OBIECTUL ŞI DOMENIUL PSIHOLOGIEI MILITARE

A. Psihologia militară: obiectul, domeniul, problematica - psihologia militară poate fi văzută ca un domeniu autonom al psihologiei ştiinţifice,

ce constă în aplicarea tehnicilor şi metodelor ştiinţei din psihologie în interiorul ambientului militar;

- ansamblul cunoştinţelor disciplinei derivă din domeniile consacrate ale psihologiei (experimentală, socială, clinică), domenii convergente şi relaţionate cu o populaţie specifică;

Psihologia militară→o disciplină caracterizată prin contextul său, un domeniu larg şi complex; toate specialităţile din psihologie pot fi aplicate în domeniul militar.

Problematica domeniului 1. - evaluarea, selecţia, clasificarea (ierarhizarea) şi repartizarea militarilor pe specialităţi şi

arme, în cazul serviciului militar temporar şi al militarilor de carieră (una din primele probleme de care s-a preocupat Psihologia militară);- selecţia se referă nu numai la abilităţile de performanţă, ci şi la trăsăturile de personalitate ce-l fac apt pentru serviciul militar:

- ex: trei sute de militari selecţionaţi în mod ştiinţific şi instruiţi corespunzător (pentru trupe speciale, comando, diversiune)

au valoarea combativă a zece mii de oameni, dar ei au fostselecţionaţi dintr-un milion

- în România, pot apărea probleme specifice datorită, restrângerii bazei de selecţie: serviciul militar tinde să fie limitat, există aşa-numita „libertate deconştiinţă”

2. - instruirea militarilor şi evaluarea performanţei→sunt aspecte specifice pentru că instruirea are un caracter stresant, iar performanţa finală se evaluează în termeni dihotomici (ex: viu/mort);

3. - personalul militar se instruieşte/acţionează destul de frecvent în condiţii grele sau care ameninţă viaţa (altitudine, temperatură, zgomot, substanţe toxice, radiaţii, acceleraţii, vibraţii);

4. - examinarea istoriei militare relevă impactul decisiv al conducerii; în acest sens, Psihologia militară e interesată de modul în care comandanţii pot influenţa subordonaţii, capacitatea lor de a-i motiva;

5. - socializarea în sistemul militar urmăreşte să obţină adaptarea la disciplina militară, respectiv integrarea într-un sistem normativ foarte riguros şi care poate fi perceput ca un sistem ce restrânge libertatea individuală (sau care în mod real poate fi astfel);

6. - toate problematicile enumerate (1-5) pot să aibă ca efecte reacţii de tip dezadaptativ, efecte de tip psihiatric şi care trebuie prevăzute, înlăturate;

7. - personalul militar îşi îndeplineşte multe din funcţiile sale în context grupal: plutoane (≈ 20 de indivizi), companii (≈ 3 plutoane), batalioane (≈ 3-4 companii), echipaje de tanc/navale; ca atare, modul cum funcţionează grupul şi relaţiile individului cu grupul, poziţia sa în grup devin elemente-cheie;- coeziunea de luptă e un factor de sprijin psihologic (ex: în conflictele din ultimii

treizeci de ani din Orientul Apropiat, ≈ 75% din militarii cu diferite psiho-afecţiuni posttraumatice de luptă proveneau din grupuri slab coezive)

8. - adaptarea la viaţa militară chiar pe timp de pace e stresantă şi unele comportamente dezadaptative (consumul de alcool, chiar de droguri, comportamentele antisociale) pot fi extrem de grave prin efectele lor;

9. - programe de tratament şi reabilitare psihologică;

1

10. - schimbările politice şi economice din ultimii 13-14 ani au atras după sine tipul de misiuni militare (ex.: operaţiuni de menţinere a păcii, combaterea terorismului) şi care diferă de bătăliile militare clasice; - la militari trebuie formate o serie de calităţi specifice pentru lupta în localitate (gherila urbană);- unele misiuni se desfăşoară în contexte culturale diferite, care pot crea şocuri de

adaptare; 11. – alte probleme în atenţia Psihologiei militare:

a) dezvoltarea unor programe de instruire pentru operaţiuni speciale (ex.: tip comando);

b) operaţiuni psihologice (Psy Op’s: dezinformare, propagandă);c) programe de supravieţuire;d) negocierea ostaticilor;e) tehnici de persuasiune şi propagandă;f) misiuni de pregătire a comandanţilor în caz de terorism (primii care au reacţionat

după 11 septembrie 2001 au fost psihologii militari americani).B. Scurt istoric al Psihologiei militare

- deşi preocupările, reflecţiile adaptate epocii sunt extrem de vechi (cel mai „vechi” psiholog militar, Sum Tzi, a trăit în China, acum trei mii de ani), intervenţia ştiinţifică datează din primul război mondial→în 1917, Yerkes, preşedintele A.P.A. (Asociaţia Psihologilor Americani) creează o structură specializată, care, pe baza cercetărilor lui Binet, elaborează testele Army Alfa şi Army Beta; pe această bază s-a procedat la testarea şi repartizarea pe specialităţi a 1,7 milioane de oameni (inclusiv 42000 de ofiţeri);

- Yerkes s-a mai preocupat de :a) perfecţionarea metodicii de instruire a efectivelor (cât mai eficientă într-un timp cât

mai scurt);b) asistarea psihologică a militarilor cu afecţiuni neuropsihiatrice;- după terminarea războiului scade interesul pentru Psihologia militară care se reaprinde, mai ales în S.U.A., după anii ’30;- în 1939, în S.U.A. se înfiinţează o secţie de testare a pesonalului care elaborează AGCT (Army General Clasification Test) ce va înlocui Army Alfa şi prin care sunt evaluaţi şi repartizaţi pe specialităţi peste 12000000 de oameni;- se înfiinţează structuri care sunt predecesoarele centrelor de evaluare de azi:- în timpul celui de-al doilea război mondial s-a asigurat asistenţă psihologică militarilor; experienţa războiului a fost descrisă de Stouffer (1948) în lucrarea „The American Soldier”; după război, prezenţa psihologilor în armată devine o constantă;- în România:

- în jurul anului 1900 apar primele lucrări de psihologie militară;- 1938: apare revista „Spirit militar modern”, fondată de g-ral C-tin Atanasiu, autor

al lucrării „Psihologia ordinului”, cu care a câştigat premiul Academiei Române; revista a fost desfiinţată în ’44 şi a reapărut în ’90-’91;

- 1939-1940: se înfiinţează Institutul Psihotehnic al Armatei, desfiinţat după 23 august ’44; institutul îşi propunea selecţia şi repartizarea militarilor după criterii psihologice;

C. Caracteristicile organizaţiei militare- caracteristicile organizaţionale şi psihosociale ale instituţiei militare constituie un cadru determinativ de context, de condiţionare pentru problematica Psihologiei militare;- analiza organizaţiei militare e facilitată de faptul că aceasta este caracterizată printr-un izomorfism substanţial: independent de modelul economic, social şi politic al ţării de apartenenţă, instituţia militară tinde să-şi asume forme identice (e cam peste tot la fel) şi caracteristici similare:

2

1. – acţiunea militară are drept latură predominantă lupta armată dusă cu scopul distrugerii forţelor umane şi materiale ale inamicului; în lupta armată se confruntă forţe, care urmăresc scopuri diametral opuse, pe principiul „ori tu, ori eu” →unii autori consideră că funcţia organizaţiei militare e de administrare a violenţei, iar psihosociologia militară ar fi ştiinţa relaţiilor disumane;- această caracteristică atrage după sine proceduri relativ similare de socializare organizaţională;2. – acţiunea militară se desfăşoară şi pe timp de pace (instrucţie, simulări); în mod inevitabil, ea diferă ca scop, mod de acţiune, intensitate şi rezultat de acţiunea în tip de război→armata se pregăteşte pentru acţiuni specifice în condiţii nespecifice, astfel încât organizaţia militară se caracterizează printr-o duplicitate intrinsecă;3. – deşi organizaţiile moderne acceptă într-o oarecare măsură incertitudinea, în armată necesitatea certitudinii este mult mai mare; de aici derivă controlul conduitelor individuale şi de grup printr-o formulă specifică a raportului convingere-constrângere;4. – organizaţia militară poartă amprenta unor principii colectiviste, în opoziţie cu individualismul societăţii contemporane;- etica militară se bazează preponderent pe solidaritate, onoare, sacrificiu, disciplină de grup în timp ce comportamentul organizaţiei economice presupune competiţie, negociere;- accentuarea laturii formale în organizaţia militară, raportul specific constrângere-convingere servesc la depăşirea unor disfuncţii posibile: între executarea ordinului şi instinctul de conservare, între nevoia de continuitate şi schimbarea periodică a efectivelor;5. – modelul profesional militar e puternic formalizat, instituţionalizat: comportamentul funcţional e prestabilit, începând cu acţiuni rutiniere, cotidiene şi până la desfăşurarea luptei armate;- normele de comportare în relaţiile interindividuale sunt strict determinate de regulamentele militare (modul de adresare, când, cum);- sistemul statut-rol-comportament e puternic formalizat;- relaţiile interpersonale sunt determinate de ierarhia funcţiilor:

• comandantul (şeful) are dreptul de a regla prin ordin comportamentul subordonaţilor;

• fiecare treaptă a ierarhiei are trăsături distincte;• distanţa psihosocială dintre superior şi inferior e bine precizată;• diferenţierile pe verticală sunt esenţiale în raport cu cele pe orizontală;• relaţiile între militari sunt ghidate de protocoale şi sunt adevărate ritualuri;• armata dispune de un sistem puternic de simboluri şi ceremonii;

- din acest punct de vedere, apar câteva probleme:a) sunt permise variaţiile individuale de comportament şi în ce măsură?b) se blochează sau nu iniţiativa şi creativitatea în rolul specific?

- în afară de problemele amintite au apărut şi câteva dileme organizaţionale, ce pot crea domenii de studiu pentru Psihologia militară:

− între structura formală şi cea informală;− între unitatea şi coerenţa cerute şi caracteristicile de personalitate ale membrilor

organizaţiei;6. – formalizarea modelelor de comportament, faptul că se încearcă rezolvarea tuturor cazurilor particulare prin criterii prestabilite poate crea birocraţie, conservatorism, insatisfacţii;7. – noile standarde valorice şi de comportament ale tinerilor, atitudinile uneori critice, alteori pacifiste cu privire la armată impun o reevaluare a calităţilor şi abilităţilor cadrelor de conducere;

CONCLUZII: posibilitatea unor disfuncţii într-o structură ce s-a vrut perfectă, existenţa, inevitabil, a unei eterogenităţi într-o omogenitate parţială, deplasează accentul pe rolul factorului uman, în sensul că aceste probleme organizaţionale necesită o abordare calificată de ordin psihologic.

3

INTEGRAREA SOCIALĂ ÎN ORGANIZAŢIILE MILITARE−ETAPE ŞI CONDIŢII−

A. Definiţia integrării; caracteristici- integrarea tinerilor militari în colectiv, în viaţa şi activitatea militară constituie unul dintre

procesele psiho-sociale care contribuie decisiv la atingerea obiectivelor instituţiei militare; INTEGRAREA=proces complex de fenomene psiho-sociale, ce se stabilesc între un individ şi o colectivitate, având efecte şi modificări reciproce şi care desemnează în final o anumită poziţie a individului faţă de colectivitatea respectivă (mai mult sau mai puţin integrat, marginal, respins, izolat);

- caracteristicile principale ale procesului de integrare: 1. e un proces multidimensional - presupune următoarele dimensiuni:a) integrarea psiho-socială (în colectiv)b) integrarea funcţională (la cerinţele activităţii profesionale)c) integrarea normativă (în sistemul normelor şi valorilor instituţiei)este necesar ca integrarea să se facă simultan pe cele trei dimensiuni; un decalaj prea mare între cele trei dimensiuni conduce la efecte disfuncţionale2. are o desfăşurare temporală (presupune stadii, etape) - etapele de dezvoltare ale grupului (după Tuckman):FORMING (formarea): - oamenii sunt puşi într-un anumit context comun; - există o anxietate sporită, fiecare încercând să creeze impresii;

- se testează unul pe celălalt;- fiecare încearcă să-şi definească identitatea în grup;-membrii încep să se gândească la rolurile şi responsabilităţilefiecăruia în grup;

STORMING (etapa conflictuală): - membrii îşi exprimă deschis punctele de vedere, dezacordurile, conflictele şi ostilităţile;- evoluţia grupului se poate bloca aici, dar, odată depăşită această stare, înţelegerea, acceptarea unor norme este comună

NORMING (normarea): - ostilităţile, conflictele sunt controlate de membrii grupului;- se stabileşte cadrul de conduite (ghidul de conduită)- sunt stabilite standardele de comportament acceptate, creştegradul de cooperare

PERFORMING (etapa acţiunii eficiente): - s-au creat structura şi coeziunea; - grupul se centrează pe performanţă 3. are un caracter transformator (produce modificări în mediul integrant, dar şi în subiectul care se integrează)B. Condiţii/factori ce determină eficienţa integrării a) caracteristicile psiho-individuale ale celui care se integrează:1. vârsta2. ocupaţie/profesiune→compatibilitatea cu cerinţele noii funcţii3. nivelul de şcolarizare4. statutul social anterior5. modul de viaţă anterior6. temperament7. sistemul de valori şi atitudini8. stilul interacţional (ex.: agresiv vs. cooperant)9. imaginea faţă de armată

