Procedura de Sistem

7
1. SCOP Prezenta procedură stabileşte modul de: - identificare, documentare, evidenţă, analiză şi tratare a neconformităţilor rezultate / care pot să apară în oricare dintre fazele ciclului de activitate al organizatiei, solutionarea şi prevenirea repetării acestora; - tratare a reclamaţiilor primite de la cetăţeni / colaboratori / alte organizaţii, astfel încât să fie asigurată conformitatea serviciilor oferite cu condiţiile prestabilite. 2. DOMENIU DE APLICARE Prezenta procedură se aplică în cazul detectării neconformităţilor în toate departamentele din cadrul organizatiei. Tipurile de neconformităţi la care face referire prezenta procedura sunt următoarele: - neconformităţi ale documentaţiei SMC faţă de cerinţele SR EN ISO 9001:2008, - neconformităţi privind modul în care sunt identificate, actualizate şi modificate documentele, - neconformităţi privind instruirea şi/sau calificarea personalului pentru managementul calităţii, - neconformităţi faţă de cerinţele temelor program, - neconformităţi constatate la analiza contractelor incheiate cu furnizorii, - neconformităţi faţă de prevederile legislative / standardele şi normativele tehnice, - neconformităţi ale documentaţiilor tehnice primite de la furnizorii de servicii, - neconformităţi ale produselor / serviciilor achiziţionate, - neconformităţi privind arhivarea şi/sau păstrarea produselor activităţii desfăşurate (înregistrări, documente etc.) - neconformităţi ale bunurilor puse la dispoziţie de către cetateni (amplasamente, documente, etc.), - alte neconformităţi rezultate din monitorizarea proceselor SMC. 3. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ SR EN ISO 9001: 2008 – Sisteme de management al calităţii. Cerinţe. Manualul calitǎţii – MSMC-01 Regulamentul de ordine interioara, ROF, FP 4. TERMINOLOGIE ŞI ABREVIERI 4.1 Terminologie Procedura de sistem Procedura de sistem -Auditul Intern- Cod: PS-01 Editia:1 Revizia:1 Pagini: 1/5

Transcript of Procedura de Sistem

Procedura de sistem-Auditul Intern-Cod: PS-01Procedura de sistemEditia:1Revizia:1Pagini: 1/51. SCOPPrezenta procedur stabilete modul de:- identificare, documentare, eviden, analiz i tratare a neconformitilor rezultate / care pot sapar n oricare dintre fazele ciclului de activitate al organizatiei, solutionarea i prevenirea repetrii acestora;- tratare a reclamaiilor primite de la ceteni / colaboratori / alte organizaii,astfel nct s fie asigurat conformitatea serviciilor oferite cu condiiile prestabilite.

2. DOMENIU DE APLICAREPrezenta procedur se aplic n cazul detectrii neconformitilor n toate departamentele din cadrul organizatiei.Tipurile de neconformiti la care face referire prezenta procedura sunt urmtoarele:- neconformiti ale documentaiei SMC fa de cerinele SR EN ISO 9001:2008,- neconformiti privind modul n care sunt identificate, actualizate i modificate documentele,- neconformiti privind instruirea i/sau calificarea personalului pentru managementul calitii,- neconformiti fa de cerinele temelor program,- neconformiti constatate la analiza contractelor incheiate cu furnizorii,- neconformiti fa de prevederile legislative / standardele i normativele tehnice,- neconformiti ale documentaiilor tehnice primite de la furnizorii de servicii,- neconformiti ale produselor / serviciilor achiziionate,- neconformiti privind arhivarea i/sau pstrarea produselor activitii desfurate (nregistrri,documente etc.)- neconformiti ale bunurilor puse la dispoziie de ctre cetateni (amplasamente, documente, etc.),- alte neconformiti rezultate din monitorizarea proceselor SMC.

3. DOCUMENTE DE REFERINSR EN ISO 9001: 2008 Sisteme de management al calitii. Cerine.Manualul calitii MSMC-01Regulamentul de ordine interioara, ROF, FP

4. TERMINOLOGIE I ABREVIERI4.1 TerminologieConformitate ndeplinirea unei cerine.

Neconformitate Nendeplinirea unei cerine.

Corecie Aciune de eliminare a unei neconformiti detectate.NOTA 1 O corecie poate fi efectuata mpreun cu o aciune corectiv.NOTA 2 O corecie poate fi, de exemplu, refacere sau reeditare.

ReprelucrareAciune asupra unui produs neconform, pentru a-l face conform cu cerinele.(ex. reeditare, refacere etc.)

Aciune corectivAciune de eliminare a cauzei unei neconformiti detectate sau a altei situaii nedorite.NOTA 1 Pot exista mai multe cauze pentru o neconformitate.NOTA 2 Aciunea corectiv este ntreprins pentru a preveni reapariia n timp ce aciunea preventiv este ntreprins pentru a preveni apariia.NOTA 3 Exist o distincie ntre corecie i aciune corectiv.

