Profilul familiei moldoveneşti contemporane

PLANUL

• Factorii macrosociali ce generrează evoluţia familiei moldoveneşti:

• Modificarea valorilor familiei moldoveneşti contemporane.

• Profilul familiei moldoveneşti contemporane. Caracteristici-cheie.

• Atitudinea tineretului studios faţă de instituţia familiei şi caracteristicile acesteia.

• Factorii macrosociali ce generează evoluţia familiei moldoveneşti.

Cercetările şi concluziile specialiştilor indică asupra faptului că familia devine tot mai integrată în dinamica societăţii, fiind tot mai condiţionată de schimbările economice şi sociale, devenind un factor decisiv în evoluţia societăţii în ansamblu. Cuplul conjugal contemporan este mai mult interest de satisfacerea propriilor interese, de autorealizare în plan professional (familiile cu dublă carieră) şi mai puţin de realizarea sarcinilor pe care societatea le atribuie instituţiei familial. Schimbarea statusului social al femeii, prin implicarea ei mai largă în acvtivitatea economic, a determinat noi configuraţii în raportulo dintre cei doi parteneri8 şi a provocat redefinirea rolurilor conjugaole. Orientarea femeii spre o cartieră profresională şi, ca urmare, modificarea traiectoriei sociale feminine au complicat destul de mult atît relaţiile interpersonal, cît şi realizarea de către femeie a funcţiei reprtoductive. Toate acestea au condus la schimbîări majore la nivelul funcţiilor familial, deoarece perturbările manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut impact direct şi asupra celorlalte funcţii.

Modificările prin care a trecut instituţia familiei sînt condiţionate de trei grupuri de factori:

• factori sociobiologici;

• factori socioeconomic şi

• factori socioloculturali

Factorii sociobiologici reprezintă o pre-condiţie a tranziţiei demografice şi a transformării familiei, care se caracterizează prin reducerea mortalităţii. Fără controlul asupra mortalităţii, scăderea fertilităţii şi toate celelalte schimbări ale familiei nu ar putea să persiste în timp.

De-a lungul istoriei omenirii mortalitatea se menţinea la un nivel foarte ridicat, speranţa de viaţă la naştere variind de la 20 pînă la treizeci de ani şi aproape niciodată mai mult de 35 de ani.

Modificările se maturizau o perioadă lungă de timp şi foarte lent şi au devenit vizibile doar pe la sfîrşitul sec. al XVIII-lea în ţările cu un înalt grad de cultură. Toate sistemele cultural şi de reglementare, îndeosebi cele care ţin în mod direct de procreare – relaţiile dintre sexe, căsătorie, familie – erau subordinate necesităţii de supravieţuire, mwenţinerii echilibrului demographic precoce mare, ce prevedea o rată înaltă a nastalităţii. Femeia a fost dintotdeauna continuatorul neamului, numărul mare de copii a fost văzut ca o binecuvîntare absolută, căsătoria trebuia să fie pe viaţă, iar orice intervenţie în procreare a fost condamnată.

Declinul nivelului fertilităţii a constituit un răspuns la reducerea mortalităţii, deoarece în condiţiile scăderii substanţiale a mortalităţii devine inevitabilă şi micţorarea fertilităţii legitime, nici o populaţie nefiind în stare să suporte la infinit un ritm de creştere cauzat de o mortalitate modern (scăzută) şi o fertilitate premodernă (ridicată). Această succesiune în evoluţia mortalităţii şi natalităţii reprezintă idea central în teoria tranziţiei demografice

Controlul asupra mortalităţii este una dintre cele mai mari realizări ale civilizaţiei modern şi a avut un rol considerabil datorită impactului său Asupra întregii organizări a vieţii sociale, a fiecărui individ în parte şi a societăţii în întregime. În urma reducerii swemnificative a mortalităţii a avut loc modificarea ciclului de viaţă al oamenilor. În cadrul tipului tradiţional de reproducere, oamenii se căsătoreau şi începeau naşterea copiilor foarte devreme, terminînd procesul de procreare foarte tîrziu, iar după aceasta trăiau foarte puţin. Evenimentele demografice aveau un rol important în viaţa oamenilor, decesele şi naşterile fiind însoţitorii lor frecvenţi, strîns legate cu toate celelalte aspect ale existenţei lor.

Reproducerea populaţiei, precum şi producerea bunurilor material, face parte din cîmpul obligatoriu în viaţa oamenilor, şi în cazul în care acest process ocupă foarte mult loc în viaţă, el este unul dintre principalele obstacole pentru extinderea libertăţii individuale. Anume aşa a fost în perioada cînd domina tipul tradiţional de reptoducere a populaţiei.Creşterea considerabilă a speranţei de viaţă în societăţile modern a avut un impact important asupra familiei. Reducerea semnificativă a mortalităţii a contribuit la schimbarea radical a situaţiei. Aceasta a permis extinderea duratei de viaţă a unui individ “mediu” (nu în exclusivitate) mai mult decît un minimum al “limitei de siguranţă” necesar pentru ca omenirea să nu fie pe calea de dispariţie. În aşa mod oamenii au obţinut un volum mare de timp suplimentar, liber de grijile asociate cu procrearea. Modificările în ciclul de viaţă al oamenilor, cauzate de tranziţia demografică, iniţial s-au manifestat în cultura europeană şi au devenit din ce în ce mai diverse, pătrunzînd în viaţa fiecărei persoane şi fiecărei familii. Astfel, caracteristicile principale ale primei tranziţii demografice au constituit creşterea controlului asupra natalităţii, care s-au soldat cu reducerea natalităţii

la femeiile de vîrstă matură şi micşorarea natalităţii generaleImpactul factorilor socio-economici s-a manifestat, în special, prin două valuri ce s-au

produs în a doua jumătate a secolului trecut şi îşi continuă acţiunea în secolul actual. Primul val, care a început în anii 1960 şi s-a fortificat în anii 1970, a fost creşterea rapidă a liberalismului social, acest fenomen fiind cunoscut sub denumirea de „ modernizare reflexivă”. Cel de-al doilea val, care a început în anii 1980 şi s-a consolidat în anii 1990, are o strînsă legătură cu trecerea bruscă la economia nereglementată şi, ceea ce este mai important, la piaţa muncii nereglementate, aceste schimbări fiind denumite „ capitalismul cel nou” .

