SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

PRINCIPIUL EGALITĂŢII ŞI NEDISCRIMINĂRII IN JURISPRUDENŢA CURŢII CONSTITUŢIONALE A ROMÂNIEI ŞI

JURISPRUDENŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

St. Ana Maria CÂRSTEA St. Giorgiana ANGHEL

Specializarea Drept, anul I Coord: Lect.univ.dr. Marius ANDREESCU

Prep.univ. Andra DASCĂLU

In this article, I wanted to emphasize the importance of one of the most controversial principles of law. Although the principle of equality is considered one of the most important principles of a democratic society, discrimination still dominates our society. The regulation and the enforcement of this principle is a recognition that discrimination exists and its elimination would be extremely difficult if we do not accept that the people are different and they have different needs.

În Grecia Antică, egalitatea era considerată drept măsură a perfecţiunii, fiind deseori asociată cu sfera datorită faptului că toate punctele de pe suprafaţa acesteia sunt egal distanţate faţa de centru.

În domeniul dreptului, egalitatea a fost trecută de la rangul de perfecţiune la cel de principiu, reprezentând nucleul unui stat de drept.Consacrat fiind la nivel constituţional, principiul egalitaţii beneficiază de forţa juridică legii fundamentale, fiind superior întregii legislaţii.

În dreptul românesc, egalitatea a fost reglementată în Constituţia din 1866 1 şi Constituţia din 19232, vorbindu-se despre „egalitate în faţa legii” în sensul egalităţii „în ochii legii”.De asemenea, Constituţia din 1948 reuşeşte să îmbine, în articolul 163, criteriile nediscriminării noului regim politic cu un principiu formal al egalităţii.

Următoarele legi fundamentale au consacrat „o egalitate deplină în drepturi în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice, sociale şi culturale”4.Însă formularea principiului egalităţii din actuala Constituţie face din acest principiu un drept fundamental cu valoare de principiu general pentru materia dreptului.

Această evoluţie, modificare a viziunii asupra principiului egalităţii în fiecare Constituţie este valabilă nu numai în dreptul românesc,în Franţa, de exemplu, acesta decăzând de la rangul de principiu de drept natural,la cel de drept pozitiv.O dată cu această decădere,egalitatea este fie un principiu politic ce garantează prezervarea dreptului, fie o posibilitate a fiecărui individ de a cere un tratament egal din partea autorităţilor publice.

Însă, prin Decizia nr. 107/1995, Curtea Constituţională a hotărât că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că la situaţii trebuie să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi acelaşi, ci diferit.În caz contrar, se violează principiul egalitaţii şi non-discriminării, aplicându-se un tratament diferit unor cazuri egale fară să existe o motivare obiectivă si rezonabilă sau dacă există disproporţii între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite.

1 Articolul 10 prevedea că “toţi românii sunt egali în faţa legei şi datori a contribui fără osebire la dările şi sarcinile publice”.2 Articolul 8 prevedea că “nu se admite în stat nici o deosebire de naştere sau de clase sociale”.3 Articolul 16 prevedea că “toţi cetăţenii Republicii Populare Române, fară deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie sau grad de cultură, sunt egali în faţa legii”. 4 Constituţia din 1965,Articolul 17 şi Constituţia din 1952,Articolul 81.

43

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

Ca normă juridică,egalitatea este autonomă, posedă o structură proprie, neincluzând doar o singură prevedere constituţională, ci o întreagă reţea de norme ce sunt interpretate şi aplicate în funcţie de cirumstanţe.

În actuala Constituţie a României, egalitatea îşi găseşte consacrarea în articolul 16,intitulat generalizat “Egalitatea în drepturi”, însă este detaliată în articolul 6, alineatul 2, privind măsurile de protecţie ale statului cu privire la exprimarea identitaţii minorităţilor care trebuie să fie conforme cu principiul egalităţii şi nediscriminării, în raport cu ceilalţi cetăţeni români.De asemenea, reglementări privind egalitatea conţin articolele 41,48 si 56.

