Profesor bun-profesor slab

“Se stie ca un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele sa ti se para usoare.”

Grigore Moisil

Desi am depasit cu mult perioada empirismului filosofic, iar ideea ca mintea este precum “ o coala alba

de hartie “ (tabula rasa) a fost contrazisa, importanta educatiei a fost demonstrata, empiric si stiintific de-

a lungul timpului. Prin educatie omul devine o fiinta activa in in toate planurile vietii sale, prin educatie

omul isi valorizeaza intregul potential, valorifica natura sa in folosul societatii al afirmarii sale depline

si al dorintei de cunoastere.

Doar prin educatie, fiinta inzestrata de la nastere cu o serie de instrumente le transforma pe acestea in

bunuri si implicit isi favorizeaza dezvoltarea ca fiinta total adaptata. Dezvoltarea civilizatiei, culturii

umanitatii, cultivarea valorilor spirituale si cresterea ordinii si rationalitatii conditiei umane sunt doar

cateva din obiectivele educatiei .

Dar pe seama cui este pusa aceasta educatie? A familiei? A scolii? Sau chiar a fiintei? Raspunsul este

dat chiar de cursul normal al dezvoltarii umane: educatia incepe in familie, se continua in scoala, apoi

capata o forma aparte de autoeducatie.

In ciuda importantei deosebite pe care o au educatia familiala si autoeducatia, accentul in aceasta lucrare

cade insa pe educatia in gradinita, scoala etc. Cati dintre noi studenti, adulti sau pensionari nu afirmam

ca ceea ce suntem o datoram profesorilor nostri? Cati dintre noi nu afirmam ca ceea ce stim o datoram

profesorilor nostri? Cati dintre noi nu afirmam ca ceea ce facem o datoram profesorilor nostri?

Si, astfel ajungem sa discutam despre cel mai important pion al instruirii noastre-profesorul-educator. In

gradinita, scoala primara, scoala generala, liceu sau facultate profesorul a fost nu doar transmitator de

informatii ci mentor, ghid sau chiar parinte, sfatuitor, figura a carui importanta este de necontestat; el

stabileste drumul nostru catre maturizare, catre formare, pentru a deveni ceea ce suntem astazi,

instruieste, educa, indeamna, dirijeaza, cultiva, organizeaza, corecteaza, perfectioneaza, evalueaza

neincetat .

Statutul de profesor a reprezentat, inca din cele mai vechi timpuri, esenta organizarii sociale, ceea ce

trebuie remarcat este faptul ca desi acesta s-au mai facut modificari in ceea ce priveste obligatiile si

responsabilitatile sau domeniile de lucru, importanta educatorului, fie ca este el invatator, profesor ,

lector, asistent universitare sau profesor universitar s-a mentinut , constientizandu-se din ce in ce mai

mult aspectele de ordin practic si moral in meseria de cadru didactic.

In context actual, in urma reformei prin care a trecut invatamantul se vorbeste despre o schimbare de

accent: de la sublinierea importantei rezultatelor finale si la un profesor observator de atitudini/aptitudini

la sublinierea omului ca fiinta sociala, invatarii ca proces de cunoastere si la un profesor –mentor care

evalueaza competente si apoi trage concluzii.

Referindu-ne la profesor, vorbim de o dualitate a rolurilor, el este pe de-o parte fiinta umana care la

randul ei a invatat si invata, cu o anumita personalitate conturata de-a lungul experientei, cu anumite

calitati, cu diverse defecte, cu propriile interese, aspiratii, motivatii, dorinte, cu anumite scheme si

patternuri de comportament si, pe de alta parte, vorbim de educatoru, cel care in ciuda laturii umane

pune invatacelul pe prim plan, cunoaste accentul sau asupra viitorului acestuia, dar care este inainte de

toate om; este important de precizat ca nu se poate vorbi de profesor doar prin rolul sau didactic, ci doar

ca intreg el poate fi inteles si evaluat corespunzator.

