UNIVERSITATEA AL.IOAN CUZA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA

AFACERILOR

Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului lor pe baza poliţei de incendiu

Realizat de: GAVRILUŢĂ ANCA- FLORENTINA

IAŞI 2011

1

CUPRINS

CAPITOLUL I. CARACTERIZARE GENERALĂ............................................................2

1.1. CONTRACTUL DE ASIGURARE ŞI PRINCIPIILE ACESTUIA.......................3

1.3. CARACTERISTICI ALE ASIGURĂRILOR DE BUNURI CONTRA INCENDIILOR...................................................................................................................8

CAPITOLUL II. PRACTICI INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE..................................15

2.1. PRACTICI INTERNE...............................................................................................15

2.2. PRACTICI INTERNAŢIONALE.............................................................................20

CAPITOLUL III. EVOLUŢIA PE PIAŢA INTERNĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ...........22

3.1. EVOLUŢIA PE PLAN INTERNAŢIONAL A ASIGURĂRILOR CONTRA INCENDIILOR.................................................................................................................22

3.2. ISTORIA NAŢIONALĂ A ASIGURĂRILOR........................................................23

3.3. EVOLUŢIA PE PIAŢA INTERNĂ..........................................................................26

2

CAPITOLUL I. CARACTERIZARE GENERALĂ

Conceptul de asigurare îşi are originile în vremuri străvechi, aceasta fiind puternic

ancorată în condiţiile generale ale dezvoltării societăţii omeneşti, evoluând o dată cu

transformările economice, sociale şi istorice. Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a

riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea

de afaceri. Cu alte cuvinte, rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, de a-i

ajuta pe acei câţiva care suferă o pagubă sau care sunt implicaţi într-un accident.

Încă din secolul al XVIII-lea, economistul englez Adam Smith observa ca asigurările

constituie o tehnică eficientă de a pulveriza pierderile individuale pe o arie cât mai largă,

făcându-le mai uşor de suportat, prin acoperirea lor de un număr mai mare de persoane.

Asigurarea poate fi privită ca:

necesitate, conform căreia asigurarea îndeplineşte o nevoie eventuală;

securitate care are ca element distinctiv siguranţa pe care asigurarea o oferă

pentru un viitor nesigur;

daună, conform căreia asigurarea constă într-un schimb fondat pe asociaţie şi

probabilitate şi conform căreia asigurătorul, în schimbul unei contribuţii,

garantează asiguratului o anumita protecţie.

Asigurarea este o operaţie financiară care rezultă dintr-un contract de asigurare ori

dintr-o obligaţie prevăzută de lege, prin care compania de asigurări are obligaţia ca în

schimbul unei sume primite periodic de la asigurat, să îl despăgubească pe acesta pentru

pierderile pe care le-ar putea suferi, în urma producerii riscului asigurat.

Asigurarea poate fi definită ca un acord de voinţă (contract) între asigurător şi

asigurat, prin care asigurătorul oferă asiguratului protecţia pentru riscurile ce şi le-a asumat

obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor în caz de producere a acestor

riscuri în schimbul plăţii de asigurat a unor sume de bani numită primă de asigurare. (Bente,

C., “Economia asigurărilor”, Editura Univers, Oradea, 2002, p.32)

3

Asigurarea joacă un rol important în protejarea bunurilor (mobile şi

imobile) de care cineva dispune. Asigurarea de bunuri compensează cheltuielile impuse

de repararea sau de înlocuirea acelor  bunuri care sunt avariate, distruse sau pierdute. În

asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească

asiguratului sau beneficiarului desemnat o despăgubire.

Trăsăturile caracteristice ale asigurărilor sunt:

a) acoperirea unor riscuri prin crearea unor comunităţi de risc şi suportarea

pagubelor după principiul mutualităţii;

b) evenimentul trebuie să fie întâmplător şi realizarea lui să nu depindă de voinţa

asiguratului;

c) evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico-matematice atât

în privinţa frecvenţei lui, cât şi a proporţiilor valorice ale fiecărui caz în parte;

d) persoanele fizice sau juridice să fie egal ameninţate, adică necesitatea de

dezdăunare a grupului de persoane respectiv trebuie să fie pricinuită de acelaşi

fel de eveniment cauzator de pagube.

Principalele funcţii ale asigurărilor sunt:

distributia daunelor între numeroşi deţinători de poliţe, lucru imposibil de

realizat în alt mod;

reducerea temerilor asiguratului, prin securitatea oferită de asigurare.

1.1. CONTRACTUL DE ASIGURARE ŞI PRINCIPIILE ACESTUIA

Contractul de asigurare reprezintă un act juridic prin care asiguratul se obligă să

plătească societăţii de asigurare o primă, aceasta din urmă obligându-se să-şi asume riscul

producerii unui anumit eveniment şi să plătească beneficiarului (care poate fi asiguratul sau o

terţă persoană) o despăgubire în limitele stabilite.

Principalele caractere juridice ale contractului de asigurare sunt:

caracterul consensual care înseamnă că se încheie doar prin consimţământul

părţilor;

caracterul sinalagmatic determinat de faptul că părţile contractante îşi asumă

reciproc anumite obligaţii. În principal, asiguratul se obligă să facă declaraţii

4

exacte şi să-şi achite primele, iar asigurătorul se obligă să plătească

indemnizaţia cuvenită, după producerea evenimentului asigurat;

caracterul aleatoriu este determinat de faptul că părţile contractante nu cunosc

în momentul încheierii contractului, efectele acestuia, respectiv beneficiile sau

pierderile ce vor rezulta din acest contract;

caracterul succesiv este relevat de eşalonarea în timp a prestaţiilor prevăzute

în contract. Asiguratul este obligat să plătească primele la termenele stabilite,

iar asigurătorul să ofere continuu protecţia prin asigurare. Deoarece

valabilitatea contractului se întinde pe o perioadă lungă de timp, există

posibilitatea eşalonării plăţii primelor, fapt ce demonstrează caracterul

succesiv al realizării contractului;

caracterul de adeziune este evidenţiat de faptul că forma şi clauzele

contractului sunt stabilite de către societatea de asigurări, potenţialul asigurat

având posibilitatea de a adera sau de a respinge acel contract;caracterul

oneros rezidă din faptul că fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj sau a

unei contraprestaţii pentru serviciul pe care îl face sau se obligă să îl facă în

favoarea celeilalte părţi;

contract de bună credinţă, ceea ce presupune ca executarea acestuia să se facă

cu bună credinţă de către părţi. Asigurătorul acceptă preluarea unui risc

bazându-se pe informaţiile furnizate de solicitantul unei asigurări sau

determină cuantumul despăgubirii pe care urmează să o acorde asigurătorului

tot pe baza informaţiilor primite de la acesta, fără a le putea verifica de fiecare

dată. Când se constată că informaţiile puse la dispoziţia asigurătorului nu sunt

corecte, reaua credinţă a asiguratului se sancţionează de o manieră severă.

