Ramakrishna Istoria Religiilor

7
1 Istoria Religiilor Ramakrishna Ramakrishna (n. 18 februarie 1836 - d. 16 august 1886 ), născut Gadadhar Chattopadhyay a fost unul dintre cei mai mari filozofi mistici indieni ai secolului al XIX-lea. Ramakrishna s-a născut într-o familie de brahmani săraci din districtul Kamarpukur, regiunea Bengal . Se spune că încă de la nașterea sa s-au manifestat anumite semne divine. Astfel, tatăl său, aflându-se în templul lui Vishnu , simte o lumină ciudată în întreaga atmosferă și area viziunea unei entități care prezice nașterea unui copil divin. Ramakrishna trăiește prima experiență extatică încă de la șase ani. Privind la cer a văzut niște imagini deosebite și cade într-un fel de transă , încât este găsit de niște persoane în stare de inconștiență. Se spunea că Ramakrishna răspândea un fel de fascinație asupra celor din jur. Deși nu manifesta interes pentru școală, era interesat de viețile și caracterele sfinților și eroilor spirituali. Stările de extaz se repetă, în special la ritualurile dedicate divinității Shiva . Ulterior va susține că Mama Divină Kali ar fi mereu prezentă în viața sa, lucru manifestat prin niște stări psihice neobișnuite, pe care cei din jur le considerau patologice. Astfel, Ramakrishna povestește: "Într-o zi, eram pradă unei dureri de nesuportat, încât mi se părea că mi se răsucește inima ca o rufă udă. Mă sfâșia ideea că nu avusesem încă niciodată în viață viziunea realității spirituale pe care o intuiam când, o emoție teribilă m-a cuprins....Mi-am pierdut apoi cunoștința și am căzut. Cum a trecut acea zi și următoarea, nu mai știu deloc. Mă simțeam ca și cum în interiorul meu se legăna un ocean de beatitudine inefabilă și până în cele mai adânci cute ale ființei mele eram conștient de prezența continuă a Eternei Mame Cosmice." Ramakrishna a avut mai mulți maeștri care au aparținut unor căi spirituale diferite. Primul dintre ei a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, adeptă a tehnicilor tantrice . Ramakrishna parcurge cu succes drumul spiritual propus de aceasta, reușind chiar să aibă trăiri

description

Istorie

Transcript of Ramakrishna Istoria Religiilor

1

Istoria ReligiilorRamakrishna

Ramakrishna(n.18 februarie1836- d.16 august1886), nscutGadadhar Chattopadhyaya fost unul dintre cei mai marifilozofimisticiindieniai secolului al XIX-lea. Ramakrishna s-a nscut ntr-o familie debrahmanisraci din districtul Kamarpukur, regiuneaBengal. Se spune c nc de la naterea sa s-au manifestat anumite semne divine. Astfel, tatl su, aflndu-se n templul luiVishnu, simte o lumin ciudat n ntreaga atmosfer i area viziunea unei entiti care prezice naterea unui copil divin.Ramakrishna triete prima experien extatic nc de la ase ani. Privind la cer a vzut nite imagini deosebite i cade ntr-un fel detrans, nct este gsit de nite persoane n stare de incontien. Se spunea c Ramakrishna rspndea un fel de fascinaie asupra celor din jur. Dei nu manifesta interes pentru coal, era interesat de vieile i caracterele sfinilor i eroilor spirituali.Strile de extaz se repet, n special la ritualurile dedicate divinitiiShiva. Ulterior va susine cMama DivinKaliar fi mereu prezent n viaa sa, lucru manifestat prin nite stri psihice neobinuite, pe care cei din jur le considerau patologice. Astfel, Ramakrishna povestete:"ntr-o zi, eram prad unei dureri de nesuportat, nct mi se prea c mi se rsucete inima ca o ruf ud. M sfia ideea c nu avusesem nc niciodat n via viziunea realitii spirituale pe care o intuiam cnd, o emoie teribil m-a cuprins....Mi-am pierdut apoi cunotina i am czut. Cum a trecut acea zi i urmtoarea, nu mai tiu deloc. M simeam ca i cum n interiorul meu se legna un ocean de beatitudine inefabil i pn n cele