Universitatea “Ovidius” Constanța

PARLAMENTUL EUROPEAN

LUCRARE

ANUL III RISE

Șandor Antonio

2015

1

CUPRINS

SCURT ISTORIC – 3

ROLUL ȘI FUNCȚII ALE PARLAMENTULUI EUROPEAN– 6

DISTRIBUȚIA MANDATELOR PE ȚĂRI - 2015 – 10

BIBLIOGRAFIE – 12

2

SCURT ISTORIC

Bazele Parlamentului European s-au pus în urma extinderii Adunării Comune a

Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a devenit astfel adunarea comună a

tuturor celor trei comunități europene supranaționale existente la vremea respectivă. Ulterior,

adunarea a primit numele de „Parlamentul European”. De-a lungul timpului, instituția, ai cărei

membri sunt aleși, din 1979, în mod direct de cetățenii statelor membre, a trecut prin schimbări

profunde: de la o adunare cu membri numiți a devenit un parlament ales, recunoscut drept o

adevărată autoritate legislativă a Uniunii Europene, care stabilește, de asemenea, agenda politică.

În urma înființării Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a

Energiei Atomice (Euratom), Adunarea Comună a CECO a fost extinsă la toate cele trei

comunități. Numărând 142 de membri, noua adunare s-a reunit pentru prima dată la Strasbourg,

la 19 martie 1958, ca „Adunarea parlamentară europeană”, schimbându-și numele în

„Parlamentul European” la 30 martie 1962.1

Înainte de introducerea alegerilor directe, deputații din Parlamentul European erau

desemnați de fiecare dintre parlamentele naționale ale statelor membre. Toți deputații aveau,

astfel, un dublu mandat. Conferința la nivel înalt de la Paris, din 9-10 decembrie 1974, a hotărât

ca alegerile directe „să aibă loc în sau după 1978” și a solicitat Parlamentului să depună noi

propuneri pentru înlocuirea proiectului său de convenție inițial din 1960. În ianuarie 1975,

Parlamentul a adoptat un nou proiect de convenție, pe baza căruia, șefii de stat sau de guvern, au

ajuns la un acord în cadrul reuniunii lor din 12-13 iulie 1976. Decizia și Actul privind alegerea

reprezentanților în Parlamentul European prin sufragiu universal direct au fost semnate la

1 Parlamentul European: Context istoric (http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.3.1.pdf)

3

Bruxelles, la 20 septembrie 1976. În urma ratificării actului de către toate statele membre, acesta

a intrat în vigoare în iulie 1978, primele alegeri având loc la 7 și 10 iunie 1979.

La 1 ianuarie 1973, în momentul în care Danemarca, Irlanda și Regatul Unit au devenit

membre ale Comunităților Europene (prima extindere), numărul de deputați în Parlamentul

European a crescut la 1982. Odată cu a doua extindere, în urma aderării Greciei la 1 ianuarie

1981, Parlamentul Greciei a desemnat 24 de deputați eleni în Parlamentul European, care au fost

înlocuiți, în octombrie 1981, de deputați aleși în mod direct3. La 14 și 17 iunie 1984, au fost

organizate alegeri directe pentru a doua oară. La 1 ianuarie 1986, odată cu a treia extindere,

numărul de mandate a crescut de la 434 la 518, în urma sosirii a 60 de deputați spanioli și a 24 de

deputați portughezi, desemnați de parlamentele lor naționale și înlocuiți ulterior de deputați aleși

în mod direct4. După unificarea Germaniei, componența Parlamentului European a fost adaptată

pentru a reflecta schimbarea demografică. În conformitate cu propunerile Parlamentului dintr-o

rezoluție privind o schemă de repartizare a mandatelor deputaților în PE, în urma alegerilor din

iunie 1994, numărul de deputați aleși a crescut de la 518 la 567. Odată cu a patra extindere a UE,

numărul de deputați în PE a crescut la 6265, respectând, pentru noile state membre, schema de

repartizare echitabilă prevăzută în rezoluția menționată mai sus. Conferința interguvernamentală

de la Nisa a introdus o două distribuție a mandatelor în Parlament, care a fost aplicată la alegerile

europene din 2004. Numărul maxim de deputați în PE (fixat anterior la 700) a crescut la 732.

Numărul de mandate alocate primelor 15 state membre a fost redus cu 91 (de la 626 la 535). Cele

197 de mandate rămase au fost distribuite între vechile și noile state membre pe bază

proporțională6.

