Principii Si Tehnici 33usm

8/13/2019 Principii Si Tehnici 33usm

http://slidepdf.com/reader/full/principii-si-tehnici-33usm 1/168

Principii şi tehnici de bază înChirurgia Plastică



Deşi Chirurgia Plastică a fost relativ recent definită caspecialitate de sine stătătoare, începuturile ei sunt mult maivechi, confundându-se cu începuturile medicinei şi chirurgiei.

Chirurgia Plastică a apărut şi s-a dezvoltat din necesitatea dea corecta deficienţele morfologice aparente, ulterior fiindposibilă şi corectarea deficitelor funcţionale asociateacestora, putând fi considerată unul dintre cele mai vechiidealuri ale artei vindecării.

Mult mai aproape de zilele noastre a aparut şi necesitatea dea îmbunătăţi imaginea corpului raportată la formele şi standardele ideale.



Primul obiectiv în analizarea unei probleme reconstructiveeste un diagnostic corect.

În vederea stabilirii planului reconstructiv trebuieapreciate

extinderea leziunii,

tipurile de ţesuturi afectate şi

defictele funcţionale.



se pot reduce în esenţă la

excizia leziunilor cutanate,

închiderea plăgilor tegumentare,

folosirea grefelor de piele, folosirea plastiilor încrucişate şi a lambourilor cutanate

lambourile de transfer liber microchirugicale

Tehnicile de bază ale Chirurgiei Plastice



Deşi unităţile în care se practică chirurgia plastică au cel puţin unanestezist, în multe situaţii anestezia şi sedarea perioperatorie apacientului sunt efectuate de către chirurgul plastician.

Chiar şi în cazul în care anestezistul se ocupă de anestezia pacientului,chirurgul împarte într-o bună măsură responsabilitateaintraoperatorie cu acesta, dar în ceea ce priveşte îngrijirea şi evaluareapre şi postoperatorie chirurgului îi rămâne o responsabilitate

semnificativă.

Anestezia în Chirurgia Plastică



Tipurile de anestezie utilizate în chirurgia plastică sunt:

locală

infiltrativă sau

prin aplicaţii topice, regională şi

generală.




Cea mai utilizată metodă de anestezie locală este ceainfiltrativă, în care substanţele anestezice sunt injectate lanivelul zonei operatorii fără să blocheze selectiv nervii cedeservesc aria respectivă.

Injectarea poate fi intradermală sau subcutanată şi este însoţită de o senzaţie dureroasă, mai pronunţată în cazulanesteziei intradermice.

Adăugarea de bicarbonat de sodiu reduce durerea asociată infiltrării locale, iar adăugarea de adrenalină prelungeşte durata analgeziei şi reduce sângerarea locală prin efectulsău vasoconstrictor (se evită administrarea de adrenalinala nivelul extremităţilor membrelor, organelor genitaleexterne, etc).




Tehnica de anestezie „tumescentă” implică infiltrarea unorvolume mari de soluţie diluată de lidocaină (0,1-0,05%) siadrenalină (1:100.000.000) în ţesutul adipos subcutanat învederea practicării operaţiilor de liposucţie.




Anestezia regională se obţine prin realizarea unei blocadeselective a nervilor periferici ce inervează zona operatorie.

Blocurile anestetice regionale pot fi

minore, atunci când sunt blocaţi nervi perifericiindividual (de exemplu blocul nervului radial), sau

blocuri majore, atunci când sunt blocaţi doi sau maimulţi nervi sau un plex.




Anestezia generală este indicată nu numai pentru operaţiide mai mare anvergură şi pentru localizări mai speciale alecâmpului operator.

Avantajele anesteziei generale sunt posibilitatea de acontrola foarte precis

reacţia dureroasă şi

răspunsul fiziologic al pacientului, precum şi

de a spori confortul general al acestuia.




Tehnicile de bază în excizia tegumentară, : excizie eliptică,

evitarea “urechilor” de câine, tehnica exciziilor multiple,

excizia marginilor plăgii,

excizii particulare de tip cuneiform, circular, etc.

