PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGU JIU NR. … filepublicaŢie ÎnfiinŢatĂ prin...

8
PUBLICAŢIE ÎNFIINŢATĂ PRIN HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL Nr. 77/2000 PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGUJIU NR. 774 24 IULIE 2006 Pag. 4 Pag. 4 Consiliul Local Târgu-Jiu a stabilit în şedinţa sa din data de 26.06.2006 suplimentarea numărului maxim de autorizaţii taxi permanente cu 50 de auto- rizaţii. Acestea vor fi distribuite astfel: 34 de autori- zaţii pentru operatorii de transport în regim de taxi şi 16 autorizaţii pentru taximetriştii independenţi. La baza demersului Consiliului a stat faptul că soli- citările de autorizaţii taxi existente în evidenţele Compartimentului Transport Public Local şi înre- gistrate conform prevederilor legale pe listele de aş- teptare sunt foarte multe. Această modificare va avea ca impact asigurarea unui climat concurenţial eficient şi totodată legal al activităţii de taximetrie în municipiu, urmărindu- se corelarea situaţiei existente cu raportul cerere- ofertă. Se oferă astfel posibilitatea unor taximetrişti de a intra în legalitate şi vor fi eliminate şi o parte din debitele restante ce rezultă din sancţiuni contravenţionale. Încasarea taxelor ce rezultă din suplimentarea nu- mărului de autorizaţii va aduce şi un plus la capitolul venituri al bugetului local. Crearea de noi locuri de muncă, pentru fiecare autovehicul taxi urmând a fi încadrate cel puţin 2 persoane cu contracte de muncă valabile, reprezintă un alt aspect deloc de neglijat re- feritor la impactul acestei măsuri. Totodată, în urma redimensionării activităţii de taximetrie, se vor pu- tea recalcula şi reorganiza locurile de aşteptare a clienţilor în conformitate cu cerinţele reale. Hotărârea de suplimentare a numărului de au- torizaţii va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2006. În susţinerea măsurii de redimensionare a acti- vităţii de taxi au fost consultaţi şi reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu, cum ar fi: Poliţia Comunitară, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Camera Taximetriştilor. Adrian POPESCU Din septembrie, Mai multe taximetre în municipiu Un tragic accident de circu- laţie, produs în data de 10 iulie 2006, a întrerupt brusc şi nemi- los viaţa unuia dintre cei mai valoroşi aleşi locali pe care i-a avut municipiul Târgu-Jiu până în prezent. Nu a fost un orator prin excelenţă, formaţia sa teh- nică, profesor de fizică, punân- du-şi amprenta asupra modului de exteriorizare, de exprimare: concis, la obiect, echilibrat. Născut la data de 2.10.1944, în localita- tea Plopşoru, jud. Gorj, Gheorghe Temereancă a fost un apreciat profesor de fizică la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, din Târgu-Jiu, îndeplinind în perioada 1981-1997 şi funcţia de director al acestei instituţii de învăţământ. O carieră didac- tică demnă de invidiat, un om vertical şi exigent, cunoscut şi apreciat de generaţii de tudo- rişti - acestea au fost argumen- tele pentru care a fost solicitat să candideze pe lista unui par- tid politic pentru un post de consilier local, în anul 2000. În anul 2004 a fost reales pentru încă un mandat, ca o dovadă a activităţii sale rodnice din ca- drul Consiliului Local. Ştia să se aplece cu solicitudine asupra problemelor oamenilor, nu se ruşina să întrebe când nu înţe- având în acelaşi timp de spus un cuvânt cu greutate în apre- cierea generală, atunci când era cazul. Trecerea în nefiinţă a consili- erului local Gheorghe Temereancă reprezintă o pierdere irepara- bilă pentru Consiliul Local şi comunitatea târgujiană, impo- sibil de înlocuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace! • Terenul se atribuie în baza Legii nr. 15/2003, în folosinţă gratuită • Terenul nu poate fi ipotecat, fiind proprietatea municipiului, acordat doar în folosinţă gratui- tă, nu în proprietatea tinerilor • Beneficiarul terenului va plăti impozit anual pe terenul primit în folosinţă, potrivit pre- vederilor Codului fiscal • Beneficiarul terenului este obligat să înceapă construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii şi să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construc- ţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare • În cazul nerespectării con- diţiilor privind începerea lucră- rilor şi autorizarea executării lucrărilor, prin hotărâre a Consiliului Local i se retrage beneficiarului dreptul de folo- sinţă asupra terenului gratuit • Terenul va putea fi cumpă- rat după finalizarea construcţiei, pe baza unei evaluări efectuată de evaluatori autorizaţi • Construcţia va putea fi în- străinată, o dată cu terenul, după cumpărarea terenului • Construcţia poate fi ridica- tă în regie proprie sau prin cre- dit ipotecar, cu societăţi de construcţii • Utilităţile în zonă vor fi asi- gurate de Consiliul Local, la în- ceperea lucrărilor de construire • Regimul de înălţime al construcţiilor este condiţionat de existenţa în zonă a radiofaru- lui pentru dirijarea avioanelor (pe o rază de 450-600 m faţă de radiofar regimul de înălţime este parter, acoperişurile nu vor fi din elemente metalice, iar li- niile electrice vor fi subterane; la o distanţă mai mare de 600 m, regimul de înălţime a con- strucţiilor poate fi parter-etaj) Grigore JIANU Aspecte privind regimul juridic al terenurilor pentru tineri Consilierul local Gheorghe Temereancă şi-a încheiat mandatul prea devreme În luna august a.c. se desfăşoară la Târgu-Jiu, în organizarea Consiliului Local, Primăriei şi a Cen- trului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncusi”, o nouă edi ţ ie a Simpozio- nului de Sculptur ă «BRÂNCUŞIANA». Participă sculptori din România, Japonia, Italia Bulgaria şi Serbia. Primăria vinde cabinetele medicale legea ceva şi să înveţe de la alţii,

Transcript of PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGU JIU NR. … filepublicaŢie ÎnfiinŢatĂ prin...

PUBLICAŢIE ÎNFIINŢATĂ PRINHOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 77/2000PUBLICAŢIE LUNARĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI TÂRGUJIU • NR. 774 • 24 IULIE 2006

Pag. 4Pag. 4

Consiliul Local Târgu-Jiu a stabilit în şedinţa sa din data de 26.06.2006 suplimentarea numărului maxim de autorizaţii taxi permanente cu 50 de auto-rizaţii. Acestea vor fi distribuite astfel: 34 de autori-zaţii pentru operatorii de transport în regim de taxi şi 16 autorizaţii pentru taximetriştii independenţi. La baza demersului Consiliului a stat faptul că soli-citările de autorizaţii taxi existente în evidenţele Compartimentului Transport Public Local şi înre-gistrate conform prevederilor legale pe listele de aş-teptare sunt foarte multe.

Această modificare va avea ca impact asigurarea unui climat concurenţial eficient şi totodată legal al activităţii de taximetrie în municipiu, urmărindu-se corelarea situaţiei existente cu raportul cerere-ofertă. Se oferă astfel posibilitatea unor taximetrişti de a intra în legalitate şi vor fi eliminate şi o parte din debitele restante ce rezultă din sancţiuni contravenţionale.

Încasarea taxelor ce rezultă din suplimentarea nu-mărului de autorizaţii va aduce şi un plus la capitolul venituri al bugetului local. Crearea de noi locuri de muncă, pentru fiecare autovehicul taxi urmând a fi încadrate cel puţin 2 persoane cu contracte de muncă valabile, reprezintă un alt aspect deloc de neglijat re-feritor la impactul acestei măsuri. Totodată, în urma redimensionării activităţii de taximetrie, se vor pu-tea recalcula şi reorganiza locurile de aşteptare a clienţilor în conformitate cu cerinţele reale.

Hotărârea de suplimentare a numărului de au-torizaţii va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2006.

În susţinerea măsurii de redimensionare a acti-vităţii de taxi au fost consultaţi şi reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu, cum ar fi: Poliţia Comunitară, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Camera Taximetriştilor.

Adrian POPESCU

Din septembrie,Mai multe taximetre în municipiu

Un tragic accident de circu-

laţie, produs în data de 10 iulie

2006, a întrerupt brusc şi nemi-

los viaţa unuia dintre cei mai

valoroşi aleşi locali pe care i-a

avut municipiul Târgu-Jiu până

în prezent. Nu a fost un orator

prin excelenţă, formaţia sa teh-

nică, profesor de fizică, punân-

du-şi amprenta asupra modului

de exteriorizare, de expri mare:

concis, la obiect, echilibrat. Născut

la data de 2.10.1944, în localita-

tea Plopşoru, jud. Gorj, Gheorghe

Temereancă a fost un apreciat

profesor de fizică la Colegiul

Naţional Tudor Vladimirescu,

din Târgu-Jiu, îndeplinind în

perioada 1981-1997 şi funcţia

de director al acestei instituţii

de învăţământ. O carieră didac-

tică demnă de invidiat, un om

vertical şi exigent, cunoscut şi

apreciat de generaţii de tudo-

rişti - acestea au fost argumen-

tele pentru care a fost solicitat

să candideze pe lista unui par-

tid politic pentru un post de

consilier local, în anul 2000. În

anul 2004 a fost reales pentru

încă un mandat, ca o dovadă a

activităţii sale rodnice din ca-

drul Consiliului Local. Ştia să se

aplece cu solicitudine asupra

problemelor oamenilor, nu se

ruşina să întrebe când nu înţe-

având în acelaşi timp de spus

un cuvânt cu greutate în apre-

cierea generală, atunci când

era cazul.

Trecerea în nefiinţă a consili-

erului local Gheorghe Temereancă

reprezintă o pierdere irepara-

bilă pentru Consiliul Local şi

comunitatea târgujiană, impo-

sibil de înlocuit. Dumnezeu să-l

odihnească în pace!

• Terenul se atribuie în baza Legii nr. 15/2003, în folosinţă gratuită

• Terenul nu poate fi ipotecat, fiind proprietatea municipiului, acordat doar în folosinţă gratui-tă, nu în proprietatea tinerilor

• Beneficiarul terenului va plăti impozit anual pe terenul primit în folosinţă, potrivit pre-vederilor Codului fiscal

• Beneficiarul terenului este obligat să înceapă construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii şi să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construc-ţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

• În cazul nerespectării con-diţiilor privind începerea lucră-rilor şi autorizarea executării lucrărilor, prin hotărâre a Consiliului Local i se retrage beneficiarului dreptul de folo-sinţă asupra terenului gratuit

• Terenul va putea fi cumpă-rat după finalizarea construcţiei, pe baza unei evaluări efectuată de evaluatori autorizaţi

• Construcţia va putea fi în-străinată, o dată cu terenul, după cumpărarea terenului

• Construcţia poate fi ridica-tă în regie proprie sau prin cre-dit ipotecar, cu societăţi de construcţii

• Utilităţile în zonă vor fi asi-gurate de Consiliul Local, la în-ceperea lucrărilor de construire

• Regimul de înălţime al construcţiilor este condiţionat de existenţa în zonă a radiofaru-lui pentru dirijarea avioanelor (pe o rază de 450-600 m faţă de radiofar regimul de înălţime este parter, acoperişurile nu vor fi din elemente metalice, iar li-niile electrice vor fi subterane; la o distanţă mai mare de 600 m, regimul de înălţime a con-strucţiilor poate fi parter-etaj)

Grigore JIANU

Aspecte privind regimul juridic

al terenurilor pentru tineri

Consilierul local Gheorghe Temereancă

şi-a încheiat mandatul prea devreme

În luna august a.c. se des făşoară la Târgu-Jiu, în organizarea Consiliului Local, Primăriei şi a Cen-trului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncusi”, o nouă ediţie a Simpozio-nului de Sculptură «BRÂNCUŞIANA».

