Produse, Costuri Si Perform Ante Bancare

5/17/2018 Produse, Costuri Si Perform Ante Bancare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/produse-costuri-si-perform-ante-bancare 1/42

Produse, costuri si performante bancare 1

Produse, costuri si performante bancare

RECENZIE




CAP.1 PRODUSE SI VENITURI BANCARE

1.1 Produsele bancare

In general, rezultatele activitatii unei intreprinderi pot fi bunuri sau servicii iar

in cazul bancilor produsele reprezinta servicii.

In functie de natura lor exista mai multe tipuri de servicii bancare:

servicii pure;

servicii mixte;

serviciice au ca suport capitalul.




Caracteristicile serviciilor bancare:

sunt imateriale (nu au caracter palpabil, procesul lor de imbatranire este

mult mai lent);

nu pot fi protejate prin brevete (ele indeplinesc si conditii de

uniformitate, de la o banca la alta, la diferite instrumente bancare, cum

ar fi certificatele de depozit, exista mici diferente in ceea ce priveste

culoarea sau organizarea continutului);

sunt conditionate de reglementari bancare si fiscale (introducerea de noi

produse bancare nu poate fi promovata fara o baza legala);

sunt destinate direct clientelei (nu se pot revinde, redistribui sau

concesiona);

implica angajarea clientelei in derularea operatiunilor (in scopul utilizarii

unor produse, beneficiarul trebuie sa intocmeasca si o documentatie

proprie;

Fiecare produs bancar are parametrii referitori la volumul angajarii, cost si

randament, conditii de securitate si probleme de fiscalitate si disponibilitati.

Inovarea de produse poate presupune stabilirea acestor parametrii sau a unor

modificari fata de cei anteriori.Inovarea se bazeaza pe reglementari bancare sau de

regim fiscal.Unele produse au aparut pentru a contracara unele dispozitii legale care

erau dezavantajoase pt clientela (de exemplu, limitarea de catre sata a regimului

pentru dobanda, in cazuldepozitelor la vedere, a generat crearea conturilor paralele in

Franta, pentru o fructificare mai buna a disponibilitatilor). Paralel apar si inovari de

procese cum ar fi cardurile, automatele bancare sau bancile la domiciliu.

Abandonarea produselor bancare apare odata cu modificarea reglementarilor in

vigoare. De exemplu, implementarea prin lege a leasingului a dus, in majoritate

atarilor, la scaderea abrupta a creditelor pe termen mijlociu.

In unele cazuri, reglementarile exista, dar nu se peactica operatiuni bancare cu

un anumit produs iar un exemplu valabil in cazul Romaniei ar fi cambia.




Dezvoltarea unor poduse mai performante duce de asemenea la la abandonarea

altor produse bancare (de exemplu abandonarea scrisorii de credit in momentul

aparitiei cartii de credit).

O alta cauza a abandonarii produselor bancare o reprezinta diminuarea

rentabilitatii lor.

1.2 Concurenta in cadrul sistemului bancar

Bancile evolueaza intr-un climat concurential propice obtinerii de venituri

bancare. O caracteristica esentiala a acestora se refera la diferentierea pietei

produselor bancare de piata altor servicii, caracteristica ce va determina

reglementarea stricta a ambietului bancar.

Potrivit interpretarii lui porter, procesul concurential presupune 5 forte

participante:

1 rivalitatea dintre firmele din sector – se manifesta prin extinderea si

diversificarea retelei de sucursale, insa este limitata de imobilitatea retelei, orice

banca avand insa posibilitatea sa creasca sau sa scada aria de cuprindere a clientilor;

2 amenintarea intrarii de noi concurenti pe piata – in care privinta s-au

instituit reglementari specifice sectorului bancar, de care trebuie sa se tina cont, iar

una dintre aceste reglementari se refera la barierele de intrare in sistemul bancar,

conform careia orice institutie bancara are nevoie de oaprobare speciala din partea

Bancii Centrale pentru a functiona (conditiile tipice ale aprobarii intrarii pe piata,

reglementate la nivel european, se refera la: dimensiunea minima a capitalului,

prezentarea unui proiect de afaceri, verificarea calitatii carticipantilor la subscrierea

de capital, onorabilitatea si competenta din partea echipei de conducere);

3 amenintarea aparitiei de produse de substitutie – aici trebuie avuta in

vedere dezintermedierea, care capata dimensiuni din ce in ce mai mari in perioada

actuala, aceasta ofera noi posibilitati de fructificarepentru detinatorii de capital, prin




intermediua actiunilor si obligatiunilor, ce le permite o apropiere de sursa de profit,

iesind in afara sferei bancare;

4 pozitia de forta a clientilor;

5 pozitia de forta a furnizorilor.

In intrarea in sistemul bancar apar si alte bariere reprezentate de:

barierele tehnologice (la infiintarea unei societati bancare se presupune

si alinierea la tehnologiile folosite in tara respectiva iar acest aspect este

unul de o importanta majora in desfasurarea relatiilor cu celelalte banci);

barierele de notorietate (renumele se capata in timp, ceea ce inseamna

case recomanda a se lucra cu societati bancare cu o vechime pe piata mai

mare de 5 ani);

bariere de mobilitate (cu cat reteaua de banci este mai extinsa , cu atat

clientii sunt mai multi si mai bine serviti iar extinderea retelei presupune

costuri importante si durata de infaptuire ceea ce reprezinta o bariera

pentru societatile bancare nou infiintate);

barierele strategice (se refera la perspectivele dezvoltarii bancii in

functie de conditiile pietei rspective , de climatul general; concurenta

actioneaza in special asupra noilor veniti, acomodarea pre supunand un

razboi de supravietuire cu conditiile, cum ar fi preturile, capacitatile de

ramificare).

In toate tarile dezvoltate, regimul concurentei este supus unor norme legale

bine definite, iar administrare aplicarii lor este incredintata unor institutii eficiente, in

masura sa asigure un climat corect si echitabil pentru fiecare agent economic, in

sprijinul unei evolutii prospere a tuturor firmelor si in conditiile unei protecti sporite a

consumatorilor.

O atentie deosebita se acorda luptei impotriva monopolurilor si a tuturor cailor

de restrangere si anihilare a concurentei, fenomen parazit pentru economie si




distructiv pentru initiativa particulara si de mocratia economica si nociv pentru toti

participantii la viata economica.

In S.U.A., prin lege, sunt abilitate doua institutii specifice pentru a exercita

controlul asupra loialitatii concurentei:

controlul monedei O.C.C. (Office of Comptroller of the Currency)

pentru bancile comerciale;

oficiul de supraveghere a bancilor de economii O.T.S. (Office of Thrift

Supervision).

Potrinit legilor in vigoare sunt interzise operatiunile de achizitie si fuziune

care: ar crea un monopol; ar promova un grup de interese sau o conspiratie vizand sa

monopolizeze sau da tinda sa monopolizeze activitatea bancara; ar avea in unele

zone influente privind aplanarea concurentei, crearea unui monopol, atingerea

libertatii comertului, cu exceptia cazului in care interesul public prevaleaza asupra

efectelor anticoruptionale.

O situatie speciala o are constituirea holdingurilor(societate care detine

participari majore intr-una sau mai multe institutii de credit si are adesea filiale cu

vocatie financiara, dar nonbancara)

In Anglia, controlul conditiilor de exercitare a concurentei este detinut de un

Minister al Comertului si Industriei (D.T.I.), caruia i se supune si aprobarea

proiectelor de concentrare bancara.

In cazuri deosebite, acesta se poate sprijini pe rezultatele anchetelor de o

autoritate administrativ indeoendenta: Monopolles and Merger Comission.

In Germania, controlul asupra conditiilor de derulare a concurentei se

desfasoara pe doua planuri:

pentru controlul activitatii bancare si a respectarii normelor de

concurenta actioneaza Oficiul Federal de Control al Bancilor

(Bundesaufsichtamt fur das Kreditwesen);




pentru controlul operatiunilor de fuziune, Oficiul Federal de Acorduri

(Bundes Kartellamt).

In Franta, exista numeroase organisme nationale care sunt facute ca sa sprijine

buna functionare a sistemului bancar in colaborare cu banca Frantei, unele au abilitari

specifice in domeniu.

Astfel, Comitetul Institutiilor de Credit (Comite des Etablissements de Credit)

are competente cu privire la regimul licentelor, iar Comisia Bancara (Commision

Bancaire), prezidata de Guvernatorul Bancii Frantei, are responsabilitatea

monitorizarii modului de indeplinire a reglementarilor bancare si impunerea de

sanctiuni in cazul nerespectarii lor.

1.3 Clientela – Subiect al marketingului bancar

Veniturile bancii sunt obtinute de la clienti, iar in vederea cresterii acestora,

societatile bancare trebuie sa studieze clientela, in totalitate, dar mai ales pe

segmente.