Plasarea inciziilor cutanate,excizia leziunilor cutanate şi a

ţeuturilor devitalizate



Pentru obţinerea unei cicatrici liniare cât mai finechirurgul poate acţiona asupra câtorva factori controlabili:

folosirea unei tehnici atraumatice, eversiunea marginilor plăgii,

plasarea inciziilor paralel cu liniile de minimă tensiune,etc.

Plasarea inciziilor cutanate,excizia leziunilor cutanate şi a

ţeuturilor devitalizate



Trebuie evitat ca pielea şi ţesuturile subcutanate să fiestrivite, expuse timp îndelungat la aer, arse cu

electrocauterul, sau ştrangulate printr-o sutură foartestrânsă.

În urma acestor agresiuni, se descarcă numeroşi mediatoride inflamaţie, iar celulele necrozate pot servi ca mediu decultură pentru infecţii.

Manipularea atraumatică a ţesuturilor



Manipularea cât mai atraumatică a ţesuturilor este unprincipiu de bază al Chirurgiei Plastice.

Ea este esenţială nu numai în obţinerea unei cicatriciliniare cât mai fine, cât şi în toate celelalte situaţii reconstructive, deoarece prin limitarea agresiunii mecanice

sau termice asupra oricărui tip de ţesut, se limitează şi reacţia inflamatorie consecutivă, reducându-se în finalsinteza de colagen, respectiv obţinându-se o cicatrice maimică şi de mai bună calitate.

Manipularea atraumatică a ţesuturilor



Plasarea inciziei de elecţie şi respectiv a cicatriciipostoperatorii trebuie realizată întotdeuna în aceeaşi direcţie cu liniile Langer, cu liniile de flexie naturală sau celede minimă tensiune ale pielii (inclusiv ridurile şi liniiile de

expresie de la nivelul feţei).Aceste linii sunt în mod normal perpendiculare pe axelelungi ale musculaturii subiacente.

Chiar dacă liniile de expresie şi şanţurile de flexie coincid în

general cu liniile de minimă tensiune, există totuşi şi excepţii. De exemplu cutele apărute la hiperextensiapolicelui şi la flexia articulaţiei metacarpofalangiene aindexului nu reprezintă linii de minimă tensiune. Un alt

exemplu este şanţul submentonier.

Liniile Langer



Liniile de flexie naturală sau cele de minimă tensiune ale pielii (RSTLs -relaxed skin-tension lines sunt in schimb vizibile cand facem un pliu cutanat – apar mici cute .

Cu cat o incizie este facuta mai aproape de o RSTL, cu atat riscul cacicatricea sa devina hipertrofica este mai redus.

Trebuie evitat pe cat posibil efectuarea unor incizii perpendiculare peaceste zone, cea mai mare cantitate de tesut lax se gaseste perpendicular peRSTLs.



Liniile Langer



Dintre factorii pe care un chirurg nu îi poate controla înprocesul de reconstrucţie şi de cicatrizare amintim: vârsta pacientului,

zona anatomică (există anumite teritorii cutanate în care

plasarea inciziilor conduce la rezultate nefavorabile, aşa zisele„zone blestemate”: presternală şi deltoidiană),

tipul de piele (de exemplu cea grasă, care conţine glandesebacee hipertrofiate şi hiperactive predispune la formarea de

cicatrici nesatisfăcătoare), bolile de piele,

infecţiile,

deficitele mecanismelor de cicatrizare, etc

Cicatrizarea



Un principiu de bază al Chirurgiei Plastice este acela al uneiatente şi minuţioase hemostaze.

Una dintre cele mai frecvente cauze de insucces chirurgicalo reprezintă apariţia hematoamelor postoperatorii.

Hemostaza la „hematie” prin electrocoagulare mono saubipolară precisă şi ligatura îngrijită a vaselor importante se înscrie în ABC-ul oricărui rezident în Chirurgia Plastică.