Participă sculptori din România, Japonia, Italia Bulgaria şi Serbia.

Primăria vinde cabinetele medicale

legea ceva şi să înveţe de la alţii,

Curierul Primăriei Nr. 7(74)/2006 Pag. 2

Primăria a instalat pe unele

artere de circulaţie din muni-

cipiu relantoare de viteză, dis-

pozitive menite să mai taie

elanul celor care apasă mai

tare pedala de acceleraţie a au-

tovehiculelor. Zonele în care

au fost montate impun oricum

restricţii de viteză, fiind în

apropierea unor locaţii mai

aglomerate din punct de vede-

re pietonal. Relantoarele sunt

de fapt denivelări modulare cu

suprafaţă din cauciuc, montate

transversal pe calea de rulare,

care nu afectează pneurile au-

tovehiculelor, dar care creează

disconfort şoferilor dacă viteza

mijloacelor auto la trecerea

peste ele depăşeşte 40 de kilo-

metri/oră. Relantoarele sunt

omologate şi montarea lor s-a

făcut cu avizul comisiei de cir-

culaţie constituită la nivelul

municipiului.

Elementele relantoarelor

sunt vizibile şi pe timp de

noapte, fiind reflectorizante.

Pe aceeaşi linie a siguranţei

circulaţiei se înscriu şi alte

două măsuri puse în aplicare

de Ser viciu l Gospodăr ie

Comunală, respectiv semafo-

rizarea intersecţiei de la

Colegiul Naţional „Spiru

Haret” şi montarea unor sem-

nale cu lumină intermitentă

de culoarea galbenă la unele

intersecţii şi treceri pentru pi-

etoni din municipiu.

Ionuţ JILĂVEANU

• În perioada analizată au fost înre-gistrate un număr de 60 sesizări la care s-a răspuns în scris.

• Au fost convocaţi şi s-au purtat numeroase discuţii cu administratorii şi preşedinţii asociaţiilor de locatari din blocurile ANL şi de proprietari care mai primesc agent termic în sis-tem centralizat cu privire la concesio-narea centralelor termice pentru asi-gurarea căldurii în perioada de iarnă. S-a participat la toate adunările gene-rale organizate de asociaţii cu privire la clauzele contractelor de concesiona-re. Se poartă în continuare discuţii cu asociaţiile care nu au semnat încă con-tractele de concesionare, respectiv Asociaţia de locatari 1ANL , 2ANL şi Asociaţia de proprietari nr. 72.

• În colaborare cu Direcţia Muncii şi Solidarităţii Sociale s-au organizat întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor cu privire la efectuarea anchetelor so-ciale pentru acordarea ajutorului de încălzire.

• Au fost mobilizate zilnic asociaţi-ile de proprietari în vederea deszăpe-zirii şi efectuării curăţeniei pe aleile din jurul blocurilor.

• Au fost transmise 18 adrese cu pri-vire la obligaţia transformării asociaţiilor de locatari în asociaţii de proprietari.

• S-au întocmit 10 note de constatare ca urmare a verificării existenţei şi mo-dului de întocmire a documentelor.

• În luna februarie s-a continuat convocarea pentru discuţii cu adminis-tratorii şi preşedinţii asociaţiilor de lo-catari din blocurile ANL şi de proprie-tari care mai primesc agent termic în sistem centralizat cu privire la concesi-onarea centralelor termice pentru asi-gurarea căldurii în perioada de iarnă.

• S-a întocmit proces verbal cu toa-te obiecţiunile aduse de reprezentanţii asociaţiilor şi s-au modificat contrac-tele de concesionare.

• Au fost semnate contractele de concesionare cu Asociaţiile de locatari 1, 2, 3, 4 ANL, 5 Mivan Kier şi Asociaţia

de proprietari nr. 63, copiile după con-tracte au fost depuse la S.C. Distrigaz Sud S.A.

• Asociaţiile de locatari 1 ANL, 2 ANL, 3 ANL şi Asociaţia de proprie-tari nr. 72 nu au semnat contractele de concesionare, fapt ce a dus la găsirea de noi soluţii pentru întocmirea mate-rialelor necesare în vederea modifică-rii hotărârii Consiliului Local, privind concesionarea centralelor termice.

• Au fost primite 4 dosare în vede-rea atestării unor administratori.

• Au fost primite cereri şi solicitate documente pentru înfiinţarea a unui număr de 10 asociaţii de proprietari, cărora li s-a acordat număr de asociaţie.

• Zilnic s-au purtat discuţii cu re-prezentanţii asociaţiilor de proprietari cu privire la efectuarea şi menţinerea c u r ăţ e n i e i î n p e r i m e t r u l d e responsabilitate.

• Au fost transmise personal, prin deplasare la sediile asociaţiilor, 78 de adrese cu privire la depunerea situaţii-lor soldurilor elementelor de activ şi pasiv. De asemenea, s-au dat explicaţii cu privire la modul de întocmire a si-tuaţiilor soldurilor elementelor de ac-tiv şi pasiv, distribuindu-se materiale în acest sens.

• Un număr de 65 de asociaţii au depus adrese privind situaţia solduri-lor elementelor de activ şi pasiv.

• S-au verificat şi completat dosare-le depuse de administratori în vederea întocmirii programului de atestare pe anul 2006.

• S-a început programul privind no-tificarea asociaţiilor de proprietari, cu privire la obligaţia ce le revine de a ac-ţiona, în solidar, pentru expertizarea tehnică a structurii de rezistenţă a în-tregii clădiri în conformitate cu preve-derile O.G. nr. 14/2006 pentru modifi-carea şi completarea O.G. nr. 20/1994, privind măsuri pentru reducerea riscu-lui seismic al construcţiilor existente.

• S-a demarat programul de infor-

mare a asociaţiilor de proprietari pri-vind reabilitarea termică a clădirilor de locuit mult ietajate conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clă-diri de locuit multietajate, modificată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 187/2005.

• S-au verificat şi completat dosare-le depuse de administratori în vederea întocmirii programului de atestare pe anul 2006.

• În colaborare cu Serviciul Gospo-dărie Comunală şi cu sprijinul asocia-ţiilor de proprietari s-a participat la programul „Luna curăţeniei” privind toaletarea pomilor, gardului viu şi zu-grăvirea pomilor şi bordurilor. S-au efectuat deplasări în asociaţii la sesiză-rile scrise şi la cele primite prin telefon 984 şi pentru modul de implicare a asociaţiilor în efectuarea curăţeniei pe aleile şi spaţiile verzi din cadrul asoci-aţiei, aceasta efectuându-se cu rezultate bune.

• La solicitarea Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului au fost transmise asociaţiilor de proprietari/locatari un număr de 190 de adrese cu privire la desfiinţarea şarpantelor exe-cutate fără autorizaţie de construire.

• S-a acordat zilnic consiliere cetă-ţenilor municipiului, membri ai asoci-aţiilor de proprietari/locatari privind obligaţiile şi îndatoririle administrato-rilor şi preşedinţilor asociaţiilor la drepturile şi obligaţiile proprietarilor.

• S-au distribuit materiale informati-ve privind modul de convocare şi organi-zare a adunării generale a proprietarilor.

• În luna aprilie s-a efectuat verifi-carea la Asociaţia de proprietari nr. 68 privind evidenţa documentelor, în urma căreia s-a întocmit o notă de constatare.

• La sesizările mai multor proprie-tari din Asociaţia de locatari nr. 114 s-a efectuat verificarea financiar-contabilă a asociaţiei întocmindu-se nota de

constatare. A fost sancţionat adminis-tratorul asociaţiei pentru abaterile constatate cu amendă de 500 lei, fiind încasată suma de 250 lei pentru achi-tarea în 48 de ore. În luna aprilie re-prezentanţii asociaţiei de locatari au depus cerere împreună cu documente-le necesare în vederea transformării în asociaţie de proprietari.

• S-a acordat sprijin Comisiei de atestare în vederea atestării, prin con-vocarea administratorilor, întocmirea documentaţiei necesare, primirea şi evidenţierea dosarelor, conform H.G. nr.400/2003.

• Au participat la atestare, pentru funcţia de administrator de imobile, în sesiunea mai 2006 un număr de 19 ad-ministratori, admişi în vederea obţine-rii certificatului de atestare.

• În vederea întocmirii programului de reparaţii şi vopsire a băncilor şi co-şurilor din asociaţii, s-a efectuat in-ventarierea tuturor băncilor şi coşuri-lor de gunoi din asociaţii le de proprietari şi locatari din municipiu, întocmindu-se inventarul pe fiecare asociaţie, bloc, scară şi loc de joacă.

• S-a continuat programul privind notificarea asociaţiilor de proprietari, cu privire la obligaţia ce le revine de a acţiona, în solidar, pentru expertiza-rea tehnică a structurii de rezistenţă a întregii clădiri în conformitate cu pre-vederile O.G. nr. 14/2006 pentru mo-dificarea şi completarea O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru redu-cerea riscului seismic al construcţiilor existente.

• Se continuă programul de infor-mare a asociaţiilor de proprietari şi cetăţenilor privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit multietajate con-form Ordonanţei de Urgenţă nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate, modificată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 187/2005.

Toma ŞĂRĂMĂT

Informare privind activitatea CompartimentuluiÎndrumare Asociaţii de Proprietari în semestrul I - 2006

Modificări la regimul actelor de stare civilăÎncepând cu data de 8 sep-

tembrie 2006 va intra în vigoa-

re Legea nr. 117/2006, pentru

completarea Legii nr.119/1996,

cu privire la actele de stare

civilă.

Una din modificările esen-

ţiale se referă la rectificarea

actelor de stare civilă şi a men-

ţiunilor înscrise pe marginea

acestora, care în baza noii legi

se vor face în temeiul dispozi-

ţiei primarului unităţii admi-

nistrativ-teritoriale care are în

păstrare actul de stare civilă.

Aceste rectificări vor fi făcute

din oficiu sau la cererea per-

soanei interesate.

Anularea, completarea şi

modificarea unui act de stare

civilă sau a unei menţiuni în-

scrise pe acestea vor fi făcute

însă în continuare în baza

unor hotărâri judecătoreşti de-

finitive şi irevocabile.

