RABIA SAU TURBAREA

RABIA (TURBAREA)

Rabia este o zoonoză determinată de transmiterea unui virus neurotrop din genul Lyssaviridae (familia Rhabdoviridae) de la animal la om, în special prin muşcătură şi manifestată clinic ca encefalomielită acută, invariabil fatală la persoanele nevaccinate. Se cunosc doar câteva cazuri de rabie umană tratate cu succes (din care unele rămase cu sechele importante), prin aplicarea protocolului de tratament Milwaukee.Rabia umană reprezintă de fapt un „eveniment epidemiologic colateral”, transmiterea de la om la om fiind excepţională (ex: transmiterea prin transplant de cornee).La ora actuală, rabia este considerată una din cele mai neglijate boli din lume, dar care reprezintă o reală povară pentru ţările în curs de dezvoltare. La nivel mondial, apare în peste 150 de ţări/teritorii, în special în mediul rural , în zone geografice izolate, aproximativ 55.000 de oameni decedează anual prin rabie (mai ales în Africa şi Asia), 40% din cei muşcaţi de un animal rabigen sunt copii sub 15 ani, iar câinii reprezintă sursa de virus în 99% din decesele umane. Anual, peste 15 milioane de persoane primesc profilaxie post-expunere, estimându-se că se previn astfel 327.000 de decese. Toate acestea recomandă rabia drept principală zoonoză la nivel mondial, fapt pentru care se impune menţinerea ei în atenţia Sănătăţii Publice.Cu atât mai mult cu cât, în unele zone geografice s-a înregistrat o reemergenţă a rabiei umane, explicată prin:• reducerea densităţii unor specii de animale sălbatice (lupi, altădată sursă frecventă de epizootii), cu apariţia bolii la vulpi, specie cu receptivitate crescută, prolifică (efectivele se refac în 3-4 ani), ce trăieşte în colonii, determinând o epizootie ciclică, cu transmitere posibilă la câine, pisică şi om, cu importanţă economică mare prin mortalitatea animalelor de fermă sau a vânatului (Europa); • prăbuşirea infrastructurii medicale şi veterinare (fostele republici sovietice);• depopularea umană datorată infecţiei HIV/AIDS, cu creşterea consecutivă a numărului de câini vagabonzi (Africa);• creşterea numărului animalelor de companie nevaccinate (China);• despăduririle extinse, cu modificarea ecosistemelor liliecilor hematofagi (America de Sud);• apariţia de noi modalităţi de transmitere (transplant de cornee).Epidemiologic/epizootologic rabia este o zoonoză cu focalitate naturală, cu un număr mare de surse pentru om - toate animalele cu sânge cald, inclusiv păsările, sunt receptive şi pot teoretic transmite, deşi rezervoarele principale sunt mamiferele carnivore şi liliecii hematofagi. Câinele este sursă în Asia, America Latină şi Africa, vulpea – în Europa Centrală/de Est, zonele arctice, Canada, Orientul Mijlociu, ratonul – în Europa de Est şi S.U.A., coioţii în America Latină şi S.U.A., sconcsul în Canada/S.U.A., liliecii hematofagi în America Latină. Virusul rabic se poate transmite intraspecie, dar şi interspecie.Rabia umană se consideră a fi corelată în special cu epizootiile iar controlul ei este strâns legat de controlul rabiei silvatice şi domestice.Europa s-a confruntat cu epizootii în secolul al XII-lea la lupi sau în secolul al XVIII-lea si XX la lupi, vulpi şi câini. Înainte de cel de-al II-lea Război Mondial, câinele reprezenta specia cea mai afectată de turbare, pentru ca apoi vulpea roşie (Vulpes vulpes) să devină principala sursă şi principalul vectorul al răspândirii virusului rabic în populaţia de animale sălbatice şi domestice. Începând cu anul 1939, răspândirea epizootică a rabiei la vulpi s-a extins din Polonia, spre nord, vest şi sud, cu o viteză anuală de 20 până la 60 km pe an, ajungând la 1400 km faţă de vestul Poloniei. Valul epizootic a cuprins Germania, Danemarca, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria, Cehia, Ungaria, Croaţia şi Voivodina. Statele membre ale U.E.au demarat planuri de vaccinare antirabică cu momeli vaccinale orale la vulpile roşii începând cu anul

1989 - Olanda (1991), Elveţia (1999), Franţa (2000), Belgia&Luxemburg (2001), Republica Cehă (2004), reuşind să elimine rabia silvatică. Alte state au implementat programe multianuale pe 5-10 ani, prin care au scăzut incidenţa rabiei, atât silvatice, cât şi domestice. Din punct de vedere al legislaţiei s-a elaborat Regulamentul nr.998/2003/CE, potrivit căruia niciun animal de companie nu poate circula în spaţiul european fără a fi identificat prin tatuare/microcipare, fără a poseda paşaport şi carnet de sănătate, în care să fie specificate de către medicul veterinar, toate vaccinările antirabice şi alte vaccinări obligatorii.În aceste condiţii, în UE apar câteva cazuri sporadice de rabie umană importată, adesea la turişti în afara spatiului european, iar cazurile autohtone apar după expunerea la animale sălbatice, în special vulpi roşii sau ratoni, în câteva state din centrul sau Estul Europei. I. RABIA SILVATICĂ CU POSIBILITATEA EXTINDERII ŞI LA ANIMALELEDOMESTICE

