Procedura succesorală notarială

Procedura succesorală notarială este reglementată de Legea nr. 36/1995,

privitoare la notarii publici şi la activitatea notarială şi de Regulamentul de punere în

aplicare a Legii nr. 36 din 1995, adoptat prin Ordinul nr. 710/C al ministrului justiţiei.

Aceasta este o procedură graţioasă şi necontencioasă, nefiind obligatorie pentru

moştenitori, în caz de litigiu aceştia putându-se adresa direct instanţei de judecată.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, în cadrul

procedurii succesorale notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor legali şi a

legatarilor, întinderea drepturilor acestora şi compunerea masei succesorale.

Activitatea notarială se întemeiază pe acordul dintre moştenitori cu privire la

calitatea lor, la cotele părţi ce le revin din succesiune, la valabilitatea dispoziţiilor

succesorale şi la toate celelalte probleme succesorale.

Dacă însă succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire

la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor ce li se cuvin, procedura

notarială îşi pierde caracterul necontencios şi notarul public o va suspenda, îndrumând

părţile să soluţioneze neînţelegerile dintre ele în cadrul procedurii contencioase judiciare.

Procedura succesorală notarială are un caracter facultativ. Ea se suspendă dacă

moştenitorii prezintă dovada că s-au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea

drepturilor lor. De altfel, nici o dispoziţie legală nu împiedică părţile să se adreseze direct

instanţelor judecătoreşti, dacă ştiu că între ele există neînţelegeri.

Potrivit dispoziţiilor art. 68 din Legea nr. 36/1995, competenţa teritorială

aparţine notarului public mai întâi sesizat din circumscripţia teritorială a judecătoriei de la

locul ultimului domiciliu al defunctului. Dacă de cujus nu a avut domiciliu în ţară,

procedura succesorală notarială va fi îndeplinită de notarul public din circumscripţia

judecătoriei în care defunctul avut bunurile cele mai importante (cu cea mai mare

valoare)1.

Conform dispoziţiilor art. 68 alin. 3 din Legea notarilor publici, notarul public

sesizat trebuie să-şi verifice competenţa, iar dacă constată că este necompetent se va

desesiza şi va trimite cazul biroului notarial competent, fără citarea părţilor. 1 A se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 481.

Procedura succesorală notarială se poate deschide la cererea oricărei dintre

părţile interesate, a procurorului, precum şi a secretariatului consiliului local al localităţii

în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, atunci când moştenirea cuprinde

imobile.

Cererea trebuie să cuprindă datele de stare civilă ale defunctului, numele,

prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menţiunea

valorii acestora, precum şi datele despre pasivul succesoral (art. 69 din Legea nr. 36 din

1995).

Notarul va dispune înregistrarea cererii după ce va efectua cercetări în opisul

succesoral, astfel încât să nu se fi format un alt dosar în aceeaşi cauză succesorală.

În cazurile prevăzute de lege şi la cererea celor interesaţi, notarul public personal,

sau prin intermediul unui delegat, poate proceda la inventarierea bunurilor succesorale.

Această operaţiune se poate face numai cu acordul persoanei în posesia căreia se află

bunurile, în caz de refuz întocmindu-se un proces verbal care va cuprinde enumerarea,

descrierea şi o evaluare a bunurilor care se aflau în posesia defunctului la data decesului.

Dacă bunurile defunctului se află în posesia unei persoane străine de moştenire,

acestea se vor inventaria la locul unde acestea se află, specificându-se motivul pentru care

se află acolo.

Dacă se formulează contestaţii, cu ocazia inventarierii bunurilor succesorale, cu

privire la titularul dreptului de proprietate asupra acestora, acestea vor fi menţionate în

procesul verbal, în mod separat.

Dacă este posibil, inventarul va cuprinde date şi despre pasivul succesoral.

În situaţia în care, cu ocazia inventarierii bunurilor succesorale, este descoperit

un testament, notarul public va proceda de îndată la deschiderea acestuia, va fi semnat

spre neschimbare şi va fi depus la biroul notarului public. Dacă testamentul este olograf

sau mistic, se va constata printr-un proces verbal starea materială în care acesta se află

( art. 71 alin. 5 din Legea nr. 36/1995).

Inventarul se semnează de notarul public, sau de persoana delegată de acesta, de

succesibilii aflaţi la locul întocmirii inventarului, iar în lipsa lor sau a refuzului de a

semna, de martorii prezenţi2.