În concepţia profesorului Simina Elena Tănăsescu,principiul egalităţii conţine “o filosofie politică,pe care judecătorul trebuie în acelaşi timp să o respecte şi să o facă respectată”5. Prin natura lor, “oamenii se nasc şi ramân liberi şi egali în drepturi”6, însă viaţa socială.încadrarea omului în aceasta, produce diferenţe de care legiuitorul trebuie să ţină cont atunci când impune unui subiect de drept o anumită conduită,să observe ceea ce este esenţial şi de neîncălcat.

Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective reglementate in cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la exercitarea libertătilor legale in scopul realizării intereselor sale legitime.

Astfel,un drept fundamental de vechea tradiţie îl reprezintă dreptul la proprietate, inclusiv dreptul persoanelor de a dobândi o proprietate, de a se folosi şi de a dispune liber în legătură cu proprietatea sa şi de a putea transmite dreptul său altuia. În acest sens, în Articolul 44 din Constituţia României este garantat dreptul de proprietate privată.Exprimând realitatea în sensul căreia nu exista drepturi absolute, Constituţia dă legii posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele drepturilor reglementate prin Articolul 44. Dar pe de altă parte, garantând dreptul de proprietate,legea fundamentală conţine reglementări privitoare la naţionalizare,expropriere şi la folosirea subsolului de către autorităţile publice.În cazul exproprierii există şi o condiţie:pentru ca o proprietate să treacă în proprietatea statului, cauza publică pentru care s-a recurs la această modalitate să fie expres prevăzută de lege, iar despagubirile trebuie făcute de comun accord cu proprietarul sau prin justiţie.

Un alt drept fundamental îl reprezintă dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, punându-se problema dacă această denumire ar fi mai corectă ca libertate şi nu ca drept, mai ales că din punct de vedere al naturii lor juridice, nu se diferenţiază. În conţinutul dreptului la muncă intră egalitatea salarizării între femei si barbaţi.Deşi există ţări în care încă nu s-a produs o emancipare a femeii, ea încă fiind inferioară barbatului, Constituţia României şi alte tratate la care România este parte7, au stabilit că pentru muncă egală,angajaţii trebuie să primească o remuneraţie egală,indiferent de sex.

În condiţiile Articolului 141 din Trtatatul Comisiei Europene, statele trebuie să asigure aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între femei si barbaţi pentru aceeaşi muncă sau pentru o muncă de aceeaşi valoare.

O importantă completare s-a adus cu prilejul revizuirii Constituţiei României.Astfel, la alineatul 3 s-a adăugat teza conform căreia statul roman garantează egalitatea de şanse dintre femei şi barbaţi pentru ocuparea funcţiilor publice,civile şi militare,exprimându-se astfel evoluţia aparte a principiului egalităţii.

5 Simina Elena Tănăsescu, Principiul egalităţii în dreptul românesc, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999.6 H. Kelsen, Theorie pure du droit, Paris, 1968.7 Articolul 1 din Carta Socială Europeană aduce o dublă precizare, cu rolul de a asigura exercitarea efectivă a dreptului la muncă: statul trebuie să realizeze o politică de ocupare deplină a forţei de muncă şi orice persoană are dreptul de a-şi caştiga existenţa printr-o muncă liber întreprinsă.

44

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

De altfel, Constituţia României a interzis munca forţată,stabilind anumite activităţi ce nu sunt considerate muncă forţată.8 Un alt element al conţinutului dreptului la muncă îl reprezintă protecţia socială a muncii, cu toate componentele sale: securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi tinerilor, salariul minim pe economie,formarea profesională.etc.Durata zilei de lucru işi găseşte reglementarea sub trei exprimări, ce necesită unele explicaţii: durata normală, în medie, cel mult 8 ore, timpul de lucru trebuind stabilit printr-un act care să precizeze perioada de timp dintr-o zi în care salariatul are îndatorirea să presteze munca.

Majoritatea statelor au consacrat o durat ă maximă a zilei de lucru de 8 ore.Această limită de 8 ore este aceea peste care un salariat nu poate fi obligat să muncească.

