o medie de 2. 3% din PIB n anii 1970 la 1. 8 la sut n anii 1990 i 1. 1 la sut n 2000. Se pare c rile n curs invantand din criza datoriilor din 1982 i seria din crizele financiare din a doua jumtate a anilor 1990, inclusiv crizele din Asia au urmarit o abordare prudenta pentru fluxurile de datorii. Aceasta abordare a fost de succes in special pentru economiile in curs de dezvoltare (EDEs) care au fost capabile sa evite impactul crizei financiare nord-atlantice(NAFC). Regiuniile care au inregistrat o importantanta crestere a fluxurilor de datorii in anii 2000 au fost regiunea europei in curs de dezvoltare si si regiunea Asiei centrale , prin urmare aceste regiuni nu s-au descurtcat prea bine nici in criza din 2008.

Fluxurile de datorii nete ale acestei regiuni au srit de la o medie anual de 14 miliarde dolari SUA n anii 1980 la $74 miliarde n 2000 2007; n contrast, fluxurile de datorii nete n regiunea Asiei de Est i Pacific au ramas aproximativ neschimbate in jurul a 23 miliarde de dolari pe an, n timp ce cele din America Latina au czut de la 17 miliarde dolari americani la 8 miliarde USD (tabelul 5). Regiunea Asiei de Sud a inregistrat o crestere modesta a datoriilor in anii 2000 . Acest dovezi recente asupra marilor fluxurilor de datorii au condus la o criza economica anticipata.

Criza financiara nord-atlantica arat c pana i economiile dezvoltate nu sunt n msur s fac fa magnitudinii sporite a fluxurilor de capital ce intra in tarile respective i volatilitatii lor sporite. n timp ce criza financiara nord-atlantica este determinata de o varietate de factori, cum ar fi dezechilibrele globale, politica monetara relaxata si reglementarile infeciente cat i metodelor de supraveghere, este mai puin amintita incapacitatea economiilor dezvoltate, cu piee financiare dezvoltate i sofisticate, de a face fata fluxurilor masive i volatile de capital. ntr-adevr, fluxurile de capital in si dinspre economiile dezvoltate sunt mult mai ridicate decat intrrile si iesirile de capital in economiile in curs de dezvoltare .(FMI, 2012d). De exemplu, n anul 2006, anul pre-criz, fluxurile de capital in economiile dezvoltate au fost de aproape opt ori mai mari decat cele ale economiilor in dezvoltare (Tabelul 6 i Figura 4)

Volatilitatea acestor fluxuri n economiile dezvoltate este chiar mai pronuntata n raport cu tarile in curs de dezvoltare. De exemplu, intrrile nete de capital (de la nerezideni) in economiile dezvoltate au sczut dramatic de la 9,384 miliarde de dolari SUA n 2007 la 4 miliarde de dolari n 2008, reflectnd prbuirea ncrederii n sistemul financiar al acestor economii n urma crizei; ieirile nete de capital ale tarilor cu economii dezvoltate au devenit negative, reflectnd repatrierierea de ctre rezideni a activelor lor din alte tari. n timp ce intrrile i ieirile brute de capital ale economiilor dezvoltate sunt mult mai ridicate fata de cele corespunztoare tarilor in curs de dezvoltare , intrrile nete de capital primite de economiile in curs de dezvoltare (n dolari americani) sunt n general comparabile cu cele ale economiilor dezvoltate. Cu toate acestea, ca nivel al procentului cresterii PIB-ului economiilor respective, intrrile nete de capital primate de economiile in curs de dezvoltare au fost mai mari dect cele ale economiilor dezvoltate (1,9 la suta din PIB pentru economiile in curs de dezvoltare i 1.2 la sut din cresterea PIB- ului tarilor dezvoltate n perioada 2003-2010).

