Proprietatea intelectuala, prescurtat PI, se refera la creatiile mintii: inventii (brevete), opere literare si artistice, simboluri, nume, imagini, design, utilizate in activitati comerciale. Detinatorul proprietatii intelectuale poate controla si trebuie rasplatit pentru uzul acesteia, si acest fapt incurajeaza inovatia si creativitatea spre beneficiul umanitatii.Proprietatea intelectuala este impartita in doua categorii principale:

Dreptul de autor (Copyright) , care include lucrari literare si artistice precum romane, poeme, piese de teatru, jocuri, filme, opere muzicale, situri web, picturi, fotografii, sculpturi, design arhitectural, etc. Drepturile conexe includ drepturile artistilor aparute ca urmare a interpretarii , drepturile legate de inregistrarile efectuate de producatorii de fonograme si drepturile aparute urmare a emisiei programelor de radio si televiziune.

Proprietatea industriala , care include brevete de inventie (patente), marci si indicatii geografice, desene si modele industriale, si topografii pentru produse semiconductoare.

http://www.eucopyright.com/ro/ce-este-proprietatea-intelectuala - 29.03.2010Proprietatea intelectuala privita sub cele doua componente ale sale, proprietatea industriala pe de o parte si drepturile de autor si drepturile conexe pe de alta parte, este una dintre pârghiile de baza ale dezvoltarii economice, sociale si culturale ale natiunii. In acest context se poate aprecia ca protectia drepturilor de proprietate intelectuala este de o mare importanta, esenta, scopul si finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligentei umane si, în acelasi timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.Strâns legata de acest domeniu este activitatea de cercetare – dezvoltare si inovare care constituie o componenta strategica, hotarâtoare pentru dezvoltarea economica si pentru progresul social. Astfel, stiinta, tehnologia si inovarea reprezinta domenii care genereaza constant progres tehnologic, asigurând durabilitatea dezvoltarii si competitivitatea economica de perspectiva a României. Totodata inovarea si transferul tehnologic sunt solutii pentru rezolvarea problemelor economice si pentru înnoirea permanenta a tehnologiilor necesare prin racordarea cercetarii românesti la cerintele si presiunile unei piete libere, în expansiune, în contextul globalizarii.In procesul de înfaptuire a reformei în domeniul proprietatii intelectuale se va tine cont de problemele sociale si economice, în special în legatura cu transferul tehnologic, comertul electronic, biotehnologiile si tehnologia informatiei.De asemenea, se impune o reorientare în ceea ce priveste schimburile tehnologice si noile modele de gestiune economica apte sa includa problematica proprietatii intelectuale ca element de coeziune economica între marii producatori si întreprinderile mici si mijlocii capabile sa faca fata noilor provocari.Analizele institutionale si de specialitate care au fundamentat elaborarea strategiei au condus la concluzia ca o asemenea abordare novatoare a problematicii este necesara în promovarea protectiei proprietatii intelectuale în România.Pentru a fundamenta în mod unitar si coerent actiunile sectoriale si reglementarile specifice ale institutiilor care au responsabilitati în realizarea, protectia si valorificarea creatiilor intelectuale în România, strategia identifica obiectivele majore, precum si masurile necesare îndeplinirii acestor obiective.In concordanta cu obiectivele programului de guvernare si ale strategiilor sectoriale si pe baza contributiilor institutiilor care au competente în domeniul proprietatii, a fost elaborata prezenta strategie.http://www.osim.ro/strategia.htm - 29.03.2010http://ec.europa.eu/small-business/tags/intellectual-property-rights/index_ro.htm - 29.03.2010Rezultat al folosirii creatoare a intelectului, creatia mintii, creatia intelectuala este deopotriva masura dimensiunilor umane si forta care a asigurat si asigura continua dezvoltare a omului, existenta si dezvoltarea societatii.

Dreptul de proprietate intelectuala este de origine moderna.Extinderea si dezvoltarea acestei ramuri a dreptului civil, in special, de la inceputul secolului trecut a fost considerabila.Transformarile din ultima vreme, au fost unele dintre cele mai profunde avandu-si punctul de plecare, in principal intr-o tendinta de industrializare a creatiei intelectuale.

Este vorba, asa cum s-a subliniat in doctrina juridica de noile tehnici de comunicare si difuzare, precum si de transformare treptata a activitatilor culturale intelectuale in adevarate industrii culturale, care determina cresterea pretului investitiilor necesare crearii si difuzarii operelor, prezenta unor intermediari

1

producator, distribuitor, exploatator si o anumita deplasare, din punctul de vedere al legiuitorului national a "centrului de gravitate" de la autorul creator spre intermediarul investitor.

Aceste coordonate au creat si apoi au sporit vulnerabilitatea dreptului de proprietate intelectuala in raport cu faptele care primejduiesc existenta si dezvoltarea acesteia impunand interventia protectoare a legii penale.

II. Contrafacerea obiectului unei inventii si insusirea, fara drept, a calitatii de inventator1. Continutul legalProgresul tehnic, perfectionarea continua a proceselor de productie, conditioneaza esential echilibrul si mai ales dezvoltarea economiei in toate sectoarele acesteia.