Ceea ce il defineste pe profesor, din punct de vedere profesional este pregatirea sa. Trecand printr-un

liceu pedagogic fara/cu o facultate pentru a avea o anumita specializare sau cu un curs de

psihopedagogie aceasta ar trebuie sa asigure calificarea profesionala la un nivel superior. O serie de

reglementari subliniaza aspecte esentiale ale profesionalismului profesorilor afirmand o serie de

competente specifice profesiei didactice precum:

Competente de ordin metodologic, dintre care:

o utilizarea adecvata a conceptelor si teoriilor din stiintele educatiei ;

o aplicarea conceptelor si teoriilor moderne privind formarea capacitatilor de cunoastere;

o proiectarea continuturilor instructiv-educative;

o organizarea adecvata a activitatilor didactice in functie de tipul de lectie dominant;

o utilizarea metodelor si strategiilor de predare adecvate particularitatilor individuale sau de grup,

scopului si tipului lectiei ;

o stabilirea materialelor si auxiliarelor didactice utilizate in activitatile de invatare;

o utilizarea optima a factorilor spatiotemporali in vederea eficientizarii procesului instructiv –

educativ;

o manifestarea unei conduite metodologice inovative in plan profesional;

o realizarea activitatilor instructiv educative.

Competente de ordin relational si comunicational, dintre care:

o stapanirea conceptelor si teoriilor moderne de comunicare:orizontala si verticala;

complexatotala; multipla; diversificata si specifica ;

o manifestarea comportamentului empatic si „orientarii helping “;

o accesarea diverselor surse de informare in scopul documentarii;

o proiectarea, conducerea si realizarea procesului instructiv – educativ, ca act de comunicare;

o realizarea unor proiecte comune scoala – familie – comunitate.

Competente evaluative, dintre care:

o proiectarea evaluarii

o utilizarea strategiilor adecvate de evaluare individuala sau de grup

o elaborarea instrumentelor de evaluare in functie de scop si particularitatile individuale sau de

grup;

o utilizarea metodelor specifice gandirii critice

Competente psiho-sociale, dintre care:

o formarea capacitatilor de adaptare rapida la schimbarile de natura sociala;

o valorificarea metodelor si tehnicilor de cunoastere si activizare a elevilor ;

o asumarea responsabila a rolului social al cadrului didactic;

o implicarea in elaborarea si derularea in scoli a proiectelor de cooperare internationala;

o identificarea dinamicii si tendintelor de pe piata muncii si corelarea acestora cu procesul

instructiv- educativ;

o elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului scoala – familie;

o organizarea si administrarea mediului de invatare in colaborare cu Comitetul de parinti al clasei;

o colaborarea cu parintii / comunitatea in scopul realizarii unui autentic parteneriat in educatie

Competente de ordin thenic si tehnologic, dintre care:

o utilizarea calculatorului in procesul instructiv – educative

o exersarea schemelor de actiune in vederea dobandirii / perfectionarii deprinderilor practice;

o conceperea si utilizarea materialelor / mijloacelor de invatare;

o aplicarea strategiilor didactice de utilizare eficienta a mijloacelor / auxiliarelor didactice in

procesul de invatamant.

Competente in ceea ce priveste managementul carierei, dintre care:

o utilizarea metodelor si tehnicilor de autocontrol psihocomportamental;

o adoptarea de conduite eficiente pentru depasirea „situatiilor de criza”;

o deschiderea fata de schimbarile care au loc in situatii de competitie, examen, concurs;

o asumarea integrala a diferitelor roluri cu implicatii docimologice

o manifestarea unei conduite (auto)reflexive asupra activitatilor didactice/pedagogice proprii;

o manifestarea deschiderii fata de tendinte novatoare necesare dezvoltarii profesionale;

o asimilarea cunostintelor de tip organizational.

Dar, dupa cum spuneam, dincolo de toate aceste aspecte care tin de pregatirea profesionala, partea

umana, ce tine de « psihologia » profesorului-om isi pune amprenta reprezentativ asupra eficientei

activitatii didactice. Apare de aceasta data intrebarea : se mai pot contura standarde si competente

privind personalitatea unui profesor ? ar trebui cerinte specifice privind tipul sau de temperament,

trasaturile sale de caracter, nivelul motivatiei etc ? Ei bine, raspunsul la aceste intrebari nu le avem

dar exista asa-numita competenta pedagogica, cercetatorii au pus in evidenta existenta a mai multor

niveluri de performanta profesionala:

o nivelul deprinderilor de lucru singulare- atunci cand profesorul, de obicei student-practicant, este

capabil sa realizeze doar sarcini izolate de lucru cu elevii fara a putea sa le combine intotdeauna

in mod adecvat, in raport cu obiectivele educative urmarite;

o nivelul reproducerii unor “scheme actionale complexe” date;

o nivelul competentei pedagogice, cand profesorul este capabil sa–si adapteze, “din mers”,

schemele actionale, in functie de contextul in care urmeaza sa fie realizat un anumit obiectiv

educativ.