Primul val al schimbărilor sociale l-a constituit reevaluarea de către indivizi şi grupuri sociale a caracterului instituţiilor sociale existente în corespundere cu modul de viaţă contemporan descrise ca reorientarea tinerilor de la valorile materialiste la cele postmaterialiste în cadrul teoriei celei de-a doua tranziţii demografice. Aceste schimbări au contribuit atît la modificări instituţionale şi legislative, cît şi la majorarea bruscă a potenţialului uman din perspectiva obţinerii independenţei personale şi a posibilităţilor de a-şi forma de sine stătător personalitatea contrar stereotipurilor stabilite şi normelor şi instituţiilor sociale. Reflecţia socială a proceselor de modernizare s-a manifestat, în primul rînd, prin faptul că oamenii au devenit mai conştienţi cu privire la importanţa caracteristicilor calitative ale capitalului uman pentru a obţine prosperitate şi libertate personală, valori care au scos de pe piedestal valorile tradiţionale. Conştientizarea de către populaţie a avantajelor investiţiilor în capitalul uman propriu (educaţie, aptitudini, experienţă), ca o strategie de comportament de succes economic şi social, a cauzat amînarea unor evenimente, cum ar fi crearea familiei şi naşterea copiilor. Relaţiile de piaţă pătrund şi în sfera relaţiilor familiale. În ştiinţa economică liberală apar noţiunile „piaţa căsătoriei”, „pierderea veniturilor” (inclusiv pe contul timpului necesar pentru îngrijirea copilului şi îndeplinirea diferitelor responsabilităţi familiale), „costurile şi beneficiile” ce ţin de naşterea şi educaţia copilului etc. Compararea eficacităţii în două domenii – activitatea economică şi familia – din punctul de vedere al obţinerii veniturilor personale demonstrează că investiţiile în capitalul uman propriu (educaţie, sănătate, creştere profesională) aduce venituri băneşti mult mai mari decît cele ce ţin de familie şi copii (timpul şi costurile). Părinţii-investitori sunt în pierdere din perspectivă de scurtă şi lungă durată, dat fiind faptul că îngrijirea copilului necesită o reducere semnificativă a timpului pentru activitatea profesională, chiar întreruperea completă a muncii de către unul dintre părinţi, de regulă mama, pentru cîţiva ani şi oportunităţi limitate pentru mobilitatea profesională şi demografică. Acest fapt reduce veniturile băneşti curente, ceea ce, la rîndul său, conduce la diminuarea contribuţiilor în fondurile sociale şi a veniturilor în viitor. Astfel, dorinţa de libertate, independenţă, stabilitate financiară au intrat în conflict cu intenţiile de a avea copii şi cu responsabilităţile de îngrijire a persoanelor în vîrstă

Un alt rezultat social important al modernizării ţine de schimbarea relaţiilor familiale în urma procesului de urbanizare şi extinderii modului de viaţă urban, ceea ce provoacă slăbirea relaţiilor familiale, contribuind totodată la consolidarea libertăţii şi responsabilităţii individuale. Principalul efect al modernizării economice reflecsive este asociat cu participarea femeilor pe piaţa forţei de muncă, care a ridicat problema de redistribuire a funcţiilor între familii, piaţa muncii şi statul privind creşterea şi educarea copiilor, îngrijirea persoanelor în vîrstă. A devenit evident faptul că activitatea economică a femeilor poate fi eficient combinată cu responsabilităţile familiale numai în condiţiile dezvoltării deferitelor servicii sociale, care pot oferi copiilor şi bătrînilor un nivel acceptabil de îngrijire. Schimbările sociale din ultimele decenii ale secolului trecut care continuă să se manifeste şi în prezent, legate de neoliberalismul în economie şi etapa postindustrială de dezvoltare în ţările occidentale, au stimulat creşterea sectorului serviciilor, transformînd în mod substanţial relaţiile pe piaţa forţei de muncă. Acest lucru a condus la schimbarea structurii cererii de muncă, prioritatea fiind acordată nivelurilor mai înalte de educaţie şi formare profesională, ca rezultat a crescut semnificativ mobilitatea pe verticală şi orientală a forţei de muncă. Epoca în care persoana lucra în unul şi acelaşi loc de muncă, acest principiu fiind considerat a fi o carieră de succes, s-a încheiat. Pentru a răspunde la aceste noi cerinţe şi standarde, familia a renunţat de la un număr mare de copii şi a delegat statului o parte din competenţele sale ce ţin de creşterea şi educarea copiilor şi îngrijirea persoanelor în vîrstă. În acelaşi timp, tinerii amînă căsătoria şi formarea familiei pentru o perioadă mai tîrzie, cea ce la rîndul său a contribuit la liberalizarea comportamentului premarital. O particularitate distinctă a vieţii în condiţiile modernizării reflexive este faptul că individul şi nu societatea, este complet responsabil pentru consecinţele activităţii sale. Consecinţele sociale ale globalizării economice şi culturale, în care treptat se atrag şi ţările din

Europa Centrală şi de Est, în mod inevitabil se reflectă şi asupra relaţiilor de familie: în condiţiile

globalizării tinerii nu se grăbesc să-şi formeze familii din cauza incapacităţii de a lua asupra sa obligaţii

de lungă durată, ceea ce condiţionează amînarea unor astfel de evenimente demografice importante ca

căsătoria şi naşterea copilului spre vîrste mai mature. În condiţiile globalizării economiei, ambii soţi sunt

nevoiţi să lucreze pentru că există întotdeauna riscul de a pierde locul de muncă pentru un „întreţinător”. Soţiile sunt atît de ocupate, încît problema conflictului de rol s-a transformat în cea de suprasolicitare, ceea ce duce la incompatibilitatea completă a carierei profesionale şi a vieţii de familie pentru o bună parte de femei, în rezultat problema echităţii de gen obţinînd noi caracteristici şi dimensiuni Pe lîngă cele menţionate, globalizarea şi intensificarea proceselor migraţionale provoacă separarea inevitabilă a soţilor în cau de muncă temporară, departe de casă, într-un alt stat, cea ce nu contribuie la stabilitatea căsătoriei şi parentalitate eficientă, precum şi la intenţia de a avea