Odată cu aderarea Bulgariei și a României, la 1 ianuarie 20077, numărul de mandate în

Parlamentul European a crescut temporar la 785 pentru a primi deputați din cele două țări. După

2 Tratatul de aderare a Danemarcei, Irlandei şi Regatului Unit din 1972.3 Tratatul de aderare a Greciei din 1979.4 Tratatul de aderare a Spaniei şi Portugaliei din 1985.5 Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei din 1994.6 Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei din 2003.7 Tratatul de Aderare a Romaniei și Bulgariei la Uniunea Europeană din 8 aprilie 2005.

4

alegerile din 2009, care au avut loc în perioada 4-7 iunie, numărul de mandate a fost redus la

736. Având în vedere că Tratatul de la Lisabona (care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009)

stabilise un număr maxim de 751 de deputați în PE, care a crescut temporar la 754 până la

următoarele alegeri, în decursul mandatului 2009-2014, în urma ratificării de către statele

membre a unui protocol de modificare adoptat în cursul Conferinței interguvernamentale (CIG)

din 23 iunie 2010, 18 noi deputați în PE s-au alăturat celor 736 aleși în iunie 2009.

În urma aderării Croației, la 1 iulie 2013, numărul maxim de mandate a crescut temporar

la 766, pentru a primi 12 deputați croați, aleși în aprilie 2013 (în conformitate cu articolul 19 din

Actul privind condițiile de aderare a Republicii Croația)8. Pentru alegerile din 2014, numărul

total de mandate a fost redus la 751. Distribuția locurilor va fi revizuită din nou cu suficient timp

înaintea alegerilor programate pentru 2019.

Pentru alegerile din 2014, numărul total de mandate a fost redus la 7519. Distribuția

locurilor va fi revizuită din nou cu suficient timp înaintea alegerilor programate pentru 2019.

ROLUL ȘI FUNCȚII ALE PARLAMENTULUI EUROPEAN

8 Tratatul de aderare a Croaţiei din 2012.9 Rezoluția Parlamentului European din 13 martie 2013 referitoare la componența Parlamentului European înperspectiva alegerilor din 2014.

5

Competența legislativă - Procedura legislativă ordinară acordă astfel aceeaşi importanţă

Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene într-o gamă largă de domenii (de exemplu:

guvernanţă economică, imigrare, energie, transport, mediu şi protecţia consumatorilor). Marea

majoritate a legilor europene sunt adoptate în comun de către Parlamentul European şi

Consiliu.10

Procedura de codecizie a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea

Europeană (1992) şi a fost extinsă şi eficientizată prin Tratatul de la Amsterdam (1999). Prin

intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, procedura legislativă

ordinară a devenit principala procedură legislativă a sistemului decizional al UE.

Parlamentul European poate aproba sau respinge o propunere legislativă sau poate

propune amendamente la aceasta. Consiliul nu are obligația legală de a ține seama de avizul

Parlamentului, însă, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, nu trebuie să adopte o

decizie în lipsa acestuia.11

Inițial, Tratatul de la Roma din 1957 acorda Parlamentului un rol consultativ în procesul

legislativ; Comisia formula propuneri, iar Consiliul adopta legislația.

Actul Unic European (1986) și tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa și Lisabona au extins

în mod succesiv prerogativele Parlamentului. În prezent, acesta poate juca rolul de colegislator,

pe picior de egalitate cu Consiliul, în marea majoritate a domeniilor (a se vedea "Procedura

legislativă ordinară"), consultarea devenind o procedură legislativă specială (sau chiar o

procedură nelegislativă) utilizată într-un număr limitat de cazuri

Această procedură se aplică în prezent într-un număr limitat de domenii legislative, cum ar fi

derogările de pe piața internă și dreptul concurenței. Consultarea Parlamentului, cu titlu de

procedură nelegislativă, constituie o cerință și în cazul adoptării de acorduri internaționale în

cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC)12.

10 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00004/Competen%C5%A3e-legislative11 Regulamentul de proceduceră. (art 47-49)12 Articolul 289 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.

6

Competențe bugetare - Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,

Parlamentul European a obținut puteri egale de decizie cu Consiliul Uniunii Europene în privința

întregului buget anual al UE și are ultimul cuvânt de spus în legătură cu acesta.13

Competenţe de supraveghere - Parlamentul European are mai multe puteri de

supraveghere și control. Acestea îi permit să exercite control asupra altor instituții, să

monitorizeze folosirea adecvată a bugetului UE și să asigure implementarea corectă a legislației

UE.14 Președintele Parlamentului European are dreptul de a lua cuvântul în deschiderea fiecărui

Consiliu European, pentru a prezenta poziția Parlamentului cu privire la subiectele ce urmează a

fi abordate de către șefii de stat și de guvern.

După fiecare summit, Președintele Consiliului European prezintă un raport Parlamentului cu

privire la rezultatul reuniunii15.