Rabia silvatică este încă prevalentă în Balcani şi în unele ţări S-E Europene (majoritatea la vulpi, lupi şi ratoni), cu posibilitate de extindere şi la animalele domestice.Şi liliecii insectivori pot juca un rol important pe teritoriul întregii Europe, dar este dificil de cuantificat fenomenul, deoarece sistemele naţionale de supraveghere a rabiei la animale variază foarte mult între statele membre. Rabia a rămas în general enzootică printre animalele sălbatice şi domestice, în aceleaşi zone din UE ca şi în anii precedenţi (în special în ţări ca România, Italia, Bulgaria, Lituania şi Letonia), cea silvatică reprezentând până la 90% din cazurile animale raportate.Trendul descrescător al rabiei la animale înregistrat în 2009 nu se mai regăseşte în 2010, când asistăm la o creştere uşoară a numărului de cazuri de îmbolnăvire atât la animalele sălbatice cât şi la cele domestice, în Statele Baltice şi cele din Sudul şi Estul Europei, în special la vulpi şi animalele de fermă.Rabia la vulpi a devenit reemergentă în N-E-ul Italiei în 2008, lângă graniţa cu Slovenia, în condiţiile în care din 1997 Italia a fost clasificată drept liberă de rabie. În 2009 infecţia s-a răspândit spre vest, în regiunea Veneto, iar în 2010 în Trento şi Bolzano.În aceste condiţii, a fost implementată de urgenţă vaccinarea orală a vulpilor, prin distribuire aeriană, în iarna 2009-10, pe o arie de aproximativ 9.000 km2, doar la altitudini sub limita îngheţului. Deşi campania de vaccinare s-a desfăşurat în condiţii climaterice nefavorabile (vaccinul îngheţat nu induce un răspuns imun optim), s-a soldat cu o acoperire imună satisfăcătoare, 77% din probele obţinute relevând titruri de anticorpi antirabici ≥0.5 UI/ml.Rabia este considerată endemică în multe ţări cu teritorii din zona arctica (Rusia, Canada, Groenlanda). În Norvegia, arhipelagul Svalbard, a fost diagnosticată prima dată în 1980, într-o epizootie izbucnită în populaţia de vulpi. Din 1980 până în 1999 s-au diagnosticat cu rabie 25 de animale, incluzând 3 reni, dar fără să existe un sistem de supraveghere sistematic al animalelor sălbatice. Nu s-au mai raportat alte cazuri până în ianuarie 2011, când o vulpe polară a atacat 4 câini de la o staţie meteorologică din Hopen, o insulă în S-E-ul arhipelagului. Între 12 septembrie şi 5 octombrie 2011 s-au diagnosticat cu rabie 2 vulpi polare şi 8 reni, în jurul oraşului Longyearbyen. Această izbucnire, survenită la sfârşitul sezonului de vânătoare la reni, ridica riscuri semnificative pentru persoanele implicate în această activitate (inclusiv copii). De aceea, 280 de persoane au primit profilaxie post-expunere, neînregistrându-se niciun caz de rabie umană.

II. ANIMALE RABIGENE IMPORTATE ILEGAL/CU NERESPECTAREA LEGISLAŢIEI EUROPENE ÎN VIGOARE

Regiunile Europei considerate „libere de rabie” conform criteriilor Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, au riscul de introducere ilegală a unor animale domestice potenţial infectate. Importul ilegal de animale din zone rabigene apare de altfel frecvent.In februarie 2008, în Franţa, un câine a fost diagnosticat cu rabie, transmisă prin contactul cu un alt câine provenit din Maroc şi introdus ilegal la sfârşitul anului 2007. În Marea Britanie, a decedat în carantină un câine introdus legal, în acord cu Reglementarea nr.998/2003/CE. Per total în 2008, s-au raportat 4 câini importaţi cu rabie şi unul autohton, infectat de un altul importat.De altfel, Franţa a raportat 9 cazuri de căţei cu rabie, importaţi ilegal în ultimii 10 ani, din care 7 au provenit din Maroc. Ultimul - în august 2011, când serviciul veterinar francez a raportat un pui de câine de 3 luni, importat ilegal din Maroc, ce a prezentat schimbări comportamentale din 1 august. A fost internat şi a decedat după câteva zile, cu confirmarea rabiei în 11 august. Câinele nu a fost nici vaccinat, nici microchipat şi era prea mic pentru a fi importat, conform legislaţiei europene.În februarie 2012 a fost importat din Maroc, în Amsterdam (Olanda), trecând şi prin Spania, un pui de câine bolnav de rabie. Cuplul olandez l-a achiziţionat de la un veterinar local ce l-a microchipat şi i-a eliberat un certificat de sănătate, dar fără să-l vaccineze. Ulterior a fost transportat cu maşina şi feribotul în Spania, unde a staţionat 1 săptamană, după care, pe calea aerului, a ajuns în Olanda. O clinică veterinară spaniolă a eliberat paşaportul european al căţelului, dar acesta nu a fost examinat nici în vama din Spania, nici în cea olandeză. Deşi iniţial comportamentul animalului a fost normal, în 15 februarie a devenit incontrolabil, impunând eutanasia cu confirmarea diagnosticului postmortem de rabie. Măsurile profilactice au inclus identificarea a 48 de contacţi cunoscuţi, din 3 ţări, din care 45 au necesitat aplicarea conduitei post-expunere şi eutanasierea a 3 animale (incluzând şi căţelul importat). Această situaţie a fost posibilă prin nerespectarea legislaţiei europene (care prevede ca animalele din afara Uniunii Europene să fie vaccinate antirabic şi ţinute în carantină 3 luni după sosire) atât de către veterinari, cât şi de autorităţile vamale din 3 locaţii (2 spaniole şi una olandeză), ce trebuiau să verificestatutul vaccinal al câinelui.

