizarea obiectivelor specifice în fiecare domeniu, precum şi

atragerea de fonduri guvernamentale sau europene pentru dezvoltarea economico-socială a judeţului.

După cum vă este cunoscut, ne-am propus câteva proiecte strategice prioritare, pe care le-am urmărit

şi în anul 2014, şi anume:

creşterea competitivităţii economice a judeţului – proiect prin intermediul căruia am acordat

sprijin autorităţilor administraţiei publice locale pentru înfiinţarea, extinderea şi promovarea

Page 2: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 2

parcurilor şi zonelor industriale, promovarea potenţialului economic al judeţului şi a oportunităţilor

de investiţii pentru atragerea investitorilor în judeţ, sprijin pentru investitori, mediul de afaceri din

judeţ, IMM-uri şi pentru buna cooperare între toţi actorii implicaţi/angajaţi în susţinerea

competitivităţii socio-economice a judeţului, precum şi sprijin pentru crearea de noi locuri de

muncă;

dezvoltarea infrastructurii judeţene, care a vizat modernizarea drumurilor judeţene, a celor

comunale, podurilor şi podeţelor, reţelelor de apă şi canalizare din judeţ, modernizarea

Aeroportului Internaţional Sibiu care să asigure extinderea traficului de călători şi cel de mărfuri -

terminal CARGO;

asistenţa socială, modernizarea şi dotarea spitalelor aflate în administrarea Consiliului

Judeţean Sibiu şi a dispensarelor din mediul rural şi mic urban;

turismul - dezvoltarea unor trasee turistice tematice pentru atragerea turiştilor pe fiecare zonă

etnofolclorică a judeţului, dezvoltarea turismului balneo-climateric şi a domeniului schiabil,

promovarea potenţialului turistic al judeţului în ţară şi străinătate;

cultura şi sportul - promovarea patrimoniului cultural material şi imaterial, a tradiţiilor culturale

locale şi încurajarea sportului de masă;

perfecţionarea resurselor umane - sesiuni de informare, formare, training, cursuri de formare

şi perfecţionare profesională, inclusiv în meserii tradiţionale, pentru meşteşuguri şi industrii

creative, adaptate la cererea de pe piaţa muncii.

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Pentru atingerea obiectivului strategic principal am urmărit promovarea şi dezvoltarea unei economii

moderne, competitive, orientată tot mai mult pe cunoaştere, creativitate şi inovare, în măsură să asigure

dezvoltarea durabilă, echilibrată, coezivă şi solidară a întregului judeţ.

Pentru realizarea acestui obiectiv strategic am avut în vedere:

A. Creșterea coeziunii teritoriale a judeţului prin sprijinirea dezvoltării tuturor unităţilor administrativ-

teritoriale. În acest scop, au fost încheiate parteneriate active între Consiliul Judeţean Sibiu şi consiliile locale,

urmărindu-se dezvoltarea infrastructurii tehnice - transport, telecomunicații, utilități, energie (drumuri

judeţene şi comunale, reţea de apă şi canalizare, puţuri de apă forate etc.), precum și a infrastructurii sociale

- educație, sănătate, asistenţă socială și cultură (reabilitare şcoli, centre culturale, centre medico-sociale,

terenuri multifuncţionale de sport, locuri de joacă pentru copii etc).

B. Creșterea competitivității economice a judeţului prin valorificarea superioară a potențialului

judeţean, stimularea inovării și a economiei orientate spre cunoaștere, dezvoltarea şi promovarea unor

instrumente specifice - parcuri industriale, depozite agroalimentare, infrastructură de afaceri, de transfer

tehnologic, clustere, rețele de afaceri, centre de cercetare ştiinţifică. Acest obiectiv specific îl văd realizat și prin

crearea unui mediu atractiv pentru investiții şi încurajarea unui dialog permanent între mediul de afaceri,

administraţie şi societatea civilă.

Pentru realizarea acestui obiectiv, am propus Consiliului Judeţean Sibiu şi am derulat următoarele

acţiuni:

a) Începând din luna ianuarie 2014, am organizat alături de Instituţia Prefectului Sibiu şi Camera de

Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, sesiuni de animare economică în cele cinci microregiuni ale judeţului:

Page 3: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 3

Ţara Oltului (16.01.2014, Cîrţa), Valea Hârtibaciului (22.01.2014, Agnita), Mărginimea Sibiului (29.01.2014,

Sălişte), Ţara Secaşelor (05.02.2014, Miercurea Sibiului) şi Valea Târnavelor (26.02.2014, Copşa Mică), având

ca scop identificarea proiectelor majore de dezvoltare pentru teritoriul judeţului, precum şi a principalilor poli de

dezvoltare locală, posibilităţile de susţinere şi de finanţare a acestora şi marcarea anului 2014 ca „Anul

dezvoltării economice” pentru judeţul Sibiu.

În contextul climatului economic concurenţial, conlucrarea administraţiei publice cu mediul de afaceri şi

comunitatea locală reprezintă un element important pentru creşterea atractivităţii teritoriului în ceea ce privește

activităţile economice care să susţină menţinerea şi crearea de locuri de muncă.

Prin împărţirea teritoriului în cinci microregiuni de dezvoltare durabilă am urmărit stabilirea unui nivel

de programare strategică şi de implementare a proiectelor specifice fiecărei zone, intermediar între judeţ şi

municipiu/oraş/comună. Aceste întâlniri au vizat promovarea activismului cetăţenesc şi instituţional, creând

cadrul necesar pentru ca autorităţile locale, oamenii de afaceri şi reprezentanţii societăţii civile, cetăţenii în

general, să poată propune soluţii pentru problemelele lor, să devină susţinători activi ai dezvoltării economice și

sociale în județul Sibiu care să ducă la creșterea nivelului de trai.

Sesiunile de animare economică s-au constituit în acţiuni de susţinere a economiei locale, care au

urmărit identificarea proiectelor majore ale fiecărei microregiuni, resursele care necesită valorificare prioritară,

dar şi dificultăţile şi problemele din teritoriu. Pentru a asigura dezvoltarea economică durabilă este necesar ca

viziunea strategică de la nivelele superioare să fie în concordanţă cu propunerile şi necesitățile specifice.

Pentru a avea succes, proiectele au nevoie nu doar de finanţare, ci şi de susţinere pe termen lung din partea

cetăţenilor, a comunităţilor şi partidelor politice.

Din motive tehnice, care ţin în special de teritoriul la care se referă, de nivelul de convergenţă cu

Strategia de dezvoltare a judeţului şi posibilităţile/sursele de finanţare, proiectele propuse au fost grupate în 4

categorii:

proiecte cu impact major teritorial (dezvoltare la nivel microregional);

proiecte cu impact teritorial (dezvoltare la nivel microregional);

proiecte cu impact zonal (dezvoltare pentru mai mult de o unitate administrativ-teritorială (UAT),

dar pentru mai puţin decât o microregiune);

proiecte cu impact local ( dezvoltare preponderent pentru o UAT).

Proiectele propuse în cele cinci microregiuni ale judeţului au în comun teme, precum: reabilitarea

infrastructurii de transport, realizarea/extinderea/reabilitarea reţelelor de utilităţi; dezvoltarea turismului cultural,

montan, balnear, cinegetic; crearea şi promovarea unor branduri locale, trasee turistice; cicloturism,

Cîrţa

Agnita

Page 4: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 4

silvoturism, ecoturism; dezvoltarea agriculturii, în special a celei ecologice; dezvoltarea unor centre de

colectare, procesare şi comercializare; centre de cercetare, dezvoltarea unor zone industriale, nepoluante, a

unor zone de servicii sau a unor parcuri logistice în jurul polilor de dezvoltare a microregiunilor; valorificarea

patrimoniului cultural material şi imaterial (tradiţii, meşteşuguri etc.) specific judeţului şi fiecărei zone în parte;

protecţia mediului, valorificarea cadrului natural.

Majoritatea propunerilor sunt cuprinse şi în Strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu pentru perioada

2012–2020, iar Consiliul Judeţean Sibiu derulează deja o serie de proiecte strategice care vin în întâmpinarea

acestor propuneri înaintate de către reprezentanţii din teritoriu.

b) Promovarea oportunităţilor de investiţii s-a continuat pe tot parcursul anului 2014. În acest sens,

s-a realizat o serie de instrumente deosebit de utile pentru promovarea potenţialului şi oportunităţilor de

investiţii oferite de judeţul Sibiu, astfel:

filmul de prezentare a judeţului Sibiu – „Poarta de Sud a Transilvaniei”, ce pune în valoare

potenţialul economic, turistic şi cultural, cu accent pe atracţiile naturale, resursele locale şi zestrea

multiculturală a celor 5 microregiuni de dezvoltare, film cu titrare în 9 limbi de largă circulaţie internaţională;

un catalog de prezentare a judeţului – „Judeţul Sibiu – Poarta de Sud a Transilvaniei” –

judeţul care merită să fie vizitat, unde merită să locuieşti, să faci afaceri şi să investeşti;

harta judeţului cu proiectele strategice iniţiate la începutul mandatului de Preşedinte al

Consiliului Judeţean Sibiu, pentru perioada 2012-2016, finalizate şi în curs de derulare, respectiv cele

programate pentru viitor;

pliantul pentru Conferinţa internaţională OPORTUNITĂŢI DE INVESTIŢII ÎN JUDEŢUL SIBIU –

Valoare adăugată afacerii tale – 2014 – incluzând prezentarea avantajelor competitive, direcţiilor şi proiectelor

strategice ale judeţului, precum și datele de contact ale celor 9 parcuri industriale din județul Sibiu.

c) În luna februarie, judeţul Sibiu a fost reprezentat la Forumul economic Franţa - Europa de Sud -

Est de la Bucureşti, pentru promovarea oportunităţilor de investiţii în judeţ şi a mediului de afaceri, organizat de

către UBIFRANCE România, Agenţia Pentru Dezvoltarea Internaţională a Intreprinderilor Franţa.

În cadrul acestui forum au fost prezente peste 100 de companii franceze, precum şi peste 300 de

companii din România şi alte 11 ţări din Europa de Sud-Est. Facilitând dialogul direct între companiile locale şi

străine, evenimentul s-a constituit într-un adevărat tur de forţă în domeniul afacerilor.

Judeţul Sibiu a fost singurul din ţară care a participat cu un stand propriu, fapt datorat relaţiilor

bilaterale deosebite dintre judeţul Sibiu şi Regiunea Ille-et-Vilaine din Franţa, relaţii care au fost extinse din

zona culturală spre cea economică şi a schimburilor comerciale.

Prin intermediul standului organizat la Bucureşti, s-a urmărit promovarea mediului de afaceri şi

evidenţierea oportunităţilor de afaceri în judeţul Sibiu, atragerea de noi investitori, precum şi identificarea de

parteneri de afaceri pentru companiile din judeţul Sibiu, care au răspuns invitaţiei Consiliului Judeţean Sibiu şi

care au ales să îşi promoveze afacerea în cadrul standului nostru.

Page 5: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 5

Forumul Economic Franța – Europa de Sud-Est, București, 2014

d) În luna aprilie, s-a desfăşurat vizita de lucru a delegaţiei reprezentanţilor Consiliului General

Ille-et-Vilaine, Bretania, Franţa în Judeţul Sibiu, prilejuită de aniversarea celor 25 de ani de cooperare

dintre Judeţul Sibiu şi Departamentul Ille-et-Vilaine şi a 20 de ani de la înfiinţarea Casei Ille-et-Vilaine la

Sibiu. Delegaţia franceză a fost însoţită şi de o reprezentantă a mediului de afaceri, vizita fiind organizată în

parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu şi Bretagne International. Programul delegaţiei

a cuprins vizite în judeţ, întâlniri de lucru, o sesiune festivă şi întâlniri aniversare.

e) Având în vedere obiectivele şi proiectele Consiliului Judeţean expuse şi aprobate prin Strategia de

dezvoltare a judeţului Sibiu pentru perioada 2012 – 2020 şi necesitatea promovării potenţialului economic şi al

oportunităţilor de afaceri, precum şi importanţa dezvoltării de noi parteneriate/cooperări internaţionale, s-a

aprobat, prin HCJS nr. 68/27 martie 2014, organizarea primei ediţii a Conferinţei internaţionale:

OPORTUNITĂŢI DE INVESTIŢII ÎN JUDEŢUL SIBIU – Valoare adăugată afacerii tale, în perioada 04 – 06

iunie 2014, de către Consiliul Judeţean Sibiu în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu

şi cu sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţul Sibiu.

La eveniment au participat ambasadori ai statelor europene membre ale UE şi nu numai, ataşaţi

economici, reprezentanţi ai camerelor de comerţ bilaterale/ naţionale, ai agenţiilor de turism, ai tour-

operatorilor, ai operatorilor de curse aeriene şi de handling (41 de persoane, dintre care 25 de ambasadori

sau reprezentanţi ai ambasadelor), precum şi reprezentanţii Consiliului Judeţean, ai Camerei de Comerţ,

Industrie şi Agricultură Sibiu, oameni de afaceri, reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ,

reprezentanţi ai mediului universitar, ai Asociaţiei de Prietenie Ille-et-Vilaine Sibiu, ai Asociaţiei Judeţene de

Turism Sibiu, directori ai instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean Sibiu, primari etc.

Vizita de lucru a delegaţiei reprezentanţilor Consiliului General Ille-et-Vilaine, Bretania, Franţa

Page 6: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 6

Programul Conferinţei internaţionale a cuprins prezentarea Judeţului Sibiu, a potenţialului economic,

oportunităţilor de investiţii şi a unor experienţe de afaceri, vizite de lucru în judeţ la societăţi comerciale, parcuri

industriale, obiective turistice şi culturale ş.a., precum şi un atelier de lucru Dezvoltarea unui nod integrat de

transport la Aeroportul Internaţional Sibiu. Toate acestea au creat o puternică vizibilitate județului Sibiu și

oportunităților oferite în domeniul investițiilor.

f) În luna iulie s-a desfăşurat vizita de lucru în Judeţul Sibiu a delegaţiei reprezentanţilor Camerei

de Agricultură din Departamentul Ille-et-Vilaine, Bretania, Franţa, prilejuită de necesitatea identificării

domeniilor de interes pentru schimburile de experienţă şi colaborările programate conform planului operaţional

de acţiuni pe anul 2014, între actorii din domeniul agriculturii din cele două zone, în special pe tema

comercializării produselor locale şi cooperarea dintre camerele agricole, precum şi pentru participarea la

SPACE 2014 - Salonul internaţional al crescătorilor de animale, agricultura fiind una din axele de cooperare din

Înţelegerea de colaborare dintre cele două Consilii partenere, adoptată prin HCJS nr. 52/2013. Programul

delegaţiei a cuprins atât vizite de lucru în judeţ şi discuţii cu agricultorii, cât şi întâlniri de lucru.

3 iulie 2014 – întâlnire de lucru la Târnava şi reuniunea privind cooperarea în domeniul agricol

g) În luna septembrie, o delegaţie agricolă, organizată de Consiliul Judeţean Sibiu, s-a deplasat

în Departamentul Ille-et-Vilaine, Regiunea Bretania, Franţa, la invitaţia Consiliului General din Ille-et-Vilaine.

Vizita a avut loc conform planului operaţional de acţiune pentru anul 2014, stabilit de comun acord de către

conducerile celor două Consilii, în urma discuţiilor purtate cu ocazia vizitelor delegaţiilor franceze din luna

aprilie şi iulie 2014.

Scopul acestei vizite a fost participarea la Salonul internaţional al crescătorilor de animale –

SPACE 2014, şi cooperarea în domeniul agricol: asistenţă tehnică acordată actorilor în cadrul schimburilor

de bune practici, de competenţe, de experienţă, favorizarea colaborării între agricultorii din Departamentul Ille-

et-Vilaine şi cei din Judeţul Sibiu; continuarea colaborării pe tematica structurării agricultorilor şi asistenţă

pentru funcţionarea Camerei de Agricultură asociativă din Sibiu.

Priorităţile pentru cooperarea în domeniul agricol, reieşite în urma vizitei de lucru au fost următoarele:

Sprijinul Camerei de agricultură franceze pentru funcţionarea şi dezvoltarea Camerei agricole a

judeţului Sibiu – consiliere, informare, asistenţă, schimb de experienţă;

Transfer de experienţă, de competenţe – management strategic, conducerea fermei, ferme

experimentale şi ferme şcoală/pilot;

Tineri fermieri, studenţi, reprezentanţi ai structurilor de cooperare – formare, stagii, încurajare

pentru instalare, schimburi de experienţă;

Page 7: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 7

Schimburi economice – echipamente, produse, circuite comerciale;

Proiecte comune pentru accesarea de fonduri europene în parteneriat, privind circuitele scurte de

valorificare a produselor locale sau formarea tinerilor fermieri;

Participarea la SPACE 2015 a unor structuri asociative ale producătorilor pentru expoziţii și concursuri,

a Camerei Agricole pentru noi contacte și pieţe, dar și pentru vizibilitate, precum și a mediului

universitar pentru colaborări în domeniul cercetării.

h) În luna octombrie 2014, am organizat şi am participat la următoarele acţiuni:

Întâlnirea cu Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, din cadrul campaniei de prezentare –

informare privind modalitatea de accesare de către companii a schemei de ajutor de stat ce promovează

dezvoltarea regională, a reprezentanţilor mediului de afaceri din judeţ

Masa rotundă cu tema Îmbunătățirea serviciilor de utilităţi publice prin dialog social din cadrul

proiectului Noi resurse pentru dialogul tripartit în România, a reprezentanţilor organizaţiilor patronale, sindicale,

din administraţia publică şi a organizaţiilor relevante a societăţii civile.

i) În luna noiembrie 2014, am derulat câteva întâlniri importante, dintre care:

Conferinţa organizată pentru sprijinirea dezvoltării IMM-urilor prin programe naţionale de finanţare

derulate prin Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism al Guvernului României, programe

prezentate la Sibiu şi Mediaş de ministrul delegat Florin Nicolae Jianu;

Conferinţa de promovare a economiei sociale ca model economic de dezvoltare durabilă a

comunităţilor locale din cadrul proiectului Produse tradiţionale, meşteşuguri şi cultură gastronomică

transformate în afaceri sociale sustenabile, proiect derulat de către Asociaţia de Prietenie Ille-et-Vilaine Sibiu şi

cofinanţat de către CJS;

Seminarul „Leading is Everybody’s Business‖, susţinut de către unul dintre cei mai titraţi traineri de

leadership din Statele Unite ale Americii - Jim Bagnola - pentru comunitatea de afaceri din regiune şi nu numai;

Participarea la evenimentul Politici locale şi europene pentru susţinerea competitivităţii IMM-urilor

din industria alimentară din cadrul proiectului I4FOOD Cooperare Interregională pentru Industrii Alimentare

Regionale competitive şi Durabile, organizat de ADR Centru şi Universitatea Lucian Blaga Sibiu – s-au

prezentat politicile şi iniţiativele Consiliului Judeţean Sibiu de susţinere a industriei agroalimentare locale (Piaţa

Ţărănească Transilvania, Târgul de Ţară din Muzeul în Aer Liber etc.)