Cererea de produse bancare are anumite caracteristici, ce trebuie sa stea la baza

orientarii bancare cu privire la tratarea clientelei:

1 este eterogena. Fiecare client are preferinte pentru produsele oferite

ceea ce determina necesitatea studierii lor pe segmente;

2 este dispersata. Fiecare client doreste a fi servit cat mai aproape de

locul derularii operatiunilor sale. Cererea este dispersata deoarece si

clientii sunt prezenti peste tot in teritoriu;

3 este stabila. Cerintele clientilor se caracterizeaza prin perenitate;

4 este irationala. Toate produsele bancare se raporteaza la bani.




Segmentarea clientelei este o tehnica ce permite regruparea elementelor

caracteristice unei populatii in categorii omogene fata de un criteriu dat. Criteriile

utilizate in cazul persoanelor fizice pot fi:

socioeconomice;

sociogeografice;

personalitatea ;

comportamentul;

Criteriile utilizate in cazul persoanelor juridice pot fi:

talie;

rezidenta;

personalitatea grupului de decizie al intreprinderii;

soldul mediului acontului etc.

Pentru cunoasterea clientelei se foloseste o serie de instrumente de lucru dintre

care au o mare raspandire: fisierul si calculul rentabilitatii clientului.

Rolul fisierului clientelei este important prin realizarea unui studiu in

permanenta al pietei putandu-se constitui segmente de clienti fata de care banca are o

anumita politica de marketing.

Calculul rentabilitatii se realizeaza pentru fiecare grupa de clienti si se

determina pe baza contului de exploatare si a bilantului, pentru fiecare reprezentare.

In urma calculului acestor rentabilitati se aleg clientii profitabili si se identifica

cei ce prilejuiesc pierderi.

Latura primordiala, semnificativa, pt banci a relatiilor cu clientela, reprezentata

fie de persoane juridice fie de persoane fizice, se angajeaza pe taramul raporturilor de

credit intre cei doi parteneri. Dar responsabilitate principala pentru banci se angajeaza

in procesul creditarii clientelei. Astfel ca adoptarea unei decizi corecte si sigure

privind creditarea clientelei impune bancii extinderea si consolidarea eforturilor pt o

cat mai ampla cunoastere a clientelei, in sensul potentioalului sau economico

financiar si a efectelor pe care acesta le poate imprima relatiilor reciproce.




1.4 Regimul preturilor si politica de preturi in sistemul bancar

Pentru definirea preturilor in domeniul bancar trebuie sa se tina seama de

diferentierea lor ca servici pure sau ca servici ce au ca suport capitalul.

Pentru produsele ce au calitatea de servicii pure remunerarea se face sub forma

de comisioane.

Comisioanele se pot percepe sub forma:

Forfetara (in unitati monetare, cand vizeaza operatiuni unde

esential in tarifare este nr de operatiuni);

Ad valorem (ca espresie procentuala atunci cand latura vizata este

dimensiunea operatiuni).

Pentru produsele unde servicile au un suport de capital, in ultima instanta,

veniturile nete ale bancilor se bazeaza pe marje.

In acest cadru nivelul veniturilor si cheltuielilor brute sunt evidentiate si

evaluate in functie de caracteristicile lor.

Astfel, pentru produsele de credit, respectiv pentru creditele acordate de banci,

pretul este egal cu rata procentuala globala efectiva aplicata in fiecare caz in parte.

Pentru produsele de depozit, respectiv pentru disponibilitatile incredintate

pentru fiecare tip de fructificare, se iau pentru fiecare in considerare tarifele in

vigoare.

Politica de preturi in domeniul bancar are cateva trasaturi, fiind influientata de

specificul prestatiei bancare:

Unele preturi sunt fixate de autoritatea monetara. Un exemplu il

constituie regimul de dobanzi practicat pentru conturile de

economii;

Alte preturi sunt stabilite la nivelul comunitatii bancare. In

majoritatea tarilor actioneaza asociatii bancare prin care bancile

apara interesele proprii;




Pe baza studierii analitice a costurilor pt fiecare produs.

1.5 Pozitia banci in raporturile cu clientii

Evolutia moderna a stiintei economice se caracterizeaza prin luare ain

considerare mai directa si imediata a cerintelor decurgand din aspectele concrete pe

care fenomenele economice le imbraca.

In acest sens se remarca si studiile lui Gurley Shaw care dau o viziune

racordata la progresele stiintelor economice contemporane si se bazeaza pe o

interpretare rationala a laturii pragmatice a fenomenelor economice.

Potrivit acestei interpretari, in economie actioneaza trei mari categorii de

participanti:

Unitatile excedentare,care economisesc (si cauta plasamente

pentru aceste economii ): aceste unitati fiind familiile;

Unitati cu situatie alternative, respectiv uneori excedentare, alteori

deficitare, situatie in care se afla administratia si exteriorul;

Unitatile deficitare ale caror cheltuirli de dezvoltare sunt

superioare propriilor lor acumulari sau economii considerate

intreprinderi non-financiare.

Este evident ca in aceasta acceptiune se porneste de la considerarea ecuatiei

generale acceptate: economie = investitii, care exprima orientarea fluxului economic

general si releva faptul esential ca in economie exista doi poli: imprumutatorul final

si imprumutantul ultim, participanti prepinderenti ai procesului de redistribuire a

capitalului in economie intre care se desfasoara multiple circuite.

Un prim circuit este reprezentat de datoria primara.

Al doilea circuit este datoria secundara (este compusa din ansamblu titlurilor

de creanta pe termen scurt, mediu si lung, emise de intermediarii financiari in

contrapartida titlurilor datoriei primare pe care acestia le cumpara).




CAP.2 COSTURILE BANCARE. EVALUARE GENERALA

2.1 Structuri specifice ale costurilor bancare

Activitatea bancilor in calitate de intermediari in circuitul capitalului a avut

drept principala sursa de venit dobanda, respectiv marja de dobanda, respectiv

diferenta dintre veniturile incasate sub forma de dobanzi pentru creditele acordate si

cheltuielile efectuate sub forma de dobanzi privind resursele mobilizate.

In timp, gama serviciilor bancare fara suport de capital s-a extins si sau

multiplicat veniturile dintre aceste operatiuni, veniturile ce au inceput sa fie

semnificative.

Evolutiile de pe pietele de capital au dus treptat la restrangerea relativa a

locului si rolului bancilor in calitate de intermediar efectiv in circuitul capitalului,

astfel ca extinderea sferei si majoritatea dimensiunilor veniturilor din alte surse decat

dobanzile devine un obiectiv vital al evolutiei activitatii bancare in tarile dezvoltate.

Bancile comerciale din SUA in cadrul unei evolutii sinutioase a veniturilor au

inregistrat o insemnata crestere a veniturilor provenite din alte surse decat dobanzile.

Intr-o scurta perioada de timp aceste au crescut de la 14% la 23% din totalul

veniturilor.

In cadrul eforturilor depuse de banci pentru cresterea veniturilor de alta natura

decat dobanzile, au un succes deosebit bancile de talie mare care au ponderi mari

pentru aceste venituri.

Evolutia veniturilor este strans legata de desfasurarea in timp a cheltuielilor,

ambele considerate din acelasi punct de vedere:

Surse (respectiv destinatii) din / privind dobanzile;

Surse (respectiv destinatii) din / privind altele decat dobanzile.

In practica si teoria bancara sau implementat, ca o orientare primordiala,

necesitatea de a promova tendintele de acoperire cat mai deplina a cheltuielilor de

alta natura decat dobanzile prin venituri proprii, aceste realizari devenind una din cele




mai actuale si mai semnificative modalitati de manifestare a performantelor bancare

sub denumirea de eficienta.

La o analiza mai amanuntita a faptelor, se poate observa ca pentru grupurile de

banci cu potentiale diferite exista o repartizare specifica a surselor de venituri

potentiale, diferite de media de ansamblu.

Multe dintre deosebiri rezulta din talia si dispersarea retelei bancare pe tip de

banci intrucat repartizarea in teritoriu si aria de cuprindere constituie una din

premisele principale ale cresterii veniturilor altele decat dobanzile.

O preocupare deosebita a tuturor bancilor este scaderea cheltuielilor den alta

natura decat dobanzile, in masura sa aiba un efect major in cresterea eficientei

bancare.

Costurile cu salarile reprezinta un element important de cost. Dimensiunea lor,

corelata cu numarul personalului, subliniaza comparativ efortueile depuse pentru

eficientizarea activitatii bancare care inseamna concomitent:

Reducerea numarului de persoane angajate;

Scaderea ponderii costurilor salariale in totalul veniturilor brute, in

conditiile cresterii gradului de inzestrare si de randament al

tehnologiilor bancare moderne.

Dupa experienta tarilor dezvoltate, in conditiile in care volumul operatiunilor

bancare a crescut considerabil, eforturile pentru reducerea personalului si diminuarea

costurilor de personal, ca pondere a veniturilor brute, au avut efecte pozitive diferite,

dar substantiale, in aceste tari.

In conditiile unei cresteri importante a cifrei de afaceri in perioada considerata,

se observa orientarea neta catre restructurare si cresterea productivitatii muncii, fapt

reflectat prin tendinta de scadere relativa a ambilor indicatori.

