psihopedagogie

© 2008 Cristian Buică-Belciu

PSIHOPEDAGOGIA ELEVILOR SUPRADOTAŢI

Psihopedagogia elevilor supradotaţi reprezintă una din noutăţile curriculare în ariapsihopedagogiei speciale, denotând faptul că preocuparea specialiştilor în domeniutrebuie să cuprindă întreaga sferă a cerinţelor educative speciale. Studiul copiilor şitinerilor supradotaţi şi proiectarea unor strategii educaţionale adaptate aptitudinilor şitrebuinţelor acestora cad astfel în sarcina celor care pot îmbina optim cunoştinţele depsihologie genetică, psihologie a dezvoltării şi psihologie educaţională cu cele referitoarela conceperea şi punerea în practică a unui plan educaţional individualizat. Necesitateaacestei discipline se justifică atât prin faptul că problematica supradotaţilor a fost tratatăsuperficial şi inegal în ţara noastră, cât şi prin aceea că Legea 17/2007 din 9 ianuarie2007 conţine prevederi clare referitoare la instruirea diferenţiată a copiilor şi tinerilorcapabili de performanţă înaltă.

Obiective prioritare: Expunerea delimitărilor conceptuale în domeniu (obiect şi problematică, relaţiile

interdisciplinare; concepte de bază; metode; finalităţi ale screeningului şcolar şiale acţiunii educaţionale);

Analizarea posibilităţilor şi limitelor de depistare şi educare specială a copiilor şitinerilor supradotaţi şi talentaţi;

Prezentarea principalelor elemente de conţinut (concepţii clasice şi contemporaneprivind fenomenul supradotării, factori implicaţi în geneza aptitudinilor speciale,modalităţi de depistare a copiilor şi tinerilor supradotaţi, metode, modele şistrategii educaţionale speciale);

Expunerea principalelor modalităţi de instruire diferenţiată a supradotaţilor şigăsirea unor soluţii educaţionale aplicabile în ţara noastră;

Evidenţierea efectelor sociale benefice ale sprijinirii sistematice şi multivalente acopiilor şi tinerilor supradotaţi şi talentaţi.

Durata cursului: 24 de ore


PSIHOPEDAGOGIA ELEVILOR SUPRADOTAŢI(note de curs)

1. Obiectul şi problematica psihopedagogiei elevilor supradotaţi.Psihopedagogia elevilor supradotaţi reflectă efortul interdisciplinar de a aborda

domeniul supradotării şi al talentului dintr-o perspectivă echilibrată, încercând, pe de oparte, formularea unor ipoteze şi teorii privind natura şi structura lor, iar, pe de altă parte,elaborarea unor tehnici, modele şi strategii de cultivare şi valorificare a acestor calităţiexcepţionale.

Relaţii interdisciplinare:a) cu diverse specialităţi psihologice: psihologia învăţării, psihodiagnoza

aptitudinilor şi a inteligenţei, psihologia educaţiei, psihologia diferenţială,psihologia genetică, psihologia copilului, consiliere şcolară şi vocaţională;

b) cu discipline din sfera pedagogiei: teoria curriculumului, docimologia,managementul clasei;

c) cu alte domenii ale ştiinţei, tehnicii, filosofiei, artei (în funcţie de sfera deexprimare a supradotării şi talentului).

Alvin Toffler (1981): şcoala de masă, ca instituţie în slujba societăţii de masă (acelui de „Al Doilea Val”), are două tipuri de curriculum:

a) manifest (cursurile şi metodicile oferite în mod oficial);b) latent („curs de punctualitate”; „curs de obedienţă”; „curs de muncă rutinieră”).

Scurt istoric al preocupărilor legate de copiii supradotaţi şi talentaţi:Sunt evidenţiate şi cultivate acele trăsături considerate ca fiind valoroase pentru o

societate anume, la un moment istoric dat.Antichitate şi ev mediu:Aptitudinea militară şi cea de conducere (la tinerii provenind din familiile nobile).Renaştere:Concepţia umanistă privind dezvoltarea umană a pus accentul pe latura culturală

şi artistică.Epoca modernă:Fenomenul „copiilor-minune”: muzicieni precoce (Mozart, Chopin); scriitori

(Goethe, Byron); filosofi (Stuart Mill, Leibniz)Francis Galton (1822-1911): Hereditary Genius (1869) – observaţii ce dovedeau

natura ereditară a inteligenţei (aptitudine indispensabilă supravieţuirii, conform teorieievoluţioniste a lui Darwin); studii făcute pe subiecţi din „lumea bună”.

Alfred Binet (ajutat de T. Simon): elaborarea unui test care să departajeze elevii înfuncţie de dezvoltarea lor mintală; a introdus conceptul de vârstă mintală (înlocuit maitârziu cu cel de coeficient de inteligenţă); rămâne criteriul esenţial al identificării copiilorsupradotaţi intelectual (în definiţiile psihometrice).


Lewis Terman: studiu longitudinal pe un lot de 1500 de copii supradotaţi, dintrecare 800 de băieţi şi 700 de fete (din 1921 până azi). A infirmat multe mituri cu privire laevoluţia supradotaţilor cum ar fi incidenţa crescută a afecţiunilor psihice ori epuizarearapidă a resurselor intelectuale sau artistice în anii tinereţii.

Leta S. Hollingworth: (1926) Gifted Children: Their Nature and Nurture. Primacarte ştiinţifică dedicată copiilor supradotaţi, devenită clasică în domeniu. Recunoştearolul mediului familial şi şcolar în dezvoltarea inteligenţei, dincolo de dotarea ereditară,şi sublinia importanţa identificării timpurii, exersării zilnice şi grupării celor supradotaţicu cei având abilităţi asemănătoare.

Epoca contemporană:În perioada „războiului rece”, preocuparea liderilor sovietici faţă de identificarea,

educarea şi valorificarea corespunzătoare a copiilor supradotaţi în cercetarea şi industriaspaţială a generat un interes egal în S.U.A. abia după lansarea primului satelit artificial alPământului şi primul zbor al unui om în spaţiu. Elanul americanilor s-a diminuat după 5ani, o dată cu încheierea cursei spaţiale şi terminarea programului Apollo. Abia în anii1970 s-au reluat demersurile sistematice privind educaţia diferenţiată a copiilor G/T(gifted and talented).

Actualmente, în ţările dezvoltate ale lumii există programe consistente adresatecopiilor supradotaţi şi talentaţi (de exemplu, în Europa şi Statele Unite ale Americii):http://www.bmbf.de/pub/gifted_education_21_eu_countries.pdfhttp://www.state.gov/m/dghr/flo/c21956.htm

În Statele Unite, instruirea diferenţiată a supradotaţilor se face, de regulă, prinprograme private sau aparţinând unor universităţi de prestigiu (The National ResearchCenter on the Gifted and Talented: www.gifted.uconn.edu condus de Joseph S. Renzulliori American Association for Gifted Children condus de Jacob Javits, de la UniversitateaDuke: http://www.aagc.org/)

La noi:Legea 17/2007 din 9 ianuarie 2007 (privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili

de performanţă înaltă), publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 43 din 19.01.2007, şiintrată în vigoare în data de 18 februarie 2007.

