Generalitati

Cant totala : 6-8 g/dL

Proteinele plasmatice reprezinta un amestec heterogen de aprox 100 de componente cu proprietati fizico-chimice si functii diferite. Cu exceptia fibrinogenului (prot fibrilara) sunt proteine globulare. Majoritatea sunt heteroproteine (lipoprot, metaloprot, glicoprot), dar exista si holoproteine (serumalbumina).

Proteinele plasmatice sunt in echilibru cu cele tisulare si se afla intr-o permanente dinamica. Proteinele plasmative trec din sange in spatiul extracelular prin difuziune pasiva (prin jonctiuni existente intre celulele endoteliale capilare), transport activ, pinocitoza si exocitoza. Din cauza acestei miscari, fluidele extravasculare contin in mod normal mici cantitati de prot plasm. Starile patologice altereaza cantitatile de prot plasm existente in fluidele corpului in moduri caracteristice.

In plasma exista prot care au o viata scurta si turn-over crescut (prot de faza acuta. Ex fibrinogen, proteina C reactiva) si prot cu viata lunga si inoire lenta (imunoglobuline, albumine).

Principalele sedii de sinteza ale prot plasmatice sunt ficatul (majoritatea prot) si tesutul sistemului reticulohistiocitar (imunoglobuline). In ficat, sunt secretate de hepatocite in spatiul Disse (separa peretele capilarelor sinusoide ale ficatului de membrana hepatocitelor), ajung in sinusoide apoi vena centrala.

Functii

1. Mentinerea presiunii coloid-osmotice (24-30 mmHg). Asigura echilibrul intra si extracelular in distributia apei. Mai ales serumalbumine. Scaderea albuminelor determina iesirea apei in spatiul extracel (edem), in ciroza hepatica poate determina ascita.

2. Datorita caracterului amfoter contribuie la mentinerea pH-ului.3. Rol de transport. Hormoni, metale (Cu, Fe), produsi de excretie (bilirubina neconjugata

transport. de albumina)4. Rol in coagulare. Fibrinogenul= factorul I plasmatic al coagularii5. Apararea organismului. Imunoglobuline, sist complement.6. Mentinerea vascozitatii. Mai ales in microcirculatie, creaza eritrocitelor un mediu bun pt

mobilitate7. Sursa de azot ( in situatii critice, inanitie).

Investigarea clinica

1. Dozarea proteinelor totale in ser. (Serul NU contine fibrinogen, plasma contine)2. Dozare fibrinogen in plasma3. Electroforeza prot plasmatice4. Teste de disproteinemie

Dozarea prot totale

Cea mai larg utilizata metoda este metoda “biuret”( colorimetrica). In solutie alcalina gruparile peptidice ale proteinelor complexeaza ionii Cu2+ din reactivul biuret dand nastere unui compus

colorat (albastru-violet). Se citeste extinctia probei la spectrofotometru fata de un standard de conc cunoscuta.

Variatii patologice

I. Hipoproteinemiile (scad in special albumina si imunoglobulinele)

A. Hipoalbuminemii

1.Prin deficit de sinteză ( sau aport proteic scăzut): ciroza, afectiuni inflamatorii, marasm, malabsorbtie

2.Pierderi: renale (sdr nefrotic cu proteinemie), digestive (enteropatii), cutanate (arsuri)

B. Hipogamaglobulinemii şi agamaglobulinemii primare sau dobândite.

Formele primare sunt deficite imunitare ce afectează fie imunitatea celulară, fie imunitatea umorală. Se cunosc de asemenea, forme mixte, severe, datorate unor cauze genetice.

In formele dobândite, scăderile au în general aceleaşi cauze ca şi în cazul hipoalbuminemiilor: pierderi renale sau digestive sau tratament cu imunosupresoare.

II. Hiperproteinemiile sunt întotdeauna hiperglobulinemii.

Separarea proteinelor

Principala metoda = electroforeza

Alte metode de separare = salifierea (depasita), ultracentrifugarea, cromatografia

Electroforeza

Electroforeza este o metodă de separare ce consta in migrarea în câmp electric a unor particule încărcate.

Se poate face utilizand ca suport: acetat de celuloza, gel de agaroza, gel de poliacrilamida.