Egalitatea, indiferent de forma pe care o îmbracă, reprezintă un principiu complex, fiind aplicaţia Articolului 169 din Constituţia României.

Plecându-se de la acest principiu este interzisă orice forma de discriminare bazată pe etnie, sex, rasă, limbă sau cultură.

Într-o concepţie tradiţională, discriminarea,ca noţiune, exprima o interzicere a exercitării anumitor drepturi din motive etnice, culturale, rasiale,etc., considerată fiind o stare de subordonare a uneia dintre părţi.

În prezent, principiul non-discriminării şi al interzicerii arbitrariului a părăsit perimetrul strict al raporturilor cu autorităţile publice şi a început să intre în viaţa de zi cu zi, în raporturi juridice caracterizate prin egalitatea juridică a părţilor, în cele mai frecvente dintre contractele pe care le încheiem (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de locaţiune, contracte de credit bancar etc.) şi chiar în raporturile sociale extracontractuale (formule de adresare, comportament, atitudine).

Contrar Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, in dreptul comunitar nu există o dispoziţie generală şi unică care să consacre principiul nediscriminării în toate domeniile.10

Tratatul de la Nisa,semnat la 26 februarie 2001, este cel care conturează cel mai bine domeniul protecţiei drepturilor fundamentale.Astfel, este revizuit Articolul 13 din Tratatul Comisiei Europene, alineatul al doilea introducând procedura codeciziei la articolul 251, în vederea combaterii tuturor discriminărilor.

Tratatul Comisiei Europene face referire, mai ales, la principiul nediscriminării pe criterii de naţionalitate sau de sex.Astfel, este interzisă orice discriminare , cu excepţia situaţiei în care aceasta este legitimă, adică întemeiată pe o justificare obiectivă şi rezonabliă.

Domeniul de aplicare al principiului nediscriminării este unul destul de extins, discriminarea existând în orice domeniu al vieţii sociale.Scopul acestui principiu constă în interzicerea oricărei forme de discriminări, indiferent daca este vorba de discriminare rasială, culturală sau etincă.Interdicţiile principiului nedsicriminării se aplică atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, impunându-se tuturor subiectelor de drept.

Principiul nediscriminării trebuie respectat în ansamblul domeniului ce acoperă libertatea de circulaţie, afirmându-se11 că sfera acestuia se extinde nu numai la condiţiile de muncă şi de viaţă,ci şi la ajutorul şi asistenţa socială.De altfel, egalitatea de tratament trebuie asigurată şi în fapt şi în drept.

În vederea consolidării principiului egalităţii, autoritătile comunitare au asimiliat discriminările indirecte12 discriminărilor directe, rezultatul fiind cel care contează.Astfel, se 8 Constituie activităţi care nu sunt considerate ca muncă forţată: activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, munca unei persoane condamnate , prestată în condiţiile normale, prestaţiile impuse de situaţiile create de calamităţi ori de alt pericol.9 “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice fară privilegii şi fară discriminări”.10 Jean-Francois Renucci, Tratat de Drept European al Drepturilor Omului, Ed. Hamangiu, 2009, p.648.11 Jean-Francois Renucci, Tratat de Drept European al Drepturilor Omului, Ed. Hamangiu, 2009, p.655.12 Discriminarea directă este vizibilă,ea referindu-se la un criteriu de sex, iar discriminarea indirectă constituie un paravan şi nu se observă decât prin observarea efectelor regulii.

45

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

condamnă discriminările stabilite în mod obiectiv.Anumite discriminări indircte pot fi legitime, dar este necesar ca autorul acestora să aducă motive economice justificate care să răspundă scopului necesar de politică socială.