4

- dacă, în trecut, în stadiul pre-industrial, serviciul militar constituia un factor motivant de recunoaştere socială, în stadiul actual de dezvoltare a societăţii (mai urban, mai liberal), serviciul militar e văzut ca un factor antimotivant, de respingere (şi datorită faptului că există specialişti care consideră, în mod greşit, că nivelul valoric al instituţiei militare ar fi inferior nivelului valoric al altor instituţii)b) structura şi orientarea colectivului integrant (integrator), coeziunea sa, compatibilitatea acestei caracteristici cu caracteristicile psiho-individualec) tipul de activitate ce se desfăşoară în sistemul integrator- activităţile mediu şi bine structurate, un sistem de norme clar, coerent facilitează integrarea, chiar dacă, iniţial, există compatibilităţi mai reduse între indivizi şi grupd) modelul integrativ promovat de factorii instituţionali (modul în care e gândit/condus/anticipat procesul de integrare)- chiar în cadrul aceleiaşi organizaţii (în cauză, cea militară) colectivităţile au potenţiale integrative diferite: - în anumite colectivităţi, procesul de integrare e aleator (prin

încercare şi eroare)- în alte colectivităţi, procesul de integrare e condus ştiinţific

analiza factorilor enunţaţi trebuie nuanţată: s-a constatat că, la generaţiile tinere, prelungirea perioadei de vârstă şcolară, a etapei de dependenţă materială de familie, integrarea mai târzie în procesul activităţii economice, sociale pot avea ca efecte o relativă întârziere în a maturizării psiho-sociale, o anumită scădere a independenţei/iniţiativei individului în domenii esenţiale ale vieţii;

- amânarea confruntării tânărului cu probleme sociale majore accentuată, uneori, de o atitudine hiperprotectoare a familiei, împiedică tânărul să se adapteze eficient, mai ales la o instituţie foarte riguroasă;- confirmări ale fenomenului prezentat:1. până nu demult, tinerii din mediul rural, mai implicaţi în activităţi independente sau care au migrat spre activităţi urbane, industriale se integrau mai uşor;2. uneori, imaginea negativă promovată de mass-media (în general)despre armată creşte stresul anticipativ;3. sistemul social, cu frustrările specifice perioadei, pot crea un handicap de integrare (în vechea legislaţie comunistă: tânărul plecaîn armată şi i se păstra locul de muncă)

C. Etapele integrării. Conţinuta) acomodarea= etapă de contact-şoc cu armata (durează 3-7 săptămâni)- în această etapă, subiectul se integrează în colectivul militar, cunoaşte caracteristicile sistemului integrator, învaţă rolurile prescrise; se încearcă formarea motivaţiei pentru activităţile militare (socializarea organizaţională)- specific instituţiei militare: această etapă e trăită intens, puternic, cu fenomene şi caracteristici la nivelul individului:

1. ruperea de mediul familial;2. întreruperea preocupărilor şcolare şi/sau profesionale;3. încadrarea în ritmul alert şi riguros al activităţii militare;4. norme şi reguli noi de viaţă;5. poziţionarea în cadrul unor raporturi ierarhice foarte riguroase şi, de obicei, în josul scării ierarhice;6. restrângerea independenţei acţiunilor;7. eforturi fizice şi psihice mari;8. viaţă în colectiv (frustrarea trebuinţei de intimitate);

5

9. toate activităţile sunt ordonate, obligatorii şi se execută în acelaşimoment de către toţi;10. privarea relativă de libertate (cea mai frecventă frustrare în opinia unor militari)→necesitatea unui raport optim între asigurarea funcţionalităţii instituţiei şi trebuinţele soldaţilor de a interacţiona cufamiliile/prietenii

- la nivelul individului care se integrează pot apărea frământări, nelinişti, incertitudini, frustraţii, reactivitate emoţională crescută; de cele mai multe ori se produce un şoc al realităţii, care apare atunci când mediul integrator solicită alte abilităţi, alte însuşiri decât cele formate şi acumulate în procesele anterioare ale vieţii;- în lipsa unor măsuri de asistenţă psihologică, mai ales în această etapă, se poate produce un fenomen de dezidealizare, prin care toate atributele pozitive, anticipate, dorite, aşteptate în raport cu instituţia sunt înlocuite sunt înlocuite cu atribute negative

- precizare: până la un anumit nivel de intensitate, aceste manifestări sunt fireşti, trebuie ca ele să nu se prelungească la nesfârşit

- pentru comandanţii şi psihologii militari: e necesară evaluarea trăsăturilor emoţionale ale militarilor şi asistenţa psihologică pentru diminuarea reacţiilor exagerate sau a prelungirii lor mult în timp;- de remarcat→ integrarea în colectivul militar se poate face:

1. într-un colectiv constituit;2. într-un colectiv ce se constituie exact în această perioadă, astfel încât la dificultăţile amintite se adaugă

cele care provin din etapele formării grupului mic (suspiciune, ostilitate)

b) adaptarea- etapa durează 4-6/7 săptămâni;- constă în→ stabilirea unei compatibilităţi între individ şi grup

→ acordul dintre conduita individuală şi modelele de conduită specifice instituţiei

- fenomenele descrise anterior se mai menţin în această etapă, dar atenuate ca intensitate;- creşte randamentul instruirii militarilor;- sistemul normativ începe să fie înţeles şi acceptat ca atare;c) participarea- etapa poate să dureze până la sfârşitul stagiului militar;- e o etapă, dar şi un criteriu de evaluare a eficienţei integrării;- subiectul desfăşoară activităţi multiple, eficiente;- între militari există relaţii afective puternice,- cadrul normativ a devenit o necesitate înţeleasăd) integrarea propriu-zisă- individul se identifică acum cu mediul integrator, acesta e considerat mediu de apartenenţă şi cadru/grup de referinţă;- nu toţi militarii ajung până la această etapă; pentru cei mai mulţi, integrarea presupune primele trei etape (din punct de vedere funcţional);- cei care ajung în această etapă, de obicei, doresc să urmeze cariera militară;de remarcat: - în a treia etapă e posibil ca, în ultima perioadă (3-4 săptămâni înainte de

terminarea stagiului) să intervină o anumită relaxare (poate conduce la erori grave în activitate, accidente);- la militarii care n-au ajuns la etapa de participare, ci numai la cea deadaptare (cu dificultăţi) e posibil să se producă/să se manifeste anumiteconduite inadaptate;- nu toţi militarii parcurg toate cele trei (patru) etape şi nu la acelaşi nivel de eficienţă; unii se pot bloca la nivelul unei adaptări cu dificultăţi, ceea

6

ce necesită asistenţă psihologică pe toată durata stagiului militarD. Dificultăţi de adaptare- procesul integrării nu decurge liniar şi ascendent; pot interveni:

• o serie de factori de personalitate• disfuncţii în conduita militară• conflicte interpersonale• acumularea stresului • probleme în familie

- după anumiţi autori, conduitele inadaptate ce pot fi întâlnite în armată sunt:1. crize excitativ-motorii (crize de nervi)- într-o anumită interpretare, ele exprimă un refuz al situaţiei şi o cerere de ajutor;- nu reprezintă o întrerupere a dialogului cu instituţia militară;2. fuga (dezertarea)- exprimă un anumit refuz faţă de instituţia militară, dar şi o cerere mascată de ajutor;- de multe ori, fugarul consideră că instituţia îşi face griji în legătură cu absenţa sa;3. conduitele heteroagresive (injurii, bătăi, altercaţii)- nu implică ruptura dialogului cu instituţia, deşi instituţia e refuzată; refuzul e transpus într-un alt limbaj, prin care de exprimă protestul;4. conduitele autoagresive (tentative de suicid, alcoolism, toxicomanie);- exprimă clar inadaptarea, refuzul instituţiei; 5. conduitele de reclamare/lamentare (stări depresive, văicăreli, reclamaţii diverse)- sunt conduite mai socializate decât cele anterioare şi mai frecvente, pentru că nu contravin regulamentelor instituţiei militare; reprezintă şi o supapă de siguranţă;- multe din consultaţiile medicale solicitate în mediul militar sunt o ocazie de a exprima inadaptarea şi pretextul pentru a obţine o situaţie favorabilă, provizorie sau definitivă (scutirea militară sau clasarea)E. Activitatea factorilor instituţionali pentru facilitarea integrăriiComandanţii militari, psihologii din armată trebuie să întreprindă o serie de măsuri, activităţi pentru facilitarea integrării şi prevenirea disfuncţiilor analizate:

1. cunoaşterea caracteristicilor psiho-individuale şi a relaţiilor acestora cu eficienţa integrării;

2. pe cât posibil, repartizarea militarilor pe arme şi specialităţi trebuie să se facă şi în funcţie de abilităţile şi motivaţiile individuale;

3. preocuparea manifestă a comandanţilor faţă de subordonaţi, asistenţa calificată (asistenţa psihologică);

4. formarea fundamentului cognitiv al integrării (militarul trebuie să ştie ce-l aşteaptă);

5. rezolvarea situaţiilor interpersonale conflictuale, tensionale;6. asistenţa psihologică în dezvoltarea micro-grupului de apartenenţă

(pluton, companie, echipaj de navă);7. orientarea pozitivă a coeziunii colectivului;8. conduita consecventă şi obiectivă a comandanţilor (conduitele

aleatorii creează suspiciune, frustraţii, disonanţă cognitivă);9. satisfacerea unor necesităţi temporare ale militarilor (permisii,

rezolvarea unor probleme familiale);10. controlul interacţiunii subgrupurilor (la grupuri cu un număr mai mare

de membri apar subgrupuri, mai ales în armată, care tind să se ierarhizeze pentru a obţine anumite avantaje; militarii mai vechi formează o coaliţie împotriva celor tineri);

11. aplicarea corectă a sistemului de norme militare („practici disciplinare regulamentare”)

7

SOLICITĂRILE PSIHICEÎN RĂZBOAIELE CONTEMPORANE

A. Factorul uman în conflictele contemporane - cercetările specialiştilor din ultimii 20-30 de ani (ca urmare a numeroaselor conflicte armate:

din Vietnam, din Orientul Apropiat, din Iugoslavia, din Golf) au condus la preocupări tot mai pregnante pentru:

- cunoaşterea posibilelor efecte negative la care sunt supuşi luptătorii;- elaborarea unui complex de strategii preventive şi strategii psiho-terapeutice; - cercetările au evidenţiat că:- militarii cu anumite aptitudini (instruire superioară, pregătire moral-psihologică) şi

capacităţi operaţionale au rezistat mai bine solicitărilor luptei/conflictelor armate şi acţiunilor psihologice şi de propagandă ale inamicului;

- victoria, într-un conflict armat modern, nu depinde numai de aspectele cantitative (numărul de combatanţi, cantitatea de armament), ci, mai ales, de calitatea luptătorilor (preocupare evidentă mai ales în armatele unor ţări dezvoltate din punctul de vedere tehnologic: S.U.A., Germania,Rusia)

- în conflictele armate relativ recente s-a constatat un număr mare de pierderi de ordin psihic, de tipul pierderii, totale sau parţiale, a

capacităţii de acţiune a militarilor; cauzele acesteia sunt:- puterea de distrugere a armamentului inamicului (şocuri psihice);- şocurile emoţionale produse de pierderea camarazilor;- durata mare a conflictului cu solicitari fizice extraordinare;- riscul în sine al acţiunii militare, ce presupune, acceptat sau nu, pierderea vieţii;- exemplu: în conflictele zonale de după cel de-al doilea război mondial pierderile de natură

psihică au fost de cca. 10% din totalul efectivelor combatante, din care 90% au putut fi recuperaţi cu proceduri psihologice şi psihiatrice speciale (10% din ei nu au putut fi recuperaţi decât în urma unor proceduri de lungă durată şi au fost scoşi din luptă pe toată durata conflictului); această valoare de 10% e o valoare medie, ce e ponderată de o serie de factori:

- 61% din pierderile de forţă vie în războiul din Vietnam au fost pierderi de natură psihică;- în timpul ofensivei americane împotriva Japoniei, în insula Okinawa, în perioada 12-21 mai

1945, 49% au fost pierderi de natură psihică (explicabilă prin creşterea opoziţiei japonezilor, fapt ce i-a descumpănit pe americani);

- în conflictele din Orientul Apropiat, Israelul a pierdut 30% din efective în 1973 şi 20% din efective în conflictul din 1982 (în Israel, sistemul de asistenţă psihologică pe câmpul de luptă este unul dintre cele mai dezvoltate din lume: la 50 de militari există o echipă de specialişti formată din 5-6 persoane);

- introducerea şi aplicarea unui sistem riguros al pregătirii psihologice pentru luptă a făcut ca, după anii ’70-80’, mai ales în Israel, procentul de pierderi psihologice să scadă cu 3-5%; procentul ţine cont de caracterul limitat al conflictelor amintite, în care nu s-au folosit arme NBC (nucleare, bacteriologice, chimice);

- astăzi, un conflict pe o arie mai extinsă (ex.: Europa) ar duce la nu mai puţin de 10-25% pierderi din total, iar fenomene deosebite ar putea apărea în cazul folosirii armamentului NBC; aceste fenomene au fost înregistra pentru prima oară în 1945 la Hiroşima şi Nagasaki:

- puternice stări confuzionale;- panică;- acte de violenţă;- banditism;- refuz în masă al alimentelor/apei de băut (teama de iradiere);

- prin efecte de sugestie/autosugestie, mulţi militari (localnici) se vor plânge nejustificat de simptome ale bolii de iradiaţie (similar, în primul război mondial, 66% din totalul militarilor care s-

8

au prezentat la tratament după folosirea de către inamic a gazelor toxice nu erau cu nimic afectaţi în realitate)