Hemostaza



Incidenţa hematoamelor, a seroamelor şi a infecţiilor postoperatorii este redusă semnificativ prin plasarea subtegumentele decolate sau între spaţiile tisulare profunde aunor tuburi perforate de dren conectate la dispozitive de

aspiraţie.În acest fel cavităţile ce apar inevitabil în anumite tipuri deintervenţii sunt transformate în spaţii virtuale, cu limitareaseveră a complicaţiilor enumerate şi asigurarea unei

vindecări de calitate.

Drenajul aspirativ



Pansamentele compresive reduc spaţiile moarte, previnapariţia hematoamelor şi imobilizează grefele de piele, maiales în zonele concave.

Utilizarea lor se face în funcţie de tipul operaţiei şi de zona

în care se aplică. În zonele în care pansamentul compresiveste dificil de aplicat, se aplică tuburi de drenaj aspirativ.

Deşi pare un gest simplu, executarea unui pansamentcompresiv este un gest responsabil care reclamă competenţă

şi experienţă.

Pansamentele compresive



Cea mai dificilă sarcină a chirurgului plastician în faţaproblemei de acoperire a unui defect tegumentar estestabilirea indicaţiei chirurgicale.

El trebuie să cântărească atent mai mulţi factori, printre

care caracteristicile defectului,

morbiditatea zonei donoare,

complexitatea procedeului reconstuctiv şi

factori legaţi de pacient.

Acoperirea defectelor de părţi moi



În final chirurgul trebuie să aleagă soluţia optimă în situaţia dată.

Opţiunile tehnice sunt foarte variate: închiderea primară,

primarã amânată sau

secundară,

Procedee chirurgicale - folosirea

grefelor de piele despicate sau toată grosimea,

a lambourilor locale (pe circulaţie întâmplătoare, axializate,fasciocutane, musculare cu grefare tegumentară, sau miocutane),

a lambourilor de la distanţă (din zone învecinate, tubulare sau

transferate liber), sau a lambourilor specializate (resensibilizate, osteocutane, compozite).

Experienţa personală este ceea ce oferă garanţia maximă asupraindicaţiei chirurgicale corecte şi a execuţiei actului chirurgical în condiţiide competenţă desăvârşită.

Acoperirea defectelor de părţi moi



Primele tehnici de sutură au fost introduse de Ambroise Pare în 1575.

Liniile de sutură trebuie plasate de-a lungul sau paralel cu liniile deminimă tensiune.

Liniile drepte trebuie întrerupte de plastii în Z sau W pentru aredistribui forţele de tensiune pe direcţii optime.

Acest principiu este baza tehnicilor dezvoltate pentru evitarea

cicatricilor liniare contractile.Dacă suturile liniare sunt plasate în zone favorabile (de-a lungul liniilorde minimă tensiune) şi marginile lor sunt aproximate cu acurateţe, calitatea cicatrizării este optimă.

Tensiunea la locul suturii trebuie evitată cu orice mijloc, fie prin

decolarea marginilor plăgii, fie prin folosirea grefelor de piele sau alambourilor cutanate.

O cicatrizare de bună calitate se obţine printr-o bună aproximare şi prinlipsa tensiunii la marginile plăgilor.

Sutura tegumentară



Cel mai frecvent tip de sutură folosit în Chirurgia Plastică este sutura

eversată cu fire separate. Acul trebuie să penetreze tegumentul într-un unghi drept sau chiar puţin

oblic pentru a include în sutură o porţiune de derm sau de ţesut subcutanatmai mare decât cea din epiderm. În acest fel marginile plăgii sunt eversate şi aproximate eficient.

Un alt tip de sutură frecvent folosit este sutura de capitonaj în carenodul este plasat în profunzimea dermului. Acest tip de sutură este folosit pentru descărcarea tensiunilor de la nivelul

liniei de sutură.

Alte tipuri de suturi utilizate sunt cele de tip Blair verticale sauorizontale (folosite pentru eversarea marginilor plăgilor), suturile

continue cu blocare sau fără şi sutura intradermică continuă.

Tipuri de sutură



Tipuri de sutură



Firele de sutură performante reprezintă şi ele o condiţie a calităţii cicatrizării.