Incărcarea electrică a proteinelor este determinată de catenele laterale acide sau bazice ale aa. La un anumit pH numit punct izolelectric (pI), numărul grupărilor încărcate pozitiv este egal cu numărul grupărilor încărcate negativ. La un pH mai mare decât pI, proteinele vor fi încărcate negativ, iar la un pH mai mic decât proteinele vor fi încărcate pozitiv.

La pH-ul utilizat în mod curent pentru electroforeza (pH 8,6), proteinele plasmatice sunt încărcate negativ şi vor migra spre anod cu viteze depinzând de mărimea sarcinii, dacă nu apar alţi factori perturbatori; albumina serică are cea mai mare încărcătura negativă şi migrează cel mai aproape de anod în comparaţie cu globulinele. Vizualizarea benzilor rezultate in urma electroforezei se face cu ajutorul colorantilor. Se obtin 5 (6) benzi : albumina (50-60%), α1-globuline (5-7%), α2- globuline (6-10%), β-globuline-8-13% (unele tehnici diferentiaza β1 si β2) si γ-globuline (10-17%).

Variatii patologice

1. Hipoproteinemii

Relative (apar in boli in care exista retentie hidrica) si absolute: afectiuni renale (se pierd mai intai albuminele); afectiuni digestive: enteropatii, fistule, tulb de absorbtie si digestie; pierderi de prot prin piele (arsuri), stari de soc, hemoragii, casexie, sarcina, lactatie.

2. Hiperproteinemii:

Relative (deshidratare ac prin varsaturi, diaree, diabet insipid) si absolute (cresc mai ales globulinele) inflamatii cronice, infectii

3. Disproteinemiile

Intr-o serie de situaţii patologice concentraţiile plasmatice ale diferitelor fracţiuni electroforetice se modifică.

In inflamatia acuta: albuminele scad, α si β globulinele cresc

In inflamatia cronica: albuminele scad, γ-globulinele cresc

In ciroza hepatica: albuminele scad, γ-globulinele cresc

In sdr nefrotic: albuminele scad, α2 si β-globulinele cresc

Afectiuni congenitale: hipo γ globulinemia congenitala (γ-globulinele sunt scazute)

γ patiile monoclonale(mielom multiplu: 80% din pacienti au cresteri de IgG, 15% IgA, 1 % Ig D,E)

Paraproteinemii (apare o fractiune noua de prot plasmatice): ex proteinele Bence-Jones (formate numai din lanturi L ale Ig) care apar in mielom multiplu, amiloidoza (depunere de complexe proteice fibrilare insolubile in diferite tesuturi ; unele depozite contin fragmente de lanturi usoare provenind mai ales din regiunea variabila), macroglobulinuria Waldenström. Imunoglobuline monoclonale = paraproteine= molecule cu structura identica sintetizate de o singura clona de celule plasmatice in curs de multiplicare anarhica.

Fractiune sinteza rol Val anormaleAlbumine ficat Osmoreglare

Transport (vitamine, hormoni steroizi, medicamente)

Crescute: deshidratareScazute: vezi text

α1-globulineα1-antitripsina (90%)

CBP, TBGApolipoproteina A (apo majoritar in HDL)α1-fetoproteina (este un analog fetal al albuminei)

ficatInhiba elastaza pulmonara(dc lipseste determina aparitia unui emfizem pulmonar sever la varste tinere)Transport hormTransporta Cho de la ts spre ficatMarker tumoral (apare mai ales in carcinomul hepatic)

Crescute: inflamatie,neoplasme, sarcinaScazutedeficit congenital

α2-globulinehaptoglobina

ceruloplasmina α2-macroglobulina

Ficat

Ficat, monocite, limfocite, endoteliu

Transporta hemoglobina

Transporta Cu, functioneaza ca feroxidaza

Crescute: inflamatie ac, sdr nefroticScazute: hemoliza, septicemie

β-globulinetransferinaβ2-microglobulinaC3, C4Apolipoproteina B (se gaseste in LDL)

FicatCelule nucleate (MHC I)

