Universitatea

Facultatea de Drept

PROTECŢIA INVENTATORILOR, INVENŢIILOR ŞI A TITULARILOR DE BREVETE DE INVENŢIE

Coordonator ştiinţific,

Absolvent,

- 2010 -

CUPRINS

1. Originea şi evoluţia dreptului asupra invenţiilor 1

1.1. Introducere în disciplina „Dreptul proprietăţii intelectuale” 11.2. Primele reglementări privind protecţia investiţiilor 41.3. Protecţia investiţiilor prin brevet în România 71.4. Izvoarele juridice ale protecţiei invenţiilor în dreptul român actual 10

2. Titlul de protecţie a invenţiilor. Funcţiile şi natura brevetului de invenţie 12

2.1. Necesitatea protecţiei invenţiilor 122.2. Brevetul de invenţie ca titlu de protecţie a invenţiilor 152.3. Funcţiile brevetului de invenţie 162.4. Natura juridică a brevetului de invenţie 18

3. Protecţia oferită de brevetul de invenţie 21

3.1. Subiectul protecţiei 213.2. Obiectul protecţiei prin brevet de invenţie 26

4. Procedeul brevetării invenţiilor 27

4.1. Condiţiile de brevetare a invenţiilor 274.2. Procedura de brevetare a invenţiilor 32

5. Conţinutul dreptului de inventator 45

5.1. Drepturile morale ale inventatorilor 455.2. Drepturile patrimoniale ale inventatorilor şi ale titularilor brevetelor de invenţie 515.3. Apărarea drepturilor privind invenţiile 62

6. Transmisiunea drepturilor privind invenţiile 65

6.1. Cesiunea drepturilor asupra brevetului de invenţie 656.2. Contractul de licenţă 686.3. Licenţele legale 736.4. Pierderea dreptului aupra brevetului de invenţie 75

7. Concluzii finale şi propuneri de lege ferenda 77

1. Originea şi evoluţia dreptului asupra invenţiilor

1.1. Introducere în disciplina „Dreptul proprietăţii intelectuale”

Disciplina intitulată „Dreptul proprietăţii intelectuale” are ca obiect de studiu protecţia

creaţiei intelectuale, a autorilor de opere ale spiritului şi a rezultatelor acestor activităţi de creaţie

sub diferite forme în care se prezintă, dar şi protecţia celor mai importante semne distinctive ale

activităţii de comerţ.

Denumirea adoptată pentru această disciplină este tradiţională dar nu şi corectă. Aceasta,

pentru că, pe de o parte, instituţiile care o alcătuiesc şi care formează obiectul ei de studiu nu

privesc întotdeauna creaţiile intelectuale, creaţii ale spiritului (este cazul mărcilor şi indicaţiilor

geografice)1, iar, pe de altă parte, chiar şi în acele cazuri în care obiectul protecţiei îl reprezintă

astfel de creaţii, regimul juridic al acestora este diferit de regimul proprietăţii din dreptul comun.

În acest sens, s-a remarcat pe drept cuvânt că nu se poate pune semnul egalităţii între rezultatul

creaţiei intelectuale şi bunurile care constituie obiect al proprietăţii în dreptul comun şi că nu se

poate asimila regimul creaţiei intelectuale cu regimul proprietăţii2. Edmond Picard, într-un

articol din 1883, este cel care a propus să se substituie denumirea „foarte criticabilă de

proprietate intelectuală” cu aceea de „drepturi intelectuale”, ca o caregorie intermediară între

drepturile reale şi drepturile personale, iar legea belgiană a dreptului de autor din 1886 reprezintă

o aplicaţie riguroasă a noţiunii de „drepturi intelectuale”3. Dar denumirea iniţial adoptată pentru a

desemna această disciplină avea să supravieţuiască şi să fie considerată tradiţională, nu doar în

doctrina noastră ,ci şi în cea străină4.

În categoria drepturilor intelectuale, sunt incluse drepturile de autor şi drepturile conexe,

dar şi drepturile de proprietate industrială5. La rândul lor, acestea din urmă pot fi grupate în 3

categorii: prima având ca obiect drepturile născute în legătură cu drepturile realizatorilor de

1 A Lucas, H.G. Lucas, Traite de la propriete literaire et artistique, Editions Litec, 1994, p. 182 Stanciu D. Carpenaru, Drepturile de creaţie intelectuală, Universitatea Bucureşti, 1971, p. 233 Nu poate fi exclusă aşa cum arătat mai sus, nici ipoteza că regula 33 a omis dintr-o greşeală referirea la condiţia activităţii inventive reglementate de art. 9 din lege. Astfel OSIM hotărăşte acordarea unui brevet de invenţie de perfecţionare în aceleaşi condiţii ca şi la celelalte invenţii brevetabile.4 A Lucas, H.G. Lucas, Traite de la propriete literaire et artistique, Editions Litec, 1994, p. 185 Ioan Macovei, Protecţia creaţiei industriale, Ed. Junimea, Iaşi, 1984, p. 13

desene şi modele industriale, creaţii tehnice brevetate ca invenţii, protecţia noilor soiuri de plante

şi rase de animale, protecţia informaţiei adiţionale; a doua având ca obiect semnele distinctive şi

care cuprinde mărcile, indicaţiile geografice, numele comerciale şi firmele, ultima vizând

concurenţa neloială, ataşată în mod tradiţional creaţiilor noi şi a semnelor distinnctive şi care

face obiect de studiu într-o disciplină aparte6.

Instituţiile amintite sunt grupate sub denumirea convenţională de „drepturi de proprietate

intelectuală” în considerarea unor legături şi asemănări, dar şi pe temeiul tradiţiei, acestea fiind

considerate, în perioada de cristalizare a regimului drepturilor asupra creaţiilor intelectuale”ca un

drept de proprietate”7 în încarcarea de a găsi soluţii de protecţie unui domeniu lipsit încă de o

reglementare specială.

Evoluţia societăţii în plan economic, social, cultural se întemeiază pe facultatea omului

de a născoci şi înţelege concepte, pe activitatea lui spirituală, adesea materializată şi în bunuri.

Între gradul de dezvoltare a oricărui tip de societate şi activitatea creatoare a membrilor acesteia,

relaţia este direct proporţională; fiind un truism să afirmi azi că ţări dezvoltate sunt acelea în care

activitatea creatoare, activitatea spiritului este preţuită, încurajată şi ocrotită în mod eficient.

Cercetătorii au căutat izvoarele proprietăţii intelectuale la greci şi la romani şi au supus

analizei minuţioase ”Digestele” găsind în acestea referiri la furtul de manuscrise considerate ca

bunuri, diferite alte bunuri care făceau obiectul unor acte de sustragere, ceea ce înseamnă o

recunoaştere implicită a faptului că manuscrisele prezentau o particularitate: aceea că nu erau

considerate doar bunuri cu valoare economică, ci şi legate de persoana creatorului a cărui operă

este conţinută de manuscris, aceasta fiind o creţie a spiritului8.

Fără a face obiectul unei protecţii legale drepturile morale se bucurau şi în antichitate de

o anumită recunoaştere, de vreme ce plagiatorii la Alexandria9 erau sancţionaţi prin blam

public10. În Grecia antică, manuscrisele operelor diverşilor autori circulau11 şi făceau chiar

6 Y. Eminescu defineşte proprietatea industrial ca fiind un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile privitoare la creaţiile intelectuale aplicabile în industrie. Trat. De proprietate industrială, Editura Academiei, 1982, p. 157 Andre Bertrand, Marques et brevets. Dessins ei modeles, Delmas, 1995, p. 48 Claude Colombet, Propriete literaire et artistique et droits, Dalloz, 1997, p. 239 În acest oraş întemeiat de Alexandru Macedon, un important centru economic şi cultural al lumii elenistice şi romane exista o bibliotecă conţinând peste 700000 de volume10 Claude Colombet, Propriete literaire et artistique et droits, Dalloz, 1997, p. 3011 Poetul Marcus Valerius Martialis susţine că în epigrame au ajuns până în deşertul Geţilor

obiectul unui comerţ, în ciuda dificultăţilor, dar drepturile autorilor erau limitate la drepturile

asupra manuscrisului.

Concepţia asupra drepturilor de autor nu s-a schimbat în Evul Mediu, dar aceasta este

perioada în care se dezvoltă industria copiştilor şi dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor,

drept ce a constituit o lungă perioadă de timp, un monopol al călugărilor, şi a devenit mai târziu,

o industrie în mâna universităţilor. Copierea manualelor făcea anevoios nu atât plagiatul, cât

descoperirea lui, pentru că numărul manuscriselor era mic, circulaţia lor anevoiasă, iar cererea

era redusă. De altfel, în Evul Mediu, calitatea de autor nici n-a fost revendicată de nimeni:

activitatea copiştilor se desfăşăşura în anonimat, iar calitatea de autor, cu înţelesul de creator pe

care îl are astăzi, nici nu se putea revendica pentru că nu se vorbea de creaţie decât în sens

divin12. De aceea problema protecţiei dreptului de autor nu se învedera încă drept o necesitate

stringentă.

Creaţia intelectuală suportă cu greutate constrângerile de tip teritorial, aceasta având în

mod natural, vocaţie internaţionala. Productele spiritului, ale geniului uman sfidează orice

barieră aşezată în calea liberei lor circulaţii, iar mijloacele moderne de comunicare şi informare

favorizează această circulaţie.

Conceptul de proprietate intelectuală este întâlnit de abia la sfârşitul secolulului al XVII-

lea, iar cel privind dreptul de autor în secolul al XVIII-lea. La baza conceptului s-a aşezat ideea

care şi-a făcut treptat loc, că autorii, creând opere, oferă colectivităţii servicii mai importante

decât tipografii care le difuzează şi care justifică pretenţia acordării privilegiului în favoarea

autorului şi de a renunţa la privilegiul în favoarea tipografilor.

În doctrină, proprietatea industrială, ca instituţie juridică, a fost definită ca fiind

„ansamblu de norme juridice care reglementează prin raporturile privitoare la creaţiile aplicabile

în industrie, precum şi la semnele distinctive ale unei asemenea activităţi”13. Dreptul subiectiv de

proprietate industrială a fost definit ca fiind „acea posibilitate recunoscută de lege titularului

acestui drept, de a folosi, în mod exclusiv, o creaţie intelectuală aplicabilă în industrie sau un

semn distinctiv al unei asemenea activităţi industriale14.

12 Y. Eminescu, Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, 1997, p. 18813 Ada Petrescu, Lucian Mihai, Drept de proprietate industrială, Introducere în dreptul de proprietate industrială. Invenţia. Inovaţia, Universitatea din Bucureşti, 1987, p. 1114 Andre Francon, Cours de propriete literaire, artistique et industrielle, Litec, 1996, p. 146

Creaţiile care fac obiect de protecţie în cadrul „proprietăţii industriale” constituie, deşi nu

în totalitatea lor, produse ale activităţii creatoare a omului, ele făcând obiect de reglementare în

dreptul convenţional înaintea dreptului de autor, care protejează creaţiile de formă, cele care fac

obiectul proprietăţii industriale constituie creaţii de fond, creaţii utilitare.

1.2. Primele reglementări privind protecţia investiţiilor

Drepturile asupra creaţiilor intelectuale de fond ce formează „dreptul proprietăţii

industriale”, s-au născut din „din privilegiile medievale care reprezentau concesiuni acordate, la

început ca o favoare, autorului sau inventatorului, pentru a-şi exploata opera şi, mai târziu, unor

persoane sau industrii care transformându-se în monopoluri au devenit un important izvor de

beneficii pentru regalitate”15.

Tiparul inventat de Guttenberg la 1445, a fost creaţia care a marcat cel mai mult instituţia

dreptului proprietăţii intelectuale, dar această genială invenţie nu a fost protejată, prin

recunoaşterea unui drept de exploatare exclusivă, în favoarea autorului.

Prima lege a brevetelor, este cea adopată de Republica Vaneţia la 19martie 1474, o lege

care acorda inventatorilor un privilegiu în exploatarea invenţiei lor, pe o durată de 10 ani. În

Anglia, în anul 1624, Parlamentul a adoptat „The statue of Monopolies”, prin care regelui i s-a

retras dreptul de a acorda privilegii, inclusiv sub forma patentelor16.

Exemplul Angliei a fost urmat de mai multe State ale Federaţiei Americane, primul dintre

acestea fiind statul Massachusetts. Constituţia S.U.A. din 1776 a dat Congresului puterea de a

promova ştiinţele şi artele utile. Prima lege pentru protecţia invenţiilor a fost adoptată în S.U.A.

în 1790 urmată de o nouă lege, adoptată 3 ani mai târziu. În 1836 Congresul a adoptat o altă lege

a brevetelor de invenţie numită „Patent Act” prin care s-a înfiinţat Biroul de Brevete,

introducându-se şi obligaţia formulării de către inventator, prin cererea de brevet, a

revendicărilor.

15 Y. Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale. Comentariul legii brevetelor de invenţie, Editura Lumina Lex, Ediţia II, 1997, p. 14116 A. Bertrand susţine că acestă lege a fost adoptată în 1614. A se vedea în acest sens , A. Bertrand, La propriete intellectualle. Livre II. Dessins et modeles, Delmas, 1995, p.77

Franţa a cunoscut protecţia prin privilegii acordate de către rege17, un edict din 24

decembrie 1762 reglementând pentru prima dată modul de acordare al acestora şi limitând durata

privilegiului la 15 ani.

Revoluţia industrială, care a debutat la jumătatea secolului al XVIII-lea reclamă protecţie

şi pentru invenţii, astfel că la 7 ianuarie 1791, s-a adoptat legea asupre brevetelor de invenţie.

Această lege a fost completată la 25 mai 1791 şi asigura inventatorului protecţia invenţiei pe o

durată limitată. Guvernul acordând brevet de invenţie, fără examen prealabil, nu înţelegea să

garanteze nici prioritatea, nici valoarea, nici originalitatea invenţiei, brevetul eliberându-se cu

menţiunea „Brevete S.G.D.G.” (sans garantie de gouvernement).

Prima lege a dreptului de autor este considerată a fi cea adoptată în Anglia în 1709

numită „Statute of Anne”. Legea îşi propunea să încurajeze ştiinţa şi cultura „atribuind un drept

la copie (copyright) pentru cărţiletipărite, autorilor acestor cărţi”. Durata dreptului a fost stabilită

la 21 de ani fiind apoi prelungită de către regele George al III-lea în 1767, la 28 de ani. În 1734 a

fost adoptată o altă lege (Engraving Copyright Act), care conferea pictorilor un monopol de

exploatare a operei lor cu o durată de 14 ani.

O nouă lege a fost adoptată la 19 iulie 1793, consacrată dreptului de reproducere, care a

redus această proprietate la o folosinţă viageră pentru autor şi un uzufruct de 10 ani în favoarea

moştenitorilor sau cesionarilor, după care opera aparţinea domeniului public. La 1810, dreptul

moştenitorilor sau cesionarilor a fost extins la 20 de ani, ceea ce a provocat în continuare

numeroase proteste.

În S.U.A., dreptul de autor va evolua diferit faţă de dreptul european. O lege din 1780

recunoştea autorului un drept de folosinţă asupra operei sale pe timp de 14 ani (extinsă în 1831 la

20 de ani) cu posibilitatea prelungirii de încă 14 ani, dacă autorul soţia sau copiii erau în viaţă la

expirarea primei perioade18. Dacă în ţările europene opera şi dreptul de autor sunt protejate

independent de îndeplinirea vreunei formalităţi, în S.U.A. se impune sistemul de copyright în

care protecţia dreptului de autor depinde, ca şi în cazul dreptului de proprietate industrială, de

înscrierea în registrul special, registrul de copyright. Deosebirea îşi are explicaţia în spiritul

pragmatic al americanilor: în sistemul european prioritate acordându-se intereselor autorului, iar

17 În anul 1645, un astfel de privilegiu a fost acordat lui Blaise Pascal pentru invenţia sa „maşina de calcul”, durata privilegiului fiind de 5 ani18 Jules Marc Baudel, La legislation des Etats-Units sur le droit d'autor, Edition Bruyland, 1990, p. 273

în cel american intereselor industriei, interese care ignoră aproape în totalitate drepturile morale

ale autorului.

Legea din 1793 (apreciată de comentatorii francezi ca fiind „sobră ca o inscripţie în

marmură”), cu modificări nesemnificative a râmas în vigoare în Franţa până în 1957 şi din ea

două idei fundamentale se degajă: prima este cea a dreptului exclusiv conferit autorilor, a doua

este cea a dreptului temporar, autorul bucurându-se de dreptul recunoscut pe tot timpul vieţii.

În Prusia invenţiile au fost protejate pentru prima dată prin legea din 1815 care a instituit

condiţii riguroase pentru acordarea brevetului, examinarea îndeplinirii acesteia de către o comisie

de experţi şi regula decăderii din drepturile conferite de brevet pentru repunerea în aplicare a

invenţiei, în termen de 6 luni de la data eliberării brevetului.

În Italia, o lege din 12 martie 1855 reglementează „brevetele de invenţie” dar cuvântul

„brevet”, folosit pentru prima dată într-o lege avea semnificaţia de „drept asupra invenţiei” şi nu

poate fi acela de titlu de protecţie al invenţiei. Astfel, potrivit acestei legi, „autorul unei invenţii

noi sau descoperiri industriale are dreptul s-o realizeze pentr un timp, în limitele şi condiţiile

prescise în prezentul decret. Acest drept exclusiv constituie un brevet...Exerciţiul unui brevet are,

ca titlu legal, un certificat eliberat de administraţia publică”.

Prima convenţie internaţională adoptată în domeniul proprietăţii intelectuale a fost

Convenţia de la Paris din 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale. Adoptarea acestei

convenţii a fost precedată de o reuniune a juriştilor, ocazionată la Expoziţia universală de la

Vienna din 1873, reuniune în care s-a pus în discuţie un sistem de protecţie al proprietăţii

industriale. Începutul fiind făcut, juriştii s-au întâlnit din nou în 1878 la Paris într-un congres,

lucrările acestuia fiind cele care au stat la baza Convenţiei internaţionale pentru protecţia

proprietăţii industriale, semnată la Paris în 1883. România a devenit parte la Convenţia de la

Paris prin Legea din 13 martie 1924, iar prin decretul 1177/196819 a ratificat această convenţie în

forma revizuită la Stockholm.

După 25 de ani de lucrări pregătitoare, la care scriitorul Victor Hugo a avut un rol

important, la 9 septembrie 1886 este încheiată Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor

literare şi artistice, al cărei scop este asigurarea unei protecţii internaţionale a autorilor. Astfel

Convenţia a fost completată la Paris la 4 mai 1896, revizuită la Berlin în 1908, apoi iar la la Paris

la 24 iulie 1971 şi modificată la 28 septembrie 1979. La rezervele formulate la Convenţia de la

19 Publicată în Buletinul Oficial nr.1 din 6 ianuarie 1969

Berna şi actele prin care a fost revizuită succesiv, România a renunţat în 1995, iar la forma

revizuită a Convenţiei de la Paris din 1971 şi modificată în 1979, România a aderat prin legea

nr. 77/199820.

La Conferinţa de revizuire de la Stockholm din 1967, părţile contractante „dorind, pentru

a încuraja activitatea de creaţie să promoveze protecţia proprietăţii intelectuale în întreaga lume,

să modernizeze şi să facă mai eficace administrarea uniunilor instituite în acest domeniu cvu

respectarea deplină a autonomiei fiecărei uniuni au convenit, instituirea Organizaţiei Mondiale a

Proprietăţii Intelectuale” O.M.P.I. Aceasta a devenit o organizaţie interguvernamentală,

continuatoare a Birourilor Internaţionale Reunite pentru protecţia Proprietăţii Intelectuale, iar

printr-un acord încheiat cu O.N.U. ea a fost recunoscută ca instituţie specializată a Organizaţiei

Mondiale. Dar constituirea O.M.P.I. răspunde nu doar necesităţii în plan organizatoric, ci şi unei

tendinţe care se afirmă tot mai puternic, în mod special în Europa, aceea a uniformizării dreptului

pe domenii de reglementare.

1.3. Protecţia investiţiilor prin brevet în România

Istoria meşteşugurilor pe teritoriul României atestă nu doar pasiunea şi geniul creator al

poporului român, ci şi preţuirea autorităţilor faţă de creaţiile noi, manifestată, în unele măsuri de

protecţie prin intermediul privilegiilor.

Protecţia acestor „născociri” şi „meşteşuguri” s-au realizat, la început, şi pe teritoriul

României, sub forma privilegiilor. Primul privilegiu consemnat de documente este cel de la 1291

acordat de regele Andrei meşteşugarilor din Remetea (Bihor), pentru extragerea şi prelucrarea

minereului de fier21. În Ţara Românească, primul privilegiu consemnat este cel acordat de Mircea

cel Bătrân mănăstirii Tismana, prin actul de la 1 septembrie 1391 pentru exploatarea unei mori,

dăruite mănăstirii de mama domnitorului.

În Ţările Române, până în secolul al XIX-lea, preocupările în domeniul protecţiei

intelectuale în general, a dreptului autorului în particular sunt neînsemnate. Totuşi se cuvine a fi

amintit hrisovul din 1774 al lui Alexandru Ipsilanti, prin care a fost orânduită o comisie de „8

20 Publicată în Monitorul Oficial nr. 156 din 17 aprilie 1998 21 Şt. Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1954

boieri care să se ocupe de principiile tuturor meseriilor şi îndeosebi, de orice invenţiuni noi şi

orânduielile bune ce pot fi spre folosul şi podoaba patriei”.

Regulamentul Organic din 1831, care constituie prima reglementare şi în domeniul

invenţiilor pe teritoriul Ţării Româneşti şi a Moldovei, a înlăturat privilegiile exclusive,

prevăzând în art. 157 că: „Negoţul felurimilor producturilor pământeşti nu se va supune în

lăuntrul, în ţară, la nici un fel de vamă ori monopol, căci atât acestea cât şi orice fel de havaet

asupra fabricilor s-au stricat şi s-au desputernicit pentru totdeauna”. În ciuda dispoziţiilor

amintite, administraţia şi domnitorii au continuat să acorde privilegii cu drepturi exclusive, ceea

ce a favorizat dezvoltarea industriei.

Alexandru Ioan Cuza s-a dovedit inspirat şi în această materie. Sub domnia lui la 13

aprilie 1862, a fost adoptată legea presei, dar aceasta a reglementat şi drepturile autorilor de

creaţii literare şi artistice. Legea recunoştea autorilor dreptul de a se bucure de o proprietate pe

timpul vieţii lor, de dreptul de a reproduce, vinde sau ceda creaţia lor. Tipărirea, reproducerea

sau imitaţia fără consimţământul autorului erau sancţionate cu obligaţia la plata unei amenzi

egale cu preţul a 1000 de exemplare din ediţia originală şi confiscarea exemplarelor. Dreptul se

transmitea moştenitorilor pe o perioadă de 10 ani, aceleaşi drepturi fiind recunoscute sub condiţia

reciprocităţii şi străinilor.

La 15 aprilie 1879 se adoptă Legea asupra mărcilor de fabrici şi comerţ, căreia i se adugă

în 30 mai 1879, Regulamentul asupra mărcilor de fabrici şi comerţ. Drepturile conferite de

această lege naţionalilor, ea fiind adoptată de fapt pentru îndeplinirea unor obligaţii asumate prin

Convenţia comercială Cu Austro-Ungaria în 1875 de a asigura industriaşilor şi comercianţilor

austro-ungari o protecţie eficace a mărcilor lor de fabrică şi de comerţ în România22.

Deoarece la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, inventatorii au

început să solicite eliberarea de brevete de invenţii, conform procedurilor din alte state, prima

lege „asupra brevetelor de invenţiune” a fost adoptată în România la data de 17 ianuarie 1906, iar

la 21 aprilie 1906 s-a adoptat Regulamentul pentru aplicarea Legii brevetelor de invenţiune.

Sursele se inspiraţie au fost Legea belgiană asupra brevetului de invenţiune din 1854 şi Legea

franceză asupra brevetelor de invenţiune din 1844.

Legea din 1906 nu cuprindea o definiţie a invenţiei dar conferea persoanelor care au facut

o „invenţiune nouă” sau care au adus o perfecţiune la o invenţie susceptibilă de a fi exploatată ca

22 Stanciu D. Carpenaru, Drepturile de creaţie intelectuală, Universitatea Bucureşti, 1971, p. 23

un obiect de industrie sau de comerţ. Primul „brevet de invenţiune” a fost acordat astfel în

România la data de 16 aprilie 1906, pentru invenţia numită de autorul ei, căpitanul Ion

Constantinescu „Săpătoarea românească - Ştefania”.

La 30 octombrie 1974 a fost adoptată o nouă lege (nr. 62) privind invenţiile şi inovaţiile,

completată de Decretul nr. 93, din 16 aprilie 1976, privind normele pentru calcularea

recompenselor băneşti cuvenite autorilor invenţiilor aplicate în economia naţională23. Legea

definea invenţia ca fiind creaţia ştiinţifică sau tehnică care prezintă noutate şi progres fată de

stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetată sau făcută publică în ţară sau

străinătate, reprezintă o soluţie tehnică şi poate fi aplicată pentru rezolvarea unor probleme din

economie, ştiinţă, ocrotirea sănătăţii, apărarea naţională sau în orice alt domeniu al vieţii

economice şi sociale. Invenţia care perfecţiona sau completa o altă invenţie, pentru care există un

brevet în vigoare şi nu poate fi aplicată fără cea brevetată anterior, constituie invenţie

complementară.

Protecţia desenelor şi modelelor industriale nu a fost legiferată distinct în România decât

prin legea nr. 129/1992, în vigoare din 8 ianuarie 1993. Totuşi desenele şi modelele industriale

erau protejate în măsura în care îndeplineau condiţiile specificate în Legea dreptului de autor.

Măsuri de protecţie a desenelor şi modelelor industriale erau legiferate în 1968 ca efect al

aderării Românie la Convenţia de la Paris, care includea în drepturile protejate şi pe acelea

privind desenele şi modelele industriale. În ce priveşte reglementarea legală este interesant de

remarcat că ţara noastră a aderat la Convenţia de la Haga privind depozitul internaţional al

desenelor şi modelelor industriale din 1975, înainte de a adopta o lege naţională (legea nr.

129/1992) prin legea nr. 44 din 15 mai 1992.

