PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE CARE STAU LA BAZA UNIUNII EUROPENE

RezumatUniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică dezvoltată în Europa.

Acesta în prezent cuprinde 27 de state. Această entitate îşi are sediul la Bruxelles, Belgia. Ca mod de organizare şi funcţionare acesta are la bază anumite reguli şi obiective pe care doreşte să le îndeplinească în activitatea sa. Regulile poartă denumirea de principii, acestea îşi au izvorul în principiile generale ale dreptului şi în legislaţia statelor membre, ceea ce a condus la formarea principiilor generale de drept comunitar, ce sunt prevăzute în tratatele pe care statele membre le-au semnat. Un aspect interesant este modul în care Uniunea Europeană poate influenţa legislaţia statelor membre.

Obiectivele care stau la baza Uniunii Europene reprezintă pe de o parte finalitatea pe care o urmăreşte Uniunea Europeană, iar pe de altă parte pot fi mijloace prin care aceste obiective se pot atinge. Îndeplinirea obiectivelor reprezintă modul în care Uniunea Europeană se dezvoltă şi îşi atinge scopurile propuse pentru a realiza o legătură unitară între statele membre atât din punct de vedere juridic, dar şi administrativ.

Abstract The European Union is a political, social and economical entity developed in Europe. In the

present it has 27 states. The entity has the registered office in Brussels, Belgium. In what it concerns it’s organization and forming it stands on certain rules and targets which is carried in to effect in this activity. The rules are called the principles they derive from the general principles of law and are independent of national laws, leading to the formation of general principles of Community law as laid down in treaties that Member States are signatories. An interesting aspect is found in the way of how European Union can influence the legislation of the member states.

The targets which underline European Union represent on one hand the finality pursued by European Union and on the other hand they can be levers whereby this targets may be achieved. The accomplishment of their objectives represent the way which European Union is developing and achieving it’s targets in order to finalize an unite connection between member states, from the point of view of judiciary but also administrative.

egalitatea de tratament, pluralismul cultural, subsidiaritate, dezvoltare durabilă, calitatea vieţiiequality of treatments, cultural pluralism, subsidiarity, sustainable development,quality of life

În activitatea Uniunii Europene, doctrina şi practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a semnalat existenţa următoarelor principii fundamentale: vocaţia de comunitate de drept, democraţia reprezentativă, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, libertatea, egalitatea dintre bărbaţi şi femei, pluralismul cultural, respectarea identităţii naţionale a statelor membre, subsidiaritatea şi continuitatea procesului de integrare.1

Aceste principii îşi au izvorul în principiile generale ale dreptului, acestea din urmă clasificându-se în trei categorii de principii2:

- principii juridice obligatorii care sunt o moştenire juridică ce este comună vestului Europei ca o formă a dreptului natural; ele sunt mai greu de definit, dar dacă sunt încorporate în reglementările comunitare, caracterul lor obligatoriu este de netăgăduit;

- reguli de reglementare comune legislaţiei statelor membre, cu sau fară elemente de echitate şi imparţialitate; ele îşi au originea în apropierea sistemelor lor juridice, produse de-a lungul anilor şi la nivelul lor de dezvoltare economică, socială şi culturală sensibil

1 Felician Cotea – Drept comunitar european, editura Wolters Kluwer, Bucureşti 2009, p. 217.2 Octavian Manolache – Drept comunitar, ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită, editura All Beck, Bucureşti 2003, p. 22.

egal (o astfel de situaţie, în fapt, o condiţie a dobândirii calităţii de membru al Uniunii Europene);

- reguli generale, inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate independent de ordinea juridică naţională; ele sunt o creaţie a instituţiilor comunitare (inclusiv a Curţii de Justiţie) ca urmare a interperetărilor şi motivărilor legale, care sunt repetabile, pot lua conturul unor principii generale.