Departamentul Ille-et-Vilaine, Regiunea Bretania, Franţa

Page 8: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 8

i) În anul 2014 semnalez ca o importantă realizare menită să promoveze conceptul de „administraţie

prietenoasă‖ înfiinţarea Ghişeului Unic. Raţiunea pentru care am înfiinţat această structură a fost aceea de a

facilita investitorilor posibilitatea de a dobândi certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire. Concret,

prin Ghişeul unic, aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Sibiu obţine în numele şi în favoarea

investitorilor avizele prevăzute de lege, necesare în vederea emiterii autorizaţiilor de construire.

Vă informez că, în anul 2014, prin Ghişeul Unic au fost depuse 145 cereri în vederea obţinerii de avize,

fapt care demonstrează utilitatea acestui instrument care simplifică procedurile de autorizare.

C. Dezvoltarea turismului, culturii şi mişcării sportive în judeţ prin punerea în valoare a

patrimoniului turistic natural şi antropic, extinderea şi modernizarea infrastructurii turistice, îmbunătăţirea şi

diversificarea serviciilor oferite precum şi prin dezvoltarea infrastructurii cultural - recreative și sportive din

judeţ.

Strategia de comunicare turistică s-a concentrat pe promovarea a 5 itinerarii culturale tematice,

respectiv: Drumul brânzei în Mărginimea Sibiului, Vămile Făgăraşilor în Ţara Oltului, Drumul naturii pe Valea

Hârtibaciului, Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor şi Drumul Sării în Ţara Secaşelor —, trasee ce pun în

valoare patrimoniul de excepţie al fiecărei microregiuni şi oferta de servicii turistice a operatorilor economici.

Am ilustrat atractivitatea judeţului nostru în albumul şi filmul „Judeţul Sibiu, Poarta de sud a

Transilvaniei‖ realizate în limbile română, engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, maghiară, japoneză,

chineză şi rusă, iar ansamblul atracţiilor şi serviciilor turistice au fost promovate activ în mediul online prin

intermediul site-ului www.sibiu-turism.ro (>100.000 de vizitatori unici), pe pagina de Facebook Sibiu Tourism şi

prin buletine informative electronice.

Administraţia judeţeană a susţinut activ prezenţa Sibiului la importante târguri şi manifestări de turism:

FM Viena (16-19 ianuarie), Forumul de afaceri româno-francez, Bucureşti (10-12 februarie), Târgul de turism al

României, Bucureşti (13-16 martie, 13-16 noiembrie), ITB Berlin (5-9 martie), RL-Tage Spitzingsee (1-5 mai).

Pentru a creşte atractivitatea şi competitivitatea ofertei de turism rural, am continuat și dezvoltat

importantul program cultural-turistic, Zilele Culturale ale judeţului Sibiu. Sub sloganul „Sibiu-judeţul care

trăieşte prin cultură‖, în lunile mai-iunie, august-septembrie, la sfârşit de săptămână, fiecare microregiune a

devenit scena unui maraton cultural: spectacole de folclor, muzică clasică, folk şi jazz, proiecţii de film în aer

liber, ateliere de lectură şi animaţii pentru copii, târguri de produse tradiţionale şi evenimente gastronomice,

petreceri în aer liber şi circuite turistice.

La cele două ediţii din 2014 ale Zilelor Culturale ale Judeţului Sibiu au participat aproximativ 21.000

de persoane, la 146 de manifestări desfăşurate pe parcursul a 20 de zile de programe. Au fost 67 ore de

spectacole folclorice și 31 ore de spectacole şi recitaluri de muzică clasică, de jazz şi corală. Pe parcursul celor

10 week-end-uri au fost peste 10 ore de proiecţii, iar la cele 8 evenimente de animaţie teatrală şi teatru de

păpuşi au participat 2200 de copii şi tineri. Au avut loc 16 evenimente biblioatelier de scriere creativă şi rostire

cu tâlc a poveştilor, și au fost organizate diferite mese rotunde şi simpozioane, precum şi numeroase lansări de

publicaţii şi expoziţii. La târgurile de produse tradiţionale, 16 organizate în cele 20 de zile, au fost prezenţi

peste 190 de producători, iar la standul amplasat în fiecare localitate principală au fost oferite informaţii despre

programul manifestărilor, proiectele Consiliului Judeţean Sibiu, despre cele 5 regiuni şi traseele tematice.

În cadrul excursiilor organizate au fost străbătuţi 1.370 de kilometri cu autovehicule, biciclete, cu cai şi

pe jos, au fost vizitate 17 localităţi şi descoperite 22 de obiective turistice. Mai presus de cifre stau însă mii de

fotografii şi mărturiile participanţilor care au surprins ingredientele cheie ale destinaţiei turistice: judeţul Sibiu.

Page 9: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 9

Atracţiile cultural-turistice ale judeţului au fost promovate prin programele „Turist la mine în sat‖,

„Caravana zilelor culturale ale judeţului Sibiu‖, „Şcoala Altfel‖ şi prin amenajarea standului „Info Turistice‖ în 10

localităţi.

Rezultatele eforturilor noastre comune pentru ca destinaţia turistică Judeţul Sibiu să fie în topul

preferinţelor de călătorie sunt susţinute de date statistice, ce indică o creştere cu 11% a numărului sosirilor şi

cu 10% a numărului înnoptărilor în anul 2014, faţă de anul 2013.

La rândul ei, cultura, alături de sport, reprezintă o preocupare majoră a Strategiei de dezvoltare

economică și socială a județului Sibiu și am acordat o atenție deosebită acestora prin Agenda cultural –

sportivă. Pentru finanțare în 2014 au fost depuse 176 de proiecte, dintre care 76 de proiecte au fost

declarate câştigătoare şi au primit finanţare. În programul acţiunilor din domeniul culturii s-au depus 107

proiecte şi au primit finanţare 45 de proiecte cultural-educaționale, reprezentând cele mai importante și care

aduc plus valoare prin oferta prezentată.

Din punctul de vedere al mişcării sportive de masă şi de performanţă susţinută şi promovată de

Consiliul Judeţean, în 2014 cluburile şi asociaţiile sportive, dar şi instituţiile şcolare din judeţul Sibiu au depus la

Consiliul Judeţean spre cofinanţare nerambursabilă, 69 de proiecte, cu 33 mai multe decât în anul precedent.

Au fost aprobate 31 de proiecte, 17 dintre acestea, fiind încadrate la categoria Sportul pentru toţi, iar 14

dintre ele la categoria Sport de performanţă.

Prin proiectele din categoria Sportul pentru toţi, cărora le-a fost alocat 60 la sută din bugetul total

destinat Agendei sportive a județului (350 mii lei) s-a urmărit atragerea spre practicarea mişcării în aer liber,

spre practicarea unor activități sportiv-recreative a unui număr cât mai mare de tineri, în special de vârstă

școlară, dar în egală măsură și a altor categorii socio-profesionale.

Nu au fost neglijate nici persoanele cu handicap fizic, în acest sens sportivii Filialei Sibiu a Asociației

Nevăzătorilor fiind sprijiniți să participe la competiții din cadrul campionatului național și cel european de popice

pentru nevăzători.

D. Creşterea coeziunii sociale la nivelul judeţului prin valorificarea resurselor umane - extinderea

accesului locuitorilor din judeţ la servicii de educație, de sănătate, sociale și ale administrației locale,

diversificarea și creșterea calității acestor servicii - prin asigurarea perfecţionării pregătirii profesionale pe tot

parcursul vieţii şi reinserției sociale a persoanelor dezavantajate social.

Toate aceste acțiuni vin să confirme și să completeze Strategia de dezvoltare economică și socială a

județului Sibiu, importantul document în care fiecare domeniu de activitate are stabiliți pașii de urmat pentru o

evoluție pozitivă.

II. FINANŢAREA OBIECTIVELOR, ACŢIUNILOR ŞI SERVICIILOR PUBLICE JUDEŢENE

În calitate de ordonator principal de credite, am urmărit gestionarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe

criterii de economicitate, eficienţă, eficacitate şi oportunitate, în conformitate cu competenţele conferite de lege

pentru finanţarea serviciilor şi activităţilor de interes judeţean.

După cum vă este cunoscut, în anul 2014 veniturile bugetare s-au cifrat la valoarea de 332.285,5 mii

lei, principalele surse fiind:

Page 10: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 10

1. Veniturile proprii, care s-au realizat în valoare de 94.089,1 mii lei – 28,3% din total venituri

Componentă a activităţii curente a Consiliului Judeţean Sibiu, veniturile proprii se constituie şi se

încasează în conformitate cu reglementările legale in vigoare.

2. Subvenţiile de la bugetul de stat s-au cifrat la valoarea de 92.203,3 mii lei – 27,8% din total

venituri

Subvenţiile de la bugetul de stat reprezintă parte componentă a veniturilor bugetului local, sume

considerabile fiind încasate în vederea finanţării drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv 51.381 mii lei,

subvenţii pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă postaderare 22.459,4 mii lei, acestea

reprezentând contribuţia bugetului de stat în cadrul bugetelor proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă şi

contravaloarea TVA-lui aferent plăţilor din cadrul acestor proiecte.

O altă sumă încasată ca subvenţie de la bugetul de stat o reprezintă sumele pentru corecţii financiare

la nivel de 539,6 mii lei, reprezentând sume nedecontate la momentul depunerii cererilor de rambursare, ci la o

dată ulterioară. O altă componentă a subvenţiilor o reprezintă sumele primite de la bugetul de stat pentru

finanţarea Camerei Agricole, fiind încasate 591,7 mii lei, subvenţiile de la bugetul de stat pentru finanţarea

unităţilor de asistenţă medico-socială, la nivel de 440,2 mii lei, sume primite de consiliul judeţean în cadrul

programelor FEGA implementate de APIA, cu 51,1 mii lei, sume primite de la bugetul de stat pentru finanţarea

unor programe de interes naţional 25,6 mii lei, precum şi sumele primite pentru finanţarea programului naţional

de dezvoltare locală, cu 16.714,7 mii lei.

3. Sumele defalcate din TVA în valoare de 86.890 mii lei – 26,1% din total venituri

Sumele defalcate din TVA încasate de Consiliul Judeţean Sibiu în anul 2014, au următoarea structură:

4. Fonduri nerambursabile provenite de la Uniunea Europeană: 32.414 mii lei – 9,8% din total

venituri, o creştere cu 19.600 mii lei faţă de anul 2013

În cursul anului 2014 Consiliul Judeţean Sibiu a încasat 32.414 mii lei, fonduri de la U.E. în cadrul

programelor operaţionale regionale 2007-2013. Proiectele cu finanţare externă nerambursabilă au fost în mare

parte finalizate, acestea fiind în majoritate acţiuni multianuale.

5. Sumele din excedentul bugetului local utilizate pentru finanţarea cheltuielilor din secţiunea

dezvoltare, respectiv 26.689,1 mii lei , 8% din total venituri.

Preocuparea permanentă a fost să realizăm o utilizare legală, oportună și eficientă a veniturilor

bugetare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2006, legea finanţelor publice locale şi în vederea

finanţării activităţilor şi serviciilor prevăzute prin lege în competenţa noastră.

Vă informez că nivelul cheltuielilor bugetare aferente anului 2014 a fost de 317.694,8 mii lei, din care:

pentru secţiunea de dezvoltare s-a alocat suma de 113.348,8 mii lei reprezentând 35,7 % din total

cheltuieli şi pentru secţiunea de funcţionare suma de 204.346 mii lei reprezentând 64,3 % din total

cheltuieli.

Page 11: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 11

TOTAL CHELTUIELI bugetare

aferente anului 2014

Mii lei

317.694,8

Secţiunea

dezvoltare

113.348,8

Secţiunea

funcţionare

204.346,0

În funcţie de ponderea alocărilor bugetare pe domenii şi/sau servicii, finanţarea bugetară s-a realizat în

baza bugetului aprobat de plenul Consiliului Judeţean, după cum urmează:

1. Pe primul loc s-a situat finanţarea serviciilor de asistenţă socială şi medico-socială, în

valoare de 92.657 mii lei, respectiv o pondere de 29,20% din total cheltuieli. Structura şi modul de alocare

şi distribuire a celor 92.657 mii lei la nivel anual, se prezintă astfel:

- 91.474,6 mii lei pentru activitatea de funcţionare, şi aici vorbim despre asistenţa socială la nivelul

judeţului, în mare parte asigurată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, prin 10

centre rezidenţiale pentru adulţi cu handicap, 3 complexe de servicii pentru copii şi 4 centre de plasament,

precum şi activitatea medico-socială asigurată de către cele 2 unităţi medico-sociale din Sibiu, respectiv

Sălişte.

- 1.182,4 mii lei au fost repartizate pentru activitatea de dezvoltare, concretizată în modernizări,

reabilitări, reparaţii capitale, dotări, aceste sume fiind necesare onorării contractelor în derulare.

2. Pe locul al doilea s-a situat capitolul Transporturi, asigurându-se finanţarea reţelei de

drumuri judeţene şi comunale, precum şi subvenţionarea RA Aeroportul Internaţional Sibiu, sector

căruia i s-a alocat suma de 82.847,8 mii lei, respectiv 26% din bugetul judeţului.

Am considerat că îmbunătăţirea infrastructurii rutiere la nivelul judeţului constituie o premisă a

dezvoltării regionale, suma alocată de 82.847,8 mii lei, fiind utilizată astfel:

- 31.463,1 mii lei pentru acoperirea cheltuielilor cu întreţinerea şi reparaţiile curente la drumurile

judeţene, lucru realizat prin programul anual desfăşurat de SC Drumuri şi Poduri SA;

- 22.950 mii lei sume destinate modernizărilor şi reabilitărilor de natura reparaţiilor capitale la drumurile

judeţene şi comunale;

- 11.940,2 mii lei transferuri şi rambursare credit pentru plata împrumuturilor contractate în vederea

modernizării şi extinderii Aeroportului Internaţional Sibiu;

- 16.494,5 mii lei sume primite pentru finanţarea proiectelor din fonduri externe.

3. Finanţarea acţiunilor/ serviciilor pentru protecţia mediului s-a cifrat la 44.467,2 mii lei, adică

14,0 % din total buget.

Secţiunea

dezvoltare

Secţiunea

funcţionare

Page 12: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 12

Consiliul judeţean derulează proiectul ―Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Sibiu‖,

un proiect de anvergură şi de importanţă pentru toţi locuitorii judeţului. Din 15 iulie 2014, suntem în perioada de

notificare a defectelor din contractul de lucrări.

În anul curent proiectul a fost implementat în proporţie de 95%, urmând ca până la finalul lunii august

2015, proiectul să fie implementat integral.

4. Finanţarea instituţiilor de cultură a însumat 32.883,4 mii lei, respectiv 10,35 % din total buget.

După cum cunoaşteţi, instituţiile de cultură subordonate au fost angrenate în anul 2014 în acţiuni

naţionale şi internaţionale de anvergură. Menţionez că, agenda cultural-sportivă a fost orientată pentru

promovarea şi susţinerea financiară a valorilor şi tradiţiilor culturale din judeţul nostru. În acest scop, suma de

32.883,4 mii lei a fost utilizată pe două destinaţii, şi anume: 27.264,5 mii lei pentru secţiunea de funcţionare şi,

respectiv 5.618,8 mii lei pentru secţiunea dezvoltare.

5. Pentru finanţarea învăţământului special a fost alocată suma de 24.971,2 mii lei, respectiv 7,86

%, din care: 24.567 mii lei pentru funcţionare şi 404,2 mii lei pentru dezvoltare.

Centrele Şcolare de Educaţie Incluzivă nr. 1 şi 2 din Sibiu, Turnu Roşu, Dumbrăveni şi Mediaş au

desfăşurat o activitate cu caracter continuu, asigurându-se condiţii optime pentru derularea procesului

educaţional tuturor copiilor cu deficienţe şi nevoi speciale.

6. La capitolul sănătate, pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii, reparaţii şi achiziţii de aparatură

medicală pentru spitalele aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, s-a alocat suma de 21.550 mii lei,

respectiv 6,78% din total buget.

Finanţarea unităţilor sanitare din judeţului Sibiu se realizează pe baza veniturilor obţinute din prestarea

serviciilor medicale decontate din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, prin Casa Judeţeană de Asigurări de

Sănătate. În ceea ce ne priveşte, în concordanţă cu competenţele legale, am asigurat fonduri în completarea

acestor surse, care au fost repartizate spitalelor, după cum urmează:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu → 15.250 mii lei

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu → 2.800 mii lei

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda‖ Sibiu → 3.500 mii lei

Prin susţinerea financiară acordată din bugetul judeţului, am asigurat funcţionarea tuturor instituțiilor

din subordine în regim de normalitate, neînregistrându-se arierate şi plăţi restante la sfârşitul anului. În același

timp am asigurat premisele continuării dezvoltării.

Alte cheltuieli bugetare evidenţiate în bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului pe anul 2014 au fost

reprezentate de:

7. Autorităţile publice, cu 10.269 mii lei, respectiv 3,24% din totalul cheltuielilor, fonduri alocate

pentru secţiunea de funcţionare 9.408,7 mii lei, incluzând aici şi proiectele cu finanţare din fonduri externe, iar

pentru secţiunea de dezvoltare 860,3 mii lei.