La începutul și la sfârșitul fiecărei președinții, care are durata de șase luni, președintele

Consiliului Uniunii Europene poartă discuții cu deputații în Parlamentul European pe marginea

programului președinției. Deputații pot depune întrebări cu solicitare de răspuns scris sau oral

Consiliului și îi pot solicita să inițieze noi politici16.

Parlamentul European are dreptul de a aproba și a destitui Comisia Europeană. Începând din

1994, comisarilor desemnați li s-a cerut să se prezinte în fața PE pentru audieri. În conformitate

cu Tratatul de la Lisabona, șefii de stat UE propun un candidat pentru președinția Comisiei

ținând seama de rezultatele alegerilor europene. Candidatul este ales de PE.

PE este în măsură să depună o moțiune de cenzură împotriva Comisiei și, în ultimă instanță, să o

destituie. Până în prezent, nu a fost adoptată niciuna dintre cele opt moțiuni de cenzură

prezentate în plen. În 1999, Comisia Santer a renunțat la mandatul său, pentru a nu fi obligată de

către Parlament să-și depună demisia.

13 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00005/Competen%C5%A3e-bugetare14 http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00006/Competen%C5%A3e-de-supraveghere15 Art. 14 – 15 din Tratatul privind Uniunea Europeană16 ibidem, art. 14 - 16

7

PE asigură controlul democratic asupra Comisiei, care prezintă în mod regulat rapoarte

Parlamentului, inclusiv un raport anual privind activitățile UE și unul privind execuția bugetului.

O dată pe an, președintele Comisiei pronunță discursul privind starea Uniunii, adresându-se

Parlamentului reunit în plen. Parlamentul invită în mod regulat Comisia să inițieze noi politici,

iar Comisia are obligația de a răspunde întrebărilor cu solicitare de răspuns oral sau scris adresate

de către deputați17.

Parlamentul poate cere Curții să ia măsuri împotriva Comisiei sau a Consiliului în cazul în care

au acționat într-un mod care contravine spiritului dreptului UE. Parlamentul, împreună cu

Consiliul, poate solicita Curții de Justiție să înființeze tribunale specializate. De exemplu, în

2005, a fost înființat Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene, care are misiunea de a

soluționa litigiile dintre UE și funcționarii acesteia.18

Parlamentul trebuie consultat înainte ca președintele, vicepreședinții și Comitetul executiv al

Băncii Centrale Europene (BCE) să fie numiți de Consiliul European.19

Curtea de Conturi prezintă raportul anual privind exercițiul bugetar anterior Consiliului și

Parlamentului European. Pe baza raportului, Parlamentul decide dacă aprobă sau nu felul în care

Comisia a gestionat bugetul UE acordând descărcarea de gestiune.20

Parlamentul alege Ombudsmanul European. Ombudsmanul transmite rapoarte Parlamentului

European și își prezintă raportul anual în fața deputaților. Ombudsmanul poate fi destituit de

Curtea de Justiție, la cererea Parlamentului European, în circumstanțe excepționale.

Ombudsmanul poate iniția investigații din proprie inițiativă.21

Orice cetățean european, companie sau organizație din UE poate trimite Parlamentului European

o petiție privind legislația UE. Parlamentul poate institui o comisie de anchetă pentru examinarea

încălcărilor dreptului UE de către statele membre.22

17 ibidem18 op. cit TFUE (art. 257, 263)19 ibidem, art. 283 - 28420 ibidem, art. 286 - 28721 ibidem, art. 22822 ibidem, art. 226 - 227

8

DISTRIBUȚIA MANDATELOR PE ȚĂRI - 2015

9

23

23 http://www.europarl.europa.eu/pdf/divers/RO_EP%20brochure.pdf

10

 

BIBLIOGRAFIE

24 ibidem

11

Literatura de specialitate:

Regulamentul de proceduceră

Rezoluția Parlamentului European din 13 martie 2013

Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei din 1994.

Tratatul de aderare a Croaţiei din 2012.

Tratatul de aderare a Danemarcei, Irlandei şi Regatului Unit din 1972.

Tratatul de aderare a Greciei din 1979.

Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei din 2003.

Tratatul de Aderare a Romaniei și Bulgariei la Uniunea Europeană din 8 aprilie 2005.

Tratatul de aderare a Spaniei şi Portugaliei din 1985.

Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene

Tratatul privind Uniunea Europeană

Site-uri:

http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.3.1.pdf

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00004/Competen%C5%A3e-legislative

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00005/Competen%C5%A3e-bugetare

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00006/Competen%C5%A3e-de-supraveghere

http://www.europarl.europa.eu/pdf/divers/RO_EP%20brochure.pdf

12

13