Principiile generale aplicabile raportului dintre dreptul comunitar al concurentei si dreptul national (romanesc) al concurentei1. Resurse legale

Aceste schimbari economice au fost sursa de aparitie a numerose sisteme legale de dreptul concurentei existand astazi la nivel mondial peste o suta astfel de sisteme si cazand sub incidenta reglementarilor acestora domenii care anterior au apartinut monopolului statelor, precum: telecomunicatiile, energia, transportul, serviciile de televiziune ori cele postale, ori chiar profesiile liberale si sportul1.

La nivelul continentului european specificul acestui domeniu este dat de existenta unor multiple sisteme nationale de reglementare a problemei concurentei dar si de prezenta unui sistem comunitar in materie, care vine sa se suprapuna celor nationale incercand o uniformizare a principiilor aplicabile, dar nu numai. In aceste conditii, respectiv existenta unei legislatii nationale si a unei legislatii comunitare care reglementeaza aceeasi materie, se pune problema stabilirii raportului dintre cele doua corpuri de drept pozitiv.

Astfel, in dreptul comunitar, problema concurentei constituie obiect de reglementare inTratatul CE si in Regulamentul CE/139/2004 privind controlul concentrarilor economice intre intreprinderi, insa se impune de la inceput distinctia intre obligatiile impuse de dreptul comunitar al concurentei statelor ori societatilor publice si respectiv, cele impuse intreprinderilor sau societatilor comerciale cu capital privat.

Distinctia este importanta pentru ca sursele din care provin astfel de obligatii sunt distincte dar si pentru faptul ca efectele si destinatarii sunt deosebiti.

Intreprinderile (societatile comerciale) private au ca si sursa legale in domeniu in principal doua texte din Tratatul CE (art.81 si art.82) si Regulamentul CE/139/2004 privind controlul concentrarilor economice intre intreprinderi2 , situatie in care se mai vorbeste in doctrina despre cei trei piloni ai dreptului concurentei la nivel comunitar. Art.81 si art.82 reglementeaza problema intelegerilor anti-trust (concertate) si a abuzului de pozitie dominanta iar Regulamentul CE/139/04 problema controlului fuziunilor intreprinderilor la nivelul comunitatii. 

In ceea ce priveste intreprinderile (societatile) publice sau cele constituind monopol al statului, regulile de dreptul concurentei se adreseaza statelor membre si sunt cele reglementate de art.86 din Tratatul CE, cele din art.87 din Tratatul CE vizand problema ajutoarelor de stat si art.10.2 din Tratatul CE care consacra legal principiul loialitatii3 in dreptul comunitar cu forma specifica pe care acesta o imbraca in dreptul concurentei si anume obligatia statelor de a nu promova/sustine intelegerile reatrictive ale intreprinderilor. 

Sub denumirea de practici anticoncurentiale legea romana, Legea nr.21/1996 privind

concurenta4 in materie reglementeaza: intelegerile anti-trust (concertate), abuzul de pozitia dominanta si controlul concentrarile economice, in timp ce legislatia comunitara in materie vorbeste despre practici anti-trust si reglementeaza sub aceasta denumire: intelegerile concertate, abuzul de pozitia dominanta si controlul fuziunilor.

2. Principii aplicabile

Am considerat drept principii aplicabile dreptului concurentei urmatoarele:

2.1. Libera concurenta constituie un principiu de baza al constructiei economice europene in conditiile in care art.2 din Tratatul CE dispune: „Statele membre si Comunitatea actioneaza respectand principiul economiei de piata libere, cu o libera concurenta si in care resursele vor fi folosite in mod rational” iar la nivel national remarcam instituirea aceluiasi principiu dar si a unui alt principiu de baza la nivel comunitar si anume acela al primatului bunastarii consumatorului. Astfel, art.1 din Legea nr.21/1996 stabileste: „Prezenta lege are drept scop protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor”.

2.2. Principiul efectului direct al legislatiei comunitare primare a fost consacrat pe cale jurisprudentiala inca din anii 60 prin intermediul deciziei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (la acea data) data in Cauza Van Gend & Loos [1963]. Efectul direct al dreptului comunitar primar semnifica aptitudinea acestuia de a putea institui drepturi si obligatii in sarcina statelor membre si a particularilor si nu trebuie facuta confuzie intre acesta si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar, adica acele situatii in care unele norme de drept comuniar pot fi aplicate direct (nemijlocit) de catre instantele sau administratia nationala fara a mai fi necesara transpunerea lor in dreptul intern. Distinctia este importanta deoarece nu orice norma cu efect direct este in mod obligatoriu si direct aplicabila dar orice norma direct aplicabila are un efect direct.