III. CAZURI IMPORTATE DE RABIE UMANĂ – TURIŞTI ÎN ZONE ENDEMICE

Între ianuarie 2000 şi ianuarie 2009 s-au raportat 13 cazuri de rabie umană importată, printre care:• în 2003 - o persoană de 30 de ani a decedat în Franţa după ce s-a infectat jucându-se cu un câine nevaccinat, în timpul unei vizite în Gabon;• în 2004 un tânăr turist austriac a murit după ce a fost muşcat de un câine în Maroc, şi o tânără germană a decedat după o experienţă similară în India;• în 2005 un britanic a murit după o muşcătură de câine, în timpul unei vacanţe în Goa, India ,

• În 2007 - 3 cazuri de rabie umană, toate confirmate şi toate de import, câte un caz pentru Finlanda, Germania şi Lituania. Pacientul german de 55 de ani a fost muşcat de un câine în Maroc, cu 6 săptămâni înainte de debut, cazul finlandez era un cetăţean filipinez, diagnosticat şi spitalizat în Helsinki, muşcat de câine în ţara sa natală, iar cel de-al treilea a fost un pelerin de 43 de ani, reîntors din India, unde a fost muşcat tot de un câine. Toţi aceşti pacienţi nu au fost vaccinaţi;• În 2008 – 3 cazuri de rabie umană importată, toate confirmate, raportate de Franţa, Marea Britanie şi Olanda. Cazul olandez a fost reprezentat de o femeie de 34 de ani, reîntoarsă dintr-o vacanţă în Kenya, unde a suferit zgârieturi sângerânde, provocate de un liliac. Din Anglia a

provenit o femeie de 37 de ani, reîntoarsă tot din Kenya, despre care nu se se cunosc informaţii suplimentare. Cazul raportat de Franţa a trăit şi s-a infectat în Guiana Franceză, a fost expus la animale variate (câini, pisici, lilieci), dar a prezentat un tip de virus rabic transmis uzual prin liliecii hematofagi din America de Sud. Datorită condiţiei medicale, a fost imposibil să se determine dacă rabia s-a transmis direct prin muşcătură de liliac sau indirect, via animale carnivore.În 2009 şi 2010 nu au existat cazuri de rabie umană importată pe teritoriul UE.În 2011 s-au raportat 2 cazuri:• în iulie 2011, la o femeie de 41 de ani, rezidentă în Amadora (Portugalia), care a călătorit în Bissau (Guinea-Bissau - ţara de origine) în luna aprilie şi a fost muşcată de un câine pe 1 mai. A fost diagnosticată cu rabie pe 26 iulie şi a decedat 2 săptămâni mai târziu, în ciuda aplicării protocolului de tratament Milwaukee. Portugalia este liberă de rabie din 1960 şi probabilitatea de apariţie a unui caz autohton este virtual inexistentă, dar pot apare cazuri importate, în special din ţările africane vorbitoare de portugheză (Angola şi Guinea-Bissau).• În octombrie 2011, un cetăţean indian rezident de 10 ani în Italia, a fost internat cu encefalită în Mantua, după o muşcătură de câine posibil rabigen, în 28 septembrie 2011 , într-o zonă periferică a oraşului Manpur, India, pentru care a primit profilaxie post-expunere incompletă (fără Ig). A decedat după 22 de zile de tratament intensiv, iar diagnosticul de rabie a fost confirmat postmortem. Acesta este al 23-lea caz de rabie importată in UE în ultimii 20 de ani şi al 4-lea din Italia, din 1975.