Înscrierea sau transcrierea

în registrele de stare civilă

române a certificatelor sau

extraselor de stare civilă eli-

berate de autorităţile străine,

care nu conţin toate rubricile

prevăzute de certificatele de

stare civilă române, se efec-

tuează pe baza documentului

original emis de autorităţile

străine şi a altor înscrisuri

autentice, emise de autorită-

ţile publice competente ro-

mâne sau, după caz, străine,

care fac dovada datelor ce

trebuie înscrise la rubricile

respect ive, prezentate de

solicitant.

Adrian ANOAICA

Frâne pentru vitezişti

Curierul Primăriei Nr. 7(74)/2006Pag. 3

A . LUCRĂRI DEFINITIVATE SAU ÎN CURS DE EXECUŢIE

Nr.

crt.Unitate de învăţămâ nt – lucrări contractate

1. Grădiniţa Mihai Eminescu – modernizări interioare (tâmplărie Al. şi parchet holuri)

2. Colegiul Tehnic Ion Mincu – modernizări holuri şi săli de clasă

3. Grădiniţa nr. 22 – amenajări şi compartimentări interioare

4. Grădiniţa Constantin Brâncuşi-refacere împrejmuire

5. Grădiniţa Constantin Brâncuşi – modernizare holuri şi două săli clasă

6. Grădiniţa Constantin Brâncuşi – refacere instalaţie electrică

7. Grădiniţa nr. 26 – Refacere împrejmuire

8. Grădiniţa nr. 15 – Refacere şi supraînălţare împrejmuire

9. Şcoala Generală Alexandru Ştefulescu – Împrejmuire bază sportivă

10. Şcoala Generală Alexandru Ştefulescu – Renovare faţadă şi reparaţii grupuri sanitare

11. Colegiul Tehnic Ion Mincu –suplimentare lucrări

12. Şcoala Generală Constantin Săvoiu- Împrejmuire

13. Colegiul Comercial Virgil Madgearu – refacere împrejmuire

14. Grădiniţa nr. 8 – compartimentări şi amenajări interioare

15. Liceul Teologic – amenajare bibliotecă

16. Liceul Teologic – mobilier bibliotecă

17. Şcoala Generală nr. 11- Refacere împrejmuire

18. Grădiniţa nr. 1 – Modernizare integrală

19. Mobilier unităţi învăţământ

20. Liceul Teologic - Refacere împrejmuire

21 C.N. Tudor Vladimirescu – amenajare sală clasă

22 Grădiniţa Mihai Eminescu – refacere împrejmuire

B. LUCRĂRI CE VOR DEMARA ÎN PERIOADA URMĂTOARE

Nr.

crt. Denumire unitate învăţământ - lucrare

1. Grădiniţa Constantin Brâncuşi – modernizare holuri etaj şi săli de clasă

2. Grădiniţa nr. 7 - reparaţii acoperiş şi igienizări interioare

3. Grădiniţa nr. 6 - reparaţii acoperiş ,renovare faţadă , reparaţii gard , extindere WC

4. Grădiniţa nr. 8 – gard despărţitor

5. Grădiniţa nr. 11 – tâmplărie exterioară aluminiu

6. Grădiniţa nr.14 - tâmplărie exterioară aluminiu

7. Grădiniţa nr. 21 – tâmplărie exterioară aluminiu

8. Grădiniţa nr. 27 – tâmplărie exterioară aluminiu

9. Grădiniţa nr. 31 – tâmplărie exterioară aluminiu

10. Grădiniţa nr. 13 – Reabilitare clădire

11. Grădiniţa nr. 15 - modernizare integrală

12. Grădiniţa nr. 25 – modernizări interioare

13. Grădiniţele 24 şi 28- modernizări interioare

14. Şcoala Generală nr.2 – modernizări interioare

15. Şcoala Generală nr.8 – reabilitare corp I tronson II

16. Şcoala Generală Sf. Nicolae – modernizare grupuri sociale

17. Şcoala Generală Voievod Litovoi- modernizări interioare

18. C.N. Ecaterina Teodoroiu – modernizări interioare

19 C.N. Ecaterina Teodoroiu – modernizare bucătărie

20 Liceul de Muzică – reparaţii împrejmuire

21 Liceul nr. 2 – reparaţii cantină şi sală de sport

22. C.N. Spiru Haret – modernizare bază sportivă

23 C.N. Ecaterina Teodoroiu- modernizare bază sportivă

24. Liceul Sportiv - modernizare bază sportivă

25. Liceul Sportiv – Refacere împrejmuire

26. C.N. Tudor Vladimirescu – igienizări interioare

Şef Serviciul Investiţii, ing. Raul CHIRIAC

Insula de pe Jiu

Terenul în suprafaţă de 66.956,58 mp., aferent

insulei de pe râul Jiu, aflat în domeniul public al

municipiului Târgu-Jiu, a fost trecut printr-o re-

centă hotărâre a Consiliului Local, în domeniul

privat, în vederea vânzării către potenţiali

investitori.

Preţul stabilit prin raportul de evaluare pentru

vânzare este de 61 Euro/mp.

Insula a făcut obiectul unei campanii de

atragere a unor investitori în vederea concesio-

nării pentru realizarea de investiţii, în primul

rând cu caracter de agrement, având în vedere

situarea acestuia în apropierea Grădinii Publice.

Până în prezent această formă de atribuire nu a

atras investitori, astfel încât terenul nu putea fi

utilizat în scopul obţinerii unor venituri pentru

bugetul local şi implicit, pentru realizarea unor

investiţii.

Din discuţiile purtate cu reprezentanţii di-

verselor firme cu capital românesc sau străin

prezente pe raza municipiului, în scopul studi-

erii posibilităţilor de a realiza investiţii, s-a

constatat interesul de a-şi concretiza obiective-

le numai pe terenuri achiziţionate de la persoa-

ne fizice sau juridice, cu motivaţia că proprie-

tatea asupra terenurilor le asigură garanţia

stabilităţii.

Terenul aferent insulei nu aduce în prezent be-

neficii bugetului local.

Prin vânzarea în cadrul unei licitaţii publice a

terenului, se vor obţine fonduri necesare unor in-

vestiţii cu caracter social şi edilitar-gospodăresc,

iar după realizarea investiţiilor de către cumpără-

tor se va dezvolt zona, se vor crea noi locuri de

muncă şi se vor diversifica posibilităţile de petre-

cere a timpului liber pentru locuitorii municipiu-

lui, cu impact şi asupra creşterii atractivităţii tu-

ristice în zonă.

Teren pentru supermarket

Un teren cu suprafaţa de 15.000 mp situat în Târgu-Jiu, Aleea Digului, va fi scos la vânzare prin licitaţie publică, în urma aprobării date de Consiliul Local în ultima sa şedinţă. Preţul de la care va porni licitaţia este de 35 euro/mp.

Terenul a devenit disponibil prin retragerea concesiunii către SC Bomax Trading S.R.L., în baza contractului din anul 2004, ca urmare a nefi-nalizării investiţiei propuse.

Prin contractul de concesionare cu nr.11/12831/ 01.04.2004 şi actul adiţional nr.1/26.10.2004, a fost con-cesionată suprafaţa de 29.879 mp. teren situat în Târgu-Jiu, Aleea Digului, în vederea construirii de către S.C. „BOMAX TRADING” S.R.L. Bucureşti a spaţiilor co-merciale cu suprafaţa totală de 8.000 mp. Potrivit clau-zelor contractuale, concesionarul avea obligaţia realiză-rii în primul an de la încheierea contractului a primei construcţii în suprafaţă de cel puţin 4.000 mp., urmând ca finalizarea întregii investiţii să se realizeze în termen de doi ani de la semnarea contractului.

După finalizarea şi darea în folosinţă a magazi-nului „INTEREX” şi a galeriilor comerciale, S.C. „BOMAX TRADING” S.R.L. Bucureşti nu a mai continuat executarea lucrărilor de construire a ce-lorlalte spaţii, expirând durata de 24 de luni prevă-zută în contract. Faptul că S.C. „BOMAX TRADING” S.R.L. şi-a dat acordul pentru S.C. „ALTIUS INTERNAŢIONAL” S.A. Giurgiu în ve-derea achiziţionării de către această societate a tere-nului concesionat demonstrează că nu mai are ca obiectiv realizarea investiţiei propuse, motiv pentru care printr-o adresă din 15.02.2006 i s-a comunicat că, în conformitate cu prevederile clauzelor con-tractuale, încetează concesionarea pentru suprafaţa de teren neutilizată, respectiv 15.000 mp.

Mai multe societăţi comerciale autohtone şi străine şi-au manifestat deja interesul pentru achi-ziţionarea terenului rămas liber în vederea constru-irii unor spaţii comerciale de tip supermarket.

Grigore JIANU

LUCRĂRI DE REPARAŢII LA UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT - 2006Valoarea alocată pentru lucrările de reparaţii la unităţile de învăţământ în 2006 est e de 2.500.000 lei

În afara străzii Ana

Ipătescu, aflată în pro-

ces de modernizare pe

baza unui program de

finanţare europeană şi

cu contribuţie locală, o

serie de alte artere de

circulaţie din municipiu

sunt incluse în această

perioadă în programe de

reabilitare.

Bulevardul Ecaterina Teo-

doroiu a intrat într-un amplu

program de modernizare. În

prima etapă, prevăzută pentru

acest an, lucrările de reabilitare

se desfăşoară pe sectorul cu-

prins între intersecţia cu str. Tra-

ian şi intersecţia cu str. Lotrului,

pe o lungime de 1468 ml. După

efectuarea lucrărilor de repara-

ţie a îmbrăcăminţii rutiere, prin

frezare şi plombare, se execută

un covor asfaltic pe întreaga su-

prafaţă a căii de rulare.

Concomitent cu operaţiunea

de modernizare a carosabilului

se execută şi devierea unei con-

ducte de apă cu o vechime de

peste 30 de ani, amplasată pe te-

renuri proprietate privată, pe o

lungime de 150 ml, pe sectorul

cuprins între str. Comuna din

Paris şi staţia Petrom. Valoarea

lucrărilor se ridică la circa 450

mii lei.

Locuitorii de pe strada Mihail

Kogălniceanu, cu o lungime de

590 ml, vor beneficia de moder-

nizarea carosabilului şi a trotua-

relor, pe întreaga suprafaţă.

Artera este singura care por-

neşte din Bd. Ecaterina Teodo-

roiu şi nu este modernizată.

Utilităţile tehnico-edilitare au

fost executate în anii anteriori,

fiind redus riscul unor interven-

ţii neprevăzute în caro sabil.

Valoarea investiţiei este de

264,1 mii lei, iar durata de exe-

cuţie va fi de circa două luni.

Şi strada Unirii va cunoaşte

modernizarea celui de-al doilea

tronson al său, cuprins între in-

tersecţia cu str. Ana Ipătescu şi

intersecţia cu str. Dincă Schileru.

Proiectul vizează înlocuirea sis-

temului rutier existent, din pa-

vele abnorme, cu un sistem ru-

tier modern, executat din

îm brăcăminte asfaltică. Vor fi

efectuate şi reparaţii la trotuare-

le aferente tronsonului respectiv.