Referindu-ne la caracteristicile unui profesor eficient se afirma importanta unor aspecte precum :

empatie, obiectivitate si flexibilitate, echilibru, ascendenta, cunoasterea elevilor,capacitate creatoare,

energie si perseverenta etc.

Astfel, un profesor “bun” la acest nivel ar reusi sa inteleaga elevul in primul rand, sa vada specificul

fiecaruia pentru ca apoi sa stabileasca cu claritate o serie de obiective pe care elevii urmeaza sa le

realizeze, luand in considerare caracteristicile acestora cat si utilizarea unor tehnici in sarcinile de

invatare care sa conduca la indeplinirea obiectivelor propuse. Totodata, acesta stabileste si standardele la

care se asteapta sa se ridice elevii (ridicand stacheta cu putin peste nivelul lor posibil) pentru a le oferi

certitudine si a contribui la motivarea lor corespunzatoare; profesorul se preocupa in continuare de

conceperea activitatii de invatare intr-un mod relevant pentru contextele reale de viata ale elevilor,

creeaza un climat de lucru stimulant si incurajator (de la aranjarea mediului fizica pana la o atmosfera

destinsa), pe de alta parte el incurajeaza interactiunile sociale ale elevilor, inlesneste in acest mod atat

procesarea informatiilor cat si apartenenta la grupul social al clasei; el ii ajuta pe elevi sa stapaneasca

esentialul oferindu-le sarcini de lucru interesante, provocatoare, care ii pun in postura de a testa ceea ce

au retinut si nu in ultimul rand monitorizeaza progresul elevilor oferind suport pozitiv neconditionat,

asigurandu-i ca si primirea unei pedepse este o modalitate de a invata si de a fi sustinut.

Astfel, avand in vedere atat acele competente profesionale cat si cele de ordin pedagogic, psihologic, cel

care devine profesor ar trebuie sa detina in mare masura acestea si , prin urmare, majoritatea cadrelor

didactice ar trebui sa obtina nu doar eficienta ci si performanta. Dar se intampla acest lucru?

Intrebarea de mai sus ne duce cu gandul chiar la scopul aceste lucrari: ce face un profesor sa fie bun? dar

slab? sunt toate acele competente suficiente pentru ca societatea, parintii si in special elevii sa afirme ca

profesorul respetiv este unul bun in viziunea lor? Aceastea sunt raspunsurile pe care le vom cauta in

continuare.

In general, un profesor bun trebuie sa fie in primul rand un expert, profesionalismul nu se reduce insa la

calificarea sa ci la capacitatea de a functiona ca parte a unei clase care invata. Continuand in aceasta

perspectiva exhaustiva, societatea si-a crescut tot mai mult asteptarile de la cadrul didactic.

In acest caz accentul se pune pe eficienta profesorului dar din criteriul capacitatii sale de a transforma

invataceii in persoane complet adaptate la mediul social si totodata pregatite academic pentru a da

randament mai departe. Astfel, din perspectiva cerintelor societatii accentul cade pe de-o parte pe

profesor-ca instrument social si pe de alta parte pe prestatia sa profesionala.

Interactiunile repetate profesor-elev dau nastere unor contexte sociale aparte in care comportamentul

individual se poate modifica substantial. Profesorul si clasa formeaza o unitate sociala distincta lectia

fiind acea situatie sociala in care participantii isi exprima, clarifica si apara punctele de vedere. Prin rol

el este liderul formal al grupului si prin aceasta calitate poate reprezenta chiar modelul de rol social;

atributiile sale sunt conducerea activitatii didactice si influenta.

In baza acestor atributii el intra in relatii specifice cu fiecare elev si cu clasa in ansamblul sau.

Profesorul bun isi focalizeaza atentia pe sarcina, este coerent si primeste si cere feed-back de la elevii

sai.

Pentru o buna prestatie a activitatii sale cadrul didactic are nevoie sa aiba incredere in sine si in

competentele sale profesionale, sa stapaneasca modalitati de rezolvare a situatiilor critice, tensionale sau

conflictuale, sa fie capabil sa gestioneze situatiile tipice si sa poata dezvolta solutii pentru cele atipice,

toate acestea si multe altele ii sunt indispensabile muncii cadrului didactic. Se ajunge adeseori la situatia

in care incapacitatea profesorului de a gestiona situatiile critice determina starea de stres a acestuia,

conditii care se rasfrang asupra copilului.

