CAPITOLUL I

Fotbalul a devenit astăzi cel mai mare hobby al secolului XX, fără îndoială “sport al tuturor sporturilor”, un “element de suprastuctură”, indiferent de locul pe glob unde se practică, un sport în care pasiunile se îmbină cu munca stiinţifică. Trecând ca orice activitate prin stadii de dezvoltare, fotbalul a evoluat ca un proces activ, proces ce continuă şi în zilele noastre, ajungând unul din sporturile cele mai populare din lume.

Fotbalul este un sport cu o enormă priză la public atât direct prin prezenţa mare a spectatorilor pe stadioane, cât şi prin impactul pe care îl are acest sport în presă şi în televiziune.

O obligaţie a tuturor fotbaliştilor este aceea de a adăuga la suportul talentului nativ o neistovită muncă de desăvârşire a execuţiilor tehnice, de a-şi însuşi tot timpul cele mai noi procedee tehnice. Nicăieri plafonarea nu constituie un pericol mai mare ca în fotbal, unde se scoate repede din circuitul activ un jucător “imun” la nou.

Se observă, în ultima vreme, tendinţa de practicare a unui joc mai organizat, mai gândit. În ultimii ani, componenta fizică şi componenta tehnică au fost trecute prin filtrul gândirii tactice, al jocului calculat, renunţându-se la pregătirea empirică şi apelând la toate datele ştiinţelor.

Actualmente, fotbalul modern se caracterizează prin joc în mare viteză, execuţii tehnice ireproşabile, o profundă gândire tactică, un solid suport moral-volitiv, grefate pe o mare rezistenţă fizică.

Un post de mare importanţă în angrenajul echipei este acela de mijlocaş central, jucător care trebuie să se pregătească în aşa mod, încât, să se încadreze în cerinţele menţionate anterior

1

CAPITOLUL II

Analiza literaturii referitoare la conţinutul jocului mijlocaşului central

şi la metodele şi mijloacele eficiente de optimizare a pregătirii

jucătorului de pe acest post.

II.1.IMPORTANŢA ŞI DINAMICA LINIEI DE MIJLOC ÎN

SISTEMUL CU PATRU FUNDAŞI

Sistemul de joc cu patru fundaşi impune o aşezare funcţională a jucătorilor pe linii (compartimente): fundaşi, mijlocaşi, atacanţi, iar în cadrul acestora existând posturi de bază: fundaşi centrali şi fundaşi laterali, mijlocaşi centrali şi mijlocaşi laterali, atacanţi centrali şi extreme (atacanţi laterali).De asemenea sistemul de joc presupune şi anumite posturi speciale: fundaş central de marcaj, libero, mijlocaş de acoperire, coordonator de joc. În cadrul sistemului de joc există o anumită organizare şi coordonare a acţiunilor jucătorilor, aceştia având sarcini şi atribuţii specifice compartimentului în care joacă. În îndeplinirea acestor sarcini, sistemul impune jucătorilor să acţioneze individual şi colectiv, în baza unor principii, acţiunile şi circulaţia acestora desfăşurându-se logic, organizat şi perfect sincronizat. În lipsa acestor reglementări acţiunile jucătorilor şi colaborarea lor ar deveni haotice, improvizate, jocul ar avea aglomerări nejustificate şi carenţe în atac şi apărare. Jocul în cadrul unui sistem de joc valorifică cunoştinţele jucătorilor, elimină risipa de energie, avantajează acţiunile de finalizare şi de apărare a propriei porţi.În apărare, linia de mijloc asigură prin plasament echilibru defensiv, organizarea jocului de apărare la centrul terenului, în vederea recuperării mingii sau a întârzierii atacului advers. Prin presing şi marcaj strict, om la om, se caută recuperarea mingii cât mai rapid prin deposedare, concomitent cu preocuparea de a acorda

2

sprijin permanent liniei de fundaşi în scopul rezolvării optime a sarcinilor de apărare.

În atac linia de mijlocaşi are următoarele sarcini:- asigură legătura între linia de fundaşi şi linia atacanţilor, prin plasament

adecvat sau prin mişcare pe sau spre culoarele libere;- participă la toate fazele de atac;- creează superioritate numerică prin infiltrări sau depăşiri individuale;- în cazul nereuşitei finalizării mingea este scoasă la mijlocaşi, care devin

linia de alimentare a atacanţilor, prin reluarea atacului cu cele mai potrivite execuţii tehnice şi direcţii de pasare;

- linia de mijlocaşi are şi sarcini legate de momentele fixe ale jocului;- linia de mijloc realizează o infiltrare în atac gândită şi eficientă şi nu

hazardată, care ar duce nesiguranţă defensivă.

II.2.ANALIZA CONŢINUTULUI JOCULUI MIJLOCAŞULUI

CENTRAL

Conţinutul jocului mijlocaşului central este constituit din acţiuni de joc. Orice acţiune de joc, oricât de simplă cuprinde o multitudine de elemente componente:- un complex de procedee tehnice înlănţuite;- deplasări în scop tactic;- efort fizic în regim de calităţi motrice combinate;- efort psihic de concentrare, mobilizare psihică, voinţă, perseverenţă. Acţiunile de joc se sistematizează astfel:

A.acţiuni de joc specifice atacului; B.acţiuni de joc specifice apărării; C.acţiuni de joc la momentele fixe ale jocului; D.acţiuni de joc fără minge.

A.Elementele constitutive ale jocului în atac

3

Studiul jocului în atac scoate în evidenţă faptul că în orice moment al atacului numai un singur jucător acţionează cu mingea, ceilalţi coechipieri acţionând fără minge. Purtătorul mingii caută să rămână în posesia mingii, să o transmită unui coechipier, sau în situaţii favorabile, să finalizeze prin tras la poartă. Jucătorul poate realiza aceste acţiuni complexe prin efectuarea unor procedee tehnico-tactice care solicită din partea lui efort fizic, concentrare şi mobilizare psihică, voinţă, imaginaţie şi anticiparea unor acţiuni. În acest sens purtătorul mingii poate folosi în scop tactic următoarele elemente şi procedee tehnice: preluarea mingii, conducerea mingii, protejarea mingii, mişcarea înşelătoare (în scopul menţinerii posesiei mingii), lovirea mingii cu piciorul şi cu capul (în scopul transmiterii mingii sau finalizării acţiunii). Acţiunile de joc în atac pot fi sistematizate astfel:a. acţiuni pregătitoare de atacb. acţiuni de finalizarec. acţiuni de atac la momentele fixe ale joculuid. acţiuni de joc fără minge.

a.Acţiunile pregătitoare de atac au ca scop pregătirea atacului final putând fi efectuate de către toţi componenţii echipei. Aceste acţiuni presupun colaborare şi sprijin reciproc, iar desfăşurarea lor cere respectarea următoarelor condiţii:- echipa să avanseze cât mai rapid în terenul advers şi pe direcţia porţii

adverse;- în drumul spre poartă să se elimine unul sau mai mulţi adversari;- să se creeze condiţii favorabile pentru continuarea acţiunii, atât pentru

purtătorul mingii, cât şi pentru cel ce o va primi;- să se menţină posesia mingii până la acţiunea finală. Acţiunile pregătitoare de atac se realizează prin acţiuni tactice individuale (demarcare, depăşire individuală), şi prin acţiuni tactice colective (schimb de locuri, combinaţii tactice, circulaţii tactice), precum şi prin utilizarea procedeelor tehnice în scop tactic.

b. Acţiunile de finalizare pot fi realizate de către un singur jucător prin acţiuni iniţiate, continuate şi terminate de acelaşi jucător (acţiune individuală), sau prin acţiunile coroborate a mai multor jucători, dintre care unul efectuează pasa decisivă, iar ultimul trage la poartă (acţiune colectivă). Aceste acţiuni colective au la bază o serie de combinaţii tactice ce trebuiesc foarte bine pregătite în procesul de antrenament.

4

Caracteristica acţiunilor de finalizare este efectuarea lor în mare viteză, în condiţiile opoziţiei active ale adversarilor, solicitând jucătorilor mare viteză de reacţie şi execuţie, forţă şi precizie de lovire a mingii, simţ anticipativ, voinţă, dârzenie, perseverenţă, tehnică desăvârşită. Acţiunile individuale de finalizare au la bază efectuarea unor procedee tehnice-tactice:- tras la poartă fără preluare;- şut la poartă cu preluare;- preluare – fentă – şut;- lovirea mingii cu capul de pe loc, din săritură, din alergare şi din

plonjon.

c. Acţiunile de joc în atac la momentele fixe ale jocului se caracterizează prin: efort fizic redus, timp suficient de execuţie şi plasament, îngrădirea opoziţiei adversarului prin obligativitatea plasării lui la 9,15 m. de locul de executare a loviturii. Aceste acţiuni de atac se realizează prin procedee tehnice şi acţiuni tactice individuale şi colective: executarea loviturilor libere, combinaţii tactice, pase, demarcări, etc.

d. Acţiunile de joc fără minge se desfăşoară în scopul sprijinirii, protejării sau colaborării cu posesorul mingii, creându-i acestuia condiţii favorabile în acţiunile ofensive. Aceste acţiuni de joc fără minge au la bază acţiuni de tactică individuală (demarcare) sau colectivă (schimb de locuri), realizate prin elemente tehnice specifice: variante de alergare, alergări combinate cu porniri şi opriri, sărituri, alergări cu schimbări de ritm şi de direcţie.Acţiunile de joc fără minge se caracterizează prin:- lipsa unei poziţii de plecare dinainte stabilite;- permanenta schimbare a direcţiei de alergare,;- ritmuri de alergare diferite însoţite de alte acţiuni fără minge: porniri,

opriri bruşte, căderi, ridicări, reechilibrări, tatonări, sărituri şi întoarceri.