În apecierea importanţei şi eficienţiei acestor principii, trebuie observat că prima categorie de principii este prioritară, dacă tratatele comunitare nu cuprind prevederi exprese în sensul dorit. Dacă un asemenea principiu se găseşte în reguli de reglementare comune, distincţia faţă de acestea nu mai poate fi deosebit de clară.3

Principiile generale obligatorii trebuie să fie general acceptate în ordinea juridică naţională a statelor membre în scopul de a constitui principii generale de drept comunitar. Nu este necesar, însă, ca ele să fie expres enunţate, ci numai să fie acceptate chiar în diverse forme, precum în cazul încorporării în legea fundamentală naţională, în legi ordinare, în practica jurisdicţională.4

Consacrarea principiilor care stau la baza Uniunii Europene poate fi semnalată atât în cuprinsul tratatelor, cazuri în care existenţa lor este prevăzută în mod expres sau poate să fie dedusă din contextul acestora, cât şi dintr-o serie de acte cu caracter politic, cum ar fi „Documentul privind identitatea Europeană”, adoptat de Consiliul European de la Copenhaga din anul 1973, în care sunt indicate o partea dintre acestea şi anume: faptul că aceste organizaţii sunt comunităţi de drept, expresie a democraţiei reprezentative, care se angajează să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi să recunoască şi să încurajeze pluralismul cultural.5

I. Uniunea Europeană este comunitate de dreptPotrivit acestui principiu Uniunea Europeană este comunitate de drept, în sensul că atât

instituţiile cât şi restul organismelor comunitare, cât şi statele membre sunt obligate să acţioneze aplicând şi respectând dreptul comunitar, iar activitatea lor este supusă controlului în faţa Curţii de Justiţie.6

II. Principiul atribuirii competenţelorDedus din cuprinsul a acelor dispoziţii care stabilesc misiunile şi obiectivele Uniunii

Europene, fiind situate în prima parte a tratatelor, acest principiu semnifică faptul că acestea nu pot să acţioneze decât în acele domenii care intră în sfera de competenţe ce le-au fost conferite şi numai în cazurile în care o acţiune comună se impune pentru realizarea obiectivelor ce au fost stabilite prin tratate pentru o anumită etapă a procesului de integrare.7

Instituţiile comunitare sunt create şi organizate în manieră sistematică. Fiecare dintre instituţii urmăreşte realizarea interesului pe care îl apară conlucrând în acelaşi timp cu celelalte instituţii. Din sistemul organelor comunitare fac parte la un alt nivel şi alte organe care pot fi considerate subsidiare sau auxiliare ce au menirea să dea o întregire activităţii comunitare desfăşurată de instituţii, având rol consultativ.8

În acest context s-ar putea considera că principiile care stau la baza repartizării competenţelor între instituţiile comunitare ar putea putea fi următoarele:

- principiul competenţelor de atribuire- principiul echilibrului instituţional - principiul autonomiei instituţiilor- principiul cooperării loialeIII. Principiul democraţiei reprezentative

3 Octavian Manolache – op.cit., p. 22.4 Octavian Manolache – op.cit., p. 23.5 Felician Cotea – op.cit., p. 217.6 Felician Cotea – op.cit., p. 217.7 Felician Cotea – op.cit., p. 218-219.8 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu – Drept comunitar general – Tratat, editura Lumina Lex, Bucureşti 2002, p. 101.

2

Asemenea altor principii fundamentale şi principiul democraţiei reprezentative nu se găseşte în conţinutul iniţial al celor trei Tratate institutive, existenţa lui fiind semnalată mai târziu, respectiv în anul 1973, în cuprinsul documentului politic emis de Consiliul european, intitulat: „Document privind identitatea Europeană”.9

Potrivit acestui principiu, cetăţenii au dreptul de a participa prin intermediul parlamentarilor pe care i-au ales la luarea deciziilor importante care privesc bunul mers al Uniunii Europene şi evoluţia lor în viitor.10

IV. Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omuluiPrincipiul potrivit căruia întreaga activitate europeană trebuie să se desfăşoare în limitele

respectării drepturilor fundamentale ale omului, asemenea celor anterioare nu şi-a găsit de la bun început locul în cuprinsul unui text comunitar, explicaţia constând în faptul că iniţial, cele trei tratate institutive erau documente care reglementau probleme ce se situau în sfera economicului, astfel că nu s-au considerat necesar a se aborda în cuprinsul lor şi teme legate de natura drepturilor omului, domeniile nefiind conexe.11