2.3. Principiul suprematiei dreptului comunitar consacrat in decizii precum cele dinCauzele Costa v. ENEL [1964] si Cauza Simmenthal II [1977] vizeza prioritatea de aplicare a dreptului comunitar atunci cand acesta intra in contradictie/conflict cu vreo prevedere din dreptul national, fara ca acest lucru sa semnifice inexistenta dreptului national ci se da doar efect principiului prioritatii de aplicare a dreptului comnuitar.

In plus, ca si o consecinta a principiului loialitatii statelor membre fata de Comunitate (art.10/Tratatul CE) si a principiului efectivitatii dreptului comunitar, statele membre au obligatia de a abroga sau amenda legislatia nationala contrara dreptului comunitar5. 

In dreptul concurentei acest principiu este incident numai in cazul acordurilor, deciziilor si practicilor concentrtate (art.81) si a abuzului de pozitia dominanta (art.82), nu si in cazul controlului fuziunilor.

2.4. Rolul deciziilor (hotararilor) preliminare ale Curtii Europene de Justitie (CEJ). In temeiul art.234 din Tratatul CE Curtea Europeana de Justitie are competenta, in

scopul de a asigura aplicarea uniforma a dreptului comunitar de catre instantele nationale, de a da hotarari preliminare in ceea ce priveste: interpretarea Tratatului CE, validitatea si interpretarea actelor institutiilor Comunitatii sau interpretarea statutelor organelor stabilite de catre Consiliu. Ori de cate ori o instanta nationala considera necesar a cunoaste o astfel de intrepretare, in scopul de a solutiona un litigiu aflat in fata sa, se poate adresa Curtii Europene de Justitie pentru o hotarare preliminara.

2.5. Principiul teritorialitatii este consacrat de legea romana in materie, la art.2 alin.3 in urmatorii termeni: „Dispozitiile prezentei legi se aplica actelor si faptelor prevazute la alin.1, cand sunt savarsite pe teritoriul Romaniei...”.

2.6. Doctrina efectelor a fost consacrata de dreptul comunitar al concurentei dar o gasim cu acelasi continut si in dreptul german in materie, si chiar si in legea romana a concurentei. Aceasta doctrina, conceputa ca o exceptie de la principiul teritorialitatii, a fost formulata de dreptul german in urmatorii termeni: „Acest act se va aplica intelegerilor anti-competitive care au un efect ce cade sub incidenta acestui act, chiar daca au fost cauzate in afara sferei sale de aplicabilitate”6 iar in dreptul romanesc in materie caracterul de exceptie de la principiul teritorialitatii este cu atat mai evident cu cat reglemenentarea se face in textul aceluiasi articol, respectiv art.2 alin.3 in urmatorii termeni: „Dispozitiile prezentei legi se aplica actelor si faptelor prevazute la alin.1 ... si celor savarsite in afara teritoriului tarii, atunci cand produc efecte pe teritoriul Romaniei”. Doctrina are marele avantaj de a putea extinde efectele legii si acolo unde doar efectele incalcarii dreptului concurentei sunt cele care cad sub incidenta ei.