B. Solicitări psihice în războiul contemporan - situaţia de război şi solicitările excepţionale din timp de pace (catastrofe naturale, cutremure,

accidente tragice care sunt în legătură directă cu ameninţarea la adresa vieţii) implică solicitări extraordinare, la care nu toată

lumea rezistă;- după al doilea război mondial, Williams şi Smith au identificat, în lucrarea „The American

Soldier” caracteristicile luptei ca situaţie de stres; azi, ele trebuie privite mai nuanţat:1. pericol la adresa vieţii, sănătăţii; pericol de mutilare;2. febră;3. hrană, apă, îmbrăcăminte insuficiente;4. activităţi desfăşurate timp îndelungat; somn insuficient;5. lipsa relaţiilor sexuale;6. pierderea încrederii în şefi/camarazi şi în justeţea războiului;7. pierderea camarazilor; prezenţa răniţilor şi a morţilor;8. limitarea posibilităţilor de deplasare; izolarea;9. limitarea posibilităţilor de orientare; ambient nou ce creează disconfort; lupta

pe timp de noapte; lipsa informaţiilor;10. conflicte interne (mai ales între instinctul datoriei şi instinctul de conservare);11. apariţia sentimentului că omul nu înseamnă nimic, e un instrument, un

mijloc;12. lipsa unei vieţi private; permanentă la viaţa în colectiv;

- la acestea se mai adaugă câteva, specifice luptei contemporane:13. timpul, redus uneori, pentru ducerea acţiunii de luptă;14. neconcordanţa dintre capacităţile militarilor şi cerinţele impuse de folosirea

unui armament ultramodern;15. insuficienta pregătire psihologică;16. utilizarea religiei ca formă de propagandă psihologică;

- în aceste condiţii e necesar să fie cunoscute următoarele aspecte:1. privarea de somn (oboseala)= reducerea capacităţii de efort psiho-fizic- e un corelat al stresului cumulativ- timpul după care apare oboseala/gradul acesteia depinde de mai mulţi factori: - lipsa de somn

- moralul şi motivaţia luptătorilor - nivelul de instruire - timpul de luptă, de deplasare, de aşteptare - intensitatea luptei - nivelul coeziunii grupului de apartenenţă

- s-a constatat că:- dacă perioada de somn într-o noapte este de zero ore, capacitatea de acţiune se

menţine timp de trei zile, dar, în a patra zi se instalează incapacitatea totală de acţiune;- dacă perioada de somn într-o noapte este de o oră şi jumătate, capacitatea de

acţiune se menţine la nivel de 50% pe o perioadă de aproximativ şase zile, dar, în a şaptea zi jumătate de luptători devin incapabili şi ies din luptă;

- dacă perioada de somn într-o noapte este de trei ore, capacitatea de acţiune se menţine la nivel de 90% pe o perioadă de aproximativ şase zile;

- alte cercetări au evidenţiat că:- se poate rezista şi 48 de ore fără somn, dar, în următoarele 12 ore sunt necesare 8

ore de somn neîntrerupt pentru refacere;- la 72 de ore de privare de somn sunt necesare 24 de ore de recuperare, cu mai multe

perioade de somn;

9

- la 96 de ore de privare de somn sunt necesare 120 de ore de recuperare (5 zile), cu cicluri normale de somn;

- perioada de somnolenţă maximă şi de scădere a capacităţii de acţiune este între orele 03-06 dimineaţa;

- efectele lipsei de somn (se pot cumula în timp şi se pot accentua) se manifestă prin:1. erori de omisiune (mai ales a cifrelor)2. scăderea rapidă a atenţiei3. creşterea timpului de reacţie

4. degradarea capacităţii de argumentare logică; dificultăţi crescânde de înţelegere a consemnelor; în general, activităţile intelectuale sunt tot mai greu de realizat;

5. stări depresive6. furie/euforie7. iritabilitate

8. militarii privaţi de somn cad mai uşor pradă efectelor de surprindere- se recomandă astfel, pentru asigurarea stabilităţii psihice în luptă/în acţiune, asigurarea unui

minim de 4 ore de somn la fiecare 24 de ore, dar efectuat tot odată; dacă avem un timp mai redus la dispoziţie, se recomandă somn între orele 03-06

- o bună pregătire psiho-fizică poate să asigure menţinerea capacităţii de luptă, chiar dacă există o lipsă a somnului

2. durata acţiunilor de luptă/activităţilor stresante- solicitările specifice câmpului de luptă sunt solicitări stresante: au caracter neobişnuit,

violent, agresiv şi reprezintă ameninţări la adresa vieţii- în mod similar, în situaţii excepţionale de viaţă anumite caracteristici neutre ale ambientului

pot fi percepute ca nocive- în acest context, asigurarea capacităţii de acţiune timp îndelungat, a stabilităţii psihice în

luptă/în situaţii excepţionale, devine un obiectiv important al echipei de conducere (comandanţi, psihologi)→se realizează prin: - o pregătire psihologică adecvată;

- asistenţă psihologică de tip complex, pe câmpul de luptă;- durata mare a acţiunilor de luptă/activităţilor în condiţii stresante conduce la anumite

manifestări:a) manifestări iniţiale ale pierderii capacităţii de acţiune (după ≈30-35 de zile):- scad: - randamentul intelectual - viteza de prelucrare a informaţiilor - atenţia - forţa fizică- apar: - blocaje ale memoriei - dificultăţi în înţelegerea consemnelor - procese decizionale greoaie - stări de anxietate- se constată: - slăbirea spiritului de observaţie - perturbări în coordonarea şi amplitudinea mişcărilor - schimbarea vocii - militarii încep să se considere incapabili de a face faţă

situaţiei - teama faţă de aprecierile negative ale celorlalţi

b) manifestări intermediare (după ≈35-45 de zile)- scad: - capacitatea de concentrare - iniţiativa - autocontrolul- apar: - deteriorarea accentuată a proceselor decizionale - irascibilitatea la unii, indiferenţă, apatie, pasivism la alţii →agitaţie sau lentoare psiho-motrică

10

- logoreea (la unii militari) - creşterea sentimentului de teamă - incapacitatea de a executa cu precizie focul (la unii militari)

c) manifestări finale (după 45 de zile)- apar: - lipsa de vigilenţă (=atenţie susţinută) şi concentrare - confuzii mentale - decizii inadecvate - stereotipie în gândire, gândire şablon - palpitaţii - tremur - transpiraţii reci - senzaţie de vomă - senzaţie de gură uscată - necesităţi fiziologice presante - refuzul alimentelor - lipsa totală a autocontrolului→abandon total/furie oarbă

→fuga fără direcţie →manifestări de zel absurde (militarul rămâne în centrul pericolului, refuză orice măsuri de protecţie)

- concluzie: militarii trebuie asistaţi psihologic, pentru a întârzia cât mai mult apariţia efectelor menţionate

3. desfăşurarea acţiunilor pe timp de noapte- eficienţa luptei pe timp de noapte a fost diferită, în funcţie de epoca istorică- în războaiele recente, multe din acţiunile de luptă se desfăşoară pe timp de noapte, acolo

unde există dotarea necesară (infraroşii, intensificatoare de lumină)- efecte ale acţiunilor pe timp de noapte:

- efect terifiant (dispariţia zgomotului de fond, a culorilor,a mişcării), ce se asociază cu un uşor/accentuat sentiment deteamă

- senzaţia de însingurare şi neîmplinire- senzaţia de neputinţă, de lipsă de control asupra ambientului

(explicabilă prin faptul că cca. 80% din informaţii provin din analizatorul vizual)- senzaţia de nesiguranţă- senzaţia de nelinişte (anxietatea)- stimularea imaginaţiei

11

EFECTELE RĂZBOIULUI/SITUAŢIILOR EXCEPŢIONALE ASUPRA PERSONALULUI. STRESUL, NEVROZA TRAUMATICĂ (DE

LUPTĂ) ŞI SINDROMUL POST-TRAUMATIC

STRESUL1.Introducere- un război de durată, de mare intensitate/o situaţie excepţională pe timp de pace în ambient non-militar→sunt deosebit de stresante în comparaţie cu solicitările din conflictele de până la ora actuală;-previziunile psihologilor:- într-un război convenţional (fără folosirea NBC)

de mare intensitate, în perioada iniţială de 30 de zile, va apărea cel puţin un militar traumatizat la patru victime fizice;

- într-un război NBC, raportul variază de la 1 la 3, la 1 la 2, în aceeaşi perioadă iniţială;

- după 30 de zile, e posibil ca numărul celor traumatizaţi psihic să depăşească numărulvictimelor fizice; anumite predicţii consideră că, după 60 de zile, cea mai mare parte a personalului poate fi ineficientă din punct de vedere psihic;

2. Definiţie, caracterizare- e considerat încă o boală a civilizaţiei;- etimologie: lat. stringere = a strânge, a îndurera, a răni;-uneori, e substituit/acompaniat de strain (=tensiune excesivă ce duce la deformare, rupere, inclusiv din punct de vedere psihologic);- cercetările privind stresul sunt legate de numele lui H. Selye; el a introdus termenul de sindrom general de maladie (=un răspuns nespecific al organismului la boală, observabil la subiecţii ce sufereau de diferite boli infecţioase şi care prezentau o simptomatologie comună);- în 1936, Selye utilizează termenul de sindrom general de adaptare, iar conceptul de stres a fost introdus în anii ’50;DEFINIŢIE:1.= o stare care se traduce printr-un sindrom specific,corespunzător

tuturor modificărilor nespecifice, induse într-un sistem biologic (Selye) 2.= agresiunea, acţiunea violentă exercitată asupra organismului de un stimul fizic

şi/emoţional, de o frustrare acută (Piéron); 3.= stare de tensiune acută a organismului, obligat să-şi mobilizeze capacităţile de

apărare pentru a face faţă unei situaţii ameninţătoare (Delay); 4.= apare când se produce un dezechilibru marcant, puternic, între solicitările mediului

şi capacităţile de răspuns ale organismului (McGarth);

- reacţiile la situaţiile stresante parcurg următoarele etape:1. faza de alarmă (reacţia de alarmă);- este o fază acută, uneori dramatică, în care rezistenţa organismului la agentul

stresor scade, deoarece organismul încearcă să controleze, să-şi mobilizeze toate resursele, în vederea adaptării la cerinţe sporite;

2. faza de rezistenţă/de adaptare (de compensare);- este o fază în care sunt mobilizate toate resursele de apărare ale organismului;3. faza de epuizare/de decompensare;- este o fază în care mobilizarea excesivă epuizează resursele;

12

- factorii studiaţi anterior (oboseala, durata mare) sunt factori de stres;- diferitele reacţii la stres depind de o serie de factori psihologici şi psiho-sociali;- specialiştii consideră că, de fapt, stresul depinde de:A. acordarea unei semnificaţii stresante stimulilor de către subiect;- Lazarus stabileşte următoarea schemă:

B. evaluarea, de către subiect, a capacităţii de a face faţă stresului;- cea mai bună atitudine faţă de agenţii stresori (Lazarus):

1. ca o pagubă ireparabilă deja întâmplată;2. ca o ameninţare;3. ca o provocare;

- specialiştii consideră că există persoane:- care pot controla ameninţarea, recurgând la un răspuns activ: o reacţie de apărare, de luptă sau de evitare a pericolului (fight and flight reaction);- care consideră că nu au control şi dau un răspuns pasiv, de resemnare;

C. comportamentul de tip A sau de tip B;

13

Mecanism de coping

Situaţie stresantă

Subiect

Evaluarea situaţiei

Nu există ameninţareExistă ameninţare

Incapacitate de a face faţă Capacitate de a face faţă

Reacţie la stres Absenţa reacţiei la stres

coping = cuplare

Nivel normal de rezistenţă

Alarmă Rezistenţă

Istovire(epuizare)

TIPUL A:- comportament general:• mişcare constantă, nerăbdare, expresie tensionată a feţei, râs în hohote;

• nemulţumit de postul său, doreşte să avanseze; • competitiv la lucru, jocuri şi sporturi;

• se ceartă în mod frecvent;- conversaţie:• rapidă şi cu ton ridicat;

• cu diferenţe de nivel şi emfază; • expresivă şi gesticulantă;

• replici prompte; • dă răspunsuri scurte şi directe;

• grăbeşte pe interlocutorul său, zorindu-l cu gesturi repetate; • întrerupe;TIPUL B (reacţionează mai bine la stres):- comportament general: • mişcare liniştită, calm, expresie relaxată a feţei, surâs plăcut; • mulţumit de situaţia lui, evită situaţiile de competiţie; • se ceartă foarte rar;- conversaţie: • cu pauză şi ton scăzut;

• cu ton uniform; • calmă, cu puţine gesturi; • răspunde după o pauză; • dă răspunsul pe larg; • ascultă cu atenţie; • aşteaptă pentru a răspunde;

- efectele stresului asupra performanţei :

AB=stres de subsolicitare (absenţa stresului)→randament scăzutBC=stres moderat→randament bun, persoană motivată, cu satisfacţii

profesionale CD=uşor exces de stres→randament bun, dar în scădere DE=stres de suprasolicitare (nivel maximal al stresului)→randament foarte scăzut- concluzie: nu orice fel de stres e dăunător; monotonia, plictiseala, absenţa stimulării conduc şi ele la stres;- v. relaţia stres-randament în „Psihologie managerială”- caracteristicile generale ale situaţiei stresante şi ale reacţiei la stres se nuanţează în funcţie de câteva variabile:a) dacă subiectul anticipează situaţia şi consideră că nu e capabil să o rezolve apare reacţia la stres;b) dezechilibrul dintre solicitări şi capacitatea subiectului de a face faţă produc stres numai în situaţia în care urmările eşecului prezintă importanţă pentru subiect;- dacă subiectul nu conştientizează consecinţele inadaptării sale sau aceste consecinţe nu-l afectează, individul nu trăieşte sentimentul ameninţării;- anticipând consecinţele, individul îşi poate controla starea de stres prin:

14

A B C D E

▪ evitarea consecinţelor (v. asumarea responsabilităţii pentru succes şi evitarea responsabilităţii pentru eşec);

▪ îndeplinirea cerinţelor activităţii la un preţ tolerabil;▪ schimbarea opticii asupra solicitării, prin minimalizarea acestora;▪ reevaluarea posibilităţilor proprii;

D. factori de stres sau factori de ponderare: ambiguitatea stimulilor, conflictele, incertitudinile, restrângerea artificială a posibilităţilor de a răspunde, imposibilitatea de a amâna;E. factorii de stres ai vieţii cotidiene (v. scara lui Holmes şi Rahe) şi consecinţele lor;3. Stresul luptei (combat stres reaction)- conduce la manifestări individuale de tipul nevrozei traumatice şi a sindromului de stres post-traumatic;- reacţiile la stresul luptei subsumează mai multe tipuri de manifestări:a) sindromul de dinaintea luptei (Jonhson, 1969)= tendinţa unor militari de a se prezenta la medic cu simptome ipohondrice înaintea luptei; ei acuză lucruri minore, dar pe care le cred obiective şi importante: dureri de cap, indigestii;b) sindromul de evacuare (Jones, 1982)= dacă, din diferite motive, unii luptători vor fi evacuaţi în spatele frontului, este posibil ca şi alţi militari să invoce aceleaşi motive care le-ar da dreptul să fie şi ei evacuaţi, în speranţa evitării situaţiei stresante;c) şocul psihologic (şocul catastrofelor)= situaţiile declanşate brusc, cu eventuale victime în masă (războaiele, catastrofele de tipul cutremurelor, incendiilor) provoacă reacţii specifice în primele ore/zile astfel:

- 10-25% din indivizi, aflaţi la locul situaţiei sunt destul de calmi, stăpâni pe ei;- 10-25% din indivizi au o comportare confuză, până la isterie de masă, panică;- 50-80% din indivizi au o stare confuză şi rămân oarecum imobili;

d) NEVROZA TRAUMATICĂ DE LUPTĂ- subsumează o mare varietate de reacţii anormale, asociate şocului catastrofelor şi, atunci, şocul psihologic şi nevroza traumatică de luptă sunt sinonime sau aceste manifestări se cumulează în timp, perioade mai îndelungate şi cu determinări multiple;- simptome clinice: - stupoare, mutism;

- akinezie (imobilism, rigiditate) sau, dimpotrivă, agitaţie psiho-motrică exagerată; - stare tipică de confuzie: subiectul e dezorientat în timp şi în spaţiu, unii

subiecţi vorbesc ca şi când ar trăi un coşmar (hipnoza catastrofei sau hipnoza luptei)

- sincope anxioase - gesturi impulsive, până la tendinţe de suicid; - şocuri emoţionale (pot provoca stări delirante); - localizări digestive (vomă);- concluzie: nevroza traumatică de luptă conţine, într-o măsură mai mică sau mai mare:1. manifestări de destabilizare emoţională;2. manifestări anxioase;3. manifestări confuzionale;4. manifestări delirante; →se produc, în general, în timpul sau imediat 5. manifestări isterice; după şocul respectiv6. manifestări psiho-somatice;7. stări depresive;- persistenţa, mult timp după trăirea catastrofică, a unor simptome produce sindromul de stres post-traumatic;e) SINDROMUL DE STRES POST-TRAUMATIC- în DSM3 şi în DSM4 figurează ca PTSD (Post Traumatic Stres Disorder)

15

= constă într-o schimbare persistentă a personalităţii după o trăire catastrofică;- chiar dacă, în armatele moderne, activităţile excepţionale presupun pregătirea personalului respectiv pentru situaţii posibile, oamenii îşi manifestă limitele şi apar diferite reacţii la stresul luptei;- în anii ’40-’50, diferitele reacţii aveau şi alte nume: şocul exploziei, sindromul bătrânului sergent, sindromul vulnerabilităţii finale; cercetările întreprinse în legătură cu aceste reacţii s-au centrat pe două aspecte: - apariţia victimelor psihice (atunci când timpul de expunere la o situaţie stresantă este prea mare sau intensitatea stimulului e foarte puternică); - menţinerea capacităţii de acţiune pe o perioadă de timp de timp limitată (în al doilea

război mondial, aceasta a fost estimată la 250 de zile de război permanent, în SUA, şi la 400 de zile de participare efectivă la lupte, în Marea Britanie; mulţi militari deveniseră însă ineficienţi cu mult înainte de termenele oficiale);

- războiul din Vietnam a adus după sine un nou tip de reacţie: PSDT; la început, oficialităţile americane şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu numărul mic de pierderi psihice (numai 1,5%, faţă de o medie de 23% pe toate câmpurile de luptă, în al doilea război mondial); stagiul scurt petrecut de militari în război, asistenţa medicală, posibilităţile de automedicaţie au avut numai darul de a amâna izbucnirea tulburărilor de natură psihică până după întoarcerea în SUA;- unii cercetători consideră că este posibil ca, până la 80% din participanţi la un conflict/război/catastrofă să dezvolte această reacţie întârziată (PTSD);- conform DSM3, pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu PTSD e necesar ca ea să manifeste cel puţin două din următoarele şase simptome:

1. răspuns exagerat sau hiperalert la o situaţie exagerată;2. tulburări de somn;3. se consideră vinovat de faptul că el a supravieţuit, pe când camarazii săi nu, tocmai datorită comportamentului adoptat de el pentru a supravieţui

(„i-am părăsit pe…”);4. tulburări de memorie, tulburări de concentrare;5. evitarea activităţilor care îi pot aminti de evenimentul traumatic;6. intensificarea simptomelor de mai sus dacă persoana se expune laevenimentele care simbolizează sau se aseamănă cu evenimentultraumatic;

f) MANIFESTĂRI/REACŢII COLECTIVE.PANICA− există manifestări colective produse de stresul luptei/de condiţiile solicitante→cel mai reprezentativ: panica→poate apărea şi în mediu/ambient non-militar, pe timp de pace, în situaţii de catastrofe;− chiar dacă manifestările respective apar, iniţial, la 1-2 persoane, mai labile, ea se transmite foarte repede (e foarte contagioasă); poate fi, deci, considerată o manifestare de tip colectiv− definiţie: − la nivel individual, panica e o stare de groază, generată de un pericol real sau imaginar, ieşit din comun, care ameninţă viaţa, stare manifestată prin: − confuzie − dezorientare − comportamente iraţionale − frică paroxistică − caracter dezorganizator neadaptativ − la nivel grupal, panica e o stare de şoc colectiv, caracterizată prin apariţia unor fenomene de sugestie şi de imitaţie, de contagiune psihică a comportamentelor individuale; în cazul unor

16

colectivităţi organizate, caracteristicile enunţate slăbesc legăturile grupale, până la dispariţia oricărei structuri interioare, producând o gamă diversă de comportamente, până la fuga sălbatică− caracteristici: − sunt reacţii temporare ale grupurilor de oameni, faţă de un pericol real/imaginar, materializate, în special, în părăsirea haotică a locurilor în care se manifestă situaţiile de pericol

− comportamentul oamenilor e absolut nefiresc − are loc o dezintegrare socială, nu se mai ţine cont de structurile sociale, de normele de convieţuire socială − nu se ţine seama de autoritatea şi influenţa şefilor (acestea sunt negate) − nu se mai execută activităţile de luptă sau cele productive − în scurt timp, situaţia se generalizează şi panica se transformă într-o adevărată epidemie psihică

2. condiţii şi factori favorizanţi ai apariţiei panicii− panica poate fi precedată/favorizată de o serie de condiţii şi factori ce contribuie la constituirea unei adevărate predispoziţii la panică− panica poate să nu fie precedată de factori/condiţii, dar forţa excitantului e extrem de puternică şi nimeni nu i se poate opune− factorul determinant îl constituie, exclusiv, stimulul− mult timp, în situaţii-limită, s-a vehiculat teoria inevitabilităţii panicii, dar, cercetări recente arată că există destule modalităţi prin care se poate evita situaţia de panică− în legătură cu analiza factorilor, se ţine cont de următoarele principii:

factorii implicaţi pot fi favorizanţi sau determinanţi (cauzali) panica nu e obligatorie în nici una din situaţiile când se manifestă aceşti factori; se pare că, o condiţie hotărâtoare în transformarea predispoziţiei în panică manifestă, precum şi posibilitatea de acţiune a factorilor determinanţi sunt facilitate/se produc în condiţiile anihilării oricăror condiţii de comunicare (în situaţii de şoc, groază)→în consecinţă, acţiunea nu mai poate fi coordonată în funcţie de structura câmpului de factori care acţionează, inclusiv de cei ce ţin de structura psiho-socială a colectivităţii (coeziune, conducere), militarii reacţionează diferit la ansamblul factorilor favorizanţi/determinanţi, astfel:

se acţionează pentru înlăturarea situaţiei de pericol prin:− împiedicarea manifestării ei− limitarea şi/sau localizarea efectelor se execută, în continuare, sarcinile de luptă, dar se acţionează şi pentru înlăturarea situaţiei de pericol se continuă misiunea/activitatea, fără să se ia în seamă pericolul se evită situaţiile de pericol, prin panica de tip colectiv, după cum, oamenii pot rămâne absolut inactivi, pasivi, şocaţi

condiţii/factori favorizanţi ai situaţiei de panică (predispoziţia la panică) A. factori externi (în principiu, cei exteriori individului)

1. lipsa informaţiilor privind situaţia, modul de acţiune în situaţiile de pericol, misiunile (acţiunile imediate şi următoare); lipsa informaţiilor produce nesiguranţă, îngrijorare;

2. lipsa coerenţei în conducere (ordine/dispoziţii care se contrazic); necontracararea zvonurilor; deplasări ale persoanelor fără rost (un tip de agitaţie motrică);

3. privarea de somn fără motive justificate, oboseala acută;4. instruirea insuficientă a trupelor;

17

5. situaţiile de luptă în care predomină elementele de surpriză, confuzie;6. deteriorarea coeziunii de grup din motive interne (nesoluţionarea unor conflicte);7. pierderi însemnate de forţă vie;8. eşecuri repetate;9. situaţii-limită în locuri închise (panica apare mai probabil când oamenii se află în

spaţii închise, cu care sunt mai puţin familiarizaţi); tendinţa de a evita spaţiul închis creează efectul „gât de sticlă”: oamenii consideră, în situaţia dată că respectiva cale de ieşire/de salvare este greu de atins, inaccesibilă, oricum strangulată (efectul apare deoarece lipseşte discernământul evaluării situaţiei);

B. factori interni (psihologici, subiectivi)1. lipsa încrederii în comandanţi/şefi/superiori; o conducere slabă, nehotărâtă

reprezintă o invitaţie sigură la panică;2. lipsa încrederii în forţele proprii; sentimentul inferiorităţii;3. pregătirea psihologică insuficientă;4. neclaritatea în ceea ce priveşte situaţiile de pericol;5. stări confuzionale datorate incapacităţii individului de a interpreta evenimentele în

termeni raţionali;6. subaprecierea unor situaţii de pericol real;7. diferite condiţii care pot da naştere traseului de amplificare : anxietate, teamă,

furie, groază, panică;8. vulnerabilitatea psihologică structurală a personalităţii (personalităţi imature,

dependente, anxioase)3. factori declanşatori ai panicii (cauzali, determinanţi)

1. stimulii-şoc reali (pericolul real existent);2. stimulii-reali subiectivi (modul de percepere a unor factori)

− oamenii se percep în mod eronat, disproporţionat într-o situaţie-limită, care periclitează viaţa: oamenii consideră că nu au nici o perspectivă de a decide/a acţiona→apar comportamentele iraţionale (fuga), efectul „gât de sticlă”

4. tipuri de panică− pe câmpul de luptă

→ fuga înainte, către inamic;→ fuga înapoi, în spatele frontului;→ fuga prin împuşcături (se trage în toate direcţiile);

− în ambient non-militar→ fuga din spaţiul închis;→ panica posesiunii (grupuri de oameni, puternic frustraţi, se luptă pentru obiecte, alimente, în condiţii absolut subumane)

− desfăşurat de la sine (fără intervenţia autorităţii), fiecare tip de panică se sfârşeşte doar atunci când oamenii sunt epuizaţi psiho-fizic5. acţiunile comandanţilor/şefilor/liderilor pentru neutralizarea panicii− în colectivităţile structurate (organizaţii, grupuri), dar şi în colectivităţile nestructurate (masele de oameni) trebuie luate acele măsuri de anihilare/combatere a factorilor predispozanţi, dar, dacă acest lucru nu s-a reuşit, panica trebuie combătută;− în combaterea panicii se impun două principii: principiul comunicării şi principiul conducerii energice

1. principiul comunicării− se aplică în cazul colectivităţilor structurate, astfel:

− informarea corectă a oamenilor cu privire la situaţia de risc în care acţionează;− informarea despre procedurile de urmat (creează un sentiment de siguranţă şi lasă mai puţin loc surprizei);

− aspecte de analizat în legătură cu transmiterea informaţiilor:

18

a) stările afective/emoţiile care apar în lipsa informaţiilor− unii autori consideră că există o anumită relaţie matematică între starea afectivă/emoţie şi informaţie:

E= − B (In−Iv), unde E= emoţia B= o anumită stare de necesitate pe câmpul de

luptă In= informaţia necesară pentru satisfacerea

acestei stări Iv= informaţia valid existentă, reală

− dacă In >Iv→ −E (stare de insatisfacţie)− dacă In <Iv→ +E (stare de satisfacţie)

− această ecuaţie nu ţine cont de o serie de variabile psiho-sociale (coeziunea, moralul de grup); e posibil ca, un anumit tip de informaţie-lipsă să fie substituit de un climat/o coeziune ridicată

b) modul cum oamenii sunt informaţi− apariţia complexului Cassandra (Hofstatter)→predicţia care nu e crezută de nimeni

− mitol.:Cassandra, fiică a lui Priam şi a Hecubei, a fost înzestrată de Apollo cu darul profeţiei. Deoarece ea i-a respins afecţiunea, zeul a hotărât ca nimeni să nu dea crezare profeţiilor ei

− în general, oamenii sunt înclinaţi să refuze/să nesocotească informaţia legată de un anumit pericol; informaţiile care le pot trezi teama vor fi mai curând respinse, decât analizate raţional→această tendinţă este explicabilă prin faptul că oamenii vor să evite situaţiile afectogene;− indicatorii care ar putea trezi teama sunt mai degrabă respinşi, de aceea, cel ce avertizează despre un pericol real, iminent, trebuie să se aştepte la o respingere instinctivă a semnalului de alarmă, astfel:

− dacă membrii grupului avertizat consideră că pericolul e minim sau inexistent, cel care avertizează trebuie să se aştepte la o reacţie de apărare, manifestată prin respingere, bagatelizare („fugi de-aici…”);− dacă membrii grupului realizează intensitatea pericolului, reacţiile de apărare se manifestă prin fugă, abandon, panică;

− modalităţi de reducere a complexului Cassandra:1. avertizarea la momentul oportun;2. indicaţii bine dozate, argumentate şi perfect realizabile despre modul cum poate fi evitat pericolul;3. invitarea la părăsirea spaţiului, în ordine;4, exemplul personal (persoana care face avertismentul trebuie să aibă şi credibilitatea necesară, faţă de colectivitatea respectivă)

2. principiul conducerii energice− presupune următoarele aspecte:

1. ori de câte ori situaţia devine dificilă/critică e necesară o conducere unică, riguroasă, cu acţiuni imediate şi cât se poate de precise;2. cu cât situaţia e mai critică, cu atât coeficientul de dirijare trebuie să fie mai puternic;3. conducere chiar în forţă;4. conducere neîntreruptă, centrarea oamenilor pe acţiune;5. măsuri clare şi concrete;6. restabilirea ordinii;7. izolarea persoanelor cuprinse de panică şi asistarea lor;8. izolarea persoanelor care provoacă/răspândesc zvonuri (comunicarea se reduce la cel care conduce);9. ameninţarea, în caz de nevoie, cu folosirea forţei şi chiar utilizarea ei dozată;

19

PSIHOLOGIA RĂNITULUI

I. Rana – traumă fizică şi psihică Evenimentul traumatic (rana fizică) se produce pe neaşteptate, nimeni neputând să prevadă

momentul acesteia; de regulă se produce într-o acţiune de luptă (activitate productivă), deci când individul este foarte motivat pentru realizarea sarcinii. În consecinţă evenimentul traumatic anulează respectiva stare de spirit a rănitului, îi răstoarnă rapid toate planurile şi proiectele întrerupând, uneori definitiv, orice posibilitate de previziune şi control. Aceasta pentru că în planurile mentale ale unui soldat (muncitor) foarte greu îşi găseşte loc un eveniment de această natură.

Acceptarea propriei vulnerabilităţi ar însemna acceptarea faptului că îi este frică; frica este respinsă având în vedere efectele sale în mod conştient / inconştient sau e plasată printre ipotezele cele mai improbabile ale acţiunii, ca atare:

- o primă consecinţă este pierderea controlului asupra situaţiei- o a doua ar fi durerea şi tulburările senzoriale regionale care au puternice efecte

psihologice. Durerea fizică distruge imediat aura, aspectul epic, eroic ale rănii de război, care se întâlnesc în fanteziile militarilor valizi.

- o altă consecinţă: sunt anihilate aproape toate verigile motivaţional-afective construite pentru adecvarea la grupul de apartenenţă şi sunt dezinhibate acţiunile instinctive, comportamentele spontane. Sentimentul de apartenenţă la grup este pierdut când militarul conştientizează handicapul fizic şi senzorial şi faptul că se află în imposibilitatea de a continua ca până atunci. Se schimbă priorităţile militarului, îşi simte ameninţată existenţa şi integritatea psiho-fizică.

- o caracteristică comună (înglobează cele mai de sus) întâlnită la militarii răniţi este senzaţia sfârşitului lumii determinată de schimbarea neaşteptată a propriei realităţi, pierderea controlului, pierderea punctelor obişnuite de referinţă, sentimentul de a fi abandonat cât şi necunoaşterea evoluţiei posibile în care se află.

II. Reacţii comportamentale Rana fizică trebuie considerată o afecţiune sistemică având în vedere reacţii fiziologice, psihologice

în consecinţă rănitul dezvoltă o senzaţie bruscă de oboseală, dezinteres pentru orice altă problemă diferită de situaţia concret personală – această fază este faza egoistă

regresia infantilă: lipsa unei pregătiri adecvate pentru a reacţiona la evenimentul traumatic duce la pierderea autocontrolului şi apariţia unor reacţii ilogice, iraţionale; predomină comportamentul de tip individualist şi uneori o supunere mai dificilă la cei ce se ocupă cu ajutorarea răniţilor; rănitul manifestă dezinteres total (fiind într-o situaţie limită) pentru consecinţele actelor sale şi atunci se manifestă comportamente violente, antisociale, panică etc. Comportamentele se pot manifesta uneori destul de repede şi atunci sunt îndreptate împotriva celor ce acordă ajutor sau mai latent (tardiv) pe perioada internării în structurile sanitare. Rănitul este depresiv, uimit, anxios, preocupat excesiv de a fi contactat ceva incurabil, de a rămâne paralizat, de a-şi pierde memoria. La aceste efecte directe, care conduc la starea de prostraţie contribuie şi trăirile de pe timpul operaţiilor îndelungate, obositoare de evacuare, aşteptări chinuitoare legate de lista de priorităţi a tratamentului de triaj. În astfel de situaţii se materializează frica de mutilare care ,evident, este asociată cu un sentiment de disperare plus frica de sfârşitul carierei, dispariţia aspiraţiilor şi incertitudine privind calitatea vieţii viitoare.

ultimele aspecte pot da naştere unui sindrom revendicativ faţă de superiori care „au permis ca toate acestea să se întâmple” sau faţă de naţiune, de ţară pentru că i-

20

a trimis pe tineri să moară pentru o cauză nu prea clară (valorile patriotice sunt răsturnate)

după o anumită perioadă poate apărea sindromul de recunoaştere, de despăgubire (vezi manifestările veteranilor americani răniţi în Vietnam) care poate fi considerat o tentativă de reacţie pozitivă şi raţională la situaţia defavorizantă.

III. Raporturile cu medicul Raţionamentele şi comportamentele militarului sunt influenţate de situaţia concretă,

personalitatea rănitului, modul în care este asigurată ajutorarea soldatului pe câmpul de luptă. La aceşti factori se mai adaugă: lipsa posibilităţii de a alege propriul terapeut, ceea ce poate genera suspiciuni, neîncredere; rănitul nu e consultat (nu i se cere consimţământul) privind procedurile la care trebuie supus; de multe ori medicul este considerat rece, detaşat, incapabil de a înţelege suferinţele răniţilor şi ca atare se pot dezvolta două tipuri de atitudini consecutive:

- resemnare şi acceptare pasivă—efect de diminuare a moralului;- opoziţia dură, revendicarea vehementă a unor drepturi, ameninţări şi provocări la adresa

medicului ca şi cum acesta ar fi cauza primă şi principalul responsabil de starea actuală a rănitului (Personificarea agentului patogen)

Atât reacţiile comportamentale, cât şi raportul cu medicul sunt ponderate de cunoaşterea reală a stării lui de sănătate, de prognoza acesteia, de posibilitatea accesului în structurile medicale mai moderne şi mai eficiente etc.

IV. Strategii psihologico - medicale S-au identificat o serie de proceduri, strategii menite să atenueze, să reducă problemele

psihologice ale militarului rănit:a) reducerea timpilor de recuperare de pe câmpul de luptă şi

prespitalizare; se diminuează numărul celor care suferă din cauza intervenţiei tardive şi se previne instalarea crizelor anxioase de abandon;

b) informarea specifică a militarilor în perioada de pregătire a operaţiei militare (sau a populaţiei în situaţia în care se prognozează o situaţie acută, critică):

organizarea şi situarea structurilor sanitare proceduri de evacuare locuri de primire, triaj locurile pentru tratament definitiv complexul de proceduri medicale şi organizatorice

consecutive unui eveniment traumaticc) comportamente profesionale şi psihologice adecvate ale

personalului sanitar: manifestarea calmului şi siguranţei; aplicarea unor proceduri standardizate, a unor protocoale

diagnostico-terapeutice clare ce induc la rănit sentimentul că este integrat imediat într-un circuit medico-sanitar integrat şi eficient;

ambient de lucru curat şi silenţiosd) acolo unde este necesară o perioadă de aşteptare (număr

mare de răniţi, zonă de triaj) se recomandă aplicarea unor proceduri pregătitoare simple (aplicarea de atele, bandaje provizorii, perfuzări, administrarea de analgezice, completarea fişelor anamnestice). Pe lângă utilitatea directă se creează sentimentul descris mai sus;

e) asistenţă psihologică pe timpul internărilor;f) când este posibil militarii vor fi internaţi în saloane cu

persoane ce faze avansate de tratament şi în curs de vindecare.

21

ASIGURAREA ŞI ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ

A. Protecţia (asigurarea psihologică)

− în războaiele moderne, în situaţii critice, tragedii, dar şi în instruirea cotidiană din armată, oamenii sunt supuşi la numeroase solicitări, în care, deseori, se pot depăşi limitele rezistenţei psiho-fiziologice;− au fost elaborate strategii complexe→scopul lor: pregătirea militarilor pentru a face faţă solicitărilor analizate;

− strategiile au fost grupate sub diferite nume (pregătire psihologică, protecţie psihologică, asigurare psihologică), dar, indiferent de denumirea lor, ele vizează următoarele obiective:

a. pregătirea moral-psihologică generală a efectivelor;b. pregătirea psihologică pentru luptă, în vederea realizării stabilităţii psihice;

menţinerea capacităţii de acţiune timp îndelungat, la un nivel cât mai ridicat;c. combaterea şi contracararea acţiunilor psihologice inamice (războaiele

psihologice) care vizează destabilizarea psiho-socială a propriilor luptători;d. asistenţa psihologică pe timpul luptei;e. asigurarea asistenţei psihologice şi psihofizice după luptă.

B. Pregătirea moral-psihologică generală a efectivelor

1. Moralul−definiţie, rol− pare a fi corespondentul militar al unei motivaţii complexe, al unei stări psihice optime pentru desfăşurarea acţiunii;definiţie: 1. factorul moral pare a fi mijlocitorul indispensabil dintre potenţialul şi

capacitatea combativă a unui luptător, element de care depinde transformarea posibilităţilor în putere de luptă reală (Claussewitz);2. ansamblul de atitudini favorabile executării unei sarcini; satisfacţia individului sau grupului implicat într-o situaţie/acţiune (Reuchelin);

− cele mai multe definiţii includ în moral factori precum: satisfacţie, motivaţie, calitatea de membru al grupului;− diverşi autori fac distincţie între moralul individual şi cel de grup:

− moralul individual reprezintă modul în care persoana vede lumea, precum şi locul său în cadrul acesteia, modul de manifestare a valorilor şi speranţelor sale într-un anumit context;− moralul de grup (militar)apare ca ansamblul atitudinilor membrilor acestui grup faţă de îndeplinirea atribuţiilor funcţionale în timp de pace, cât şi a misiunilor de luptă în timp de război;

− e un factor psiho-social;− se manifestă în atmosfera generală a colectivităţii, ca stare subiectivă generalizată a militarilor faţă de problemele specifice funcţionării grupului militar;− are următorii determinanţi: factori militari, factori psiho-sociali, factori individuali;− are următoarele efecte: implicarea şi randamentul în luptă/activitate;

− între moralul de grup şi cel individual există relaţii de interdependenţă şi interinfluenţare;

22

− de asemenea, există o relaţie directă între moral şi comportament: în acest sens, toţi specialiştii consideră că moralul e un determinant major al comportamentului (militar, profesional);

2. Factori determinanţi ai moraluluiI. Factori psihologici (depind de fiecare individ în parte):

sistemul de atitudini şi valori; motivaţia; nivelul de integrare în grup; modul de percepere şi evoluţie a realităţii militare; nivelul de instruire; starea de sănătate; starea civilă; încrederea în şefi/în justeţea războiului;

II. Factori psihosociali: relaţiile interpersonale; coeziunea de grup; valorile în jurul cărora se structurează coeziunea; sentimentul de apartenenţă la grup; tradiţiile grupului; stilul de conducere al şefilor direcţi; experienţele de succes/de eşec ale grupului; izolarea (e necesar a fi combătută)