La 28 iunie 1923 este adoptată Legea proprietăţii literare şi artistice socotită a fi una

dintre cele mai complete şi moderne reglementări ale dreptului de autor. Ea a fost completată la

24 iulie 1964 prin Legea privind contractul de editare şi dreptul autorului asupra operelor

literare, modificată prin decretul nr. 17/1949 pentru editarea şi difuzarea cărţii. Această lege

asigură autorilor protecţia drepturilor lor, independent de îndeplinirea vreunei formalităţi, atât

românilor cât şi străinilor (fără condiţia reciprocităţii)24. Autorii de opere literare sau ştiinţifice,

indiferent de forma pe care acestea o îmbrăcau, beneficiau în timpul vieţii lor de dreptul exclusiv

23 Florin Ciutacu, Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul de autor, dreptul de proprietate industrială, Editura Themis Cart, Bucureşti, 200324 Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 2003

de a publica, reprezenta sau executa, de a autoriza traducerile, adaptările şi reproducerile

operelor lor, de a-l exploata, vinde, dona şi de a dispune de ele prin testament.

Legea din 1923 a fost abrogată prin Decretul 321/1956 privind drepturile de autor iar

acest decret a fost abrogat prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe,

o lege cuprinzătoare, aliniatăp regulamentelor europene atât prin proporţiile ei dar mai ale prin

soluţiile consacrate. Constituţia României din 1991, însă nu garantează, în mod direct

proprietatea intelectuală dar situaţia se preztintă la fel şi în Constituţia Franţei din 1958 dar şi în

constituţiile altor state; o situaţie diferită prezentându-se în ţări ca Germania, Brazilia sau S.U.A.

unde proprietatea intelectuală este garantată prin constituţiile lor.

1.4. Izvoarele juridice ale protecţiei invenţiilor în dreptul român actual

Legea din 1974 posedă pe inventatori de dreptul de folosinţă exclusivă a realizărilor în

beneficiul organizaţiilor şi întreprinderilor de sta care deveneau titulari ai brevetului de invenţie

iar drepturile băneşti ale acestora au fost limitate de o manieră care făcea ca activitatea

inventativă să prezinte interes din ce în ce mai redus pentru inventatori. De aceea prima lege

adoptată în domeniul protecţiei creaţiei intelectuale, după revoluţia din decembrie 1989 a fost

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, lege care în ciuda unor imperfecţiune pe care le

conţiene a aliniat legislaţia în domeniu la legislaţia statelor Europei Occidentale.

În prezent protecţia invenţiilor şi inventatorilor este asigurată în România prin:

- Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie25, act normativ prin care a fost

abrogată Legea 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile26;

- Hotărârea nr. 152/1992 pentru aprobare Regulamentului de aplicare a Legii nr.

64/199127;

- Normele nr. 242 din 15 ianuarie 1999 ale O.S.I.M. privind sprijinirea brevetării în

străinătate a invenţiilor româneşti28;

25 Publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 21 octombrie 199126 În acest capitol referirea la „lege” fără nicio altă indicaţi are în vedere Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie27 Publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 30 aprilie 199228 Publicată în Monitorul Oficial nr. 67 din 18 februarie 1999

- Normele nr. 318 din 4 ianuarie 2000 ale O.S.I.M. pentru modificare normele 242 pe

1999 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti29;

- Legea nr. 93 din 13 mai 1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie30;

- Legea nr. 75 din 6 iunie 1995 privind producerea, controlul calităţii, comercializarea

şi folosirea seminţelor şi materialului săditor precum şi înregistrarea solurilor de

plante agricole31;

- Hotărârea nr. 152 pe 1992 pentru aprobare Regulamentului de aplicare a Legii

64/1991;

- Legea nr. 255 din 30 septembrie 1998 privind protecţia noilor soiuri de plante32;

- Norma nr 318 din 4 ianuarie 2000 ale O.S.I.M. pentru modificarea normei 242 din

1999 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti;

- Hotărârea Guvernului nr 200 din 17 martie 2000 privind aprobarea Regulamentului

de aplicare a Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante33;

- Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, din 20 martie 188334:

- Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale,

semnată la Stockholm, la 14 iulie 1967, retificată de România prin Decretul nr.

1175/196835;

- Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor adoptat la Conferinţa diplomatică de la

Washington, la 19 iunie 1970, ratiticat de România prin Decretul nr. 81 din 2 martie

197936;

- Acordul dintre Guvernul României şi Organizaţia Europeană de Brevete privind

cooperarea în domeniul brevetelor, semnat la Bucureşti la 9 septembrie 1994, aprobat

prin Ordonanţa Guvernului nr. 32/1996, aprobată prin Lenea32 din 12 martie 199737;

29 Publicată în Monitorul Oficial nr. 115 din 16 martie 200030 Publicată în Monitorul Oficial nr. 186 din 20 mai 199831 Publicată în Monitorul Oficial nr. 368 din 17 decembrie 199732 Publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 31 decembrie 199833 România a devenit parte la Convenţia de la Paris, în formele revizuite la Bruxelles în 1900 şi Washington în 1918 prin legea din 13 martie 1924. Prin decretul nr. 427/1963 România a aderat la formele revizuite ale Convenţiei Haga din 1925, la Londra în 1934 şi la Lisabona în 195834 Publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 31 decembrie 199835 Publicată în Monitorul Oficial nr. 43 din 14 martie 199736 Publicată în Monitorul Oficial nr. 210 din 13 mai 1999

37 Publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 11 septembrie 1998

- Normele nr. 318, din 4 ianuarie 2000, ale O.S.I.M.pentru modificarea normelor

242/1999 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti;

- Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internaţională a brevetelor de

invenţie din 1971, modificat la 27 septembrie 1979, la care România a aderat prin

Legea nr 3. Din 8 ianuarie 199838;

- Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de

microorganisme în scopul procedurii de brevetare din 26 septembrie 1980 la care

România a aderat prin Legea nr. 75, din 3 mai 199939;

- Ordonanţa nr. 41 din 30 ianuarie 1998, privind taxele în domeniul protecţiei

industriale şi regimul de utilizare a acestora, ordonanţă care a abrogat Legea nr.

120/1993 privind taxele pentru cererile de brevet de invenţii şi pentru brevetul de

invenţie40;

- Hotărârea Guvernului României nr. 573 din 7 septembrie 1998, privind organizarea şi

funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci41.

2. Titlul de protecţie a invenţiilor. Funcţiile şi natura brevetului de invenţie

2.1. Necesitatea protecţiei invenţiilor

Afirmaţia că „ştiinţa devine tot mai mult o forţă nemijlocită de producţie, iar producţia o

aplicare tehnologică a ştiinţei moderne”42, constituie astăzi un truism care nu mai necesită

demonstraţie.

Proprietatea industrială, domeniu căruia îi aparţin în primul rând invenţiile, constituie un

important factor de dezvoltare tehnică şi de progres economic. Evoluţia societăţii omeneşti este

marcată de marile descoperiri, de marile invenţii, ultimul secol fiind calificat, pe drept cuvânt, ca

un secol al revoluţiei industriale.

38 Publicată în Monitorul Oficial nr. 115 din 16 martie 200039 Publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 30 martie 200040 Publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 196941 Publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din 8 martie 197942 S. Carpenarul, Dreptul de creaţie intelectuală

Progresul economic presupune reuniunea a două condiţii; existenţa unui stimulent pentru

activitatea inventivă şi facilitarea schimbului de cunoştinţe tehnice43. Brevetul de invenţie

reprezintă instrumentul prin care se obţine atât stimularea activităţii inventive cât şi schimbul şi

circulaţia informaţiilor ştiinţifice, fiind considerat chiar şi de art. 42 din Legea nr. 64/1991 drept

rezultatul unui pact social, în temeiul căruia, societatea recunoaşte inventatorului un drept

exclusiv de exploatare a invenţiei pe durată limitată, încurajând în acest fel cercetarea pentru cî,

la rândul ei, societatea, să beneficieze de avantajele pe care creaţiile utilitare le procură, atunci

când invenţiile, căzând în domeniul public, se află la dispoziţia tuturor şi pot fi exploatate liber.

S-a remarcat, şi în privinţa relaţiilor economice că transferul de cunoştinţe între tările

dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare presupune un climat de încredere, în realizarea căruia

dreptul proprietăţii industriale are un un rol esenţial44.

Protecţia prin brevet a invenţiilor conferă securitate sporită raporturilor juridice născute

în legătură cu crearea şi transmiterea drepturilor asupra acestor creaţii pentru că, pe de o parte

brevetul de invenţie având o reglementare cvasiuniformă, este mai uşor de recunoscut de către

toţi partenerii iar pe de altă parte regulile speciale oferă un sentiment sporit de siguranţă

cedentului în raport cu regimul comun al obligaţiilor în vreme ce lipsa lor nu este de natură de a

încuraja transmiterea drepturilor şi a cunoştinţelor ci dimpotrivă de natură a obstrucţiona orice

transfer.

Există, nu doar în unele tării în curs de dezvoltare şi opinii critice la adresa protecţiei

proprieţăţii industriale în general şi a invenţiilor în particular susţinându-se că instituie un

monopol potrivid dezvoltării economice, ori căp sunt ridicate costurile tranferululi de tehnologie,

ir întreprinderile achizitoare nu au mijloacele necesare pentru a afla valoarea tehnicii cumpărate.

Criticii protecşiei arată, deasemenea, că teritorialiltatea protecţiei prin brevet cosntituie un

obstacol în exportul produselor fabricate de catre întreprinderile ţărilot în curs de dezvoltare şi că

durata de valabilitate a unui brevet de invenţii este prea mare.

Criticile formulate la adresa brevetelor au rădăcini adânci în istorie. Astfel în Franţa,

după ce în plan legislativ, brevetul a obţinut o victorie prin adoptarea legeii în 1884 Boutarel cere

suprimarea brevetului pe care-l condideră „o piedică în dezoltarea deplină a indstriei, un

instrument de sacrificare a intereselor generale pentru cele particlare” 45. Sunt şi astăzi, chiar în

43 Albert Chavanne, Droit de la propriete industrielle, Ediţia IV, 1993, p. 244 Apud Ioan Camenita, Protecţia invenţiilor prin brevete, Editura Academiei RSR, 1977, p. 1745 Apud Ioan Camenita, op.cit. p. 103

ţările dezvoltate, adversari ai brevetelor. Astfel, F. Macklup s-a declarat adversar al brevetelor,

arătând că „nimeni nu a demonstrat că iondustria se va dezvolta mai bine sub regimul bretelor şiu

nic că va rămâne în urmă fără acestea”. La acestea, J. Jewkes adaugă că „până în zilele noastre

nu posedăm o definiţie satisfăcătoare şi logică a invenţiei, iar tribunalele în căutarea de concepte

valabile, au reuşit săp creeze o mare confuzie şi o mulţime de doctrine contradictorii”46.

Cu toate acestea protecţia prin brevet a invenţiilor, este astăzi o soluşie adoptată în

majoritatea statelor lumii, victoria adeptilor brevetelor fiind condiserată totală 47. Este totuşi,

incontestabil că revoluţia technologică a mărit şi nu a redus decalajele dintre ţările dezvoltate şi

cele slab dezvoltate contribuind în principal la progresul ţărilor dezvoltate şi mai puţin la cel al

ţărilor slab dezvoltate, că formalităţile de brevetare sunt de durată şi costisitoare, şi că numărul

litigiilor născute în jurul invenţiilor este mare 48.

Rezultatul activităţii de creaţie cu caracter industrial poate fi protejat prin brevet sau prin

secret, inventatorul sau succesorul sau în drepturi au faculattea şi nu oblogaţia de aş proteja

invenţiile prin brevet. Aceştia pot obta pentru protecţia unei realizărio tehnice prin secret, dar o

astfel de protecţie este mai puţin eficienta decat protectia prin brevet. Aceasta nu a inpiedicat

totusi, ca societatea Coca Cola să pastreze secretul faimoasei sale băuturi mai mult de un secol49.

Dreptul exclusiv de exploatare aparţine persoanei care a depus cea dintâi o cerere de

brevet. Neîmnregistrarea cererii de brevet creează pericolul depunerii unei cereri de înregistrare

pentru aceeaşi invenţie de către o altă persoană iar primul inventator nu-şi va mai putea apăra

creaţia 50.

Neprotejarea invenţiilor prin brevet crează următoarele dezavantaje:

- posibilitatea divulgării volutarea sau involuntarea a invenţiei;

- perimarea în tot sau în parte a invenţiei;

- realizarea şi brevetarea inventiei de catre o altă persoană;

46 Ioan Macovei, Protecţia creaţiei industriale, editura Junimea, Iaşi, 1984, p. 5547 Organizaţie Mondială a Porprioetăţii itelectuale: - Introducere în proprietatea intelectuală, editura Roseti, Bucureşti, 200148 Valeriu Erhan, Prevetul de invenţie. Obţinere li exploatare, editra Lumina Lex, Bucureşti, 199549 Formula autentica a bauturii Coca Cola a fost dezvaluita in anul 1994, de catre E. Pendergrast în cartea sa „For God, Caountry and Coca Cola”, 1994 stramosul acestei bauturi este „Vinul Marianei”, o bautura pe baya de vin de Bourdeux şi de extras de cola, inventată în 186350 Aparatul de filmat si aparatul de proiectie au fost inventate simultan de 5-6 inventatori acordându-se in final lui Th. Edison care a urmărit fără cruţare în justiţie pe toţi cei care ii ignorau dreptul exclusiv, conferind titlul sau de protectie

- imposibilitatea apărării invenţiei prin mijloacele specifice şi în pribncipal prin

acţiunea prin contrafacere;

- imposibilitatea valorificarii eficiente a inventiei in tara si in strainatate cu toate

avantajele materiale pe care le procură.

2.2. Brevetul de invenţie ca titlu de protecţie a invenţiilor

Brevetul, ca titlu de protecţie a invenţiilor, apare odată cu primele regelmentări moderne

asupra invenţiilor51 şi va căpata consacrare internaţională în 1883 prin Convenţia de la Paris

pentru protecţia proprietăţii industriale. Cu aceeaşi semnificaţie, în ţările de limba engleză este

folosuit cuvântul „patent”.

Expresia „brevet de invenţie ” este întâlnită pentru prima dată în legea adoptată în Italia

la 12 martie 1855, dar cuvântul „brevet” avea semnificaţia de „drept asupra invenţiei” şi nu pe

acela de titlu de protecţie a invenţiei, cu aceasta din urmă semnificaţie fiind folodită pentru prima

dată la 20 martie 1883, odată cu încheierea Convenţiei de la Paris pentru protecţiei industriale,

care în art. 2, prevede ca „subiectele şi cetăţenii fiecarui stat contractanta se vor bucura in toate

celelalte State ale Uniunii, în ceea ce priveşte brevetele de invenţie ... de avantajele pe care legile

respective le acordă...”52.

În dreptul nostru, denumirea de brevet pentru titlu de priotecţie a invenţiei afost adoptată

prin Legea nr. 152, din 17 ianuarie 1906,iar mai juridică Legea nr. 62/1974 reglementa două

titluri de protecţie: brevetul de invenţie care se acorda autorilor individuali şi unităţilor

economice se stat, şi certificatul de inventator, care se acordă autorului invenţieie, pentru acele

invenţii pentru care, brevetul se acorda întrepriderii de stat 53.

Legea nr. 64/4991 a conscrat, ca titlu unic de protecţie pentru invenţii „brevetul de

invenţie ” ce este eliberat de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care conferă titularului

său un drept exclusiv de expoatare pe durată de valabiliotate a acestuia. Dreptul exclusiv este un

drept asupra cunostintelor tehnice, cunostinţe care sunt apropiate prin brevet. În lipsa brevetului,

51 Cuvântul “brevet” îşi are originea in cuvantul latin „brevis”. „Notae berves ” erau consemnari rezumative ale discursurilor din senatul Roman facute de catre notari.52 A. Chavanne, op.cit. p. 2553 Certificatele de autor de invenţie sunt prevăzute ca titlu de protecţie şi în art. 4, lit. 1, a Convenţiei de la Paris

invenţia face parte din informaţiile confidenţiale (Know-kow) şi este inaptă de a conferi un drept

privativ inventatorului sau succesorilor săi.

Într-o altă definiţie „brevetul este un drept care conferă unei persoane în virtutea legii,

posivbilitate ade a împidica pe terţie pe o perioada limitat, sa savarseasca vreun act privind

invenţia descrisă şi care este acordat de către autoritatea guvernamentală unei persone, care are

calitatea să solicite acest drept şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege” 54.

În documentele Organizaţieie Mondiale a proprietăţii intelectuale, brevetul de invenţie

este definit ca fiind un act eliberat, la cerere, de către un oficiu guvernamental care descrie o

invenţie şi crează o situaţie juridică, potrivit căreia invenţia brevetată nu poate, în mod normal să

fie exploatată decât cu autorizaţie titularului brevetului.

2.3. Funcţiile brevetului de invenţie

Protecţia prin brevet a invenţiilor îndeplineşte mai multe funcţii sociale, dar şi de ordin

juridic.

1. Brevetul de invenţie realizează funcţie de protecţie furidică a invenţiei faţă de terţi, pe

teritoriul statului care a acordat brevetul. Brevetul face dovada dreptului titularului şi

permite acestui să autorizeze actele de folosire a invenţiei de către terţi şi a se opune la

folosirea fără drept a acesteia, obţinând în caz de încălcare a drepturilor sale, daune

interese;

2. Brevetul de invenţie reprezintă nu doar actul de divulgare publică a invenţie de către

inventator, ci şi actul de apropriere publică a cunoştinţelor tehnice care fac obiectul

invenţieie;

3. Încurajeaza cerecetarea-dezvoltarea şi permite cercetătorilor sau întrepărinderilor care îî

anjagează să-şi recupereze invenţiile făcute pentru realizarea de invenţii, prin dreptul

exclusiv de exploatare pe durată limitată conferită acestora55;

4. Stimulează investiţiile industriale menite să pună în valoare invenţiile noi;

54 Apud I. Camenita, op.cit. p. 55 A. Ionascu, A. Comşa, N. Muresan, Dreptul de autor în RSR, Editura Academiei, Bureşti, 1969, p. 35

5. Permite răspândirea informaţiilor privind noile invenţii, cunoaşterea invenţiilor străiine

care nu sunt protejate pe teritoriu naţional şi pentru care există interes să fie importante,

precum şi a invenţiilor româneşti în stăinătate. Aceasta permite a se evita evitarea

drepturilor altor inventatori şi titulari de brevete;

6. Permite întocmirea de studii cu privire la tendinţele de dezvoltare a tehnicii şi

tehnologiilor de producţie şi reduce costurile cercetării;

7. Apără industria naţională, obstaculând obţinerea de către terţi a unor brevete de blocaj;

8. Permite să se realizeze verificarea condiţiei noutăţii, în cadrul examenului îndeplinirii

condiţiilor de brevetare pentru noile invenţii, prevenind astfel brevetarea unor invenţii

anterioare.

Pe lângă funcţiile interne, brevetul de invenţie are şi importante funcţii externe:

protejarea invenţiilor în late ţări se obţine prin brevet de invenţie, eliberat fie de autoritatea ţării

în care se solicită protecţia fie de o autoritate regională sau unională. Brevetul de invenţie,

constituie de asemenea instrument de protecţie a comerţului internaţional şi a cooperării tehnico-

ştiinţifice între statele lumii şi de realizare a legalităţii în domeniul protecţiei industriale. Astfel

majoritatea marilor invenţii ale ultimelor două secole au făcut obiectul unor brevete de invenţie

şi au permis crearea unor întreprinderi în scopul exploatării directe a acestor învenţii cu profituri

uriaşe56.

Monopolul temporar de exploatare acordat inventatorului, este o excepţie legală de la

libertatea comerţului şi industriei. Există însă situaţii în care dreptul exclusiv conferit de brevet

nu constituie obstacol în declararea ca secretă a invenţiei, după cum acest drept exclusiv

comportă anumite limitări în scopul protejării intereselor economiei naţionale, a săbătăţii publice

şi chiar a terţilor interesaţi în exploatarea invenţiilor, atunci când titularul brevetului nu o face el

însuşi, cazuri în care terţe persoane pot obţine licenţe de exploatare prin intermediul justiţiei sau

a unor organe administrative.

2.4. Natura juridică a brevetului de invenţie

56 Lynette Owen, Tranzacţiile privind dreptul de autor în domeniul operelor literare, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997

Doctrina străină, recentă s-a limitat la a califica brevetul de invenţie, ca „titlu de protecţie

a invenţiei”57. Pe marginea naturii juridice a brevetului şi a dreptului conferit, opiniile formulate

de-a lungul timpului au fost numeroase şi diverse.

După Paul Roubier, dreptul inventatorului tinde să asigure exploaterea exclusivă a

invenţiei, faţă de clientelă. Titularul dreptului are exclusivitatea reproducerii unei creaţii noi, să-

şi formeze o clientelă în detrimentul inventatorului. Doctrina noastră în considerarea autorităţii

emitente şi a procedurii în care se eliberează, a calificat brevetul de invenţie ca fiind un act

administrativ unilateral şi solemn, cu caracter de unicat58. Cât priveşte calificarea brevetului ca

act declarativ sau constitutiv de drepturi, părerile sunt împărţite.

Majoritatea autorilor români califică brevetul de invenţie ca fiind un act administrativ

unilateral şi atributiv de drepturi59. În favoarea acestei calificări sunt aduse următoarele

argumente:

a) este un act de administrare unilateral, deoarece el nu crează, nu modifică şi nu stinge

drepturi subiective, ci numai atribuie titularului a situaşie juridică stabilită anterior de

lege60;

b) brevetul, fiind emis de către O.S.I.M., exprimă manifestarea de voinţă a acestui organ

al administraţiei de stat şi produce efecte pe care legea le stabileşte, voinţa

solicitantului brevetului neavând rolul de a declanşa procedura prescrisă de lege61;

c) dreptul de monopol intră în dreptul patrimoniul inventatorului numai din ziua

depunerii cererii şi deschiderii la autoritatea de stat competentă a elibera brevetul. Până atunci

inventatorul nu are decât un singur drept eventual, deoarece îi lipseşte dreptului său un element

legal „o condictio juris” absolut nercesară: încredinţarea invenţiei Statului prin intermediul

căruia urmează a fi comunicată publicului62.

57 Ioanna Schmidt-Szalewsci, Droit de la propriete industrielle, Dalloz, 1997, p. 1258 S. Carpenarul, Dreptul de creaţie intelectuală59 A se vedea în acest sens, Ada Petrescu şi Lucian Mihai, Drept de proprietate industrială. Introducere în dreptul de proprietate industrială, 1987, p. 10160 I. Camenita, op.cit. P. 12061 A. Petrescu, L. Mihai, op. cit. p.10362 B. Scondacescu, V. Longhin, op. Cit. P. 43

Opinia că brevetul de invenţie ar fi declarativ de drepturi este respinsă, susţinându-se că

”este greu de argumentat în mod valabil că brevetul acordat cu examinarea condiţiilor de formă

pentr constituirea depozitului reglementat ar fi un act juridic declarativ de drepturi” 63, că

„existenţa examenului de fond nu schimbă caracterul declarativ al brevetului într-unul atributiv

de drepturi deoarece acest examen dă doar o stabilitate mai mare brevetului”64.

Clarificarea brevetului de invenţie ca act atributiv de drepturi sau chiar ca act declarativ

de drepturi nu ţine seamă de natura specială a dreptului, de modul în care acesta ia naştere, de

conţinutul dreptului pe care inventatorul le dobândeşte oprin faptele realizării invenţeie sale, şi

care nu se limitează la dreptul exclusiv de exploatare65. O atare calificare a brevetului nu face

decât să reafirme că drepturile intelectuale ar fi susceptibile de încadrare în categoriile anterior

accceptate, deşi acest lucru este întradevăr unanim acceptat, drepturile intelectuale constituie o

categorie aparte66.

Dreptul inventatorului este considerat de legiuitorul român ca un drept exclusiv de

exploatare, pe un timp determinat. Această calificate poate fi considerată tradiţională în dreptul

nostru, ea fiind formulată în prima Lege asupra brevetelor de invenţiune din 1906 dar şi în

articolul 35 din Legea 62/1974 prin care se asigură titularului de brevet dreptul de folosire

exclusivă a invenţiei pe teritoriul Republicii Socialiste Româniaprecum şi în legea astăzi în

vigoare 64/1991 în articolul 2 unde: „Titlul de protecţie pentru invenţie este brevetul de invenţie

care conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a acestuia”.

În realitate conţinutul dreptului de inventator este mult mai complex şi nu se limitează în

nici un caz, doar la dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei67. De altfel există situaţii în care

inventatorul, nefiind titular de brevet, nici nu are exrciţiul dreptului de exploatare a invenţiei

sale, În schimb, fără nicio deosebire după cum inventatorul este sau nu şi titularul brevetului de

invenţie, acesta se bucură de drepturi morale şi de drepturi patrimoniale. Cu alte cuvinte dreptul

63 A. Petrescu, L. Mihai, op. cit. p.10464 I. Camenita, op.cit. P. 2165 Vezi A. Petrescu, L. Mihai, op. cit. p.104, pentru opinia contrară A. Bertrand, op. cit., p. 89. Teoria bravetului ca rezultat al unui pact social a fost împărtăşită şi de jurisprudenţa romană veche66 A. Petrescu, L. Mihai, op. cit. p.10467 Apud B. Scondacescu, V. Longhin, Brevetele de invenţiune, Bucureşti, Tipografia Curţii Regale, 1936, p. 19

inventatorului are un conţinut complex, în vreme ce dreptul titularului de brevet, altul decât

inventatorul are un conţinut exclusiv patrimonial68.

Legiuitorul francez din 1791 a dat un nume conţinutului acestui drept spunând că este „un

drept de proprietate al investitorului”, iar reglementările care s-au inspirat din legea franceză au

fost influenţate de această calificare. Criticile aduse acestei calificări69 au determinat pe

legiuitorul francez din 1844 să înlăture din calificarea dreptului cuvântul „proprietate” şi să-l

califice ca un „drept exclusiv de exploatare”70.

Paul Roubier, a calificat drepturile de proprietate intelectuală, ca o categorie mai largă, în

care se includ şi drepturile inventatorilor, ca un drept de clientelă care nu priveşte aspectele

semnificative, ci exclusivitatea reproducerii unei creaţii noi, pentru ca nici un concurent să nu

poată, prin însuşirea acestei noi creaţii să-şi formeze o clientelă.