Dispoziţii importante:1. este creat cadrul juridic de funcţionare şi organizare a Centrului Naţional de

Instruire Diferenţiată;2. sunt introduse conceptele „educaţie diferenţiată”, „curriculum diferenţiat”;3. este precizată procedura de identificare a tinerilor supradotaţi, capabili de

performanţă înaltă;4. Sunt definite traseele curriculare diferenţiate;5. Se precizează cerinţele pregătirii cadrelor didactice specializate în activitatea cu

elevii supradotaţi.Link: www.supradotati.ro

Filme care au ca subiect copii supradotaţi:„Little Man Tate” (1991), în regia lui Jodie Foster;„Good Will Hunting” (1997), în regia lui Gus Van Sant.


Delimitări conceptuale – analiză comparativă critică (cinci categorii de definiţii):1. post-factum: epitetul de „supradotat” / „talentat” e atribuit celor care se remarcă

prin performanţe de excepţie (şi sunt recunoscuţi ca atare de societate);2. psihometrice: criteriul esenţial este nivelul IQ. La scala Stanford – Binet, punctul

de „tăiere” este IQ 140;3. statistice: se referă la un anumit procent (de regulă 5%) de copii supradotaţi sau

talentaţi dintr-un lot dat;4. bazate pe rezultatele activităţii: reflectă performanţe artistice, sportive, tehnice,

intelectuale etc., constatate (de regulă) în activitatea şcolară cotidiană;5. bazate pe creativitate: considerată criteriu esenţial al supradotării şi talentului.

Trebuie făcută o distincţie între „aptitudine” şi „performanţă” (elevii supradotaţisubrealizaţi sunt cei care nu-şi valorifică aptitudinile speciale).

Definiţia standard în S.U.A. (Sydney P. Marland) consideră drept supradotaţi„copiii şi, unde este cazul, tinerii identificaţi din grădiniţă, şcoala elementară sausecundară, care, demonstrând abilităţi sau potenţialul unor abilităţi, dovedesc capacitateaunor performanţe înalte în domeniile intelectuale, creative, academice specifice, deconducere, arte vizuale, şi care reclamă servicii sau activităţi ce nu sunt oferite de şcoalaobişnuită”. Abilităţile psihomotorii sunt în mod expres excluse din definiţie deoarece celemai multe şcoli americane au programe sportive excelente, motiv pentru care nu necesităfinanţare de la buget.

Legea românească uzează de definiţii asemănătoare:Supradotare: un grad superior mediei convenţionale de dezvoltare a aptitudinilor

generale sau/şi specifice, care necesită experienţe de învăţare diferenţiate prin volum şiprofunzime în raport cu experienţele obişnuite furnizate de şcoală;

Tineri capabili de performanţă înaltă: tinerii identificaţi prin metode ştiinţifice caavând realizări şi/sau aptitudini potenţiale în oricare dintre următoarele domenii, izolatesau în combinaţie: capacitatea intelectuală generală, aptitudini academice specifice,gândire productivă şi creativă, abilitate în leadership, talent pentru arte, aptitudinipsihomotrice.

Alte definiţii:(Paul Popescu-Neveanu, 1978):Dotaţie: ansamblu de însuşiri funcţionale ereditare şi înnăscute care, în urma

dezvoltării şi a educaţiei, condiţionează performanţe înalte în activităţi de diverse tipuri;Precocitate: dezvoltarea psihomotricităţii, afectivităţii şi intelectului dincolo de

nivelul mediu constatat la stadiul de vârstă considerat;Talent: ansamblul dispoziţiilor funcţionale, ereditare şi al sistemelor operaţionale

dobândite ce mijlocesc performanţe deosebite şi realizări originale în activitate.(Ştefan Zisulescu, 1971):Talentul: continuare a aptitudinii, o treaptă superioară de dezvoltare a acesteia;

este caracterizat nu numai prin efectuarea cu succes a unei activităţi, ci şi prin capacitateade a crea opere originale (prin urmare, nu toate aptitudinile devin talente, ci doar celecultivate şi exersate);

Geniul: cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor, dispunând de oextraordinară capacitate creatoare, capabilă de produse deosebit de originale.

(John Feldhusen, 1987):


Supradotarea: complex de inteligenţă, aptitudini, talente, priceperi, competenţe,motivaţie şi creativitate care-l fac pe individ capabil de performanţe productive în arii,domenii sau discipline valorizate prin cultură şi timp.

După Karl Heller (1995), Paul Witty (1936) ş.a.:Supradotarea: sumă de resurse personale şi sociale care facilitează realizări peste

medie în unul sau mai multe domenii; potenţial individual cognitiv şi motivaţional pentruperformanţe deosebite în unul sau mai multe domenii, în anumite condiţii socio-culturale;performanţă constant remarcabilă într-unul sau mai multe domenii ale activităţii umane.

Pentru Joseph Renzulli (1975), supradotarea derivă din interacţiunea egală a treidomenii ale vieţii psihice – creativitatea, abilitatea peste medie şi angajarea în sarcină(the three ring conception of giftedness) –, având, pe de o parte forme particulare deexprimare, iar, pe de altă parte, necesitând strategii individualizate de cultivare.

Françoise Gagné (1983) distingea între supradotare ca fiind o „competenţă” şitalent înţeles drept „performanţă”, observând faptul că nu întotdeauna creativitatea esteimplicată în obţinerea unor rezultate remarcabile (cazul interpreţilor instrumentali ori alsportivilor de renume). Trebuie precizat însă faptul că aceasta este situaţia abilităţilorspeciale de tip psihomotor.

Frecvenţă: 15-20 % (dotaţi); 2-4 % (supradotaţi); 0,002 % (geniali).În principiu, se consideră ca fiind satisfăcător un procent de 5 % dintr-o populaţie

(statistic) normală, respectiv cei situaţi deasupra percentilului 95.

Metodele psihopedagogiei elevilor supradotaţi: acestea sunt, de regulă, metodeleştiinţelor umaniste.

Studii biografice (utile în cazul personalităţilor istorice); Studiul de caz (în special pentru copiii precoce); Studiul statistic (pentru precizarea delimitărilor procentuale); Metoda istoriometrică (utilizarea tuturor datelor istorice privind un grup

sau un individ); Studiul longitudinal (cercetare desfăşurată timp îndelungat); Studiul bazat pe testarea inteligenţei; Analiza produselor activităţii şi a performanţelor obţinute.

Finalităţi ale psihopedagogiei elevilor supradotaţi: este instruirea diferenţiată acopiilor supradotaţi / talentaţi un moft sau o necesitate socială? Disputa „democraţie” vs.„meritocraţie” se bazează pe argumente cum ar fi:

Copiii supradotaţi dau valoare societăţii, prin urmare merită investit în sprijinirealor;

Copiii supradotaţi sunt oricum avantajaţi în raport cu restul copiilor de aceeaşivârstă, iar investiţia în educaţia lor diferenţiată reprezintă o irosire de resurse;

Educaţia diferenţiată a copiilor cu dotaţie superioară este necesară deoarece altfelmulţi dintre ei nu vor ajunge să-şi cultive abilităţile speciale pe care le au;

Ce supradotaţi reuşesc oricum, în caz contrar înseamnă că nu au abilităţi specialereale.Sunt şi implicaţii de ordin filosofic şi moral referitoare la merit, mai ales în ceea

ce priveşte definirea acestuia, recunoaşterea lui şi valorificarea sa corespunzătoare.