2.7. Existenta unor reguli specifice pentru fiecare dintre practicile considerate anti-trust. Asa cum aratam practicile considerate anti-trust sau care pun in pericol libera concurenta la nivel comunitar, si nu numai, sunt: acordurile, deciziile si practicile concertate (art.81); abuzurile de pozitia dominanta (art.82) si controlul fuziunilor (Regulamentul CE/136/2004.Fiecare dintre acestea constituie un pilon distinct al dreptului concurentei si beneficiaza de aplicabilitatea regulilor generale enuntate mai sus dar si de o serie de dispozitii specifice fiecareia. De pilda, pe langa regula generala a aplicabilitatii directe a dispozitiilor de legislatie comunitara primara care este valabila in toate cele trei cazuri, in cazul practicilor concertate vorbim despre criteriul relevantei intracomunitare, de exemplu, in cazul abuzului de pozitia dominanta despre combinarea criteriilor obiectiv si a celui subiectiv in aprecierea pozitiei dominante a unei intreprinderi, stiut fiind faptul ca simpla pozitie dominanta a acesteia pe piata comunitara nu este prin ea insasi ilicita ci vor putea fi calificate in acest mod numai acele actiuni ale societatii din cauza carora concurenta este redusa, este impiedicata sau incalcata. Un alt exemplu pe care il consideram relevant este acela al aplicabilitatii dreptului national si a celui comunitar in cazul acordurilor, deciziilor si practicilor concertate (art.81) si abuzurilor de pozitie dominanta (art.82) unde regula este aceea a aplicarii simultane a dreptului national si celui comunitar cu respectarea principiului suprematiei dreptului comunitar – daca respectivele practici sunt apte a afecta comertul dintre statele membre – in timp ce in cazul controlului fuziunilor se va aplica regula one stop shop sau aplicarea exclusiva fie a dreptului national in materie, fie a dreptului comunitar incident; un alt exemplu poate fi

si acela care confera statelor posibilitatea de a reglementa mai strict numai in aria de incidenta a art.81/CE, nu si a art.82/CE. 

____________1A se vedea pentru amanunte, R. Wish, Competition Law, 5th edition, London, 2003, p.1-29.2Problema controlului fuziunilor sau a controlului concentrarilor economice a mai constituit obiect de reglementare anterior acestui regulament de: Regulamentul 4064/89/CEE privind controlul fuziunilor elaborat de Consiliu in 1989 iar ulterior modificat prin Regulamentul 1310/97.3Art.10 Tratatul EC: „Statele membre vor lua toate masurile adecvate ... pentru a asigura indeplinirea obligatiilor care rezulta din prezentul Tratat ... ele se vor abtine de la orice masura care ar putea pune in pericol atingerea obiectivelor prezentului Tratat ...”4Publicata initial in M. Of. nr.88 din 30 aprilie 1996 completata si modificata prin Legea nr.538/25 noiembrie 2004, Legea nr.184/17 mai 2004 si O.U.G. nr.121/4 decembrie 2003.5Cauza Comisia c/Frantei, C. C-303/86.6§130 II GWB (Gesetz gegen Wettbewerbsbeschränkungen).

CONCLUZII ASUPRA PARTICULARITATILOR ORDINII JURIDICE A COMUNITATILOR EUROPENE

 Cooperarea dintre Comisie și instanţele naţionale

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului, normele în materie de concurenţă ale Uniunii Europene (UE) pot fi invocate de firme și cetăţeni în faţa instanţelor naţionale. Aceasta înseamnă, de asemenea, că instanţele naţionale sunt responsabile cu aplicarea articolelor 101 și 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) [(ex-articolele 81 și 82 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE)]. Comunicarea ilustrează modul de desfășurare a acestei noi cooperări dintre Comisie și instanţele naţionale.

ACT

Comunicarea Comisiei privind cooperarea dintre Comisie și instanţele statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea articolelor 81 și 82 din Tratatul CE [Jurnalul Oficial C 101 din 27.4.2004].

SINTEZĂ

Regulamentul (CE) nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) [ex-articolele 81 și 82 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE)] instituie un sistem de competenţe paralele care permite Comisiei, autorităţilor naţionale competente ale ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE) și instanţelor naţionale să aplice articolele 101 și 102 din TFUE. Cooperarea dintre instanţele naţionale și Comisie este reglementată nu doar de această comunicare, ci și de Comunicarea privind cooperarea în cadrul Reţelei autorităţilor din domeniul concurenţei.Aplicarea normelor comunitare în materie de concurenţă de către instanţele naţionaleInstanţele naţionale pot să aplice articolele 101 și 102 din TFUE fără a fi necesară aplicarea în paralel a dreptului naţional al concurenţei. Cu toate acestea, în cazul în care o instanţă naţională aplică dreptul naţional al concurenţei acordurilor, deciziilor sau practicilor susceptibile să afecteze comerţul între statele membre în sensul articolului 101 alineatul (1) din TFUE [ex-articolul 81 alineatul (1) din TCE] sau oricărei practici abuzive interzise de articolul 102 din TFUE, acestea trebuie să aplice, de asemenea, normele comunitare în materie de concurenţă respectivelor acorduri, decizii sau practici. Aplicarea paralelă a dreptului naţional al concurenţei nu poate să ducă la concluzii diferite de cele rezultate din aplicarea dreptului comunitar al concurenţei.