La randul sau progresul tehnic este inseparabil legat de inventii.Respectarea inventiei, a solutiei oferita de ea, folosirea corespun-zatoare a acesteia sunt de natura sa asigure in primul rand interesul major pentru progres al economiei nationale.

Contrafacerea sau folosirea fara drept a obiectului unei inventii prezinta un evident pericol social care a determinat si justifica incriminarea acestora.Astfel, art. 45 (1) prevede: "contrafacerea sau folosirea fara drept a obiectului unei inventii, precum si insusirea, fara drept, in orice mod a calitatii de inventator, se pedepsesc cu inchisoare stricta de la un an la trei ani sau cu zile-amenda".

2. Obiect. SubiectiObiectul infractiunii:a. Obiectul juridic special: infractiunea are ca obiect juridic special relatiile sociale referitoare la asigurarea progresului tehnic in economie prin normala si nestanjenita folosire a inventiilor de catre cei in drept.

b. Obiectul material: in cazul savarsirii faptei prin contrafacere, obiectul contrafacut al inventiei constituie produsul si nu obiectul material al infractiunii. In cazul folosirii fara drept a obiectului unei inventii, intrucat actiunea incriminata se refera chiar la obiectul unei inventiei, acesta constituie nu numai mijlocul, ci totodata si obiectul material al infractiunii.

Obiectul unei inventii poate consta fie in crearea unui produs nou, fie in realizarea unui procedeu nou prin care se obtine un acelasi rezultat sau in aplicarea noua a unui procedeu cunos...O lume în plină dezvoltare nu poate să-şi împlinească obiectivele fără să se bazeze pe creativitatea, pe inventivitatea umană şi mai ales fără să găsească modalităţile şi sistemele pentru a proteja şi stimula această caracteristică umană, instrument excepţional al progresului economic, social şi cultural. O relaţie echilibrată între titularii de drepturi şi utilizatori esteelementul fundamental al unui regim acceptabil al drepturilor de autor şi al drepturilor conexe.Mulţi experţi consideră dreptul de autor ca un element cheie al eficienţei oricărei strategii dedezvoltare. În Europa, industriile de drept de autor supranumite industriile culturale au contribuitîn anul 2000 cu peste 1,2 miliarde euro, producând o valoare adăugată de 450 miliarde euro,echivalând cu 53% din PIB-ul Europei.Acest lucru este remarcabil cu atât mai mult cu cât aceste industrii sunt în mare parte alcătuite din întreprinderi mici şi mijlocii. Fără o protecţie a drepturilor de autor şi drepturile conexe,autorii, interpreţii, producătorii, nu ar găsi mijloacele necesare atât pentru libertatea creaţiei cât şi pentru stimularea ei materială. Abordarea strategică a potenţialului proprietăţii intelectuale va contribui la dezvoltarea economiei româneşti în tranziţie şi, în egală măsură la stimularea potenţialului creativ, la promovarea, conservarea şi valorificarea culturii româneşti în context european şi internaţional.În numele Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, ca organ de specialitate în subordinea Guvernului României, doresc să mulţumesc conducerilor organismelor de gestiune colectivăpentru efortul lor continuu în aceşti ultimi ani pentru punerea în aplicare a prevederilor legale referitoare la gestiunea colectivă a drepturilor de autor, cu recomandarea de a colabora mai mult, nu doar acolo unde interesele le unesc ci şi acolo unde le despart, atunci când au în faţă „prietenul” comun, utilizatorul, cel care are obligaţii de plată faţă de titularii de drepturi reprezentaţi de acestea.

2

INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE Locotenent colonel inginer Florian TOPORAN Maior inginer Constantin BĂBAN Colonel doctor inginer Marian TĂNASE Departamentul pentru Armamente - Direcţia Cercetare - Dezvoltare Rezumat Scopul prezentei lucrări este acela de a familiariza şi a convinge pe managerii şi comandanţii din Armată de importanţa proprietăţii intelectuale pentru succesul instituţiei pe care o conduc, cât şi scoaterea în evidenţă a semnificaţiei creativităţii umane pentru progresul economic şi dezvoltarea socială, precum şi importanţa adusă la dezvoltarea comerţului internaţional.