În faţa Curţii de Justiţie au fost puse în discuţie probleme privind protecţia drepturilor fundamentale ale omului în legătură cu care nici unul dintre tratatele comunitare de bază adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general.12

Protecţia acestor drepturi, cât timp sunt inspirate de tradiţii constituţionale comune statelor membre, trebuie să fie asigurată în cadrul structurii şi obiectivelor comunităţii. Drepturile fundamentale constituie o parte integrantă a principiilor de drept a căror respectare o asigură organele comunitare de jurisdicţie şi, în acest sens, Curtea de Justiţie şi Curtea de Primă Instanţă se inspiră din tradiţiile menţionate şi din orientările oferite de tratatele internaţionale pentru protecţia drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau pe care le-au semnat, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului având o semnificaţie specială în acest sens.13

V. Principiul egalităţii de tratament şi nediscriminării Principiul egalităţii de tratament şi nedicriminării presupune faptul că în interiorul

organizaţiei toate statele membre au un statut egal, neexistând membrii cărora să li se aplice un regim preferenţial, iar în ceea ce priveşte cetăţenii egalitatea de tratament atât în faţa legii cât şi a instituţii lor comunitare este recunoscută de cuprinsul III din Cartea Drepturilor Fundamentale ale Omului. Egalitatea şi nediscriminarea pe criterii de sex, naţionalitate sau cetăţenie este consacrată în curpinsul tratatelor, atât cu titlu de dispoziţie cu caracter general, cât şi de aplicaţie în diferite materii.14

Cu referire la acest principiu enunţăm drepturile unui cetăţean al Uniunii15:- dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre;- dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European şi la alegerile locale din statul

membru în care îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii celuilalt stat;- dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea oricărui stat membru, pentru

persoana aflată într-o ţară în care statutul său de cetăţenie nu este reprezentat;- dreptul de a înainta petiţii Parlamentului European şi de a se adresa Ombudsmanului

(Mediatorului european)- dreptul de acces la documentele şi instituţiile UniuniiVI. Principiul libertăţii

9 Felician Cotea – op.cit., p. 219.10 Felician Cotea – op.cit, p. 219.11 Felician Cotea – op.cit, p. 220.12 Octavian Manolache – op.cit, p. 2413 Octavian Manolache –op. cit., p. 25-26.14 Felician Cotea – op.cit, p. 225-226.15 Emanoil Corenliu Mogîrzan – Drept comunitar instituţional, editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept, Iaşi 2005, p.43.

3

Conform acestui principiu, spaţiul delimitat de Uniunea Europeană este un loc în care persoanele rezidente, fie ele fizice, fie juridice, pot să se deplaseze, să se stabilească sau să acţioneze după propria dorinţă şi în funcţie de interesele pe care le au, orice îngradire în acest sens fiind interzisă, cu unele excepţii impuse din considerente de siguranţa naţională sau de oridine publică. Principul a fost consacrat de legislaţia comunitară încă din faze de început a procesului de integrare, deoarece s-a dorit ca pe lângă relansarea economiilor statelor membre, cu corolarul îmbunăţăţirii condiţiilor de viaţă ale popoarelor, să se creeze şi un spaţiu a libertăţii.16

VII. Princpiul loialităţii comunitareUniunea Europeană reprezintă un spaţiu în care statele membre nu sunt numai egale în

drepturi şi obligaţii dar sunt ţinute să acţioneze loial pentru a înfăptui obiectivele etapelor prin care trece procesul de integrare.17

În analiza acestui principiu, considerat şi el ca derivând din natura dreptului comunitar, se poate constata că sunt dispuse trei obligaţii în sarcina statelor membre, două pozitive şi una negativă. Obliagaţiile pozitive nu au o formă concretă, ci mai curând una generală. O formă concretă a lor va putea fi dobândită, cu toate acestea, în conjuncţie cu obligaţiile şi obiectivele specifice oriunde în Tratat oricare se întemeiază pe acesta.18

