Geographica Timisiensis, vol. 13, nr. 1, 2004 (pp. 5-14) ●

PRINCIPALELE CARACTERISTICI BIOCLIMATICE ALE DELTEI DUNĂRII

Nicoleta IONAC, Sterie CIULACHE Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie

Rezumat. Factorii bioclimatici (temperatura efectivă, puterea de răcire a aerului şi comfortul bioclimatic) pot reprezenta mijloace utile pentru evaluarea efectelor terapeutice potenţiale ale climatului într-o arie dată. Aceste efecte nu sunt tipice, deoarece factorii acţionează asupra întregului corp uman, dar influenţa lor generală poate fi considerabilă în recuperarea şi tratarea unor boli psihice. În acest sens, climatul specific al Deltei Dunării pote fi folosit eficient pentru aero-terapie din mai până în septembrie, deoarece comfortul bioclimatic se menţine plăcut şi umezeala nu este atât de accentuată vara. Totuţi, nu trebuie să uităm că sunt câteva riscuri potenţiale, mai exact răcirea excesivă în timpul iernii, dar temperaturile efective optime dimineauză în general influenţa puterii de răcire a aerului, astfel că aria în studiu poate fi considerată una dintre cele mai favorabile din punct de vedere bioclimatic. Abstract. Main Bioclimatic Characteristics of the Danube Delta. The bioclimatic factors (effective temperature, wind-chill and bioclimatic comfort) may represent useful tools in assessing the potential therapeutical effects of climate in a given area. These effects are not specific since they act upon the whole human body, but their general influence may be of sizable importance in the recovery and cure of some physiological disorders. In this respect, the specific bioclimate of the Danube Delta may be efficiently exploited for air-therapy from May to September, because the bioclimatic comfort keeps pleasant and the heat is not so opressive in the summer. However, we shouldn’t forget that there are some potential risks, referring mainly to excessive cooling in winter, but the optimum effective temperatures generally obscure the influence of wind-chill, so that the area under study may be considered as one of the most favourable bioclimatic areas in the country. Cuvinte cheie: temperatură efectivă, puterea de răcire a vântului, confort bioclimatic, Delta Dunării. Key-words: effective temperature, wind-chill, bioclimatic comfort, Danube Delta.

Dintre toţi factorii environmentali de stress fiziologic, cei climatici sunt, probabil, cei mai agresivi din cauza rapidei lor variaţii temporale şi distribuţiei lor spaţiale extrem de diferenţiate. Dacă, de exemplu, omul se poate proteja de acţiunea unor factori de risc, neconsumând apă infestată sau părăsind o anumită arie contaminată, el nu se poate sustrage influenţei invizibile şi permanente a vremii şi climei, indiferent de cât de eficiente ar fi măsurile de protecţie pe care le adoptă. Această stare de lucruri se datorează faptului că omul este o fiinţă „cosmică”, care trebuie nu numai să-şi conştientizeze meteorosensibilitatea, ci şi să-şi evalueze în permanenţă potenţialul de aclimatizare, pentru a preveni eventualele efecte negative asupra sănătăţii sale. De aceea, studiul de faţă poate fi util pentru problematica sănătăţii environmentale deoarece sănătatea umană este direct legată de confortul climatic şi bioclimatic. În plus, unele condiţii bioclimatice pot fi eficient exploatate în activităţile terapeutice care favorizează conservarea şi refacerea potenţialului fiziologic uman.

Delta Dunării, având o suprafaţă totală de 5 050 km2 (din care 4 340 km2 pe teritoriul României şi 710 km2 pe teritoriul Ucrainei, se extinde, în estul ţării, din dreptul

