UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Validitatea şi

fidelitatea

Instrumentului

Thomas-Kilmann

Curs: Măsurare socială Student: Secară Ana Secţia: Sociologie

Anul: IV Modul: Organizaţii

Conflictul, problemă complexă a vieţii sociale, a constituit obiectul de studiu a

numeroşi analişti de-a lungul timpului. Primele scrieri psihosociologice despre conflict au

fost influenţate în mare parte de operele a trei mari autori: Darwin, Marx şi Freud. Toţi

aceşti teoreticieni evidenţiază caracterul şi efectele negative ale conflictului.

Darwin ilustrează ideea luptei competitive pentru existenţa şi supravieţuirea celui

mai puternic. La Marx, conflictul ia forma luptei de clasa: “Istoria tuturor societăţilor de

până azi este istoria luptelor de clasă”, “societatea întreaga se scindează din ce în ce mai

mult în două mari tabere duşmane, in două mari clase direct opuse una alteia: burghezia

şi proletariatul” (Marx, Engels, 1998, 10-11). Freud vede dezvoltarea psihosexuală ca o

luptă permanentă între sinele infantil, determinat biologic, şi supraeu, determinat social

(Neculau, 1998).

Louis Stern dă în 1970 (1 apud Vlăsceanu, 1993, 172) următoarea definiţie:

“conflictul…poate fi considerat din punct de vedere comportamental ca o formă de

opoziţie care este centrată pe adversar, bazată pe incompatibilitatea scopurilor,

intenţiilor sau valorilor părţilor componente, directă si personală, în care adversarul

controlează scopul sau intenţia dorite de ambele părţi”.

Nightingale (1976 apud Vlăsceanu, 1993, 172) subliniază necesitatea completării

acestei definiţii cu diferenţierea dintre două concepte: situaţia conflictuală şi episodul

conflictual. “O situaţie conflictuală se referă la urmărirea unor scopuri incompatibile, sau

cel puţin aparent incompatibile, de către două sau mai multe părţi, astfel încât ceea ce

câştigă o parte pierde cealaltă (pierderea nu trebuie judecată în termeni absoluţi, ci prin

comparaţie cu ceea ce câştigă sau pierde cealaltă parte). Un episod conflictual se referă la

comportamentul părţilor determinat de situaţia conflictuală”.

2

Dennis J.D. Sandole consideră conflictul „o situaţie în care cel puţin doi actori

sau reprezentanţii lor, considerând că au scopuri incompatibile, subminează, direct sau

indirect, capacitatea celuilalt de a-şi realiza obiectivele propuse” (Sandole, 1993, 6). În

acest sens, conflictul nu este considerat un fenomen negativ, ci un potenţial mijloc de

stimulare a creativităţii în relaţiile interumane.

În situaţii de conflict indivizii reacţionează în diverse moduri. În acest sens, K.W.

Thomas (1976 apud Vlăsceanu, 1993, 200) a propus o grilă, care reprezintă un mod de

identificare a supoziţiilor pe baza cărora acţionează oamenii în condiţii de conflict, chiar

dacă acesta este în stare latentă sau manifestă. Atunci când oamenii se află într-o situaţie

conflictuală acţionează în funcţie de combinaţia a două variabile: impunere (tentativa de

impunere a punctului de vedere propriu) şi cooperare (tentativa de satisfacere a nevoilor

celorlalţi). În funcţie de acestea se conturează cinci strategii sau stiluri de confruntare cu

conflictul, pe baza cărora se poate realiza şi o analiză a metodelor de rezolvare a acestuia:

evitare, compromis, competiţie, adaptare, colaborare (Fig. 1).

Înaltă

3

COMPETIŢIE COLABORARE

EVITARE ACOMODARE

COMPROMIS

IMPUNERE

Scăzută COOPERARE Înaltă

Fig. 1. Grila conflictuală (Sursă: Johns1, 1996, 424)

Cele cinci tipuri de comportament au următoarele caracteristici:

Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia în speranţa că va dispărea,

adoptarea unei strategii lente de rezolvare, care să reprime conflictul, negarea existenţei

problemei sau neacordarea de atenţie acelei probleme.

Stilul bazat pe ocolirea conflictului se caracterizează printr-o capacitate redusă de

impunere a intereselor şi prin cooperare redusă cu cealaltă parte implicată.