Munca in educatie inseamna acumularea de tensiune, presiune concentrare, stres, inseamna

responsabilitatea pentru o clasa intreaga de elevi.

Societatea cere ca profesorul sa fie membru activ al comunitatii. Trebuie sa colaboreze cu membrii

comunitatii scolare,el trebuie sa foloseasca modalitati eficiente de implicare a familiei in viata scolii si in

dezvoltarea elevilor. Alaturi de toate acestea el trebuie sa se implice in rezolvarea problemelor

comunitatii promovand valori morale si civice.

Dar, daca cerintele societatii asupra standardelor profesorului sunt cunoscute intr-o mare masura atat de

acesta cat si de cei care fac evaluarea activitatii sale, ideea de profesor bun si profesor slab nu se

contureaza la fel pentru cel mai important pion al educatiei-elevul.

Perspectiva elevului este una specifica, exista profesori excelenti din punct de vedere al pregatirii care

insa nu sunt buni pedagogi , asa-numitii “specialisti tehnici ai grupului” dar si “specialistii in probleme

socio-afective” pe care elevul ii vede ca fiind slab pregatiti, in ambele situatii a fi bun-slab se atribuie

eronat.

Raportarea elevului la profesor se face de aceasta data nu din perspectiva succes-esec ci dintr-o

perspectiva ce tine de balanta mentor-ajutor. Astfel, intr-un prim rand, stilul de conducere al

profesorului isi pune accentul pe modul in care este perceput de elevi. Acestia percep stilul de conducere

al profesorului in functie de incredearea pe care o au in el (determinata de eficienta si competenta

dovedite in sarcini anterioere) dar si de simpatia pe care le-a castigat-o. Modul de manifestare al

profesorului determina din partea acestora o serie de reactii specifice, de la ascultare la supunere, la furie

si chiar vandalisme.

Profesorul autoritar creeaza un climat psihosocial apasator, tensionat, conflictual, cel democratic un

climat tonic cu relatii cordiale, iar cel permisiv (laissez-faire), contrar asteptarilor, creaza unclimat

nefavorabil incarcat de conflicte latente si nu unul relaxat. Daca atitutinea este atat de importanta pentru

elev, un profesor bun trebuie sa plece de la ideea ca toti elevii pot cu adevarat invata. Mai mult decat

atat, ei chiar trebuie sa puna in practica acest principiu. Profesorului care este numit bun de catre un elev

ii place sa lucreze cu tinerii si se pricepe sa inpartaseasca cunostintele lui tuturor elevilor, chiar daca

acestia sunt foarte diferiti prin trasaturile si talentele lor. Succesul este garantat de increderea

profesorului in demnitatea si valoarea oricarei fiinte umane si in potentialul care exista in fiecare. Avand

in vedere ca nu lucreaza doar cu un singur elev, ei trebuie sa ia in considerare faptul ca elevii sunt

diferiti, iar diferentele dintre ei influenteaza invatarea. Pentru a lua in seama particularitatile individuale,

profesorii trebuie sa isi cunoasca foarte bine elevii. Tipul acesta de intelegere nu este lipsit de

importanta, deoarece profesorul trebuie sa il foloseasca constant pentru a-si modela metodele de predare.

Un profesor bun invata din experienta, invata atunci cand ii asculta pe elevi, cand ii observa lucrand.

Lucrurile pe care le afla depre elevi in timpul procesului de educatie devine automat parte a

competentelor lui didactice.

Pentru a servi mai bine interesele elevilor, un bun profesor este foarte atent ca toti elevii sa beneficieze

de aceasi grija din partea lui si sa nu lase ca presupusele sau realurile lor handicapuri sau incapacitati,

diferentele individuale, contextele culturale sau sociale diferite din care provin acestia, sa influenteze

relatiile dintre el si elev.

Profesorii trebuie sa fie atenti si interesati si despre ce cred elevii despre ei insisi, de motivatiile

lor, de efectele invatarii asupra relatiilor lor cu grupul de prieteni, dar si de dezvoltarea caraterului lor,

de aspiratiile si calitatile lor.

Modul in care un profesor este perceput ca fiind bun sau dimpotriva, rau de catre elevii sai afecteaza

performantele lor, conduita profesorului afectand in mod direct si irevocabil balanta dintre nivelul scolar

al elevilor si abilitatile lor. Elevii invata si se formeaza asa cum sunt ei catauziti de profesor. Ei absorb

atitudinea profesorului, ii impartasesc convingerile, ii imita conduita, ii citeaza afirmatiile. Probleme

cum sunt motivatia, disciplina, conduita sociala, succseie scolare, setea continua de cunostinte, toate

sunt organizate in jurul personalitatii profesorului, care induce elevilor sai starea de a fi gata pentru a

indeplini orice sarcini si interdictii.

