Universitatea Alexandru Ioan Cuza, IaşiFacultatea de Filosofie şi Ştiinţe PoliticeSpecializare: Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

MAREA EXTINDERE

Maftei Alina CristinaAnul I, Grupa 2

Cuprins

1

Introducere

I. O extindere fără precedent

De la cooperare la aderare

Cererile de aderare

Criterii de aderare

Agenda 2000 şi Opiniiile Comisiei Europene

II. Pre-aderare

Acordurile europene cu ţările din Europa Centrală şi de Est

Acordurile de asociere cu Cipru, Malta, Turcia

Parteneriate pentru aderare

Asistenţă de Preaderare

Investiţie în acquis

Procedura de revizuire - rapoarte periodice

III. Procesul de aderare: de la negociere la ratificare

Negocierile de aderare

Negocierile:examinare analitică a acquis-ului ("SCREENING")

Procesul de ratificare

IV. Pregătirea Uniunii Europene pentru aderare

Reforma economică

Reforma instituţională

V.Influenţa “Marii extinderi”asupra instituţiilor şi politicilor

UE

Influenţa asupra instituţiilor UE

Influenţa asupra politicilor UE

VI. Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

2

Uniunea europeană înseamnă un proces complex, divers care a avut loc pe parcursul istoriei

Europei după ce de-al doilea război mondial şi până în zilele noastre.Înseamnă schimbare continuă, o

transformare a uniunii ,o deschidere spre noi orizonturi.Un astfel de proces de schimbare şi

transformare o reprezintă extinderea.Procesul de extindere a Uniunii Europene spre alte ţări înseamnă

schimbare dar mai ales continuitate.

În câteva decenii,actuala UE a trecut de la un grup omogen de 6 state dezvoltate, care au început

printr-o uniune vamală, la o uniune economică de 15 state cu o economie diversificată, pentru ca mai

apoi să evolueze spre o uniune monetară, un sistem instituţional,politic, economic şi juridic capabil să

impulsioneze dezvoltările necesare pe viitor în context regional şi mondial1.

Dar în perioada următoare, pentru Uniune , a urmat un nou proces de extindere.De această dată

procesul este mult mai complex deoarece sunt implicate un număr de 10 state, uniunea celor 15

devenind uniunea celor 25.Datorită complexităţii sale acest proces s-a numit “Marea extindere”.Vorbind

despre această extindere, se poate spune că a fost diferită cantitativ cât şi calitativ de toate celelalte,dat

fiind numărul mare de candidate, situaţia lor particulară economică şi politică(eterogenitatea), dar şi

provocările instituţionale(guvernarea unei Comunităţi cu 27 de state membre,profund integrate) ,

economice, politice şi juridice2.

În această lucrare îmi propun să descriu cât mai detaliat şi precis acest proces ce a marcat

uniunea, ce a însemnat aceasta pentru ea,ce modificări au fost necesare pentru Uniune pentru a face faţă

acestui nou val de state, dar şi modificările pe care le-au suferit cele 10 state PECOS.

Despre acest subiect s-a scris foarte mult deoarece a marcat istoria UE, a celor 10 state PECOS şi

a întregii Europe.Istoria este exactă şi nu se poate selcţiona doar o parte din ea, aşa că voi încerca să

prezint datele în ordinea lor cronologică,fără a omite ceva .Aşa că în următoarele capitole ve-ţi citi

despre cele 10 state PECOS, despre criteriile de aderare spre uniune, procesul de negociere,

transformarea uniunii celor 15 în uniunea celor 25.

I: O extindere fără precedent

De la cooperare la aderare

La scurt timp după căderea Zidului Berlinului în 1989,CE a stabilit rapid relaţii diplomatice cu

ţările din Europa Centrală şi de Est. Cu această ocazie sunt scoase cotele aplicate importurilor la o

serie de produse, s-a extins Sistemul de Preferinţe Generalizate (SPG), precum şi, în următorii câţiva

1Iordan Gheorghe Bărbulescu,Uniunea Europeană:politicile extinderii,Ed. Tritonic, Bucureşti, 2006,p.112 ibidem,p.12

3

ani, s-au realizat acorduri privind comerţul şi acorduri de cooperare cu Bulgaria, fosta Cehoslovacia,

Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovenia3.

În acelaşi timp, Programul Phare al Comunităţii Europene, creat în 1989, pentru a oferi asistenţă

financiară pentru ţările est şi central europene în eforturile acestora de a reforma şi reconstrui economia.

Phare curând a devenit cel mai mare program de asistenţă în Europa Centrală şi de Est, furnizând

expertiză tehnică şi suport pentru investiţii.

În anii 1990, Comunitatea Europeană şi statele sale membre progresiv au încheiat acorduri de

asociere, aşa-numitele "Acorduri Europa", cu zece ţări din Europa Centrală şi de Est. Acordurile

europene constituie cadrul legal pentru relaţiile bilaterale între aceste ţări şi Uniunea Europeană.

Comunitatea Europeană a stabilit deja acorduri de asociere similare, cu Turcia (1963), Malta(1970) şi

Cipru (1972). În cazul Turciei, o uniune vamală a intrat în vigoare în decembrie 19954.

Cererile de aderare

Acordurile europene recunosc aspiraţia ţărilor asociate de a deveni state membre ale Uniunii

Europene, un obiectiv care a fost ulterior confirmat prin cererile pentru statutul de membru aplicate de

către aceste ţări.

Cipru - 3 iulie 1990

-şi-a depus candidatura în iulie 1990(aderarea depindea de rezolvarea conflictului cipriot dintre ciprioţii

greci şi cei turci);

-datorită conflictului dintre greci şi turci, în anul 1983, la separarea insulei în 2 părţi: partea turcească,

recunoscută doar de turcia(Republica Turcă a Ciprului de Nord-RTNC) şi Republica Cipru(partea

greacă).În mod oficial în anul 2004, la 1 mai, Rep. Cipru a fost admisă de UE, dar toţi ciprioţii care au

paşaport cipriot sunt cetăţeni ai uniunii; totuşi legislaţia UE nu se aplică în zona turcă a insulei5.