IV. CAZURI AUTOHTONE DE RABIE UMANĂ

În 2008, 2009, 2010 şi 2012 România a înregistrat cazuri autohtone de rabie.• În 2008, cazul românesc, autohton, a fost reprezentat de un bărbat de 40 de ani, muşcat de lup şi decedat după câteva săptămâni, în ciuda profilaxiei şi tratamentului aplicat. Este primul caz indigen din ultimii opt ani, ce apare pe teritoriul UE.• În 2009 s-a raportat un caz de rabie umană, la o vârstnică de 69 ani din România, dintr-o regiune rurală, împădurită (judeţul Vâlcea), muşcată de o vulpe, cu o lună înainte de a deveni simptomatică şi a primi îngrijiri medicale, nevaccinată postexpunere (datorită neprezentării la medic). În ciuda tratamentului, a decedat 4 zile mai târziu. Este al 2-lea an când Romania înregistrează cazuri de rabie indigenă.• În 2010 s-au înregistrat 2 cazuri fatale de rabie la:- o elevă de 11 ani din judetul Olt, muşcată de o pisică la sfârşitul lunii iunie, internată în stare gravă în august, decedată în septembrie şi- o elevă de 10 ani din judeţul Giurgiu, internată în luna martie cu suspiciune de botulism şi PAF (infirmate ulterior). Diagnosticul de rabie s-a pus pe baza examenului anatomo-patologic post-mortem, efectuat în luna iunie. Ancheta epidemiologică nu a relevat eventuale contacte cu animale bolnave.• În februarie 2012 a decedat o fetiţă de 5 ani, din judeţul Bacău, muşcată în luna decembrie 2011 de un câine şi care nu a fost vaccinată post-expunere.

Trendul evolutiv al cazurilor de rabie umană în România ultimilor 12 ani este prezentat în figura nr.1.

Figura 1. Evoluţia rabiei umane în România, în perioada 2000-2012 (Sursă: INSP) * An 2012 – până în aprilie 2012

Figura 2. Repartiţia pe grupe de vârstă a cazurilor de rabie umană, înregistrate în România,în perioada 2000-2012 ((Sursă: INSP)

V ACTUALITĂŢI ÎN CONTROLUL RABIEI ÎN ROMÂNIA

În Romania, rabia umană a fost transmisă predominant de câine, până în 1965, ulterior de vulpe şi pisică. În România, sursele de virus rabic sunt în ordine descrescătoare - vulpea, pisica, câinele, lupul şi mai rar bursucul, râsul, pisica sălbatică, dihorul. Lupul este implicat în Nordul Transilvaniei, câinele în Câmpia Dunării, vulpea în special în Muntenia şi Oltenia. Rabia este răspândită în întreaga ţară la animalele sălbatice şi domestice, dar aria principală este nordul Moldovei spre sud, de-a lungul Prutului şi Siretului până în Muntenia.Fiind o zoonoză, controlul rabiei umane este corelat cu cel al rabiei animale. În situaţia în care din 2008, România a înregistrat o creştere a cazurilor de rabie animală, majoritatea la vulpi, pe fondul exploziei numărului de exemplare şi a renunţării la vânătorile organizate, şi în calitatea de stat membru al UE (ce ne impunea să adoptăm legislaţia europeană), s-a emis Hotărârea de Guvern nr.55/2008, prin care s-a aprobat programul strategic pentru supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, pe o perioadă de 10 ani.Prin Decizia 2006/876/CE din 30 noiembrie 2006, România a primit o cofinanţare în valoare de 850.000 €, pentru vaccinarea vulpilor în 2007, dar programul nu s-a implementat. Pentru anul 2011, prin Decizia 2010/712/CE din 23 noiembrie 2010, Comisia Europeană a aprobat suma de 5.000.000 €, rambursată 75% din fonduri europene, cu condiţia vaccinării antirabice a vulpilor pe întreg teritoriul României. Ulterior, prin Decizia 2011/807/UE din 30 noiembrie 2011, s-a aprobat Programul de eradicare a rabiei transmis de România, cu aplicare pe 10 ani, pe întreg teritoriul, cu rambursare europeană de 75%, fără a depăşi însă 4.000.000 Euro.

În aceste condiţii, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dat un comunicat de presă în 07.04.2011, prin care anunţa demararea campaniei de vaccinare antirabică la vulpi, în perioada 01 mai – 30 iunie 2011, în judeţele Arad, Alba, Bihor, Mureş, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Caraş- Severin, Harghita, Hunedoara, Sălaj, Sibiu, Satu-Mare şi Timiş. Din cantitatea totală de momeli vaccinale, 1.885.860 doze era destinată distribuirii aeriene, restul de 25.000 fiind destinate distribuirii manuale. Administrarea aeriană presupunea distribuirea a 20 momelivaccinale/km2, din avion, respectându-se regimul meteorologic, densitatea de distribuire şi rutele de zbor stabilite de către specialişti. Vaccinul nu a fost distribuit în zone locuite, pe apă, pe drumuri publice sau în apropierea spaţiilor locuite. În aceeaşi perioadă şi în aceleaşi zone au fost distribuite materiale informative de avertizare a populaţiei, cu şapte zile înainte de începerea campaniei de vaccinare

Bilanţul acestei campanii a fost comunicat de A.N.S.V.S.A. în 27.09.2011. Suprafaţa acoperită a fost de aproximativ 92.000 km2, cu administrarea unui număr de 1.869.757 de momeli vaccinale, atât prin distribuire aeriană cât şi prin distribuire manuală. În luna octombrie urma să înceapă campania de toamnă, în toate cele 16 judeţe mai sus menţionate.În 2012, guvernul român a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului strategic pentru supravegherea, controlul şi eradicarea rabiei la vulpe în România - un program multianual pe 10 ani (sau până la împlinirea a trei ani de la declararea ultimului caz de rabie la animalele sălbatice), aplicat prin 2 campanii de vaccinare/an, atât aerian cât şi manual, la vizuină, în scopul dobândirii statutului de ţară liberă de rabie.

