Introducere în psihologie socialăCURS 1

 

Psihologia socială este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor psihologice ale omului ca fiinţă socio-culturală cu particularităţile psihologiei de grup, colective şi de masă.

Ca si psihologia generală, psihologia socială este o bază, un fundament pentru celelalte discipline psihologice. Indiferent de restructurările funcţionale ale proceselor psihice puse în evidenţă de discipline cum ar fi psihologia vârstelor, psihologia educaţiei, psihopatologia, oriunde există implicaţii psihosociale.

Legătura psihologiei sociale cu psihopatologia

Boli psihice se împart în:a) Psihoze b) Nevrozec) Psihopatii (tulburări de personalitate)

Psihozele sunt cele mai grave boli psihice. Cauzele sunt 98% de natură genetică (se transmit din 2 în 2 generaţii)

1. Schizofrenia – este cea mai gravă formă de psihoză (cancerul psihismului)- schizofrenia hebefrenică – este caracteristică adolescenţilor şi se

manifestă prin pierderea completă a contactului cu realitatea, crearea unei lumi proprii, individul interzice accesul din exterior, are stări de delir, agitaţie extremă psihomotorie şi halucinaţii.

- schizofrenia catatonică – individul prezintă brusc stereotipii motorii, posturi corporale specifice extrem de bizare (rigiditatea corporală este foarte mare), nu se mai hrăneşte, contactul cu realitatea este întrerupt. După tratamentul cu neuroleptice îşi revine din postură, dar prezintă stereotipii verbale.

- schizofrenia paranoidă – nu este acelaşi lucru cu paranoia. Caracteristice sunt halucinaţiile auditive, vizuale, tactile, dar şi ale senzaţiei profunde (ţin de interiorul corpului), idei delirante - nesistematizate, fapt prin care se diferenţiază de paranoia. Cele mai frecvente deliruri sunt cele mistice.

- schizofrenia simplă – poate apărea la orice vârstă. Caracteristice sunt incoerenţa, pierderea coordonatelor spaţio-temporale, “salata de cuvinte”, cuvinte inventate (neologisme psihologice)

2. Paranoia – este o boală caracterizată printr-un delir sistematizat extrem de bine pus la punct. Subiectul nu suportă contraargumentaţie, se crede urmărit, persecutat, se simte o valoare nerecunoscută de ceilalţi. Este caracteristică bărbaţilor.

3. Psihoza maniaco-depresivă  – cuprinde două episoade. Maniacalul pierde complet cenzura comportamentală, apare bavardajul (vorbire fără pauze, ore în şir – diferit de logoree). Există şi o serie de semne corporale. Depresivul are idei puternice de culpabilizare, idei suicidare, dă răspunsuri monosilabice şi prezintă o serie de semne fiziologice (scădere în greutate, ochi stinşi, colţurile gurii orientate în jos, obraji pământii).

4. Parafrenia – se caracterizează prin delir amplu, individul se crede centrul universului.

Nevrozele au cauze exclusiv în mediul social, în situaţiile psiho-traumatizante prin care a trecut individul. Abordarea potrivită este cea psihoterapeutică.

1. Fobiile - sociofobia – frica de mediul social, de a ieşi, de a vorbi sau mânca în public; indivizii nu

au prieteni, se izolează şi au tendinţa de a dezvolta şi alte fobii. Se asociază cu balbism.- agorafobia – frica de spaţii întinse, largi. Se asociază cu atacul de panică (sentimentul

morţii iminente).- arahnofobia – frica de insecte- acvafobie – teama de apă; ajunge până la teama de stropii de ploaie, de

bălţi. - acropofobie – teama de înălţime- aichomofobie – teama de obiecte ascuţite. Apare la tinerele mame în special.- tanatofobie – frica de moarte- stiţiofobie – teama de a înghiţi- mizofobie (rupofobie) – teama exagerată de virusuri, microbi, bacterii. Individul se spală

pe mâini de 30-40 de ori pe dimineaţă (abrutomanie) şi nu are contacte fizice de nici un fel.

2. Tulburarea obsesiv-compulsivă

3. Isteria – este frecventă mai ales în rândul femeilor. Se manifestă prin crize de leşin fără bază organică. Are bazele în primii ani de viaţă.

Psihopatiile au cauze în special din mediul familial.

1. Psihopatia de tip schizoid – încă de mic copilul nu are nici un prieten şi îi este greu să stabilească contacte sociale, este introvertitul maximal, are mari dificultăţi în exprimarea sentimentelor, tendinţe spre izolare, închidere în sine. Nu prezintă halucinaţii, depresii, idei delirante.

2. Psihopatia de tip paranoid – cristalizare a paranoiei, conţine elemente specifice paranoiei, dar nu conţine delirul extrem de bine sistematizat. Apare în copilărie şi se caracterizează prin ambiţie şi tenacitate duse la extrem, suspiciozitate, neîncredere în ceilalţi, individul se simte izolat, ignorat, marginalizat). În 80% din cazuri se poate transforma în paranoia.

3. Psihopatia antisocială – individul nu respectă nici un fel de norme, reguli în orice context. S-a demonstrat că 85% dintre indivizii din penitenciare prezintă psihopatie antisocială.

4. Psihopatia borderline – indivizii au în permanenţă relaţii sociale fluctuante, inconstanţă relaţională (pe orice plan)

5. Psihopatia narcisică – individul se crede cel mai bun, cel mai frumos, cel mai demn de admiraţie.

6. Psihopatia demonstrativă – individul denotă calităţi „actoriceşti”, manifestări comportamentale şi verbale specifice, ample, exagerate.

7. Psihopatia de tip anancast – individul este meticulos, nu se abate de la nici o regulă, ţine ca totul să fie perfect (după viziunea lui).

Psihologia socială are la bază construirea, funcţionarea şi dinamica fenomenului psihosocial. Fenomenul psihosocial nu e o simplă sumă de mediu social şi caracteristici psihologice, ci este o sinteză, o interacţiune între aceşti termeni. Influenţele pot fi din partea ambilor termeni astfel încât relaţia dintre cei doi este una activă. Influenţele pozitive au efecte adaptative, cele negative efecte dezadaptative în plan comportamental.

De exemplu, socialul poate fi reprezentat de o instituţie, o organizaţie, un grup, iar psihologicul de omul concret cu caracteristicile sale psihologice. În acest caz fenomenul

psihosocial este reprezentat de dinamica rolului si a prestaţiilor concrete în cadrul grupului şi instituţiilor.

În alt caz, socialul vine cu anumite cerinţe specifice, iar psihologicul este reprezentat de omul cu abilităţile, deprinderile şi capacităţile sale. În acest caz, fenomenul psihosocial este reprezentat de trecerea concretă de la sarcina asumată la realizarea ei.

În fine, socialul poate fi reprezentat de norme, reglementări, regulamente, iar psihologicul de percepţia concretă a acestor norme, valori. Fenomenul psihosocial este modul concret în care se coarticulează structurile oficiale instituţionale cu structura psihologică a individului, modul în care se comportă concret individul în grup.