Lungimea tronsonului este de

795 ml, iar durata estimată pen-

tru execuţie de 75 de zile.

Valoarea acestei investiţii se

va ridica la suma de 586 mii lei.

Reabilitarea acestui tronson va

contribui la fluidizarea traficu-

lui auto între str. Ana Ipătescu şi

Calea Bucureşti.

Raul CHIRIAC

Modernizare străziTerenuri scoase la vânzare prin licitaţie

Curierul Primăriei Nr. 7(74)/2006 Pag. 4

58 de cabinete medicale concesionate vor fi vândute în luna august, în baza Legii nr. 236/2006. Vânzarea se va face direct către medicii concesio-nari, la preţul de 30 euro/mp pentru construcţie şi 1 euro/mp pentru terenul aferent.

Consiliul Local va aproba prin hotărâre lista celor 58 de locaţii care urmează a fi scoase la vânzare.

Lista astfel aprobată va fi afişată în mod obli-gatoriu la sediul consiliului local şi publicată pe pagina de Internet. Medicii care nu doresc să de-vină proprietarii respectivelor cabinete pot păstra actuala formă de folosinţă, concesionarea, până la pensionare, urmând ca apoi spaţiile disponibiliza-te să fie scoase la vânzare prin licitaţie publică. Cabinetele medicale sunt amplasate în dispensare situate pe străzile 8 Martie, I.L. Caragiale, 22 Decembrie şi Slt. Corneliu Bordei.

Fiecare medic concesionar va fi invitat în scris de către Direcţia Publică de Patrimoniu să opteze pentru cumpărarea cabinetului sau pentru menţi-nerea concesionării.

Spaţiile medicale cumpărate nu pot fi folosite decât pentru activităţi medicale şi/sau pentru ac-tivităţi conexe actului medical.

Vânzarea spaţiilor medicale se poate face cu plata în rate către cumpărători, în rate lunare eşa-lonate pe o perioadă de 10-15 ani şi cu achitarea unui avans de 15% din preţul de vânzare.

Cumpărătorul poate opta pentru un termen mai mic de plată sau pentru achitarea anticipată.

În cazul în care cumpărătorul nu plăteşte la scadenţă 4 rate succesive, contractul de vânzare-cumpărare se consideră reziliat de drept, fără altă formalitate.

Constantin CREŢAN

Cetăţenii care folosesc apa din reţeaua de alimentare pen-tru udatul grădinilor riscă să fie debranşaţi de către Direcţia de Servicii pentru Utilităţi Publice, chiar dacă apa consumată este contorizată. Măsura are rolul de a preveni scăderea presiunii apei în reţeaua de alimentare a con-sumatorilor casnici şi poate fi aplicată în urma controalelor care se întreprind.

În momentul de faţă nu se pune problema lipsei apei la sursele de alimentare, nefiind nevoie de punerea în funcţiune a puţurilor din zona Iezureni, dar consumul peste medie în orele de seară şi pe timpul nop-ţii, când se udă grădinile, creea-ză dezechilibre în sistem.

Potrivit HG nr. 1591/2002, pentru aprobarea Regula men-tului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publi-ce de alimentare cu apă şi de canalizare, operatorul, în cazul de faţă DSUP, are dreptul să întrerupă sau să sisteze furni-zarea/prestarea serviciului la utilizatorii rău-platnici sau care nu-şi respectă clauzele contractuale.

Potrivit aceluiaşi act norma-tiv, utilizatorul are obligaţia să folosească apa numai în scopu-rile prevăzute în contractul de branşare/racordare şi utilizare a serviciilor, în cazul de faţă nevoi casnice, fiind vorba de apă potabilă.

Constantin CREŢAN

Apa potabilă

nu se foloseşte

la udatul grădinilor

Primăria vinde cabinetele medicale

Pachetul negociat de România cu Uniunea Europeană pentru agricultură cuprinde suma de 967.900.000 Euro, re-prezentând plăţi directe pentru perioada 2008-2009.

Plăţile directe, reprezintă subvenţii ce vor fi acordate de Uniunea Europeană agricultorilor din România.

Condiţiile de bază pe care trebuie să le îndeplinească o fermă pentru a putea beneficia de subvenţii sunt următoarele:

- utilizarea unei suprafeţe de teren agricol de cel puţin 1 ha;

- această suprafaţă să nu fie formată din parcele mai mici de 0,3 ha. Nu este obliga-toriu ca parcelele să fie în acelaşi loc;

- menţinerea terenului agricol respec-tiv în bune condiţii agricole şi de mediu.

Plăţile directe se acordă uniform, sub forma unei plăţi pe hectar, tuturor fermi-erilor care întrunesc condiţiile de mai sus şi înaintează o cerere de subvenţie.

Instituţia care va gestiona plăţile di-recte europene este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), din subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, care are sucursale în fiecare judeţ.

Una dintre condiţiile esenţiale pe care statul român trebuie să le îndeplinească pentru a putea absorbi aceste fonduri pen-tru plăţile directe este crearea unui sistem care să asigure administrarea şi controlul riguros al cererilor de subvenţie, astfel încât să prevină fraudarea bugetului comunitar.

În continuare prezentăm paşii de ur-mat pentru a beneficia de subvenţiile respective.

PASUL (1): Înregistrarea fermelor pes-te un hectar de teren agricol şi a fermie-rilor în Registrul Fermelor.

Această activitate urmăreşte înregistra-rea tuturor fermelor din România care uti-lizează peste 1 ha de teren agricol. Fermierii vor fi rugaţi să furnizeze datele de identifi-care personale şi ale fermelor pe care le conduc şi o listă cu toate parcelele agricole aflate în exploatare şi mărimea lor.

PASUL (2): Localizarea parcelelor.Fermierilor înregistraţi în Registrul

Fermelor li se vor pune la dispoziţie hărţi şi vor fi rugaţi să îşi localizeze parcelele declarate în Registrul Fermelor pe aceste materiale.

PASUL (3): Completarea cererilor de subvenţie.

În anul 2007, fermierii înregistraţi vor primi acasă o cerere de subvenţie cu da-tele declarate de aceştia la înregistrare şi o hartă pe care să îşi identifice parcelele.

PASUL (4): Verificarea conformităţii datelor.

Datele declarate de fermieri se com-pară cu date de referinţă din calculator. În anul 2007, odată încheiată perioada de depunere a cererilor de subvenţie, aceste cereri vor fi introduse în calculator.

În cazul apariţiei unor nepotriviri se va declanşa automat o procedură de con-trol la faţa locului.

Trebuie făcută aici o distincţie: în mo-mentul înregistrării iniţiale, datele declarate de fermier nu se controlează. Fermierul este crezut pe cuvânt, scopul acţiunii fiind acela de a-l ajuta să îşi identifice parcelele, de a găsi anumite probleme pe care acestea le-ar putea avea şi a-i da posibilitatea să şi le co-recteze. După 2007, fermierul va completa

o cerere de subvenţie, un document diferit de formularul de înregistrare iniţială.

În 2007 vor exista trei categorii de fermieri:

(a) fermieri care s-au înregistrat în Registrul Fermelor şi care şi-au identifi-cat parcelele agricole;

(b) fermieri care s-au înregistrat în Registrul Fermelor dar care nu şi-au identificat parcelele agricole;

(c) fermieri care nu s-au înregistrat în Registrul Fermelor.

Fermierii din categoriile (a) şi (b) vor primi formularele de cerere de subvenţie cu informaţiile declarate de aceştia la momentul înregistrării. Fermierii din ca-tegoria (c) vor putea lua formulare de ce-rere necompletate de la centrul local APIAS. Fermierul va completa cererea de subvenţie, în care va declara numărul şi mărimea parcelelor pe harta pusă la dis-poziţie de APIA la centrul local. Cererea şi harta vor fi depuse de fermier la cen-trul local APIA. Toate cererile depuse vor fi verificate de către specialişti.

PASUL (5): Primirea subvenţiilor.După control, lista cu plăţile şi bene-

ficiarii e trimisă la trezorerie şi banii sunt viraţi în conturile fermierilor.

Claudia POPESCU

Subvenţii pentru agriculturădupă integrarea în Uniunea Europeană

Primăria Municipiului Târgu-Jiu

vine în sprijinul solicitanţilor care nu

pot face deocamdată dovada pregătirii

profesionale, în vederea autorizării ca

persoane fizice independente sau aso-

ciaţii familiare, pentru derularea unor

programe de finanţare. O condiţie

pentru autorizarea persoanelor fizice

şi a asociaţiilor familiale care desfă-

şoară activităţi economice în mod in-

dependent este dovedirea calificării-

pregătirii profesionale sau, după caz, a

experienţei profesionale, necesare pen-

tru a desfăşura activitatea economică

pentru care se solicită autorizaţia.

Au existat solicitări de autorizare

din partea unor persoane care nu po-

sedau diplomă de calificare în dome-

niul respectiv, dar urmau cursuri de

calificare. Pentru a le veni în sprijin,

Primăria Târgu-Jiu acceptă ca dovadă

a pregătirii profesionale şi adeverinţa

eliberată de instituţia care organizează

cursul de calificare/recalificare, din

care să rezulte perioada în care se des-

făşoară acesta. În acest fel, prin scurta-

rea timpului de aşteptare pentru auto-

rizare, procedura derulată pentru

obţinerea unor programe de finanţare

poate continua. Adeverinţa din care

rezultă că solicitantul urmează un curs

de calificare/recalificare va fi însoţită

de declaraţia notarială a solicitantului

din care să reiasă faptul că acesta se

obligă ca în termen de 10 zile de la ab-

solvirea cursului să depună la dosarul

de autorizare, la Primărie, copia certi-

ficatului de calificare.

Dacă diplomele (certificatele) de

atestare a pregătirii profesionale nu

vor fi depuse la dosar, în termen de 10

zile de la absolvirea cursurilor,

Primăria va declanşa procedura de

anulare a autorizaţiilor obţinute.

Florin MUNTEANU

Biroul Autorizări-Avize vă informează

Curierul Primăriei Nr. 7(74)/2006Pag. 5

REALITĂŢI ALE JAPONIEI

Marea majoritate a

românilor au auzit

acest cuvânt oarecum

exotic din celebrul ro-

man al lui Clavel, dar

puţini ştiu ce înseamnă şi ce este cu ade-

vărat acest „shogun”. Pentru a ne lămuri

e necesară puţină istorie a Japoniei.

Până acum câteva secole Japonia era

condusă de o clasă de aristocraţi ce deţi-

neau proprietăţi enorme care trebuiau

protejate. Pentru aceasta erau angajate

armate de războinici profesionişti, cu-

noscuţii samurai. Cu trecerea timpului

aceste armate foarte bine organizate au

câştigat putere şi independenţă faţă de

nobilime, devenind forţa predominantă

în Japonia acelor vremuri. Conducătorul

lor era „shogun”-ul. Cuvântul „shogun”

semnifică titlul suprem al unui conducă-

tor sau dictator militar. Pentru a-l avea,

acesta trebuia să aibă sânge imperial.