mai mulţi copii.• Modificarea valorilor familiei moldoveneşti contemporane

Pierderea statusului căsătoriei şi al familiei tradiţionale, creşterea rolului femeilor în activitatea economică, schimbarea poziţiei lor în familie nu pot fi atribuite numai progresului ştiinţifico-tehnic şi factorilor economici. Există motive mai profunde care stau în spatele civilizaţiei occidentale, şi anume dezvoltarea unor astfel de trăsături ca individualismul şi liberalizaresa cîmpului social-valoric Cel mai mare impact asupra evoluţiei familiei au avut secularizarea societăţii şi a culturii. Acest proces de lungă durată , s-a deşfăşurat treptat, cu unele corecţii şi reîntoarceri, accelerîndu-se în special în a doua jumătate a secolului XX, care a dus la diminuarea rolului instituţional şi cultural al religiei, raporturilor sale cu modernitatea şi cu procesul raţionalizării, la transformarea religiei într-un sector printre celelalte sectoare ale vieţii sociale. Religia secularizată nu mai este cadrul globalizator al societăţii, nici sensul ultim al ordinii sociale. Relaţiile de gen în societatea contemporană au căpătat un caracter simetric, avînd la bază independenţa economică a femeii, creşterea proporţiei muncii intelectuale şi creative, înrădăcinarea principiilor şanselor egale pentru toţi membrii societăţii şi a moralităţii individuale, precum şi primatul responsabilităţii individuale pentru opţiunile şi acţiunile sale. Caracterul simetric se dezvoltă şi în relaţiile intergeneraţionale. Dacă anterior procesul de transmitere a culturii de baza preponderent pe transmiterea experienţei, normelor şi valorilor culturale de la generaţiile în vîrstă la cele tinere şi mijlocii, iar procesul de acumularea inovaţiilor şi de modificare a modelelor culturale se desfăşura în ritmuri incomparabil mai lente, în prezent generaţia tînără a devenit şi ea un canal de transmitere a normelor şi valorilor culturale generaţiei adulţilor. În societatea contemporană, generaţia tînără nu numai recepţionează bagheta succesiunii culturale, ci, deseori, prima aprobă inovaţiile culturale şi mai apoi le transmite părinţilor. Cultura modernă oferă oamenilor posibilităţi sporite de autoîmplinire, alegerea liberă şi conştientizată este la baza alegerii partenerului, locului de trai pentru familie, specializarea profesională a individului. Familia, ca parteneriat reciproc avantajos al participanţilor egali, există pînă atunci pînă cînd acest parteneriat contribuie la creşterea personală, inclusiv la creşterea profesională, la satisfacerea intereselor şi idealurilor proprii. Interacţiunea familială constituie schimbul de activităţi şi sentimente, iar durabilitatea ei depinde de gradul de satisfacere a ambilor parteneri. Astfel, s-a trecut de la o familie de tip „asigurare socială” la cea de „interacţiune egalitară”.

schimbările valorice sînt considerate a fi cel mai adesea principalele explicaţii pentru

schimbările din comportamentele familiale;

în familiile de tip tradiţional cea mai importantă cauză a apariţiei problemelor în căsnicie este reprezentată de lipsurile materiale, urmată de sarcinile gospodăriei şi comportamentul copiilor. Dificultăţile materiale sînt considerate drept principala cauză a problemelor de cuplu într-o măsură mai mare de către bărbaţi, în contextual în care, în multe dintre familii, responsabilitatea asigurării necesarului material îm gospodărie aparţine în principal acestora; în modelul familiei egalitare, în care se observă o mai mare flexibilitate din partea celor doi parteneri, în care nu contează diviziunea tradiţională a muncii, iar deciziile sînt luate în comun, transformarea structurală a valorilor familiale poate oferi mai multă adaptivitate la schimbările economice şi politice nefamiliale; cel mai direct şi profund efect asupra familiei îl au consecinţele politicii de ocupare a forţei de muncă, a celei ce determină condiţiile locative etc.; nesiguranţa economică, dificultăţile materiale, “explozia sărăciei”, a şomajului au avut un impact asupra familiei, care prin comportamentul reproductiv a influenţat negativ asupra indicatorilor demografici; veniturile reduse şi lipsa locuinţei sînt principalele motive care îi fac pe tineri să renunţe la formarea propriei familii, iar tendinţa de amînare a căsătoriei se reflectă şi asupra vîrstei medii de căsătorie. De exemplu, în ultimii 5 ani, vărsta medie de căsătorie a crescut la bărbaţi cu 1 an, pînă la 26 ani, şi s-a stability în jurul de 23 ani pentru femei.

Trecerea de la tradiţionalism la modernism pe alocuri se face cu paşi rapizi: de la o extremă la alta (de ex.: avansarea libertinajului sexual al tinerilor, creşterea numărului copiilor născuţi în afara căsătoriei, creşterea numărului adepţilor concubinajului etc.); pe de altă parte, se simte o confruntare dintre tradiţii şi ideile moderne: transformările rolurilor de gen etc. Are loc o reevaluare a rolurilor tradiţionale a femeii şi bărbatului în familie, a responsabilităţilor acestora, a normelor de convieţuire şi funcţiilor realizate, a relaţiilor părinţi-copii.

În ceea ce priveşte concubinajul, trebuie să menţionăm că spre deosebire de ţările europene în care ponderea concubinajului se ridică la peste 20% şi predomină atitudinea că instituţia căsătoriei este demodată, în Republica Moldova practica de coabitare în majoritatea cazurilor poate fi tratată ca un stadiu de convieţuire a tinerilor înainte de căsătorie, nu unul de înlocuire a acesteia.

Din punct de vedere tipologic familia moldovenească se prezenta (datele recensămîntului din 2004), după cum urmează:

949,6 mii nuclee familialr, aproximativ un sfert erau alcătuite din cupluri conjugale fără copii (234,2 mii), 56,8%- din cupluri cu copii şi 18,6% (176,2 mii)-din un singur părinte cu copii. Ponderea nucleelor familiale alcătuite dintr-un părinte cu copil în mediul urban depăşea cu 9,1

puncte procentuale ponderea celora din mediul urban.

Familia se află în faza finală a procesului de nuclearizare, împedicat de anumiţi factori, precum lipsa unei locuinţe proprii. Rolul părinţilor rămîne unul important atît în susţinerea financiară a familiei, în special a celor tinere, dar şi în îngrijirea copiilor. Un număr semnificativ de familii continuă să locuiască cu familia de origine. Există, totuşi, o anumită tendinţă de izolare a familiilor de părinţii în vîrstă.

Căsătoria este o valoare intrinsecă foarte important pentru respondenţi – 71,6% din respondenţi (2008), pronunţîndu-se în favoarea unei căsătorii “care nu poate fi desfăcută”; o trăsătură im portantă legată de formarea familiei este creşterea numărului persdoanelor care consider că un copiol nu are neapărată nevoie de ambii părinţi pentru a creşte fericit . În RM aceste personae sînt puţine (4,3%) din totalul respondenţilor) comparative cu rata medie înregistrată în ţările europene

Famlia este afectată de un şir de probleme:

• Scăderea natalităţii_ cu 50% în anii 1990-2003; Începînd cu anul 1998 rata natalităţii a descrescut de la 11,.3% la 10,1% în anul 2003, urmînd o creştere pînă la 10,9% în anul 2008 şi 11,4 nou-născuţi la o mie de locuitori în 2009 şi 2010. Deşi este o uşoară majorare, acest indicator este mai mic decît rata natalităţii în ţările europene. Cert este că după anul 2012 vom asista la reducerea treptată, dar impunătoare a antalităţii, determinată de intrarea în vîrsta reproductivă a generaţiilor feminine puţin numeroase născute la sf. sec. a. XX-lea (înc. sec. al XXI-lea. Anume acest fapt va influenţa în mod decisive evoluţia numărului populaţiei în perioara următoare. La etapa actuală faţă de 1980, nivelul natalităţii s-a diminuat de 2 ori şi se prognozează scăderea continuă pînă în 2050. În pofida eforturilor depuse, sănătatea reproducerii este încă mult sub nivelul cerinţelor demografice. Accesul populaţiei la serviciile de planificare familial este limitat, dreptul adolescenţilor la educaţie şi servicii de sănătate a reproducerii nu este asigurat pretutindeni. Avortul continuă să fie încă o metodă destul de frecventă de planificare familială, provocînd riscuri reale pentrui sănătatea femeilor; consecinţele violenţei domestic, abuzului sexual şi ale traficului de fiinţe umane, ce se răsfrînge asupra sănătăţii reproductive, nu sînt încă pe deplin estimate;

• Creşterea mortalităţii: cu 15% în anii 1990-2003; Şi după 2003 s-a menţinut tendinţa de creştere: de la 11,9 cazuri (2003) pînă la 12,3 cazuri la 1000 de locuitori în 2010, fiind în creştere cu 0,5% comparative cu anul 2009 şi 2008. Rata mortalităţii generale de 12,3% plasează Republica Moldova la nivelul statelor regiunii sud-est-europene, dar depăşeşte

nivelul ţărilor Uniunii Europene, unde mnortalitatea general constituie în medie 9,7 cazuri la 1000 de locuitori.