Compromisul este demersul spre un rezultat reciproc acceptat. Conflictul se

rezolvă prin negociere, prin căutarea unor acorduri, unor soluţii satisfăcătoare sau

acceptabile. Prin această strategie se încearcă mai degrabă satisfacerea, decât

maximizarea câştigurilor. Comportamentul de compromis se bazează pe ideea de schimb

reciproc. Din această cauză, nu este o soluţie adecvată atunci când există o asimetrie a

puterii, partea mai slabă având prea puţin de oferit părţii mai tari. Pe de altă parte,

concesia este o abordare potrivită pentru rezolvarea conflictelor determinate de

insuficienţa resurselor.

Competiţia presupune situaţii de tip câştig-pierdere, folosirea rivalităţii, jocurilor

de putere pentru înlăturarea celeilalte părţi, forţarea supunerii. Folosirea acestei strategii

acordă prioritate absolută obiectivelor, faptelor sau procedurilor proprii.

Adaptarea este o tehnică de soluţionare a conflictelor prin adaptarea concesiilor,

prin respect şi îngăduinţă. Stilul curtenitor se distinge de celelalte tipuri prin cooperarea

cu cealaltă parte şi nesusţinerea interesului propriu. Este o reacţie eficace dacă apare din

partea celui care a greşit, dacă problema în cauză este mai importantă pentru cealaltă

parte sau când se doreşte construirea unei relaţii de bunăvoinţă.

1 După K.W. Thomas (1992). Handbook of Industrial and Organizational Psychology. Palo Alto: Consulting Psychologist Press

4

Colaborarea se realizează doar dacă se demonstrează dorinţa de rezolvare a

problemei. Aceasta presupune confruntarea punctelor de vedere diferite şi împărtăşirea

ideilor şi informaţiilor în sensul descoperirii unor soluţii prin care toţi pot câştiga. În acest

caz se pune accent pe o soluţie de tip câştig-câştig (Johns, 1996, 423).

Testul propus de autor, numit Instrumentul Thomas-Kilmann, constă în alegerea

de către subiect a unor afirmaţii care să îi caracterizeze comportamentul. Subiecţii sunt

rugaţi să aleagă unul dintre cele două enunţuri, chiar dacă nici unul dintre ele nu este tipic

pentru comportamentul său, având în vedere comparaţia dintre ele (care e răspunsul pe

care îl selectează comparativ cu varianta cealaltă):

A Răspuns B1. Sunt momente când îi las pe alţii

să îşi asume responsabilitatea pentru rezolvarea problemelor

În loc să negociez aspectele asupra cărora nu suntem de acord, încerc să pun accentul pe acele aspecte asupra cărora suntem amândoi de acord

2. Încerc să găsesc o soluţie de compromis

Încerc să împac toate interesele lui/ei cu ale mele

3. În general sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri

Aş încerca să protejez sentimentele celuilalt şi să menţin relaţia noastră

4. Încerc să găsesc o soluţie de compromis

Câteodată sacrific propriile mele dorinţe în favoarea dorinţelor altei persoane

5. În general caut ajutorul celuilalt pentru a rezolva problema

Încerc să fac ceea ce este necesar pentru a evita tensiunile inutile

6. Încerc să evit crearea unei situaţii neplăcute pentru mine

Încerc să-mi câştig poziţia

7. Încerc să amân problema până ce voi avea timp să mă gândesc mai bine

Cedez anumite puncte în schimbul altora

8. În general sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri

Am tendinţa de a aduce la lumină imediat toate îngrijorările, preocupările şi problemele

9. Simt că diferenţele nu merită întotdeauna să devină motiv de îngrijorare

Fac eforturi pentru a-mi croi drumul

10. În general sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri

Încerc să găsesc o soluţie de compromis

5

11. Am tendinţa de a aduce la lumină imediat toate îngrijorările, preocupările şi problemele

Aş încerca să protejez sentimentele celuilalt şi să menţin relaţia noastră

12. Câteodată evit să iau o poziţie clară, care ar putea să creeze controverse

Aş accepta celeilalte persoane unele poziţii, dacă şi el/ea mi-ar accepta unele puncte de vedere

13. Propun un teren neutru Presez către a-mi impune punctul de vedere

14. Îi povestesc celeilalte persoane despre ideile mele şi îi cer să mi le prezinte pe ale ei

Încerc să-i arăt celeilalte persoane logica şi beneficiile asociate poziţiei mele