Oferta actuală de materiale alternative, reprezentată de substanţe adezive resorbabile sau neresorbabile, ofera noi oportunităţi pentru închiderea plăgilor tegumentare, permiţând obţinerea unor cicatrici defoarte bună calitate.

Firele de sutură



Indienii foloseau încă de acum peste 2500 de ani grefe de piele liberă cametodă alternativă de reconstrucţie nazală şi facială cu lambouricutanate locale.

În Europa, Fioravanti a descris pentru prima dată utilizarea unei grefede piele într-o lucrare scrisă în 1570.

Istoria modernă a utilizării grefelor de piele începe la sfârşitul secolului18, cu celebrele experimente de grefare tegumentară la oi ale luiBarionio, incluse în cartea sa On Grafting in Animals .

Prima grefare tegumentară cu succes la oameni a fost realizată de Astley

Cooper în 1817, care a utilizat o grefă de piele toată grosimea recoltată de la un police amputat pentru a acoperi bontul restant.

Grefa de piele



Abia însa în 1869 Reverdin, încurajat de mentorul său Guyon, a

raportat folosirea grefelor de 2-3 mm „epidermice” pentru accelerareavindecării plăgilor granulare. Această tehnică a fost perfecţionată deOllier, care a înţeles importanţa existenţei componentelor dermale îninteriorul acestor grefe şi a schimbat denumirea lor în grefe de „piele”.În 1872 el a realizat prima grefare cu succes cu o grefă toată grosimea

pentru tratarea unui ectropion.Un progres substanţial a fost obţinut prin folosirea metodei de recoltarea grefei de piele despicată, inventată de Thiersch în 1886.

Probabil unul dintre cele mai mari progrese în grefarea pielii îlreprezintă inventarea dermatomului de către Padgett şi Hood (inginer

mecanic) în 1939.Posibilitatea de a recolta rapid, usor, precis şi uniform piele a făcut cadermatomul să revoluţioneze tratamentul plăgilor deschise şi alarsurilor, rămânând unul dintre cele mai importante mijloace alechirurgului plastic.

Grefa de piele



Grefele de piele au o componentă epidermică şi una dermică

(partială sau toată grosimea), ceea ce permite clasificarealor în grefe de piele

despicate sau

toată grosimea.

De o foarte mare importanţă este selectarea zonei donoareoptime.

Grefa de piele



Grefa de piele



Grefele de piele despicată



Pot fi practic recoltate din orice zonă a corpului, inclusiv de la

nivelul scalpului.Selecţia zonei donoare trebuie să ţină cont de prezenţa cicatriciiapărute după recoltare şi de textura si culoarea zonei în caretrebuie transferată.

Se va urmari ca recoltarea să fie realizată în zone cât mai puţin

aparente.O zonă obişnuită de recoltare a pielii necesară reconstrucţiilor defectelor tegumentare la nivelul extremităţilor sau trunchiului oreprezintă coapsele, fesele sau abdomenul.

Recoltarea grefelor despicate de mucoasă, necesare pentru înlocuirea de exemplu a mucoasei conjunctivale, se realizează dela nivelul mucoasei bucale.

Grefele de piele despicată



Grefa de piele



Grefele de piele toată grosimea



sunt rezistente la contracţie,

au o textură şi o pigmentaţie mult mai apropiată de pielea normală decât grefelede piele despicată, aplicate la copii, se dezvoltă în acelaşi ritm cu creşterea normală a lor.

necesită existenţa unui pat vascular de foarte bună calitate, cu vascularizaţie bogată şi în general se utilizează pentru acoperirea unor defecte necontaminatede dimensiuni reduse în zone cu valoare estetică sau funcţională importantă.

se recoltează în general din regiuni cu piele subţire.Pentru reconstrucţia defectelor faciale se recomandă recoltare de piele dinregiunea

palpebrală superioară,

retroauriculară sau din

zona supraclaviculară.Regiunea inghinală este o alta sursă de recoltare a grefelor de piele toatăgrosimea.

