PROGRAM DE INFORMARE / FORMARE

PENTRU EDUCATORII / ÎNVĂŢĂTORII COPIILOR CU ADHD

Prof. psih. Dr. Valeria Ecaterina Purcia Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Sibiu

Prin programul de informare/formare propus de noi am dorit să punem la dispoziţia cadrelor didactice

câteva informaţii despre ADHD şi câteva tehnici simple şi uşor de aplicat în mediul şcolar. Programele

iniţiate de specialişti şi aplicate ulterior de către cadre didactice, constituie un element de baza al abordării

copilului cu ADHD.

I . Ce este ADHD?

Obiective:

Familiarizarea învăţătorilor cu particularităţile hiperactivităţii cu deficit de atenţie la

copilul din perioada şcolarităţii mici. Informarea acestora despre problematica tulburării ADHD

prin oferirea de informaţii legate de natura psihologică şi criteriile de diagnostic, la

particularităţile şi dificultăţile pe care copii le întâmpină în procesul de învăţare şi de dezvoltare

(în plan comportamental şi al integrării sociale şi şcolare).

Conţinut:

După ultimele studii, între 6-9 % dintre şcolari, sunt diagnosticaţi cu ADHD. (sursa: Dr.

Tiberiu Mircea, Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din

Romania).

Se ştie că fiecare vârstă îşi are caracteristicile sale. Astfel copiii au multă energie, nu

pot sta mult timp concentraţi asupra unui lucru, simt nevoia să se mişte, se concentrează mai

greu asupra unei sarcini date, fiind uşor distraşi de ceea ce este în jur. Există chiar şi între ei

deosebiri, unii copii sunt mai activi decât alţii şi fiecare copil poate fi la un moment dat foarte

agitat, poate trece prin perioade mai dificile, când nu-şi duce la bun sfârşit sarcinile şi nu se

integrează programului impus la şcoală sau acasă.

Un copil hiperactiv poate fi recunoscut după frecvenţa şi intensitatea cu care apar

aceste probleme. Are foarte multă energie, se concentrează greu, în grup are tulburări de

comportament iar rezultatele lui şcolare sunt sub nivelul posibilităţilor. El atrage atenţia prin

trei aspecte importante: dificultăţi de atenţie şi concentrare, comportamente impulsive,

hiperactivitate (agitaţie evidentă).

1. Dificultăţi de atenţie şi concentrare.

Se concentrează greu atât în cadrul unor activităţi impuse, trecând de la o sarcină la

alta, dar şi în cadrul unor activităţi pe care şi le alege singur, renunţând uşor la ce şi-a dorit

initial şi trecând la altă activitate. Vârsta la care dificultăţile de concentrare sunt depistate

depinde de disponibilitatea şi interesul părinţilor care urmăresc evoluţia psiho-comportamentală

a copilului, vigilenţa şi implicarea învăţătorilor, comunicarea şi schimbul permanent de

informaţie între familie şi cei care se ocupă de educaţia copilului.

2. Comportamente impulsive. Copilul hiperactiv reacţionează la primul impuls. Vrea ca ceea ce îşi doreşte să se

îndeplinească imediat. Nu ia în calcul consecinţele faptelor sale, acţionează fără să gândească.

În conversaţie îi întrerupe des pe ceilalţi, nu aşteaptă să audă întrebarea, nu ascultă şi nu ia în

calcul răspunsurile celorlalţi. În situaţii grave poate trece chiar la agresivitate fizică.

3. Hiperactivitate (agitaţie evidentă). Acest comportament se observă mai ales în timpul orelor de curs, când trebuie să stea

liniştit. El iese din bancă, se duce la colegi, îi deranjează, chiar îi şicanează. În pauze aleargă tot

timpul, se caţără, ignoră pericolele. Dacă sunt atenţionaţi se liniştesc pentru câteva momente,

după care procedează în acelaşi fel. Uneori când sunt apostrofaţi devin impulsivi. Astfel de

copii produc mari probleme şcolilor în care învaţă şi de aceea ei sunt greu acceptaţi, mai ales de

părinţii celorlalţi copii. Efectuarea temelor acasă este o adevarată povară pentru părinţi. Copilul

hiperactiv nu observă detaliile, de cele mai multe ori când alţii îi vorbesc dă impresia că nu

ascultă, evită sau respinge activităţile sau temele care îi solicită I mintal. Pierde adesea obiecte,

îşi mişcă mâinile şi picioarele sau nu-şi găseşte locul pe scaun, nu îşi asteaptă rândul la joc sau

la alte activităţi desfăşurate în grup.Când manifestările comportamentale hiperactive sunt foarte

pronunţate, vorbim de tulburarea de hiperactivitate.