2. Depistarea copiilor şi tinerilor supradotaţi şi talentaţi.Elemente de psihodiagnoză a aptitudinilor:Aptitudinile sunt „sisteme operaţionale stabilizate, superior dezvoltate şi de mare

eficienţă” (Neveanu, 1978). Ponderea înzestrării ereditare diferă, în funcţie de naturaaptitudinilor: este maximă în cazul celor senzorial-perceptive şi psihomotorii, dar mairedusă pentru cele de tip intelectual. Inteligenţa este considerată drept aptitudine generalăcu rol adaptativ. Aptitudinile au grade diferite de complexitate, iar structura lor ierarhicăare o configuraţie unică pentru fiecare individ. În principiu, ele reprezintă o înzestrarevirtuală a individului; numai prin exersare şi cultivare se transformă în capacităţi. Uneori,această configuraţie unică a aptitudinilor se concretizează prin performanţe şi produse deînalt nivel ori de mare originalitate, caz în care vorbim de talent. Un sinonim frecventfolosit pentru „aptitudine” este „abilitate”. Diverse baterii de teste de aptitudini au fostconcepute pentru a identifica cele mai importante abilităţi atât pentru activitatea şcolară,cât şi pentru cea profesională. Inabilitatea (sau „stângăcia”) reprezintă un dezavantaj luatîn calcul atunci când o persoană este consiliată în vederea alegerii unei cariere ori pentruobţinerea unei slujbe. Calitatea principală a probelor psihologice este aceea de a distingeîntre aptitudinea reală şi cea aparentă, ca şi între inabilitatea reală şi cea aparentă.

Identificarea timpurie a copiilor supradotaţi şi talentaţi reprezintă un element debază al oricărui program de stimulare şi dezvoltare a aptitudinilor speciale. Procesul deidentificare presupune o procedură de tip screening (triere), având avantajul depistăriirapide a copiilor cu abilităţi superioare, dar şi dezavantajul erorilor de diagnoză (cazurile„fals negative” – copii capabili de performanţă înaltă, dar care din diverse motive cum arfi mediu socio-familial deficitar ori probleme comportamentale, nu reuşesc să se exprimela nivelul real al capacităţilor lor; respectiv cazurile „fals pozitive” – copii care îşi atragaprecierea profesorilor, colegilor şi părinţilor prin conduita şi rezultatele şcolare obţinute,dar care nu au calităţi înnăscute superioare mediei grupului de vârstă). Contrar credinţeicomune, se pare că părinţii sunt adesea mai obiectivi în evaluarea aptitudinilor propriilorcopii decât profesorii acestora (mai ales la vârstele mici).

Aptitudinile de tip academic (implicând operare mintală, de tip logico-matematic)sunt uşor de pus în evidenţă în cursul activităţilor de învăţare din şcoală, în timp ce aceleaartistice sunt recunoscute în calitatea şi originalitatea produselor finale (creaţie literară,muzicală sau grafică, interpretare teatrală sau instrumentală, dans, performanţă atletică).Există, fireşte, şi tentaţia de a interpreta orice răspuns sau act mai neobişnuit al copiluluica semn de dotaţie superioară.

Cei mai mulţi elevi cu dotaţie superioară posedă una sau mai multe aptitudini careîi singularizează între colegii de aceeaşi vârstă; sunt însă şi cazuri rare în care copilul esteînzestrat multilateral (excelează în mai toate domeniile). De regulă, aptitudinile specialesunt antrenate şi cultivate până devin capacităţi, concretizate în performanţe excepţionale(de exemplu, interpretarea la un instrument muzical, executarea unor mişcări de balet,confecţionarea unor obiecte de artă etc.).

Strategiile de selecţie a copiilor cu dotaţie superioară vizează, de regulă, punereaîn evidenţă a performanţelor manifestate la anumite criterii „cheie”, cum ar fi operarea cunumere, calcul matematic, raţionament, nivel de înţelegere, operare cu abstracţiuni,memorie verbală, rezolvarea unor sarcini ce necesită un grad înalt de operare mintală. La


cei talentaţi se evaluează nivelul creativităţii constatat în produsele activităţii lor (subaspectul originalităţii, flexibilităţii, fluidităţii, elaborării).

J. S. Renzulli (1991) propunea un model al identificării copiilor supradotaţi, înşase paşi:

1. selectarea a 50% dintre elevii remarcabili ai şcolii (statistic vorbind, 15% dinnumărul elevilor dovedesc o înzestrare superioară) în funcţie de performanţelelor şcolare;

2. completarea unei fişe de caracterizare pentru fiecare elev selectat, luând înconsiderare evaluările profesorilor care îl cunosc;

3. colectarea nominalizărilor din partea anturajului (colegi, părinţi), inclusiv aautonominalizărilor;

4. colectarea nominalizărilor speciale (venite de la cadre didactice de alte şcoliunde elevul a fost înmatriculat în anii anteriori);

5. informarea părinţilor celor selectaţi cu privire la programul potrivit fiecăruiadintre elevi, menţionându-se faptul că acceptarea în program nu înseamnărecunoaşterea tacită a supradotării lor;

6. identificarea copiilor supradotaţi în urma derulării programului, prin evaluareainteracţiunii dintre profesor şi elev şi a evoluţiei acesteia în timp.

Testarea psihologică propriu-zisă presupune folosirea de probe standardizate decătre un profesionist (psiholog). Mai frecvent folosite sunt:

a) teste de inteligenţă (Stanford-Binet forma L-M, Wechsler WISC şi WPPSI, PMRaven, Goodenough-Harris, K-ABC);

b) teste de aptitudini (DAT, vizualmotorii – L. Bender, organizare perceptivă –Santucci, muzicale – Seashore MMT, artistice – Meyer, practice – Passalong,mecanice – MacQuarrie etc.);

c) scale de dezvoltare (Bayley SID, Denver);d) teste de cunoştinţe şi evaluare a potenţialului de învăţare (SAT, CAT, MAT);e) probe de vocabular (Peabody PVT);f) teste de personalitate (chestionare – ESPQ, probe proiective – Der Baumtest);g) teste de creativitate (Torrance, Wallach & Kogan);h) probe de afectivitate (CDS);i) inventar de interese vocaţionale (Kuder).

Clasificarea nivelurilor superioare de inteligenţă în funcţie de I.Q.:Există diferenţe, de la autor la autor, cu privire la precizarea intervalelor exacte de

delimitare a nivelurilor superioare de inteligenţă. Trebuie observat faptul că, în măsurareainteligenţei, este luat în considerare îndeosebi palierul înţelegerii şi operării cu concepteabstracte.

De pildă, Françoise Gagné (1989) propunea următoarea clasificare:1. dotare superioară mediei: IQ cuprins între 112 şi 115 (adică 15-20% din populaţia

generală sau 1 caz din 5);2. supradotare: IQ cuprins între 125 şi 130 (ceea ce înseamnă 2-4% din populaţie sau

1 caz la 35);3. supradotare marcată: IQ cuprins între 140-145 (0,1-0,3% sau 1 din 600);4. supradotare înaltă (geniu): IQ cuprins între 155-160 (circa 0,002% sau 1 la 50.000

de persoane).