Contractul de asigurare se desfăşoară pe baza unor principii care, deşi nu sunt

menţionate în contract, trebuie cunoscute şi respectate de cele două părţi. Cele mai

importante sunt:

1) Principiul despăgubirii care reprezintă, poate, cel mai important principiu al

asigurării. Acesta subliniază una din funcţiile principale ale asigurării: aceea de a

readuce asiguraţii în situaţia financiară pe care au avut-o înainte de survenirea

evenimentului asigurat, fără a intenţiona să-i îmbogăţească în mod injust. Conform

principiului despăgubirii, contractele de asigurare nu oferă despăgubiri peste valoarea

5

pierderilor suferite de un asigurat. Altfel spus, principiul despăgubirii prevede faptul

că o persoană nu poate profita din pagubele suferite.

2) Principiul interesului asigurabil . O persoană are un interes asigurabil dacă producerea

unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere financiară sau un prejudiciu

persoanei respective. Interesul asigurabil poate fi definit ca o expunere la un

prejudiciu financiar. Existenţa interesului asigurabil este absolut necesară pentru a

obţine o asigurare legal executorie.

3) Principiul subrogaţiei . Subrogaţia este o doctrină legală cu mutiple posibilităţi de

aplicare, chiar şi în afara domeniului asigurărilor. Acest principiu are o importanţă

deosebită în situaţiile în care asigurătorul este obligat, prin poliţa de asigurare, să

despăgubească o daună produsă din culpă de către asigurat unei terţe persoane. În

anumite situaţii, subrogaţia previne dubla despăgubire a asiguratului.

1.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR

Elementele tehnice ale asigurărilor sunt:

1. Asigurătorul- este persoana juridică română sau străină ori societatea mutuală

autorizată în condiţiile legii 32/2000 să exercite activităţi de asigurare. În schimbul

unei prime de asigurare aceasta îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse

bunurilor asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente, de a plăti suma

asigurată la producerea unui anumit eveniment din viaţa persoanelor, precum şi de a

plăti o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţe

persoane.

2. Asiguratul este persoana fizică sau juridică, care în schimbul primei de asigurare

plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor calamităţi naturale sau

accidente ori persoana fizicã care se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea

în viaţa sa, precum şi persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe

care îl poate produce unor terţe persoane.

3. Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea

sau suma asigurată fără ca aceasta să facă parte la contractul de asigurare. Terţa

persoană care devine beneficiarul asigurării este indicată în mod expres de către

asigurat, în poliţa de asigurare, iar alteori desemnarea acesteia se face în cursul

executării contractului de asigurare prin declaraţie scrisă, comunicată de asigurat

6

societăţii de asigurare sau prin testament. Beneficiarul asigurării este desemnat prin

condiţiile de asigurare.

4. Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o

asigurare fără ca aceasta să obţină calitatea de asigurat. De exemplu, un agent

economic poate încheia o asigurare de accidente pentru salariaţii săi. În acest caz

salariaţii sunt asiguraţi, iar contractul asigurării este agentul economic.

Noţiunile de contractant şi beneficiar nu sunt delimitate în mod rigid în toate cazurile,

contractantul asigurării putând fi în acelaşi timp beneficiarul acestuia.

În cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul se suprapune cu contractantul şi cu

beneficiarul asigurării, iar la cele de răspundere civilă asiguratul se suprapune numai cu

contractantul asigurării, deoarece despăgubirea este încasată în toate cazurile de terţul

păgubit. Noţiunile de contractant şi beneficiar al asigurării se întâlnesc ca atare numai în

cazul asigurărilor de persoane.

5. Riscul asigurat este un eveniment posibil şi viitor, care produce pagube şi pierderi de

vieţi omeneşti.

6. Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi

asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului pentru care s-a încheiat

asigurarea. Suma asigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderii

asigurătorului şi constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de

asigurare.

7. Norma de asigurare reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de

obiect asigurat, ea fiind întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii.

Făcând produsul între norma de asigurare şi numărul unităţilor de obiect asigurat,

obţinem suma asigurată pentru bunul respectiv.

8. Prima de asigurare reprezintă suma stabilită în contractul de asigurare, de plată, ca

preţ al protecţiei financiare. Din primele de asigurare încasate, asigurătorul îşi

constituie pe lângă fondul necesar achitării despăgubiţilor sau a sumelor asigurate şi

alte fonduri prevăzute prin dispoziţiile legale şi îşi acoperă cheltuielile privind

constituirea şi administrarea fondului de asigurare. Cota de primă tarifară, care se mai

numeşte şi primă brută, este diferenţiată ca nivel, în funcţie de :

o ramura de asigurare;

7

o felul bunului asigurat;

o frecvenţa şi intensitatea producerii riscului asigurat.

Aceasta are în structura sa două elemente: cota de bază şi adaosul sau suplimentul la acesta.

Cota de bază sau prima este destinată formării fondului necesar achitării despăgubirilor şi

sumele asigurate, iar adaosul serveşte pentru formarea resurselor băneşti necesare acoperirii

cheltuielilor privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare, finanţării unor

eventuale măsuri de prevenire a pagubelor constituirii fondurilor de rezervă şi dezvoltării

unui anumit beneficiu.

9. Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de

asigurare între asigurător şi asigurat, aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de

asigurare.

10. Paguba sau dauna reprezintă pierderea în expresie bănească, intervenită la un bun

asigurat, ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

Deoarece paguba poate fi mai mică sau egală cu valoarea bunului asigurat, întâlnim

noţiunile de pagubă totală în cazul distrugerii în totalitate a bunului şi paguba

parţială când pierderea suferită este mai mică decât valoarea bunului.

11. Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care asigurătorul o datorează

asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat. Despăgubirea

de asigurare poate fi (în limita sumei asigurate) egală sau mai mică decât paguba, în

funcţie de principiul de răspundere al asigurătorului aplicat la acoperirea pagubei.