Pe de o parte, cresterile de personal, indicator de semnificatie absoluta, sunt, in

marea majoritate a tarilor, de mici dimensiuni, in raport cu fenomenele majore de

crestere a retelei si sporire a volumului de operatiuni.




Pe de alta parte, costurile de personal, in expresia relativa, reprezinta in toate

tarile scaderi impresionante.

Evident ca eforturile de rationalizare si reducere a costurilor de personal, in

special, s-au sprijinit, pe scara larga, pe efectele modernizarii tehnologiilor bancare si

caracteristicile superioare ale produselor bancare noi.

In activitate bancilor, operatiunile desfasurate sunt strans legate de tipurile de

functiuni pe care le indeplinesc bancile, respectiv activitati legate de:

Gestiunea conturilor si mijloacelor de plata;

Gestiunea creditelor;

Gestiunea titlurilor;

Gestiunea valutara;

Prestarea serviciilor (comision si consultanta).

Este necesar ca fiecare din activitati sa asigure bancii surse de venit

proportionale cu eforturile desfasurate de banca in scopul prestarii servciilor in cauza.

Separarea corecta a costurilor pe functiuni reprezinta una din conditiile de baz

a asigurarii gestiunii pe centre de responsabilitati, de catre fiecare banca si devine o

conditie a prosperitatii sale, in sensul ca o orienteaza spre cele mai rentabile activitati.

Daca aceasta ar trebui a devina o conditie obijnuita a fiecarei banci, este o

situatie cu atat mai nefireasca daca fenomenul se manifesta la nivelul unei tari, unde o

optiune politica are ca efect o stare de fapt negativa pentru sistemul bancar si pentru

rentabilitatea lui.

Este cazul Frantei, care in ultimul timp are o rentabilitate deosebit de scazuta,

determinata, in principal, de costurile neacoperite efectuateobligatoriu de catre banci

privind gestiunea conturilor si a mijloacelor de plata.

Analiza dinamicii gestiunii mijloacelor de plata scoat ein evidenta gestiunea

unui deficit major.




Gestiunea mijloacelor de plata ca parte a performantelor bancare in functie de

cateva valori de referinta (procentul din costurile de exploatare, procentul din

produsul net bancar, deficitul din totalul de costuri si deficitul in miliarde unitati

monetare – franci la vremea respectiva ) arata o crestere a indicatorilor pozitivi si o

scadere a celor negativi.

Evident ca aceste valori sunt specifice Frantei, a carei situatie o reprezinta, dar

fenomenul este prezent si pe alte meridiane. In franta, politica generala in domeniul

colectarii depozitelor si distribuirii creditelor, ca latura a politicii economice, a avut

vreme indelungata trasaturi similare, tipice, pe care le regasim in diferite etape si in

alte tari dezvoltate, trasaturi pe care le reamintim pe scurt aici:

Neremunerarea la depozitele la vedere;

Stabilirea de regimuri speciale pentru depunerile de economii la

termen (in special cele ce creeaza temeiul acordarii unor credite

pentru constructii de locuinta sau pentru consum) si conditionate cu

dobanzi mici;

Efectuarea unor operatiuni de gestiune a incasarilor si a platilor

(viramente) in mod gratuit sau cu costuri reduse (oricum sub

cheltuielile reale).

Aceste laturi ale politici de credit au distorsionat raportul dintre vbenituri si

cheltuieli conducand la solutia acoperirii globale a cheltuielilor bancare.

Exista inca retineri importante in eea ce priveste tarifarea operatiunilor de

gestiune care se considera necesara pentru a fi acoperite aceste incasari si plati pe cai

ocolite intrucat desfasurarea accelerata a platilor si extinderea „bancarizarii”

constituie o activitate benefica atat pentru economia nationala aducand prin ele insele

si fiind prin acestea utile bancilor.

Ideea ca serviciile bancare trebuie platite de cei care beneficeaza de ele si nu sa

fie transferate altora capata tot mai mult circulatie si intelegere insa pana la punerea




ei in practica este nevoie de timp, de o evolutie care a inceput si care face inca pasi

mici.

Desii concluziile Asociatiei Franceze a Bancilor sunt categorice: „va fi fara

indoiala preferabil de a renumera depozitele la vedere si in consecinta de a face sa

plateasca pe utilizatorii cecurilor, viramentelor si altor instrumente de circulare a

monedei scripturale”, facturarea acestora ar reprezenta dublul avantaj de a rationaliza

utilizarea lor (prin diminuarea numarului cecurilor mici) si de a permite extensia

cardurilor (care implica venitul pentru banci) si duce la dezvoltarea monedei

electonice.

2.2 Gestiunea interna a costurilor bancare

Una din caile principale de perfectionar a gestiunii bancare o constituie

introucerea si extinderea, aprofundarea si intensificarea aplicarii metodelor de

gestiune interna pe centre de responsabilitati. Conditiile principale de existenta a

administrarii interne pe baza de responsabilitati presupune acordrea unei autonomii

relative a acestora prin:

Delegarea autoritatii necesare acestora pentru a negocia dotatiile in

resurse si a obiectivelor de infaptuit;

Organizarea unui sistem de relatii intre centrele de responsabilitate

si de organizare a evidentei in masura sa comensureze veniturile

obtinute sau cuvenite din activitatea proprie si consumul de resurse

aferent realizarii obiectivelor prevazute.

Centrele de responsabilitate se pot organiza in : centre de profit sau centre de

costuri.

Centrele de profit pot reunii mai multe compartimente de activitate legate prin

actiuni de localizare sau continuitate operationala, pentru realiarea unor obiective

stabilite, ce fac obiectul negocierii statutului lor.




Centrele de costuri sunt, prin natura lor, diferentiate functional in centre

operationale, centre de suport si centre de structura:

Centrele operationale au rolul de a efectua prestatiile cu caracter

repetitiv, proprii activitatii bancare: prelucrarea instrumentelor de

plata, efectuarea ordinelor privind gestiunea titlurilor etc.

Centrele de suport sunt destinate a realiza operatiuni personalizate

prin natura lor, cu caracter nerepetitiv, intre care: analiza si

selectarea clientilor, studii si dezvoltare, in general activitati de

inalta competenta si responsabilitate;

Centrele de structura sunt, prin natura lor, de ordin

organizational,de conducere, de control intern, de comunicare si

informatica de sistem.

Indaptuirea gestiunii interne pe baza de centre de responsabilitate presupune

stabilirea si aplicarea unor masuri judicioase in domeniul:

Repartizarii costurilor de natura financiara;

Repartizarii cheltuielilor generale.

In activitatea bancara, unde predominanta este functia de intermediere, marja

neta a ferenta fiecarui centru de profit devine pivotul sistemului de comensurarea

succesului in gestiunea interna si, ca atare, se considera un element decisiv in

aprecierea eforturilor depuse de fiecare unitate.

Organizarea circulatieiresurselor financiare in cadrul centrelor de profit se face

pe baza urmatoarelor verigi de baza: pool-urile de trezorerie si ratele de cesiune

interna.

Organizarea circulatieifluxurilor de capital se poate face in fiecare bancaprin

stabilirea unui centru unic sau a mai multor centre de trezorerie, denumite in practica

pool de trezorerie.




In aceste centre se mobilizeaza in raporturile cu clientii (prin depozite,

emisiunea de certificate de depozit etc.) sau cu bancile partenere, in conditiile pietei

interbancare, resursele necesare comparimentelor distribuitoare. Activitatea pozitiva a

acestor pool-uri, se exprima, ea insasi, prin diminuarea continua a preturilor de

obtinere a resurselor.

Resursele utilizate de pool-urile de trezorerie sunt puse la dispozitia centrelor

de profit prin preturile de cesiune, care, in functie de politica bancii, pot fi unice sau

diferentiate.

Diferentierea preturilor de cesiune a resurselor poate tine seama de termene, de

gradele de garantare a operatiunilor in derulare cu aceste fonduri etc. De asemenea,

poate fi aplicata o politica de sprijinire a produselor noi sau preferate de banca, prin

diminuarea pretului de cesiune. Dimpotriva, pentru activitatile bancare pe care banca

le considera incomode si lipsite de perspectiva, preturilede cesiune pot fi majorate. In

preturile de cesiune si in procesul repartizarii resurselor intre centrele de gestiune

interna, trebuie sa fie redistribuite si pierderile impuse bancilor prin politica Bancii

Centrale Nationale, respectiv prin sistemul rezervelor minime obligatorii, politica de

determina efectiv scumpirea resurselor provenite din depozite.

In privinta fomdurilor proprii, practica si opiniile specialistilor converg in a le

exclude sin calcule, pe de-o parte, pentru ca ele, de fapt, sunt, in maremasura,

materializate in imobilizari, iar partea ramasa ar fi dificil de determinat, iar pe de alta

parte, modul de evaluare este complicat in raport de efectul in gestiune al unei

asemenea considerari.

