Principii clasice ale impunerii

Impozitul considerat un mod normal de finanţare a cheltuielilor publice trebuie să concilieze patru preocupări enunţate de Adam Smith:

1. Justeţea: egalitatea în faţa impozitului, adică fiecare trebuie să contribuie la formarea veniturilor bugetului de stat cu o parte din veniturile sau averea sa.

2. Certitudinea: realizarea unei asiete fiscale obiective care să elimine arbitrajul în stabilirea impozitului şi care să fie viabilă. Impozitul trebuie să fie stabilit în termen concret, cuantumul şi modul de percepere a impozitului trebuie să fie cunoscut de către contribuabil.

3. Comoditatea: stabilirea unor reguli simple din punct de vedere al înţelegerii pentru contribuabil, deci de a favoriza acceptabilitatea socială a sistemului fiscal.

4. Eficacitatea: finanţarea cheltuielilor publice cu cel mai mic cost, adică cheltuielile de întreţinere a aparatului fiscal trebuie să fie cu mult mai mici decât încasările din impozite.

Principii moderne de impunere1. Principiul impunerii echitabile presupune egalitate în materie fiscală. Se cunoaşte egalitate

în faţa impozitelor şi egalitate prin impozit.• Egalitatea în faţa impozitelor presupune că impunerea să se facă în acelaşi mod pentru toate persoanele fizice sau juridice, indiferent de locul unde domiciliază sau îşi au sediul, deci să ne existe deosebiri de tratament fiscal de la o zona la alta a republicii. Totodată impunerea să se facă în acelaşi mod pentru toate activităţile economice, indiferent de forma de proprietate sau forma juridică în care sunt organizate şi funcţionează. In ultima instanţă, egalitatea în faţa impozitului presupune neutralitatea lui. Se foloseşte la impozitarea veniturilor persoanelor juridice, TVA, taxe vamale, accize, ş.a. • Egalitatea prin impozit presupune diferenţierea sarcinii fiscale de la o persoană la alta în funcţie de: mărimea absolută a materiei impozabile, natura şi provenienţa veniturilor şi altele. Deci, egalitatea prin impozit presupune un tratament diferit al celor neavuţi faţă de cei avuţi, al celor căsătoriţi şi cu copii faţă de ceilalţi. Se foloseşte la impozitarea veniturilor persoanelor fizice.Egalitatea mai poate fi orizontală şi verticală.

Pentru obţinerea unei reale egalităţi fiscale este necesar ca la stabilirea impozitului să se ţină seama nu numai de mărimea absolută a veniturilor realizate de o persoană, ci şi de elementele care caracterizează situaţia individuală precum şi sarcinile sociale ale acesteia, care influenţează capacitatea de plată.2. Principiul politicii financiare. De acest principiu ţine stabilitatea şi elasticitatea impozitului.

Un impozit este considerat stabil când nu se modifică, adică nu creşte în raport de sporirea producţiei şi nu scade în fazele de criză, când se reduce materia impozabilă. în realitate, de regulă, încasările din impozite nu prezintă stabilitate, datorită acţiunii de oscilante a legilor economice, care fac ca evoluţia sinuoasă (nestatornică) a producţiei şi desfacerilor să imprime aceeaşi dinamică şi venitului naţional, ca şi încasărilor din impozite.

Un impozit este considerat elastic atunci când este capabil de a se adapta nevoilor bugetare, să poată fi majorat sau diminuat când cheltuielile bugetare cresc sau se reduc. O altă problemă ce ţine de politica financiară constă în a alege tipul şi numărul impozitelor prin intermediul cărora statul urmează sa-şi procure veniturile sale fiscale. Teoretic, statul poate folosi în acest scop un singur impozit sau o multitudine de impozite. Ştiinţa financiară consideră, că practica unui singur impozit astăzi ar fi irealizabilă şi ineficientă, deoarece impozitul respectiv stabilit în funcţie de puterea economică a plătitorului, ar putea genera nemulţumirile, ar accentua tendinţele evazioniste şi de transferare a sarcinii fiscale, iar erorile de impunere ar dezavantaja fie statul, fie plătitorul.

3. Principiul politicii economice. Prin mărimea impozitului statul influenţează dezvoltarea sau restrângerea activităţii unor ramuri economice sau a unor activităţi economice, stimulează sporirea producţiei sau a consumului unor anumitor mărfuri, extinde sau limitează relaţiile comerciale cu alte state.

Astfel, pentru a stimula lărgirea consumului unui bun, statul ia măsuri pentru reducerea sau suprimarea impozitelor indirecte care-1 grevează, iar pentru a restrânge consumul procedează în sens invers, adică majorează cotele impozitelor respective.

4. Principiile social-politice.Prin politica fiscală se urmăreşte un anumit scop social. Se aplică o impunere diferenţiată a veniturilor sau averii diferitelor categorii sociale în funcţie de interesele partidului de guvernământ. Cu ajutorul unor măsuri fiscale, acesta caută să abată atenţia maselor largi ale populaţiei de la anumite chestiuni politice aflate la ordinea zilei: să-şi păstreze influenţa în rândurile unor categorii sociale, să evite influenţe negative pe care le-ar putea avea creşterea consumului unor produse dăunătoare sănătăţii - băuturi alcoolice, tutun, - să favorizeze natalitatea etc.