Facultatea de Medicină și Farmacie, Galați Student:Lungu Maria

Specializarea:Medicină generală

Anul:II

Proiecția topografică a viscerelor

Viscerele capuluiCapul are o importanță deosebită datorită formațiunilor organelor pe care le conține. Limita dintre

cap și gât urmează marginea inferioară a corpului mandibulei și se continuă prin orizontala convențională dusă până la marginea anterioară a SCM; urcă apoi de-a lungul acestei margini, trece prin baza procesului mastoidian și urmează linia nucală superioară, terminându-se la protuberanța occipitală externă.

Din punct de vedere topografic, capul se subdivide în etajul neural și etajul facial.Etajul facial al capului

Porțiunea facială sau viscerală, cel de al doilea segment al capului, este situat în partea anterioară și inferioară a acestuia. Fața cuprinde atât regiuni superficiale pe care le putem considera regiuni somatice, cat și regiuni profunde, care la rândul lor se subdivid în regiuni somatice și regiuni viscerale. Dintre acestea voi prezenta doar regiunile viscerale conform temei proiectului. Acestea cuprind: cavitatea nazală și cavitățile paranazale, cavitatea bucală, vestibulul faringian și faringele cefalic.1.Regiunea cavității nazale – este o regiune mediană profundă a feței, situată înapoia piramidei nazale și protejată de aceasta, dedesubtul etajului anterior al bazei craniului, deasupra cavității bucale și între cele două orbite. Cavitatea nazală comunică înainte cu exteriorul prin cele doua orificii narinare iar înapoi se deschide în faringe prin cele două choane. Cavitatea nazală este alcatuită din doua coridoare adăpostite de viscerocraniu – fosele nazale – în care se deschid fosele paranazale.

Sinusurile paranazale sunt cavități pneumatice perechi, situate în jurul foselor nazale, ele comunicând cu acestea. Sunt situate la nivelul următoarelor oase craniene: frontal, etmoid, sfenoid și maxilar.

Sinusurile frontale drept și stâng sunt situate între tăbliile internă și externă ale osului frontal, posterior de arcurile superciliare și de radăcina nasului.

Sinusurile etmoidale (celulele) sunt mici invaginații ale mucoasei din meaturile nazale mijlociu și superior în osul etmoid, între cavitatea nazală și orbită.

Sinusurile sfenoidale sunt situate în corpul sfenoidului și se pot extinde în aripile acestui os.Sinusurile maxilare sunt cele mai mari dintre sinusurile paranazale. Acestea ocupă corpul oaselor

maxilare și comunică cu meatul nazal mijlociu.2.Regiunea cavității bucale – este o regiune profundă și mediană, situată dedesuptul cavității nazale, deasupra regiunii hioidiene, înaintea vestibului faringelui. Reprezintă segmentul inițial al tubuluidigestiv.

Caviatea bucală se întinde de la orificiul bucal până la istmul orofaringian. Cavitatea bucală este alcatuită din doua părți: vestibulul oral și cavitatea bucală propriu-zisă. Vestibulul oral este spatiul dintre dinți și gingii pe de o parte și buze și obraji de cealaltă parte. Cavitatea bucală propriu-zisă este spațiul cuprins între arcadele dentare superioară și inferioară, este delimitată anterior și lateral de arcadele dentare, plafonul cavității este format de palat, posterior comunică cu orofaringele.

Viscerele gâtuluiGâtul este segmentul care face legătura între cap și trunchi. Limita inferioară, care separă gâtul de trunchi și de rădăcina membrului superior, este foarte netă

în partea anterioară: incizura jugulară a sternului, fața superioară a articulației sternoclaviulare și a claviculei până la articulația acromioclaviculară; posterior limita este reprezentată de linia convențională transversală, care unește cele două articulații acromioclaviculare, trecând prin procesul spinos al celei de a VII-a vertebre cervicale.

Gâtul propuriu-zis cuprinde o serie de regiuni topografice. Unele sunt regiuni somatice, altele regiuni viscerale.

Viscerele regiunii cervicale sunt dispuse în trei planuri, denumite după funcția lor principală. Dinspre superficial spre profund el sunt:1.planul endocrin: glanda tiroidă și glandele paratiroide2.planul respirator: laringele și traheea3.planul alimentar: faringele și esofagul

Glanda tiroidă este situată profund de mușchiul sternotiroidian și sternohioidian fiind localizată în regiunea anterioară a gatului, la nivelul vertebrelor C5 – T1.