O mare parte a costurilor se suporta de centrele operationale care transmit

costurile lor centrelor de profit in baza preturilor de cesiune interna aferente acestor

prestatii.

Este clar ca la nivelul fiecarei banci trebuie sa se stabileasca preturile de

cesiune aferente acestor costuri pe baze obiective, acdeptabile pentru toti participantii

si corestunzatoare scopului propus, intarirea gestiunii interne.




Fundamentarea acestor costuri de poate face pe baze diferite: costuri reale,

costuri standard si costuri de piata.

Costul real este obiectiv in concordanta cu evdentele contabile analitice si

generale, dar poate prezenta inele relevante, mai ales in perioadele de inceput ale

aplicarii lor, care sa aiba interpretari diferite: descumpanitoare pt colectivele in cauza

si salutare pentru conducerea bancii. Se poate intampla ca practicarea preturilor

efective sa scoata la iveala preturi prea ridicate in raport de piata, respectiv fata de

concurenta.

De asemenea se pot remarca efectele variatiei in timp a nivelului de activitate

respectiv diferentele ample intre perioadele de activitate efervescenta si calea de

evolutie latenta a compartimentelor respective.

Practicarea pcosturilor reale scoate le iveala fenomene negative, cum sunt:

slaba productivitate, supraincarcarea echipelor cu personal si implicit a rezervelor de

crestere a eficientei, prin redistribuirea personalului si introducerea tehnologiilor

bancare avansate.

Osturile standars sunt stabilite de conventii pe baza potentialului real al

compartimentului, functie de cererea reala de prestatii, nivelul admis al productivitatii

muncii,de conditiil;e tehnologice existente. Veniturile ce revin fiecarui compartiment

operational pot fi permanent comparate in evolutia lor si corectate in functie de

modificarea parametrilor determinanti.

Costurile de piata nu pot fi operationale pentru ca prestarile de servicii

specifice se deruleaza in circuite ce raman sub controlul si jurisdictia proprie a bancii.

Ele trebuie sa fie insa mereu un criteriu de comparatie, binenteles tinand seama de

diferentele de tehnologie dintre cele doua medii: banca respectiva si piata

reprezentata de concurenta.

CAP.3 GESTIUNEA DOBANZII

3.1 Consideratii teoretice privind determinantele evolutiei ratelor dobanzii




Teoria globala a determinarii ratelor dobanzii a fost dezvoltata de Augustus

Taylor in deceniul al patrulea al secolului XX.

Ecuatia pe care se bazeaza aceasta teorie este: K=r+p*+m unde :

K – dobanda de piata sau practicata de banci;

r – rata reala a dobanzii privind resursele atrase sau productivitatea marginala a

capitalului determinata de fortele cererii si ofertei;

x* - prima de inflatie;

p – prima de risc de insolvabilitate a debitorului;

m – prima privind riscul dobanzii.

Cu privire la rata reala a dobanzii se subliniaza ca fortele cererii si ofertei se

refera si se deduc din:

Evolutia preferintelor individuale pentru consumul actual in raport

cu economisire, pentru condumul viitor;

Oportunitatile pentru investitii pentru utilizarea productiva a

capitalului.

Prima de inflatie decurge din efectul lui Frasier. Ea se explica ca o componenta

a dobanzii nominale in stransa relatie cu dobanda reala.

Prima de risc privind insolvabilitatea debitorului se refera la prima pentru

acoperirea pierderilor provenite din nentelegerile obligatiilor contractuale ale

debitorului fata de creditor.

Prima privind riscul dobanzii reprezinta prima de risc proveninde din

modificarea ratelor dobanzii, ce poate duce la cresterea costului pentru banca.

O alta problema luata in considerare la determinarea ratei dobanzii este ciclul

ratei dobanzii.

Pe fundamentul tendintei de crestere seculare a dobanzii, evolutia ratei de piata

a dobanzii are o dinamica ciclica .




In primul stadiu banca are disponibilitati dar nu se manifesta o cerere prea

mare momentul de varf reprezentandu-l al treilea stadiu in care cererea de credite este

puternica dar lichiditatea este scazuta.

Un segment de piata deosebit este cel al obligatiunilor. Pe piata obligatiunilor

se constata evoluti dobanzii in raport cu categoria respectiv situatia financiara a

debitorului.

In aprecierea nivelului dobanzii, un rol deosebit se acorda, atat sub aspect

teoretic, cat si sub aspect practic, curbelor de randament.

Curba de randament este o curba continua care descrie relatia functionala indre

randamentul la data scadentei si cel specific anilor ce intervin inaintea scadentei,

pentru titlurile cu venit fix.

Sunt cuprinse si reprezentate, de asemenea, creante considerate egale din alte

puncte de vedere: risc de rambursare, lichiditate, pret de achizitie etc. In SUA

bonurile de tezaur fac obiectul unor astfel de reprezentari.

Desi se rezuma numai la anumite creante curbele de randament sunt

semnificative pentru intreaga piata a creditelor.

Potrivit conjuncturii de moment, curbele de randament pot avea trei modalitati

de expresie:

Curba plata subliniaza ca randamentele titlurilor pe termen scurt,

mijlociu si lung sunt practic aceleasi si raporturile dintre cerere si

oferta sunt echilibrate pe ansamblul pietei;

Curba orientata in sus releva ca titlurile pe termen lung au un

randament ridicat si sugereaza ca cererea de fonduri e termen scurt

este foarte puternica fata de cererea de fonduri pe termen lung;

Curba orientata in jos exprima ca titlurile pe termen scurt au un

randament foarte ridicat, ceea ce inseamna ca cererea pe termen

lung de fonduri este foarte puternica fata de cererea pe termen scurt.




Configuratia curbelor de randament este expresia fireasca a considerarii

fluxurilor actualizate devenit aduse de creanta (sau titlul), respectiv in conditile date

ale evolutiei dobanzilor pe piata.

Variatiile randamentului difera in functie de evolutia dobanzii de piata, care

exprima o alta alternativa de plasare a capitalului. Fapt ce confirma mentinerea

valorii actuale la nivelul capitalului avansat si demonstreaza orizontalitatea curbei de

randament caracteristica curbei plate prezentate mai sus.

In aprecierea raporturilor aici tratate trebuie sa subliniem rolul diferit al

elementelor pret si randament: randamentul este rezultatul investitiei iar pretul

creantei este investitia insasi.

Ele se gasesc in raport invers.

Daca pretul de achizitie este mare atunci randamentul este mic.

Economistii siau pus intebarea care sunt cauzele acestor aspecte diferite ale

curbelor de randament in diferite perioade. Raspunsurile au fost diferite, inspirate, asa

cum se va vedea din interpretarile moderne ale dobanzii.

Au fost elaborate trei ipoteze pentru a explica configuratiile curbei de

randament a dobanzii.

Ipoteza preferintei pentru lichiditate se explica prin faptul ca investitorii dau

prioritate lichiditatii, posibilitatii de a converti rapid si fara pierderi activele in bani

lichizi. Intrucat titlurile pe termen scurt sunt relativ mai lichide decat titlurile pe

termen lung, ele vor avea un pret mai ridicat si in consecinta un randament mai slab

decat titlurile pe termen lung.

Ipoteza segmentarii pietei afirma ca exista piete separate pentru titlurile cu

venit fix pe termen scurt, mediu si lung si ca cererea si oferta determina pe fiecare

piata nivelul randamentului.

Ipoteza anticipatiilor este ipoteza in care anticipatiile investitorilor privind

evolutia ratei dobanzii determina relatia intre randamentele pe termen scurt si pe

termen lung.

3.2 Cai de optimizare a dobanzii




Aprecierea activitatii bancii prin prisma gestiuni trebuie sa tina cont de

posibilitatile de optimizare a elementelor caracteristice cum ar fi: capitalul,

angajamentele bancare in raport de riscuri etc.

Caile de optimizare la nivelul dobanzii sunt: marja neta a dobanzii, analiza

variatiei marjei nete a dobanzii, managementul GAP-ului, durata creantei si

volatilitatea dobanzii.

1. Marja neta a dobanzii (Net Interesting Margin – NIM) exprima in unitati

monetare diferenta dintre veniturile din dobanzi aferente activelor valorificabile si

cheltuielile cu dobanzile corespunzatoare.

Raportand marja neta a dobanzii la activele valoificabile se va obtine un

spread, calculat procentual. In functie de conditiile diferite de piata, pot fi

determinate mai multe posibilitati de optimizare a diferentei de dobanzi.

2. Analiza variatie marjei nete a dobanzii este o tehnica menita sa explice

miscarea diferentei de dobanzi in timp.

Factorii determinanti ce influenteaza modificarea intre doua perioade de

activitate normala sunt reprezentati de venitul dobanzii si cheltuielile cu dobanzile. In

considerarea notiunii prezentate se va lucra cu active valorificate si pasive

imprumutate.

Variatia diferentei de dobanzi este determinata de variatia celor trei factori: a

ratei, a volumului si a mixului.

Variatia ratei indica efectul modificarii ratei dobanzii intre dou momente

succesive.