Un prim exemplu de înălcare a principiului egalitaţii şi nediscriminării îl reprezintă cazul Clubului Veneţia din Sibiu. Ambruş Burcea, student la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, preşedintele Asociaţiei Gaborilor cu Pălărie din Cluj, participant la programul de educaţie interculturală „Academia Interculturală Transsylvania”, la data de 27 noiembrie 2003 a dorit să intre la Clubul Veneţia din Sibiu, împreună cu un număr de 20 de colegi neromi. După ce colegii au intrat, Ambruş Burcea a fost oprit de personalul de pază al clubului, fiind somat să părăsească locul. La intervenţia colegilor, personalul de pază a afirmat că nu este permis accesul romilor, iar în urma insistenţelor au primit răspunsul: „luaţi-vă ţiganul de mână şi ieşiţi afară”. Grupul a solicitat intervenţia poliţiei.Totodată s-a depus o plângere la Poliţia Sibiu, în numele lui Ambruş Burcea. Cazul a fost înregistrat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu numarul 4035/08.12.2003.

În urma repetatelor solicitări, cazul a fost soluţionat prin Hotărârea nr. 239 din 12.08.2004, comunicat la 27 august 2004, hotărâre care se bazează în exclusivitate pe declaraţiile persoanelor care au fost acuzate de discriminare (“potrivit declaraţiilor personalului de pază”, “s-a discutat cu domnul Mircea Notar, administratorul Clubului Veneţia”), cu toate că existau 11 declaraţii de martori privind acest caz. Pe considerentul că nu ar mai fi fost locuri în club, motiv pentru care întregul grup nu a fost lăsat să intre şi că la intrarea în club ar fi fost atât de întuneric întrucât nu s-a putut observa că Ambruş Burcea este rom, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât că “faptele prezentate nu constituie fapte de discriminare”.

Astfel, a fost deschis proces împotriva hotarârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Acţiunea a fost introdusă la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 19 noiembrie 2004.  În cursul procesului s-au aflat detalii din dosar care nu fuseseră până atunci comunicate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Persoanele de pază au afirmat că, fiind vorba de un club privat, “au dreptul de a selecta clientela” (Gheorghe Iliu).Mai mult, “pentru a preîntâmpina unele acte de violenţă, patronii au adoptat această categorie a unităţii de club privat, acest lucru fiind afişat la loc vizibil pe uşa de acces în club”. Aceste declaraţii arată în mod evident concepţia clubului de a interzice accesul unor categorii de persoane, pe considerentul că acele categorii ar putea comite acte de violenţă. Afişul însă nu a fost observat de persoanele din cadrul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care au anchetat cazul.

Surpriza a apărut la termenul de judecată din martie 2005, când reprezentantul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a recunoscut în faţa instanţei pierderea declaraţiilor de martori, precum şi faptul că acest eveniment a avut loc anterior soluţionării cauzei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.Astfel nu s-a mai putut invoca administrarea tuturor probelor.

 În iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis plângerea împotriva soluţiei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.În septembrie 2005, când s-a solicitat sentinţa, Curtea de Apel Bucureşti a informat că, datorită unui recurs, dosarul se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În septembrie 2005, când s-a solicitat sentinţa, Curtea de Apel Bucureşti a informat că, datorită unui recurs, dosarul se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Recursul nu a fost înaintat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Un al caz privind încalcarea principiului nediscriminării,dar de data aceasta fiind vorba de discriminare pe criterii de cetăţenie, este cazul Portalul Educaţional SEI. La data de 14 martie 2005 un elev de limbă maternă maghiară a întrebat pe Portalul Educaţional SEI unde poate găsi teste de geografie în limba maghiară pentru bacalaureat. Întrebarea era adresată în limba maghiară. Au urmat o serie de mesaje care reprezintă o gravă încălcare a

46

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

dreptului la demnitatea personală: “Eşti mendru (mândru)? iţi spun eu ce esti?eşti prea foarte putin inteligent să iţi dai seama în ce ţară trăieşti. Văd că voi ungurii vă credeţi stăpânii lumii. Mai bine du-te şi te ascunde.”; “dacă nu eşti român - ce cauţi în România ? dacă nu iţi place aici - d c stai? daca iţi negi naţionalitatea si pământul pe care stai- ce cauţi aici? cine îţi dă de mancare şi te ţine dacă nu românia ca ţara şi tot unitar ??să-ţi fie rusine !!”.