B.Elementele constitutive ale jocului în apărare

În faza de apărare elementele constitutive ale jocului sunt:a. acţiuni de organizare a apărării;b. acţiuni de recuperare a mingii;c. acţiuni de apărare la momentele fixe ale jocului;d. acţiuni de joc fără minge.

5

a.Acţiunile de organizare ale apărării au ca scop:- împiedicarea adversarului de a se apropia de poartă, - dezorganizarea atacului advers;- canalizarea atacului advers spre marginile laterale ale terenului;- închiderea culoarelor de pătrundere şi finalizare ale atacului advers. Aceste acţiuni se realizează prin: elementele specifice ale jocului fără minge, acţiuni de tactică individuală (marcaj, repliere, tatonare) şi prin acţiuni de tactică colectivă (dublaj, schimburi de adversari, presing).b. Acţiunile de recuperare a mingii urmăresc reintrarea în posesia mingii, prin intercepţie sau prin deposedare directă. Aceste acţiuni au la bază procedeele tehnice de deposedare la intercepţie, deposedare pe momentul preluării, deposedarea prin contact direct cu adversarul şi deposedarea prin alunecare.Acţiunile de organizare a apărării şi de recuperare a mingii încep în momentul pierderii mingii, se desfăşoară pe tot terenul, angrenează toţi jucătorii, sunt influenţate de mişcările adversarilor şi solicită jucătorilor echipei în apărare capacitatea de a-şi modifica spontan acţiunile în funcţie de acţiunile adversarului.c. Acţiunile de apărare la momentele fixe ale jocului au ca scop:- prevenirea acţiunilor adversarilor;- împiedicarea adversarului de a combina şi de a se apropia de poartă;- evitarea primirii golului. Modelul de organizare a apărării la momentele fixe depinde de locul unde se află mingea şi de depărtarea mingii faţă de poartă. Acţiunile de apărare la momentele fixe se realizează prin procedee tehnico-tactice: plasament, organizarea zidului, marcaj, dublaj, blocarea şutului la poartă, recuperarea mingii.d. Acţiunile de joc fără minge în apărare sunt identice cu cele din atac şi aspectele referitoare la acestea au fost evidenţiate la acţiunile de joc fără minge în atac.

Ţinând cont de complexitatea conţinutului jocului mijlocaşului central consider că este necesară şi abordarea lui pe factorii antrenamentului sportiv.

6

II.3. Conţinutul jocului mijlocaşului central pe factorii antrenamentului

Factorul fizic

Pregătirea fizică este o componentă a antrenamentului sportiv care reprezintă o condiţie esenţială pentru însuşirea tehnicii, a tacticii şi aplicarea lor în joc. Pregătirea fizică, are drept scop creşterea capacităţii morfofuncţionale a organismului, dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice şi îmbunătăţirea fondului motric de bază şi specific fotbalului. Rolul pregătirii fizice este de a asigura capacitatea de rezistenţă a jucătorului cu indici de randament superior pe durata întregii partide, ţinând cont de exigenţele activităţii competiţionale, de profilul morfo-funcţional şi motric al jucătorului modern (atlet, dezvoltare fizică armonioasă, robust, cu viteză şi forţă explozivă, cu fond motric bogat, îndemânatic, echilibrat psihic).

Pregătirea fizică specifică cuprinde exerciţii, mişcări, acte şi acţiuni motrice, care încorporează în forma şi conţinutul lor părţi, faze, momente, laturi esenţiale foarte apropiate, identice chiar, cu cele care apar în meci.

Ea are următoarele obiective:- dezvoltarea calităţilor motrice cerute de specificul jocului de

fotbal;- perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor tehnico-tactice;- dezvoltarea la nivel superior a indicilor morfo-funcţionali ai

organismului.Calităţile motrice constituie suportul de bază al efectuării actului

motric ce se manifestă în forme variate. Fiecare calitate motrică îşi are substratul ei morfo-funcţional, exerciţiile trebuind să se adreseze substratului morfo-funcţional respectiv.

Acţiunea motrică simplă sau complexă este rezultatul multiplelor forme de combinare a calităţilor motrice cu elemente de tehnică. Dezvoltarea calităţilor motrice duce la creşterea capacităţii de efort a organismului.

7

Calităţile motrice specifice în jocul fotbal

Viteza

Viteza este capacitatea jucătorului de a se deplasa sau de a-şi deplasa un segment, în minimum de timp. Viteza poate fi ciclică (sprint, accelerări) şi aciclică (execuţia diferitelor acţiuni motrice).

Formele de manifestare ale vitezei în jocul mijlocaşului de acoperire sunt:

- viteza de reacţie – timp de reacţie sau perioada latentă a reacţiei motrice elementare;

- viteza de repetiţie – prezentă în efectuarea unor acte motrice ciclice;

- viteza de execuţie a unor mişcări mai complexe sau a unor faze dintr-o mişcare complexă;

- viteza de deplasare (viteza integrală) – în cazul jucătorului pornit pe contraatac;

- viteza de opţiune (viteza de decizie) – alegerea rapidă a variantei optime de răspuns la cerinţele şi solicitările fazei de joc;

- viteza de angrenare – capacitatea de a ajunge rapid la viteza maximă.

Mijlocaşul central trebuie să posede toate formele de manifestare ale vitezei, deoarece complexitatea acţiunilor specificului acestui post solictă un jucător cu o bună viteză.

Îndemânarea

Indemânarea este aptitudinea jucătorului de a-şi însuşi şi efectua rapid activităţi motrice cu grade diferite de dificultate, dirijând precis şi economic mişcările în timp şi spaţiu, cu viteza şi încordarea necesară, în deplină concordanţă cu condiţiile impuse şi cu situaţiile ce apar pe parcursul acţiunii. Indemânarea este o calitate motrică perfectibilă, la baza ei stând coordonarea.

Specifice jocului mijlocaşului central sunt:- îndemânarea membrelor inferioare;- îndemânarea în regim de viteză;- îndemânarea pe spaţii restrânse şi în condiţii de adversitate.

Această calitate motrică este foarte des solicitată în acţiunile mijlocaşului central şi depinde de fondul motric general şi specific al

8

jucătorului. Ea are o contribuţie esenţială în realizarea acţiunilor de joc şi se dezvoltă prin dinamismul caracteristic şi necesar acţiunilor tehnico-tactice şi aplicarea lor în joc în condiţii de încordare psihică. Îndemânarea, mai exact valoarea îndemânării, este condiţionată de echilibru şi de bilateralitate.

Rezistenţa

Rezistenţa este calitatea motrică care permite menţinerea capaciţătii de lucru în timpul unor eforturi de lungă durata, prin învingerea fenomenului de oboseală, printr-un tempou ridicat de restabilire a organismului după o activitate obositoare. Pe fondul rezistenţei se manifestă toate celelalte calităţi motrice.

După modul solicitărilor, rezistenţa poate fi:- rezistenţă generală şi specifică (după tipul de efort);- rezistenţă aerobă şi anaerobă (după substratul energetic);- rezistenţă de lungă, medie şi scurtă durată (după durata efortului

depus).In timpul jocului de fotbal, datorită specificului postului şi

dinamismului jocului actual, în jocul mijlocaşului central apar toate formele de manifestare ale rezistenţei mai sus menţionate.

Forţa

Forţa este capacitatea sistemului neuro-muscular de a învinge o rezistenţă internă sau externă prin contracţie neuro-musculară.

Forţa poate fi clasificată astfel:- forţa generală – care vizează toate grupele musculare;- forţa specifică – care vizează grupele musculare solicitate în jocul

de fotbal;- forţa statică – contracţii izometrice;- forţa dinamică – contracţii izotonice.

In timpul jocului de fotbal, la mijlocaşul central apar următoarele forme specifice de manifestare ale forţei:

- forţa cu care jucătorul îşi deplasează corpul pe verticală şi orizontală;

- forţa de lovire a mingii;- forţa de joc a fiecărui jucător (forţa de a executa un efort greu,

forţa pentru învingerea adversarului în lupta directă, forţa necesară pentru învingerea condiţiilor de mediu şi de teren).

9

Supleţea

Supleţea este capacitatea organismului de a efectua cu amplitudine mare acţiunile motrice. Ea este dată de calitatea ligamentelor, tendoanelor şi fibrelor musculare, fiind o calitate perfectibilă şi apare în multe acţiuni ale mijlocaşului central.