1. Introducere Importanţa proprietăţii intelectuale pentru succesul unei instituţii, evidenţierea semnificaţiei creativităţii umane pentru progresul economic şi dezvoltarea socială sunt bine cunoscute de cei care lucrează în domeniul administrării drepturilor de proprietate intelectuală. Cititorii acestei lucrări nu trebuie să îşi facă griji dacă termenele deja folosite până acum nu le sunt familiare, deoarece acestea vor fi explicate şi tratate pe larg în acest material. Cu toate că lucrarea are un caracter general, ea se adresează în mod deosebit celor care lucrează sau au intenţia să lucreze în domeniul administrării drepturilor de proprietate intelectuală, managerilor, comandanţilor, cât şi celor care prin activitatea pe care o desfăşoară produc diverse forme care aparţin proprietăţii intelectuale şi doresc să ştie care sunt posibilităţile şi cum îşi pot proteja rezultatul muncii lor. Pentru a convinge şi mai mult de importanţa domeniului proprietăţii intelectuale, trebuie scos în evidenţă faptul că preocupările în acest domeniu vor permite managerilor, comandanţilor (similari):

- să reducă activităţile de cercetare-dezvoltare redundante; - să identifice mai rapid încălcările de patente; - să împartă mai eficient tehnologiile în comunitatea de cercetare-dezvoltare; - să vândă rezultatele obţinute maximizând câştigurile; - să dea importanţă acelei proprietăţi intelectuale care aduce profit companiei; - să ia decizii în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte comercializarea sau donarea drepturilor de

proprietate intelectuală; - să identifice tehnologiile de top; - să aibă o poziţie superioară (avizată) în cadrul negocierilor cu privire la transferul de tehnologie; - să evalueze corect aspectele comerciale încă de la fazele incipiente ale cercetării-dezvoltării; - să convertească bunele intenţii în principii de piaţă; - să reducă riscul, costurile şi procesele pe ciclul de viaţă al produsului; - să descopere noi surse de venit.

Pentru a fi şi mai convingători, vom prezenta câteva studii de caz, în care buna administrare a drepturilor de proprietate intelectuală a adus unor oameni venituri substanţiale. Să luăm cazul inventatorilor americani Jerome Lemelson şi Hoyle Schweitzer. Jerome Lemelson are reputaţia de a deţine mai mult de 1/3 din drepturile brevetelor de invenţie americane după Thomas A. Edison şi Land of Polaroid (mai puţin cunoscut). Până la moartea sa în 1997, Lemelson a fost un inventator prolific care şi-a dus viaţa din drepturile de licenţă acordate celor interesaţi de comercializarea rezultatelor celor peste 500 de invenţii ale sale. Însă cât de bine a făcut-o? Să facem un calcul sumar: veniturile sale anuale din drepturile de licenţiere au fost peste 500 milioane dolari, cam 1 milion pentru fiecare invenţie. Să luăm cazul domnului Hoyle Schweitzer, inventatorul windsurf-ului, el a creat o companie denumită Windsurfing International Inc., cu scopul de a produce şi vinde windsurf-uri. Odată cu amploarea pe care a luat-o acest sport s-a extins şi afacerea domnului Schwaitzer, care şi-a protejat invenţia prin licenţiere către alte companii, permiţându-le, contra cost, să producă windsurf-uri, profitând astfel de eforturile sale creative şi intelectuale. Se poate spune că managementul proprietăţii intelectuale este tot ceea ce înseamnă maximizarea profitului. În domeniul high-tech, proprietatea intelectuală este esenţa progresului, astfel că managerii trebuie să fie convinşi şi să înţeleagă importanţa proprietăţii intelectuale pentru succesul companiei pe care o manageriază.

3

Noua provocare deschisă de INTERNET, care s-a dezvoltat după 1995, a deschis uşa informaţiei. Informaţia din domeniul proprietăţii intelectuale poate fi găsită cu uşurinţă acum. Căutarea de brevete, de exemplu, se face mult mai uşor, existând posibilitatea de a se cere prin internet înregistrarea de noi brevete către instituţiile abilitate. 2. Realitatea din domeniul proprietăţii intelectuale Înainte de a intra în detalii despre cum să ne protejăm proprietatea intelectuală, să luăm în considerare câteva adevăruri din mediul în care vrem să pătrundem. Să presupunem că suntem o companie mică care dispune de o tehnologie software avansată, care este protejată prin brevet. Bill Gates, patronul Microsoft, a decis că această nouă tehnologie poate fi foarte bine tehnologia potrivită sistemelor de operare Microsoft. Suntem întrebaţi dacă suntem interesaţi să-i vindem tehnologia noastră, însă noi refuzăm (personalitatea noastră este mai puternică decât a lui). În aceste condiţii Bill Gates decide să utilizeze unele dintre ideile noastre, ceea ce reprezintă o violare clară a brevetului nostru. Noi protestăm. Bill însă luptă. El are zeci de avocaţi specializaţi în proprietatea intelectuală. Noi avem doar unul. Dar noi avem un brevet! El are puterea. Într-un scenariu ca acesta putem să reuşim sau nu să ne apărăm drepturile conferite de brevet. Costul obţinerii unui brevet, în primul rând, este infim în comparaţie cu costul plătit pentru a-l apăra! În cele mai multe cazuri, încălcarea unui brevet poate că nu este intenţionată sau evidentă. De fapt, probabil că autorul încălcării a avut o idee similară cu a noastră şi a materializat-o fără chiar să ştie că aşa ceva a fost deja realizat şi că noi avem un brevet pentru creaţia respectivă. Aşadar, protecţia proprietăţii intelectuale este un subiect foarte complex. Managerul de tehnologii trebuie să se familiarizeze atât cu aspectele legale, cât şi cele nelegale ale managementului şi protecţiei proprietăţii intelectuale şi, mai important, trebuie să ştie când să facă apel la un expert şi la un sfat al unui profesionist în domeniu.