Procedura de sistemEditia:1Revizia:1Pagini: 2/5Procedura de sistem-Auditul Intern-Cod: PS-01Identificare Stabilirea pe baza nsuirilor caracteristice specifice unui produs/serviciu iposibilitatea de difereniere ntre acestea i alte produse/servicii similare.4.2 AbrevieriSMC Sistem de management al calitiiRMC Reprezentantul conducerii cu managementul calitiiRA Responsabil de activitateRNC Raport de neconformitateIL Instruciune de lucru

5. DESCRIEREA PROCESULUI5.1. Cerine generaleOrganizatia se asigur c produsele/serviciile care nu sunt conforme cu cerinele specificate sunt identificate i meninute sub control.n cazul constatrii unor abateri de la calitate se introduc msuri adecvate imediate de nlturare a deficienelor pentru ca, n ciuda apariiei erorilor, nevoile ceteanului s fie satisfcute.Activitile de meninere sub control a produsului/serviciului neconform constau de regul n: identificarea produsului/serviciului neconform; izolarea i nregistrarea produsului neconform, atunci cnd este aplicabil; analiza produsului/serviciului neconform; tratarea produsului/serviciului neconform.Tratarea serviciului neconform se realizeaz, n funcie de caz, prin una sau mai multe din urmtoarele metode: prin ntreprinderea unor aciuni de eliminare a neconformitii detectate; prin autorizarea acceptrii cu derogare dat de o autoritare competent n cazul derulrii anumitor lucrri contractate;5.2. Depistarea, identificarea, nregistrarea i izolarea neconformitilor Depistarea neconformitilor, n oricare din etapele fluxului desfurrii proceselor, se realizeaz nurma:a) msurrii i monitorizrii produselor/proceselor de ctre funciile competente care realizeaz activiti n cadrul organizatiei:- prin controlul / autocontrolul efectuat de membrii comisiilor de specialitate referitor lamodul de desfurare a propriilor activiti;- prin audituri interne / externe efectuate periodic conform PS-03 Auditul intern- prin controlul efectuat, pe fluxul desfurrii activitilor, de ctre management referitor la modulde respectare a prevederilor documentelor aplicabile (respectarea reglementrilor legislative,procedurilor, regulamentului de organizare i funcionare etc.);- prin controale efectuate pe teren (pentru monitorizarea contractelor n derulare);- prin recepionarea produselor / serviciilor achizitionate;b) reclamaiilor/sesizrilor venite din partea clientilor, colaboratorilor sau ale altor organizatii- prin controale / verificri dispuse de ctre funciile competente din cadrul instituiei. Identificarea, nregistrarea i izolarea neconformitilor se realizeaz dup cum urmeaz:Neconformitile depistate sunt identificate documentat prin nregistrarea acestora n:- Registrul de neconformiti, cod PS-04 / F1 pentru neconformiti rezultate din monitorizareaintern a proceselor de ctre efii de departamente, directorii de direcii, alte persoane desemnaten acest scop (neconformiti privind modul de ntocmire a documentelor, neconformiti privindtermenele de finalizare a anumitor activiti, neconformiti privind respectarea prevederilordocumentaiei SMC etc).- Raport de neconformitate, cod PS-03 / F5 pentru:- neconformitile rezultate ca urmare a controalelor efectuate de forurile superioare(comisii de specialitate nominalizate de consiliul local; alte organe de control);

Procedura de sistem-Auditul Intern-Cod: PS-01Procedura de sistemEditia:1Revizia:1Pagini: 3/5- neconformitile rezultate n/din relaia cu partenerii / alte organizaii (neconformitila analiza contractelor, neconformiti constatate pe parcursul supravegherii contractelor de achiziie servicii);- neconformiti constatate la recepionarea produselor achiziionate de ctre organizatie;- neconformitile rezultate n urma auditurilor interne/externe.

Atunci cnd se semnaleaz starea de neconformitate, dup nregistrarea acestora i informarea funciilor competente, este sistat orice activitate referitoare la neconformitatea constat pn la stabilirea deciziei de tratare5.3. Analiza i tratarea neconformitilor:Analiza i stabilirea deciziei de tratare a neconformitilor constatate se face, dup caz, de ctre funciile competente (efi departamente, directori direcii, viceprinari, RMC). Pentru neconformitile care implic modificri majore n structura organizaiei sau atunci cnd soluia de remediere implic investiii semnificative, decizia de tratare este stabilit n urma unei reuniuni a membrilor de specialitate.Analiza neconformitii presupune n principal stabilirea cauzelor care au condus la apariianeconformitii i alegerea celui mai potrivit mod de tratare a acesteia.Decizia de tratare (corecia) a neconformitii poate fi:- acceptarea ca atare,- corectarea neconformitii n scopul satisfacerii cerinelor,- respingerea i/sau neacceptarea la plat (n cazul documentelor predate, produselor/serviciilorcontractate etc.)5.3.1. Completarea raportului de neconformitate (RNC)1. Persoana care depisteaz neconformitatea completeaz rubricile cu privire la locul unde s-a identificat neconformitatea, tipul neconformitii, descrierea neconformitii pct. A, B, C din RNC.2. Datele privind neconformitatea constatat sunt aduse la cunotina RA implicat care semneaz de luare la cunotin la pct. E;3. RA implicat stabilete cauzele neconformitilor care au condus la apariia acesteia, completndu-se pct. D din RNC.4. Se stabilete decizia de tratare a neconformitii (corecia) i/sau, dup caz, aciunile5. corective/preventive ce se impun, de ctre factorii competeni, termenul i persoanele responsabile6. de aplicarea acestora, completndu-se n acest sens pct. F din RNC.7. RNC sunt transmise ctre RMC care difuzeaz cte o copie la fiecare RA implicat. Evidena copiilor transmise se face prin completarea pct. G. 8. RNC n original sunt pstrate de ctre RMC n dosare de eviden i sunt analizate periodic n cadrul edintelor/analizelor de management de ctre toi factorii implicai. 9. La termenul stabilit se verific dac a fost aplicat decizia de tratare a neconformitii, precum i dac aciunile corective sau preventive stabilite au fost eficace. n acest sens se completeaz pct. J i I din RNC, n original, cu date referitoare la modul de verificare.