Cauzele apariţiei ADHD sunt legate de o întrerupere în maturizarea cerebrală şi un

dezechilibru al unor substanţe chimice din creier. Este important de subliniat că, fiind o

tulburare neurobiologică, ea nu este generată de erori educative sau de factori de mediu, dar

poate fi agravată de aceştia.

Odată diagnosticată această tulburare trebuie şi tratată. Îngrijirea şi tratarea presupun o

abordare multidisciplinară, articulată, coerenta şi mai ales consecventă în care sunt deopotrivă

implicaţi părinţii, psihologul, logopedul, educatorii, profesorii şi mai ales copilul însuşi.

(Niţescu, 2007)

II. Strategii de succes în instruirea şcolară a copiilor cu ADHD

Obiective:

Instruirea şcolară ; intervenţii comportamentale; acomodarea şcolară.

Conţinut: Învăţătorii care obţin succese în instruirea copiilor cu ADHD folosesc o strategie care

cuprinde 3 obiective. Ei încep prin identificarea nevoilor acestui copil. De exemplu,învăţătorul

determină cum, când şi de ce copilul este neatent, impulsiv şi hiperactiv.

Învăţătorul selectează apoi diverse practici pedagogice şi le asociază cu instruirea şcolară,

intervenţii comportamentale şi cu tehnici de adaptare a copilului la mediul şcolar şi al clasei,

astfel putând să vină în întâmpinarea nevoilor copilului. În cele din urmă, învăţătorul combină

aceste practici într-un program educaţional individualizat pe care îl integrează cu activităţile

educaţionale ale celorlalţi elevi din clasă. Cele 3 obiective ale strategiei şcolare pentru copiii cu

ADHD sunt următoarele:

● Evaluarea nevoilor personale şi a punctelor tari ale copilului. Pentru îndeplinirea

acestui obiectiv, învăţătorul poate lucra cu o echipă multidisciplinară, şi cu părinţii. Astfel se

pot lua în considerare atât nevoile şcolare cât şi cele comportamentale, folosind atât

diagnosticul formal şi informal cât şi observaţiile de la clasă. Observaţiile, cum ar fi stilul de

învăţare poate fi folosit pentru a-l mobiliza pe copil să-şi folosească abilităţile de care dispune.

Contextul în care apar disfuncţiile comportamentale trebuie luate de asemenea în considerare.

● Selectarea metodelor potrivite pentru instruirea şcolară. Determinarea căror metode

vor veni în întâmpinarea nevoilor şcolare şi comportamentale ale copilului. Selectarea

metodelor care sunt în acord vârsta sa, care să se potrivească cu nevoile sale şi care să îi

câştige atenţia.

● Combinarea metodelor de instruire şcolară cu programul educaţional personalizat

al copilului. Împreună cu psihologul şcolar şi cu părintele, poate fi creat un program

educaţional personalizat care să evidenţieze obiectivele viitoare împreună cu ajutorul de care

copilul are nevoie pentru a atinge aceste obiective.

Trebuie luat în calcul modul în care învăţătorul poate combina şi integra acest program

cu activităţile şcolare a celorlalţi elevi din clasă.

Succesul unui program de intervenţie psihopedagogică pentru copiii cu ADHD depinde de

următoarele componente:

Instruirea şcolară

Intervenţii comportamentale

Acomodarea şcolară

În cele ce urmează, vom descrie cum putem integra cele trei componente în practica şcolară

şi vom oferi sugestii care vor veni în ajutorul elevilor cu ADHD la şcoală. Vo vedea că

metodele şi tehnicile sugerate aduc beneficii şi celorlalţi elevi din clasă care nu au ADHD.