Se cunosc trei principii care se aplică la acoperirea pagubelor, şi anume :

Principiul răspunderii proporţionale - despăgubirea de asigurare se stabileşte în

aceeaşi proporţie faţă de paguba în care se află suma asigurată faţă de valoarea

bunului asigurat.

Principiul primului risc - despăgubirea este egală cu paguba, fără a putea însă, depăşi

mărimea sumei asigurate.

Principiul răspunderii limitate – despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă

de riscul asigurat depăşeşte o anumită limită dinainte stabilită. O parte din valoarea

pagubei cade în sarcina asiguratului şi se numeşte franşiză şi este stipulată în

contractul de asigurare.

Asigurările se pot clasifica după mai multe criterii, şi anume:

8

după domeniul la care se referă:

asigurări de bunuri;

asigurări de persoane;

asigurări de răspundere civilă.

după forma juridică de realizare a asigurării:

asigurări obligatorii;

asigurări facultative.

după riscul cuprins în asigurare:

asigurări împotriva incendiului, trăsnetului, exploziei, mişcărilor

seismice;

asigurări contra grindinei, furtunii, uraganului, ploilor torenţiale,

inundaţiilor, prăbuşirii sau alunecărilor de teren;

asigurarea pentru boli şi accidente în cazul animalelor;

asigurări contra avariilor şi altor riscuri specifice, cum ar fi: răsturnări,

ciocniri, căderi, derapări, în cazul autovehiculelor;

asigurări împotriva unor evenimente ce apar în viaţa oamenilor ca:

boli, deces, accidente;

asigurări pentru cazurile de răspundere civilă.

după sfera de cuprindere pe profil teritorial:

asigurări interne;

asigurări externe.

după felul raporturilor ce se stabilesc între asigurător şi asigurat:

asigurarea directă;

reasigurarea.

1.3. CARACTERISTICI ALE ASIGURĂRILOR DE BUNURI CONTRA INCENDIILOR

Societăţile de asigurări, sub aspect formal abordează în mod diferit problema

asigurării bunurilor. Astfel, unele societăţi emit condiţii particulare unice privind asigurarea

bunurilor împotriva incendiilor (clădiri de locuit, anexe gospodăreşti, unităţi de alimentaţie

publică, unităţi de producţie etc.).

9

Alte societăţi grupează bunurile acceptate în asigurare în funcţie de destinaţia acestora şi de

natura riscurilor la care sunt supuse. O altă deosebire se referă la faptul că unele societăţi iau

în considerare toate riscurile care pot afecta bunurile admise în asigurare, adică atât riscul de

incendiu, cât şi calamităţile naturale. Alte societăţi se obligă să-l despăgubească pe asigurat

pentru daunele directe şi materiale cauzate bunurilor asigurate de incendiu.

Având în vedere cele două modalităţi de cuprindere în asigurare a clădirilor, în

România se practică două categorii de asigurări:

1. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului lor pentru

cazurile de pagube produse de incendiu şi alte calamităţi;

2. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului pe baza poliţei de

incendiu.

Deosebirea între aceste două categorii de asigurări este evidentă. În prima situaţie

sunt cuprinse ambele categorii de riscuri, iar dacă un asigurat doreşte să fie protejat numai

împotriva unora dintre aceste riscuri, se va face menţiunea în poliţă, iar prima de asigurare se

reduce în mod corespunzător. În cea de-a doua situaţie, societăţile de asigurare consimt să

acorde despăgubiri şi pentru alte riscuri decât incendiul, cum ar fi calamităţile naturale,

numai în măsura în care în poliţa de asigurare s-au prevăzut clauze speciale cu privire la

asemenea riscuri şi cu plata prealabilă a primei suplimentare de asigurare.

În general, societăţile de asigurare, în funcţie de acoperirea prin asigurare, emit trei

categorii de poliţe:

1. Poliţa STANDARD, care acoperă următoarele riscuri:

a) incendiu; inclusiv pagubele materiale directe produse bunurilor asigurate de

incendiu;

b) trăsnet;

c) explozie;

d) căderea aparatelor de zbor (aeronave şi vehicule spaţiale).

2. Poliţa STANDARD EXTINSĂ, care acoperă riscurile prevăzute la poliţa standard,

cu extindere selectivă sau cumulativă pentru:

10

a) cutremur de pământ;

b) inundaţii;

c) furtună, uragan, vijelie;

d) efecte directe ale ploilor torenţiale;

e) efectele directe ale grindinei;

f) furtul prin efracţie şi/sau acte de tâlhărie.

3. Poliţa TOATE RISCURILE, care acoperă riscurile prevăzute la poliţele Standard şi

Standard Extinsă, precum şi:

a) vandalism prin efracţie sau tâlhărie;

b) terorism;

c) prăbuşirea şi/sau alunecarea de teren;

d) greutatea zăpezii şi/sau a gheţii:

e) riscuri politice şi acţiuni ale unor grupuri rău voitoare;

f) alte evenimente.

În baza unor clauze speciale, cu plata unor prime de asigurare suplimentare se pot

asigura şi alte riscuri cum sunt: bunuri casabile din alcătuirea clădirii, clădirile în construcţie

de către proprietar, mărfuri în refrigerare, daune de consecinţă, pierderi din întreruperea

activităţii ca urmare a riscurilor asigurate etc.

În particular, în ceea ce priveşte asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a

conţinutului acestora pe baza poliţei de incendiu, se practică două tipuri de poliţe, şi

anume:

A. Poliţa pentru riscuri civile

Obiectul asigurării:

clădirile (lucrările edilitare, inclusiv instalaţiile imobile în serviciul clădirii

asigurate, dependinţele, împrejmuirile şi cotele – părţi din imobile care

constituie priprietate comună);

11

bunuri casnice, conţinutul cabinetelor profesionale şi al birourilor (mobilier şi

alte dotări, tablouri şi obiecte de artă, aparatele electrice şi electronice de uz

casnic şi de birou, îmbrăcăminte, cărţi, utilaje şi alte bunuri pentru birou sau

cabinete profesionale, alte bunuri).

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru daunele directe şi materiale cauzate bunurilor

asigurate de incendii, precum şi suplimentar, pentru cele cauzate de:

o stricăciuni pricinuite prin măsurile autorităţilor în scopul de a împiedica sau de

a opri incendiul;

o explozive, care nu a fost provocată de dispozitive explozive;

o trăsnet;

o căderea aparatelor de zbor şi a vehiculelor spaţiale, a părţilor acestora şi a

obiectelor transportate de acestea;

o lovirea de către vehicule rutiere;

o fum, gaz sau vapori;

o alte asemeneea ricuri.