Malta - 16 iulie 1990

-în 1964 şi-a dobândit independenţa;

-la 5 decembrie 1970 s-a semnat acordul de asociere cu CEE(intrat în vigoare la 1 aprilie 1971);

-Dezavantaje:politica internă din Malta,dimensiuni reduse,economie slab dezvoltată(resursele naturale

reduse, adică dependenţa de importul produselor alimentare) 6.

Ungaria - 31 martie 1994

3 historic_opportunity_2003_en, 30.04.20094 ibidem5 Luciana-Alexandra Ghica, Enciclopedia Uniunii Europene, Ed. Meronia, Bucureşti, 2007, p.210-2116 ibidem, p. 228-229

4

-februarie 1994: a intrat în vigoare Acordul European dintre UE şi Ungaria;

-a aderat la 1 mai 2004;

-Avantaje: politica pentru minorităţi(în special cele maghiare);

-Dezavantaje: poluarea şi mediul, corupţie, spălare de bani, crima organizată7.

Polonia - 5 aprilie 1994

-avantaje:suparfaţă mare, populaţie numeroasă, un reprezentant al catolicismului în uniune(Papa Ioan al

II-lea);

-Dezavantaje: probleme cu agricultura(care reprezintă o mare parte a economiei), corupţia, şomajul8.

Republica Slovacia - 27 iunie 1995

-Dezavantaje:agricultura(parte importantă a economiei), şomajul, economie destabilizată, situaţia

minorităţii rrome;

-Avantaje: politica implementată să stimuleze investiţiile străine(modelul irlandez)9.

Letonia - 13 octombrie 1995

-a început negocierile în 1991;

-1993: intră în vigoare Acordul de Liber Schimb cu UE, iar în 1995 semnează Acordul de Liber Schimb

cu Uniunea;

-negocierile oficiale au început în 2000 şi s-au încheiat în 2002, iar la 1 mai 2004 a devenit membru UE;

Avantaje: dimensiunea mică(costurile reformării economice şi volumul investiţiilor europene au fost

scăzute), economie stabilă;

-Dezavantaje: situaţia minorităţii ruse10.

Estonia - 24 noiembrie 1995

-a fost oficial recunoscută de UE în august 1991;

-Acord Commercial şi de Cooperare cu UE(1991), Acord de Liber Schimb(1994), Acord

European(1995);

-negocierile de aderare au început în 1998 şi au fost finalizate la Copenhaga în 2002 şi a aderat la 1 mai

2004;

- Avantaje: stabilitate economică, un sector tehnic foarte dezvoltat;

7 ibidem, p. 2438 ibidem, p. 2349 ibidem, p. 23710 ibidem, p. 224-225

5

-Dezavantaje: situaţia minorităţii ruse11.

Lituania - 8 decembrie 1995

-27 august 1991: CE a recunoscut independenţa Lituaniei;

-18 iulie 1994: Acord de Liber Schimb cu UE;

-12 iunie 1995: Acordul European cu UE, intrat în vigoare la 1 februarie 1998;

-2002: finalizarea negocierilor iar la 1 mai 2004 a aderat oficial;

-Avantaje: sectorul agricol bine dezvoltat ;

-Dezavantaje:c entrala atomo-nucleară de la Ignalina(nu îndeplinea standardele UE),.minoritatea rusă12.

Republica Cehă - 17 ianuarie 1996

-Avantaje: agricultura joacă un rol relativ modest în comparaţie cu industria tradiţională (inginerie,

maşini);

-a avut cel mai uşor proces de integrare;

-Dezavantaje: reformele economice nu au fost realizate complet, minoritatea rromă, inaugurarea în 2000

a centralei atomice de la Temelin, la graniţa cu Austria fără acordul acesteia, refuzarea revocării

decretelor Beneš13.

Slovenia - 10 iunie 1996

-1992: I s-a recunoscut independenţa;

-1993: Acord de Cooperare , iar în 1999 a intrat în vigoare Acordul European;

-1998: începerea negocierilor de aderare, iar în 2004, la 1 mai a devenit membru UE;

-Avantaje: economie stabilă şi bine dezvoltată, prosperitatea regiunii, politica liberală14.

Condiţiile de bază pentru extindere au fost deja stabilite în Articolul O din Tratatul de la Roma,

în prezent articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, modificat în Tratatul de la Amsterdam.

Acestea prevăd că: "Orice stat european care respectă principiile enunţate în articolul 6 (1) [adică

"Libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a statului

de drept "] poate aplica pentru a deveni un membru al Uniunii. Aceasta adresează cererea sa Consiliului,

care hotărăşte în unanimitate după consultarea Comisiei şi după ce a primit Avizul Conform al

Parlamentul European, care hotărăşte cu o majoritate absolută a membrilor care îl compun15.

11 ibidem, p. 21412 ibidem, p.225-22613 ibidem, p.208-20914 ibidem, p. 238-23915 historic_opportunity_2003_en, 30.04.2009

6

Criterii de aderare

Articolul 49 (fostul art. 0) al TUE de la Amsterdam stabilea că orice stat european care respecta

principiile enunţate în primul paragraf al articolului 6 (fost art. F) poate solicita aderarea la UE. În acest scop, va

depune solicitarea sa la Consiliu care se va pronunţa, prin unanimitate şi după ce a consultat Comisia şi a

obţinut Avizul Favorabil al PE (care trebuie să se pronunţe în favoare prin majoritatea absolută a membrilor săi) 16.Condiţiile de admitere ca şi cele referitoare la adaptările pe care respectiva admitere le presupune pentru TUE

fac obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant. Respectivul acord este supus ratificării tuturor statelor

contractante în conformitate cu ordinea lor constituţională. La rândul său, art. 6 se referă la principiile democratice şi

ale respectării drepturilor omului, stabilind că Uniunea se bazează (în întreaga sa activitate) pe principiile

libertăţii, democraţiei, respectului drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale cât şi ale statului de drept,

principii comune tuturor statelor membre.Din această cauză, fiecare stat care solicită aderarea trebuie să

îndeplinească trei condiţii de bază: identitate europeană; sistem democratic de guvernare; respect faţă de

drepturile omului şi libertăţile cetăţeneşti. O altă serie de condiţii pentru a face parte din UE se referă la

acceptarea, de către candidaţi a sistemului de norme şi reguli comunitare, dar şi capacitatea acestora de a le aplica.

pe masură ce s-a dezvoltat cadrul legislativ, economic şi politic al Comunităţii..