2 A se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 481-482.

Notarul public dispune sigilarea bunurilor succesorale şi predarea acestora unui

custode, atunci când există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere ( art.

72 alin. 1 din Legea nr. 36/1995). Notarul public poate numi un curator pentru

administrarea bunurilor succesorale.

Atunci când un minor vine la moştenire împreună cu părinţii săi, sau numai cu

unul dintre aceştia, se va institui o curatelă în temeiul art. 132 şi art. 105 alin. 3 din C.

fam., între aceştia existând contrarietate de interese. Bunurile date custodelui sau

curatorului se predau pe bază de proces verbal, semnat de către cei implicaţi.

Custodele sau curatorul au obligaţia de restituire a bunurilor succesorale şi de a

da socoteală notarului public la finalizarea procedurii succesorale, atunci când notarul

public consideră că aceasta este necesară. Potrivit art. 73 din Legea nr. 36/1995, dacă la

inventariere se găsesc sume de bani, titluri de valoare sau alte asemenea valori, acestea

vor fi luate în depozit de către notar sau vor fi predate spre păstrare unei instituţii de

specialitate, făcându-se menţiune în procesul-verbal. Din sumele de bani găsite cu prilejul

inventarierii se vor lăsa moştenitorilor sau persoanelor care locuiesc şi gospodăresc

bunurile succesorale o parte din acestea pentru: întreţinerea persoanelor faţă de care cel

decedat avea o astfel de obligaţie, corespunzătoare pentru maximum 6 luni, plata sumelor

datorate cu titlu de salariu de către defunct, în baza contractelor de muncă sau plata

asigurărilor sociale, acoperirea cheltuielilor pentru păstrarea şi administrarea bunurilor

succesorale.

Orice măsură de conservare dispusă de notarul public se va comunica

moştenitorilor legali, legatarilor şi dacă este cazul, executorilor testamentari.

Până la finalizarea procedurii succesorale notariale măsurile de conservare şi

administrare dispuse de notarul public îşi încetează efectele. în temeiul art. 74 alin. 2 din

Legea nr. 36/1995.

Împotriva măsurilor dispuse de notarul public, precum şi a menţiunilor cuprinse

în inventar, se poate formula o plângere la judecătorie, în temeiul art. 74 alin. 3 din Legea

nr. 36/1995, de către orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale.

Potrivit art. 75 din Legea notarilor publici, notarul înregistrează cauza

succesorală şi dispune citarea moştenitorilor legali, iar dacă există un testament vor fi

citaţi şi legatarii3.

În lipsa moştenitorilor legali rezervatari şi în prezenţa unui legatar universal se

va cita de către notarul public numai acesta din urmă, dacă testamentul este autentic.

Dacă testamentul este olograf sau mistic, în această situaţie se vor cita şi moştenitorii

legali nerezervatari. Conform art. 105 din C. proc. civ., nerespectarea prevederilor legale

privind citarea moştenitorilor în cadrul procedurii succesorale notariale atrage nulitatea

certificatului de moştenitor.

Conform prevederilor art. 76 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, notarul public

stabileşte calitatea moştenitorilor legali şi a legatarilor, întinderea drepturilor acestora şi

compunerea masei succesorale.

Calitatea moştenitorilor se stabileşte prin acte de stare civilă sau prin martori, iar

compunerea masei succesorale se dovedeşte prin înscrisuri sau orice alte mijloace de

probă admise de lege. Pe baza declaraţiei părţilor, a martorilor, precum şi a înscrisurilor,

notarul public va stabili dacă succesibilii au acceptat în termen moştenirea.

Atunci când notarul public constată că în masa succesorală nu există bunuri va

dispune printr-o încheiere închiderea procedurii succesorale şi va clasa cauza, ca fiind

lipsă de obiect (art. 80 din Legea nr. 36/1995).

Cu acordul tuturor moştenitorilor notarul public va putea proceda la reducerea

liberalităţilor excesive, în limitele prevăzute de art. 82 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.

Dacă dezbaterea necesită mai multe termene, notarul public va întocmi, la

fiecare termen, o încheiere motivată care va cuprinde menţiunile referitoare la

îndeplinirea procedurii, declaraţiile părţilor, ale martorilor şi măsurile dispuse.

Atunci când s-a realizat acordul între moştenitori, notarul public va întocmi

încheierea finală a procedurii succesorale. Conţinutul acestei încheieri este reglementat

de art. 81 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.