Asigurătorul mai acoperă, în anumite limite, cheltuielile de demolare, evacuare şi

transport ale resturilor materiale de pe urma producerii evenimentului asigurat. La cererea

expresă a asiguratului, în poliţa de asigurare de incendiu mai pot fi incluse, cu plata prealabilă

a primei suplimentare corespunzătoare, şi alte riscuri. Astfel, asigurătorul se angajează să

acopere daunele materiale şi directe suferite de asigurat, cauzate de:

cutremur;

inundaţii şi aluviuni;

fenomene atmosferice (uragan, vijelie, furtună, grindină);

prăbuşirea sau alunecarea terenului;

greutatea stratului de zăpadă;

avarii la instalaţiile de apă;

grindină;

eventuale alte riscuri.

Plata despăgubirii se efectuează după scăderea prealabilă, pentru fiecare eveniment asigurat,

a unui anumit cuantum din suma asigurată, care rămâne în sarcina asiguratului (franşiza).

12

B. Poliţa pentru riscuri comerciale şi industriale

Obiectul asigurării:

clădirile (construcţiile edilitare, localurile cu destinaţie industrială şi

comercială, birourile, locuinţele etc.; instalaţiile fixe în serviciul clădirilor:

igienicosanitare, de încălzire şi condiţionare a localurilor, lifturi, instalaţii de

iluminat, împrejmuirile etc.);

toate categoriile de mijloace fixe folosite de unităţile care produc ori

comercializează bunuri şi servicii, precum şi elementele materiale ale

mijloacelor circulante aflate în dotarea acestora.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru daunele directe şi materiale cauzate bunurilor

asigurate de incendiu, precum şi suplimentar pentru daunele provocate de evenimentele

enumerate la riscurile civile.

În poliţa de asigurare mai pot fi inserate clauze speciale, vizând cuprinderea şi a altor

riscuri, cu plata prealabilă a primei suplimentare corespunzătoare. În această categorie,

pe lângă pagubele provocate bunurilor asigurate de: cutremur, inundaţii şi aluviuni, grindină,

mai intră şi: cheltuielile de demolare şi evacuare, daunele indirecte, fenomenele electrice,

mărfurile în refrigerare, unda sonică, erupţiile vulcanice şi alte riscuri agreate de asigurător.

Suma asigurată la asigurările de incendiu pentru riscuri comerciale şi industriale

poate avea la baza stabilirii sale: valoarea reală a bunurilor, valoarea de înlocuire a bunurilor,

valoarea contabilă a bunurilor, valoarea agreată a bunurilor. De regulă, suma asigurată se

stabileşte pe baza valorii reale a bunurilor:

pentru mijloace fixe şi obiecte de inventar – diferenţa între valoarea de

înlocuire şi uzură;

pentru stocuri, după caz, preţul de cost, de producţie sau de achiziţie;

în cazul valorilor:

o pentru bani în numerar – valoarea nominală;

o pentru metale preţioase neprelucrate, bunuri din metale preţioase,

bijuterii, perle, pietre preţioase – preţul pieţei calculat pe bază de

cataloage sau expertiză;

pentru cheltuielile necesare curăţării locului în caz de daună – tariful de piaţă

al unor asemenea lucrări.

13

Obligaţiile asiguratului:

Pe întreaga perioadă de valabilitate a poliţei, asiguratul este obligat:

a) să întreţină bunul asigurat în bune condiţii;

b) să comunice asigurătorului orice modificare intervenită în legătură cu datele luate

în considerare la încheierea poliţei;

c) să permită asigurătorului să verifice modul în care este întreţinut bunul asigurat;

d) să declare existenţa altor asigurări pentru acelaşi bun, inclusiv la asigurători

diferiţi;

e) să avizeze asigurătorul imediat, în scris, despre orice modificare ce ar putea agrava

riscul.

Obligaţii speciale după producerea riscului asigurat:

a) să ia măsuri de limitare a pagubelor;

b) să înştiinţeze imediat, în caz de incendiu, explozie sau furt, după caz, organele

abilitate de cercetare, cele mai apropiate, cerând acestora întocmirea de acte cu privire la

cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat;

c) să avizeze în scris asigurătorii, în termen de 5 zile, iar în cazul furtului în 24 de ore,

despre producerea riscului asigurat, împrejurările în care acesta a intervenit;

d) să păstreze părţile afectate şi să le pună la dispoziţia reprezentanţilor sau experţilor

asigurătorului, pentru constatare;

e) să furnizeze toate informaţiile solicitate de asigurător şi să permită acestuia să facă

investigaţii referitoare la cauza şi mărimea pagubei;

f) să conserve dreptul de regres al asigurătorului împotriva celor vinovaţi de

producerea pagubei.

Plata despăgubirilor

În cazul producerii riscurilor asigurate, constatarea pagubelor se face de către

asigurător împreună cu asiguratul, iar cuantumul despăgubirii se stabileşte în funcţie de felul

14

daunei (daună totală sau daună parţială), precum şi în funcţie de suma la care s-a făcut

asigurarea, respectiv la valoarea din nou sau la valoarea rămasă.

În caz de daună totală, despăgubirea este egală cu suma asigurată a bunului asigurat,

menţionată în poliţă, indiferent dacă a fost asigurat la valoarea din nou sau la valoarea

rămasă.

În caz de daună parţială, despăgubirea se va stabili astfel:

pentru clădirile asigurate la valoarea din nou, despăgubirea este egală cu costul

reparaţiilor, restaurărilor, recondiţionărilor sau înlocuirilor, în limita sumei

asigurate;

pentru clădirile asigurate la valoarea rămasă, costurile reparaţiilor,

restaurărilor vor fi diminuate cu uzura corespunzătoare ce rezultă din tabelele

asigurătorului.

Pentru plata despăgubirilor, dosarul de dauna va cuprinde, după caz, funcţie de felul

asigurării, următoarele documente:

1) avizarea scrisă a asiguratului cu privire la producerea evenimentului asigurat;

2) copia xerox a poliţei de asigurare;

3) copia suplimentară de precizare care atestă modificările intervenite ulterior

încheierii poliţei şi plata primelor de asigurare suplimentare, aferente mărimii sumei

asigurate, după caz;

4) actele întocmite de poliţie, pompieri sau alte organe de cercetare cu privire la

cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat;

5) procesul-verbal de constatare;

6) fotografii ale părţilor avariate menţionate în procesul verbal de constatare a

pagubelor;

7) devizul de reparaţie şi facturile privind plata costului reparaţiilor;

8) referatul de plată a despăgubirii.