Variatia volumului de credit identifica efectul modificarii nivelului de resurse

intre doua momente succesive.

Variatia mixului potrivit literaturii de specialitate nu este foarte clar definita.

Ea poate fi mai degraba asimilata cu variatia reziduala sau neexplicata.




3. Managementul GAP-ului. In scopul de a stabili o proprie politica a dobanzii,

banca trebuie sa identifice marimea portofoliilor active si pasive care vor fi

contractate din nou si evaluate din nou intr-o perioada data, precizata.

In aceasta perspectiva veniturile si cheltuielile cu dobanzile se pot modifica.

Aceasta modificare fata de echilibrul anterior determina aparitia unei diferente, a unui

gol, pe larg cunoscut, din preluarea numelui sau in limba engleza, ca GAP.

In activitatea bancii pot interveni diferente de volum intre activele pe care

banca le angajeaza si resursele pe care le are. Pentru stabilirea unui gol de dobanda,

banca identifica marimea portofoliilor de active si pasive ce trebuie contractate din

nou.

Pe de alta parte, banca este un instrument de transformare a scadentelor,

respectiv a resurselor pe termen scurt in resurse pe termen lung. Tendinta traditionala

o reprezinta atragerea de resurse pe termen scurt si promovarea creditelor pe termen

lung fapt realizat prin grija permanenta a bancii pentru regenerarea resurselor.

Se pune insa problema regenerarii nu numai din punct de vedere al volumului,

ci trebuie sa se puna problema ca acest contract de atragere de noi resurse se face in

noi conditii de pret, totodata pretul utilizarii resurselor fiind deja stabilit.

In cazul tarii noastre, pe fagasul dobanzilor fixe s-au dezvoltat foarte puternic

si dobanziile variabile, ducand la resimtirea mult mai puternica a riscului de dobanda.

Din aceste considerente, contractarea de catre banci a noi resurse presupune

reevaluarea lor in functie de conditiile noi de pe piata, respectiv a cheltuielilor si

veniturilor din dobanzi. In consecinta, se modifica corespunzator functia de pret, ceea

ce atrage atentia asupra faptului ca analiza GAP-ului implica o analiza de pret.

Conceptele de baza ale GAP-ului iau in considerare mai ales activele si

pasivele cu dobanda sensibila, astfel:

Activele cu dobanda sensibila sunt determinate prin insumarea

activelor cu dobanda variabila dar si a activelor cu dobanda fixa

cu scadebta in cursul perioadei curente;




Pasivele cu dobanda sensibila se stabilesc prin insumarea

pasivelor cu dobanzi variabile, precum si a dobanilor fixe ce au

scadenta in perioada curenta;

GAP zero in care diferenta dintre activele sensibile si pasivele

sensibile este egal cu zero;

GAP pozitiv in care diferenta dintre activele sensibile si pasivele

sensibile este pozitiva;

GAP negativ in care diferenta dintre activele sensibile si pasivele

sensibile este negativa.

4. Durata creantei (DURATION) si volatilitatea dobanzii. Recuperarea creantei

este o conditie vitala pentru creditor, astfel incat insasi durata medie a creantei devine

foarte importanta.

Fiecar creditor este interesat de conditiile, cadrul si termenele in care se

realizeaza rambursarea, respectiv de scadenta creantei.

In prezent se pune accent pe o alta modalitate de apreciere a efectului aprecierii

prin notiunea de durata. Astfel, fiecare creanta are o durata medie a creantei

determinata de totalitatea platilor intermediare efectuate de debitor, urmand a se

incheia, in conscinta, atunci cand se recupereaza integral avansul facut.

DURATION este o masura a duratei efective a imprumutului care incorporeaza

cadenta si dimensiunea fluxurilor monetare a creantei. Ea exprima impactul combinat

al ratei de piata, a dimensiunii platilor intermediare si al termenului asupra

volatilitatii pretului creantei.

Conceptul de durata (DURATION) este mai usor de inteles ca o masura a

elasticitatii dobanzii in determinarea valorii de piata a creantelor.

Se creeaza astfel o legatura determinanta: cat de mare este durata atat de mare

este sensibilitatea pretului.

Elasticitatea preturilor pleaca de la un concept mai general axat pe elasticitatea

preturilor in functie de cererea de marfuri.




3.3 Monitorizarea riscurilor dobanzii prin operatiuni extrabilantiere

Operatiunile extrabilantiere reprezinta o posibilitate totmai larg foloitade banci

pentru protejarea fata de riscuri specifice.

Operatiunile extrabilantiere sunt, in esenta lor, operatiuni care nu angajeaza

resursele administrate de banci in cadrul lor patrimonial.asumarea acestor operatiuni

nu angajeaza momentan resursesau active apartinand bancilor respective.

Operatiunile extrabilantiee reprezintaobligatiuni ale bancilor care devin

operabile in mod conditionat, care reprezinta un risc realizat.

In cadrul unui asemenea contract beneficiarul isi asigura riscul in schimbul

unei prime de risc, iar banca obligata isi asuma riscul si raspunderea stabilite

prinprevederile contractuale.

Astfel, pe ansamblu, efectele riscurilor sunt suportate mai bine de intreaga

comunitatea bancara. Pe total, o parte din riscurile asumate isi gasesc acoperire,

evitandu-se posibile efecte distrugatoare asupra activitatii unor unitati bancare.

Sub alt aspect, cei care isi asuma asemenea riscuri, unitati din sfera bancara, au

astfel posibilitatea, printr-o reala evaluare a riscurilor, sa mobilizeze resursele

necesare pentru acoperirea riscurilorsi, implicit, sa-si asigure un profit corespunzator.

In fapt, se asigura acoperirea riscurilor printr-o redistribuire a costurilor legate

de riscuri, pe care si le asuma si le suporta, in anumite proportii date, toti participantii

la activitatea bancara.

Extinderea operatiunilor extrabilantiere si perfectionarea derularii lor constituie

temeiul evolutiei sistemului de credit intr-un climat de stabilitate, prin evitarea

efectelor catastrofale ale riscurilor asupra activitatii bancilor si asupra vietii

economice, in ansamblul ei.

Operatiunile extrabilantiere se angajeaza in sfera:

Crediteor sub semnatura sau a scrisorilor de credit;

Conventiilor de vanzare cu rascumparare;




Optiunilor asupra titlurilor;

Optiunilor valutare etc.

In domeniul protectiei impotriva riscurlui dobanzii, operatiunile extrabilantiere,

au o larga utilizare sub forma:

Swap-urilor de dobanzi;

Anticipatiilor asupra ratei dobanzii;

Contractelor de limitare a dobanzii.

Operatiunile SWAP privind dobanzile fac obiectul unui contract prin care

partile convin sa schimbe intre ele fluxurile de dobanzi aferente unui capital national

si in cadrul unei perioade determinate.

Temeiul unor asemenea operatiuni decurg din aceea ca :

In contractele de imprumut dobanzile sunt practicate fie in

conditiile fixitate, cu valabilitate de-a lungul intregii perioade a

imprumutului, fie in conditii de variabilitate;

Agentii economici implicati in relatii de credit existente doresc

sa-si optimizeze pozitiile privind platile sau incasarile de

dobanzi.

Astfel apare o situatie in care partile , fiecare separat, au pozitii deficitare in

obligatiile lor privind dobanzile, situatie care poate fi insa imbunatatita prin swapde

dobanzi.

Conventia de anticipatie asupra ratei dobanzii (CAARD) (forward Rate

Agreement) este o operatiune prin care cele doua parti convin un imprumut exprimat

la un nivel dat, respectiv „notional”, a carui rata a dobanzii este stabilita initial.

Conventia are efect la o data in viitor, data de lichidarea, anterioara si diferita

de scadenta.

Utilizarile conventei de anticipatie asupra ratei dobanzii. Conventia de

anticipatie privind rata dobanzii poate fi utilizata pentru speculatie, arbitraj si

acoperire.




CAP.4 PIERDERILE CA ELEMENT DE COST. REGIMUL

PROVIZIOANELOR

4.1 Provizioanele. Concept

Activitatea bancara este purtatoare de riscuri specifice, vizavi de care se

promoveaza, pe scara larga, o politica de prevenire si evitare printr-o gama larga de

politici, cai si instrumente.

Totusi riscurile apar si se manifesta si ele reprezinta, pentru banci, implicit, si

pierderi. Pierderile din riscuri sunt inregistrate in ontabilitatea bancara pe o filiera

specifica, sau pe scurt explicat:

Bancile constituie provizioane pe masura pierderilor constatate

(sau probabile);

Provizioanele constituie pe baza costurilor inregistrate ca atare;

Costurile suplimentare determinate de proizioane influenteaza

rezultatele (in sensul diminuarii lor).

Astfel, in contextul dat, provizioanele se constituie in scopul acopririi unei

pierderi latente.

Dupa zona de activitate in care se produc pierderile, provizioanele se pot

constitui: prin dotatie, adica prin constituirea ca atare a unei rezerve, prin reevaluarea

instrumentelor respective (titluri,valuta etc.).