5.3.2. Urmrirea aplicrii coreciilor La termenul stabilit, persoana responsabil cu urmrirea aplicarii corectiei verific dac a fost aplicat decizia de tratare a produselor/serviciilor neconforme, dac aciunile corective sau preventive stabilite au fost eficace. n acest sens se completeaz pct. I din RNC, n original, cu date referitoare la modul de verificare.

5.4. nregistrarea i tratarea reclamaiilor primite de la client Pe parcursul derulrii activitilor, se pot primi reclamaii de la beneficiarii serviciilor (clienti, alte organizaii), care sunt tratate dup cum urmeaz:

a) Procedura de sistem-Auditul Intern-Cod: PS-01Procedura de sistemEditia:1Revizia:1Pagini: 4/5Procedura de sistem-Auditul Intern-Cod: PS-01Procedura de sistemToate reclamaiile, indiferent de modul n care au fost transmise (petiii, verbal, telefonic, mail etc) sunt nregistrate n registrul de intrari-iesiri de ctre funciile care au atribuii n acest sens (RMC, responsabili de proces din fiecare departament) punctele A, B. b) Reclamaia este analizat de toi factorii implicai (completndu-se pct. C) i se decide dac aceasta este ntemeiat sau nu, completnd punctul D. c) n cazul n care sunt neclariti asupra reclamaiei aceasta este trimis spre analiz unei tere pri (competente), care stabilete dac reclamaia este ntemeiat sau nu. d) Toate nregistrrile referitoare la modul de rezolvare a reclamaiilor sunt inute n eviden n registrele de reclamaii.

5.4.1. Reclamaii ntemeiate Dac reclamaia este ntemeiat, se ia legtura cu reclamantul i mpreun cu acesta se stabilete modul de stingere a reclamaiei. Modul n care s-a stabilit soluionarea reclamaiei este consemnat la pct. E. Atunci cnd, urmare reclamaiei, se impun aciuni corective/preventive se completeaz punctul F. Aciunile corrective/preventive se verific de responsabilul cu verificarea la termenele scadente prin completarea punctului G.

5.4.2. Reclamaii nentemeiate Dac reclamaia nu este ntemeiat se transmit reclamantului concluziile rezultate n urma analizei acesteia. n aceast situaie, reclamantul i nsuete decizia Primriei municipiului SATU MARE cu privire la modul de stingere a reclamaiei.

5.5. Monitorizarea procesuluin edinele periodice de analiza, RA analizeaz Rapoatele de neconformitate privind stadiul aplicrii coreciilor i aciunilor corective/preventive iniiate. Reclamaiile primite sunt luate n considerare la evaluarea anual a modului de functionare al SMC, conform PO-02 Analiza efectuata de management. Datele referitoare la controlul produsului/serviciului neconform sunt supuse analizei conducerii, conform PO-02 Analiza efectuat de management.

6. RESPONSABILITI 6.1. RMC - monitorizeaza procesele inregistrand toate neconformitile pe care le constat n funcionarea proceselor SMC; - colaboreaz cu toate nivelele i departamentele din cadrul organizaiei pentru asigurarea unei funcionri corespunztoare a SMC, facnd propuneri pentru stabilirea aciunilor corective/preventive ce se impun; - preia RNC de la RA dupa ce s-au stabilit coreciile/aciunile corective/preventive, difuznd copii tuturor responsabililor de aplicarea acestora; - verific la termenele stabilite dac deciziile de tratare au fost aplicate corespunztor i dac aciunile corective/preventive stabilite sunt eficace.

6.2. Responsabilul de activitate rspunde de aplicarea deciziei de tratare a produselor neconforme stabilite n RNC atunci cnd este aplicabil. 7. NREGISTRRI

Procedura de sistem-Auditul Intern-Cod: PS-01Procedura de sistemEditia:1Revizia:1Pagini: 5/5

8. ANEXE:Formularele utilizate pentru nregistrri reprezint anexe la prezenta procedura.