● Principalele caracteristici bioclimatice ale Deltei Dunării

6

6

localităţii Tulcea (450 11’ lat N şi 280 48’ long. E), până în cel al localităţilor Sulina (450 09’ lat N şi 290 40’ long E) şi Sfântu Gheorghe (450 03’ lat N şi 290 40’ long E). Ea s-a format în holocen, prin continua depunere de aluviuni fluviale la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră, ceea ce a determinat despletirea apelor fluviului în trei braţe distincte: Chilia, care la vărsarea în mare, în dreptul Golfului Musura, formează o deltă secundară; Sulina, constituind singurul braţ navigabil al Dunării; şi Sfântu Gheorghe, care, din cauza vitezelor reduse ale curenţilor fluviali şi adâncimii mici a apei marine, a favorizat extinderea aluviunilor în jurul insulelor Sahalin, ce sunt integrate în teritoriul românesc. Din punct de vedere morfogenetic, sectorul complexului lagunar Razelm-Sinoe, situat în sudul teritoriului deltaic propriu-zis, este asimilat regiunii geografice a Deltei Dunării, deşi limanele nisipoase formate de-a lungul frontului lagunar se deosebesc de cele longitudinale, formate de-a lungul numeroaselor canale fluviale, sau de cele transversale, dezvoltate la gurile de vărsare ale Dunării în mare. Relieful Deltei Dunării, care nu depăşeşte înălţimi de 3-10 m, se caracterizează prin prezenţa unor extinse grinduri fluviatile şi continentale (Chilia) sau fluvio-maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile), precum şi numeroase bancuri de nisip, despărţite de lacuri şi canale (Fortuna, Matiţa, Lumina) intens utilizate pentru piscicultură.

Delta Dunării prezintă însă caracteristici aparte nu numai din punct de vedere geografic, ci şi climatic şi bioclimatic, iar studiul de faţă cu privire la individualitatea sa de profil, este extrem de util nu numai în evaluarea potenţialului său stimulativ asupra fiziologiei umane, dar şi în aprecierea restricţiilor bioclimatice care pot afecta randamentul uman, cu atât mai mult cu cât aceasta constituie o zonă de mare interes turistic, fiind frecventată anual de un mare număr de turişti români şi străini. Aşadar, spre deosebire de Dobrogea continentală, de care Delta Dunării este legată din punct de vedere structural, care prezintă un climat temperat cu influenţe estic-continentale responsabile de menţinerea unui permanent deficit de umiditate, teritoriul deltaic se află sub directa influenţă moderatoare a mediului marin adiacent, astfel încât iernile sunt, în general, mai blânde, iar căldura opresivă din timpul verii este mult atenuată de circulaţia locală a aerului răcoros şi umed dinspre mare, putând afirma că, din punct de vedere bioclimatic, regiunea deltei poate constitui o valoroasă bază climatoterapeutică, cu atât mai mult cu cât valorile principalelor elemente bioclimatice se încadrează în limite tolerabile de confort fiziologic.

Astfel, distribuţia spaţială şi temporală a temperaturii aerului în Delta Dunării confirmă pe deplin influenţele moderatoare ale mării, fie şi numai prin faptul că, temperatura medie anuală a aerului la Sulina (11,60C) este mai mare decât cea de la Tulcea (11,0C), situată mai aproape de mediul continental propriu-zis, şi de la Sfântu Gheorghe (11,40C), care deşi se află pe acelaşi aliniament marin, mai spre sud, resimte mai puternic efectul de moderare termică al apelor mării, care se accentuează spre sud, sub influenţa vânturilor dominante dinspre NE (Tabel 1). Aceste efecte climatice sunt evidente şi în cazul mediilor maxime termice anuale, care prezintă valori mai ridicate la Tulcea (16,00C) decât la Sulina (13,80C), ale cărei valori inferioare celor de la Sfântu Gheorghe (15,00C) se datorează în exclusivitate vitezelor mai mari ale vântului. Dimpotrivă, situaţia se modifică în cazul mediilor minime termice anuale, care sunt mai ridicate la Sulina (9,40C), decât la Sfântu Gheorghe (7,90C) şi Tulcea (6,70), din cauza căldurii cedate de apa mării, determinând atenuarea continentalismului climatic specific zonei din interiorul deltei. De altfel, aceste diferite influenţe climatice se menţin şi în cazul valorilor termice lunare care

