PROCESUL DE EXTINDERE A UNIUNII EUROPENE

Autori:

Vodarici Alina Gabriela

Vintila Karla Alexandra

Vintila Laura Ruxandra

Zamfir Ramona Dora

Cuprins

I. Procesul si premisele extinderii UE

II. Motivele extinderii UE

III. Istoricul UE

IV. Criterii de aderare

V. Moneda unica EURO

VI. Tari aflate pe drumul aderarii la UE

VII. Impactul extinderarii UE asupra vietii cotidiene si asupra institutiilor europene

VIII. Extindere UE : pericol sau oportunitate?

IX. Limitele extinderii UE

X. Cum va afecta extinderea relaţiile Uniunii Europene cu restul lumii?

2

Rezumat: În primul rând, el încearcă să ofere răspunsuri la numărul mare de întrebări adresate

de cetăţeni pe parcursul procesului de ratificare pentru aderarea a zece noi membri la 1 mai

2004. De ce se măreşte UE de la 15 la 25 (şi într-o etapă ulterioară mai mulţi) membri ? Care

vor fi efectele extinderii asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor? Sunt speranţele şi îndoielile

exprimate în actualele şi viitoarele state membre întemeiate ? Astfel de întrebări puse de

cetăţeni merită un răspuns serios. Scopul pe care l-am urmărit este să prezint într-o manieră

echilibrată nu numai avantajele şi oportunităţile oferite de primirea de noi membri în UE, ci şi

obstacolele, costurile şi riscurile potenţiale implicate de acest proces.

În al doilea rând, raportul abordează principalele provocări pe care le presupune

extinderea. Aderarea a 10 ţări în 2004 este numai o etapă într-un proces care a început cu mai

bine de un deceniu în urmă şi care va continua încă mulţi ani de acum încolo. În toată această

perioadă, atât membrii mai vechi, cât şi cei mai noi au realizat progrese semnificative, deşi

rămân încă multe de făcut. Ce anume va asigura succesul procesului de extindere? Ce trebuie

făcut pentru obţinerea unor beneficii maxime şi evitarea unui succes parţial sau chiar a unui

eşec al acestui proces ?

Scopul meu este să expun principalele domenii în care UE trebuie să elaboreze o

strategie în vederea realizării cu succes a extinderii. Chiar dacă percepţia generală a

populaţiei asupra extinderii este pozitivă, este necesar ca procesul de informare să continue.

Unele din întrebările adresate vizează probleme de bază ale integrării europene. Extinderea

UE pentru a cuprinde mai multe ţări va fi însoţită de o pierdere a identităţii naţionale ? Va fi

oare posibil să se ia decizii în cadrul UE dacă aceasta va număra atât de mulţi membri ? Oare

extinderea va ajuta UE să-şi facă mai puternic auzit glasul pe plan mondial ? Pe măsură ce se

apropie de momentul extinderii, UE trebuie să răspundă la aceste întrebări.

Acest proces în care societăţi şi popoare sunt aduse laolaltă începe acum. El este

similar unei fuziuni din lumea afacerilor: adevăratul test al succesului ei este atunci când

devine o realitate de zi cu zi pentru cei care muncesc acolo. Iată de ce este nevoie de o agendă

foarte clară pentru gestionarea schimbărilor într-o Uniune Europeană extinsă.

3

I. Procesul si premisele extinderii UE

Extinderea Uniunii Europene se referă la aderarea pe parcursul timpului a noi state la

Uniunea Europeană. Extinderea este un proces sui generis în comparație cu celelalte

provocări ale UE. Ca politică, extinderea este mai mult decât o preocupare a organelor

comunitare; Procesul de extinderea depinde de: pregătirea internă a țărilor candidate,

pregătirea internă a UE, negocierile de aderare propriu-zise.

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput

in 1951 intre sase state europene: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda.

Dupa cinci valuri de aderari (1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie; 1981: Grecia;

1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia,

Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria); 2007 : Romania , Bulgaria.

