Pr.tematic Surprizele Toamnei

17
Investeşte în oameni! Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare” Titlul proiectului: Educatori pentru societatea cunoaşteriiCod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659 Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor GRĂDINIŢA CU PROGRAM SAPTAMANAL TIMISOARA - PROIECT TEMATIC- EDUCATOARE: Tănăsoiu Margareta TEMA ANUALĂ: Când, cum şi de ce se întamplă? TEMA PROIECTULUI TEMATIC: ‘Surprizele Toamnei” PERIOADA: 4.10-29.10.2011 SCOPUL: - Formarea şi cultivarea interesului pentru observarea schimbarilor survenite in natura; - Transmiterea unor noţiuni şi cunoştinţe privind anotimpul toamna; - Dezvoltarea capacităţii de diferentiere a alimentelor sanatoase de cele nesanatoase, incurajarea consumului de fructe si legume proaspete. ARGUMENT: Observarea si intelegerea de catre prescolari a schimbarilor din natura specifice anotimpului toamna. Stimularea curiozitatii copiilor in a descoperi aceste transformari. Insusirea constienta, logica, a cunostintelor despre fructele, legumele de toamna, precum si despre aspectele caracteristice acestui anotimp. DESCRIEREA PROIECTULUI

description

eseu

Transcript of Pr.tematic Surprizele Toamnei

Page 1: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

GRĂDINIŢA CU PROGRAM SAPTAMANAL TIMISOARA

- PROIECT TEMATIC-

EDUCATOARE: Tănăsoiu Margareta

TEMA ANUALĂ: Când, cum și de ce se întamplă?TEMA PROIECTULUI TEMATIC: ‘Surprizele Toamnei”PERIOADA: 4.10-29.10.2011

SCOPUL:- Formarea şi cultivarea interesului pentru observarea schimbarilor survenite in natura;- Transmiterea unor noţiuni şi cunoştinţe privind anotimpul toamna;- Dezvoltarea capacităţii de diferentiere a alimentelor sanatoase de cele nesanatoase, incurajarea consumului de fructe si legume proaspete.

ARGUMENT: Observarea si intelegerea de catre prescolari a schimbarilor din natura specifice

anotimpului toamna. Stimularea curiozitatii copiilor in a descoperi aceste transformari. Insusirea constienta, logica, a cunostintelor despre fructele, legumele de toamna, precum si despre aspectele caracteristice acestui anotimp.

DESCRIEREA PROIECTULUIProiectul se desfăşoară pe parcursul a patru săptamâni, , perioadă în care preşcolarii de la

grupa mare vor învăţa : sa descrie schimbarile constatate in natura, sa recunoasca si sa deosebeasca fructele si/de legumele de toamna, cum sa consume fructele si legumele, care este rolul lor .

GRUP TINTA: prescolarii grupei mari

RESURSE UMANE: copii, părinţi, educatoare.

RESURSE DE TIMP: 4 săptămâni

.

Page 2: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

COMPETENTE VIZATE:- DLC: Imbogatirea vocabularului activ si pasiv pe baza experientei, activitatii personale si/sau a relatiilor cu ceilalti si simultan sa utilizeze un limbaj corect din punct de vedere gramatical.- DS: - Efectuarea de operatii cu grupele de obiecte constituite in functie de diferite criterii date ori gasite de el insusi: triere, grupare/regrupare, comparare, clasificare, ordonare, apreciere a cantitatii prin punere in corespondenta. - Comunicarea impresiilor, ideilor pe baza observarilor efectuate. - DOS: Efectuarea operatiilor simple de lucru cu materiale din natura si sintetice.- DEC: - Redarea unor teme plastice specifice desenului. - Intonarea cantecelor pentru copii.- DPM: Executarea unor miscari motrice de baza: mers, alergare, sarituri, rostogoliri, catarari.STRATEGII DIDACTICEINVENTAR DE PROBLEME:CE STIM? CE NU STIM SI VREM SA AFLAM?Ne aflam in anotimpul toamna.Timpul este racoros, ploua adesea.Ne imbracam mai gros.S-au copt multe fucte si legume.Randunelele zboara spre tarile calde.