Scrotul, prepuţul sau labiile mari, datorită hiperpigmentaţiei lor pot fi folositeca zone de recoltare pentru reconstrucţia areolelor mamare.




Zone de recoltare pentru grefele depiele toată grosimea




Plastia în Z presupune transpoziţia (încrucişarea) a două

lambouri triunghiulare şi prin aplicarea ei se poate obţine: o alungire a unei contracturi liniare cu redistribuirea

tensiunii locale,

o înterupere şi o redistribuire a unei cicatrici liniare,

o repoziţionare a unei cicatrici de-a lungul sau paralel culiniile de minimă tensiune.

Plastii în “Z”



Plastii în “Z”

î



Plastii în “Z”

Pl ii î “Z”



Plastii în “Z”

Pl tii î “Z”



Principii

Plastia cu lambouri încrucişate multiple producerezultate superioare unei singure plastii în Z de maridimensiuni.

Se croiesc lambouri de laturi egale a lambourilor care

vor fi încrucişate. Unghiurile lambourilor pot fi egale (lambouri simetrice)

sau inegale (asimetrice) în funcţie de distribuţiarezervelor tegumentare şi a efectului vizat.

Plastii în “Z”

Pl tii î “Z”



Plastii în “Z”

Pl tii î “Z”



Există numeroase variaţii

folosirea unor triunghiuri cu unghiuri sau cu laturiinegale,

a două perechi de lambouri triunghiulare opuse,

plastia cu patru, cinci sau şase triunghiuri încrucişate,

plastia în W, tehnica de avansare V-Y.

Plastii în “Z”

Pl tii î “Z”



Plastii în “Z”

Plastii în “Z”



Plastii în “Z”

Avansare V-Y/ Y-V



Avansare V Y/ Y V

•

Avansare V-Y/ Y-V



Avansare V Y/ Y V

•

Plastie în “W”



Plastie în W

Lambouri tisulare



Spre deosebire de grefele cutanate care supravieţuiesc în

primele 24-48 de ore printr-un proces de imbibiţie palsmatică – inosculaţie,

Lambourile cutanate supravieţuiesc datorită existenţei unei

vascularizaţii aleatorii. Iniţial dimesiunile lambourilorerau limitate de raportul lungime – lăţime, ce varia de la 5:1pentru faţă, până la 1:1 la nivelul membrului inferior.

Odată cu progresele înregistrate în cunoaşterea vascularizaţiei ariilor cutanate, au fost descrise lambouricare au depaşit limitările impuse de circulaţia întâmplătoare a primelor lambouri locale.

Lambouri tisulare

Lambouri tisulare



Aportul sangvin al unui lambou este factorul principal inaigurarea viabilitatii acestuia:

Au fost descrise lambouri vascularizate pe

perforante musculocutanate cu distribuţie cutanată întâmplătoare sau

axializate,

lambouri bazate pe vase septocutanate de tip fasciocutan.

Lambouri tisulare



La ni el l lambo rilor iabile asc lari atia se reface gradat iar asele de



La nivelul lambourilor viabile vascularizatia se reface gradat, iar vasele deneoformatie apar la 3-7 zile de la transfer.

Un rol esential in neovascularizarea lambourilor il au celulele endotelialestimulate de AGF (factori de crestere angiogenetici) – perioada de vindecare a

ranilor.



La nivelul lambourilorviabile vascularizatia se reface

gradat, iar vasele deneoformatie apar la 3-7 zile dela transfer.

Un rol esential inneovascularizarea lambouriloril au celulele endotelialestimulate de AGF (fact decrestere angiogenetici) – perioada de vindecare a ranilorsi la ovulatie.