III. Factori militari organizatorici: condiţiile de viaţă concrete; percepţia propriei profesii, în toate determinările (pentru cadrele de conducere); dotarea cu tehnică de luptă şi echipament; factori specifici luptei moderne; preocuparea pentru informarea corectă a militarilor;

− o expresie metaforică e dată de „cei trei M”:− Money (bani)→ce se cheltuie cu militarul− Meat (alimentaţie)→militarul trebuie să aibă asigurate toate condiţiile;− Mail (poştă)→familia militarului trebuie să fie în siguranţă, să nu-i

lipsească nimic;

3. Variaţia moralului (indicatori de evaluare)

− atât pe timp de pace, cât şi în timp de război, moralul poate fluctua în funcţie de variaţia factorilor determinanţi;− în acelaşi timp, moralul are o anumită independenţă faţă de factorii care-l generează, în sensul că, variaţia acestora din urmă nu se regăseşte automat, imediat, în variaţia moralului şi nu neapărat în aceeaşi măsură, existând şi factori de compensare;

a) pe timp de pace, într-o organizaţie, variaţia moralului depinde de: stilul de conducere; perspectivele socio-profesionale; influenţa unor factori sociali exteriori;

b) în timp de război, există o anumită corelaţie între fazele moralului şi fazele de stres: faza de adaptare: luptătorul trece de la o fază de egocentrism şi frică fluctuantă, la o

percepere corectă a situaţiei, la un moral ridicat (1-7 zile); faza eficienţei maximale : randamentul combatanţilor înregistrează o creştere

permanentă, rezistenţa psiho-fizică e ridicată şi stabilă (7-13/14 zile); faza de hiporeacţie: poate să reapară frica, anxietatea crescândă (13/14-30 zile);

23

faza de epuizare: scade foarte mult moralul, apar întrebări privind justeţea războiului; luptătorii încep să fie înlocuiţi (după 30-40 zile);

− de remarcat este faptul că moralul poate fi afectat şi de numărul de pierderi din trupele proprii: când pierderile sunt mici, se consideră că rezistenţa inamicului poate fi depăşită; când pierderile sunt mari, apare sentimentul inutilităţii şi moralul scade;

4. Indicatori ai moralului

a) pe timp de pace, în organizaţiile obişnuite: calitatea îndeplinirii sarcinilor, indiferent de natura lor; nivelul de disciplină (abateri de la norme, frecvenţa şi durata absenţelor); fluctuaţia personalului; încrederea în şefi;

b) în timp de război: perceperea corectă a misiunilor; calitatea îndeplinirii sarcinilor; numărul dezertărilor; numărul celor traumatizaţi; încrederea în comandanţi, în cauza războiului;

C. Asistenţa psihologică pe timpul luptei

− are rolul de a crea şi menţine toate condiţiile care să permită manifestarea capacităţilor militarilor la nivel maximal;− la realizarea ei trebuie să contribuie factorii de conducere, în colaborare cu psihologul militar;− strategii adoptate:1. necesitatea unui proces de conducere neîntrerupt în timpul luptei/situaţiilor critice:− în condiţii de risc, nevoia de certitudine, de informaţii, e mai mare decât în situaţii obişnuite, iar prezenţa conducerii rezolvă acest lucru;− în astfel de situaţii trebuie să existe un autoritarism mai ridicat, deoarece trebuie să existe certitudine, calm şi siguranţă;− militarii consideră că principala calitate a comandanţilor este capacitatea de conducere (60%);2. stabilirea unor măsuri de prevenire/anihilare a unor factori ce pot afecta stabilitatea psihică (atât înaintea luptei, cât şi pe timpul acesteia):

neîncrederea în şefi; izolarea celor care participă la acţiune; imprudenţa; dezorganizarea;

3. combaterea permanentă a zvonurilor, calomniilor, mai ales a celor cu privire la lideri, persoane semnificative, familie;4. combaterea aşteptării pasive, a inactivităţii îndelungate, a nesiguranţei;5. informarea corectă şi oportună despre situaţia critică;6. identificarea simptomelor specifice ale oboselii, stresului şi nevrozei traumatice şi adoptarea măsurilor corespunzătoare

24

D. Principii şi metode ce pot fi aplicate în asistenţa psihologică, în situaţii critice

a) principiile asistenţei psihologice (principiile lui Salmon):1. urgenţa: acordarea de ajutor medical şi psihologic, cât mai repede posibil;− metodele de tratament trebuie să fie rapide şi simple;− izolarea de locul faptei va fi, în general, de scurtă durată;− se urmăreşte, în primul rând, înlăturarea frigului, foamei, neliniştii;− s-a constatat că aproximativ 60% din combatanţii cu tulburări uşoare pot fi trataţi astfel şi redaţi rapid unităţilor de apartenenţă;2. proximitatea : militarii să fie trataţi în apropierea geografică şi/sau psihologică de locul atentatului; deplasările lungi sunt percepute cu dezinteres (?)3. expectanţa: cultivarea la militari a unei atitudini de aşteptare, a vindecării rapide;− se recomandă ca personalul specializat să accepte în linişte plângerile pacientului, să i se inducă convingerea că e vorba de o criză temporară şi se va reface rapid, după o perioadă de odihnă→această atitudine trebuie să caracterizeze întreg personalul medical, militar, psihologic;b) metode de reducere a anxietăţii (în anul 4)

25

RĂZBOIUL PSIHOLOGIC

1. Concept. Semnificaţie

− în literatura de specialitate, conceptul este extrem de discutat, de la denumirea de „războiul informaţional, războiul propagandei”, până la exacerbarea nocivităţii sale şi intrarea în sfera parapsihologiei, extrasenzorialului (aşa numitul război psihotronic);− dincolo de simplificări şi exagerări, se consideră că operaţiile psihologice care pregătesc, însoţesc şi sunt consecutive operaţiilor militare au un rol important în:

− influenţarea psihologică a inamicului, diminuarea moralului acestuia;− menţinerea moralului propriilor trupe şi a naţiunii;− (recent) explicarea şi/sau justificarea războiului în faţa altor naţiuni;

− dacă acţiunile pregătitoare, destinate justificării/explicării războiului ţin de folosirea mass-media, acţiunile de influenţă psihologică în condiţii de război constau într-un sistem coerent de acţiuni destinate să distrugă încrederea trupelor inamice în şefi, camarazi, justeţea războiului, să-i scadă moralul, rezistenţa şi stabilitatea psihologică;− se urmăreşte perturbarea a ceea ce este cunoscut sub numele de optimum funcţional al SPU (dependenţa de intensitatea/persistenţa stimulului)→perturbarea poate dobândi grade diferite de intensitate, de la o lentoare a proceselor psihice, până la blocarea acestora→specialiştii au denumit aceste efecte depresiunea mentalului ( generează inhibiţie, teamă, paralizie);− în esenţă, metodologia războiului psihologic constă în bombardarea ţintei cu stimuli de mare intensitate şi durată, pentru a căror receptare şi prelucrare se consumă o mare cantitate de energie psihică, diminuându-se potenţialul energetic disponibil pentru activitatea de bază;

2. Zvonul−armă psihologică

− nu există conflict economic, politic, militar care să nu fie precedat, însoţit de un ansamblu mai mult sau mai puţin subtil de operaţii psihologice, menit să genereze nesiguranţă, frică, îndoială→în acest context, zvonul este o armă principală;a) definiţie: reprezintă o informaţie referitoare la un eveniment produs sau pe cale să se

producă, informaţie ce se vrea autentică şi cu caracter de noutate; cel mai frecvent are un caracter ambiguu şi tendenţios, un conţinut neverificabil saugreu de verificat în timp, dar oportun şi care circulă în prezenţa/ în paralel cu informaţii transmise prin canale oficiale, dar în contrasens cu acestea

− în apariţia zvonului există o serie de condiţii favorizante: importanţa evenimentului la care se face referire; vidul informaţional; lipsa de credibilitate şi de pertinenţă a informaţiilor oficiale; necuprinderea întregii comunităţi în sfera informaţională instituţionalizată; anumiţi factori psihologici şi psiho-sociali ai celor ce recepţionează zvonul

(grad de informare, factori de personalitate)− zvonurile pot apărea:

spontan→o informaţie primară, mai mult sau mai puţin exactă, o percepţie reală, falsă sau îndoielnică, o impresie, dar cu un virtual grad mare de audienţă, poate căpăta caracter de zvon;

premeditat→informaţia ambiguă este premeditat lansată într-un anumit moment, loc şi cu un conţinut special alcătuit;

b) caracteristici (cu accent pe zvonul premeditat):1) amestec subtil de adevăr şi fals− în orice zvon se introduce şi o componentă reală, deşi are o importanţă

26

minimă pentru a da credibilitate→componenta reală determină acceptarea componentei false (consonanţa cognitivă), dar este greu verificabilă;2) caracter accentuat de informaţie, nu de comentariu; acest lucru determină receptarea

şi transmiterea mai uşoară a zvonului;3) conţinut adecvat psihologiei subiectului-ţintă (aşteptărilor, speranţelor, temerilor

acestuia);4) capacitatea de a anticipa unele consecinţe/efecte viitoare ale faptului/fenomenului, în

mod explicit sau implicit;− consecinţele sunt evidente pentru oricine, sunt de o cauzalitate facilă, dar, fiind stabilite de fiecare persoană în parte, îi oferă receptorului orgoliul de a fi inteligent (se acţionează ţa nivelul self-esteem-ului); cu cât receptorul e făcut să creadă în faptul că el a descoperit adevărul, cu atât mai mult crede în zvon şi acesta devine foarte greu de contracarat

c) elaborarea conţinutului− principiu: se ţine cont de caracteristicile receptorului (ţintei) şi de ceilalţi factori favorizanţi;− elemente de metodică:

1) nu se fac afirmaţii tranşante;2) uneori, conţinutul se prezintă sub forma unor întrebări, păstrând aparenţa de

imparţialitate şi determinând nesiguranţa receptorului;3) se sugerează ipoteza, iar receptorul trage singur concluzia;4) se enunţă o enormitate, dar sursa adaugă că ea însăşi nu crede;5) credibilitatea zvonului depinde mai puţin de raportul adevăr/fals şi mai mult de

factorii rezultanţi;6) uneori, zvonul este folosit într-un context cu dezinformarea sau cu intoxicarea

informaţională;7) în acceptarea şi circulaţia zvonului se manifestă o serie de factori, astfel:

nevoia de certitudine cognitivă; înlăturarea nesiguranţei generate de incertitudinea cognitivă; dorinţa unor indivizi de a se valoriza în ochii celorlalţi; natura sa ambiguă stimulează procese de clarificare, astfel încât se poate face

apel la judecata socială→contribuie la circulaţia zvonului; curiozitatea umană; tendinţa firească de a transmite mai departe o informaţie utilă, cu beneficiile

psihologice asociate; susceptibilitatea şi credibilitatea emoţională, sporite în situaţie de criză;

d) circulaţia zvonului− cu cât zvonul întâlneşte mai multe condiţii favorizante, cu atât rămâne mai mult în circulaţie, iar aceasta este mai rapidă;− propagarea zvonului este în raport cu natura sa ambiguă şi, mai ales, cu importanţa sa pentru sistemul de valori al individului;− în circulaţia zvonului se produc trei fenomene importante (Allport şi Postman ):

o reducţia (la un conţinut restrâns, ce poate fi transmis mai uşor);o accentuarea (sublinierea aspectelor importante;determină anxietate);o asimilarea (leagă conţinutul de aşteptările proprii individului);

− în aceste condiţii se pune problema dacă zvonul poate fi combătut, contracarat (unii autori consideră că zvonul nu se combate, ci se contracarează);− combaterea = înlăturarea condiţiilor favorizante apariţiei zvonului

− are un caracter indirect, mai general, dar şi mai subtil, pentru că îşi propune să devanseze lansarea zvonului de către adversar− se realizează prin:

asigurarea cunoaşterii de către presupusa populaţie ţintă a problemelor de mare însemnătate şi actualitate ;

27

întărirea prestigiului, influenţei şi credibilităţii surselor de informare instituţionalizate;

verificarea autenticităţii tuturor datelor transmise oficial; asigurarea acceptabilităţii mesajului transmis; asigurarea coeziunii de grup; cunoaşterea militarilor, a persoanelor vulnerabile sau sensibile la zvonuri (anxioşii,

ezitanţii, personalităţile imature, dependente, persoanele cu dezorientări valorice);− contracararea = operaţiunea de anihilare completă a unui zvon şi a efectelor sale (Chelcea)

− se bazează pe următoarele operaţii:o analiza resurselor;o analiza mijloacelor de transmisie şi anihilarea lor;o analiza ţintei;o izolarea şi susţinerea psihologică a persoanelor vulnerabile;o demonstrarea falsităţii zvonului şi a contradicţiilor sale;

− zvonul nu se neagă pur şi simplu (a nega o informaţie adevărată/falsă echivalează cu a oferi acesteia circulaţie şi publicitate), ci se prezintă elementele concrete care îl infirmă:

se devalorizează sursa; se explică ce efecte se urmăresc în realitate; se afirmă încrederea în intelectul receptorilor;