Nicoleta IONAC, Sterie CIULACHE ● 7

sunt, în general, mai ridicate în timpul verii şi mai coborâte în timpul iernii la Tulcea, decât la staţiile situate la gurile de vărsare ale Dunării (Sulina şi Sfântu Gheorghe). De exemplu, deşi temperatura medie a aerului din luna ianuarie este negativă la toate staţiile meteorologice din teritoriul analizat, ea se menţine mai coborâtă în interiorul deltei (Tulcea: - 1,50C), decât de-a lungul ţărmului mării (Sulina: -0,20C şi Sfântu Gheorghe: -0,30C), iar în luna iulie, valorile corespunzătoare respectă aceeaşi tendinţă de evoluţie, menţinându-se, de asemenea, mai coborâte la Tulcea (22,70C) decât la Sulina (23,00C) sau Sfântu Gheorghe (22,90C), deşi ar fi de aşteptat ca, sub influenţa mării, valorile termice de pe ţărm să se menţină ceva mai scăzute, dar puternicele influenţe continentale ale anticiclonilor eurasiatici atenuează mult efectul estival de moderator termic al apelor Mării Negre. Cu toate acestea, mediile termice maxime şi minime din lunile de vară (iunie-august), respectiv de iarnă (decembrie-februarie) se încadrează în legea firească de evoluţie datorată influenţei factorilor fizico-geografici, făcând ca temperaturile maxime ale aerului să scadă proporţional dinspre regiunea fluvială spre cea marină, dar mai accentuat spre sud, iar cele minime să crească în conformitate. Aceeaşi concluzie se aplică şi în cazul amplitudinilor termice anuale medii, maxime şi minime, deoarece acestea se menţin sensibil mai ridicate la Tulcea, unde continentalismul termic este mai accentuat, decât la Sulina şi Sfântu Gheorghe, unde temperaturile mai mari din timpul iernii şi cele mai scăzute din timpul verii, reduc limitele extreme de variaţie termică. De exemplu, amplitudinea medie termică anuală este de 24,2C la Tulcea şi de numai 22,80C la Sulina sau 23,20C la Sfântu Gheorghe; amplitudinea maximă termică anuală devine 26,70C la Tulcea, faţă de 23,30C la Sfântu Gheorghe şi 22,60C la Sulina, iar amplitudinea minimă termică anuală se reduce la 22,00C la Tulcea, 21,70C la Sulina şi 20,40C la Sfântu Gheorghe, acest fapt prezentând o mare importanţă bioclimatică atâta timp cât unii indicatori de profil, cum ar fi temperatura efectivă şi puterea de răcire a aerului, depind în primul rând de variaţia temperaturii reale a aerului. În plus, potenţialele efecte stimulative sau restrictive ale climei unei regiuni, se apreciază şi în funcţie de numărul mediu anual şi lunar de zile de vară (Tmax>250C), care în regiunea analizată, este printre cele mai ridicate din ţară (92,5 zile/an la Tulcea), în ciuda scăderii accentuate spre mare (66,1 zile/an la Sfântu Gheorghe şi 37,0 zile/an la Sulina, sau zile de iarnă (Tmax<00C) care se menţin, de asemenea, mai ridicate decât în restul ţării: 22,0 zile/an la Tulcea, 15,2 zile/an la Sfântu Gheorghe şi 14,8 zile/an la Sulina, arătând că amploarea limitelor extreme de variaţie termică din regiunea Deltei Dunării ridică serioase probleme de adaptare fiziologică, motiv pentru care se recomandă măsuri suplimentare de protecţie.

Influenţa climatică a Mării Negre se resimte însă mai pregnant în ceea ce priveşte valorile medii anuale şi lunare ale umezelii relative, care cresc sensibil din interiorul (79% la Tulcea) spre exteriorul deltei (84% la Sulina şi Sfântu Gheorghe), unde se menţin mai ridicate decât în restul ţării, ceea ce înseamnă că, cel puţin pe aliniamentul costier, nu există riscul oboselii prin deshidratare, nici măcar în timpul verii (iulie), când valorile acestui parametru coboară la 80%, spre deosebire de cele din timpul iernii (decembrie), când cresc la 89% (Tabel 1). În schimb, valorile substanţial mai reduse de la Tulcea, atât în timpul verii (71%), cât şi în timpul iernii (86%), indică posibile tendinţe de deshidratare, impunînd măsuri corective de diminuare a deficitului hidric al organismului uman.