Chiar dacă aceste metode sunt prezentate pentru elevii din ciclul primar, pot fi folosite şi pentru

elevii din clasele mai mari. (McConnell, et all, 2000)

III. ADHD şi şcoala

Obiective:

Structură şi rutină bine stabilite; folosirea sistemului gradual de structurare a clasei; cei

trei „R”: rutină, regularitate şi repetiţie; monitorizare atentă a comportamentului; controlul

clasei.

Conţinut:

Noile practici educaţionale ne obligă la o reorganizare a clasei în timp şi spaţiu, pe baze

cunoscute şi non-ideologice, chiar nerespectând programa sau credinţa într-un nivel egal al

tuturor elevilor în acelaşi moment. Acasta presupune o reflecţie comună, în cadrul şcolii, asupra

competenţelor asimilate şi a nivelului care poate fi atins, de la caz la caz, inclusiv pentru elevii

aflaţi în situaţii speciale. (Vogler, 2000).

Când un copil cu ADHD ajunge la vârsta de începere a şcolii, sunt anumite probleme

care trebuie luate în considerare, pentru a le permite acestora de să-şi atingă întregul lor

potenţial. Sprijinul trebuie să vină de la directorul unităţii şcolare, de la personalul didactic cu

experienţă, de la psihologii şcolari, asistenţii sociali şi/sau de la personalul medical relevant.

(Vrăjmaş, 1998). Aceşti copii au nevoie de o structură şi de o rutină bine stabilite. Locul lor în

bancă trebuie păstrat neschimbat şi trebuie, să fie lăsaţi, să înveţe după metodele prin care ei

înţeleg cel mai bine.

Prezentăm, în continuare, câteva idei de bază prin care, şcoala, poate veni în ajutorul

copiilor cu ADHD.

1. Copiii cu ADHD au nevoie să fie plasaţi în echipe de lucru cu alţi copii

asemănători lor, nu ca educaţie sau performanţe şcolare, ci ca nivel de maturizare. Copiii cu

ADHD tind să fie mai imaturi decât alţi copii de vârsta lor. Folosirea sistemului gradual de

structurare a clasei este mai indicat pentru aceşti copii decât sistemul în plan deschis, deoarece

acestora le este greu să facă faţă schimbărilor de nivel şi intensitate a muncii şcolare.

2. O structură dreaptă, dar fermă, este esenţială în activităţile de fiecare zi şi rutina

trebuie păstrată cu stricteţe. Aceasta ajută copilul să înţeleagă ce se aşteaptă de la el şi să ştie că

munca şi comportamentul lui este atent monitorizat. Aceşti copii răspund foarte bine la cei trei

„R”: rutină, regularitate şi repetiţie. Foarte des, aceşti copii au o stimă de sine scăzută şi de

aceea au tendinţa să fie singuratici, izolaţi, ceea ce îi expune la riscul să fie victimizaţi de către

alţii. Pe de altă parte, unii pot să fie agresivi cu colegii şi necesită o monitorizare atentă a

comportamentului. În acest caz, distragerea copilului şi implicarea lui în altă activitate, este cel

mai bun mod de rezolvare a conflictelor. Abilitatea lor scăzută de a face faţă schimbărilor poate

fi astfel folosită într-un mod pozitiv ajutându-i să iasă dintr-o potenţială situaţie dificilă. Ei vor

fi atât de ocupaţi să îndeplinească noua activitate primită, încât uită de orice conflict pe care l-

au început. Această tactică oferă posibilitatea de a preveni potenţialele probleme care pot să

apară.

3. Profesorul trebuie să fie ferm şi să deţină controlul clasei, dar totodată să fie o

persoană apropiată şi caldă. Copiii cu ADHD sunt, în general, foarte sentimentali şi iubitori. Ei

răspund bine la laude şi la o atenţie individuală crescută. Laudele trebuie să fie dese, pe tot

parcursul zilei, şi nu doar la sfârşitul zilei. Atitudinile negative din partea învăţătorului pot

dăuna acestor copii deoarece ei au deja o stimă de sine scăzută.