• Scăderea fertilităţii: de la 2,5% în 1989 la 1,2% în 2003; datele statistice ne permit să constatăm o descreştere a dimensiunilor familiei: de la 3,4 membri , conform datelor recensămîntului din 1989, la 3.1 în 2004;

• Creşterea numărului de familii monoparentale; mai mult de jumătate din totalul familiilor monoparentale cu cel puţin un copil locuiesc în mediul urban.

• Creşterea numărului copiilor năcuţi în afara căsătoriei: de la 18,8% (1999) la 24,5% în 2004, în special în localităţile rurale, tradiţional mai rigide din perspective moralităţii; în anul 2010 numărul copiilor năcuţi în afara căsătoriei a fost de 9055 (22,4%) din numărul total al născuţilor vii), cu 0,5% mai puţin decît în 2009, fiind la sate mai mare cu 7% faţă de situaţia din localităţile urbane.

• Creşterea numărului de divorţuri: de la 2,4% la 1000 de locuitori în 1999 la 4,1% în 2004 etc. În 2010 s-au înregistrat 3,2 divorţuri la 1000 de locuitori, fiind în creştere cu 0,9% decît divorţialitatea în anul 2003. Dinamica indicatorului reflect o creştere a numărului divorţurilor cu o perioadă de căsnicie mai mică de 5 anio şi de peste 20 de ani. Căsătoriile desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 30,0% din totalul divorţurilor, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea căsătoriei a fost de 4,7 mii persone.

• O problem rămîne a fi mortalitatea copiilor, inclusive cea infantilă;

• Numărul persoanelor cu dizabilităţi, aflate în evidenţa organelor asigurării sociale la 1 ianuarie 2011, constituia 179100, avînd în ultimii 5 ani un ritm de majorare în medie cu peste 2000 persoane annual. Dezagregate pe vîrstă, datele indică prevalarea invalidităţii la personae între 40 şi 59 ani. Rămîne îngrijorător nivelul dizabilităţii copiilor, care înscrie majorări ale numărului de copii cu dizabilităţi de la 14,1 mii în anul 2008 la 15,1 mii în anul 2010

• Coeficientul îmbătrînirii populaţiei (numărul persoanelor în vîrstă de 60 de ani şi peste la 100 de locuitori) constittuie 14,4% faţă de 14,0% în 2009. Peste 15% din populaţia rurală a depăşit vîrsta de 60 de ani;

• În anul 2010 s-au încheiazt 26,5 mii căsătorii, sau cu 0,1% mai puţin decît în 2008 şi 2009 (cu rata de 7,5 căsătorii la 1000 de locuitori); Vîrsta medie la prima căsătorie a fost

de 26,9 ani pentru bărbaţi şi de 23,7 ani pentru femei, în creştere;

• Schimbările în structura pe vîrste a populaţiei Republicii Moldova, care au avut loc în ultimul deceniu, s-au răsfrîns şi asupra contingentului de elevi. Ca exemplu, dacă în anii 1997-98 contingentul de elevi pentru clasa I era de 75-76 mii de copii, în anii 2010-2011 constituia doar 35 mii, dminuîndu-se de peste 2 ori;

• Mai mult de jumătate din gospodăriile cu trei şi mai mulţi copii (50,8%) cad sub incidenţa sărăciei. Studiile regionale arată că în RM, 53% dintre copii trăiesc în sărăcie, un procent de aproape 10 ori mai ridicat decît în statele din Europe de Sud-Est. În consecinţă, lipsa suportului în proporţii suficiente adresat familiei pentru creşterea şi educarea copilului contribuie la declinul în continuare al fertilităţii şi la majorarea proprorţiilor depopulării; deşi se accept că remitenţele au îmbunătăţit standardele de viaţă ale gospodăriilor migranţilor, inclusive ale copiilor, rîmîn actuale problemele ce ţin de starea psihologică, sănătatea, educaţia şi socializarea lor, respectarea drepturilor şi intereselor legitime.. Aceşti copii sunt mai vulnerabili faţă de riscurile legate de consumul de substanţe nocive, abandonul şcolar, relaţiile sexual precoce şi comportamentele deviante, faţă de riscul de implicare în traficul de fiinţe umane şi exploatarea prin muncă etc. Creşte riscul ca ei să suporte abuzurile emoţionale/psihologice, fiozice, atît din parte celor care îi îngrijesc, cît şi din partea celor care îi educă;

• Se afirmă familia “la distanţă”- un model care virtualizează relaţiile şi responsavbilităţile membrilor familiei, ceea ce conduce în cele din urmă la transferarea unor funcţii către instituţiile publice ori rude (16,3% respondenţi îngrijeau (2008) copiii altora, în Particular de nepoţi (46,4%), ori de copii părinţilor plecaţi în străinătate (22,4%), care stau ori intenţionează să stea acolo mai mulţi ani.

• Totuşi, familia era (2008) cea mai preţuită valoare pentru majoritatea populaţiei (90,8%). A zecea parte din cei chestionaţi considerau (2008) că familia este o instituţie demodată, dar numai 4,4% considerau că un copil nu are neapărată nevoie de ambii părinţi la creştere.

• În termenii rolurilor familiale putem constata că ambii soţi sînt implicaţi în luarea deciziilor, însă de regulă soţul ia cele mai importante decizii (26% din cazuri), faţă de 15% - în care femeile au cuvîntul decisive; A sporit rolul bunicilor în exercitarea unor funcţii familial, în special de îngrijirea copiilor

Asemenea fenomene, cum ar fi amânarea pe o perioadă nedeterminată a naşterii primului copil, sau limitarea numărului de copii în familie la unul singur erau puţin răspândite. Din numărul total de 949,6 mii nuclee familiale înregistrate în cadrul recensământului din 2004, aproximativ un sfert erau alcătuite din cupluri conjugale fără copii (234,2 mii), 56,8% (539,2 mii) - din cupluri cu copii şi 18,6% (176,2 mii) - din un singur părinte cu copii. Ponderea nucleelor familiale alcătuite dintr-un părinte cu copii în mediul urban depăşea cu 9,1 puncte procentuale ponderea celor din mediul rural.