15. Aş încerca să protejez sentimentele celuilalt şi să menţin relaţia noastră

Încerc să fac ceea ce cred că este necesar pentru a evita tensiunile

16. Încerc să nu rănesc sentimentele celuilalt

Încerc să-l conving pe celălalt de meritele poziţiei mele

17. În general sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri

Încerc să fac ceea ce cred că este necesar pentru a evita tensiunile inutile

18. Dacă asta îi face fericiţi pe ceilalţi, îi las să-şi menţină punctul de vedere

Aş accepta celeilalte persoane unele poziţii, dacă şi el/ea mi-ar accepta unele puncte de vedere

19. Am tendinţa de a aduce la lumina imediat toate îngrijorările, preocupările şi problemele

Încerc să amân problema până ce voi avea ceva timp să mă gândesc mai bine

20. Am tendinţa de a încerca imediat să rezolv disensiunile

Încerc să găsesc combinaţia corecta de câştiguri şi pierderi pentru amândoi

21. În cadrul negocierilor încerc să iau în considerare şi să respect şi dorinţele celeilalte persoane

Întotdeauna tind să discut problema direct

22. Încerc să găsesc o poziţie care să fie intermediară între a ei/a lui şi a mea

Îmi afirm dorinţele

23. Sunt foarte des preocupat(ă) ca amândoi să ne satisfacem dorinţele noastre

Sunt momente când îi las pe alţii să îşi asume responsabilitatea pentru rezolvarea problemelor

24. Dacă poziţia celuilalt pare a fi foarte importanta pentru el, atunci încerc să-i satisfac dorinţele

Încerc să îl fac pe celălalt să ajungă la un compromis

25. Încerc să-i arăt celeilalte persoane logica şi beneficiile asociate poziţiei mele

În cadrul negocierilor încerc să iau în considerare şi să respect şi dorinţele celuilalt

26. Propun un teren neutru Aproape întotdeauna sunt preocupat(ă) cu satisfacerea

6

tuturor dorinţelor noastre27. Câteodată evit să iau poziţie

atunci când acest lucru ar crea controverse

Dacă asta îi face fericiţi pe ceilalţi, îi las să îşi menţină punctul de vedere

28. În general sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri

De obicei caut ajutorul celuilalt pentru a găsi soluţia

29. Propun un teren neutru Simt că diferenţele nu merită întotdeauna să devină motiv de îngrijorare

30. Încerc să nu rănesc sentimentele celuilalt

Întotdeauna încerc să împărtăşesc problema cu cealaltă persoană pentru a o rezolva împreună

Identificarea tipului de comportament care îl caracterizează pe un subiect se

realizează însumând următoarele puncte:

Comportament de

COMPETITIE

Comportament de

COLABORARE

Comportament de

COMPROMIS

Comportament de

EVITARE

Comportament de

ACOMODARE3A 2B 2A 1A 1B6B 5A 4A 5B 3B8A 8B 7B 6A 4B9B 11A 10B 7A 11B

10A 14A 12B 9A 15A13B 19A 13A 12A 16A14B 20A 18B 15B 18A16B 21B 20B 17B 21A17A 23A 22A 19B 24A22B 26B 24B 23B 25B25A 28B 26A 27A 27B28A 30B 29A 29B 30A

Astfel fiecare subiect se încadrează într-una dintre categoriile enunţate (cea la

care obţine punctajul cel mai mare), aşa cum se poate observa în Fig. 2.:

7

Fig. 2. Comportamentul dominant în situaţie de conflict

Pentru a studia validitatea şi fidelitatea acestui instrument, am realizat o

cercetare pe un lot de 35 de subiecţi, studenţi la diferite facultăţi. Am pornit de la

ipoteza că testul este valid şi fidel.

Verificarea validităţii presupune stabilirea acurateţei instrumentului folosit, adică

dacă testul descris surprinde într-adevăr cele cinci tipuri de comportament în stare de

conflict definite. Există trei tipuri de validitate: de conţinut (internă), predictivă (externă)

şi de construct (coerenţa). În această lucrare voi analiza validitatea de conţinut, adică

“gradul în care indicatorii măsoară ceea ce se presupune că măsoară” (Mărginean, 2000,

82). Analiza validităţii interne presupune analiza critică a operaţionalizării conceptelor şi

are în vedere gradul de consistenţă internă (omogenitate) a setului de indicatori. Pentru a

analiza gradul de consistenţă internă a indicatorilor folosiţi, am făcut o analiză factorială

în SPSS. Cu ajutorul analizei factoriale pot fi determinate dimensiunile latente care stau

la baza modelului.