În concluzie, eliminarea rabiei umane prin focusarea pe controlul rezervorului animal impune conlucrarea strânsă a specialiştilor din reţeaua de Sănătate Publică, epidemiologi, infecţionişti, medici din departamentele de Urgenţă (pentru aplicarea conduitei post-expunere), cu cei din direcţiile sanitar-veterinare, dar şi cu cei din inspectoratele teritoriale de regim silvic şi vânătoare, vămi, sau cu factori decizionali din Administraţia Publică şi mediul politic. Doar prin eforturile susţinute, coordonate ale tuturor acestor factori, putem să prevenim transmiterea virusului rabic la om. Ziua Mondială a Rabiei (28 septembrie – ziua în care a decedat Louis Pasteur) instituită din 2007, este menită să atragă atenţia atât specialiştilor din domeniu, cât mai ales populaţiei generale asupra pericolului reprezentat de această patologie care poate fi prevenită, dar fatală în lipsa unei conduite post-expunere adecvate. În 2011, DSP-urile din 14 judeţe (Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Călăraşi, Dâmboviţa,Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sălaj, Timiş, Vaslui) şi Bucureşti, în colaborare cu D.S.V.S.A. judeţene, s-au implicat activ în această campanie, prin elaborarea de materiale informative diseminate în cabinete medicale, unităţi sanitare, şcoli, clinici/farmacii veterinare, autorităţi locale şi mediatizarea mesajului prin articole în presa scrisă/vorbită.Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a anunţat organizarea unei mese rotunde în 28.09.2011, cu tema “Lupta împotriva rabiei în România” şi abordarea unor teme referitoare la evoluţia rabiei în România ultimilor 10 ani, controlul prin vaccinare a carnivorelor domestice şi a vulpilor, eficienţa primei campanii de vaccinare antirabice cu momeli la vulpi sau diagnosticul antemortem al rabiei la om. Doar prin astfel de eforturi coordonate putem preveni şi controla rabia umană!

SITUAŢIA CAZURILOR DE RABIE UMANĂ ÎN 2011 PE TERITORIUL EUROPEAN

SITUAŢIA CAZURILOR DE RABIE LA LILIECI ÎN 2011 PE TERITORIUL EUROPEAN

SITUAŢIA CAZURILOR DE RABIE LA ANIMALELE SĂLBATICE ÎN 2011 PE TERITORIUL EUROPEAN

Evoluţia cazurilor de rabie la animalele sălbatice în Europa

Evoluţia cazurilor de rabie la animalele domestice în Europa

Rabia (turbarea) este o boală produsă de un virus si care afectează sistemul nervos central (creierul si măduva spinării) atât la animale cât si la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot răspândi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul cerebral. Oamenii pot dobândi boala in urma muscăturilor, produse atât de la animale sălbatice cât si domestice.

Cauze

Rabia este o boală care are ca si cauză infectia cu un virus, care apare de cele mai multe ori ca urmare a contactului cu saliva animalelor infectate. In majoritatea cazurilor, virusul este depistat la animale salbatice, cum ar fi liliecii, ratonii, sconcsii, vulpile sau coiotii. Din acest motiv se recomanda anuntarea autoritatilor medicale ori de cate ori au loc atacuri ale animalelor, mai ales daca acestea sunt salbatice. In acest fel, persoana sau persoanele respective pot fi informate despre posibilitatea infestarii cu rabie si daca se impun sau nu masuri profilactice. Ocazional, virusul se poate transmite si prin intermediul animalelor de companie, cum sunt pisicile sau cainii. Animalele de companie care nu parasesc niciodata apartamentul au un risc foarte mic de a fi expuse virusului care determina rabia. In situatii si mai rare, unele persoane se pot infecta fara a fi muscate de un animal infestat, fie prin manipularea unui animal care e infestat, fie prin inhalarea virusului, mai ales in locuri in care acesta se gaseste in cantitate foarte mare (pesterile in care traiesc lilieci de exemplu).

Simptome

Aparitia simptomatologiei marcheaza un stadiu evolutiv al bolii care de cele mai multe ori este fatal. Virusul ataca si lezeaza sistemul nervos central care include atat encefalul (creierul) cat si maduva spinarii. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate inainte de aparitia vreunui simptom. Primele simptome pot aparea intr-un interval cuprins intre cateva zile si aproape un an, insa in majoritatea cazurilor simptomele se dezvolta in 4-6 saptamani de la momentul infectiei. Tratamentul afectiunii este indicat si in cazul in care simptomatologia nu debuteaza la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.