Dreptul care se naşte din realizarea şi brevetarea invenţiei are următoarele caractere

juridice:

- Comportă atribute de ordin moral şi de ordin patrimonial;

- Protecţia drepturilor patrimoniale este condiţionată de obţinerea unui titlu de protecţie

care este brevetul de invenţie;

- Dreptul patrimonial este transmisibil şi constă în dreptul de exploatare exclusivă a

invenţiei pe un teritoriu determinat pe o perioadă limitată.

3. Protecţia oferită de brevetul de invenţie

3.1. Subiectul protecţiei

68 A. Bertrand, considera că brevetul este un drept real care poate fi cedat în tot sau în parte deosebind dreptul de autor care este un drept al personalităţii chiar dacă legea recunoaşte inventatorului un drept preponderant patrimonial69 Criticile aduse teoriei proprietăţii au fost următoarele: 1. Dreptul inventatorului este temporar ori proprietatea este perpetuă; 2 Folosinţa ce se poate exercita asupra unei invenţii nu este absolută ci limitată în timp; 3 Exclusivismul proprietăţii este atunci când se vorbeşte despre bunuri materiale pe când în materie de investiţii acest carcter este arbitrar70 Teoria după care dreptul autorului ar fi un drept de creanţă nu poate fi admisă din cauza caracterului absolute pe care-l prezintă dreptul privative al inventatorului

Legea reglementează drepturile care se nasc din realizarea invenţiilor pentru trei categorii

de subiecţi, respectiv pentru inventator, pentru titularii de brevet care nu sunt întotdeauna

inventatorii şi pentru unitatea în care inventatorul încadrat în muncă a relizat invenţia şi care nu

este, totdeauna titulara brevetului de invenţie71.

Inventatorul este persoana care a creat invenţia adică autorul soluţiei noi care depăşeşte

stadiul tehnicii şi este susceptibilă de aplicare industrială. Calitatea de inventator o pot avea

numai persoanele fizice, în vreme ce titular al brevetului de invenţie poate fi şi o persoană

juridică.

Coautorul. Invenţia poate fi rezultatul activităţii creatoare a unei singure persoane sau a

mai multor inventatori, fiecare dintre aceştia având calitatea de coautor al invenţiei iar dreptul

aparţine în comun acestora. Coautorul presupune însă îndeplinirea a mai multor condiţii,

respectiv:

- participarea mai multor persoane la activitatea de creaţie;

- toate persoanele trebuie să aibă un aport creator la rezolvarea problemelor respective;

- invenţia realizată să aibă un obiect unitar care poate fi divizibil sau indivizibil, în

funcţie de care şi dreptul la calitatea de autor se diferenţiază72.

Legea nu reglementează ipoteza formulării concomitente a mai multor cereri de brevet

pentru aceeaşi invenţie, cu invocarea aceleaşi priorităţi, având autori diferiţi. Soluţia nu ar putea

fi decât recunoaşterea calităţii de coautor tuturor depunătorilor, această ipoteză fiind considerată

o formă de „coautorat legal”73.

Legea nr. 64/1991 în art. 4. Al alin. 2 reglementează situaţia în care aceeaşi invenţie a

fost creată de mai multe persoane, dar activitatea creatoare a acestora s-a desfăşurat independent

una de alta. În acest caz dreptul la calitate de autor al unei inveţii aparţine persoanei care a depus

cea dintâi o cerere de brevet.

71 Această teorie este criticată pe motiv pentru că face confuzie între drept şi obiectul asupra căruia se aplică acest drept72 O atare problemă se poate naşte în cadrul institutelor de cercetare, în care invenţiile sunt realizate de colective alcătuite din specialişti care desfăşoară o activitate efectivă de creaţie şi de către executanţii unor indicaţii primite de la primii73 Yolanda Eminescu, Legea brevetelor de invenţie, Editura Lumina Lex, 1995, p.33

În cazul inventatorilor salariaţi, care constituie în acest domeniu regulă legea distinge

între mai multe ipoteze, respectiv al inventatorului salariat încadrat cu misiune inventivă

încredinţată în mod expres, a altor inventatori salariaţi şi a invenţiilor realizate în cadrul

institutelor de cercetare la comandă74.

a) Pentru investiţiile realizate de salariat în executarea unui contract de muncă şi care

prevede pentru aceasta o calitate inventivă, încredinţată în mod explicit, care

corespunde funcţiile sale, în lipsa unor prevederi contractuale mai avantajoase

inventatorului, dreptul la brevetul de invenţie aparţine unităţii. Inventatorul are

potrivit art. 5 din Legea 64/1991, obligaţia să informeze unitatea asupra realizării

invenţiei, iar pe parcurs, asupra stadiului de realizare a lucrărilor acesteia şi de a se

abţine de la orice divulgare a acesteia, abligaţii de păstrare a confidenţialităţii având şi

unitatea.

b) Pentru toate celelate investiţii realizate de inventatorii salariaţi, în lipsa unei prevederi

contractuale contrare, dreptul la eliberarea brevetului aparţine salariatului. Legea noastră

enumeră cazurile ăn care este posibilă realizarea de invenţii de către salariaţi, alţii decât cei

încadraţi în misiune inventintivă încredinţată în mod expres în art. 5, alin. 1, lit. b), respectiv:

- invenţii realizate de salariat în exercitarea funcţiei sale;

- invenţii realizate de salariat în domeniul activităţii unităţii cu materialul unităţii.

Dreptul la eliberarea brevetului aparţine salariatului, în oricare dintre situaţiile enunţate

iar cât priveşte clauza contrară care atribuie unităţii dreptul la eliberarea brevetului de invenţie,

ea poate fi formulată fie în contractul de muncă, fie o cesiune consimţită de autor după realizarea

invenţiei.

c) Pentru invenţiile realizate în cadrul unui contract de cercetare75, în lipsa unei clauze

contrare dreptul de brevet aparţine unităţii care a comandat cercetarea, iar inventatorul are

dreptul la o remuneraţie suplimentară stabilită prin actul adiţional la contract, putându-se

prevedea şi o clauză, prin care dreptul la eliberarea brevetului de invenţie aparţine fie unităţii

care a comandat cercetarea, fie unităţii de cercetare, fie ambelor unităţi.

74 A se vedea şi regulile 49-52 din Regulamentul de aplicare a legii nr. 64/1991 75 Regimul invenţiilor de comandă este mult mai complex, dar problema nu poate fi rezolvată în acest manual

Dreptul la eliberarea brevetului de invenţie este un drept complex: pe de o parte, brevetul

de invenţie atestă calitatea de autor a inventatorului, iar acesta este un drept personal

nepatrimonial; pe de altă parte, brevetul conferă titularului, care nu este în mod necesar

inventatorul, un drept exclusiv de exploatare a obiectului invenţiei, iar acesta este incontestabil

un drept patrimonial. Acest drept este transmisibil prin acte între vii, pentru cază de moarte, dar

şi prin efectul legii, putând fi cedat parţial sau total.

Dreptul la eliberarea brevetului de invenţie aparţine următoarelor categorii de persoane:

a) inventatorului independent, în cazul în care invenţia a fost realizată de către o

persoană prin efortul creator şi materialul propriu. În cazul coautorului, toate

persoanele, care au avut o contribuţie creatoare la realizarea invenţiei, au calitate de

inventatori, iar dreptul la eliberarea brevetului aparţine în comun acestora. Ei vor fi,

împreună, cotitulari ai brevetului de invenţie;

b) inventatorului salariat, în cazul în care a realizat invenţia în cadrul unui contract de

muncă cu misiune inventivă încredinţată în mod explicit iar unitatea nu şi-a

valorificat dreptul de a cere eliberarea brevetului de invenţie în nume propriu, sau

există o clauză de atribuire către inventator a dreptului de a cere eliberarea brevetului

în nume propriu;

c) moştenitorilor inventatorului, fără nicio deosebire aşa cum sunt ei, legali sau

testamentari;

d) cesionarilor dreptului la eliberarea brevetului de invenţie, cărora inventatorul le-a

transmis acest drept, în condiţiile stabilite de art. 48 din legea nr. 64/1991;

e) dreptul la eliberarea brevetului aparţine unităţii, care devine titulara de brevet.

Dacă inventatorul a cedat dreptul la eliberarea brevetului de invenţie unei persoane fizice

sau juridice, înainte de depunerea cereri de brevet de invenţie, solicitantul va depune la O.S.I.M.

actul din care rezultă această transmitere. Actul se va depune în termen de maximum şase luni de

la data solicitării examinării în fond; în caz contrar, cererea de brevet de invenţie se consideră

abandonată şi se respinge76.

Salariatul, autor al unei invenţii are obligaţia de a informa în scris şi imdiat pe

conducăturul unităţii unde lucrează, asupra invenţiei realizate de el în cadrul unităţii în care îşi

desfăşoară activitatea, această obligaţie şubzistă atât pentru salariatul angajat cu misiune

inventivă cât şi pentru salariatul care a realizat o invenţie fără a fi ăbcadrat cu o astfel de

misiune. Informarea trebuie însoţită de o descriere a invenţiei, ţinând cont de stadiul tehnicii,

soluţia propusă şi un exemplu de realizare.

În cazul unei invenţii create de un salariat încadrat fără misiune inventivă pentru care

dreptul de brevet de invenţie aparţine salariatului, acesta are obligaţia să facă prima ofertă de

licenţă sau de cesiuneunităţii al cărei angajat este. Unitatea ca urmare a ofertei trebuie să-şi

manifeste interesul pentru preluarea de drpeturi, prin încheierea unui contract privind invenţia la

termen de trei luni de la ofertă, timp după care inventatorul are dreptul de a explota invenţia sa

pe bază de contract, cu orice terţ77.

Potrivit art. 6 din Legea 64/1991 dreptul la brevet de invenţie aparţine şi persoanelor

fizice şi juridice străine, având domiciliul sau sediul în afara teritoriului României. Legea

subordonează protecţia pentru străinii care nu au domiciliul în România, condiţiilor stabilite în

convenţiile internaţionale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.

Cea mai importantă dintre convenţţile internaţionale la care România este parte, este

Convenţia de la Paris din 1883 prin care s-a creat Uniunea internaţională pentru protecţia

proprietăţii industriale care numără în prezent 154 state membre. România devenind parte, în

formele revizuite la Bruxelles în 1900 şi la Washington în 1911. În legătură cu statutul

resortisanţilor Uniunii de la Paris, aceasta este guvernată de două principii:

tratamentul naţionale care înseamnă recunoaşterea, pentru cetăţenii fiecărei ţări a Uniunii,

de avantajele legii pe care le acordă sau le vor acorda naţionalilor bucurându-se şi de

aceleaşi mijloace legale de apărare împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor;

76 Valerica Lazăr, Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, Editura All Beck, Bucureşti, 199977 Elena Otilia Gheorghiu, Dreptul de proprietate intelectuală, Editura Zigotto, Galaţi, 1998

tratamentul unionist care implică recunoaşterea drepturilor speciale conferite direct de

convenţie, cele mei importante fiind dreptul la prioritate şi principiul independenţei

brevetelor. Dreptul la prioritate născându-se din primul depozit al unei cereri de brevet şi

permiţând depunătorului său în drepturi , să efectueze unul sau mai multe depozite având

acelaşi obiect, în oricare ţară a Uniunii.

Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat,

consacrând drepturi de autor şi proprietăţi industriale, art. 60-63 subordonează naşterea,

conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate industrială, legii statului unde s-a efectuat

depozitul sau înregistrarea, iar obţinerea reparaţiei materiale şi morale, legii statului unde a avut

loc încălcarea dreptului de autor sau de proprietate industrială.

3.2. Obiectul protecţiei prin brevet de invenţie

Prin brevet de invenţie este protejată creaţia care este rezultatul unei activităţi inventive,

este nouă prin raportarea la stadiul tehnicii mondiale şi este susceptibilă de a fi aplicată

industrial.Potrivit art. 12 din Legea nr. 64/1991, „nu sunt brevetabile invenţiile contrare ordinii

publice şi bunelor moravuri” acestea fiind invenţii care exploatează, primejduiesc viaţa, liniştea

şi siguranţa vetăţenilor, dar în această categorie pot fi incluse şi invenţii folositoare. Pe de altă

parte refuzul de a breveta astfel de invenţii lipseşte pe inventatori doar de protecţia specifică, nu

şi de posibilitatea de a folosi aceste invenţii pe motiv că sunt contrare ordinii publice78. Iar

invenţiile contra bunelor moravuri fiind acelea care contravin principiilor de morală ale timpului,

principii care pot diferi nu numai de la o ţară la alta, de la un sistem social la altul, ci şi în aceeaşi

ţară şi în acelaşi sistem social, de la un om la altul79. Iar în acelaşi timp faptul că o invenţie este

contrară bunelor moravuri nu înseamnă că este şi nefolositoare80.

78 Autorii belgieni au dat ce exemplu de invenţie cpontrară ordinii publice cazul unei bombe. Faptul că armele de luptă pun în pericol valori pe care statele sunt chemate să le apere, ar trebui să aibă ca efect refuzul de brevetare al acestora.79 E. Pouillet comentând cererea de brevetare a unui aparat metallic denumit centura de castitate a ajuns la concluzia că totul depinde de aprecierea judecătorilor care vor hotărî dacă moravurile timpului îngăduie sau nu brevetarea80 O substanţă chimică nu poate fi utilizată ca medicament, fiind brevetată fără restricţii, dar şi ca drog în caz în care nu poate fi brevetată fiind contară bunelor moravuri

Nu sunt considerate invenţii brevetabile, potrivit articolului 13 din lege: ideile,

descoperirile, teoriile ştiinţifice, metodele matematice, programele de calculator în sine, soluţiile

cu caracter economic sau de organizare, diagramele, metodele de învăţamânt şi instruire, regulile

de joc, fenomenele fizice în sine, reţetele culinare sau realizările cu caracter estetic.

Realizările tehnice cu caracter de noutate relativă numite conform Legii nr. 64/1991,

inovaţii81 se bucură în prezent de o protecţie limitată (legea noastră aliniindu-se la reglementările

altor ţări) dedicându-i-se în prezent un singur articol (67) în Capitolul Dispoziţii tranzitorii şi

finale. Activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare este totuşi reglementată prin mai multe acte

normative, între care cea mai importantă este ordonanţa nr. 8 din 31 ianuarie 1997 privind

stimularea cercetării-dezvoltării şi inovării aprobată prin Legea nr 95/199882.

Noutate şi utilitatea reprezintă condiţii de fond pentru ca realizarea tehnică să fie

protejată, noutatea este doar relativă, ceea ce presupune că ea nu a mai fost aplicată la nivelul

unităţii, ea apreciindu-se prin raportare la stadiul local al tehnicii83. Alţia autori consideră că

noutatea inovaţiei „este absolută numai în timp dar relativă în spaţiu”, că examenul noutăţii

trebuie făcut prin raportare „stadiul tehnicii pe plan naţional” şi că protejarea inovaţiei în

străinătate nu constituie o anterioritate distructivă de noutate84.

Calitatea de autor a inovaţiei este atestată de unitatea care o aplică. În tăcerea legii

docrina consideră că trebuie să ateste calitatea de autor a inovatorului printr-o adeverinţă sau

certificat şi că acest document trebuie să fie eliberat inovatorului de către unitatea care aplică

inovaţia85.

4. Procedeul brevetării invenţiilor

81 Pentru regimul juridic al inovaţiei sub imperiul Legii nr. 62/1974, vezi A. Petrescu, L. Mihai, Drept de proprietate industrială, Bucureşti, 1997, p. 248-282 82 Publicată în Monitorul Oficial nr. 179 din 14 mai 199883 Y. Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Editura Lumina Lex, 1997, p. 20584 A. Petrescu, L. Mihai, op. cit. p. 25385 Y. Eminescu, op. cit. p. 205

4.1. Condiţiile de brevetare a invenţiilor

O invenţie de produs, procedeu sau metodă este brevetabilă, dacă este nouă, rezultă

dintr-o activitate inventivă şi este susceptibilă de aplicare industrială.

a. Condiţia noutăţii a unei invenţii este atunci când soluţia propusă nu este cunoscută în

stadiul tehnicii, iar elementele tehnice, distinctive, care o compun să fie esenţiale, să fie

generatoare de efecte tehnice noi sau superioare faţă de alte soluţii tehnice cunoscute pe plan

mondial. Noutatea pe plan naţional conferă creaţiei cel mult, statutul de inovaţie. O altă trăsătură

a noutăţii în materia invenţiilor este caracterul ei obiectiv, rezultat din aspectul concret, efectiv şi

real al soluţiei tehnice propuse, raportată la soluţiile surprinse în stadiul tehnicii mondiale.

Noutatea care stă la baza sistemului de protecţie a invenţiei86, se apreciază în raport cu

stadiul tehnicii mondiale. Stadiul tehnicii cuprinde totalitatea cunoştinţelor care au devenit

accesibile publicului, până la data înregistrării cererii de brevet de invenţie sau a priorităţii

recunoscute. Stadiul tehnicii cuprinde doar suma cunoştinţelor făcute publice anterior, de orice

persoană, în orice mod şi în orice loc, iar tehnica mondială reprezintă totalitatea regulilor,

metodelor, procedeelor cunoscute şi utilizate, pentru a obţine un anumit rezultat.

Dacă informaţiile, care permit reproducerea inventiei de catre un om de meserie sunt

accesibile publicului, aceasta constituie o anterioritate distructivă de noutate. Invenţia a cărei

noutate este viciată de anteriorităţi nu este brevetabilă. Pentru a fi distructivă de noutate,

anterioritatea trebuie să fie certă în privinţa existenţei şi datei, să fie suficientă pentru a permite

realizarea invenţiei, să fie totală şi compactă şi să fie publică87.

În concepţia legii noastre aprecierea noutăţii se face prin raportarea la momentul

înregistrării cererii, nu la momentul constituirii depozitului reglementar. Lipsa de noutate este un

fapt, care poate fi probat prin orice mijloc de probă88, iar sarcina probei incumbă persoanei care

urmăreşte să răstoarne prezumţia de valabilitate a depozitului sau brevetului, sau autorităţii

86 O decizie pronunţată la Curtea de Casaţie a Franţei la 12 ianuarie 1865 enunţă astfel condiţiile noutăţii: “invenţia care îmbogăţeşte domeniul public cu o adevărată revelaţie în industrie”, apud Y. Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Editura Lumina Lex, 1997, p. 687 Brevetul este un titlu prezumat valabil care nu poate fi distrus decât printr-o anterioritate certă”, A Chavanne, op. cit. p. 3888 Un articol publicat într-o revistă de specialitate a fost considerat proba valabilă de instanţele franceze. A Chavanne, op. cit. p. 38

administrative (O.S.I.M.) care examinează îndeplinirea condiţiilor de brevetabilitate. Condiţia

noutăţii este verificată de către examinatorul de stat de specialitate şi de către comisia de

examinare a O.S.I.M., dar procesul de examinare se realizează şi cu sprijinul solicitantului sau

succesorului sau parţial sau total notificat de O.S.I.M.; la fel şi în cazul apariţiei unor elemente

noi revendicate în carerea de brevet de invenţie.

b. Condiţia activităţii inventive. Potrivit art. 9 din Legea nr. 64/1991 o lege este

considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate în acel

domeniu, ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii. Exigenţa

activităţii inventive se stabileşte prin raportare la un specialist de mijloc. Nu este brevetabilă prin

prisma acestui criteriu, invenţia care apare ca evidentă şi nu comportă un pas inventiv în raport

cu ceea ce este deja cunoscut în stadiul tehnicii89.

Activitatea inventivă a inventatorului se poate manifesta cu referire la principiul invenţiei

şi al ideii care stă la baza ei, la mijloacele de realizare a invenţiei şi dificultăţile pe care autorul a

trebuit să le învingă, sau la rezultatele invenţiei şi avantajele neaşteptate pe care le-a obţinut

industria. Două condiţii de brevetare care să se examineze în raport de stadiul tehnicii par inutile,

de aceea criteriul activităţii inventive constituie ăncă obiect de controversă. Istoria demonstrează,

de altfel că numeroase invenţii sunt rezultatul nu al unei activităţi cu adevărat inventative ci, mai

degrabă, a hazardului, aşa cum este cazul radioactivităţii şi al aplicaţiilor sale, a teflonului,

penicilinei. În mod paradoxal, istoria ştiinţei relevă, deasemenea că invenţiile simple sunt şi cele

mai ingenioase, că adesea pentru invenţii cu adevărat revoluţionare, invenţii foarte avansate

pentru timpul lor, a trebuit să treacă mulţi ani pentru a fi exploatate la adevărata lor valoare, cum

ar fi de exemplu telecopiatorul, inventat în anul 1843 şi care a aşteptat 130 de ani până a fost

exploatat comercial.

c. Condiţia caracterului industrial sau a aplicabilităţii industriale, are în vedere obiectul,

aplicaţia şi rezultatul invenţiei.

Invenţia este industrială în obiectul ei, atunci când aceasta se situeză în sfera industriei, a

utilului şi nu în cel al creaţiei estetice. Legea exclude de la protecţie invenţii, creaţii care au

caracter exclusiv ornamental. În cazul creaţiilor ornamentale, al căror aspect este determinat de o

89 Andre Bertrand arată că invenţia fraţilor Lumiere, nu face decât să combine 3 invenţii anterioare, fiind discutabil dacă ar mai fi fost brevetată

funcţie tehnică, acestea pot fi protejate prin brevet, dacă îndeplinesc toate condiţiile de

brevetabilitate90.

O invenţie este industrială în aplicarea sa, atunci când ea este susceptibilă de realizare

industrială, când obiectul ei poate fi fabricat şi utilizat industrial. Din acest principiu, se deduce,

implicit excluderea de la protecţie ca invenţii a ideilor, descoperirilor, teoriilor şi principiilor.

O invenţie este industrială, în rezultatul sau prin efectele pe care le produce. Dar, o

invenţie care prezintă caracter industrial în rezultatul ei este, în mod necesar industrială atât în

obiectul cât şi în aplicarea ei.

Potrivit regulii nr. 32 din Regulamentul mic de aplicare a Legii nr. 64/1991 o invenţie

este susceptibilă de aplicare industrială, dacă din descrierea invenţiei rezultă cumulativ

următoarele:

▪ obiectul invenţiei poate fi folosit cel puţin într-un domeniu;

▪ problema tehnică şi rezolvarea ei;

▪ dezvăluirea invenţiei în exemplele de realizare, astfel încă o persoană de specialitate în

domeniu să poată realiza invenţia fără a desfăşura o activitate inventivă;

▪ invenţia poate fi reprodusă cu aceleaşi caracteristici şi efecte, ori de câte ori este necesar.

d. Condiţiile de brevetare a invenţiilor de perfecţionare. Invenţia de perfecţionare

(complementară), este invenţia care îmbunătăţeşte, completează o invenţie anterioară pentru care

există un brevet în vigoare şi care nu poate fi fără invenţia preexistentă. Motivaţia brevetării

invenţiei de perfecţionare are la bază constatarea că invenţiile sunt susceptibile de îmbunătăţire,

de perfecţionare, iar acest lucru îl fac, de regulă autorii înşişi.

Solicitantul unui brevet de invenţie de perfecţionare poate fi titularul unui brevet de

invenţie în vigoare, sau o terţă persoană91, cazul în care acesta poate exploata invenţia numai cu

acordul proprietarului invenţiei la care se referă perfecţionarea, iar O.S.I.M. este obligat să

notifice acest lucru, solicitantului brevetului de invenţie de perfecţionare. Potrivit regulamentului

brevetul de invenţie pentru invenţia de perfecţionare nu se acordă în aceleaşi condiţii ca şi la

90 Programele pentru calculatoare sunt exclude de la protecţia prin brevet şi pentru că nu sunt industriale în obiectul lor91 În Franţa, art. 62 al Legii din 1968, permitea proprietarului brevetului principal să ceară un brevet adiţional pentru orice perfecţionare, soluţie care a fost abandonată în 1990. I. Camenita, op. cit. p. 61

celelalte invenţii pentru că, în modul în care este formulată regula, rezultă că pentru acest tip de

invenţie nu este cerută condiţia activităţii inventive.

În examinarea noutăţii invenţiei de perfecţionare, se vor lua în considerare stadiul

tehnicii, citat în descrierea invenţiei pe care o perfecţionează precum şi materialele din stadiul

tehnicii, apărute între datele de depozit regulamentar ale celor două invenţii. Descrierea invenţiei

de perfecţionare va cuprinde, în capitolul „stadiul tehnicii”, aceleaşi materiale cu cele luate în

considerare în descrierea invenţiei pe care o perfecţionează, dacă între datele lor de depozit

reglementar nu au mai apărut şi alte materiale pertinente. La redactarea revendicărilor invenţiei

de perfecţionare, solicitantul va menţiona, în partea caracteristică, elementele noi ale invenţiei în

interdependenţă tehnică, numai cu acele elemente ale invenţiei pe care le perfecţionează şi la

care se aplică, astfel încât să rezulte legătura lor organică92.

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/19991, în regula 33, dispune ca „în cursul

examinăriii unei cereri de brevet de invenţie de perfecţionare, O.S.I.M. analizează, pe baza

revendicărilor, dacă invenţia poate fi aplicată independent de invenţia la care se referă

perfecţionarea”, şi tot „O.S.I.M. hătărăşte acordarea unui brevet de invenţie de perfecţionare

numai în cazul în care este îndeplinită condiţia menţionată mai sus şi invenţia la care se referă

perfecţionarea este protejată printr-un brevet în vigoare”.

O altă condiţie pentru existenţa unei invenţii de perfecţionare brevetabile este aceea că,

invenţia preexistentă să fie încă protejată prin brevet. În carerea de brevet de invenţie, indicând

datele necesare identificării invenţiei.

Există, nu rareori, interesul ca anumite invenţii să fie protejate în mod special prin

nedivulgare, scop în care sunt prevăzute reguli derogatorii privitoare la atribuirea caracterului

secret, interdicţia publicării, a înstrăinării şi a renunţării la anumite brevete. Astfel de măsuri de

protecţie sunt adoptate şi în alte sisteme de drept93.