8. Tranzacţii privind datoria publică (dobânzile), cu 3.204,5 mii lei plătiţi, reprezentând 1,01 %;

9. Alte servicii publice generale (Serviciul Public Salvamont şi Direcţia de Evidenţă a Persoanei) cu

2.106,8 mii lei plătiţi, adică 0,67% din buget;

Page 13: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 13

10. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică, cu 886 mii lei, reprezentând 0,28% din totalul

cheltuielilor.

11. Ordine publică şi siguranţă naţională (Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. D.

Croitoru‖ Sibiu), cu plăţi în sumă de 797,6 mii lei, reprezentând 0,26% din buget.

12. Agricultură, cu 591,7 mii lei, reprezentând transferuri acordate Camerei Agricole Sibiu,

reprezentând 0,19% din buget.

13. Apărare, cu plăţi în sumă de 462,6 mii lei pentru Centrul Militar Judeţean Sibiu, reprezentând

0,16% din buget.

Pentru o mai bună claritate, redăm mai jos reprezentarea grafică a cheltuielilor bugetului propriu în

anul 2014.

CAPITOL - MII LEI - %

Asistenţă socială 92.657,0 29,20

Transporturi 82.847,8 26,00

Protecţia mediului 44.467,2 14,00

Cultură 32.883,4 10,35

Învăţământ 24.971,2 7,86

Sănătate 21.550,0 6,78

Autorităţi publice 10.269,0 3,24

Dobânzi 3.204,5 1,01

Alte servicii publice 2.106,8 0,67

Locuinţe, servicii 886,0 0,28

Ordine publică şi siguranţă 797,6 0,26

Agricultură 591,7 0,19

Apărare 462,6 0,16

III. INVESTIŢIILE

A. INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT

În anul 2014 am continuat investiţiile pentru modernizarea drumurilor judeţene şi comunale, fapt ce

contribuie la obiectivul pe care ni l-am propus, şi anume, acela de a asfalta toate drumurile judeţene şi de a

reabilita toate drumurile comunale din judeţ până în anul 2016. Pentru susţinerea acestui demers, bugetul

alocat pentru investiţiile în infrastructura de transport pentru anul 2014 a fost de 22.950 mii lei, iar pentru lucrări

de întreţinere, reparaţii drumuri judeţene şi comunale de 31.463,1 mii lei.

Astfel, pe lângă lucrările curente de întreţinere am finalizat investiţii majore constând în asfaltarea a

două drumuri judeţene, totalizând 15,33 km şi o pistă de biciclete cu o lungime de 10,6 km:

DJ105P: limita judeţ Braşov-Arpaşu de Sus-Cârţişoara, în lungime de 7,42 km;

DJ106G: Poiana-Dobârca, în lungime de 8,41 km;

Pista de biciclete: Calea Dumbrăvii - Tropinii Noi – Pădurea Dumbrava - Calea Poplăcii.

Aceste investiţii valorează aproximativ 20.840 mii lei.

Totodată, am reabilitat 101 km, pe 21 drumuri comunale, lucrări finalizate, în valoare de 12.000 mii lei.

Page 14: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 14

În cursul anului 2014 am continuat lucrările de modernizare a drumurilor judeţene începute în anii

anteriori:

DJ104G: Săcădate-Nucet-Cornăţel-Roşia-Nou, inclusiv poduri şi podeţe, în lungime de 18,86 km;

DJ 105D: intrare Săsăuş-Chirpăr-Vărd-intrare Agnita, în lungime de 17,2 km;

În același timp, am demarat şi investiţii noi:

DJ 142J: Şeica Mare-Şeica Mică, în lungime de 7,85 km;

DJ 142B: Blăjel - Bazna-Boian - limită judeţ Alba, în lungime de 3,49 km;

Pod peste Târnava la Copşa Mică.

La acestea se adaugă și continuarea investiţiilor la obiectivele finanţate prin fonduri europene. Astfel,

a fost finalizat proiectul „Modernizare DJ 105G Sadu – Rîu Sadului – Sădurel‖, derulat în cadrul POR 2007-

2013. Prin această investiţie a fost modernizat drumul şi au fost stabilizaţi versanţii pe tronsonul de drum

amintit. Investiţia s-a derulat pe o perioadă de 4 ani şi s-a ridicat la o valoare de 34.800 mii lei.

Tot în cadrul POR 2007-2013, este în derulare investiţia „Modernizare DJ 142E Dîrlos – Alma –

Dumbrăveni – Hoghilag – DN 14‖. În luna august 2014 a fost atribuit contractul de lucrări la o valoare de 18,6

milioane lei fără TVA şi o durată de execuţie de 15 luni. Până în prezent s-au executat lucrări de amenajare a

terenului, extindere podeţe, şanţuri şi rigole şi intervenţii la structura rutieră a drumului. Lucrările vor continua

în 2015.

În ceea ce priveşte perioada de programare 2014-2020, am demarat pregătirea documentaţiilor tehnice

pentru drumurile judeţene ce urmează să le depunem spre finanţare în cadrul POR. De asemenea, am încheiat

un acord de parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş în vederea depunerii în comun a proiectului privind

modernizarea DJ 106 Agnita – Sighişoara.

B. INFRASTRUCTURA DE UTILITĂŢI PUBLICE

În domeniul serviciilor de utilităţi publice, judeţul Sibiu este cofinanţator în Programul de ”Modernizare

Infrastructură de apă şi apă uzată din N-E judeţului”, în zonele Mediaş, Agnita, Dumbrăveni. Consiliul

Judeţean Sibiu a contribuit în 2014 cu 16 mii lei din suma totală de 616,91 mii lei care îi revine ca și

cofinanțare pentru lucrările care se execută.

Tot în domeniul serviciilor de utilităţi publice, judeţul Sibiu este cofinanţator în proiectul „Extinderea şi

reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată menajeră în judeţele Sibiu şi Braşov”. Consiliul Judeţean

Sibiu participă la cofinanţare cu suma totală de 1.500 mii lei din valoarea eligibilă a lucrărilor care se vor

executa, în 2014 achitându-se 422 mii lei. Finalizarea investiţiei este prevăzută pentru sfârşitul anului 2015.

În ceea ce privește proiectele strategice ale Consiliului Județean Sibiu, anul 2014 a inclus pe agendă o

premieră prin care administrațiile locale se pot asocia cu Consiliul Județean pentru realizarea de puţuri forate

în localităţile în care nu există alimentare cu apă potabilă în sistem centralizat.

În anul 2014 au fost programate lucrări pentru puţuri forate în 14 localităţi: Glîmboaca (orașul Avrig),

Şaroş pe Târnave (orașul Dumbrăveni), comuna Valea Viilor, Ighişul Vechi (comuna Bîrghiș), Movile şi

Noiştat (comuna Iacobeni), Romanești (comuna Blăjel), Țeline (comuna Brădeni), Curciu (comuna Dîrlos),

Roandola (comuna Laslea), Răvășel şi Metiş (comuna Mihăileni), Fofeldea (comuna Nocrich), Șoroștin

(comuna Şeica Mică).

Page 15: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 15

Suma repartizată de Consiliul Județean este de 43.000 lei/proiect, conform HCJ Sibiu nr.1/23.01.2014,

document care aprobă repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor defalcate din impozitul pe venit

şi din T.V.A.

În anul 2014 s-au finalizat 3 lucrări în: comuna Valea Viilor, Curciu (comuna Dîrlos) şi Roandola

(comuna Laslea). S-au sistat două lucrări deoarece în urma forărilor care s-au făcut nu a fost găsită apă, la

Romanești (comuna Blăjel) și Țeline (comuna Brădeni).

Se vor finaliza în anul 2015 lucrările de realizare de puţuri forate în 9 sate: Glîmboaca (orașul Avrig),

Şaroş pe Târnave (orașul Dumbrăveni), Ighişul Vechi (comuna Bîrghiș), Movile şi Noiştat (comuna Iacobeni),

Răvășel şi Metiş (comuna Mihăileni), Fofeldea (comuna Nocrich), Șoroștin (comuna Şeica Mică).

C. INFRASTRUCTURA DE MEDIU

Se află în grafic Proiectul ―Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Sibiu‖, care se

implementează în baza Contractului de finanțare nr. 98552/25.05.2010 încheiat între Ministerul Mediului și

Consiliul Județean Sibiu. Durata contractului este până la data de 24 august 2015, iar valoarea totală a

proiectului depășește 80.000 mii lei fără TVA, fiind cel mai mare proiect cu finanțare europeană derulat până

acum în județul Sibiu;

Stadiul actual al implementării proiectului, se prezintă astfel:

Toate lucrările de construire au fost finalizate, realizându-se recepţia la terminarea lucrărilor

pentru închiderea depozitelor neconforme (Remetea, Cisnădie, Avrig, Agnita şi Tălmaciu), Staţia de sortare şi

Staţia de compostare Şura Mică, Staţia de compostare Târnava. În prezent, se află în derulare perioada de

notificare a defectelor, care se finalizează în luna iulie 2015, când va avea loc recepţia finală;

Toate echipamentele de colectare a deşeurilor (pubelele şi containerele pentru colectare

separată, precum şi unităţile de compostare individuală) au fost livrate şi recepţionate. Toate cele 63 localități

membre ADI ECO SIBIU vor beneficia, cu titlu gratuit, de dreptul de administrare asupra bunurilor mobile a

echipamentelor de precolectare a deşeurilor achiziţionate în cadrul proiectului;

Sunt în curs de elaborare documentaţiile de atribuire pentru delegarea activităţii de colectare

şi transport în zona 1 Sibiu şi pentru operarea instalaţiilor realizate prin proiect;

Contractul de Asistenţă Tehnică se află la un progres fizic de circa 95%, restul de 5%

reprezentând activităţi în perioada de notificare a defectelor şi recepţia la finalizarea lucrărilor, precum şi suport

pe parcursul derulării procedurilor de atribuire pentru delegarea activităţilor serviciului de salubrizare;

Campania de informare şi conştientizare a publicului se va finaliza la începutul anului 2015.

În următoarele luni, după aprobarea documentaţiilor de delegare a activităţilor serviciului de

salubrizare de către toţi membrii ADI ECO SIBIU, se vor demara procedurile de atribuire, respectiv : delegarea

gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale zona 1 Sibiu; delegarea operării instalaţiilor

de tratare a deşeurilor municipale realizate prin proiect, după cum urmează: Staţia de sortare Şura Mică şi

Cisnădie şi Staţia de compostare Şura Mică - un operator; Staţia de compostare Târnava – un operator.

D. INFRASTRUCTURA SOCIALĂ

În ceea ce privește infrastructura socială, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția

Copilului Sibiu am realizat din fonduri proprii următoarele obiective:

Page 16: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 16

Finalizarea lucrărilor la clădirea CIA Biertan în anul 2014, în valoare de aproximativ 550,2 mii lei;

Proiect tehnic şi execuţie instalaţie gaz + montaj cazan, la CRRPH Tălmaciu II, în valoare de 77,2 mii

lei;

Rampă acces scări CRRPH Cisnădie, în valoare de 15 mii lei.

Construcţie staţie epurare CRRN Rîu Vadului, în valoare de 303,5 mii lei;

Post transformare suplimentare de putere instalată la CRRPH Tălmaciu I, în valoare de 317,8 mii lei.

De asemenea, după cum vă este cunoscut, tot prin DGASPC, sunt în curs de executare unele proiecte

cu finanţare din fonduri structurale, astfel:

Proiectul: „Nu violenţei domestice”

În data de 17.04.2014, DGASPC Sibiu a depus în cadrul Programului de finanţare RO20 „Violenţa

domestică şi violenţa bazată pe deosebire de sex‖ propunerea de

proiect „NU VIOLENŢEI DOMESTICE!‖. Acest proiect are ca obiectiv

general, dezvoltarea reţelei de unităţi de asistenţă socială din cadrul

DGASPC Sibiu, prin crearea Centrului de primire în Regim de Urgenţă,

care să conducă la prevenirea şi combaterea efectivă a violenţei în

familie, prin îmbunătăţirea cadrului necesar pentru furnizarea de servicii

eficiente şi coerente de sprijin pentru victimele violenţei în familie şi a

celei bazate pe deosebirea de sex. Durata de implementare a

proiectului va fi de 18 luni, iar suma solicitată este 318,3 mii lei. Toate costurile proiectului sunt eligibile. La

această dată proiectul se află în faza de evaluare.

Proiectul: „Modernizarea, reabilitarea şi extinderea Centrului de Plasament Gulliver Sibiu”

În data de 30.07.2014, DGASPC Sibiu a semnat contractul de finanţare nr. 4597, cod SMIS 21822,

intitulat „Modernizarea, reabilitarea şi extinderea Centrului de Plasament Gulliver Sibiu‖ în cadrul Programului

Operaţional Regional, Axa Prioritară - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul de intervenţie -

Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale. Acest proiect are ca scop

modernizarea, reabilitare şi extinderea centrului de plasament Gulliver pentru un număr de 50 copii, beneficiari

ai serviciilor sociale de tip rezidenţial, din judeţul Sibiu, în vederea asigurării serviciilor specifice la standardele

aflate în vigoare. Proiectul se implementează pe o perioadă de 17 luni, iar valoarea totală a acestuia este de

3.982,7 mii lei din care valoarea totală eligibilă este de 3.217,9 mii lei. Acest proiect se află în derulare.

Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Biertan

Page 17: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 17

Proiectul: „Modernizarea, reabilitarea centrului de plasament pentru copilul cu dizabilităţi

Turnu Roşu”

În data de 29.08.2014, DGASPC Sibiu a semnat contractul de finanţare nr. 4629, cod SMIS 21717,

intitulat „Modernizarea, reabilitarea centrului de plasament pentru copilul cu dizabilităţi Turnu Roşu‖ în cadrul

Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul de intervenţie

- Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale. Acest proiect are ca scop

reabilitarea clădirii existente în care funcţionează Centrul de plasament Turnu Roşu, pentru un număr de 50

copii, astfel încât aceasta să asigure servicii de cazare prin intermediul cărora se va oferi un cadru adecvat de

găzduire şi îngrijire a copiilor cu dizabilităţi. Proiectul se implementează pe o perioadă de 16 luni, iar valoarea

totală a acestuia este 3.743,9 mii lei, din care valoarea totală eligibilă este de 3.024,5 mii lei. Acest proiect se

află în derulare.

În acelaşi context, al infrastructurii sociale, anul 2014 a fost declarat de către Agenţia Naţională pentru

Romi anul participării şi responsabilizării cetăţenilor. Incluziunea romilor este necesară pentru a atinge

obiectivele UE şi pentru a reduce decalajele dintre romi şi restul populaţiei. Integrarea socială a romilor este o

prioritate şi în cadrul Strategiei de dezvoltare a judeţului Sibiu. În cadrul acestui program promovat de ANR,

Consiliul Judeţean Sibiu, în parteneriat cu Primăria Iacobeni şi Primăria Moşna, a accesat fonduri în valoare de

360 mii lei pentru legalizarea situaţiei locative a unui număr de 400 cetăţeni aparţinând etniei rome de pe raza

comunelor Iacobeni şi Moşna.

Pe de altă parte, tot în cadrul dezvoltării infrastructurii sociale, am plăcerea să vă informez că proiectul

„Dezvoltarea centrelor medico-sociale în mediul rural“ a continuat şi în anul 2014, fiind reabilitate şi

recepţionate lucrările la 7 din cele 10 centre programate (Comuna Dîrlos – satul Curciu, Comuna

Merghindeal, Comuna Răşinari – satul Prislop, Comuna Rîu Sadului, Comuna Şelimbăr, Oraşul Sălişte –

satul Mag, Comuna Vurpăr), două urmând a se încheia şi / sau recepţiona în cursul anului 2016 (comunele

Păuca şi Valea Viilor – au contracte de asociere multianuale), iar Comuna Turnu Roşu a depus proiectul pentru

finanţare pe O.U.G. nr. 28/2013 privind aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, fiind necesară o

construcţie nouă ce necesită o investiţie de o valoare mult mai mare decât cea estimată iniţial. La realizarea

acestor proiecte strategice, Consiliul Judeţean Sibiu a contribuit cu suma de maxim 45 mii lei/centru medico-

social. În total a fost prevăzută suma de 450 mii lei în bugetul pe 2014.

Dispensar şi farmacie Vurpăr Centru medico-social Rîu Sadului

Page 18: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 18

E. INFRASTRUCTURA DE SĂNĂTATE

Calitatea actului medical și a condițiilor de cazare și tratament reprezintă o prioritate pe care mi-am

asumat-o încă de la începutul mandatului. După ce am reușit să achităm toate datoriile spitalelor aflate în

subordinea Consiliului Județean, am trecut la un amplu program care presupune reabilitarea tuturor secțiilor

medicale. Astfel, în anul 2014 s-au alocat pentru investiții aproximativ 16.000 mii lei cu care s-au finalizat

următoarele:

Lucrări „Extindere Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu‖, în valoare de

aproape 307 mii lei;

Lucrări „Reabilitare clădire Centru Stomatologie‖ – în valoare de peste 122 mii lei;

Lucrări de amenajare spaţii şi amplasare lift, necesare secţiei Fizioterapie II din cadrul Spitalului

Clinic Judeţean Sibiu, în incinta Spitalului de Psihiatrie, în valoare de peste 1.500 mii lei;

Lucrări „Ambulatoriu integrat de specialitate, spitalizare continuă şi de zi la Spitalul de

Pneumoftiziologie Sibiu‖, în valoare de 1.700 mii lei;

Lucrări de reparaţii capitale la pavilioanele Spitalului de Psihiatrie, în valoare totală de aproape 700

mii lei;

În același timp continuă lucrările multianuale la următoarele investiţii:

Proiectare şi execuţie staţie de oxigen la Spitalul Clinic Judeţean, în valoare 104 mii lei, investiţia

totală fiind de peste 2.300 mii lei; s-a întocmit D.A.L.I., s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, în

anul 2015 urmând a se realiza proiectarea şi execuţia lucrării.