Simptome la animale

Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburari de comportament. Animalul care a muscat o persoana si care s-a comportat sau se comporta ciudat poate fi infectat cu virusul rabic. Este importanta urmarirea, pe cat este posibil, a animalului respectiv pentru a putea oferi un tratament corespunzator si la momentul oportun oricarei persoane care a intrat in contact cu animalul respectiv.

Este foarte posibil ca un animal sa aiba rabie daca prezinta urmatoarele semne: lipsa fricii de oameni, mai ales la animalele salbatice atitudine timida la un animal de casa care era de obicei prietenos neliniste, excitabilitate, agresiune sau schimbari bruste de comportament salivare in exces animale active noaptea (lilieci, ratoni si sconcsi) care devin active in timpul zilei consumul de substante care in mod normal nu sunt comestibile paralizie , care uneori poate fi unicul semn.

Simptome la oameni Perioada tipica de incubatie a virusului rabic este de 4-6 saptamani. In aceasta perioada, de un simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea si

amorteala la locul muscaturii, urmate apoi de simptomatologie vaga, care poate apare in multe alte afectiuni si care includ:

- febra - tuse sau senzatia de gat uscat - durere, arsura, mancarime, furnicaturi sau amorteala la locul muscaturii sau al expunerii

initiale - durere abdominala - anxietate sau neliniste care se accentueaza si poate evolua spre agitatie extrema

Simptomatologia ulterioara este mai specifica si poate include: - perioade alternante de comportament normal si comportament bizar sau neobisnuit

(anxietate, halucinatii, delir); - frica de apa (hidrofobie) sau frica de aer (aerofobie); - spasme musculare la nivelul muschilor fetei, gatului sau diafragmului, urmate de convulsii; - paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvolta in cazul unei forme de rabie mai

putin obisnuita, rabia paralitica, care apare dupa muscatura liliecilor vampir; - fluctuatii mari ale temperaturii corporale, pulsului si presiunii sangvine; - coma, insuficienta cardiaca si respiratorie.

Investigatii

Investigatiile fac mai usor diagnosticul rabiei la oameni si pot include: - testul direct cu anticorpi fluorescenti. Este un test uzual, rapid, care detecteaza proteinele

ce alcatuiesc virusul rabic. Testul se face prin prelevarea unei mostre de tesut din zona potential infectata;

- testul de polimerizare in lant. Acest test detecteaza materialul genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic, este foarte exact si poate fi facut din saliva, lichid cefalorahidian sau oricare alt tesut.

Diagnosticul la animale este de asemenea dificil. Animalele care au un comportament ciudat pot fi infectate cu virusul rabic.

Presupunerea ca un animal este infectat se bazeaza pe: - tipul animalului, unele animale au risc mai mare sa fie infectate, cum ar fi: liliecii, sconcsii,

ratonii, vulpile si coiotii; - comportamentul animalului, cum ar fi salivatia excesiva sau comportament agresiv; - riscul aparitiei bolii intr-un areal geografic anumit; - data ultimei vaccinari a animalului. Daca o persoana a fost muscata sau expusa in alt fel virusului rabic, se pot administra o serie

de vaccinuri, ca si profilaxie postexpunere, pana la sosirea rezultatelor testelor care sa confirme boala si care au ca scop prevenirea instalarii bolii inainte ca diagnosticul sa fie confirmat prin teste specifice.

Muscatura provocata de un animal cu risc mic de a fi infectat cu rabie Daca un animal cu risc mic de a fi infectat cu virusul rabic, cum ar fi animalele de companie

ca pisicile sau cainii, musca pe cineva, se impune capturarea acestuia de catre autoritatile special pregatite pentru a prinde animalele infestate cu rabie, tinerea acestora in carantina si urmarirea lor pentru aproximativ 10 zile si daca:

- animalul nu prezinta semne de boala in acest interval, se presupune ca nu a fost infestat in momentul muscaturii si ca persoana muscata nu necesita tratament;

- animalul dezvolta semne de boala, atunci se va incepe tratament preventiv. Animalul infestat va fi omorat (eutanasiat) iar tesutul sau cerebral va fi supus unor teste care sa confirme existenta bolii. Dureaza doar cateva ore pentru a se efectua aceste teste. Daca rezultatul este negativ, se poate opri tratamentul prevenitv.