15

CAPITOLUL II. PRACTICI INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE

2.1. PRACTICI INTERNE

1. CITY INSURANCE

Calitatea de asigurat o poate dobândi orice persoană juridică, proprietară a unor

bunuri, sau care are un interes în legătură cu bunurile ce urmează a fi asigurate.

City Insurance preia riscuri care ar putea afecta următoarele categorii de bunuri:

clădiri şi alte construcţii;

echipamente, motoare, unelte, mijloace fixe şi obiecte de inventar;

tablouri, sculpturi, colecţii, acte manuscrise, sau alte obiecte care au valoare

artistică, ştiinţifică sau istorică.

Conform condiţiilor City Insurance, asiguratul poate opta pentru una sau mai multe

variante de acoperire, de tip A, B, sau C. Însă indiferent de opţiunea viitorului asigurat, acesta

va trebui ca varianta aleasă să cuprindă de fiecare dată, cel puţin, riscurile cuprinse la tipul A.

Tip A:

incendiu;

trăznet sau explozie;

căderea de corpuri pe clădirile şi anexele asigurate.

2. OMNIASIG:

Asigurarea de incendiu şi alte riscuri de la Omniasig este destinată în principal

persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniile industrial, comercial sau

administrativ.

Are ca obiect asigurarea patrimoniului: clădiri şi alte construcţii şi/sau bunuri

conţinute în clădiri, cum ar fi: utilaje, echipamente, instalaţii şi alte mijloace fixe, stocuri

(materii prime, materiale, piese de schimb, etc).

OMNIASIG preia în asigurare şi bunuri cu caracteristici speciale, ca de exemplu:

16

bunuri păstrate în incinte frigorifice;

bunuri portabile;

bunuri casabile;

obiecte de artă.

Riscuri asigurate la acoperirea de bază:

o incendiu;

o trăsnet;

o explozie;

o cădere de corpuri.

Riscuri suplimentare:

o cutremur de pământ;

o riscuri atmosferice (furtună, grindină, inundaţie, viitură, avalanşă de zapadă,

etc.);

o apa de conductă şi scurgeri din sprinklere;

o boom sonic şi coliziune cu autovehicule;

o prăbuşire sau alunecare de teren;

o furt prin efracţie sau tâlhărie;

o spargerea sau crăparea bunurilor casabile;

o greve, revolte şi tulburari civile;

o vandalism etc.

OMNIASIG acoperă următoarele costuri/cheltuieli:

- costurile/cheltuielile suplimentare legate de prevenirea/limitarea/stingerea

incendiului;

- îndepărtarea resturilor ca urmare a producerii daunelor, precum şi cele legate de

plata onorariilor profesionale;

- refacerea arhivelor şi a suporturilor de date.

3. ASIROM

17

Asigurarea facultativă a locuinţelor, precum şi a bunurilor din acestea

Bunuri asigurate:

clădirile şi alte construcţii cu destinaţie de locuinţă (inclusiv dependinţele cu

care fac corp comun) construite după 1960;

părţile comune (acoperiş, scări, instalaţii, etc.) şi anexele din gospodărie;

bunuri din gospodărie: mobilier, îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de

marochinerie, aparatură electrocasnică, electronică, tehnică de calcul, bunuri

de uz casnic şi gospodăresc, alimente şi produse agroalimentare, mijloace de

transport neînmatriculabile, unelte agricole, materiale de construcţie, furaje,

bunurile asigurabile aparţinând altor persoane.

Asigurarea pentru locuinţe poate fi încheiată, conform opţiunii asiguratului, la

valoarea de înlocuire sau valoarea de piaţă. Asigurarea pentru bunurile din gospodarie se

incheie la valoarea de nou (valoarea de inlocuire).

  Răspunderea civilă faţă de terţi pentru pagubele produse la adresa menţionată în

contractul de asigurare

vătămări corporale, inclusiv decesul, suferite de terţe persoane;

avarierea/distrugerea bunurilor aparţinând terţelor persoane aflate la adresa

menţionată în contractul de asigurare,

cheltuieli de judecată.

4. GENERALI

EUROCASA STANDARD este asigurarea al cărui asigurat poate fi orice persoană fizică

sau persoană fizică autorizată (PFA) şi care asigură locuinţa acestuia împotriva incendiilor, a

exploziilor etc. Mai mult, asigurarea acoperă şi posibilele daune provocate vecinilor datorită

unui incendiu sau explozie provenită de la locuinţa asiguratului.

De asemenea, există posibilitatea de a adăuga clauze suplimentare variantei de asigurare

alese, prin care se pot asigura următoarele:

bunurile speciale;

18

obiectele de preţ;

centrala termică;

suprafeţele vitrate;

armele de foc;

cărţile de specialitate;

clădiri în amenajare.

5. BCR ASIGURĂRI

Se poate asigura orice persoană fizică sau juridică care deţine clădiri cu destinaţia

locativă (minimum 70% din suprafaţa utilăă a imobilului) sau bunuri şi care are un interes

patrimonial asupra bunurilor asigurate.

Programul complet de protecţie prin asigurare cuprinde:

Secţiunea I: CLĂDIRI/ALTE CONSTRUCŢII ŞI CONŢINUT: clădiri cu

destinaţia de locuinţă, construcţii anexe (garaj, piscină, magazie etc.); bunuri

casnice (mobilier, aparatură electronică, electrocasnică, îmbrăcăminte etc.);

Secţiunea II: RĂSPUNDEREA CIVILĂ A ASIGURATULUI /soţului / soţiei

/ copiilor / părinţilor şi altor persoane fizice care în mod statornic locuiesc şi

gospodăresc împreună cu asiguratul;

Secţiunea III: ASISTENŢA TEHNICĂ LA DOMICILIU: în situaţii de

urgenţă apărute ca urmare a producerii evenimentelor accidentale şi în limita

pachetului de servicii ofertat, pentru un număr nelimitat de evenimente

produse în perioada asigurată.