Ce se intampla cu natura toamna?De ce se ingalbenesc si cad frunzele?De ce mama si bunica pregatesc conserve?Cum trebuie sa consumam fructele si legumele?De ce sunt atat de importante pentru sanatatea noastra?Cum se pregatesc animalele pentru iarna?

CENTRE DE INTERES DESCHISE SI MATERIALE PUSE LA DISPOZITIA COPIILOR :BIBLIOTECACreioaneCariociColiImagini de toamnaPoeziiCartea despre fructeCarti de povestiFise de lucruCarte cu ghicitori de toamna

ARTAPlastilinaAcuarele, pensuleCuloriColi de hartieHartie creponata, lipiciAta maroHartie glaseSablon castraveti, borcanPolistirenCrengute Suluri de carton

JOC DE ROL Casetrofon, cd cu cantece de toamnaFlori, rafie, ceolofanBani din hartieFructe, legumeCantarGenti, sacose

CONSTRUCTIILegoRotodiscPionezeCuburi

STIINTEFise de lucruPuzzleLaptopPrezentari PPT

NISIP SI APANisipul din curteGhivece cu nisipStropitori pentru apaVaze de flori

Page 3: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

Fructe si legume de toamnaFrunze de toamna, castanePlanse cu fructe si legume de toamnaSamburi de fructeFise individualeJetoane cu fructe si legume

CENTRUL TEMATIC:      A fost dotat pe timpul desfăşurării proiectului cu:un panou, un cos cu fucte si legume, frunze uscate, castane, poezii despre toamna, imagine cu Zana Toamna, cd cu cantece de toamna.

METODE SI PROCEDEE: Observarea directa, rezolvarea de probleme, metoda R.A.I., „Turul galeriei”, repovestirea,convorbirea, braingstorming, explicatia.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

- sǎ cunoască unele elemente ale lumii inconjuratoare (legume, fructe, flori, ca parte integrantă a mediului, fenomene ale naturii) ,precum şi interdependenţa dintre ele;

- sǎ descrie verbal anumite schimbări si transformări din mediul apropiat;- sǎ comunice impresii pe baza observǎrilor efectuate;- sǎ efectueze operaţii şi deducţii logice în cadrul jocurilor cu piesele geometrice;- sǎ manifeste disponibilitate in a participa la acţiuni de îngrijire si protecţie a mediului,

aplicand cunoştinţele dobândite;- sǎ cunoască şi sǎ respecte norme necesare integrării in viaţa socială, precum şi reguli de

securitate personală;- sǎ negocieze si să participe la decizii comune;- sǎ cunoască diferite materiale de lucru, din natură ori sintetice;- sǎ efectueze operaţii simple de lucru cu materiale din natură şi sintetice;- sǎ se raporteze la mediul apropiat, contribuind la imbogăţirea acestuia prin lucrări personale;- sǎ obţina efecte plastice, forme spontane si elaborate prin tehnici specifice picturii;- sǎ exerseze deprinderile tehnice specific modelajului in redarea unor teme plastice;- sǎ recunoască elemente ale limbajului plastic si să diferenţieze forme si culori in mediul

inconjurator;- sǎ utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferite activităţi plastice concrete;- sǎ diferenţieze auditiv inaltimea sunetelor muzicale;- sǎ intoneze cantece pentru copii;

Page 4: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

- sǎ asocieze mişcările sugerate de textul cantecului cu ritmul acestuia;- sǎ fie capabili sa execute mişcări motrice de bază: mers, sărituri;- sǎ-şi formeze o ţinută corporală corectă(in poziţia stând, şezând şi in deplasare);- sǎ manifeste in timpul activităţii atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competitivitate ;

HARTA PROIECTULUI

A venit toamna

Flori şi frunze pe cărări

Frunze ruginii.Flori de toamnă

Fenomene specifice Caracteristici ale anotimpului.