Conform datelor anuale statistice pentru anul 2006, din totalul născuţilor-vii, 28,2 mii (75,1%) provin de la mamele care sunt la prima căsătorie şi fiecare al doilea a fost născut în primii doi ani de căsătorie.

În prezent, distribuţia născuţilor-vii după grupa de vârstă a mamei, evocă concentrarea naşterilor până la vârsta de 30 ani. Datele pentru anul 2006 indică tendinţa de scădere a ponderii naşterilor la femeile în vârstă de până la 20 ani - 13,0% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 15,2% în 2002 (16,9% - în 2000). Vârsta medie a mamei la prima naştere înregistrată în 2006 a fost de 22,5 ani. Femeile din mediul rural nasc la o vîrstă mai mică decât cele din mediul urban, respectiv la 21,8 şi 23,8 ani.

Din numărul total al populaţiei 25,7% alcătuiesc copiii în vârstă de până la 18 ani. La recensământul din 2004 au fost înregistrate aproximativ 518 mii de gospodării casnice care aveau copii sub 18 ani, din care 274,0 mii gospodării aveau câte un copil sub 18 ani, alte 183,2 mii gospodării - câte doi copii, 44,2 mii gospodării - câte trei copii, 10,7 mii gospodării - cîte patru copii şi 4,5 mii gospodării aveau câte cinci şi mai mulţi copii sub 18 ani. Mărimea medie a unei gospodării cu copii sub 18 ani era de 4,1 persoane, dar numărul mediu de copii sub 18 ani într-o gospodărie - 1,6, în mediul urban - 1,4 şi în mediul rural - 1,7 persoane.

Comparativ cu 1989, ponderea familiilor care nu au copii este, conform recensământului din 2004, cu 4,7% mai mare. De asemenea, este în creştere ponderea familiilor cu un singur copil (cu 3,6%), dar descreşte cu 5% ponderea familiilor cu doi copii şi cu 3% - cea a familiilor cu trei sau mai mulţi copii.

Rezultatele Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice din 2006 indică faptul că o rată mai mare a sărăciei (39%) este înregistrată în anul 2006, în rândul persoanelor din gospodăriile numeroase (5 şi mai multe persoane), a persoanelor din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii

(48%), precum şi în rândul persoanelor din gospodăriile cu copii formate din mai multe generaţii - rata sărăciei 35%. În structura eşantionului studiat în cadrul acestei cercetări, 57,3% dintre respondenţi au copii; dintre aceştia, mai mult de jumătate au copii mai mici de 18 ani (aproximativ 30% din totalul repondenţilor).

În concluzie, evoluţia familiei în Republica Moldova se înscrie, în linii mari, într-un proces de modernizare, dar prezintă o serie de particularităţi determinate de condiţiile sale istorice, geografice, economice şi culturale. Comparată cu cea a anilor '90, familia contemporană este una afectată direct de consecinţele migraţiei. influenţa migraţiei rezidă şi în cunoaşterea şi interiorizarea de către membrii familiei a unui tip de comportament familial diferit de cel din Republica Moldova. Tendinţele de modernizare afectează în egală măsură şi populaţia din mediul rural. Deşi tradiţional prin definiţie, în mediul rural sunt mai pronunţate asemenea fenomene precum concubinajul sau naşterea copiilor extraconjugali.

Este în creştere continuă ponderea femeilor care n-au născut nici un copil, şi prin urmare, a numărului de familii fără copii şi reducerea numărului de familii numeroase cu 3 şi mai mulţi copii. Acest fapt îşi găseşte ilustrarea în scăderea dramatică a natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei.

Deşi se arată deschisă spre comportamente moderne cum ar fi amânarea căsătoriei şi naşterii primului copil din motive socio-profesionale, creşterea unuia sau mai multor copii fără partener, sau înfierea unui copil, majoritatea populaţiei consideră ca fiind o vârstă potrivită 25 ani pentru bărbat şi 22 ani pentru femeie, deşi statisticile înregistrează creşterea vârstei la prima căsătorie.

Familia se află într-o fază finală a procesului de nuclearizare cuplului conjugal, împiedicat în mare măsură de anumiţi factori precum lipsa unei locuinţe proprii. Astfel, rolul părinţilor rămâne unul important atât în susţinerea financiară a familiei, în special a celor tinere, dar şi în îngrijirea copiilor. Un număr semnificativ de familii continuă să locuiască cu familia de origine.

Deşi există o tendinţă vădită către familia bazată pe dialog şi parteneriat, faptul că femeia este tot mai mult implicată în procesul decizional nu o scuteşte de rolurileconsiderate în mod tradiţional ca fiind feminine, la acestea adăugându-se şi asumarea alături de bărbat a rolului de susţinător financiar al familiei. Ţinând cont de principalii indicatori socio-demografici, putem afirma că modelul familial în Republica Moldova tinde să se apropie de cel occidental, dezvoltarea sa în continuare fiind însă dependentă de situaţia economică şi de valorile tradiţionale.

Structura şi dimensiunea familiei: Din repartizarea gospodăriilor casnice pe tipuri, rezultă că în Republica Moldova predomină gospodăriile familiale, care la data recensământului constituiau 870 mii (77% din total), urmate de cele nefamiliale, în număr de 262 mii (23%). Prin comparaţie, la recensământul precedent din 1989, au fost înregistrate 1.143, 423 familii.

Tabelul 2. Numărul de familii şi dimensiunea lor în Republica Moldova conform recensămintelor populaţiei din 1989 şi 2004

Anul recensământului Numărul de familii, (mii) Mărimea medie a unei familii

1989 1 143 423 3,42004* 870 000** 3,0

*Fără raioanele de Est şi mun. Bender, care nu au fost incluse în acest recensământ. **Gospodării familiale

Printre gospodăriile familiale ponderea cea mai mare o deţin cele alcătuite dintr- un cuplu conjugal cu şi fără copii (77%), urmate de gospodăriile alcătuite din două cupluri conjugale (4,8%), din trei şi mai multe cupluri conjugale (0,2%). Peste 16% (140,7 mii) din gospodăriile familiale sunt familii incomplete (monoparentale), alcătuite din mamă sau tată cu copii, cu alte rude ori persoane neînrudite sau fără ele. Ponderea gospodăriilor alcătuite dintr-un cuplu conjugal cu sau fără copii din mediul rural depăşeşte cu 7,1 % ponderea acestui tip de gospodării din mediul urban, dar ponderea gospodăriilor monoparentale din mediul urban era cu 9,2 % mai mare decît în mediul rural.