Astfel, încheierea finală va cuprinde, pe lângă menţiunile comune încheierile

notariale, numele, prenumele şi ultimul domiciliu al defunctului, data decesului, numele,

prenumele, domiciliul şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor şi legatarilor,

3 A se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 482-483.

bunurile şi datoriile succesiunii, taxele de timbru, onorariul precum şi alte date care au

fost necesare la soluţionarea cauzei.

Dacă moştenitorii şi-au împărţit prin bună-voinţă, în încheiere se va arăta modul

de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia.

Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea

întocmi separat, într-una din formele prescrise de lege.

Momentul finalizării procedurii succesorale notariale este independent de

momentul împlinirii termenului de acceptare a succesiunii4.

Încheierea procedurii succesorale notariale se poate face şi înainte de expirarea

termenului de acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi alte

persoane îndreptăţite la succesiune.

În acest sens, art. 82 din legea notarilor publici stabileşte că procedura

succesorală se poate încheia de îndată, în temeiul unui testament, dacă acesta este legal

întocmit, nu conţine dispoziţii contrare legii şi nu aduce atingere drepturilor

moştenitorilor rezervatari (sau există acordul acestora). Notarul public poate stabili şi

drepturile legatarilor cu titlu particular.

Erorile materiale cuprinse în încheierea finală se vor putea îndrepta la cererea

celor interesaţi, făcându-se menţiune despre îndreptarea erorii în încheierea finală şi pe

toate exemplarele certificatului de moştenitor.

Art. 78 din Legea nr. 36/1995 prevede că procedura succesorală se poate

suspenda în următoarele cazuri:

a) când au trecut 6 luni de la data deschiderii succesiunii, iar succesibilii legal

citaţi nu s-au prezentat sau au abandonat procedura succesorală, fără a solicita eliberarea

certificatului de moştenitor, existând dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat

moştenirea.

b) când succesibilii îşi contestă reciproc calitatea sau au neînţelegeri cu privire la

compunerea masei succesorale şi întinderea drepturilor care le se cuvin.

c) când moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat

instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.

4 A se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 483-484.

Suspendarea procedurii succesorale în cazul al doilea se dispune prin încheiere,

cu precizarea bunurilor sau drepturilor care se contestă, a întinderii drepturilor

moştenitorilor şi a motivelor neînţelegerii, îndrumând părţile să soluţioneze neînţelegerile

dintre ele pe cale judecătorească.

În primul şi în ultimul caz, dacă nu s-a făcut dovada că cei în cauză s-au adresat

justiţiei sau că cei interesaţi au cerut repunerea pe rol a cauzei, notarul public va stabili

taxele succesorale provizorii şi onorariile şi le va comunica organelor financiare.

La cererea părţilor, după încetarea cauzelor de suspendare, notarul public va

repune pe rol cauza succesorală, în vederea soluţionării ei şi darea unei încheieri finale.

În termen de 20 de zile de la data încheierii finale, notarul public va elibera

certificat de moştenitor care va cuprinde constatările din încheierea finală referitoare la

compunerea masei succesorale, numărul şi calitatea moştenitorilor, precum şi cotele

acestora sau la bunurile ce le revin din moştenire5.

Certificatul de moştenitor reprezintă o sinteză a activităţii notariale şi se

întemeiază pe acordul de voinţă al părţilor asupra tuturor problemelor succesorale din

cauză. El este un înscris oficial, autentic, constatator al calităţii de moştenitor. În cazul

repunerii pe rol a dosarului succesoral suspendat, certificatul de moştenitor se va elibera

pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile. Fiecărui moştenitor i se va elibera un

exemplar al certificatului de moştenitor . În cazul în care prin testament a fost instituit un

executor testamentar, acestuia i se va elibera un certificat constatator al acestei calităţi.

Conform art. 74 din legea notarilor publici, atunci când nu se face dovada existenţei unor

bunuri în patrimoniul defunctului, sau o astfel de dovadă necesită un timp îndelungat, la

cererea moştenitorilor, notarul public poate elibera un certificat de calitate de moştenitor.

Ca urmare, considerăm util ca în certificatul de moştenitor să se menţioneze că el

nu are valoare unui certificat de moştenitor şi că poate fi utilizat numai pentru dobândirea

actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor care compun masa succesorală,

urmând ca certificatul de moştenitor să se elibereze după obţinerea acelor dovezi, şi

evident, după plata taxelor de timbru şi onorariilor.