mai adnci cute ale fiinei mele eram contient de prezena continu a Eternei Mame Cosmice."Ramakrishna a avut mai muli maetri care au aparinut unor ci spirituale diferite. Primul dintre ei a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, adept a tehnicilortantrice. Ramakrishna parcurge cu succes drumul spiritual propus de aceasta, reuind chiar s aib triri speciale, reuind s ajung la acea concentrare mental numit deyoghininirvikalpa samdhi.Despre aceasta, marele yoghin mrturisete:"Universul se stinge. Spaiul nsui nu mai exist. Mai nti umbrele estompate ale ideilor continu s mai pluteasc pe fundalul obscur al minii. Singura, slaba contiin a Eu-lui se repet, monoton. Apoi i aceasta se pierde n Realitatea Sinelui Suprem. Orice dualism se terge. Spaiul finit i spaiul infinit nu mai sunt dect unul. Dincolo de cuvinte, dincolo de gndire, am realizat Absolutul."De asemenea, Ramakrishna experimenteaz spiritual cele cinci atitudini prefigurate de tradiiaVaishnava Bhakti:nta, atitudinea pacifist;dsya, umilina servitorului;sakhya, postura unui prieten;vtsalya, sentimentul mamei fa de copil imadhura, atitudinea femeii fa de iubitul ei. Astfel, sub ndrumarea lui Jatadhari, un guruvaishnava, practic aa-numitavtsalya bhva. i manifest, sub o form matern, adoraia fa de o imagine din metal a luiRamacopil (Ramll).Pe cnd avea doar 18 ani,Swami Vivekanandal ntreab pe Ramakrishna: "Domnule, l-ai vzut pe Dumnezeu?". La rspunsul afirmativ al maestrului, Vivekananda i exprim ndoiala. Ulterior, devine unul dintre cei mai remarcabili discipoli ai lui Ramakrishna, ajungnd la experimentarea unor stri profunde de meditaie i devenind unul dintre maetrii care au contribuit la rspndirea sistemuluiyogan lumea occidentalUn alt mare discipol al lui Ramakrishna a fostSwami Shivananda, alturi de care a stat iMircea Eliaden timpul cltoriei sale prin India.Activitatea sa a avut un puternic impact ntr-o Indie n care spiritul credinei se afla ntr-un oarecare con de umbr.Ramakrishna nu a pretins c a adus ceva nou, cu doar c a continuat opera predecesorilor si i mai ales a textelor sacre la care s-a raportat n mod constant. De asemenea, nu a contrazis niciuna din religiile existente susinnd c fiecare "cale" dac este urmat cu perseveren permite atingerea scopului ultim pe care i-l propun toate religiile, i anume accesul ctre divinitate. Astfel c, n afar de dedicarea ctre cultul luiRama,Krishna,Kalii altor zeiti fundamentale din panteonulhindus, studiaz iislamulicretinismul.

n dimineaa zilei de 18 februarie 1836, ntr-o familie de brahmani sraci din districtul Kamarpukur, regiunea Bengal, s-a nscut un bieel pe care lumea, mai trziu, avea s-l cunoasc sub numele de Sri Ramakrishna. Faptul c se nscuse un mare spirit a fost prezis nu doar de ctre astrologi, dar i de anumite semne divine pe care le-au primit prinii acestuia. Astfel, tatl lui Ramakrishna povestete o viziune n care, aflndu-se n templul lui Vishnu, ntreaga atmosfer a fost umplut de o beatific lumin celest i toate spiritele care se aflau atunci n templu au czut n genunchi pentru a omagia apariia unei Prezene Divine aezat pe tron. Acest personaj strlucitor i-a cerut s se apropie. Tatl lui Ramakrishna s-a apropiat, s-a prosternat i a auzit urmtoarele cuvinte: mi place deosebit de mult sincera ta devoiune. M voi nate n satul vostru i te voi accepta drept tat. Mai trziu, mama acestui copil divin, aflndu-se n templul lui Shiva a vzut o raz de lumin strlucitoare nind din imaginea lui Shiva i ntrnd n inima ei. Copleit de senzaia resimit, ea a czut fr cunotin. Povestindu-i apoi soului ei acest eveniment, care avusese deja viziunea premonitorie, a neles c vor fi binecuvntai de un copil divin.A trit prima stare extatic la ase aniCopil