Glandele paratiroide – formațiuni mici, ovale și aplatizate, sunt situate de regulă în exteriorul capsulei tiroidiene, în jumătatea medială a feței posterioare a fiecarui lob al glandei tiroide, în interiorul învelișului lax al acesteea.

Laringele este organul complex al producerii vocii, alcătuit din nouă cartilaje legate prin membrane și ligamente și conținând plicile vocale. Laringele este localizat în partea anterioară a gâtului, la nivelul corpurilor vertebrelor C3 – C6. El leagă partea inferioară a faringelui de trahee.

Traheea este un conduct aerian care se întinde de la laringe până în torace unde se bifurcă în bronhiile principale dreaptă și stângă. Are o porțiune cervicală și una toracică. Traheea cervicală se întinde de la marginea inferioară a cartilajului cricoid până la planul orizontal ce trece prin incizura jugulară a sternului.

Faringele este partea dilatată superioară a tractului alimentar, situată posterior de cavitățile nazală și bucală care se întinde inferior posterior de laringe. Anterior, faringele se întinde de la baza craniului până la marginea inferioară a cartilajului cricoid, și posterior până la marginea inferioară a vertebrei C6.

Esofagul este un conduct muscular care leagă faringele de stomac. În prima porțiune, esofagul cervical este parte a treimii superioare voluntare. El începe imediat posterior de marginea inferioară a cartilajului cricoid și la același nivel cu acesta, în plan median. Acesta este nivelul vertebrei C 6. Limita inferioară, unde se continua cu segmentul toracic, răspunde planului orizontal trecut prin incizura jugulară a sternului.

Viscerele trunchiul Trunchiul este format din trei segmente care de sus în jos sunt: toracele, abdomenul și pelvisul.

Toracele conține cavitatea toracică în care sunt situate: cea mai mare parte a organelor aparatului respirator, o parte a tubului digestiv, inima, vasele mari, noduri limfatice si nervi.Topografic, toracele ne oferă de studiat scheletul toracelui, o serie de regiuni parietale și unele regiuni viscerale.Regiuni viscerale ale toraceluiCavitatea toracică cuprinde trei regiuni topografice viscerale: două regiuni laterale - regiunile pleuro-pulmonare - și o regiune mediană încadrata de precedentele – regiunea mediastinală.

Proiecția recesurilor pleurale pe peretele toracicRecesurile costomediastinale anterioare se proiectează în mod diferit la dreapta și la stânga:1.Recesul costomediastinal anterior dreptLinia de proiecție pleacă de la articulația sternoclaviculară dreaptă, coboară oblic spre stânga până la nivelul celei de-a doua articulații sternocondrale stângi; descinde apoi vertical până la nivelul celei de-a patra articulații sternocondrale stângi, după care devine oblică spre dreapta până la a șaptea articulație sternocondrală dreaptă, de unde se continuă cu proiecția recesului costodiafragmatic drept.2.Recesul costomediastinal anterior stâng pornește de la articulația sternoclaviculară stângă și descinde vertical până la articulația sternocondrală a patra; de aici se îndreaptă lateral și în jos descriind o curbă cu concavitatea medială și atinge al VII-lea cartilaj costal stâng la 3cm de marginea sternului; de la acest nivel se continuă cu proiecția recesului costodiafragmatic stâng.În acest fel, deasupra coastei a doua, cele două recesuri costomediastinale delimitează un spațiu triunghiular cu vârful în jos: este triunghiul interpleural superior sau timic. Dedesubtul articulației a patra sternocondrale, cele două recesuri se îndepartează din nou pentru a delimita triunghiul interpleural inferior sau pericardic.3.Recesurile costodiafragmatice au o linie de proiecție aproape identică la dreapta și la stânga. Ele continuă recesurile costomediastinale anterioare în jos, lateral și înapoi; încrucișează coasta a VIII-a pe linia medioclaviulară, coasta a X-a pe linia axilară mijlocie, coasta a XI-a pe linia scapulară și ating coasta a XII-a pe linia paravertebrală. În intervențiile chirurgicale pe rinichi, o incizie prea lungă poate provoca deschiderea acestor recesuri.4.Recesurile costomediastinale posterioare (drept și stâng) – de la nivelul coastei a XII-a, linia de proiecție urcă de-a lungul liniei paravertebrale până la vertebra T2 sau T3.Cupola pleurală se proiectează în continuarea recesului precedent îndreptându-se în sus și înainte; descrie apoi o curbă cu convexitatea superioară în fosa supraclaviculară mare (aproximativ la 4-5 cm deasupra coastei I-a) și se termină în dreptul articulației sternoclaviculare.