Integrarea presupune, de asemenea, acceptarea drepturilor şi obligaţiilor actuale şi viitoare ale sistemului

comunitar, altfel spus, aquis-ul comunitar. Respectivul aquis cuprinde17:

- conţinutul, principiile şi obiectivele politice ale Tratatelor, incluzând Tratatele de la Amsterdam şi Nisa;

- legislaţia adoptată referitoare la Tratate cât şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie;

- Declaraţiile şi Rezoluţiile adoptate în cadrul Comunităţii;

- Acordurile Internaţionale şi cele existente între statele membre referitoare la activităţile Comunităţii.

Aderarea la Comunitate presupune acceptarea, atât a Tratatului UE cât şi a aquis-ului comunitar,

fără nici un fel de excepţii.Nu trebuie uitat că statele candidate sunt cele care aderă la UE şi nu invers şi că, de

aceea, Uniunea nu este ,,a priori" dispusă să opereze modificări ale aquis-ului pentru a-1 adapta condiţiilor acestora, ci

sunt acestea cele care trebuie să se adapteze aquis-ului. Aderarea poate constitui însă subiect de ajustări tehnice şi, în

mod excepţional, de excepţii temporare (niciodată definitive) cât şi de acorduri tranzitorii, definibile în timpul

negocierilor de aderare, fară a putea fi însă modificate normele UE în vigoare.

Agenda 2000 şi Opiniiile Comisiei Europene

16 Iordan Gheorghe Bărbulescu, op. cit , p. 2817 ibidem, p.29

7

Consiliul European de la Madrid, în decembrie 1995 a invitat Comisia Europeană să prezinte o

evaluare a cererilor candidatilor pentru statutul de membru, precum şi de a pregăti o analiză detaliată a

ceea ce ar însemna pentru UE extinderea18.

În iulie 1997, Comisia a prezentat Agenda 2000, un cadru unic, în care Comisia descrie o largă

perspectivă de dezvoltare a Uniunii Europene şi a politicilor sale, impactul extinderii la UE ca un întreg,

precum şi viitorul cadru financiar dincolo de anul 2000, ţinând cont de perspectiva unei Uniunii extinse.

Sunt incluse, de asemenea, Opinii ale Comisiei cu privire la cererile ţărilor candidate pentru statutul de

membru19. Comisia a evaluat situaţia din fiecare ţară în ceea ce priveşte criteriile de aderare. Comisia a

luat în considerare informaţiile furnizate de ţările candidate; evaluări făcute de către Statele membre,

rapoarte ale Parlamentului European şi rezoluţii; munca din alte organizaţii internaţionale şi instituţii

financiare internaţionale (IFI); şi progresele făcute în conformitate cu acordurile europene. În cele din

urmă, Opiniile au fost nu numai o evaluare a performanţei din fiecare ţară, până în 1997, dar şi o analiză

privind viitoarele progrese ale ţărilor candidate. Comisia a emis deja avizele necesare cu privire la

Turcia în 1989, Cipru şi Malta în 1993.

După ce a evaluat în ce măsură candidaţii îndeplinesc criteriile de aderare, Comisia Europeană a

recomandat în 1997 că negocierile de aderare încep cu Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Polonia,

Slovenia şi Cipru. După Avize, Comisia prezintă Rapoarte periodice Consiliului privind progresele

realizate de fiecare ţară candidată .

Pe baza Rapoartelor prezentate în 1999 de Consiliu, Comisia a recomandat ca negocierile de

aderare să fie deschise de asemenea, cu Letonia, Lituania, Malta, Slovacia şi, în anumite condiţii

specifice, cu Bulgaria şi România20.

Ulterior, pe bază de Rapoarte Regulate, din 2002, Comisia a recomandat ca negocierile de

aderare să fie încheiate cu Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,

Republica Slovacă şi Slovenia. Comisia a reamintit că aceste ţări îndeplinesc criteriile politice, şi a

adăugat că, ţinând cont de progresele realizate de acestea , s-a considerat că aceste ţări au îndeplinit

criteriile de aderare şi vor fi gata pentru calitatea de membru de la începutul anului 2004. Atât în 1999 şi

2002, Consiliul European a aprobat Recomandările Comisiei.

II: Pre-aderare

Acordurile europene cu ţările din Europa Centrală şi de Est

18 historic_opportunity_2003_en, 12.04.200919 ibidem20 ibidem

8

Încercările de a trece spre un cadru pe termen lung pentru relaţiile cu PECOS au fost susţinute

semnificativ de către guvernul Marii Britanii, guvernul Germaniei şi de unele părţi ale Comisiei.

Dificultatea elaborării unei politici mai coerente şi mai strategice provenea, evident, nu dintr-o

controversă ci mai degrabă din absenţa uimitoare unei dezbateri aprofundate. Factorii politici erau

ocupaţi cu alte probleme, însă erau şi temători în ceea ce priveşte iniţierea unei dezbateri care ar fi putut

să-i dezbine referitoare la modelul de integrare al UE21.

În schimb, factorii determinanţi ai politicii UE au inventat formula acordurilor de asociere,

menţionate pentru prima dată de guvernul Marii Britanii în noiembrie 1999 deşi aceasta reieşea din

precedente anterioare. Consiliul European de la Strasbourg a convenit în decembrie 1989 asupra

elaborării ,,unei forme de asociere" şi Comisia, în special DG I şi Andriessen, a trecut la schiţarea unui

cadru general.Întrunirea specială a Consiliului European din aprilie 1990, a convenit să „creeze un nou

tip de acord de asociere ca parte a noului model de relaţii în Europa”.Aceste acorduri europene(AE)

urmau să fie oferite Ungariei, Poloniei şi Cehoslovaciei, care au fost identificate ca cele mai avansate

dintre PECOS.Ulterior aceste AE au fost semnate şi cu celelalte state PECOS22.

S-a convenit asupra formulei modelului stabilit pentru un acord comercial clasic, completat de un

„dialog politic” , destinat evidenţierii caracterului special al PECOS şi sprijinit de asistenţă tehnică şi

financiară şi de cooperare economică.Trăsăturile principale se găsesc la anexe.