În general, se consideră că vorbim despre: supradotare (moderată), la cei cu IQ cuprins între 130 şi 145, adică aflaţi

în intervalul 2-3 σ (frecvenţă 1:40); supradotare înaltă, la cei cu IQ cuprins între 145 şi 160 (intervalul 3-4 σ,

respectiv frecvenţa 1:600); supradotare excepţională, la cei cu IQ cuprins între 160 şi 180 (frecvenţa

1:10.000); supradotare „profundă” (genialitate), la cei cu IQ mai mare de 180 (cu

frecvenţa 1:1.000.000).O clasificare propusă legislatorilor americani se referă la niveluri ale supradotării:

Nivel de supradotare Interval aproximativ Descriere succintăNivelul întâi IQ: 117-129 Moderat: 120-124; supradotat: 125-129

Nivelul al doilea 125-135 Înalt supradotatNivelul al treilea 130-140 Excepţional supradotat

Nivelul al patrulea 135- 141+ Supradotat excepţional către profundNivelul al cincilea 141+ Supradotat (excepţional către) profund

Este important de reţinut faptul că există dispute cu privire la relevanţa acestorrepere stricte la vârstele mici. De asemenea, este nerealist să se impună „puncte de tăiere”fixe în delimitarea intervalelor de performanţă.

Relevanţa criteriului psihometric şi a celui aptitudinal în alegerea instrumentelorde depistare:

Criteriul psihometric (nivelul coeficientului de inteligenţă) rămâne determinant înceea ce priveşte eligibilitatea pentru majoritatea programelor destinate supradotaţilor.Faptul se explică prin uşurinţa calculării acestui indice, posibilitatea stabilirii unor ierarhiifolosind probe obiective (teste psihologice), importanţa gândirii logic-discursive înînvăţarea de tip şcolar, fiabilitatea mai crescută a programelor de stimulare a operaţiilormintale.

Criteriul aptitudinal este esenţial în aprecierea dotării pentru unul sau mai multedomenii (sport, arte, discipline tehnic-aplicative). Aptitudinea pentru o activitate anumenu este sinonimă cu talentul, dar îi conferă individului avantaje certe în raport cu alţicompetitori. Aptitudinea nu se transformă în capacitate decât prin exerciţiu şi devinetalent prin continuă inovaţie şi explorare a limitelor.

Indici de identificare a talentului şi supradotării:În lucrări practice sunt prezentate variate liste de identificare a comportamentelor

ce pot denota o dotaţie superioară. Indicatorii vizaţi în cele mai multe dintre ele sunt: dezvoltare psihomotorie precoce (mai ales în ceea priveşte mersul, prehensiunea

şi rostirea primelor cuvinte); vocabularul avansat în raport cu vârsta cronologică (atât ca număr de cuvinte, cât

şi ca diversitate semantică); exprimare orală mult mai complexă, mai nuanţată şi mai fluentă decât ar fi de

aşteptat la vârsta cronologică respectivă; operare rapidă, corectă şi complexă cu noţiuni abstracte, superioare vârstei; operare matematică la un nivel superior vârstei cronologice; acut spirit de observaţie (cu efect în planul învăţării prin imitaţie şi al memorării);


memorare rapidă a unor informaţii şi evenimente diverse, cu o bună reamintire aacestora;

rată mare a întrebărilor (în special a celor ce surprind cauzalitatea în detrimentulcelor de identificare);

asociaţii surprinzătoare, dar logice între diverse cunoştinţe şi experienţe dobânditeanterior;

interese mult mai mature în raport cu vârsta cronologică; curiozitate faţă de tot ce este nou şi neobişnuit; adversiune faţă de sarcini rutiniere; implicare profundă, de durată, în activităţi considerate ca interesante; motivaţie predominant intrinsecă; spirit critic exacerbat (uneori fără consideraţie faţă de convenţiile sociale); simţ dezvoltat al umorului; preferinţă pentru activităţi solitare şi autonomie crescută în învăţare şi rezolvarea

de probleme; spirit organizatoric (pasiune pentru colecţionare, clasificare); fire neconformistă, câteodată chiar rebelă.

(vezi mai multe exemple în Jigău, 1994).

3. Trăsături definitorii ale personalităţii şi comportamentului supradotaţilor.Studii contemporane privind caracteristicile tipice ale copiilor supradotaţi (între

care se distinge în mod deosebit cel iniţiat de Lewis Terman în 1921 şi care continuă şiastăzi) au infirmat majoritatea convingerilor comune referitoare la destinul „romantic” alpersonalităţilor geniale (ca fiind predispuse la afecţiuni psihice, debilitate fizică, epuizarerapidă a talentului, neîmpliniri sentimentale, inadaptare socială şi mizerie materială). Dincontră, se pare că cei mai mulţi copii supradotaţi şi talentaţi cunosc o maturizare normală,plină de satisfacţii, echilibrată emoţional, aprecieri profesionale şi sociale, productivitateşi creativitate de durată. Există o categorie aparte, aceea a „supradotaţilor nerealizaţi”(gifted underachievers), care nu se adaptează la cerinţele şcolare şi care obţin rezultatemediocre ori chiar eşuează, fie din lipsa interesului pentru curricula şcolară, fie din cauzaabaterilor comportamentale, fie din pricina ambelor. Astfel de elevi tind să fie consideraţiatât de către cadrele didactice, cât şi de colegii lor, ca aroganţi, egoişti, nemanieraţi,imaturi, uneori chiar limitaţi din punct de vedere intelectual. Interesul scăzut faţă de ceeace se predă în clasă, lipsa de conformism în ceea ce priveşte rutina şcolară, tentaţia de aface lucrurile în manieră personală şi de a ignora procedurile şi etapele solicitate în modobişnuit celorlalţi elevi îi singularizează în mod negativ în grupul şcolar, şi în special înierarhia particulară a fiecărui profesor. Prin urmare, atunci când profesorilor li se cere sănominalizeze elevii supradotaţi, ei îi aleg de obicei pe cei care se achită în mod exemplarde sarcinile primite, care dovedesc apetenţă pentru învăţătură şi care excelează atât înconduită, cât şi în spirit civic. Considerarea valorii coeficientului de inteligenţă ca repercentral al conceptului de supradotare are ca efect secundar obiectivarea acestuia în scoruriconcrete, mai precis în note şi calificative pentru un cadru didactic. Elevul supradotat „denota zece” are astfel şanse net superioare de a fi remarcat de către profesor şi colegi, învreme ce elevul „problemă” dar talentat poate fi ignorat, uneori şi în virtutea unui simţ aljustiţiei naturale („după faptă, şi răsplată”).


Specificul dezvoltării intelectuale şi morale la supradotaţi: precocitatea este specifică dezvoltării intelectuale şi morale; învaţă singuri să citească la vârste mici (la 3-4 ani), adeseori spontan, reţinând

forma grafică a cuvintelor; nivelul de înţelegere şi vocabularul (activ şi pasiv) sunt net superioare celor ale

copiilor de aceeaşi vârstă cronologică, îndeosebi în ceea ce priveşte capacitatea dea face conexiuni mintale rapide, intuiţia, organizarea informaţiilor, operarea cuconcepte;

se exprimă mult mai complex şi mai nuanţat, atât din punct de vedere al structuriigramaticale, cât şi conceptual;

sunt capabili nu numai să comunice idei şi informaţii ce depăşesc media vârstei,dar şi să exprime emoţii şi sentimente complexe;

majoritatea celor supradotaţi memorează rapid, fără efort, uneori reţinând detaliisurprinzător de exacte, ceea ce denotă un spirit de observaţie acut, dirijat intuitivcătre sesizarea esenţialului, a cauzalităţii şi a conexiunilor;

sesizează esenţialul cu uşurinţă, precum şi relaţiile şi conexiunile importante; unii au o memorie excepţională a cifrelor, figurilor ori evenimentelor; sunt capabili să identifice rapid trăsăturile importante ale conceptelor noi ori ale

situaţiilor-problemă întâlnite întâia oară; au capacitatea de a înţelege şi a opera cu concepte complexe şi idei abstracte la un