Precizăm că pentru eliberarea certificatului de calitate de moştenitor este necesar

să se dovedească nu numai această calitate, ci şi acceptarea în termen a moştenirii,

5 A se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 484-485.

pentru că, în caz contrar , succesibilul este străin de moştenire prin neacceptare, conform

art. 700 C. civ.

În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului

statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de

vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a moştenirii.

Eliberarea certificatului de moştenitor exclude posibilitatea întocmirii unui alt

certificat de moştenitor. Prin excepţie, art. 86 alin. 2 din Legea nr. 36/1995,

reglementează posibilitatea eliberării unui certificat suplimentar de moştenitor în situaţia

în care, cu acordul moştenitorilor, notarul public reia procedura succesorală în vederea

completării bunurilor omise din masa succesorală. Notarul public va elibera un nou

certificat de moştenitor atunci când prin hotărâre judecătorească irevocabilă certificatul

de moştenitor anterior întocmit a fost anulat.

Certificatul de moştenitor îndeplineşte doar funcţia unui instrument probator,

care constată calitatea de moştenitor, dobândită de succesibil încă de la data deschiderii

succesiunii. Certificatul de moştenitor face dovada deplină, până la anularea sa prin

hotărâre judecătorească, în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau a bunurilor care

se cuvin fiecărui moştenitor în parte. Certificatul de moştenitor constituie un mijloc de

probă şi va face dovada calităţii de moştenitor, a cotei ce revine fiecărui moştenitor şi a

compunerii masei succesorale. Acest mijloc de dovadă nu are caracter absolut, el putând

fi combătut pe calea acţiunii în anulare promovată de cei care se consideră vătămaţi (art.

88 din Legea nr. 36/1995).

În masa succesorală sunt evidenţiate distinct bunurile mobile şi bunurile imobile.

Se specifică şi, care este cota parte din bunurile comune ale soţului defunct care intră în

masa succesorală şi care este cota din aceste bunuri a soţului supravieţuitor.

Se apreciază natura succesiunii legale sau testamentare, cu indicarea temeiului

juridic al calificării.

În punctul al II al certificatului de moştenitor sunt enumeraţi moştenitorii

acceptanţi (identificaţi prin nume, prenume, domiciliu) cu specificarea datei acceptării,

calităţii succesorale, a cotei părţi din moştenire care se cuvin fiecăruia6.

6A se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 486.

Dacă certificatul de moştenitor a fost eliberat pe baza unei hotărâri judecătoreşti,

se menţionează acest lucru prin indicarea numărului hotărârii, a datei pronunţării, a

numărului şi anului dosarului şi a instanţei care a pronunţat-o. Sunt menţionaţi în

continuare succesibilii renunţători la succesiune, cu consemnarea datei şi a numărului de

înregistrare al declaraţiei de renunţare. De asemenea sunt menţionaţi şi străinii de

moştenire prin neacceptare, conform art. 700 C. civ.

În certificat se mai menţionează suma plătită cu titlu de taxă de timbru

succesorală şi modalitatea în care a fost achitată (cu chitanţă sau prin debitare, confirmată

de administraţia financiară) şi valoarea timbrelor judiciare achitate.

Certificatul de moştenitor îndeplineşte două funcţii:

a) este un mijloc de însezinare. Moştenitorii care nu se bucură de sezină pot fi

trimişi în posesiunea moştenirii numai după eliberarea certificatului de moştenitor.

b) este un mijloc probator. Certificatul de moştenitor nu învesteşte pe

moştenitori cu anumite drepturi. Succesorii au dobândit aceste drepturi de la deschiderea

succesiunii. Certificatul de moştenitor constată drepturi preexistente ale succesibilului,

deci nu conferă calitatea de moştenitor, ci o constată. Astfel că, din cele prezentate,

rezultă că, certificatul de moştenitor nu constituie un titlu translativ de proprietate de la

defunct către succesori, transmisiunea succesorală realizându-se în virtutea legii sau a

testamentului de la data deschiderii succesiunii. Certificatul de moştenitor, fiind un act de

atestare a transmisiunii succesorale, nu poate fi invocat ca just titlu pentru uzucapiunea de

scurtă durată7.

Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995 „cei care se consideră vătămaţi în

drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti

anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin

hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa

calităţii de moştenitor şi a cotei sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în

parte”.