Reabilitare imobil secţia O.R.L. a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu; s-a întocmit D.A.L.I., s-au aprobat

indicatorii tehnico-economici, în valoare de aproape 5.900 mii lei, în anul 2015 urmând a se realiza

proiectarea şi execuţia lucrării.

Reabilitare şi mansardare secţia clinică Recuperare şi Balneologie din cadrul Spitalului Clinic

Judeţean Sibiu; s-au executat lucrări în valoare de aproape 6.300 mii lei, valoarea totală a lucrării

depășind 6.400 mii lei. Lucrarea este finalizată în prezent.

Mansardare bloc chirurgical + ATI, reparaţii capitale acoperiş secţii chirurgicale, urologie; s-au

executat lucrări în valoare de 5.300 mii lei, valoare totală a lucrării fiind de aproape 6.000 mii lei.

Lucrarea este finalizată în prezent.

Reabilitare şi mansardare clinica infecţioase; s-a întocmit DALI, s-au aprobat indicatorii tehnico-

economici, în valoare de 6.900 mii lei, în anul 2015 urmând a se realiza proiectarea şi execuţia

lucrării.

Reabilitare bloc materno-infantil Spitalul Clinic Judeţean, gestionat de Ministerul Sănătății printr-un

program de finanțare de la Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții; proiect aflat în impas

cu lucrări începute în 19 iulie 2011 și sistate. În urma demersurilor au fost reluate într-un ritm

accentuat în luna ianuarie 2014, iar până la finalul anului 2014, lucrările au fost realizate în

proporție de 72 %, urmând a se finaliza în anul 2015. Valoarea totală a investiției este de 25.860 mii

lei cu TVA inclus.

F. INFRASTRUCTURA CULTURALĂ ŞI DE RECREERE

Au fost programate şi executate lucrări de investiţii la instituţiile de cultură subordonate, precum şi în

mediul rural, astfel:

Page 19: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 19

La Complexul Național Muzeal ASTRA: înlocuire sistem de susţinere mori plutitoare, în valoare de

peste 43 mii lei;

La Filarmonica de Stat: proiectare şi execuţie reabilitare exterioară Turnul Gros al Filarmonicii de Stat

Sibiu, în valoare de 140 mii lei; finalizare lucrare amenajare platformă ridicare instrumente, în valoare

de peste 122 mii lei;

La Sala Transilvania: proiectare şi execuţie rampă acces în sală pentru persoane cu dizabilităţi la Sala

Transilvania, în valoare de aproape 195 mii lei;

Biblioteca ASTRA: reabilitarea cabanei Oţetea pentru care s-au executat lucrări în valoare de aproape

270 mii lei, în 2015 urmând a se finaliza lucrarea; valoarea totală a investiţiei este de peste 750 mii lei.

Pe de altă parte, îmi exprim satisfacţia că un alt proiect important în mediul rural este în curs de finalizare,

conform programului. Am în vedere refacerea/ reabilitarea „centrelor culturale” în parteneriat cu consiliile

locale. În anul 2014 s-au finalizat căminele culturale în 13 din cele 19 localități programate, și anume: comuna

Apoldu de Jos, sat Sîngătin; comuna Axente Sever; comuna Biertan; comuna Hoghilag; comuna Iacobeni;

comuna Micăsasa, sat Ţapu; comuna Moşna; oraşul Ocna Sibiului, sat Topîrcea; comuna Racoviţa;

comuna Slimnic, sat Ruşi; comuna Şeica Mică; comuna Turnu Roşu, sat Sebeşu de Jos; comuna Tîrnava.

Alte 4 localităţi au solicitat prelungirea contractului de asociere (Agnita pentru căminul din satul Coveş,

Alţîna, Dîrlos pentru cel din satul Curciu şi Jina), comuna Bîrghiş are contract multianual pentru căminul din

Zlagna, iar comuna Şura Mare a depus proiectul pentru finanţare pe O.G. nr. 28/2013 privind aprobarea

Programului Naţional de Dezvoltare Locală, aşezământul cultural, construcţie nouă, necesitând o investiţie de

o valoare foarte mare care nu poate fi acoperită din bugetul celor două consilii.

La realizarea acestor proiecte strategice, Consiliul Judeţean Sibiu a contribuit cu suma de maxim 125,5

mii lei/centru cultural. În total a fost prevăzută suma de 2.421 mii lei, în bugetul pe 2014.

În mediul rural, am derulat în parteneriat cu consiliile locale Programul strategic „Amenajare terenuri

multifuncţionale de sport― deoarece considerăm că toți tinerii din județ, în special cei din mediul rural, trebuie

să aibă acces la facilități moderne de dezvoltare educațională, fizică sau de recreere.

În anul 2014, s-au finalizat şi recepţionat lucrările la terenurile de sport din: Alma, Axente Sever (cu

localitatea Agîrbiciu), Bîrghiş, Laslea şi Loamneş (cu localitatea Alămor), lucrările fiind contractate şi începute

în anul 2013.

Centrele culturale Racoviţa şi Sebeşu de Jos (Turnu Roşu) - 2014

Page 20: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 20

În anul 2014, s-au asociat cu Consiliul Judeţean Sibiu pentru realizarea a 15 terenuri multifuncţionale de

sport, consiliile locale din următoarele comune/oraşe: Arpaşu de Jos, Aţel, Bruiu, Laslea (pentru localitatea

Mălîncrav), Micăsasa, Orlat, Păuca, Răşinari, Rîu Sadului, Roşia (pentru localitatea Daia), Şura Mare,

Tălmaciu (pentru 2 terenuri, Tălmaciu şi Tălmăcel), Turnu Roşu şi Vurpăr, lucrările fiind deja contractate şi

începute. În cadrul acestui proiect, CJ Sibiu va contribui cu 184 mii lei din valoarea fiecărui obiectiv de investiţii

– aproximativ 368 mii lei / teren multifuncţional de sport, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 5.500

mii lei.

În același context a pornit și programul care prevede amenajarea de terenuri de joacă în mediul rural.

Astfel, s-au asociat cu Consiliul Judeţean Sibiu pentru realizarea a 16 terenuri de joacă consiliile locale

din următoarele comune / oraşe: Alma, Agnita (pentru 2 terenuri în localităţile Ruja şi Coveş), Bazna, Boiţa,

Iacobeni, Jina, Loamneş (cu localitatea Armeni), Păuca, Porumbacu de Jos, Sălişte (pentru localitatea

Mag), Şura Mare, Tălmaciu (pentru 2 terenuri, Tălmaciu şi Tălmăcel), Tilişca şi Tîrnava, lucrările fiind deja

contractate şi începute. În cadrul acestui proiect, CJ Sibiu a contribuit cu 31,2 mii lei din valoarea fiecărui

obiectiv de investiţii – aproximativ 62,5 mii lei / teren de joacă, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ

1.000 mii lei.

F. INFRASTRUCTURA DESTINATĂ TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII

Informatizarea instituţiilor din administraţia publică reprezintă o componentă fundamentală a

strategiei de aliniere la standardele Uniunii Europene, iar fondurile post-aderare alocate în domeniul

tehnologiei informaţiei şi comunicării au fost generoase. Modernizarea şi eficientizarea serviciilor publice oferite

cetăţenilor, precum şi reducerea birocraţiei ne interesează în mod deosebit și vă informez că pentru aceasta, în

cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice au fost semnate două contracte

de finanţare, a căror implementare a început în decembrie 2013.

În anul 2014 au fost atribuite contractele de furnizare echipamente şi implementare sistem informatic.

Cele două proiecte, în valoare de aproximativ 13.000 mii lei, au ca scop creşterea performanţei actului

administrativ prin eficientizarea activităţilor interne, a calităţii serviciilor publice on-line aduse cetăţenilor prin

implementarea unui sistem informatic integrat care să gestioneze în format electronic atât Registrul Agricol, cât

şi alte componente de management intern (taxe şi impozite, financiar-contabilitate, resurse umane, evaluare

proiecte etc).

Terenurile multifuncţionale de sport de la Alma şi Bîrghiş – recepţie 2014

Page 21: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 21

Acest sistem va fi implementat la nivelul Consiliului Judeţean Sibiu şi a 30 de primării partenere din judeţ

şi suntem convinşi că la finalul acestor investiţii cu toţii ne vom bucura de o mai bună comunicare

administraţie-cetăţeni, de servicii de o calitate superioară, transparente şi de utilitate sporită.

În ceea ce privește totalitatea investițiilor, acestea au fost realizate conform graficelor. Acolo unde

condiții specifice au impus, s-au planificat execuțiile în sistem multianual, pentru a elimina posibile presiuni pe

componenta financiară sau pe cea tehnică.

IV. ORGANIZAREA, FUNCŢIONAREA ŞI COORDONAREA APARATULUI DE SPECIALITATE

Prin aparatul de specialitate am coordonat, împreună cu vicepreşedinţii şi secretarul judeţului, în

funcţie de domeniile de activitate delegate pentru coordonare, îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor legale.

Am acordat o atenţie deosebită pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea şedinţelor consiliului judeţean în

conformitate cu prevederile Legii nr. 215/ 2001 – a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Sibiu.

După cum vă este cunoscut, Consiliul Judeţean, ca autoritate deliberativă, s-a întrunit în anul 2014, la

convocarea Preşedintelui Consiliului Judeţean, în 19 şedinţe, dintre care: 12 şedinţe ordinare desfăşurate

lunar conform ROF-ului, 6 şedinţe extraordinare şi o şedinţă festivă dedicată Zilei Naţionale a României.

În anul 2014 au fost adoptate de Consiliul Judeţean Sibiu un număr de 310 hotărâri, dintre care un

număr de 171 proiecte de hotărâri au fost iniţiate de către subsemnatul.

Consider că, hotărârile adoptate au reglementat domenii importante pentru administraţia publică

judeţeană şi deopotrivă, pentru locuitorii judeţului nostru, precum: aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli,

aprobarea unor documentaţii tehnico-economice în vederea executării obiectivelor de investiţii de interes

judeţean (ex. aprobarea şi modificarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale aparatului de

specialitate al Consiliului Judeţean Sibiu, precum şi ale instituţiilor subordonate; rectificare bugetară, aprobarea

contului de execuţie, stabilirea unor taxe şi tarife, organizarea resurselor umane, desemnări în consilii de

administraţie, aprobări şi actualizări studii de fezabilitate, indicatori tehnico-economici, devize generale şi

expertize, proiecte tehnice, atribuiri licenţe de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate

speciale, cultură şi sport, administrarea domeniului public şi privat al judeţului Sibiu şi altele).

Despre modul de ducere la îndeplinire a hotărârilor adoptate, am informat plenul Consiliului Judeţean

Sibiu, semestrial sau, ori de câte ori acest lucru a fost necesar.

Apreciem în mod deosebit faptul că cele mai multe şedinţe ale Consiliului Judeţean au fost onorate de

prezenţa Prefectului Judeţului Sibiu, dl. Ovidiu Sitterli, fapt ce denotă o strânsă colaborare între cele două

instituţii, pentru soluţionarea tuturor problemelor administraţiei publice locale din judeţ.

În exercitarea atribuţiilor cu care sunt învestit în calitate de preşedinte al consiliului judeţean, în anul

2014 am emis un număr total de 304 dispoziţii.

Hotărârile adoptate şi dispoziţiile emise în anul 2014 nu au fost atacate în instanţa de contencios

administrativ de către Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu, toate fiind adoptate în condiţii de legalitate.

În baza Hotărârii Consiliului Judeţean Sibiu nr. 64 din 24.04.2008 privind editarea, publicarea şi

difuzarea Monitorului Oficial al Judeţului Sibiu, cu modificările şi completările ulterioare, se editează lunar

Monitorul Oficial al Judeţului Sibiu.

Page 22: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 22

În anul 2014 au fost tipărite un număr de 12 ediţii ale Monitorului Oficial al Judeţului Sibiu şi au fost

publicate: 310 hotărâri adoptate de Consiliul Judeţean Sibiu, 33 dispoziţii ale Preşedintelui Consiliului

Judeţean Sibiu, 74 Ordine ale Prefectului Judeţului Sibiu, o sentinţă pronunţată de Tribunalul Sibiu şi o decizie

pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Urmare modificărilor legislative intervenite şi iniţiativelor exprimate în şedinţe, în data de 18 decembrie

2014, în şedinţa ordinară, a fost adoptat noul Regulament de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean

Sibiu.

De asemenea, cu sprijinul aparatului de specialitate am promovat mai multe proiecte pentru

modificarea legislaţiei solicitate de către Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, iar împreună

cu Instituţia Prefectului s-au întocmit proiecte de hotărâri ale Guvernului pentru soluţionarea unor probleme de

interes judeţean.

Am asigurat funcţionarea corespunzătoare a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a Judeţului Sibiu.

Activitatea de audit intern

Potrivit competenţelor legale am organizat activitatea de audit prin crearea unui compartiment

specializat şi am aprobat programul de auditare a serviciilor publice subordonate.

În anul 2014, au fost întreprinse un număr de 8 misiuni de audit de regularitate şi o misiune de audit de

consiliere. La Consiliul Judeţean Sibiu, compartimentul audit a desfăşurat şi diverse alte activităţi, astfel: de

verificare şi inventariere a patrimoniului, de consiliere şi control intern, de monitorizare şi informare.

Având în vedere funcţia de ordonator principal de credite, am dispus verificarea modului de îndeplinire

a măsurilor dispuse de către Camera de Conturi a judeţului Sibiu, atât la Consiliul Judeţean Sibiu, precum şi la

instituţiile subordonate şi am solicitat prezentarea în timp util a unei informări cu privire la stadiul de îndeplinire.

Politica de resurse umane

În calitate de autoritate executivă a administraţiei publice locale, răspund de buna funcţionare a

administraţiei publice judeţene, respectiv de buna funcţionare a aparatului de specialitate al consiliului judeţean

pe care îl conduc. În acest sens am aplicat decizia Guvernului de deblocare a posturilor din sistemul bugetar.

Este o măsură deosebit de importantă prin care Consiliul Județean, dar și instituțiile subordonate au putut face

recrutări și angajări pentru asigurarea necesarului de personal. Măsura este foarte benefică în special în

domeniul asistenței sociale, al celui medical și pentru învățământul special, care se confruntă de mai mulți ani

cu un deficit de personal. Astfel, activitățile se pot desfășura în parametrii normali, fără risc de sincope.

În cursul anului 2014 au fost organizate 12 concursuri de recrutare în vederea ocupării unor funcţii

vacante sau temporar vacante din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Sibiu. În același

timp, conform Planului de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici din aparatul de specialitate al

Consiliului Judeţean Sibiu, 74 de funcţionari publici au participat în anul 2014 la cursuri de formare

profesională. Ca urmare a competenţelor dobândite în urma perfecţionării profesionale, participanții au formulat

propuneri de îmbunătăţire a activităţii, o parte dintre aceste propuneri fiind selectate, analizate şi aprobate în

vederea implementării lor în cursul anului 2015.

La finele anului 2014 cheltuiala maximă de personal aferentă Consiliului Judeţean Sibiu a fost de peste

150 milioane lei, la un număr total al posturilor finanţate de 5.389, reprezentând posturi din cadrul aparatului

Page 23: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 23

de specialitate al Consiliului Judeţean Sibiu, din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean,

unităţilor sanitare şi centrelor şcolare din învăţământul special.

Amenajarea teritoriului şi urbanism

Conform prevederilor Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, am coordonat

elaborarea şi avizarea Planului de amenajare a teritoriului zonal intercomunal Păltiniş – Cindrel și am acţionat

pentru respectarea şi punerea în practică a prevederilor PATJ – Sibiu, aprobat prin H.C.J. nr. 261/2013.

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism Sibiu, aflată în coordonarea arhitectului șef

al județului Sibiu a emis un număr de 20 de Note de fundamentare în vederea emiterii Avizelor arhitectului

șef, pentru documentațiile din competența de avizare stabilită de Legea nr. 350/2001, Anexa 1. De asemenea

am asigurat asistența tehnică de specialitate în baza unui Parteneriat Tehnic semnat cu Primari ai unităţilor

administrativ-teritoriale, la solicitarea acestora, care nu şi-au putut organiza structuri de specialitate specifice

activităţii de urbanism şi amenajarea teritoriului, pentru un nr. de 29 de primării, pe o perioadă limitată, conform

prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată, rezultând emiterea unui număr de 456 de certificate de urbanism,

233 de autorizaţii de construire şi 19 autorizaţii de desfiinţare.

S-au finalizat și sunt în curs de avizare și aprobare documentaţiile pentru Hărţile de risc natural, la

cutremure, alunecări de teren şi inundaţii pe întreg teritoriul judeţului Sibiu.

Transport public judeţean de persoane

Organizarea în condiţii civilizate a transportului de persoane pe teritoriul judeţului Sibiu a reprezentat o

preocupare permanentă, în colaborare cu Autoritatea Rutieră Română, în cadrul Comisiilor paritare. Pe

parcursul anului 2014 s-au adoptat 12 Hotărâri ale Consiliului Judeţean Sibiu referitoare la transportul

judeţean de persoane prin care s-a aprobat eliberarea a 87 de licenţe de traseu pentru servicii de transport

persoane prin curse regulate speciale (convenţii), modificări, prelungiri sau completări ale Programului

judeţean de transport persoane prin curse regulate sau stabilirea de noi stații.

Activitatea juridică

Potrivit art.102 alin.1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001: ‖preşedintele consiliului

judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi

străine, precum şi în justiţie‖.

Reprezentarea în instanţă a judeţului, preşedintelui şi a consiliului judeţean, în funcţie de obiectul

cauzei, s-a realizat de către consilierii juridici din cadrul aparatului de specialitate. La finele anului 2014, în

evidenţele noastre erau înregistrate un număr de 121 litigii, din care 27 litigii au avut ca obiect corecţiile

financiare aplicate de MDRT, conform OUG nr. 66/2011.

