02.12.2015

Tema: Diplomația și provocările globalizării (ca subiect)

Probleme și provocările cu care se confruntă diplomația

Probleme cu care se confrunta Relațiile Internaționale întotdeauna au fost în centrul atenției politicienilor, cercetătorilor și practicienilor, dar și a jurnaliștilor. Problemele realizării politicii externe sau problemele diplomației din cele mai vechi timpuri prezentau interes doar pentru un cerc restrîns de specialiști. Există două cauze ale acestui fenomen:

Politicienii au nevoie, în mare parte, de conștientizarea evenimentelor și elaborarea unor principii și abordări fundamentale. În practică este necesar de a stabili vectorul politicii externe, căi concrete de soluționare și realizare a acestui vector. În caz contrar, politica externă poate fi blocată sau chiar paralizată.

Din punct de vedere științific, problemele diplomației erau prezentate ca o corelație de evenimente pe arena internațională, astfel se analizau doar rezultatele activității politicii externe și nu politica externă insuși sau activitatea concretă de realizare a acesteia. În prezent apar din ce în ce mai multe cercetări în domeniul politicii externe și a diplomației.

Cercetările în RI permite nu doar analizarea trecutului, ci și permite determinarea abordărilor de viitor prin intensificarea unor tendințe, diminuarea altora și în acest mod elaborînd un scenariu al dezvoltării continuie.

Putem evidenția următoarele provocări cu care se confruntă diplomația contemporană:

Caracterul schimbător al RI care impune diplomația să acționeze adecvat și rapid. Începînd cu sec. Al XX-lea, apare un șir mare de state care incep să interacționeze pe arena internațională.

Apariția unui număr mare de state cu interese proprii, specific național, nivel de dezvoltare. Apariția actorilor non-statali. Sfîrșitul sec. XX, a creat 2 situații fără precedent: 1) Criza sistemului

de la Westfalia și 2) Criza sistemelor Yalta-Potsdam. În aceste condiții, de diplomației depinde caracterul reorganizării RI, și anume va fi el oare gestionat sau va fi spontan? Care va fi natura noii ordini mondiale?

Soluționarea conflictelor și situaților de criză. Exemplu: Criza din Caraibe, care a pus la încercare existenței umanității. După razboiul rece, intensificarea conflictelor și crizelor regionale duc la aprația unei noi forme de diplomație – dipl. de reglementare a conflictelor, crizelor și cea preventivă.

Multitudinea domeniilor diplomatice. În cadrul vechii diplomații existau doar 2 domenii în care această activa: politica externă și comerțul extern. Odată cu aparația procesului de globalizare are loc reorientarea și extinderea ariei de activitate a diplomației. Subiecte pentru discuții și reglementare au devenit, dezarmarea, terorismul, problemele ecologice și cele sociale, conflictele interne. Ca rezultat, ordinea de zi a dezbaterilor diplomatice au devenit mai complexe. În programele educațioanale ale

Formele Diplomației Tipurile Diplomației Bilaterală Multilaterală Oficială Neoficială Secretă Deschisă Virtuală

Parlamentară Economică Culturală Prin Conferințe (poate fi și formă) Publică

instituțiilor superioare au apărut cursuri noi ( de ex. Institutul pentru Serviciul Diplomatic din SUA: 1) problemele traficului de droguri sau 2) Tehnologiile securității mediului ambiant).

Dezvoltarea tehnologiilor informaționale și comunicaționale. (Telefonul, telegraful, Internetul, transporturi). Aceste au ușurat relațiile dintre state. Provocarea constă, însă, nu atît în apariția noilor tehnologii, cît în reorganizarea funcției informativ-comunicative a diplomației. Din cele mai vechi timpuri, diplomația utiliza așa metode precum viclenia, complotul sau minciuna. Diplomatul englez Wotte ( sec.16-17) spunea că Solul este o persoană onestă care merge peste hotarul țări sale ca să mintă de dragul acesteia. Nickolson susține că anume trecerea de la viclenie, mită și asasinate politice la metodele diplomației franceze din sec. 17-18 reprezintă trecerea la un nou nivel de dezvoltare calitativă a diplomației. Desigur că viclenia și șiretlicul nu a dispărut din diplomație, însă în prezent aceste sunt considerate a fi anti-diplomație. Cercetătorul englez Askelrode susține că viclenia și șiretlicurile trebuie evitate în diplomația contemporană deoarece în condițiile interdependenței, acestea sunt depistate și duc la descreditarea celui care le folosește. Ca rezultat, funcția info-comunicativă a diplomației constă în stabilirea dialogului onest între state.

Stabilirea dialogului între state. Dialogul diplomatic presupune recunoașterea intereselor și scopurilor partenerilor. Această recunoaștere esențială și logică poate duce la dezvoltarea RI. Dialogul predispune la găsirea soluțiilor benefice pentru toate părțile participante, iar în locul negocierilor rigide și impuneri părerii proprii vine un dialog deschis și tolerant.

Democratizarea Relațiilor Internaționale. W.Wilson a fost cel care a introdus conceptul de diplomație democratică, esența căreia era dezarmarea, comerțul liber, liberalismul și negocierile publice. Nickolson este un oponent al acestui concept, considerînd că diplomația poate fi eficientă doar atunci cînd nu este realizată în văzul tuturor. Negocierile publice pot duce la acțiuni publice și nu la soluționarea problemelor. Mulți autori susțin că textele tratatelor trebuie publicate, dar nu de făcut public negocierile și elaborarea acestora.

A doua direcție a diplomației (Track Two Diplomacy). Prima este diplomația oficială, iar a doua este cea neoficială. Ea apare în a doua jumătate a sec.20, atunci cînd diplomația iese tot mai mult în vizorul și controlul opiniei publice prin intermediul mass-mediei, dar și din cauză intensificării diferitor mișcări (etnice, religioase), org. obștești și a mediilor academice care au început să se ocupe de problemele diplomației tradiționale (căutarea soluțiilor în situațiile de criză). Autorul american, George Montwil, definește această diplomație ca fiind interacțiunea neoficială și neformală dintre reprezentanții națiunilor dușmane, influența opiniei publice. Întreagă activitate este orientată spre soluționarea situașiilor de conflict. Aceasta are 3 domenii de activitate:

1) Organizarea întrunilor neoficiale ale reprezentanților părților conflictuale. 2) Influența asupra opiniei publice pentru a schimba la nivelul perceperii societății imaginea părților participante la conflict. 3) Dezvoltarea economică comună.