Tabelul 3. Gospodăriile casnice după numărul de cupluri conjugale, recensământul populaţiei din 2004

Numărul absolut (mii) In %

Gospodării familiale 870,0 77,0inclusiv: cu un cuplu 687,0 79,0cu 2 cupluri 41,5 4,8cu 3 şi mai multe cupluri 0,8 0,2

gospodării monoparentale 140,7 16,0Gospodării nefamiliale 262,0 23,0Total gospodării 1131,8 100,0

Analizat în profil teritorial, numărul mediu de persoane într-o gospodărie casnică este între 2,5 şi 3,5 persoane. Acest indicator era sub media pe ţară în raioanele de nord şi centru ale republicii: Donduşeni (2,5); mun.Bălţi, raioanele Briceni, Drochia, Edineţ, Floreşti, Ocniţa, Rîşcani, Soroca (2,7); Făleşti, Glodeni, Şoldăneşti (2,8); mun.Chişinău, raioanele Călăraşi, Rezina (2,9). Sudul ţării se caracterizează prin gospodării de dimensiuni mai mari: U.T.A. Găgăuzia (3,5); raioanele Cantemir, ialoveni, Taraclia (3,4); Nisporeni (3,3); Cahul, Criuleni, Dubăsari, Hînceşti, Leova, Străşeni (3,2); Anenii Noi, Basarabeasca, Căuşeni, Cimişlia, Teleneşti, Ştefan Vodă (3,1).

Asemenea fenomene, cum ar fi amânarea pe o perioadă nedeterminată a naşterii primului copil, sau limitarea numărului de copii în familie la unul singur erau puţin răspândite. Din numărul total de 949,6 mii nuclee familiale înregistrate în cadrul recensământului din 2004, aproximativ un sfert erau alcătuite din cupluri conjugale fără copii (234,2 mii), 56,8% (539,2 mii) - din cupluri cu copii şi 18,6% (176,2 mii) - din un singur părinte cu copii. Ponderea nucleelor familiale alcătuite dintr-un părinte cu copii în mediul urban depăşea cu 9,1 puncte procentuale ponderea celor din mediul rural.

Conform datelor anuale statistice pentru anul 2006, din totalul născuţilor-vii, 28,2 mii (75,1%) provin de la mamele care sunt la prima căsătorie şi fiecare al doilea a fost născut în primii doi ani de căsătorie.

În prezent, distribuţia născuţilor-vii după grupa de vârstă a mamei, evocă concentrarea naşterilor până la vârsta de 30 ani. Datele pentru anul 2006 indică tendinţa de scădere a ponderii naşterilor la femeile în vârstă de până la 20 ani - 13,0% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 15,2% în 2002 (16,9% - în 2000). Vârsta medie a mamei la prima naştere înregistrată în 2006 a fost de 22,5 ani. Femeile din mediul rural nasc la o vîrstă mai mică decât cele din mediul urban, respectiv la 21,8 şi 23,8 ani.

Din numărul total al populaţiei 25,7% alcătuiesc copiii în vârstă de până la 18 ani. La recensământul din 2004 au fost înregistrate aproximativ 518 mii de gospodării casnice care aveau copii sub 18 ani, din care 274,0 mii gospodării aveau câte un copil sub 18 ani, alte 183,2 mii gospodării - câte doi copii, 44,2 mii gospodării - câte trei copii, 10,7 mii gospodării - cîte

patru copii şi 4,5 mii gospodării aveau câte cinci şi mai mulţi copii sub 18 ani. Mărimea medie a unei gospodării cu copii sub 18 ani era de 4,1 persoane, dar numărul mediu de copii sub 18 ani într-o gospodărie - 1,6, în mediul urban - 1,4 şi în mediul rural - 1,7 persoane.

Comparativ cu 1989, ponderea familiilor care nu au copii este, conform recensământului din 2004, cu 4,7% mai mare. De asemenea, este în creştere ponderea familiilor cu un singur copil (cu 3,6%), dar descreşte cu 5% ponderea familiilor cu doi copii şi cu 3% - cea a familiilor cu trei sau mai mulţi copii.

Rezultatele Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice din 2006 indică faptul că o rată mai mare a sărăciei (39%) este înregistrată în anul 2006, în rândul persoanelor din gospodăriile numeroase (5 şi mai multe persoane), a persoanelor din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii (48%), precum şi în rândul persoanelor din gospodăriile cu copii formate din mai multe generaţii - rata sărăciei 35%. În structura eşantionului studiat în cadrul acestei cercetări, 57,3% dintre respondenţi au copii; dintre aceştia, mai mult de jumătate au copii mai mici de 18 ani (aproximativ 30% din totalul repondenţilor).

În concluzie, evoluţia familiei în Republica Moldova se înscrie, în linii mari, într-un proces de modernizare, dar prezintă o serie de particularităţi determinate de condiţiile sale istorice, geografice, economice şi culturale. Comparată cu cea a anilor '90, familia contemporană este una afectată direct de consecinţele migraţiei. influenţa migraţiei rezidă şi în cunoaşterea şi interiorizarea de către membrii familiei a unui tip de comportament familial diferit de cel din Republica Moldova. Tendinţele de modernizare afectează în egală măsură şi populaţia din mediul rural. Deşi tradiţional prin definiţie, în mediul rural sunt mai pronunţate asemenea fenomene precum concubinajul sau naşterea copiilor extraconjugali.

Este în creştere continuă ponderea femeilor care n-au născut nici un copil, şi prin urmare, a numărului de familii fără copii şi reducerea numărului de familii numeroase cu 3 şi mai mulţi copii. Acest fapt îşi găseşte ilustrarea în scăderea dramatică a natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei.

Deşi se arată deschisă spre comportamente moderne cum ar fi amânarea căsătoriei şi naşterii primului copil din motive socio-profesionale, creşterea unuia sau mai multor copii fără partener, sau înfierea unui copil, majoritatea populaţiei consideră ca fiind o vârstă potrivită 25 ani pentru bărbat şi 22 ani pentru femeie, deşi statisticile înregistrează creşterea vârstei la prima căsătorie.

Familia se află într-o fază finală a procesului de nuclearizare cuplului conjugal, împiedicat în mare măsură de anumiţi factori precum lipsa unei locuinţe proprii. Astfel, rolul părinţilor rămâne unul important atât în susţinerea financiară a familiei, în special a celor tinere, dar şi în îngrijirea copiilor. Un număr semnificativ de familii continuă să locuiască cu familia de origine.

Deşi există o tendinţă vădită către familia bazată pe dialog şi parteneriat, faptul că femeia este tot mai mult implicată în procesul decizional nu o scuteşte de rolurile considerate în mod tradiţional ca fiind feminine, la acestea adăugându-se şi asumarea alături de bărbat a rolului de susţinător financiar al familiei. Ţinând cont de principalii indicatori socio-demografici, putem afirma că modelul familial în Republica Moldova tinde să se apropie de cel occidental, dezvoltarea sa în continuare fiind însă dependentă de situaţia economică şi de valorile tradiţionale.