Acordurile de asociere cu Cipru, Malta, Turcia

Cadrul legal pentru relaţia între Comunitatea Europeană şi, respectiv, Cipru, Malta şi Turcia,

sunt Acordurile de Asociere, care datează de la începutul anilor şaizeci şi începutul anilor şaptezeci.

Aceste acorduri acoperă aspecte legate de comerţ şi diverse alte domenii de cooperare23. Acestea

urmăresc stabilirea unei uniuni vamale între Comunitatea Europeană şi fiecare dintre ţările în cauză. În

cazul Turciei, acest obiectiv a fost atins în 1995, odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Uniune

Vamală.

Pentru Cipru şi Malta, progresul spre o uniune vamală a fost realizat în cadrul procedurii de

negociere pentru aderare . Spre deosebire de cele mai recente Acorduri Europene, cele realizate în trecut

nu prevedeau dialog politic. Un astfel de dialog are loc, în cazul Ciprului şi Maltei, pe baza unei decizii

specifice a Consiliului de Afaceri Generale, şi, în cazul Turciei, pe baza unor decizii specifice ale

21 Helen Wallace ,William Wallace , Procesul politic în Uniunea Europeană, Ed. Arc,Chişinău,2004, p.44622 ibidem23 historic_opportunity_2003_en, 12.04.2009

9

Consiliului de Asociere şi a concluziilor Consiliului European de la Helsinki.

Parteneriate pentru aderare

Parteneriatul a fost propus de Comisie pentru a dezvolta o aliniere a legislaţiei printr-

o ,,strategie de preaderare consolidată". Acestea se concentrează mult mai direct asupra ajutorului

acordat celor 10 state PECOS pentru a adopta legislaţia comunitară decât programele anterioare de

asistenţă Phare, care au susţinut restructurarea economică într-un cadru mult mai general24. Parteneriatul

reprezintă o abordare mai rigidă decât strategia de preaderare originală; guvernele membre sînt mult

mai implicate; şi sînt şanse mai mici ca Comisia să le poată folosi pentru a netezi calea spre negocierile

de aderare. În plus, candidaţii au posibilităţi reduse de a-şi stabili ritmul si conţinutul, aceasta provocând

critici vehemente, pentru că limbajul acestui parteneriat deghizează voalat impunerea priorităţilor UE.

Un semn ca aşa este, ar fi insistenţa guvernelor membre UE de a incorpora APs intr-un Consiliu de

Reglementare.

Asistenţă de Preaderare

În conformitate cu concluziile Consiliului European de la Berlin din martie 1999, Comunitatea

şi-a dublat asistenţa de preaderare, pentru ţările candidate din Europa Centrală şi de Est din anul 2000:

astfel cum a fost propus de către Comisia Europeană în Agenda 2000, 3,120 milioane de euro au fost

disponibili în fiecare an între 2000 şi 2006, prin Programul PHARE şi alte două instrumente de

preaderare, ISPA şi SAPARD. După aderarea celor zece noi state membre, asistenţa de pre-aderare

pentru restul restul ţărilor candidate: România, Bulgaria, precum şi Turcia va fi semnificativ mărită.

Pentru Bulgaria şi România, asistenţa de preaderare va creşte progresiv, astfel încât va ajunge la nivelul

de un supliment de 40% în 2006, comparativ cu media de asistenţă pentru aceste două ţări în cadrul

PHARE/ISPA/SAPARD în perioada 2001 - 2003.

Instrumente de pre-aderare pentru ţările din Europa Centralăşi de Est din anul 2000:

PHARE: finanţează măsuri de construcţie instituţională în toate sectoarele şi investiţii în domeniile

care nu sunt acoperite de celelalte două instrumente, inclusiv programe de integrare regională şi

dezvoltare2 5;

-are un buget anual de 1,560 milioane €;

-este sub autoritatea Direcţiei Generale de Extindere, care, de asemenea, îşi asumă rolul de

coordonare între cele trei instrumente, susţinut de Comitetul de Gestionare Phare.

24Helen Wallace, William Wallace, op. cit, p.46225 historic_opportunity_2003_en, 30.04.2009

10

ISPA: finanţează proiecte majore de mediu şi de infrastructură de transport;

-are un buget anual de 1,040 milioane €;

-este sub responsabilitatea de Direcţiei Generale de Politică Regională2 6 .

SAPARD: finanţează proiecte de dezvoltare agricolă şi rurală;

-are un buget anual de 520 milioane €;

-intră sub responsabilitatea Direcţiei Generale pentru Agricultură27.

Asistenţă de preaderare pentru Cipru şi Malta

Asistenţa de preaderare este prevăzută pentru Cipru şi Malta în conformitate cu regulamentul

Consiliului, alocându-se 95 de milioane de euro pentru 2000-2004. Asistenţa se axează pe procesul de

armonizare (în funcţie de domeniile prioritare specificate în Parteneriatele de Aderare).

Asistenţă de preaderare pentru Turcia

Asistenţa de preaderare pentru Turcia este prevăzută în cadrul unui anumit Regulament al

Consiliului cu o alocare anuală de 177 milioane €, în medie. Sprijinul financiar are ca scop crearea de

instituţii şi de investiţii în toate sectoarele, inclusiv integrarea de programe de dezvoltare regională. O

mare importanţă este acordată măsurilor pentru a ajuta Turcia să îndeplinească criteriile politice de la

Copenhaga28.

INSTITUTION BUILDING (infrastructură): înseamnă adaptarea şi întărirea instituţiilor

democratice, administraţiei publice şi a altor organizaţii care au scopul de a implementa şi întări

legislaţia Comunităţii2 9 .

TWINNING (îngemănare): a fost lansat în mai 1998 ca instrument principal pentru INSTITUTION

BUILDING. Obiectivul său este de a ajuta ţările candidate să dezvolte administraţii moderne şi eficiente

cu aceeaşi structură, resurse umane şi de gestionare a aptitudinilor necesare pentru punerea în aplicare a

acquis-ului aşa cum există deja în statele membre.