Proiecția plămânilor pe pereții toraciciMarginile plămânilor pătrund în timpul inspirației adânc în recesurile pleurale, dar fără a le umple complet, nici în inspirația forțată; astfel rămân spațiile complementare, porțiuni ale recesurilor pleurale în care două porțiuni ale pleurei parietale se aplică una pe cealaltă. Rezultă că liniile de proiecție ale plămânilor nu se suprapun peste tot cu cele ale recesurilor pleurale și sunt variabile în raport cu momentul respirației.

-Marginile anterioare ale plămânilor au o linie de proiecție paralelă cu cea a recesurilorcostomediastinale anterioare. În expirație, între două linii de proiecție rămâne o distanță de 10-20mm, care se reduce în inspirație la aproximativ 5mm. Face excepție marginea plămânului stâng la nivelul scobiturii cardiace. Ea pleacă de la a IV-a articulație sternocostală stângă, se îndreaptă orizontal spre stânga, apoi în jos, până la al VI-lea cartilaj costal, pe care îl atinge la 4 cm de linia mediana. La acest nivel, marginea plămânului se îndepărtează mult de recesul costomediastinal.

-Marginile inferioare ale plămânilor se proiectează în continuarea marginilor anterioare, ladistanța de 30-90mm (în raport cu fazele respirației) de proiecțiile recesurilor costodiafragmatice. Marginea inferioară încrucișează coasta a VI-a pe linia medioclaviculară, coasta a VIII-a pe linia axilară mijlocie și coasta a X-a pe linia scapulară; de aici se continuă orizontal, atingând linia paravertebrală la nivelul vertebrei T11.

-În partea posterioară și la varf, plămânul are aceeași proiecție cu recesul costomediastinalposterior, respectiv cu cupola pleurală.

-Fisurile oblice ale celor doi plămâni se proiectează plecând de la coloana vertebrală, din dreptulcoastei a III-a sau a IV-a; coboară oblic înainte până lângă a VI-a articulație condrocostală. Proiecția fisurii orizontale pornește din fisura oblică dreaptă, de la nivelul liniei scapulare (coasta a IV-a) și se îndreaptă anterior până la nivelul articulației a III-a sternocostale drepte.

În clinică este foarte important sa se cunoască și proiecția fiecarui lob pulmonar pe peretele toracic.

Spina scapulei este un reper orientativ pentru delimitarea proiecțiilor lobilor pe peretele posterior al toracelui: deasupra spinei se proiecteză lobul superior, iar dedesubtul ei, lobul inferior.

Coasta a IV-a este un alt reper important pentru delimitarea lobilor în raport cu fața antero-lateralăa toracelui: pe fața anterioară, în partea dreaptă, deasupra acestei coaste se proiectează lobul superior, iar sub ea, lobul mijlociu; la stânga întâlnim numai proiecția lobului superior. Pe fața laterală a toracelui, la dreapta, deasupra coastei a IV-a este proiectat lobul superior, iar dedesubt, lobul mijlociu și inferior; la stânga, deasupra coastei a IV-a se proiectează lobul superior, iar dedesubt cel inferior.

MediastinulMediastinul este regiune topografică mediană dintre cele două regiuni pleuro-pulmonare. Este

acoperit de fiecare parte de pleura mediastinală și conține toate viscerele și structurile toracice cu excepția plămânilor.

Dinspre superior către inferior mediastinul se întinde de la apertura toracică superioară pana la diafragm iar în plan antero-posterior se întinde de la stern și cartilajele costale până la corpurile vertebrelor toracice.

Mediastinul este divizat printr-un plan oblic dinainte înapoi și de sus în jos care unește unghiul sternal cu marginea inferioară a vertebrei T4 într-un etaj superior și unul inferior.

Mediastinul superior se întinde de la apertura toracică superioară până la planul orizontal care anterior trece prin unghiul sternal și posterior prin joncțiunea dintre vertebrele T4 și T5, cunoscut ca planul toracic transvers.