Calităţi motrice combinate

Îndemânarea în regim de viteză

Îndemânarea în regim de viteză este o calitate cerută de jocul modern, în care jucătorii efectuează mişcări complexe în regim de viteză. Datorită jocului actual, care este foarte solicitant din toate punctele de vedere (fizic, tehnic, tactic), confundându-se de multe ori cu jocul total, mijlocaşul central execută marea majoritate a acţiunilor sale în maxim de viteză, trebuind să aibă şi un foarte bun control al mingii, pentru a duce la îndeplinire cu succes sarcinile sale din diferite momente ale jocului. Dacă pe lângă acestea mai menţionăm faptul că aproape în permanenţă el se află şi în duel direct, de multe ori corp la corp, cu adversarul, ne dăm seama că îndemânarea sa în regim de viteză trebuie, să atingă cote foarte înalte, pentru a se putea achita de îndatoririle sale din cadrul planului tactic al echipei.

Puterea

Puterea este o calitate complexă, rezultată din îmbinarea forţei şi a vitezei, pentru realizarea mişcării cu viteză maximă. Detenta este o calitate motrică specifică, esenţială în bagajul fizic al mijlocaşului central. Fără un grad ridicat de putere el nu reuşeşte să ducă la bun sfârşit problemele de joc (marcajul, deposedarea, intercepţia, respingerea cu capul, finalizarea), specifice postului.În jocul mijlocaşului central se manifestă toate formele de manifestare ale puterii: puterea de start, puterea de reacţie, puterea de accelerare şi de deccelerare, puterea de despridere, puterea de aterizare.

Jocul mijlocaşului central necesită un eficace joc aerian, acest lucru necesitând o foarte bună putere de desprindere, în corelaţie cu simţul ritmului de joc.

10

Rezistenţa în regim de viteză

Rezistenţa în regim de viteză este o calitate motrică combinată specifică mijlocaşului, care trebuie să posede capacitatea de realizare în mare viteză, şi mai ales, capacitatea de a efectua pe parcursul întregii partide acţiunile sale în maxim de viteză, fără a obosi şi a-şi diminua din puterea sa de luptă, afectând astfel randamentul echipei.

Sarcinile defensive ale mijlocaşului (marcajul, schimbul de adversari, dublajul, deposedarea), necesită o foarte bună pregătire fizică a acestuia, în special o bună rezistenţă în regim de viteză. In fotbalul mondial actual, la nivel de vârf, acţiunile mijlocaşului central se fac în proporţie de 70 – 80 % în maximum de viteză, aceasta solicitând la maxim rezistenţa în regim de viteză a fotbalistului.

Rezistenţa în regim de îndemânare

Rezistenţa în regim de îndemânare constituie o calitate de bază a mijlocaşului central, acesta fiind de multe ori factorul hotărâtor, determinant chiar, în obţinerea unui rezultat favorabil. În contextul fotbalului actual, în care marcajul este necruţător şi posesia balonului a devenit un factor esenţial, mijlocaşul central trebuie să aibă capacitatea de a păstra posesia mingii în cadrul echipei, de a participa la construcţia ofensivă a jocului echipei, de a finaliza şi de a rămâne în posesia mingii la atacurile adversarilor, aceste acţiuni contribuind de multe ori în proporţie covârşitoare la respectarea planului tactic al echipei şi, implicit, la obţinerea unui rezultat favorabil.

Solicitările actuale ale jocului de fotbal, au demonstrat că mijlocaşul central, odată intrat în posesia mingii, trebuie să ştie ce, cât şi cum să facă, astfel încât acţiunea respectivă să aibă randamentul maxim scontat.Pentru a putea realiza o modelare cât mai eficientă a pregătirii mijlocaşului central din punct de vedere fizic consider că este necesar să scot în evidenţă caracteristicile factorului fizic în jocul de fotbal:

- mărimea densităţii motrice din joc exprimată prin număr ridicat de acţiuni;

- mare consum de energie, jocul angrenând o masă musculară mare;- efort preponderent dinamic, cu execuţii de exerciţii ciclice

combinate cu execuţii de exerciţii aciclice;- intensitatea efortului variază de la eforturi maximale şi

submaximale la eforturi cu intensitate medie şi mică, separate de pauze inegale;

11

- lupta pentru minge se desfăşoară în condiţii de încordări intense, pe o perioadă mare de timp, în care se utilizează o gamă variată de priceperi şi deprinderi motrice complexe;

- procedeele tehnice se înlănţuiesc în acte motrice complexe;- mişcarea în teren este discontinuă şi aciclică şi se realizează prin

deplasări bruşte, variate ca distanţă, ritm şi direcţie;- eforturi mari şi foarte mari caracterizate prin succesiunea aciclică

a fazelor aerobe cu faze anaerobe;- solicitarea permanentă a trenului inferior pentru suportarea

greutăţii corpului, menţinerea echilibrului, la care se adaugă acţiunile de manevrare a mingii.

Factorul tehnic

Tehnica reprezintă ansamblul de deprinderi motrice, specifice ca formă si conţinut, care se desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare, ale biomecanicii şi regulamentului, folosită în scopul practicării eficace a jocului de fotbal.

Factorul tehnic, reprezintă ansamblul mijloacelor specifice, ca formă şi conţinut, prin intermediul cărora mijlocaşul realizează pe de o parte acţiunile cu mingea (controlul, circulaţia mngii), iar pe de altă parte manevrele cu şi fără minge necesare acţiunilor de joc şi cooperării eficiente, raţionale, în vederea atingerii scopului urmărit.

Elementele tehnice specifice postului de mijlocaş central sunt:- elemente tehnice de intrare în posesia mingii – deposedare,

preluare;- elemente tehnice de menţinere a posesiei mingii – protejare,

mişcări înşelătoare, conducere;- elemente tehnice de transmitere a mingii – lovirea mingii cu

piciorul, lovirea mingii cu capul şi uneori aruncarea de la margine.

Preluarea mingiiMijlocaşul central poate efectua preluarea mingii prin procedeele

tehnice bazate pe contralovitură sau amortizare, cu orice parte a corpului – cu excepţia braţului – în funcţie de faza respectivă şi de adversarul direct. El poate prelua cu partea interioară a piciorului, cu partea exterioară a labei piciorului, cu şiretul plin, cu gamba, cu coapsa, cu abdomenul, cu pieptul şi cu capul mingile venite cu diferite traiectorii. Acesta, se adaptează şi utilizează procedeul cel mai indicat în funcţie de traiectoria mingii, plasamentul adversarilor şi direcţia în care vrea să continue acţiunea de joc.

12

Caracteristic postului sunt preluările în viteză, din mişcare şi în condiţii de adversitate şi preluările combinate.

Protejarea mingiiSe poate face de pe loc şi din deplasare, folosindu-se diferite segmente

sau chiar tot corpul. Caracteristic postului sunt protejările din conducere pentru a asigura cursivitatea jocului.

Conducerea mingiiMijlocaşul central efectuează conducerea mingii în scop tactic, în

general, folosind interiorul labei piciorului, exteriorul acesteia, şiretul plin sau diferite combinaţii de conducere a mingii în funcţie de condiţiile de viteză, spaţiu şi adversitate.

Mişcările înşelătoareFentele constituie o condiţie foarte importantă în jocul mijlocaşului

central. Dacă în trecut acestea erau neglijate în pregătirea bagajului tehnic al mijlocaşului central, astăzi, ele au devenit o cerinţă imperioasă, datorită participării la mai multe şi mai diverse acţiuni care îi necesită un bun control al mingii şi o tehnică corespunzătoare. Mişcările înşelătoare utilizate, pot fi bazate pe schimbarea ritmului alergării şi execuţiei, pe trecerea greutăţii de pe un picior pe altul, pe acţiuni înşelătoare cu diferite părţi ale corpului, pe înlănţuiri de mişcări înşelatoare, pe mişcări înşelătoare combinate cu procedee tehnice.

Deposedarea adversaruluiDeposedarea adversarului de minge constituie elementul tehnic

principal în bagajul tehnic, fiind o cerinţă specifică jocului mijlocaşului central. Deposedarea adversarului de minge se poate face prin mai multe procedee:

- deposedare prin interceptie;- deposedare în momentul preluarii;- deposedare în contact direct cu adversarul:- deposedare prin alunecare.

Specificul postului necesită o perfecţionare corespunzătoare a tuturor procedeelor de deposedare menţionate mai sus.

Lovirea mingii cu piciorulLovirea mingii cu piciorul se face cu şiretul plin, interior şi exterior,

cu latul, cu exteriorul, cu vârful, călcâiul, prin deviere sau cu şiretul interior

13

sau exterior, cu genunchiul, lobarea mingii cu laba piciorului, lovirea din demi – vole (“drop”), lovirea din vole, lovirea prin forfecare.

Mijlocaşul central trebuie să stăpâneasca la perfecţie toate aceste procedee de lovire a mingii cu piciorul, în scopul integrării sale cât mai complete în sarcinile de joc ale echipei şi în cerinţele de ordin tehnic ale postului. Lovirea mingii cu piciorul este elementul tehnic de bază în realizarea unor sarcini importante specifice postului: pasarea şi finalizarea.