3. De ce să protejăm proprietatea intelectuală? Să ne întoarcem la subiectul protecţiei şi a profitului de pe urma a ceea ce am creat. În particular, coordonarea şi protejarea resurselor de proprietate intelectuală constituie un subiect de interes deosebit, nu numai pentru managerul de tehnologii, dar şi pentru directorii şi investitorii firmelor de tehnologie. Adesea îi auzim pe afacerişti, de exemplu, întrebând despre avantajele de proprietate. În particular, o nouă invenţie, care este greu de copiat şi/sau este bine protejată împotriva copierii, având aplicaţii în domenii vaste ale pieţii, este foarte atrăgătoare pentru aceşti afacerişti. Pe de altă parte, vedem adesea firme de succes, printre care şi unele de tehnologii, care nu au în principiu idei tehnologice noi, dar care au succes în afaceri. În astfel de cazuri, aceste firme au alte disponibilităţi care lucrează în avantajul lor, cum ar fi: un capital imens, dominaţia asupra pieţei de desfacere, un marketing dezvoltat etc. În ciuda tuturor acestor avantaje, ceea ce menţine în poziţia de lider companiile tehnologice profitabile este proprietatea intelectuală.

4. Ce este proprietatea intelectuală şi cum putem să o protejăm? Probabil că ştiţi deja răspunsul la această întrebare, dacă nu, atunci putem spune că proprietatea intelectuală reprezintă, în general, “proprietatea asupra rezultatelor minţii şi inteligenţei umane”. Sau, altfel spus, este know-how-ul care izvorăşte din procesul gândurilor noastre creative. Este cunoaşterea a cum să faci ceva mai bun, şi acest "mai bun" poate fi foarte bine un câştig, dacă putem, în acelaşi timp, să-l comercializăm şi să-l protejăm împotriva celor care doresc să-l facă la fel. Iniţial termenul de "proprietate intelectuală" a fost desemnat pentru a se referi la acele drepturi care protejau creaţiile literare şi artistice. În prezent, înţelesul său tinde să cuprindă atât proprietatea industrială, cât şi creaţia artistică. Se ştie că inventatorul unei maşini, autorul unei cărţi sau compozitorul unei lucrări artistice sunt, de regulă, proprietarii muncii lor, dacă ei nu au hotărât altfel. Mergând mai departe, este cunoscut faptul că se interzice a se copia sau cumpăra o copie a muncii celor enumeraţi anterior fără a ţine seama de drepturile lor în raport cu munca intelectuală depusă de aceştia pentru realizarea respectivă. Asemănător, desenele şi modelele industriale reprezentând noi forme de mobilier, tapiţerii, unelte, dispozitive şi multe ca acestea sunt proprietatea cuiva sau a unor instituţii. De fiecare dată când cumpărăm un produs care este protejat, o parte din ceea ce plătim pentru bunul achiziţionat se întoarce la cel care deţine drepturile de proprietate intelectuală asupra lui, ca o recompensă a timpului necesar realizării, a banilor investiţi pentru conceperea lui, a efortului şi inteligenţei înmagazinate în crearea produsului respectiv. Această abordare a permis de-a lungul anilor dezvoltarea industriei cum ar fi industria muzicii care s-a dezvoltat în lumea întreagă şi a încurajat, prin protecţia oferită, tinerele talente să realizeze din ce în ce mai multe articole şi produse originale.

4

În tabelul următor sunt exemplificate câteva din produsele care pot fi protejate prin legile naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale.

Discuri Desene şi modele industriale Indicaţiile geografice de origine pentru anumite tipuri de produse

Înregistrări Imagini Numele companiilor Emisiuni (radio, TV) Procese industriale Filme Mărci Formule chimice Jocuri pe calculator Circuite integrate Materiale Programe de calculator Invenţii Parfumuri Soiuri de plante