La 18 martie 2005 a fost trimisă o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu prezentarea cazului şi datele de identificare ale persoanelor care au trimis mesajele respective. Cazul a fost înregistrat sub numărul 4892/23.03.2005. Hotărârea numărul 162 din 14.06.2005 (comunicată la 11 iulie 2005) nu a constatat discriminarea considerând că “atitudinea celor doi autori ai mesajelor postate nu depăşeşte limitele exerciţiului de opinie precum şi a libertăţii de exprimare”. Hotărârea precizează care este jurisprudenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în domeniu: “au fost constatate fapte de discriminare şi au fost sancţionate în special manifestări discriminatorii apărute în presă prin care erau propagate stereotipuri şi clişee faţă de anumite minorităţi, iar faptele care erau expuse (fapte ce dacă ar fi fost probate ar fi constituit infracţiuni şi ar fi atras răspunderea penală) erau extinse asupra întregii minorităţi. La individualizarea sancţiunii s-a avut în vedere şi impactul pe care asemenea afirmaţii îl au în urma publicării într-un cotidian, ceea ce duce la propagarea unor asemenea opinii şi idei, evident discriminatorii, în rândul unui număr mai mare de oameni, deformând astfel imaginea respectivei minorităţi”. 

Un caz extrem de mediatizat a fost cazul Stoica contra României, în care statul roman este sancţionat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul, Constantin Decebal Stoica, născut intr-un sat în care 80% din populatie era de etnie romă, a fost batut de către poliţişti şi gardieni, la ieşirea dintr-un bar, la cererea primarului dintr-o localitate din judeţul Suceava pentru a da o „lecţie tuturor ţiganilor”. Deşi la incident au fost cel puţin 20 de martori, doar trei dintre ei au fost audiaţi de către procurori.

Articolul 14 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertaţilor Fundamentale prevede că „exercitarea drepturilor şi libertaţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurata fară nici o deosebire bazată, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.Astfel, ca parte a acestei convenţii, România este sancţionată

pentru încălcarea Articolului 3 privitor la interzicerea torturii13 şi Articolul 14 privitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Conform jurisprudenţei, România a fost sancţionată nu doar o dată pentru încălcarea articolelor 14 şi 3 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertaţilor Fundamentale14.

Consider că toate aceste cazuri în care România a fost sancţionată reprezintă oglinda faptelor noastre, fapte ce nu sunt întodeauna sanţionate cum se cuvine, din contră, sunt chiar ascunse şi astfel încurajate. Tot ceea ce se întâmplă ar trebui să fie un semn de întrebare pentru autorităţi, fiind de datoria lor să aplice şi să respecte, totodată, legea, deoarece acest principiu al egalităţii depinde chiar de evoluţia societăţii în cauză.În caz contrar, ce aşteptări să avem noi, ca cetăţeni, dacă autorităţile însele încalcă legea?

13 Articolul 3  din Convenţie prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.14 În hotârarea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2007, privind cauza Cobzaru împotriva României, ţara noastră a fost condamnată ca urmare a admiterii plângerii lui Belmondo Cobzaru.

47

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

BibliografieCarti

1. Andreescu, Marius, Principiul proporţionalităţii în dreptul constituţional, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007.

2. Craig, Paul, Burca, Grainne, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, juriprudenţă şi doctrină, ed. a IV-a, Ed. Hamangiu, 2009.

3. Muraru, Ioan, Tănăsescu, Elena Simina, Constituţia României. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008.

4. Muraru, Ioan, Tănăsescu, Elena Simina, Drept contituţional şi instituţii politice, ed. 13, vol. I, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008.

5. Renucci, Jean Francois, Tratat de drept european al depturilor omului, Ed. Hamangiu, 2009.

6. Tănăsescu, Elena Simina, Principiul egalităţii în dreptul românesc, Ed. All Beck, 1999.Legislatie

Ordonanţa de Urgenţă 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

48