UE are acum 27 de State Membre. Acest proces are ca scop extinderea pasnica a zonei de

stabilitate si prosperitate catre noi membri. Extinderea este un pas important in constructia

unei Uniuni Europene mai puternice si mai competitive, necesara pentru stabilizarea

intregului continent european, consolidarea pacii si democratiei, intarirea economica si

dezvoltarea durabila, precum si pentru asimilarea diversitatii culturale si istorice europene.

A fost un proces de durata si impreuna cu toate celelalte entitati implicate, reteaua

Camerelor de Comert europene a contribuit din plin la pregatirea procesului de aderare.

O pregatire adecvata pentru acest eveniment este cheia succesului procesului de extindere a

UE. Cu cat firmele sunt mai bine informate, cu atat ele vor fi mai competitive pe Piata Unica

Europeana. Data de 1 Mai 2004 reprezinta un punct de referinta istoric si deosebit de

important pentru dezvoltarea Uniunii Europene (UE). Prin integrarea a 10 noi tari din Europa

Centrala si de Est si bazinul Mediteranean, Uniunea Europeana impune acum celor 27 de

state valori comune de libertate, democratie, respectarea legii si a drepturilor omului. Acest

val de extindere reprezinta o realizare unica – inseamna unitate in diversitate si in acelasi

timp, un angajament luat pentru promovarea prosperitatii continentului nostru prin pace,

securitate, solidaritate si stabilitate pentru toti cetatenii europeni.

Procesul de extindere a UE a pornit din dorința clară de a crea premisele necesare

unei uniuni cât mai strânse a popoarelor europene. Condițiile de bază pentru extinderea

Uniunii Europene au fost stipulate prin Tratatul privind Uniunea Europeană care prevede că:

"orice stat european poate cere să devină membru al Uniunii". În acest sens, statul interesat își

adresează cererea de aderare Consiliului UE, care se pronunță în unanimitate, după

consultarea Comisiei Europene și obținerea avizului conform din partea Parlamentului

4

European. Decizia Legislativului european se adoptă în condițiile întrunirii majorității

absolute a membrilor săi. Uniunea Europeană de astăzi, are 27 de state membre și o populație

de aproximativ 500 de milioane de locuitori, este mai sigură, mai prosperă, mai puternică și

exercită o mai mare influență decât Comunitatea Economică Europeană de acum 50 de ani,

cu 6 state membre și o populație de mai puțin de 200 de milioane de locuitori. Uniunea

Europeană este deschisă oricărui stat european care îndeplinește criteriile democratice,

politice și economice pentru dobândirea calității de membru. De asemenea, înaintea fiecărei

extinderi, UE elaboreaza capacitatea de absorbție a noilor membri, precum și abilitatea

propriilor instituții de a funcționa corespunzător în continuare. Extinderile succesive au întărit

democrația, au conferit securitate Europei și au sporit potențialul său comercial și de creștere

economică.

II. Motivele extinderii UE

Extinderea UE este rezultatul hotărârii de a împărți cu alte state beneficiile obținute de

Europa Occidentală prin crearea unei zone stabile, unde războiul a devenit imposibil. UE are

responsabilitatea de a ajuta țările vecine să se dezvolte din punct de vedere economic și

democratic, în paralel cu promovarea stabilității și securității. Acest ideal își are rădăcinile în

experiența acumulată datorită tulburărilor manifestate pe continentul european în anii

interbelici, a distrugerilor cauzate de ultimul război și a optimismului care a început să se

manifeste în perioada de după război. Pacea și stabilitatea constituie premisele unei economii

prospere, reciproca fiind în egală măsură valabilă. Raționamentul părinților fondatori ai UE s-

a bazat pe logica faptului că integrarea economiilor din Europa Occidentală ar preveni

războiul și ar crea pace, stabilitate și prosperitate pentru toți cetățenii, pretutindeni în Europa.