nivel mult superior vârstei; manifestă curiozitate, nevoie presantă de informaţii şi experienţe noi, dorinţă de a

investiga şi experimenta pe cont propriu pornind de la observaţie şi imitaţie; pun întrebări inteligente şi recurg la logică pentru a valida răspunsurilor primite; se constată un nivel înalt al gândirii critice, dirijată de interogaţia „de ce?”, dar cu

evitarea răspunsurilor formale ori incoerente; apare debutul timpuriu al scrisului şi desenului (temperat de discrepanţa dintre

dezvoltarea psihică şi cea motorie fină); mulţi au hobby-uri cărora li se dedică cu pasiune şi fac colecţii extinse; manifestă o sensibilitate mai mare la problemele morale şi la ierarhiile valorice; copiii supradotaţi dezvoltă de timpuriu un sistem propriu de valori ce se exprimă

prin comportamente şi atitudini coerente şi consistente; au un simţ al umorului rafinat, bazat mai mult pe inferenţe intelectuale decât pe

comicul de situaţie.Caracteristici ale învăţării şi rezolvării de probleme:

rapiditatea este caracteristica principală a procesului de învăţare; învăţarea, indiferent de natura ei, este guvernată de motivaţia de a şti şi a înţelege

(nu neapărat ceea ce se predă la şcoală sau consideră adulţii ca fiind necesar); elevii supradotaţi tind să se izoleze şi să studieze independent, după un program

propriu, fără a fi neapărat sistematic; îşi constituie într-un timp scurt o bază de informaţii extrem de diversă şi detaliată; preferă îndeosebi sarcinile slab structurate, care permit abordări diverse; sunt capabili să înveţe multisenzorial (vizual, auditiv, psihomotor, tactil);


pun întrebări şi cer informaţii în plus atunci când ceea ce învaţă îi interesează cuadevărat, evitând să se rezume la luarea de notiţe;

au lecturi extinse în domeniul care-i pasionează, aprofundând subiecte care suntcu mult peste nivelul de înţelegere şi interes al celor de aceeaşi vârstă;

se implică în situaţii-problemă ce solicită atenţie, spontaneitate, competiţie, simţde observaţie, creativitate, însă cele ce necesită aplicarea unor algoritmi ori impuno ordine riguroasă a operaţiilor de lucru îi plictisesc;

nu se simt confortabil în activităţile de rezolvare de probleme ce presupun muncaîn echipă decât atunci când îşi pot impune punctul de vedere şi, eventual, îi potdirija pe ceilalţi;

deşi dovedesc perseverenţă în activităţile care îi pasionează (mergând adesea pânăla uitare de sine), detestă sarcinile rutiniere, căutând „scurtături” către atingereascopului ori aflarea rezultatului final;

mulţi dintre ei sunt extrem de creativi, oferind idei neprevăzute dar interesante,însă nu sunt suficient de tenace în explorarea sistematică a implicaţiilor acestora,ceea ce îi lipseşte în multe cazuri de beneficiile materiale sau simbolice meritate;

manifestă interese cognitive avansate, atât ca varietate, cât şi ca profunzime; dezvoltă de timpuriu stiluri personale de învăţare, în acord cu modul lor particular

de a fi şi de a se exprima; reflectă asupra învăţării în sine (metalearning).

Caracteristici ale afectivităţii şi interacţiunii sociale: contrar opiniei comune, majoritatea copiilor supradotaţi şi talentaţi sunt echilibraţi

emoţional, chiar mai mult decât cei de aceeaşi de vârstă; manifestă unele ieşiri emoţionale surprinzătoare pentru adulţi şi colegi atunci când

nu reuşesc să atingă obiective ambiţioase sau când rezultatul final nu corespundeaşteptărilor lor (chiar dacă ceilalţi sunt mulţumiţi de performanţă);

în medie, copiii supradotaţi dovedesc niveluri mai scăzute ale anxietăţii decâtcopiii obişnuiţi şi înclinaţie mai scăzută către depresie decât aceştia;

au o imagine de sine mai corectă şi mai completă decât colegii lor obişnuiţi; prezintă niveluri înalte ale controlului intern şi ale asumării responsabilităţii; majoritatea copiilor supradotaţi au relaţii bune cu colegii şi adulţii, devenind chiar

populari în grupul de prieteni; participă la cele mai multe evenimente sociale, apreciind timpul petrecut în

compania prietenilor; comunică fără probleme cu colegii de aceeaşi vârstă, deşi caută compania elevilor

mai mari ale căror preocupări şi interese se apropie cel mai mult de ale lor; sunt sensibili la indicii verbale şi nonverbale care scapă celor de aceeaşi vârstă; influenţează opiniile celor din grupul de apartenenţă, fiind recunoscuţi ca lideri; ştiu să fie persuasivi, chiar manipulatori în discuţiile interpersonale sau când se

adresează unei mulţimi; cunosc punctele slabe ale sistemului (regulamentul de ordine interioară din şcoală,

de exemplu) şi le exploatează în interes propriu; ştiu să „salveze situaţia”, improvizând cu succes; au un simţ înalt al responsabilităţii, fiind persoane pe cuvântul cărora se poate

conta.


Particularităţi ale creativităţii: s-a observat că, deşi persoanele dotate intelectual tind să fie mai creative decât

cele cu nivel obişnuit de inteligenţă, dincolo de un IQ>120 nu mai există corelaţiesemnificativă între inteligenţă şi creativitate;

accentul pus pe dotarea intelectuală face ca sarcinile de învăţare proiectate pentrusupradotaţi să stimuleze puţin forme ale creativităţii altele decât ingeniozitateaimplicată în rezolvarea unor probleme de natură cognitivă sau practic-aplicativă;

soluţii creative la situaţiile-problemă apar frecvent după „suspendarea judecăţiicritice” şi explorarea liberă a diverselor posibilităţi;

exprimarea creativă este descurajată la anumiţi copii talentaţi în favoarea precizieişi rapidităţii execuţiei (muzicieni, sportivi de performanţă);

starea de reverie (daydreaming) este frecvent întâlnită la copiii talentaţi; preferă un anumit grad de dezordine în desfăşurarea activităţilor (mai degrabă un

fel de organized chaos) şi o rigoare mai scăzută (mai mult aparentă) în enunţuri şiargumentări;

se joacă adesea cu diverse perspective de a privi lucrurile şi pun dogmele subsemnul întrebării;

sunt interesaţi de mister, inexplicabil, aventură, fantastic; sunt fascinaţi de nou (mai ales în domeniul preferat) şi caută să aibă acces la tot ce

este de actualitate; încrederea în sine, curajul de asumare a riscului şi capacitatea de a învăţa din

greşeli sunt atribute comune copiilor supradotaţi şi talentaţi; simţul critic cu privire la calitatea producţiilor proprii creşte valoarea elaborărilor

personale, dar scade rata productivităţii (detestă expresia „merge şi aşa”); sunt conştienţi de propriul talent / potenţial creativ; au nevoie de timp personal, petrecut într-o relativă izolare.