Transporta Fe

Aparare antiinfectioasaTransporta Cho de la ficat spre tesuturi

Creste in anemia feripriva, scade in afectiuni renaleCrecute: infectiiCrescute:hiperlipoproteinemii, Dz

γ-globulineimunoglobuline (IgG, IgM etc)prot C reactiva

Limfocit B

ficat

Imunitate

Inflamatie

Crescute: infectii, inflamatii

fibrinogen ficat coagulare Crescute: neoplasme, procese inflamatorii acute (TBC, RAA)Scazute: afectiuni hepatice grave

Fibrinogenul

Factorul I plasmatic al coagularii. Glicoproteina, greu solubila. Pct izoelectric 5.3. Migreaza electroforetic in fractiunea β-γ. conc normala: 200-400 mg/dl. Proteina de faza acuta (creste in inflamatii)

Destinaţia principală a fibrinogenului este aceea de a se transforma în fibrină şi de a participa astfel la procesul de coagulare. Este o proteină organizată cuaternar din şase lanţuri polipeptidice, două câte două identice (Aα)2(Bβ)2γ2 , fiind sintetizat în principal la nivel hepatic şi în cantităţi mai mici în megacariocite. Fibrinogenul se activeaza prin indepartarea fibrinopeptidelor sub actiunea trombinei.

Cresteri (400-700): boli infectioase(pneumonie, TBC, RAA)- creste impreuna cu VSH (viteza de sedimentare a hematiilor)

Scaderi (sub 150): afectiuni hepatice (deficit de productie), coagulare intravasculara diseminata (obstetrica, leucemie, anevrism de aorta), fibrinogenoliza primitiva exceptionala (se intensifica degradarea).

Principiul de dozare: se recolteaza sg pe anticolagulant si se centrifugheaza. Plasma se dilueaza in ser fiziologic si i se adauga trombina si ioni de Ca in exces pt transformarea fibrinogenului in fibrina. Se separa precipitatul de fibrina, se spala cu ser fiziologic si se dizolva in mediu alcalin. Se dozeaza fibrina din solutie cu reac biuret.

Teste de disproteinemie

Raport normal albumine/globuline = 1,5

Disproteinemie= modificare calitativa sau cantitativa a fractiunilor proteice din plasma

S. n. si teste hepatice pt ca majoritatea proteinelor se sintetizeaza in ficat si o afectare hepatica modifica conc proteinelor, asadar testele de disproteinemie evalueaza grosier functia hepatica. Exista insa si afectiuni nehepatice care produc dezechilibre.

S. n. si teste de labilitate serica sau teste de floculare. Proteinele asigura stabilitatea coloidala a serului (mai ales albumina). Atunci cand albumina scade (scadere insotita de cele mai multe ori de o crestere compensatorie a globulinelor) serul devine labil si apare posibilitatea flocularii proteinelor (flocon= aglomerare de particule, in solutii sau suspensii coloidale)

Testele de disproteinemie sunt bazate pe precipitarea prot plasmatice in urma adaugarii de diferiti agenti precipitanti. Testele au valoare diagnostica limitata; trebuie interpretate intotdeauna in context clinic si corelate cu alte investigatii. Pot fi folosite cu succes in monitorizarea evolutiei unei afectiuni cunoscute.

Testul Takata-Ara (cu clorura mercurica)

Clorura mercurica adaugata unui ser diluat cu clorura si carbonat de sodiu determina aparitia unei turbiditati (opalescente) a carei intensitate depinde de scaderea raportului alb/glob.

Testul indica o crestere a globulinelor in raport cu albumina (mai ales γ-globuline).

Testul MacLagan (cu timol)

Timolul formeaza un clomplex timol-globuline-lipide ce determina turbiditate. Turbiditatea se masoara fotometric si se compara cu turbiditatea unei solutii standard de sulfat de Ba.

Sensibil pt leziunile hepato-celulare (ex. hepatita acuta virala, toxica).

Testul Kunkel (cu sulfat de Zn)

La pH 7,5 se adauga serului ioni de Zn2+. Serurile care contin cant crescute de γ-globuline devin opalescente. Turbiditatea se masoara fotometric. Extinctia obtinuta este interpolata pe curba de etalonare cu sulfat de Ba.

Serurile hiperlipemice dau rezultate fals pozitive.