Pe de altă parte, la data de 31 dec. 2014, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a

Judeţului Sibiu, organ de specialitate al Consiliului Judeţean Sibiu, este parte, în calitate de pârât, pe rolul

Tribunalului Sibiu, în 95 dosare, din care: soluţionate irevocabil - 44 cauze; suspendate - 5 cauze; pe rol la fond

- 14 cauze; recursuri pe rol promovate de comisia Sibiu - 3 cauze şi 29 cauze soluţionate în fond, dar la care

nu au fost comunicate sentinţele judecătoreşti, urmând a se promova recurs, dacă este cazul.

Page 24: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 24

Consiliere acordată primăriilor

Pe tot parcursul anului am urmărit îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare cu primăriile din judeţ cu

scopul de a realiza obiectivele asumate în comun. Astfel, am acordat consiliere juridică, tehnică, economică

etc. pentru încheierea parteneriatelor şi/sau asocierilor cu consiliile locale, în scopul realizării în comun a

terenurilor de sport, a locurilor de joacă pentru copii, centrelor culturale etc.

De asemenea, s-a acordat consultanţă primăriilor în vederea accesării de fonduri nerambursabile,

precum şi de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (aprobat OUG nr. 28/ 2013).

Am avut o prezenţă activă în activitatea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară în care sunt asociate

toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ.

Control - Evaluare

Compartimentul Corpul de Control, înființat prin HCJ nr. 170/ 2013, aflat în directa subordonare a

președintelui Consiliului Județean Sibiu, a efectuat mai multe acţiuni de verificare şi control în principal la

instituţiile publice aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, acţiuni care au vizat identificarea

disfuncţionalităţilor existente la nivelul entităţilor controlate precum şi desfăşurarea activităţii acestora în bune

condiţii în vederea asigurării unui serviciu public eficient şi de calitate.

În urma controalelor efectuate, au fost formulate propuneri şi recomandări de îmbunătăţire a activităţii

şi eficientizare a serviciilor oferite.

În ceea ce priveşte coordonarea activităţii de întocmire a documentaţiilor necesare pentru aprobarea

stemelor localităţilor din judeţul Sibiu, vă informez că la finalul anului 2014, un număr total de 36 unităţi

administrativ-teritoriale din judeţul Sibiu au stema aprobată, în cazul acestora procedura fiind finalizată.

V. COORDONAREA INSTITUŢIILOR ŞI SERVICIILOR PUBLICE AFLATE SUB AUTORITATEA CONSILIULUI JUDEŢEAN

COORDONAREA MANAGEMENTULUI EXERCITAT ÎN SPITALE

Dezvoltarea sistemului sanitar al judeţului Sibiu în anul 2014, a reprezentat o prioritate a administraţiei

publice a județului, pentru că starea de sănătate a populației depinde de modul în care se dezvoltă unitățile

sanitare. O administrație eficientă apreciază şi promovează un mediu înconjurător sănătos, în care se

utilizează eficient resursele, dezvoltă și asigură o economie locală viabilă.

Anul 2014 a debutat cu finalizarea concursurilor pentru Comitetele directoare ale celor trei spitale

aflate în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalul de Psihiatrie

„Dr. Gh. Preda‖ Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, după care, fiecare manager a prezentat spre

aprobare, un plan de administrare a fondurilor alocate de Consiliul Judeţean Sibiu pe anul 2014. În urma

semnării contractului de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru anul 2014

cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Sibiu, au fost încheiate acte adiţionale la contractele de

management cu unităţile sanitare publice aflate în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu.

Page 25: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 25

În vederea integrării Spitalului General Căi Ferate Sibiu în Strategia de Sănătate a Judeţului Sibiu prin

asigurarea serviciilor de sănătate la care sectorul sanitar sibian este deficitar şi realizării unei strategii unitare a

asistenţei medicale în ceea ce priveşte gestionarea serviciului public în domeniul sănătăţii şi creşterea calităţii

actului medical, s-a transmis Guvernului României în iulie 2014, disponibilitatea Consiliului Judeţean Sibiu de

a prelua Spitalul General Căi Ferate Sibiu. Ulterior, Consiliul Judeţean Sibiu şi-a exprimat acordul printr-o

hotărâre, în vederea preluării sub autoritatea sa a managementului asistenţei medicale şi a patrimoniului

acestui spital.

Pentru îmbunătăţirea activităţii sanitare din judeţul Sibiu am înaintat mai multe solicitări Ministerului

Sănătăţii printre care amintesc: sprijin financiar pentru achiziţionarea unui aparat angiograf la Spitalul Clinic

Judeţean de Urgenţă Sibiu; pentru achiziţionarea vaccinului HVB pentru vaccinarea nou născuţilor împotriva

Hepatitei de tip B; pentru suplimentarea fondurilor pentru desfăşurarea până la finele anului 2014 a activităţilor

specifice Programelor Naţionale de Sănătate şi a acţiunilor de sănătate, pentru unităţile spitaliceşti din reţeaua

administraţiei locale a judeţului Sibiu.

Prin adrese comune cu Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu, am solicitat Ministerului Sănătăţii şi

Ministerului Afacerilor Interne aprobarea înfiinţării unei Substaţii în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean

Sibiu, la nivelul Oraşului Ocna Sibiului, motivat de faptul că aceasta ar acoperi urgenţele medicale

prespitaliceşti, atât ale turiştilor, cât şi ale locuitorilor din nord-vestul judeţului Sibiu, neexistând în zonă un

centru de permanenţă.

Am iniţiat proiecte de hotărâri ale Consiliului Judeţean Sibiu privind modificarea structurii

organizatorice, organigramelor şi statelor de funcţii ale unităţilor sanitare din subordinea Consiliului Judeţean

Sibiu, numirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sibiu în Consiliile de Administraţie ale spitalelor, darea în

folosinţă gratuită a unor spaţii, încheierea unor contracte de comodat.

Totodată, am emis o serie de dispoziţii privind numirea unor şefi de secţii clinice, exercitarea cu

caracter temporar a unor funcţii de conducere până la organizarea concursurilor de ocupare a acestora,

desfăşurarea activităţii peste vârsta de pensionare a unor medici.

Este de remarcat faptul că, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu beneficiază în prezent de o

finanţare din fonduri europene în cadrul POSCCE 2007-2013 pentru derularea proiectului „Centru de Cercetare

Invazivă şi Noninvazivă în domeniul patologiei cardiace şi vasculare la adult‖. Valoarea totală a proiectului este

de 22.319,9 mii lei. Obiectul specific al proiectului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de cercetare-

dezvoltare în domeniul medicinii cardiovasculare prin achiziţionarea de echipamente de cercetare de ultimă

generaţie (angiograf, sistem RMN, ecocardiograf 3 D, aparat mobil de radiografii, ecograf cu 4 sonde etc).

Aceste echipamente vor permite dezvoltarea de teme de cercetare ale căror potenţiale rezultate vor avea

impact direct asupra îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei, prin reducerea incidenţei mortalităţii cardio-vasculare.

În final, menţionez că cele trei spitale au încheiat anul financiar 2014 fără arierate, datorită

monitorizării permanente a activităţii, a implicării profesionale a managerilor şi nu în ultimul rând a susţinerii

financiare acordată de Consiliul Judeţean Sibiu.

DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI SIBIU

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu are menirea de a asigura aplicarea

politicilor sociale la nivel județean, în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor cu

Page 26: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 26

dizabilități, precum și oricăror persoane aflate în nevoie. Acordă servicii într-o gamă diversificată de servicii

pentru un număr de peste 18.100 beneficiari, persoane adulte și copii, fiind din acest punct de vedere cea mai

mare entitate din județ, de aceea managementul acestui serviciu public este unul de o mare importanță și

responsabilitate.

DGASPC Sibiu are responsabilitatea dezvoltării și diversificării serviciilor sociale specializate, în funcție

de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de a menține funcționalitatea socială a persoanei, urmărind

reinserția în mediul propriu de viață familial și comunitar.

În ceea ce privește protecția și promovarea drepturilor persoanelor adulte, la 31.12.2014 în structura

DGASPC funcționau 11 centre rezidențiale în cadrul cărora beneficiare sunt persoanele adulte cu dizabilități.

În cadrul acestor centre sunt protejate un număr de 738 de persoane.

În evidențele Direcţiei, la data de 31.12.2014 se aflau un număr total de 17.028 persoane cu

handicap instituţionalizate şi neinstituţionalizate, din care: adulți – 16.195 şi copii – 833.

În anul 2014, până la data de 31.12.2014, în cadrul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu

Handicap Sibiu, organ de specialitate al Consiliului Județean Sibiu, cu autonomie decizională în ceea ce

privește încadrarea în grad de handicap, s-au eliberat 3.803 certificate de încadrare în grad de handicap

pentru persoane adulte, pe baza cererilor însoțite de dosarele ce conțin documentele prevăzute de lege în

vederea încadrării în grad de handicap.

Un al doilea segment al activității l-a reprezentat domeniul protecției și promovării drepturilor copilului,

furnizarea serviciilor de ocrotire în regim rezidențial și familial pentru copii aflați în dificultate.

DGASPC are în evidență și acordă servicii unui număr de 1.146 copii și tineri, din care 356 în

centrele proprii de plasament, 226 în centrele aparținând organizațiilor neguvernamentale și 570 în familie

(plasamente familiale, tutele și asistenți maternali profesioniști).

Printre proiectele derulate în parteneriat între DGASPC Sibiu si Consiliul Judeţean Sibiu este şi acela

de funcţionare şi cofinanţare a serviciilor de îngrijire la domiciliu de la nivelul oraşului Agnita. Acest

serviciu funcţionează cu succes încă din anul 2012, fiind încheiată anual Hotărârea CJS de prelungire prin act

adiţional a acestui serviciu pe o perioadă de 1 an de zile. Serviciile de îngrijire la domiciliu de la nivelul oraşului

Agnita au fost implementate cu succes, încă din primul an de funcţionare. La finele anului 2014, s-au acordat

servicii pentru un număr de 336 de beneficiari în total, cărora li s-au asigurat servicii sociale constând în

activităţi de bază şi instrumentare ale vieţii zilnice. Consiliul Judeţean Sibiu, conform obligaţiilor asumate prin

Convenţia de parteneriat, suportă 6% din costul de 104,42 lei/beneficiar, adică 6,26 lei/beneficiar.

Prin implementarea acestui serviciu se doreşte asigurarea accesului cetăţenilor oraşului Agnita la

servicii de îngrijire socio-medicală, prevenirea agravării situaţiei de dependenţă, asigurarea accesului

membrilor de familie şi a asistaţilor la informaţii şi suport în participarea activă la procesul de asistenţă,

antrenarea responsabilităţii şi participării comunităţilor locale în procesul de asistenţă.

Serviciile de îngrijire la domiciliu de la nivelul oraşului Agnita sprijină politica socială a Consiliului

Judeţean Sibiu de prevenire a instituţionalizării, obiectiv prevăzut şi în Strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu

pentru perioada 2012–2020.

Un alt parteneriat în domeniul asistenţei sociale este şi acela dintre CJS şi oraşul Agnita pentru

finanţarea de către CJS a unui număr de 19 paturi (locuri) în cadrul Unităţii de asistenţă medico-socială

Agnita, aflată în subordinea Primăriei oraşului Agnita. Acest parteneriat a fost încheiat prin HCJS nr. 27/

25.02.2010, fiind reînoit anual prin act adiţional pentru o durată de 1 an de zile. U.A.M.S. Agnita are un număr

de 35 de paturi aprobate, cu un grad de ocupare de 100%, care datorită numeroaselor solicitări şi a gravidităţii

Page 27: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 27

cazurilor, este de multe ori depăşit. Conform datelor statistice, populaţia vârstnică este în creştere, iar

beneficiarii serviciilor acordate în cadrul U.A.M.S.-ului sunt tocmai persoanele care se încadrează în acest

segment şi care solicită tot mai des internarea în instituţiile de profil, în special în unităţile de asistenţă medico

– sociale.

Dar serviciile sociale nu se rezumă doar la acestea. Prin intermediul unor parteneriate finanțate de

Consiliul Județean Sibiu prin DGASPC, locuitorii din județul Sibiu aflați în situații dificile au la dispoziție și

următoarele alternative:

1. Centrul de zi pentru persoane cu handicap Gabriela, înfiinţat în cadrul schemei de grant

Phare/2004/016-772.04.02.01.704. Centrul are 15 beneficiari şi 4 angajaţi. Consiliul Judeţean a finanţat prin

DGASPC Sibiu, în anul 2014: salariile celor 4 angajaţi, utilităţile şi combustibilul necesar transportului

beneficiarilor la şi de la centru.

2. Centrul de Recuperare Neuro-Motorie Pruncul Isus înfiinţat prin parteneriatul dintre Asociaţia

Caritas Mitropolitan Blaj, Consiliul Judeţean Sibiu şi DGASPC Sibiu. Centrul oferă servicii pentru 60 de

beneficiari şi are 5 angajaţi. Consiliul Judeţean a transmis dreptul de folosinţă gratuită asupra spaţiului, situat la

parterul imobilului situat în Mediaş, str. 1 Decembrie, nr. 23, Asociaţiei Caritas Metropolitan Greco - Catolic

Blaj, în vederea funcţionării.

3. Centrul ocupaţional de zi pentru persoane cu dizabilităţi înfiinţat prin parteneriatul între

Asociaţia Diakoniewerk, Consiliul Judeţean Sibiu şi DGASPC Sibiu, oferă servicii sociale pentru 22 beneficiari

şi are 4 angajaţi a căror retribuţie lunară este asigurată de către Consiliul Judeţean Sibiu prin DGASPC Sibiu.

4. Atelierele protejate ale Asociaţiei „Phoenix – Speranţa” Mediaş, asigură servicii de ergoterapie

pentru 90 beneficiari dintre care 47 sunt beneficiari ai CITO Mediaş, prin convenţia de parteneriat încheiată

între Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Mediaş şi Asociaţia „Phoenix

Speranţa‖. Personalul care deserveşte atelierele protejate este compus din 12 angajaţi. Consiliul Judeţean

Sibiu alocă prin CITO Mediaş sumele necesare cheltuielilor de întreţinere (curent, gaz, apă, deşeuri menajere)

pentru funcţionarea atelierelor protejate şi a sălilor de activităţi.

5. Centrul Caleidoscop – „Centrul de Terapie şi Recuperare pentru Copii Autişti” destinat copiilor

din judeţul Sibiu cu afecţiuni din spectrul autist al Fundaţiei UCOS, oferă servicii pentru 39 beneficiari şi are 14

angajaţi. Consiliul Judeţean Sibiu prin DGASPC Sibiu asigură plata drepturilor salariale a unui număr de patru

specialişti, respectiv 1 psiholog şi 3 psihopedagogi.

UNITĂŢILE DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ SIBIU ŞI SĂLIŞTE

În domeniul asistenţei sociale, o componentă importantă o reprezintă şi cele două unităţi de asistenţă

medico-socială, Sibiu şi Sălişte.

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Sibiu îşi desfăşoară activitatea având ca obiectiv principal

satisfacerea necesităţilor pacienţilor. Acest obiectiv se realizează printr-un proces continuu metodic şi dinamic

urmărindu-se în permanenţă oportunitatea investiţiilor necesare, administrarea raţională a resurselor materiale,

umane şi financiare în vederea maximizării serviciilor, procurarea serviciilor cu maxim de eficienţă.

În anul 2014 au fost realizate următoarele investiţii:

Reabilitare Corp E – înlocuire ferestre şi uşi, valoare 25,9 mii lei;

Proiect tehnic pentru instalaţii de protecţie, valoare 0,3 mii lei;

Instalaţie de protecţie împotriva descărcărilor atmosferice (paratrăsnet) valoare 8,4 mii lei.

Page 28: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 28

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Sălişte funcţionează cu rolul de a acorda servicii medico–

sociale persoanelor internate în unitate, urmărindu-se evoluţia asistatului prin planul individual de intervenţie şi

reevaluare, cu scopul recuperării şi integrării acestor persoane în societate.

În anul 2014 au fost asigurate servicii medico–sociale unui număr de 128 asistaţi, dintre care 46 au

fost internaţi pe parcursul anului.

Obiectivul principal al acestor unităţi a fost şi este asigurarea serviciului medico-social, satisfacerea

nevoilor beneficiarilor instituţionalizaţi. Având în vedere numărul foarte mare de solicitări şi faptul că persoanele

beneficiare sunt de vârsta a treia, cu multiple afecţiuni somatice şi cronice care necesită o permanentă îngrijire,

asistenţă, supraveghere, tratament şi recuperare, sunt convins că va trebui să dezvoltăm această gamă a

serviciilor.

R.A. AEROPORTUL INTERNAŢIONAL SIBIU

Anul 2014 a însemnat pentru Aeroportul

Internațional Sibiu (AIS) finalizarea procedurii de

selecție a conducerii executive în conformitate cu

prevederile O.U.G nr. 109/2011 privind

guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi

a procedurii de selecţie şi numire a Consiliului de

Administraţie.

Dar, mai important, în perioada 1 Ianuarie

2014 - 31 Decembrie 2014, AIS a înregistrat un

record de pasageri și a depăşit pragul de un sfert

de milion de pasageri, pentru prima dată în

istoria aeroportului. Cu un număr de aproximativ

215.000 de pasageri îmbarcaţi-debarcaţi,

Aeroportul înregistrează o creştere cu aproximativ

14% faţă de traficul din 2013 (189.300). Creșterea

de aproximativ 25.700 de pasageri provine din

cele 2 noi curse ale companiei Wizz Air spre

Londra şi Dortmund, alături de mici creşteri de

trafic ale tuturor companiilor aeriene care

operează pe Aeroportul Internaţional Sibiu. La

aceștia se adaugă 35.000 de pasageri aflați în

tranzit.

Alte activităţi marketing în 2014:

intensificarea comunicării cu pasagerii/comunitatea din zona de atragere/partenerii de afaceri prin

prezenţa crescută şi promovarea pe platforma specilizată în comunicare în industria aviatică mondială Anna

Aero, reţelele sociale, newslettere, bannere amplasate pe site-uri de ştiri, evenimente (lansări rute, flashmob

Filarmonică, participări la târguri de profil – Routes Europe, Târgul de Turism al României).