Importanţa familiei: indivizii se definesc prin influenţa familiei într-o comunitate, dar şi prin gradul de prestigiu social, autoritate, bogăţie, pe care o capitalizează într-un anumit moment dat familia. Dacă am ilustra cercurile de relaţii, care furnizează vieţii private cel mai mare grad de satisfacţie, atunci ar trebui să plasăm familia pe primul loc (90,8%), prietenii pe al doilea loc (40%), locul de muncă pe locul trei (35%), odihna şi instituţiile legate de divertisment - pe locul patru (30,2%). indivizii îşi definesc relaţia cu familia în mod ciclic, prin reproducţie ori prin coalizare.Figura 1. Funcţia integratoare a instituţiilor sociale

Încrederea în familie poate fi determinată prin mai multe variabile. Prima variabilă ar fi cea legată de sentimentul de reciprocitate în asistenţă ori, altfel spus, în credinţa că orice membru al familiei va livra sau primi în mod necondiţionat „sprijin de nădejde la bine şi la rău celorlalţi membri ai familiei sale", ca unitate socială integratoare de bază pentru indivizii unei comunităţi date. Familia extinsă reprezintă principala sursă de ajutor reciproc: „părinţii ne ajută", „trebuie să ajut părinţii care stau la pat", „trebuie să acord mai mult timp părinţilor". Sentimentul de reciprocitate oferă individului garanţia propriei sale securităţii, confirmarea unui anumit statut social într-un prim cerc de relaţii primare şi nu, în ultimul rând - o resursă de bază contra nesiguranţei şi incertitudinilor, şi înregistrează în acest studiu cele mai înalte rate.

A doua variabilă ar fi cea de orientare, în sensul formării de opinie, de cultivare a atitudinilor

şi deprinderilor de viaţă, educaţiei copiilor şi socializării lor (enculturarea)lor. Astfel, stabilirea importanţei unor valori precum locul de muncă sau religia, importanţa acordată etniei sau vecinilor ne oferă un element foarte important de „spaţiere" a relaţiilor sociale pe care inidividul le menţine în afara familiei.

familia rămâne valoarea cea mai importantă pentru respondenţi acestui studiu (98,5%). Ea este urmată cu intensităţi variabile doar de „religie" şi „ocupaţia profesională" (locul de muncă).

Definită ca „grup de oameni afiliat prin legătura de sânge, afinitate emoţională şi co- reşedinţă", totuşi, familia cuprinde un spectru mai vast decât membrii unei singure familii nucleare (soţul, soţia şi copiii). Familia include şi alte legături de rudenii de prim rang: fraţi, surori, bunici, rude prin alianţă (cumnaţi, socri, cuscri) şi rude prin conexiune religioasă (naşi, fini, cumetri).

Participanţii din mediul urban, în marea majoritate, percep familia ca o unitate - nucleu formată din părinţi şi copii, pe când cei din mediul rural, ca o unitate mult mai largă, care include neapărat şi părinţii părinţilor, alte rude. Familiile diferă de regulă, nu atât după caracteristicile exterioare (mod de producţie, limbă vorbită, confesiune), cât mai ales după tipurile interne de relaţii (după felul în care interacţionează părinţii şi copiii între ei). Astfel, există modele de familii care încurajează separarea timpurie a copiilor de familiile în care s-au născut şi au fost educaţi, încurajându-i să devină independenţi de autoritatea parentală la vârsta maturităţii sau chiar a adolescenţei, în timp ce în alte tipuri de familie, copiii rămân supuşi autorităţii părinţilor chiar şi după ce devin adulţi şi se căsătoresc.

În antropologie, aceste modele distincte sunt numite „liberale" sau „autoritare"; al doilea principiu de organizare se referă la natura relaţiei între urmaşi: un model este cel în care toţi copiii sunt egali între ei, iar altul este cel în care părinţii pot favoriza direct sau indirect un anumit copil (cel mai mare sau mezin) faţă de alţii, ceea ce justifică calificarea acestor familii ca fiind „egale" ori „inegale". Când autoritatea familiei este puternică, cel mai vârstnic dintre băieţi nu părăseşte vatra părintească după ce se căsătoreşte, acceptând în continuare autoritatea tatălui, alături de surorile sale nemăritate care rămân în familie. Acest gen de familie se numeşte „stup familial", fiind considerat un model coagulat mai puternic decât familiile de tip nuclear, în care copiii pleacă din familie la căsătorie, ieşind de sub autoritatea parentală. În Occident, tradiţia locuirii împreună a copiilor căsătoriţi şi a părinţilor lor nativi, a fost destul de nepopulară, mai ales în părţile urbanizate ale continentului european.

Locuirea: Circa 60% dintre respondenţii cercetării efectuate de iDiS/CBS Axa consideră că, cel mai bine ar fi pentru copii să locuiască separat de părinţi. Nu există însă un consens bine închegat la ce vârstă ar trebui să aibă loc această separare de familie: 30,5% nu şi-au format o opinie în această privinţă. De regulă, femeile locuiesc cu copiii lor într-o proporţie mai mare decât cu alte persoane în etate. Există totuşi o anumită tendinţă de izolare a familiilor de părinţii în vârstă. Astfel, aproape jumătate dintre respondenţi susţin că părinţii lor stau singuri şi doar un sfert au afirmat că locuiesc cu una din fiice ori feciori. Totodată, părinţii ajunşi în etate sunt îngrijiţi mai ales în cadrul familiilor întemeiate de feciori.

Circa 45% dintre respondenţi susţin că locuiesc singuri, faţă de 35,2% care locuiesc împreună cu părinţii, o treime dintre aceştia din urmă fiind căsătoriţi şi avînd propria lor familie. Cei mai mulţi au vârsta cuprinsă între 18-29 ani (57,7%). Acest număr este în descreştere pentru următoarele grupe de vârstă (15,3% - în cel de 30-39, şi 9% - 40-49 ani), dar creşte pentru cei în vârsta de 50-59 ani, probabil din cauza stării de sănătate a părinţilor înaintaţi în vârstă. Majoritatea respondenţilor afirmă că, în societatea noastră, există o anumită tradiţie de a locui cu părinţii, dar că nu cred că ar exista reguli stricte ori obiceiuri culturale memorabile, care ar face ca părinţii în etatesă locuiască cu feciorul cel mai mare. Putem numi acest model de mobilitate familială ca fiind „model nuclear liberal, construit pe o variabilă mişcătoare între structura de tip egal şi inegal al familiei".

Separarea de familie: Factorii care influenţează alegerea de a locui separat de părinţi ţine de condiţiile limitate de a locui împreună (deficitul de locuinţe, preţul mare la imobile etc.) mai ales la oraş, ceea ce constituie un factor de stres pentru perechile de tineri care doresc să-şi întemeieze o familie. 62,5% dintre respondenţii cu vârsta între 18-22 ani susţin că decizia de a locui împreună cu părinţii depinde în măsură mare şi foarte mare de situaţia financiară. Acest procent nu diferă semnificativ pe segmentul de vârstă al tinerilor, fiind de 59,9% şi se menţine destul de ridicat şi pentru celelalte grupuri de vârstă (între 40-45,6%). Condiţiile de locuit reprezintă, de asemenea, un impediment major în a locui separat pentru populaţia de toate vârstele care locuieşte cu părinţii, fiind cea mai acută pentru vârsta 18-29 ani (de 60,9%), cu o uşoară descreştere pentru cei de 30-39 ani (35,7%), şi între 42 - 48% pentru celelalte categorii de vârstă.