Lambouri tisulare



În funcţie de raportul dintre zona donoare şi cea receptoare

Lambouri localede avansare,

de rotaţie, sau

de interpolare şi

Lambouri de la distanţă

directe,

tubulare sau

transferate liber microchirurgical

Lambouri tisulare

Lambouri de avansare



•





Lambourile de rotatie



Lambourile de rotatie

Lambouri de rotatie



Lambouri de rotatie

L b il d i i



Lambourile de transpozitie

L b il d t iti




L b il d t iti




Lamboul rombic




Lambou bilobat



Lambouri interpolate



Lambouri interpolate

•



Lambouri musculare



Tipuri de vascularizatie

Lamboul pediculat m. pectoral mare



p p




p p

Lamboul pediculat m. latissimus dorsi



p




Reconstrucţia cu lambou miocutan din



ţlatissimus dorsi



Lambouri abdominale



Lamboul pediculat TRAM



"transverse rectus abdominis myocutaneous"



Reconstrucţia cu lambou miocutanattransvers din dreptul abdominal



transvers din dreptul abdominal- unilaterala si bilaterala -



Lamboul pediculat inghinal



Lambouri tisulare microchirurgicale



Introducerea în arsenalul chirurgiei plastice a noilor variante delambouri, în special a celor transferate liber, a permis o

diversificare mult mai mare a opţiunilor reconstructive.Principiile clasice ale chirurgiei lambourilor s-au modificatradical: limitele impuse de suportul vascular au fost depăşite deintroducerea tehnicilor microchirurgicale, astfel încât limitarea

morbidităţii la locul de recoltare a devenit cel mai importantfactor de selecţie a lambourilor. De aceea chirurgii plastici audevenit experţi în transferuri autloge de ţesuturi mezo, ecto sauendodermale – incluzând tendoane, muşchi, nervi, etc

În acelaşi timp, ritmul extrem de rapid de inovare a unor noi

variante de lambouri, impune şi un efort deosebit de adaptare achirurgului la noile tehnici, stimulându-i în acelaşi timp şi imaginaţia.

Lamboul TRAM transferat liber



Lamboul TRAM transferat liber se bazează pe artera şi vena epigastriceinferioare profunde.




Plasarea lamboului la nivelul toracelui şi anastomozarea la vasele toracodorsale.




Anastomoza dintre artera şi vena mamare interne cu artera şi venaepigastrice inferioare.



L b l d d bd i l



Lamboul de m. drept abdominal

transferat liber - DIEP

– lamboul transferat liber microchirurgical bazat peperforantele arterei epigastrice inferioare profunde.

Lamboul de m drept abdominal



– lamboul transferat liber microchirurgical bazat peperforantele arterei epigastrice inferioare superficiale.

Lamboul de m. drept abdominal

transferat liber - SIEP

Lamboul gluteal transferat liber



Lamboul gluteal transferat liber



Transferuri libere microchirurgicale

Transplantul de fata



Expandarea tisulară



Principiul expandării tisulare presupune mărirea suprafeţei unei zone tegumentare adiacente ariei ce trebuie

reconstruite prin introducerea unui implant siliconic ce seaugmetează volumetric progresiv.

Expandarea cutanată şi tisulară are avantajul furnizării unui exces local de ţesut de culoare şi textură asemănătoare

cu zona receptoare şi reduce parţial sau complet necesarulde ţesuturi din zone donoare aflate la distanţă.

Expandarea tisulară



Indicaţiile expandării tisulare sunt reconstrucţii postcombustionale,

reconstrucţii postmastectomie,

tratamentul alopeciilor,

reconstrucţia extremităţilor, a capului şi gâtului, expandarea pediculilor vasculari sau nervoşi, etc.

Expandoare (Proteze de expandare)



Pentru procesele ireversibile de îmbătrânire cutanată s-a încercat

Peelingul chimic, dermabraziunea



Pentru procesele ireversibile de îmbătrânire cutanată s-a încercatcamuflarea prin anumite tratamente clinice de tipul peelingului

chimic şi al dermabraziunii. În plus aceste metode pot amelioraaspectul cicatricilor şi pot îndepărta leziuni cutanate premaligne.

Dermabraziunea şi peelingul chimic sunt tehnici care produc

leziuni cutanate controlate care ulterior se vindecă prin apariţia unui epiderm de mult mai bună calitate.