Toamnă si şi hărnicie Toamna se plimbă prin grădină

Flori şi legume

Page 5: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR

FENOMENE SPECIFICE

ZIUADATA

ACTIVITATI DE INVATARETURA I

ACTIVITATI DE INVATARETURA II

Luni ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ! Calendarul naturii. Joc: „Vântul printre frunze!”ALA: Bibliotecǎ:Lecturarea unor imagini.Toamna Stiinţe:De ce îngălbenesc frunzele?ADE: D.Ş. Lectura educatoarei ,,Frunza,, de Emil Gîrleanu D.E.C. ,,Toamna,,- cântec Bate vântul frunzele- joc cu cânt.

Bate vântul frunzele.Ce ne aduce toamna?(joc)

Artă: „covor de frunze” dactilopictură

Repovestire:”Frunza”de Emil GârleanuCântecul „Toamna”-repetare.

Marti ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Opţ. Antrenament grafic- Linia verticală.ALA: Artă: Frunze colorate- pictură. Joc de masă: „Domino cu frunze”ADE: D.Ş. Activitate matematică: Joc logic: Aşează-mă la căsuţa mea. D.O.S. Ed. pentru societate: Cum îngrijim natura? (grija omului faţă de natură în anotimpul de toamnă)

Acum e toamnă, da!(cântec).Mergem pe cărări de frunze.

Ştiinţă: Culorile toamnei- vizionarea unor imagini.

Ce ştii despre această piesă?Copiii şi florile (situaţii de joc şi învăţare)

Miercuri ADP:Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. ,,Mergi cum bat,,- joc cu cânt. ,,Bate vântul frunzele,,-joc cu cânt.ALA: Construcţii: Palatul toamnei Joc de rol: Toamna pe cărări de frunze!ADE: D.L.C.,,Balada unui greier mic,, de George Topârceanu.-memorizare D.E.C. Micul greieraş- pictură

Căutăm frunze perechi.Spune mai departe.

Bibliotecă: Haşurare „frunze ruginii”

Repetarea poeziei „Zile de toamnă” de G. Coşbuc.Facem o expoziţie cu frunze.

Joi ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. De vorbă cu toamna-convorbire. Opţ. EnglezăALA: Bibliotecă: Citim imagini cu anotimpul toamna. Construcţii: Parcul în anotimpul de toamnă.ADE: DLC. Joc didactic „Darurile toamnei” DPM. Repetarea tipurilor de mers şi alergare

Ghici, ghicitoarea mea!Greierele şi furnica- dramatizare

Joc de rol: Toamna se joacă cu frunzele.

Spune, ce-am greşit?Culegem frunze!

Page 6: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

Vineri

ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Învăţăm să vorbim politicos!Bate Vântul frunzele- joc cu cânt.ALA: Artǎ: Tabloul anotimpului preferat. Joc de masă: Fenomenele naturii.ADE: D.L.C. De ce ne place toamna?- convorbire D.P.M. Hora Toamnei –dans.

Fragmente din povestea „Frunza” Bate vântul frunzele.Joc de masă: Puzzle.Tablou de toamnă.

Repetarea paşilor de dans.Hora toamnei.

TOAMNA SE PLIMBĂ PRIN GRĂDINI

ZIUADATA

ACTIVITATI DE INVATARETURA I TURA II

Luni ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Joc: Frunzele cad pe cărări.ALA: Bibliotecǎ: Imagini „Copacul necăjit”- convorbire. Stiinţe: Galbene şi roşii frunze (clasificare după culoare).ADE: DS (Cun. Mediului)observare: „Frunze în anotimpul de toamnă” DEC: (Ed. Muzicalǎ):Cântec: Toamna- repetare La cules la vie- joc muzical.

Joc: Vântul printre flori!A venit toamna- discuţii libere.

Artă: Crizantema- pictură.

Repetare: Toamna –cântec. La cules la vie- joc muzical.

Marţi ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Joc: „Toamna se jocă cu frunzele” Opţ. Linia orizontală- antrenament grafic.ALA: Artǎ: Dansul frunzelor Joc de masă: Tablou de toamnă- puzzle.ADE: D.Ş. „Săculeţul fermecat”- joc logic. D.O.S. Salutul (Din codul bunelor maniere pag 3)

Bate vântul frunzele- joc cu cânt.Opţ: Linia orizontală

Ştiinţă: „Ce ştii despre...?”