Mediastinul inferior cuprins între planul toracic transvers și diafragm – este subîmpărțit de către pericard în părțile anterioară, mijlocie și posterioară. Pericardul și conținutul sau (cordul și rădacinile vaselor mari) constituie mediastinul mijlociu.1.Mediastinul superior conține:-timusul - localizat în partea inferioară a gâtului și în partea anterioară a mediastinului superior.-vasele mari cu venele dispuse anterior de artere și nervii asociați -continuarea inferioară a viscerelor cervicale (traheea anterior și esofagul posterior) și nervilor asociați.

Trahea coboara anterior de esofag și intră în mediastinul superior unde se bifurcă în cele două bronhii principale.

Esofagul intră în mediastinul superior între trahee și coloană vertebrală, unde se află anterior de corpurile vertebrelor T1-T4. Esofagul coboară în mediastinul posterior din mediastinul superior trecând posterior și la dreapta arcului aortei și posterior de pericard și atriul stang.-ductul toracic și truchiurile limfatice

2.Mediastinul inferior 2.1 Mediastinul anterior – cea mai mică subdiviziune a mediastinului, este delimitat anterior de corpul sternului, posterior de pericard. Se continuă cu mediastinul superior la nivelul unghiului sternal și este delimitat inferior de diafragm.2.2 Mediastinul mijlociu – cuprinde pericardul, cordul și rădăcinile vaselor mari (aorta ascendentă, trunchiul pulmonar și VCS).

Pericardul este un sac fibros care învelește inima și originea vaselor mari care pleacă sau vin la ea. Aria de proiecție a pericardului are forma unui patrulater cu marginile curbe, cu concavitatea orientată spre centrul ariei. Marginile patrulaterului unesc urmatoarele puncte:

- în dreapta sus: pe marginea superioară a cartilajului II costal din dreaptă, la 2 cm pe marginea sternului

- în stânga sus: prima articulație condrosternală din stânga- în stânga jos: spațiul V intercostal stâng, la 8-10 cm de linia mediană- în dreapta jos: pe cartilajul costal VI din dreapta, la 2 cm de marginea sternului.Inima ocupă aproape întreg mediastinul mijlociu. Ea nu este situată în planul medio-sagital al

corpului, ci in așa fel, încat 2/3 ale ei se află în stânga planului median și doar 1/3 în dreapta acestuia.Aria de proiecție a cordului Marginile cordului sunt variabile și depind de poziția difragmului, de constituția și condiția fizică a

individului. Conturul cordului poate fi trasat pe fața anerioară a toracelui utilizând urmatoarele repere:-marginea superioară corespunde liniei care unește marginea inferioară a cartilajului costal II stâng de

marginea superioară a cartilajului costal III drept-marginea dreaptă corespunde unei linii trasate de la cartilajul costal III drept până la cartilajul costal

VI drept, această margine este ușor convexă spre dreapta-marginea inferioară corespunde unei linii trasate de la capătul inferior al marginii drepte până la un

punct din spațiul intercostal V, în apropierea LMC stângi; capătul stâng al acestei linii corespunde poziției apexului cordului și șocului apexian.

-marginea stângă corespunde unei linii care leagă capetele stângi ale liniilor ce reprezintă marginile superioară și inferioară

-valvele sunt localizate posterior de stern.Proiecția posterioară a inimii se face la nivelul vertebrelor toracice de a IV-a până la a VIII-a:

-planul orizonatal dus prin vertebra T4 întretaie originea vaselor mari (vertebra supracardiacă)-planul trasat prin T5 întretaie infundibulul și orificiul aortic (vertebra infundibulară)-planul orizontal dus prin procesul spinos T6 întretaie toate patru cavitățile inimii, (vertebra bazală)-planul orizontal al vertebrei T7 întalnește cavitățile ventriculare (vertebra ventriculară) -vertebra T8 corespunde vârfului inimii (vertebra vârfului)

2.3 Mediastinul posterior este un pasaj de trecere îngust, situat posterior de cord și diafragm, între plămâni. El conține structuri care îl traversează în traiectul lor din torace în abdomen sau invers.

Abdomenul este partea trunchiului interpusă între torace și pelvis, fie situat înaintea porțiunii

lombare a regiunii rahidiene. Din punct de vedere topografic abdomenului i se descriu pereții care formează regiunile parietale și cavitatea abdominală cu conținutul său.Cavitatea abdominală este tapetată de peritoneul parietal care reprezintă planul profund al regiunilor parietale. În cavitatea abdominală se găsesc însă viscere așezate la distanță de pereții excavației. În dreptul lor, peritoneul parietal se desprinde de pe pereți pentru a forma peritoneul visceral, care le învelește.Organele învelite de peritoneul visceral se numesc organe intraperitoneale.

