S-a prăpădit devreme, prea devreme şidiscret, aşa cum discret a trecut şi prinaceastă viaţă.

Mi-au solicitat câţiva dintre confraţii săi,care s-au hotărât să scoată un mănunchi degânduri, de amintiri, de regrete, să scriu şieu una, două pagini despre cel care a fost

Gigi Enache - profesorul şi

pictorul Gheorghe Enache

(1956-2015)

Lăudabilă această iniţiativă, cinste celorcărora le-a şoptit cineva că ar fi cazul.

Mai greu este pentru mine. Mi-ar fi multmai uşor să scriu despre Gigi Enache nuuna, două pagini, ci o sută sau două sute depagini. Ce să aleg din amintirile anilor,când ore întregi eram împreună (la şcoală,la bloc unde eram vecini) şi mai apoi aleanilor când ne bucuram de întâlniri întâm-plătoare, la vernisaje, pe stradă…

Prin septembrie 1979, sau puţin dupăaceea când, pe holurile şcolii (unde eramun fel de şef adjunct) am văzut un tânăr,cu plete (ce îndrăzneală!). Drept, aproapeţanţoş, s-a prezentat: „- Sunt noul profesorde desen, Gheorghe Enache”. Dacă eramcu 20 de ani mai bătrân aş fi zis „ – Ei,şi?...” dar atunci m-am văzut pe mine, cucâţiva ani mai devreme, călcând pragulaceleiaşi şcoli, când d-na secretară la carem-am dus să-i cer harta Europei m-a datafară din Secretariat, pe motiv că e ocu-pată. Cineva care ştia că sunt profesor i-aspus şi săraca d-nă secretară nu mai ştiacum să se scuze de fiecare dată când ne în-tâlneam prin şcoală, ba a povestit şi altoragafa ei.

Ca profesor, Gigi Enache, era extraordi-nar. Şi-a luat foarte în serios meseria.

Picături de amintiri…

73

Profesor Ioan Petrovan

Elevii îl iubeau, au început să vinăcu blocurile de desen şi acuarele, auapărut pe holurile şcolii expo ziţii cudesenele copiilor. Când ieşea dinclasă elevii se ţineau după el gălă-gioşi „ – Tovarăşu!, ia uitaţi-vă, efrumos, e bine?” Trecea pauza pânăsă ajungă la cancelarie să-şi tragăsufletul.

Dar, în afară de pictură, Gigi maiavea o pasiune. Cum şi de unde adeprins el electronica şi electro -tehnica nu am aflat niciodată. Certeste că se pricepea. Era pe vremeaaceea un eveniment foarte impor-tant, cu participare judeţeană, pemai multe secţiuni, pe toate secţiu-nile din programa şcolară (astăzi sezice curriculum). Ei bine, Gigi lua ogroază de premii cu tot felul desonerii, sisteme de siguranţă, sis-teme cu tot felul de luminiţe, chestiide găsit cheile sau alte obiecte per-sonale rătăcite.

Şi, ca să încheiem rotund, musaitrebuie să spun câte ceva despre di-rigintele Gigi Enache. Pe vremeaaceea, la şcoala noastră învăţau şicopiii de la Casa de Copii Nr. 2 Tul-cea (băieţi). Erau clase compacte cuasemenea copii (ceva mai târziu aufost împrăştiaţi câte 4-5 prin toateclasele). Acei copii creau problemedeosebite. Erau profesoare careieşeau plângând de la lecţii, jurau căde mâine nu mai intră la a VIII-a C(erau vreo 5 băieţi care aveau 17ani). Ei bine, Gigi Enache, ultimulvenit, ultimul servit, a fost numit di-riginte la o astfel de clasă. Cum afăcut, ce a făcut (cred că nici el nu arfi putut să spună), dar în scurt timp,despre clasa lui a început să se vor-bească: „ – Vai, dragă, dar ce s-a în-tâmplat cu cei de la a VIII-a C, suntde nerecunoscut? Parcă sunt alţicopii…”.

Ar fi putut fi un foarte, foarte bunpedagog, dar… pasiunea lui era pic-tura. De la şcoală se grăbea acasă,unde începea să picteze, iar în ziuaurmătoare ajungea în ultima clipă laşcoală, nedormit, dar niciodată plic-tisit.

Îmi reproşez că nu m-am priceput,n-am stăruit la „organele supe-rioare” să-i îndeplinesc o dorinţă pecare mai târziu am înţeles-o: săvorbesc cu cine trebuie, ca săfuncţioneze cu jumătate de normă.La vremea aceea - din câte-mi a -mintesc, doar femeile care alăptauaveau acest drept.

Mai mult, lefurile erau mici, elpicta nave cosmice, OZN-uri şi altechestii abstracte care nu se vindeau,nu-i aduceau niciun profit.

74

Cum să trăiască doar cu jumătatede salariu? Nu-l interesau banii,erau momente în care nu avea banide vopsele, pensule, rame etc. Ştiuşi eu, poate visa la marea lovitură.

I-am zis odată: „Pictează şi tu cese vinde, să ai bani de culori”; „ Nupot!”a zis el.

Pentru că în blocul în care eramvecini, cu vederea spre Dunăre (decare el era foarte mulţumit), iarnaera cumplit de frig, i-am cerut să-mipicteze pe un perete din dormitor unfoc de tabără sau o şatră de ţigani,cu foc la mijloc, un soare peste unlan cu floarea soarelui sau oricealtceva care, doar privindu-l să-ţi in-ducă senzaţia de cald. „ – O fac, darfără bani”. Ăsta era Gigi...

Ar fi nedrept să nu spun câte cevadespre Gigi Enache, omul. Îmi per-mit să zic prietenul. Cu care mer -geam peste Dunăre, la pescuit şiprin deam câteva albituri cât palma,din care Cornelia făcea un borş maibun decât cel lipovenesc şi pe care-lsavuram în patru până la ore târziidin noapte.

Gigi Enache, generosul, cu carebeam mai multe beri, tot în patru,de 1 şi 8 Martie, când aceeaşi Cor-nelia reuşea să vândă mărţişoare fă-cute pe pătrăţele de sticlă zile şisăptămâni, în camera cu un bec de150 W şi cu ferestrele larg deschisela minus 10 grade (-Dar ce?, frig?).

Enache, cel care i-a pictat rochiade mireasă a nevesti-mi, de toatălumea care a văzut-o a zis că aşaceva „nu se egzistă”, iar marii de-signeri vestimentari de astăzi ar ficâştigaţi să-l cunoască.

Enache cel care, rareori se întâm-pla, evada din lumea lui şi devenea„normal”, ca mine şica tine. De„Ziua Învăţătorului” am serbat pefaleză, am cântat, dar mai ales amdansat după melodia „ZorbaGrecul” ce se auzea din restaurantulDanubiu. Se pare că a fost un numărfrumos de vreme ce câţiva trecătoriîntârziaţi au început să aplaude şi săstrige „Bravo, bravo”. Acum zic:alte vremuri!…

Acestea şi multe altele sunt a -mintirile mele cu Gigi Enache. Nuştiu dacă s-a născut prea devremesau prea târziu, într-o lume bună sauostilă, dacă...

Mi-a povestit odată că în co pi lă -rie, stând cu undiţa pe malul unuilac (probabil pe malul vreo uneigârle la Independenţa de Galaţi), aavut o experienţă cu nişte ex-tratereştri. A fost o amintire fru-moasă, care l-a urmărit toată viaţa.

Vreau să cred că l-au luat ei….75