Ar mai fi multe de scris, istoria Japoniei

având „shoguni” în diverse perioade, dar

fără a vă plictisi cu detalii, spre sfârşitul

secolului al XVII-lea unul dintre aceşti

conducători militari, Tokugawa Ieyasu,

a dobândit puterea devenind mai puter-

nic decât împăratul, care şi atunci, ca şi

în prezent, avea mai mult o putere sim-

bolică. Începeau cei aproape 264 de ani

ai dictaturii militare a clanului Tokugawa

şi ai izolării Japoniei de lumea exterioară,

numită perioada Edo. Personajul Toranaga

din best-seller-ul lui Clavel este primul

„shogun” Tokugawa.

„Shogun”-ul, ca instituţie a dictaturii

militare, a durat până în a două jumătate

a secolului al XIX-lea, când a avut loc, nu

fără conflicte majore, restaurarea puterii

împăratului, eveniment cunoscut în isto-

rie ca „Restauraţia Meiji”, când ultimul

„shogun” Togugawa Yoshinobu a renunţat

la putere în favoarea împăratului, acest

eveniment marcând începutul Japoniei mo-

derne. După acest moment samuraii, sub-

alterni ai „shogun”-ului, au fost desfiinţaţi

ca profesie sau castă, simbolicele veştmin-

te şi arme fiind interzise a mai fi purtate.

În zilele noastre „shogun” este terme-

nul ce desemnează cel mai înalt grad mi-

litar, generalul.

Saori NAKAMURA

Shogun

„ A R T I C O L E ” . . . d e s e z o nMotto: „Tot capita, tot sensus” (latină) = Câte capete, atâtea păreri

Fie munte, fie mareFie munte, fie mareToate trec prin… buzunare!Toate trec prin… buzunare!

Pensionarii din municipiul Târgu- Jiu

– înscrişi la cele 4 cluburi ale vârstei a

treia din oraş- se pot bucura, în timpul

verii, de activităţi diverse, specifice sezo-

nului estival.

Astfel, sunt organizate, în fiecare lună,

excursii gratuite în judeţ, cu diferite oca-

zii. Exemple ar fi: excursiile la mânăstiri-

le Lainici, Tismana, Polovragi, prilejuite

de sărbătorile Sfântul Măritul Prooroc

Ilie Tesviteanul şi Adormirea Maicii

Domnului.

Tot gratuit, se organizează excursii

pentru tratament în Baza de la Săcelu, pe

o durată de 10 zile. Beneficiari sunt 50 de

pensionari cu afecţiuni reumatice.

La sediul Clubului Vârstei a III-a din

strada Olteniţei, vor continua întâlnirile

membrilor cluburilor cu medicii specia-

lişti ai Casei Judeţene de Asigurări de

Sănătate şi Casei Judeţene de Pensii Gorj,

după următorul program: în data de 7

iulie- medic specialist urolog, 14 iulie-

medic specialist endocrinolog, 21 iulie-

medic specialist interne, 28 iulie- medic

specialist oncologie, 4 august- medic spe-

cialist geriatrie, 11 august- medic specia-

list cardiolog, 18 august- medic specialist

balneolog, 25 august- medic specialist

psihiatrie, 1 septembrie- medic specialist

neurolog, 8 septembrie- medic specialist

oftalmolog, 15 septembrie- medic speci-

alist interne, 22 septembrie- medic speci-

alist interne, 29 septembrie- medic speci-

alist urolog.

Mihaela Bogdana COSTOIU

Activităţi în cadrulcluburilor vârstei a III-a

GÂNDURI DE VACANŢĂ

La mare nu mă duc, e clar

Că ştiu cât costă, nu-mi convine.

La munte sper să urc azi iar…

Doar dacă vine el la mine!

Ghe. Constantinescu – Braşov

NOSTALGICĂ

Plecând spre toamnă de la mare

Zicea, dezamăgită-o fată:

Mai toate-n viaţă-s trecătoare,

Doar eu rămân… însărcinată!

Vasile Larco – Iaşi

PE PLAJĂ

La soare, pe nisip întinse

Tind fete a se releva.

Stau „cu călcâiele aprinse”…

Precis le arde …de ceva.

Ghe. Suciu – Braşov

IN LUNA LUI CUPTOR

Când le zăreşti pe trotuare

Vara-n ţinutele sumare,

Să pleci acasă nu te-nduri

Simţind că intri în călduri !

Ghe Păun Ulmu –Bucureşti

CANIBALUL LA PLAJĂ

Ce-ar fi cu atâtea, oare

Fete şi femei nebune.

Stau şi se prăjesc la soare,

Parcă crude n-ar fi bune?

Ion Marinescu – Cluj Napoca.

ESTIVALĂ

Plaja-i plină de ispite

Pe alese, când doreşti,

Şi sunt toate gratuite

Când plăteşti !…

Alexandru Hanganu – Brăila

SCULPTORUL PE LITORAL

A petrecut momente grele

Că nu credea c-o să reziste.

În căutarea de „modele”,

L-a prins soţia la …nudiste !

Valerian Lică - Bucureşti

RONDELUL DIPLOMEI

Numai diplomă să aibăCea odraslă răsfăţată,Chit că nu va şti vreodatăCare – i murgă, care - i roaibă,

Unde – i zona temperată,Dacă – i ax, sau dacă – i şaibă…Numai diplomă să aibăCea odraslă răsfăţată.

E posibil har să n-aibăLoaza suprameditată:Să se vadă ea intrată, Chiar de n-o trata vreo zgaibăNumai diplomă să aibă!

Ctin Juraşcu – Tataia – Iaşi

VACANŢĂ PARLAMENTARĂ

Când parlamentul e plecatŞi sala – i goală, spaţioasăÎl vezi pe spicher întristatDe parcă nu i-s boii acasă !

Ion Diviza – Chişinău

PROTEST

Înconjuraţi de câini voraceCu sprijin coade de topor,Le zic la cei ce le dau pace:-Halal popor !…

Nicolae Brelea – Târgu-Jiu

UNUI SENATOR CARE TACE

Iată, mi-a căzut o fisă:Doar pe el nu-l poartă valulŞtie că doar gura-nchisăŢine bine …caşcavalul !

Ion Cănăvoiu – Târgu-Jiu

CORUPŢIA

Un rău ce mistuie profundDin negura vechimilorŞi afectează până-n fundImaginea mărimilor.

Corneliu Iovuţa – Timişoara

STAREA ACTUALĂ

Presaţi de-atâtea-ntârzieri,Am prevăzut într-o platformă,Reformă fără de dureri,Şi avem dureri fără reformă.

Ion Marinescu –Cluj Napoca

RETICENŢA

De-am stârpi pe proşti cumva,Cum se pare că e tragic,Oare nu s-ar perturbaEchilibrul ecologic?….

Nic. Petrescu – Piteşti

UNUIA CARE A ŢINUT LA SCAUN

El la Domnul s-a mutatLiniştit, sub doi castani,Că nu poate fi schimbatCel puţin vreo şapte ani!

Mihai Sălcuţan – Buzău

TRAGI-COMEDIE POLITICĂ

De şaişpe ani aleşii noştriÎşi joacă comedia bufă:Văzând cum îi votează „proştii”Le dau la schimb … gogoşi de tufă!

Nicolae Brelea – Târgu-Jiu

P O L I T I C AP O L I T I C A : A r f i Ra i a d evă ra t /: A r f i Ra i a d evă ra t /D e - a r f i b u n ă . . . d e m â n ca t D e - a r f i b u n ă . . . d e m â n ca t

Selecţie de Nicolae BRELEA

Curierul Primăriei Nr. 7(74)/2006 Pag. 6

Hotărâri adoptate de Consiliul Local al municipiuluiHOTĂRÂRE

privind închirierea a patru locuri de parcare către S.C. ACCES IN

COM S.R.L.

Art.1. Se aprobă închirierea a 4 (patru) locuri de parcare către S.C. ACCES IN COM S.R.L. din parcarea si-tuată pe strada General Gheorghe Magheru, tronsonul cuprins între stra-da Tudor Vladimirescu şi strada Traian şi în faţa sediului Acces TV din strada Tudor Vladimirescu, nr. 37.

Art.2. Preţul chiriei este de 50 lei RON/autovehicul/lună.

Art.3. Perioada închirierii este de 1 (un) an.

Art.4. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direc-ţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Concesionări şi Serviciul Patrimoniu.

Nr. 200 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind trecerea din domeniul pu-blic în domeniul privat a unor

centrale termice

Art.1. Se aprobă trecerea din dome-niul public al municipiului Târgu-Jiu, în domeniul privat a bunurilor din cadrul centralelor termice 1 Mai Vest, Republicii, Sâmboteanu şi Republicii bloc. 4.

Art.2. Pentru centrala termică 1 Mai Vest se aprobă evaluarea echipa-mentelor şi dotărilor în vederea valori-ficării acestora.

Art.3. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Licitaţii, Direcţia Tehnică şi D.S.U.P. Târgu-Jiu.

Nr. 201 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind prelungirea contractelor de închiriere la care expiră peri-oada de închiriere în anul 2006

Art.1. Se aprobă prelungirea con-tractelor de închiriere la care expiră perioada de închiriere în trimestrul I, II, III şi IV din anul 2006, înscrise în anexele I, II, III şi IV, care se constituie parte integrantă din hotărâre, până la data de 31.03.2007.

Art.2. În situaţia în care Consiliul local în perioada respectivă dă o altă destinaţie terenului închiriat, contrac-tul de închiriere încetează fără nici o despăgubire, clauză ce va fi inclusă în actul adiţional.

Art.3. Rata se va achita trimestrial. Art.4. Pentru societăţile care au

debite, contractele de închiriere nu se vor prelungi. Serviciul Concesionări va înainta adrese către aceste societăţi în vederea eliberării terenurilor.

Art.5. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direc-ţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Con-cesionări şi Serviciul Patrimoniu.

Nr. 202 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea prelungirii contractului de concesionare nr. 24/18894/10.08.2001, care expiră

în trimestrul III 2006

Art.1. Se aprobă prelungirea con-tractului de concesionare nr. 24/18894/ 10.08.2001, pentru suprafaţa de 30 mp., teren situat în strada Jiului, înche-iat între Primăria Municipiului Târgu-Jiu şi S.C. „LA GEAMGII PREST” S.R.L., care expiră în trimestrul III 2006, pe o perioadă de 2,5 ani.

Art.2. Preţul concesiunii va fi cal-culat potrivit HCL nr. 52/1998 şi tri-mestrial se va indexa cu indicele ratei

inflaţiei, iar suma se va recupera în ¼ din perioada de folosinţă.

Art.3. În situaţia în care Consiliul local va da o altă destinaţie terenului, contractul de concesiune încetează fără nici o despăgubire.

Art.4. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direc-ţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Con-cesionări şi Serviciul Patrimoniu.

Nr. 203 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Târgu-Jiu a tere-nului în suprafaţă de 66.956,58 mp., aferent insulei de pe râul Jiu, şi aprobarea vânzării aces-

tuia prin licitaţie publică

Art.1. Se aprobă trecerea din do-meniul public în domeniul privat al Municipiului Târgu-Jiu a terenului în suprafaţă de 66956,58 mp., aferent in-sulei de pe râul Jiu.