Prin natura lor, provizioanele prin dotatie sunt mai extinse, fiind practicate in

special in domeniul creditelor acordate, fiind cunoscute si printr-o adresare mai

directa prin denumirea provizioane pentru pierderile de credit sau alocatii pentru

pierderile de credit.

In teoria si practica provizioanelor se utilizeaza doua acceptiuni ale

provizioanelor:

Provizioane specifice, determinate pentru fiecare caz in parte prin

analiza situatiei debitorului (abordare micro-economica);




Provizioane generale, stabilite pe categorii de credite, functie de

gradul de risc imprimat de starea generala a economiei, ramurii,

tipului de debitor (abordare macro-economica).

Provizioanele specifice, stabilite pe baza analizei situatiei concrete a

debitorului, au ca elemente determinante:

Suma imprumutului si spezele bancare aferente;

Antecedentele capacitatii de plata a debitorului;

Respectivele afaceri ale debitorului;

Securitatea imprumutului, respectiv potentialul debitorului de a fi

solvabil si gradul de recuperare a creantei prin garantii si averea

mobila si imobil a debitorului;

Costurile necesare pentru recuperarea creantei;

Garantiile creantei ce pot fi utilizate in caz de faliment al

debitorului (ipoteci, garantii guvernamentale etc.);

Pretul creantei pe piata secundara.

Provizioanele generale isi afirma denumirea, in primul rand, prin aplicabilitatea

lor generala asupra oricarui debitor aflat in categoria de beneficiar de creanta, in care

se incadreaza, fie in functie de calitatea imprumutului, fie in functie de ramura in care

actioneaza.

Pe de alta parte abordarea general presupune reflectarea starii generale a

climatului economic. Elementele provizionului general se bazeaza pe:

Experienta din trecut a bancii respective;

Previziunile privind dezvoltarea economica, climatul disciplinei

economice si de plati, profitabilitatea;

Evolutia factorilor economici si politici care afecteaza capacitatea

de plata a debitorilor bancii;

Analiza evolutiei provizioanelor.




4.2 Practici si principii privind calculul provizioanelor

Baza de calcul a provizioanelor este reprezentata de creantele neperformante.

Creantele neperformante sunt creantele, de origini diferite, care prezinta riscul

de nerecuperare total sau partial, in functie de potentialu economico financiar si

capacitatea de credit al debitorului.

Situatia de creanta neperformante decurge din faptul ca:

Este o creanta in contencios;

Este o creanta care a depasit termenul de ingaduinta pentru

amanarea platii.

Considerarea creantelor neperformante se face ca atare de catre factorii

abilitatii de decizie pe diversele trepte ierarhice ale bancii.

Trebuie sa subliniem cu aceasta ocazie ca nu toate creditele nerambursate la

scadenta devin neperformante. Multe din aceste credite devin reuperabile prin

atitudinea expresa a debitorului, iar ltele pot fi restructurate sau reesalonate, ceea ce

le schimba conditiile de existenta, dar le pastreaza caracterul initial, credite in regim

normal.

Ca regula generala, atunci cand se modifica caracterul creantelor si din

neperformante reiau filiera normala, se poate efectua operatiunea de preluare la

venituri a dotatiilor de provizionare respective.

Elementele obiective privind calculul provizioanelor sunt relativ restranse si au

unele laturi esentiale ramase la interpretarea celor ce le aplica, adica la solutii proprii

ce pot fi manevrate, in functie de interese, de catre fiecare banca.

Asa cum s-a aratat anterior aplicarea normelor de constituire a dotatiilor de

provizionare are unele particularitati de ambiguitate care determina, ca predominante,

deciziile subiective raman defapt la latitudinea bancilor:

Sa aleaga momentul clasificarii si declararii creantei de tip creanta

neperformanta;




Sa evalueze cuantumul partii de creanta considerata

neperformanta;

Sa stabileasca volumul pierderilor ce pot fi acoperite prin

provizioane in exercitiul respectiv si, prin acestea, cuantumul

„alunecarii” recuperarii pierderilor spre exercitiile viitoare sau

prin majorarea tarifelor.

4.3 Politici arbitrare in domeniul provizioanelor

In activitatea de constituire a provizioanelor bancile pot actiona pro-domo,

functie de interesele lor, procedand de fapt la o politica arbitrara, daunatoare bancilor

in ansamblul lor si partenerilor lor, clienti, actionari si nu numai.

Motivatiile unor asemenea practici isi au izvorul din constrangerile impuse

bancilor ca agenti economici privind nivelul rezultatelor si nivelul fondurilor proprii,

constrangeri direct si intim legate intre ele.

In cazurile in care exercitiile se incheie cu rezultate slabe, publicate ca atare si

cunoscute in amanunt de cei interesati, o serie de parteneri ai bancii pot avea

comportamente adversefata de banca si pot sa procedeze la masuri de aparare ce sunt

contrare sau incomode pentru banca in cauza, printre care:

Atitudinea reticenta a bancilor partenere pe piata interbancaracare

poate restrange sau scumpi creditul acordat;

Scaderea increderii deponentilor in masura sa reduca, uneori

catastrofal, afluenta de resurse de aceasta provenienta;

Insatisfactia actionarilor si a titlurilor de creante subordonate, in

conditiile reducerii considerabile a veniturilor anuale, cu privire la

perspectivele de viitor.

Rezultatele slabe pentru un exercitiu sunt de natura sa afecteze potentialul de

regenerare a capitalului.

Influentele negative posibile se dezvolta pe diverse planuri.




In primul rand, diminuarea profitului obtinut conduce la reducerea

dimensiunilor profitului ce pot fi alocate pentru capital si rezerve si va determina, pe

ansamblu, scaderea ritmului de crestere a fondurilor proprii.

Pe plan secund, in conditiile reducerii profitului, este de asteptat ca increderea

publicului sa fie influentata si sa determine reducerea afluxului de subscriitori pentru

noile emisiuni de actiuni sau obligatiuni.

In conditiilein care norma li Cooke, sau prevederile legale statuate in acest

sens, obliga bancile de a mentine un raport fix intre nivelul activelor riscante (de

diverse grade) si cuantumul fondurilor proprii, pranele ce actioneaza pe linia

majorarii fondurilor proprii pot afecta major banca si-i pot limita perspectivele sale

de a se angaja in noi operatiuni si de a obtine profituri sporite, prin cresterea cifrei de

afaceri.

Toate aceste motivatii pot determina bancile sa conceapa anumite politici ale

provizioanelor de maniera sa asigure, pe cai ocolite, ascunderea situatie reale privind

pierderile prin glisarea lor incorectacatre alte exercitii (in anii urmatori) sau prin

umflarea preturilor si tarifelor.

Dar o „politica” de provizioane condusa incorect poate avea efecte deosebit de

negative privind imaginea bancii in randul clientilor, actionarilor si concurentilor in

functie de vicierea si performantelor, care o poate aduce.




4.4 Fondurile pentru riscurile bancare generale, ca sursa de recuperare a

pierderilor

Cresterea continua a amplitudinii riscurilor bancare la sfarsitul secolului XX a

readus in atentie, experiente si practici din trecut privind construirea de fonduri in

masura sa asigure acoperirea suplimentara a riscurilor in cazuri fortate.

Astfel, in Franta a fost aplicat din 1989 sistemul de formare a fondurilor pentru

riscuri bancare generale, iar legislatia din Romania a statuat rezerva generala pentru

riscul de credit, constituita in limita a 2% din soldul creditelor acordate.

Fondurile sau rezervele pentru riscurile bncare au constituit, in special in tarile

dezvoltate, obiectul unor analize ce au determinat sau confirmat unele caracteristici

acceptate unanim, dar au relevat si unele controverse in interpretarea lor.

Potrivit normelor de aplicare, „Fondurile pentru Riscurile Bancare Generale”

sunt definite ca „sume pe care conducatorii responsabili ai bancii decid sa le

constituie pentru acoperirea unor riscuri inerte pentru operatiunile bancare din motive

de prudenta”.

Fondurile astfel constituite nu sunt afectate pentru acoperirea unor cheltuieli

efective determinate dimensional si localizate ca atare, ci sunt destinate unor

evenimente urmatoare, deocamdata fiind tinute in rezerva.

Fondurile astfel constituite sun izolate intr-un cont de pasiv si, pe plan

prudential, fac parte din fondurile proprii de baza.

Dar ele nu au caracterul general al fondurilor derezerva pentru ca nu sunt sub

jurisdictia Adunarii Generale a Actionarilor, ci a conducatorilor executivi.

Dotarile pentru formarea „ Fondurilor pentru Riscurile Bancare Generale”

imbina caracteristicile constituirii si utilizarii provizioanelor cu cele ale fondurilor de

rezerva.

Consideram insa ca insusirile lor asemanatoare provizioanelor sunt

preponderente in ce priveste utilizarea acestor fonduri.