Secţiunea I (riscuri acoperite):

cutremur, inundaţie, prăbuşiri/alunecări de teren, trăsnet, furtună, vijelie,

uragan, tornadă, grindină, ploaie torenţială, avalanşe de zăpadă, greutatea

zăpezii şi/sau gheţii;

incendiu, explozie, căderea aparatelor de zbor/ unor părţi ale acestora/ a

obiectelor transportate de acestea, lovirea de către vehicule (altele decat cele

aparţinând asiguratului/membrilor familiei/ persoanelor care în mod

permanent locuiesc împreună cu asiguratul), acţiunea animalelor (altele decat

19

cele aparţinând asiguratului/membrilor familiei/ vizitatorilor/persoanelor care

în mod permanent locuiesc împreună cu asiguratul);

căderea accidentală a unor corpuri (inclusiv antene de recepţie);

efectul undelor de şoc generate de spargerea zidului sonic de către aeronave;

vandalism (acte răuvoitoare ale terţilor), greve/revolte/tulburări civile,

terorism;

îngheţarea apei în conducte/rezervoare/vase etc. ca urmare a unei avarii

accidentale la centrala/ instalaţia de încălzire;

inundare (efectul apei) provenind/ca urmare a: spargerii accidentale a

conductelor de apă/rezervoarelor/deteriorării robinetelor sau a altor instalaţii

din locuinţa asigurată; de la apartamentele vecine; deversării apei de

canalizare/pluviale ca urmare a spargerii accidentale a tubulaturii sau refulării

apei din canalizare, de la instalaţii interioare sau exterioare;

furtul bunurilor asigurate (elementelor de construcţie/conţinutului) săvârşit

prin efracţie/prin acte de tâlhărie (implicit întrebuinţarea cheilor originale

obţinute prin acte de tâlhărie).

Secţiunea II:

o prejudicii de care asiguratul şi celelalte persoane cuprinse în asigurare răspund

în baza legii faţă de terţele persoane păgubite, datorate unor fapte / acte

săvârşite de către aceştia din culpa proprie, de lucruri şi animale aflate în paza

juridică a acestora, precum şi de ruina edificiului (asiguratul având calitatea de

proprietar), în perioada şi la locaţia asigurate.

Secţiunea III:

o avarii la instalaţiile de apă, electricitate, instalaţie de gaze şi încălzire termică,

reparaţii ale uşilor exterioare, acoperişului, geamurilor.

Pentru a exemplifica preţurile pe care le practică companiile de asigurări din România

pentru asigurările împotriva incendiilor, am ales o clădire cu următoarele caracteristici:

Tip locuinţă: apartament în bloc;

Structură: beton armat;

20

An construcţie: 1996;

Suprafaţă: 50 m²;

Judeţ: Iaşi;

Localitate: Iaşi;

Suma asigurată: 50.000 euro

Se fac reduceri dacă locuinţa este locuită permanent şi se asigură riscul de incendiu.

Riscuri incluse gratuit pentru orice asigurare facultativă a locuinţei: inundaţii, alunecări de

teren, cutremur.

Tabelul nr. 1 Clasament al companiilor de asigurări în funcţie de preţul primei pentru

asigurarea de incendiu

COMPANIA DE ASIGURĂRI PREŢUL PRIMEI

BCR ASIGURĂRI 30 euro

ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI 35 euro

EUROINS 39 euro

PLATINUM 42.39 euro

GENERALI ASIGURĂRI 44.65 euro

ASTRA ASIGURĂRI 50 euro

Din tabelul nr. 1. se observă că pe primele locuri în ceea ce priveşte preţul primei

pentru asigurarea de incendiu, se află BCR Asigurări cu 30 euro, urmată de Allianz Ţiriac

Asigurări cu un preţ de 35 euro şi de Euroins cu 39 de euro.

2.2. PRACTICI INTERNAŢIONALE

Pe plan internaţional am ales ca şi companie de referinţă în domeniul asigurărilor,

United India Insurance Company care este una dintre cele patru companii publice de asigurări

generale şi este, de asemenea, un lider în asigurările generale, atât private, cât şi publice.

Această companie oferă pentru riscul de incendiu, posibilitatea încheierii unei poliţe standard

de incendiu şi de riscuri speciale şi acoperă:

- clădirile;

- accesoriile şi maşinile;

21

- stocurile şi stocurile în curs;

- conţinut, inclusiv mobilier.

Riscuri asigurate:

incendiu;

trăsnet;

explozie/implozie;

terorism;

alunecări de teren;

daune cauzate de impact;

inundaţii.

22

CAPITOLUL III. EVOLUŢIA PE PIAŢA INTERNĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

3.1. EVOLUŢIA PE PLAN INTERNAŢIONAL A ASIGURĂRILOR CONTRA INCENDIILOR

Încă din sec. al XI-lea, frecvenţa ridicată a incendiilor, mai mult sau mai puţin severe,

l-a determinat pe William Cuceritorul să impună prin lege stingerea lumânărilor şi acoperirea

focurilor din locuinţe, pe timp de noapte. Datorită exploziei demografice a oraşelor şi

existenţei tot mai multor construcţii din lemn sau din alte materiale combustibile, incendiile

au reprezentat o ameninţare permanentă, ce a atins cote superioare şi a devenit o realitate în

data de 2 septembrie 1666, cand marea deflagraţie din Londra a demonstrat, în cel mai tragic

mod, potenţialul distructiv al focului în mediul urban. Amploarea dezastrului şi a efectelor

sale a determinat autorităţile vremii să ia măsuri pentru a limita probabilitatea producerii unui

eveniment similar.

Conştientizând că averea i-ar fi putut fi distrusă de un alt incendiu, Nicholas Barbon,

un medic de succes, economist şi scriitor, a înfiinţat în 1667, prima societate de asigurări, “

The Fire Office “, cunoscută din 1980, sub denumirea de “ The Phoenix Fire Office “.

Ulterior au apărut tot mai multe astfel de societăţi de asigurări împotriva incendiilor.

O alta companie cunoscută, Sun Fire Office, a fost înfiinţată în anul 1710. Constituită

ca asociaţie, Sun Fire s-a transformat într-o societate pe acţiuni, în anul 1726 şi şi-a extins

activitatea, depăşind alte oficii similare. În prezent, aceasta funcţionează ca parte a companiei

Sun Alliance şi reprezintă cea mai veche companie de asigurări. Primele societăţi de

asigurări de incendiu şi-au concentrat activitatea pe asigurarea caselor proprietate personală.

Cu timpul însă, asigurarea contra incendiilor s-a extins nu numai din punct de vedere

geografic, ci şi din punctul de vedere al tipurilor de cladiri acoperite.