Art.2. Se însuşeşte raportul de evaluare întocmit de S.C. TRASTER S.R.L. şi se aprobă vânzarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 66956,58 mp., aferent insulei de pe râul Jiu, Municipiul Târgu-Jiu.

Art.3. Preţul de pornire a licitaţiei este de 61 Euro/mp.

Art.4. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

Art.5. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Licita-ţii şi Serviciul Urbanism.

Nr. 204 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea vânzării prin lici-taţie publică a terenului în suprafaţă de 15.000 mp., situat în Municipiul

Târgu-Jiu, Aleea Digului

Art.1. Se aprobă retragerea conce-siunii pentru terenul în suprafaţă de 15.000 mp. deţinut de S.C. BOMAX TRADING S.R.L. în baza contractului de concesiune nr. 11/12831/01.04.2004 şi a actului adiţional nr. 1/26.10.2004.

Art.2. Se aprobă vânzarea prin li-citaţie publică a terenului în suprafaţă de 15.000 mp., situat în Municipiul Târgu-Jiu, Aleea Digului, în vederea construirii unor spaţii comerciale.

Art.3. Preţul de pornire a licitaţiei este de 35 Euro/mp.

Art.4. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru să semneze con-tractul de vânzare –cumpărare.

Art.5. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Licitaţii şi Serviciul Urbanism.

Nr. 205 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind însuşirea raportului de evaluare şi aprobarea preţului de vânzare a locuinţelor din imobilul situat în Municipiul Târgu-Jiu, B-

dul Ecaterina Teodoroiu, nr.97

Art.1. Se însuşeşte raportul de evaluare nr.38/10.04.2006, întocmit de S.C. TRASTER S.R.L.

Art.2. Se aprobă vânzarea locuin-ţelor din imobilul situat în Municipiul Târgu-Jiu, B-dul Ecaterina Teodoroiu, nr.97, la următoarele preţuri:

1. locuinţă Popescu Victor - 12.700 lei;2. locuinţă Costea Aurora - 4.667 lei;

3. locuinţă Dumitrică Constantin - 6.655 lei.

Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, să semneze contractele de vânzare-cumpărare.

Art.4. Taxele notariale vor fi su-portate de solicitanţi.

Art.5. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Direcţia de Servicii Comunale.

Nr.206 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind concesionarea fără licita-ţie publică a terenului în suprafa-ţă de 350 mp., situat în Municipiul Târgu-Jiu, B-dul Nicolae Titulescu

Art.1. Se aprobă concesionarea fără licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 350 mp., situat în Municipiul Târgu-Jiu, B-dul Nicolae Titulescu, în faţa bl. nr.4, în vederea amenajării de către Inspectoratului Judeţean în Construcţii Gorj a unei parcări auto, conform pla-nului de situaţie anexat, care se consti-tuie parte integrantă din hotărâre.

Art.2. Durata concesionării este de 15 ani.

Art.3. Preţul concesiunii este de 35.000.000 lei/an va fi actualizat cu in-dicele de inflaţie şi se va achita în rate trimestriale.

Art.4. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Concesionări şi Serviciul Urbanism.

Nr. 207 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind abrogarea HCL nr.12/ 29.01.1991 şi includerea în dome-niul privat al Municipiului Târgu-Jiu a terenului în suprafaţă de 6,60 ha., situat în Municipiul

Târgu-Jiu, Calea Bucureşti, f.n.

Art.1. Se abrogă HCL nr. 12/29.01.1991.Art.2. Se aprobă preluarea de către

Municipiul Târgu-Jiu a terenului în su-prafaţă de 6,60 ha., situat în Municipiul Târgu-Jiu, Calea Bucureşti, f.n. de la Inspectoratul de Jandarmi,,Tudor Vladimirescu” Gorj, pe bază de proto-col, prin comisia formată din:

- Jianu Grigore – director APL;- Fîrţă Constantin – director DPP;- Gheorghe Ilie – şef Serviciul Agricol.Art.3. Se aprobă includerea în do-

meniul privat al Municipiului Târgu-Jiu a terenului în suprafaţă de 6,60 ha., situat în Municipiul Târgu-Jiu, Calea Bucureşti, f.n., conform planului de si-tuaţie anexat, care se constituie parte integrantă din hotărâre.

Art.4. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Serviciul Urbanism.

Nr. 208 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind însuşirea raportului de evaluare şi aprobarea preţului maxim de negociere pentru tere-nul în suprafaţă de 320 mp., situ-

at în zona CET

Art.1. Se însuşeşte raportul de evaluare nr.176/11.06.2006, întocmit de SC Traster SRL.

Art.2. Se aprobă cumpărarea prin negociere directă a terenului în supra-faţă de 320 mp., situat în Municipiul Târgu-Jiu, zona CET, proprietatea doamnei Soare Doina, conform planu-lui de situaţie anexat.

Art.3. Preţul maxim de negociere este de 11,80 Euro/mp.

Art.4. Se aprobă comisia de nego-ciere a preţului de cumpărare în urmă-toarea componenţă:

1. Predescu Nicolae – consilier local;2. Antonie Vasile – consilier local;3. Fîrţă Constantin - director DPP;4. Chiriac Raul – şef Serviciul

Investiţii;5. Răduţoiu Constantin – şef

Serviciul Juridic-Contencios.Art.5. Se împuterniceşte Primarul

Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, să semneze con-tractul de vânzare-cumpărare.

Art.6. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Investiţii şi Compartimentul Licitaţii.

Nr. 209 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind concesionarea fără licita-ţie publică a terenului în suprafa-ţă de 100 mp., situat în incinta Complexului Sportiv al Munici-

piului Târgu-Jiu

Art.1. Se aprobă concesionarea fără licitaţie publică a terenului în su-prafaţă de 100 mp., situat în incinta Complexului Sportiv al Municipiului Târgu-Jiu, în vederea extinderii, pentru amenajarea de utilităţi necesare desfă-şurării de activităţi sportive, conform planului de situaţie anexat, care se con-stituie parte integrantă din hotărâre.

Art.2. Durata concesionării este de 15 ani.

Art.3. Preţul concesiunii se va sta-bili conform HCL nr. 52/1998 şi va fi actualizat cu indicele de inflaţie.

Art.4. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Concesionări şi Serviciul Urbanism.

Nr. 210 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea vânzării prin negociere directă a imobilului-con-strucţie în care a funcţionat cen-

trala termică din zona Bradului

Art.1. Se aprobă vânzarea prin ne-gociere directă a imobilului-construc-ţie în suprafaţă de 219 mp., în care a funcţionat centrala termică din zona Bradului, doamnei Paraschiv Liana, care a depus în termen legal notificare conform Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat retrocedarea terenului.

Art.2. Negocierea preţului de vân-zare va porni de la valoarea de 231.200 lei şi va fi făcută de Comisia stabilită prin Dispoziţia nr. 2976/29.05.2006 a Primarului Municipiului Târgu-Jiu.

Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

Art.4. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Compartimentul Lici-taţii şi Serviciul Juridic-Contencios.

Nr. 211 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind însuşirea raportului de eva-luare şi aprobarea preţului de nego-ciere pentru terenul în suprafaţă de 800 mp., situat în Cartier Romaneşti,

nr. 70, Municipiul Târgu-Jiu

Art.1. Se însuşeşte raportul de evaluare nr. 177/11.06.2006, întocmit de S.C. TRASTER S.R.L.

Art.2. Se aprobă cumpărarea prin negociere directă a terenului în supra-faţă de 800 mp., situat în Municipiul Târgu-Jiu, Cartier Romaneşti, nr. 70, proprietatea familiei Jora Niculaie şi Jora Ioana.

Art.3. Preţul de pornire a negocie-rii este de 16,30 Euro/mp.

Art.4. Se aprobă comisia de nego-ciere a preţului de cumpărare, în ur-mătoarea componenţă:

1. Predescu Nicolae – consilier local;

2. Antonie Vasile – consilier local;3. Fîrţă Constantin - director DPP;4. Chiriac Raul – şef Serviciul

Investiţii;5. Răduţoiu Constantin – şef

Serviciul Juridic-Contencios.Art.5. Se împuterniceşte Primarul

Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

Art.6. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Investiţii şi Compartimentul Licitaţii.

Nr. 212 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind stabilirea preţului de pornire a licitaţiei pentru vânzarea bunurilor, utilajelor materialelor şi structurilor

metalice din cadrul CET Târgu-Jiu

Art.1. Se aprobă reducerea cu 15% a valorilor stabilite prin H.C.L. nr. 117/17.04.2006 din cauza lipsei de ofertanţi. Preţurile de pornire a lici-taţiei, fără TVA, vor fi următoarele: pentru bunurile, utilajele, materialele şi structurile metalice 6.517.120 RON, traversele din beton 24,10 RON/bucată.

Art.2. În perioada până la desfă-şurarea licitaţiei de vânzare a activelor din cadrul CET Târgu-Jiu, dacă există solicitări de cumpărare a unor bunuri, acestea se vor vinde la valoarea actua-lă (valoare iniţial evaluată, redusă cu 40%).

Art.3. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget - Conta bilitate, Serviciul Juridic - Contencios şi Serviciul AVACET Târgu-Jiu.

Nr. 213 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind anularea HCL nr. 119/ 26.04.2004 şi închirierea prin licitaţie publică a spaţiului în suprafaţă de 750 mp. din incin-ta CET Târgu-Jiu, pentru desfă-şurarea unor activităţi de

producţie

Art.1. Se aprobă anularea HCL nr. 119/26.04.2004 privind închirierea prin licitaţie publică deschisă cu stri-gare, a unui spaţiu în suprafaţă de 750 mp. din incinta CET Târgu-Jiu pentru desfăşurarea unor activităţi de produc-ţie, cu un preţ de pornire a licitaţiei de 3000 RON/lună.

Art.2. Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a spaţiului în suprafaţă de 750 mp. din incinta CET Târgu-Jiu, pentru desfăşurarea unor activităţi de producţie pe o perioadă de 12 luni.

Art.3. Preţul de pornire a licitaţiei va fi de 2000 RON/lună.

Art.4. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Concesionări, Compartimentul Licitaţii şi Serviciul AVACET Târgu-Jiu.

Nr. 214 din 26.06. 2006

Curierul Primăriei Nr. 7(74)/2006Pag. 7

Târgu-Jiu, în şedinţa sa din luna iunie 2006HOTĂRÂRE

privind alocarea sumei de 73.000 lei necesară realizării Monumen-

tului Eroilor Neamului

Art.1. Se aprobă alocarea sumei de 73.000 RON necesară realizării Monu-mentului Eroilor Neamului, din buge-tul local, Cap. 67.02 „Cultură, recreere şi religie”.

Art.2. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Di-recţia Economică, Direcţia Adminis-traţie Publică Locală, Serviciul Buget-Contabilitate şi Centrul de Cultură şi Artă Constantin Brâncuşi.