Reprezentand un cumul impresionant de fluxuri de capital n ambele sensuri, totalul activelor international pentru grupul economiiilor dezvoltate a crescut de la 144 la suta din procentul cresterii PIB n 2003 la 231 la sut n 2010; raportul economiilor in curs de dezvoltare a crescut, relativ moderat, de la 52 la suta din procentul cresterii PIB n 2003 la 66 la sut n anul 2010 (Tabelul 7). Fluxurile mari de capital i acumularea concomitent a activelor i pasivelor externe uriae au marit n mod semnificativ interconectarea ntre sectoarele financiare la nivel transfrontalier, ceea ce a creat legatura pentru un impact mai puternic al recentei crize in cadrul economiilor dezvoltate ce cuprind sectoare financiare de mari dimensiuni. n consecin, riscurile la adresa stabilitii financiare interne pot aprea chiar i atunci cnd instituiile financiare rezidente acioneaz doar ca intermediari de fluxuri de capital, si nu neaparat utilizatorii finali. Fluxurile mari de capital brut in ambele sensuri pot transfera riscul n cadrul Sistemului monetar international , chiar dac fluxurile nete asociate sunt mici (Speller, Thwaites i Wright, 2011).

Obiectivul Sistemului monetar international este de a contribui la o creterea economic global stabil i ridicata ntr-un mediu de stabilitate macroeconomic i financiar la nivel global . Argumentele prezentate n aceast lucrare , cu toate acestea , sugereaz c Sistemul monetar international nu a fost n msur s ndeplineasc acest obiectiv n ultimele decenii . Creterea la nivel mondial a fost att scazuta cat si mai volatila n perioada post -1984 dect n deceniul precedent . Frecvena de crize bancare i valutare a crescut n regimul post - Bretton Woods , comparativ cu regimul Bretton Woods i este chiar mai accentuata decat n perioada interbelic. Regimul post- Bretton Woods , cu rate de schimb flexibile, trebuia s fi redus volatilitate n economia real , dar pare s fi dus la o volatilitate mai mare a cursului de schimb , fr niciun beneficiu pentru economia real .Regimul post - Bretton Woods a fost caracterizat de o mai mare deschidere de conturi de capital , att n economiile dezvoltate cat si in economiile in curs de dezvoltare. Dar , fluxurile de capital n aceast perioad au fost volatile , determinate n mod semnificativ de orientarea politicii monetare a celor mai importante state din grupul economiilor dezvoltate . Astfel , economia mondial a cunoscut episoade periodice de cresteri economice urmate de depresiuni brute ale fluxurilor de capital , care au fost apoi asociate cu explozii mari ale preurilor activelor i a crizelor financiare n mod corespunztor . Recenta criza financiara nord-atlantica a artat c pana i statele apartinand grupului economiilor dezvoltate nu se poate controla in mod eficient volatilitatea mare a fluxurilor de capital . Economia global n perioada de pre criza Nord-atlantica a fost , de asemenea, caracterizata de dezechilibre la nivel mondial - mari deficite de cont curent n unele ri importante i surplusuri mari n altele - cu fluxurile nete de capital , n general, prezintate in graficele de mai sus . Aceste dezechilibre privesc nu numai politicile cursului de schimb , cum este de obicei argumentat , dar, de asemenea,dar politicile monetare foarte favorizatoare, n cele mai importante state ale lumii in perioada 2002-05 . Politica monetar acomodativ n SUA , a fortat si alte state dezvoltate din punct de vedere economic s urmreasc asemenea politici de acomodare ( Taylor , 2013 ) .Avnd n vedere deschiderea tot mai mare a conturilor de capital i volatilitatea acestor fluxuri , in cazul statelor in curs de dezvoltare s-au acumulat rezerve valutare pentru a favoriza stabilitatea macroeconomic i financiar intern . Aceste rezerve valutare au fost apoi redistribuite de catre aceste state tarilor cu economii dezvoltate . Autoritile tarilor cu economii dezvoltate susin c rezervele reciclate pun presiune asupra ratelor de dobnd pe termen lung ; Cu toate acestea , acest punct de vedere ignor faptul c rezervele reciclate au fost n primul rnd rezultatul de capital privat in exces varsat catre statele in curs de dezvoltare , la rndul su , reflectnd orientarea politicii monetare n statele puternici i politicile macroeconomice generale ale acestora , n special n SUA . n mare , impresia este c Sistemul monetar international nu a reuit n obiectivul su cheie de cretere cu stabilitate n economia global n regimul post - Bretton Woods .