fiind, Ramakrishna rspndea o deosebit fascinaie, nu doar asupra prinilor i rudelor, ci i asupra vecinilor care fceau tot posibilul s treac mcar o dat pe zi s-l vad. Copilul nu a manifestat un interes deosebit pentru coal, l fascinau ns vieile i caracterele sfinilor i eroilor spirituali. Biatul avea o deosebit atracie ctre orice subiect spiritual, intrnd adesea n meditaii adnci i chiar n stri extatice.Prima stare extatic pe care ne-o relateaz nsui Sri Ramakrishna s-a produs la o vrst foarte fraged: ntr-o zi, pe cnd aveam doar ase sau apte ani, m plimbam pe o potec ngust ce separa cmpurile de orez, mestecnd absent cteva boabe din orezul pe care-l aveam n co. Privind ctre cer, am vzut nori vineii, nori de furtun, care-l acopereau cu repeziciune; n acelai timp, ca o salb de mrgritare, un ir de cocori n zbor, de o albea sclipitoare, tiveau parc aceti nori ntr-o imagine neasemuit de frumoas. Contrastul acestei viziuni m-a impresionat att de mult, nct mintea mea s-a dilatat n nemrginire, fcndu-m s cad n lan, lipsit de cunotin. Mai trziu, m-au gsit civa oameni care m-au dus pe brae acas.Biatul a mai experimentat i alte stri de extaz: una n timp ce nsoea mai multe femei care mergeau s realizeze un ritual de adorare, iar alta cnd juca rolul lui Shiva ntr-un spectacol realizat cu ocazia srbtoririi Nopii lui Shiva. n urma acestor triri extatice i era foarte greu s revin n planul contiinei normale.Prezena Mamei Divine Kali a fost continu n viaa luiMai trziu, aspiraia sa ctre Dumnezeu, pe care el l adora n special, acum, sub aspectul Divinei Mame Kali, simbolica reprezentare tantric a Timpului Necrutor era att de intens, nct adesea el plngea, dansa, ipa, lucru care i-a determinat uneori pe cei din jur s-l suspecteze de nebunie. Sri Ramakrishna ne povestete: ntr-o zi, eram prad unei dureri de nesuportat, nct mi se prea c mi se rsucete inima ca o ruf ud. M sfia ideea c nu avusesem nc niciodat n via viziunea realitii spirituale pe care o intuiam cnd, o emoie teribil m-a cuprins. Percepeam acum un ocean de spirit, fr limite, orbitor. n orice direcie mi ndreptam privirea i orict de departe priveam, nu vedeam dect enormele valuri n micare ale acestui ocean strlucitor de lumin. Ele se precipitau tumultoase asupra mea, cu un freamt melodios divin, ca pentru a m nghii. ntr-o clip ele m-au cuprins inundndu-m. Copleit de ele, m-am sufocat. Mi-am pierdut apoi cunotina i am czut. Cum a trecut acea zi i urmtoarea, nu mai tiu deloc. M simeam ca i cum n interiorul meu se legna un ocean de beatitudine inefabil i pn n cele mai adnci cute ale fiinei mele eram contient de prezena continu a ETERNEI MAME COSMICE.Astfel, prin practic, studiu i triri profunde, Sri Ramakrishna a neles c de fapt nenumraii zei ai hinduismului nu reprezentau dect manifestri limitate ale Contiinei Cosmice Absolute i Infinite, care numai sub aceste forme putea fi neleas de inteligena mrginit i rigid a omului. A neles atunci de ce Tantra Yoga cere adepilor s-l adore pe Dumnezeu ca pe un Tat Cosmic ideal sau ca pe o Mam Cosmic ideal, nainte de a aspira s-l realizeze ca spirit pur transcendent. Cci numele conduce la ceea ce este fr nume, forma la ceea ce este fr form, cuvntul la tcere, extazul la calma i profunda realizare a pcii n absolut.Speriai de ardenta lui aspiraie care nu-i permitea s acorde atenie necesitilor fizice, familia s-a hotrt s-l cstoreasc. S-a petrecut atunci un alt fenomen inedit: toate ncercrile disperate ale familiei de a-i gsi o soie potrivit au fost zadarnice. Atunci, Ramakrishna nsui, pentru a o liniti pe mama sa, pe care o iubea imens, i-a indicat locul i familia n care vor gsi fiina potrivit i hrzit lui ntr-un mod providenial. Dei fetia nu avea dect cinci ani i cteva luni, familia a acceptat