Nr. 215 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea achiziţionării de energie electrică de pe piaţa li-

beră, prin licitaţie publică

Art.1. Se aprobă achiziţionarea de energie electrică de pe piaţa liberă, prin licitaţie publică.

Art.2. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Ser-viciul Gospodărie Comunală, Direcţia Administraţie Publică Locală şi Direcţia Economică.

Nr. 216 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea suplimentării fon-durilor băneşti acordate elevilor care au obţinut rezultate deosebite la olim-piadele şcolare, pe discipline de învă-

ţământ, în anul şcolar 2005-2006

Art.1. Se aprobă suplimentarea fondurilor băneşti acordate elevilor care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare, pe discipline de învăţământ, în anul şcolar 2005-2006 cu suma de 360 lei.

Art.2. Suma respectivă va fi repar-tizată din Cap. 65.02 „Învăţământ”.

Art.3. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică şi Serviciul Buget Con tabilitate.

Nr. 217 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind modificarea Hotărârii

Consiliului Local nr. 11/2004

Art.1. Se modifică art. 14 după cum urmează: Se aprobă suplimenta-rea cu 50 autorizaţii şi numărul maxim de autorizaţii taxi pentru transportul de persoane permanente va fi de 350.

Art.2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 01.09.2006.

Art.3. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică şi Compartimentul Transport Public Local şi se comunicăm la:

-Camera Taximetriştilor şi asocia-ţiile reprezentative;

-Poliţia Municipiului Târgu-Jiu; -Autoritatea Rutieră Română,

Agenţia Gorj; -Registrul Auto Român – Filiala

Gorj; Nr. 218 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind distribuirea hărţii digitale

a municipiului Târgu-Jiu

Art.1. Preţul de utilizare a hărţii digitale se menţine la nivelul de 0,1 USD/ha.

Art.2. Se aprobă utilizarea gratuită a hărţii digitale a municipiului Târgu-Jiu de către Consiliul Judeţean Gorj, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, Direcţia de Servicii şi Utilităţi Publice, Direcţia de Servicii Comunale Târgu-Jiu, Direcţia Publică de Venituri, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspec-toratul Judeţean de Poliţie, Direcţia Judeţeană de Statistică, Camera de Comerţ şi Industrie Gorj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Gorj, Poliţia Comunitară, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică Gorj, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj, Agenţia Naţională de Meteo-rologie, Inspectoratul de Stat în Con-strucţii Gorj.

Art.3. Pentru realizarea proiectu-lui ‘Asistenta Tehnica pentru pregatirea proiectelor in sectorul de apa potabila/apa uzata in Romania’, proiect finantat de Uniunea Europeana (75%) si Guvernul Romaniei (25%), care inclu-de si municipiul Targu-Jiu va fi acordat dreptul de utilizare pentru Harta digi-tala a municipiului Targu-Jiu, in for-mat GIS, avand atasate numele strazi-lor, numerele postale, numarul de per-soane pentru fiecare cladire si PUG-ul, pe durata proiectului, executantului acestui proiect - MVV CONSULTING. La terminarea proiectului, Harta digi-tala in format GIS va fi restituita Primariei Targu-Jiu, avand atasate da-tele de retele de apa si canalizare ce vor fi culese de MVV CONSULTING. Harta Digitala in format GIS nu va fi transfe-rata unei terte parti.

Art.4. Primarul municipiului Târgu-Jiu va aproba folosirea gratuită pe termen de până la 2 luni a hărţii di-gitale în cazuri excepţionale.

Art.5. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Compartimentul Evidenţe şi Baze de Date, Direcţia Economică şi Serviciul Buget - Contabilitate.

Nr. 219 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea constituirii comisiei de evaluare a ofertelor pentru licitaţia ce are ca obiect ,,Delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului public de salubrizare - activitatea de depozitare a deşeurilor din Municipiul Târgu-Jiu”

Art.1. Se aprobă constituirea co-misiei de evaluare a ofertelor pentru li-citaţia ce are ca obiect ,,Delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului public de salubrizare - activitatea de depo-zitare a deşeurilor din Municipiul Târgu-Jiu”, în următoarea componenţă:

1. Dr. ec. Gabriel Sanda - vicepri-mar - preşedinte;

2. Ing. Petrişor Roibu Dincă - con-silier local - membru;

3. Jurist Emanoil Popescu - consili-er local - membru;

4. Ing. Marius Ionescu - Director Tehnic - membru;

5. Ing. Ion Popescu - Director DSUP - membru;

6. Ing. Alexandru Zaharia - Director DSC - membru;

7. Jur. Grigore Jianu - Director APL - membru;

8. Ing. Ionuţ Jilăveanu - şef serviciu - membru;

9. Ec. Butnaru Laurenţiu - şef ser-viciu - membru;

10. Reprezentant Direcţia Generală a Finanţelor Publice;

11. Reprezentant Agenţia de Protecţie a Mediului;

12. Reprezentant Garda de Mediu;13. Ing. Tudorel Neacşu -

Compartimentul Licitaţii - secretar.Art.2. Se aprobă constituirea co-

misiei de soluţionare a contestaţiilor, în următoarea componenţă:

1. Ing. Ion Roman Bărbuţi - vice-primar - preşedinte;

2. Ec. Luminiţa Greculescu - consi-lier local - membru;

3. Prof. Gheorghe Temereancă- consilier local - membru;

4. Elena Ungureanu - Secretar Consiliul Local - membru;

5. Ec. Narcisa Cristea - Director Economic - membru;

6. Ing. Şuţă Corina - Comp. Integrare Europeană - membru;

7. Ing. Elena Pătruţ - Comp Licitaţii - secretar.

Art.3. Se aprobă lista membrilor supleanţi:

1. Ing. Constantin Mituţoiu - Director adj. DSC;

2. Ing. Ilie Vlădoiescu - Director adj. DSUP;

3. Ing. Raul Chiriac - Şef Serviciu Investiţii;

4. Ec. Cristina Zmeu - inspector Serviciu Buget-Contabilitate;

5. Jr. Constantin Răduţoiu - Sef Serviciu Juridic-Contencios;

6. Ec. Ileana Vasile - Compar-timentul Licitaţii. - secretar

Art.4. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru să semneze cores-pondenţa cu ofertanţii referitor la de-semnarea ofertantului câştigător şi a ofertanţilor necâştigători.

Art.5. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru să semneze con-tractul de,,Delegare de gestiune prin concesiune a serviciului public de sa-lubrizare - activitatea de depozitare a deşeurilor din Municipiul Târgu-Jiu”.

Art.6. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Compartimentul Licitaţii şi membrii comisiei.

Nr. 220 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea efectuării evalu-ării unor terenuri în vederea vânză-

rii acestora prin negociere directă

Art.1. Se aprobă efectuarea evalu-ării unor terenuri în vederea vânzării acestora prin negociere directă, pe cheltuiala solicitanţilor, conform refe-ratului anexat, care se constituie parte integrantă din hotărâre.

Art.2. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Juridic – Contencios, Serviciul Agricol şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 221 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea P.U.D. str. Aleea Mehedinţi, f.n., Municipiul

Târgu-Jiu Art.1. Se aprobă PUD str. Aleea

Mehedinţi, f.n., Municipiul Târgu-Jiu, conform documentaţiei anexate.

Art.2. Extinderile de reţele, racor-durile şi branşamentele la utilităţile tehnico-edilitare vor fi realizate prin grija şi pe cheltuiala beneficiarului.

Art.3. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direc-ţia Tehnică, Direcţia Administraţie Publică Locală şi Serviciul Urbanism.

Nr. 222 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind anularea poziţiei nr.1 din Anexa la HCL nr. 153/29.05.2006

Art.1. Se aprobă anularea poziţiei nr.1 din Anexa la HCL nr. 153/29.05.2006, în sensul retragerii de la vânzare a Centralei termice 8 Mai – Vile.

Art.2. Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu va studia mo-dalitatea de compensare a Centralei termice 8 Mai Vile cu imobilul din str. Popa Şapcă care a aparţinut Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

Art.3. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Di-recţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Serviciul Juridic-Contencios.

Nr. 223 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind anularea poziţiei nr. 2 din Anexa la HCL nr. 135/17.04.2006

Art.1. Se aprobă anularea poziţiei nr.2 din Anexa la HCL nr.135/ 17.04.2006, în sensul retragerii din procedura de vânzare a centralei ter-mice 9 Mai 8, zona Abator.

Art.2. Se aprobă înfiinţarea unui Centru Multifuncţional de Servicii Sociale Integrate, care va funcţiona în imobilul-clădire al centralei termice 9 Mai 8, zona Abator.

Art.3. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Compartimentul Programe Integrare Europeană

Nr. 224 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind schimbarea destinaţiei spaţiului în care a funcţionat

Grădiniţa nr. 53 - Iezureni

Art.1. Se aprobă schimbarea desti-naţiei spaţiului în care a funcţionat Grădiniţa nr.53 Iezureni pentru dez-voltarea infrastructurii de servicii so-ciale integrate.

Art.2. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Compartimentul Programe Integrare Europeană

Nr. 225 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind alocarea sumei de 50.000 lei pentru realizarea unor lucrări de reparaţii şi igienizări la clădirea în care funcţionează Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean

Târgu-Jiu

Art.1. Se aprobă alocarea sumei de 50.000 lei pentru realizarea unor lucrări de reparaţii şi igienizări la clădirea în care funcţionează Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu.

Art.2. Fondurile vor fi asigurate din sumele rezultate din vânzarea ca-binetelor medicale.

Art.3. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia

Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Serviciul Buget - Conta-bilitate, Serviciul Juridic – Contencios, Serviciul Investiţii şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 226 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea Programului de activitate al Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu pe tri-

mestrul III 2006

Articol Unic: Se aprobă Programul de activitate al Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu pe trimestrul III 2006, în forma şi conţinutul prezen-tat în anexa care se constituie parte in-tegrantă din hotărâre.

Nr. 227din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind trecerea unor bunuri din cadrul fostei UM Iezureni din do-meniul public al municipiului

Târgu-Jiu în domeniul privat

Art.1. Se aprobă trecerea bunuri-lor situate în incinta fostei UM Iezureni din domeniul public în domeniul pri-vat al municipiului Târgu-Jiu, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 228din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind transmiterea în adminis-trarea gratuită a unui teren în su-prafaţă de 1500 mp., situat în str. Olari, Municipiul Târgu-Jiu, la

Mitropolia Olteniei

Art.1. Se aprobă transmiterea în administrarea gratuită a unui teren în suprafaţă de 1500 mp., situat în str. Olari, Municipiul Târgu-Jiu, la Mitro-polia Olteniei, conform planului de si-tuaţie, care se constituie parte inte-grantă din hotărâre, pentru construi-rea unei biserici, pe durata existenţei construcţiei.

Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgu-Jiu – Dr. Ing. Florin Cârciumaru, pentru semnarea docu-mentelor legale de predare-primire a terenului.

Art.3. Prevederile prezentei ho-tărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Serviciul Investiţii.