Page 29: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 29

Dezvoltarea de noi conexiuni aeriene la

AIS vine ca urmare a introducerii Schemei de ajutor

la înfiinţare de destinaţii noi pentru companiile

aeriene cu plecare de pe Aeroportul Internaţional

Sibiu aprobată de către Comisia Europeană prin

decizia SA.35908 (2013/N). Astfel, a fost iniţiat un

nou contract cu operatorul Wizz Air, pentru 10 ani,

prin care două noi rute au fost lansate pe parcursul

anului 2014:

Londra – Luton, începând cu 14 Iunie 2014;

Dortmund, începând cu 26 Octombrie,

2014.

De asemenea, în sezonul de vară 2014, a fost introdusă pentru prima dată destinaţia charter Sibiu –

Rhodos, operată de compania aeriană Air Bucharest, aceasta venind să completeze programul estival de

zboruri împreună cu ruta Sibiu – Antalya.

În cursul anului 2014 a continuat implementarea cerinţelor cu privire la controlul de securitate. Conform

regulamentelor Uniunii Europene în vigoare, AIS a fost obligat să dispună de echipamente capabile să

efectueze controlul de securitate al lichidelor aerosolurilor şi gelurilor. Astfel, a fost realizată achiziţia a 6

echipamente performante de scanare cu raze X şi a 4 complete de analiză de securitate pentru

scanarea individuală a lichidelor, echipamente de control de securitate pentru scanarea bagajelor pentru

detecţia explozibililor solizi, lichizi, aerosoli, gaze (LAGs), în valoare de peste 7,5 milioane de lei. Procesul de

montare și certificare a acestor echipamente a fost finalizat în luna aprilie a anului 2014. În cursul lunii august

AIS a fost supus unui audit de securitate efectuat de o echipă de auditori de securitate desemnată de

Directorul Direcţiei de Securitate din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române. Potrivit Raportului de audit,

pe timpul activităţilor de control nu au fost constatate deficienţe care pot afecta securitatea aviaţiei civile la

nivelul AIS.

Tot în anul 2014, AIS a continuat procesul de certificare ca agent cargo abilitat, înaintând către

Ministerul Transporturilor documentele necesare autorizării, iar documentul care confirmă aeroportul sibian ca

agent cargo abilitat a fost emis în 18.09.2014. În consecinţă, AIS poate procesa mărfuri acesta fiind primul pas

în vederea realizării obiectivului ‖terminal CARGO‖.

În paralel, echipa de management urmărește și Programul de modernizare al Aeroportului Internaţional

Sibiu conform Masterplanului General de Transport (MPGT). Aeroportul Internaţional Sibiu este în prezent

clasificat ca aeroport regional, însă se prognozează dezvoltarea ulterioară la categoria aeroport hub

internaţional. Proiectul de modernizare are ca scop asigurarea capacităţii infrastructurii şi facilităţilor

operaţionale necesare satisfacerii nivelului cererii de servicii de transport aerian pentru perioada 2020-2025.

Costurile estimate ale proiectelor combinate pentru perioada 2020-2025 sunt de 53,5 milioane euro, din care

2,5 milioane euro sunt costuri suplimentare de operare.

COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ASTRA

Anul 2014 a fost esenţial pentru dezvoltarea Muzeului ASTRA, având în vedere derularea proiectului

de reabilitare a infrastructurii din Muzeul în aer liber. Astfel, au fost refăcute în totalitate, din fonduri Regio,

Page 30: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 30

aleile, gardul împrejmuitor şi a fost instalat un sistem de supraveghere video. La acestea se adaugă proiectul

Patrimoniu deschis, care, prin susţinerea financiară a MFSEE, a dus la lucrări de reconstrucţie şi restaurare a

două monumente, la lucrări de conservare efectuate la 13 monumente, şi la demararea în forţă a lucrărilor la

noul Pavilion muzeal multicultural. Acesta va oferi spaţii vitale pentru funcţionarea Muzeului Civilizaţiei

Transilvane ASTRA. Toate lucrările din anul 2014 susțin şi activitatea de ansamblu a C.N.M. ASTRA, în scopul

accesibilizării patrimoniului multietnic de care dispune instituţia, la standarde moderne.

Proiectul CultTour, finalizat anul acesta, a adus progrese importante în domeniul peisajului cultural

din Muzeul în aer liber. Studiile de caz efectuate, studiul de fezabilitate pentru Centrul ASTRA pentru activităţi

şi resurse regionale, precum şi numeroasele schimburi de experienţă reprezintă veritabili poli de dezvoltare a

ofertei muzeale, dar şi deschiderea unor noi direcţii de cercetare.

Alte finanţări naţionale au permis susţinerea unor

manifestări educaţionale şi culturale de mare impact, precum

Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale‖, dar şi

schimburi culturale şi cercetări de teren cu echipe mixte, române şi

străine.

În domeniul educaţional, dar şi pentru dezvoltarea

posibilităţilor de interacţiune destinate publicului larg, au fost

continuate programele Animă ASTRA şi Târgul de ţară – grădină şi

peisaj, dar au fost organizate şi Zilele Europene ale Patrimoniului, cu

vernisajul Şcolii din Ticera, prima şcoală tradiţională activă în

muzeele în aer liber din România. Departamentul ASTRAFilm a

organizat o nouă ediţie de succes a Festivalului Internaţional de Film

Documentar şi Antropologic, un impresionant film de prezentare a

judeţului Sibiu, caravana ASTRAFilm, precum şi numeroase alte

proiecte de film şi editoriale.

Participarea la Zilele Culturale ale judeţului Sibiu a reprezentat o deschidere către publicul doritor de

evenimente cu caracter etno-muzeal din satele şi oraşele judeţului, Muzeul ASTRA organizând ateliere

meşteşugăreşti, expoziţii în cadrul unor muzee săteşti, proiecţii de film documentar şi susţinând logistic

derularea de ansamblu a evenimentelor.

CNM ASTRA a organizat numeroase manifestări culturale şi a dezvoltat infrastructura din Muzeul în

aer liber, atrăgând în anul 2014 peste 330.000 de vizitatori.

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ASTRA

Pe parcursul anului 2014 activitatea Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu confirmă atât valoarea, cât și

calitatea serviciilor specifice acestei instituții de cultură. Raportul oferit de BIROUL UNIC DE ÎNREGISTRARE

care centralizează datele activității din Secțiile de împrumut carte adulți din cele două sedii (corpul A+B), Secţia

copii şi tineret, Secția Arte, și Internet prezintă un număr de 8298 utilizatori activi pe anul 2014, care au

beneficiat de 175.625 de documente difuzate – împrumut la domiciliu sau consultate la Sala de Lectură.

SECŢIA COPII ŞI TINERET, una din cele mai active secții ale Bibliotecii, pe lângă activitatea clasică de

împrumut carte a desfășurat 25 de activități tematice, 407 ateliere cu peste 8000 de participanți, în calitate de

Page 31: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 31

beneficiari direcți. SECȚIA ARTE, a înregistrat 83 de evenimente, la care au răspuns invitației 1500 de

persoane.

Documentarea în sistem on line, în cadrul secției INTERNET înregistrează o creștere exponențială de

la an la an, cu 500 de utilizatori nou înscriși și cu o frecvenţă de 9.500 de beneficiari direcți.

Departamentul PERIODICE, cu cea mai valoroasă colecție de periodice vechi din țară, a deservit 1847 de

utilizatori cu un număr de 6287 de documente difuzate și o serie importantă de activități și servicii

specializate.

Acestor date li se adaugă și indicatorii de performanță din cadrul celor patru FILIALE ale BJ ASTRA

amplasate în cele mai importante și populate cartiere din municipiul Sibiu: Hipodrom, Valea Aurie, Vasile

Aaron, Bâlea), cu peste 3.000 de utilizatori activi și un total de 48.816 de documente difuzate.

TOTAL: 11.158 utilizatori activi, 224.441 documente difuzate, 18.683 participanți la evenimente &

programe culturale; 800 de biblioateliere tematice.

Deosebit de folositoare s-au dovedit a fi SPAȚIILE MULTIFUNCȚIONALE care au găzduit și susținut

215 evenimente culturale la care au fost prezenți peste 8.600 participanți direcți și indirecți.

REVISTA TRANSILVANIA a organizat cu succes două evenimente importante, prin tematica lor și

prin valoarea invitaților: Festivalul Internațional de Poezie, ediția a III-a și Colocviile Revistei Transilvania și a

continuat editarea celor 12 numere ale Revistei Transilvania și a 4 numere Zona Nouă, o publicație dedicată

tinerilor scriitori sibieni și nu numai.

Activitatea TIPOGRAFIEI, respectiv a Editurii ARMANIS (editura Bibliotecii) a fost deosebit de

laborioasă, la sfârșitul anului 2014 existând în palmaresul editurii 8 lucrări interne, 42 de titluri cu lucrări

externe și o serie importantă de materiale promoționale ale activității culturale din municipiu și județ.

În zona INVESTIȚIILOR, cea mai importantă lucrare a fost demararea lucrărilor de renovare a Cabanei

Oțetea, cu scopul de a fi pusă în circuitul publicului sibian, ca bază pentru organizarea de tabere de creație,

cursuri de perfecționare și evenimente culturale, implementarea noii versiuni de software Liberty - 5, care

contribuie la optimizarea serviciilor de bibliotecă, în mod special al modului de Relații cu Publicul și

achiziționarea unui plotter, aparat pus la dispoziția publicului și partenerilor de programe culturale.

CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE

„CINDRELUL - JUNII“

Instituția sibiană de cultură cu cea mai mare notorietate națională și internațională a organizat în anul

2014 aproximativ 425 de evenimente culturale (cercetare, expoziții, editare de carte, festivaluri și spectacole) la

care au participat peste 300.000 de spectatori, în creștere cu 100.000 față de anul 2013.

Primul mare eveniment cultural organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea

Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii‖ Sibiu a fost Festivalul – Concurs Național al Tinerilor Interpreți de

Muzică Populară „Vară, vară primăvară” ediția a XVIII-a. Festivalul s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile (14-

16 martie 2014), perioadă în care au pășit pe scena festivalului peste 100 de soliști vocali concurenți, dar și

soliști de renume ai folclorului, aceștia bucurându-se de aplauzele a peste 2500 de spectatori.

În contextul celor 7 decenii de existență a Ansamblului Folcloric Profesionist ―Cindrelul Junii Sibiului‖,

întregul an 2014 a fost unul aniversar, iar evenimentele organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și

Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii‖ Sibiu au marcat acest moment. Astfel, toate cele 70 de

spectacole susținute la festivaluri folclorice sau la emisiuni tv s-au desfășurat sub egida ‖Junii Sibiului – 70‖.

Page 32: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 32

Menționăm participarea la spectacole peste granițele țării în Austria-Viena, Irlanda-Dublin, Serbia-Satu Nou

și Spania-Madrid, la invitația comunităților de români din acele țări.

În același timp, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ―Cindrelul

Junii‖ Sibiu este coordonatorul principal al evenimentelor organizate în cadrul proiectului strategic al Consiliului

Județean Sibiu “Zilele Culturale ale județului Sibiu”.

Festivalul Internațional de Folclor “Cântecele Munților”, ediția a 39-a, a fost organizat în perioada

31 iulie – 4 august 2014 în Piața Mare a oraşului, stabilind și anul acesta recordul de public pentru activitățile

derulate de instituție, peste 100.000 de spectatori, cifrele fiind de natură să ateste succesul acțiunilor.

Spectacolele au fost transmise de TVR 1.

În luna septembrie a anului 2014 a fost organizat “Târgul Olarilor”, ediția a 48-a, manifestare la care

au participat peste 200 de meșteri olari și peste 70.000 de participanți (vizitatori ai târgului).

Festivalul Național de folclor “Ioan Macrea” s-a desfășurat în perioada 19-23 noiembrie 2014,

adunând la Sibiu peste 700 de artiști reprezentanți ai ansamblurilor profesioniste din țară, precum şi

instrumentiști și soliști vocali de renume ai țării. Festivalul a strâns și anul acesta peste 4.000 de spectatori în

cele 5 seri de spectacol, fiind transmis în direct pe TVR 3, TVR 1 și TVR Internaţional.

1 Decembrie - Ziua Românilor a fost și anul acesta organizată de Centrul Județean pentru

Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii‖ Sibiu prin punerea în scenă a spectacolului

folcloric “Noi suntem români!” desfășurat la Sala Transilvania, în prezența a peste 4.000 de spectatori. La

spectacol au participat 28 de soliști vocali alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii Sibiului‖,

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor‖ și Orchestra „Lăutarii‖ de la Chișinău. Spectacolul a fost transmis în direct

pe TVR 1 și TVR Internațional. Sfârșitul anului 2014 a fost marcat de concertul de colinde „Colo sus, lângă

lumină”, organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, pe data de 10 decembrie 2014, concert care a fost

vizionat de peste 700 de spectatori.

Anul aniversar a fost marcat și de editarea a trei lucrări în condiții grafice deosebite: ―Album Aniversar

Junii Sibiului 70 de ani de activitate‖, ―Rețete tradiționale din zona Sibiului‖ și ―Studii și comunicări de

etnologie―.

Centrul a sprijinit organizarea evenimentelor culturale desfășurate în județul Sibiu: Festivalul „Sus pe

muntele din Jina‖, Festivalul Oierilor (Tilișca), Festivalul „Verzei‖ (Moșna), Festivalul „Brânzei și țuicii‖

(Rășinari), „Hora de la Rusca‖ (Sebeșul de Jos), Festivalul „Cânt și joc pe Hârtibaci‖ și Festivalul

„Hârtibăcenilor‖ (Agnita), Festivalul „Bujorul de munte‖ (Gura Râului), Zilele Tălmaciului (Tălmaciu), Festivalul

„Cântece și Jocuri de pe Valea Slimnicului‖ (Slimnic), Festivalul „Marțian Negrea‖ (Valea Viilor), „Ziua

Castraveților‖ (Ludoș), Zilele „Emil Cioran‖ (Rășinari), Festivalul Corurilor Tradiționale „Nicolae Suciu‖ (Săliște),

Page 33: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 33

Zilele comunei Dârlos, Atestarea localității Apoldu de Jos, Toamna Baroc (Avrig), Zilele Antropologiei

Românești și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

În anul 2014 s-au efectuat cercetări importante care scot la iveală și explică frumusețea obiceiurilor

tradiționale: Udatul Ionilor (Tălmăcel), Hora Nebunilor și Burduhoși (Cârța), Fuga lolelor (Agnita), Prinsul

văruţelor (Tilișca), Hora de la Rusca (Sebeșul de Jos), obiceiuri de Florii, de Paști, de Sânziene, de seceriș,

Buzduganul (Cârța), Dana (Racovița), Constituirea Cetei de feciori și adusul lemnului (Sadu) și Întâlnirea

cetelor de juni (Săliște).

FILARMONICA DE STAT SIBIU

În ultimii ani, Filarmonica de Stat Sibiu și-a câștigat și consolidat poziția de instituție muzicală

recunoscută pe plan local, naţional și internațional pentru aportul important în promovarea valorilor artistice

muzicale românești și universale. Anul s-a încheiat cu un impresionant aflux de spectatori, cifra totală a

acestora crescând cu 58%, de la 31.600 la 50.000, ceea ce reprezintă un record absolut. La acestea se

adaugă o recunoaştere constantă din partea criticii de specialitate din România şi din străinătate.

Această evoluție a fost posibilă prin prezentarea unor programe artistice variate, atractive pentru un

public larg, colaborarea cu organizații culturale de primă mărime din România și din străinătate, nivelul artistic

crescut al interpretărilor muzicale și prezența constantă a unor artiști de talie internațională pe scena de

concerte a filarmonicii, în cadrul programelor. Numărul mare de parteneriate culturale, organizarea a

numeroase proiecte culturale anuale cu caracter internațional, conferă azi Filarmonicii de Stat Sibiu un statut

aparte în rândul instituțiilor muzicale din Romania.

Pe parcursul anului 2014, Filarmonica de stat Sibiu a prezentat publicului 77 de evenimente

muzicale, realizate în cadrul celor 7 programe proprii destinate publicului larg. Pe lângă concertele stagiunii,

au fost organizate 3 festivaluri muzicale cu participare internațională: ―Zilele muzicale româno-americane‖,

―Festivalul Concurs Internațional de Pian și Compoziție Carl Filtsch‖ și ―Festivalul Internațional al Artei Lirice‖.

La aceste evenimente, consacrate în agenda culturală națională și internațională, au participat peste 600 de

artişti invitaţi din România şi străinătate.

În cadrul celor două ediții anuale ale proiectului ―Zilele Culturale ale Județului Sibiu‖, Filarmonica a

susținut 12 recitaluri și concerte camerale în localități din județ. De o apreciere aparte din partea publicului s-au

bucurat concertele eveniment, cum ar fi cel dedicat Zilei Naționale a României sau concertele de Crăciun și

Anul Nou.

La cele 77 de evenimente prezentate au participat 21.800 de spectatori plătitori de bilete și aproximativ

15.000 de spectatori la concertele cu intrare liberă și la cele desfășurate în spații neconventionale. Valoarea

veniturilor realizate din vânzarea de bilete, la evenimentele proprii, se ridică la aproximativ 170 mii lei, în

creștere față de anul precedent.

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu a fost invitată, în luna octombrie, de către Casa Regală a

României și Primăria Alba Iulia să susțină un concert festiv cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Încoronării.

Alte trei concerte au fost prezentate publicului în Piața Mare din Sibiu și la Sala Thalia, în cadrul festivalului

―Classic for pleasure‖ organizat de Elite Art Club UNESCO. Pentru al 25-lea an consecutiv, Filarmonica de Stat

Sibiu a fost invitată să susțină un turneu de concerte în Franța unde a prezentat publicului din Salon de

Provence şi Nevers 3 concerte simfonice, la care au participat aproximativ 3.000 de spectatori.

Page 34: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 34

În ceea ce privește investițiile, două lucrări au fost finalizate în cursul anului 2014: reabilitarea

exterioară a Turnului Gros şi instalarea unei platforme hidraulice pentru transportul pianelor de concert în

scenă. Valoarea acestor lucrări a fost de aproximativ 270 mii lei.

ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII „ILIE MICU” SIBIU

Școala Populară de Arte și Meserii ‖Ilie Micu‖ Sibiu, instituție publică cu profil de educație permanentă,

de însușire a artelor și meșteșugurilor tradiționale din județ, de formare profesională continuă în afara

învățământului formal, derulează, cu sprijinul Consiliului Judeţean, proiecte și programe în cadrul a două mari

direcții de activitate:

educație permanentă

promovarea rezultatelor activității

În anul 2014, acțiunile relevante întreprinse de școală, au fost:

1. Proiectul ‖Zilele Porților Deschise‖ (19-31 mai);

2. Proiectul ‖Obiceiuri și Tradiții…‖ desfășurat la Ruși (3-8 iunie);

3. Proiectul ‖Festivalul Șanselor Tale‖ desfășurat la Biblioteca Astra (26-27 noiembrie).

De la un an la altul, Școala Populară de Arte se bucură de un număr din ce în ce mai mare de

spectatori, precum și de cursanți dornici să își aprofundeze cunoștințele în cadrul instituției. De asemenea,

Școala Populară se bucură de o vizibilitate din ce în ce mai accentuată, atât la nivel local cât și la nivel

naţional, prin acțiunile desfășurate, dar și prin participarea cursanților la concursuri naționale de unde se întorc

de fiecare dată premianți.

SERVICIUL PUBLIC “SALA TRANSILVANIA”

Pe parcursul anului 2014, Sala Transilvania, prin calitatea serviciilor puse la dispoziţia partenerilor

contractuali a fost gazda unui număr de 7 jocuri internaţionale (baschet, volei, judo, Kata şi Kumite) şi a unui

număr de 147 jocuri oficiale din cadrul Campionatului Naţional de baschet, handbal, judo, arte marţiale,

fotbal, la spectacolul sportiv asistând aproximativ 220.000 spectatori.

Pe lângă evenimentele sportive, au fost organizate numeroase târguri, expoziţii, seminarii, spectacole,

la care au participat mii de vizitatori şi spectatori.

Obiectivul general, şi anume, cel al creşterii standardului calitativ al serviciilor puse la dispoziţia

partenerilor contractuali a fost realizat şi prin utilizarea în condiţii de eficienţă economică a parcării instituţiei,

precum şi prin asigurarea condiţiilor optime pentru activitatea desfăşurată în cadrul Pieţei Ţărăneşti

Transilvania.

S.C. DRUMURI ŞI PODURI S.A

Misiunea societății este îmbunătățirea infrastructurii de drumuri și poduri în județul Sibiu și menținerea

acestei infrastructuri în stare de funcționare pe toată perioada anului în conformitate cu Planul de Administrare

al Consiliului de Administrație și strategia Consiliului Județean Sibiu privind infrastructura rutieră în perioada

2013-2017. Din punct de vedere financiar, societatea a realizat în anul 2014 venituri de 42.000 mii lei.

Page 35: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 35

În cursul anului 2014, societatea a contribuit activ la susţinerea Strategiei de Dezvoltare economică şi

socială a judeţului Sibiu, în ceea ce priveşte infrastructura, prin lucrările de calitate executate la drumurile

judeţene şi comunale: tratamente bituminoase, covoare asfaltice, marcaje rutiere, plombări etc. Lucrările

executate la terți au o valoare estimată la 5.000 mii lei, iar stația de emulsie a produs 3.235 tone.

În cursul anului 2014 s-au achiziționat, conform planului de investiţii, următoarele echipamente: un

autogudronator, un cilindru, un elevator electro-mecanic, o lamă de deszăpezire, 3 răspânditoare de material

antiderapant, o autoutilitară, o semiremorcă trailer și 3 autobasculante.

Din analiza activităţii desfăşurate până la data de 31.12.2014, apreciez că SC Drumuri şi Poduri SA

Sibiu și-a îndeplinit obiectivele propuse.

CAMERA AGRICOLĂ A JUDEŢULUI SIBIU

Activităţile desfăşurate de specialiştii din cadrul Camerei Agricole Sibiu pe parcursul anului 2014, au

urmărit realizarea unor obiective specifice pentru sprijinirea creării de ferme comerciale moderne, de unităţi de

industrie alimentară şi creşterea competitivităţii acestora, în paralel cu dezvoltarea prioritară a zootehniei şi

creşterea ponderii acesteia în totalul producţiei agricole, îmbunătăţirea păşunilor, a pomiculturii, legumiculturii

şi viticulturii.

În acest sens s-au organizat întâlniri de popularizare, promovare şi informare a fermierilor, întâlniri cu

teme agricole, cursuri de calificare pentru fermieri și realizarea de loturi demonstrative în colaborare cu

firma producătoare de seminţe Pioneer;

În cursul anului 2014 Camera Agricolă Sibiu s-a implicat în organizarea standurilor cu produse

tradiționale la cele două ediții ale Zilelor Culturale ale Județului Sibiu și a organizat expoziţii agricole

clasice sau cu vânzare prin licitaţie la Agnita, Sibiu, Vurpăr și Alma, precum și Ziua Recoltei la Roşia, Blăjel,

Dârlos, Tîrnava și Dumbrăveni.

Standuri cu produse tradiționale

Camera Agricolă a acordat consultanță la 3.815 de solicitări și a dispus de un buget total de 646,7 mii

lei compus din subvenţii M.A.D.R. (591,7 mii lei) și venituri proprii (55 mii lei) din cursuri și cereri plată.

Camera Agricolă și-a consolidat pe parcursul anului 2014 rolul de a identifica producători locali și de a

asigura buna desfășurare a activității în Piaţa Ţărăneasca Transilvania, al cărei succes se menține constant

în cei doi ani de funcționare. Dacă la 01 septembrie 2012 (data inaugurării pieței) erau doar 49 producători

Page 36: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 36

locali, datorită condițiilor oferite și a bunei organizări, în prezent sunt 279 producatori locali care își

comercializează produsele săptămânal, fără a li se percepe nicio taxă.

SERVICIUL PUBLIC JUDEȚEAN SALVAMONT SIBIU

Siguranța celor care vizitează Munții Făgăraș, Cindrel și Lotrului este deosebit de importantă astfel că

și activitatea Serviciului Salvamont este una crucială pentru asigurarea siguranței turiștilor montani și pentru

intervenție rapidă în caz de accidente. În cursul anului 2014, salvamontiștii au înregistrat următoarele activități:

1.541 de zile de patrulare preventivă pe traseele montane din judeţul Sibiu având ca baza

cabana Negoiu, baza de salvare Bâlea Lac, staţiunea Păltiniş acestea în perioada verii şi s-a asigurat asistenţa

pe părtiile din zona Păltiniş – în special în noul resort de schi „Arena Platoş‖, la „Trecătoarea Lupilor‖ Gura

Râului;

intervenție cu elicopterul SMURD la 9

accidente montane;

asigurarea asistenţei de specialitate

la competiţii sportive montane: concursurile de schi

din staţiunea Păltiniş, Raliul Sibiului, maratonul

montan CINDREL, maratonul montan „Făgăraş Ultra

Trial‖, maratonul montan 2X2 din munţii Făgăraşului;

lucrări de reabilitare pe 3 trasee

turistice în zona Bâlea din masivul Făgăraş;

amenajarea a două trasee turistice noi în munţii Făgăraşului;

organizarea a 6 cursuri de prim ajutor şi a unui curs de salvare din avalanşă pentru membrii

unor asociaţii de turism montan (CTM „MĂGURA‖ Cisnădie, Asociaţia Montană Carpaţi Bucureşti, SKV Sibiu);

obţinerea reconfirmării profesionale pentru profesia de salvator montan pentru 11 angajaţi şi

voluntari;

organizarea unui stagiu de pregătire zbor montan cu aeronave ale Inspectoratului de General

de Aviaţie din cadrul M.A.I.

recrutarea și angajarea a 3 salvatori montani;

menținerea protocoalelor de cooperare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu,

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu, Centrul Chinologic Sibiu şi Inspectoratul General de Aviaţie;

participarea alături de ISU Sibiu la degajarea stâncilor căzute pe D.N. 7C Transfăgărăşan;

transportarea şi montarea unui refugiu montan nou în zona lacului Călţun din munţii Făgăraşului;

achiziţionarea unor echipamente radio şi a două defibrilatoare semiautomate.

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ NR. 1 SIBIU

În anul 2014 Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Sibiu împreună cu structurile sale (Şcoala

Gimnazială Preventorială Nr. 22 şi Grădinița cu Program Normal Nr. 31) a oferit servicii psihopedagogice,

psihologice şi de consiliere în domeniul educaţiei speciale incluzive pentru 234 de elevi cu dizabilități

intelectuale înscriși în centru, pentru 869 de elevi care au fost spitalizați și școlarizați în cele două structuri și

Elicopterul SMURD

Page 37: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 37

pentru 167 de elevi cu CES (cerințe educaționale speciale) integrați în școlile de masă cărora li s-au asigurat

servicii de sprijin.

Evenimentele cele mai însemnate ale CSEI Nr.1 Sibiu desfășurate în anul calendaristic 2014 au fost:

organizarea în perioada 19-23 mai 2014 a vizitei de studiu EU Transversal Study Visit ‖Give a fair

chance to everyone - Inclusive practices in special education‖, sub egida programelor de formare continuă pe

tot parcursul vieții (Life Long Learnig), la care au participat factori de decizie din 12 țări europene; proiectul

sibian a fost unul dintre cele 8 câștigătoare;

participarea și organizarea împreună cu celelalte şcoli speciale din judeţ a spectacolului intitulat

‖GALA ALTFEL‖ susţinut de elevii din învăţământul special la Sala Thalia din Sibiu, în data de 11 aprilie 2014;

câștigarea unui Proiect din cadrul Programului Erasmus+, finanțat de Comisia Europeană prin

ANPCDEFP România, cu suma de 19,1 mii euro;

derularea activităților din cadrul Proiectului ‖Mobility – a passport for communication‖ încheiat pe o

perioadă de doi ani (2013-2015), din cadrul parteneriatelor școlare multilaterale Comenius, finanţat cu 12 mii

euro.

Prin finanțare de la bugetul județean, elevii şcolii au beneficiat în anul 2014 de următoarele servicii: o

masă caldă/zi; programul fructe-lapte-corn; rechizite şcolare; burse sociale semestriale; transport gratuit cu

microbuzul școlii; medicamente pentru acordarea primului ajutor, în caz de accidente.

În anul 2014 s-au realizat mai multe lucrări de reparații și igienizare, s-au reamenajat spațiile pentru o

mai bună funcționare a tuturor activităților. Au fost achiziționate încă 8 computere și două imprimante

multifuncționale pentru elevi, astfel încât, în acest moment în fiecare sală de clasă există aparatura necesară și

acces la internet.

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ NR. 2 SIBIU

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, oferă servicii psihopedagogice, psihologice și de

consiliere în domeniul educației speciale beneficiarilor direcți (preșcolari/școlari cu deficiențe de auz în special,

dar și părinților, cadrelor didactice, membrilor comunității locale) din municipiul și județul Sibiu, dar și din țară.

Începutul anului școlar 2014-2015 a dus ca noutate trei aspecte:

înființarea unei clase pregătitoare pentru elevii cu deficiențe auditive;

extinderea serviciilor de sprijin oferite de unitatea noastră pentru 16 copii/elevi școlarizați în

grădinițe/școli de masă;

deblocarea posturilor didactice auxiliare și nedidactice. În prezent, în şcoală funcţionează un număr

de 42 cadre didactice, personal didactic auxiliar 8, iar personal nedidactic 25.

În cadrul centrului funcţionează 17 clase în care învaţă 137 de copii.

În perioada iulie-septembrie 2014 a fost renovat grupul social aflat la parterul unității, lucrare

sponsorizată de Asociația Paten des Taubstummenheims, Siegen - Germania. În luna octombrie 2014 au

început lucrările din cadrul proiectului ˮReabilitarea parțială a unității școlare de învățământ special CSEI nr. 2

Sibiuˮ în cuantum de 564,6 mii lei, cofinanțat de Consiliul Județean cu suma de 9,1 mii lei.

Page 38: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 38

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ MEDIAŞ

Activitatea Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Mediaş vizează integrarea copiilor cu CES în

învăţământul de masă, cât şi actul didactic pentru copiii şcolarizaţi, cu diferite tipuri de dizabilităţi, dar şi

îngrijirea, supravegherea şi educarea copiilor interni.

Prin intermediul Comisiei Interne de Evaluare Continuă, s-a asigurat evaluarea şi reevaluarea la un

număr de 250 de elevi, pentru care au fost emise certificate CES. Prin intermediul celor 18 cadre didactice de

sprijin s-a asigurat intervenţia personalizată şi activităţile compensatorii în 14 şcoli generale din Mediaş şi

împrejurimi, pentru 240 elevi.

Pe parcursul anului 2014 au fost şcolarizaţi un număr de 113 elevi, dintre care 12 elevi interni şi 101

elevi externi. În Centrul de Plasament au beneficiat de serviciile oferite un număr de 32 elevi, dintre care 12

elevi au frecventat cursurile în cadrul şcolii, iar restul au frecventat cursurile în alte unităţi şcolare.

Din total fonduri pentru investiţii în valoare de 18,3 mii lei alocate de către Consiliul Judeţean Sibiu,

pe parcursul anului 2014 s-au realizat reparaţii la geamurile termopane pe tot spaţiul utilizat ca şcoală,

igienizarea unor săli de clasă, grupuri sanitare, holuri, dormitoarelor şi casa scărilor, amenajarea şi dotarea

cabinetului de logopedie, amenajarea a patru săli de clasă, dotarea cabinetului de kinetoterapie şi a bibliotecii,

reparaţii la gardul şcolii, dotarea cu un cabinet de calculatoare. S-au făcut reparaţii la instalaţia electrică şi

instalaţiile de apă-canal la clădirea anexă folosită ca sală de sport şi s-a realizat montarea unui sistem video de

monitorizare şi protecţie a incintei instituţiei.

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ TURNU ROŞU

Centrul are 57 angajați, iar misiunea este aceea de a asigura creşterea calității procesului educațional

și a serviciilor specializate, în vederea îmbunătățirii activităților de învățare, instruire, compensare, recuperare

și protecție specială a tinerilor cu cerinţe educative speciale, din cadrul sistemului de învăţământ special şi

special integrat. CSEI Turnu Roșu se ocupă în prezent de 324 de elevi, 142 care învață în sediul instituției şi

182 în învăţământul de sprijin prin servicii educaţionale.

În cursul anului 2014, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Turnu Roşu s-au făcut următoarele

lucrări de investiţii şi reparaţii:

- proiectare şi execuţie modificare instalaţie gaze naturale, în valoare de 7,4 mii lei

- achiziţionare autoturism prin programul ‖RABLA‖, în valoare de 61 mii lei

- refacere covor asfaltic la aleea de acces în instituţie în valoare de 29,9 mii lei

Tot în anul 2014 CSEI Turnu Roşu a aplicat în programul ‖Erasmus‖ pentru douǎ proiecte cu finanţare

europeană și anume: ‖Îmbunătăţirea competenţelor profesionale din învăţământul special şi special integrat‖ în

valoare de 54,7 mii lei și ‖Parteneriate strategice între şcoli‖ în valoare de 62 mii lei.

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ DUMBRĂVENI

Centrul Şcolar De Educaţie Incluzivă Dumbrăveni oferă servicii psihopedagogice, psihologice şi de

consiliere în domeniul educaţiei incluzive beneficiarilor direcţi (copii/elevi cu CES, părinţi, cadre didactice din

şcolile de masă, membri ai comunităţii locale, etc.) din oraşul Dumbrăveni şi localităţile limitrofe. In anul şcolar

Page 39: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 39

2013/2014 au fost înscrişi în CSEI Dumbrăveni 135 elevi, iar 71 de elevi cu CES din învăţământul de masă

au beneficiat de serviciile oferite de învăţătorii de sprijin.

Centrul Şcolar De Educaţie Incluzivă Dumbrăveni oferă servicii pentru elevii cu deficienţe mintale

asociate cu tulburări senzoriale (hipoacuzii, locomotorii), tulburări hiperkinetice, tulburări de atenţie şi

comportament, tulburări de învăţare. Şcoala este dotată cu echipament şi mijloace moderne de informare şi

comunicare-interne, o sală de clasă dotată cu tabla interactivă și videoproiector.

Elevii Centrului Şcolar De Educaţie Incluzivă Dumbrăveni au participat la diferite activități extrașcolare

și sportive:

Spectacol susținut împreună cu elevii centrelor de educație incluzivă din județul Sibiu la sala

Thalia în cadrul săptămânii ‖Școala altfel‖

Competiţia interşcolară de tenis de masă ―Cupa primăverii―

Competiţia interşcolară de fotbal

În anul 2014 s-au realizat lucrări de reparații, zugrăvelii la parterul clădirii.

CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ

CJRAE SIBIU coordonează şi monitorizează serviciile educaţionale specifice acordate copiilor/

elevilor/ tinerilor cu dizabilităţi, cadrelor didactice, părinţilor şi membrilor comunităţii pentru a asigura tuturor

accesul la o educaţie de calitate precum şi asistenţa necesară în acest sens.

Dintre cele mai importante obiective realizate în anul 2014, menţionăm:

- Realizarea analizei de nevoi educaţionale ale elevilor şi cunoaşterea intereselor părinţilor, în

vederea fundamentării planurilor de şcolarizare 2014 împreună cu partenerii sociali pe baza evaluării

sistematice a cererii de pregătire profesională în raport cu dezvoltarea pieţei muncii: peste 3500 de elevi testaţi

în privinţa opţiunilor şcolare, peste 15000 de elevi evaluaţi logopedic;

- Fluidizarea procesului de integrare, compensare, sprijin a elevilor/tinerilor cu CES din CSEI-uri şi

învăţământ de masă, cuprinderea copiilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale în învăţământul special şi/sau

de masă, integrarea în funcţie de vârstă, grad de handicap, potenţial de învăţare şi nevoi, asigurarea de sprijin

specializat prin profesori şi adaptări curriculare/consiliere psihologică.