Viteza vântului, care depinde nemijlocit de valoarea gradientului baric orizontal şi de tiparul circulaţiei locale a aerului, care generează brizele de mare şi de uscat (deşi acestea din urmă sunt mult atenuate în regiunea deltei din cauza extinsei suprafeţe acvatice

● Principalele caracteristici bioclimatice ale Deltei Dunării

8

8

fluviatile), creşte sensibil în timpul iernii (ianuarie), dinspre interiorul (Tulcea: 4,5 m/s) spre exteriorul regiunii analizate (Sfântu Gheorghe: 5,2 m/s şi Sulina: 7,6 m/s), spre deosebire de cea din timpul verii (iulie), care prezintă valori mai scăzute la Tulcea şi Sfântu Gheorghe (3,8 m/s) decât la Sulina (5,7 m/s) unde, predominanţa componentelor NV şi N ale circulaţiei aerului determină sporirea vitezei vântului în comparaţie cu cea de la Sfântu Gheorghe care, deşi are aceeaşi expunere maritimă, este situată mai la adăpost, ceea ce face ca şi frecvenţa medie anuală a calmului atmosferic să fie substanţial mai mare (15,9%) faţă de cea de numai 1,8% de la Sulina, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere bioclimatic, amplasamentul regiunii deltaice din jurul localităţii Sfântu Gheorghe este de preferat celui de la Sulina, unde constanţa vântului măreşte puterea de răcire a aerului, diminuând astfel temperaturile efective (Tabel 1). În luna ianuarie, cele mai mari valori ale vitezei vântului corespund direcţiei nordice la toate staţiile meteorologice (5,4 m/s la Tulcea, 7,6 m/s la Sfântu Gheorghe şi 10,3 m/s la Sulina) din cauza intensificării activităţii Anticiclonului Siberian, în timp ce valorile cele mai scăzute se înregistrează pe direcţia V (3,3 m/s la Tulcea, 3,6 m/s la Sfântu Gheorghe şi 6,3 m/s la Sulina), restul direcţiilor înregistrând valori extrem de eterogene. Dimpotrivă, în luna iulie, valorile medii ale vitezei vântului sunt repartizate mai uniform pe cele opt direcţii cardinale, dar cele mai mari valori se înregistrează pe direcţia N la Sfântu Gheorghe (4,8 m/s) şi Sulina (6,6 m/s) şi pe cea contrară, S, la Tulcea (5,1 m/s), iar cele mai mici valori, pe direcţiile V la Tulcea (3,1 m/s), SE la Sfântu Gheorghe (3,1 m/s) şi E la Sulina (4,1 m/s) ca urmare a diferitei lor expuneri faţă de direcţia principalilor curenţi de aer. Vântul prezintă mare importanţă aplicativă în evaluările bioclimatice deoarece, atât prin puterea sa de răcire, cât şi prin efectele indirecte de variaţie termo-barică pe care le produce, el poate deveni un apreciabil factor de stres fiziologic, ceea ce înseamnă că valoarea climatoterapeutică a unei regiuni devine cu atât mai mare cu cât frecvenţa şi viteza vântului este mai redusă, adică cu cât frecvenţa calmului atmosferic este mai mare. Din acest punct de vedere, putem spune că Delta Dunării se caracterizează printr-o frecvenţă anuală a calmului care se diminuează treptat de la Tulcea (23,8%) spre gurile Dunării (Sulina: 1,8%), dar în perioade diferite de timp. Astfel, la Tulcea şi Sfântu Gheorghe, cea mai mare frecvenţă a calmului atmosferic se înregistrează în luna septembrie (31,7% şi respectiv, 23,5%), în timp ce la Sulina, în luna iunie (2,7%), în timp ce frecvenţa cea mai scăzută este caracteristică lunii martie în toate locaţiile (Tulcea-16,0%; Sfântu Gheorghe-9,6% şi Sulina-1,3%), demonstrând că, în anotimpurile de tranziţie, omogenităţile climatice sunt mai accentuate şi, deci, stresul de adaptare fiziologică, mai mic faţă de cel din anotimpurile extreme, care impun serioase solicitări bioclimatice, diminuând starea de confort.