Bibliografie [1] *** - Legea nr. 64/1991, republicată în 2002, privind brevetele de invenţie; [2] *** - Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883 revizuită la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie 1934 şi la Stockolm la 14 iulie 1967 şi modificată la 2 octombrie 1979; [3] *** - Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice; [4] ***- Legea nr.129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, republicată în 2002; [5] ***- Site-ul INTERNET al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (WIPO) http://www.wipo.orgunul dintre cele mai generale [i mai pre]ioase drepturi, acela de proprietate, ce este el altceva dec^t un raport nu între proprietar [i lucrul posedat, cum s-ar p\rea la prima vedere, ci între proprietar [i ceilal]i membri ai societ\]ii, c\rora li se impun anumite obliga]ii [i atitudini, cum este respectul de lucrul altuia, imposibilitatea de a [i-l însu[i etc.? ~n concep]ia nou\ a dreptului, proprietatea apare ca func]iune social\, nemaifiind un drept sacru [i inviolabil legat de fiin]a [i persoana omului.Aceasta dovede[te [i mai mult c\ proprietatea e o rela]ie între un posesor [i ceilal]i oameni.R120 Revista Informatica Economica, nr. 1(25)/2003120Fig. 1. Rolul capitalului intelectual într-o organizatiePe baza experientei sale de la SKANDIAAFS, Suedia, Leif Edvinsson a realizat, împreunacu Michael Malone (Edvinsson 1997)un model al capitalului intelectual (figura 2).În modelul lui Edvinsson, capitalul intelectualse compune din doua elemente majore:* capitalul uman;*capitalul structural.CAPITALUL PIETEI CAPITALUL FINANCIAR CAPITALUL INTELECTUALCAPITALUL UMAN CAPITALUL STRUCTURALCAPITALUL ORGANIZATIEI CAPITALUL CONSUMATORILORCAPITALUL PROCESULUI CAPITALUL INOVATIVBUNURI INTANGIBILE PROPRIETATE INTELECTUALAFig. 2. Modelul lui EdvinsonRevista Informatica Economica, nr. 1(25)/2003 121Capitalul uman reprezinta totalitatea cunostintelor, aptitudinilor si experientelor salariatilor.Capitalul structural este definit ca fiind un ansamblu de împuterniciri si elemente suport ale infrastructurii capitalului uman.Capitalul clientilor este reprezentat de valoarea relatiilor cu clientii.Cercetarile lui Edvinsson si cele ale lui Malone se situeaza la începutul ultimului deceniu al secolului XX, dar de atunci pâna în prezent au aparut o serie de modele referitoare la capitalul intelectual si care au avut la baza doua curente:* egocentric - în care capitalul intelectual este considerat ca fiind valoarea data de interactiunea dintre capitalurile individuale ale salariatilor.

5

Fiecare individ îsi pune în valoare si îsi pastreaza integritatea propriului capital intelectual, neimplicându-se, ci doar sprijinind crearea unei noi dimensiuni a organizatiei.* sociocentric - este dat tot de valoarea individuala, dar aceasta valoare interactioneaza la nivel structural necesitând implicarea sociala globala a indivizilor în noua dimensiune organizationala.Luând în considerare cele doua curente se poate afirma ca performanta unei organizatii poate sa fie continuu îmbunatatita numai daca:* se reuseste optimizarea relatiei dintre individualitatea capitalului intelectual si pluralitatea intereselor organizatiei,* sistemul social integreaza capitalul intelectual si noile cunostinte individuale în structura de ansamblu a productiei.Manageri nu pot sa masoare capacitatea inovativa a organizatiei, dar pot sa-i sporeasca performanta.Altfel spus, managerii pot sa îmbunatateasca rata si calitatea procesului inovativ, precum si competitivitatea lor pe piata.ConcluziiEdvinsson pune accentul pe inovare, dar nu pe inovare ca proces ci pe inovare ca element al productiei, iar rolul factorului uman nu este unul determinant pentru performanta orgarevistaie.ase.ro/content/25/Schiopoiu******************************************textul 1 italiana - stewarthttp://comunidad.uach.mx/rarroyo/resumenes/147CapitalIntelectual.pdf - 12.04.2010

Capitalul intelectual Conceptul de capital intelectual a fost construit în ultimii ani, atât în lumea academică şi de afaceri pentru a defini un set de non-materiale contribuţiile în vârsta de informare sunt văzute ca principalul atu al companiilor in Mileniul III ( Brookings, 1997 ) . Potrivit Brooking (1997) , capitalul intelectual nu este nimic nou, dar a fost prezent din momentul în care primul vânzător stabilit o relaţie bună cu un client. Mai târziu, a fost numit fondului comercial. Ce sa întâmplat în ultimele două decenii, este o explozie în anumite domenii tehnice cheie, inclusiv mass-media, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, ne-au furnizat noi instrumente cu care am construit-o economie globală . Multe dintre aceste instrumente aduce beneficii intangibile, care sunt acum luate pentru a acordat, dar care nu exista în măsura în care organizaţia nu poate funcţiona fără ele. Dreptul de proprietate asupra acestor instrumente oferă avantaje competitive şi, prin urmare, constituie un avantaj. Pentru Brooking (1997) , "cu capitalul intelectual termenul se referă la o combinaţie de imobilizări necorporale care permit munca la companie." Edvinsson (1996) a introdus conceptul de capital intelectual prin utilizarea metaforei următorul text: "O corporatie este ca un copac. Există o parte vizibilă (fructe) şi o parte care este ascuns (rădăcini). Dacă îţi pasă doar de fructe, arborele poate muri. Pentru copac să crească şi să continue să dea roade, este necesar ca rădăcinile sunt sănătoase şi hrănită. Acest lucru este valabil şi pentru afaceri: dacă ne concentrăm doar asupra beneficiilor (rezultate financiare) şi ignoră valorile ascunse, societatea nu va sta în pe termen lung. Steward (1997) defineşte capitalul intelectual ca material intelectuale, cunostinte, informatii, proprietate intelectuală, experienţă care pot fi folosite pentru a crea valoare. Este puterea creierului colective. Este dificil să se identifice şi să distribuie mult mai eficient. Dar oricine găseşte şi exploateaza, triumfă. Autorul afirmă că, în aceeaşi noi ere, bogăţie este produsul de cunoştinţe. Aceasta şi informaţiile au devenit critice de materii prime şi cea mai importantă economie produselor sale. Pe scurt, capitalul intelectual putem defini un set de active necorporale de o organizaţie care, deşi nu sunt reflectate în situaţiile financiare tradiţionale, generează în prezent o valoare sau are potenţialul de a genera în viitor ( Euroforum, 1998 ). Cunoştinţe dintre oamenii-cheie in afaceri, satisfacţia angajaţilor, know-how-ul companiei, de satisfacţie a clienţilor, etc, sunt active de cont pentru că o mare parte din piaţa de evaluare care acordă o organizaţie şi care, cu toate acestea, nu sunt incluse în valoarea contabilă cu privire la aceasta. Este clar că există o mulţime pe care nimeni nu îi pasă de a măsura şi să raporteze oricine în cadrul organizaţiei, dar care are, desigur, valoarea reală. Identificarea şi măsurarea Capitalul Intelectual (Active necorporale) are scopul de a face vizibila a activelor care creează valoare în organizaţie. După cum ştim greutatea Capitalul Intelectual pe valoarea de piaţă a unei organizaţii este în creştere şi, prin urmare, eforturile sunt direcţionate pentru a măsura şi de a gestiona. Potrivit Brooking (1997) companiei capitalul intelectual pot fi împărţite în patru categorii:

6

   Piata active (potenţial obţinut din activele intangibile legate de piaţă). De proprietate intelectuală active (know-how, secrete comerciale, drepturi de autor,

brevete, drepturi de design, mărci comerciale şi servicii). Axat pe active individuale (aptitudini care face pe om şi să-l facă ceea ce este). activelor de infrastructura (tehnologii, metodologii şi procese care face posibilă

funcţionarea organizaţiei). Pentru a Edvinsson si Malone (1997) a capitalului intelectual este împărţit în:

Human Capital Structurale de capital

o Capitalismului de cumetrie. o Organigrama de capital.

Inovare de capital. Procesul de capital

Steward (1997) imparte capitalul intelectual în trei blocuri:    Capitalului uman. Structurale de capital. Clientul de capital.

Pentru Euroforum, (1998) , Capitalul Intelectual constă De la    Capitalului uman. Structurale de capital.    Relational de capital.

Capitalului intelectual, în orice formă, este privită ca un concept stoc, adică vor fi legate de evaluarea activelor necorporale (care este un concept contabil), care produc capacităţi distinctiv sau competenţele de bază, pe termen lung.

http://www.gestiondelconocimiento.com/conceptos_capitalintelectual.htm - 12.04.2010Societatea bazata pe cunoastere si aparitia capitalului intelectual - PsihologieSocietatea bazată pe cunoaştere şi apariţia capitalului intelectual

1.1.Cunoaşterea-principala forţă motrice în noul mileniuDe la începutul civilizaţiei umane, cunoaşterea a acţionat permanent ca un mijloc de a controla

intelectul uman. Oamenii care s-au remarcat, în orice domeniu, au folosit cunoaşterea în mod deliberat pentru a-şi asigura controlul asupra celorlalţi şi, astfel, a-şi câştiga un loc în istorie.

În ultimele decenii are loc o expansiune a conceptului de “noua economie” dezvoltându-se un nou tip de abordare legat de ştiinţa economică. Diferenţa dintre abordarea echilibrului în economia clasică şi în noua economie este prezentată foarte sugestiv de către Ilya Prigogine: ”Economia clasică pune accent pe stabilitate şi echil 131f55b ibru. Astăzi se observă existenţa instabilităţii, a fluctuaţiilor şi a tendinţelor evoluţioniste care se manifestă practic la toate nivelele. Ne aflăm în faţa unui univers mult mai complex şi mai structurat decât ne-am putut imagina vreodată. Sfârşitul acestui secol se asociază cu naşterea unei noi viziuni asupra naturii şi ştiinţei care aduce omul ceva mai aproape de natură, o ştiinţă care face din inteligenţă şi creativitatea umana o expresie a unei tendinţe fundamentale în univers. Se deschid astfel noi perspective pentru cercetările interdisciplinare.”

Trăim într-o lume în schimbare, iar independenţa spiritului şi depăşirea paradigmelor conduc la inovaţie, iar valoarea inovaţiei devine mai importantă ca valoarea tradiţiei. În acest context se încurajează inovaţia, chiar în defavoarea succesului, postulând o concepţie care spune ca este rău să greşeşti, dar e mult mai rău să nu încerci de frica greşelii.