Investiţie în acquis

Cel de-al doilea obiectiv, al programului PHARE, investiţia, are două forme: investiţii în vederea

consolidării infrastructurii de reglementare necesare pentru a asigura respectarea acquis-ului, şi,

investiţii în coeziunea economică şi socială30. Aproximativ 70% din resursele Phare sunt alocate pentru

investiţii, acest procent fiind împărţit în mod egal între cele două tipuri de investiţii.

26 historic_opportunity_2003_en, 30.04.200927 ibidem28 ibidem29 ibidem30 historic_opportunity_2003_en, 30.04.2009

11

Prin urmare, adoptarea acquis-ului de către ţările candidate înseamnă că trebuie să îşi adapteze

întreprinderile şi principala infrastructură pentru a respecta normele şi standardele comunitare.

Lansată în 2000, cea de-a doua componentă a investiţiilor de sprijin acţioneză în domeniul de

coeziune economică şi socială, bazată pe Planul Naţional de Dezvoltare. Acest tip de investiţii au

prioritatea de a ajuta ţările candidate să consolideze instituţiile care vor fi necesare pentru punerea în

aplicare a fondurilor structurale după aderare.

În general, cele două tipuri de investiţii diversificate includ acţiuni de sprijin, cum ar fi fondurile

structurale şi acţiuni sociale, de dezvoltare pentru IMM-uri, adoptarea normelor Comunităţii Europene

precum şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii.

Procedura de revizuire - rapoarte periodice

În scopul de a evalua progresul realizat de fiecare ţară în pregătirea pentru aderare, Comisia

prezintă regular rapoarte Consiliului31. Rapoartele servesc Consiliului pentru a lua decizii privind

desfăşurarea negocierilor sau extinderea la alţi candidaţi pe baza criteriilor de aderare. Comisia a

prezentat primul set de Rapoarte Regulate, privitor celor 10 ţări din Europa Centrală şi de Est, Cipru şi

Turcia,Consiliului, în noiembrie 1998.

III. Procesul de aderare: de la negociere la ratificare

Negocierile de aderare

O dată cu căderea „Zidului Berlinului”, CE au încheiat acorduri comercialecu fostele state comuniste din

Europa Centrală şi de Est, ulterior acestea transformându-se în Acorduri Europene de Asociere

(AE).Obiectul formal al acordurilor îl constitue stabilirea unei zone de liber-schimb într-o primă etapă,

de 10 ani, dar şi aderarea statelor candidate la UE, aşa cum apare în Preambulul acestora32.

Solicitarea pentru aderare se adresează Preşedintelui Consiliului, acesta trebuind să decidă asupra

punerii în aplicare a procedurilor prevăzute în Tratate.Consiliul, luând această decizie, cere Comisiei să

elaboreze un Aviz în urma studierii impactului aderării asupra Comunităţilor.O dată elaborat Avizul,

Comisia trebuie să facă(sau nu) recomandarea de începere a negocierilor33.

Consiliul European de la Madrid din 1995 a stabilit obligaţia Comisiei Europene de a realiza o evaluare

a solicitărilor de aderare a statelor candidate şi o analiză a consecinţelor extinderii UE, lucru ce s-a

petrecut în anul 1997 prin prezentarea documentului numit „Agenda 2000.Pentru o Europă mai unită şi

mai amplă”.În acest document se analizau politicile UE într-o Uniune de 27 de membri şi se încludea o

31 ibidem32 Iordan Gheorghe, Bărbulescu , op. cit, p. 3033 ibidem, p. 31

12

analiză a fiecărui stat candidat în baza criteriilor de la Copenhaga.Conform acestei proceduri, Comisia a

prezentat în fiecare an „Rapoarte de evoluţie” a statelor candidate, în cel din toamna anului 2002

recomandând încheierea negocierilor de aderare şi semnarea Tratatelor de aderare cu Polonia, Estonia,

Lituania, Letonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Cipru şi Malta.Aceste state au aderat la UE la

data de 1 mai 2004.

În cazul Turciei, în toamna lui 2004 Raportul Comisiei recomanda pentru anul 2005 începerea

negocierilor, lucru care s-a petrecut în anul 2006 datorită problemelor pe care Turcia le are încă în plan

intern şi în relaţia cu Cipru.

Negocierile de aderare au caracter interguvernamental , deci sunt conduse de Preşedintele

Consiliului.Negocierile se desfăşoară la nivel de miniştri sau supleanţi (Reprezantanţi Permanenţi sau

Ambasadori ai statelor membre la Bruxelles). Negocierile se desfăşoară pe baza unor documente numite

”Documente de Poziţie” ale statului candidat34.

Negocierile: examinare analitică a acquis-ului ("SCREENING")

Începând din primăvara anului 1998, Comisia a efectuat un proces de analiză examinarea acquis-

usului comunitar cu toate ţările candidate cu excepţia Turciei. Scopul acestui exerciţiu a fost de a ajuta

ţările în cauză să-şi sporească înţelegerea regulilor care stau la baza Uniunii Europene şi de a identifica

în mod clar problemele care apar în timpul procesului de negociere şi punerea în aplicare a

acquis-ului35.

În decembrie 1999 Consiliul European de la Helsinki a invitat Comisia să pregătească un proces

de examinare analitică a acquis-ului cu Turcia.De la Copenhaga din decembrie 2002, Consiliul

European a ajuns la concluzia că procesul de control legislativ cu Turcia ar putea fi intensificat.

Monitorizare a procesului de negociere

Consiliul European a subliniat faptul că progresele înregistrate în timpul negocierilor trebuie să

meargă în paralel cu progresele de încorporare a acquis-ului în legislaţie, de fapt implementarea şi

punerea în aplicare a acestuia36. La mijlocul anului 2000, Comisia a lansat un proces de monitorizare a

negocierilor. Scopul acestuia este de a evalua punerea în aplicare a angajamentelor făcute de candidaţi în

cadrul negocierilor, ceea ce face identificarea oricăror întârzieri, care poate au avut loc la adoptarea şi

punerea în aplicare a acquis-ului de fiecare candidat, şi evidenţierea problemelor care există sau care pot

fi anticipate. 34 ibidem, p. 3135 historic_opportunity_2003_en, 12.04.200936 historic_opportunity_2003_en, 12.04.2009

13

Astfel cum a fost propus de Comisia Europeană şi confirmat de Consiliile Europene de la

Bruxelles şi de la Copenhaga, monitorizarea va continua şi după semnarea Tratatului de aderare, până la

aderare.