Potrivit art. 44, alin. 2 din Legea nr. 64/1991, sunt secrete descrierile invenţiilor din

domeniul apărării şi siguranţei naţionale, create pe teritoriul României, cărora li se atribuie acest

caracter de către instituţiile abilitate să atribuie caracter secret unor invenţii şi condiţiile în care

92 VAlerica Lazăr, Infracţiuni asupra drepturilor de proprietate intelectuală, Editura All Beck, Bucureşti, 199993 Andre Bertrand arată că invenţia fraţilor Lumiere, nu face decât să combine 3 invenţii anterioare, fiind discutabil dacă ar mai fi fost brevetată

se poate face acest lucru sunt prevăzute în regula 7 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

64/1991 astfel:

▪ atribuirea caracterului de secret descrierilor de invenţii în domeniul apărării şi

siguranţei naţionale create pe teritoriul României revine Ministerului Apărării Naţionale,

Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii;

▪ reprezentanţii acestor instituţii cu atribute în domeniul apărării şi siguranţei naţionale

au obligaţia respectării dispoziţiilor legale şi a angajamentelor semnat de O.S.I.M.

privind manipularea, confidenţialitatea şi păstrarea secretului cererii brevetului de

invenţie.

Brevetarea în străinătate a invenţiilor cărora li s-a atribuit caracter secret se face cu

apobarea instituţiilor care le-au atribuit carcterul secret. Titularul poate renunţa, în totalitate sau

în parte la brevetul de invenţie pentru invenţiile cărora li s-a atribuit acest caracter secret pe baza

unei declaraţii scrise, înregistrate la O.S.I.M., numai cu acordul instituţiilor care le-au atribuit

caracterul secret94.

4.2. Procedura de brevetare a invenţiilor

Spre deosebire de dreptul de autor, care se naşte din faptul creaţiei, în materia invenţiilor,

obţinerea titlului de invenţie care conferă un drept exclusiv de expploatare, presupune

îndeplinirea unor formalităţi. Procedura de brevetare a unei invenţii cunoaşte următoarele etape:

constituirea depozitului naţional reglementar, examinarea preliminară şi clasificare cererii de

brevet examinarea în fond a cererii de brevet de invenţie şi eliberarea brevetului de invenţie95.

a) Constituirea depozitului naţional reglementar. Depunerea cererii de brevet de invenţie

şi constituirea depozitului reglementar au semnificaţia unui act de apropriere publică a invenţiei

în scopul dobândirii unui dreptexclusiv de exploatare a acesteia. Prin depozitul naţional

94 Viorel Ros, Octavia Spineanu, Dragoş Bigdan, Dreptul proprietăţii intelectuale, Dreptul proprietăţii industriale, Mărcile şi indicaţiile geografice, Editura All Beck, Bucureşti, 200395 Yolanda Eminescu, Dreptul de autor, Armonizarea europeană, directivele europene, Editura Lumina Lex, 1995

reglementar se înţelege cererea de brevet de invenşie însoţită de descrierea acesteia, revendicări

şi dacă este cazul de desene explicative. Depozitul naţional reglementar se constituie prin

depunerea tuturor acestor documente la O.S.I.M.

Solicitantul brevetului de invenţie este persoana care care O.S.I.M. eliberarea unui brevet

de invenţie printr-o cerere de brevet depusă fie de inventator însuşi, fie de succesorul său în

drepturi fie de unitatea angajatoare în cadrul invenţiilor de serviciu96.

Cererea trebuie să cuprindă datele de identificare ale solicitantului şi adresa completă,

solicitanzul trebuind să arate că este îndreptăţit la eliberarea brevetului de invenţie. Dacă aceasta

este altă persoană decât inventatorul se va indica în cerere, temeiul legal în baza căruia

inventatorul i-a cedat dreptul la eliberarea brevetului de invenţie, se va declara inventatorul sau

inventatorii prin indicarea numelui şi adresei, locului de muncă, la fel şi în cazul existenţei mai

multor inventatori.

Depunerea cererii de brevet poate fi făcută de către persoana îndreptăţită la eliberarea

brevetului personal sau prin mandatar autorizat cu domiciliul sau cu sediul în România, putând

beneficia de asistenţa unui consilier în proprietatea industrială autorizat de O.S.I.M. Consilier în

proprietatea industrială este persoana specializată în acordarea asistenţei în domeniul proprietăţii

industriale care desfăşoară legal această activitate97. Asistenţa juridică a solicitantului sau

titularului în faţa instanţelor judecătoreşti este condiţionată de calitatea de avocat sau consilier

juridic.

Cererea de brevet este acea cerere scrisă, de către inventator sau succesorul să în

drepturi, către O.S.I.M. şi care cuprinde o serie de menţiuni obligatorii cum sunt: solicitarea

expresă de eliberare a brevetului de invenţii, identificarea solicitanţilor, identificarea

inventatorului şi arătarea titlului invenţiei şi poate cuprinde, de asemenea invocarea unor

priorităţi ori solicitarea unei proceduri de brevetare accelerată.

Depunerea unei cereri de brevet de invenţie la O.S.I.M. se poate face fie direct la

registratura generală fie prin poştă trimisă recomandat cu confirmare de primire.

Cererea trebuie făcută în limba română în trei exemplare pe formulare tipizate care se

semnează de solicitant fără de care nu se consideră acceptată.

96 Viorel Ros, Octavia Spineanu, Dragoş Bigdan, Dreptul proprietăţii intelectuale, Dreptul proprietăţii industriale, Mărcile şi indicaţiile geografice, Editura All Beck, Bucureşti, 2003

97 Organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială a fost reglementată prin Ordonanţa nr. 66, 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 395 din 23 august 2000

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va confirma solicitantului primirea cererii de

brevet de invenţie şi condiţiile în care a fost primită. Returnând solicitantului un exemplar al

cererii completat cu numărul de înregistrare şi precizarea condiţiilor în care a fost primită

cererea98.

Cererile de brevet de invenţie depuse primesc număr de înregistrare urmând a se analiza

în ziua depunerii iar cele ce nu îndeplinesc condiţiile minime pentru înregistrare se returnează

solicitantului întreaga documentaţie, păstrând în regim confidenţial un exemplar martor al

acesteia. Cele ce îndeplinesc aceste condiţii dar nu are valoare de depozit naţional reglementar

decât după, şi de la data depunerii tuturor documentelor cerute şi în forma cerută pentru a fi

primite.

Dacă solicitantul doreşte să folosească dreptul de prioritate a unei cereri depuse anterior

într-o altă ţară, va indica în carere denumirea ţării sau a administraţiei, data depozitului şi

numărul depozitului. Când se invocă mai multe priorităţi în cerere se înscriu aceste date pentru

fiecare depozit în parte99.

Prin drept de proprietate se înţelege, situaţia privilegiată, recunoscută persoanei care a

efectuat un depozit sau un act asimilat acestuia, de a beneficia de recunoaşterea întâietăţii în

rezolvarea unei probleme, începând cu data constituirii unui prim depozit într-o ţară membră a

Uniunii de la Paris sau cu data expunerii produsului, conform convenţiei, într-o expoziţie

internaţională100.

Dreptul de proprietate nu se identifică în mod necesar cu prioritatea ştiinţifică, deşi ar fi

dorit ca o atare identitate să existe. Constituirea unui depotit reglementar pentru invenţie are

efect atributiv de proprietate, dar efect asemănător are şi expunerea produsului conform

invenţiei, într-o expoziţie internaţională. În funcţie de cauza priorităţii vom distinge între:

1) Prioritatea convenţională sau unionistă.

Dreptul la prioritate convenţională este reglementat de art. 20 din Legea nr. 64/1991 şi

art. 4 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, de altfel, aplicarea, pentru

98 Valeriu Erhan, Brevetul de Invenţie. Obţinere şi exploatare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 199599 Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 2003100 Florin Ciutacu, Dreptul proprietăţii intelectuale, Dreptul de autor. Dreptul de proprietate industrială, Editura Themis Cart, Bucureşti, 2003

resortisanţii Uniunii de la Paris, a „tratamentului naţional” şi „prioritatea unionistă”, prezintă

cheia Convenţiei. Rpin proprietatea convenţională, se înţelege situaţia privilegiată recunoscută

unei persoane care a efectuat în una din ţările membre ale Uniunii depozitul naţional reglementar

al unei cereri de brevet de invenţie, de a dobândi un drept de proprietate având data primului

depozit, pentru orice altă cerere de brevet depusă în orice altă ţară membră a Uniunii pentru

aceeaşi invenţie, fără ca actele sau faptele petrecute în intervalul de timp scurs să-i fie

opozabile101.

Dreptul de prioritate convenţională apare ca o ficţiune legală, în temeiul căreia cererile

ulterioare de brevet depuse în alte ţări cu invocarea priorităţii sunt considerate ca şi cum ar fi fost

depuse la aceeaşi dată ca şi la prima cerere, având prioritate faţă de cererile pe care alte persoane

le-au depus, în intervalul de prioritate pentru aceeaşi invenţie. Acest drept de prioritate are două

premise: Prima este aceea de cetăţean al uneia dintre ţările membre ale Uniunii de la Paris, a

doua pe aceea de constituire a unui depozit naţional reglementar în oricare dintre ţările Uniunii.

Prioritatea convenţională produce trei importante efecte:

- anihilează actele şi faptele de divulgare intervenite între data primului depozit şi data

depozitelor constituite de inventator, pentru accesul invenţiei în alte ţări ale Uniunii;

- titularul primululi depozit este însă apărat şi împotriva drepturilor pe care, în lipsa

depozitului, le-ar putea dobândi terţii, aceştia neputând dobândi în intervalul dintre

cereri, un drept de posesiune şi de folosire anterioară;

- noutatea invenţiei se examinează în raport cu data constituirii primului depozit şi nu

în raport cu data noului depozit.

Beneficiarii dreptului de proprietate convenţională sunt conform art.1, 2 şi 3 din

Convenţia de la Paris: cetăţenii aparţinând unei ţări membre a Uniunii, cetăţenii unei ţări

asimilate Uniunii şi, succesorii în drepturi ai tuturor celor menţionaţi mai sus102. În cazul în care

dreptul la eliberarea brevetului aparţine mai multor persoane fiecare dintre acestea trebuie să

îndeplinească cerinţa privitoare la cetăţenie.

101 Elena Otilia Gheorghiu, Dreptul la proprietate intelectuală, Editura Zigotto, Galaţi, 1998102 A. Ionaşcu, A. Comşa, N. Mureşan, Dreptul de autor în RSR, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 35

Primul depozit trebuie efectuat într-o ţară membră a Uniunii de la Paris iar aceasta trebuie

să aibă valoarea unui depozit naţional reglementar. Aprecierea condiţiilor de formă sau de

regularitate a acestui depozit se face potrivit legii ţării în care se constituie. Soarta ulterioară a a

cestui prim depozit nu prezintă relevanţă pentru soarta dreptului de prioritate odată născut ce

rămâne valabil şi în ipoteza în care obiectul primei cereri îl constituie în ţara în care a fost

constituit primul depozit, o invenţie nebrevetabilă, dar care este brevetabilă în ţara depozitului

ulterior, nefiind necesar ca ţara primului depozit să fie ţara de origine a solicitantului103.

Depozitul ulterior pentru a beneficia de prioritatea primului depozit trebuie:

să fie depus într-o ţară membră a Uniunii de la Paris;

să se refere la aceeaşi invenţie fără ca această să însemne o identitate deplină104;

prioritatea primului depozit trebuie să fie revendicată în mod expres de către solicitant,

pentru ca acesta să beneficieze de ea.

2) Prioritatea de expoziţie.

Invovcarea priorităţii unei invenţii într-o carere de brevet se poate face şi pe baza unui

depozit creat în urma expunerii produsului, conform invenţiei, într-o expoziţie internaţională

organizată pe teritoriul României sau în statele membre ale convenţiilor la care România este

parte.

Acest tip de prioritate poate fi invocat în următoarele condiţii:

produsul realizat conform invenţiei a fost expus într-o expoziţie internaţională organizată

pe teritoriul României sau într-un alt stat membru al unei convenţii internaţionale la care

România este parte;

cererea de brevet cu revendicarea acestei priorităţi este formulată în termen de 6 luni de

la data introducerii produsului în expoziţie.

103 Ioan Macovei, Protecţia creaţiei industriale, Editura Junimea, Iaşi, 1984, p. 13104 Y. Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Editura Lumina Lex, p. 17

Prioritatea de expoziţie ca şi prioritatea convenţională, se invocă odată cu cererea de

brevet sau cel mai târziu, în termen de două luni de la data înregistrării cererii de brevet. Actele

de prioritate vor fi fi depuse în cel mult 3 luni de la data înregistrării cererii de brevet. Actele de

prioritate vor fi depuse în cel mult 3 luni de la data depozitului naţional reglementar, sub

sancţiunea nerecunoaşterii priorităţii invocate105.

3) Priorităţi multiple

Potrivit art. 20 din Legea nr. 8/1996 cererea de brevet poate conţine invocarea uneia sau

mai multor priorităţi. Este admisă într-o cerere de brevet, invocarea unor priorităţi multiple cu

condiţia respectării unităţii invenţiei şi a termenului de prioritate.

Ipoteza astfel reglementată are în vedere revendicarea într-o cerere ulterioară de priorităţi

separate şi multiple pentru diferitele elemente ale invenţiei, bazate pe primele cereri diferite care

cuprind aceste elemente. Priorităţile multiple pot fi invocate în următoarele condiţii:

cererea de brevet ulterioară care revendică priorităţile multiple trebuie să fie unitară altfel

cererea trebuie divizată;

cererile de brevet ulterioare să fie depuse în termen de prioritate;

termenul de prioritate pentru cererea ce revendică priorităţile multiple curge de la data

orimei cereri de brevet;

cererile de brevet prin care se revendică priorităţi multiple trebuie să aibă obiecte diferite;

toate cererile să aibă acelaşi titular.

Potrivit art. 4 al Convenţie de la Paris, în cazul în care cererea ulterioară, formulată cu

revendicarea unor priorităţi convenţionale, cuprinde pe lângă elementele din primul depozit şi

elementele noi ce nu figurează în prima carere, se bucură de dreptul de prioritate.

În cazul în care au fost invocate în cererea de brevet de invenţie una sau mai multe

priorităţi convenţionale, actul sau actele de prioritate se vor depune în cel mult trei luni de la data

constituirii depozitului reglementar. Actul de prioritate trebuie să conţină un certificat eliberat de

administraţia în care s-a constituit primul depozit, din care să rezulte cel puţin data, ţara şi

105 Andre Francon, Cours de propriete literaire, artistique et industrielle, Litec, 1996, p. 146

numărul depozitului, datelede identificare ale solicitantului şi titlul invenţiei. Certificatul va fi

însoţit de o copie a primului depozit106.

Constitutiv de drept de proprietate este numai primul depozit naţional reglementar,

priorităţile succesive, în lanţ sau în cascadă fiind inadmisibile. Aceasta înseamnă că dreptul de

prioritate curge pentru toate cererile ulterioare de la data primului depozit iar acest drept se

epuizează la trecerea termenului de 12 luni calculat de la data acestui prim depozit.

Descrierea invenţiei este prezentarea completă a obiectului invenţiei susceptibilă de a

scoate în evidenţă noutatea soluţiei propuse în raport cu stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, să

se releve avantajele, să indice cel puţin una din aplicaţiile acestei soluţii şi să fie suficientă, în

sensul de a permite realizarea invenţiei pe baza descrierii107.

Invenţia trebuie expusă în descriere suficient de clar, complet şi corect din pun de vedere

ştiinţific şi tehnic, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza, fără să

desfăşoare o activitate inventivă108.

Descrierea invenţiei din domeniul tehnic trebuie să cuprindă:

▪ titlul invenţiei, identic cu cel din brevetul de invenţie;

▪ precizarea domeniului tehnic în care poate fi folosită invenţia;

▪ prezentarea stadiului anterior al tehnicii cunoscut de către solicitant şi pe care acesta îl

consideră util pentru înţelegerea invenţiei;

▪ expunerea invenţie astfel încât să fie înţeleasă problema tehnică pe care o rezolvă, şi

soluţia de rezolvare aşa cum este ea revendicată, fiind însoţită şi de avantajele invenţiei în

raport cu stadiul tehnicii;

▪ prezentarea detaliată a obiectului invenţiei pe care se solicită protecţie, a modului său

de executare şi funcţionare într-un mod suficient de clar cu trimitere şi la desene dacă

acestea există;

▪ indicarea în mod explicit a modului în care invenţia îndeplineşte condiţia de aplicare

industrială.

106 Jules Marc Baudel, La legislation des Etats-Unis sur le droit d]autor, Edition Bruyland, 1990, p. 273107 A. Chavanne, op. cit. p. 133. Potrivit art. 612 CPI Ministerul apărării poate interzice publicarea şi exploatarea unor cereri de invenţie pe o durată limitată de timp şi care poate fi reînnoită108 Joanna Schmidt-Szalewski, op. cit. p. 20

Dacă invenţia se referă la un material biologic reproductibil, care nu poate fi descris

astfel încât invenţia să poată fi reprodusă de către o persoană cu specializare în domeniu şi dacă

acest material nu este accesibil publicului, descrierea invenţiei trebuie făcută prin completarea

cu un act prin care să se confirme depunerea unui astfel de material într-o instituţie de depozit

desemnată de Guvern sau care are calitatea de autoritate de depozit internaţional109.

Revendicările au un rol esenţial, nu doar în procedura de brevetare a invenţiei, ci şi în

cursul exploatării acesteia, reprezentând suportul derptului conferit prin brevet. Revendicările

determină întinderea protecţiei conferite prin brevetul de invenţie: ceea ce este descris, dar nu

este revendicat, nu se bucură de protecţie110. Pe baza revendicărilor se întocmeşte deasemenea

raportul de documentare şi se apreciază unitatea invenţiei.

Revendicările trebuie să definească în termeni tehnici obiectul pentru care se solicită

protecţia, să indice elemente tehnice ale invenţiei, şi să se bazeze în întregime pe descrierea

invenţiei şi eventual pe desenele explicative111.

Desenele explicative ale invenţiei sunt necesare în măsura în care contribuie la

înţelegerea invenţiei şi a elementelor de noutate ale ei, completând descrierea şi servind la

interpretarea revendicărilor, acestea nefiind obligatorii şi putând fi depuse atunci când sunt

necesare în termen de două luni de la data depunerii cererii de brevet.

Cererea de brevet trebuie să aibă ca obiect rezolvarea unei singure probleme chiar dacă

această rezolvare implică mai multe soluţii tehnice noi. Regula este consacrată sub denumirea de

„unitatea invenţiei”, iar în temeiul ei se consideră ca rezolvare a unei singure probleme,

constituind o invenţie unitară atât procedeul de fabricare a unui produs cât şi instalaţia folosită în

aplicarea acestui procedeu, chiar dacă fiecare dintre acestea cuprinde soluţii noi revendicate

distinct.

Rezumatul unei invenţii are rolul de a servi în exclusivitate, ca mijloc de selecţie a

informaţiilor tehnice pentru specialişti, în scopul luării deciziei pentru necesitatea consultării

descrierii invenţiei şi a desenelor publicate. Rezumatul nu poate fi luat în considerare pentru nici

un alt scop cum ar fi aprecierea întinderii protecţiei.

109 Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 2003110 Valeriu Erhan, Brevetul de Invenţie. Obţinere şi exploatare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995111 Potrivit art. 15 al Legii asupra brevetelor de invenţiune din 1906, revendicările erau specificate la sfârşitul descrierii

Întocmirea unui rezumat al invenţiei, Este prezăzută în Regulamentul de aplicare a

invenţiei112, potrivit căreia acesta trebuie să indice domeniul tehnic căruia îi aprţine invenţia şi să

fie astfel redactat încât să se înţeleagă clar problema tehnicii şi esenţa soluţiei dată de invenţie

precum şi domeniul de folosire a invenţiei.

Datele conţinute în cererea de brevet a invenţiei sunt confidenţiale. Până la publicarea

cererii de brevet de către O.S.I.M. divulgarea datelor din cererea de brevet fără acordul

inventatorului sau succesorului său în drepturi este interzisă indiferent de modul în care

persoanele au luat la cunoştinţă de ele şi oricare ar fi calitatea acestora (mandatari) consilieri în

proprietatea industrială sau unitatea angajatoare a inventatorului. O.S.I.M. asigură

confidenţialitatea cererilor de brevet de invenţie de la data depunerii acestora la Registratura

generală a O.S.I.M., până la publicarea lor şi răspunde faţă de inventator pentru prejudiciile

aduse prin divulgarea neautorizată.

Data depozitului naţional reglementar este data la care au fost depuse cererea de brevet,

însoţită de descrierea invenţiei, de revendicări şi dacă este cazul de desene explicative, toate în

limba română; cât şi data care rezultă din tartatele şi convenţiile la care România era parte113.

Dacă în descrierea invenţiei se fac referiri cu privire la desenele explicative iar acestea nu

au fost primite la O.S.I.M. odată cu depunerea cererii de brevet, la alegerea solicitantului:

orice referire din descriere cu referire la desene se va suprima;

O.S.I.M. va examina numai acele părţi din descriere care nu necesită desene;

data depozitului reglementar va fi data primirii desenelor la O.S.I.M. dacă acestea au fost

depuse în termen de două luni de la data înregistrării cererii de brevet de invenţie.

Formularea cererii de brevet de către persoana îndreptăţită şi constituirea depozitului

naţional reglementar declanşează procedura de eliberare a brevetului şi este element constitutiv

de drepturi, fiind „singurul mijloc prin care se realizează aproprierea publică a invenţiei, în

scopul dobândirii unui drept exclusiv asupra ei”114.

112 Soluţia este asemănătoare celei adoptate în dreptul francez, unde întocmirea unui rezumat al invenţiei este o cerinţă impusă prin art. 612 din Regulamentul de aplicare a CPI în scop de informare tehnică113 Mihai Seserman, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998114 Y. Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Editura Lumina Lex, 1997

Depozitul reglementar conferă titularului său un drept de prioritate de prim depozit faţă

de orice alt depozit ulterior pentru o invenţie cu acelaşi obiect. Dreptul de prioritate de prim

depozit este dreptul subiectiv al inventatorului şi al solicitantului de brevet care a înregistrat cel

dintâi cererea de brevet, de a obţine recunoaşterea calităţii de inventator, respectiv a unui brevet

de invenţie, conferindu-i în acelaşi timp posibilitatea de a opune data depozitului sau reglementar

oricărei persoane care, pentru aceeaşi invenţie ar face un depozit ulterior.

Regula priorităţii de depozit cunoaşte două excepţii: este vorba despre prioritatea

convenţională sau unionistă şi de prioritatea de expoziţie, probleme ce au fost examinate mai

înainte.

b) Examinarea preliminară şi clasificarea cererii de brevet

După constituirea depozitului naţional reglementar, cererile de brevet de invenţie sunt

supuse unui examen preliminar în care se verifică:

dacă solicitantul are drept la brevet de invenţie;

dreptul mandatarului autorizat, pentru a reprezenta solicitantul în faţa O.S.I.M.;

dacă sunt declaraţii inventatorii;

dacă prioritatea convenţională este corect invocată şi susţinută de acte de prioritate

depuse la O.S.I.M.;

dacă cererea de brevet de invenţie îndeplineşte condiţiile de formă impuse de O.S.I.M.;

dacă sunt îndeplinite condiţiile prescrise pentru întocmirea descrierii, revendicărilor,

desenelor şi celorlalte documente anexate la cererea de brevet de invenţie;

dacă cererea de brevet de invenţie care cuprinde un grup de invenţii respectă la prima

vedere unitatea invenţiei;

dacă plata taxelor este corespunzătoare procedurilor solicitate, în cererea de brevet de

invenţie115.

Publicarea cererii de brevet de invenţie se face prin depunerea la sala de lectură a

O.S.I.M. sau prin tipărirea descrierii a revendicărilor şi a desenelor invenţiei. Cererea de brevet

de invenţie publicată conţine o parte editată de O.S.I.M. cuprinzând datele bibliografice ale

115 A se vedea Convenţia Europeană privind clasificarea internaţională a invenţiilor din 19 decembrie 1954

cererii de brevet de invenţie şi rezultatul acceptat de solicitant, şi o parte care conţine descrierea,

revendicările şi după caz desenele explicative redactate de solicitant conform condiţiilor din

Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991.

Cererile de brevet de invenţie publicate conferă solicitantului provizoriu, aceleaşi drepturi

care sunt conferite titularului de brevet, începând cu data constituirii depozitului naţional

reglementar până la eliberarea brevetului de invenţie. Dacă cererea de brevet a fost respinsă

solicitantul pierde cu efect retroactiv drepturile provizorii recunoscute116.

Raportul de documentare este un document întocmit de O.S.I.M. la cererea şi cu sprijinul

solicitantului care citează elementele din stadiul tehnicii care pot fi luate în considerare pentru

stabilirea noutăţii invenţiei şi activităţii inventive. Pentru întocmirea rapoartelor de documentare

se folosesc revendicările, desenele şi descrierile înscrise dar şi materialele puse la dispoziţia

O.S.I.M.. de către solicitant, înscriindu-se, de asemenea, şi indiciile clasificării internaţionale a

brevetelor de invenţie în domeniul cercetat.

c) Examinarea în fond a cererii de brevet de invenţie.

Examinarea cererii în vederea elaborării brevetului de invenţie poate fi cerută la data

depozitului, sau în termen de 30 de luni de la această dată. Neformularea cererii de examinare în

acest termen este considerată abandon şi are ca efect respingerea cererii de brevet117.

Examinarea cererii presupune o verificare a condiţiilor de formă şi a celor de fond,

implicând studiul documentaţiei necesare brevetării, cercetarea materialului pentru stabilirea

elementului de noutate şi progres faţă de stadiul tehnicii mondiale, analiza şi interpretarea

materialului documentar în raport cu soluţia propusă la data depunerii cererii de brevet, în urma

căruia examinatorul de stat de specialitate întocmeşte raportul de examinare cu care încheie

această etapă118.

Legea nr. 64/1991 şi Regulamentul de aplicare al acesteia prevăd două proceduri de

brevetare: una ordinară şi a doua accelerată.

În procedura ordinară de brevetare, examinarea de fond a cererii se efectuează în termen

de 18 luni de la data solicitării examinării începând dacă examinarea a fost cerută în scris în

116 Mihai Seserman, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998117 Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale: - Introducere în proprietatea intelectuală, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001118 Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale: - Introducere în proprietatea intelectuală, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001

termen de 30 de luni de la data depozitului naţional reglementar, taxa de examinare a fost plătită

şi dovada de plată a taxei a fost depusă la O.S.I.M.