Trăsături de personalitate mai frecvent întâlnite la copiii supradotaţi şi talentaţi:Deşi fiecare copil sau tânăr cu dotaţie superioară reprezintă un unicat din punct de

vedere al dezvoltării personalităţii, există totuşi o serie de trăsături tipice care se întâlnescmai des la membrii acestui grup, ca de pildă:

încredere în sine şi capacitate de asumare a riscului; curiozitate; autoevaluare obiectivă a propriului potenţial intelectual / aptitudinal; spirit fin de observaţie; exprimare creativă în mai toate activităţile desfăşurate; pasiune pentru activităţile preferate, mergând până la implicare totală; idei şi convingeri personale clar formulate; interese artistice şi simţ estetic; umor fin; ludism intelectual (plăcerea de a se juca cu idei şi cunoştinţe); atracţie faţă de mister, aventură, fantastic (cărţi poliţiste, filme de aventuri etc.); nevoie de timp personal (pentru reverie sau meditaţie).

Unele trăsături de personalitate pot ridica probleme de adaptare socială, mai alespe fondul unor deficienţe caracteriale, precum:


încăpăţânare; individualism exacerbat; sarcasm sau cinism; lipsă de consideraţie faţă de cutume şi obiceiuri; refuz de a lucra în echipă sau de a participa la activităţi comune; exprimare laconică, voit criptică; capricii şi ieşiri temperamentale; pretenţii la privilegii sau regim special; implicare redusă în finalizarea unor proiecte sau activităţi; tendinţa de a critica şi submina norme, valori, credinţe; plăcerea de a se „da în spectacol”, pentru a-şi demonstra superioritatea; consideraţie redusă faţă de nevoile celor din jur; lipsă de obedienţă în ierarhiile sociale; tentaţia de a face mereu altfel decât ceilalţi (sindromul „Gică contra”).

O categorie aparte este cea a supradotaţilor subrealizaţi (gifted underachievers)care, din diverse motive, nu reuşesc să facă faţă cerinţelor şcolare şi care nu ajung să fierecunoscuţi ca dotaţi superior de către profesori şi colegi. De cele mai multe ori, motivuleste cel al abaterilor comportamentale, cauzate fie de dificultăţile de tranziţie specificepubertăţii şi adolescenţei, fie de carenţele educative ale mediului sociofamilial deprovenienţă, fie de anumite tulburări psihoafective (fără a fi vorba de o afecţiune psihicăpropriu-zisă). Frecvent, abaterile comportamentale nu se structurează sub forma conduiteideviante, ci reflectă mai degrabă nevoia de a epata, starea de plictis faţă de rutina şcolarăzilnică, sentimentul de superioritate intelectuală în raport cu colegii de clasă şi chiar cuprofesorii, proiecţia unor conflicte şi neîmpliniri din afara şcolii. În special cei ce provindin familii sărace, cu nivel scăzut de educaţie, măcinate de conflicte şi abuzuri sunt în celmai mare pericol de a fi neglijaţi în şcoală, asta şi din cauza lipsei unui „avocat” alpotenţialului lor real. În mod normal, examenul psihologic amănunţit poate identificaacele trăsături speciale ale elevului supradotat subrealizat.

Unii dintre elevii supradotaţi şi talentaţi aflaţi în pericol de a fi subestimaţi suntcei cu diferite handicapuri (circa 2% dintre cei cu dizabilităţi având potenţial superior).Cei mai mulţi sunt elevii cu tulburări de învăţare (în condiţiile unui intelect normal), cudeficienţe senzoriale, cu dificultăţi emoţionale, cu diverse afecţiuni somatice debilitanteori cu handicap locomotor, ca şi cei cu tulburări majore de vorbire. De regulă, eforturilese îndreaptă către compensarea deficienţei respective, omiţându-se stimularea ariilor deexcelenţă. Uneori se întâmplă ca subiecţii înşişi să fie ignoranţi cu privire la existenţaunor aptitudini speciale deoarece nu a existat până atunci nicio ocazie ca acestea să semanifeste într-o manieră decisivă.

În ceea ce priveşte fetele supradotate şi talentate, în medii sociale şi şcolare cepun accentul pe rolurile tradiţionale ale sexelor în societate şi profesie, ele tind să devinăconformiste şi să mascheze eventualele calităţi „nefeminine” pe care le pot avea (cum arfi aptitudinea de conducere, abilităţi de operare cu concepte şi noţiuni foarte complicate,înclinaţia către ştiinţă şi tehnică, aptitudini artistice şi sportive nepotrivite statutului etc.).


4. Metodologia educaţiei speciale a copiilor supradotaţi şi talentaţi.Modelele curriculare şi strategiile de educaţie diferenţiată pentru elevi supradotaţi

şi talentaţi se confruntă inevitabil cu dilema opţiunii educaţionale între sistemul obişnuitde învăţământ şi cel separat. Sunt argumente pro şi contra pentru ambele variante:

Argumente în favoarea grupării elevilor în şcoli separate:1. dotare materială adecvată nevoilor elevilor supradotaţi şi talentaţi;2. personal didactic special calificat pentru a lucra cu aceşti elevi;3. crearea unei atmosfere propice excelenţei educaţionale care stimulează elevii şi

profesorii să se autodepăşească (prestigiu, competiţie, interrelaţionare);4. implementarea unor programe educaţionale special adaptate nevoilor elevilor cu

dotaţie superioară ce pot fi revizuite cu uşurinţă;5. atragerea unor sponsorizări, precum şi posibilitatea mai mare de a oferi burse de

studiu în universităţi, institute ori companii de prestigiu.

Argumente în defavoarea grupării elevilor în şcoli separate:1. izolarea pronunţată a elevilor de colegii de aceeaşi vârstă, ceea ce poate creşte

riscul inadaptării sociale de mai târziu;2. suprasolicitarea elevilor atât prin cerinţele mari ale cadrelor didactice, cât prin

presiunea psihologică a competiţiei dintre elevi (nevoia de a „face faţă”);3. stimularea elitismului, cu formarea unei imagini de sine deformate;4. privarea elevilor obişnuiţi de şansa de a interacţiona cu colegii lor supradotaţi şi

talentaţi.

Carmen Creţu (1998, pp. 82-84) face o analiză mai amănunţită a avantajelor şidezavantajelor diferitelor forme de instruire diferenţiată a elevilor supradotaţi.

Există mai multe clasificări ale modalităţilor de instruire diferenţiată a elevilorsupradotaţi. Soluţiile structurale implică reorganizări de substanţă ale sistemuluieducaţional, în timp ce acelea funcţionale se rezumă la modificări care nu afectează înmod esenţial schema instituţiei de învăţământ respective.

Soluţii structurale:Clasă separată (self-contained classroom).

Clasele separate constituie o variantă la şcolile destinate copiilor supradotaţi, fiindîn acelaşi timp mai puţin costisitoare şi mai simplu de organizat. În plus, elevii nu maisunt complet izolaţi de colegii lor obişnuiţi, participând alături de aceştia la activităţilecomune şi împărtăşind valorile generale ale şcolii. Pe de altă parte, conţinutul procesuluiinstructiv-educativ este diferit iar resursele la care au acces elevii supradotaţi sunt de o cutotul altă calitate decât cele destinate elevilor obişnuiţi, ceea ce poate genera frustrare înrândul acestora din urmă, precum şi reacţii de respingere la adresa celor etichetaţi ca fiind„superiori” lor. Accesul egal la resursele şcolii este discutabil, atunci când se au în vederecosturile materiale, salarizarea personalului calificat, uzura şi orarul de alocare. Mai mult,se poate ridica problema discriminării în sistemul public de învăţământ, unii elevibeneficiind de condiţii mult mai bune de învăţare (şi deci de şanse mai mari de reuşită înviitor) decât ceilalţi, deşi fondurile provin de la bugetul de stat.