Procesul de aderare - de la negociere la ratificare

După ce negocierile sunt încheiate cu privire la toate capitolele, rezultatele negocierilor sunt

încorporate într-un proiect numit Tratat de Aderare, care este acceptat de Consiliu şi ţările în curs de

aderare. Acest proiect de tratat este ulterior prezentat Comisiei pentru avizul său şi Parlamentului

European pentru Avizul Conform. După semnătură, Tratatul de aderare este prezentat statelor membre şi

la fiecare ţară candidată pentru ratificarea de către acestea în conformitate cu propriile lor proceduri

constituţionale. În mai multe din ţările în curs de aderare, acest lucru presupune, un referendum pe

această temă: statutul de membru UE. În ţările în curs de aderare în cazul în care nu există nici o

obligaţie constituţională, referendumuri consultative sunt organizate. Când procesul de ratificare a fost

încheiat şi Tratatul intră în vigoare, statul candidat devine un stat membru37.

IV. Pregătirea Uniunii Europene pentru aderare

Reforma economică

La reuniunea sa de la Berlin în perioada 24-25 martie 1999, Consiliul European a confirmat

faptul că extinderea este o prioritate istorică pentru Uniunea Europeană, şi că negocierile de aderare vor

continua "fiecare în conformitate cu propriul său ritm şi cât mai rapid posibil".În cadrul Agendei 2000,

la Berlin, Consiliul European a adoptat noi perspective financiare pentru Uniune în contextul extinderii,

care acoperă perioada 2000-2006. Aceste perspective vor acorda sprijin financiar atât pentru pre-aderare,

precum şi pentru primele noile state member UE, între 2002-2006.

Pe baza deciziilor de la Berlin, din totalul pachetului financiar convenit de către liderii UE la

Consiliul European de la Copenhaga, suma în favoarea celor zece noi state membre se ridică la

aproximativ 41€ miliarde în termeni de angajamente (cu 25 de miliarde € prevăzut pentru plăţi) pentru

perioada 2004-200638. Cea mai mare parte din acest pachet va finanţa acţiuni structurale în noile state

membre. Aproximativ 22€ miliarde au fost retrase din circuitul agricol, în acest scop, pentru perioada

2004-2006, din care o treime vor fi pentru Fondul de Coeziune şi două treimi pentru fondurile

structurale. Aproape 5 € miliarde au fost rezervate pentru PAC(măsuri de piaţă şi plăţi directe) în noile

state, precum şi ca o continuare, 5 € miliarde pentru dezvoltare rurală în perioada 2004-2006. Noile

37 ibidem38 historic_opportunity_2003_en, 30.04.2009

14

state membre vor avea posibilitatea de a beneficia pe deplin de politicile interne ale comunităţii (ex:

programe de educaţie, cum ar fi Socrates, sau Trans-European Networks).

Reforma instituţională

Consiliul European de la Nisa în decembrie 2000, a fost un pas major spre, în procesul de

extindere.Ratificarea sa în 2002 şi intrarea în vigoare în februarie 2003 a deschis calea pentru UE să

ureze bun venit noilor membri.

Unele schimbări importante au fost făcute pentru a eficientiza procesul de luare a deciziilor într-o

Uniune extinsă.Acestea includ39:

-extinderea votului cu majoritate calificată la mai multe domenii de politici din cadrul Consiliului de

Miniştri, în loc de luare a deciziilor prin unanimitate;

-o nouă pondere de voturi ale statelor membre în cadrul Consiliului, pentru a ţine seama de sosirea

noilor membri;

-o nouă alocare de locuri în Parlamentul European;

-o creştere a autorităţii Preşedintelui Comisiei Europene, în raport de comisari şi portofoliile lor.

V. Influenţa “Marii extinderi” asupra instituţiilor şi politicilor uniunii

Influenţa asupra instituţiilor UE

Cele 10 state candidate din Europa Centrală şi de Est aveau o populaţie totală de 106 milioane de

locuitori, reprezentând 29% din populaţia UE, şi o suprafaţă echivalentă cu 33% din cea a UE, în timp

ce PIB-ul lor total nu depăşea 4% din cel al UE; astfel spus, ponderea lor economică era echivalentă cu

cea a Olandei care însă realiza acest PIB cu o populaţie de şapte ori mai mică.Dacă în 1989 CE absorbea

25% din comerţul exterior PECOS, după nici 10 ani s-a ajuns la mai mult de 60%.De asemenea,

volumul schimburilor comerciale PECOS-UE a crescut spectaculos, de cinci ori pe total, începând cu

1989, pentru ca, în ultimii ani, să se dubleze.

Extinderea din 2004 diferea de cele anterioare prin numărul şi eterogenitatea statelor

candidate.La aceste caracteristici trebuie adăugată şi o a treia: candidaţii alcătuiau un grup de ţări rămase

în urmă ca nivel de dezvoltare faţă de statele din UE40:

-PIB-ul total al PECOS reprezenta 4% din cel al UE-15;

-PIB-ul/locuitor, calculat în putere de cumpărare, reprezenta 32% din cel mediu al UE;

-PIB-ul/locuitor, calculat în preţuri curente, reprezenta 13% faţă de cel al UE.39 ibidem40 Iordan Gheorghe, Bărbulescu, Procesul decizional în Uniunea Europeană, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, p.79

15

De aceea era necesară identificarea problemelor structurale ale acestor state:

-nivelul scăzut la PIB-ul/locuitor;

-orientarea majorităţii acestor economii spre agricultură şi alte sectoare sensibile pentru UE;

-existenţa unor reţele de transport, telecomunicaţii şi energie inadecvate;

-existenţa unei capacităţi scăzute administrative;

-procentul mare de şomeri şi oferta scăzută de locuri de muncă.

Următoarele sectoare ale comunităţii păreau vulnerabile în faţa extinderii UE spre PECOS:

-piaţa muncii în general;

-sectoarele ce utilizau munca manuală, dar şi cele tradiţionale (agricultură, textile) sau altele specifice,

precum transporturile sau, în particular, siderurgia.