Muscatura provocata de un animal cu risc crescut de a fi infectat cu rabie Daca o persoana este muscata de un animal cu risc mare de a fi infectat cu virusul rabic,

trebuie contactat imediat Departamentul de Sanatate Publica local. Animalul infestat va fi capturat de personalul special antrenat pentru aceasta. In functie de protocoalele urmate de departamentul respectiv, animalul poate fi observat sau eutanasiat. In cazul eutanasierii, tesutul cerebral al animalului va fi supus testarii pentru confirmarea diagnosticului. In tot acest timp, persoana muscata va fi supusa tratamentului. Daca testele sunt negative, tratamentul se opreste. Daca testele sunt pozitive, tratamentul se continua. Uneori, animalul suspectat de a avea rabie nu poate fi capturat. In acest caz, este indicata contactarea Departamentului de Sanatate Publica local, pentru a afla care specii de animale din zona respectiva au un risc crescut de a fi infectate si de a determina astfel daca trebuie sau nu initiat un tratament. Infectia cu virusul rabic poate fi suspicionata si cand nu este decelabila o muscatura de animal. Liliecii in special, dat fiind ca au dimensiuni reduse, pot provoca muscaturi sau zgarieturi ce nu sunt usor observabile. Atunci cand exista persoane sau copii care au venit in contact direct cu un liliac sau acest animal este gasit in incaperi in care se afla persoane care dorm sau care nu sunt constiente trebuie contactat un medic iar copiii trebuie invatati sa evite contactul cu liliecii sau alte animale salbatice.

Tratament

Nu exista tratament. Odata ce boala se dezvolta la oameni, moartea e aproape sigura. Numai cativa oameni au supravietuit rabiei dupa o ingrijire medicala foarte intensa. S-au inregistrat si cateva cazuri de caini supravietuind infectiei, dar ele sunt foarte rare.

Ingrijirea ranii Cand o persoana este muscata de un animal, rana trebuie curatata imediat cu multa apa si

sapun pentru a reduce riscul unei infectii. Este indicata efectuarea unui consult medical de specialitate pentru a se stabili un tratament mai complex al ranii.

Vaccinarea In cazul expunerii la virusul rabic este necesara administrarea unor vaccinuri. Acestea

constituie terapia post expunere. Vaccinarea ajuta sistemul imun sa combata boala in stadiile timpurii. Cand se administreaza vaccinurile inaintea aparitiei simptomelor severe, ele previn de obicei dezvoltarea infectiei si cresc sansele de recuperare. Daca apar simptomele bolii vaccinurile nu mai sunt eficiente si persoana infectata decedeaza. Vaccinul este administrat in functie de riscul de expunere la virusul rabic. Medicii din cadrul Directiei de Sanatate Publica locale pot evalua acest risc si pot stabili daca este necesara vaccinarea. Printre factorii luati in calcul in determinarea riscului se numara:

- tipul expunerii – expunerea la virusul rabic se poate realiza prin intermediul unei muscaturi sau a altor rani. Ranile (infectia apare cand o leziune deschisa a pielii sau mucoaselor este expusa virusului) duc rar la aparitia bolii, tratamentul fiind necesar;

- tipul animalului implicat – unele animale au un risc mai mare de a fi infestate cu virusul rabic. Purtatorii comuni ai acestui virus sunt liliecii, sconcsi, ratonii, vulpile si coiotii.

Profilaxia postexpunere Tipurile de vaccin antirabic includ: - injectarea de anticorpi – injectarea de anticorpi (imunoglobuline) antirabie inactiveaza

virusul rabic care se gaseste in apropierea ranii (portii de intrare in organism), dar si cel care s-a raspandit in organism pana cand organismul isi poate sintetiza singur anticorpii;

- vaccinarea in serie – injectarea unor vaccinuri in serie determina sistemul imun sa isi creasca raspunsul impotriva virusului rabic. Vaccinurile antirabice folosite includ vaccinul cu celule diploide umane, vaccin cu virus rabic atenuat, vaccinul din celule de embrioni de pui purificati.

Vaccinarea profilactica Vaccinarea profilactica sau profilaxia preexpunere este recomandata in aceste cazuri.

Vaccinurile antirabice sunt recomandate si in cazul calatoriilor in zonele rurale. Deoarece copiii au un risc mai mare decat adultii de a fi muscati, iar muscaturile la copii tind sa fie mai severe, se recomanda vaccinarea profilactica a acestora inaintea calatoriilor.

Faza tardiva a bolii Odata ce apar simptomele, functiile inimii, plamanilor si a altor organe vitale pot fi mentinute

pentru un timp prin masuri medicale intensive, dar in cele din urma pacientul va deceda. In cazuri extrem de rare, cu ajutorul vaccinurilor, pacientul se poate vindeca. Dupa orice contact cu un animal ce poate fi infectat este necesara instituirea tratamentului.

Tratament ambulatoriu Tratamentul ambulator se rezuma la evitarea contactului cu virusul, tratamentul imediat si

adecvat al ranii urmat de consultul medical de specialitate pentru a determina daca exista riscul unei infectii.