Confortul bioclimatic, care reprezintă o importantă componentă a climatoterapiei, se evaluează pe baza complexelor relaţii existente între temperatura şi umezeala aerului, pe de o parte, şi temperatura aerului şi viteza vântului, pe de altă parte. Astfel, temperatura efectivă (TEE), care exprimă temperatura percepută în realitate de organismul uman, în condiţii specifice de umiditate a aerului şi viteză a vântului, înregistrează, chiar şi în cuprinsul regiunii analizate, valori extrem de diferenţiate, arătând că, de fapt, starea fiziologică se modifică necontenit, în funcţie de parametrii meteorologici, iar dacă starea de confort este doar temporară, stresul climatic poate fi diminuat sensibil prin măsuri corespunzătoare de protecţie. Valoarea temperaturii efective se poate obţine atât prin metode de calcul (formulele lui E.C. Thom şi J.P. Besançenot), cât şi prin metode grafice

Nicoleta IONAC, Sterie CIULACHE ● 9

(nomograma ASHRAE Comfort Chart), dar fiindcă temperaturile înregistrate la termometrul umed şi la cel uscat nu sunt disponibile, iar metoda ASHRAE devine inaplicabilă, am considerat adecvată alternativa aplicării formulei Besançenot, care stabileşte valoarea temperaturii efective în funcţie de temperatura şi umezeala aerului, pornind de la premisa că evaporarea apei de pe suprafaţa epidermei umane reprezintă principalul proces de pierdere calorică (răcire). În acest sens, temperatura efectivă scade pe măsura descreşterii umezelii aerului, în mod mai accentuat la temperaturi negative. Importanţa practică a acestui indicator bioclimatic se referă la faptul că el permite evaluarea stresului termic dintr-o anumită regiune, acceptându-se că valorile TEE de confort optim sunt cuprinse între 14,50C şi 15,50C; cele inferioare acestora indicând starea de disconfort hipotermic, iar cele superioare, de disconfort hipertermic.

În ceea ce priveşte regiunea Deltei Dunării, variaţia temperaturilor efective depinde, în foarte mare măsură, de aceleaşi mecanisme de influenţă ca şi cele care impun variaţia temperaturii şi umezelii aerului, astfel încât valorile acestora cresc spre mare, pe măsura creşterii umezelii aerului, dar mai accentuat spre sud, unde se creează un microclimat de adăpost, ce menţine temperaturile mai ridicate. Astfel, temperatura efectivă medie anuală creşte de la 9,20C în Tulcea, la 10,20C în Sulina şi 11,20C în Sfântu Gheorghe, deşi valorile medii lunare de la această staţie din urmă se menţin uşor mai ridicate decât cele de la Sulina, arătând că, din punct de vedere bioclimatic, locaţia mai sudică a regiunilor deltaice, este mai avantajoasă (Tabel 1). Dimpotrivă, valorile scăzute ale temperaturii efective din interiorul deltei, mai ales în timpul iernii, constituie un serios semnal de alarmă prin faptul că amplifică senzaţia de frig persistent. De altfel, valorile medii TEE de confort termic la Tulcea sunt caracteristice numai lunilor mai şi septembrie, în timp ce la Sulina şi Sfântu Gheorghe, acestea sunt valabile şi pentru luna iunie (Fig.1), astfel încât climatoterapia are aplicabilitate mai mare pe ţărmul mării, dar şi aici, lunile iulie-august prezintă riscuri de disconfort fiziologic prin accentuarea expunerii a calore. O atenţie specială trebuie acordată şi valorilor extreme ale temperaturilor efective deoarece ele modifică substanţial limitele confortului temic. De exemplu, analizând valorile TEE maxime lunare, constatăm că hipertermia se accentuează la Tulcea, unde confortul termic din sezonul cald aproape dispare, în timp ce, de-a lungul ţărmului marin, el se atenuează la valori tolerabile, deşi valorile maxime anuale ale TEE arată că starea de confort termic se atinge mai degrabă la Tulcea (15,30C) decât la Sfântu gheorghe (14,80C) şi Sulina (13,50C). Dimpotrivă, valorile TEE minime lunare fac ca lunile de vară să se caracterizeze, în general, printr-un confort termic moderat, impunând hipotermia în toate lunile de iarnă, deşi efectul de răcire pare să se accentueze spre mare din cauza creşterii umezelii aerului. De exemplu, temperatura efectivă minimă din luna ianuarie este de –9,60C la Tulcea şi –10,50C la Sfântu Gheorghe. Cu toate acestea, valorile TEE minime anuale se menţin mai ridicate la Sulina (6,80C) şi Sfântu Gheorghe (4,60C), decât la tulcea (2,80C), din cauza rolului de termoregulator termic al Mării Negre, care cedează o importantă cantitate de căldură uscatului învecinat.