Acolo unde este posibil, este recomandat să se menţină acelaşi învăţător pe tot

parcursul anului şcolar. Când învăţătorul oferă instrucţiuni este important să stabilească cu

copilul un contact vizual.

Dacă sarcinile de lucru sunt mai complexe, acestea trebuie împărţite în segmente mai

mici şi rezolvate una după alta.

4. Clasele cu număr mic de elevi sunt indicate pentru aceşti copii, deoarece,

distractibilitatea este mai mică, şi le oferă oportunităţi mai bune de a înnoda prietenii cu colegii

şi cu învăţătorul. Este indicat să fie aşezaţi în primele rânduri din clasă, sau mai aproape de

perete, pentru a reduce distractibilitatea.

5. Tratamentul medicamentos face parte din viaţa de zi cu zi a multor copii cu

ADHD. Învăţătorul trebuie să se asigure că şi-a luat copilul medicamentele. Acest lucru trebuie

făcut în particular şi cu multă sensibilitate.

6. Mulţi dintre copiii cu ADHD reuşesc să îndeplinească mai bine sarcinile manuale

sau în scris, decât cele orale. Implicându-i în sarcini manuale, stima lor de sine creşte şi permite

sistemului nervos să se maturizeze.

7. Este important să învăţăm să lucrăm cu aceşti copii, deoarece aceştia au multe

talente ascunse, mult potenţial şi multe de dăruit. (Hensbi, 2008)

IV. Aşezarea în clasă

Obiective: Învăţarea de către învăţători a unor principii şi reguli ergonomice care să ofere

copilului cu ADHD un mediu ambiant securizant.

În cadrul acestei şedinţe li s-au furnizat învăţătorilor cele mai importante informaţii

referitoare la crearea unui mediu ambiant securizant fizic şi emoţional şi condiţii de stimulare

optimă (adică eliminarea potenţialilor stimuli disturbatori): plasarea copilului în prima bancă,

dispunerea lui lângă un coleg pe care să îl ia drept model, evitarea poziţionării lui lângă

fereastră sau în ultima bancă, etc.

Conţinut:

Copiilor cu ADHD li se potriveşte regula „cu cât mai puţine distrageri, cu atât mai

bine”.

Chiar din prima zi, învăţătorul trebuie să stabilească clar regulile clasei şi să le

transmită copilului împreună cu consecinţele logice de pedeapsă sau de recompensă. Copilul

trebuie aşezat în bancă, ferit de elemente distractoare, aproape de învăţător, pentru a fi

monitorizat şi încurajat, sau lângă un copil, care este atent şi concentrat.

Copiii cu ADHD se concentrează mai bine dacă sunt aşezaţi aproape de peretele clasei

şi nu de fereastră. Fereastra poate distrage copilul, prin stimuli vizuali şi auditivi, pe parcursul

orei.

Aranjamentul elevilor în clasă se recomandă a fi făcut pe rânduri şi nu pe grupuri.

Grupurile sunt elemente distractoare pentru copilul cu ADHD. Copilul cu ADHD trebuie aşezat

în bancă aproape de învăţător, departe de colegi gălăgioşi. Este important ca învăţătorul să se

poată plimba prin întreaga clasă şi să aibă acces la toţi elevii.

Cu cât interacţiunea dintre elevi şi învăţător este mai mare, cu atât este mai benefică.

Copilul cu ADHD se concentrează mai bine dacă poate anticipa programul zilei. Este indicat ca

elevii să primească orarul zilnic. Dacă elevul îşi pierde concentrarea spre sfârşitul zilei, să se

amâne sarcinile care necesită efort atenţional, să fie fixate dimineaţa. Învăţătorul poate să stea

în apropierea elevului cu ADHD când oferă indicaţii sau prezintă lecţia. Copilul trebuie aşezat

astfel încât să aibă lumină suficientă, iar temperatura din sala de clasă să fie confortabilă. Mulţi

elevi îşi aduc de acasă propriile obiecte care le distrag atenţia (jucării).