În noua economie şi în setatea cunoaşterii bunurile intangibile precum cunoştinţele şi managementul informatiei şi cunoaşterii devin noul nucleu al competenţelor. În opinia profesorului Quash de la London School of Economics, ne aflăm într-o lume care pune accent pe valoarea economică a bunurilor intangibile. Avem de-a face cu “domenii cognitive” în care ideile valorează miliarde, în timp ce produsele costă tot mai puţin.

Un aspect nou al cunoaşterii este acela de factor economic. În ultimii 500 de ani, observa Laurence Prusak, factorii de producţie au fost pământul, munca şi capitalul, neglijându-se rolul cunoaşterii ca factor distinct de producţie. Pentru Prusak, cunoaşterea reprezintă un capital intelectual, ceea ce învaţă o organizaţie: ”nu există nici un alt avantaj sustenabil decât ceea ce o firmă ştie, cum poate utiliza ceea ce ştie şi cît de repede poate învăţa ceva nou”. În viziunea lui Peter Drucker, în viitor

7

aţtii vor fi factorii de succes: ”Factorii tradiţionali de producţie – pământul, munca şi capitalul – nu au disparut. Dar ei au devenit secundari. Cunoaşterea devine singura resursă cu adevărat relevantă astăzi.”

Noua economie reclamă o regândire a teoriei factorilor de producţie. Cunoaşterea devine componentă esenţială a sistemului de dezvoltare economică şi socială contemporan. Difuzarea inovaţiilor şi convergenţa tehnologiilor de vârf vor juca un rol cheie în accelerarea importanţei cunoaşterii în contextul procesului de globalizare.

Conceptele moderne de “e-economics” şi comert electronic reclamă apelarea la un nucleu al competenţelor unde cunoaşterea va fi principala forţă motrice. Noua economie presupune acordarea unui interes sporit aşa-numitei societăţi a cunoaşterii, anagajatului/salariatului care are cunoaştere, capitalului intelectual, precum şi organizaţiilor care învaţă.

Cunoşterea a fost întotdeauna extrem de importantă. De-a lungul istoriei, victoria a fost în mâinile celor care au folosit cunoaşterea, fiind conştienţi de potenţialul ei de neegalat: printre aceşti câştigători se numară războinicii primitivi care au învăţat să facă arme din fier, oamenii de afaceri din Statele Unite, care, timp de o sută de ani, sunt beneficiarii celui mai bun sistem de şcoli publice din lume, cu o mână de lucru extrem de bine educată şi, bineînţeles, lista poate continua. Dar cunoaşterea este mult mai importanta decat înainte, pentru că ne aflăm în mijlocul unei revoluţii economice ce dă naştere Erei Informatiilor.

Cunoaşterea, spre deosebire de muncă, pământ şi capital, este un activ care se apreciază pe măsura utilizării. Cu cât sunt utilizate mai mult, cu atât cunoştinţele devin mai efective şi eficiente. În opinia lui Karl Erick Sveiby, în noua economie, cunoaşterea are patru caracteristici:

      cunoaşterea este tacită;      este orientată spre acţiune;      se bazează pe reguli;      se modifică în mod constant.

O organizaţie bazată pe cunoaştere poate insufla un nou spirit antreprenorial într-o organizaţie şi îi poate motiva pe top manageri să fie preocupaţi să transforme organizatia astfel încât aceasta să devină capabilă să capteze, să aplice şi să dezvolte valoarea ca urmare a implementării unor tehnologii performante. Cunoştintele şi tehnologiile avansate pot transforma seminifcativ economia unei naţiuni.

Se dovedeşte că în prezent cunoaşterea este mai puternică şi mai valoroasă decât resursele naturale şi marile fabrici.

1.2.Apariţia capitalului intelectual.Creaţia intelectuală, cunoaşterea în general, a suscitat numeroase controverse legate de

modalităţile adecvate de definire, reglementare şi utilizare justă, având în vedere diferenţa fundamentală dintre idee şi bun tangibil, precum şi neîncadrarea în regulile clasice ale economiei.

În literatura de specialitate s-a apreciat că acceptarea conceptului de proprietate intelectuală a însemnat, în realitate, triumful unor raţiuni economice, care au stat la baza argumentării în favoarea unui instrument juridic pentru a recunoaşte proprietatea privată asupra unui anumit volum de cunoaştere/informaţii.

Problema morala, ridicată odată cu apariţia şi dezvoltarea acestui concept, este aceea a acceptării unei nevoi de protecţie pentru cunoaştere, în general, paralel cu nevoia asigurării accesului la aceasta. Ambivalenţa efectelor unui sistem de protejare a proprietăţii intelectuale este unanim recunoscută şi se evidentiază tot mai mult corelaţia sa cu progresul tehnologic.

Proprietatea intelectuală este resursa centrală pentru a crea valoare în aproape toate sectoarele vieţii economice. Elementele de bază ale puterii comerciale constau, astăzi, în diverse manifestări ale proprietăţii intelectuale şi nu în resurse de capital. În realitate, însăşi noţiunea de resurse de capital (active) s-a modificat, definiţia ei fiind mult mai cuprinzătoare şi incluzând know-how tehnologic, brevete, drepturi de autor şi secrete comerciale.

