Psihologie

1
Morala și etica Datoria Este una dintre categoriile fundamentale ale eticii şi desemnează conceperea de către Componentele conţinutului educaţiei Idealul moral Nucleul oricărui sistem. Este o imagine a perfecţiunii. Se manifestă prin valori, norme, reguli, morale. Valori morale Reflectă anumite cerinţe ce se impun comportamentului uman. De exemplu: * Patriotismul *Atitudinea faţă de democraţie, muncă, onestitate, responsabilitate, eroism, modestie. Normele morale Ele dau substanţă idealului, Morala Concept de interacţiune între oameni, un sistem al îndatorii reciproce care sunt impuse oamenilor, pe care le acceptă Conștiinţa Reprezintă capacitatea omului de a-şi evalua acţiunile, gîndurile, dorinţele. La fel cum datoria este autonomă astfel Dezideratele 1.Formarea conştiinţei morale-priveşti forma unei voci care comandă sau interzice, se deduce prin sentiment de bucurie sau durere. Urmăreşte să-l informeze pe subiect asupra conţinutului moralei sociale, a felului cum va trebui să se comporte într-o situaţie dată. 2.Formarea conduitei morale-reprezintă o Exerciţiul moral Execută sistematic nişte fapte şi acţiuni în condiţii identice, cu scopul formării deprinderilor de Explicaţia morală Dezvăluie necesitatea respectării Povestirea morală Relatarea şi prezentarea într- o formă atractivă a unor întîmplări, fapte Convorbirea morală Discuţia prin care se urmăreţte clarificarea conştiinţelor Exemplul Se bazează pe instruirea unor modele ce întruchipează fapte şi norme Metode și procedee în educaţie

description

Psihologie

Transcript of Psihologie

Page 1: Psihologie

Morala și etica profesională

Datoria

Este una dintre categoriile fundamentale ale eticii şi desemnează conceperea de către personalitate a necesităţii îndeplinirii a

ceia ce porunceşte idealul moral.

Componentele conţinutului educaţiei morale

Idealul moral

Nucleul oricărui sistem. Este o imagine a perfecţiunii. Se manifestă prin valori,

norme, reguli, morale.

Valori morale

Reflectă anumite cerinţe ce se impun comportamentului uman. De exemplu:

* Patriotismul*Atitudinea faţă de democraţie, muncă,

onestitate, responsabilitate, eroism, modestie.

Normele morale

Ele dau substanţă idealului, generînd cerinţă de comportare. Posedă o formă

normativă ce se asigură prin nişte mecanisme speciale:

* Presiunea opiniei publice* Obiceiurile

Morala

Concept de interacţiune între oameni, un sistem al

îndatorii reciproce care sunt impuse oamenilor, pe care le acceptă vizavi

de ei care sunt concepute ca fiind nişte sarcini vitale îndeplinite în împrejurări

concrete.

Conştiinţa

Reprezintă capacitatea omului de a-şi evalua acţiunile, gîndurile,

dorinţele. La fel cum datoria este autonomă astfel este şi conştiinţa

independentă de opinia semenilor.

Dezideratele

1.Formarea conştiinţei morale-priveşti forma unei voci care comandă sau interzice, se deduce prin sentiment de bucurie sau durere. Urmăreşte să-l informeze pe subiect asupra conţinutului moralei sociale, a felului cum va trebui să se comporte într-o situaţie dată.

2.Formarea conduitei morale-reprezintă o manieră de a ne comporta, presupune acţiunea umană reglată de conştiinţa morală, care uneşte organic faptele psihice cu cele de comportament.

Exerciţiul moralExecută sistematic nişte fapte şi acţiuni în condiţii identice,

cu scopul formării deprinderilor de comportare

morală al elaborării trăsăturilor de voinţă şi

caracter.

Explicaţia moralăDezvăluie necesitatea

respectării unor valori, norme, reguli.

Convorbirea moralăDiscuţia prin care se

urmăreţte clarificarea conştiinţelor morale, se declanşează trăiri.

- ocazională- organizată

Povestirea moralăRelatarea şi prezentarea într-o formă atractivă a unor întîmplări, fapte reale cu semnificaţii

morale.

ExemplulSe bazează pe instruirea unor

modele ce întruchipează fapte şi

norme morale.

Metode şi procedee în

educaţie morală