Această viziune este în continuare importantă, după cum a demonstrat-o și dezintegrarea

violentă a fostei Iugoslavii. Extinderea prin primirea de noi state membre va defini cadrul

politic și economic al UE pentru mai bine de o generație de acum încolo.

III. Istoricul UE

5

IV.Criterii de aderare

Uniunea este întemeiată pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor

omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a statului de drept. Orice stat european care

respectă aceste principii poate solicita să devină stat membru al Uniunii. Condiţiile sunt

prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană .

Depunerea cererii de aderare la UE este doar începutul unui proces lung şi riguros.

Startul oficial este dat în momentul în care o ţară îşi depune cererea de aderare – deşi, de cele

mai multe ori, acest lucru este rezultatul unei relaţii bilaterale, deja solide, cu UE. O cerere

valabilă atrage după sine o serie de proceduri de evaluare care pot - sau nu - conduce la

invitarea statului să adere la UE. Ritmul în care avansează fiecare ţară depinde numai de

progresele pe care le face aceasta către realizarea obiectivelor noastre comune.

Cererea depusă de o ţară care doreşte să adere la UE este transmisă Consiliului.

Comisia Europeană contribuie cu o opinie oficială privind ţara solicitantă, iar Consiliul

decide dacă acceptă sau nu candidatura. Odată ce Consiliul decide în unanimitate asupra unui

mandat de negociere, negocierile între ţara candidată şi toate statele membre pot fi oficial

deschise. Acest lucru nu se întâmplă, însă, în mod automat. Ţara solicitantă trebuie să

îndeplinească o serie de criterii înainte ca negocierile să demareze.

6

Aşa-numitele „ criterii de la Copenhaga ”, stabilite în decembrie 1993 de Consiliul

European de la Copenhaga, impun unui stat candidat să aibă:

instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului,

respectarea şi protecţia minorităţilor;

o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii

concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii;

capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru şi, în special, adeziunea la

obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.

În 1995, Consiliul European de la Madrid a adus clarificări suplimentare – o ţară

candidată trebuie, de asemenea, să fie capabilă să pună în practică regulile şi procedurile

comunitare. Aderarea presupune, de asemenea, ca ţara candidată să dispună de condiţiile

necesare pentru integrarea sa, prin adaptarea structurilor sale administrative. Cu toate că este

important ca legislaţia UE să fie transpusă în legislaţia naţională, este şi mai important ca

legislaţia să fie aplicată corect şi respectată, prin intermediul structurilor administrative şi

juridice corespunzătoare. Aceasta este o condiţie necesară în vederea aderării, bazată pe

încredere reciprocă.

La rândul său, UE trebuie să fie capabilă să primească noi membri: trebuie să garanteze

că instituţiile sale şi procesele de luare a deciziilor rămân eficiente şi viabile; pe măsură ce se

extinde, trebuie să fie capabilă să dezvolte şi să aplice politici comune în toate domeniile şi

trebuie să-şi poată finanţa în continuare politicile, într-o manieră durabilă.

V. Moneda unica EURO

Statele afl ate in faza de aderare, ca şi cele care au intrat in Uniune după intrarea in

vigoare a Tratatului de la Maastricht nu au posibilitatea de opţiune cu privire la participarea

in cadrul zonei Euro şi, implicit, cu privire la adoptarea monedei unice. Ca atare, Conform

Tratatului CE şi excluzand statutul de “opt-out”, un stat membru poate să adopte moneda

Euro dacă dovedeşte că indeplineşte condiţiile de convergenţă nominală şi pe cele de

convergenţă reală, după ce face parte pentru o perioadă de cel puţin doi ani din Mecanismul

Ratei de Schimb 2, sau poate să rămană stat membru cu statut de derogare. Un Stat Membru

căruia i se aplica o derogare este, conform articolului 122 al Tratatului, exclus de la drepturile

şi obligaţiile aferente Sistemului European al Băncilor Centrale . Deşi aderarea presupune

7

acceptarea obiectivelor UEM, indeplinirea criteriilor de convergenţă nu reprezintă o

precondiţie pentru aderare. Cu toate acestea, intrucat aceste criterii reprezintă indicatori ai

unei politici macroeconomice generatoare de stabilitate, toate Statele Membre din afara zonei

euro şi cele aflate in curs de aderare aplică politici macroeconomice care conduc spre

apropierea de atingerea acestor criterii.