Managementul adecvat al acestor resurse va decide învingătorii competiţiei globale în deceniile viitoare. Proprietăţii intelectuale i-a fost repede recunoscută calitatea de activ strategic, cu valoare semnificativă pentru afacerile unei companii. Există trei metode principale de evaluare din punct de vedere economic a proprietăţii intelectuale: abordarea de tip piata, abordarea de tip cost şi abordarea de tip venit. Avantajul proprietăţii intelectuale este plusul de valoare adaugată pe care îl determină în elaborarea, comercializarea sau exploatarea unor bunuri şi/sau servicii.

Pentru a putea fi utilizată cu maximă eficienţă, proprietatea intelectuală trebuie să fie parte integrantă a planului strategic de dezvoltare a unei ţări sau a strategiei comerciale a unei firme, iar

8

drepturile de proprietate intelectuală să fie încadrate în strategiile de produs. Factorii de decizie trebuie să ţină cont de particularităţile şi de nevoile specifice ale sistemului naţional de inovare întrucât creşterea volumului de cunoştinte tehnologice este fundamentală pentru îmbunătăţirea performanţelor economice.

Societatea celui de-al treilea mileniu dispune de angajaţi care sunt valoroşi datorită cunoştinţelor lor. În multe dintre companii, valoarea nu constă în activele tangibile, ci în cele intangibile. Capitalul intelectual este termenul atribuit activelor intangibile combinate care permit companiei să funcţioneze eficient.

Componentele capitalului intelectual sunt:        Activele de piaţă – sunt cele care derivă dintr-o relaţie benefică a organizaţiei cu piaţa şi cu

clienţii. Activele de piaţă reflectă potenţialul unei organizaţii datorat unor active intangibile legate de piaţă. Exemplele pot include: clienţii şi gradul lor de loialitate, canalele de distribuţie, diferite contracte şi acorduri etc.

        Activele bazate pe proprietatea intelectuală – includ know-how-ul, secretele de comercializare, copyright-ul, brevetele sau alte drepturi. Proprietatea intelectuală reprezintă mecanismul legal de protecţie a mai multor active ale organizaţiilor.

        Activele centrate pe resursele umane – se referă la abilitatea şi creativitatea manifestate în rezolvarea problemelor, precum şi la calităţile de lider, antreprenor şi manager pe care le deţin angajaţii unei organizaţii. Individul nu este abilitat să desfăşoare doar o anumită activitate, ci dimpotrivă el trebuie să dovedească o persoană dinamică care poate desfăşura o varietate de activităţi de-a lungul timpului. Pe masură ce devin mai competenţi în activitatea pe care o desfăşoară oamenii învaţă tot mai mult şi ca atare devin tot mai valoroşi.

        Activele specifice infrastructurii – au în vedere acele tehnologii, metode şi procese care îi permit unei organizaţii să funcţioneze eficient pe termen lung. Exemplele includ: cultura organizaţiei, metodele de management, structura financiară, bazele de date şi informaţiile despre piaţă sau despre clienţi, sistemele de comunicare precum e-mail-ul şi sistemele moderne de teleconferinţă.

În urmă cu o sută de ani munca era relativ ieftină. În cel de-al treilea mileniu munca încetează să mai fie ieftină. Pe masură ce forţa de muncă devine tot mai “globală”, angajaţii şi angajatorii de valoare investesc tot mai mult în ei înşişi. Acest fapt poate contribui la protecţia şi la sporirea nucleului competenţelor. Educaţia este un factor strategic al dezvoltării pe termen lung şi are ca scop modelarea multidimensională şi anticipativă a factorului uman. Aceasta duce direct la o „societate a cunoaşterii” şi implică noi paşi în politica educaţională. Cunoaşterea înseamnă putere şi profitabilitate

Fiecare ţară, companie şi individ depinde din ce în ce mai mult de cunoaştere – brevete, abilităţi, tehnologii, informaţii despre clienţi. Chiar şi Papa Ioan Paul al-II lea a recunoscut importanţa crescândă a cunoaşterii în “Centesimus Annus”, scriind: ”Dacă acum ceva timp, factorul decisiv de producţie era pământul, iar mai tarziu capitalul, astăzi factorul decisiv este chiar omul, omul şi cunoaşterea sa.”

Extinderea capitalului intelectual se poate realiza dacă inovaţia şi creativitatea sunt prezente într-o organizaţie. Se manifestă chiar sentimentul de succes şi se resimte nevoia unor permanente mutaţii şi schimbări.

Persoanele însemnate ale unei organizaţii sunt cei care excelează şi care ajută astfel organizaţia să fie o învingătoare în competiţie şi să se dezvolte pe termen lung. Aceasta presupune şi crearea unei culturi a organizaţiei care să promoveze şi să sprijine procesul de inovare. Există o relaţie directă între măsura în care o organizaţie se dovedeşte inovativă şi abilitatea acesteia de-a extinde capitalul intelectual. Măsura în care o companie este inovativă este şi o măsură a forţei sale de a supravieţui.

9