Cu alte cuvinte, în cazul aplicării în paralel a dreptului naţional al concurenţei și a dreptului comunitar al concurenţei, acordurile: care nu contravin articolului 101 alineatul (1) din TFUE sau care

îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din TFUE [ex-articolul 81 alineatul (3) din TCE] nu pot fi interzise în temeiul dreptului naţional al concurenţei [articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003];

care încalcă articolul 101 alineatul (1) din TFUE și care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolului 101 alineatul (3) din TFUE nu pot fi menţinute în temeiul dreptului naţional (jurisprudenţa Curţii de Justiţie).

În ceea ce privește articolul 102 din TFUE, articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 nu prevede o obligaţie de convergenţă similară. Cu toate acestea, în cazul unor dispoziţii contradictorii, principiul general al supremaţiei dreptului comunitar impune instanţelor naţionale să refuze aplicarea oricărei dispoziţii care contravine normei comunitare, indiferent dacă respectiva dispoziţie naţională a fost adoptată anterior sau ulterior normei comunitare.

Atunci când aplică normele comunitare în materie de concurenţă, o instanţă naţională poate găsi indicii, în primul rând, în jurisprudenţa UE sau în regulamentele, deciziile, comunicările și orientările Comisiei referitoare la aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Atunci când acestea nu furnizează indicii suficiente, instanţa naţională poate solicita opinia Comisiei în legătură cu aspectele care ţin de aplicarea normelor comunitare în materie de concurenţă.

În lipsa unor dispoziţii de drept comunitar referitoare la procedurile și sancţiunile legate de aplicarea normelor comunitare în materie de concurenţă de către instanţele naţionale, acestea din urmă aplică normele de procedură naţionale. De asemenea, instanţele naţionale trebuie să respecte condiţiile de aplicare a normelor comunitare în materie de concurenţă, de exemplu permiţând Comisiei și autorităţilor naţionale în domeniul concurenţei să prezinte observaţii scrise.Aplicarea în paralel sau succesivă a normelor comunitare în materie de concurenţă și cooperarea dintre Comisie și instanţele naţionaleO instanţă naţională poate să aplice dreptul comunitar al concurenţei unui acord care afectează comerţul dintre statele membre ale UE în același timp cu Comisia sau ulterior.

În cazul în care o instanţă naţională se pronunţă înaintea Comisiei, aceasta trebuie să evite să adopte o decizie care ar veni în contradicţie cu decizia avută în vedere de Comisie. În acest scop, instanţa naţională poate să solicite Comisiei informaţii cu privire la iniţierea unei proceduri privind același acord și, dacă este cazul, cu privire la stadiul în care se află procedura și la probabilitatea adoptării unei decizii în cazul respectiv. De asemenea, din raţiuni de certitudine juridică, instanţa naţională poate să ia în considerare posibilitatea de a suspenda procedura până în momentul în care Comisia va adopta o decizie. Atunci când Comisia adoptă o decizie într-un anumit caz înaintea instanţei naţionale, aceasta din urmă, în cazul în are îndoieli cu privire la legalitatea deciziei Comisiei, poate sesiza Curtea de Justiţie. Totuși,

instanţa naţională nu poate adopta niciodată o decizie contrară deciziei Comisiei.

Un sistem de aplicare în paralel sau succesivă a normelor în materie de concurenţă trebuie să se bazeze pe o cooperare solidă. Totuși, deși legislaţia UE nu conţine nicio dispoziţie expresă în acest sens, instanţele UE au decis că articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (ex-articolul 10 din TCE), care obligă statele membre să faciliteze îndeplinirea misiunii UE, impune instituţiilor europene și ţărilor UE obligaţii reciproce de cooperare loială în scopul îndeplinirii obiectivelor tratatului. Astfel, articolul 4 alineatul (3) implică faptul că: Comisia trebuie să acorde asistenţă instanţelor naţionale în

aplicarea dreptului UE; instanţele naţionale pot fi obligate să acorde asistenţă Comisiei în