- Revigorarea ofertei de activităţi de orientare şcolară şi profesională, precum şi consiliere;

monitorizarea/îndrumarea aplicării în şcoli a unor programe coerente de orientare şcolară şi profesională; de

educaţie pentru sănătate, antiviolenţă ş. a.

- Proiectul pilot Valorificarea școlară a instrumentelor online de evaluare și orientare în consilierea

elevilor”, realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sibiu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu şi AMN Insight,

având ca obiectiv orientarea şcolară şi profesională şi reorientarea la cerinţele pieţei muncii. Valoarea proiectului

132.000 lei, din care 39.600 lei cu finanţare din partea Consiliului Judeţean Sibiu;

- Dezvoltarea reţelei de cabinete şcolare de asistenţă psihopedagogică, cu prioritate în zonele Sibiu,

Răşinari, Roşia;

- Înfiinţarea a 3 cabinete noi de asistenţă psihopedagogică, cu o valoare totală de 11 mii lei,

suportată de la bugetul Consiliului Judeţean.

Page 40: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 40

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR SIBIU

În judeţul Sibiu activitatea de stare civilă şi evidenţa persoanelor este asigurată de către Direcţia

Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Sibiu, cele 14 servicii publice comunitare locale de evidenţa

persoanelor, constituite în subordinea consiliilor locale ale celor două municipii, nouă oraşe şi comunelor

Dîrlos, Laslea şi Orlat, precum şi de către compartimentele de stare civilă din cadrul celorlalte 47 de primării

unde nu funcţionează astfel de servicii.

Potrivit prevederilor legale, DJEP Sibiu a realizat îndrumarea şi controlul activităţii de stare civilă şi

evidenţa persoanelor desfăşurată în toate primăriile judeţului, prin efectuarea unui număr de 102 controale,

respectiv 51 la SPCLEP şi 51 primării comunale.

La solicitarea instituţiilor sau a persoanelor interesate, serviciile publice comunitare locale de evidenţa

persoanelor de pe raza judeţului Sibiu au efectuat un număr de 115 activităţi de preluare a imaginilor, şi

preluarea documentelor necesare eliberării actelor de identitate, pentru persoanele netransportabile (cu

preponderenţă cele cu handicap) sau internate în spital ori de ocrotire socială sau pentru persoanele care

locuiesc în localităţi izolate ori aflate la distanţe mari de serviciul public comunitar de evidenţa persoanelor,

prilej cu care au fost puse în legalitate cu acte de identitate un număr de 330 de persoane.

În scopul identificării persoanelor care nu deţin acte de identitate aflate în termen de valabilitate,

asistate în unităţile de ocrotire şi protecţie socială de pe raza judeţului Sibiu, s-au efectuat un număr de 20

controale şi instruiri pe linie de evidenţa persoanelor, astfel fiind puse în legalitate un număr de 146 persoane.

În cursul anului 2014, DJEP Sibiu şi cele 14 servicii publice comunitare locale de evidenţa persoanelor

aflate în coordonare au eliberat titularilor un număr de 54.174 acte de identitate (dintre care 52.264 cărţi de

identitate şi 1.910 cărţi de identitate provizorii). De asemenea, la solicitarea cetăţenilor, au fost înscrise în

actele de identitate un număr de 6.780 menţiuni privind stabilirea reşedinţei.

În scopul prevenirii abandonului nou-născuţilor în maternităţi ori pentru clarificarea situației celor

instituţionalizaţi în unităţile de asistenţă şi protecţie socială, au fost soluţionate un număr de 600 solicitări din

partea D.G.A.S.P.C. Sibiu, vizând circa 1.400 de persoane.

COORDONAREA INSTITUŢIILOR SUBORDONATE

Pe parcursul anului 2014 au continuat întâlnirile de lucru trimestriale cu unităţile şi instituţiile

subordonate, care au avut ca scop: o cunoaştere mai aprofundată a problemelor unităţilor subordonate; o

colaborare mai strânsă între aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean şi unităţile subordonate; sprijin

pentru aceste unităţi, în vederea îmbunătăţirii activităţii; găsirea celor mai performante activităţi de îmbunătăţire

a managementului acestor unităţi. În cadrul acestor întâlniri am preluat spre soluţionare probleme de

competenţa noastră, dar totodată, am stabilit şi măsuri cu termene precise de îmbunătăţire a activităţii

acestora, având drept finalitate satisfacerea nevoilor cetăţenilor din judeţul Sibiu.

Deoarece aceste întâlniri sunt deosebit de utile și duc la rezolvarea rapidă a problemelor, voi continua

aceste întâlniri trimestriale şi în anul 2015.

Page 41: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 41

VI. RELAŢII PUBLICE

a) Relația cu cetățenii

În anul 2014 au fost adresate Consiliului Județean Sibiu un număr de 139 petiții, toate evidențiate în

sistemul de înregistrare electronică, dintre care 27 petiții provenite de la persoane juridice, iar restul de 112 au

fost adresate direct de către persoane fizice. Numărul total al petițiilor este în scădere cu 11 față de anul 2013.

Printre problemele ridicate de către petiţionari cele mai multe au fost cu referire la:

Urbanism și amenajarea teritoriului, disciplina în construcții, lucrări de construire executate fără forme

legale – 20 petiții ;

Asistență socială – 20 petiții ;

Investiții pe drumurile județene, reabilitare drumuri comunale – 26 petiții ;

Activitatea autorităților administrației publice municipale, orășenești și comunale din județul Sibiu – 19

petiții;

Un număr de 60 dintre aceste petiții, deși au fost adresate Consiliului Județean Sibiu, nu au corespuns

prevederilor legale în materie în ceea ce privește competența de rezolvare a lor de către CJ Sibiu, drept pentru

care au fost redirecționate către instituțiile cărora le aparținea competența legală în domeniu ( D.G.A.S.P.C.

Sibiu, A.J.O.F.M. Sibiu, Casa Județeană de Pensii Sibiu, Inspectoratul Şcolar Județean Sibiu, S.C.J.U. Sibiu,

primării etc.), cu informarea petiționarului și cu respectarea termenelor legale prevăzute de Ordonanța de

Guvern nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002 privind reglementarea activității de soluționare a

petițiilor.

Din cele 79 de petiții care s-au adresat competențelor CJ Sibiu, 11 au primit un răspuns favorabil

petentului, diferența de 68 fiind invalidate de cadrul legal în vigoare și verificările efectuate, toate cele 79 petiții

fiind soluționate în termenele legale.

În anul 2014 nu au existat reclamații administrative sau plângeri în instanță, activitatea de soluționare a

petițiilor desfăşurându-se în bune condiții la nivelul structurii specializate în domeniul Serviciul Relații Publice –

C.I.C. și Informatică, beneficiind de sprijinul întregului aparat de specialitate al Consiliului Județean Sibiu.

În cursul anului 2014 am acordat audiențe unui număr de 26 de cetățeni, pe problematici identice cu

cele prezentate în ceea ce privește petițiile, o parte din petiții rezultând, ca memorii scrise în urma acestor

audiențe, cărora le-a fost dat curs ca atare, ceilalți fiind îndrumați spre instituțiile competente în materie.

Potrivit Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, în perioada 06 ianuarie

– 30 decembrie 2014 au existat 30 de solicitări de informații de interes public, soluționate în totalitate în

termenele legale. Petenții au solicitat în cea mai mare măsură informații privind bugetul Consiliului Județean

Sibiu, modul de cheltuire a banilor, date privind achizițiile publice ale CJ Sibiu și informații privind activitatea

Consiliului Județean Sibiu și a altor autorități ale administrației publice locale.

Prin intermediul ―punctului de informare-documentare‖ un număr de circa 600 de cetățeni au găsit

materialele informative de care aveau nevoie, acestea fiind puse la dispoziția lor gratuit.

Trebuie reținut faptul că nu s-au încasat taxe pentru serviciile de copiere a informațiilor solicitate, în

scopul de a încuraja cetățenii să se adreseze instituției noastre în vederea asigurării accesului la informațiile de

interes public.

Page 42: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 42

b) Relații externe

În cursul anului 2014, am primit vizita unor delegații străine, formate din ambasadori sau reprezentanți

ai ambasadelor, în cadrul cărora am prezentat oaspeților oportunitățile de investiție în județul Sibiu.

23 ianuarie, doi reprezentanți ai Ambasadei SUA la București, Consilierul Politic Debra Hevia și

Specialistul Politic Laurențiu Ștefan, interesați de Strategia de Dezvoltare a Județului Sibiu;

30 ianuarie, prima întâlnire oficială cu noul consul al Germaniei la Sibiu, Excelența Sa Judith

Urban;

13 februarie, întâlnire cu directorul comercial Wizz Air, György Abrán, urmată de o conferință de

presă cu ocazia anunțării noii rute Sibiu-Londra, operațională începând cu luna iunie 2014;

24 martie, delegație a Grupului de Dezvoltare Comercial-Culturală din Shanghai, China, în cadrul

Programului Cooperării Bilaterale România-China, stabilit cu prilejul vizitei Premierului chinez Li Keqiang la

București în 2013;

9 aprilie, vizită a Excelenței Sale, doamna Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Regatului

Norvegiei la București, care a fost însoțită de Hilde Berit Eide, consilier EEA & Norway Grants, și de Diana

Săcărea, asistent EEA & Norway Grants, în contextul bunelor relații cu Norvegia, concretizate prin fondurile de

care a beneficiat și beneficiază Complexul Național Muzeal ASTRA;

12 mai, vizita Excelenței Sale Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la București, însoțit de o

numeroasă delegație economică;

16 mai, vizita Excelenței Sale Saad M. AL-Kobaisi, Ambasadorul Statului Qatar la București,

vizită de informare la invitația senatorului Viorel Arcaș, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Statul

Qatar, prezent și el la întâlnire;

10 iunie, vizita Ambasadorului Statului Israel la București, Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, care a

venit cu propuneri concrete pentru o mai bună vizibilitate a Județului Sibiu în Israel;

11 iulie, vizita unei delegații franceze conduse de Ambasadorul Franței în Romania, Excelența

Sa Francois Saint-Paul, însoțit de Benoit Gauthier, consilier economic al Ambasadei Franței, Alexis Grand,

consul al Ambasadei Franței, Alena Grand, șeful Serviciului de presă din cadrul Ambasadei Franței și Ion

Ciolacu, consul onorific al Franței la Brasov.

10 octombrie, întâlnire cu Ambasadorul Franței în România, Excelența Sa Francois Saint-Paul, și

cu Vicepreședintele responsabil de relații internaționale al Consiliului General Ille-et-Vilaine, doamna

Clotilde Tascon – Mennetrier;

17 octombrie, semnarea Proiectului de Intenție privind Dezvoltarea Institutul Confucius la nivel

județean, în prezența Directorului General HANBAN, Biroul de Relații Internaționale pentru Studiul Limbii

Chineze, doamna XU LIN;

3 noiembrie, vizita Ambasadorului Austriei, Excelența Sa Michael Schwarzinger.

Pe lângă evenimentele deja menţionate la capitolul I „Planificare, Organizare‖, am mai participat şi la

alte evenimente importante, dintre care amintesc:

21 martie, dezbatere interactivă, transmisă live prin Internet cu tema "Rolul Parlamentului European

în problematica oportunităților pentru tineri: educație, cultură și locuri de muncă", cu întrebări adresate de către

cetățeni invitaților prezenți la eveniment;

1 aprilie, conferință de presă conștientizare campanie națională "Tinerii votează – Tinerii contează",

în cooperare cu Consiliul Tineretului din România și CRISPUS Sibiu;

Page 43: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 43

8 aprilie, vernisaj expoziție de fotografii Josef Koudelka "Invazia 68 Praga", la Galeria de Artă

Contemporană Sibiu în prezența Ambasadorului Republicii Cehe, Jiří Šitler;

5 iunie, eveniment lansare Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) – Filiala Sibiu,

împreună cu Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu;

12 septembrie, conferința SALVGARDAREA ARHITECTURII TRADITIONALE DIN ROMANIA

CARPATHIAN VILLAGES PRESERVATION PROJECT

2 octombrie, întâlnire cu top management-ul BRD Franța la 15 ani de la privatizare

10 octombrie, deschiderea oficială împreună cu Ambasadorul Franței în Romania, Excelența Sa

Francois Saint-Paul, a evenimentului "Întâlniri Europene din Transilvania", inițiat de Ambasada Franței la

București și organizat la Complexul Național Muzeal ASTRA;

c) evenimente organizate de Consiliul Judeţean Sibiu

30 aprilie, aniversarea a 22 de ani de la

constituirea Consiliului Județean Sibiu, printr-o ședință

solemnă desfășurată la Sala Thalia, în prezența foștilor și

actualilor consilieri județeni și a unui număr mare de invitați;

30 aprilie, Ziua Porților Deschise când peste 300

de elevi au vizitat sediul Consiliul Județean Sibiu;

7-12 iulie, sprijinirea organizării Școlii de vară

„Provocările istoriei ca știință și disciplină de învățământ la

începutul mileniului III‖ organizată de Centrul de Studii Transilvane al Academiei Romane – Filiala Cluj și de

Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, la care au

participat profesori români de istorie din statele din jurul României (Ucraina, Republica Moldova, Serbia și

Ungaria);

1-3 octombrie, co-organizarea congresului internațional "Cybersecurity în România 2014",

reunind 74 de speakeri reprezentând instituții publice sau companii private din 29 de țări: vorbitori proeminenți,

atât din sectorul public cât și din cel privat, români, dar și din țările din regiune (Bulgaria, Cehia, Croația,

Kosovo, Macedonia, Moldova, Ucraina, Slovenia) cât din aproape toate țările din UE, America de Nord și

Japonia, România fiind reprezentată de unele dintre cele mai de seamă persoane cu atribuții în domeniul

securității cibernetice;

13 - 14 noiembrie, organizarea conferinței pentru sprijinirea dezvoltării IMM-urilor prin programe

naționale de finanțare derulate prin Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism al Guvernului

României, programe prezentate la Sibiu și Mediaș de Domnul Ministru delegat, Florin Nicolae Jianu.

Aniversarea a 22 de ani de la constituirea C.J.Sibiu

Page 44: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 44

d) Relaţia cu mass – media

Şi în anul 2014, comunicarea publică, prin intermediul presei locale şi naţionale, a fost o prioritate, cu

scopul de a informa cetăţenii despre stadiul proiectelor incluse în Strategia de dezvoltare economico-socială a

judeţului şi de a promova pe canalele media oportunităţile de afaceri din judeţul Sibiu. Astfel, am organizat 41

de conferințe de presă și briefinguri, cu 7 mai multe decât în anul precedent. Unele conferinţe de presă au

fost susţinute la Consiliul Județean sau la sediul unor instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean, cu

ocazia finalizării unor proiecte şi investiţii importante: S.C. Drumuri și Poduri, Spitalul Clinic Judeţean de

Urgenţă, CNM Astra, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Biblioteca Astra.

De asemenea, prin intermediul biroului de presă au fost transmise peste 136 de comunicate de

presă, precum şi răspunsuri la solicitările adresate de reprezentanţii mass-media. Cu ocazia evenimentelor

importante sau a unor apariții editoriale de excepție, s-au transmis comunității 31 mesaje, aproape dublu față

de anul 2013. În acelaşi timp au fost mediatizate şedinţele ordinare şi extraordinare ale Consiliului Judeţean

Sibiu şi alte evenimente găzduite sau organizate de Consiliul Judeţean Sibiu.

Am avut și în anul 2014 o prezență activă în mass-media prin interviurile acordate posturilor de radio și

televiziune, presei scrise sau mediului online și menționez aici interviurile pentru revistele Business Review și

Transilvania Business sau pentru postul de televiziune Money Channel, în care am promovat oportunitățile de

investiții din județul Sibiu, proiectele realizate sau cele în curs de derulare sau pregătire. De asemenea, opinia

publică a beneficiat de o totală transparenţă în ceea ce priveşte detaliile tuturor investiţiilor şi a proiectelor

strategice aflate pe agenda de lucru a preşedintelui şi a instituţiei. Articolele și materialele de presă din presa

locală și națională referitoare la activitatea Consiliului Județean Sibiu și a instituțiilor din subordine se apropie

în 2014 de 5.300, potrivit monitorizării realizate de Agenția Națională de Presă Agerpres. Astfel, au fost

publicate sau difuzate 4.320 de articole în presa online, 511 în presa locală, 289 pe fluxurile Agerpres, 99 în

presa centrală, 55 la televiziunile centrale și 8 materiale la posturile naționale de radio, ceea ce reprezintă o

medie de peste 14 materiale de presă zilnic care au dus la creșterea vizibilității activității desfășurată de

administrația județeană sibiană și la o prezență activă pozitivă a județului nostru în mass-media locală și

națională.

e) Relaţii interinstituţionale

În anul 2014, am participat la numeroase şedinţe de lucru şi evenimente oficiale, dintre care amintesc

următoarele: Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Colegiul Prefectural, Comitetul Judeţean

pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Comisia de Dialog Social a Judeţului Sibiu, întâlniri de lucru cu primarii din

judeţul Sibiu, întâlniri de lucru cu managerii instituţiilor/ serviciilor publice subordonate.

Page 45: RAPORT al Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu pentru anul 2014.

Pag. | 45

ÎNCHEIERE

În finalul raportului, doresc să subliniez faptul că prin activitatea desfășurată pe întreg parcursul anului

2014 au fost îndeplinite toate obiectivele propuse și s-au creat premisele unor acțiuni viitoare care vor avea

drept finalitate dezvoltarea mai accentuată a județului Sibiu, prin creșterea investițiilor românești și străine, prin

crearea de noi locuri de muncă și menținerea celor existente, prin creșterea nivelului de trai al cetățenilor

județului nostru.

Totodată, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, vă rog să îmi permiteţi să vă

mulţumesc, cu respect, dumneavoastră consilierilor judeţeni, aparatului Consiliului Judeţean, instituţiilor din

subordine, primarilor, Guvernului României, Prefectului Judeţului Sibiu şi instituţiilor deconcentrate, pentru

buna colaborare și sprijinul acordat Consiliului Județean, cetățenilor și județului nostru.

Preşedintele

Consiliului Judeţean Sibiu

Ioan Cindrea