Criteriile cerute sunt:

- Criteriul economic, identifi cat prin existenţa unei economii de piaţă funcţionale

- Implementarea unor prevederi specifice ale aquis-ului privind Uniunea economicã si

monetarã

Acquis-ul din acest domeniu cuprinde:

1) elemente care trebuie transpuse in legislaţie inainte de data aderării, incluzand:

- interzicerea fi nanţării directe a sectorului public: aceasta se referă la interzicerea depăşirii

de cont şi a oricărui alt tip de facilităţi de creditare acordate instituţiilor publice, precum şi la

interzicerea procurării directe de instrumente de datorie publică de către BCE sau de către

Băncile Centrale Naţionale. Motivul este asigurarea disciplinei fi scale şi faptul că aceasta

reprezintă un element de bază al independenţei Băncii Centrale.

- interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la instituţiile fi nanciare: aceasta se

referă

la interzicerea oricărei măsuri care nu este bazată pe considerentele prudenţiale ce stabilesc

accesul privilegiat al organismelor publice la instituţiile fi nanciare. Acest lucru este motivat

de faptul că astfel se completează interdicţia fi nanţării directe, se consolidează libera

circulaţie a capitalului şi se previne distorsionarea principiilor economiei de piaţă.

- independenţa Băncii Centrale: Banca Centrală Naţională trebuie sa işi fi xeze ca obiectiv

explicit stabilitatea preţurilor şi nu trebuie să existe nici o instituţie sau organism extern care

să poată să dea dispoziţii, aprobe, cenzureze, să fi e consultat sau să participe la luarea

deciziilor acesteia. Pentru transpunerea legislaţiei comunitare legată de participarea la

Sistemul Băncilor Centrale Europene, Romania va fi naliza ajustarea cadrului legal

corespunzător pană cel mai tarziu la 31 decembrie 2006, in condiţiile in care aderarea va avea

loc la 1 ianuarie 2007.

2) elemente cu care statul respectiv trebuie să se conformeze numai după data aderării.

Acestea includ:

- politica ratei de schimb şi politica economică,

- coordonarea politicilor economice cu celelalte state membre prin participarea la procedurile

UE,

8

- aderarea la prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere şi ale statutului SEBC.

VI. Tari aflate pe drumul aderarii la UE

Croaţia, Islanda, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Turcia sunt ţări

candidate. Negocierile de aderare cu Muntenegru şi cu Fosta Republică Iugoslavă a

Macedoniei nu au demarat încă.

Celelalte ţări din Balcanii de Vest – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Kosovo

conform Rezoluţiei nr. 1244 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite – au primit

promisiuni cu privire la perspectiva de a deveni state membre ale UE, de îndată ce vor fi

pregătite. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de potenţiali candidaţi.

Procesul de stabilizare şi asociere este un proces stabilit de UE cu toate ţările din Balcanii

de Vest care are drept obiectiv apropierea progresivă a acestora de UE. Datorită acestui

proces, aceste ţări se bucură deja de acces liber la piaţa unică a UE pentru aproape toate

exporturile lor, precum şi de sprijin financiar din partea UE pentru eforturile depuse în

direcţia realizării reformelor. Piesa centrală a procesului constă în încheierea unui acord de

stabilizare şi asociere (a se vedea acordul dintre UE şi Croaţia) care reprezintă o relaţie

contractuală între UE şi fiecare ţară din Balcanii de Vest şi care stabileşte drepturi şi obligaţii

reciproce. Acordurile de stabilizare şi asociere se concentrează asupra respectării principiilor