Trebuie stabilită regula ca aceste obiecte să fie arătate colegilor numai în pauze, iar în

timpul orei să fie păstrate în bancă sau în ghiozdan.

Rezumat

1. Aşezarea în bancă:

- elevul să fie aşezat în faţă sau în centrul clasei;

- trebuie înconjurat cu colegi care pot constitui modele pentru acesta;

- nu trebuie aşezat aproape de uşă sau ferestre;

- trebuie aşezat în locul cu cele mai puţine elemente care l-ar putea distrage;

2. Elevul trebuie să aibă o structură predictibilă a orarului şi trebuie atenţionat înainte

de schimbările din program:

- regulile clasei trebuie afişate iar învăţătorul să verifice dacă au fost bine înţelese;

- poate fi afişat în clasă un calendar în care să se încercuiască datele în care elevii au

teste scrise;

3. Momentele de trecere de la o temă la alta sunt dificile pentru elevul cu ADHD, de

aceea copilul trebuie pregătit, printr-un avertisment.

4. În timpul sarcinilor dificile este indicată reducerea stimulilor auditivi şi vizuali.

5. Este important să li se specifice de ce materiale au nevoie pentru îndeplinirea unei

sarcini.

6. Prezenţa unui ceas pe perete oferă posibilitatea elevilor de a-şi calcula timpul necesar

îndeplinirii sarcinii primite. Distribuţia timpului şcolar în nivel macro (an, săprămână, zi) dar şi

micro (oră, secvenţă de lecţie, episod instrucţional) condiţionează eficacitatea actului didactic şi

deschide câmp larg desăvârşirii fiecărui individ în parte. (Cucoş, 2002).

7. Învăţătorul îi poate încuraja pe aceşti copii să-şi planifice activităţile folosind liste,

calendare sau notiţe.

V. Desfăşurarea lecţiilor la clasă

Obiective: Lecţii cât mai atractive, implicarea copilului într-un grup de lucru; interacţiunea dintre

copil şi învăţător; combinarea indicaţiilor verbale cu demonstraţiile practice.

Conţinut:

Ţinând cont de problemele de atenţie pe care aceşti copii le au, ei se plictisesc uşor.

Este important ca învăţătorul să pregătească lecţiile cât mai atractiv prin includerea unor

activităţi aplicative pentru a stimula atenţia copilului.

Toţi profesorii eficienţi ştiu că succesul învăţării se obţine dacă li se captează elevilor

interesul sau li se stârneşte curiozitatea, deci dacă elevii au motivaţie pentru învăţare. (Neamţu,

Gherguţ, 2000)

Între exigenţele primordiale ale acţiunilor educative pentru copiii cu ADHD studiile de

specialitate consemnează necesitatea de a considera învăţarea ca un proces complex, care

presupune implicarea copilului şi experimentarea directă în situaţii diferite.

Pe lângă implicarea în acţiune, este important să oferim copilului, ori de câte ori este

nevoie, posibilitatea de a reveni la acţiunile concrete, dacă se obaservă deficienţe în procesarea

informaţiilor. În nacest mod, nu numai că se lucrează strict în zona dezvoltării proxime, dar

construcţia imaginilor mintale şi interiorizarea operaţiilor concrete vor constitui un suport solid

în elaborarea noţiunilor şi a raţionamentelor. (Preda, 2005)

La lecţii să se folosească material didactic, dar materialul audio-vizual trebuie folosit

cu atenţie pentru a păstra capacitatea de distragere a atenţiei la minim. De exemplu,

prezentările să conţină imagini şi sunet care să aibă legătură directă cu materialul ce trebuie

învăţat.

Lecţiile să fie pe cât posibil concentrate, iar cele foarte lungi, să fie împărţite în

segmente. Implicarea efectivă a elevului cu ADHD în timpul predării este bine venită. Acesta

poate să scrie cuvintele cheie sau ideile principale pe tablă.

Aceşti elevi trebuie să fie încurajaţi să dezvolte imagini mintale ale conceptelor sau ale

informaţiile care le-au fost prezentate. Aceşti elevi trebuie solicitaţi să răspundă frecvent, în

decursul orei.