Lovirea mingii cu capulLovirea mingii cu capul se poate face de pe loc, cu un picior înainte

sau cu ambele picioare pe aceeaşi linie, precedată de săritură, din alergare, cu elan, cu desprindere de pe unul sau ambele picioare, din plonjon de pe loc sau din alergare.

Mijlocaşul central modern trebuie să fie redutabil la jocul cu capul, el trebuind să se achite de sarcinile sale ofensive şi defensive, de multe ori în propriul careu de 16 m., apelând la jocul aerian şi participând la momentele fixe ale jocului (lovituri de colţ, lovituri libere) în careul advers de 16 m., ajungând la finalizare de multe ori:

În jocul de fotbal factorul tehnic se caracterizează prin următoarele particularităţi:

- mare complexitate a actelor motrice specifice cu şi fără minge;- dificultatea tehnicii determinată de manevrarea mingii cu piciorul,

segment care este mai puţin îndemânatic; - procedeele tehnice se efectuează în condiţii de mediu şi de teren

variate, în regim de calităţi motrice şi în regim de opoziţie activă a adversarului;

- necesitatea adaptării executării procedeelor tehnice din mişcare şi cu indici de viteză sporită;

- în joc au loc legări de elemente spontane, imprevizibile;- necesitatea automatizării ridicate a diferitelor combinaţii de

elemente şi procedee tehnice pentru ca acestea să se desfăşoare cursiv, chiar dacă pe parcursul acţiunii intervin factori perturbatori;

- tehnica actuală se caracterizează prin: precizie, supleţe, subtilitate, eficacitate, spectaculozitate, varietate.

14

Factorul tactic

Sarcinile mijlocaşului central din punct de vedere tactic sunt grupate în: acţiuni tactice individuale în atac, acţiuni tactice individuale în apărare, în acţiuni tactice colective în atac şi acţiuni tactice colective în apărare.

Acţiunile tactice individuale în apărare

Acţiunile tactice individuale în apărare sunt:1. marcajul;2. tatonarea;3. recuperarea mingii;4. replierea pe cele mai favorabile culoare.

1. Marcajul Marcajul este acţiunea individuală prin care mijlocaşul central în

apărare, împiedică adversarul direct să primească mingea sau să se îndrepte direct spre poartă. El trebuie să se plaseze corespunzător în teren în funcţie de poziţia adversarului, a mingii, a propriei porţi, astfel încât plasamentul său, să-i ofere posibilitatea de intercepţie promptă, să închidă sau să devieze drumul adversarului către poartă.

În momentul când mijlocaşul central procedează la efectuarea marcajului, el trebuie să ţină cont şi să îndeplinească regulile de marcaj, care sunt:

- apărătorul se plasează pe linia imaginară dintre adversar şi mijlocul propriei porţi, astfel încât, în interiorul terenului şi în spate, să aibă propria poartă şi coechipierii, iar în exterior şi lateral să fie plasat adversarul direct;

- apărătorul trebuie să-şi schimbe necontenit plasamentul, astfel încât, în câmpul vizual să aibe în permanenţă atât adversarul cât şi mingea;

- plasamentul mijlocaşului central să nu permită adversarului să se îndrepte direct spre poartă;

- plasamentul şi acţiunile apărătorului să determine atacantul advers să se deplaseze spre marginea terenului, cât mai departe de poarta proprie; aici trebuie să se acorde o mare atenţie eventualelor “scoateri” ale mijlocaşului central din dispozitiv, cu scop tactic, pentru dezmembrarea apărării şi descoperirea zonei centrale a apărării, unde s-ar putea infiltra un adversar venit surprinzator din

15

liniile din spate – a doua sau a treia – şi, găsind zona liberă, ar putea crea panică şi superioritate numerică pentru adversar;

- plasamentul şi acţiunile mijlocaşului central să se efectueze pe piciorul cu care adversarul controlează mingea;

- mijlocaşul central îşi poate schimba plasamentul în funcţie de fazele de joc;

- apărătorul să aibă o poziţie care să-i confere maxim de echilibru şi să aibe posibilitatea deplasării rapide în teren;

- în cazuri extreme, cum ar fi iminenta depăşire a apărătorului de către atacantul advers cu sau fără minge, se poate recurge la un fault tactic.

Modalităţile de marcaj sunt:- marcaj strict om la om;- marcaj la intercepţie;- marcaj la supraveghere.

Marcajul strict om la om este atunci când adversarul se găseşte între minge şi apărător şi distanţa dintre fundaş şi atacant este de maxim 1 m., de multe ori aceasta distanţă fiind inexistentă, la atacanţi cu viteză slaba şi tehnica rudimentara. Marcajul om la om este un marcaj strict care poate fi executat în treimea proprie sau pe tot terenul, responsabilitatea mijlocaşului central faţă de atacantul direct fiind de 100 %. Marcajul om la om presupune un înalt grad de pregătire fizică şi ample cunoştiinţe tactice, având numeroase posibilităţi de recuperare a mingii, dar cerând o foarte bună pregătire fizică şi specifică, o bună cunoaştere a marcajului şi calităţi moral-volitive deosebite. In acelaşi timp, marcajul om la om este ineficient la jocul purtat în mare viteză, prin devierea mingii şi schimb de locuri.

Marcajul la intercepţie presupune situarea apărătorului între adversar şi minge, în aceeaşi linie sau lateral faţă de adversar, la maxim 3 – 4 m. de acesta. Această modalitate de marcaj solicita anticipare, clarviziune în joc, viteză, simţ tactic. Ea se utilizează în general la pasele lungi ale adversarului şi în unele cazuri de inferioritate numerică.

Marcajul la supraveghere trebuie să situeze mijlocaşul central pe linia dintre atacant şi poartă, la o distanţă mai mare faţă de atacant la mijlocul terenului şi tot mai mică pe măsura apropierii de poarta proprie.

1. Tatonarea

Tatonarea este acţiunea tactică individuală în care mijlocaşul central efectuează mişcări de simulare a atacului de deposedare, prin care se urmăreşte împiedicarea adversarului cu mingea de a-şi crea situaţii

16

favorabile de atac, scopul fiind împiedicarea adversarului cu mingea de a înainta spre poartă şi de a împiedica atacul advers să se dezvolte prin întârzierea acestuia.

In cazul nereuşitei în deposedare, apărătorul realizează totuşi două lucruri esenţiale: contribuie la organizarea apărării imediate şi dă posibilitatea atacanţilor de a sprijini apărarea.

Efectuând tatonarea, mijlocaşul central execută o serie de deplasări cu mişcări scurte, repezi, neaşteptate, în diferite direcţii prin care se urmăreşte să se întârzie jocul adversarului sau ca acţiune premergătoare a deposedării. Reuşita acestei acţiuni este condiţionată de faptul că apărătorul trebuie să se interpună pe direcţia de atac a adversarului, să nu rişte un atac decisiv care l-ar putea elimina din joc în faza respectivă; deasemenea mijlocaşul pe post de apărător trebuie să aibă o poziţie, care să-i ofere echilibru şi posibilitatea deplasării rapide în teren.

2. Recuperarea mingii

Recuperarea mingii trebuie să fie foarte bine însuşită de către mijlocaş, fiind o acţiune tactică specifică jocului acestuia. Recuperarea mingii se poate face prin deposedare, prin toate formele sale. În toate cazurile mijlocaşul central trebuie să beneficieze de un bun plasament, de intuiţie şi de simţ de anticipaţie. In momentul pierderii mingii, când echipa a intrat în faza de apărare, mijlocaşul central participă la încercările de recuperare a mingii , integrându-se total în mecanismul tactic al echipei.

O condiţie de bază în vederea recuperării mingii în terenul advers se referă la grupajul general al echipei în zona activă şi în mod deosebit la poziţia foarte avansată a apărătorilor pentru a micşora pe cât posibil spaţiul de manevră al adversarului. Mijlocaşul central are un rol foarte important în acest moment al jocului, trebuind ca pe lângă marcajul efectuat omului direct să joace la supraveghere, fiind pregătit pentru o eventuală pasa lungă a adversarului, adresată atacantului central advers, modalitate la care recurg multe echipe în momentul în care sunt supuse unui pressing necruţător. În astfel de cazuri, mijlocaşul central trebuie să practice un joc elastic, precis şi chiar necruţător, deoarece responsabilitatea sa este maximă, în astfel de cazuri practicându-se în general jocul în linie.

3. Replierea pe cele mai favorabile culoare

Replierea mijlocaşul central pe cele mai favorabile culoare, trebuie să se facă în momentul pierderii mingii, în cea mai mare viteză, iar în cazul

17

marilor echipe care dispun de jucători cu mare intuiţie, cu un mare simţ de anticipare a jocului, replierea se face chiar înainte de pierderea mingii, datorită experienţei acumulate.