Accelerarea (Acceleration).Accelerarea studiilor presupune parcurgerea conţinuturilor într-un timp mai scurt,

fie prin absolvirea rapidă a unui anumit interval de pregătire (de exemplu, comprimarea adoi ani şcolari într-unul), fie prin debut şcolar timpuriu (începând de la 5 sau 6 ani, pentruclasa I). Există şi diverse variante intermediare, ca de pildă sărirea unui an de studiu oriaccelerarea parţială (la acea disciplină sau grup de discipline la care elevul excelează).Menţinerea elevului pe un traseu educaţional accelerat depinde pe de o parte de nivelul deperformanţă înregistrat (rezultatele obţinute anterior), iar pe de altă parte de ritmulpropriu de învăţare (care poate varia în timp). O soluţie convenabilă o constituie sistemulde credite, care acordă o mai mare libertate elevilor în alegerea ritmului de învăţare careli se potriveşte (fără a neglija şi beneficiul psihologic al faptului că obţinerea creditelordepinde doar de efortul elevului, în timp ce acordarea notelor rămâne o prerogativă aprofesorului).

Principalele avantaje ale accelerării sunt: valorificarea zonei proximei dezvoltări(reducerea decalajului dintre potenţialul de învăţare al elevului şi nivelul la care sedesfăşoară instruirea), diminuarea numărului de repetiţii şi recapitulări necesare însuşiriicorespunzătoare a cunoştinţelor şi deprinderilor, eliminarea „timpilor morţi”, stimulareamotivaţiei pentru cunoaştere şi pentru comunicarea cu colegi care au aceleaşi preocupăriacademice, scurtarea perioadei petrecute în sistemul de învăţământ.

Ca dezavantaje mai importante putem enumera: amplificarea izolării de copiii deaceeaşi vârstă (care nu împărtăşesc aceleaşi gusturi, interese şi opinii), suprasolicitareapsihică generată de cerinţele înalte ale profesorilor, imaturitate fizică, emoţională, socială(în comparaţie cu noii colegi de clasă), scăderea intereselor legate de petrecerea timpuluiliber, reducerea timpului necesar fixării şi consolidării cunoştinţelor şi deprinderilor dejaînvăţate. În practică, aceste dezavantaje impietează cu adevărat asupra progresului şcolardoar în cazul elevilor identificaţi greşit ca fiind supradotaţi (cazurile fals pozitive).Şcolarizarea la domiciliu (Homeschooling).

Reprezintă o abordare radicală a instruirii diferenţiate a supradotaţilor şi, într-unfel, o continuare a unei practici educaţionale istorice. Motivul principal este cel al lipseide fonduri necesare instruirii copiilor dotaţi superior în sistemul public de învăţământ şitransferarea costurilor în contul familiei. Evident, o astfel de soluţie este accesibilă acelorfamilii cu venituri consistente, însă sunt şi forme în care anumite servicii educaţionale potfi accesate gratuit sau la tarife subvenţionate.

Soluţii funcţionale:Gruparea.

Există mai multe modalităţi de grupare a elevilor supradotaţi şi talentaţi:1. grupare în funcţie de aptitudini similare;2. grupare pe discipline (doar la acele materii la care elevul obţine performanţe

deosebite);3. grupare temporară (de la o oră la o jumătate de zi şcolară) a elevilor supradotaţi

din aceeaşi şcoală în cadrul unui program de stimulare educaţională (pull-out);4. grupare în sistem de mentorat (bundle), ceea ce înseamnă că un profesor calificat

se ocupă de un grup restrâns de elevi supradotaţi (5-6);5. formare de mici grupe de studiu în cadrul unei clase obişnuite (ceea ce presupune

prezenţa mai multor copii cu supradotare asemănătoare în aceeaşi clasă);


6. grupare interclase (în care elevi de la mai multe clase sunt selectaţi să urmeze oprogramă şcolară comună).

Îmbogăţirea (Enrichment).Elevii supradotaţi rămân în clasele în care au fost înscrişi, însă li se oferă cursuri

speciale de aprofundare a cunoştinţelor şi deprinderilor la acele materii la care dovedescaptitudini înalte. Aprofundarea poate consta fie în furnizarea de informaţii suplimentare,fie în aplicarea celor deja învăţate în contexte problematice din ce în ce mai dificile. Ceicare promovează procedeele de îmbogăţire pun accentul pe stimularea creativităţii, atransferului de cunoştinţe şi deprinderi, a spiritului de competiţie şi a interesului pentrusituaţii-problemă noi. Cei care dezavuează această metodă scot în evidenţă mai ales lipsaunei îmbogăţiri reale şi înlocuirea plusului informaţional cu un număr suplimentar deactivităţi sterile de exersare.

Există o multitudine de programe de îmbogăţire a conţinuturilor educaţionale, cade exemplu Schoolwide Enrichment Triad conceput de Joseph Renzulli şi Sally Reis în1976 şi perfecţionat periodic până în prezent. În esenţă, SEM se bazează pe trei categoriide activităţi instructiv-educative:

Tipul I este proiectat să ofere elevilor o paletă variată de subiecte de dezbatere,ocupaţii, discipline, hobby-uri, persoane, locuri şi evenimente ce nu apar în mod obişnuitîn programa de învăţământ. De regulă se recurge la excursii tematice (field trips), discuţiicu invitaţi având profesii deosebite şi istorii personale remarcabile, prezentări şi proiecţiide materiale demonstrative etc.

Tipul II solicită folosirea de materiale didactice şi metode concepute astfel încâtsă stimuleze dezvoltarea gândirii şi a afectivităţii. Activităţile tipice au ca punct centralexersarea gândirii creative şi a capacităţii de a rezolva probleme, a gândirii critice şi aproceselor afective. Sunt de asemenea formate deprinderi referitoare la tehnici de învăţareşi utilizarea corespunzătoare a materialelor de referinţă de nivel superior. În fine, se puneaccent pe formarea deprinderilor de comunicare verbal-orală, scrisă şi vizuală. Evident,activităţile proiectate depind de interesele şi preferinţele manifestate de elev în cadrulprimei categorii de activităţi de îmbogăţire.

Tipul III se adresează elevilor care denotă interes în aprofundarea unui domeniuspecific preferat şi care vor să dedice timp necesar însuşirii cunoştinţelor şi deprinderilorcerute. Elevii îşi asumă un rol activ în dobândirea acestora (cf. Renzulli, 1977).Link: http://www.gifted.uconn.edu/sem/semexec.html

În 1994, Renzulli adaugă Total Talent Portfolio, adică un instrument de colectarea informaţiilor relevante despre elevul supradotat, de clasificare a acestora în funcţie decriterii precum abilităţi generale, interese şi stiluri de învăţare şi de folosire a lor în cadrulunor decizii privind diversele opţiuni educaţionale şi de consiliere.Link:http://www.gifted.uconn.edu/siegle/Conferences/Wings/TotalTalentPortfolioSwitzerland.pdfLink: http://www.renzullihome.com/home/who.aspx

Un alt model de îmbogăţire a instruirii este Purdue Three-Stage Model, creat de J.F. Feldhusen şi M. B. Kolloff (1978). Conform acestuia, sunt trei stadii distincte în cursulunui an şcolar: în primul stadiu se fac exerciţii de gândire critică şi gândire creativă, în


cel de-al doilea se pune accent pe rezolvarea creativă a problemelor, iar ultimul stadiueste dedicat studiilor independente.