democratice esenţiale şi a principalelor elemente centrale ale pieţei unice europene. Prin

instituirea unei zone de liber schimb cu UE şi existenţa regulilor (în materie de concurenţă,

ajutor de stat, proprietate intelectuală etc.) şi a avantajelor conexe (de exemplu, dreptul de

stabilire) precum şi reformele introduse pentru a realiza adoptarea standardelor, acest proces

va permite economiilor din această regiune să înceapă să se integreze în UE. Dacă aceste

criterii sunt îndeplinite, acordurile de stabilizare şi asociere pot fi finalizate cu toate ţările din

Balcanii de Vest în 2008 – acorduri fie semnate, fie în vigoare.

VII. Impactul extinderarii UE asupra vietii cotidiene si asupra

institutiilor europene

9

De acum inainte, toti cetatenii Uniunii Europene vor avea posibilitatea de a trai, calatori,

munci si studia cu mai multa usurinta pe intreg teritoriul acesteia, care se intinde de la Marea

Baltica pana in estul Marii Mediterane. De exemplu, studenti din 27 de State Membre pot

studia la oricare universitate doresc in orice tara membra a Uniunii. Legislatia europeana

implementata in noile |ari Membre va garanta aderarea acestora la actualele standarde privind

siguranta bunurilor si serviciilor, publicitatea, comertul electronic, practicile comerciale

legale, regulile privind mediul inconjurator si siguranta alimentatiei, a hranei. La capatul

perioadei de tranzitie prin care trece conceptul de libera circulatie a fortei de munca, oameni

de pe tot cuprinsul Europei vor putea beneficia de politicile si conditiile imbunatatite de

angajare prin intermediul cresterii nivelului de pregatire, a flexibilitatii pietei muncii si

mobilitatii fortei de munca, a climatului de afaceri, adaptarea la noile tehnologii si crearea de

oportunitati egale. Va exista de asemenea si o preocupare activa, reala pentru o crestere a

calitatii vietii, proces ce va fi realizat prin politici comune europene care vizeaza protectia

mediului si o securitate mai buna pentru toti cetatenii Europei; toate acestea vor fi realizate

prin conjugarea eforturilor in lupta impotriva crimei, drogurilor si migratiei ilegale.

In timpul perioadei de inceput a Uniunii extinse, Tratatul de Aderare a intampinat

perioade de tranzitie pentru ca “vechile” si “noile” State Membre sa se poata obisnui gradual

cu noile dimensiuni economice si sociale ale Uniunii Europene. Acest fapt va usura procesul

de integrare in ceea ce priveste libera circulatie a fortei de munca, achizitionarea de terenuri

si imobile, taxa pe valoarea adaugata si accizele, precum si in privinta mediului.

XI. Extindere UE : pericol sau oportunitate?

Putini sunt factorii de decizie care mai contesta necesitatea morala, economica si politica

a procesului, chiar daca unii dintre ei, cum sunt cei din Franta, s-au convertit recent. Au fost,

in fapt, invatate lectiile razboiului din fosta Iugoslavie, de vreme ce extinderea este perceputa

ca un extraordinar element stabilizator in estul continentului european.

Dupa recenta extindere, Europa celor 27 este al treilea ansamblu populat din lume (453

milioane de locuitori), cu mult insa in urma Chinei si Indiei, dar inaintea Statelor Unite (300

de milioane de suflete) si Rusiei (140 de milioane). Cu un PIB de 10.000 miliarde de euro,

Uniunea Europeana reprezinta o treime din bogatia lumii si o cincime din comertul

10

international. Natiunile Unite, Fondul Monetar International sau Organizatia Mondiala a

Comertului vor ignora mai putin pozitia unui grup care si-ar putea impune cu mai multa forta

punctul de vedere asupra problemelor mondiale.