4.5 Monitorizarea provizioanelor – permisa a optimizarii rezultatelor bancare

Aspectele tratate in acest paragraf se axeaza pe o etapa,de fapt ulterioara, in

care se face administrarea propriu – zisa a provizioanelor, dar buna derulare a acestei

administrari depinde de maniera in care s – a pus, la un moment potrivit, un

fundament trainic acesrei operatiuni, prin stabilirea pretului de creditare.

Stabilirea pretului creditului este un moment semniicativ al fiecaruicontract

care se rezolva, in fiecare caz in parte, tind seama de :

Calitatea soecifica a clientului;

Exoerienta si traditia bancii in raport cu clirntela;

Ambientul economic al pietii;

Climatul concurential interbancar.

In fnctie de toate acestea (dar si de alti factori) fiecare banca trebuie sa-si

construiasca, pentru fiecare exercitiu o viziune proprie a cadrului in care va avea loc

procesul de creditare si sa-si stabileasca, prin sistemul de previziune, coordonatele

generale ale derularii creditarii.

In cadrul aceste previziuni trebuie sa se aiba in vedere:

Particularitatile mediului economic in perioada data;

Structura clientelei in functie de potentialul economic si

comportament;

Nivelul dobanziipe categorii de credite poate fi aplicat, in conditii

de prevenire si considerare a tuturor factorilor de risc.

Cum la sfarsitul exercitiului categoriile de credit sunt restranse, la minimum, in

doua ipostaze:

Credite care au fost rambursate ;

Credite nerambursate si considerate ireversibil, nerecuperabile

transformate in pierderi, rezulta ca in calculul estimativ s-au creat

rezerve pentru acoperirea creditelor pierderi de maximum 3,6

miliarde, care pot acoperi pierderi din credite ce reprezinta pana la




maximum 3,04% din totalul creditelor acordate in exercitiul

respectiv.

Desigur ca ipoteza, conceputa ca un program orientativ, se pune in prectica pas

cu pas de-a lungul exercitiului si ca in tot acest rastimp la fiecare acordare de credit s-

au reconsiderare a categoriei creditului, trebuie sa respecte cu severitate normele de

incadrare in diferitele categori si sa se asigure astfel pastrare proportilor stabilite in

calculul estimativ.

Corelarea continua a viziunii din calculul estimativ cu politica de creditare

curenta, la nivelul fiecarui factor decizional din cadrul bancii, reprezinta garantia ca

viziunea alocarii in pret pentru acoperirea riscului de credit este respectata si

infaptuita.

In incheierea acestui aspect este necesar sa subliniem ca o buna apreciere si

dimensionare a nivelurilor de dobanzi in functie de risc este determinata pentru

cresterea cifrei de afaceri in climatul concurential dat si vitala pentru banca prin

asigurarea acoperirii riscurilor pe care trebuie sa o infaptuiasca.

Oricat de rationale si convenabile ar fi conportamentele bancare privind

constituirea provizioanelor si administrarea lor, acest fapt nu ar avea nici o

functionalitate daca banca nnu si-ar crea, prin nivelurile platilor practicate, rezerve

indestulatoare care sa permita acoperirea provizioanelor ce se constituie.

Provizioanele constituite devin automat cheltuieli, dar aceste cheltuieli trebuie

sa-si aiba, in cadrul bancii, mecanismul necesar al bancii prin venituri

corespunzatoare.




CAP.5 PERFORMANTELE BANCARE

5.1 Contul de rezultate. Indicatori semnificativi

In varianta folosita de SUA, „Contul de venituri si cheltuieli” ne da o imagine

generala si deosebit de semnificativa a rationamentelor si procedeelor folosite pentru

determinarea rezultatelor nete si pentru o buna interpretare a performantelor bancare.

Incluzand in cadrul schemei de calcul un exemplu aferent anului 1995, avem o

viziune mai ampla asupre conceptului american privind reprezentarea sintetica a

determinantelor de baza ale performantelor bancare, pornind de la indicatorii

semnificativi ai contului de rezultate.

O alta modalitate de reprezentare a contului de rezultate bancare este varianta

franceza, care are o formulare analitica si care este axata pe forma bilantiera de

expresie.

Indicatorii principali ai contului de rezultate utilizati in practica franceza sunt

cei la care ne vom referi in cele ce urmeaza, acestia pun in evidenta particularitati

specifice axate preponderent pe expresia contabila a activitatii bancare.

Elementele semnificative ale contului de rezultate in modalitatea franceza sunt

urmatorele:

venitul net bancar (VNB), venit ce degaja din activitatea de

intermediere financiara si prestator de servicii al bancii. Ca

structura, venitul net bancar este constituit din venituri nete din

dobanzi si asimilate, cum ar fi comisioanele;

rezultatul brut din exploatare (RBE) este expresia activitatii

obijnuite, normale a bancii, dupa luarea in considerare a costurilor

de functionare, este un indicator folosit cu preponderenta in

compararea activitatii bancare desfasurate in conditii diferite;




rezultatul net bancar (RNB) reprezinta efectul, respectiv impactul

riscurilor asupra rezultatelor bancare,se determina pe baza

rezultatului brut din explotare.

In practica s-a constatat ca in prelucrarea datelor privind rezultatele, apar o

serie de factori ce determina marimea acestora:

1. Dinamica preturilor. Efectul influentei lor este considerat efectul- pret. In

cazul bancilor pretul se exprima prin nivelul dobanzii.

Dinamica pretrilor decurge:

pe de o parte, din raportul intre diversele categorii de resurse si

rgimul lor de procurere;

pe de alta parte, din evolutia dobanzilor debitoare pe piata.

Intre aceste doua se plaseaza marja, diferenta de dobanzi care variaza, la randul

ei, corelata cu dinamica elementelor prezentate.

In ceea ce priveste costul de procurare a resurselor, o importanta deosebita o au

depozitele proprii, ce sunt remunerate la niveluri reduse. Costurile cele mai mari sunt

asociate cu resursele atrase de pe piata interbancara.

Pentru atragerea de depozite ce contin costuri reduse ete necesara insa o retea

expandata ce presupune, la randul ei, cheltuieli ridicate. Volumul resurselor in acest

caz trebuie sa asigure o superioritate menita sa acopere si cheltuielile de retea.

Marja de dobanda se va stabili practic intre cele doua categorii de dobanzi si va

varia in functie de fluctuatia celor doua preturi.

2. Evolutia volumelor. Nivelul absolut al rezultatelor depinde de nivelul

operatiunilor active si pasive efectuate de banca. Trebuie insa avut in vedere si

structura operatiunilor,deoarece unele sunt mai profitabile, in timp ce altele sunt mai

putin profitabile.

In functie de profitabilitatea operatiunilor se stabilesc marje diferite pe tipuri de

operatiuni. Prin insumarea acestor marje se obtine marja globala.

In ceea ce priveste structura, efectul- structura trebuie tinut seama de tipul de

operatiuni, cat si de tipul ratelor de dobanda aplicate, fixe au variabile.




Practic se va lucra cu preturi fie fixe , fie variabile.

3. Efectul foarfece. Este determinat de raportul intre cheltuielile generale si

rezultatuk brut din exploatare. Cheltuielile generale reprezinta o componenta de baza

a utilizarii venitului net bancar, fiind un factor determinant al dimensionarii prifitului

brut.

Evolutia celor doua elemente (cheltuielile generale si rezultatul brut din

exploatare) in ritm diferit este deosebit de importanta in determinarea efectului

foarfece:

cresterea mai rapida a cheltuielilor generale determina scaderea

rezultatului brut din exploatare;

cresterea mai lenta a rezultatelor generale determina createrea

rezultatului brut din exploatare.

In concluzie banca trebuie sa acorde o atentie deosebita cheltuielilor generale,

are un rol major pentru ca ele reprezinta o rezerva potentiala de crestere a

rentabilitatii bancare.

4. Efectul protejarii de risc. Rezultatul bancar este influentat de pierderile ce

rezulta dein unele operatiuni efectuate. Asa cum banca are conditii, in unele cazuri,

de a obtine plusvaloare, poate inregisatra si pierderi sau minus valoare.

Pentru a prevenii aceste situatii, bancile constituie provizioane, ca modalitati

specifice de formare a rezultatelor bancare. Ele se prezinta ca o modalitate de

acoperire a riscurilor. Provizioanele determina insa cheltuieli si reducerea rezultatului

brut din exploatare.

Provizioanele se constituie pentru:

depreciere, cum ar fi cea acreantelor si a titlurilor;

riscuri si cheltuieli, in ceea ce priveste devizele si operatiunile

extrabilantiere;

riscul de tara, risc preconizat in legatura cu activitatea bancara

internationala.




In unele tari, bancile dispun de o oarecare libertate in ceea ce priveste

provizioanele si stabilirea lor.

Pe de-o parte, trebuie sa ia in calcul asumarea riscului si necesitatea de acoperire

a lui, dar, pe de alta parte, trebuie avut in vedere si faptul ca provizioanele

diminueaza rezultatul net.

Supradimensionarea nejustuficata, abuziva a provizioanelor va duce la

diminuarea profitului brut si implicit a impozitelor pe profit.