Nr. 229 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea vânzării de materiale promoţionale cu aplica-rea unui procent de 20% la preţul

de achiziţionare al acestora

Art.1. Se aprobă vânzarea de ma-teriale promoţionale cu aplicarea unui procent de 20% la preţul de achiziţio-nare al acestora.

Art.2. Prevederile prezentei hotă-râri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Economică, Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Buget-Contabilitate şi Centrul de Cultură şi Artă Constantin Brâncuşi.

Nr. 230 din 26.06. 2006

Curierul Primăriei Nr. 7(74)/2006 Pag. 8

RĂSPUNDEREA PENTRU CONŢINUTUL

ARTICOLELOR REVINE ÎN EXCLUSIVITATE

AUTORILOR SAU SURSELOR DE INFORMARE.

COLECTIVUL DE REDACŢIE:Coordonator ediţie:

Constantin CREŢAN

Redactori:

Luminiţa CIUNCANU, Constantin RĂDUŢOIU,Lucia VĂDUVA, Corina ŞUŢĂ, Andreea Fabiola

NEACŞU, Raul CHIRIAC

Fotografii:Teodor DĂDĂLĂU

Tehnoredactare:Daniel GUREANU

ISSN 2222-3333

EDITOR:

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU-JIU

Bd. Constantin Brâncuşi, Nr. 19

Telefon: 0253-213.317; Fax: 0253-214.878.

Ziarul poate fi citit şi la adresa

www.targujiu.ro/d_curierul.htm

Imprimarea: S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L. Târgu-Jiu

Telefon 0253-212.991

Înscrierile în audienţă se fac la Centrul de Informare a Cetăţenilor. Pe probleme ale aplicării legii Nr. 18/1991 şi 1/2000 se ţin audienţe din două în două săptămâni, miercuri, la ora 1000. Pentru înscriere

se va depune memoriul la Centrul de Informare a Cetăţenilor.

AUDIENŢEFLORIN CÂRCIUMARU

PrimarJOI, Ora 1000

GABRIEL SANDA Viceprimar

MARŢI, Ora 1000

ION ROMAN BĂRBUŢIViceprimar

MIERCURI, Ora 1000

ELENA UNGUREANUSecretar

VINERI, Ora 900

Hotărâri adoptate de

C.L. al municipiului Târgu-Jiu...CAPITOLUL I

SARCINI ŞI ACŢIUNI PRIORITARE CARE VOR STA ÎN ATENŢIA CONSILIULUI LOCAL

AL MUNICIPIULUI TÂRGU-JIU

- elaborarea documentaţiilor tehnice pentru lucrările edilitar-gospodăreşti, care se vor executa în anul 2006, obţinerea avi-zelor şi autorizaţiilor prevăzute de legisla-ţia în vigoare;

- asigurarea surselor de finanţare pen-tru lucrările cuprinse în programul pe anul 2006, a fondurilor necesare desfăşurării unei activităţi corespunzătoare în dome-niul învăţământului, sănătăţii, protecţiei sociale, culturii şi sportului;

- sprijinirea activităţii Direcţiei de Servi-cii pentru Utilităţi Publice, S.C. „TRANSLOC” S.A. şi Direcţiei de Servicii Comunale, pen-tru asigurarea apei reci, transportului ur-ban de călători şi salubrizării localităţii;

- urmărirea în teritoriu a modului cum se respectă prevederile Legii nr.50/1991, repu-blicată, modificată şi completată prin Legea nr. 453/2001, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realiza-rea locuinţelor şi O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale;

- asigurarea unui iluminat public cores-punzător şi a circulaţiei pietonale şi rutiere;

- întocmirea documentaţiilor pentru so-luţionarea cererilor depuse în baza Legii fon-dului funciar nr.18/1991, Legii nr.169/1997, Legii nr.1/2000, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005 şi HG nr. 890/2005;

- organizarea şi asigurarea desfăşurării în condiţii corespunzătoare a activităţii co-merciale în pieţe, târguri, oboare şi parcări;

- sprijinirea cetăţenilor în funcţie de posibilităţi şi de prevederile legale pentru

rezolvarea problemelor sociale şi locative; - soluţionarea în termenele prevăzute

de O.G. nr. 27/2002 a petiţiilor cetăţenilor;- inventarierea fondului arhivistic cre-

at în anul 2005 şi predarea la depozitul de arhivă a documentelor create în anii 2004-2005;

- asigurarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

CAPITOLUL IIŞEDINŢE DE LUCRU

ŞEDINŢA ORDINARĂ – 31.07.2006

1. Raport privind modul de soluţionare a petiţiilor pe semestrul I 2006.

2. Proiect de hotărâre privind execuţia bugetară pe semestrul I 2006.

3. Diverse.

ŞEDINŢA ORDINARĂ – 28.08.2006

1. Informare privind activitatea desfă-şurată de Centrul de Cultură şi Artă „Con-stantin Brâncuşi”.

2. Informare privind activitatea desfă-şurată în anul 2006 de Direcţia de Servicii şi Utilităţi Publice Târgu-Jiu.

3. Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă.

4. Diverse.

ŞEDINŢA ORDINARĂ – 25.09.2006

1. Informare privind activitatea desfă-şurată în anul 2006 de S.C. „TRANSLOC” S.A. Târgu-Jiu

2. Proiect de hotărâre privind aproba-rea Programului de activitate al Consiliului local pe trimestrul IV 2006.

3. Diverse.SECRETAR,

Elena Ungureanu

PROGRAMUL AUDIENŢELORCONSILIERILOR LOCALI

Roibu Dincă Petrişor Greculescu Luminiţa

Daviţoiu Leşu GheorghePopescu Grigore Marian

Antonie Vasile Predescu Nicolae Cîlniceanu Liviu

Nichifor Gheorghe Lemnaru Constantin Pătrăşcoiu Traian

Puiu Ion

Popescu Aurel

Tudor Adrian

Rovenţa Micu Ileana

Pigulea Gheorghe

Taşcău Dorin - Dan

Mischie Sanda

Roată Elena

Mergea Nicolae

Popescu Emanoil

*) - zilele de MARŢI şi JOI corespund celor două săptămâni de dinaintea şedinţei de

consiliu local, care se desfăşoară în ultima zi de LUNI din fiecare lună.

Marţi*), ora 1400 Joi*), ora 1500

HOTĂRÂREprivind stabilirea numărului aleşilor locali care vor frecventa în sem.II 2006 programe-le organizate de Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia

Publică Locală Craiova

Art.1. Se aprobă ca un număr de 8 (opt) con-silieri locali să frecventeze în semestrul II 2006, programele organizate de Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Craiova.

Art.2. Nominalizarea a câte 2 (doi) aleşi lo-cali se va face de către fiecare comisie de speciali-tate a Consiliului local.

Art.3. Consilierii locali vor înştiinţa persona-lul de Resurse Umane cu programul la care doresc să participe, perioada şi locul de desfăşurare.

Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică şi Direcţia Resurse Umane.

Nr. 231 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea înfiinţării Centrului

Social de Urgenţă Târgu-Jiu

Art.1. Se înfiinţează Centrul Social de Urgenţă pentru persoanele fără adăpost tip pensi-une pentru adăpostirea pe o perioadă determina-tă, în locaţia fostei Centrale Termice 9 Mai 8, Zona Abator.

Art.2. Consiliul local al municipiului Târgu-Jiu, va asigura o contribuţie bănească şi în natură astfel: 308706 RON în natură (valoarea de evalu-are a imobilului CT 9 Mai 8) şi 60000 RON în bani.

Art.3. Se asumă costurile de funcţionare a Centrului Social de Urgenţă pentru o perioadă de 5 ani (incluzând anul în care sunt finanţate prin program) şi menţinerii obiectului de activitate a centrului în domeniul serviciilor sociale în urmă-torii 5 ani.

Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Economică, Direcţia Resurse Umane Comunicare, Integrare Europeană şi Compartimentul Programe Integrare Europeană.

Nr. 232 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico – economici la obiectivul de investiţii ,,Moder-nizare strada Mihail Kogălniceanu, Muni-

cipiul Târgu-Jiu”

Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-econo-mici la obiectivul de investiţii ,,Modernizare stra-da Mihail Kogălniceanu, Municipiul Târgu-Jiu”, după cum urmează:

1. Valoarea totală: - 264,1 mii lei din care: construcţii montaj - 230,0 mii lei

2.Capacităţi: - 590 m - lungime stradă 3. Durata de execuţie - 2 luni Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi

duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică, Serviciul

Investiţii, Direcţia Economică şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr. 233 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind aprobarea indicatorilor tehnico – economici la obiectivul de investiţii ,, Modernizare strada Unirii – Tronson II,

Municipiul Târgu-Jiu”

Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-econo-mici la obiectivul de investiţii ,,Modernizare stra-da Unirii – Tronson II, Municipiul Târgu-Jiu”, după cum urmează:

3. Valoarea totală: - 586,0 mii lei din care: construcţii montaj - 560,0 mii lei

4.Capacităţi: - lungime stradă- 795 ml3. Durata de execuţie - 75 zile Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse

la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Tehnică, Serviciul Investiţii, Direcţia Economică şi Direcţia Publică de Patrimoniu.

Nr.234 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREprivind soluţionarea cererii nr. 23377/22.06.2006

a SC „ALTIUS INTERNAŢIONAL” S.A.

Art.1. Se aprobă respingerea cererii nr. 23377/22.06. 2006 a S.C. „ALTIUS INTERNAŢIONAL” Giurgiu de vânzare-cumpărare a terenului aferent in-vestiţiilor realizate de S.C. BOMAX TRADING S.R.L. Bucureşti (INTEREX), în suprafaţă de 17.285 mp. la un preţ de 15 euro/mp, fără TVA.

Art.2. Pentru vânzarea terenului trebuie în-cheiat anterior contract de vânzare-cumpărare a construcţiilor între cele două societăţi şi act adiţi-onal la contractul de concesionare.

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Tehnică, Direcţia Publică de Patrimoniu, Serviciul Concesionări şi Compartimentul Licitaţii.

Nr. 235 din 26.06. 2006

HOTĂRÂREpentru aprobarea încheierii unui parteneriat cu Fundaţia SOS Copiii Gorjului privind pro-iectul „Dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice dependente”

Art.1. Se aprobă încheierea parteneriatului cu Fundaţia SOS Copii Gorjului, cu sediul în Târgu-Jiu, str. Tudor Vladimirescu, nr. 75 privind proiectul „Dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice dependente”.

Art.2. Preluarea şi asigurarea cheltuielilor sa-lariale după 2 ani de la aprobarea finanţării, în cuantum de 20.800 RON/lună pentru cei 40 în-grijitori ai celor 200 persoane vârstnice, în situa-ţia în care nu se vor aloca fonduri în continuare din surse bugetare de stat sau private.

Art.3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Economică, Serviciul Buget - Contabilitate, Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu, Direcţia Resurse Umane Comunicare, Integrare Europeană şi Compartimentul Programe Integrare Europeană.

Nr.236 din 26.06. 2006

PROGRAM DE ACTIVITATEal consiliului local pe trimestrul III al anului 2006