În cazul modelului de faţă, cele cinci dimensiuni latente trebuie să fie

comportamentul de competiţie, evitare, compromis, adaptare, colaborare. Deoarece

cercetarea a fost făcută pe un număr mic de cazuri, analiza nu putea fi realizată având în

vedere toate cele cinci dimensiuni in acelaşi timp. De aceea am analizat fiecare

dimensiune în parte. Prima dimensiune avută în vedere a fost cea de competiţie.

Variabilele din test care vizează acest tip de comportament sunt următoarele:

V3: În general sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri - Aş încerca să

protejez sentimentele celuilalt şi să menţin relaţia noastră

8

V6: Încerc să evit crearea unei situaţii neplăcute pentru mine - Încerc să-mi câştig

poziţia

V8: În general sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri - Am tendinţa

de a aduce la lumină imediat toate îngrijorările, preocupările şi problemele

V9: Simt că diferenţele nu merită întotdeauna să devină motiv de îngrijorare - Fac

eforturi pentru a-mi croi drumul

V10: Sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri - Încerc să găsesc o

soluţie de compromis

V13: Propun un teren neutru - Presez către a-mi impune punctul de vedere

V14: Îi povestesc celeilalte persoane despre ideile mele şi îi cer să mi le prezinte

pe ale ei - Încerc să-i arăt celeilalte persoane logica şi beneficiile ce derivă din poziţia

mea

V16: Încerc să nu rănesc sentimentele celuilalt - Încerc să-l conving pe celălalt de

meritele poziţiei mele

V17: În general sunt foarte ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri - Încerc să fac

ceea ce cred că este necesar pentru a evita tensiunile inutile

V22: Îmi afirm dorinţele - Încerc să găsesc o poziţie care să fie intermediară între

a ei/a lui şi a mea

V25: Încerc să-i prezint celuilalt logica şi beneficiile asociate poziţiei mele - În

cadrul negocierilor încerc să iau în considerare şi să respect şi dorinţele celuilalt

V28: De obicei caut ajutorul celuilalt pentru a găsi soluţia - În general sunt foarte

ferm(ă) în a-mi urmări propriile scopuri.

Indicatorii comportamentului de competiţie folosiţi sunt: acordarea unei

importanţe mari scopurilor, poziţiei, reuşitei, punctelor de vedere, dorinţelor/nevoilor

proprii (indicatori care sunt cuprinşi şi în prezentarea caracteristicilor acestui tip de

comportament). Cred că aceşti indicatori sunt cei care reprezintă conceptul, dar nu sunt

întotdeauna clar formulaţi, situaţie care apare la fiecare dintre cele cinci dimensiuni.

Am introdus acest set de 12 variabile într-o analiză factorială, transformând

răspunsurile A în 1 şi cele B în 0. Pentru a vedea dacă acest tip de analiză este adecvată

modelului şi datelor obţinute am urmărit indicele KMO. Valoarea obţinută de 0,700 îmi

9

indică faptul că analiza factorială poate fi folosită în acest caz, având în vedere că

numărul de variabile este de 12.

Comunalităţile dau măsura variaţiei variabilelor explicate de factorul extras. În

cazul analizei de faţă, două dintre variabile (V9 şi V13) au valori sub 0,200, respectiv

0,114 şi 0,142, ceea ce arată că cele două variabile pot fi acceptate ca făcând parte din

aceeaşi dimensiune, dar la limită.

Faptul ca cele două variabile corelează slab cu celelalte poate fi explicat. Fiecare

variabilă conţine un enunţ care ilustrează comportamentul de competiţie, pus în

comparaţie cu un enunţ care ilustrează un alt tip de comportament. În cazul celor două

variabile, enunţurile care nu ţin de comportamentul de competiţie („Simt că diferenţele

nu merită întotdeauna să devină motiv de îngrijorare” şi „Propun un teren neutru”) sunt

formulate ambiguu şi lasă loc de interpretări. De aceea rezultatul comparaţiei nu are

aceeaşi valoare cu cel al celorlalte comparaţii şi nu aduce o contribuţie adecvată la

explicarea fenomenului.

Un aspect important în analiza factorială îl reprezintă numărul de factori extraşi.