Pentru a evita contactul cu virusul rabic se recomanda: - vaccinarea impotriva virusului rabic a animalelor de companie cum sunt pisicile si cainii; - daca animalul de companie a avut un alt proprietar, noul proprietar trebuie sa ii ceara

acestuia fisa de vaccinari a animalului. Veterinarii elibereaza un certificat dupa vaccinarea animalelor. Cand nu exista astfel de documente este necesar ca medicul veterinar sa confirme vaccinarea;

- evitarea contactului sau a tentativelor de a imblanzii animale salbatice. Copii trebuie instruiti sa evite aceste animale;

- depozitarea gunoiului trebuie sa se faca in containerele special amenajate, in pungi de plastic astfel incat sa nu atraga animalele salbatice;

- blocarea tuturor posibilelor cai de acces ale animalelor salbatice in domiciliu; - evitarea contactului cu cadavrelor animalelor si mai ales cu tesutul cerebral al acestora.

Autoingrijirea in cazul muscaturii animalelor In cazul muscaturii de animale sau a altor contacte cu risc de infectie, se pot lua urmatoarele

masuri: - curatatirea ranii si a altor zone expuse cu apa si sapun. Este necesar apoi un consult medical

pentru a se decide daca sunt necesare si alte masuri; - daca animalul care provoaca muscatura este unul domestic (caine, pisica) se incearca

prinderea acestuia sau contactarea propietarului;

- daca muscatura este provocata de un animal salbatic nu se recomanda prinderea acestuia. Trebuie stabilita specia din care face parte animalul si daca prezinta tulburari ale comportamentului. Daca animalul a fost ucis, trebuie pastrat capul acestuia, fara a se atinge creierul. Medicii din cadrul Directiei de Sanatate Publica vor testa acest tesut pentru a determina daca virusul este prezent;

- orice muscatura sau zgarietura puternica trebuie raportata Directiei de Sanatate Publica. Medicii vor evalua riscul de infectie si vor captura pentru testare animalul, care daca este infectat va fi eutanasiat; - medicii specialisti vor hotara daca este necesara vaccinarea antitetanica care ofera protectie impotriva tetanosului (infectie ce apare cand bacteria tetanica ajunge in contact cu o rana deschisa). Vaccinarea antitetanica care se efectueaza in copilarie in cadrul programului national de vaccinari trebuie apoi repetata din 10 in 10 ani. Revaccinarea se recomanda si atunci cand exista o rana contaminata si au trecut peste 5 ani de la ultima vaccinare sau daca nu se cunoaste data ultimei vaccinari. Se recomanda ca vaccinarea antitetanica sa se faca in primele 48 de ore dupa muscatura sau contaminarea ranii.

CAZURI PRACTICE DE RABIE

In 2008, cazul romanesc, a fost reprezentat de un barbat de 40 ani, muscat de lup si decedat dupa cateva saptamani, in ciuda profilaxiei si tratamentului aplicat. Este primul caz indigen din ultimii 8 ani, ce apare pe teritoriul UE. In 2009 s-a raportat un caz de rabie umana, la o varstnica de 69 ani din Romania, dintr-o regiune rurala impadurita, din judetul Valcea. Aceasta a fost muscata de o vulpe, nu s-a prezentat pentru a primi ingrijiri medicale si dupa aparitia simptomelor in ciuda tratamentului, a decedat. Este al doilea an cand Romania inregistreaza cazuri de rabie indigena. 

In 2010 s-au inregistrat 2 cazuri fatale de rabie la o eleva de 11 ani, din judetul Olt. Muscata de o pisica la sfarsitul lunii iunie, internata in stare grava in august, a murit in septembrie. O alta eleva in varsta de 10 ani, din judetul Giurgiu, a fost internata in luna martie cu suspiciune de botulism si PAF, infirmate ulterior. Tratamentul nespecific a cauzat decesul acesteia. Diagnosticul de rabie s-a pus pe baza examenului anatomo-patologic post-mortem, efectuat in luna iunie. Ancheta epidemiologica nu a relevat eventuale contacte cu animale bolnave.

In februarie 2012 a decedat o fetita in varsta de 5 ani, din judetul Bacau, muscata in luna decembrie 2011 de un caine si care nu a fost vaccinata post-expunere. "Ziua Mondiala a Rabiei (28 septembrie - ziua in care a decedat Louis Pasteur) instituita din 2007, este menita sa atraga atentia atat specialistilor din domeniu, cat mai ales populatiei, in general, asupra pericolului reprezentat de aceasta patologie care poate fi prevenita, dar fatala in lipsa unei conduite adecvate post-expunere. 

BIBLIOGRAFIE

1 Constantin Ciufecu, Elvira Sînziana Ciufecu. Rabia, In Aurel Ivan. Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile, Editura Polirom, Iaşi 2002: 243-2492 WHO. Rabies, September 2011, disponibil pe http://www.who.int/mediacentre /factsheets/fs099/en/3 INSP/CRSPT – Campania de Sănătate Publică pentru 28.09.2011, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Rabiei4 WHO Rabies-Bulletin-Europe, Information Surveillance Report, October - December 2011, 35(4), Maps, disponibile pe http://www.who-rabies-bulletin.org/Queries/Maps.aspx5 A Mailles, D Boisseleau, L Dacheux, C Michalewiscz, C Gloaguen, N Ponçon, H Bourhy,H Callon, V Vaillant, I Dabosville, P Morineau-Le Houssine. RABID DOG ILLEGALLY