Interesele bancii vin, din acest punct de vedere, in contradictie cu interesul

general.

Ca argument pentru limitarea formarii de provizioane il reprezinta si faptul ca

bancile isi constituie si rezerve pt riscul general. Aceste rezerve se constituie cu

aceeasi utilitate, direct din profit, dar dupa plata impozitului pe profit.

Utilizarea conceptelor de origine franceza in prezentarea rezultatelor ne da o

imagine completa asupra cadrului de expresivitate asigurat de fiecare notiune.

Urmarirea in timp a rezultatelor in diferitele lor ipostaze permite o mai buna

intelegere a esentei conceptelor si a evolutiei lor in timp.

5.2 Sistemul ratelor de expresie a performantelor bancare

O prima exprimare a rezultatelor si performantelor bancare se inscrie in

domeniul profitabilitatii.

Principalele rate de profitabilitate sunt rentabilitatea economica, rentabilitatea

financiara si marja neta a dobanzii.

Rentabilitatea economica este definita ca raportul intre profitul net si activele

totale bancare. Aceasta rata da o apreciere generala a profitabilitatii bancare.

In tarile dezvoltate, marimea tipica a acestei rate este intre 0,5% si 1%.

Bancile de dimensiuni foarte mari inregistreaza rate mai mici. In ceea ce

priveste semnificatia potentiala un trend in scadere arata ca banca este in




dificultate iar un trend in crestere este expresia unor rezultate reusite, dar

poate fi si expesia asumarii unor riscuri excesive de catre banca.

Rentabilitatea financiara este definita ca raportul dintre profitul net si capital.

Ea da practic o expresie a profitului raportat la capital. Marimea tipica a

acestei rate este in tarile dezvoltate este de aproximativ 10-12%. O rata a

rentabilitatii financiare mai ridicata poate fi efectul unui capital mic, sau

expresie a capacitatii crescute de a obtine prin imprumut resurse

suplimentare.

Marja neta a dobanzii este definita prin raportarea veniturilor nete din

dobanzi la activele valorificate medii. Ea este de fapt diferenta dintre castigul

din venituri si cheltuielile cu dobanzi raportate la activele valorificabile. In

general, marja neta a dobanzii variaza intre 3-10%. Bancile de detaliu

inregistreaza marje nete de dobanzi mai ridicate, in timp ce bancile mari

unele mai scazuie, datorita costurilor mari ale fondurilor. In ceea ce priveste

semnificatia potentiala: o marja scazuta este dovada unei mari dependenta

fata de dobanzile pe termen scurt si pazive volatile; o marja ridicata este

expresia succeselor in managementul activelor si pasivelor, dar poate fi si

expresia unui plasament in active foarte riscante; o marja constanta arata ca

banca are dificultati in obtinerea profitului.

In general se observa ca marile banci sunt cele mai avantajoase in timp ce

bancile mici se afla intr-un proces de evolutie mult mai lent.

O a doua grupa din cadrul ratelor de expresie a performantelor bancare o

reprezinta ratele de exploatare. Ratele de exploatare au ca obiect evaluarea costului

resurselor precum si randamentul utilizatorilor.

In privinta ratelor de exploatare, Comisia bancara Franceza face o serie de

recomandari dupa cum urmeaza:

Costul mediu al depozitelor este definita ca raport dintre cheltuielile din

dobanzile si pasivele din imprumuturi cu dobanda, sau suma medie a

depozitelor. Acest cost este asteptat sa varieze atat in functie de evolutia




dobanzii pe piata, cat si in functie de raportul dintre activele sensibile si

pasivele sensibile. O rata ridicata a costului mediu al depozitelor reflecta

schimbari in structura medie a pasivului sau poate sugera probleme de

lichiditate, in sensul in care bancile isi procura lichiditati la preturi ridicate.

Bancile mici au o rata a costului scazuta, explicata de eficienta retelei de

colectare.

Randamentul mediu al creditelor este definit ca raport dintre dobanda

incasata de la clientela si suma medie a creditelor. In calculul acestei rate nu

vor fi incluse datele privind creditele neperformante si litigioase. Dinamica

acestui randament poate fi influentata de doi factori: evolutia dobanzii pe

piata, daca rata dobanzii este mare randamentul este mare, si raportul dintre

activele sensibile si activele nesensibile. In cazul titlurilor se poate calcula o

rata de echivalenta. Daca aceasta rata este ridicata inseamna ca este specific

un risc inaltal portofoliului. Pentru credite, un randament ridicat este expresia

unui portofoliu de credite riscante. O rata scazuta a randamentului creditelor

poate indica posibilitatea ca banca sa duca o olitica conservatoare de credit,

dar aceasta rata poate decurge si din nivelul ridicat al creditelor cu probleme.

Marja credite – depozite este definita ca diferenta dintre randamentul mediu

al creditelor si costul mediu al depozitelor.

Aceste trei rate de exploatare determinate la nivelul general pot fi aplicate si pe

segmente de activitate bancara.

In primul segment, cel al pietei interbancare, aceste trei rate de exploatare au

urmatoarele denumiri: costul mediu al creditelor interbancare, randamentul mediu al

creditelor interbancare si marja credite – depozite interbancare.

Cele trei rate se refera la operatiunile de trezorerie, care se analizeaza separat,

deci se poate realza o separare a lor.

Dupa unii specialisti, trezoreria mareste bilantul, neavanda o importanta

deosebita pentru banca. Trezoreria insa este foarte importanta pentru ca prin ea se

realizeaza echilibrul general al bancii.




Al doilea segment priveste fondurile imprumutate.

A treia grupa de rate se refera la ratele de structura ( ratele comisioanelor) in

sistemul bancar.

In acest context se pleaca de la o rata de baza definita prin raportul dintre

comisioane si venitul net bancar, care stabileste proportia comisioanelor in venitul net

bancar si care caracterizeaza situatia bancii din acest punct de vedere, in momentul

calculului.

Aceasta expresie este o modaliatate d reprezentare a locului comisioanelor in

activitatea bancii.

In acelasi sens, dar cu alti termeni, este utilizata o alta structura definita pe baza

raportului dintre alte venituri si totalul de venituri, exprimand contributia altor

venituri la venitul bancar. Marimea tipica a acestei rate este de 5-10%, cresterea ei

exprimand largirea serviciilor bancare bazate pe comisioane.

Tot in cadrul ratelor de structura este definit si raportul dintre alte cheltuieli si

alte venituri exprimanda potentialul altor activitati si implicit al cheltuielilor legate de

acestea de a genera venituri. Marimile ridicate ale acestei rate exprima insuficienta

operatiunilor sau costurilor legate de introducerea de noilor tehnologii (in special

legate de tehnologiile suplimentare). Marimi ridicate se inregistreaza in special in

bancile de detaliu datorita cheltuielilor mari de personal si de retea pentru colectarea

banilor.

In bancile cu ridicata ea inregistreaza valori mai mici.

Problematica ratelor de structura se axeaza pe o tema da maxima actualitate in

practica bancilor din tarile dezvoltate: proportia intre veniturile si cheltuielile cu

dobanzile si veniturile si cheltuielile din alte surse decat dobanzile, problema tratata

in capitolul 2.

In scopul de a sensibiliza in vederea mobilizarii pentru cresterea veniturilor si

scaderea cheltuielilor din alte surse decat dobanzile se foloseste cu preponderenta rata

poverii sau rata cheltuielilor nete de regie, determinata ca rata prin raportul dintre

diferenta dintre cheltuielile pentru alte destinatii decat dobanzile si veniturile din alte

surse decat dobanzile si activele medii.




5.3 Aspect comparative privind rentabilitatea bancara contemporana si

semnificatiile evolutiei ei

Analiza rentabilitatii bancare la nivelul primelor 50 de banci aflate in fruntea

activitatii mondiale, la un moment dat, in cazul nostru anul 1995, arata ca

rentabilitatea bancara din diverse tari este intens contrastanta.

Desi datele nu sunt perfect comparabile datorita unor norme specifice de

contabilizare, rezulta superioritatea unui prim grup reprezentat de Anglia si SUA,

urmat de Olanda, Germania si Elvetia, in timp ce Franta, Italia si in special Japonia se

afla pe treptele de jos.

Din aceste aprecieri de mare generalitate rezulta ca profitul nu este determinat

nici de marimea activelor , nici de cea a capitalurilor si ca, in ultima instanta

aptitudinile bancherilor de a derula operatiunile di a monitoriza riscurile intr-un

ambient economic dat creeaza conditii de profit si rentabilitate.

In perioada sfarsitului de secol, sustinerea financiara publica a fost cea care a dat

un sprijin pentru a salva unele banci, din tari dezvoltate ale lumii, de la faliment fapt

care a dat ca rezultat mentinerea unei stabilitati relative a sistemului bancar , deosebit

de importanta in economiile nationale ale fiecarei tari.

Produse, Costuri Si Perform Ante Bancare

Documents

Transcript of Produse, Costuri Si Perform Ante Bancare