Lecţiile trebuie să fie interesante pentru copil, pentru că aşa el va învăţa mai bine.

Aceasta necesită ca învăţătorul să se autoevalueze şi să fie el însuşi încântat şi interesat de ceea

ce predă. Folosirea învăţării prin cooperare, implicarea copilului într-un grup de lucru, dându-i

o sarcină specifică, creşte stima de sine a acestuia şi capacitatea de interrelaţionare cu colegii.

Interacţiunea dintre copil şi învăţător este benefică. Folosirea numelui copilului creşte

încrederea acestuia şi facilitează comunicarea cu învăţătorul.

Folosirea unui coleg ca meditator pentru copilul cu ADHD poate fi un pas spre succes.

Învăţătorul poate, de asemenea, să ofere elevului o listă cu conceptele cheie, sau cu cuvintele

dificile şi explicarea acestora, înainte de începerea lecţiei propriu zise. Schimbările de tonalitate

a vocii captează atenţia elevului la lecţia predată.

Combinarea indicaţiilor verbale cu demonstraţiile practice au rezultate deosebite la

aceşti copii. După ce instrucţiunile au fost date clasei, elevul trebuie rugat să parafrazeze ceea

ce a spus învăţătorul. Această metodă va creşte nivelul de înţelegere a elevului şi va oferi

posibilitatea de a verifica dacă a înţeles corect.

Elevul cu ADHD va fi tentat să dorească a fi printre primii care termină o sarcină. De

aceea sunt indicate sarcini rezonabile, pe care să le poată realiza şi pentru a reduce presiunea şi

stresul.

Elevul cu ADHD trebuie lăsat să lucreze în ritmul lui, să se evite presiunea privind

viteza şi corectitudinea cu care lucrează. Învăţătorul poate să-l înveţe cum să-şi ia notiţe la

clasă, să-l ajute să facă trecerea de la limbajul oral la limbajul scris.

Pentru teste învăţătorul poate folosi fişe redactate la calculator, deoarece copilul s-ar

putea să nu înţeleagă scrisul de mână. Trebuie oferite indicaţii clare şi simple. Elevul să

folosească creioane colorate.

VI. Probleme comportamentale

Obiective: Identificarea problemelor comportamentale; sistemul de management comportamental

al clasei; recompensele pentru o sarcină bine făcută.

Conţinut:

La şcoală elevii cu ADHD au tendinţa să acţioneze înainte să gândească.

Comportamental, acest lucru se traduce prin imposibilitatea acestuia de a înţelege cauza şi

efectul.

Aceşti copii fac anumite lucruri fără să se gândească la consecinţele acţiunii lor. Spun

lucruri fără să se întrebe cum vor reacţiona ceilalţi. Numeroase cercetări evidenţiază faptul că

elevii cu ADHD verbalizează des regulile de comportament, dar au dificultăţi cu internalizarea

acestora, cu a le transpune în propriul comportament.

Mulţi clinicieni consideră că această ieşire de sub autocontrol (o săracă reglare şi

inhibiţie comportamentală) este cea mai gravă problemă în ADHD şi nu abilitatea acestora de a

fi atenţi.

Organizarea comportamentului ca întreg se prezintă sub forma unei ierarhii de

feedback-uri şi feedbefore-uri intrinseci şi extrinseci, a căror funcţionare este mediată de

procesarea informaţiei despre corectitudinea acţiunilor şi a ordinilor şi despre rezultatele

parţiale şi finale. (Golu, 2004). În clasă aceşti copii gândesc cu voce tare,când rezolvă

probleme. Învăţătorul poate înţelege acest stil de lucru şi-l poate ajuta, cu bunăvoinţă, în aşa fel

încât elevul să nu răspundă cu impulsivitate.

De asemenea, atunci când îi adresează o întrebare, să nu solicite răspunsul în 15-20 de

secunde, ci să le lase timp de gândire, pentru a nu încuraja răspunsul impulsiv.