Era evident că nu ar fi fost la fel de uşor să se ia decizii într-o Comunitate de 25 de membri ca

într-una de 15 membri.De aceea,una dintre cele mai importante probleme pe care le ridica extinderea

din 2004 era cea instituţională.Cele mai importante probleme instituţionale erau41:

-numărul Comisarilor;

-redistribuirea locurilor în PE, în cazul menţinerii numărului maxim de 700, sau rediscutarea acestui

număr;

-ponderea voturilor în Consiliu şi stabilirea pragului minim necesar pentru majoritatea calificată;

-reforma Curţii Europene de Justiţie;

-funcţionarea Preşedenţiei Consiliului Uniunii.

O altă problemă a Uniunii cu 25 de membri era cea a limbilor vorbite deoarece cei 25 de membri aveau

limbi diferite42;

-Comisia urma să utilizeze franceza şi engleza ca limbi de lucru;

-Consiliul păstra toate limbile Comunităţii pentru şedinţele din plen şi folosea engleza şi franceza la

celelalte nivele;

-PE păstra toate limbile pentru plen, iar franceza şi engleza se utilizau pentru restul activităţilor;

O problemă generală de caracter instituţional era cea a echilibrului dintre statele mari, pe de o

parte, şi ce le mici şi mijlocii, pe de altă parte.Sistemul instituţional existent favoriza statele mici şi

mijlocii în defavoarea celor mari.Astfel spus, ”statele populate” din UE-15 se consedirau „infra-

41 ibidem, p.8042 ibidem, p.80

16

reprezentate”, cele „slab populate” fiind considerate de către acestea „supra-reprezentate”(ex:Germania

şi Luxembourg).

Influenţa asupra politicilor UE

Politica Uniunii a avut nevoie de anumite schimbări, deoarece fondurile şi bugetul acesteia era creat

pentru 15 membri, şi chiar de ar fi fost extinsă, ar fi suportat cheltuielile de extindere şi venirea noilor

membri, dar în cazul marii extinderi este vorba despre 10 state.Uniunea urma să-şi împartă bugetul între

25 de state membre , fiecare cu interese separate şi nevoi diferite, aşa că politicile UE au avut nevoie de

reformă pentru ca Comunitatea să nu se dizolve în urma conflictelor apărute.Fiecare politică (CAP,

transporturi,mediu,etc) a fost regândită şi reorganizată pentru o UE-25.

VI. Concluzii

Fără îndoială, efectele extinderii pot fi translatate atât în oportunităţi, cât şi în dezvoltări

dinamice, de impact asupra Europei.Extinderea oferă posibilitatea de a stabiliza partea centrală şi de est

a Europei şi de a preveni tulburările economice, de ordin geopolitic sau geocultural.Un concept cheie

este diversitatea43.

Efectele pozitive pe termen mediu şi lung ale extinderii UE sunt de necontestat: reformele interne în

statele candidate asigură stabilitatea la graniţele actuale şi, totodată, noi oportunităţi de investiţii şi

comerţ. Sigur, creşterea în diversitate la nivelul UE înseamnă nu doar aspecte cantitative la nivelul

viziunilor şi specificităţilor culturale ci o reconfigurare a instituţiilor şi politicilor, chiar şi la nivelul

PAC, a fondurilor structurale sau a politicilor bugetare.În fapt, promovarea solidarităţii nu va funcţiona

doar în baza unor valori europene (pieţe libere, unitate europeană, legitimitate europeană) sau ca

obligaţie normativă, evidentă în discursurile politice contemporane.Statele candidate sunt conştiente de

necesitatea pregătirii economice interne şi a implementării acqius-ului, ca fundament al coordonării

economice şi monetare, precursor al coeziunii interne a Uniunii.

Unul dintre elementele care dau culoare unui rezultat benefic pentru extindere este creşterea gradului de

unitate a UE, cuantificabil prin armonizarea politicilor şi intereselor.Elementele de promovare a acestei

solidarităţi pot fi identificate nu doar într-un cadru comun de reguli şi norme politice şi economice

(creat prin implementarea acquis-ului comunitar), ci şi dinamicile încrederii şi cooperării la nivel

European şi internaţional.Nu doar stabilitatea UE sau a Europei de Sud-Est sunt elementele cheie ale

stabilităţii europene, ci şi stabilitatea Orientului Mijlociu sau a Asiei Centrale.Aceasta defineşte

43 Guillaume Courtz, Guillaume Devin, Construcţia europeană,Ed. C.N.I. Coresi, Bucureşti, 2001, prefaţă

17

caracterul original al construcţiei europene: UE nu este responsabilă doar pentru stabilitate în interior, ci

şi în exterior44.

În concluzie se poate afirma cu siguranţă că extinderea a însemnat un beneficiu enorm pentru cele 10

state central şi est europene, doarece şansele de dezvoltare a acestora în afara Comunităţii erau reduse şi

aproape imposibil de realizat.Faptul că cele 10 state PECOS au aderat la Uniune a însemnat un proces

accelerat se stabilizare economică şi politică, un succes în implementarea politicilor democratice, dar

mai ales o stabilizare a întregii Europe. Pentru Comunitate “Marea extindere” a însemnat reforme

instuţionale şi economice majore, un mod inedit de dezvoltare dar cel mai important, crearea unei

Uniuni mai mari şi mai puternice printr-o Europă mai unită.

Bibliografie

Bărbulescu,Iordan Gheorghe,Uniunea Europeană:politicile extinderii,Ed. Tritonic, Bucureşti,

2006.

Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Procesul decizional în Uniunea Europeană, Ed. Polirom, Iaşi, 2008

Courtz Guillaume, Devin Guillaume, Construcţia europeană, Ed. C.N.I. Coresi, Bucureşti, 2001.

Ghica, Luciana-Alexandra, Enciclopedia Uniunii Europene, Ed. Meronia, Bucureşti, 2007.

Wallace William, Wallace Helen, Procesul politic în Uniunea Europeană, Ed. Arc,Chişinău,2004.

historic_opportunity_2003_en

Anexe

ACORDURILE EUROPENE

Caracterul general - în baza articolului 238 (CEE)

Durată nelimitată; acorduri preferenţiale; competenţe mixte;

Modificat prin45:

• adăugarea clauzei privind respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului şi a

principiilor economiei de piaţă pentru toate noile acorduri (Declaratia Consiliului, 11 mai 1992);

• acceptarea conditionată a eventualei calităţi de membru (Consiliul European de la Copenhaga).