O cerinţă foarte importantă este ca replierea să se realizeze pe cele mai favorabile culoare, ea având rolul de a asigura un echilibru defensiv cât mai rapid şi de a nu lăsa descoperită apărarea, în cazul contraatacului sau a atacului rapid al adversarului. În general, mijlocaşul central se repliază astfel încât, poziţia sa să fie între propria poartă şi adversarul direct sau adversarul cu mingea care este cel mai periculos, exact pe direcţia de pătrundere sau de pasare a adversarului şi pentru ocuparea zonei de acţiune proprie – culoarul central. Pentru o bună repliere, mijlocaşul trebuie să dispună de o mare mobilitate în teren, de rezistenţă în regim de viteză şi nu în ultimul rând de un mare simţ de anticipare şi de intuiţie a jocului.

Armele tactice ale apărării individuale au pus în evidenţă:- plasamentul se referă la faptul că apărătorul trebuie să se situeze

astfel, încât să poată intercepta sau să intre în posesia mingii, ori să blocheze calea de pătrundere a unui adversar în orice fază a jocului; în funcţie de desfăşurarea jocului se schimbă şi plasamentul apărătorului, fie pentru un marcaj strict, fie la supraveghere;

- atacul de deposedare se realizează numai prin atac la minge; soluţia este urmărirea de aproape a fiecărei mişcări a adversarului, pentru a interveni în clipa în care, acesta pierde contactul nemijlocit cu mingea; intervenţia trebuie făcută fulgerător şi cu multă energie; simularea unor acte motrice poate uşura atacul de deposedare; aceste acţiuni se execută fără minge prin sărituri laterale, deplasări ale centrului de greutate de pe un picior pe celalalt, sau simularea unor atacuri de deposedare; nu este recomandabil atacul în viteză maximă, precipitat, grăbit; apărătorul trebuie să fie foarte atent la minge şi nu la acţiunile adversarului;

- constrângerea individuală – este de ştiut că pentru purtătorul temporar al balonului, percepţia şi analiza mediului înconjurător este capitală întrucât el nu trebuie să piardă mingea; tocmai de aceea, constrângerea defensivă pe cale individuală trebuie să se exercite în primul rând asupra purtătorului mingii, printr-o hărţuire constantă destinată pentru a-i perturba atât percepţia jocului, cât şi acţiunile sale motrice – deplasări, driblinguri, fente, gesturi tehnice.

18

Analiza comportării constrângerii individuale impune: paravan cu recul cu faţa la purtătorul balonului, la o distanţă care să-i permită evitarea eliminării – deposedare hazardată, hărţuirea şi întârzierea înaintării, specularea oricărei greşeli, dirijarea către partea unde se poate crea superioritate numerică, pentru a declanşa recuperarea şi relansarea atacului în doi, ştiut fiind faptul că elementul fundamental al tacticii este formarea perechilor.

Acţiunile tactice individuale în atac

Acţiunile tactice individuale în atac sunt:1. demarcarea;2. depăşirea individuală;3. lovitura liberă.

1. Demarcarea

Demarcarea este acţiunea tactică pe care mijlocaşul central urcat în atac o efectuează pentru a scăpa de sub marcajul adversarului şi de a ocupa o poziţie nouă în care poate acţiona mai liber. Demarcarea este efectuată de către mijlocaşul central urmărind două aspecte foarte importante: primul, cu repercursiune directă asupra jocului este acela de a scăpa de marcajul direct şi cel de-al doilea este acela de a atrage adversarul în anumite zone de teren cu scop tactic.

Pentru ca mijlocaşul central să beneficieze de o cât mai bună şi cât mai eficientă demarcare, el trebuie să cunoască şi să respecte anumite cerinţe ale demarcării, cum ar fi: atenţie permanentă în joc, creşterea vitezei de demarcare concomitent cu apropierea de poarta adversă sau când un partener intră în posesia mingii; demarcarea trebuie efectuată sub forma de deplasări în spaţii libere, în scopul sprijinirii coechipierului cu mingea.

Demarcarea trebuie efectuată la momentul oportun pentru a crea surpriză cât mai mare, panică şi derută în defensiva adversă, ea trebuind să fie camuflată până în momentul declanşării ei şi să realizeze desprinderea clară faţă de adversar. Mijlocaşul central trebuie să posede un larg bagaj de mişcări înşelătoare menite să deruteze adversarul şi să camufleze adevărata intenţie de demarcare.

In scopul reuşitei demarcării, mijlocaşul trebuie să posede o serie de calităţi cum ar fi: un start bun şi rapid, rezistenţă în regim de viteză, o temeinică însuşire a procedeului, hotărâre, perseverenţă, inteligenţă, clarviziune, spirit de colaborare şi un variat bagaj al deplasărilor în teren.

19

Demarcarea constituie o armă indispensabilă jocului de fotbal, mai cu seamă a atacului, ea asigurând continuitatea, cursivitatea, dinamismul şi ritmul jocului. Demarcarea asigură mijlocaşului central urcat în atac o mare libertate de acţiune în rezolvarea sarcinilor de joc, prin faptul că nu mai este stânjenit de adversar. Ea stă la baza realizării superiorităţii numerice, are efect favorabil asupra jucătorului care o reuşeşte şi efect invers asupra adversarului care este surprins; demarcarea trebuie însuşită temeinic şi aplicată cerebral ori de câte ori jocul o cere.

In situaţiile de contraatac rapid, cum ambele echipe sunt comprimate pe un spaţiu mic de teren, 20 – 25 m., şi atunci când faza o cere, mijlocaşul central se poate demarca în adâncime, direct pe poarta adversă; o bună demarcare în acest caz fiind de cele mai multe ori periculoasă pentru adversar, mijlocaşul central putând scăpa direct spre poarta în cazul în care adversarul joacă în linie sau rămânând în relaţia 1 : 1 cu liberoul advers, situaţie în care poate încerca depăşirea acestuia şi finalizarea; sau poate fixa liberoul şi apoi trimite pasa exact către un coechipier venit din spate, acesta rămânând singur cu portarul. Aceste situaţii tactice reclamă din partea mijlocaşului o bună pregătire tactică, dublată de o bună pregătire tehnică şi fizică şi un înalt grad de cunoaştere a jocului.

2. Depăşirea individuală

Depăşirea individuală este acţiunea tactică prin care mijlocaşul central aflat în posesia mingii, folosind diverse procedee tehnice, trece de unul sau mai mulţi adversari în scopul realizării unei sarcini ofensive. Depăşirea individuală are la bază folosirea unor complexe de procedee tehnice executate în lanţ, coroborate cu deplasări diverse efectuate în vederea manevrării mingii şi realizarea depăşirii individuale prin valorificarea calităţilor motrice de bază.

Reuşita depăşirii este condiţionată de varietatea şi gradul de însuşire al procedeelor tehnice, viteza de execuţie, viteza de reacţie, viteza de deplasare, gândire tactică, valoarea adversarului direct, fantezie, inteligenţă, hotărâre. Prin depăşirea individuală trebuie să se urmărească crearea unei situaţii favorabile şi să nu constituie un scop în sine, ci o acţiune parţială a unei acţiuni de tactică colectivă.

Datorită calităţilor motrice, mai ales forţa, pe care mijlocaşul central le are, depăşirea individuală constituie o armă redutabilă în bagajul său ofensiv. De multe ori, mijlocaşul central urcat în atac depăşeşte adversarul său direct pătrunzând cu mingea la picior spre poarta adversă, creând astfel superioritatea numerică atât de necesară pentru buna desfăşurare şi finalizare

20

a atacului. De asemenea, prin depăşirea adversarului direct şi pătrunderea spre poarta adversă, pe lângă superioritatea numerică, mijlocaşul contribuie şi la fixarea unui al doilea adversar ce se îndreaptă spre el pentru a-l stopa din acţiune, părăşindu-şi zona de teren şi omul pe care îl marca. Dacă în întâmpinarea sa iese liberoul advers, cea mai convenabilă soluţie pentru propria-i echipă este pasa la întâlnire, pe poziţie viitoare pe zona părăsită de libero, acolo unde ar trebui să ţâşnească un atacant coechipier cu mujlocaşul.

3. Lovitura liberă

Lovitura liberă are o importanţă mare prin acţiunile celorlalţi atacanţi şi, bineînţeles, a celui care o execută.

Execuţia loviturii de către mijlocaşul central este bazată pe forţa şi precizia şutului urmărind o breşă în zid, un spaţiu liber sau pur şi simplu şutând prin zidul advers, care, cu sau fără voia lui, deviază mingea în drumul ei spre poartă, derutând portarul care este învins de multe ori în astfel de situaţii.

Acţiuni tactice colective în apărare

Acţiunile tactice colective în apărare sunt:1. Dublajul;2. Schimbul de adversari;3. Pressingul;4. Colaborarea cu portarul.

1. Dublajul Dublajul sau marcajul dublu constă în ajutorul dat unui partener care a

greşit sau nu poate face faţă sarcinilor de joc la un moment dat.Dublajul în cazul mijlocaşului central are un dublu sens: poate fi

acordat unui coechipier pentru a-l putea suplini şi în acelaşi timp poate beneficia de dublajul unui coechipier, în general al liberoului, atunci când jocul o cere. De regulă mijlocaşul central efectuează dublajul în triunghi la închidere, realizat prin plasamentul apărătorului aproape şi înapoia partenerului care îl dublează. După terminarea fazei, mijlocaşul central trece în zona sa, lângă adversarul său direct.