Noile tari membre aduc un plus de dinamism economic. “Cei 15”, cu o crestere de 0,4%

in 2004, lasa impresia ca stau pe loc in raport cu ritmul de 3,6% inregistrat anul trecut de cei

zece nou veniti, care ar putea redistribui cartile in Europa. Daca China este atelierul lumii,

Cehia si Slovacia pot fi atelierul Uniunii Europene, care dispune in Est de piete de desfacere,

dar si de o mana de lucru calificata si ieftina. Noile tari membre, care reprezinta doar 5% din

economia Uniunii, nu vor beneficia insa decat progresiv de ajutoare agricole directe, care

devoreaza inca jumatate din bugetul comunitar. Fondurile structurale, care au permis

decolarea Spaniei sau a Irlandei, vor fi, de asemenea, limitate de regula ce nu permite sa se

injecteze mai mult de 4% din PIB in economiile noilor veniti, in general economii sarace. In

scenariul cel mai “risipitor”, care are putine sanse de a fi realizat, cotizatia “celor 15” la

pusculita comuna ar trece de la 100 de miliarde de euro anual la 143 de miliarde in 2013,

ceea ce ar insemna 1,15% din PIB, fata de 1% cat este prezent.

Comisarul pentru extindere, Günter Verheugen, obisnuieste sa spuna adesea ca extinderea

a fost atat de bine pregatita incat vechilor state membre le-ar fi foarte greu sa respecte

criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca noile state membre. “Cei 15” nu sunt totusi

entuziasmati. Dimpotriva, scepticismul pare sa domine la Berlin sau Paris. Vechile state

membre si-au inchis temporar frontierele pentru muncitorii din Est.

In acelasi timp, statele bogate din Uniune, in frunte cu Germania si Franta, vor sa inghete

bugetul european la nivelul actual, in pofida admiterii unor tari al caror standard de viata nu

reprezinta in unele cazuri decat o treime din media vechilor tari membre. Sondajele de opinie

sunt si mai descurajatoare. Ultimul Eurobarometru arata ca 47% din popula¡ia “celor 15”

percepe extinderea mai mult ca un pericol decat ca oportunitate.

Franta este de departe cea mai ostila. Sondajele sunt mai bune in Est, dar si aici atmosfera

este departe de euforia care domnea in timpul reunificarii Germaniei. In vechile state membre

11

nu se cunoaste nici unde se va opri procesul intr-o Uniune care n-a prevazut ca se va extinde

atat de repede si cu atatea state, “big-bangul” de la 1 mai fiind considerat o utopie la sfarsitul

anilor 90.

IX Limitele extinderii UE

Conform articolului 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană "orice stat european

care respectă principiilestabilite în articolul 6(1) poate depune cererea de aderare la

Uniunea Europeană”. Articolul 6(1) prevede că “Uniunea are la bază principiile de

libertate, decmocraţie, respect al drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale, şi statul

de drept, principii comune statelor membre”.

Uniunea Europeană nu şi-a stabilit limitele geografice, dar fiecare stat candidat

trebuie să îndeplinească criteriile enunţate de Consiliul European de la Copenhaga:

democraţie, stat de drept, respectul drepturilor omului şi protecţia minorităţilor, o economie

de piaţă funcţională cu capacitatea de a face faţă presiunii competitive din Uniunea

Europeană, precum şi capacitatea de a-şi asuma obligaţiile care decurg din statutul de

membru.

În prezent sunt implicate 13 state în procesul de extindere, în anii următori alte state

putând să depună cererea de aderare. Uniunea Europeană a identificat drept potenţiali

candidaţi statele din regiunea vestică a Balcanilor5, inclusiv fosta Iugoslavie, care au în

proiect aderarea în viitor la Uniunea Europeană. Procesul de Stabilizare şi de Asociere, care

este cadrul politicii Uniunii Europene în Vestul Balcanilor, oferă perspective aderării la

Uniune şi un program de asistenţă care să sprijine pregătirea acestor state. De asemenea, este

posibil ca Norvegia6 şi Elveţia7, care au depus cereri de aderare în trecut, să-şi reformuleze

cererile în viitor.