Foarte des elevii cu ADHD au dificultăţi cu anumite tipuri de interacţiuni şi reguli de

bază; dificultăţi în a-şi aştepta rândul, exagerarea sau interpretarea unor remarci făcute de

colegi ca ostile, înţelegerea greşită a unor norme sociale. Cu ajutorul învăţătorului şi al

colegilor, problemele care apar foarte des în comportamentul său pot fi identificate. Astfel

putem găsi soluţii ce se pot aplica înainte ca aceste probleme să apară. Un prieten apropiat îl

poate ajuta în a-şi îndeplini rolul de elev; elevii pot fi învăţaţi să se „oprească şi să gândească”

înainte să vorbească. Aceasta îi poate ajuta să înveţe să se liniştească înainte să vorbească.

Încurajarea răspunsului gândit, scade impulsivitatea. Regulile clasei trebuie să fie simple şi

clare; ele trebuie stabilite împreună cu clasa de elevi.

La nivelul clasei trebuie implementat un sistem de management al comportamentului.

Comportamentele pozitive să fie recompensate şi învăţătorul să se concentreze mai ales pe

aspectele pozitive; stabilind obiective pe perioade de ore, zile, săptămâni sau luni, ca elevii să

primească feed-back atunci când progresează sau ating obiectivele propuse.

Pentru a îmbunătăţi comportamentul elevilor se pot oferi recompense şi pentru lucrurile

bune şi comportamentele pozitive observate de alţi învăţători sau angajaţi ai şcolii. Învăţătorul

trebuie să specifice clar comportamentul pentru care oferă recompensa: „îmi place foarte mult

cum ai scris şi că ţi-ai făcut tema corect”, decât „bravo, bun băiat”! Mergând de la o bancă la

alta, de la un elev la altul, învăţătorul îl poate surprinde pe elevul cu ADHD lucrând atent şi

concentrat la o sarcină primită. Îl poate recompensa cu un zâmbet şi cu o vorbă bună: „Îmi

place că lucrezi din greu”.

Copilului trebuie să i se acorde atenţie, ascultându-l ce are de spus. Şi el vrea să fie auzit,

tratat cu respect. Învăţătorul trebuie să creeze un mediu securizant pentru copil, să înţeleagă că

învăţătorul este lângă el ca să-l ajute. Nu trebuie certat în faţa colegilor, iar ceilalţi copii vor

înţelege că şi ei nu au permisiunea să-l certe. În loc să fie confruntat direct, atunci când

activităţile sau comportamentele lui sunt inadecvate, învăţătorul poate prezenta alternativa care

rămâne valabilă. Acest lucru face ca aşteptările să devină clare pentru elev şi astfel să evite

interpretarea negativă sau criticismul.

Unii elevi din clasele mici răspund foarte bine la un sistem de semne prestabilit împreună

cu învăţătorul. Astfel, acesta poate oferi un semnal vizual sau verbal atunci când un

comportament inadecvat începe să apară. Aceste semnale reamintesc elevului să-şi corecteze

comportamentul fără o confruntare directă care-i poate leza stima de sine.

Este bine ştiut că acel comportament care este ignorat tinde să dispară (dacă nu este un

comportament antisocial). Recompensele pentru o sarcină bine făcută sau pentru un

comportament pozitiv cresc şansele ca acesta să se repete. (Lougy, Rosenthal, 2003)

VII. Îmbunătăţirea abilităţilor de relaţionare socială

Obiective:

Parteneriatul între copii; reguli clar definite; învăţarea prin cooperare; timpul de joacă

şi socializare.

Conţinut:

Elevii cu ADHD pot trece prin multe dificultăţi în zona socială în special cu colegii, cu

relaţiile de prietenie. Ei au tendinţa de a avea dificultăţi în alegerea normelor sociale, acţionează

impulsiv, nu au abilitatea de a vorbi elevat şi nu recunosc feed-back-ul pozitiv pe care-l

primesc. Ei au tendinţa de a se juca mai bine cu copii mai mici sau mai mari decât ei, deoarece

aceştia au regulile clar definite. Uneori apare repetiţia patternurilor de comportament social

inadecvat şi nu învaţă din experienţă.