Un rol deosebit de important în diminuarea probabilităţii de producere a unor incendii

şi în limitarea pagubelor din coloniile americane, l-a avut unul dintre cei mai renumiţi

cetăţeni ai Philadelphiei, Benjamin Franklin. Acesta s-a preocupat atât de realizarea unor

sisteme sigure de iluminare a oraşului, cât şi de angajarea unor agenţi de pază pe timp de

noapte, care să semnaleze rapid eventualele incendii. În anul 1736, Benjamin Franklin a

organizat o asociaţie de pompieri voluntari, denumită “ Union Fire Company “, asociaţie care

23

a propus, în anul 1750, construirea unui fond destinat reparării pagubelor pe care le-ar fi putut

produce un incendiu, companiei respective. Această idee a condus ulterior la înfiinţarea

cunoscutei societăţi “ Philadelphia Contributionship for the Insurance of Houses from Loss

by Fire “, care era o societate mutuală, organizată după modelul societăţilor din Anglia şi

care îl avea ca membru fondator pe Benjamin Franklin.

După semnarea Declaraţiei de Independenţă, una dintre primele societăţi de asigurare

pe acţiuni a fost Baltimore Insurance Company, care a fost autorizată în anul 1787 de

Tribunalul din Maryland, iar în anul 1791 a devenit cunoscută sub denumirea de “ Maryland

Insurance Fire Company “.

În ciuda accentului semnificativ pus asupra prevenirii pagubelor, incendiul a continuat

mult timp să reprezinte principala cauză a daunelor catastrofale înregistrate de americani. În

primele trei decenii şi jumatate ale sec. al XX-lea, de exemplu, nu a trecut nici un an fără să

se înregistreze un incendiu catastrofal, iar în anii 1908 şi, respectiv, 1922, s-au produs până la

şapte mari incendii.

Industria asigurărilor a început să se implice în dezvoltarea unor tehnologii de

construcţie mai sigure şi în prevenirea incendiilor. Astfel, asigurătorii au încurajat înfiinţarea

laboratoarelor Underwriters Laboratories care testau şi certificau securitatea instalaţiilor şi

aparatelor electrice.

În prezent, incendiile catastrofale sunt mult mai puţin frecvente, însă a crescut

frecvenţa incendiilor rebele care se întind din zonele împădurite către zonele de concentrare a

activităţii economice.

3.2. ISTORIA NAŢIONALĂ A ASIGURĂRILOR

Începuturile asigurărilor moderne în România se situează cu peste 125 de ani în urmă,

forme incipiente ale acestora putând fi intâlnite din secolul al XVI-lea.

Prima formă de asigurare cunoscută în România este cea a animalelor, denumită “

hopşa “, care avea drept scop întrajutorarea cetăţenilor din aceeaşi comună în cazul

accidentării şi sacrificării din necesitate a animalelor. În aceste cazuri, carnea era împărţită

între toţi locuitorii comunei, fiecare plătind o sumă pentru partea care-i revenea, acoperind

astfel în totalitate sau parţial dauna suferită de proprietarul prejudiciat.

24

Primele organizaţii care au avut un caracter de mutualitate şi întrajutorare au luat

fiinţă în Transilvania, o dată cu apariţia breslelor de meseriaşi. Membrii breslelor

meşteşugăreşti contribuiau, prin achitarea unei cotizaţii, la constituirea de fonduri utilizate

pentru a se plăti ajutoare de înmormântare pentru văduvele şi copiii decedaţilor. În aceeaşi

perioadă întâlnim şi asociaţii pentru stingerea incendiilor. În anul 1744, la Braşov, a fost

organizată Casa de incendiu prin fuzionarea mai multor asociaţii de acest gen.

Trebuie menţionată şi iniţiativa magistraturii oraşului Sibiu de a înfiinţa, în anul 1823,

o instituţie de asigurare contra incendiilor. Statutul acestei instituţii a fost definitivat în anul

1848. Dezvoltarea societăţii civile şi complexitatea tot mai mare a activităţii economice

desfăşurate au determinat, pe de o parte, acumularea de avere, iar pe de altă parte, creşterea

pericolelor la care erau supuse viaţa şi avuţia fiecărui individ. De aceea, la sfârşitul secolului

al XIX-lea, asistăm şi în România la dezvoltarea fără precedent a mecanismului asigurării.

Prima societate propriu-zisă de asigurare din România- denumită Institutul General

De Pensii- a fost înfiinţată pe 24 iulie 1844 în Braşov, de către Asociaţia Meseriaşilor.

Această companie practica asigurări de viaţă, fiecare dintre membrii săi trebuind să plătească

prime de asigurare un anumit număr de ani, pentru ca, la sfârşitul perioadei de asigurare, să

beneficieze de o rentă viageră anuală.

În decursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea au existat forme rudimentare de

asigurare, în principal sub forma asigurărilor mutuale, în cadrul corporaţiilor de meşteşugari

şi de comercianţi.

De la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea se constată existenţa în

Principatele Române a unor instituţii ce practicau asigurările în acelaşi mod şi pe aceleaşi

baze ca şi în ţările Europei Occidentale. Aceste instituţii puteau fi împărţite în trei categorii:

societăţi mutuale de asigurări;

societăţi anonime româneşti de asigurări;

agenţii ale societăţilor străine de asigurări.

Caracteristica principală a asigurărilor în perioda de dinainte de Primul Război

Mondial a constituit-o numărul restrâns de ramuri în care acestea erau aplicate. Astfel, în

practică, riscurile cu specific agricol lipseau aproape complet din asigurări, cu toate că

acestea erau solicitate tot mai insistent, iar ocrotirea creşterii animalelor se impunea ca

necesitate stringentă.

25

Până la Primul Război Mondial, deşi a activat pe piaţa românească un număr relativ

de societăţi, ele nu au reuşit să constituie un sprijin real pentru populaţie, riscurile asigurate

fiind relativ restrânse şi practicându-se, în principal, doar trei categorii de asigurări: asigurări

de viaţă, de incendiu şi de transporturi fluviale şi maritime.

După Primul Război Mondial, activitatea de asigurare din România se intensifica

datorită înviorării economiei, asigurarea devenind o componentă organică a activităţii

economico-sociale. În această perioadă, în portofoliul societăţilor de asigurare au fost incluse

şi asigurările agricole, care acopereau şi riscul de grindină, însă ponderea acestora era redusă

şi, de cele mai multe ori, aduceau pierderi societăţilor de asigurări.