Viscerele intraperitoneale Etajul supramezocolic al cavității peritoneale conține ficatul, stomacul și splina. În ceea ce

privește duodenul și pancreasul, ele sunt situate la răspântia celor două etaje, supra și submezocolic, fiind întretăiate transversal de rădăcina mezocolonului transvers. Datorită legăturilor strânse pe care le au cu căile biliare extrahepatice, aceste organe sunt descrise de obicei cu etajul supramezocolic.

Ficatul este cel mai mare viscer al organismului, situat predominant în cadranul superior drept alabdomenului, unde este protejat de cutia toracica și diafragm. În mod normal ficatul se află profund de coastele drepte 7-11 și trece dincolo de linia mediană către mamelonul stang. Ca urmare, ocupă cea mai mare parte a hipocondrului drept și a epigastrului superior și se extinde până în hipocondrul stâng . Ficatul se deplasează odată cu mișcările diafragmului, iar în ortostatism este situat mai jos datorită acțiunii gravitației. Această mobilitate facilitează palparea.

Stomacul este porțiunea dilatată a tractului digestiv situată între esofag și intestinul subțire.Dimensiunile, forma și poziția stomacului pot varia marcat la persoane cu constituții diferite iar uneori variază chiar la același individ în funcție de mișcările respiratorii ale difragmului, gradul de umplere a stomacului și poziția corpului. La persoanele în decubit dorsal, stomacul este situat de obicei în cadranele superioare (drept și stâng), sau în regiunea epigastrică, regiunea ombilicală, hipocondrul stâng și flancul stâng. La trecerea în ortostatism, stomacul se deplasează inferior. La persoanele cu constituție astenică, corpul stomacului poate ajunge până în pelvis.

Stomacul are patru părți:-cardia: în decubit dorsal orificiul cardial este situat de obicei posterior de cartilajul costal 6 din partea stângă, la 2-4cm de planul median în dreptul vertebrei T11.-fundul: în decubit dorsal este situat de obicei posterior de coasta 6 stângă,în planul LMC-corpul: porțiunea principală a stomacului aflat între fund și antrul piloric-partea pilorică: în decubit dorsal, porțiunea pilorică a stomacului este situată la nivelul planului transpiloric, aflat la jumătatea distanței dintre incizura jugulară superior și creasta pubisului inferior. Acest plan intersectează cartilajele costale 8 și vertebra L1. În ortostatism, poziția lui variază între vertebrele L2 și L4. Orificiul piloric se află la aproximativ 1,25cm în dreapta liniei mediane.

Stomacul prezintă și două curburi: -curbura mică formează marginea dreaptă a stomacului. Incizura angulară formată în partea inferioară a acestei curburi indică joncțiunea dintre corpul stomacului și porțiunea pilorică. Incizura este situată imediat în stânga liniei mediane. -curbura mare are traiect către stânga și inferior până ajunge la joncțiunea dintre spațiul intercostal 5 și LMC, după care se arcuiește către dreapta, continuă în profunzime în dreptul cartilajelor costale stângi 9 și 10 și se îndreaptă medial către antrul piloric.

Splina este un organ ovoid de culoare purpurie și consistență fermă având formă și dimensiunesimilară unui pumn. Este considerată cel mai vulnerabil organ abdominal. Splina este situată în partea supero-laterală a cadranului superior stâng al abdomenului (sau în hipocondrul stâng), unde este protejată de partea inferioară a cutiei toracice. Aria de proiecție este ovală, cu axul lung de 6-8cm, oblic, corespunzator direcției coastei a 10-a. Înalțimea ariei ajunge superior la coasta a 9-a iar inferior la a 11-a.

Pancreasul este o glandă anexă a sistemului digestiv, cu formă alungită și poziție retroperitoneală,situată pe peretele abdominal posterior în dreptul corpurilor vertebrale L1 și L2 pe care îi intersectează transversal. Se află posterior de stomac, între duoden (dreapta) și splină (stânga).