aceast unire, n ntregime spiritual. Mult mai trziu, dup ce fetia a atins vrsta majoratului, s-a mutat cu soul ei, fiind o soie devotat, dar mai ales un discipol model al Maestrului, o adevrat mam pentru toi discipolii si i care a atins ea nsi realizarea ultim. Ea s-a numit Sri Sarada Devi.Maetrii si au aparinut mai multor ci spiritualeSri Ramakrishna a avut doi ghizi spirituali care l-au ajutat s-i canalizeze eforturile. Primul a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, adept atehnicilor tantrice. Ramakrishna i-a mrturisit cu sinceritate mersul su de orb, ntretiat de strfulgerri divine, nenelese. Ei au refcut mpreun, cu repeziciune, calea tantric, Sri Ramakrishna realiznd cu o uurin uluitoare toate ritualurile i tapasurile impuse de gurul su. A obinut astfel, viziunea lui Dumnezeu sub forma infinitei energii divine, Shakti, experimentnd-o sub forma lui Kundalini, imensa for potenial aflat n fiina uman. A trebuit apoi Sri Ramakrishna s depeasc planul experienei relative, al Dumnezeului personalizat, nlndu-se n domeniul insondabil al Absolutului fr form, etern i nedifereniat, cu ajutorul celui de-al doilea ghid al su, Totapuri, un yoghin slab, sec i dur ca o piatr, adept al filozofiei non-dualiste, Vedanta.Spre totala uimire a maestrului su, ntr-un efort extraordinar de concentrare, Sri Ramakrishna a realizat dintr-un singur salt ultima etap: NIRVIKALPA SAMADHI. Iat o mrturie a lui Sri Ramakrishna despre acea trire: Universul se stinge. Spaiul nsui nu mai exist. Mai nti umbrele estompate ale ideilor continu s mai pluteasc pe fundalul obscur al minii. Singura, slaba contiin a Eu-lui se repet, monoton. Apoi i aceasta se pierde n Realitatea Sinelui Suprem. Orice dualism se terge. Spaiul finit i spaiul infinit nu mai sunt dect unul. Dincolo de cuvinte, dincolo de gndire, am realizat Absolutul.Apoi, Sri Ramakrishna avea s depeasc chiar i nivelul de realizare al maestrului su, atingnd starea de Bhava-mukta pragul transformrii n care prezena contiinei divine este continu i permanent, el fiind n acelai timp i n manifestare i n Supremul Absolut.A iertat totul, a iubit totul, a neles totul cu luciditate i paceDac Rama a ncarnat modelul divin de moral i Krishna modelul de iubire divin, Sri Ramakrishna este, fr nici o ndoial, modelul divin de aspiraie ctre Dumnezeu. El reprezint nsi inima tuturor realizrilor spirituale ale vizionarilor i nelepilor Indiei. Literalmente, ntrega lui via a fost o continu contemplare a lui Dumnezeu.Cuttorii spirituali de pretutindeni, indiferent de religia lor, se simt irezistibil atrai de fascinanta lui via. Precum o for tcut, Sri Ramakrishna influeneaz nc gndirea spiritual a vremurilor noastre. Puternica lui personalitate aparine istoriei recente, iar nvturile sale nu au fost nc umbrite de legende i mituri ndoielnice. Viaa sa, permanent ptruns de prezena divin este o dovad a faptului c revelarea lui Dumnezeu se poate petrece oricnd, i c realizarea divin nu este nicicum monopolul unei epoci anume, a unei ri sau al unui popor.Omul-zeu al Indiei secolului al XIX-lea nu a pus bazele vreunui cult i nici nu a revelat o nou cale ctre eliberare. Mesajul su a fost nsi contiina sa divin. Cnd aceast contiin divin lipsete, tradiiile devin dogmatice i capt un caracter agresiv iar nvturile religioase i pierd puterea de transformare a oamenilor. ntr-o perioad n care nsi bazele credinei n Dumnezeu se pierd ntr-un materialism lipsit de scrupule i plin de scepticism, Sri Ramakrishna, prin realizrile sale spirituale ardente, demonstreaz, dincolo de orice ndoial, validitatea existenei lui Dumnezeu i a tuturor nvturilor profeilor i sfinilor din trecut, recldind astfel edificiul care sttea s se prbueasc. El nu s-a nscut doar pentru a