Prima obligaţie pozitivă este precizată în partea întâi a art. 10. alin. (1), în sarcina statelor membre în sensul de a lua toate măsurile corespunzătoare, indiferent că sunt generale sau speciale, spre a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din tratat ori din acţiunea întreprinsă de instituţiile comunităţii. În această privinţă o obligaţie importantă a statelor membre este aceea de a adapta prevederile şi practicile lor naţionale la cerinţele dreptului comunitar impuse prin tratatele comunitare sau prin actele derivate.19

Cea de-a doua obligaţie pozitivă – prevăzută în partea a doua a alin. (1) al art. 10 – privind facilitarea realizării sarcinilor comunitare ar putea avea în vedere, de exemplu, înatorirea statelor membre de a furniza Comisiei informaţiile cerute spre a se verifica dacă măsurile pe care le-au luat sunt conform dreptului cominitar, adică legislaţiei primare sau recundare.20

Cea de-a treia obligaţie – negativă- înseamnă portivil art. 10 alin. (2), că statele membre trebuie să se abţină de la orice măsură care ar primejdui realizarea obiectivelor comunitare. Aceste obiective sunt prevăzute de art. (2) C.E. (Comunitatea Europeană), dar acest articol conţine şi mijloace de realizare a obiectivelor, prin care, la rândul lor, se face trimitere la activităţile implicate în acest proces, menţionate la art. (3) şi (4).21

VIII. Principiul solidarităţii comunitarePrincipiul solidarităţii comunitare cere statelor membre să acţioneze împreună pentru a

putea duce la îndeplinire obiectivele care stau în faţa Uniunii Europene, „solidaritatea între statele membre” fiind menţionată în cuprinsul art. 2 din Tratatul instituind Uniuniea Europeană ca una dintre misiunile care stau în faţa comunităţii, alături de dezvoltarea armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice, de un nivel ridicat de ocuparea forţelor de muncă şi de protecţie socială, de un grad ridicat de competitivitate şi de convergenţă a performaţelor economice, de un nivel ridicat de protecţie şi de ameliorare a calităţii mediului, de creştere a nivelului şi calităţii vieţii şi de coeziunea economică şi socială. Solidaritatea statelor membre presupune acţiunea comună a acestora, precum şi consultarea şi informarea reciprocă.22

În domeniul relaţiilor externe Comunitatea are capacitatea de a stabili relaţii contractuale cu terţe ţări, fără a deosebi în legătură cu obiectivele definite de Tratat. Această concluzie – a arătat

16 Felician Cotea – op.cit., p. 227.17 Felician Cotea – op.cit. , p. 228.18 Octavian Manolache – op.cit., p. 41.19 Octavian Manolache – op.cit., p. 42.20 Octavian Manolache – op.cit., p. 43.21 Octavian Manolache – op.cit., p. 44.22 Felician Cotea – op.cit.,p. 229-230

4

Curtea se poate deduce nu numai din prevederile exprese ale acestuia, ci şi din alte prevederi ale sale şi din măsurile adoptate, în cazul acelor prevederi, de instituţiile comunitare. Însă, de fiecare dată când Comunitatea, în vederea aplicării unei politici comune prevăzute de Tratat, stabileşte reguli comune indiferent de forma lor statele membre nu mai au dreptul ca, acţionând individual sau colectiv, să-şi asume obligaţii cu ţările terţe care afectează acele reguli ori modifică domeniul lor de aplicare. Astfel, în privinţa negocierilor, statele membre sunt obligate permanent să acţioneze împreună în interesele şi în numele comunităţii.23

IX. Principiul pluralismului culturalAcţiunea comuinităţii de sprijinire a activităţilor culturale care se desfăşoară în statele

membre, dar şi aceea de încurajare a cooperării între state în aceste domenii, trebuie să se desfăşoare cu respectarea diversităţii culturale, naţionale şi regionale şi să pună în evidenţă în acelaşi timp moştenirea culturală comună.24