Repetare: Săculeţul fermecat. Învăţăm să fim politicoşi!

Miercuri ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Parada florilor de toamna!ALA: Construcţii: Sera cu flori Joc de rol: Toamna şi florile eiADE: DLC. Povestea unei crizanteme- poveste creată. DEC. Desen: Buchet de crizanteme.

Joc: Toamna se joacă cu florile!De vorbă cu toamna- convorbireBibliotecă: Grădina cu flori-lecturare imagini.Repovestirea poveşti create!Buchet de crizanteme- expoziţie cu lucrări.

Joi ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii Joc de mişcare: „Floarea poznaşă!”

Page 7: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

Cui şi cum oferim flori? Opţ. Limba englezăALA: Artǎ: Ikebane cu flori de toamnă Ştiinţă: Completează ce lipşeşte!(părţile unei flori). ADE: DŞ. Te rog sa-mi dai!- joc logic. DEC. Flori de toamna- modelaj.

Lotto cu flori de toamnă.

Joc de rol: „Povestea florilor”

Învăţ să spun „te rog!”Flori de toamnă- expoziţie.

Vineri ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Joc: Florăresele.ALA: Bibliotecă: Haşurare flori. Construcţii: Frunze şi flori- mozaic.ADE: D.OM.. “Palaria Toamnei” (activitate practica)

Cumpărăm flori de la florărie!Ce se aude- joc distractiv.Joc de masă: Palatul florilor de toamnă- puzzle.Ce daruri ne face toamna?Repetarea tipurilor de mers şi alergare.

FLORI ŞI FRUNZE PE CĂRĂRI

ZIUADATA

ACTIVITATI DE INVATARE

TURA I TURA IILuni ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii!

Joc: Floricica năzdrăvană.ALA: Ştiinţă: Curiozităţi despre flori. Bibliotecǎ: Citim cǎrţi şi reviste cu flori de toamnǎ. ADE: DS (Cun. Mediului); Observare: Flori de toamnǎ(Crizantema) DEC. Muzică: A ruginit frunza in vii-cântec Repetare Toamna-cântec

Poveste unei frunze- poveste cu început dat.

Artă: Ştampile cu frunze.

Spune care sunt părţile unie crizanteme şi care este rolul fiecăruia.Repetare „A ruginit frunza din vii”

Marţi ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii! Opţional: : Antrenament grafic linia oblica înclinatăALA: Artă: Flori de toamnă- dactilopictură Joc de masă: Domino cu floriADE: DŞ. Spun unde pot locui?- Joc logic DOS: Crizantema-colaj

Cărări cu frunze şi flori (o frunză, o floare).Opţ. Linia oblică.Ştiinţă: De ce mor frunzele şi florile?Unde este locul meu? –joc exerciţiuPăsărica fără cuib- joc cu rol

MiercuriADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Joc de mişcare: Atingem frunza!

Frunzele şi florile la carnaval!De vorbă cu florile- convorbire

Page 8: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

ALA: Construcţii: Grădina cu flori! Joc de rol:Carnaval – petrecerea frunzelor şi florilor.ADE: DLC. Crizantema – poiezie. DOS (Ed. pt. societate):Cum îngrijim florile?

Bibliotecă- Haşurare frunze şi flori.Repetare: Crizantema.Zarvă în pădure- fragment.

Joi ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii! Soaptele vânului toamna – jocALA: Stiinţe:Ierbare- punem frunze la presat. Artă:Florii de toamnă- pictură.ADE: D.Ş. La ce mulţime m-am gândit? Joc logic D.E.C: Modelaj – Frunze de toamna.

Ce mi-a şoptit frunza?Cine mi-a ieşit în cale?Joc de rol: Hora frunzelor.Grupează frunzele după formă, măime, culoare.Aşezăm crizanteme în buchete.

Vineri ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Joc: De-a grădinarii.ALA: Bibliotecă: Haşurăm frunze de toamnă. Construcţii: Lădiţe pentru flori.ADE: DLC: Spune ce ştii despre părţile unei flori. DPM: Învăţarea alergării printre obstacole. Joc: Nu mă atinge!