Marcajul dublu este acţiunea tactică colectivă de apărare, inteprinsă de doi sau mai mulţi jucători, pentru stânjenirea şi contracararea atacului

21

advers, până la recuperarea mingii. Marcajul dublu poate fi executat în scară sau în triunghi la închidere.

In contextul jocului actual, mijlocaşul central ajunge de multe ori pe post de ultim apărător în faţa portarului, ceea ce necesită o cunoaştere temeinică a dublajului şi a tacticii jocului de fotbal. În cazul în care adversarul cu mingea driblează şi liberoul, mijlocaşul central trebuie să-i blocheze acestuia înaintarea către poartă, dublând astfel liberoul. Dacă atacantul advers a pătruns cu mingea în careu şi portarul propriu iese la blocaj, mijlocaşul trebuie să asigure dublajul portarului, repliindu-se în cea mai mare viteză pe linia porţii, putând însă interveni atât la o eventuală minge trimisă peste sau pe lângă portar, cât şi la una ricoşată de acesta sau prelungită de atacant cu scopul de a dribla portarul.

In dinamica fotbalului actual, bazat pe relaţii între grupuri şi microgrupuri de jucători în cadrul aceleiaşi echipe, mijlocaşul central dublează de multe ori celălalt mijlocaş central, care, atacând decisiv a obligat adversarul să-şi prelungească mingea, dând posibilitate apărătorului să intervină şi să recupereze mingea.

O regulă foarte importantă este aceea că în faţa atacantului cu mingea să nu se prezinte un singur mijlocaş, ci cel puţin doi, unul asigurând dublajul. În cazuri extreme, când în spatele său nu se mai află nici un coechipier la dublaj, mijlocaşul central trebuie ca iniţial să tatoneze cât mai mult, urmărind întârzierea atacului în scopul de a da răgazul coechipierilor de a se replia pe noile poziţii de apărare, iar dacă adversarul încearcă depăşirea poate să facă un “fault tactic”.

2. Schimbul de adversari Schimbul de adversari este cerut de anumite situaţii tactice şi se referă

la schimbul adversarilor direcţi asupra cărora se efectuează marcajul. Pentru o scurtă perioadă mijlocaşul central face marcajul la alt atacant sau la celalalt vârf de atac al adversarului, dacă acesta joacă cu două vârfuri, după care revine la marcajul primului atacant.

In general, mijlocaşul central face schimb de adversari cu fundaşul lateral şi cu celălalt mijlocaş central.

In scopul realizării cu succes a schimbului de adversari se discută modul de realizare a acestei acţiuni tactice la antrenamente şi în pregătirea jocului. Mijlocaşii centrali cunosc cu exactitate situaţiile tactice şi momentele în care această acţiune este cea mai indicată. Schimbul de adversari presupune o mare răspundere pe umerii autorilor şi o sincronizare perfectă în momentul “predării – primirii” adversarilor direcţi, aceştia contând pe aceste momente pentru a obţine demarcarea dorită.

22

3. Pressingul Pressingul este o formă activă a apărării în care jucătorii îmbină atacul

în scop de deposedare cu marcajul strict al celorlalţi adversari în scopul păstrării iniţiativei în joc şi recuperării rapide a mingii.

De obicei, pressingul este început de jucătorul care este cel mai apropiat de adversarul cu mingea. Concomitent, coechipierii acestuia trec la marcaj strict asupra adversarilor direcţi, pentru a tăia construcţia adversarului, făcându-se pressing prin marcaj strict la adversarul direct sau în zonă. În acest caz, mijlocaşul central trece la marcaj strict la atacantul central şi trebuie să aştepte şi să ştie să intervină la eventualele mingi lungi, aruncate în disperare de adversar, ştiut fiind faptul că de foarte multe ori pressingul bine executat necesită o apărare în linie din partea echipei care îl efectuează, nemaiexistând libero, care să culeagă astfel de mingi şi să dubleze linia de fundaşi.

Jocul mijlocaşului central trebuie să fie activ, agresiv pentru recuperarea mingii şi trecerea la atac. În faţa propriei porţi, mijlocaşul central efectuează un marcaj strict şi un atac hotărât la deposedare, energic, viguros la purtătorul mingii pentru recuperarea acesteia.

Pressingul poate fi executat pe tot terenul sau doar pe anumite zone ale acestuia.

. Pentru efectuarea în bune condiţii a pressingului se recomandă ca în pregătirea mijlocaşilor centrali să se insiste în mod deosebit pe multilateralitatea pregătirii: pe rapiditate, forţă, rezistenţă, rezistenţă în regim de viteză, însuşirea foarte bună a deposedării, anticipaţie, rapiditate în gândire, combativitate, voinţă, perseverenţă, curaj, efectuarea unui bun marcaj, cunoştiinţe teoretice profunde.

4. Colaborarea portar – mijlocaş central Portarul este dirijorul apărării, asigurând dublajul liniei de fund ca

libero. Nu de puţine ori mijlocaşul central în lupta cu adversarul trimite mingea către propriul portar, care o prinde dacă este trimisă către el cu capul sau o trimite rapid cu piciorul spre zonele laterale, unde de regulă se află fundaşii laterali complet demarcaţi.

La lovitura de colţ, mijlocaşul central face în general marcaj la un adversar, dar în cazul în care portarul iese pentru a respinge mingea îl protejează şi-l dublează în cazul în care iese mult în careul de 16 m.. Este de ştiut faptul că la loviturile libere cu zid, primul jucător care se aşează în acesta pe colţul scurt este un jucător de talie înaltă, de multe ori mijlocaşul

23

central având acest rol. El ocupă distanţa regulamentară faţă de minge, întorcându-se cu faţa către propriul portar aşteptând indicaţiile acestuia. Ceilalţi jucători din zid se alătură mijlocaşului central, ocupând poziţii spre interiorul terenului către colţul lung al porţii. Portarul aflat la bara de la colţul scurt aşează zidul comunicând informaţii mijlocaşului central.. Acesta, în funcţie de aceste indicaţii aşează zidul. În momentul în care zidul a ocupat poziţia indicată de portar, mijlocaşul central se întoarce cu faţa spre minge şi nu se mai mişcă de la locul său, făcând ca zidul să-şi păstreze coordonatele, eventual înaintează pe vârfuri câţiva centimetri pentru a reduce din unghiul de şut al executantului loviturii libere. În aceste situaţii este obligatoriu ca în timp ce portarul dirijează zidul, un coechipier să stea în imediata apropiere a mingii, împiedicând astfel ca adversarul să execute repede lovitura şi să surprindă jucătorii din zid şi portarul.

În momentul executării loviturii libere pe poartă, atunci când mijlocaşul central nu participă la formarea zidului, având sarcini de marcaj la un atacant advers sau în momentul şutului la poartă, este obligat să sprinteze imediat spre propriul portar care a prins sau a parat mingea, protejându-l pe acesta de atacul atacanţilor adverşi şi dându-i posibilitatea să reţină sau să respingă mingea. În unele situaţii portarul, neajungând la minge, mijlocaşul central încearcă să o recupereze sau dacă este presat de adversari să o degajeze cât mai departe de propria poarta, înlăturând astfel pericolul şi colaborând cu bune rezultate cu portarul.

Colaborarea portar – mijlocaş central se mai poate manifesta în câteva forme la degajările de la 6 m. Astfel, când portarul degajează, mijlocaşul central este situat între minge şi adversarul direct, cu faţa la propria poartă, putând interveni în cazul unei degajări defectuoase a portarului. De multe ori portarul, observând mijlocaşul central demarcat în apropierea liniei de margine, repune rapid mingea către acesta, care o preia şi începe construcţia jocului.

În situaţia când mijlocaşul central este posesorul unei forţe mari de lovire a mingii, acesta repune mingea în joc după ce portarul a aşezat-o pe linia de 6m. De multe ori, observând marcajul strict al adversarilor la proprii colegi de echipă şi având posibilitaea de a avansa nestingherit cu mingea câţiva zeci de metri, mijlocaşul central simulează pregătirea pentru repunerea mingii în joc de la 16 m., apoi sprintează lateral, puţin oblic, unde primeşte mingea repusă rapid în joc de propriul portar şi avansează, câştigând teren şi participând la construcţia atacului.

24

Acţiunile tactice colective în atac

Acţiunile tactice colective în atac sunt următoarele:1. Pasa;2. Schimbul de locuri;3. Combinaţia tactică;4. Circulaţia tactică.

1. Pasa Pasa este o componentă tactică importantă pentru organizarea şi

desfăşurarea atacului. Prin intermediul pasei, mijlocaşul central trimite mingea conştient unui alt coechipier în timp util şi în aşa fel, încât acesta să o poată juca imediat, fără să-şi schimbe viteza de deplasare şi direcţia şi fără să fie nevoit să execute mişcări în plus pentru preluare şi pasare.