X. Cum va afecta extinderea relaţiile Uniunii Europene cu restul lumii?

12

Pentru ca extinderea să aibă succes, sunt necesare implicarea şi sprijinul activ al

cetăţenilor, atât din Statele Membre, cât şi din statele candidate. În toate statele candidate se

organizează referendum-uri de aderare, iar Tratatul de Aderare trebuie aprobat de către

Parlamentul European şi ratificat în Parlamentele naţionale ale statelor membre.

În Statele Membre se efectuează periodic sondaje “Eurobarometru”. Comisia a lansat

o Strategie de comunicare pentru extindere pentru a informa atât cetăţenii din actualele state

membre, cât şi pe cei din viitoarele state membre. Este o strategie descentralizată, în cadrul

căreia Reprezentanţele Comisiei în statele membre şi Delegaţiile Comisiei în cele statele

candidate elaborează programe orientate spre problemele specifice naţionale şi locale.

Extinderea va oferi noi oportunităţi ţărilor din afara Uniunii Europene şi nu va

permite apariţia unor diviziuni ale Europei. Multe state, în special cele care au frontieră

comună cu viitoarele State Membre, sunt interesate de efectele extinderii: care vor fi

consecinţele unei frontiere comune cu Uniunea Europeană? cum va schimba acest lucru

schimburile comerciale tradiţionale sau cooperarea transfrontalieră, cum îi va afecta pe cei

care lucrează în străinătate? Statele ne-membre sunt în special interesate de modul în care

extinderea ar influenţa relaţiile lor comerciale cu viitoarele state membre.

Din punct de vedere politic, extinderea va creşte stabilitatea politică în Europa şi va

permite Uniunii Europene să trateze problemele internaţionale mai eficient.

Din punct de vedere economic, extinderea va însemna creşterea Pieţei unice, în care

exportatorii din statele ne-membre vor avea de a face cu un singur set de tarife, reguli

comerciale şi proceduri administrative. În general, tarifele din Uniunea Europeană sunt mai

scăzute decât cele din statele în curs de aderare, ceea ce înseamnă ca extinderea va conduce

mai degrabă la scăderea tarifelor, decât la creşterea lor. Uniunea extinsă va continua să

sprijine dezvoltarea durabilă a statelor în curs de dezvoltare şi integrarea lor în economia

mondială.

Concluzii:

Credem că amploarea apropiatei extinderi a UE ne oferă ocazia să abordăm

provocările într-o manieră decisivă. Aceste probleme nu sunt cauzate de extinderea UE. Ceea

ce face însă viitoarea extindere este să ne oblige să le abordăm şi în unele cazuri ne poate

13

ajuta să găsim soluţii. Extinderea poate să fie un catalizator pentru rezolvarea unora din

problemele Europei aflate încă în suspensie. Ea poate să ne ofere dinamismul necesar pentru

a face un salt înainte. A devenit de asemenea clar pentru mine că trebuie să ne mutăm centrul

atenţiei în ceea ce priveşte abordarea politicilor UE şi să avem în vedere încă de pe acum

situaţia unei UE extinse – viitoarea Uniune Europeană a celor 25. Discursul în care se

vorbeşte de “actualii membri” şi de “ţările candidate” este deja depăşit şi trebuie să privim

înainte la situaţia din viitor, când noii membri vor fi parteneri.

Considerem că noii parteneri mai au încă o serie de lucruri de făcut pentru a finaliza

pregătirile pentru aderare. Credem însă că la rândul nostru avem multe de învăţat din recenta

lor experienţă, acumulată în domeniul reformelor sociale, economice şi politice.

Bibliografie:

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/116-117/art4-buzaianu.html

http://ec.europa.eu/enlargement/the-policy/index_ro.htm

http://www.eurotinet.ro/teme/Tema%2025.pdf

14

http://www.ier.ro/documente/formare/Uniunea_economica_si_monetara.pdf

15