Scriem în jurnal- ce am învăţat despre frunze şi flori?Cui şi cum oferim flori?Joc de masă: Domino cu flori.Jocuri de mişcare şi de competiţie cu caracter sportiv.

TOAMNĂ ŞI HĂRNICIE

ZIUADATA

ACTIVITATI DE INVATARE

TURA I TURA IILuni ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii.

Toamnă, toamnă harnică şi de poame darnică.ALA: Ştiinţă: Ce ştim despre toamnă? Concurs. Bibliotecǎ: Colorează numai tabloul de toamă.ADE: DŞ. Lectură după imagini „Rapsodii de toamnă” DEC (Ed. muzicalǎ): A ruginit frunza din vii! Repetarea jocurilor cu text: Bate vântul, La cules la vie.

Vitaminele şi sănătatea!Învăţăm să mâncăm sănătos.

Artă: Culorile toamnei – dactilopictură

Repetarea lecturii după imagini.Repetearea „A ruginit frunza din vii”.

Marţi ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Opţional: Linia oblică înclinată Joc de mişcare: „Mişcǎ vântul frunzele”

Balul toamnei-joc creativOpţional: Linia oblică înclinată.

Page 9: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

ALA: Artǎ: Culorile toamnei- dactilopictură. Joc de masă: Tabloul anotimpurilor- pictură.ADE: DŞ. Tabloul discurilor (triunghiurilor, dreptunghiurilor, pătratelor) DOS: Pregătim masa pentru musafiri- figuri geometrice.

Ştiinţă: Ce muncesc oamenii toamna?

Recunoaşte figura geometrică.Masa festivă, joc de rol.

Miercuri ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Ghici ghicitoarea mea! Joc de mişcare: „ Tǎranul e pe câmp”ALA: Construcţii: Gard la grădina cu flori. Joc de rol: „ Toamna bogată”ADE: DLC:” Supa de zarzavat”- joc didactic. DEC: Desen- Bogăţiile toamnei.

De vorbă cu toamna – convorbireAtingem crenguţa – joc de mişcare.

Bibliotecă: Toamna în imagini – lecturare de ilustrate.Ce daruri ne-a adus toamna?Bogăţiile toamnei – expoziţie.

Joi ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Joc de mişcare: „Stafeta frunzelor şi florilor”ALA: Ştiinţă: Completează tabloul cu elemente specifice anotimpului toamna! Artǎ: Modelaj: Tava cu fructe.ADE: DŞ: Tabloul pieselor roşii, galbene, albastre. DEC: Flori de toamnă stilizate-pictură.

Întâmplarea de la piaţă – povestirea unor întâmplări hazlii.Muncim în livada bunicului.

Joc de rol: La piaţă.Grupează piesele după culoare.Flori de toamnă stilizate – expoziţie

Vineri ADP: Intâlnirea de dimineaţǎ. Calendarul naturii. Joc: Grădinarii iscusiţi.ALA: Bibliotecă: Completează propoziţia. Construcţii: Rafturi pentru fructe şi legume.ADE: DLC: De ce ne place toamna- convorbire. DPM: Repetarea mersului şi alergarea printre obstacole. Joc: Prin Grădină.

Pregătim conserve pentru toamnă.Depozite de fructe şi legume.

Joc de masă: Toamna în livadă.

Jocuri de miscare cu caracter sportiv.

EVALUARE: Se va realiza in cea de-a patra saptamana prin probe orale (repetarea cantecelor si poeziilor de toamna),utilizarea unor metode interactive (R.A.I., mozaic, brainstorming), fise individuale de lucru, lucrari practice (macheta), jurnalul grupei.

SURSE BIBLIOGRAFICE:

Page 10: Pr.tematic Surprizele Toamnei

Investeşte în oameni!Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor

1. Curriculum pentru preşcolari, 2008 ;2. Dumitrana,M. ,,Educarea limbajului în învăţământul preşcolar’’, vol.1, ,,Comunicarea

orală’’ ;3. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, “ Metoda proiectelor la vârstele timpurii” , Ed.Miniped,

Bucureşti, 20024. Revista invatamantului prescolar 1-2/2010, Bucuresti