Pentru a da o nota personala acestei lucrari dar si pentru a evidentia cele afirmate exemplul meu

personal este reprezentativ pentru ceea ce inseamna a fi bun profesor in viziunea elevului si din

perspectiva relatiei cu acesta.

Profesorii pe care i-am intalnit ca elev, atat in generala cat si in liceu au fost impartiti in doua tabere: cei

bine pregatiti, dar care adoptau un stil autoritar excesiv impiedicand orice interactiune de alta natura

decat profesionala si tabara celor slab pregatiti care in schimb suplineau prin sustinerea afectiva a tuturor

elevilor. Daca pana la o anumita varsta un profesor bun era reprezentat de cei care puneau accentul pe

latura emotionala, crescand, o serie de nevoi de natura profesionala au luat nastere iar viziunea asupra

celor pe care ii consideram buni s-a schimbat.

A luat nastere dorinta de a fi sustinut, de a fi sprijinit ca agent activ al cunoasterii, de a fi indrumat, de a

fi laudat sau dimpotriva de a fi contrazis, iar toate acestea imbinau cele doua tabere pe care eu si colegii

mei le-am recunoscut printre profesorii nostri. Momentul in care doamna profesoara de limba romana a

venit la mine in liceu a fost unul semnificativ pentru modul in care ma voi fi raportat la meseria de

profesor in viitor. Prin dumneai am inteles ca rolul de mentor impreuna cu o buna pregatire sunt reteta

de succes a unui profesor. De la a preda lectiile intr-un stil democratic, inovator, original, prim

implicarea tuturor elevilor, prin colaborare dar si competitie de grup, prin recompensarea creativitatii si

a celui mai mic efort dar si prin sustinearea morala, discutii libere pe teme de interes pentru adolescenti,

organizarea de dezbateri si alte tipuri de activitati extrascolare, ascultarea activa, empatie, congruenta si

sustinere pozitiva neconditionata, aceasta doamna profesoara a avut un real efect asupra mea si a

celorlalti colegi. Astazi, dupa cativa ani de cand am cunoscut-o pot regasi la mine nu doar idei, atitudini

dar chiar convingeri, comportamente pe care le-am preluat de la dansa ca de la un adevarat parinte-

educator. Fonatana spunea ca “ Daca elevii vad in profesor genul de fiinta umana si sociala la care ei

insisi aspira sa devina, atunci profesorul le-a oferit un cadou care poate rivaliza cu orice predare formala

a notiunii de rol social”

Exista insa si o a treia parte care are un cuvant de spus in ceea ce inseamna a fi un profesor bun sau nu:

parintii.

Dupa cum am mai spus educatia copilului incepe inca de la nastere, iar parintii, familia sunt cei care au

rolul major (dupa cum spune expresia “cei sapte ani ani de acasa”). Ajungand la scoala rolul de educator

al parintelui pentru copilul sau nu a incetat ci doar a capatat o alta forma. Parintele devine acum cel care

ofera suport emotional, cognitiv si material copilului-elev lasand educatia formala pe seama profesorilor.

Din aceasta cauza parintele si profesorul formeaza o entitate pe toata durata de scolarizare a copilului in

urma conlucrarii acestora reiesind elevul-fiinta educata si complet adaptata; exista din partea parintilor o

serie de asteptari, realiste sau nuu, fondate sau nefondate fata de atitudinea si activitatea profesorului la

clasa , care constituie un alt punct de interes al acestei lucrari.

Parintii asteapta de la un profesor bun o permanenta comunicare interpersonala, la nivel inalt cu acestia,

relatii durabile si frumoase cu elevii, astfel ca parintele, elevul si profesorul sa lucreze impreuna la

cresterea educatiei, moralitatii si spiritualitatii copilului-elev.

In genere pentru parinti cadrul didactic potrivit are trei calitati esentiale: are o solida pregatire de

specialitate, este un bun pedagog si are vocatie pentre meseria de profesor. Pentru parinti este , in mod

obligatoriu, importanta si pregatirea academica a profesorilor; acestia vor pentru copiii lor cei mai

pregatiti oameni in domeniu, vor persoane competente si care sa poata transmite cu succes o serie de

cunostinte. Totodata, cerintele lor sunt si de nivel emotional, cerinte care sunt in fapt transmise de copii,

astfel ca raportarea profesorului la elev duce la conturarea unui profil in ochii parintilor, ei vor calitati

precum: dragostea pentru copii, inteligenta, toleranta.