De o foarte mare importanţă este realizarea acestei leziuni înplanul tisular optim, deoarece, dacă leziunea este preasuperficială, rezultatul este nesatisfăcător, iar dacă este prea

profundă, rezultatul poate fi catastrofal.Substanţele chimice utilizate cel mai frecvent în peelingul chimic(chemoexfoliere) sunt acidul tricloracetic şi acidul glicolic.

Peelingul chimic



Dermabraziunea



Dermabraziunea presupune o îndepărtare mecanică astraturilor superficiale ale pielii. Avantajul acestei tehnicieste acela că permite un control direct atunci când selucrează la nivelul straturilor profunde.

Dermabraziunea uşoară poate îndepărta majoritateaproblemelor superficiale. Acţionarea în planurile maiprofunde ale dermului papilar sau reticular, poate îmbunătăţi calitatea cicatricilor profunde.

„Arta” dermabraziunii constă în a şti cât de profund trebuiesă acţionezi.

Dermabraziunea



Filler-e



Folosirea materialelor injectabile pentru augmentareaţesuturilor moi este un procedeu adjuvant în încercarea deestompare a proceselor de îmbătrânire la nivelul feţei.

După renunţarea la injectarea de silicon, au fost propuse

alte substanţe ca de exemplu colagenul, acidul hialuronic,gelul de poliacrilamide, microsferele de polimerilmetacrilat,etc.

Tratamentul ridurilor cu acid hialuronic



Laserul în Chirurgia Plastică



Introdus cu mult entuziasm în urmă cu aproximativ 30 deani în arsenalul terapeutic medical, laserul şi-a restrâns înultimul timp indicaţiile doar pentru afecţiuni cutanate bineselectate de tipul:

leziuni vasculare (teleangiectazii, hemangioame, steluţe vasculare, etc),

leziuni pigmentare epidermice sau dermice, inclusivtatuaje, cicatrici, etc.

Dintre aplicaţiile mai noi ale laserului amintim îmbunătăţirea texturii pielii (skin resurfacing) sau epilarea.




Chirurgia reconstructivă şi esteticaendoscopică



Folosirea endoscopului are o lungă istorie, însă aplicaţiile acestuia în chirurgia plastică reconstructivă şi estetică aufost descoperite abia de curând.

Avantajele acestei metode minim invazive sunt reducerea

dimensiunilor cicatricilor operatorii şi a morbidităţii locale.Principala limitare a tehnicii este aceea a excesului de piele,care, atunci când este prea mare, impune excizarea sachirurgicală.



Lifting endoscopic



Tratamentul chirurgical endoscopic al sindromului decanalului carpian



Concluzii



Deşi au trecut milenii până când Chirurgia Plastică şi-aputut defini identitatea actuală, obiectivul ei principal arămas acelaşi, anume refacerea formei şi funcţiei normale acorpului omenesc.

În ultimele decenii s-a constatat însă o mai mare preocuparepentru obţinerea unor rezultate funcţionale cât mai bune.

Actualmente, standardele de evaluare a succesului înChirurgia Plastică trebuie neapărat să includă satisfacţia psihică şi coeficientul de reintegrare socio-profesională apersoanelor ce au beneficiat de acest tip de intervenţii.

Principiile şi tehnicile reprezintă numitorul comun al întregii

Concluzii



p ş p gsfere de preocupari a chirurgiei plastice şi patologia actuală

rezultată. Fără îndoială anumite procedee şi-au demostrateficienţa şi în alte domenii ale chirurgiei. În special tehnicilemicrochirurgicale se bucură de interesul celorlalte specialităţi chirurgicale, deşi managerul ideal al acestora rămâne chirurgulplastician.

Tehnica atraumatică, inciziile de elecţie, câmpul optic mărit, manipularea gentilă a ţesuturilor, respectul pentru vascularizaţia structurilor anatomice, hemostaza perfectă, închiderea fără tensiune, pansamentul adecvat, poziţionarea corectă şi urmărirea

atentă postoperatorie sunt câteva din regulile de aur carecontribuie substanţial la obţinerea unui rezultat postoperator

Principii Si Tehnici 33usm

Documents

Transcript of Principii Si Tehnici 33usm