salva hinduismul de la o real decdere ci, de asemenea, pentru a revigora i a da un nou avnt tuturor credinelor.n prezena lui, pctoii se transformau gradat n fiine divineAtrai de magnetismul personalitii divine a lui Sri Ramakrishna, oamenii veneau la el de pretutindeni, brbai i femei, tineri i btrni, filozofi i teologi, filantropi i umaniti, cretini i musulmani, cuttori ai adevrului aparinnd tuturor raselor, crezurilor i castelor. Camera sa micu din grdina templului de la Dakshineswar, aflat la periferia oraului Calcutta a devenit un veritabil parlament al religiilor. Toi cei care veneau la el se simeau nlai de profunda lui spiritualitate, de iubirea nermurit i de perspectiva lui universal. Fiecare cuttor vedea n el cea mai nalt manifestare a propriului su ideal. n prezena lui Sri Ramakrishna tot ceea ce era impur devenea pur, ceea ce era pur devenea i mai pur, iar pctoii se transformau gradat n fiine divine. El echilibra polii energetici interiori ai fiinelor, ncuraja stpnirea de sine i controlul perfect al simurilor spunnd: Voi cutai Esena Suprem? Atunci cutai-o n om. Ea este manifestat n om mai mult dect n orice altceva.El pretindea c, nainte de toate, fiecare trebuie s ajung s se cunoasc pe sine nsui: Nu acceptai doar pentru c v-am spus eu. Verificai totul prin voi niv. Cci cine a atins cunoaterea este pretutindeni liber. Totul era la el druire de sine: Nu mai vorbii atta despre iubirea aproapelui cci mult mai bine este s acionai pentru a v justifica cuvintele. Aceast fiin extraordinar metamorfoza tot ceea ce atingea. Dei foarte bolnav, ntr-o pornire de o compasiune extraordinar, la o manifestare de devoiune mai intens a discipolilor si, el a spus: V binecuvntez pe toi. Lumina divin s coboare asupra voastr! La aceste cuvinte, Maestrul i-a atins pe toi cei prezeni n jurul su, acetia fiind apoi antrenai, printr-o profund rezonan, ntr-o stare de extaz identic cu cea a Maestrului, care le-a schimbat complet viziunea lor obinuit despre lume, trind cu toii o extrem de nalt experien spiritual.Armonia religiilor nu nseamn uniformitate, ci unitate n diversitateCea mai mare contribuie pe care a adus-o Sri Ramakrishna lumii moderne este mesajul su legat de armonia religiilor. Pentru Sri Ramakrishna toate religiile constituie revelarea lui Dumnezeu n aspectele sale diverse, pentru a satisface cererile multiple ale minilor umane. Asemenea unor fotografii ale aceleiai cldiri luate din diverse unghiuri, diversitatea religiilor ne ofer imaginile aceluiai adevr privit din diverse puncte de vedere. Acestea nu sunt contradictorii, ci complementare.Sri Ramakrishna a practicat cu credin disciplinele spirituale a mai multor religii i a ajuns la nelegerea c toate conduc la acelai scop. Armonia religiilor nu nseamn uniformitate. Ea constituie unitate n diversitate. Nu este vorba de o fuziune a religiilor, ci de o prietenie a religiilor bazat pe scopul lor unic: comuniunea cu Dumnezeu. Aceast armonie trebuie realizat cufundndu-ne n noi nine. n lumea actual, ameninat de rzboi nuclear i sfiat de intoleranele religioase, mesajul lui Sri Ramakrishna ne confer speran i ne arat calea care trebuie urmat. n aceast direcie, Sri Ramakrishna obinuia s le spun discipolilor si: Am practicat toate religiile: hinduismul, islamismul, cretinismul i, de asemenea, am urmat i cile diferitelor secte hinduse. n final, am descoperit c este vorba despre acelai Dumnezeu spre care fiecare i ndreapt paii, dei pe ci diferite.Astzi, Sri Ramakrishna este venerat de milioane de oameni aparinnd tuturor credinelor lumii: unii l privesc ca pe un mare nvtor, alii ca pe un sfnt, iar alii ca pe o ncarnare divin. Mari gnditori ai lumii descoper n nvturile sale sunetul adevrului universal, aducndu-i omagiul.