Acest număr poate fi dedus din Testul grohotişului. În cercetarea dimensiunii în cauză,

acest test confirmă existenţa unui singur factor latent:

10

Pe lângă această metodă de extragere a factorilor latenţi, SPSS-ul determină şi o

valoare a variaţiei explicate, care arată cât explică factorul extras variaţia variabilelor

analizate. Factorul extras pentru dimensiunea discutată explică 30,365% din variaţia

variabilelor, ceea ce este suficient, având în vedere că a fost extras un singur factor.

Urmărind matricea saturaţiilor, observăm că factorul extras este reprezentat mai

bine de o serie de indicatori, câteva variabile corelând mai puternic cu el. Cele trei

variabile cu care corelează cel mai puternic sunt V3 (0,790), V16 (0,634) şi V17 (0,628).

În cadrul acestor variabile sunt surprinşi cei doi indicatori care reprezintă cel mai bine

ideea de competiţie şi de afirmare personală: poziţia şi scopurile proprii. De asemenea, se

poate observa că cele două variabile care au avut comunalităţi mici, V9 si V13, corelează

şi cel mai puţin cu acest factor (0,377 si 0,337).

În urma acestei analize, consider că în ceea ce priveşte comportamentul de

competiţie, testul este valid intern, deoarece au fost îndeplinite condiţiile avute în vedere

de analiza factorială.

Deşi, pentru a stabili validitatea de conţinut a întregului instrument, analiza

factorială trebuia să fie repetată după acelaşi procedeu pentru toate celelalte patru

dimensiuni, această analiză nu a fost posibilă. Indicele KMO al acestor dimensiuni a fost

prea mic (<0,600) pentru a putea folosi modelul factorial în analiza acestor date.

Calcularea unui indice KMO mic sugerează ideea că variabilele care vizau dimensiunile

în cauză nu conţin indici care să reprezinte aceleaşi realităţi latente şi de aceea variabilele

corelează foarte puţin cu factorul extras. Această situaţie poate fi însă cauzată şi de faptul

că indicii au o formulare ambiguă.

Fidelitatea este analiza care vizează “gradul de încredere şi de stabilitate ale

instrumentelor de măsurare” (Mărginean, 2000, 85). Astfel, un instrument prezintă

“încredere” atunci când aplicat fiind şi în alte cercetări, în condiţii similare primei

cercetări, oferă aceleaşi rezultate.

11

În cazul studiului meu am analizat fidelitatea aceleiaşi dimensiuni, căreia i-am

testat şi validitatea (comportamentul de competiţie) cu ajutorul SPSS-ului, utilizând testul

Alpha Cronbach, care estimează consistenţa internă a itemilor din scala folosită. Pentru a

putea face această analiză, o parte dintre variabile (cele care aveau enunţul care

reprezenta comportamentul de competiţie la varianta B) au fost recodificate (v6 v9 v13

v14 v16 v22 au devenit vv6 vv9 vv13 vv14 vv16 vv22) pentru ca toate corelaţiile să fie

pozitive. Valorile obţinute sunt următoarele2:

Reliability Coefficients 12 items

Alpha = .8287 Standardized item alpha = .8292

Valoarea coeficientului Alfa de 0,828 este mai mare de 0,700 şi se apropie destul

de mult de 1, ceea ce înseamnă că pe dimensiunea avută în vedere, respectiv

comportamentul de competiţie, instrumentul este fidel.

În urma analizei descrise, ipoteza de cercetare a fost parţial confirmată,

deoarece a fost stabilită validitatea şi fidelitatea unei singure dimensiuni din cele

cinci pe care instrumentul le are drept model de bază.

BIBLIOGRAFIE:

1. Johns, Gary. (1996). Comportamentul social şi procesele organizaţionale.

Bucureşti: Editura Economică

2. Marx, Karl, Engels, Friedrich. (1998). Manifestul Partidului Comunist. Bucureşti:

Editura Nemira

3. Mărginean, Ioan. (2000). Proiectarea cercetării sociologice. Iaşi: Editura Polirom

4. Neculau, Adrian. (1998). Psihosociologia rezolvării conflictului. Iaşi: Editura

Polirom

2 Vezi Anexa II pentru matricele de corelaţii

12

5. Sandole, Dennis J.D., van der Merwe, Hugo (coord.). (1993). Conflict Resolution

Theory and Practice. Integration and Application. New York: Manchester

University Press

6. Vlăsceanu, Mihaela. (1993). Psihosociologia organizaţiilor şi conducerii.

Bucureşti: Editura Paidea

13