Pentru procedura accelerată de brevetare, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991

prevede două ipoteze în funcţie de momentul în care s-a cerut examinarea în fond a cererii.

Astfel:

- dacă solicitarea s-a făcut odată cu înregistrarea cererii de brevet de inveţie şi taxa a

fost plătită în termen, cererea de brevetare nu se publică şi O.S.I.M. va lua o hotărâre

în termen de 18 luni de la data depozitului reglementar, iar în cazul în care taxa de

examinare nu a fost plătită în termen de 3 luni, cererea va urma procedura de

publicare;

- dacă se solicită examinarea de urgenţă şi s-a plătit taxa regulamentară, O.S.I.M. va

examina cererea de brevet; publicarea cererii de brevet va fi condiţionată de data la

care s-a solicitat examinarea de urgenţă.

Comisia de examinare a cererilor de brevet de invenţie este formată de un preşedinte

desemnat de directorul general al O.S.I.M. şi de doi membri desemnaţi de şeful serviciului de

examinare de specialitate, examinatorul de stat de specialitate ca a întocmit raportul de

examinare nu poate fi membru al comisiei de examinare.

Potrivit art. 30 din lege, O.S.I.M. poate proceda din oficiu la revocarea hotărârilor sale

pentru neîndeplinirea hotărârilor prevăzute de lege iar din punct de vedere al solicitantului

această revocare echivalează cu respingerea cererii, aşa încât firesc ar fi ca ea să beneficieze

atât de calea de atac a contestaţiei administrative cât şi cea a recursului în tribunal119.

Hotărârile privind cererile de brevet pronuţate de O.S.I.M. pot fi atacate de persoanele

interesate cu cererile de revocare sau contestaţie a cărei termen exercitare este de trei luni de

la data comunicării hotărârii120.

119 Soluţia adoptată de Regulament este logică, dar nu este conformă cu dispoziţiile art. 22 din lege, în care se prevede că hotărârile de acordare a brevetelor de invenţie se publică în 30 de zile, iar descrierile, revendicările şi desenele invenţiilor se publică în trei luni.120 A se vedea pentru dezvoltări, V.M. Ciobanu, Trat. Teoretic şi practic de procedură civilă, Editura Naţional, 1997, p. 357.

Contestaţiile administrative şi cererile de revocare administrativă a hotărârilor O.S.I.M.

se soluţionează de către o comisie de reexaminare, urmând a se notifica acestea solicitantului

în vederea expunerii argumentelor sale121.

d) Eliberarea brevetului de invenţie.

Potrivit art. Nr. 31 din lege, brevetul de invenţie se acordă de către directorul general al

O.S.I.M. în temeiul hotărârii de acordare a acestuia ce poate aparţine comisiei de examinare,

a comisiei de reexaminare a contestaţiei sau Tribunalului Bucureşti în urma soluţionării

recursului declarat împotriva hotărârilor de respingere pronunţate de Comisia de

reexaminare.

O.S.I.M. eliberează brevetul după publicarea hotărârii de acordare a brevetului şi plata de

către titular a taxelor pentru tipărirea şi eliberarea brevetului în termen de 6 luni.

După eliberarea brevetului de invenţie titularul datorează taxele de menţinere în vigoare a

brevetului, pe perioada de la data depozitului reglementar până la eliberarea brevetului,

conform legii. În caz, contrar, O.S.I.M. osim publică decăderea brevetului de invenţie în

Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, titularul putând cere la O.S.I.M. revalidarea

brevetului în termen de 6 luni de la publicarea decăderii.

Legea nr. 64/1991 vorbeşte despre durata de valabilitate a brevetului de invenţie, dar cu

acelaşi înţeles sunt folosite şi expresiile „durata protecţiei invenţiei” şi „perioada de

valabilitate a brevetului”. Protecţia invenţiei este conferită prin brevet şi numai pe perioada

de valabilitate a acestuia. De aici rezultă concluzia că în cazurile în care brevetul nu este

valabil ca urmare a anulării, decăderii sau renunţării titularului, protecţia juridică a invenţiei

şi drepturile conferite de brevet încetează.

În dreptul nostru sunt cunoscute următoarele categorii de brevet de invenţie:

brevetul de invenţie principală, a cărui valabilitate este de 20 de ani122;

brevetul de inveţie de perfecţionare, care protejează o altă invenţie protejată prin

brevet şi care nu poate fi aplicată fără cea brevetată anterior, este limitată la aceea a

121 Regulamentul, regula 36 a adoptat o poziţie ambiguă, prezentând doar hotărârile de respingere luate de comisia de reexaminare pot fi atacate de Tribunalul municipiului Bucureşti.122 Protecţia invenţiilor pe durata a 20 de ani este considerată în unele sisteme de drept ca fiind foarte mare. Sunt ţări în care durata protecţiei este de doar 3 ani (Cipru) sau 5 ani (Argentina).

brevetului acordat pentru invenţia pe care o perfecţionează, fără a putea fi mai scurtă

de 10 ani123;

brevetul de soi, a cărui durată comună de protecţie este de 25 de ani.

5. Conţinutul dreptului de inventator

Legea nr. 64/1991 reglementează în mod explicit toate drepturile conferite de brevetul de

inveţie. Unele drepturi se nasc în persoana inventatorului, a succesorilor săi în drepturi ori a

unităţii angajatoare, nu din brevet ci din chiar faptul realizării invenţiei124. Este cazul printre

altele a dreptului la calitatea de inventator, a dreptului la eliberarea titlului de protecţie (care

poate fi transmis), a dreptului la menţionarea numelui în brevet, a dreptului de a da publicităţii

invenţia.

Brevetul de inveţie conferă titularului, care nu este în mod necesar inventatorul, un drept

exclusiv de exploatare a inveţiei, aceasta fiind un drept cu conţinut patrimonial. Din faptul

realizării invenţiei se nasc, însă, în favoarea inventatorului şi anterior eliberării brevetului, o serie

de drepturi morale, dar şi de drepturi patrimoniale, pe care brevetul nu face decât să le

consolideze125.

Drepturile care se nasc din realizarea invenţiei au un conţinut complex şi aparţin:

inventatorului, titularului de brevet şi unităţii care nu este titulară a brevetului de invenţie126.

Drepturile conferite de brevetul eliberat aparţin titularului brevetului.

5.1. Drepturile morale ale inventatorilor

123 Există ţări în care termenul de protecţie începe să curgă de la data acordării brevetului. I. Camenita, op. cit. p. 148.124 Florin Ciutacu, Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul de autor. Dreptul de proprietate industrială, Editura Themis Cart, Bucureşti, 2003.125 Adrian Pricopi, Nicolae Puşcaş, Protecţia proprietăţii industriale în dreptul român, Editura Paco, 1997.126 Ioan Constantin, Brevetarea invenţiilor în străinătate, Editura All, Bucureşti, 1993.

Drepturile inventatorilor, născute din actul creaţiei tehnice al cărei autor este, au un

conţinut diferit, după cum acesta este sau nu titularul brevetului de invenţie127. Dacă în privinţa

drepturilor morale conţinutul şi semnificaţia nu diferă foarte mult, în privinţa drepturilor

patrimoniale acestea sunt diferite în conţinut şi intinderea lor. Dar drepturile morale ale

inventatorilor, indiferent dacă aceştia sunt inventatori liberi sau angajaţi, au un conţinut diferit în

raport cu drepturile morale ale autorilor de opere protejate în cadrul dreptului de autor128.

Drepturile morale ale inventatorului sunt următoarele: dreptul la calitatea de autor,

dreptul la nume, dreptul de a da publicităţii inveţia, dreptul de prioritate, precum şi dreptul la

eliberarea unui titlu de protecţie sau în lipsa lui dreptul la menţionarea numelui în brevetul de

invenţie şi eliberarea unui duplicat al brevetului de invenţie.

a) Dreptul la recunoaşterea calităţii de autor a invenţiei. În actuala reglementare, distincţia

dintre autorul unei invenţii şi inventator se face între autorul invenţiei nebrevetate şi

autorul invenţiei brevetate. Cu alte cuvinte, atât timp cât autorul unei soluţii tehnice noi

nu şi-a brevetat soluţia, el poate revendica doar calitatea de autor a unei soluţii care îi

poate conferi o prioritate ştiinţifică, dar nu şi dreptul de exploatare al acesteia129. Odată

brevetată soluţia el dobândeşte recunoaşterea juridică a calităţii de autor al soluţiei,

respectiv a calităţii de inventator, iar titularul brevetului dobândeşte un drept exclusiv de

exploatare.

Dreptul la calitatea de autor se recunoaşte persoanei care a realizat invenţia, subiectul

acetui drept putând fi doar o persoană fizică. Acest drept este exclus în cazul persoanei juridice

deoarece aceasta nu dispune de calităţi specifice creatorului, cum ar fi: inteligenţa, imaginaţia,

facultatea de a concepe130. Dreptul la calitatea de inventator se naşte din momentul realizării

inveţiei, dar recunoaşterea lui este supusă îndeplinirii unor formalităţi. Această calitate va fi

recunoscută persoanei care a îndeplinit cea dintâi formalităţile cerute de lege, depunând o cerere

127 Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţie „România de mâine”, Bucureşti, 2003.128 Busca Gheorghe, Dreptul proprietăţii industriale şi de limitare a lor în scopul asigurării protecţiei, Revista Invenţie şi Inovaţie, 1992.129 Claude Colombet, Propriete literaire et artistque et droit, Dalloz, 1997, p. 23.130 Ivan Cherpillod, Obiectul dreptului de autor, Impr. Vaudoise, Lausanne, 1985, p. 65.

de brevet şi constituind un depozit legal pentru inveţia realizată. Din acest punct de vedere,

depozitul reglementar are într-adevăr efect atributiv de drepturi.

Dreptul personal nepatrimonial al inventatorului la calitatea de autor al invenţiei implică

o premisă obiectivă specifică. Naşterea acetui drept presupune desfăşurarea unei activităţi de

creaţie materializată într-o invenţie brevetabilă. Dacă în urma verificărilor îndeplinirii condiţiilor

cerute de lege, realizarea inventatorului este declarată invenţie şi este brevetată, dreptul la

calitatea de autor al invenţiei se consolidează, fiind considerat că a existat din chiar momentul

realizării soluţiei. Dacă cererea de brevet este respinsă, dreptul la calitatea de autor se consideră

că nu a existat niciodată.

Potrivit art. 7 din Decretul 31/1954 „capacitatea de folosinţă încetează odată cu moarte

persoanei”, dar potrivit art. 56 din acelaşi act normativ, „drepturile personale nepatrimoniale sunt

ocrotite şi după moarte, în măsura stabilită de lege”. Drepturile fără expresie materială, categorie

căreia îi aparţine şi dreptul la calitatea de autor, subzistă nu doar pe perioada de valabilitate a

brevetului, ci şi după moartea autorului inveţiei, acest drept având caracter perpetuu.

Dreptul al calitatea de autor este un drept personal, exclusiv, absolut, inalienabil,

imprescriptibil şi insesizabil. Acest drept, spre deosebire de drepturile patrimoniale, nu este

limitat teritorial. Dreptul la calitatea de autor este calificat ca fiind un drept personal deoarece

este indisolubil legat de persoana autorului, invenţia reprezentând o manifestare a personalităţii

sale, a aptitudinilor lui creatoare131. De asemenea, acest drept este unul exclusiv ce aparţine doar

autorului invenţiei infăţişându-se sub două aspecte: unul pozitiv şi altul negativ. Aspectul pozitiv

înfăţişează dreptul invetatorului de a fi singurul care poartă titlul de autor. Aspectul negativ este

sintetizat în dreptul inventatorului de a interzice autorului să se numească autor al invenţiei.

Caracterul absolut la calitatea de autor al invenţiei rezultă din obligaţia tuturor celorlalţi

participanţi la circuitul civil, de a cunoaşte că o anumită invenţie este rezultatul activităţii

creatoare a autorului şi de a se abţine de la orice încălcare a acestui drept. Inventatorul nu poate

transmite altei persoane dreptul său la calitatea de autor şi nici nu poate renunţa la acest drept,

acesta fiind inalienabil132. Dreptul la calitatea de autor, fiind indisolubil legat de persoana

inventatorului, nu poate forma obiectul niciunei transmisiuni cu caracter oneros (cesiune) sau cu

titlu gratuit (donaţie, moştenire) al vreunei renunţări sau al unei urmăriri.

131 Pierre Yves, Gotier, Proprietatea literară şi artistică, Editura Lumina Lex, 1997, p. 83.132 Ph. Gaudrat, Protecţia proprietăţii literare, Editura Naţional, 1997, p. 120.

În cazul în care dreptul de a cere eleberarea brevetului de invenţie aparţine altei persoanei

decât autorul invenţiei, solicitanţii au obligaţia să declare inventatorul (art. 14). De asemenea,

inventatorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în brevetul eliberat, în

carnetul de muncă, precum şi în orice acte sau în publicaţii privind invenţia sa şi la eliberarea

unui duplicat al brevetului de invenţie133.

Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991, declararea inventatorilor se face

pe răspunderea solicitanţilor, nedeclararea datelor necesare pentru identificarea acestora

constituind motiv de respingere a cererii de brevet; însuşirea fără drept a calităţii de inventator

constituie infracţiune (art. 58 din lege).

b) Dreptul de a da publicităţii invenţia, este posibilitatea recunoscută autorului ei de a o

face publică, de a o divulga. Invenţia poate fi divulgată de autorul ei şi fără a se urmări obţinerea

unui titlu de protecţie. Dar pentru ca invenţia să fie protejată prin brevet, pentru ca inventatorul

sau succesorul său în drepturi să obţină dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei, divulgarea

trebuie să se producă în formele prescrise de lege şi să fie făcută în scopul aproprierii prin

brevet134. Invenţia fiind expresia personalităţii autorului ei, înseamnă că numai autorul are

dreptul, în principiu, de a hotărâ dacă invenţia are forma sau valoarea corespunzătoare şi dacă îl

reprezintă, în măsura convenabilă, spre a fi dată publicităţii. Dreptul recunoscut moştenitorilor

inventatorului este o derogare de la principiul netransmisibilităţii.

Exerciţiul dreptului de a da publicităţii invenţia este suspus, în considerarea

împrejurărilor în care invenţia este realizată, a calităţii inventatorului şi a raporturilor în care se

află cu angajatorul, ori a obiectului invenţiei, unor limitări. În temeiul acestor limitări, dreptul de

a divulga invenţia nu mai aparţine în mod discreţionar inventatorului.

Dacă în cazul inventatorilor liberi, dreptul acestora de a da publicităţii invenţia este

necenzurabil, în cazul inventatorilor salariaţi acest drept este considerat diminuat135. O a doua

categorie de limitări ale dreptului autorului de a da publicităţii invenţia rezidă din interesul

general al statului, că anumite invenţii din domeniul apărării şi siguranţei naţionale, cărora li s-a

conferit caracter secret de către instituţiile în drept, să nu fie făcute publice. În acest caz,

inventatorul sau succesorul său în drepturi are dreptul de a fi înştiinţat despre conferirea

133 Valeriu Erhan, Brevetul de inveţie. Obţinere şi exploatare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.134 Andre Francon, Cours de propriete literaire, artistique et industrielle, Litec, 1996, p. 146.135 Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti.

caracterului secret inveţiei sale şi dreptul la acordarea unei compensaţii materiale de către

instituţia care a atribuit acest caracter, pe toată perioada de menţinere în regim secret a

invenţiei136. Menţinerea în regim secret a unei invenţii este condiţionată de plată de către

instituţia care i-a atribuit acest caracter a unei taxe anuale de menţinere în acest regim137.

Invenţia poate fi făcută publică de către inventator, în momentul şi în forma hotărâtă de

acesta, atunci când dreptul de a o da publicităţii îi aparţine în mod exclusiv. Inventatorul

independent are dreptul, iar nu obligaţia, de a-şi breveta invenţia. Acesta poate decide, în deplină

libertate, să-şi exploateze invenţia în lipsa oricărui brevet, legea recunoscându-i un drept de

folosinţă a creaţiei sale chiar dacă aceasta este ulterior brevetată de altă persoană, precum şi

posibilitatea de a-şi apăra proprietatea ştiinţifică.

Inventatorul independent îşi poate da publicităţii invenţia oricând şi în orice formă, fără

nici o restricţie, afară de cazul în care urmăreşte să îşi protejeze creaţia prin brevet. Efect

atributiv de drepturi are numai formularea cererii de brevet, dar invenţia nu devine publică la

data depunerii cererii de brevet138. Depunerea cererii are însă şi semnificaţia unui act de

proprietate publică a invenţiei.

Dacă o procedură de brevetare a fost declanşată, invenţia devine publică din momentul în

care O.S.I.M., la cererea inventatorului a publicat prin depunerea la sala de lectură a O.S.I.M. sau

prin tipărire, cererea de brevet, descrierea, revendicările, desenele şi rezumatul invenţiei.

Dreptul inventatorului de a face publică invenţia se poate manifesta şi prin divulgarea

invenţiei anterior depunerii unei cereri de brevet de invenţie prin expunerea acesteia într-o

expoziţie internaţională139. Voinţa inventatorului, în sensul de a-şi divulga invenţia, se poate

manifesta prin exploatarea publică a invenţiei, publicarea invenţiei în documente publice,

formularea unei cereri de brevet sau expunerea produsului în expoziţii internaţionale.

Personalul O.S.I.M. şi persoanele care efectuează lucrări în legătură cu inveţiile au

obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra informaţiilor de care iau cunoştinţă. Nerespectarea

acestor obligaţii constituie infracţiune (art. 60 din lege), O.S.I.M. fiind, de asemenea, răspunzător

136 Regulamentul se referă în regula 7, ali. 7, doar la o compensaţie materială echitabilă fără a stabili cuantumul ei; în caz de neînţelegere între părţi cuantumul va fi stabilit de instanţele judecătoreşti. 137 Cuantumul taxei de menţinere în regim nepublic al unei cereri de brevet de invenţie este stabilit in anexa nr. 1 a Ordonanţei nr. 41/1998.138 Valeriu Erhan, Brevetul de inveţie. Obţinere şi exploatare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.139 Mihai Seserman, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998.

faţă de inventator pentru prejudiciile suferite, ca urmare a nerespectării păstrării secrete a datelor

cuprinse în cererea de eliberare a brevetului.

c) Dreptul la nume

În sens larg, acest drept este o consecinţă directă a dreptului la calitatea de autor şi constă

în dreptul inventatorului de a fi desemnat ca autor al invenţiei. În sens restrâns, prin acest drept

se înţelege dreptul inventatorului de a da invenţiei numele său, ca o consecinţă a faptului că

acesta este rezultatul direct al activităţii sale inventive.

Manifestarea de voinţă a inventatorului, în sensul de a nu fi menţionat în publicarea

cererii de brevet sau în brevetul de invenţie, trebuie să fie întotdeauna expresă, clară şi

neechivocă.

d) Dreptul la recunoaşterea priorităţii ştiinţifice

Autorul unei invenţii are dreptul la recunoaşterea faptului că a fost primul care a găsit

soluţia pe care o reprezintă inveţia. Acest drept este numit drept de prioritate. Proprietatea

ştiinţifică se naşte în momentul realizării inveţiei, dar ea devine opozabilă, numai în măsura în

care soluţia care constituie invenţia este adusă la cunoştinţa publică. Recunoaşterea priorităţii

ştiinţifice nu presupune brevetarea soluţiei, dar pentru a putea produce efecte, ea trebuie să fie

publică, să fie cuprinsă în materilalele care servesc la determinarea stadiului tehnicii. O astfel de

prioritate are efect distructiv de noutate, în cazul unei cereri de brevet pentru aceeaşi soluţie şi

poate fi apărată prin acţiunea în revocare administrativă şi prin acţiunea în anularea brevetului de

invenţie. Prioritatea ştiinţifică se poate stabili prin orice mijloc de probă140.

Prioritatea ştiinţifică se deosebeşte de prioritatea de depozit şi de prioritatea de expoziţie

sub mai multe aspecte. Aceasta se dobândeşte prin faptul realizării invenţiei şi aparţine

întotdeauna inventatorului. Prioritatea de depozit ia naştere prin constituirea unui depozit

reglementar, iar cea de expoziţie prin expunerea produsului, conform invenţiei într-o expoziţie

internaţională şi profită solicitanţilor titlului de protecţie şi inventatorului.

Prioritatea ştiinţifică este perpetuă, în timp ce prioritatea derivând din constituirea unui

depozit sau prioritatea de expoziţie trebuie valorificate într-un anumit termen: de 12 luni, în

140 Unul dintre aceste cazuri îl are potagonist pe savantul român N.C. Paulescu care a anunţat lumii descoperirea insulinei. Premiul Nobel pentru această descoperire a fost acordat altei persoane care şi-a protejat eficient descoperirea.

cazul priorităţii de depozit şi de 6 luni în cazul priorităţii de expoziţie.

Toate priorităţile presupun săvârşirea unor acte de aducere a soluţiei la cunoştinţa

publică, dar prioritatea ştiinţifică rezultă din faptzul creaţiei şi este dependentă de munca

autorului soluţiei, în vreme ce prioritatea de expoziţie sau cea de depozit nu pot exista în lipsa

unei priorităţi ştiinţifice, care să aparţină autorului invenţiei141.

Prioritatea ştiinţifică poate fi afirmată în diverse forme (articole, comunicări), prioritatea

de depozit şi expoziţie, numai în formele prescrise de lege. Această prioritate poate fi afirmată şi

prin constituirea unui depozit, sau prin introducerea produsului în expoziţie, dar nu se pierde prin

trecerea timpului, sau prin nebrevetarea invenţiei. Totuşi, prioritatea ştiinţifică se consolidează

prin constituirea unui depozit şi capătă recunoaştere oficială, prin eliberarea titlului de protecţie

pentru invenţie, dar nu începând cu data realizării invenţiei, ci cu cea a datei depozitului.

5.2. Drepturile patrimoniale ale inventatorilor şi ale titularilor brevetelor de invenţie

Drepturile patrimoniale ale inventatorilor au un conţinut şi o întindere diferită după cum

aceştia sunt independenţi sau salariaţi şi după cum sunt sau nu şi titulari ai brevetului de invenţie.

Cazurile în care inventatorii sunt şi titulari ai brevetului de invenţie, sunt mult mai rare decât

acelea în care titularul brevetului este o altă persoană decât inventatorul142.

Inventatorul poate să nu fie titular al brevetului de invenţie din cauze naturale (încetare

din viaţă, produsă înainte de eliberarea brevetului de invenţie), din împrejurări dependente de

voinţa sa (cesiunea voluntară a dreptului de a cere eliberarea brevetului de invenţie) sau din

cauze în care voinţa sa are un rol redus (cazul cesiunii legale pentru invenţiile de serviciu). În

cazul în care titularul brevetului de invenţie este altă persoană decât inventatorul acesteia, i se

eliberează un duplicat al brevetului de invenţie (art. 38), drepturile sale patrimoniale stabilindu-

se pe bază de contract (art. 39)143. Drepturile patrimoniale se stabilesc în sumă fixă sau

proporţional cu veniturile obţinute din exploatarea invenţiei.

Inventatorul angajat este îndreptăţit, dacă dreptul la brevet este valorificat de unitate, la

remuneraţie suplimentară care „este importantă sub aspectul obligaţiei generale pe care

societatea o are de a recompensa într-un mod echitabil, un efort creator care nu este propriu

141 Ioan Constantin, Brevetarea invenţiilor în străinătate, Editura All, Bucureşti, 1993.142 Adrian Pricopi, Nicolae Puşcaş, Protecţia proprietăţii industriale în dreptul român, Editura Paco, 1997.143 Elena Otilia Gheorghiu, Dreptul de proprietate intelectuală, Editura Zigotto, Galaţi, 1998.

tuturor salariaţilor, ci doar unei categorii restrânse şi privilegiatel, dotate cu inteligenţă, intuiţie şi

talent”. Recompensa materială a inventatorului salariat reprezintă, în acelaşi timp reflexul, pe

planul drepturilor patrimoniale, a respectului ce trebuie datorat unei prestaţii intelectuale de

excepţie.

În cazul invenţiilor pentru care dreptul la brevet aparţine unităţii, inventatorul salariat are

dreptul la o remuneraţie suplimentară, independent de salariul de încadrare. Această remuneraţie

se stabileşte prin contractul cu misiunea inventivă, sau într-un act adiţional la contractul

individual de muncă. Cuantumul remuneraţiei suplimentare, modul şi termenele de plată se

stabilesc prin negociere între părţi. Remuneraţia suplimentară poate consta într-o sumă fixă

independentă de aplicarea invenţiei şi redevenţei144.

În cazul în care invenţia a fost creată în cadrul unui contract de cercetare, remuneraţia

suplimentară cuvenită salariatului inventator se va negocia cu unitatea al cărei angajat este, iar nu

unitatea care a comandat cercetarea, prin act adiţional la contractul individual de muncă.

Obligaţiile inventatorului sunt, ca şi drepturile, diferite în conţinut după cum acesta are

sau nu calitatea de titular al brevetului de invenţie, dar şi în funcţie de calitatea pe care o avea

inventatorul la data realizării invenţiei. Inventatorul independent are obligaţiile care au fost

stabilite prin contractul de cesiune a dreptului la eliberarea brevetului de invenţie145. Ceea ce

priveşte inventatorul salariat, principalele obligaţii ale acestuia sunt:

obligaţia de a informa unitatea asupra creării şi stadiului realizării invenţiei (art. 5 din

lege) şi a cărei nerespectare este sancţionată cu răspunderea persoanei vinovate;

obligaţia de a se abţine de la divulgare;

obligaţia de a formula prima ofertă pentru încheierea unui contract privind folosirea

invenţiei unităţii angajatoare;

obligaţia de a acorda la cererea titularului de brevet, asistenţa tehnică pe bază de

contract, pentru punerea în aplicaţie a invenţiei.

a) Drepturile patrimoniale ale titularilor de brevete de invenţie

144 Lynette Owen, Tranzacţiile privind dreptul de autor în domeniul operelor literare, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.145 Valerica Lazăr, Infacţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, Editura All Beck, Bucureşti, 1999.