Puterea de răcire a aerului este un indicator bioclimatic care exprimă efectul combinat al temperaturii aerului şi vitezei vântului asupra bilanţului caloric al organismului uman, valoarea sa reprezentând intensitatea pierderilor calorice (Kcal/m2 de suprafaţă corporală) din unitatea de timp (oră), prin diferite procese fizice: radiaţie, convecţie, evaporare, etc.şi obţinându-se fie prin metode de calcul (formula lui P.A. Siple şi Ch. F. Passel), cât şi prin metode grafice (Wind-chill Chart). Este adevărat că metodele grafice

● Principalele caracteristici bioclimatice ale Deltei Dunării

10

10

exprimă şi tipul de efecte fiziologice pe care cele două elemente meteorologice de referinţă le produc, dar cum aplicarea ei se limitează la anumite condiţii, am considerat că metoda de calcul este mai potrivită scopului de faţă, deoarece aceasta precizează cu exactitate cantitatea de căldură pe care organismul uman o pierde în condiţii climatice specifice, oferind o bază obiectivă de comparaţie.

În general, valorile puterii de răcire a aerului din Delta Dunării scad în timpul verii şi cresc în timpul iernii, dar ele se diferenţiază foarte mult dintr-un loc în altul, în funcţie de viteza vântului (Fig. 2). De exemplu, puterea medie anuală de răcire a aerului la Sulina (630 kcal/m2.h) este mai mare decât la Tulcea (581 kcal/m2.h) şi Sfântu Gheorghe (582 kcal/m2.h), ca urmare a intensificării substanţiale a vântului spre frontul cu largă deschidere spre mare, deşi cea maximă anuală se menţine identică la Sulina şi Tulcea (695 kcal/m2.h), scăzând la Sfântu Gheorghe (676 kcal/m2.h), parţial din cauza condiţiilor de adăpost din această arie, iar valoarea minimă anuală creşte în mod uniform de la Tulcea (449 kcal/m2.h), spre Sfântu Gheorghe (485 kcal/m2.h) şi Sulina (565 kcal/m2.h) din cauza faptului că, în condiţiile atenuării vitezei curenţilor generali ai atmosferei, circulaţia mai activă a aerului dinspre mare determină accentuarea puterii de răcire a aerului. Valorile medii lunare ale puterii de răcire a aerului indică prezenţa unui bioclimat de confort numai în lunile iulie-august la Tulcea şi Sulina, sau iunie la Sfântu Gheorghe; valorile maxime prezentând tendinţe de răcire excesivă în lunile noiembrie-martie la Sfântu Gheorghe şi Sulina, sau decembrie-aprilie la Tulcea; iar valorile minime trădând lipsa potenţialelor efecte de supraîncălzire în lunile de vară, astfel încât, se poate trage concluzia că arealul din jurul oraşului Sfântu Gheorghe dispune de un bioclimat optim, deoarece puterea de răcire a aerului nu este influenţată nici de continentalismul termic mai accentuat de la Tulcea, nici de vitezele mari ale vântului şi puterea accentuată de răcire a aerului de la Sulina, iar acest lucru este important în alegerea unui loc de vacanţă cât mai bun.