Nu mai puţin importantă este sănătatea părinţilor pentru 44% dintre respondenţii de vârsta între 18-29 ani, pentru 41,8% - de 30-39 ani şi pentru 52,2% - de 40-49 ani. Motivul pentru care tinerii părăsesc căminul familiei extinse este pentru a se bucura de autonomia propriilor

decizii (36,3%) sau pentru a se dedica mai mult timp vieţii lor intime (33,3%). Totuşi, 58,2% dintre respondenţi au afirmat că locuirea separată de părinţi nu influenţează cu nimic activităţile profesionale, sau atitudinea celorlalţi faţă de ei (67,1%). Situaţia financiară s-ar înrăutăţi însă pentru 34,8%, în special pentru cei cu vârsta între 18-29 ani (43%). Locuirea în cadrul familiei nucleare ori extinse nu este privită deci ca un dezavantaj de către membrii comunităţii, deşi costurile deciziei de a locui separat influenţează în mod direct situaţia financiară a indivizilor.

Ajutorul părinţilor la îngrijirea copiilor: Un motiv important pentru a locui împreună cu părinţii este ajutorul pe care aceştia îl acordă la îngrijirea copiilor. Astfel, acest motiv este ales de aproximativ 40% din respondenţii cu vârsta cuprinsă între 18-39 ani. Această ipoteză se confirmă şi atunci când analizăm susţinerea pe care o primeşte familia din partea altor persoane pentru îngrijirea copiilor. Analiza răspunsurilor la întrebarea „Cât de des vă ajută alte persoane să aveţi grijă de copii?", în funcţie de faptul dacă respondenţii locuiesc împreună sau separat de părinţi, ne relevă următoarele: peste 50% din respondenţii care au copii mai mici de 18 ani sunt ajutaţi zilnic de către părinţii care locuiesc cu ei şi doar 13,3% din părinţi îi ajută zilnic atunci când nu locuiesc împreună.

Datele colectate în acest studiu ne permit să constatăm o puternică legătură de solidaritate între copii şi părinţi. Astfel, indiferent unde locuiesc, părinţii îi ajută săptămânal având grijă de copii, afirmă 40,4% din respondenţii care au copii mai mici de 18 ani. Ei mai sunt ajutaţi de alte rude - 6,8% şi, într-o măsură mai mică, de vecini - 2,4%

54,7% dintre respondenţi au nepoţi, şi ajută de mai multe ori pe lună la îngrijirea lor. De asemenea, 16,3% dintre respondenţi au în îngrijire copii străini, aceştia sunt cu preponderenţă nepoţii respondenţilor (46,4%), sau copiii ai căror părinţi fiind plecaţi la muncă peste hotare (22,4%), rămaşi în îngrijirea lor pentru perioade de mai mulţi ani (48,3%).

Aportul părinţilor la bugetul familial: Susţinerea părinţilor nu se reduce numai la împărţirea aceluiaşi acoperiş sau ajutorul la îngrijirea copiilor. Din tabelul 3 putem desprinde foarte clar unul dintre aspectele susţinerii reciproce intergeneraţionale: a cincea parte din bugetul familiilor tinere vine de la părinţi. În categoria de vârstă a soţilor între 30-39 ani acest procent scade simţitor şi este aproape nesemnificativ: de 2%. Am putea afirma, prin urmare, că aceasta este vârsta când copiii se desprind, cel puţin financiar de susţinerea părinţilor.

4.Atitudinea tineretului studios faţă de instituţia familiei şi caracteristicile acesteia.

Rezultatele unor investigaţii empirice: 500 de studenţi de la USM şi UTM, în comparaţie cu 1998:

• Familia reprezintă valoarea cea mai de preţ (77%) . Tînăra generaţie optează în majoritate pentru valorile familial. În acelaşi timp, a crescut considerabil numărul persoanelor care văd în familie cea mai mare sursă de stress (de la 21% la 27%;

• În calitate de condiţie important pentru ca o căsătorie să fie reuşită rămîne a fi dragostea. A crescut importanţa încrederii dintre parteneri, a fidelităţii, naşterii copiilor, compatibilităţii sexual. În acelaşi timp, se observă interesul semnificativ al respondenţilor faţă de condiţiile material în crearea familiei:se atestă creţşterea importanţei factorului material în procesul de întemeiere a familiilor în condiţiile actuale.

• La întrebarea “Dacă este necesar ca partenerii să locuiască un timp împreună înainte de căsătorie” au fost obţinute următoarele răspunsuri: în mod obligatoriu-23% (anterior-18%); ar fi necesar-60%(54%); nu este neapărat-7% (anterior 17%); nu ar trebui – 10% (anterior -10%). Aşadar, a fost confirmată tendinţa crescîndă de a convieţui împreună înainte de oficializarea relaţiilor în rîndul tinerilor; e de menţionat, cî a crescut semnificativ numărul fetelor care accept convieţuirea partenerilor înainte de oficializarea relaţiilor, pe cînd opt ani în urmă întîetatea revenea băieţilor:

• Trebuie menţionate menţinerea poziţiilor înalte a importanţei relaţiilor sexual în viaţa cuplului;

• Rezultatele studiului au demonstrate tendinţa de liberaşlizare a atitudinii tinerilor faţă de relaţiile extraconjugale. Printer motivele apariţiei relaţiilor extraconjugale au fost în special menţionate “depăşirea plictiselii conjugale”; “insatisfacţia vieţii sexual în cadrul familiei”. Comparativ cu datele investigaţiei precedente se observă creşterea importanţei satisfacţiei vieţii sexual în cadrul familiei. Interesdant este faptul că diferenţele de gen la acest capitol au fost nesemnificative;

• Rezultatele studiului demonstrează la fel schimbarea semnificativă a tititudinii tinerilor vis-à-vis de divorţ; creşterea acceptării divorţului drept metodă de rezolvare a neînţelegerilor familial, primordial rămînînd totuşi atitudinea negativă faţă de acesta;

• S-a demonstrate că studentele, care reprezintă viitorul de mine al naţiunii sunt mai

flexibile, mai tolerante şi nonconformist faţă de valorile tradiţionale ale societăţii;

• Tînăra generaţie tinde totuşi către relaţii de parteneriat în relaţiile de cuplu;

• Majoritatea tinerilor considerau că societatea, în special în persoana statului, descurajează formarea familiilor.

Analiza situaţiei din ţară a condus la concluzia conform căreia “familia, ca unitate socială, relevă caracteristici de instabilitate şi disfuncţionalitate, fiind resimţit impactul tranziţiei la nivel macrosocial şi microsocial”; se majorează vîrsta medie la prima căsătorie, vîrsta mamei la prima naştere, rata divorţialităţii, numărul cuplurilor în concubinaj/căsătorii neînregistrate, numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei, al familiilor monoparentale”