3. Propaganda−componentă importantă a războiului psihologic

a) definiţie = ansamblu de mijloace de influenţare a atitudinilor, opiniilor, comportamentelor unor vaste ansambluri de oameni, mase, colectivităţi şi, în care, mecanismul central este interpretarea

b) caracteristici (în situaţii conflictuale): are un conţinut dinamic, se orientează în funcţie de situaţiile ce intervin în

desfăşurarea conflictului; sfera de cuprindere e foarte largă (propaganda se adresează şi inamicului, şi

aliaţilor şi neutrilor); face apel la mass-media→are o forţă de penetraţie foarte mare; urmăreşte câştigarea audienţei, asigurarea, menţinerea, creşterea

credibilităţii mesajului, influenţarea stărilor afective, a atitudinilor celor vizaţi şi combaterea propagandei adversarilor;

c) clasificare : − există mai multe puncte de vedere− din punctul de vedere al surselor:

1) propagandă oficială− prin forme deschise, oficializate, nominalizate (ex.: purtătorul de cuvânt al Guvernului);− exprimă poziţia publică a unui organism/a statului;2) propagandă semioficială− acţiuni de influenţare în care nu se indică sursa, mijlocul care transmite se declară neutru, imparţial şi lasă să se înţeleagă că nu s-ar afla sub controlul unui stat;− e realizată de anumite organizaţii;3) mascată (acoperită)− indică o altă sursă decât cea reală

d) scopuri ale propagandei în timp de război− acţiunile propagandistice specifice războiului conţin o serie de activităţi denumite

operaţiuni psihologice pot fi o mixtură între propagandă, zvon şi inducere în eroare;

28

de regulă, obiectivele lor generale constau în: demascarea caracterului nejust al războiului declarat de agresor; legitimarea poziţiei proprii; producerea de schimbări în comportamentul inamicului; slăbirea moralului inamicului; determinarea încetării acţiunilor de luptă;

proceduri la care se recurge:1. prezentarea politicii de democraţie pe care cei ce emit propaganda au dus-o

până în prezent;2. sublinierea capacităţii ţării respective de a apăra anumite valori;3. evidenţierea motivaţiei şi capacităţii de a susţine conflictul ;4. evidenţierea scopurilor reale ale agresorului;5. descrierea „realităţilor” ce rezultă din desfăşurarea războiului;6. implicarea puternică a inamicului;7. prezentarea de fapte ce constituie crime de război;8. crearea şi adâncirea unor disensiuni între popor şi armată;9. stimularea nemulţumirii militarilor;10. acţiuni de dezinformare;11. îndemnarea populaţiei la nesupunere civică;12. indicarea căilor „raţionale” prin care militarii inamici pot să-şi salveze viaţa

(ex.: dezertarea);13. lansarea de calomnii, zvonuri la adresa unor personalităţi semnificative;14. lansarea unor mesaje cu impact emoţional puternic (ex.: transmiterea unor

imagini afectogene legate de familii) pentru eficienţa acestor activităţi:

serviciile specializate acordă o mare atenţie populaţiei-ţintă (obiceiuri, tradiţii); specialiştii (militari, psihologi, sociologi) elaborează ghiduri utilizate de luptători şi în scopul conceperii acţiunilor militare (ex.: în al doilea război mondial, SUA a elaborat peste 120 de monografii pentru ţările aflate într-un potenţial conflict cu aceasta);

se elaborează acţiuni psihologice, după încheierea acţiunilor de luptă, care să contribuie la stabilizarea noilor forţe, lichidarea eventualelor opoziţii→se utilizează o gamă diversificată de mijloace (posturi de radio şi de televiziune, Internet, diferite tipărituri: manifeste, permise de liberă trecere, ziare aşa-zis patriotice)

d) măsuri de combatere a propagandei şi operaţiunilor psihologice ale inamicului creşterea încrederii militarilor în structurile proprii; limitarea pătrunderii informaţiilor de tip bruiaj; combaterea panicii, descurajării; cenzura;

ATRIBUŢIILE PSIHOLOGULUI MILITAR, PE TIMP DE PACEPsihologul care lucrează într-o unitate militară asigură servicii de consultanţă pentru

comandanţi şi, eventual, terapie, pe baza unor reglementări interne, specifice M. Ap. N.Există o secţie de psihologie la nivelul conducerii ministerului, ce reprezintă un for

metodologic şi de coordonare a activităţii de psihologie din armată.ATRIBUŢII:

1. cunoaşterea tinerilor recruţi, pe baza unui examen psihologic;2. identificarea dificultăţilor de adaptare la serviciul militar;3. elaborarea de strategii pentru facilitarea integrării;4. supravegherea şi identificarea fluctuaţiilor de moral şi elaborarea de propuneri;5. pregătirea psihologică a militarilor pentru misiuni deosebite;

29

PSIHOLOGIA NAVIGATORULUI

1. Specificul solicitărilor profesionale la personalul ambarcat − cunoaşterea particularităţilor psihologice ale vieţii şi activităţii la bordul navelor maritime contribuie la realizarea a două mari obiective:

creşterea randamentului profesional şi asigurarea condiţiilor pentru o stabilitate emoţională şi psihologică pe termen lung a navigatorilor;

posibilitatea intervenţiilor ameliorative de tip terapeutic (terapia navigatorului, terapii de familie);

− în acest sens, o bună cunoaştere a factorilor psihologici, individuali şi de grup, aşa cum se manifestă aceştia în condiţii concrete, la bordul navei, constituie un demers prealabil absolut necesar oricărei acţiuni de optimizare− profesiunea de navigator are un caracter solicitant, pentru că, indiferent de măsurile ameliorative de la bord (psihosociale, ergonomice), anumite condiţii ale practicării profesiei rămân neschimbate:

1) oscilaţiile permanente ale mării (sunt obositoare);2) schimbările dese şi repetate de fus orar şi de zonă climaterică (pe termen lung

obosesc);3) condiţii hidrometeorologice grele (ex.: furtuni);4) uniformitatea peisajului fizic şi social;5) frustraţii bio-psiho-sociale complexe;

2. Probleme ce apar: a. nava ca mediu fizic restrâns;b. solicitări profesionale derivate din mediul natural specific;c. solicitări specifice curselor lungi; implicaţiile asupra familiei;d. caracteristicile psihosociale ale echipajului;e. stresul la navigatori;f. sindromul nevrotic al curselor lungi;

a. nava ca mediu fizic restrâns− nava este spaţiul vital al navigatorului, însă, indiferent de dimensiunile acestuia, nava este un spaţiu fizic restrâns;− chiar şi în cazul unei nave mai mari, traseele sunt relativ fixe, ceea ce limitează serios mobilitatea majorităţii marinarilor;− unii specialişti consideră că doza de mişcare (pe uscat) pentru un optimum funcţional psiho-fiziologic este de 6-8 kilometri; la nave însă, această distanţă se reduce, rareori depăşind 1 kilometru pe zi (lipsa de mişcare=hipokinezie, hipodinamism);− în plan psihologic, după 3-4 luni se manifestă:

1) scăderea parametrilor atenţiei;2) creşterea TR;3) creşterea numărului de erori la sarcinile intelectuale;4) creşterea irascibilităţii;5) scăderea forţei şi rezistenţei fizice (navigatorul simte o slăbiciune generală,

tinde să devină apatic, acuzând, paradoxal, tocmai oboseala fizică);b. solicitări profesionale derivate din mediul natural specific

1. balansul sau oscilaţiile navei− oscilaţiile cvasipermanente ale mării determină balansul navei:

la un grad mai redus de balans, acţiunile motrice se execută cu dificultate, iar cele intelectuale cu erori→ex.:

precizia unor sarcini grafice scade cu 10-12 %; precizia aprecierii din vedere a distanţelor scade cu 4-10%;

la depăşirea unui prag critic de balans, ( reprezintă o variabilă individuală, exprimată prin parametri psiho-fiziologici ca: sensibilitatea

30

urechii interne, gradul de obişnuinţă cu marea, experienţa) apare răul de mare;

− la un nivel de intensitate mai redus, răul de mare se manifestă prin: dureri de cap; somnolenţă; senzaţie de greaţă; scăderea capacităţii de reactualizare a unor informaţii; dificultăţi ale anumitor operaţii mentale; scăderea interesului pentru sarcinile profesionale; creşterea irascibilităţii; stimulii anteriori neutri provoacă comportamente disproporţionate,

exagerate, cu un conţinut ridicat de agresivitate;−la un grad mai mare de balans, răul de mare se manifestă prin:

vomă; apatie completă; pierderea capacităţii de lucru; foame exagerată (la unii);

− la o primă ieşire pe mare, aproximativ 30% din subiecţi manifestă simptome ale răului de mare; adaptarea scade procentul la 6-9% (au rău de mare cronic şi nu sunt recomandaţi pentru această profesie);− se recomandă:

evitarea spaţiilor închise; hrană uscată; reducerea numărului de ţigări fumate/renunţarea la fumat; centrarea pe activitate;

2. schimbarea condiţiilor hidrometeorologice– constituie un factor de suprasolicitare, ce determină reacţii emoţionale, nelinişte, agitaţie,

exaltare;– pe timp de furtună, oamenii devin mai sobri, mai puţin comunicativi;– pe timp de ceaţă apar iluzii auditive şi o tensiune psihică accentuată;– caz aparte: meteopatiile (= influenţarea dispoziţiilor fizice de către condiţiile

meteorologice);c. solicitări specifice curselor lungi (4-5 luni d zile)– ele sunt specifice şi altor grupuri mici ce lucrează în condiţii de izolare

1. durata mare a voiajelor– este un parametru cu efecte multiple→se acumulează şi se sedimentează efectele

solicitărilor (oboseală, surmenaj);– posibilităţile de refacere sunt în mod inevitabil limitate, datorită zgomotelor, trepidaţiilor,

balansului, câmpurilor electromagnetice (v. Revista de Psihologie nr.4/87);– reducerea capacităţii de lucru ca urmare a duratei mari a voiajului se manifestă prin:

dezautomatizarea acţiunilor utilizarea mai dificilă a cunoştinţelor de specialitate creşterea irascibilităţii apatie

– modalităţi compensatorii (în limitele umane, oricum prezente): condiţii ergonomice responsabilitate profesională conducere adecvată

– etape ale unei curse lungi:1. perioada de adaptare la condiţiile de voiaj

– după o întrerupere mai mare de activitate, sistemul psiho-fizic al navigatorului se conectează mai greu la solicitările profesionale, adaptându-se treptat

31

– această perioadă de adaptare în care există un randament mai scăzut poate dura de la 24-36 de ore până la 4-5 zile, uneori chiar 12-14 zile (perioada este mai mică la oamenii cu experienţă profesională)

– perioada este deosebit de periculoasă: 40% din accidentele de navigaţie se petrec în primele 10 ore de la începerea activităţii

2. perioada optimului de voiaj– echipajul are un moral bun, entuziast, indicatori superiori cantitativi şi calitativi în

activitate;– durează o lună-o lună şi jumătate

3. perioada compensării complete a oboselii– începe să se manifeste oboseala→se manifestă prin:

a. creşterea T.R.b. inhibarea mai dificilă a unor comportamente indezirabilec. creşterea numărului de situaţii conflictualed. acuze sau lamentări privind obosealae. izolări în cabină (sindromul cuşetei)f. participare mai redusă la activităţi de grup

– prin efort volitiv, cei mai mulţi navigatori reuşesc să compenseze şi să nu prezinte un grad accentuat al simptomelor prezentate

– perioada începe să se manifeste la una-două luni de la începerea voiajelor4. perioada compensării instabile a oboselii

– începe să apară sentimentul stabil de oboseală→conduce la nesiguranţă şi erori în acţiuni şi la creşterea intensităţii la indicatorii de la punctul anterior

– un indicator caracteristic al acestei perioade este mersul singuratic (supravegherea singuratică):oamenii sunt prezenţi la locul de activitatea, dar e mai mult o prezenţă fizică (se acordă o neîncredere nejustificată aparaturii)

– se încalcă diferite norme de siguranţă, se neglijează igiena personală (mulţi încep să-şi lase barbă)

– durează până în luna a treia-a patra5. sentimentul generalizat de oboseală

– după trei-patru luni de navigaţie, sistemul psiho-fizic este suprasolicitat şi se instalează oboseala generalizată

– unele reglementări internaţionale reglementează durata voiajului la trei luni de zile– etapa se manifestă prin: scădere pronunţată a randamentului profesional creşterea irascibilităţii apariţia stărilor anxioase un număr ridicat de conflicte de intensitate mare

6. perioada de surmenaj– apare după cinci-şase luni de navigaţie– etapa se manifestă prin: reducerea, în continuare, a randamentului somn dificil, agitat la unii marinari apar o serie de blocaje, încetiniri ale activităţii psihice tendinţe spre pesimism creşterea dorului de familie, de casă unii navigatori încep să-şi pună problema fidelităţii partenerei la alţii, apatia este cvasicompletă

7. perioada finală– se manifestă, în special, pe drumul spre casă sau la o intrare în porturi, după o perioadă

pe mare mai lungă– de regulă, multe din efectele prezentate sunt atenuate

32

– cu cât o navă intră mai des în porturi, cu atât durata aşteptărilor este mai mică şi se reduc din manifestările descrise

– etapa se manifestă prin: creşterea bunei dispoziţii reapariţia vechilor interese apariţia tendinţei de a renunţa la somn refacerea vechilor grupuri de afinităţi se fac multe planuri de viitor unii navigatori cred în mod eronat că sarcinile au fost rezolvate→scade vigilenţa în

sarcinile de supraveghere a dispozitivelor tehnice– dacă durata voiajului e corect anticipată, dacă voiajul presupune intrări mai dese în

porturi, dacă echipajul este coeziv, multe din efectele descrise se atenuează, iar etapele 4, 5 şi 6pot chiar lipsi