Confortul bioclimatic, evaluat pe baza relaţiilor de interdependenţă dintre temperatura şi umezeala aerului, pe de o parte, şi viteza vântului, pe de altă parte, cu ajutorul unei nomograme complexe, reflectă adevărata stare de funcţionalitate fiziologică indiferentă din orice loc şi moment al anului, arătând că acesta scade pe atât pe măsura creşterii umezelii aerului, chiar dacă temperatura creşte, cât şi pe măsura creşterii vitezei vântului, care poate reduce confortul când temperaturile aerului se reduc, dar îl poate spori, când temperaturile cresc peste valorile efective de confort. Desigur, factorii climatici de influenţă locală determină accentuate diferenţe spaţiale, astfel încât strategia climatoterapeutică trebuie planificată cu grijă. Confortul bioclimatic din Delta Dunării (Fig.3) se modifică amplu de la frig persistent, la cald, fără a se semnala însă tendinţe de suprasolicitare termică, cu excepţia valorilor sale maxime de la Tulcea, care determină ca lunile iunie-august să prezinte riscul de hipertermie. Analiza valorilor minime de confort bioclimatic scoate în evidenţă faptul că spaţiul deltaic întreţine, în general, senzaţia de frig persistent din decembrie până în martie la Tulcea şi Sulina, dar numai până în februarie la Sfântu Gheorghe. Confortul optim se atinge în lunile iulie-august la Tulcea şi Sulina, dar numai în iunie la Sfântu Gheorghe, deşi aceasta din urmă are valorile extreme de variaţie ceva mai blânde, astfel încât aici, ca şi la Sulina, nu apar fenomene de supraîncălzire. De asemenea, valorile minime de confort arată că, la Sfântu Gheorghe, lunile iulie-august sunt confortabile, în timp ce la Sulina şi Tulcea, numai plăcute din punct de vedere termic şi hidric.

Nicoleta IONAC, Sterie CIULACHE ● 11

În concluzie, factorii bioclimatici (temperatura efectivă, puterea de răcire a aerului şi confortul bioclimatic) pot constitui valoroşi indicatori de evaluare a potenţialelor efecte stimulative sau restrictive ale climei asupra organismului uman. Aceste influenţe sunt nespecifice, deoarece elementele climei acţionează asupra întregului organism, dar influenţa lor generală şi sinergică poate fi extrem de importantă în recuperarea fiziologică. În acest sens, bioclimatul specific al Deltei Dunării poate fi exploatat eficient în cura de aer din mai până în septembrie, dat fiind faptul că confortul bioclimatic este optim, iar căldura nu este sufocantă. Cu toate acestea, nu trebuie să ignorăm eventualele riscuri legate, în principal, de răcirea accentuată a aerului în timpul iernii.

BIBLIOGRAFIE

Ciulache S., Ionac Nicoleta, (1998), Climatologie comportamentală, Editura Universităţii din Bucureşti.

Perry A., Perry Vivien, (1986), Climate and Society, Bell & Hymann, London. Teodoreanu Elena, Dacos-Swoboda Mariana, Ardeleanu Camelia, Enache L., (1984),

Bioclima staţiunilor balneoclimatice din România, Editura Sport-Turism, Bucureşti.

12 ● Principalele caracteristici bioclimatice ale Deltei Dunării

Tab

. 1 P

rinc

ipal

ele

cara

cter

isti

ci c

lim

atic

e şi

bio

clim

atic

e al

e D

elte

i Dunăr

ii (

1900

-199

0)

Mai

n cl

imat

ic a

nd b

iocl

imat

ic c

hara

cter

istic

s of

Dan

ube

Del

ta

Nicoleta IONAC, Sterie CIULACHE ● 13

Fig

. 1. T

empe

ratu

ra e

fect

ivă

(190

0-19

90)

Effe

ctiv

e te

mpe

ratu

re (

1900

-199

0)

Fig

. 1. T

empe

ratu

ra e

fect

ivă

(199

0-19

90)

Effe

ctiv

e te

mpe

ratu

re (

1990

-199

0)

Fig

. 2 P

uter

ea d

e ră

cire

a v

ântu

lui

(190

0-19

90)

Win

d-ch

ill (

1900

-199

0)

14 ● Principalele caracteristici bioclimatice ale Deltei Dunării

Fig. 3. Confortul bioclimatic în Delta Dunării (1900-1990) Bioclimatic comfort in Danube Delta (1900-1990)