Brevetele de invenţie conferă titularului un drept exclusiv de exploatare a obiectului

invenţiei146. Conţinutul dreptului exclusiv de exploatare este formulat în art. 34 şi 59 din

Legea nr. 64/1991, astfel brevetul de invenţie conferă titularului dreptul de a interzice

terţilor să efectueze, fără autorizaţia sa, următoarele acte:

Pentru produse: fabricarea, comercializarea, oferirea spre vânzare, importul sau

stocarea în vederea comercializării;

Pentru procedee sau metode: folosirea acestora.

Monopolul de exploatare a titularului brevetului suferă unele limitări de timp

(determinate de durata limitată de valabilitate a brevetului), de spaţiu (ca efect al principiului

teritorialităţii legii şi suveranităţii), în temeiul cărora protecţia este asigurată pe teritoriul naţional

şi este subordonată îndeplinirii unor obligaţii faţă de stat (plata taxelor de menţinere în vigoare a

brevetului) şi faţă de colectivitate (obligaţia de exploatare a invenţiei), precum şi unor limitări cu

caracter special instituite în aplicarea unor angajamente internaţionale, ori în scopul ocrotirii

intereselor unor terţi de bună credinţă sau a intereselor cercetării, în general.

Un brevet de invenţie constituie pe întreaga sa durată de valabilitate, un bun cu valoare

patrimonială, susceptibilă de cesiune totală sau parţială, ori a unei locaţiuni speciale, care este

denumită licenţă de exploatare. Brevetul de invenţie poate constitui un aport într-o societate, dar

există sisteme de drept, în care dreptul poate constitui şi obiect de gaj.

În temeiul dreptului exclusiv de exploatare conferit de brevet, numai titularul brevetului

are dreptul de a fabrica şi vinde obiectul brevetat; numai el sau succesorii săi pot transmite total

sau parţial acest drept. Cumpărătorii de obiecte brevetate devin proprietari asupra acestora, nu

asupra invenţiei, de aceea ei nu pot face nimic de natură a aduce atingere brevetului de

invenţie147.

Orice atingere adusă dreptului exclusiv de exploatare acordă titularului brevetului o

acţiune specială: acţiunea în contrafacere. Toate actele săvârşite de terţi, prin care se încalcă

dreptul de monopol al titularului brevetului, sunt acte de contrafacere. Sunt acte de contrafacere

146 Yolanda Eminescu, Dreptul de autor. Armonizarea europeană, directivele europene, Editura Lumina Lex, 1995.147 Victor Valcinschi, Dorian Chirosca, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Meseum, Chişinău, 2001.

propriu-zisă fabricarea şi întrebuinţarea mijloacelor noi protejate prin brevet şi acte asimilate

contrafacerii: deţinerea, vânzarea şi introducerea obiectelor contrafăcute în România.

Drepturile conferite de brevet sunt protejate şi prin acţiunea în concurenţă neloială ce se

manifestă prin toate actele făcute de terţi de natură să compromită profitul material pe care

titularul brevetului îl poate obţine şi prin aplicarea invenţiei sale.

Prin fabricarea unui produs ca act de contrafacere, se înţelege orice operaţie materială

tinzând la punerea în circulaţie a unui produs. Pentru existenţa contrafacerii, nu are relevanţă

calitatea produsului şi nici teritoriul pe care produsul urmează să fie pus în circulaţie, ori faptul

că acesta este destinat exportului. Este însă necesar ca actul de fabricare să fie executat în

întregime iar obiectul contrafăcut să fie susceptibil de întrebuinţare industrială.

Comercializarea constituie contrafacere, dacă produsul care face obiectul comercializării

este, la rândul său, contrafăcut. Legea sancţionează nu doar comercializarea efectivă, ci şi

conferirea spre vânzare, importul de produse contrafăcute, stocarea în vederea comercializării

sau folosirii de astfel de produse148. Întrebuinţarea pentru uz personal, însă, nu constituie

contrafacere.

Legea noastră, spre deosebire de legea franceză, nu face nici o distincţie între

contrafăcătorul direct şi contrafăcătorul indirect. Sunt contrafăcători direcţi fabricanţii care

realizează produse contrafăcute şi sunt asimilaţi acestora importatorii şi distribuitorii. Categoria

contrafăcătorilor indirecţi cuprinde pe simplii vânzători sau revânzători, responsabilitatea lor

fiind condiţionată de comiterea faptei în cunoştinţă de cauză149 sau, cu alte cuvinte, numai atunci

când aceştia cunosc existenţa brevetului, şi actul de încălcare este comis cu intenţie directă150.

Întinderea dreptului de exploatare exclusivă este determinată de conţinutul revendicărilor,

care se interpretează în legătură cu descrierea şi desenele invenţiei151. Pentru a determina

existenţa contrafacerii se va proceda la compararea obiectului protejat cu cel contrafăcut.

Reproducerea servilă va constitui întotdeauna contrafacere. Când reproducerea nu este brutală,

va exista contrafacere dacă în elementele esenţiale ale obiectului reprodus se găsesc elemente

esenţiale ale invenţiei protejate.

148 Viorel Ros, Regimul drepturilor morale de autor în România, Editura Cart didactic, Chişinău, 2001.149A. Bertrând, op. cit. p.150 Joanna Schmidt – Szalewsky, op. cit. p. 38.151 Potrivit art. 2 din Regulament „în cazul în care invenţia a fost creată de mai mulţi inventatori, informarea va fi făcută în comun de toţi inventatorii”.

Contrafacerile care reproduc foarte exact revendicările dintr-un brevet sunt foarte rare.

Există, însă, şi contrafacere atunci când sunt folosite mijloace echivalente celor din revendicare,

regulă care este cunoscută sub numele de „teoria variantelor de execuţie”152.

Contrafacere prin echivalent va exista potrivit acestei teorii în cazul în care se foloseşte

un mijloc diferit de cel protejat potrivit revendicărilor, dar care îndeplineşte aceeaşi funcţie,

pentru a se ajunge la acelaşi rezultat sau la unul asemănător, atunci când mijloacele folosite sunt

doar „variante de execuţie”.

Momentul naşterii dreptului de exploatare exclusivă începe la data constituirii

depozitului naţional reglementar. De la data depozitului naţional reglementar şi date eliberării

brevetului, solicitantul brevetului beneficiază de un drept provizoriu de exploatare exclusivă a

invenţiei dacă cererea de brevet de invenţie îndeplineşte condiţiile de constituire a depozitului

naţional reglementar acordându-i-se data de depozit şi dacă cererea de brevet a fost publicată,

nefăcând parte din categoria celor exceptate de la publicare în considerarea caracterului secret ori

pentru că a făcut obiectul unei hotărâri de acordare a brevetului, de respingere sau retragere a

cererii153. Rezultă că în perioada de protecţie provizorie a dreptului exclusiv de exploatare,

dreptul poate fi apărat prin acţiune în daune în condiţiile dreptului comun, dar hotărârea de

obligare a uzurpatorului la plata despăgubirilor devine executorie doar după eliberarea

brevetului.

Este o invenţie de prefecţionare acea invenţie care perfecţionează, care îmbunătăţeşte o

altă invenţie protejată prin brevet. Această invenţie este privită ca un accesoriu al invenţiei

principale şi pare firesc ca ea să urmeze soarta invenţiei principale, să se afle în raporturi de

dependenţă faţă de această invenţie. Invenţia de perfecţionare este dependentă, prin natura ei,

deoarece ea nu poate fi folosită decât împreună cu invenţia principală pe care o completează sau

o perfecţionează. Dependenţa este atât de ordin tehnic, cât şi de ordin juridic iar problemele pe

care le ridică această stare de dependenţă sunt numeroase.

Trebuie amintit că au existat adversari ai brevetelor de perfecţionare154 şi că între

argumentele aduse în contra brevetării perfecţionărilor este şi acela că „unui asemenea brevet nu

152 Y. Eminescu, op. cit. pag. 98.153 Viorel Ros, Octavia Spineanu, Dragoş Bogdan, Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul proprietăţii industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.154 Astfel, Barbu I. Scondacescu enunţă: „un brevet de perfecţionare separat de brevetul său de bază nu ar prezenta caracterul cerut de lege spre a fi o entitate tehnică susceptibilă de o exploatare şi numai un fragment din aceasta”, op. cit. p. 50.

i se cere condiţiunea exploatării, el fiind considerat ca un tot brevetul principal şi exploatarea

exclusivă a perfecţionării nici nu este posibilă”.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 64/1991, titularul brevetului unei invenţii de perfecţionare

poate exploata invenţia sa, numai cu acordul titularului invenţiei la care se referă perfecţionarea

sa. Regula constituită de art. 36 reprezintă în fapt o aplicaţie în materia invenţiilor a regulilor

privind creare şi exploatarea operelor derivate155.

Subordonarea dreptului de exploatare a inveţiei de perfecţionare, de obţinere a acordului

titularului invenţiei principale, ridică două probleme. Prima este aceea de a şti ce se întâmplă,

dacă titularul invenţiei perfecţionate nu îşi dă acordul la exploatarea invenţiei. A doua problemă

se pune în legătură cu posibilitatea sau imposibilitatea sancţionării cu licenţă obligatorie pe

titularul invenţiei de perfecţionare neexploatate din cauza refuzului titularului invenţiei

principale de a consimţi la această exploatare.

În ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii licenţei obligatorii pentru neaplicarea sau

insuficientă aplicare a invenţiei de perfecţionare, cauzată de refuzul titularului invenţiei

principale de a-şi da acordul de folosire, în literatură s-a exprimat opinia că în această ipoteză,

sancţiunea licenţei obligatorii nu este aplicabilă întrucât titularul brevetului îşi justifică

inacţiunea156.

Sancţionarea neexploatării sau insuficienţei exploatării cu licenţă obligatorie are la bază

şi un principiu ce rezultă chiar din lege: societatea interesată să beneficieze de progresul pe care

îl reprezintă invenţia, trebuie să asigure inventatorului protecţie suficientă şi a conferi acestuia

drepturi. Dar drepturi pot fi exercitate potrivit cu scopul economic şi social şi orice abuz trebuie

sancţionat157. De aceea, credem că simplul refuz al titularului invenţiei principale de a consimţi la

exploatarea inveţiei de perfecţionare nu constituie un argument suficient care să justifice

inacţiunea titularului brevetului de perfecţionare, dar o invenţie a legiuitorului ar fi binevenită

pentru reglementarea acestei situaţii158.

Terţii pot folosi invenţia numai cu autorizaţia titularului brevetului de invenţie. Încălcarea

dreptului de folosinţă exclusivă dă dreptul titularului de brevet la despăgubiri. Acţiunea în

despăgubire este de competenţa tribunalelor indiferent de cuantumul pretenţiilor.

155 Viorel Ros, Octavia Spineanu, Dragoş Bogdan, Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul proprietăţii industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.156 Y. Eminescu, op. cit. p. 85.157 Victor Valcinschi, Dorian Chirosca, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Meseum, Chişinău, 2001.158 Viorel Ros, Regimul drepturilor morale de autor în România, Editura Cart didactic, Chişinău, 2001.

Potrivit art. 68 din lege, profitul obţinut ca urmare a aplicării unei invenţii este scutit de

impozit în primii 5 ani de aplicare, calculaţi de la data valabilităţii brevetului şi rămâne în acest

caz, integral la dispoziţia unităţii care o aplică159, acesta din urmă putând fi ea însăşi titulara

brevetului, ori o altă unitate. Scutirea de impozit operează numai pentru unităţi (persoane

juridice care funcţionează legal), nu şi pentru persoane fizice care aplică o invenţie. Consecinţele

scutirii de impozit pentru invenţia aplicată, sunt mai degrabă de ordin teoretic. Aceasta pentru că,

pe de o parte, scutirea se acordă numai dacă invenţia se aplică în primii 5 ani, calculaţi de la data

valabilităţii brevetului. Cu alte cuvinte, aplicarea trebuie să intervină de la o dată la care invenţia

nu este practic cunoscută decât de titularul dreptului de a cere brevetarea, iar procedura de

brevetare este îndelungată astfel încât perioada de scutire efectivă este redusă. Pe de altă parte,

lipsa de publicitate face ca numărul unităţilor care au cunoştinţă de existenţa oportunităţii să fie

şi el limitat.

Salariatul care a realizat invenţia, fie în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul

activităţii societăţii, prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice unităţii sau

ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia şi care este titular al dreptului

la eliberarea brevetului este obligat să facă unităţii o ofertă iar aceasta din urmă este obligată să

îşi exercite dreptul în termen de 3 luni de la ofertă.

Din lege nu rezultă care este întinderea dreptului de preferinţă al unităţii, dacă acest drept

priveşte atât eliberarea brevetului, cât şi folosinţa invenţiei. Legea restrânge dreptul de preferinţă

la folosirea invenţiei arătând că, în cazul în care dreptul la eliberarea brevetului îi aparţine, el

„are obligaţia să facă prima ofertă de licenţă sau de cesiune unităţii al cărei angajat este” şi că,

dacă în intervalul de timp definit de lege „unitatea nu şi-a manifestat interesul, inventatorul

titular al brevetului de invenţie are dreptul de a exploata invenţia sa pe bază de contract cu orice

terţi”160.

Dacă dreptul de preferinţă al unităţii este privit în accepţiunea lui restrânsă, limitat la

contractul de folosire al invenţiei, inventatorul salariat are posibilitatea de a se sustrage obligaţiei

de a face prima ofertă unităţii, cedându-şi dreptul la eliberarea brevetului de invenţie unei terţe

persoane.

159 Ada Petrescu, Lucian Mihai, Drept de proprietate industrială, Introducere în dreptul de proprietate industrială. Invenţia. Inovaţia. Universitatea din Bucureşti, 1987, p.11.160 Valerica Lazăr, Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, Editura All Beck, Bucureşti, 1999.

b) Limitări alte dreptului de exploatare exclusivă a invenţiei. Drepturile născute în legătură

cu invenţia suferă unele îngrădiri, legea brevetului de invenţie reglementând două tipuri

de limite: primele având caracter general, celelalte fiind limitări cu caracter special.

Limitele generale ale dreptului de exploatare exclusivă a invenţiilor privesc durata

protecţiei şi întinderea teritorială a protecţiei. Durata protecţiei este limitată la durata de

valabilitate a brevetului de invenţie, aceasta fiind de 20 de ani161, cu începere de la data

constituirii depozitului reglementar. Pentru invenţia de perfecţionare protejată printr-un brevet şi

care nu poate fi aplicată fără cea brevetată anterior, durata de valabilitate a brevetului şi, deci, a

protecţiei este limitată la cea a brevetului acordat pentru invenţia pe care o perfecţionează, fără a

fi mai scurtă de 10 ani, timp după care invenţiile trec în domeniul public şi pot fi folosite liber de

orice persoană interesată162.

O a doua limitare cu caracter general este de ordin teritorial. Brevetul de invenţie conferă

protecţie pe teritoriul României. Limitarea este un efect al principiului teritorialităţii legii. În

condiţiile legii române şi ale convenţiilor internaţionale privind invenţiile la care România este

parte sau pe bază de reciprocitate este asigurată aceeaşi protecţie şi persoanelor fizice sau

juridice străine cu domiciliul sau sediul în România163.

Obţinerea unei protecţii într-o altă ţară sau alte ţări este posibilă numai prin solicitarea

brevetului de invenţie în acea ţară, dreptul exclusiv de exploatare a unei invenţii neputând fi opus

decât în privinţa actelor săvârşite pe teritoriul statului care a eliberat un brevet.

Privind limitele speciale, legea brevetelor de invenţii reglementează un număr de 5 cazuri

în care invenţia poate fi folosită de terţi, fără autorizarea titularului brevetului de invenţie şi fără

ca aceste acte de folosire să fie considerate încălcări ale dreptului exclusiv de exploatare a

invenţiei. Aceste cazuri sunt următoarele:

Imunitatea navelor, aeronavelor şi vehiculelor terestre;

Dreptul de posesiune anterioară şi personală;

Dreptul de posesiune ulterioară şi personală;

161 Yolanda Eminescu, Dreptul de autor. Armonizarea europeană, directivele europene, Editura Lumina Lex, 1995.162 Lect. univ. dr. Sarmisegetuza Tulbure, dr. Mihai Virgil Erdei, Legea dreptului de autor, vol. I, II, III, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2003.163 România a aderat la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, în formă revizuită la Chicago la 1-7 noiembrie 1974.

Folosirea invenţiei cu scop experimental;

Epuizarea dreptului.

Potrivit Legii nr. 64/1991, nu este o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a unei

invenţii, folosirea invenţiei în construcţia şi funcţionarea vihiculelor terestre, aeriene, precum

şi la bordul navelor sau la depozitele pentru funcţionarea acestora, aparţinând statelor

membre ale convenţiilor internaţionale privind invenţiile, la care România este parte, când

aceste nave pătrund pe teritoriul României temporar sau accidental, cu condiţia ca această

folosire să se facă exclusiv pentru nevoile vehiculelor sau ale navelor164.

Navele, aeronavele şi vehiculele terestre care folosesc în construcţia, funcţionarea sau la

bordul lor invenţii brevetate în România fără autorizarea titularului brevetului, beneficiază de

imunitate în următoarele condiţii:

Navele sau aeronavele ce folosesc astfel de invenţii în construcţie, la bord sau pentru

funcţionare, trebuie să aparţină unei ţări membre a Uniunii de la Paris;

Pătrunderea acestor nave sau vehicule terestre pe teritoriul României să fie temporară

sau accidentală;

Navele trebuie să folosească produse şi mijloace brevetate în România, exclusiv

pentru nevoile lor. Sunt asimilate acestora şi produsele deţinute la piese de schimb,

precum şi în scop de montare sau reparare a altor mijloace de transport aflate pe

teritoriul altor state165.

Dreptul de posesiune anterioară şi personală. Nu constituie încălcare a dreptului de

exploatare exclusivă a invenţiei, folosirea invenţiei de către o persoană care a aplicat invenţia sau

a luat măsuri efective şi serioase în vederea folosirii ei cu bună credinţă pe teritoriul României,

independent de titularul brevetului de invenţie şi înainte de constituirea unui depozit naţional

reglementar privind invenţia, sau înainte de data la care curge termenul de prioritate recunoscută;

în acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană în volumul existent la data

depozitului naţional reglementar, sau a priorităţii recunoscute şi dreptul la folosire nu poate fi

164 În textul Convenţiei de la Paris, art. 5, a fost introdus la Convenţia de revezuire care a avut loc la Haga în 1925.165 Elena Otilia Gheorghiu, Dreptul de proprietate intelectuală, Editura Zigotto, Galaţi, 1998.

transmis decât cu patrimoniul persoanei sau cu o fracţiune din patrimoniul afectat exploatării

invenţiei. Această166 excepţie este considerată o licenţă legală, pentru că dreptul de a folosi

invenţia este recunoscut utilizatorului, în condiţiile stabilite chiar prin lege.

Pentru a se recunoaşte dreptul de folosire anterioară, se cere ca utilizatorul să fi aplicat

invenţia anterior constituirii unui depozit, să o fi aplicat ori să fi luat măsuri efective şi serioase

în vederea folosirii ei cu bună credinţă, aplicarea să fi avut loc pe teritoriul României, iar

folosirea să se fi făcut independent de titularul brevetului de invenţie. Dreptul este limitat la

folosirea în continuare de către beneficiar, neputând fi transmis decât odată cu patrimoniul

afectat exploatării invenţiei. Dreptul de folosire nu poate depăşi limitele existente la data

depozitului reglementar.

Dreptul de posesiune ulterioară şi personală a invenţiei. Este o variantă a dreptului de

posesiune anterioară şi personală, care apără terţul de bună credinţă care a luat măsuri de folosire

a invenţiei într-un interval de timp în care aceasta se afla, din vina titularului brevetului, în

domeniul public167.

Titularul brevetului de invenţie are obligaţia de plată a taxelor de menţinere în vigoare a

brevetului, neplata acestora fiind sancţionată cu decăderea din drepturi168. Titularul brevetului

decăzut poate solicita şi obţine revalidarea brevetului de invenţie, plătind taxele datorate într-un

termen de 6 luni de la data publicării decăderii. În intervalul de timp cuprins între data decăderii

şi data revalidării brevetului invenţia aparţine domeniului public, terţii interesaţi putând lua

măsuri de folosire a acestia fără acordul titularului brevetului169. În această situaţie Legea

nr.64/1991, în art. 40, recunoaşte un drept de folosire ulterioară a invenţiei, personală şi gratuită,

pentru terţul care foloseşte sau a luat măsuri efective şi serioase de folosire a inveţiei în intervalul

cuprins între data decăderii din drepturi a titularului de brevet, pentru neplata taxelor de

menţinere în vigoare a brevetului şi data revalidării brevetului.

Folosirea invenţiei în scop experimental nu constituie încălcare a dreptului de exploatare

exclusivă a invenţiei deoarece se creează condiţii pentru încurajarea cercetării şi realizării de noi

invenţii.166 Mihai Seserman, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998.167 Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 2003168 Lynette Owen, Tranzacţiile privind dreptul de autor în domeniul operelor literare, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.169 Lect. univ. dr. Sarmisegetuza Tulbure, dr. Mihai Virgil Erdei, Legea dreptului de autor, vol. I, II, III, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2003.

Nu constituie încălcarea dreptului de exploatare exclusivă a invenţiei potrivit art. 37 din

Legea nr.64/1991, comercializarea sau oferirea spre vânzare pe teritoriul României, cu sau fără

acordul expres al titularului, a exemplarelor de produs, obiect al invenţiei, care au fost vândute

anterior de către titularul de brevet. Această excepţie constituie o aplicare a teoriei epuizării

dreptului asupra obiectului invenţiei potrivit căreia se admite că titularul de brevet pierde

protecţia asupra produsului brevetat din momentul în care acest produs a fost pus în circulaţie de

către titularul de brevet sau cu consimţământul acestuia, vânzarea produsului brevetat având

semnificaţia unei cesiuni a dreptului exclusive, născut prin brevet170.

În sistemul nostru de drept această excepţie mai sus menţionată ca şi în alte sisteme de

drept, face posibilă revânzarea unui produs brevetat, pus în circulaţie sau vândut anterior de către

titularul de brevet sau cu consimţământul acestuia, fără ca aceasta să fie considerată o încălcare a

dreptului de folosinţă exclusivă invenţiei171.

Obligaţiile titularului de brevet privesc raporturile sale cu inventatorul cu O.S.I.M. şi cu

terţii cărora li s-a transmis dreptul de folosinţă a invenţiei. Faţă de inventator, titularul de brevet

are următoarele obligaţii: respectarea drepturilor personal nepatrimoniale ale autorului invenţiei;

obligaţia de a se abţine de la divulgarea invenţiei; de a-l informa asupra stadiului examinării

cererii şi rezultatelor de la O.S.I.M.; de a comunica inventatorului intenţia de a renunţa la brevet

şi de a transmite dreptul asupra brevetului; obligaţia de plată a remuneraţiei suplimentare

inventatorilor de serviciu. În raporturile cu terţi dobânditori ai dreptului de folosire a invenţiei,

obligaţiile sunt cele asumate prin contractul de cesiune sau de licenţă, specifice fiind în conţinut

obligaţiile de remitere şi de garanţie172.

5.3. Apărarea drepturilor privind invenţiile

Legea brevetelor de invenţii asigură protecţia drepturilor inventatorilor şi titularilor de

brevet prin mijloace de drept administrativ, penal şi civil. Atribuţii în domeniul apărării

inventatorilor şi a titularilor de brevete de invenţie au Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi

170 A. Chavanne, op.cit. p.163171 A se vedea A. Bertrand, op.cit., p.177172 Adrian Pricopi, Nicolae Puşcaş, Protecţia proprietăţii industriale în dreptul român, Editura Paco, 1997.

instanţele judecătoreşti. Între acestea din urmă Tribunalul Judecătoresc este o instanţă cu o

competenţă specială. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este organ de specialitate a

administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu autoritate unică pe teritoriul

României în domeniul proprietăţii industriale173.

Constituie mijloace administrative de apărare a drepturilor privind invenţiile şi a

titularilor de brevete de invenţie, contestaţia împotriva hotărârilor O.S.I.M. (în realitate împotriva

hotărârilor comisiei de examinare a O.S.I.M.) şi revocarea hotărârilor de acordare a brevetelor174.

Astfel, potrivit art. 55 din lege, hotărârile O.S.I.M. pot fi contestate de către persoanele

interesate, în termen de 3 luni de la comunicare, orice persoană interesată având dreptul să ceară

în scris la O.S.I.M. revocarea în tot sau în parte a hotărârii de acordare a brevetului de invenţie,

în termen de 6 luni de la publicare, dacă nu este îndeplinită vreuna dintre condiţiile de

brevetabilitate (noutatea, activitatea inventivă şi aplicabilitatea industrială). Contestaţia şi cererea

de revocare se examinează în termen de 3 luni de la înregistrarea ei, de către o comisie de re-

examinare a cărei compunere este alte decât cea care a luat hotărârea175.

Legea brevetelor de invenţii conţine dispoziţii prin care sunt incriminate ca infracţiuni

atingerea adusă calităţii de inventator, încălcarea dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei şi

divulgarea datelor cuprinse în cererea de brevet. Prin dispoziţiile Codului Penal sunt incriminate

ca infracţiuni săvârşite în legătură cu invenţiile: contrafacerea, divulgarea secretului profesional

şi concurenţa neloială. Astfel, potrivit art. 58 din Legea nr.64/1991, însuşirea fără drept în orice

mod a calităţii de inventator este sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de

la 50.000 lei la 100.000 lei. Dreptul la calitatea de inventator este un drept personal

nepatrimonial şi este protejat în persoana inventatorului fără a se deosebi după cum acesta este

sau nu şi titularul brevetului de invenţie.

Constituie infracţiunea de contrafacere fabricarea, folosirea sau punerea în circulaţie fără

drept a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de

brevetul de invenţie, pe perioada de valabilitate a acestuia. Fapta se pedepseşte cu închisoare de

la 3 luni la 2 ani, sau amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, iar acţiunea penală se pune în

173 Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale: - Introducere în proprietatea intelectuală, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001174 Florin Ciutacu, Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul de autor, dreptul de proprietate industrială, Editura Themis Cart, Bucureşti, 2003175 A se vedea mai sus „Contestaţia administrativă împotriva hotărârilor O.S.I.M.”

mişcare la plăngerea prealabilă a părţii vătămate. Area calitatea de parte vătămată titularul

brevetului de invenţie şi cesionarul exclusiv, pentru că în cazul cesiunii exclusive, odată cedat

brevetul, cedentul nu mai are dreptul să exploateze invenţia, în caz contrar cedentul devenind el

însuşi subiect activ al infracţiunii de contrafacere. Protecţia prin brevet este limitată teritorial şi

în timp, aşa încât spre a ne afla în faţa unei infracţiuni de contrafacere este necesar, ca pe lângă

elementul intenţional şi atingerea adusă drepturilor titularului de brevet (prin fabricarea, folosirea

sau punerea în circulaţie a obiectului brevetului) să existe un brevet valabil176.