Pasa executată de mijlocaşul central prezintă o gamă de procedee determinate de: prezenţa coechipierului, tehnica mijlocaşului central executant, specificul acţiunilor tactice colective într-o fază, plasamentul şi numărul adversarilor, starea terenului, condiţiile atmosferice, sistemul de joc.

Mijlocaşul central poate executa o largă gamă de pase care pot fi clasificate astfel:

a. după distanţa pasei, pot fi:- scurte;- medii;- lungi;

b. după direcţie, pot fi:- înainte;- înapoi;- laterale;

c. după traiectorie se întâlnesc pase:- joase;- semiinalte;- înalte;

d. după poziţia partenerului pasele sunt:- la picior;- pe poziţie viitoare.

Formele paselor lungi sunt: degajarea, lansarea în adâncime, deschiderea, centrarea.

In scopul executării eficace a paselor, mijlocaşul la acoperire trebuie să ţină cont de următoarele cerinţe: pasele să fie cât mai variat executate,

25

chiar din deviere dacă se poate, să fie executate în timp util, să aibă intensitatea necesară, să fie precedate de mişcări înşelătoare pentru a camufla adevarata intenţie, să fie executate cu procedee tehnice adecvate situaţiei de joc.

Mare accent trebuie să se pună în jocul mijlocaşului central pe stăpânirea la perfecţie a paselor lungi, în general pe poziţie viitoare, mijlocaşul central constituind rampa de lansare a contraatacului, fie printr-o degajare lungă şi precisă către unul din vârfuri, fie printr-o lansare către vârful de atac, fie printr-o deschidere în diagonală pentru extreme, mijlocaşi laterali sau chiar fundaşi laterali urcaţi în atac.

De multe ori mijlocaşul central, datorită densităţii de jucători din zona sa, dovedind bune cunostinţe tactice, schimbă jocul pe zonele laterale printr-o diagonală executată puternic, precis şi la momentul oportun. Această pasă în diagonală trebuie să aibă traiectorie înaltă, pentru a nu putea fi interceptată de adversar, în acest scop mijlocaşul central trebuind să dozeze în mod optim tăria şi precizia pasei.

De foarte multe ori mijlocaşul central foloseşte pasa scurtă la libero şi reprimirea mingii de la acesta, în vederea scoaterii adversarilor din dispozitivul lor de apărare. O astfel de situaţie este urmată ori de o pasă medie sau scurtă la celălalt mijlocaş central sau la un mijlocaş lateral în vederea pornirii construcţiei din jumătatea proprie.

2. Schimbul de locuri Schimbul de locuri reprezintă acţiunea de părăsire voluntară,

simultană şi temporară a unor zone de teren de către mijlocaşul central simultan cu unul sau mai mulţi coechipieri în cadrul acţiunilor ofensive cu scopul de a scăpa de marcajul adversarilor, de a crea situaţii favorabile de joc. O regulă de bază este ca schimbul de locuri să se realizeze în jumătatea adversă de teren şi niciodată în jumătatea proprie, unde trebuie să se asigure în permanenţă dublajul, în orice moment al jocului.

Pentru ca schimbul de locuri să fie executat cu succes, şi el să dea rezultatele dorite, mijlocaşul central trebuie să respecte următoarele reguli: schimbul de locuri trebuie să se facă brusc, rapid, înşelător, purtătorul mingii să o manevreze în regim de viteză, să manifeste clarviziune, el observând coechipierii şi adversarii şi alegând soluţia cea mai viabilă şi cea mai indicată în momentul respectiv, schimbul de locuri să se efectueze pe spaţii largi pentru a dezaglomera anumite zone şi a încerca dezmembrarea apărării adverse, după terminarea fazei jucătorii să acţioneze în funcţie de desfaşurarea jocului. Jocul cu schimb de locuri solicită jucătorilor o mare

26

sincronizare în acţiuni, viteză, control perfect al mingii, clarviziune, gândire tactică, sincronizare în efectuarea demarcărilor, dinamism şi hotărâre.

Spre deosebire de anii precedenţi, în jocul de fotbal actual, care tinde tot mai mult către dispariţia posturilor fixe, mijlocaşul central poate face schimb de locuri cu aproape toţi jucătorii, cu excepţia portarului. De cele mai multe ori mijlocaşul central face schimb de locuri cu celălalt mijlocaş central şi cu atacantul central, cu componenţii liniei mediane când se încearcă construirea jocului prin pase scurte, repezi, dese, pentru dizlocarea unei defensive adverse foarte solidă şi bine aşezată în teren.

Schimbul de locuri constituie o armă redutabilă de atac în bagajul tehnico-tactic al mijlocaşului central modern, care trebuie să ştie când şi cum s-o folosească cu maxim randament, ea reclamând obţinerea imediată a unui avantaj ce trebuie speculat şi folosit pentru optimizarea jocului său ofensiv şi implicit pentru îmbunătăţirea mecanismului tactic al echipei.

3. Combinaţia tactică Combinaţia tactică reprezintă coordonarea acţiunilor tactice a doi sau

mai mulţi jucători cu participarea mijlocaşului central, efectuată în scopul realizării unei sarcini parţiale de atac. Combinaţiile tactice sunt numeroase, spontane sau se efectuează ca urmare a procesului de instruire. Mijlocaşul central , prin participarea sa la combinaţiile tactice urmăreşte ca acestea să fie efectuate şi aplicate în mod constructiv pentru mărirea registrului posibilităţilor de atac ale propriei echipe în scopul creşterii şi optimizării randamentului ofensiv al echipei.

In jocul modern au apărut numeroase combinaţii tactice care sunt efectuate cu implicarea mijlocaşului central atât în jocul cursiv, cât şi la momentele fixe. De multe ori combinaţia tactică este iniţiată de către mijlocaşul central, în acest sens trebuind să se dezvolte înţelegerea între jucători, încât posesorul mingii să ştie în ce direcţie vor acţiona proprii parteneri, iar aceştia să anticipeze jocul.

Mijlocaşul central intră în combinaţie de “un – doi” cu celălalt mijlocaş central pentru a scoate din joc fie adversarul său direct, fie adversarul celuilalt mijlocaş. Aceeaşi combinaţie o poate face cu vârful de atac, aici continuarea fazei având mai multe posibilităţi. De pildă, mijlocaşul central cu mingea la picior, vârful de atac cu om la marcaj se rupe de acesta printr-un sprint scurt de 3 – 4 m., vine la minge (la primire), retransmite mingea mijlocaşului, după care porneşte brusc spre poarta adversă, acesta transmiţându-i mingea pe poziţie viitoare fie pe lânga adversarul direct, fie peste acesta.

27

O alta combinaţie tactică cu implicarea mijlocaşului central este “un – doiul pentru un al treilea”, aici necesitând o foarte bună sincronizare între cei trei jucători. Mijlocaşul central cu mingea execută “un – doiul” cu celălalt mijlocaş central, eliminând un adversar din joc, dar în loc să continue faza cu mingea la picior, efectuează o pasă precisă cu rol de angajare, de multe ori pentru vârful de atac sau pentru extremă, care a intuit foarte bine şi s-a rupt de marcajul adversarului direct sprintând 3 – 5 m. pe un culoar liber unde primeşte mingea de la mijlocaşul, continuând faza fie cu finalizare, fie angrenându-se şi el la rândul lui într-o altă combinaţie tactică.

O altă combinaţie specifică mijlocaşului central este deschiderea. Astfel, fie că mijlocaşul central este angrenat în combinaţii pe spaţii mici de teren unde adversarii au realizat o concentrare de jucători în scopul recuperării mingii, fie că mijlocaşul central primeşte mingea, o preia şi observă că una dintre extreme sau un mijlocaş lateral are o zonă liberă mare în faţă şi ia decizia executării unei deschideri lungi, în diagonală către acea parte de teren unde se afla extrema sau mijlocaşul. Prin această deschidere mijlocaşul central dovedeşte simţ tactic, el reuşind pe lângă mutarea jocului într-o zonă liberă de teren şi crearea unor situaţii de finalizare pentru coechipieri. Această execuţie tehnică este recomandată în momentul în care adversarul s-a grupat foarte bine în zona de teren unde se află mingea, a marcat toţi jucătorii şi a declanşat pressingul pentru recuperarea mingii.

Cu cât mijlocaşul central stăpâneşte o gamă cât mai largă de combinaţii tactice, cu atât creşte aportul său ofensiv şi, deci, sporeşte randamentul şi forţa ofensivă a echipei.

4. Circulaţia tactică Circulaţia tactică este construită din combinaţii tactice şi acţiuni

individuale, succesive, efectuate după un anumit plan cu scopul realizării fazei de pregătire şi de realizare a atacului.

Pe timpul circulaţiei tactice, jucătorii cu mingea circulă succesiv pe locuri dinainte stabilite cu scopul de a determina adversarul să greşească, de aici rezultând dinamismul jocului ofensiv şi creşterea ritmului de joc concomitent cu schimbarea ritmului prin accelerări. Participarea la circulaţiile tactice ale mijlocaşului central este o condiţie imperios necesară mai ales la nivelele cele mai înalte ale performanţei fotbalistice, deoarece, de obicei, acesta este initiatorul circulaţiei tactice şi uneori chiar finalizatorul.