Zonele şi perioadele de timp nestructurate şi fără supraveghere, cum ar fi locurile de

joacă sau petrecerile, pot fi o problemă. Colegii care au abilităţi sociale bune şi care doresc, pot

să-i vină în ajutor copilului cu ADHD. Acest parteneriat între copii poate îmbrăca forma unor

studii împreună, activităţi sau proiecte împreună, sau de joacă. Ei au tendinţa de a se descurca

bine în grupuri de învăţare prin cooperare. Un grup mic de 3, până la 5 membri care rezolvă

împreună o sarcină sau proiect, îl încurajează să îşi organizeze ideile şi să-şi asume

responsabilităţile constituind baza ideală de exersare a abilităţilor de relaţionare interpersonală.

Grupurile mici de joacă cuprinzând doi sau trei elevi îl pot ajuta să dezvolte mai multe

abilităţi sociale efective. Se va descurca mai bine dacă aşteptările sociale sunt identificate şi

exersate înainte de activitatea propriu zisă. Un mod subtil pentru elevul cu ADHD de a învăţa

abilităţile sociale este de a se ghida şi observa comportamentul colegilor în timpul jocului.

Învăţătorul îi poate însoţi pe elevi în locurile de joacă şi poate evidenţia comportamentul

elevilor care iniţiază activităţi, cooperează la joc, sunt înconjuraţi de prieteni.

Pentru mulţi dintre elevii cu ADHD 30 de minute la locul de joacă depăşesc

capacitatea lor de a menţine relaţii prieteneşti cu colegii. Dacă este necesar trebuie redus timpul

de joacă efectiv la 10 minute. Poate fi de ajutor ca învăţătorul să vorbească cu elevul său despre

ce va face în timpul pauzei, ce activităţi şi cu cine se va juca. Dacă este necesar, trebuie uşurat

contactul cu colegii. (Zeigler, Chris, 2000)

BIBLIOGRAFIE:

Cucoş, C., (2002) – Timp şi temporalitate în educaţie, Ed. Polirom, Iaşi, pag. 79;

Golu, M., (2004) – Principiul feedback – feedbefore şi organizarea comportamentului, în Revista

de psihopedagogie, nr. 2, Ed. Fundaţiei Humanitas, Bucureşti;

Hensby, C., (2008) – How Schools Can Help.Accesat 25 ianuarie 2008, la adresa

http://www.adders.org;

Lougy, A., R., Rosenthal,D.,K., (2003) - ADHD: A Survival Guide for Parents and Teachers, Hope

Press, Toronto, Canada;

McConnell, K., Ryser, G., Higgins, J.,(2000) - Practical Ideas that Really Work for

Students with ADHD, Pro-Ed., Austin, Texas; Neamţu, C., Gherguţ, A., (2000) – Psihopedagogie specială, Ed. Polirom, Iaşi;

Niţescu, C., (2007) - Ce stim despre ADHD (deficit de atentie si hiperactivitate), Accesat19

dec. 2007, la adresa: http://www.anidescoala.ro; Preda, R., (2005) – Avantaje ale unui program de intervenţie educativă structurat pe secvenţe de

învăţare, în Revista de psihopedagogie, nr, 2 Ed. Fundaţiei Humanitas, Bucureşti;

Sauvé, C., (2006) – Copilul hiperactiv. Hiperactivitatea şi deficitul de atenţie, Ed. House of

Guides, Bucureşti;

Vogler, J., (2000) – Evaluarea în învăţământul preuniversitar, Ed. Polirom, Iaşi;

Vrăşmaş, T., (1998) – Cadrele didactice itinerante/de sprijin în educaţia integrată în „Educaţia

integrată a copiilor cu handicap, Asociaţia RENINCO România”, Multiprint, Iaşi;

Zeigler D., Chris, A., (2000) - Teaching teens with ADD and ADHD: A quick reference guide for

teachers and parents, Woodbine House, Bethesda, USA;

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Copyright © 2009

Toate drepturile aparţin autorilor.

Reproducerea integral sau partial a textului sau a ilustraţiilor din această carte este posibilă numai cu

acordul prealabil scris al autorilor.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------