Principiul pluralismului cultural nu este recunoscut numai de în acţiunile întreprinse în contextul oferit de titlul care reglementează politica Comunităţii în domeniul culturii, cel de al patrulea alineat al articolului 151 obligând Comunitatea ca şi în acţiunile pe care le va întreprinde în temeiul altor dispoziţii din Tratat să ţină seama de aspectele culturale, pentru a respecta şi promova în acest fel diversitatea culturală.25

X. Principiul respectării identităţii naţionale ale statelor membre Construcţia europeană presupune pe lângă afirmarea valenţelor comune şi respectarea

identităţii naţionale a statelor membre, acest deziderat fiind ridicat la rang de principiu prin tratatul privind Uniunea Europeană, art. F par. 1, devenit art. 6 par. 3 urmare a modificărilor aduse de tratatul de la Amsterdam.26

Uniunea Europeană a fost instituită ca entitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică distinctă de cea a statelor pe care l-au înfiinţat. În acelaşi timp, statele membre prin tratate au investit aceste structuri cu competenţe, misiuni şi obiective precis determinate şi au creat cadrul juridic necesar pentru înfiinţarea unui sistem instituţional propriu, cerându-le o parte din atributele pe care le presupune suveranitatea naţională, dar toată această construcţie juridică şi instituţională s-a făcut fără ca statele membre să dispară (cel puţin până în prezent) în detrimentul unei mari entităţi statale europene.27

XI. Principiul subsidiarităţii Subsidiaritatea ca principiu în domeniul competenţelor Comunităţilor înseamnă că acestea

nu intervin în domeniul care nu ţin de competenţa lor exclusivă, decât în măsura în care obiectivele avute în vedere nu pot fii realizate în mod corespunzător de către statele membre, acestea putând fi mai bine îndeplinite la nivel comunitar.28

Se are în vedere faptul că ceea ce poate fi realizat în mod individual, de către fiecare stat, nu trebuie făcut în comun, dar dacă această realizare individuală nu este posibilă, se impune intervenţia colectivă. Competenţa de drept comun este deci a statelor membre, iar intervenţia comunitară, în practică, este de natură să ducă în suficiente cazuri la situaţii dificile în ceea ce priveşte delimitarea competenţelor, fapt pentru care în doctrină s-au exprimat opinii controversate în legătură cu această problemă. În mod concret este vorba de o acceptare din partea statului a limitării competenţelor sale, în vederea acordării unor competenţe sporite Comunităţilor. Competenţa naţională constituia regula, iar competenţa comunitară excepţia.29

23 Octavian Manolache – op.cit., p. 44.24 Felician Cotea – op.cit.,p. 23125 Felician Cotea – op.cit.,p. 231.26 Felician Cotea – op.cit.,p. 231-132.27 Felician Cotea – op.cit.,p. 232.28 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu – op.cit, p. 303.29 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu – op.cit, p. 304.

5

Principiul subsidiarităţii reprezintă şi o formă de control asupra puterilor instituţiilor comunitare, prin crearea unei prezumţii în favoarea unei acţiuni în favoarea unui stat membru, în sectoarele în care Uniunea Europeană nu are competenţă exclusivă.30

XII. Principiul proporţionalităţii Acest principiu presupune evaluarea şi dozarea acţiunilor, reglementărilor şi măsurilor care

sunt luate la nivel comunitar, atât ca intensitate cât şi sub aspectul limitelor până la care trebuie să ajungă cu impunerea lor, conform complexităţii şi importanţei obiectivelor urmărite astfel încât să se asigure atingerea lor.