Forţa probantă a certificatului de moştenitor diferă după cum acesta este invocat

între moştenitorii care au participat la procedura succesorală notarială sau faţă de o terţă

persoană. Astfel, între moştenitorii prezenţi în faţa notarului public, care şi-au recunoscut

7 A se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 486-487.

calitatea de moştenitori reciproc, cotele de moştenire şi componenţa masei succesorale,

realizându-se un acord de voinţă prin semnarea certificatul de moştenitor, acesta are

valoare unei convenţii. Combaterea certificatului de moştenitor de către moştenitorii care

au participat la procedura succesorală notarială se poate face pentru existenţa unui viciu

de consimţământ, a fraudei de lege, existenţa unei cauze ilicite sau imorale etc.

Faţă de terţi certificatul de moştenitor face dovada deplină a calităţii de

moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte. El nu

constituie însă un titlu de proprietate al bunurilor menţionate în cuprinsul său. Certificatul

de moştenitor nu face dovada dreptului de proprietate, adică nu constituie o dovadă că

bunurile aflate în patrimoniul defunctului i-au aparţinut acestuia în proprietate.

El este un mijloc de dovadă a dobândirii drepturilor pe cale de moştenire (mortis

causa) şi nu constituie dovada însăşi a existenţei acelui drept şi cu atât mai puţin un act

constitutiv al acestuia.

Notarul public constată şi autentifică existenţa şi calitatea moştenitorilor,

declaraţia acestora privind bunurile aflate în masa succesorală şi stabileşte cotele care li

se cuvin. Certificatul de moştenitor nu este deci un titlu de proprietate şi prin urmare nu

face dovada că bunurile în cauză au fost proprietatea defunctului şi ca urmare a

transmisiunii succesorale acestea sunt proprietatea succesorului în lotul căruia se află

acele bunuri, dacă fireşte s-a făcut şi împărţeala bunurilor. Dovada dobândirii dreptului

de proprietate de către defunct se face cu alte mijloace de probă decât certificatul de

moştenitor şi declaraţiile succesorilor8..

În plus, faţă de terţi, certificatul de moştenitor este un res inter alios acta şi

poate fi combătut în privinţa menţiunilor pe care le cuprinde de către aceştia prin orice

mijloc de probă. În categoria terţilor, alături de persoanele străine de moştenire, se includ

şi moştenitorii care, indiferent din ce motive, nu au fost citaţi în faţa notarului public la

efectuarea procedurii succesorale notariale.

Sub acest aspect, certificatul de moştenitor prezintă aceleaşi caractere ca şi actul

autentic. El face dovada până la înscriere în fals cu privire la menţiunile care prezintă

constatările notarului public făcute ex propiis sensibus şi în limitele atribuţiilor sale şi

8 A se vedea I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 488.

face dovada până la proba contară cu privire la veridicitatea conţinutului declaraţiilor

părţilor.

În cadrul procesului de anulare al certificatului de moştenitor, nefiind o acţiune

de sine stătătoare, ci corelată cu acţiunile care sancţionează drepturile terţilor, va avea

regimul juridic al acestora din urmă acţiuni. Astfel, acţiunea în anularea certificatului de

moştenitor pentru vicii de consimţământ este prescriptibilă în termenul general de

prescripţie, în timp ce acţiunea în constatarea nulităţii întemeiată pe cauze de nulitate

absolută (spre exemplu, pentru constatarea calităţii de moştenitor), este imprescriptibilă.

Caracterul imprescriptibil al acestor acţiuni nu scuteşte moştenitorii care reclamă

moştenirea să facă dovada acceptării acesteia în termenul de 6 luni, deoarece în lipsa

acceptării succesiunii în termenul de prescripţie prevăzut de art. 700 C. civ., moştenitorii

sunt străini de moştenire şi deci, nu au calitate procesuală pasivă.

Certificatul de moştenitor este apreciat a fi o convenţie între moştenitori, el va fi

susceptibil să fie afectat şi de cauze de nulitate absolută, cum ar fi frauda la lege, cauza

ilicită sau imorală etc. În cazul anulării certificatului de moştenitor , notarul public va

elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. În acest

scop, instanţelor judecătoreşti le revine obligaţia de a trimite la biroul notarului public

competent în soluţionarea cauzei o copie de pe hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă,

împreună cu dosarul notarial, dacă a fost cerut în timpul judecăţii.