Cu excepţia modelelor şi programelor gândite ca sisteme de sine stătătoare, înpractică se preferă adaptarea diverselor metode şi strategii de accelerare şi îmbogăţire, şichiar combinarea acestora.

5. Formarea personalului didactic calificat în instruirea diferenţiată a copiilor şitinerilor supradotaţi şi talentaţi.

Programe de formare a profesorilor specializaţi în educaţia supradotaţilor:Educaţia copiilor şi tinerilor supradotaţi şi talentaţi necesită, pe lângă instrumente

precise de identificare timpurie şi metode, procedee şi strategii de instruire diferenţiată, şide profesori calificaţi în domeniu.

În ţările cu tradiţie în educaţia diferenţiată a supradotaţilor există programe deformare de diferite niveluri, inclusiv la nivel universitar şi post-universitar.Link-uri:http://www.gifted.uconn.edu/gradprog.htmlhttp://www.geri.soe.purdue.edu/academic_programs/high_ability_teaching_license.htmlhttp://www.geri.soe.purdue.edu/academic_programs/med_in_gt.htmlhttp://www.geri.soe.purdue.edu/academic_programs/Phd_in_gt.htmlhttp://www.mdx.ac.uk/PIPupload/PG/PG-Teaching%20and%20Education/MA%20Gifted%20Education/005X309.asphttp://www.coedu.usf.edu/main/departments/sped/gifteded/index.htmhttp://cfge.wm.edu/jlvantassel-baska/JLVTFullVita.htmhttp://education.missouri.edu/SPED/program_areas/gifted_masters.phphttp://www.coe.unt.edu/GIFTED/academic.phphttp://coe.ednet.lsu.edu/coe//ETPP/gifted/gifted_courses.htmlhttp://www.hre.wvu.edu/sped/GiftedHome.htmhttp://www.echa.info/modules/content/index.php?id=4&PHPSESSID=185962768d2346907884049aa17aaca2

De exemplu, Universitatea Purdue (Indiana, S.U.A.) oferă un program de 15 orecredit pentru licenţierea profesorilor în educaţia celor cu înalte abilităţi (High AbilityEducation), cuprinzând cursuri precum:

copii supradotaţi, creativi şi talentaţi; curriculum şi dezvoltarea de programe în educaţia supradotaţilor; dezvoltarea socială şi afectivă a elevilor supradotaţi; identificare şi evaluare în educaţia supradotaţilor; deprinderi de raţionament pedagogic; metode şi materiale didactice în educaţia supradotaţilor; creativitate şi inteligenţă; practică în educaţia supradotaţilor.

La noi, legea nr. 17 pe 2007 prevede în capitolul IV modalităţile de pregătire apersonalului autorizat, din care cităm:


„Art. 19. – Formarea cadrelor didactice necesare instruirii tinerilor supradotaţi,capabili de performanţă înaltă, se face pe baza unor programe de pregătire care vorcuprinde curriculumul şi metodologiile didactice optime pentru educarea şi instruireaacestora, ţinând cont de natura şi nevoile lor.

Art. 20. – Durata pregătirii cadrelor didactice va fi de minimum 60 de ore pe an,pentru profesorii care lucrează în centre specializate, şi de minimum 30 de ore pe an,pentru profesorii care lucrează în şcoli cu clase specializate şi care au aderat laprogramele de pregătire în educarea tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă.

Art. 21. – Formarea continuă certificată a cadrelor didactice se realizează prinprograme de perfecţionare în domeniul psihopedagogiei tinerilor supradotaţi, capabili deperformanţă înaltă, acreditate conform normativelor în vigoare şi metodologiilor validatepe plan internaţional de către organizaţiile de profil.” (Legea nr. 17/2007 din 09/01/2007privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă. Monitorul Oficial,Partea I nr. 43 din 19/01/2007).

Calităţi ale profesorului specializat în educaţia supradotaţilor:Pe lângă o bună pregătire de specialitatea, profesorul calificat pentru a preda

elevilor cu dotaţie superioară trebuie să aibă şi anumite calităţi personale, cum ar fi: nivel de inteligenţă ridicat; cultură generală solidă; imaginaţie, creativitate didactică; interes pentru situaţii didactice neprevăzute, slab structurate; dorinţă de a afla în încerca lucruri noi; flexibilitate în decizii, fără a depăşi limitele unui comportament consistent; simţ organizatoric; interes pentru istoriile personale ale elevilor săi; disponibilitate pentru solicitările diverse ale elevilor; atribuire internă a controlului (internal locus of control); asumare a greşelilor; stil de predare democratic, stimulând participarea activă a elevilor; atitudine deschisă faţă de ideile şi opiniile elevilor; spirit critic moderat; capacitatea de a-şi impune autoritatea prin prestigiul câştigat în faţa elevilor; empatie faţă de elevii săi; nivel înalt de aspiraţii atât în ceea ce-i priveşte pe elevi, cât şi referitor la propria

perfecţionare profesională; evaluare obiectivă a potenţialului elevilor săi; umor.

Evident, există deosebiri de opinii între practicienii din domeniu şi teoreticieni,deoarece perspectivele din care sunt abordaţi copiii supradotaţi şi talentaţi sunt diferite. Încazul celor din mediul academic primează viziunea de ansamblu, sistemică, tributară uneiteorii sau unui model explicativ privind supradotarea, în timp ce profesorii de la clasă seghidează adesea după experienţa directă pe care au la clasă, precum şi după reevaluărilesucceselor şi eşecurilor pe care le-au înregistrat în timpul carierei.


Bibliografie:1. Anastasi, A. (1965). Differential Psychology. New York: Macmillan.2. Bejat, M. (1971). Talent, inteligenţă, creativitate. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică.3. Benito, Y., Alonso, J. (2003). Educarea copilului talentat (trad. rom.) Iaşi:

Polirom.4. Bogdan, T. (coord.) (1978). Copiii capabili de performanţe superioare. Bucureşti:

E.D.P.5. Creţu, C. M. (1998). Curriculum diferenţiat şi personalizat – Ghid metodologic

pentru învăţătorii, profesorii şi părinţii copiilor cu disponibilităţi aptitudinaleînalte (vol. I). Iaşi: Polirom.

6. Davis, G. A., Rimm, S. B. (1989). Education of the gifted and talented.Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall.

7. Feldhusen, J. F., Kolloff, M. B. (1978). A three-stage model for gifted education.Gifted/Creative/Talented Journal, 1, 2-5, 53, 58.

8. Jigău, M. (1994). Copiii supradotaţi. Bucureşti: Ed. Ştiinţă şi Tehnică.9. Kulcsár, T. (1978). Factorii psihologici ai reuşitei şcolare. Bucureşti: E.D.P.10. Popovici, D. V. (2007). Orientări teoretice şi practice în educaţia integrată.

Arad: Ed. Universităţii Aurel Vlaicu.11. Popovici, D. V., Balotă, A. (2004). Introducere în psihopedagogia supradotaţilor.

Bucureşti: Ed. Fundaţiei Humanitas.12. Renzulli, J. S. (1977). The enrichment triad model: A guide for developing

defensible programs for the gifted and talented. Mansfield Center, CT: CreativeLearning Press.

13. Stănescu, M. L. (2002). Instruirea diferenţiată a supradotaţilor. Iaşi: Polirom.14. Şchiopu, U. (2005). Psihologie diferenţială. Bucureşti: România Press.15. Zisulescu, Şt. (1971). Aptitudini şi talente. Bucureşti: E.D.P.

psihopedagogie

Documents

Transcript of psihopedagogie