Cerintele de aceasta latura sunt complexe si sunt puternic influentate si de personalitatea parintelui si

pregatirea sa.

Printre mijloacele folosite pentru ca scoala si familia sa aiba o buna comunicare enumeram:

o adoptarea de catre profesori a unei viziuni de tip parteneriat educational fata de parinti

o stabilirea unor intruniri periodice

o alegerea unui coordonator la scoala sau acasa care sa dezvolte programe si sa actioneze ca o

punte de legatura intre profesor si parinti

o incurajarea parintilor in a se implica in diferite comitete de organizare

o incurajarea infiintarii a unui comitet al parintilor si profesorilor

Exista insa si cazuri in care balanta parinte-profesor este intrerupta, pe de-o parte cand profesorul nu are

cu cine discuta, parintii sunt absenti, neglijenti sau preocupati de propria lor munca, caz in care

profesorul ideal va fi si parinte si profesor, el va sti despre nevoile copilului si il va ajuta nu doar

informational si emotional ci si material, dar si cazul in care profesorul este neinteresat de implicarea

familiei, caz in care nu se mai vorbeste despre profesorul bun.

Ceea ce se observa este conturarea unui triunghi:parinte-copil-societate care ridica o serie de asteptari cu

privire la cadrele didactice si care diferentiaza profesorii buni de cei slabi.

Exista insa o a patra componenta, care este la fel de importanta si care tine de autoperceptia propriei

capacitati din partea insasi a profesorului. O serie de cercetari recente au descoperit o imagine

autoperceputa puternic negativa, fapt ce se resimte in performanta lor la clasa, de catre profesori. Cu cat

experienta este mai mare cu atat s-a descoperit o perceptie mai scazuta, cel mai adesea motivatia este

cautat in afara, vinovati fiind elevul, societatea, sistemul. Si atunci, in aceste conditii cum mai putem

vorbi despre bun sau slab? Paradoxul este ca desi perceptia asupra lor a suferit atat in ultimul timp (s-a

observat o scadere drastica si la nivel de motivatie) profesorii afirma ca satisfactiile meseriei sunt mari si

recunosc impactul de neegalat asupra personalitatii si bagajului de cunostinte al elevilor.

Date fiind toate faptele mai sus prezentate s-ar zice ca profilul unui bun profesor capata forma. Dar cum

ramane cu a fi profesor slab? este nevoie ca un profesor sa incalce toate standardele la toate nivelele

prezentate pentru a fi slab? sau este suficient incalcarea celor mai importante? Este un profesor slab daca

asa este perceput el de societate, de parinte sau de ele?

Ei bine, daca calificativul de profesor bun se acorda cu dificultate in functie de toate aspectele mai nsus

mentionate si diferit in functie de fiecare nivel (societate, parinte, copil) pentru a acorda calificativul de

profesor slab lucrurile stau putin diferit. Daca un profesor este competent dar nu detine acele

caracteristici de ordin psihologic el este automat slab pentru copil, adesea pentru parinte dar nu si pentru

societate iar daca, dimpotriva, un profesor nu are o foarte buna pregatire dar reuseste sa atinga legatura

emotionala cu copilul el este unul bun din perspectiva acestuia, a parintilor dar nu si a societatii (exista

desigur si exceptii). Astfel, profesorul slab este per total opus celui bun, dar particularitati precum modul

de raportare la acesta sau instanta de abordare isi pun amprenta pe aceasta evaluare dihotomica a

profesorului.

Ca o conluzie, cum s-ar articula profilul general al profesorului bun?

Profesorul bun trebuie sa-l formeze pe elev pentru societatea in care s-a nascut si in care se dezvolta,

deoarece valorile spirituale nu se creeaza decat in societate si pentru societate.

Profesorul bun trebuie sa invete elevul cum sa invete, trebuie sa-l faca sa aiba incredere in el, in

optiunile lui sa poata sa se exprime liber fara inhibitii.

Profesorul bun trebuie sa implice parintii in activitatea sa si sa se implice la randul sau in educatia

informala a elevului

Profesorul bun trebuie sa fie un model uman, sa fie un profesionist si un bun pedagog.