Pentru drepturile provizorii conferite solicitantului de brevet pentru perioada cuprinsă

între data constituirii depozitului reglementar şi data eliberării brevetului, încălcarea acestora

atrage pentru persoanele vinovate, obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun, titlul pentru

plata despăgubirilor putând fi pus în exercitare numai după eliberarea brevetului. Rezultă că

încălcarea drepturilor provizorii nu este sancţionată şi penal. De altfel, jurisprudenţa de la

începutul secolului de la noi, considera că fapta nu constituie infracţiune, chiar în cazul în care

era comisă după eliberarea brevetului, dar înaintea publicării lui. Limitele în care obiectul

invenţiei este protejat sunt date de revendicări, adică de ceea ce se pretinde a fi nou şi, în

consecinţă, protejat. Existenţa contrafacerii va rezulta din comparaţia obiectului protejat cu cel

care a constituit obiectul contrafacerii. Aprecierea contrafacerii este întotdeauna anevoioasă şi,

din această cauză, nu poate fi încredinţată tribunalelor penale177.

Divulgarea datelor din cererile de brevete până la publicarea lor de către personalul

O.S.I.M. şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, se pedepseşte cu

închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei. Infracţiunea de

divulgare a invenţiei are ca subiect activ personalul O.S.I.M. şi persoanele care efectuează lucrări

în legătură cu invenţia, subiectul fiind, deci, calificat. Dar, şi în acest caz, ne aflăm în faţa unor

duble incriminări, pentru că ea este sancţionată şi de art. 196 Cod Penal (divulgarea secretului

profesional). Diferenţa ar consta doar în faptul că în dreptul comun fapta se sancţionează la

plângerea prealabilă a părţii vătămate178.

Potrivit art. 201 Cod Penal, constituie infracţiune de concurenţă neloială şi se

sancţionează cu închisoare de la 1 lună la 2 ani sau amendă, „fabricarea ori punerea în circulaţie

176 A. Ionaşcu, A. Comşa, N. Mureşan, Dreptul de autor în R.S.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 35.177 Stanciu D. Carpenaru, Drepturile de creaţie intelectuală, Universitatea Bucureşti, 1971, p. 23.178 Ion Macovei, Protecţia creaţiei industriale, Editura Junimea, Iaşi, 1984.

a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi

aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de inveţie, ori

folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în

scopul de a induce în eroare pe beneficiari”. Acţiunea penală pentru această infracţiune se pune

în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ori la sesizarea Camerei de Comerţ şi

Industrie teritorială sau a altei organizaţii profesionale, dispoziţie de natură a crea numeroase

probleme de interpretare asupra legii mai favorabile şi a reversibilităţii plângerii prealabile.

Încălcarea drepturilor nepatrimoniale şi a celor patrimoniale născute în legătură cu

invenţia conferă inventatorului ori titularului brevetului de invenţie dreptul la acţiuni civile.

Atunci când încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale constituie şi infracţiune, titularul

dreptului încălcat are dreptul de a opta între o acţiune civilă separată ori o acţiune civilă alăturată

procesului penal. Pentru restabilirea dreptului atins în instanţă, la cerere, poate obliga pe autorul

faptei să publice hotărârea ori să dispună alte măsuri de natură a da satisfacţie victimei. Cel

vătămat în drepturile sale are deschisă şi calea acţiunilor în răspundere civilă delictuală şi

contractuală. Sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti litigiile privitoare la: calitatea de autor,

de titular al brevetului de invenţie, drepturile născute din brevetul de invenţie (dreptul exclusiv

de exploatare), drepturile patrimoniale născute din contracte de cesiune ori de licenţă, drepturile

patrimoniale cuvenite inventatorului, executarea obligaţiei de informare şi asistenţă tehnică179.

6. Transmisiunea drepturilor privind invenţiile

Potrivit art. 48 din Legea nr.64/1991 sunt considerate transmisibile prin cesiune, pe bază

de licenţă exclusivă sau neexclusivă, precum şi prin succesiune legală sau testamentară:

Dreptul la acordarea brevetului de invenţie;

Dreptul asupra brevetului;

Drepturile care decurg din înregistrarea unei cereri de brevet;

Drepturile patrimoniale ce decurg din brevetul de invenţie.179 Busca Gheorghe, Dreptul proprietăţii intelectuale şi de limitare a lor în scopul asigurării protecţiei, Revista Invenţie şi Inovaţie, 1992.

Asociate acestora şi odată cu ele se transmit şi alte drepturi, corelativ şi obligaţiile, cum

ar fi drepturile la despăgubiri în caz de folosire fără drept a invenţiei, dreptul la asistenţă tehnică,

dreptul de a fi informat asupra stadiului şi rezultatelor aplicării invenţiei180.

Legea se limitează la enunţarea cesiunii şi licenţei ca moduri de transmitere volutară a

drepturilor, ocupându-se special doar de licenţele obligatorii şi din oficiu.

6.1. Cesiunea drepturilor asupra brevetului de invenţie

Cesiunea dreptului asupra brevetului de invenţie este contractul prin care titularul

brevetului, cedentul, transferă dreptul său unei alte persoane, cesionar, în schimbul unui preţ.

Obiect al cesiunii îl poate constitui şi alte drepturi cum sunt: dreptul la acordarea brevetului de

invenţie, drepturile care decurg din înregistrarea unei cerei de brevet, ori drepturile patrimoniale

ce decurg din brevetul de invenţie.

Contractul de cesiune are ca figură juridică apropiată contractul de vânzare-cumpărare,

unii autori considerând, că în lipsa unei reglementări speciale, regulile dreptului comun în

materie de vânzare-cumpărare sunt aplicabile şi cesiunii181, alţi autori circumstanţiază cesiunea

brevetului arătând că acesta este un contract cu caractere asemănătoare vânzării de acţiuni ale

unei societăţi comerciale, pentru că valoarea obiectului nu este niciodată certă182.

Caracterul civil sau comercial al cesiunii se stabileşte potrivit regulilor de drept comun.

Astfel, dacă atât cedentul cât şi cesionarul sunt comercianţi, actul este comercial. Dacă cedentul

este necomercial actul va fi civil pentru el şi comercial pentru cesionarul care a achiziţionat

brevetul pentru a-l exploata. Dacă actul este comercial numai pentru una din părţi, toţi

contractanţii sunt supuşi cât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la

persoana chiar a coercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel, iar acţiunile ce derivă

din actul comercial numai pentru una din părţi sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale.

180 Ioan Constantin, Brevetarea invenţiilor în străinătate, Editura All, Bucureşti, 1993.181 Y. Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Editura Lumina Lex, 1997, p. 69182 B.I. Scondăcescu, V. Loghin, op.cit.

Cesiunea poate fi definitivă sau temporară, în acest caz din urmă având natura unei

vânzări cu pact de răscumpărare. Cesiunea este totală, dacă poartă natura unei vânzări cu pact de

răscumpărare. Cesiunea este totală, dacă poartă asupra întregului brevet şi pentru întreg teritoriul

pe care invenţia este protejată, şi parţial dacă este limitată la o parte a teritoriului, a aplicaţiilor

posibile sau a drepturilor transmise. Cesiunea poate fi însoţită şi de alte drepturi accesorii, cum

sunt dreptul de prioritate sau know-how ori perfecţionările ulterioare. În cazul cesiunii parţiale

efectul care se poate produce este şi acela al unei coproprietăţi asupra brevetului. Dreptul poate fi

cedat cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. El poate constitui, de asemenea, aport la capitalul social

al unei societăţi comerciale183.

Cedentul are ca principale obligaţii:

Transferul dreptului. Acesta însemnând că cedentul trebuie să fie titularul dreptului cedat,

iar cesiunea să aibă ca obiect un brevet valabil. Cesiunea unui brevet expirat este nulă

pentru lipsa obiectului, elementul aleatoriu al contractului de cesiune nepurtând decât

asupra valorii comerciale a invenţiei şi nu asupra validităţii brevetului;

Obligaţia de garanţie. Cedentul trebuie să garanteze pe cesionar atât împotriva viciilor

ascunse ale obiectului contractului cât şi împotriva evicţiunii. Obligaţia de garanţie nu

priveşte însă şi randamentul industrial sau valoarea comercială a invenţiei. Obligaţiile de

garanţie se analizează cu exigenţă sporită atunci când cedentul este profesionist.

Includerea în contract a unei clauze de negaranţie este licită, ea trebuind privită cu

exigenţă sporită atunci când este formulată în favoarea unui cedent profesionist184.

Cedentul trebuie să garanteze pe cesionar împotriva evicţiunii, fie că acesta provine din fapta

terţului, fie din fapta personală a cedentului. Fapta terţilor poate îmbrăca fapta unei acţiuni în

contrafacere, a unei acţiuni în revendicare sau a unei acţiuni în anulare185. Contractul de cesiune

transferă cesionarului dreptul de proprietate asupra brevetului (total sau parţial) şi dreptul de

acţiune în contrafacere pentru actele ulterioare cesiunii. Prin cesiune nu se transferă drepturile

183 A. Ionescu, A. Comsa, N. Muresan, Dreptul de autor în RSR, Editura academiei, Bucureşti, 1969, p. 35184 Y. Eminescu, regimul juridic al creaţiei intelectuale, Lumina LEX, 1997, p. 175185 Florin Ciutacu, Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul de autor. Dreptul de proprietate industrial, Editura Themis Cart, Bucureşti, 2003

personal nepatrimoniale aparţinând inventatorului şi care sunt netransmisibile. Cedentul

dobândeşte dreptul la plata preţului cesiunii, iar în cazul cesiunii parţiale, păstrează în condiţiile

contractului dreptul de a continua exploatarea brevetului fără a se face vinovat de contrafacere.

Principalele obligaţii ale cesionarului sunt:

Obligaţia de plată a preţului. Potrivit dreptului comun, pentru ca cesiunea să fie valabilă

preţul trebuie să fie determinat sau determinabil la momentul semnării contractului. Plata

preţului poate fi o sumă fixă sau o sumă proporţională cu beneficiile obţinute din

exploatarea invenţiei, în acest ultim caz neplata la termenele stabilite va da naştere unei

acţiuni în rezilierea contractului.

Obligaţia de exploatare a invenţiei. Exploatarea invenţiei constituie o obligaţie analizată

cu exigenţă sporită în cazul în care preţul se plăteşte în suma proporţională din beneficiile

exploatării. În anumite condiţii, lipsa de exploatare insuficientă a invenţiei este

sancţionată cu licenţă obligatorie sau din oficiu186.

Dreptul de brevet însuşi este limitat, de aceea şi durata contractului de cesiune nu poate

depăşi durata de valabilitate a brevetului. Dacă brevetul de cesiune a fost încheiat pe o durată

mai mare decât durata de valabiliatate a brevetului, contractul încetează odată cu încetarea

valabilităţii brevetului.

Transmiterea drepturilor asupra brevetului de invenţie produce efecte faţă de terţi începînd cu

data înregistrării acesteia la O.S.I.M, ceea ce presupune remiterea în vederea efectuării operaţiei

contractului de cesiune în întregul său. Depunerea unui extras după contractul de cesiune, a unui

proces verbal al Consiliului de Administraţie a unei societăţi comerciale nu este suficientă 187.

O.S.I.M îndeplineşte doar funcţia de înregistrare neputând refuza aceasta pe motiv de nuliatate a

contractului sau pentru orice alt motiv. Înregistrarea poate fi cerută de oricare dintre contractanţi,

dar lipsa înregistrării nu are nici o relevanţă în ceea ce priveşte valabilitatea contractului188.

186 I. Camenita, op.cit. p. 21187 A. Chavanne, op.cit, p. 174188 A. Petrescu şi L. Mihai, op. cit., p. 104

6.2. Contractul de licenţă

Cuvântul „licenţă” are în limba română multiple semnificaţii, de la aceea de titlu ştiinţific

obţinut la terminarea unor studii superioare, la autorizaţia pentru exercitarea unui negoţ sau de

comportare care încalcă anumite reguli. Originea cuvântului este latină (licentia-ae) şi are

semnificaţia de permisiune sau libertate de a acţiona189.

În prezent în materia de care ne ocupăm, termenul de licenţă desemnează operaţiunea juridică

prin care se transmite dreptul de folosinţă asupra unei invenţii, desen sau model industrial,

marca, know-how, este acordul în virtutea căruia titularul unui drept exclusiv autorizează o altă

persoană să săvârşească unele acte acoperite de acest drept190.

Clasificarea licenţelor. Licenţa poate fi simplă sau exclusivă, aceasta din urmă la rîndul ei

putând fi absolută (cedentul nu poate acorda alte licenţe) sau atenuantă. Licenţele mai pot fi

limitate sau nelimitate prin întinderea teritorială, durata exploatării ori natura activităţilor cedate.

Importantă dub aspectul consecinţelor este clasificarea licenţelor după izvorul lor în: licenţe

voluntare, licenţe legale şi licenţe obligatorii. Spre deosebire de cesiune, în contractul licenţei,

beneficiarul dobândind doar un drept de folosinţă a invenţiei, obligaţia de plată a taxelor de

menţinere în vigoare a brevetului aparţine titularului de brevet. Dar în cazul licenţei exclusive se

apreciază ca obligaţia revine totuşi beneficiarului191.

Licenţele simple sunt acele licenţe prin care se transmite cesionarului folosirea invenţiei

brevetate, titularul brevetului păstrând atât dreptul de a folosi el însuşi invenţia cât şi

dreptul de a ceda folosinţa invenţiei şi altor persoane. Beneficiarul licenţei simple nu are

dreptul de a acţiona în contrafacere, el putând doar înştiinţa pe titularul brevetului de

existenţa actului de contrafacere pentru ca acesta să acţioneze, de asemenea nu are

dreptul de a transmite acest drept altor persoane;

189 Pierre-Zves, Gotier, Proprietatea literară şi artistică, Editura Lumina LEX, 1997, p. 83190 Y. Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Lumina LEX, 1997, p. 175191 Lect. Univ. Dr. Sarmisegetuza Tulbure, Dr. Mihai Virgil Erdei, Legea dreptului de autor, vol. I, II, III, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003

Licenţele exclusive sunt acele licenţe prin care se transmite beneficiarului folosinţa

exclusivă fie a uneia din formele de realizare ale invenţei (când aceasta este susceptibilă

de mai multe forme de realizare), fie pentru o anumită durată, fie pentru un anumit

teritoriu;

Licenţa exclusivă poate şi absolută sau atenuată . în cazul licenţei absolute cedentul nu

poate să acorde alte licenţe, dar trebuie să se abţină de asemenea de la orice act de

exploatare a invenţiei în formă, pe perioada sau în lăuntrul teritoriului la care se referă

exclusivitatea;

Licenţele sunt limitate parţial sau totale în funcţie de întinderea teritorială a folosinţei, a

duratei exploatării sau a naturii activităţii pentru care licenţa a fost acordată (fabricare,

vânzare, export);

Licenţele sunt voluntare atunci cînd au ca izvor voinţa părţilor; şi legale atunci când

transmisiunea dreptului de folosinţă operează în virtutea legii.

Definiţia şi natura juridică a contractului de licenţă. Contractul de licenţă este instrumentul

prin care se realizează transferul tehnologic în cadrul raporturilor de cooperare şi comerţ

internaţional. Doctrina, subliniind lipsa reglementării legale speciale defineşte contractul de

licenţă ca fiind „acordul prin care titularul unui drept de proprietate industrială concede unei alte

persoane, în tot sau în parte folosinţa dreptului său exclusiv de exploatare în schimbul unei

redevenţe”192.

Licenţa invenţiei presupune calitatea de titular al dreptului exclusiv de exploatare a

cedentului. Obiectul licenţei de invenţie îl constituie dreptul de a folosi o invenţie brevetată,

aceasta putând îmbrăca toate formele de folosinţă recunoscute titularului dreptului sau numai

unele dintre acestea. Doctrina franceză consideră ca spre deosebire de cesiune, licenţa nu are

efect translativ de drepturi, fiind creatoare doar de obligaţii193.

În practică s-a apreciat că în vreme ce cesiunea are natura unui contract de vânzare-

cumpărare, contractul de licenţă are natura juridică a unui contract de locaţiune194. Este evident

că dispoziţiile dreptului comun privitoare la locaţiune sunt aplicabile numai în cazul în care

192 Y. Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Lumina LEX, 1997, p. 179193 Joanna Schmidt-Szalewsky, op. cit. p. 52194 Claude Colombet, Propriete literaire et artistique et driots, Dalloz, 1997, p. 2

licenţa este cu titlu oneros, dacă însă este cu titlu gratuit, natura juridică a acesteia este cea a

contractului de comodat.

Contractul de licenţă este un contract consensual, oneros cu executare succesivă, neputându-

se încheia pe durată nedeterminată deoarece la expirarea duratei de valabilitate a brevetului,

contractul de licenţă încetează; având un caracter intuitu personae, conform căruia beneficiarul

nu poate cesiona drepturile dobândite fără consimţământul cedentului195.

Legea noastră nu impune vreo condiţie de formă pentru contractul de licenţă. Complexitatea

acestuia şi nevoia de detaliere a clauzelor sale, precum şi lipsa reglementării prin lege a acestuia

fac necesară încheierea contractului în formă scrisă, la fel ca şi în alte sisteme de drept cum ar fi

cele franceze196, poloneze sau cehe.

În dreptul nostru transmiterea, pentru a produce efecte faţă de terţi presupune înregistrarea la

O.S.I.M, dat în alte părţi contractul îşi produce efecte şi în lipsa înregistrării, caz în care

beneficiarul licenţei exclusive nu poate acţiona în contrafacere pe uzurpatori, iar intervenţia

beneficiarului licenţei neexclusive nu poate fi primită.

Efectele contractului de licenţă. Contractul de licenţă creează obligaţii în sarcina cedentului

şi a cesionarului şi este opozabil de la data înregistrării la O.S.I.M terţilor.

Principalele obligaţii ale cedentului sunt: obligaţia de a-l pune pe beneficiarul licenţei în

situaţia de a folosi invenţia; de a-i acorda asistenţă tehnică; de a plăti anuităţile şi obligaţia de

garanţie.

Obligaţia de a-l pune pe cedent în situaţia de a folosi invenţia este forma de manifestare a

obligaţiei de remitere, de predare a lucrului închiriat. În cazul contractului de licenţă obligaţia de

remitere este complexă şi se materializează în principal prin remiterea rescrierii, revendicării şi

desenelor, a schiţelor, planurilor, modelelelor. Remiterea trebuie făcută să fie completă în sensul

că documentele şi modelele puse la dispoziţia beneficiarului trebuie să permită folosirea

invenţiei. Obligaţia de remitere poate cuprinde, după caz şi pe aceea de treansmitere a

195 Ivan Cherpillod, Obiectul dreptului de autor, impr. Vaudoise, Lausanne, 1985, p. 65196 Potrivit art. 613 CPI francez contractul de licenţă trebuie încheiat în formă scrisă sub sancţiunea nulităţii. Vezi A. Chavanne, op. cit. p.194

perfecţionărilor şi de comunicare a know-how-ului. Perfecţionările ulterioare trebuie remise

beneficiarului licenţei doar în cazul în care s-a prevăzut astfel prin contract.

Obligaţia de a acorda asistenţă tehnică beneficiarului poate fi privită în conexiune cu

obligaţia de remitere. Există însă cazuri în care titularul brevetului nu este şi inventatorul, iar

acesta din urmă nu poate fi obligat să acorde asistenţă decât contracost titularului brevetului. Nu

există identitate de conţinut între obligaţia de a acorda asistenţă tehnică şi obligaţia de

comunicare a know-how-ului. Această obligaţie încetează odată cu punerea în funcţiune a

obiectului invenţiei pentru care s-a transmis dreptul de folosinţă, în vreme ce know-how-ul se

transmite pentru toată durata de folosinţă a obiectului invenţiei. Asistenţa tehnică priveşte

punerea în funcţiune a invenţiei, know-how-ul are ca obiect un complex de cunoştinţe transmise

în scopul exploatării cu maximum de randament a invenţiei.

Cedentul este obligat să menţină bunul în stare de a fi exploatat, iar în materie de invenţii

acesta presupune, în primul rând plata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului din partea

titularului brevetului de invenţie.

Obligaţia de garanţie presupune a se asigura beneficiarului garantarea folosinţei liniştite şi

utile a invenţiei pe toată durata contractului de licenţă. Cedentul trebuie să garanteze pe

beneficiar pentru tulburările provenite din fapta terţilor, din fapta proprie sau contra viciilor.

Obligaţia de garanţie pentru tulburările provenite din fapta proprie presupune plata anuităţilor

pentru menţinerea în vigoare a brevetului, abţinerea de la concurenţă, abţinerea de la cesiunea

dreptului şi către alte persoane. Tulburările din partea terţilor pot fi şi de drept şi de fapt. În

contra unor tulburări de fapt cesionarul se poate proteja singur, dar există tulburpri de drept care

nu pot fi reprimate decât prin intervenţia titularului brevetului de invenţie prin acţiunea în

contrafacere197. Cât priveşte obligaţia de garanţie pentru vicii, aceasta presupune că titularul

brevetului trebuie să garanteze pe beneficiar pentru cazul în care dreptul cedat este pierdut în

urma anulării brevetului. Obligaţia de garanţie nu include însă şi rentabilitatea exploatării sau

valoarea comercială a licenţei acordate.

Obligaţiile beneficiarului licenţei sunt: obligaţia de plată a preţului şi obligaţia de exploatare

a licenţei.

197 Alain Strowel, Droit d’autor et copyright, Bruiland, 1993, p. 102

Obligaţia de licenţă este în principiu un contract u titlu oneros. Preţul licenţei trebuie să fie

determinat sau determinabil. Acesta se stabileşte fie ca sumă fixă, fie sub forma unei redevenţe, a

unui procent din beneficii, din cifra de afaceri sau din preţul de vânzare a bunurilor obţinute prin

exploatarea invenţiei198. Frecvent este utilizată în contractele del licenţă clauza de minimum

garanti, constând într-o sumă minimă care se datoreză indiferent de beneficiile realizate de

cesionar.

Beneficiarul licenţei are obligaţia de a o exploata indiferent de natura licenţei: exclusivă sau

neexclusivă. Obligaţia de exploatare este personală, în virtutea caracterului intuitu personae a

licenţei şi trebuie îndeplinită cu bună credinţă, trebuie să fie serioasă, efectivă şi loială199.

Brevetul de invenţie se poate constitui în aport la capitalul social al unei societăţi comerciale,

lucru firesc având în vedere valoarea sa economică, şi faptul că brevetul de invenţie recunoaşte

titularului un drept de proprietate industrială. Titularul brevetului poate transmite societăţii

prorpietatea sau folosinţa brevetului de invenţie. Dacă s-a transmis proprietatea asupra brevetului

societatea devine titulara brevetului şi poate exercita prerogativele acestei calităţi200. Dacaă

titularul a transmis societăţii numai un drept de folosinţă acesta îşi conservă drepturile asupra

brevetului, societatea dobândind doar un drept de exploatare a invenţiei pe durată determinată.

La dizolvarea societăţii titularul brevetului redobândeşte dreptul deplin asupra brevetului.

Legea prevede în art. 48 că dreptul la eliberarea brevetului de invenţie, dreptul asupra

brevetului, drepturile care decurg din înregistrarea unei cereri de brevet, precum şi drepturile

născute din brevetul de invenţie pot fi transmise în tot sau în parte şi prin succesiune legală sau

testamentară.

6.3. Licenţele legale

198 Lect. Univ. Dr. Sarmisegetuza Tulbure, Dr. Mihai Virgil Erdei, Legea dreptului de autor, vol. I, II, III, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003

199 Joanna Schmidt-Szalewsky, op. cit. p. 52200 A. Lucas, H.G. Lucas, Traite de la proriete litaraire et artistique, Edition Litec, 1994, p. 18

Neexploatarea sau insuficienta exploatare, interesele sănătăţii publice, ale economiei

naţionale, ale apărării sau siguranţei naţionale, constituie cauze pentru care, prin hotărâre

judecătorească, sau Hotărâre a Guvernului pot fi impuse licenţe a unor invenţii201.

Acordarea protecţiei şi conferirea dreptului de exploatare exclusivă a invenţiei au

corespondent în obligaţia de exploatare pe durată limitată pentru ca la rândul ei să beneficieze de

progresul pe care îl reprezintă invenţia. Neexploatarea sau insuficienta exploatare a invenţiei sunt

sancţionate printr-o licenţă obligatorie. În reglementarea legii române din 1906 sancţiunea pentru

neexploatarea era decăderea din drepturi a titularului brevetului de invenţie, soluţie care a existat

şi în legislaţia altor ţări202. Apreciată ca excesivă Conferinţa de revizuire de la Lisabona din 1908

a înlocuit acestă sancţiune cu cea a licenţei obligatorii împreună cu recomandarea că decăderea

din drepturi s-ar fi dovedit insuficientă pentru a preveni abuzurile ce ar fi putut să rezulte din

exercitarea dreptului exclusiv conferit de brevet.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 64/1991, o licenţă obligatorie poate fi cerută de orice

persoană interesată, interesul trebuind să vizeze explotarea serioasă şi efectivă a invenţiei

brevetate. Cererea de acordare a licenţei obligatorii este de competenţa tribunalului Bucureşti şi

se acordă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: invenţia nu a fost aplicată suficient pe

teritoriul României; titularul nu îşi poate justifica inacţiunea dacă au trecut patru ani de la

înregistrarea cererii de brevet sau trei ani de la eliberarea brevetului.