Duodenul este prima porțiune a intestinului subțire. Proiecția la suprafața peretelui abdominal seface în zona ombilicală și are urmatoarele delimitări:

-în sus, planul orizontal ce trece prin extremitățile anterioare ale coastelor 8-în jos, planul orizontal care trece prin ombilic-la stânga, planul sagital dus la doua lățimi de deget în stânga liniei mediane-la dreapta, planul sagital ce trece la 3-4 lățimi de deget în dreapta liniei medianeEtajul submezocolic conține exclusiv organe ale aparatului digestiv.Jejun-ileonulA doua parte a intestinului subțire, jejunul, începe la flexura duodenojejunală, la nivelul căreia

tractul digestiv redevine intraperitoneal. A treia parte a intestinului subțire, ileonul, se termină la joncțiunea ileo-cecală.Jejunul este situat în cea mai mare parte în cadranul superior stâng al compartimentului infraconic, iar ileonul este localizat predominant în cadranul inferior drept.Cecul și apendiceleCecul este prima parte a intestinului gros, este situat în fosa iliacă a cadranului inferior drept

abdominal, inferior de joncțiunea intestinului gros cu ileonul terminal.Când este destins de materiile fecale sau de gaz, cecul poate fi palpat prin peretele abdominal antero-lateral.

Apendicele este un diverticul intestinal care conține mase de țesut limfoid. Are originea pesuprafața postero-mediala a cecului. Apendicele se poate proiecta inferior către strâmtoarea superioară a pelvisului. Baza apendicelui este situată profund la nivelul unui punct care unește treimea laterală cu cele două treimi mediale ale liniei dintre SIAS și ombilic (punctul Mc Burney al liniei spino-ombilicale).

Colonul înconjoară intestinul subțire în raport cu care colonul ascendent este la dreapta, colonultransvers se află superior și/sau anterior, colonul descendent situat la stânga și colonul sigmoid este localizat inferior.

Colonul ascendent este a doua porțiune a intestinului gros. Are traiect ascendent în partea dreaptăa cavitații abdominale de la cec până la lobul drept al ficatului unde își schimbă direcția către stânga formând flexura colică dreaptă. Aceasta este situată profund la nivelul coastelor 9 și 10 fiind acoperită parțial de ficat.

Colonul transvers - a treia porțiune a intestinului gros, cea mai lungă și cea mai mobilă. Arepoziție variabilă, dar de obicei se găsește în dreptul ombilicului ( la nivelul vertebrei L 3). La persoanele înalte și slabe poate ajunge până în pelvis.

Colonul descndent are poziție secundar retroperitoneală și se întinde între flexura colică stângă șifosa iliacă stângă unde se continuă cu colonul sigmoid.

Colonul sigmoid leagă colonul descendent de rect, se extinde de la fosa iliacă până la a treiavertebră sacrală unde se unește cu rectul.

Spatiul retroperitonealRinichii sunt organe ovoide care elimină din sânge excesul de apă, săruri minerale și produși

finali de metabolism proteic și totodată reintroduc în circulație elementele nutritive și diverse alte substanțe chimice utile. Sunt localizați retroperitoneal pe peretele abdominal posterior, de fiecare parte a coloanei vertebrale la nivelul vertebrelor T12 – L3.

Structurile care deservesc rinichii (vase, nervi și elemente cu rol în transportul urinei de la rinichi)

intră și ies în sinusul renal prin hilul renal. Hilul rinichiului stâng se află aproape de planul transpiloric, la circa 5 cm de planul median. Planul transpiloric trece prin polul superior al rinichiului drept, aflat cu circa 2,5 cm mai jos decât polul superior al rinichiului stâng, probabil din cauza prezenței ficatului. Posterior, zonele superioare ale rinichilor sunt situate profund de coastele 11 și 12. Înălțimea la care se găsesc rinichii se modifică în cursul respirației și în funcție de poziția corpului. Fiecare rinichi se deplasează cu 2-3 cm pe verticală odată cu mișcările diafragmului în timpul respirației profunde. Deoarece abordul chirurgical al rinichilor se face de obicei prin peretele abdominal posterior, este util de reținut că polul inferior al rinichiului drept se află aproximtiv la o lățime de deget superior de creasta iliacă.

Glandele suprarenale sunt situate între fețele supero-mediale ale rinichilor și diafragm.Ureterele sunt conducte musculare cu lumen îngust prin care urina este transportată de la rinichi

la vezica urinară. Segmentele abdominale ale ureterelor vin în contact cu peritoneul parietal și pe tot traectul sunt situate retroperitoneal. Privind dinspre posterior traectul de suprafață al ureterului poate fi reprezentat printr-o linie care unește un punct aflat la 5 cm lateral de procesul spinos al vertebrei L1 cu spina iliacă postero-superioară.