îndeplinirea misiunii sale.Comisia trebuie să acorde asistenţă instanţelor naţionale într-un mod neutru și obiectiv care să nu le impună obligaţii. Instanţele naţionale trebuie să prezinte Comisiei în scris cererile lor de asistenţă. Comisia își exprimă poziţia: prin comunicarea de informaţii: o instanţă naţională are

posibilitatea, de exemplu, de a solicita Comisiei să îi pună la dispoziţie documentele pe care le deţine sau informaţii de natură procedurală pentru a-i permite să afle dacă un anumit caz este analizat de către Comisie, dacă aceasta a iniţiat o procedură sau dacă a adoptat deja o poziţie. Comisia va încerca să ofere informaţiile solicitate în termen de o lună de la data primirii cererii;

prin formularea unei opinii: instanţa naţională poate să solicite opinia Comisiei cu privire la aspecte economice, faptice și juridice, fără a aduce atingere, bineînţeles, posibilităţii sau obligaţiei instanţei naţionale de a adresa Curţii de Justiţie o solicitare de pronunţare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea sau validitatea dreptului comunitar, în conformitate cu articolul 267 din TFUE (ex-articolul 234 din TCE). Atunci când își exprimă opinia, Comisia se va limita la a oferi instanţei naţionale informaţiile faptice sau clarificările economice sau juridice solicitate, fără a se pronunţa asupra fondului cauzei pendinte în faţa instanţei naţionale. Opinia Comisiei nu impune obligaţii de natură juridică instanţei naţionale;

prin prezentarea unor observaţii: autorităţile naţionale din domeniul concurenţei și Comisia pot prezenta observaţii unei instanţe naţionale. Totuși, acest lucru este posibil doar atunci când se impune pentru aplicarea coerentă a articolelor 101 și 102 din TFUE. Pentru a permite Comisiei să prezinte observaţii utile, instanţele naţionale pot fi solicitate să comunice sau să asigure comunicarea unor copii ale tuturor documentelor necesare pentru evaluarea cauzei.

Obligaţia de cooperare loială presupune, de asemenea, să li se poată solicita autorităţilor statelor membre să acorde asistenţă Comisiei în îndeplinirea misiunii sale. Regulamentul (CE) nr. 1/2003 oferă trei exemple în acest sens: transmiterea documentelor necesare pentru evaluarea unei

cauze în care Comisia dorește să prezinte observaţii; transmiterea hotărârilor de aplicare a articolelor 101 sau 102

din TFUE: În conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, statele membre trimit Comisiei o copie a fiecărei hotărâri scrise a instanţelor naţionale în aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, fără întârziere, după ce versiunea integrală a hotărârii scrise este comunicată părţilor;

participarea la inspecţii: Comisia poate solicita instanţelor naţionale să deţină un rol în contextul unei inspecţii a Comisiei la o întreprindere sau o asociaţie de întreprinderi.

În cazul în care elementul esenţial în cadrul cooperării dintre Comisie și instanţele naţionale este schimbul de informaţii, acesta nu trebuie să aibă loc în detrimentul respectării secretului profesional [articolul 339 din TFUE (ex-articolul 287 din TCE)]. Chiar dacă obligaţia de cooperare loială impune Comisiei să ofere instanţelor naţionale toate informaţiile care i s-au solicitat, inclusiv informaţii cu caracter de secret profesional, Comisia poate refuza divulgarea unor astfel de informaţii în situaţiile în care instanţa naţională nu poate garanta protecţia informaţiilor confidenţiale și a secretelor de afaceri. De asemenea, aceasta poate refuza să ofere instanţelor naţionale informaţii din motive care ţin, în mod esenţial, de nevoia de a proteja interesele UE.

În raportul său anual privind politica în domeniul concurenţei, Comisia va publica un rezumat al cooperării sale cu instanţele naţionale în temeiul comunicării. De asemenea, aceasta poate pune la dispoziţie opiniile și observaţiile formulate pe site-ul său internet.Context

Această comunicare înlocuiește Comunicarea din 1993 privind cooperarea dintre Comisie și instanţele naţionale în aplicarea articolelor 85 și 86 din Tratatul CE.

ACTE CONEXE

Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului național în cazul încălcărilor dispozițiilor dreptului concurenței al statelor membre și al Uniunii Europene [ COM(2013) 404 final din 11.6.2013 - nepublicată în Jurnalul Oficial].