Potrivit acestui principiu, instituţiile comunitare vor trebui să acţioneze în aşa fel încât să nu depăşească în exercitarea competenţelor ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor comunitare. Atunci când instituţia poate să aleagă între mai multe variante de rezolvare a atribuţiilor sale, în baza acestui principiu, va trebui să o aleagă pe cea mai puţin constrângătoare pentru cel ce urmează să o execute, iar în cazurile în care se impun sarcini, acestea să nu fie disproporţionate în raport cu scopurile vizate.31

XIII. Principiul continuităţii procesului de integrareIntegrarea europeană a fost concepută ca un proces care prezintă două trăsături

caracteristice, se adânceşte în domenii devenite deja tradiţionale, cum ar fi libera circulaţie a mărfurilor, lucrătorilor şi serviciilor, şi se extinde la noi sectoare, politica externă, care încetul cu încetul încep să nu mai prezinte paliere care ţin de competenţa statelor membre.32

Existenţa principiului continuităţii procesului de integrare, deşi nu este prevăzut expres în legislaţia comunitară, poate fi semnalată din cuprinsul a două categorii de acte. Pe de o parte, avem preambulul şi dispoziţiile cu caracter de principiu ale tratatelor, precum şi documentele politice cu caracter programatic, iar pe de altă parte avem dispoziţiile din tratate care indică durata lor de valabilitate.33

Pe linia consacrării tot mai evidente a principiului continuităţii se înscrie şi Tratatul de la Amsterdam, care modificând cel de al şaptelea aliniat din Tratatul privind Uniunea Europeană dispune: „Deci şi să promoveze progresul economic şi social al popoarelor lor, ţinând seama de principiul dezvoltării durabile şi în cadrul realizării pieţei interne, al consolidării coeziunii şi protecţiei mediului, precum şi să pună în aplicare politici care asigură progrese concomitente în domeniul integrării economice şi în alte domenii ”.34

Obiectivele care stau la baza Uniunii EuropeneUniunea Europeană nu poate să fie concepută în afara unor obiective stricte a căror realizare constituie însăşi raţiunea de a fi a existenţei sale.

Cele nouă obiective fundamentale1. Primul obiectiv - promovarea unei dezvoltări armonioase, echilibrate şi durabile a activităţilor economice în ansamblu ale Uniunii Europene. În realizarea acestui obiectiv se are în vedere în primul rând dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a tuturor elementelor componente ale Uniunii Europene, adică a statelor şi, în cadrul acestora, a diverselor regiuni, eliminându-se diferenţele dintre nivelurile şi dezvoltarea acestora şi rămânerea în urmă a regiunilor mai puţin dezvoltate sau a insulelor, inclusiv a zonelor rurale, potrivit art. 158 alin. (2)[Tratatul de la Maastricht]. Acest obiectiv urmăreşte totodată aspectele calitative ale dezvoltării, în sensul promovării armoniei şi echilibrului între ramurile economice la nivel comunitar şi pur statal.35

2. Al doilea obiectiv - creşterea durabilă şi neinflaţionistă - se poate realiza prin prisma celor patru libertăţi fundamentale privind circulaţia mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului.36

30 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu – op.cit, p. 304.31 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu – op.cit, p. 306.32 Felician Cotea – op.cit.,p. 238.33 Felician Cotea – op.cit.,p. 238.34 Felician Cotea – op.cit.,p. 239.35 Octavian Manolache – op.cit., p. 75.36 Octavian Manolache – op.cit., p. 75.