PelvisulPelvisul reprezintă segmentul inferior al trunchiului, el cuprinde cavitatea pelviană. În această

cavitate sunt situate ultima porțiune a tubului digestiv, aparatul urinar, aparatul genital. Din punct de vedere topografic, vom avea de studiat pelvisul osos, regiunile parietale ale pelvisului, cavitatea pelviană și perineul.

Regiunile viscerale pelviene la bărbat:Conținutul visceral al bazinului la bărbat este următorul:

-în partea posterioară –porțiunea pelviană a colonului sigmoidian și ampula rectală-anterior- vezica urinară-lateral și înapoia vezicii- porțiunea pelviană a ureterelor, cea mai mare parte a căilor spermatice și veziculele seminale-dedesubtul vezicii- prostata și porțiunea prostatică a uretrei

Ureterul este un organ retro- şi subperitoneal întins de la strâmtoarea superioară, unde prezintăîngustarea iliacă şi până la vezica urinară, unde prezintă strâmtoarea vezicală; îngustarea iliacă separă ureterul lombar de ureterul iliac. La început este situat pe peretele posterior, apoi pe peretele lateral al pelvisului, după care străbate baza ligamentului larg, pentru ca la ieşirea din acesta să prezinte un scurt segment pe faţa anterioară a vaginului, după care ajunge la vezica urinară.

Vezica urinară e un organ cavitar cu pereți musculari puternici caracterizat prin capacitatea sa deextensie. Când este goală este localizată in pelvisul mic, parțial superior și parțial posterior de oasele pubiene. La sugari și copiii mici vezica urinară se află în abdomen atunci când este goală.

Pe masură ce se umple, vezica pătrunde în pelvisul mare, ascensionând în țesutul adiposextraperitoneal al peretelui abdominal anterior.

Uretra masculină este un conduct muscular care transportă urina de la orificiul uretral intern alvezicii urinare până la orificiul uretral extern localizat la vârful glandului penisului.

Uretra feminina se întinde antero-inferior de la orificiul uretral intern posterior și apoi inferior desinfiza pubiană la orificiul uretral extern. Uretra este situată anterior de vagin, axul ei fiind paralel cu cel al vaginului.

Rectul reprezintă partea pelviană a tubului digestiv și se continuă proximal cu colonul sigmoid șidistal cu canalul anal. Joncțiunea recto-sigmoidiană este situată anterior de vertebra S3. La bărbat rectul are raporturi anterioare cu fundul vezicii urinare, părțile terminale ale ureterelor, ductele deferente, glandele seminale și prostata. La femeie are raport anterior cu vaginul.

Regiunile viscerale pelviene la femeie:Proiectia ureterului

a) Proiecţia scheletică. Faţă de reperele osoase din jur, ureterul se găseşte situat anterior de aripioara sacrată, încrucişează apoi interliniul sacro-iliac, după care străbate peretele lateral al micului bazin, până la baza spinei sciatice . b) Proiecţia pe peretele anterior al abdomenului. Clasic, se proiectează la nivelul punctului ureteral mediu situat în 1/3 externă a liniei care uneşte spinele iliace antero-superioare.

Vezica urinara - în timp ce pereții anterior laterali și superiori sunt aceeași, peretele posterior estereprezentat de septul vezico-vaginal mult mai delicat decât cel recto-vezico-prostatic de la bărbat, iar peretele inferior este format de diafragma urogenitală.

Uretra la femeie este mult mai scurtă decât la bărbat, străbate spațiul pelvi-subperitoneal șiperineul deschizându-se prin orificiul extern în vestibulul vaginei.

Ovarele- glandele sexuale ale femeii. Ovarul este dispus în cavumul rerouterin alipit de peretelelateral al pelvisului, sub bifurcarea arterei iliace comune.

Tubele uterine Tuba uterină este un conduct pereche ce se întinde de la ovar până la colul uterin.Uterul – organ musculos, cavitar, median și nepereche, este asezat în axul pelvisului între vezica

urinară și rect.Vagina – continuă colul uterin pentru a se deschide în vulvă.

Bibliografie

1.Albu, Ion; Radu, Georgia – Anatomie clinica, Editura All,București,2010

2.Moore,Keith; Dalley, Arthur; Agur Anne – Anatomie clinica. Fundamente si aplicatii, Editura Medicală Callisto,București, 2012