2. uniformitatea sau monotonia condiţiilor de viaţă şi de activitate– perioada îndelungată pe mare face ca ambianţa fizică să fie aceeaşi→conduce la o stimulare senzorial-informaţională relativ uniformă→apare un fenomen de deprivare emoţională cu efecte de tipul:

oboseală tensiuni scăderea tonusului emoţional, a randamentului intelectual o posibilă situaţie inedită poate să-i surprindă pe navigatori (deoarece se repetă

acelaşi tip de acţiuni şi se consolidează o serie de stereotipuri acţionale)3. izolarea îndelungată de casă şi de familie– creează stări de nelinişte, nerăbdare, grijă, posibile sentimente de gelozie– probleme deosebite apar în relaţiile maritale– dinamica relaţiilor navigator-familie presupune următoarele etape:

1. perioada anterioară plecării: cu două-trei săptămâni înaintea plecării se manifestă o stare de anxietate, care e bine

compensată cu trei-patru zile înaintea plecării, tulburările afective sunt mai puternice2. perioada de absenţă în primele săptămâni, fiecare din cei doi parteneri prezintă manifestări/dezorganizări

emoţionale puternice urmează o perioadă de recuperare, caracterizată prin obişnuinţă, rutină cotidiană dacă voiajul se prelungeşte, ambii parteneri pot să manifeste preocupări privind

fidelitatea celuilalt anticiparea întoarcerii se poate manifesta mai ales la soţie, printr-o agitaţie emoţională3. perioada de integrare la întoarcerea acasă e necesar, pentru a depăşi şocul revederii, să se înceapă o renegociere a legăturilor

maritale (o obişnuinţă treptată cu partenerul) pe parcursul a şapte-zece zile cei doi e necesar să reînveţe să-şi adapteze reciproc

conduitele, programul zilnic perioada nu e scutită de unele tensiuni, având în vedere incompatibilitatea de program după două-trei săptămâni, navigatorul e reintegrat în familie dacă există copii, şocul integrării poate fi mai mare (mai ales dacă acel copil a trecut

printr-un puseu de dezvoltare); de asemenea, lipsa lipsa oarecum justificată a tatălui poate să amplifice conflictele

4. schimbarea zonelor climaterice şi a fuselor orare– este foarte frecventă în voiajele lungi– dacă se navigă pe direcţia E-V sunt predominante schimbările de fus orar– se apreciază că schimbarea orei necesită 24-48 de ore de adaptare→se perturbă ritmurile circadiene (alimentaţie, odihnă)

33

– dacă se mai navigă N-S, de regulă, se schimbă zona climaterică→această schimbare creează tensiuni psihice, iritabilitate perturbarea ritmurilor anuale– de asemenea, dacă schimbarea zonei se asociază cu o poziţie staţionară la locul de muncă poate apărea un efect fiziologic numit sindromul clasei economice– efectele solicitărilor pot fi ponderate de:

personalitate calităţi psiho-individuale nivel de pregătire experienţă tactici tehnice de adaptare climatul psihosocial de la bord starea de pregătire fizică organizarea judicioasă a activităţilor de muncă

– pentru diferite categorii de personal ce lucrează în Marea Neagră (pescadoare, nave ale poliţiei de frontieră, platformele de foraj marin), durata de misiune este mai redusă

– datorită unor particularităţi, Marea Neagră este o mare ce devine foarte uşor furtunoasă (această mare uzează foarte mult echipajele).

Caracteristici psihosociale ale echipajuluiEchipajul unei nave este un grup mic caracterizat de o serie de proprietăţi comune şi altor

grupuri:- coeziune- mărime- structură preferenţială

Acest grup are şi o serie de caracteristici specifice:I. structură de compoziţie (membrii): este stabilă, închisă, rezervată (în

condiţii de separare) şi acţionează în condiţii autonome şi diferite faţă de alte grupuri;

II. grupul reprezintă simultan mediul de activitate dar şi mediul de petrecere a timpului liber, odihnă;

III. echipajul este strict limitat din punct de vedere al celor ce-l compun şi cu care fiecare intră în contact.

CONSECINŢE:a) pe timpul activităţilor la bord comunicarea e îndelungată ceea ce

facilitează o cunoaştere reciprocă mai bună apar consecinţe pozitive dar şi negative:

pozitive: cunoaştere mai bună; acceptarea partenerilor explicabil prin . . . . . ; relaţii de simpatie (de la psihologie socială) – proximitate, frecvenţa expunerii;

negative: cunoaşterea mai bună nu duce neapărat la acceptarea partenerilor (frecvenţa excesivă a expunerii = saturaţie)

1) numărul persoanelor cu care fiecare intră în contact e strict limitat → comportamentul celorlalţi devine uşor predictibil− această situaţie e percepută ca o stare de monotonie, ca o deprivare informaţional-umană şi emoţională, devenind o condiţie stresantă de subsolicitare;

2) relaţiile interpersonale trec printr-o serie de faze (perceperea partenerului, valorizarea şi alegerea partenerului, funcţionarea şi dinamica relaţiei)→fenomenele descrise mai sus pot duce la blocarea relaţiilor interpersonale (după prima etapă, relaţia se blochează, persoana rămâne izolată, neintegrată)

3) oamenii au trebuinţă de autonomie personală relativă (de a se izola uneori,de a-şi stabili echilibrul social, emoţional)→pe navă, acest lucru e mai greu de realizat şi apar o serie de frustrări

34

4) conflictele interpersonale au o dinamică specifică de manifestare− numărul maxim de conflicte într-un echipaj apare după trei-patru luni de voiaj→tot în această perioadă, intensitatea conflictelor creşte− după trei-patru luni de zile, numărul conflictelor tinde să scadă, însă intensitatea celor rămase tinde să crească− există factori de ponderare a conflictelor:

în echipajele stabilizate în timp (în care incompatibilităţile au fost rezolvate) fenomenele conflictuale sunt de mai mică intensitate

voiajele mai scurte (1-3 luni) sau cu intrări mai frecvente în porturi prezintă un număr mai mic de conflicte (centrarea pe sarcină e un factor de reducere a situaţiilor conflictuale)

aşteptările individuale pe nave (în rade) produc o decentrare de pe sarcină şi creşterea conflictelor

5) modul de manifestare a conflictelor e specific− la începutul voiajului (o lună-o lună şi jumătate) conflictul e trăit interiorizat (omul vrea să-l compenseze, să nu-i acorde importanţă)− în a doua etapă (a doua lună) se produce transferul conflictului în grup: fiecare îşi spune punctul de vedere celorlalţi, încearcă să demonstreze că are dreptate, adversarul e blamat, se caută acoliţi→transferul în grup a conflictului poate afecta serios coeziunea echipajului, iar anumite conflicte de la bord pot facilita generalizarea conflictelor la nivelul tuturor membrilor− în ultima parte a voiajului, conflictele tind să se rezolve, dar creşte intensitatea conflictelor remanente (a celor care rămân)− s-a demonstrat că, pe măsură ce creşte complexitatea sarcinii, trebuie să crească şi compatibilitatea interpersonală→în formarea echipajelor (în faza de selecţie) trebuie acordată atenţie şi compatibilităţii interpersonale− agenţiile de formare a echipajelor (agenţii de crewing) sunt cele care selecţionează echipajele nu numai din punctul de vedere al competenţei profesionale, ci şi din punctul de vedere al competenţei psihosociale

6) fără intervenţia conducerii (comandantul navei)multe din fenomenele negative descrise se desfăşoară în regim de autoîntreţinere→necesitatea competenţei psihosociale a comandantului

e. sindromul nevrotic al curselor lungi(SNCL)− efectele negative de supra/subsolicitare analizate mai sus nu au toate aceeaşi probabilitate de manifestare→fenomenele cel mai des întâlnite sunt:

scăderea frecvenţei comunicaţiilor interpersonale scăderea interesului pentru activitatea de grup creşterea irascibilităţii şi a anxietăţii lamentări şi acuze privind oboseala conflicte interpersonale izolări în cabine gânduri negative legate de familie (de la îngrijorare, până la gelozie) depresie, apatie, tulburări ale ciclului veghe-somn−aceste manifestări tind să se coreleze→au fost grupate sub denumirea de sindrom− deoarece diferitele manifestări sunt tranzitorii, sindromul a fost denumit nevrotic (el trece)− deoarece se produce în cursele lungi→SNCL− pe o scală de la unu la cinci s-au constatat următoarele:

intensitatea mare a SNCL se manifestă după cca. 3 luni de navigaţie există o creştere a intensităţii cu o săptămână înainte de plecare pe drumul spre destinaţia finală, intensitatea SNCL scade (se produce o compensare

voliţională)

35

chiar la o săptămână de la sosire există încă unele manifestări: agitaţie psihomotrică, tulburări de adaptare la ora locală, acuze ale oboselii, dificultăţi de relaţionare cu mediul familial

după cca. 10 zile de la sosire, aceste manifestări încep să scadă semnificativ→după 15-20 de zile, de regulă, aceste manifestări dispar; e însă posibil ca, în această perioadă, să se recurgă la ajutorul psihologului, pentru o terapie de susţinere

f) factori de risc în navigaţia maritimă− perfecţionarea echipamentelor tehnice, a pregătirii navigatorilor nu a fost urmată, într-o măsură aşteptată, de reducerea accidentelor de muncă la bord şi de reducerea accidentelor de navigaţie− există o serie de accidente de muncă specifice oricărui sistem socio-tehnic, dar şi o serie de accidente specifice navigaţieiERORILE „OAMENILOR COMPETENŢI” (apar deşi omul are competenţa tehnică necesară)

1. lipsa adaptării la condiţiile de voiaj (40% din accidentele de la bord se produc în primele 10 ore de la plecare navei din port sau după o staţionare mai îndelungată, când oamenii încă nu s-au adaptat la ritmul normal de activitate)

−adaptarea poate dura 24-36 de ore, 3-5-7 zile pentru cei mai mulţi şi 7-10 sau chiar mai multe zile pentru ceilalţi→personalul de conducere trebuie să ia o serie de măsuri (exerciţii, simulări) pentru a forţa adaptarea2. prejudecata lipsei de pericol în sarcini/zone cunoscute− s-a constatat că rutina/lipsa de vigilenţă se manifestă în zone cunoscute3. ecranele hipnotice→supunerea excesivă la ecran (calculatoare, radare, televizor), timp de 4-

6 ore pe zi, induce un fenomen de viscozitate mentală (se manifestă după 3-4 luni)− cele mai periculoase vârste: 10-14 ani (limita maximă: 4-5 ore pe zi)− la copii apar efecte de tip epileptic: convulsii, coşmaruri, nu se odihnesc noaptea, le scade randamentul şcolar4. lipsa de atenţie se situează pe locul II în lume ca factor de producere a accidentelor5. nivelul înalt al riscului acceptat− unele persoane acceptă un risc mai ridicat, altele sunt mai prudente− cu cât riscul acceptat mai mare, cu atât probabilitatea de accidente e mai mare→în selecţia personalului, pentru sistemele cu risc, trebuie să se verifice şi atitudinea faţă de risc6. navigaţia singuratică−din diferite motive (stres, plictiseală, monotonie, exuberanţa dinaintea sosirii) la locul de executare a serviciului, oamenii sunt prezenţi fizic, dar vigilenţa scade, sunt puţin absenţi psihic

• concluzie: selecţia şi pregătirea personalului pentru profesiunile maritime trebuie să fie multidimensională:criterii aptitudinale, psihosociale, de relaţionareERORI ÎN LUAREA DECIZIILOR− în toate situaţiile stresante (pe câmpul de luptă, la navă, la locul de muncă) stresul afectează în mod specific decizia

a) inerţia conflictuală sau conservatorismul de cunoaştere− decidentul adoptă o anumită variantă, dar continuă să primească informaţii care ar necesita în mod obiectiv revizuirea deciziei; totuşi, el îşi menţine decizia iniţială, ignorând noile informaţii, chiar dacă acestea sunt în conflict cu tipul de decizie− explicaţii: presiunea timpului, afectarea self-esteem-ului, reacţia de adaptare la nou poate fi mai lentăb) radicalismul de cunoaştere− din diferite motive, noilor informaţii li se acordă o importanţă foarte mare, supradimensionată, posibil, numai datorită noutăţii lor; decidentul îşi schimbă rapid decizia, iar schimbările rapide e decizie îi scad din operaţionalitate− e de preferat o decizie mai puţin bună, dar stabilă, decât o decizie bună, tranzitoriec) schimbarea conflictuală− se acordă atenţie unei informaţii frapante, dar neesenţialed) corelaţia iluzorie

36

− dacă, în trecut, o problemă similară a fost rezolvată cu o anumită metodă, decidentul încearcă să aplice acum exact aceeaşi metodă, deşi circumstanţele pot fi diferitee) eroarea de hipervigilenţă− e o eroare complexă: decidentul e panicat, stresat, caută cu disperare o soluţie şi/sau încearcă să demonstreze celorlalţi că acţioneazăf) optimismul impropriu− nu întotdeauna varianta cea mai utilă e şi cea mai uşor de rezolvatg) eroarea de tendinţă− decidentul respinge oricare altă variantă, în afara celei propuse de elh) eroarea de hiperalarmăi) când există un stres puternic, decidentul se concentrează doar asupra factorului stresant,

neglijând alţi factori, dar la fel de importanţij) iluzia defensivă− constă în amânarea deciziei, transferarea responsabilităţii asupra altor persoanek) eroarea prin decizia supradeterminată− o decizie bună, de a căuta cât mai multe informaţii (pentru o decizie supradeterminată), creşte certitudinea, dar preţul plătit e lungirea timpului de decizie şi scăderea preciziei

37