6

Prin promovarea celor patru libertăţi se înfăptuieşte principiul unei economii deschise unde concurenţa este liberă, totodată acest obiectiv se circumscrie aproape tuturor aspectelor comunitare în ceea ce priveşte activitatea general-economică.3. Al treilea obiectiv - promovarea unui grad înalt de competitivitate şi de convergenţă a performanţelor economice - urmăreşte unitatea de acţiune a statelor, individual şi la nivel comunitar, astfel încât să asigure un nivel ridicat al standardelor la nivelul producţiei, productivităţii, comerţului şi serviciilor, care să facă posibilă, în planul concurenţei corecte, ca consecinţă, o creştere permanentă a competitivităţii produselor şi serviciilor nu numai pe plan intracomunitar, ci şi pe plan mondial. În acest sens coordonarea politicilor statelor membre va fi considerată ca un element hotărâtor în stabilirea căilor de realizare a obiectivului în cauză.37 4. Al patrulea obiectiv - un nivel de folosire a forţei de muncă şi protecţie socială ridicat 38- acest obiectiv are în vedere înlăturarea şomajului şi a efectelor sale, acest obiectiv nu se poate realiza fără o dezvoltare economică armonioasă şi echilibrată a uniunii şi fără o creştere durabilă şi neinflaţionistă a performanţelor economice. 5. Al cincilea obiectiv - creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii – poate să fie considerat un obiectiv precumpănitor, dominant faţă de celelalte obiective, deoarece toate acestea ar fi lipsite de valoare, ca obiective în sine, dacă pur şi simplu s-ar ignora pe o bază voluntaristă, scopul performanţelor comunitare - acela al ameliorării continue a standardelor de viaţă ale cetăţenilor statelor comunitare. 6. Al şaselea obiectiv - promovarea coeziunii economice şi sociale 39- acest obiectiv are în vedere faptul că orice acţiune comunitară care are în vedere un reper economic şi social, adică sensul fiecărei activităţi comunitare trebuie să fie cel al unităţii şi solidarităţii umane şi nu divergent, al intereselor contrare sau care se abat de la idealul şi spiritul comunitar, de unire neîncetat mai strânsă a popoarelor statelor membre.7. Al şaptelea obiectiv – promovarea solidarităţii între statele membre – înseamnă că orice măsură luată la nivel comunitar care nu contravine literei şi spiritului actelor juridice fundamentale comunitare nu poate fi ignorată de către unele state membre în detrimentul altor state membre, toate statele fiind considerate ab initio egale în privinţa drepturilor şi obligaţiilor pe care le exercită, respectiv le asumă sau le incubă prin dobândirea calităţii de membru.40 8. Al optulea obiectiv – egalitatea între bărbaţi şi femei – este cu caracter de noutate, el fiind formulat ca atare prin modificările aduse de Tratatul de la Amsterdam. Acest obiectiv are în vedere excluderea discriminării şi asigurarea unui tratament egal în toate domeniile de activitate. 9. Al nouălea obiectiv – un nivel ridicat al protecţiei şi ameliorării mediului41 - acest obiectiv urmăreşte definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor în ceea ce priveşte păstrarea unui mediu curat şi al dezvoltării sale durabile.

Realizarea acestor obiective vor fi înfăptuite prin două mijloace principale: instituirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetară şi prin punerea în mişcare a politicilor şi acţiunilor comune ale statelor membre.

În ceea ce priveşte instituirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare s-a realizat prin: libera circulaţie a mărfurilor în cadrul pieţei comune, libertatea de vânzare a mărfurilor, perfecţionarea producţiei, influenţa pieţii comune asupra celei interne a statelor membre, definirea de obiective în ceea ce priveşte piaţa, economii deschise de piaţă în care concurenţa este liberă, definirea şi promovarea unei politici unice de schimb, stabilitatea preţurilor.

Îndeplinirea obiectivelor pe care la are reprezintă în final modul în care Uniunea Europeană se dezvoltă şi îşi atinge scopurile propuse pentru a realiza o legătură unitară între statele membre atât din punct de vedere juridic, dar şi administrativ.Principiile ce se aplică în spaţiul european 37 Octavian Manolache – op.cit., p. 76.38 Octavian Manolache – op.cit., p. 75.39 Octavian Manolache – op.cit., p. 76.40 Octavian Manolache – op.cit., p. 77.41 Octavian Manolache – op.cit., p. 77.

7

trebuie să fie general acceptate în ordinea juridică naţională a statelor membre în scopul de a constitui principii generale de drept comunitar ce vor fi norme de drept suprastatale.

Bibliografie1. Cotea Felician – Drept comunitar european, editura Wolters Kluwer, Bucureşti 20092. Manolache Octavian – Drept comunitar, ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită, editura All Beck, Bucureşti 20033. Marcu Viorel, Diaconu Nicoleta – Drept comunitar general – Tratat, editura Lumina Lex, Bucureşti 20024. Coman Florian, Bughea Raluca – Drept comunitar european, ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită, editura Pro Universitaria, Bucureşti 20065. Mogîrzan Emanoil Corneliu – Drept comunitar instituţional, editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept, Iaşi 2005

8