28

Tactica mijlocaşului central la momentele fixe ale jocului

Acţiuni în apărare

Lovitura de începere

In momentul în care adversarul are lovitura de începere a jocului, mijlocaşul central trebuie să se situeze aproximativ pe zona sa de teren astfel încât să urmarească cu privirea atât adversarul său direct cât şi desfăşurarea jocului. El trebuie să fie atent deoarece multe echipe încep jocul prin angajarea directă a uneia dintre extreme care centrează pentru vârful venit în viteză, trebuind astfel să intervină şi să recupereze mingea sau să deposedeze atacantul central de minge.

Lovitura de la colţul terenului

Când adversarul beneficiază de o lovitură de colţ, mijlocaşul central, conform planului tactic preconizat la antrenemente şi la pregătirea jocului împreună cu antrenorii, poate acţiona în mai multe moduri:

- marcaj om la om la un adversar;- ca un centru de control.

În primul caz mijlocaşul central efectuează marcaj în careul de 16 m. la adversarul său direct, împiedicându-l pe acesta să intercepteze mingea şi să ameninţe poarta.

În al doilea caz mijlocaşul central este implantat în mijlocul careului propriu fără a avea adversar direct dar având rolul de a respinge mingile înalte.

Aruncarea de la margine

Dacă adversarul beneficiază de o aruncare de la margine, din preajma propriului careu de 16 m., atunci mijlocaşul central va efectua un marcaj foarte strâns la adversarul său direct, avându-l pe piept şi fiind într-un contact fizic permanent cu el.

Lovitura liberă

În cazul executării de către adversar a unei lovituri libere, dacă aceasta este departe de poartă, mijlocaşul central efectuează un marcaj strict

29

adversarului său direct încercând să preintâmpine o eventuală angajare a acestuia spre poartă.

Dacă lovitura liberă este în preajma careului propriu de 16 m., mijlocaşul central poate interpreta mai multe roluri conform pregătirii şi rolului său tactic. Astfel poate participa la efectuarea zidului, poate fi chiar primul jucător din zid dacă statura îi permite şi coordonează aşezarea zidului în funcţie de indicaţiile portarului, comunicând în permanenţă cu el, poate efectua marcaj adversarului direct fiind atent la o eventuală schemă a adversarului, sincronizându-se cu întreaga linie ofensivă în cazul ieşirii la off – side sau urmărind o eventuală minge şutată de adversar şi respinsa de portar.

Dacă adversarul efectuează o degajare de la 16 m., mijlocaşul central execută un marcaj la adversarul său direct, pregătindu-se pentru o intervenţie aeriană de cele mai multe ori sau la o intervenţie pe jos, la semiînăltime în scopul deposedării adversarului de minge şi a recuperării ei.

Caracteristicile factorului tactic în jocul de fotbal:- complexitatea factorului tactic, având în vedere dimensiunile şi

numărul mare de jucători;- tactica este greu de realizat datorită faptului că manevrarea mingii

se face cu piciorul şi este mai dificil de a executa procedeele tehnico-tactice cu multă exactitate,

- intercondiţionarea multiplă a tacticii ceilalţi factori ai antrenamentului;

- realizarea tactică este condiţionată de gândirea tactică a jucătorilor;

- tactica se exprimă prin acte tehnice intelectualizate, materializate prin execuţii oportune, subtile şi neaşteptate;

- tactica actuală se caracterizează prin apărări aglomerate, spaţii restrânse de manevră, numeroase acţiuni tactice individuale şi colective;

- desfăşurarea jocului pe toate zonele şi culoarele terenului;- tactica actuală solicită polivalenţa jucătorilor;- tactica actuală solicită acţiuni concomitente, coroborate a mai

multor jucători, interferenţa permanentă între compartimente de joc şi posturi;

- factorul tactic este realizabil numai prin respectarea cu stricteţe a cerinţelor principiilor tactice;

- alte cerinţe ale tacticii moderne sunt următoarele: mărirea randamentului ofensiv al jucătorilor, folosirea apărărilor active,

30

acoperirea judicioasă a terenului în atac şi apărare, perfecţionarea tacticii la momentele fixe ale jocului, valorificarea valorilor individuale ale echipei.

II.4. CONSIDERAŢII ASUPRA METODELOR DE ANTRENAMENT

EFICIENTE PENTRU PERFECŢIONAREA JOCULUI

MIJLOCAŞULUI CENTRAL

Principalele metode de antrenament dovedite de experienţa practică ca fiind eficiente în procesul de pregătire al fotbaliştilor se pot sistematiza astfel:

A. Metode generale de instruire:– metoda explicaţiei;– metoda demonstraţiei;– metoda exersării;– metoda exersării;– metoda observării;– metoda dezvoltării şi perfecţionării calităţilor individuale;– metoda corectării deprinderilor deficitare;– metoda convorbirii;

B. Metode speciale de antrenament în jocul de fotbal:1.metodele pregătirii fizice:a.) metodele pregătirii fizice generale:- metoda efortului de durată;- metoda antrenamentului cu intervale;- metoda folosirii exerciţiilor de dezvoltare generală;- metoda dezvoltării musculaturii;- metoda dezvoltării deprinderilor motrice de bază;- metoda practicării sporturilor complementare;

b.) metodele pregătirii fizice specifice- metoda alergărilor şi săriturilor specifice;- metoda dezvoltării fizice specifice legată de efectuarea acţiunilor

tehnico-tactice;

31

- metoda dezvoltării capacităţilor fizice în concordanţă cu specificul efortului din jocul de fotbal;

c.) metodele generale şi specifice ale dezvoltării calităţilor motrice:metodele dezvoltării vitezei:- metoda alternativă;- metoda exersării (repetării);- metoda din mers;- metoda cu handicap;- metoda antrenamentului sub presiune;- metoda antrenamentului celor 45 secunde adaptată la viteză;metodele dezvoltării rezistenţei:- metoda antrenamentului de durată;- metoda antrenametului pe intervale,- metoda antrenamentului celor 45 secunde;- metoda Fartlek;- metoda antrenametului cu ajutorul testului Cooper;metodele dezvoltării forţei:- metoda halterelor;- metoda contracţiilor izometrice;- metoda contracţiilor intermediare;- metoda antrenamentului în circuit;metodele dezvoltării calităţilor motrice combinate:- antrenamentul pliometric;- metoda circuitelor combinate;- metoda balistică;- metoda exerciţiilor cu aparate şi obiecte ajutătoare.

2. metodele pregătirii tehnice:- metoda predării analitice a tehnicii;- metoda exersării acţiunilor tehnice;- metoda exersării acţiunilor tehnico-tactice;- metoda analogiei;- metoda modelării tehnicii la conţinutul şi structura jocului;- metoda antrenamentului în careuri;

3. metodele pregătirii tactice:- metoda explicativ-demonstrativă;- metoda exersării analitice;- metoda acţiunilor joc;- metoda jocurilor tactice;- metoda jocurilor cu temă;- metoda jocurilor cu număr redus şi inegal de jucători;

32

Bibliografie

1. Apolzan D., Fotbal 2010 – Ed. F.R.F. Buc. 19982. Cernăianu C., Fotbal. Manualul antrenorului profesionist – Ed. Roteck

Buc. 20003. Cojocaru V., Jocul de fotbal Elemente de strategie şi tactică – Ed. Topaz

Buc. 19954. Comucci N., Manualul antrenorului de fotbal –Ed. C.N.E.F.S. Buc. 19785. Comucci N., Manualul antrenorului profesionist – Ed. Setorro techinico

Roma 19886. Constantinescu D., Fotbal. Teoria jocului –Ed. Cantes Iaşi 20047. Dragnea A., Antrenamentul sporti – Ed. Didactică şi Pedagogică Buc. –

19968. Economu V. – “Probleme de tactica in jocul modern” – Ed. UCFS

Bucuresti – 19669. Ionescu I., Dinu C., Tactica azi – Ed. Sport Turism Buc. 197710.Ionescu I., Dinu C., Fotbal. Concepţia de joc – Ed. Sport Turism Buc.

198211.Motroc I. – “Fotbalul la copii si juniori” – Ed. Didactica si Pedagogica

Buc. 199512.Motroc I., Fotbal de la teorie la practică – Ed. Rodos Buc. 199413.Nicu A. – “Antrenamentul sportiv modern” – Ed. Editis Bucuresti –

199314.Nicu A. – “Studii privind pregatirea copiilor si juniorilor” – Ed. Stadion

Bucuresti – 197015.Oancea V. – “Aspecte de antrenament in fotbal” – Ed. Astra Brasov –

199516.Rădulescu M. – “Aspecte actuale ale pregatirii juniorilor” – Ed. Sport-

Turism – Bucureşti – 198417.Roşculeţ N. – “Curs de fotbal” – Ed. Stadion Bucuresti – 196518.Roşculeţ N. – “Fotbal. Probleme de joc si antrenament” – Ed. Stadion

Bucuresti – 196519.Stănculescu V. – “Ghidul antrenorului de fotbal” – Ed. Sport-Turism Bucuresti – 1982

33