Dialogul politic

44 ibidem45 Helen Wallace, William Wallace , Procesul politic în Uniunea Europeană, Ed. Arc,Chişinău,2004, p.448

18

Întâlniri şi consultaţii bilaterale regulate în privinţa tuturor subiectelor de „interes comun", la cel

mai înalt nivel, inclusiv ministerial (Consiliul de Asociere); convergenţa în domeniul politicii

externe.

Modificat prin:

• Consiliul European de la Copenhaga asupra ,,dialogului multilateral consolidat şi extins" .

• Concluzia Consiliului asupra consolidării dialogului politic de la 7 martie 1994.

• Consiliul European de la Essen asupra unei ,,relaţii structurate".

Circulaţia liberă a mărfurilor46

• Implementarea progresivă a comerţului liber cu mărfuri industriale (perioada de tranziţie pentru

UE - cinci ani, pentru PECOS- zece ani):

1. tarife: eliminarea imediată în privinţa unor produse şi în termen de I -5 ani pentru majoritatea

produselor;

2. restricţii cantitative: eliminarea imediată, cu excepţii pentru sectoarele sensibile: (a) produse

ECSC (cărbune: cotele - după un an; şi tarifele - după patru ani, cu derogări speciale pentru

Germania şi Spania; oţel: cotele - imediat; şi tarifele - treptat în termen de cinci ani); (b) produse

textile: cotele - în nu mai puţin de cinci ani; şi tarifele - treptat în termen de şase ani);

• produse agricole: consolidarea concesiilor anterioare şi unele concesii reciproce;

• prevederi speciale pentru regulile de provenienţă (eel putin 60% de ,,coţinut local" necesar);

• măsuri de protecţie: prevederi antidumping; clauze generale şi speciale de protecţie;

admisibilitatea măsurilor unilaterale; consolidarea beneficiilor CSP (şi retragerea de pe lista

beneficiarilor GSR rezervată în mod normal pentru ţările în curs de dezvoltare);

• acceptarea ca economii de piaţă, deci scoaterea de sub incidenţa Regulamentului 1765/82 si

3420/83.

Modificat prin:

Consiliul European de la Copenhaga pentru accelerarea accesului pe piaţă.

Alte libertăţi în circulaţie

• circulaţia forţei de muncă: tratament egal pentru muncitorii stabiliţi legal în UE;

46 ibidem

19

• dreptul la stabilire: aplicarea deplină a tratamentului naţional pentru stabilirea şi exercitarea de

noi activităţi economice şi profesionale; perioade de tranziţie pentru aplicarea de către asociaţi;

restricţii ale libertăţii circulaţiei prin limitarea la ,,personalul-cheie";

• prestarea serviciilor. permiterea progresivă a prestărilor transfrontiere de servicii; reguli speciale

pentru transport;

• efectuarea de plăţi şi circulaţia de capital: libertatea transferurilor financiare pentru tranzacţii

comerciale, acordarea de servicii şi operaţii de investiţie; repatrierea capitalului sau a profitului

obţinut din investiţii.

Amendarea legislaţiei47

• Părţile asociate aduc legislaţia în concordanţă cu legile UE şi cu asistenţa tehnică a UE;

• politica de competiţie: părţile asociate îşi adaptează legislaţia la regulile UE în termen de trei ani;

• achiziţii publice nediscriminatorii;

• asigurarea în termen de cinci ani a protecţiei proprietăţii intelectuale, industriale şi comerciale

similar cu protecţia în UE;

Modificat prin:

decizii de pregătire a PECOS pentru integrare în piaţa unică.

Dimensiuni ale cooperării

• cooperare economică: în toate sectoarele de interes reciproc;

• cooperare culturală: extinderea programelor de cooperare culturală ale UE pentru asociaţi;

• cooperare financiară: granturi Phare şi împrumuturi de la EIB; posibilitatea asistenţei macro-

economice prin G 24; fără protocol financiar.

Instituţii:

• Consiliul de Asociere: nivel de minister cel puţin o dată pe an; supraveghează implementarea

acordului; posibilitatea soluţionării deciziilor obligatorii şi a disputelor;

• Comitetul de Asociere: asistă Consiliul de Asociere;

• Comitetul Parlamentar: rol de consiliere.

47 ibidem, p. 449

20

Jospin vrea sa apere "modelul european"

14:13 05.03.2002

PARIS, 5 martie (MEDIAFAX) - Premierul Lionel Jospin a afirmat, marţi, că Franţa trebuie "să vegheze", cu ocazia extinderii UE, la apararea "modelului european ce conferă un anumit echilibru", relatează AFP.

Candidatul Partidului Socialist în alegerile prezidenţiale a declarat, într-o emisiune a postului de radio France Inter, că Europa a "depăşit cu bine provocarea euro", dar mai are de înfruntat alte două "probleme cruciale".

"Ne confruntăm cu sfidarea extinderii UE. Europa se va deschide spre ţările care provin mai ales din fosta Europă de Est şi trecerea la 25 sau 30 de state va pune probleme de guvernare şi ar putea schimba conţinutul Europei", a spus Lionel Jospin.

"În această situtaţie, Franţa trebuie să vegheze la apărarea intereselor sale, şi mă

21

gîndesc în special la dosarul agricol. Mai trebuie să vegheze ca extinderea Europei să nu modifice modelul şi conţinutul său şi să nu se transforme într-o zonă de liber-schimb", a subliniat premierul francez.

El şi-a exprimat dorinţa "afirmării modelului european, al unei Europe care există pe scena mondială, are un model economic şi social deosebit, cu un anumit echilibru". "Este ceva esenţial", a adăugat el.

Cea de-a doua provocare o constituie reforma instituţiilor, a menţionat Lionel Jospin, referindu-se la lucrările Convenţiei prezidate de fostul preşedinte frnacez Valery Giscard d'Estaing48.

48 http://www.apropo.ro/cotidian/jospin-vrea-sa-apere-quot-modelul-european-quot-2229354 , 30.04.2009

22