Ceea ce a caraterizat perioada de după Primul Război Mondial a fost o pătrundere

masivă a capitalului străin în activitatea de asigurare din România. Dintre societăţile de

asigurare străine care au activat în România, cea mai largă activitate au desfăşurat-o companii

ca Adriatica, din Italia, Victoria, din Berlin, Sun, din Londra şi Phoenix , din Viena.

Prima Ardeleană a fost cea dintâi societate din ţară care a cerut legiferarea industriei

asigurărilor şi introducerea unui control pentru a înlătura “ hazardul “ unor indivizi dornici de

câştiguri materiale imediate, care nu aduceau nici un folos ideii de asigurare şi mai puţin

economiei naţionale a ţării. Din anul 1930, industria asigurărilor a fost legalizată prin votarea

de către Parlament a Legii nr. 216 pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private

de asigurare şi reglementarea contractului de asigurare în 7 iulie 1930. Această lege a pus

capăt abuzurilor după Primul Război Mondial în industria asigurărilor.

În anul 1933 funcţionau în toată ţara 25 de societăţi de asigurare, însă criza economică

din acest an a determinat reducerea dramatică a cifrei de afaceri a acestora, în anul următor

fiind doar 24 de societăţi de asigurare pe teritoriul ţării.

Un alt element caracteristic al asigurărilor dinte cele două războaie mondiale l-a

constituit implicarea statului român în acest domeniu. Astfel, în anul 1930, prin legea

asigurărilor s-a înfiinţat Oficiul de Control, însărcinat cu supravegherea instituţiilor private de

asigurări.

În anul 1948, în urma actului de naţionalizare a principalelor mijloace de producţie,

societăţile de asigurare din ţara noastră au fost naţionalizate şi trecute în proprietatea statului.

Societăţile de asigurare naţionalizate au continuat să funcţioneze în vechea lor organizare

până la data de 1 septembrie 1949, când au fost puse în lichidare.

26

O perioadă relativ îndelungată de timp, starea de tranziţie a societăţii româneşti şi-a

pus o amprentă puternică şi asupra pieţei asigurărilor, împrumutându-i anumite caracteristici

specifice. Astfel, anumite condiţii nefavorabile unei dezvoltări sănătoase a acestei pieţe au

continuat să se menţina în actualitate, şi anume:

interesul general scăzut faţă de contractarea unei asigurări;

neînţelegerea rolului şi necesităţii asigurărilor;

lipsa suportului financiar în acest domeniu;

unele practici de concurenţă neloială;

un management mai puţin inspirat;

probleme legate de inflaţie, şomaj, venituri scăzute ale cetăţenilor etc.

În prezent, numărul societăţilor de asigurări din România este destul de numeros, pe

piaţa românească a asigurărilor fiind autorizate societăţi de asigurări şi reasigurări cu capital

autohton, străin sau mixt şi societăţi de intermediere.

3.3. EVOLUŢIA PE PIAŢA INTERNĂ

În următorul tabel sunt înscrise date publicate pe site-ul oficial al Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor, în ceea ce priveşte primele brute subscrise şi indemnizaţiile

brute plătite pentru asigurările de incendiu.

Tabel nr.2 Prime brute subscrise şi indemnizaţii plătite pentru asigurările de incendiu

AN PRIME BRUTE SUBSCRISE PENTRU

ASIGURARILE DE INCENDIU (lei)

INDEMNIZATII BRUTE PLATITE IN CAZUL ASIGURARILOR DE

INCENDIU (lei)2009 934738928 210998124

2010 971181606 248766537

2011 1183603456 238408944

Sursa: http://www.csa-isc.ro

27

1 2 3

2009 2010 2011

934738928 971181606

1183603456

PRIME BRUTE

Fig. nr. 1 Evoluţia valorii primelor brute subscrise pentru asigurările de incendiu în perioada 2009-2011

Din fig. nr. 1 se poate observa că valoarea primelor brute subscrise pentru asigurările

de incendiu a avut o evoluţie ascendentă în perioada 2009-2011, ceea ce poate fi pus pe

seama ca tot mai multe incendii s-au petrecut în ultimii ani, mai ales datorită unor cauze

precum: focul deschis, instalaţiile electrice, efectul termic, coşul de fum, scăpările de gaze,

fumatul etc. Aşadar, după cum se poate observa, în anul 2010, valoarea primelor brute

subscrise au crescut cu... faţă de anul precedent, iar în anul 2011, valoarea acestora a crescut

cu... faţă de anul 2010.

1 2 3

2009 2010 2011

210998124

248766537 238408944

INDEMNIZATII BRUTE

28

Fig. nr. 2 Evoluţia valorii indemnizaţiilor brute subscrise în cazul asigurărilor de incendiu

Aşa cum se observă în fig. nr. 2, valoarea indemnizaţiilor brute subscrise în cazul

asigurărilor de incendiu a avut o evoluţie ascendentă în anul 2010 faţă de anul 2009, când a

crescut cu..., acest lucru poate fi pus şi pe seama izbucnirii unor incendii de proporţii ridicate,

precum incendiul de la Complexul Comercial Dragonul Roşu din capitală, care a avut loc în

mai 2010 şi o evoluţie descendentă în anul 2011 faţă de anul 2010, scăzând cu... De

asemenea, se poate observa că în anul 2011 valoarea indemnizaţiilor a fost mai mare decât în

anul 2009 cu 217.309.120 lei.

29

BIBLIOGRAFIE

1) Constantinescu, Dan Anghel, "Tratat de asigurări", vol. I, Editura Economică,

Bucureşti, 2004

2) Pârţachi Ion, Verejan Oleg, "Statistică actuarială în asigurări", Editura Economică,

Bucureşti, 2004

3) Bistriceanu Gh., "Asigurări şi reasigurări în România", Editura Universitară,

Bucureşti, 2006

4) Alexandru Felicia, Armeanu Daniel, "Asigurări de bunuri şi persoane", Editura

Economică, Bucureşti, 2003

5) Tănăsescu Paul, "Asigurările şi protecţia socială în România", Editura C.H.Beck,

Bucureşti, 2009

6) Lungu Nicolae C-tin, "Asigurări de bunuri", Editura Universităţii AL. I. Cuza, Iaşi,

2009

7) Achim Marian-Lucian, "Asigurările de bunuri şi persoane în economia cunoaşterii",

Editura Economică, Bucureşti, 2008

8) http://www.iii.org

9) http://www.csaisc.ro

10) http://unsar.ro

30