Prin hotărârea tribunalului vor fi determinate şi „nivelul redevenţelor şi drepturilor

băneşti cuvenite inventatorului”, exprimarea legiuitorului fiind de natură a crea confuzii

(redevenţele sunt drepturi băneşti). Licenţa obligatorie se înregistrează la O.S.I.M provocînd

efecte nu de la data remiterii definitive a hotărîrii ci de la data înregistrării ei. La cererea

titularului de brevet, licenţa obligatorie poate fi retrasă de tribunal dacă beneficiarul licenţei nu-şi

îndeplineşte obligaţia de exploatare a invenţiei în condiţiile stabilite prin hotărâre.

Invenţiile din domeniul sănătăţii pot fi supuse regimului de licenţă din oficiul

judecătoresc în următoarele condiţii: obiectul brevetului este o invenţie din domeniul sănătăţii;

201 Lect. Univ. Dr. Sarmisegetuza Tulbure, Dr. Mihai Virgil Erdei, Legea dreptului de autor, vol. I, II, III, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003202 W. R. Cornish, Intellectual property: patents, copyrights trade marks and allied rights, London, Suit&Maxwell, 1996

invenţia nu este exploatată sau este insuficient exploatată; titularul brevetului nu îşi poate

justifica inacţiunea; exploatarea invenţiei este cerută de interesele sănătăţii publice203.

Cererea se formulează de Ministerul Sănătăţii şi este de competenţa Tribunalului

Bucureşti. Legea prevede apărarea şi siguranţa naţională, Legea nr. 64/1991, în art. 52

reglementează procedura trecerii în regim de licenţă din oficiu a acestora. Licenţa din oficiu

administrativă, fără punere în întârziere, poate avea ca obiect invenţia brevetată sau invenţia care

face obiectul unei cereri de brevet.

Cererea de acordare a licenşei din oficiu se formulează ministerului de resort şi este

admisibilă, în aceeşi procedură, exclusiv pentru invenţiile din dmeniul apărării şi siguranţei

naţionale. Licenţa se acordă direct ministerului de resort sau unităţilor care pot exploata invenţia

în favoarea acestui minister. Legea prevede că licenţa acordată în aceste condiţii produce efecte

începând cu data luării hotărârii de către Guvern şi se înregistrează la O.S.I.M.

6.4. Pierderea dreptului aupra brevetului de invenţie

Dreptul asupra brevetului de invenţie încetează prin expirarea duratei de valabilitate al

acesteia. Acesta este modaliateta naturală de încetare adreptului, brevetul de invenţie având o

perioadă de valabilitate limitată şi care nu poate fi prelungită, spre deosebire de desene şi modele

industriale unde durata de valabilitate a certificatului poate fi prelungită de două ori, sau de cea a

mărcilor unde, prin reînnoiri repetate se poate obţine o protecţie la infinit204.

Decăderea titularului din drepturi pentru neplata taxei de menţinere în vigoare a

brvetului. Pe întrega durată de valabilitate a brevetului, titularul este obligat anual la plata taxelor

de menţinere în vigoare abrevetului prin plata nuală şi într-un cuantum progresiv a taxei de

menţinere în vigoare a brevetului, se urmăreşte prevenirea menţinerii în vigoare a unor brevete

203 An Lect. Univ. Dr. Sarmisegetuza Tulbure, Dr. Mihai Virgil Erdei, Legea dreptului de autor, vol. I, II, III, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003 dre Francon, Cours de propriete literaire, artistique et industrielle, Litec 1996, p. 146204 Otilia Calmuschi, Drepturile patrimoniale ale inventatorilor, revista de drept comercial, nr.1/1993. P. 121

pentru invenţii neexploatate. Taxele din domeniul proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a

acestora sunt reglememntate în prezent de Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998205.

Neplata taxei de menţinere în vigoare a brevetului atrage după sine decăderea titularului

din drepturile ce decurg din brevet. Această sancţiune a fost considerată prea severă, de aceea cu

ocazia Conferinţei de revizuire a Convenţiei de la Paris, din 1925, s-au propus două soluţii

pentru atenuarea sancţiunii: fie prin acordarea unui termen de graţie de cel puţin 6 luni, fie prin

revalidarea brevetului prin plata ulterioară a taxelor. Legea nr. 64/1991 şi-a însuşit ambele soluţii

de atenuare a sancţiunii. Astfel decăderea intervine la expirarea termenului de 6 luni calculat de

la data la care taxa trebuie plătită fără majorări. Posibilitatea plăţii taxei cu majorări nu

prelungeşte termenul la care intervine decăderea. Legea nu dispune asupra modului în care

decăderea intervine şi a datei de la care aceasta produce efecte faţă de titular şi faţă de terţi,

limitându-se a dispune că decăderea titularului din drepturi se publică206.

Titularul de brevet poate cere la O.S.I.M. revalidarea brevetului pentru motive justificate

în termen de 6 luni de la data publicării decăderii, revalidarea brevetului fiind de asemenea

supusă publicării. Beneficiarul unei licenţe nu poate cere revalidarea brevetului, care oricum nu

prelungeşte durata de valabilitate a acesteia. Cât priveşte motivele pentru care se poate cere

revalidarea brevetului, legea prevede doar că ele trebuie să fie temeinic justificate. Jurisprudenţa

franceză a considerat că sunt motive temeinice: eroarea în care s-a aflat titularul brevetului care a

făcut o altă plată sau pentru un alt brevet, starea de boală a titularului brevetului, decesul subit al

responsabilului serviciului de brevete al unei societăţi, dezorganizarea unei întreprinderi ca

urmare a declanşării procedurii de reorganizare judiciară207. Legea noastră tace şi în privinţa

organului care decide revalidarea brevetului şi care nu ar putea fi decât organul care a constatat şi

decăderea.

Renunţarea titularului la brevetul de invenţie. Titularul brevetului de invenşie poate

renunţa, în tot sau în parte, la brevet, pe baza unei declaraţii scrise, ănregistrată la O.S.I.M. . în

cazul invenţiilor de serviciu, pentru care dreptul de brevet aparţine şi a fost eliberat unităţii, în

cazul invenţiilor realizate în cadrul unui contract de cercetare pentru care brevetul a fost eliberat

205 Publicată în Monitorul Oficial nr. 43, din 30 ianuarie 1998206 A se vedea Ada Petrescu, Lucian Mihai, Drept de proprietate industrială, Introducere în dreptul de proprietate industrială. Invenţia. Inovaţia., Universitatea din Bucureşti, 1987 , p. 21207 Jules Marc Baudel, La legislation des Etats-Unis sur le droit d’autor, edition Bruyland 1990, p. 273

unităţii care a comandat cercetarea, precum şi în cazul invenţiilor realizate de salariaţi fără

misiune inventivă şi care au făcut obiectul unei cesiuni, titularul brevetului este obligat să

comunice inventatorului intenţia sa de renunţare, iar la cererea inventatorului, titularul este

obligat să-i transmită acestuia dreptul asupra brevetului. Dacă brevetul a fost obiectul unui

contract de licenţă renunţarea este posibilă numai cu acordul beneficiarului licenţei. Dreptul de

exploatare exclusivă conferită de brevet având o valoare patrimonială, care absoarbe pe un

anumit termen întrega valoare economică cuprinsă în exercişiul acestui monopol, rezultă că

creditorii inventatorului sunt în drept să ceară anularea renunţării, ori de câte ori aceasta este

făcută în dauna intereselor lor208. Invenţia sau partea la a cărei protecţie s-a renunţat, poate fi

liber exploatată de către terţi. Renunţarea produce efecte începând cu data înregistrării acesteia la

O.S.I.M..

Anularea brevetului de invenţie. Brevetul de invenţie eliberat de O.S.I.M. poate fi anulat

în tot sau în parte, la cererea oricărei persoane interesate în cazul în care se constată că la data

înregistrării cererii de brevet de invenţie nu erau îndeplinite condiţiile pentru existenţa unei

invenţii brevetabile, care sunt următoarele: noutatea, activitatea inventivă şi aplicabilitatea

industrială. Dar anularea brevetului poate fi cerută şi pentru motiv că pretinsa invenţie nu era

brevetabilă deoarece era contrară ordinii publice şi bunelor moravuri, ori este acceptată de la

brevetare209.

Condiţiile de fond pentru existenţa unei invenţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ,

absenţa oricăreia dintre ele putând duce la anularea brevetului, legea nefăcând nici o distincţie

între brevetele de invenţie principală şi cele de invenţii de perfecţionare210.

Decăderea are aceleaşi efecte ca şi renunţarea sau împlinirea termenului de protecţie:

decăderea invenţiei în domeniul public şi dreptul terţilor de a o utiliza liber. Dar în cazul anulării

în totalitate a brevetului, invenţia este socotită a nu fi existat iar titularului brevetului anulat va

restitui sumele încasate ca urmare a exploatării invenţiei, evident în limita termenului de

208 B. I. Scondacescu, V. Longhin, op. cit., p. 96209 Lect. Univ. Dr. Sarmisegetuza Tulbure, Dr. Mihai Virgil Erdei, Legea dreptului de autor, vol. I, II, III, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003 210 Nu poate fi exclusă aşa cum am mai arătat mai sus, nici ipoteza că regula 33 a omis dintr-o greşeală referirea la conduita activităţii inventive reglementate de art. 9 din lege. Astfel O.S.I.M. hotărăşte acordarea unui brevet de invenţie de perfecţionare în aceleaşi condiţii ca şi la celelalte invenţii brevetabile.

prescripţie. În cazul nulităţii parţiale, nulitatea este pronunţată sub forma unei limitări

corespunzătoare a revendicărilor.

7. Concluzii finale şi propuneri de lege ferendă

Proprietatea intelectuală permite persoanelor să beneficieze de rezultatele propriei lor

creativităţi în aceeaşi manieră în care se pot bucura de alte forme de proprietate. Titularul

dreptului de proprietate intelectuală poate deţine controlul şi poate fi recompensat pentru

utilizarea produsului creaţiei sale, iar această situaţie sprijină mai departe activitatea inventivă şi

creativitatea, spre beneficiul întregii umanităţi.

În general, se consideră că proprietate intelectuală aduce cu sine protecţia ideilor. În timp

ce o simplă idee nu poate fi protejată, o idee bine elaborată (spre exemplu, prin intermediul unei

cereri de brevet), poate fi obiectul protecţiei proprietatea intelectuală – conform legislaţiei unei

anumite ţări. Deseori este imposibil să protejezi proprietatea intelectuală şi să obţii drepturi, dacă

nu a fost solicitată şi obţinută înregistrarea acestora; însă protecţia asupra acestor drepturi cum ar

fi dreptul de autor, se recunoaşte automat, fără înregistrare, de îndată ce există dovada creaţiei.

Proprietatea intelectuală îndeplineşte un rol important în societatea noastră. Drepturile de

proprietate intelectuală sunt cele mai importante bunuri ale marilor companii de succes (de

exemplu cel mai valoros bun al companiei Coca Cola îl reprezintă însăşi marca sa). Dacă

aplicăm o marcă faimoasă cum ar fi Mercedes, Bosch ori Chanel pe orice produs vom observa

cum acesta va atrage interesul şi mai mult ca sigur, clienţi. Dacă i se oferă posibilitatea de a face

o alegere, un consumator va prefera întotdeauna ceva cunoscut în detrimentul unui produs de

care nu a auzit niciodată. Când un artist faimos ca Sting înregistrează un nou album, toată lumea

este interesată. El deţine totuşi drepturile de autor asupra operei sale, iar acesta este de fapt ceea

ce se vinde – dreptul de a reproduce muzica sa, care este un drept de proprietate intelectuală.

Toate statele arată un interes major în a acorda o protecţie adecvată proprietăţii

intelectuale ca modaliatate de a atrage mai multe investiţii, de a încuraja cercetarea şi activitatea

inventivă, de pe urma cărora statele respective să beneficieze. Acesta este în mod particular

cazul medicinei, al marilor companii farmaceutice unde cercetarea privind medicamentele noi

este foarte costisitoare şi de lungă durată iar rezultatele cercetărilor nesigure.

Aproape toată lumea implicată în domeniul afacerilor are tangenţă cu proprietatea

intelectuală, fie utilizând drepturile aparţinând unor terţi, fie dezvoltându-şi propriile drepturi de

proprietate intelectuală, sau concomitent ambele cazuri.

Utilizările pot fi atât de simple, precum folosirea unor tăieturi din ziar. Cu toate că uneori

această activitate se constituie ca o excepţie în materia drepturilor de autor, deseori va fi necesară

obţinerea unei licenţe de la titularul dreptului de autor; pentru fotocopiere, fiind de obicei

disponibilă o licenţă nenominală emisă de o societate de gestiune colectivă. Deci, pentru o

afacere trebuie să se înţeleagă ce poate fi protejat prin proprietatea intelectuală şi felul în care

protecţia ei va restricţiona modul de utilizare în scopul prevenirii încălcării drepturilor de

proprietate intelectuală aparţinând terţilor. Încălcarea drepturilor de proprietate ntelectuală ar

putea conduce la intentarea unui proces în justiţie sau la începerea acţiunilor de urmărire penală

împotriva persoanelor responsabile implicate în respectiva afacere.

Cele mai multe afaceri tind să deţină drepturi de proprietate intelectuală. Chiar în cazul în

care aceste drepturi nu au făcut obiectul înregistrării, există o serie de drepturi pentru care

protecţia se obţine în mod automat, cum ar fi: drepturile de autor, dreptul de design, dreptul

artiştilor interpreţi şi dreptul asupra bazelor de date, care vor exista chiar dacă nu se

conştientizează acest lucru. De exemplu, un clip promoţional sau un manual de instrucţiuni

deseori va atrage în mod automat protecţia prin drept de autor. Un nou design de mobilier sau

forma unui obiect pur funcţional, cum ar fi o nouă şurubelniţă va atrage deseori protecţia

dreptului de design în mod automat.

Având în vedere cele mai sus menţionate, persoaneleimplicate în domeniul afacerilor ar

trebui să depună toate diligenţele pentru a fi familiarizate cu mijloacele, posibilităţile de protecţie

eficientă în domeniul proprietăţii intelectuale pe care o pot obţine prin înregistrare, cum ar fi

marca înregistrată pentru a proteja un nume de brand, logo sau o altă caracteristică de identificare

a bunurilor sau serviciilor, un brevet pentru a proteja o invenţie a unui produs sau un procedeu

aplicabil la nivel industrial şi un desen înregistrat pentru protecţia unei forme sau suprafeţe

decorative, plăcută din punct de vedere estetic.

Fără respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, lumea ar înceta să mai progreseze.

Trebuie să existe şi o motivare personală atât morală cât şi materială concretizată sub forma unor

drepturi exclusive pentru a utiliza în primul rând personal creaţiile intelectuale ale respectivei

persoane. Aceste drepturi sunt recunoscute titularilor de drept de către aproape toate statele din

lume.

Legislaţia în vigoare a statelor democratice, reflectă anumite valori publice, cum ar fi

promovarea creativităţii, liberul acces la inovaţie si informaţie. În acelaşi timp, legislaţia

internaţională în materia proprietăţii intelectuale, a drepturilor de autor, în materia mărcilor şi a

brevetelor de invenţie, începe să fie influenţată din ce în ce mai mult de interese particulare, în

detrimentul interesului public. Se apreciază faptul că acordarea de stimulente este vitală în

susţinerea creativităţii, dar se observă în acelaşi timp pericolul pe care îl reprezintă controlul

excesiv asupra proprietăţii intelectuale şi asupra echilibrului tradiţional dintre creatorii de

proprietate intelectuală şi mediul public.

De aceea, preocupat fiind de impactul pe care fenomenul digitalizării îl are asupra

dreptului la propria opinie, personal susţin că ar fi binevenită o nouă legislaţie ce ar ţine cu

adevărat cont de libertăţile şi precauţiile tradiţionale în domeniul proprietăţii intelectuale,

depăşind în acelaşi timp restricţiile tehnologice care duc la controlarea modului de utilizare a

propriei media.

Sper ca legislaţia noastră viitoare în materia proprietăţii intelectuale să aibă la bază

principiile justiţiei în domeniul proprietăţii intectuale. În acelaşi timp, cer legislatorilor şi

judecătorilor noştri să manifeste un interes identic în apărarea dreptului publicului de utilizare a

proprietăţii intelectuale şi în apărarea dreptului pe care marii giganţi media îl au în domeniul

proprietăţii intelectuale.

În efortul conjugat pentru conservarea propriilor libertăţi şi restabilirea echilibrului dintre

proprietatea intelectuală şi cadrul legal, personal sper ca o nouă legislaţie în domeniul proprietăţii

intelectuale să recunoască următoarele principii:

- dreptul fiecăruia de a controla şi de a menţine controlul asupra modului în care dreptul de

proprietate intelectuală este folosit.

Personal cred că fiecare dintre noi suntem îndreptăţiţi să decidem care vor fi mijloacele

tehnice prin intermediul cărora putem să ne bucurăm de muzica, filmele, cărţile sau jocurile

dorite. Acest drept incluzând dreptul de a utiliza oricare dintre aceste opere, dezasamblând un

produs aflat în format digital şi reasamblându-l în aşa fel încât să poată face faţă cerinşelor

tehnice ale fiecărei persone.

Tehnologia ne conferă un mai mare control asupra ideilor care ne sunt la dispoziţie. Nu se

va aduce nici o atingere dreptului de autor dacă evităm clipurile publicitare, dacă nu ascultăm un

limbaj care aduce atingeri pudorii sau dacă optăm pentru vizionarea de filme acasă prin

intermediul DVD-urilor. Dreptul de autor oferă autorilor dreptul de a avea control asupra

performanţelor publice, dar atunci când ne aflăm în cadrul propriei locuinţe, folosind aparatura

tehnică pe care am achiziţionat-o în mod legal, experienţa ne aprţine în exclusivitate.

- Recompensarea pe măsură pentru munca depusă a celor care contribuie la îmbogăţirea

patrimoniului universal de cunoştinţe ale umanităţii.

Creatorii de proprietate intelectuală trebuie remuneraţi pentru contribuţia adusă

societăţii. Noile tehnologii ne pun la dispoziţie noi posibilităţi de a contribui la recompensarea

artiştilor care ne inspiră, fără a mai trebui să apelăm la companii de realizare de filme sau la

studiouri de înregistrare, care de multe ori nu îşi plătesc artiştii. Noi vom compensa artiştii care

reuşesc să ne înveselească şi să ne însenineze cu arta lor şi care ne respectă drepturile de

proprietate intelectuală.

- Dreptul fiecăruia de a realiza copii pentru uzul personal al unor opere protejate prin dreptul

de autor, cu condiţia ca aceste opere să fie achiziţionate conform legilor în vigoare.

Posibilitatea de a realiza copii în scop necomercial şi pentru uz personal a unor opere

muzicale, a unor cărţi aflate în format digital sau a unor filme pe care le deţinem în proprietate în

mod legal. Această doctrină, de mulţi numită „doctrina dreptului echitabil de folosinţă” sau

„dreptul de a dispune în mod echitabil de propria proprietate”, permite copierea neautorizată a

unor opere protejate prin drepturi de autor în scopuri educaţionale sau pentru uz personal. Ne

menţinem dreptul la reproducerea obiectelor protejate prin proprietate intelectuală în aşa fel încât

să putem să ne bucurăm de ele şi într-un alt moment al propriei existenţe; sau să ne bucurăm de

dreptul de a putea muta obiectul amintit mai sus într-un alt dispozitiv sau într-un loc diferit faţă

de cel iniţial; sau dreptul la „schimbare a formatului”, astfel încât să putem transforma formatul

iniţial într-unul compatibil cu necesităţile şi dorinţele proprii. De asemenea, ne rezervăm dreptul

de a realiza copii back-up sau de a arhiva colecţia noastră de obiecte aflate în format digital, în

acelaşi mod în care, în trecut, puteam să efectuăm înregistrări analoage.

- Tehnologiile şi informaţiile care permit exercitarea drepturilor inerente proprietăţii

intelectuale trebuie să fie legale.

În cazul în care drepturile şi libertăţile fundamentale au acelaşi conţinut şi în era digitală,

utilizarea tehnologiei prin intermediul căreia ne exercităm drepturile trebuie să rămână legală. De

asemenea, dacă dorim să ne respectăm promisiunea de a apăra dreptul la libera exprimare,

accesul la informaţia care descrie modul în care tehnologia funcţionează va trebui să rămînă

legal.

Utilizarea tehnologiilor care sunt folosite astfel încât să nu fie încălcat nici un drept de

proprietate intelectuală va trebui să rămînă legală în vederea apărării dreptului consumatorului,

inovaţiei şi a concurenţei. În absenţa oricăror intenţii ilegale, noi nu vom putea să fim

răspunzători de acţiunile unor terţe persoane care lezează dreptul de proprietate intelectuală şi

care sunt independente de controlul şi interesul nostru.

- Existenţa „drepturilor de autor” să implice şi existenţa „obligaţiilor corelative ale autorului”.

Publicul acordă autorilor, în schimbul unor drepturi pe care şi le rezervă, pentru o

perioadă de timp strict delimitată, drepturi care cad sub incidenţa proprietăţii intelectuale. Este

inechitabilă folosirea tehnologiei pentru interzicere, în numele dreptului de autor, dreptul unei

terţe persoane de a se folosi de un bun protejat prin proprietate intelectuală. În plus, dacă

persoanele care se bucură de dreptul de proprietate intelectuală doresc să beneficieze de

avantajele oferite prin dreptul de autor, trebuie să facă faţă şi responsabilităţilor corelative, cum

ar fi existenţa domeniului public sau realizarea de copii pentru uz personal.

Totuşi , protecţia drepturilor de proprietate intelectuală este mult mai largă decât cele

analizate mai sus, acoperind şi secretele de comerţ, soiurile de plante, indicaţiile geografice, a

drepturilor artiştilor executanţi şi multe altele.

În final, aş vrea să adaug că personal cred că uneori există persoane care nu înţeleg că

dreptul de autor nu reprezintă doar posibilitatea de a face o afacere din ceea ce creezi, dar şi

posibilitatea de a contribui la un patrimoniu cultural important şi de a spori creativitatea întregii

naţiuni şi că o protecţie mai îndelungată nu înseamnă numai faptul că ai acel drept mai mult, dar

şi că împiedici ca unele drepturi să fie exercitate fără un consimţământ expres prealabil, lucru ce

sper ca pe viitor să se schimbe.

Bibliografie:

1. Ada Petrescu, Lucian Mihai, Drept de proprietate industrială, Introducere în dreptul de

proprietate industrială. Invenţia. Inovaţia. Universitatea din Bucureşti, 1987

2. Adrian Pricopi, Nicolae Puşcaş, Protecţia proprietăţii industriale în dreptul roman,

Editura Paco, 1997

3. Apud Ioan Camenita, Protecţia invenţiilor prin brevete, Editura Academiei RSR

4. Apud B. Scondacescu, V. Longhin, Brevetele de invenţiune, Bucureşti, Tipografia Curţii

Regale, 1936

5. Alain Strowel, Droit d’autor et copyright, Bruiland, 1993

6. A. Lucas, H. G.. Lucas, Traite de la propriete literaire et artistique, Editions Litec, 1994

7. A. Ionaşcu, A. Comşa, N. Mureşan, Dreptul de autor în RSR, Editura Academiei,

Bucureşti, 1969

8. A. Bertrand susţine că această lege a fost adoptată în 1614. A se vedea în acest sens, a.

Bertrand, La propriete intellectuelle. Livre II. Dessins et models, delmas, 1995

9. Andre Francon, Cours de propriete literaire, artistique et industrielle, Litec 1996

10. Buşcă Gheorghe, dreptul proprietăţii industriale şi de limitare a lor în scopul asigurării

protecţiei, revista invenţie şi inovaţie, 1992

11. Claude Colombet, Propriete literaire et artistique et droits, Dalloy, 1997

12. Ioan Macovei, Protecţia creaţiei industriale, Editura Junimea, Iaşi, 1984

13. Ioan Constantin, Brevetarea invenţiilor în străinătate, Editura All, Bucureşti, 1993

14. Ivan Cherpillod, Obiectul dreptului de autor, impr. Vaudoise, Lausanne, 1985

15. Elena Otilia Gheorghiu, Dreptul de proprietate intelectuală, Editura Zigotto, Galaţi, 1998

16. Florin Ciutacu, Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul de autor. Dreptul de proprietate

industrială, Editura Themis Cart, Bucureşti, 2003

17. Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei “România de mâine”,

Bucureşti, 2003

18. Jules Marc Baudel, La legislation des etats-Unis sur de droit d’autor, Edition Bruyland,

1990

19. Lynette Owen, tranzacţiile privind dreptul de autor în domeniul operelor literare, Editura

Tehnică, Bucureşti, 1997

1

20. Mihai Seserman, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998

21. Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale: - Introducere în proprietatea intelectuală,

editura Rosetti, Bucureşti, 2001

22. Otilia Calmuschi, Drepturile patrimoniale ale inventatorilor, revista de drept comercial

nr.1/1993

23. Pierre-Yves, Gotier, Proprietatea literară şi artistică, Editura Lumina Lex, 1997

24. Ph. Gaudrat, Protecţia proprietăţii literare, Editura Naţional, 1997

25. Lect. Univ. Dr. Sarmisegetuza Tulbure, Dr. Mihai Virgil Erdei, Legea dreptului de autor,

editura, vol. I, II, III, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2003

26. Şt. Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1954

27. Stanciu D. Cărpenaru, drepturile de creţie intelectuală, Universitatea Bucureşti, 1971

28. Victor Valcinschi, Dorian Chiroşcă, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Museum,

Chişinău, 2001

29. Viorel Ros, Regimul drepturilor morale de autor în România, Editura Cart Didactic,

Chişinău, 2001

30. Viorel Ros, Octavia Spineanu, Dragoş Bigdan, Dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul

proprietăţii industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice, Editura All Back, Bucureşti,

2003

31. Valerica Lazăr, Infracţiuni contra drepturilor de proprietate intelectuală, editura all Back,

Bucureşti, 1999

32. V. M. Ciobanu, tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Editura Naţional, 1997

33. W. R. Cornish, Intellectual property: patents, copyrights, trade marks and allied rights,

London, Suit&Maxwell, 1996

34. Yolanda Eminescu, Dreptul de autor. Amortizarea europeană, directivele europene,

Editura Lumina Lex, 1995

35. Yolanda Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale. Comentariul legii brevetelor

de invenţie, editura Lumina Lex, Ediţia II, 1997

36. Yolanda Eminescu, legea brevetelor de invenţie, editura Lumina Lex, 1995

2